Stenograma dezbaterilor

Luni, 17 ianuarie 2011 - Strasbourg

21. Agricultura ca sector strategic în contextul securității alimentare (prezentare succintă)

  Președinte. – Următorul subiect este raportul elaborat de dna Sârbu, în numele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală, privind recunoașterea agriculturii ca sector strategic în contextul securității alimentare [2010/2112(INI)].

  Daciana Octavia Sârbu, raportoare. − Sunt onorată să vă prezint raportul meu, care vorbește despre importanța strategică a agriculturii în asigurarea securității alimentare a Uniunii Europene. Agricultura este neglijată în discuțiile privind strategia și viitorul Uniunii Europene, iar raportul vine să arate că Europa nu se află într-o situație de securitate alimentară, că fermierii și întregi zone rurale sunt în pericol de dispariție și că noile provocări, cum sunt schimbările climatice, tind să destabilizeze rezervele alimentare, deja în scădere, nu doar în Europa, ci și în lume.

În contextul în care producția de alimente trebuie să crească până în anul 2050, cu cel puțin 70%, pentru a satisface nevoia de hrană a populației la nivel global, este nevoie ca securitatea alimentară să se afle în centrul dezbaterilor atât la nivel mondial, cât și european. Uniunea Europeană trebuie să răspundă ferm acestor provocări, iar prin acest Raport încercăm să propunem astăzi câteva căi concrete de acțiune.

În primul rând, avem nevoie de o politică agricolă comună puternică, menită să garanteze securitatea alimentară atât a cetățenilor săi, cât și să contribuie la asigurarea securității alimentare la nivel mondial, în contextul resurselor limitate și al efectelor schimbărilor climatice. Nu putem vorbi despre securitatea alimentară dacă nu abordăm două probleme esențiale și anume: volatilitatea piețelor și a prețurilor și rezervele de hrană în scădere la nivel mondial.

În ceea ce privește volatilitatea prețurilor, am solicitat Comisiei ca, în cadrul noii PAC, să consolideze rolul instrumentelor de intervenție pe piață și să ia măsuri mai consistente pentru limitarea speculațiilor pe piețele agricole. În zilele noastre, rezervele de alimente la nivel global sunt mult mai limitate decât în trecut, conform estimărilor, acestea putând acoperi nevoia de hrană de la nivel mondial doar o lună și jumătate. De aceea, am considerat că ar fi benefic să se creeze un sistem global de rezerve alimentare, atât rezerve de urgență, pentru a reduce foametea, cât și rezerve care să fie folosite pentru reglementarea prețurilor pe piețele agricole, care să se afle sub egida internațională și să se sprijine pe expertiza instituțiilor deja existente, precum ONU sau FAO. Cred că Uniunea Europeană trebuie să fie inițiatorul acestui demers, de aceea am cerut Comisiei să își asume acest rol.

O altă chestiune importantă abordată în acest Raport este situația tinerilor agricultori. Dacă ne gândim la viitorul agriculturii europene, atunci trebuie să acordăm mai multă atenție tinerilor agricultori. La nivel european, doar 7% din agricultori sunt sub 35 ani. De aceea, am cerut Comisiei să se prevadă măsuri de încurajare a acestora.

Pe de altă parte, am subliniat necesitatea păstrării diversității agriculturii europene. În acest sens, am menționat faptul că practicile agricole tradiționale, exploatațiile familiale, fermele mici, dar și agricultura ecologică pot aduce o contribuție valoroasă la asigurarea securității alimentare și am solicitat crearea de programe la nivel european, care să sprijine aceste tipuri de agricultură. Să nu uităm însă că și pe teritoriul Uniunii încă există sărăcie și foamete și că milioane de europeni au apelat în această iarnă la ajutoare alimentare europene. De aceea, în contextul crizei economice, este de o importanță majoră menținerea programului european „Ajutoare alimentare pentru persoanele cele mai defavorizate”, cu finanțare europeană.

În încheiere, aș dori să mulțumesc raportorilor din umbră și celorlalți colegi din Comisia pentru agricultură pentru buna colaborare și pentru contribuțiile aduse în redactarea acestui raport, cât și secretariatului Comisiei pentru agricultură și sper ca, împreună, să adoptăm mâine un raport care să răspundă așteptărilor cetățenilor europeni.

  Mairead McGuinness (PPE). – Dle președinte, aș dori să îi mulțumesc dnei Sârbu, raportoarea noastră, pentru activitatea excelentă pe care a desfășurat-o cu privire la acest raport și pentru cooperarea sa cu toți raportorii alternativi. Acesta continuă activitatea pe care am desfășurat-o în mandatul anterior cu privire la rolul politicii agricole comune și securitatea alimentară globală.

Regret că dezbatem acest raport chiar înainte de miezul nopții. Poate că la un minut după miezul nopții, Europa și lumea se vor trezi la realitățile nesiguranței cu care ne confruntăm atunci când vine vorba de producția de alimente.

