Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 15 decembrie 2010 - Strasbourg

17. Rezultatele summitului NATO de la Lisabona (dezbatere)

  Președinta. – Următorul punct pe ordinea de zi este declarația Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și Vicepreședintele Comisiei cu privire la rezultatul summitului NATO de la Lisabona.

  Catherine Ashton, Vicepreședintele Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. − Dnă președintă, summitul NATO de la Lisabona a fost un succes pentru NATO și pentru secretarul său general. M-am bucurat că am participat la unele discuții.

Le voi schița distinșilor deputați rezultatele obținute pe care le consider a fi importante, axându-mă în special pe relațiile UE-NATO, fără a aborda aspectele interne ale NATO.

La Lisabona, șefii de stat și de guvern au convenit asupra unui noi concept strategic, o viziune pentru alianță pe următorii zece ani. NATO și-a menținut sarcinile principale de apărare colectivă și instrument disuasiv și a recunoscut importanța gestionării crizelor și a securității bazate pe cooperare. De asemenea, reuniunea de la Lisabona a deschis calea pentru decizii importante pentru NATO în domenii cheie, precum apărarea antirachetă, apărarea împotriva criminalității cibernetice și contribuția NATO la stabilizare și reconstrucție.

În ceea ce privește Afganistanul, despre care tocmai am discutat și care constituie, de asemenea, un domeniu important de cooperare între UE și NATO, s-au luat decizii atât privind tranziția, cât și privind parteneriatul pe termen lung. Mă voi axa pe modul în care consider că reuniunea de la Lisabona va îmbunătăți relațiile dintre UE și NATO. Acest aspect s-a aflat și pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor apărării, pe care am prezidat-o săptămâna trecută și la care a participat și Secretarul General al NATO, Anders Rasmussen.

NATO este un partener strategic esențial pentru Uniunea Europeană. Salut recunoașterea, de către șefii de stat și de guvern ai NATO, a contribuției importante pe care o aduce Uniunea Europeană la securitate și stabilitate. Aș dori să subliniez angajamentul politic puternic față de consolidarea parteneriatului strategic UE-NATO exprimat de toată lumea, în special de președintele Obama.

Am fost implicată foarte activ în discuții cu statele membre și aliații și cu secretarul general al NATO pentru a consolida relațiile UE-NATO. Participarea mea la mai multe reuniuni de nivel înalt ale NATO, inclusiv la cina având ca temă afacerile externe, organizată în cadrul summitului NATO de la Lisabona, care s-a axat, de asemenea, pe relațiile UE-NATO, a fost esențială în această privință.

Anterior în acest an, am luat inițiativa de a trimite NATO o serie de măsuri concrete de consolidare a cooperării UE-NATO. Multe dintre aceste măsuri au fost deja puse în aplicare în Uniunea Europeană cu sprijinul Secretarului General al NATO. Acest lucru a prilejuit discuții informale privind aspecte de interes comun, precum și un dialog politic mai intens între UE și toți aliații NATO.

Ambiția mea este să deschid calea către progrese mai semnificative. Am primit acest mandat în cadrul Consiliului European la 16 septembrie. La Lisabona, Secretarul General Rasmussen a primit un mandat similar de a coopera cu mine la consolidarea relațiilor UE-NATO.

Un domeniu în care s-au înregistrat progrese este cooperarea UE-NATO în privința dezvoltării capacităților, în care obținem rezultate promițătoare, în special în ceea ce privește dezvoltarea capacității militare, care este necesară atât pentru sporirea capacităților militare, cât și pentru maximizarea rentabilității. Mai mult ca niciodată, trebuie să asigurăm complementaritatea și să evităm eforturile duble.

La 9 decembrie, miniștrii apărării din UE au salutat cu entuziasm progresele realizate în consolidarea cooperării cu NATO. Deja am cooperat în chestiuni precum disponibilitatea elicopterelor, de pildă, și acum am definit aspectele de bază privind combaterea dispozitivelor explozive de fabricație artizanală și asistența medicală. Acestea reprezintă domenii importante de activitate, cu consecințe operaționale reale pentru trupele noastre care se află pe teren.

Permiteți-mi să vă dau doar câteva exemple concrete. În domeniul disponibilității elicopterelor, am avut deja două exerciții în Franța și Spania. În următorii patru ani sunt prevăzute exerciții similare. În acest context, am instruit 114 echipaje, respectiv 1300 de persoane cu 58 de elicoptere. Ca rezultat imediat, 63 de echipaje instruite au fost desfășurate în Afganistan. Un alt exemplu, de data aceasta în domeniul contracarării bombelor plasate pe marginea drumului, îl constituie combaterea dispozitivelor explozive de fabricație artizanală, domeniu în care Agenția Europeană de Apărare se află în etapa finală de achiziționare a unui laborator de criminalistică ce ar putea fi instalat în Afganistan anul următor.

De asemenea, am continuat să îmbunătățim cooperarea prin interacțiunea productivă dintre Agenția Europeană de Apărare și Comandamentul Aliat pentru Transformare.

În ansamblu, obiectivul meu rămâne dezvoltarea unei relații autentice între cele două organizații, Uniunea Europeană și NATO. Reuniunea miniștrilor apărării de săptămâna trecută a deschis calea pentru a progresa către acest obiectiv.

În așteptarea unor soluții mai extinse, este esențial să ne putem baza pe angajamente solide între noi când ne aflăm împreună în același teatru de operațiuni. Datorăm acest lucru personalului nostru. De asemenea, este esențial să putem continua să lucrăm eficient pentru a susține statele membre și aliații să dezvolte capacități militare critice, bazându-ne pe activitatea reușită pe care am lansat-o deja. Aș afirma că acest lucru este și mai important în contextul actual al crizei economice.

Vom avea cu toții nevoie de flexibilitate pentru a putea evolua în această direcție și pentru a găsi soluții. Voi avansa în mod concret și pragmatic, acționând în numele tuturor celor 27 de state membre.

  Elmar Brok, în numele grupului PPE. – (DE) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, summitul NATO a arătat importanța deosebită a cooperării dintre NATO și Uniunea Europeană, care s-a discutat aici. NATO rămâne un organism esențial pentru securitatea colectivă a Europei și este o legătură importantă în America. Summitul a arătat clar că sistemul de apărare antirachetă, care protejează în prezent întreaga Europă, ca parte a unui proiect comun al NATO, este un pas important către o cooperare extinsă. Totuși, a devenit evident, iar dezbaterea privind Afganistanul ilustrează acest lucru, că există un nivel ridicat de cooperare civilă și militară într-un domeniu în care Uniunea Europeană poate aduce o contribuție semnificativă. Cred că trebuie să dezvoltăm acest lucru în mod corespunzător. Cu toate acestea, trebuie să înțelegem că nu s-au înregistrat progrese într-un domeniu decisiv deoarece cooperării necesare, care trebuie organizată mult mai eficient, i s-a opus partenerul NATO, Turcia. Baroneasă Ashton, consider că este extrem de important ca această problemă să fie abordată în contextul negocierilor de aderare cu Turcia. Nu trebuie să transformăm NATO și cooperarea dintre NATO și Uniunea Europeană într-un instrument utilizat într-un conflict cu un stat membru al Uniunii Europene care nu este membru al NATO. Din acest motiv, consider că faptul că Turcia nu a făcut încă pașii necesari are un impact decisiv asupra capacității noastre de a acționa. Desigur, salut faptul că problema cooperării armate arată că este posibilă colaborarea cu Agenția Europeană de Apărare, în special criminalitatea cibernetică fiind de o mare importanță pentru agenție.

  Adrian Severin, în numele grupului S&D. – Dnă președintă, summitul NATO de la Lisabona a confirmat noile realități, provocări și amenințări neconvenționale ale lumii de după Războiul Rece. Pe această bază, a încercat să stabilească un nou echilibru între implicarea regională și mondială a alianței. Este esențial ca alianța NATO să fie mondială sau să joace un rol mondial. Există anumite consecințe ale acestui fapt.

