Stenograma dezbaterilor

Joi, 20 ianuarie 2011 - Strasbourg

8. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

Raport: Ana Gomes (A7-0368/2010)

  Morten Messerschmidt (EFD). – (DA) Dle preşedinte, vă mulţumesc că mi-aţi oferit ocazia de a-mi exprima punctul de vedere în privinţa acordului pe care UE l-a semnat astăzi cu Libia, despre care trebuie să spun că prezintă o lacună gravă. Este ciudat să vedem că ceea ce probabil este cel mai important lucru din punctul de vedere ale europenilor lipseşte cu desăvârşire din acest raport, mai precis faptul că imigranţii ilegali folosesc foarte mult Libia ca ţară de tranzit pentru a ajunge în Europa din întreaga Africă şi din Asia, cu alte cuvinte din regiuni vaste ale lumii. Este binecunoscut faptul că UE este un teritoriu magic, unde curge lapte şi miere. Prin urmare, este ca un magnet pentru un număr incredibil de persoane care vor să scape de limitarea, sărăcia şi nefericirea pe care le reprezintă ţările lor. La fel de clar este că însuşi faptul că Libia, alături de alte ţări nord-africane, este folosită extensiv ca ţară de tranzit reprezintă o provocare enormă pentru noi, cei din UE. Acest aspect ar fi trebuit să aibă un rol mult mai important în discuţiile pe care le-am purtat cu autorităţile libiene – un rol mult mai important în ceea ce priveşte cerinţele pe care le impunem pentru a împiedica crearea acestei presiuni asupra graniţelor Europei. Este bine că am iniţiat discuţii, însă este frustrant că nu este permis ca discuţiile să abordeze subiecte care sunt importante.

Propuneri de rezoluţie: (RC-B7-0039/2010)

  Salvatore Iacolino (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, sentimentul antisemit şi antiislamic încă există în prezent, într-o mai mică sau mai mare măsură, în multe părţi ale lumii, la fel cum există ostilitate şi sentimente ostile faţă de creştini.

Evenimentele care s-au petrecut de curând, inclusiv atacurile violente împotriva creştinilor din Pakistan, Irak, Egipt, Nigeria şi Cipru, trebuie condamnate în cei mai duri termeni. Înţelegerea reciprocă a valorilor altor popoare reprezintă piatra de temelie a libertăţii religioase şi nu trebuie limitată într-o manieră atât de gravă. Prin urmare, libertăţile fundamentale ale oamenilor trebuie protejate, indiferent dacă aceşti oameni sunt creştini sau de altă confesiune.

În acelaşi timp, Uniunea Europeană nu poate şi nu trebuie să risipească resurse substanţiale pe promovarea altor religii, în special în această perioadă de criză economică. Comisia a cheltuit suma incredibilă de 4 milioane de euro pentru promovarea islamismului. Aceste fonduri ar fi putut fi probabil folosite în alte scopuri importante.

  Antonello Antinoro (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, cred că ceea ce am aprobat astăzi reprezintă chestiuni fundamentale. Libertatea religioasă este mama tuturor libertăţilor. Reprezintă unul dintre drepturile fundamentale şi inalienabile ale omului, fiind inclusă în Declaraţia universală a drepturilor omului.

Printre aceste drepturi se numără libertatea persoanelor de a-şi schimba religia sau credinţa şi libertatea de a-şi manifesta religia sau credinţa, individual sau împreună cu alţii, fie în mod public, fie în mod privat, prin propovăduire, practicare, venerare sau practicarea de ritualuri. Totuşi, masacrele din ultimele luni care au făcut victime în rândul minorităţilor creştine reprezintă punctul culminant al unei ofensive purtate împotriva creştinilor în multe părţi ale lumi, prin violenţă sistematică şi nediscriminatorie.

Din păcate, aşa cum dovedesc aceste evenimente, dreptul la libertate religioasă este în prezent contestat. Acest fapt generează intoleranţă, care este deseori încurajată şi manipulată în scopuri politice şi financiare. Ceea ce este cel mai frapant în actualul context este faptul că instituţiile nu spun nimic. Toate protestele paşnice sunt reduse cu uşurinţă la tăcere.