Acest raport este extrem de binevenit în dezbaterea noastră de ansamblu pe această temă și în contextul dezbaterii noastre privind reforma politicii agricole comune.

Am avut unele preocupări, dar cred că acestea sunt reflectate în textul final. Ideea că o formă a sistemului de producție este mai bună decât alta – că organic, mici, local este mai bun – nu este un argument bun. Este necesar ca toate sistemele de producție să contribui la securitatea noastră alimentară. Trebuie să abordăm volatilitatea pieței și speculațiile și nu cred că avem încă toate răspunsurile.

Singura problemă-cheie cu agricultura o reprezintă veniturile mici pentru agricultori. Tinerii agricultori nu vor munci pe nimic, și trebuie să abordăm problema veniturilor mici dacă dorim să asigurăm securitatea aprovizionării cu produse alimentare.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Dle președinte, din cauza creșterii constante a populației, suntem obligați să adoptăm o abordare mai intensivă la problema securității alimentare, precum și acces la o dietă adecvată, sănătoasă și hrănitoare.

Pentru a asigura securitatea alimentară, este esențial să sporim transparența și corectitudinea în lanțul alimentar real, astfel încât să putem asigura un randament echitabil pentru agricultori, cu profituri și control al prețurilor, și un sector agricol viabil.

În opinia mea, este extrem de important să se aplice o politică fermă privind dezvoltarea rurală, prin care putem menține viabilitatea Europei rurale și putem stimula competitivitatea agriculturii, putem sprijini inovarea și, în cele din urmă, ocuparea forței de muncă, de asemenea.

Agricultura este extrem de importantă, în special în zonele defavorizate și, prin urmare, este necesar să se adopte măsuri de stimulare pentru a sprijini agricultura în zonele rurale, pentru a atrage mai mulți tineri în agricultură și pentru a contribui la reducerea diferențelor regionale și a asigura dezvoltarea durabilă.

  Luís Paulo Alves (S&D). – (PT) Dle președinte, aș dori să ofer felicitările mele cele mai sincere pentru colega mea, dna Sârbu, pentru activitatea excelentă desfășurată cu privire la raport. Recomand insistent Comisiei să îl ia în considerare, în special în acele aspecte în care dimensiunea complexă a problemelor legate de agricultură – care se extind mult dincolo de limitele înguste ale agriculturii în sine – necesită implicarea altor domenii, cum ar fi concurența pe piața internă și reglementarea financiară, și merită atenție pe scenele din afara UE, cum ar fi G20 sau Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

Problemele cruciale determinante pentru agricultură, pentru agricultori, precum și pentru furnizarea de hrană de o calitate suficient de bună calitate pentru persoanele din Europa și restul lumii, pot fi abordate în realitate numai dacă acestea sunt abordate din toate unghiurile. Obiectivele ambițioase ale reformei politicii agricole comune poate fi realizată numai în cazul în care reformele se extind dincolo de limitele înguste ale agriculturii și dacă obiectivele sunt, de asemenea, luate în considerare în cadrul măsurilor necesare în alte domenii de politică și în alte organisme la nivel mondial.

Prezentul raport face acest lucru evident și îl salut pentru aceasta.

  Janusz Wojciechowski (ECR). – (PL) Dle președinte, și eu aș dori să o felicit pe dna Sârbu pentru un raport excelent, pe care îl consider a fi unul dintre cele mai importante din acest mandat parlamentar.

Populația lumii este în creștere, în timp ce suprafața de teren arabil disponibil este în scădere. Hrana devine, într-o măsură tot mai mare, un produs strategic. În timp ce petrolul brut poate fi înlocuit cu energie solară sau nucleară, nu există nimic care poate înlocui hrana pe care planeta noastră o produce. În Uniunea Europeană, ne comportăm uneori ca și cum ne-am lupta în continuu cu problema supraproducției de alimente. Întreaga politică agricolă a Uniunii Europene din ultimii ani s-a bazat pe modalități de limitare și de reducere a producției agricole. Putem vedea deja la orizont, astăzi, că va veni timpul când va exista o penurie de alimente. Este foarte bine că acest semnal, sub forma raportului Sârbu, a venit din partea Parlamentului, spunând că situația s-a schimbat și că politica agricolă a Uniunii Europene trebuie să se schimbe, de asemenea. Trebuie să respectăm agricultura – aceasta este garanția securității noastre alimentare.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dle președinte, este cazul în politică, precum și în viața de zi cu zi: nu apreciem pe deplin ceea ce avem. Astfel, în mod clar, de asemenea, pare să fie cazul că în Uniunea Europeană avem un exces de alimente, și există, desigur, întotdeauna o mulțime de cumpărat. În cazul în care oferim compensații pentru exporturile de hrană pentru animale, avem în Uniunea Europeană o rată de auto-suficiență de 88 %. Aceasta înseamnă că, în Uniunea Europeană, noi, de asemenea, trebuie să ne străduim să asigurăm că menținem această rată de auto-suficiență în materie de produse agricole și alimentare.