În primul rând, Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să își asume mai multe responsabilități în privința securității și apărării în Europa. Acest lucru presupune nu doar dezvoltarea și actualizarea conceptului nostru european de securitate și apărare, dar și dezvoltarea capacităților noastre militare. În al doilea rând, Uniunea Europeană are datoria de a se pregăti să facă față provocărilor mondiale și de a acționa ca un adevărat actor pe scena internațională. Acest lucru înseamnă că trebuie să ne redefinim interesele și țintele la nivel mondial și să ne sporim capacitățile militare, astfel încât să putem împărți corespunzător sarcinile apărării mondiale cu aliații noștri americani. În al treilea rând, avem datoria să includem în strategiile noastre privind relațiile cu alți actori internaționali idei care vor conduce la un sistem de parteneriat pentru apărare, cu capacitatea de agregare în cadrul unui pact defensiv internațional.

În îndeplinirea acestor datorii, Uniunea Europeană trebuie nu numai să își mențină relația strategică cu NATO, dar trebuie să fie, de asemenea, capabilă să își aducă contribuția intelectuală și politică la menținerea capacității disuasive a NATO, precum și capacitatea de a apăra statele membre împotriva oricărei agresiuni, într-un context diferit de cel care a condus la crearea alianței.

  Norica Nicolai, în numele grupului ALDE. – Cred că summitul de la Lisabona este primul summit din 1999 încoace care adaugă la bunurile comune în materie de viziune strategică ale Alianței. Cred că ceea ce este mai important este că, în acest secol, amenințările existente, interesele securitare, dar mai ales capacitatea bugetelor de apărare de a oferi soluții militare eficiente pun în discuție chestiunea bipolarității lumii.

Era timpul să se realizeze o analiză amplă a direcției în care se îndreaptă Alianța și, sigur, dacă compatibilitatea cu Rusia este un aspect, țin să subliniez însă că pentru NATO, în opinia mea, și compatibilitatea cu proiectul de securitate european este esențială. Se pare că problema Afganistanului a motivat suficient de mult Alianța și mă bucur să constat că Rusia a fost de acord să se alăture eforturilor NATO în Afganistan. Sper ca această problemă complexă a Afganistanului să nu fie unul din motivele de îngrijorare pentru viitorul eficient al acestei alianțe.

De asemenea, salut faptul că Uniunea Europeană a pus în discuție problema tehnologiei antirachetă. Cred că la nivelul Uniunii va trebui să avem o discuție cu privire la eficiența acestui scut antirachetă.

  Reinhard Bütikofer, în numele grupului Verts/ALE. – (DE) Dnă președintă, baroneasă Ashton, summitul NATO de la Lisabona este foarte importantă pentru UE și pentru Parlament, deoarece unicul mod de a gestiona cu succes securitatea europeană pe viitor este ca NATO, UE și alte organizații, precum Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), să își aducă contribuția individuală și să coopereze eficient. Cu toate acestea, până în prezent rezultatele summitului de la Lisabona au fost practic cosmetizate. Aș dori să spun, cu o ușoară ironie, că, deși NATO are o nouă strategie, încă nu știe încotro dorește să se îndrepte. Fanteziile exagerate potrivit cărora NATO este forța polițienească mondială au fost eliminate, ceea ce reprezintă un oarecare progres. Constituie o abordare ușor mai modestă, însă încă nu există suficientă claritate.

Permiteți-mi să vă demonstrez acest lucru prin câteva exemple.

1. Un exemplu este reprezentat de cheltuielile pentru înarmare. Statele membre ale Uniunii Europene doresc să reducă cheltuielile pentru înarmare prin intermediul cooperării permanente, structurate, însă NATO semnează cecuri neacoperite pentru apărarea antirachetă. Secretarul General afirmă că suma este de 200 de milioane de euro, însă toți experții consideră că sistemul de apărare antirachetă costă probabil între 40 și 70 de miliarde de euro și nici măcar nu știm cum va fi gestionat.

2. Un al doilea exemplu este dezarmarea nucleară. Viziunea „Global Zero” a președintelui Obama de la Praga a fost impresionantă și am salutat-o. Nici chiar la conferință, Europa nu mai era de acord cu tratatul de neproliferare, însă NATO este hotărât să susțină strategia de disuasiune nucleară, așa cum un orb se sprijină de un stâlp de felinar. În special fostele puteri mondiale consideră că armele lor nucleare sunt mult mai atrăgătoare decât o politică europeană ambițioasă de dezarmare nucleară.

3. Al treilea exemplu este consolidarea păcii și soluționarea conflictelor civile. Uniunea Europeană a realizat foarte multe în acest domeniu. La rândul său, NATO dorește să se implice. Următorul lucru de care NATO va fi interesat este politica pentru dezvoltare.

Din nefericire, în privința politicii de securitate, are o personalitate divizată. Să punem capăt acestui lucru. Să ne asigurăm că elaborăm o carte albă în interval de un an, care să clarifice ce tip de politică de securitate dorim în Europa.

  Charles Tannock, în numele grupului ECR. – Dnă președintă, NATO rămâne un element fundamental al securității colective a Europei, la fel ca puntea pe care o construiește cu America. Cu ocazia summitului de la Lisabona, NATO și-a redefinit locul în centrul arhitecturii de securitate euro-atlantice pentru noul său concept strategic.

Rolul meu în calitate de vicepreședinte al acestei delegații a Parlamentului la Adunarea parlamentară a NATO m-a convins mai mult ca niciodată de importanța NATO și a cooperării UE cu NATO. Sunt plin de admirație pentru activitatea trupelor ISAF ale NATO în Afganistan, însă regret lipsa de participare din partea unora dintre aliații noștri care dau dovadă de precauții restrictive privind angajamentul militar, într-o situație în care înfrângerea sau fuga prematură a NATO, ar avea consecințe imense pentru securitatea occidentală și pentru pacea durabilă în regiune, destabilizând în special Pakistanul. Chiar într-o perioadă de austeritate, când numeroase state membre își reduc bugetele de apărare, victoria în Afganistan trebuie să fie prioritatea noastră.

De asemenea, m-am aflat recent în Kosovo, unde am observat cu ochii mei activitatea prețioasă desfășurată de trupele NATO în KFOR. Operațiunea NATO „Ocean Shield” funcționează bine în largul coastei Somaliei în combaterea pirateriei, deși riscă să se suprapună cu misiunea mai extinsă a UE, „Atalanta”, din cadrul politicii de securitate și apărare comune. Salut coordonarea dintre cele două operațiuni.

De asemenea, sprijin extinderea NATO către Georgia și Ucraina la un moment dat. Războiul Rece s-a încheiat, iar amenințările cu care ne confruntăm sunt tot mai asimetrice și mai globale. Salut noua abordare a NATO de a privi lucrurile în ansamblu, de la securitatea cibernetică la amenințările schimbărilor climatice și securității alimentare, însă rațiunea de a exista a NATO este la fel de puternică astăzi precum era la înființarea organizației, acum 61 de ani.

  Marisa Matias, în numele grupului GUE/NGL. – (PT) Dnă președintă, reuniunea la nivel înalt a NATO a avut loc la Lisabona, așa că aș dori să spun câteva cuvinte despre ceea ce s-a întâmplat în țara mea legat de această reuniune.

Autoritățile portugheze au refuzat să permită accesul în țară cetățenilor europeni dintr-un singur motiv: acești cetățeni aveau materiale scrise în care se critica Alianța. În cea mai delicată expunere a acestor evenimente putem spune că ceea ce s-a întâmplat în Portugalia a fost un regim arbitrar, poliție bine gândită. Un regim care a fost atât de special încât a determinat guvernul portughez să cumpere echipament de protecție împotriva protestelor în valoare de 5 milioane de euro, care nici măcar nu a sosit la timp pentru reuniune. Acestea sunt prioritățile unui guvern care se confruntă cu o criză socială imensă.

În Europa la care aspirăm, libertatea de exprimare reprezintă o valoare fundamentală. Europa la care aspirăm nu se pleacă în fața organizațiilor militare care își scriu istoria cu sânge.

Summitul NATO a determinat legitimitatea intervenției sale militare oriunde în lume. De asemenea, ca urmare a reuniunii, Uniunea Europeană a devenit subordonată strategiei și intereselor militare ale Americii de Nord. În al treilea rând, a consolidat militarizarea accesului la sursele de energie. În cele din urmă, apărarea militară a instituit un model de dezvoltare care produce dezechilibru ecologic și perturbează criza socială.