  Morten Messerschmidt (EFD). – (DA) Dle preşedinte, împărtăşesc îngrijorările şi punctele de vedere exprimate de antevorbitori. Totuşi, există un anumit aspect căruia, de fapt, i-a fost acordată mult prea puţină atenţie în acest raport. Este vorba de alineatul (7), care se referă la condamnarea modului în care autorităţile turce se comportă în nordul Ciprului, teritoriu care, potrivit tuturor reglementărilor internaţionale, este ocupat în mod ilegal de Turcia – de trupele turce –, prin urmare, de către o ţară care negociază, atât oficial, cât şi real, aderarea la UE.

Vedem cum locuitorii greco-ciprioţi care vor să se întoarcă la bisericile, mănăstirile şi locaşurile lor sfinte din nordul Ciprului sunt împiedicaţi atunci când vor să revină, vedem cum sunt împiedicaţi să intre în bisericile lor şi să le restaureze şi vedem cum sunt împiedicaţi să se întoarcă şi să îşi ceară înapoi proprietăţile care le aparţin de drept.

De fapt, în nordul Ciprului asistăm la discriminarea violentă şi la suprimarea comunităţii creştine, iar asta cu susţinerea directă a unei ţări candidate la UE, şi anume Turcia. Acest lucru este inacceptabil, prin urmare, Parlamentul European ar trebui să acţioneze în conformitate cu prevederile alineatului (7) şi să recomande ca negocierile cu Turcia să fie oprite, cel puţin până în momentul când liniştea va domni în nordul Ciprului.

  Marek Józef Gróbarczyk (ECR). – (PL) Dle preşedinte, având în vedere rădăcinile pe care le are, Europa are o obligaţie specială de a proteja toţi creştinii din întreaga lume. Această rezoluţie este, fără îndoială, o expresie a acestei obligaţii. Evident, am aprobat-o. Cu toate acestea, Europa mai are şi obligaţia de a lua măsuri care să protejeze pe viitor toţi creştinii din întreaga lume şi care să nu permită ca tragedii similare să se mai petreacă vreodată.

  Adam Bielan (ECR). – (PL) Dle preşedinte, de curând, în mai multe ţări din lume, în special în ţări unde există o importantă majoritate musulmană, s-au petrecut acte brutale de persecutare a minorităţilor creştine. Nu putem sta cu mâinile în sân în faţa unor astfel de evenimente. Problema libertăţii religioase, precum şi cea a altor libertăţi civile, continuă să fie o prioritate a activităţii Parlamentului European. Acesta este motivul pentru care susţin în totalitate declaraţia făcută de Preşedintele Parlamentului European, dl Buzek, în care condamnă aceste crime. Fac, de asemenea, apel la Uniunea Europeană să ia toate măsurile diplomatice posibile pentru a garanta libertate religioasă pentru minorităţi, în special în ţările ai căror cetăţeni încalcă acest drept. În raportul din 2009 privind drepturile omului, care a fost adoptat recent, am subliniat necesitatea ca Uniunea să joace un rol activ în eforturile de îmbunătăţire a situaţiei drepturilor omului şi a democraţiei din întreaga lume. Am solicitat numirea unui reprezentant special al UE în domeniul drepturilor omului. Rezoluţia de astăzi este punctul perfect de plecare pentru următoarea etapă a luptei noastre pentru respectarea acestor drepturi.

  Andrzej Grzyb (PPE). – (PL) Dle preşedinte, doresc să îmi exprim încântarea faţă de adoptarea rezoluţiei privind persecutarea creştinilor, la care am fost şi eu coautor. În plus, ţin să îi transmit mulţumiri dnei Ashton pentru reacţia dumneaei faţă de situaţia creştinilor din Alexandria. Ne amintim de vizita episcopilor sirieni din Irak şi de povestirile lor tragice despre situaţia creştinilor din Irak. Doresc, de asemenea, să îl menţionez pe Papa Ioan Paul II – de a cărui sanctificare ne vom bucura în câteva luni –, care a fost un excelent militant pentru pace şi dialog între creştini, evrei, musulmani şi adepţii altor religii. Ne amintim de întrunirile de la Assisi şi de vizitele făcute de Papa Ioan Paul II atât la o moschee, cât şi la o sinagogă, în numele respectului şi iubirii de aproape.

Situaţia creştinilor din întreaga lume are nevoie de acţiuni ale Uniunii Europene. Este obligaţia noastră. Trebuie să facem uz de toate mijloacele politice, dar trebuie totodată să îi ajutăm pe cei care au suferit din punct de vedere material din cauza persecuţiilor.

  Tunne Kelam (PPE). – Dle preşedinte, în calitate de coautor, am votat în favoarea acestei rezoluţii istorice, însă există două mesaje importante către Înaltul Reprezentant şi către Comisie, mesaje care trebuie duse la îndeplinire cât mai repede posibil.