Prin urmare, îi sunt foarte recunoscător raportoarei, dna Sârbu, pentru faptul că a adus această problemă în lumina reflectoarelor din nou. În Uniunea Europeană, avem nevoie, de asemenea, de o politică agricolă comună care poate furniza cetățenilor noștri suficientă hrană. Având în vedere creșterea populației la nivel global, efectele schimbărilor climatice și creșterea prețurilor energiei, este clar că agricultorii din Europa nu vor fi capabili să gestioneze singuri acest lucru pe viitor. Pentru aceasta, avem nevoie, de asemenea, de coordonare strategică la scară globală.

  Csaba Sándor Tabajdi (S&D). – (HU) Dle președinte, securitatea aprovizionării cu produse alimentare în UE va fi una dintre cele mai serioase provocări cu care se confruntă politica de securitate în următoarele decenii. Aici se află atuul-cheie al raportului Sârbu, care pune în evidență faptul că în unul sau două decenii, alimentele și apa potabilă vor fi produse strategice, asemenea petrolului și gazelor naturale astăzi. Momentul prezentării raportului este deosebit de întâmplătoare, deoarece în prezent discuțiile sunt în curs de desfășurare cu privire la viitorul politicii agricole comune, bugetul post-2014 este în curs de planificare, și multe persoane sunt dornice să limiteze bugetul politicii agricole comune. Este foarte important ca această politică agricolă comună să dispună de resurse adecvate pe viitor, și pentru a garanta acest lucru, miniștrii de finanțe și factorii de decizie trebuie să fie convinși că economia agricolă din Uniunea Europeană produce nu numai alimente, ci și bunuri publice, inclusiv bunuri publice de mediu, pe care nu ar fi în măsură să le asigurăm sau să le producem fără agricultură.

  Krisztina Morvai (NI). – (HU) Dle președinte, vorbind despre problema securității alimentare, mă deranjează faptul că raportul tratează țările UE ca o unitate integrată. Situație în noile state membre este cu totul diferită de cea din cele mai vechi. De exemplu, permiteți-mi să adresez o întrebare cu privire la Ungaria: cum este posibil să vorbim despre foametea în rândul copiilor într-o țară cu resurse agricole excepționale? Copii și adulți deopotrivă suferă de foame în centrul Uniunii Europene. Cealaltă întrebare: cum este posibil că agricultura noastră a luat o întorsătură disfuncțională astfel încât producem produse agricole prime pe zone vaste la scară industrială, în special într-un mod – iertați-mi exprimarea – colonial, numai pentru a le prelucra în străinătate, unde sunt realizate profiturile, și apoi pentru a le întoarce în Ungaria, unde sunt vândute la prețuri ridicate? Ceva este fundamental greșit aici.

  Seán Kelly (PPE). – (GA) Dle președinte, asemenea altor vorbitori, vreau să felicit raportoarea, dna Sârbu, pentru munca sa bună cu privire la acest subiect.

În patru minute, dna Sârbu a acoperit o multitudine de probleme. Nu o să trec peste toate lucrurile pe care aceasta le-a menționat, dar aș dori să reiterez două puncte. În primul rând, este necesară o PAC bine-finanțată. Sper că acest Parlament va juca un rol-cheie în asigurarea că PAC nu este scăzută sau diminuată în niciun fel. În al doilea rând, trebuie să ne asigurăm că tinerii sunt încurajați să se apuce de agricultură ca un trai.

Mai mult, avem o politică de încurajare a creșterii culturilor energetice pe terenuri agricole bune. Având în vedere faptul că ne-am putea confrunta cu o penurie alimentară la nivel mondial, cu o populație în creștere la o rată de 80 de milioane pe an, ar trebui să reevaluăm politica? Furăm de la Petru să îl plătim pe Pavel sau, poate, furăm de la Pavel și Petru și nu rămânem cu nimic? Aceasta este întrebarea pe care aș dori să o adresez.