Ca urmare, aș dori să afirm, dnă președintă, că, în opinia mea, prin acest summit am pierdut democrația, am pierdut libertatea și am pierdut pentru ca alții să câștige prin război.

  David Campbell Bannerman, în numele grupului EFD. – Dnă președintă, vă mulțumesc că mi-ați utilizat numele complet. Consider că trebuie să sărbătorim faptul că summitul de la Lisabona a consolidat protecția păcii și democrației noastre, în contradicție directă cu Tratatul de la Lisabona, care face contrariul. Însă NATO este amenințată de reduceri masive impuse asupra forțelor armate europene.

Acestea sunt foarte periculoase. Este de neiertat faptul că guvernul Regatului Unit reduce cheltuielile la sub 2 % din nivelul de bază pe care fiecare membru NATO trebuie să îl respecte. De asemenea, este o economisire falsă, deoarece cheltuielile pentru apărare generează locuri de muncă bune. Astăzi, avionul cu reacție britanic Harrier este scos din funcție. În această lună am pierdut prematur transportatorul HMS Ark Royal, prin pierderea a 6 000 de angajați devotați.

Nu se poate aștepta ca SUA să poarte această sarcină cu tot mai puțină contribuție din partea noastră. Nu trebuie să avem iluzia că americanii ar putea să iasă din NATO, așa cum a avertizat generalul britanic de seamă Dannatt și să ne lase cu o Rusie mai curajoasă, pregătită în continuare să lanseze atacuri cibernetice împotriva Estoniei și să testeze sistematic apărările marine și aeriene britanice, cu ecouri supărătoare ale Războiului Rece.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Dnă președintă, s-a menționat un progres istoric realizat la summitul NATO. Deși disputa dintre Germania și Franța privind dezarmarea nucleară a fost soluționată, rămâne cert faptul că în viitor nu ne vom putea descurca fără arme nucleare. Astfel, statele NATO ar putea fi supuse șantajului de către Teheran sau Pyongyang. O lume fără arme nucleare și chiar fără regimuri dictatoriale va rămâne o iluzie, în timp ce unele state sunt luate în serios numai când se alătură puterilor nucleare actuale sau potențiale.

De asemenea, este regretabil că în cadrul summitului s-a evitat discuția despre ce se va întâmpla în Orientul Mijlociu după retragerea preconizată a forțelor americane din Irak, care este un subiect neplăcut pentru Statele Unite. Mult citata schimbare a tendinței politicii externe a Rusiei s-a dovedit a fi, la o privire mai atentă, o simplă mișcare tactică inteligentă. Acestea au fost declarații ale intențiilor privind terorismul și războiul cibernetic, nu concepte autentice. În opinia mea, summitul NATO a fost departe de a fi un succes.

  José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra (PPE). – (ES) Dnă președintă, noul concept strategic al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care a fost menționat pentru prima dată la Lisabona, a fost în primul rând stabilit pentru a încerca un răspuns și o adaptare la un nou context, reprezentat de dispariția sistemului de blocade și încheierea Războiului Rece. În al doilea rând, a fost creat pentru a se adapta la noua configurație a amenințărilor și în special la globalizare și la faptul că armatele noastre nu au inamici evidenți, iar inamicii noștri nu au armate.

Pe baza acestui nou concept strategic, luând în considerare articolul 5 din Tratatul de la Washington privind asistența reciprocă, există trei aspecte care mă interesează.

În primul rând, modul de conturare a acestei alianțe strategice cu Europa: Baroneasă Ashton, aș dori să vă întreb dacă credeți că Turcia ar trebui să participe cât mai mult la acțiunile și la dezvoltarea politicii externe și de securitate comune.

În al doilea rând, în ceea ce privește ratificarea Tratatului de reducere a armelor strategice (START) de către Congresul Statelor Unite, credeți că acest nou concept strategic va fi afectat dacă tratatul nu este ratificat?

În cele din urmă, care este poziția dvs. în legătură cu subiectul scutului antirachetă? Considerați că această noțiune compromite în vreun fel obiectivul reducerii arsenalelor nucleare? Se pare că există opinii contrare privind acest aspect în rândul statelor membre.

  Roberto Gualtieri (S&D). – (IT) Dnă președintă, baroneasă Ashton, doamnelor și domnilor, noul concept strategic dezvoltat de NATO conține schimbări importante, pozitive pentru a face față provocărilor secolului XXI într-un mod prin care se respectă valorile Pactului Atlantic.

În special, salutăm reactivarea parteneriatului strategic cu Rusia, formularea explicită a obiectivului unei lumi fără arme nucleare, recunoașterea importanței unei apărări europene mai puternice, reafirmarea principiului apărării colective și, în același timp, declarațiile potrivit cărora NATO nu consideră nicio țară drept adversarul său.

Cu toate acestea, există încă probleme și contradicții pe care acest concept destul de vechi nu le soluționează în niciun fel. În primul rând, nu există un angajament clar și neambiguu privind eliminarea armelor nucleare tactice, care încă sunt instalate în Europa, deși sunt anacronice la nivel strategic și tot mai nesustenabile din punct de vedere economic. În al doilea rând, rolul Uniunii Europene în conceptul strategic rămâne insuficient, iar capacitățile civile de gestionare a crizei planificate riscă să se suprapună inutil cu cele ale Uniunii Europene.

Suntem conștienți de problemele politice care împiedică o cooperare mai eficientă între UE și NATO, însă acest lucru nu poate sta în calea dezvoltării unei perspective operaționale, unei complementarități și unor sinergii care coincid cu ambițiile noastre. Elicopterele, asistența medicală și explozibilele reprezintă un progres semnificativ, însă nu sunt suficiente: avem nevoie de viziune și de un angajament activ și vă solicităm, baroneasă Ashton, să faceți uz de ele în mod determinat și clar.

  Kristiina Ojuland (ALDE). - Dnă președintă, Anders Fogh Rasmussen, Secretarul General al NATO, a declarat summitul Consiliului NATO-Rusia care a avut loc la Lisabona a oferit un impuls istoric pentru îmbunătățirea relațiilor dintre NATO și Rusia, fapt pe care îl salut.

Deși șefii de stat și de guvern din cadrul Consiliului NATO-Rusia au convenit asupra unei evaluări comune a amenințării rachetelor balistice și au hotărât să reia cooperarea în domeniul apărării antirachetă, președintele Medvedev a anunțat după reuniune că Rusia va participa la sistemul comun de apărare antirachetă preconizat numai în calitate de partener egal și cu drepturi depline, implicat în schimburile de informații și soluționând orice tip de probleme.

Aș dori să subliniez că partenerii egali trebuie să își asume responsabilități egale. Există diferențe semnificative între NATO și Rusia în privința definiției securității. În timp ce Rusia are în vedere amenințările militare clasice la adresa securității, NATO, pe de altă parte, subliniază lipsa democrației și încălcarea drepturilor omului ca amenințări la adresa securității. Pentru ca Rusia să fie implicată mai îndeaproape în proiecte comune în cadrul NATO, mă aștept ca Rusia să includă și conceptele de democrație, drepturile omului, libertățile civile și statul de drept. Pentru a avea un parteneriat egal, NATO și Rusia trebuie să fie pe picior de egalitate în astfel de aspecte relevante.

  Franziska Katharina Brantner (Verts/ALE). - Dnă președintă, aș dori să o felicit pe baroneasa Ashton. Am ascultat observațiile ei privind alte aspecte și consider că sunt interconectate. Acum poate părea ciudat să fim foarte specifici, însă aș dori să menționez dezvoltarea în continuare a politicii de securitate și apărare comune în cadrul cooperării generale cu NATO. Consider că avem nevoie cu adevărat de o examinare externă a ceea ce s-a întâmplat până acum.

În ceea ce privește drepturile omului, ați menționat că este timpul să facem bilanțul și să mergem mai departe. Consider că avem nevoie exact de același lucru în privința misiunilor pe care le-am întreprins până în prezent. Cred că aveți posibilitatea să o luați de la capăt. Puteți privi în urmă și puteți aduce expertiză externă și realiza o examinare pentru a defini mai bine care sunt cu adevărat prioritățile noastre și care sunt capacitățile de care avem nevoie. Aș dori să menționez că avem obiective principale pentru 2010, însă ne aflăm la sfârșitul lui 2010 și suntem departe de a le atinge, inclusiv la nivel civil. Întrebarea este cum trebuie să procedăm în continuare și cred că ar fi bine să avem o poziție.