În primul rând, Comisia trebuie să elaboreze, cu titlu de urgenţă, o strategie europeană privind intrarea în vigoare a dreptului la libertate religioasă, precum şi o listă cu măsuri ce trebuie luate împotriva ţărilor care, cu bună ştiinţă, refuză să ofere protecţie minorităţilor religioase.

În al doilea rând, Comisia trebuie să dezvolte un sistem permanent în cadrul Directoratului pentru drepturile omului din cadrul Serviciului pentru acţiune externă, sistem care să monitorizeze restricţiile guvernamentale impuse asupra libertăţii religioase şi să raporteze anual Parlamentului.

  Cristiana Muscardini (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, libertatea religioasă reprezintă baza civilizaţiei. Fără ea, democraţia este schilodită, iar societatea este forţată să adopte o credinţă care neagă umanitatea şi demnitatea umană.

Iată ce se întâmplă în diverse părţi ale lumii. Convingerile extremiste şi fundamentaliste declanşează acte mortale de violenţă împotriva creştinilor, care devin adevăraţi martiri moderni. Intoleranţa care generează această violenţă izvorăşte dintr-o cultură fundamentalistă. Acesta este motivul pentru care orice manifestare care neagă identitatea religioasă ori culturală a altor popoare trebuie condamnată rapid şi în mod consecvent. Comunitatea internaţională şi instituţiile sale au datoria de a proteja respectul faţă de credinţa religioasă. Ele nu au luat întotdeauna măsuri rapide atunci când creştinii au căzut victime ale masacrelor.

Comunitatea chaldeilor din Irak şi comunitatea coptă din Egipt sunt în pericol să dispară din zonele în care trăiesc de sute de ani. Încă o dată doresc să îi mulţumesc Preşedintelui Buzek pentru că a acceptat cu entuziasm ideea unei procesiuni cu torţe, o lumină pentru creştini, în amintirea tuturor victimelor fundamentalismului.

Libertatea religioasă trebuie să devină un stindard al comunităţii umane, iar dorinţa mea este ca fiecare persoană să se bucure de credinţă, speranţă şi dragoste, dar şi de dreptate şi libertate.

  Licia Ronzulli (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, şi eu am votat în favoarea acestei rezoluţii, pentru că problema protejării minorităţilor religioase în întreaga lume este acum mai importantă ca niciodată.

Este extrem de îngrijorător faptul că în anul 2011 încă mai există persoane care sunt persecutate pentru convingerile lor. Articolul 10 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu lasă loc de interpretare. El formulează clar dreptul la libertate totală de gândire, de conştiinţă şi de religie. Atacurile împotriva anumitor comunităţi religioase care s-au produs în ultimele câteva săptămâni sunt un alt indicator al necesităţii urgente ca toate guvernele să adopte măsuri eficiente pentru a proteja minorităţile religioase, în ciuda oricăror dificultăţi sau ameninţări.

Obiectivul Uniunii Europene trebuie să fie acela de a încuraja dialogul interconfesional printr-o mai bună cooperare între ţările din Europa, însă în special în ţările unde, din păcate, libertatea religioasă nu este încă garantată. Dreptul la libertate religioasă trebuie respectat şi garantat peste tot, fără nicio excepţie.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Dle preşedinte, aceasta este o rezoluţie istorică excelentă. Trebuie să ne concentrăm atenţia asupra libertăţii religioase în Europa. Este important să ne amintim de rădăcinile noastre, care se găsesc în valorile iudeo-creştine. Valorile şi drepturile europene fundamentale sunt construite pe această moştenire – pe aceste rădăcini. Poate că ceea ce li s-a întâmplat creştinilor copţi din Egipt ne-a făcut să ne ridicăm şi să luăm aminte. Creştinii au nevoie de protecţie în diverse părţi ale lumii, nu doar în Egipt: lucruri similare s-au întâmplat în Turcia şi în Asiria.

Noi, europenii, ar trebui, de asemenea, să manifestăm un interes special faţă de faptul că există situaţii în Uniunea Europeană în care ar trebui să intervenim. Oamenii devin victime ale persecutării din cauza religiei lor.