  Csanád Szegedi (NI). – (HU) Dle președinte, doamnelor și domnilor, este evident din raport că nici lucrurile în agricultură nu mai pot continua așa cum sunt. Noi, sau mai degrabă, întreprinderile mari, nu putem continua să transportăm produse agricole de la un capăt al lumii la altul. Desigur, putem continua fără nicio logică: mere, ardei, roșii și produse din carne sunt transportate în Europa, inclusiv în Ungaria – dar cea mai mare parte nu din Spania sau din Țările de Jos, ci din China și din Brazilia. Am putea continua cu siguranță pe această cale, dar produsele trebuie să fie încărcate în echipamente de transport, cum ar fi navele, pe care călătoresc timp de câteva săptămâni sau luni. Aceste produse trebuie să fie păstrate în stare proaspătă, cu diverși conservanți care sunt toxici dacă sunt consumați în cantități mari. Acum, oamenii cumpără aceste produse în marile lanțuri comerciale și apoi se întreabă de unde provin toate aceste boli, cancerul și tumori. Este, desigur, evident că sunt cauzate de coloranți alimentari și aditivi artificiali. Trebuie să adaug că, în loc să susținem corporațiile multinaționale, trebuie să sprijinim micii proprietari, astfel încât aceștia să poată salva viața Europei într-o criză alimentară în curs de dezvoltare.

  João Ferreira (GUE/NGL). – (PT) Dle președinte, recunoașterea agriculturii ca un sector strategic în contextul securității alimentare despre care vorbește acest raport este inseparabil de recunoașterea și de promovarea conceptului de suveranitate alimentară. Cu cât este mai mare dependența alimentară și insecuritatea alimentară a unei țări, cu atât este mai dificil să se garanteze o aprovizionare suficientă cu produse alimentare a populației acesteia, în termeni cantitativi și calitativi.

Suveranitatea alimentară este cea mai bună asigurare împotriva volatilității prețurilor la produsele alimentare, o problemă care a reapărut dramatic pe ordinea de zi. Această volatilitate își are originile în principal în speculații financiare efectuate cu privire la produsele alimentare, un domeniu asupra căruia speculatorii, fondurile de investiții, fondurile speculative, fondurile de pensii și instituțiile bancare mari și-au concentrat atât de mult atenția, încât celelalte bule speculative, fie au secat, fie s-au spart.

Singurul mod de a opri această speculație este de a îndepărta instrumentele care o fac viabilă, și anume, anumite produse financiare precum instrumentele derivate negociate în afara piețelor reglementate.

Din păcate, măsurile pe care Uniunea Europeană le-a adoptat în acest domeniu sunt departe de a fi capabile să pună frână acestui val sinistru de speculații și consecințelor sale inumane – astfel cum este recunoscut într-un recent raport al Organizației Națiunilor Unite elaborat de către raportorul special privind dreptul la hrană.

  Lívia Járóka (PPE). – Dle președinte, discutăm despre cei mai săraci dintre săraci – romii europeni – și, împreună cu noua Președinție maghiară, abordăm cu toții strategia europeană privind romii.

Printre problemele intersectoriale care privesc pe cei mai săraci dintre săraci, agricultura este foarte rar abordată, în special pentru că cei mai săraci dintre săraci nu dețin teren în Europa. Așadar, vorbim nu numai despre siguranța alimentară, ci despre a avea produse alimentare pe masă. Astfel cum a spus deja unul dintre colegii mei, aceasta este o chestiune esențială pentru UE astăzi. Cred că sectorul agricol – și activitatea Comisiei cu privire la aceste documente – trebuie să fie în conformitate cu toate proiectele microregionale de dezvoltare ale UE, care vizează combaterea sărăciei și asigurarea hranei pe masă pentru generațiile viitoare.

  Kristalina Georgieva, membră a Comisiei. – Dle președinte, Comisia salută călduros acest raport în timp util, deoarece prețurile alimentelor cresc puternic, în principal ca urmare a condițiilor meteorologice haotice și a catastrofelor naturale, dar, de asemenea, a creșterilor prețurilor la energie, care au un impact asupra costurilor la alimente.

Prin urmare, vreau să mulțumesc raportoarei, dna Sârbu, și membrilor Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală pentru eforturile depuse.

Securitatea alimentară este fundamentală pentru aproape un miliard de oameni din întreaga lume care suferă încă de foame, dar este de asemenea importantă pentru populațiile vulnerabile din Europa. Pentru aceștia, politica agricolă comună face o diferență reală. Uneori criticata PAC a reușit să ofere cetățenilor UE alimente la prețuri accesibile și a asigurat securitatea alimentară în Europa. Acest lucru trebuie să continue. Securitatea alimentară este identificată ca o problemă centrală în comunicarea privind politica agricolă comună către 2020, care a fost adoptată la 18 noiembrie de către Comisie.

Raportul pe care dna Sârbu l-a pus în fața noastră subliniază problema volatilității excesive a prețurilor, care este strâns legată de securitatea alimentară, din cauza impactului pe care îl are atât asupra agricultorilor, cât și asupra consumatorilor.

Comisia este pe deplin de acord că există o necesitate de a aborda volatilitatea excesivă a prețurilor. Trebuie să căutăm împreună o mai bună reglementare, supraveghere și transparență pentru a aborda chestiuni legate de piață, iar acest lucru necesită nu doar reglementări financiare mai bune, ci, de asemenea, o transparență îmbunătățită substanțial pe piață.