În al doilea rând, vă solicit de urgență să utilizați postul privind sinergiile, care sper că va fi creat în cadrul instituirii serviciului de acțiune externă, pentru a consolida capacitățile civile de gestionare în serviciul dvs. Nu am avut ocazia să creăm posturi noi, însă cel puțin ar trebui să le utilizăm pentru a consolida acest domeniu.

În sfârșit, voi menționa succint că în prezent are loc o dezbatere privind răspunsul la criză și la catastrofele naționale. Consider că trebuie să fim atenți să menținem neutralitatea răspunsului umanitar al UE, chiar dacă uneori este dificil în zonele de criză. Cred că acesta este un aspect important.

  Konrad Szymański (ECR). – (PL) Dnă președintă, într-adevăr, în urma summitului de la Lisabona, NATO deține o poziție mai puternică. Articolul 5 a fost reactivat și nu exclude capacitatea de a organiza o apărare împotriva unui atac balistic. Dispozițiile noii strategii trebuie puse în aplicare acum. Planul de acțiune privind arhitectura transatlantică de apărare antirachetă trebuie finalizat cel târziu la mijlocul lui 2011. Acest lucru trebuie susținut și financiar, inclusiv de către partenerii europeni ai NATO. Semnarea de către Rusia a unui noi tratat START nu trebuie să presupună restricții privind construirea arhitecturii antirachetă a NATO. În plus, cooperarea cu Rusia în acest domeniu nu trebuie să însemne o subminare a apărării Europei Centrale.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL). – (PT) În conformitate cu concluzia summitului NATO care a avut loc la Lisabona, NATO se dovedește a fi o alianță militară, o alianță militară nucleară, hotărâtă să intervină rapid și în număr mare în orice parte a lumii, oricând și sub orice pretext, afirmând că deține un set unic și robust de capacități politice și militare, putând să facă față oricărui tip de criză: înaintea, în timpul și ulterior conflictelor.

În contextul unei amenințări globale îngrijorătoare, NATO susține că este afectat de evoluțiile politice și de securitate dincolo de propriile granițe și că le poate afecta pe acestea și că, prin urmare, se va implica activ în îmbunătățirea securității internaționale prin parteneriate cu țările relevante și cu alte organizații internaționale. Este o afirmație care scoate la iveală două obiective: pe de o parte, acela de a se afirma ca un nucleu din care radiază relații de dependență, permițând prezența, presiunea și intervenția forțelor sale pe întreg globul. Pe de altă parte, acela de a consolida calea intervenționismului și fuziunea dintre securitatea internațională și securitatea internă a statelor, urmărind astfel distrugerea dreptului internațional, un afront direct la rolul Organizației Națiunilor Unite în abordarea sa privind aspectele de securitate internațională.

Având drept lider una dintre puteri, Statele Unite, urmărește, de asemenea, să își consolideze pilonul european, Uniunea Europeană, considerată a fi unicul și esențialul partener al NATO. Astfel, NATO de după reuniunea de la Lisabona este mai mare, mai puternic, mai periculos și mai închis; însă amenințarea este considerabilă, iar răspunsul poporului portughez a fost dat de cei peste 30 000 de oameni care au mărșăluit pe străzile din Lisabona, protestând împotriva NATO și solicitând dizolvarea acestei organizații considerate atât de importante pentru apărarea păcii.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Dnă președintă, deși negocierile reprezentanților statelor membre ale NATO de la Lisabona au soluționat o serie de aspecte importante privind riscurile actuale la adresa securității, importanța unora dintre concluzii și decizii va avea, fără îndoială, un efect mai dramatic asupra lumii politice de astăzi.

Noile încercări precaute de cooperare între NATO și Rusia în dezvoltarea unui sistem de apărare antirachetă în Europa reprezintă o astfel de schimbare a politicii de securitate, indicând că atât SUA, cât și Europa pot găsi în Rusia un nou partener puternic, care poate își dă seama că grupurile teroriste și regimurile militante construite pe ideologii extremiste au devenit cea mai mare amenințare pentru viața pașnică și demnă a societății democratice civilizate.

Dnă Înalt Reprezentant Ashton, ar fi bine dacă am putea să transpunem cuvintele președintelui Obama, când a spus că vede în Rusia un partener și nu un inamic, într-un nou impuls pozitiv în domeniul cooperării economice. Într-o perioadă în care industria europeană se confruntă cu probleme privind piețele de desfacere insuficiente pentru produsele sale, o piață deschisă și solvabilă în Federația Rusă poate oferi posibilități utile pentru ambii parteneri – Rusia și Europa – în soluționarea problemelor economice interne.

  Michael Gahler (PPE). – (DE) Dnă președintă, care vor fi responsabilitățile UE în privința securității și apărării în contextul noului concept strategic prezentat de NATO? Miniștrii apărării din UE au atins o problemă sensibilă. UE nu dispune de capacități adecvate. Cu toate acestea, criza financiară și constrângerile bugetare accentuează presiunea din cadrul UE și NATO de a concentra capacitățile militare. Termenii „partajare” și „punere în comun” descriu ceea ce este necesar acum. Imediat după o analiză a posibilităților efectuată de statele membre, Agenția Europeană de Apărare trebuie să devină punctul central al dezvoltării comune de capacități. În plus, Comisia trebuie să își extindă cooperarea cu Agenția Europeană de Apărare, pentru a include cercetări finanțate de UE și proiecte de dezvoltare. Îmi împărtășiți opinia?

Întrucât nu mi s-a alocat timp pentru subiectul anterior, aș dori să adresez o întrebare privind tema promovării democrației. Aș dori să aflu de la dvs. câți bani s-au cheltuit efectiv pentru instrumentul de democrație și drepturile omului fără acordul guvernelor țărilor respective.

De asemenea, aș dori să afirm unele lucruri privind observatorii alegerilor. În acest domeniu suntem inconsecvenți și uneori chiar lași. După ce unele părți ale Comisiei și unele state membre au solicitat o misiune de observare a alegerilor în Etiopia iar raportul șefului misiunii nu a putut fi prezentat la Addis Abeba, a fost complet trecut sub tăcere la Bruxelles. Ceea ce aș dori să știu este: Ce s-a întâmplat cu protestul dvs. public? Acum aveți posibilitatea de a spune ceva în această privință.

  Ioan Mircea Pașcu (S&D). - Dnă președintă, într-adevăr, atât noul concept strategic, cât și declarația summitului recunosc în mod clar și hotărât că UE este un partener major, și deci indispensabil al Alianței. Provocările internaționale actuale care aduc față în față NATO și UE, prezența lor simultană pe o serie de teatre de acțiune și, în plus, complementaritatea tot mai mare dintre rolurile acestora impun consolidarea relațiilor dintre cele două organizații.

În această privință și ținând seama de colaborarea necesară în teatrele de operațiuni și, inevitabil, de revizuirea acordurilor Berlin Plus, ambele organizații așteaptă rezultate mai concrete în urma discuțiilor dintre Vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant și Secretarul General, în conformitate cu mandatele lor respective și, în acest sens, a sosit timpul să dăm dovadă de imaginație în găsirea compromisului politic adecvat pentru a permite deblocarea actualului impas mecanic și pentru ca ambele organizații să își atingă adevăratul potențial de colaborare.

  Willy Meyer (GUE/NGL). – (ES) Dnă președintă, baroneasă Ashton, sunteți perfect conștiente că grupul meu parlamentar este împotriva existenței Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Grupul meu este complet împotriva existenței acesteia, printre altele deoarece nu suntem de acord ca niciun stat din lume, sau grup de state, precum alianța militară NATO, să poată face uz de forță fără un mandat specific din partea Consiliului de securitate al ONU.

În 1999, la summitul de la Washington, NATO a aprobat în conceptul său strategic posibilitatea utilizării forței fără un mandat din partea Consiliului de securitate. Acesta este un pas înapoi și un atac direct al sistemului de drept internațional a cărui construcție a durat atât de mult în urma celor două războaie mondiale.

Prin urmare, nu suntem de acord cu această filosofie. Nu o împărtășim cu NATO și cu niciun alt stat care susține dreptul de a recurge la forță fără acest mandat explicit.