La rândul său, acest lucru este cauzat de o frică exagerată de islamism. Ne-am abandonat valorile şi, prin urmare, am călcat în picioare valorile creştine cu preţul lor. Nu ar trebui să ne comportăm astfel; în schimb, avem nevoie de dialog şi de libertate religioasă. Trebuie să ne asigurăm că păstrăm moştenirea noastră culturală europeană şi valorile noastre iudeo-creştine şi trebuie să le apărăm cu fermitate. Aceste valori reprezintă elementele esenţiale ale identităţii noastre europene.

  Philip Claeys (NI). – (NL) Dle preşedinte, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie privind situaţia creştinilor în contextul libertăţii religioase şi sunt bucuros că ea a fost adoptată, dar mai am câteva rezerve în ceea ce priveşte utilizarea limbajului voalat. De exemplu, nu s-a afirmat niciunde fără echivoc faptul că cele mai grave probleme cu care se confruntă creştinii se petrec în ţările islamice.

Apoi, în considerentul N, se afirmă că Europa nu este în totalitate nevinovată atunci când vine vorba de încălcarea libertăţii religioase. Se poate să fie aşa, însă spunând aceste lucruri încadrăm problemele ocazionale şi izolate din Europa în aceeaşi categorie cu discriminarea structurală şi atacarea creştinilor care trăiesc în ţările musulmane. În plus, nu vorbim aici numai de atentate cu bombă şi de alte forme de violenţă fizică săvârşite de extremişti musulmani; în multe ţări musulmane există şi o politică oficială direcţionată împotriva creştinilor. Gândiţi-vă doar la presupusa lipsă de resurse pentru renovarea bisericilor creştine din Turcia sau la dificultăţile care există în jurul succesiunii Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului. Comportamentul forţelor turceşti de ocupaţie din Cipru este şi el o adevărată ruşine.

  Seán Kelly (PPE). – (GA) Dle preşedinte, am participat la dezbaterea ţinută ieri aici. A fost foarte interesantă şi foarte importantă. Am participat, de asemenea, la ceremonia de aprindere a lumânărilor desfăşurată ieri în apropiere de clădirea Parlamentului şi îi mulţumesc preşedintelui nostru, Jerzy Buzek, pentru spiritul de lider de care a dat dovadă în timpul acestui eveniment.

Persecutarea creştinilor din ultimul timp ne aduce aminte de perioada din vremea Imperiului Roman când creştinii erau consideraţi ţinte uşoare pentru crime şi atacuri. Aceste lucruri trebuie oprite. Este important ca Uniunea Europeană să îşi joace rolul în acest sens şi cred că facem acest lucru, pentru a asigura libertate de exprimare şi libertate de practică pentru diverse grupuri religioase nu doar în Uniune, ci şi în ţările care vor să adere la aceasta. Aceasta este o problemă foarte importantă în toată lumea.

(GA) Sunt încântat că această rezoluţie istorică a fost adoptată astăzi şi mai ales de faptul că a fost adoptată în unanimitate.

  Ryszard Czarnecki (ECR). – (PL) Dle preşedinte, această rezoluţie este foarte importantă pentru că este prima şi pentru că vine într-un moment deosebit de important. Am aflat cu toţii despre masacrarea creştinilor din Irak. Ştim ce se petrece în Egipt şi ştim ce nu s-a întâmplat acolo în ultimii ani. Cunoaştem cazuri particulare – care sunt totuşi importante – de ucidere a unor clerici creştini – şi nu doar clerici – în Turcia, Siria şi Pakistan. Ştim, de asemenea, şi ce se întâmplă în unele ţări din Africa, unde există o majoritate musulmană. Ţinând cont de toate acestea, sunt foarte surprins de tăcerea Preşedintelui Comisiei Europene, dl Barroso. O săptămână întreagă dumnealui nu a făcut niciun comentariu. Abia când a fost presat de prim-miniştrii statelor membre – chiar dacă nu şi de premierul ţării mele – a făcut o declaraţie privind această problemă. Este bine că dna Ashton a spus câte ceva despre acest subiect, dar şeful Comisiei Europene ar fi trebuit să intervină imediat în această chestiune. Nu a făcut acest lucru, fapt ce este regretabil.

Propuneri de rezoluţie: (RC-B7-0044/2010)

  Daniel Hannan (ECR). – Dle preşedinte, sunt încântat că acest Plen este informat cu privire la faptul că regiunea Rutenia Albă a alunecat spre autocraţie. Regimul din Belarus reprezintă un sistem de guvernare la care acest continent ar fi trebuit să renunţe de acum 20 de ani.