Raportul recomandă crearea unui sistem alimentar global. Nu este un subiect ușor. Am avut în trecut experiența consiliilor de mărfuri. Acestea s-au dovedit a nu fi de succes și, prin urmare, acest subiect necesită, fără îndoială, dezbateri mai detaliate. Necesită, de asemenea, o analiză a experienței pe care am câștigat-o, de exemplu, de la Instrumentul pentru alimente în valoare de 1 miliard de euro, adoptat de către Comisie în 2008 și, de asemenea, de la activitatea pe care Comisia o desfășoară în strânsă colaborare cu FAO și Programul alimentar mondial pentru a asigura că stocurile de protecție sunt stabilite cu scopul de a atenua explozia creșterii prețurilor la alimente.

Toate aceste eforturi pot fi dezvoltate atunci când G20 analizează cu atenție problema stocurilor de alimente, și puteți fi siguri că Comisia Europeană va fi un participant activ în dezbaterile conexe în următoarele săptămâni.

Raportul a făcut un apel, repetat de mulți dintre voi aici în această seară, pentru o politică puternică de dezvoltare agricolă și rurală în Europa, capabilă să asigure securitatea alimentară pentru toți, cu sprijinul cercetării și al inovării pentru a face față provocărilor de a produce mai mult cu mai puține resurse pe care le avem și le vom avea.

Comisia este pe deplin de acord cu aceasta. Nu există niciun instrument mai relevant pentru a îndeplini aceste obiective decât o politică agricolă comună puternică în măsură să garanteze competitivitatea economică și de mediu a agriculturii și – astfel cum ați spus unii dintre dvs. – posibilitatea de a aduce tineri în sectorul agricol din Europa.

  Președinte. – Dezbaterea a fost închisă.

Votarea va avea loc joi, 18 ianuarie 2011.

Declarații scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Sergio Berlato (PPE), în scris. – (IT) Securitatea alimentară este o prioritate politică atât la nivel european, cât și mondial. Globalizarea lanțului alimentar înseamnă că noi provocări – și, uneori, riscuri pentru sănătatea și interesele consumatorilor – apar în mod constant.

Una dintre principalele provocări la care Uniunea Europeană va trebui să facă față o reprezintă dezvoltarea reformelor agricole și alimentare, cu scopul de a satisface nevoile populației globale. Potrivit cifrelor recente, populația lumii este în continuă creștere, și se estimează că va crește cu aproximativ 40 % până în 2050, generând o creștere a cererii pentru alimente, care se așteaptă să dubleze cerințele actuale.

Pentru a face față creșterii cererii mondiale pentru produsele agricole și alimentare, statele membre și Uniunea vor trebui să asigure securitatea aprovizionării cu produse alimentare. Pentru a atinge acest obiectiv, UE va trebui să garanteze securitatea produselor alimentare ținând cont de caracteristicile lor specifice și, în același timp, asigurând buna funcționare a pieței interne.

În sfârșit, aș dori să solicit Comisiei să analizeze toate măsurile posibile pentru a îmbunătăți formarea tinerilor la locul de muncă și să creeze oportunități de locuri de muncă pentru absolvenți în domeniul securității alimentare, cu obiectivul principal de a contribui la ocuparea forței de muncă în sectorul agricol.

  Zuzana Brzobohatá (S&D), în scris. – (CS) Este corect să subliniem importanța securității alimentare pentru locuitorii din UE, întrucât este dreptul fundamental al omului. În consecință, UE trebuie să depună eforturi pentru a se asigura că alimentele sănătoase și nutritive sunt accesibile financiar și fizic tuturor cetățenilor UE, care să le permită să ducă o viață activă și sănătoasă. Trebuie să monitorizăm strict respectarea celor mai înalte standarde pentru alimente și producția agricolă, pentru siguranța și calitatea alimentelor și, de asemenea, pentru durabilitatea lor ecologică. Cu toate acestea, în aceste circumstanțe, este de asemenea necesar să se sublinieze necesitatea strictă de standarde similare de calitate și de siguranță în ceea ce privește produsele alimentare importate din țări terțe, cu scopul de a proteja competitivitatea agricultorilor europeni. Aș dori, de asemenea, să sprijin măsurile care vor motiva agricultorii să îmbunătățească eficiența energetică, întrucât costurile energetice sunt un factor-cheie al rentabilității activităților agricole. În opinia mea, cel mai important aspect al întregului raport este apelul emfatic către Comisie pentru a asigura, în interesul public și în cooperare cu statele membre, accesul public la informațiile privind rezultatele monitorizării securității alimentare, în special prin transmiterea rapidă a acestor informații între statele membre. Pur și simplu nu putem permite încă un eșec, cum ar fi vânzarea de carne care conține urme de dioxină, așa cum se întâmplă acum în Germania, atunci când alte state membre au primit informații insuficiente și cu întârziere în ceea ce privește situația care a apărut.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Pe măsură ce începem să luăm în considerare forma finală a PAC post-2013, temele securității alimentare, penuria de alimente și durabilitatea apar tot mai mult în prim-plan. Aceasta este un lucru pe care aproape toți cei din acest Parlament, și toți cei care vor fi implicați în elaborarea proiectului de lege, îl vor recunoaște. Boomul de biocombustibil cu mai mulți ani în urmă, împreună cu criza alimentară mondială în 2009, ne-a arătat cât de limitată începe să devină o resursă alimentară. Ca atare, viziunea noastră trebuie să fie restrânsă: durabilitatea produselor alimentare și necesitățile celor care nu au acces automat la produsele alimentare trebuie să fie puse pe primul loc; practicile agricole și inovațiile ar trebui să fie orientate spre mai multe alimente, și culturile corecte; și, pe măsură ce elaborăm noua lege privind PAC, ar trebui să ne asigurăm în cele din urmă că noua PAC va conduce spre o Europă fără emisii de carbon, și una care nu exacerbează actuala problemă a carbonului