În plus, are un impact direct asupra răspunsurilor civile la problemele care generează insecuritate: crima organizată, terorismul etc. Acestea nu au fost niciodată aspecte care necesită un răspuns militar, ci mai degrabă unul civil, care ține de sfera poliției internaționale și sfera judiciară. Prin urmare, nu consider că necesită un răspuns militar și nici riscul asociat pentru resursele naturale și migrația necontrolată în masă. Acestea nu sunt aspecte care necesită un răspuns militar.

Foametea și sărăcia sunt principalele cauze de deces în lume– cea mai mare armă de distrugere în masă – iar o forță militară precum NATO nu le poate combate.

  Jacek Saryusz-Wolski (PPE). - Dnă președintă, întrebarea este dacă suntem mulțumiți de rezultatul reuniunii de la Lisabona și am un răspuns foarte amestecat. Este insuficient, deși se îndreaptă în direcția corectă. Ne-am fi putut aștepta la mai mult? Cred că da, însă dacă o comparăm cu stadiul de acum doi, trei sau patru ani, s-a înregistrat o ameliorare.

În mod clar, există un potențial neutilizat între cele două organizații, însă există mai multe vorbe decât fapte și avem nevoie de mai multe fapte decât vorbe. Pentru moment, se vorbește mult despre apropiere, însă acestea sunt declarații, nu pași concreți.

În același timp, există o complementaritate tot mai mare între cele două. Există o anumită expertiză și există capacități din partea Uniunii. Uniunea este mai specializată în mijloacele necoercitive, NATO în puterea coercitivă, militară, însă ambele părți evoluează. UE a parcurs un drum lung de la St Malo pentru a-și afirma rolul în securitate și apărare, iar NATO a recunoscut la rândul său necesitatea de a-și extinde domeniul pur militar către o dimensiune mai necoercitivă și a luat deja deciziile. Prin urmare, cele două organizații se apropie, iar complementaritatea este sporită. De ce să nu o utilizăm?

Adevărata problemă este relația dintre Turcia și Cipru și problema nesoluționată a Ciprului. Rolul Uniunii este de a prelua conducerea, de a lua inițiative, de a sugera NATO mijloace de cooperare mai strânsă, de a trece de la vorbe la fapte și dau exemplul scrisorii recente a miniștrilor de externe polonez, german și francez, la care dna Ashton a reacționat, ca un punct bun de plecare în direcția corectă.

O cooperare mai strânsă UE-NATO prin voință politică de ambele părți și consolidarea politicii de securitate și apărare comune, însă și capitalele statelor membre ale NATO și UE au un rol de jucat și măsuri de adoptat.

  Ana Gomes (S&D). – (PT) Dnă președintă, conținutul conceptului strategic al NATO, adoptat la Lisabona, privind doctrina disuasiunii nucleare nu este nou, este vechi. Alianța a hotărât să păstreze armele nucleare ca putere disuasivă finală. În mod ironic, acest lucru contravine solicitărilor lansate de președintele Obama privind o lume fără arme nucleare și dezarmării promise în cadrul ultimei Conferințe de revizuire a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare.

Alianța ar trebui să servească drept model, însă acest lucru nu va descuraja proliferarea nucleară ci, în mod tragic, o va încuraja. Iar în perioade de criză financiară, deviază resursele necesare pentru alte amenințări cu care ne confruntăm. La ce folosesc bombele nucleare împotriva terorismului fără adresă sau expeditor, împotriva pirateriei în Oceanul Indian, împotriva crimei organizate, atacurilor cibernetice, atacurilor chimice și biologice?

Consiliul Uniunii Europene a emis săptămâna aceasta o declarație privind necesitatea sporirii eforturilor noastre împotriva proliferării nucleare. Dnă Ashton, ce planuri aveți pentru a juca această carte în cadrul NATO, unde 21 din cei 28 de aliați sunt și membri ai Uniunii Europene? Și ce le puteți spune celor două puteri nucleare care sunt membre ale Uniunii Europene și care sunt și cele care s-au opus cel mai mult încercărilor de schimbare ale Consiliului strategic al NATO privind această întrebare existențială pentru întreaga umanitate?

  Takis Hadjigeorgiou (GUE/NGL). – (EL) Dnă președintă, baroneasă Ashton, cred că trăim într-o lume absurdă și ați fost aleasă să jucați un rol în ea, pentru a reduce această absurditate irațională. Așa cum a observat toată lumea, războiul din Afganistan a costat peste trei sute de miliarde de dolari. Costul eradicării sărăciei în Afganistan este egal cu costul a cinci zile de război. Costul operațiunilor dintr-o săptămână este suficient pentru a administra șase mii de școli. Trei sute de miliarde de dolari ar fi putut fi utilizați pentru a construi 200 000 de școli. Aceiași bani ar fi putut fi utilizați la construirea a 30 000 de spitale. Faceți calculele și veți vedea. Vorbesc de spitale care costă fiecare 10 milioane de dolari.

Avem nevoie de mai multe informații pentru a înțelege că trăim într-o lume absurdă? Dacă am împărți acești bani la toate familiile din Europa care trăiesc sub pragul sărăciei, ar exista suficienți bani pentru fiecare familie. Crede cineva acest lucru? 20 355 EUR pentru fiecare din cele 27 de milioane de familii.

Unde duce această cale absurdă? Duce la NATO. Prin urmare, îi solicit Baronesei Ashton, care deține o poziție principală în Uniunea Europeană, să joace un rol catalizator, pentru ca această organizație să fie abolită din interior.

  Arnaud Danjean (PPE). – (FR) Dnă președintă, baroneasă Ashton, vă împărtășesc opinia că reuniunea la nivel înalt de la Lisabona a introdus un nou concept strategic care, în ansamblu, este satisfăcător. Cu toate acestea, ar trebui să recunoaștem, cu toată sinceritatea, că relația slabă din acest text este, în vederea potențialului acestui parteneriat strategic, relația dintre Uniunea Europeană și NATO, care ar trebui să fie mult mai ambițioasă.

Pe bună dreptate, ați observat succesele și progresele dezvoltării capacității. Ați menționat succesele, desigur, în cazul Afganistanului, unde reușim să ajungem la compromisuri pe teren. Cu toate acestea, este nesatisfăcător faptul că nu dispunem de un dialog politic structurat cu NATO, în afara cazului singular al Bosniei. Știm cu toții că problema este cea a Turciei. Va trebui să ne ocupăm serios de aceasta, fără îndoială în mod pragmatic și sper că eforturile pe care le depuneți împreună cu Secretarul General Rasmussen vor da rezultate.

Pe scurt, aș dori să afirm că problema eforturilor duble este de multe ori menționată pentru a sublinia slăbiciunile Uniunii Europene și pentru a limita aspirația Uniunii Europene de a fi ambițioasă. Este o problemă falsă deoarece nu există două armate în statele noastre membre, o armată a NATO și o armată a Uniunii Europene. Există o forță armată în fiecare țară și este la latitudinea țării să aleagă dacă să își plaseze trupele sub steagul NATO sau sub cel al Uniunii Europene. Să nu ne mai alarmăm în privința acestor eforturi duble.

Aș dori să spun câteva cuvinte despre complementaritate: este esențială și trebuie aplicată inteligent. Nu aș dori să devină un imperativ, iar Uniunea Europeană să devină Crucea Roșie a ceea ce ar fi o forță armată a NATO. Uniunea Europeană trebuie să își mențină capacitățile militare, ambițiile militare și ambiția în cazul politicii de securitate și apărare comune, așa cum s-a subliniat în scrisoarea tripartită din partea Franței, Germaniei și Poloniei.

  Teresa Riera Madurell (S&D). – (ES) Dnă președintă, summitul de la Lisabona a servit, fără îndoială, la modernizarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și la adaptarea sa la noile provocări privind securitatea.

Trebuie să salutăm faptul că noul concept strategic presupune noi provocări, precum terorismul, combaterea proliferării armelor de distrugere în masă, apărarea împotriva criminalității cibernetice și securitatea energetică.

De asemenea, trebuie salutat faptul că noul concept subliniază nevoia de a consolida relația strategică dintre NATO și Uniunea Europeană. Cu toate acestea, trebuie stabilită o împărțire clară a sarcinilor, pentru a asigura eficiența și pentru a nu suprapune eforturile în perioade de criză.