Totuşi, sper că această propunere i-ar putea determina pe unii dintre colegi să facă o introspecţie. Priviţi lucrurile din punctul de vedere al unui fost aparatcic sovietic care analizează Uniunea Europeană. Vă asigur că o astfel de persoană ar putea găsi câteva lucruri care l-ar face să se simtă ca acasă. Ar vedea că suntem guvernaţi nu de un preşedinte ales sau de un sistem ales, ci de un birou politic format din 27 de membri şi numit de Comisia Europeană, ar privi şi ar vedea acest Parlament aprobat automat care l-ar putea face să simtă o oarecare nostalgie, ar vedea seria de planuri cincinale cu ajutorul cărora ne administrăm activitatea, ar vedea chiar flota de limuzine deosebite şi magazinele speciale destinate angajaţilor sistemului şi membrilor nomenclaturii.

Mai presus de toate, ar vedea ceea ce Engels numea „doctrina falsei conştiinţe” – faptul că atunci când oamenii votează, ei nu îşi înţeleg adevăratul lor interes, iar nouă nu ne rămâne decât să le impunem un sistem mai bun. Îmi aduc aminte de scena terifiantă care încheie romanul „Ferma animalelor” al lui Orwell, unde animalele se uită când la om, când la porc şi îşi dau seama că nu pot face diferenţa între ei.

  Mitro Repo (S&D). – (FI) Dle preşedinte, şi eu am votat în favoarea acestei rezoluţii, care era cel puţin necesară. După părerea mea, Uniunea Europeană ar trebui să fie îndeosebi vigilentă în ceea ce priveşte încălcările drepturilor omului care se produc în regiunile învecinate. Aş fi dorit să văd mai multe chestiuni legate de problemele cu care se confruntă tinerii. Organizaţiilor de tineret din Belarus nu li se permite să acţioneze liber; în schimb, trebuie să acţioneze pe ascuns.

De mai bine de un an, tinerii din Europa obişnuiesc să organizeze evenimente stradale în timpul cărora pun căluş unor statui importante din capitalele europene, pentru că sunt mute. Acesta este un protest faţă de faptul că în Belarus nu există libertate de exprimare. Sper că tinerii europeni nu vor fi nevoiţi să pună un căluş şi Parlamentului European sau să ne facă să fim muţi, în schimb sper că putem să ne apărăm cu mare curaj valorile şi democraţia.

  Kristian Vigenin, în numele grupului S&D. – (BG) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European susţine rezoluţia propusă. Noi credem că va fi un semnal de alarmă important atât pentru autorităţile belaruse, cât şi pentru societatea civilă, pentru mijloacele de informare şi pentru toţi cei care luptă pentru dezvoltarea democratică a ţării. Sperăm ca măsurile propuse în rezoluţie să fie analizate cu atenţie şi discutate de Comisie şi Consiliu, iar apoi să fie puse în aplicare cât mai repede posibil, pentru a putea produce efecte.

De fapt, ceremonia de învestire a preşedintelui reales Lukaşenco programată pentru mâine nu va pune capăt problemelor care au fost ridicate în legătură cu dumnealui, cu legalitatea alegerilor şi cu felul în care au fost înregistrate rezultatele acestor alegeri. Până acum, Uniunea Europeană a folosit diverse politici şi mecanisme pentru a influenţa statul Belarus şi conducerea belarusă, totul cu rezultate modeste. Poate că a venit vremea să avem în vedere alte opţiuni sau să cântărim dacă în regiune nu există cumva o situaţie nouă, fapt ce ne va permite să aplicăm alte mecanisme.

O chestiune care a fost menţionată în rezoluţie, un lucru pe care noi îl considerăm extrem de important şi care nu a fost încercat până acum, este coordonarea politicii noastre şi a relaţiilor pe care le avem cu statul Belarus cu vecinii săi imediaţi care nu fac parte din UE, respectiv cu Rusia, care este partenerul nostru strategic, şi cu Ucraina, care face parte din Parteneriatul estic. Cred că prin intermediul unor eforturi comune şi coordonate am putea reuşi măcar să creăm un mediu care, din punct de vedere politic, să fie mai favorabil unor alegeri parlamentare corecte şi democratice, alegeri care sunt programate pentru anul viitor.

De asemenea, Parlamentul European trebuie să exploateze la maximum opţiunile care există. Astăzi am hotărât să trimitem o delegaţie în Belarus şi cred că pentru conducerea belarusă va fi o piatră de încercare să permită delegaţiei să viziteze ţara şi să îi acorde acesteia ajutorul şi contactele necesare. De asemenea, vizita ne va oferi ocazia de a ne face o idee clară şi de a vedea cu ochii noştri opţiunile pe care le oferă situaţia de acolo.