  Robert Dušek (S&D), în scris. – (CS) Considerăm securitatea aprovizionării cu alimente a fi unul dintre drepturile fundamentale ale omului. În lumea de astăzi, există 900 de milioane de persoane care suferă de foame constant din cauza sărăciei. Populația lumii va depăși 9 miliarde până în 2050, iar producția mondială de alimente va trebui să crească cu până la 70 %. Agricultura trebuie, pe de o parte, să crească producția, și, pe de altă parte, să facă față unor costuri ridicate la energie, o zonă tot mai redusă de terenuri nepoluate și consecințele schimbărilor climatice. Trebuie să abordăm instabilitatea și fluctuația prețurilor cauzate de speculații pe piețele de mărfuri și stocurile de produse alimentare în scădere. Viitoarea securitate a ofertei de produse alimentare de bază necesită o politică agricolă comună (PAC) puternică. PAC trebuie să îmbunătățească siguranța alimentară prin creșterea productivității și sprijinirea atât a producției alimentare durabile din punct de vedere ecologic, cât și a agriculturii tradiționale, a micilor agricultori, fermelor ecologice, precum și distribuția locală și regională a alimentelor. Aceste modele agricole contribuie la siguranța alimentară, deoarece acestea angajează metode și proceduri dovedite de generații în regiunile individuale ale UE. Agricultura este cea mai strategică politică UE, al cărei succes va contribui la asigurarea supraviețuirii populației Europei într-o perioadă de criză alimentară. Pentru ca PAC să fie în măsură să combată efectele schimbărilor climatice, să mențină prețurile alimentelor la un nivel acceptabil și să crească ofertei de alimente sănătoase, este esențial ca bugetul său să fie păstrat cel puțin la nivelul existent.

  Sandra Kalniete (PPE) , în scris. – (LV) Agricultura europeană este, din punct de vedere strategic, unul dintre cele mai importante sectoare ale Uniunii, întrucât asigură aprovizionarea cu alimente a peste 500 de milioane de persoane. Așadar, pentru ca politica agricolă europeană să poate să își îndeplinească sarcina cea mai importantă, și anume, să ofere populației Europei alimente sănătoase și de bună calitate la prețuri rezonabile, asigurând totodată un venit adecvat pentru agricultori, aceasta trebuie să fie competitivă pe piața mondială și trebuie să existe o garanție de concurență loială pe piața internă a Europei. Prin urmare, ceea ce trebuie să obținem cu reforma PAC este un mediu concurențial echitabil pentru toți agricultorii Europei. Statele membre ale UE nu au întâmpinat probleme de securitate alimentară. Cu toate acestea, astfel de riscuri vor exista pe viitor, iar noi trebuie să reacționăm în consecință, înainte ca acestea să aibă loc. Trebuie să luăm în considerare faptul că agricultorii sunt deja nevoiți să lucreze pentru venituri minime sau chiar în pierdere, iar acest lucru are un efect negativ asupra capacității lor de a menține producția. De asemenea, catastrofele naturale afectează prețurile la produsele alimentare în magazine și, prin urmare, disponibilitatea alimentelor pentru oameni. Trebuie să recunoaștem importanța strategică a agriculturii în Uniunea Europeană și să facem tot ce putem pentru a ne asigura că, pe viitor, locuitorii din Europa nu vor fi nevoiți să se confrunte cu o penurie de alimente, ca urmare a eșecului politicienilor UE și a guvernelor de a fi identificat riscurile din timp și de a le fi evitat. Recunoașterea agriculturii ca un sector strategic important pentru securitatea alimentară este un pas important spre evitarea problemelor de securitate alimentară pe viitor.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Raportul din proprie inițiativă recunoaște faptul că agricultura este de importanță strategică în contextul securității alimentare la nivel mondial. O privire în viitor arată cât de urgentă este necesitatea de acțiune. Experții estimează că, până în 2050, cererea mondială de alimente se va dubla. Agricultura trebuie să fie într-o poziție de a putea satisface nevoile enorme ale populației în creștere pentru produse alimentare sigure și adecvate. În același timp, obstacolele care rezultă din limitarea resurselor naturale, prețurile ridicate la energie și schimbările climatice trebuie să fie abordate. Am susținut raportul, care demonstrează în mod clar că securitatea alimentară este o preocupare centrală în Uniunea Europeană, de asemenea, și necesită o coordonare a domeniilor de politică individuale. Numai în cazul în care domeniile politicii agricole, politica de dezvoltare, politica comercială, politica financiară și politica energetică, precum și cercetarea, lucrează împreună pot fi realizate îmbunătățiri. Asigurarea veniturilor agricultorilor și a unei oferte adecvate de alimente de bună calitate trebuie să fie, prin urmare, obiectivele-cheie ale politicii agricole comune. Prețurile foarte fluctuante ale pieței în sectorul agricol sunt rezultatul recoltelor deficitare, al speculațiilor și al unei concentrări în comerț, iar aceștia sunt factori semnificativi de incertitudine. Intervențiile și stocarea sunt mecanisme de criză care vor pune capăt abuzului pe piață și tranzacțiilor speculative. Este important ca aceste mecanisme de intervenție pe piață să joace un rol central în cadrul viitoarei politici agricole comune. Un alt punct important este recomandarea pentru dezvoltarea unui sistem global de stocuri de produse alimentare și rezerve de urgență.