Tratatul de la Lisabona a fost un pas înainte în privința politicii de securitate și apărare comune, pe care acum trebuie să o consolidăm. Obiectivul este clar: Uniunea Europeană trebuie să poată să mobilizeze capacitatea civilă și militară necesară pentru a-și putea asuma responsabilitățile internaționale, iar politica de securitate și apărare comună trebuie să aducă o contribuție semnificativă la securitatea atlantică.

Cu toate acestea, nu este clar cum va fi organizată această cooperare cu Alianța pentru a fi cu adevărat eficientă. Baroneasă Ashton, cred că e important să ne spuneți mai multe în această privință.

  Krzysztof Lisek (PPE). – (PL) Dnă președintă, dnă Ashton, de fapt, întrebarea a fost deja adresată în discuția de astăzi, și anume de ce vorbim în Parlamentul European – o instituție a UE – despre summitul NATO. Răspunsul este evident. Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene sunt membre ale NATO, iar Uniunea Europeană se referă la noi și, de cele mai multe ori, și NATO se referă la noi.

Prin urmare, trebuie subliniat că, pentru NATO, dezvoltarea cooperării dintre Uniunea Europeană și NATO a fost una dintre cele mai importante aspecte discutate la reuniunea de la Lisabona. Deciziile summitului NATO, precum și declarațiile, de exemplu ale președintelui Statelor Unite, confirmă că NATO nu se opune politicii de securitate și apărare comune, ci mai degrabă încearcă să găsească o modalitate de cooperare benefică pentru ambele instituții. Prin urmare, și noi trebuie să încercăm să cooperăm și să colaborăm în loc să ne implicăm într-o concurență inutilă și o suprapunere costisitoare a structurilor, mai ales în perioadă de criză. Sper ca deciziile luate la summitul NATO și scrisoarea din partea miniștrilor de externe ai Franței, Germaniei și Poloniei, care a fost menționată aici, va convinge Uniunea Europeană să inițieze o dezbatere serioasă privind politica de securitate și apărare comună.

Polonia – sunt deputat din Polonia – vă va susține cu siguranță, dnă Ashton, în această activitate pe parcursul președinției poloneze. Trebuie să folosim mecanismele și oportunitățile oferite de Tratatul de la Lisabona. Aceasta este o mare provocare pentru noi. În cele din urmă, aș dori să spun că salut declarația NATO privind deschiderea către cooperarea cu Rusia, o declarație care, de asemenea, subliniază disponibilitatea NATO de a fi deschis și de a primi noi state, de exemplu Georgia.

  Kyriakos Mavronikolas (S&D). - Dnă președintă, Uniunea Europeană este un partener unic și esențial pentru NATO. Așa cum o arată un document al noului concept strategic, NATO și Uniunea Europeană pot și trebuie să joace un rol complementar și de consolidare reciprocă în susținerea păcii și securității internaționale.

O Uniune Europeană activă și eficientă contribuie la securitatea generală a zonei euro-atlantice. Prin urmare, trebuie dezvoltate circumstanțe mai favorabile prin consolidarea parteneriatului strategic în spiritul deschiderii depline reciproce, al transparenței, complementarității și respectării autonomiei și integrității instituționale a ambelor organizații.

De asemenea, ar trebui să subliniem că strânsa cooperare dintre UE și NATO este de o importanță vitală și acest lucru trebuie dezvoltat fără a aduce atingere principiului autonomiei decizionale și respectând corespunzător statutul nuclear al unora dintre statele membre ale UE.

  Ernst Strasser (PPE). – (DE) Dnă președintă, baroneasă Ashton, doamnelor și domnilor, reuniunea la nivel înalt a NATO a obținut progrese importante. Faptul că acest lucru se discută aici este un lucru bun. Noile elemente strategice, precum gestionarea civilă a crizelor și apărarea împotriva atacurilor informatice, sunt pași în direcția bună. În special pentru țări mici, neutre precum Austria, consolidarea parteneriatului strategic dintre NATO și Uniunea Europeană este de o importanță fundamentală. Dezvoltarea capacității militare prin sporirea sinergiei, reducerea suprapunerii eforturilor și îmbunătățirea cooperării armate va ajuta pe toată lumea, dar mai ales pe statele membre mici.

Totuși, rămân multe de făcut, mai ales pentru noi. Europa trebuie să își aloce niște teme și să se asigure că le duce la bun sfârșit. Inițiativa miniștrilor de externe ai Franței, Germaniei și Poloniei reprezintă un pas în direcția bună. Pe termen mediu, avem nevoie de o arhitectură de apărare europeană care să promoveze cooperarea militară între statele membre ale UE, care să reunească cooperarea civilă și militară dintre UE, ONU și NATO și care să dezvolte treptat structuri europene de apărare. Obiectivul nostru trebuie să fie să devenim un partener important de securitate în lume. Trebuie să depunem eforturi în acest sens.

  Elena Băsescu (PPE). - Summitul de la Lisabona a trasat o nouă perspectivă asupra strategiei de securitate a Alianței. Practic, au fost îndeplinite cele trei obiective majore: adoptarea noului concept strategic, formularea unei noi abordări privind Afganistanul, dar și relansarea raporturilor cu Federația Rusă.

Consider că cel mai important rezultat a fost integrarea scutului antirachetă în noul concept strategic. România a promovat amplasarea scutului începând cu summitul de la București din anul 2008. Asta demonstrează că țara mea a avut o viziune corectă și va contribui semnificativ la implementarea sistemului de apărare. Totodată, România a susținut politica ușilor deschise, orientată mai ales spre consolidarea relațiilor NATO cu Georgia și Ucraina.

Salut de asemenea faptul că NATO a reafirmat importanța strategică a regiunii Mării Negre, având în vedere riscurile de securitate care domină această zonă. Ele constau mai ales în existența conflictelor înghețate din Transnistria și Georgia. În acest sens, consider necesară menținerea unității Alianței în mesajele adresate Rusiei. Federația Rusă trebuie să probeze în fapte declarațiile de bune intenții, având o responsabilitate consistentă la frontiera de est a României și a NATO. Subliniez că, prin declarația politică adoptată, NATO și-a asumat angajamentul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova și a Georgiei.

  Georgios Koumoutsakos (PPE). – (EL) Dnă președintă, summitul istoric al NATO de la Lisabona a fost un punct cheie pentru viitorul alianței. Douăzeci și opt de aliați au luat decizii importante, au adoptat o nouă doctrină de apărare, au pus bazele unei cooperări mai strânse cu Rusia, au clarificat problema scutului antirachetă, au aprobat un plan de acțiune privind Afganistanul și au confirmat importanța cooperării cu Uniunea Europeană.

Totuși, aceasta este opinia generală și optimistă. Nu trebuie să uităm că, în urma consensului, aceste texte exprimă cel mai mic numitor comun de poziții și opinii. Știm cu toții că, în contextul de după Războiul Rece, există discrepanțe ale perceperii amenințării și diferite grade ale acesteia. Țările din Europa de Est au o opinie diferită privind relațiile cu Rusia, iar Turcia are o percepție diferită asupra programului nuclear al Iranului. De asemenea, știm că Ankara a purtat un război diplomatic pentru a preveni menționarea acestui lucru în textul de la Lisabona. De asemenea, Ankara abordează diferit cooperarea cu politica de securitate și apărare comună, deoarece dorește să excludă cooperarea cu un partener european și stat membru al Uniunii. Prin toate acestea, rolul politicii de securitate și apărare comună devine și mai important, desigur, în contextul cooperării dintre Uniunea Europeană și NATO.

De aceea, consider că Uniunea Europeană trebuie să profite pe deplin de noile posibilități pe care ni le oferă Tratatul de la Lisabona, menținând puteri de decizie independente. Trebuie să accentuăm profilul internațional al Uniunii și să consolidăm prezența internațională a acesteia. Avem nevoie de o Europă mai puternică, pentru a avea o alianță atlantică mai puternică.