  Bogusław Sonik (PPE). – (PL)Dle preşedinte, în primul rând, doresc să îmi exprim indignarea faţă de faptul că dl Hannan a comparat statul Belarus cu Uniunea Europeană. Afirmaţia fără sens pe care a făcut-o a fost cu atât mai neplăcută cu cât a fost aplaudată de unii dintre colegii mei deputaţi din Polonia, din rândul conservatorilor şi reformiştilor europeni.

Regimul Lukaşenko ar trebui izolat. Actuala politică care denotă credinţa că regimul se va deschide treptat spre democraţie s-a dovedit a fi o eroare de calcul. Sancţiunile care ar trebui aplicate regimului Lukaşenko trebuie să fie dure, pentru că, printre alte motive, aceasta este o ţară aflată în imediata vecinătate a Europei. În ceea ce priveşte aceste ţări, ar trebui să pretindem aceleaşi standarde ca şi în cazul statelor membre ale Uniunii Europene. În special, mi-ar plăcea ca instituţii de independente de comunicare cum sunt TV Belsat, Radio Racyja şi altele să fie susţinute de Comisia Europeană. Ele sunt importante pentru diseminarea informaţiilor, pentru ca acestea să ajungă la cetăţenii statului Belarus.

  Adam Bielan (ECR). – (PL) Dle preşedinte, evenimentele petrecute în Belarus legate de alegerile prezidenţiale au cutremurat din nou opinia publică din Europa. După o perioadă de calm relativ, preşedintele Lukaşenko foloseşte din nou forţa împotriva activiştilor din opoziţie. A recurs din nou la cele mai ruşinoase caracteristici ale dictaturii sale. Ciocnirile violente cu participanţii la o demonstraţie paşnică şi arestarea liderilor opoziţiei şi candidaţilor opoziţiei la alegeri reprezintă o încălcare evidentă a drepturilor omului şi semnifică abandonarea măsurilor menite să îmbunătăţească relaţiile cu ţările democratice din Europa.

Prin urmare, susţin în totalitate rezoluţia Parlamentului care solicită eliberarea imediată a deţinuţilor politici şi repetarea alegerilor. Condamn cu fermitate practicile dictatoriale ale regimului preşedintelui Lukaşenko. Cred că presiunea exercitată de instituţiile europene vor ajuta la atenuarea represiunii asupra cetăţenilor belaruşi. De asemenea, susţin toate măsurile care sprijină dezvoltarea societăţii civile prin relaxarea politicilor privind vizele, acordarea de burse studenţilor şi personalului universitar şi furnizarea de finanţări pentru organizaţiile independente şi pentru mijloacele de informare în masă.

  Morten Messerschmidt (EFD). – (DA) Dle preşedinte, nu există nicio îndoială că Belarusul dă dureri de cap Europei şi este corect să profităm de orice ocazie pentru a critica regimul care este – din fericire – ultima dictatură comunistă. În Danemarca se spune că cei care locuiesc în case de sticlă nu ar trebui să arunce cu pietre, prin urmare, poate ar merita să analizăm felul în care arată UE din punctul de vedere al Belarusului. Ei bine, UE este guvernată de o Comisie alcătuită din funcţionari care nu au niciun fel de mandat popular şi doar această Comisie, alcătuită din persoane care nu sunt susţinute de vreo mişcare populară, nu dau socoteală nimănui şi nu au un mandat din partea cetăţenilor, poate face propuneri. Odată ce aceste propuneri sunt înaintate şi adoptate, cine decide, în final, printr-o uriaşă influenţă politică, cum urmează să fie pusă în aplicare legislaţia UE în statele membre? Tot persoane care nu au fost alese în mod democratic, judecători care stau la o distanţă confortabilă de ceea ce se întâmplă în realitate. Acelaşi lucru se poate spune despre acest Parlament, unde marea majoritate a deputaţilor stă confortabil în palatele de cleştar în care au fost aşezaţi, fără a răspunde în faţa nimănui şi fără a înţelege îngrijorările uriaşe, rezistenţa şi agitaţia cetăţenilor europeni. Dacă privim UE din punctul de vedere al statului Belarus, s-ar putea să vedem teribil de multe asemănări cu dictatura împotriva căreia încercăm să luptăm.