  Elżbieta Katarzyna Łukacijewska (PPE), în scris. – (PL) Europa are nevoie de o politică agricolă comună care va garanta dezvoltarea, și nu stagnarea, agriculturii europene. Politica agricolă trebuie să răspundă la provocările europene și mondiale, în special atunci când luăm în considerare faptul că, potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, producția de alimente trebuie să crească cu cel puțin 70 % pentru a satisface nevoile unei populații mondiale care, până în 2050, este prevăzută să depășească 9 miliarde. Se poate vedea, așadar, că politica agricolă comună trebuie să sporească securitatea alimentară prin creșterea eficienței, promovând totodată o politică alimentară durabilă. Aș dori să subliniez faptul că reglementările în acest domeniu ar trebui să fie transparente. Apreciez inițiativele care recomandă promovarea diversității agricole și utilizarea agriculturii tradiționale și ecologice. În plus, este important să se asigure că tinerii agricultori au acces la terenuri și credite în vederea realizării obiectivelor PAC, cum ar fi inovarea, modernizarea, îmbunătățirea competitivității și, mai presus de toate, agricultura modernă.

  Véronique Mathieu (PPE), în scris. – (FR) Legătură între politica agricolă comună (PAC) europeană și securitatea alimentară globală este o temă importantă care trebuie luată în considerare în procesul de elaborare a PAC post-2013. Într-adevăr, prioritățile PAC trebuie să fie privite în contextul nu doar al aspirațiilor noastre de societate modernă, ci și al constrângerilor care ne vor fi impuse în întreaga lume pe viitor. Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, producția de alimente trebuie să crească cu cel puțin 70 % pentru a putea răspunde nevoilor în creștere ale populației lumii. Europa trebuie să țină seama de securitatea alimentară mondială și trebuie să crească producția, cu scopul de a limita importurile. În plus, susțin propunerea de a revizui legislația noastră financiară, cu scopul de a combate volatilitatea prețurilor, care este cauzată în principal prin speculații. Cu toate acestea, pentru a fi eficientă, această reexaminare trebuie să fie efectuate simultan la nivel internațional. Mă bucur că una dintre prioritățile președinției franceze a G20 în acest domeniu este de a combate volatilitatea prețurilor la alimente și bunuri.

  Iosif Matula (PPE), în scris. – Creșterea cererii de alimente la nivel global, ca efect al creșterii populației planetei, se reflectă în mod evident asupra resurselor naturale de hrană și implică noi reglementări și precauții în domeniul securității alimentare. UE are misiunea prioritară de a garanta statelor membre dreptul la securitate alimentară și de a susține țările în curs de dezvoltare să atingă un nivel adecvat de siguranță alimentară. Consider importantă promovarea producției și comercializării alimentelor tradiționale locale. Produsele alimentare cu referință regională prezintă multiple beneficii prin: costurile reduse de transport și reducerea riscului de perisabilitate. Există multe regiuni cu un pronunțat potențial agricol neexploatat din cauza unor dezechilibre în plan social sau economic, pe fondul accentuării îmbătrânirii populației rurale sau industrializării. Astfel, importante suprafețe agricole nu sunt utilizate eficient. Un rol cheie în asigurarea securității alimentare îl pot avea autoritățile regionale prin sprijinirea capacității agricole a regiunilor ce dețin acest potențial. UE este unul dintre liderii mondiali în domeniul cercetării și inovării, inclusiv în agricultură. Cu o majoritate a populației urbane în continuă creștere, apare o nouă provocare: cât de prioritară este dezvoltarea agriculturii urbane în vederea asigurării securității alimentare, prin diverse modele cum ar fi agricultura urbana pe verticală?