  Marietta Giannakou (PPE). – (EL) Dnă președintă, sunt de acord cu abordarea Înaltului Reprezentant privind summitul de la Lisabona. A fost un element cheie important și un moment important. Relațiile transatlantice reprezintă cheia pentru siguranța și dezvoltarea în lume însă, pe de altă parte, Uniunea Europeană trebuie, acolo unde este necesar, să aibă propria opinie și propriile structuri. Reducerile costurilor menționate anterior vor fi generate de această cooperare, atât la nivelul echipamentelor, cât și în deciziile civile, fără nevoia sau facilitatea de a schimba alianța NATO. Europa trebuie să dispună de propriul sistem de apărare securitate și de o opinie proprie, deoarece doar atunci va putea să abordeze problemele, cum ar fi problema Turciei sau alte probleme privind membrii NATO sau statele din afara NATO care au o abordare diferită față de Rusia. În plus, nu cred că problema cu Rusia este una dificilă. Consider că este o problemă pe care Europa o poate gestiona în ansamblu, în același timp în care o gestionează partea americană. Este posibil ca Europa să o gestioneze chiar mai eficient.

  Tunne Kelam (PPE). - Dnă președintă, extinderea NATO ar putea fi considerată drept una dintre puținele succese reale ale perioadei de după Războiul Rece. Cu toate acestea, avântul extinderii s-a redus. NATO a rămas destul de ezitant în deschiderea față de Georgia sau Macedonia. Contribuțiile militare au scăzut în mod alarmant. Foarte puțini membri NATO îndeplinesc criteriile de 2 % pentru cheltuielile de apărare, iar Alianța nu a desfășurat exerciții militare serioase de peste un deceniu. Ultimul mare exercițiu pentru a dovedi că SUA își poate muta trupele rapid în Europa a avut loc acum 17 ani. Este adevărat, Uniunea Sovietică s-a prăbușit. Cu toate acestea, credibilitatea și potențialul NATO încă se bazează pe puterea militară americană. Este foarte important ca instituțiile militare ale NATO să rămână bine integrate și comandanții militari din America și Europa să aibă posibilitatea de a exersa împreună.

Numai în condiții de cooperare transatlantică mai strânsă și mai hotărâtă, UE și NATO vor putea, în următorul deceniu, să instituie o agendă internațională democratică în raport cu provocările unei lumi multilaterale.

De asemenea, aș dori să comentez asupra concluziilor Consiliului NATO-Rusia. Acesta solicită un parteneriat modernizat, bazat pe încredere, transparență și previzibilitate reciprocă. Poate fi considerat o declarație de bunăvoință. Cu toate acestea, știm că doctrina militară a Rusiei consideră încă extinderea NATO în spațiul de vecinătate al Rusiei drept un act de agresiune și justifică loviturile militare preventive și aterizările pe teritorii străine.

Marile exerciții militare din toamna lui 2009 în Rusia de nord-vest în apropierea teritoriilor statelor baltice au pregătit invadarea acestor state ca un contraatac, probabil împotriva acțiunilor NATO. Aspectul pozitiv este că statele baltice au primit în cele din urmă planurile de urgență ale NATO pentru apărarea lor, după cum expune și WikiLeaks.

Georgia a fost invadată de Rusia și două dintre teritoriile sale autonome au fost practic anexate. Recent, rachetele Rusiei au fost utilizate în aceste entități separatiste, iar Rusia continuă spionajul masiv în toate țările occidentale. Când acești spioni sunt expuși, Occidentul se simte jenat, nu Rusia, care își decorează în mod deschis spionii cu cele mai înalte decorații din stat.

Prin urmare, insistența Rusiei asupra egalității în relațiile cu NATO și un anumit proces decizional comun sunt premature și prezintă riscul unui veto al Rusiei privind deciziile NATO și continuarea extinderii.

  Katarína Neveďalová (S&D). – (SK) Dnă președintă, la summitul de la Lisabona, NATO și-a confirmat rolul de garant al securității în zona euro-atlantică și a recunoscut, de asemenea, că se confruntă cu noi provocări.

Cele mai bune instrumente pentru a îndeplini acest rol sunt o rețea extinsă de parteneriate strategice, cu state sau cu organizații internaționale. Prin urmare, NATO trebuie să fie pregătit să intre în dialog politic cu fiecare partener potențial care ne împărtășește efortul comun privind pacea și relațiile internaționale sigure.

În opinia mea, parteneriatul strategic cheie este cooperarea cu Rusia, domeniu în care NATO trebuie să consolideze cooperarea practică pentru a putea face față amenințărilor moderne ale terorismului internațional, pirateriei, traficului de persoane și traficului de droguri. NATO are nevoie de resurse financiare, militare și umane suficiente pentru a putea îndeplini această misiune. Totuși, aceste resurse trebuie utilizate cât mai eficient și în principal pentru garantarea păcii.

  Ivo Vajgl (ALDE). - (SL) Dnă președintă, îmi pare bine că mi s-a dat cuvântul înaintea dlui Goerens, colegul meu din Luxemburg, deoarece altfel acest lucru ar fi subminat aspectul principal pe care îl voi menționa, și anume că cei care au luat cuvântul în ultima jumătate de oră au fost în principal deputați din Europa de Sud-Est. Acest lucru denotă că, pentru noi, problemele privind securitatea, NATO și relația NATO cu Uniunea Europeană sunt puțin mai importante decât sunt pentru alte națiuni.

Tocmai din acest motiv, aș dori să spun că cei care au participat la summitul de la Lisabona au pierdut ocazia de a adopta o poziție mai clară, mai fermă și mai decisivă privind dorințele a două țări din Europa de Sud-Est, Macedonia și Bosnia și Herțegovina, de a-și consolida securitatea alăturându-se UE sau NATO.

Când noi, cei din Slovenia, ne apropiam de momentul aderării la aceste două instituții, ne-am spus că este bine să aderăm la oricare din ele. NATO are posibilitatea de a corecta greșelile Uniunii Europene. Cred că trebuie să ținem cont de acest lucru.

  Janusz Władysław Zemke (S&D). – (PL) Dnă președintă, vă mulțumesc foarte mult pentru ocazia de a lua cuvântul. Discuția de astăzi se referă la cooperarea între Uniunea Europeană și NATO. Dna Ashton ne-a oferit o evaluare pozitivă, însă aș dori să afirm că, în opinia mea, această evaluare este în mare măsură exagerată. Colegii mei deputați din Polonia, dl Saryusz-Wolski și dl Lisek, au luat deja cuvântul și sunt întru totul de acord cu evaluarea lor.

Acesta este numai începutul, însă este începutul unui drum foarte lung. În această privință, aș dori să atrag atenția asupra a trei aspecte pragmatice în care se înregistrează progrese comune. Primul domeniu se referă la planificarea comună de apărare a NATO și a Uniunii Europene; este clar că în această privință se pot face mai multe. Al doilea domeniu ar trebui să vizeze cooperarea dintre serviciile de informații; și în această privință se pot înregistra progrese. În ultimul rând, cel de-al treilea aspect se referă la operațiunile grupurilor de luptă; trebuie să ne întrebăm dacă acestea oferă valoare adăugată în ziua de astăzi.

  Charles Goerens (ALDE). – (FR) Dnă președintă, aș dori să adresez baronesei Ashton o întrebare privind Europa apărării, dar și privind NATO.

Tratatul de la Lisabona permite statelor membre ale Uniunii Europene să coopereze mai strâns în aspecte legate de apărare dacă doresc, bineînțeles. Aceasta se numește „cooperare structurată” sau „cooperare consolidată”, denumirea nu este importantă.

Baroneasa Ashton îmi poate spune dacă acest tip de cooperare a fost avută deja în vedere de un grup de țări și dacă da, după caz, îmi puteți spune care sunt criteriile care trebuie întrunite pentru a desfășura acest tip de cooperare?

  Catherine Ashton, Vicepreședintele Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. − Dnă președintă, mulțumesc încă o dată celor care au contribuit la o dezbatere foarte extinsă. Cu permisiunea dvs., voi încerca să extrag câteva din aspectele principale menționate și cel puțin voi începe să vă ofer răspunsuri.