  Ryszard Czarnecki (ECR). – (PL) Dle preşedinte, am susţinut rezoluţia, conştient fiind de faptul că situaţia din Belarus este una specială. Ne confruntăm cu o intensificare teribilă a represiunilor îndreptate împotriva apărătorilor drepturilor omului. Pe de altă parte, se poate spune că acest lucru se întâmplă chiar ca urmare a politicii nechibzuite a unora dintre statele membre ale Uniunii Europene, pentru că, fără îndoială, nu a fost absolut deloc necesar ca Europa şi Uniunea Europeană să îi acorde credit dlui Lukaşenco, aşa cum au făcut dl Berlusconi, care a vizitat Belarusul, preşedintele Lituaniei, dna Grybauskaitė, şi miniştrii de externe ai Germaniei şi Poloniei. Trebuie să luptăm astăzi pentru libertăţile civile în Belarus, cu toate că ar trebui să facem acest lucru evitând totodată să împingem Belarusul în braţele Rusiei, pentru că şi acest aspect este foarte important.

Raport: Derk Jan Eppink (A7-0374/2010)

  Sergej Kozlík (ALDE). – (SK) Dle preşedinte, experienţa raportată în mai multe state membre arată că, la şase ani după Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, încă nu exista o mişcare pozitivă în direcţia unei puneri în aplicare consistente a regulilor privind concurenţa.

Atunci când iau decizii în privinţa litigiilor, tribunalele naţionale nu fac uz de posibilitatea de a solicita Comisiei Europene informaţii sau o opinie cu privire la un anumit caz şi nici nu fac uz de dreptul de a adresa o întrebare preliminară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dar nici Comisia nu îşi exercită dreptul de a interveni ca amicus curiae. Practica dovedeşte că există probleme considerabile în ceea ce priveşte aplicaţiile juridice în acest domeniu, precum şi abateri serioase de la soluţiile juridice stabilite de tribunalele europene. Prin urmare, am solicitat Comisiei să acorde atenţie deciziilor luate de tribunalele naţionale şi să ia măsurile necesare pentru a îndeplini acest obiectiv. Această solicitare a fost inclusă în raportul privind politica referitoare la concurenţă, iar eu am susţinut varianta finală a textului raportului.

  Morten Messerschmidt (EFD). – (DA) Dle preşedinte, nu există nicio îndoială că, în prezent, competitivitatea europeană este supusă unei presiuni însemnate. Trebuie să ne întrebăm dacă statele membre vor cu adevărat să facă ceva în această privinţă. Totuşi, un lucru este clar, şi anume faptul că noi am creat o monedă comună, care se dovedeşte a fi dezastruoasă pentru economia din întreg sudul Europei. Un motiv pentru acest lucru este faptul că cele mai multe dintre aceste ţări nu pot ţine pasul şi au eşuat complet în demersul de a pune în aplicare reformele care sunt necesare dacă vrem să facem faţă viitoarei concurenţe cu China, India, America de Sud şi alţii. Cu toate acestea, este imposibil să ajungem la un acord, chiar şi în domeniile pe care am vrea să le considerăm drept facile şi uşor de gestionat. Un exemplu este reprezentat de o iniţiativă clară cum este cea privind brevetul european comun. Este îngrozitor faptul că, în acest domeniu, unde este vorba pur şi simplu de chestiuni tehnice, nu am reuşit nici măcar o dată să ajungem la un acord. Acesta este o dovadă a ineficienţei UE. Am permis ca diferenţele de limbă să stea în calea realizării unui acord într-un domeniu care ar putea atât de uşor să fie benefic. În realitate, acest lucru spune probabil multe despre falsa fundaţie pe care se bazează această cooperare.

  Cristiana Muscardini (PPE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, am apreciat flexibilitatea de care a dat dovadă Comisia în elaborarea măsurilor temporare de ajutor de stat, care au fost introduse ca reacţie la criza financiară şi economică. De asemenea, sunt de acord că este o idee bună să pregătim o evaluare detaliată a deciziilor luate, pentru a asigura condiţii echitabile de concurenţă în cadrul Uniunii.

Sunt de acord cu ideea de a solicita Comisiei să se asigure că băncile rambursează nivelurile exorbitante de ajutoare de stat pe care le-au primit, asigurând astfel o concurenţă loială pe piaţa internă. Eu m-am numărat printre cei care au criticat sumele uriaşe ale ajutoarelor de stat acordate din banii contribuabililor. Cred că banii publici ar fi trebuit folosiţi pentru a promova creşterea.