  Tiziano Motti (PPE), în scris. – (IT) Sprijin abordarea sugerată de rezoluția adoptată astăzi, în acest Parlament: securitatea alimentară este un drept uman fundamental și se realizează atunci când toți oamenii, în orice moment, au acces fizic și economic la alimente potrivite, sigure și nutritive. În Uniunea Europeană, în jur de 80 de milioane de persoane încă mai trăiesc sub pragul sărăciei astăzi, și mulți dintre acestea sunt ajutate prin intermediul programelor de ajutor alimentar. O dieta adecvată este în mod necesar un factor-cheie în domeniul sănătății noastre, și încă sunt ridicate prea multe îndoieli cu privire la organismele modificate genetic de către o parte a comunității științifice. Din acest motiv, sunt împotriva deschiderii textului la OMG-uri, în special partea care prevede extinderea procesului de aprobare pentru importul de alimente modificate genetic din țările terțe în Uniunea Europeană. Din motive de coerență, nu cred că le putem interzice agricultorilor noștri să utilizeze o tehnică pe care o tolerăm ulterior în producția din importuri. Cu toate acestea, sprijin măsurile de încurajare a tinerilor agricultori, care reprezintă în prezent doar 7 % din total, cu prime de instalare, ratele dobânzilor pentru împrumuturi subvenționate și alte stimulente care au fost puse în aplicare de către statele membre prin bugetele lor de dezvoltare rurală, având certitudinea că producția agricolă europeană poate menține nivelurile actuale ridicate de calitate și siguranță.

  Rareș-Lucian Niculescu (PPE), în scris. – Salut raportul referitor la recunoașterea agriculturii ca sector strategic în contextul securității alimentare dar, în același timp, îmi exprim regretul pentru faptul că Parlamentul a decis să aloce atât de puțin timp pentru dezbaterea acestuia. Tema este cu atât mai actuală în această perioadă, în care am devenit conștienți de modul în care criza alimentară poate afecta stabilitatea statelor. Revolta din Tunisia a avut printre motivații scumpirea alimentelor. Algeria, India, Bangladesh sunt state în care scumpirea alimentelor a provocat tensiuni serioase. Sporirea culturilor de biodiesel, speculațiile financiare, reorientarea extrem de rapidă a producătorilor către culturi agricole mai rentabile, nu în ultimul rând, schimbarea obiceiurilor alimentare ale cetățenilor multor state sunt, de asemenea, teme noi, legate strâns de subiectul raportului de astăzi.

Un comentariu final: într-un top al vulnerabilității la creșterea prețului alimentelor, realizat de o bancă japoneză, dintre 40 de țări cele mai vulnerabile, patru sunt membre ale Uniunii Europene, un alt stat va deveni curând membru al UE, iar 3 state sunt vecini imediați ai Uniunii. Un top interesant care trebuie să ne dea de gândit.

  Pavel Poc (S&D), în scris. – (CS) Dacă privim agricultura ca pe un domeniu strategic, atunci o condiție prealabilă esențială pentru asigurarea securității aprovizionării cu alimente este ca Uniunea Europeană să fie auto-suficientă, cel puțin în producția de alimente de bază și a furajelor pentru animale. Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), cererea de alimente și furaje pentru animale ar putea crește cu 70 % până în 2050. Prin urmare, va fi necesar să se folosească toate formele disponibile de agricultură, și să se ofere un sprijin semnificativ pentru investiții financiare în cercetarea științifică în acest domeniu. Utilizarea eficientă a soiurilor agricole tradiționale care sunt caracteristice pentru anumite regiuni necesită, de asemenea, un sprijin mai mare și interes public. De exemplu, evaluarea impactului asupra mediului a producției de alimente și a distanțelor de transport este ușor de înțeles de către consumator. Nivelul actual al risipei de până la 50 % în lanțul de producție în ansamblu, precum și creșterea disproporționată în transportul de marfă, nu sunt factori compatibili cu asigurarea securității aprovizionării cu produse alimentare. Nu putem pretinde să asigurăm securitatea alimentară și protecția mediului și, totodată, să tolerăm o dependență de produsele cultivate pe un alt continent și importate pe o distanță de mii de kilometri. Astfel de practici creează o amprentă de mediu enormă și, în același timp, obligă țările în curs de dezvoltare să importe aproape toate alimentele necesare, ceea ce le face dependente, le ruinează economiile, sărăcește locuitorii acestora și le distruge mediul înconjurător.