Primul aspect de menționat este că mă angajez să încerc să găsesc modalități de a continua relația dintre Uniunea Europeană și NATO, însă nu subestimez problemele politice care se află în centrul acestei chestiuni. Obiectivul meu este să găsesc mijloace practice și pragmatice prin care colaborarea sporită poate să contribuie la sprijinirea oamenilor noștri pe teren. Oamenii din teatrele de operațiuni sunt cei la care mă gândesc în primul rând când analizez modalitățile de colaborare. Fac acest lucru fiind conștientă de faptul că Turcia are un rol important de jucat și că reprezint 27 de state membre și colaborez îndeaproape cu statele membre cele mai interesate și afectate de aspectele în cauză.

Avansăm pentru a încerca să realizăm acest lucru cât mai repede. Însă nu subestimez provocările și caut și examinez mereu noi idei pentru a face acest lucru.

Recunosc că dorim, de asemenea, să analizăm foarte atent propriile noastre acțiuni și să ne asigurăm că acestea sunt complementare cu alte acțiuni, și că nu reprezintă eforturi duble. De fapt, domeniile în care acționăm sunt foarte complementare. Exemplul oferit anterior vizează „Ocean Shield” din largul coastei Somaliei și activitatea pe care o întreprindem în cadrul operațiunii Atalanta.

Onorații deputați care au vizitat zona știu că este o întindere imensă de mare, în care există suficient loc pentru activități complementare și riscuri reduse de suprapunere a acestora și, într-adevăr, serviciile colaborează foarte bine. În discuțiile cu miniștrii apărării, comandantul Howes, care este actualul responsabil al operațiunii Atalanta, sublinia că există un grad ridicat de conectivitate în comunicare, dar și foarte multe activități care pot fi realizate în mod satisfăcător împreună.

Dl Gahler a ridicat unele aspecte care nu sunt legate de această dezbatere și aș dori să îi sugerez să îmi noteze aceste aspecte și îi voi răspunde cu plăcere, însă nu doresc să răpesc din timpul Parlamentului în această seară discutând probleme care nu aparțin acestei dezbateri.

În ceea ce privește apărarea antirachetă, din câte observ, s-a constatat un echilibru pe parcursul negocierilor privind noul concept strategic al NATO între problemele legate de apărarea antirachetă și poziția nucleară a NATO. Este clar că NATO va dori să își mențină factorii de disuasiune nucleară, respectând totodată obiectivul pe care și l-a stabilit privind o lume fără arme nucleare.

Aceasta este abordarea pe care o adoptăm astăzi însă, desigur, nu participăm în toate aspectele NATO tocmai din motivele care au fost bine înțelese de Parlament. De exemplu, nu participăm la reuniunile Consiliului NATO-Rusia, așa că nu pot comenta asupra celor întâmplate acolo ci pot, așa cum am făcut deja, să comentez numai aspectele care au rezultat în urma acestora.

În ceea ce privește START, progresele înregistrate între Statele Unite și Rusia privind demilitarizarea trebuie salutate și consider că acestea vor deschide calea pentru o coordonare mai bună cu NATO, acesta fiind, fără îndoială, obiectivul pe care l-a stabilit Secretarul General.

În cele din urmă, cooperarea structurată: va avea loc, ce măsuri se iau în prezent? Într-adevăr, statele membre trebuie să propună idei. Deja există exemple în care statele membre, precum Regatul Unit sau Franța, sau în scrisoarea pe care am primit-o de la grupul triunghiului de la Weimar, analizează moduri în care pot consolida această cooperare, parțial prin Agenția Europeană de Apărare, prin care avem posibilitatea de a dezvolta aceste sinergii în mod corespunzător.

Sper și mă aștept ca acest lucru să se extindă în viitor. În special, mă aștept la acest lucru în cadrul președințiilor viitoare, mai ales a Poloniei, care a specificat că dorește să se axeze pe aspectele legate de apărare. Nu există exemple pe care le pot oferi onoratului deputat care să sugereze că există posibilitatea de a ne alătura, dar sper să se propună obiective care să sporească posibilitățile de a ne putea utiliza cât mai eficient resursele în această criză economică.

  Președintă. – Dezbaterea a fost închisă.

Declarații scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Ágnes Hankiss (PPE), în scris. – (HU) La întâlnirea miniștrilor din statele membre ale NATO din octombrie 2008, generalul John Craddock, comandant al forțelor NATO din Europa, a declarat că acțiunea militară a Rusiei în Georgia a determinat NATO să își revizuiască premisa de bază referitoare la securitatea statelor sale membre. Este această declarație valabilă și astăzi, după summit-ul de la Lisabona? Acordul cu Rusia este un pas politic util, care ar putea servi la consolidarea securității noastre. Cu toate aceste, în mod inevitabil, se ridică întrebări serioase de ordin moral și strategic. Intenționează NATO să cedeze, de dragul cooperării, reprezentarea și protejarea ideilor democratice pe care se bazează alianța euro-atlantică și care contrastează strident în anumite aspecte cu conceptul rusesc de democrație?

Probabil că nu este necesar să reamintim în mod distinct intimidarea și abuzul asupra oamenilor, sau detaliile obscure ale deceselor jurnaliștilor și avocaților în Rusia. Ar fi de asemenea dificil să nu interpretăm recenta nominalizare de către Rusia a lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks, la premiul Nobel pentru pace drept un gest provocator. Se vor diminua șansele țărilor care intenționează să adere la NATO, dacă Rusia nu este de acord cu calitatea acestora de viitoare membre ale NATO? Ne întrebăm dacă liderii NATO iau în considerare vulnerabilitatea câtorva state membre, precum și problemele deschise și nerezolvate pe care acestea le au chiar și azi cu Rusia. În orice caz, trebuie salutată direcția istorică de realizare a păcii și a acordului. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem în mod clar responsabilitatea istorică a NATO, atât cu privire la puterea majoră pe care o legitimizează în urma acordului încheiat pentru programul antirachetă, cât și cu privire la aspectele la care se va opune cu fermitate, conform valorilor noastre europene comune.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Summitul NATO desfășurat la Lisabona a pus capăt conceptului de securitate strategică aplicat încă de la începutul războiului rece. Punerea în aplicare a acestei noi strategii de securitate reprezintă o distanțare de apărarea tradițională a statelor membre ale alianței atlantice, către un concept de securitate globală al secolului al XXI-lea.

Provocările, pe care noul concept de securitate strategică le scoate în evidență, implică cooperarea strânsă cu diverse instituții internaționale, atât guvernamentale cât și neguvernamentale, precum și consolidarea parteneriatelor, inclusiv al celui cu Rusia. Pe lângă stabilirea canalelor politice, chestiuni de ordin operațional, referitoare la capabilitățile și structura NATO însăși, au fost adaptate noilor amenințări globale. Este important, de asemenea, să subliniem adoptarea de către NATO a unui plan de tranziție a misiunii în Afganistan, având drept obiectiv preluarea conducerii de către autoritățile afgane în chestiunile privind securitatea națională. Cred că această viziune strategică nouă, care creează orientările pe care ar trebui să fie fundamentate relațiile internaționale ale statelor membre, este extrem de importantă.

  Niki Tzavela (EFD), în scris. – Pentru prima dată de la cel de al doilea război mondial, Rusia a fost invitată să se alăture efortului de creare a scutului antirachetă, un fapt care nu poate fi marcat altfel decât ca un reper important pentru alianță. Rămâne de văzut ce va răspunde Rusia, însă există probabilitatea unui parteneriat real cu SUA, iar, în acest sens, ambele părți ar trebui să vină hotărâte la masa negocierilor. În plus, acest proiect necesită o finanțare europeană majoră, iar acest lucru nu va fi ușor în contextul reducerii cheltuielilor pentru apărare la nivel european.

În final, în următorii ani, Afganistanul va fi cel mai important test politic pentru NATO. SUA au reacționat rapid pentru a reasigura Rusia că rachetele nu ținteau către aceasta. A fost deosebit de important pentru SUA să nu deranjeze Rusia și au dovedit că nu au avut nici un fel de astfel de intenție, invitând și Rusia să ia parte la sistemul scutului antirachetă. În al doilea rând, SUA au fost suficient de înțelepte să nu menționeze numele Iran-ului, sau, ca să mă exprim corect, au îndeplinit dorințele Turciei, care a amenințat că se retrage dacă se menționează numele vecinului său, Iran. Problema este că doar 21 din cele 27 de state membre ale UE sunt și membre ale NATO, fapt care reprezintă o amenințare la adresa dezvoltării apărării europene.