Sper că aceasta este ultima dată când economiile contribuabililor sunt folosite în beneficiul acţionarilor băncilor şi al managerilor neglijenţi şi sper că vor fi create noi controale pentru a nu mai permite speculaţiilor să afecteze economia pe viitor.

Salut dorinţa de a susţine utilizarea ajutoarelor pentru a promova proiecte de interes comun, în special pe cele care implică energia regenerabilă.

  Seán Kelly (PPE). – (GA) Dle preşedinte, şi eu am avut plăcerea de a susţine această rezoluţie.

Aş spune că una dintre principalele funcţii ale Uniunii Europene este de a garanta concurenţă loială pentru toţi, în special pentru IMM-uri şi, bineînţeles, pentru consumatori.

Există de mult suspiciunea că piaţa este exploatată şi, în acest moment, în ţara mea, oamenii sunt extrem de îngrijoraţi de creşterea uniformă şi sistematică, de exemplu, a preţului benzinei şi motorinei la toate staţiile de carburanţi din ţară.

De asemenea, agricultorii bănuiesc şi ei de mult că există un cartel care acţionează, mai ales când vine vorba de reducerea uniformă şi accelerată a preţului vitelor la apariţia celui mai mic moft.

Şi, bineînţeles, am văzut recent cum Curtea Europeană a formulat o decizie împotriva companiilor de telecomunicaţii în ceea ce priveşte tarifele de roaming practicate în Europa.

Prin urmare, trebuie să fim mereu vigilenţi şi pregătiţi să acţionăm rapid şi cu fermitate de fiecare dată când avem de-a face cu concurenţă neloială.

  Ryszard Czarnecki (ECR). – (PL) Dle preşedinte, acesta este un raport important, care a fost redactat de o persoană cu o vastă experienţă în domeniu. Cred că trebuie afirmat foarte clar că Uniunea Europeană merită să aibă o mai mare deschidere şi un nivel mai ridicat de concurenţă. Nu trebuie să ne temem de aceste lucruri. Ele promovează dezvoltarea Europei într-un moment când, sincer vorbind, suntem în urmă în comparaţie cu America şi Asia. O rezoluţie de acest fel contribuie la creşterea eficienţei economiei europene, fapt ce o face cu atât mai importantă şi mai necesară, prin urmare, eu am votat în favoarea adoptării ei.

Raport: Michael Gahler (A7-0377/2010)

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Dle preşedinte, doresc să îi mulţumesc raportorului, dl Gahler, pentru raportul său excelent. Documentul ia foarte bine în considerare nevoile nordului îndepărtat al Uniunii Europene şi dezvoltarea durabilă de care este nevoie în această regiune. Pentru că eu însumi provin dintr-o regiune nordică, mi-a făcut mare plăcere să urmăresc acest proces. Am descoperit că raportul a abordat în mod satisfăcător chestiuni legate de climă şi de condiţiile de trai. De exemplu, a avut în vedere problema creşterii renilor, animale ce reprezintă un element important pentru traiul în această regiune. De asemenea, dl Gahler a acordat o foarte mare atenţie singurei populaţii indigene europene, populaţia sami.

Doresc să îl laud pe dl Gahler şi să îi mulţumesc în special pentru faptul că a acordat atenţie amendamentului pe care eu l-am depus referitor la înfiinţarea unui centru arctic de informaţii în cadrul Universităţii din Laponia şi, mai mult, pentru faptul că l-a menţionat în raport. Acest lucru este foarte important. Sunt încântat de faptul că finlandezii dovedesc o cooperare între partide în privinţa acestui subiect. Este vorba aici de viitorul regiunii nordice a Finlandei şi al întregii Europe de Nord, unde vrem să vedem că există dezvoltare durabilă.

Raport: Traian Ungureanu (A7-0378/2010)

  Kristian Vigenin, în numele grupului S&D. – (BG) Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European consideră că raportul privind strategia pentru Marea Neagră este cu adevărat important şi oportun, pentru că furnizează o evaluare a ceea ce s-a realizat în regiunea Mării Negre până acum şi oferă câteva recomandări cu privire la ceea ce poate Uniunea Europeană să facă în continuare în această privinţă.

Suntem de părere că, deocamdată, coordonarea politică între parteneri care au grade foarte diferite de cooperare cu Uniunea Europeană este dificilă, dar nu imposibilă. De asemenea, are sens să încercăm, la nivel politic, să ne combinăm eforturile, ţinând seama de faptul că trei dintre ţări sunt state membre ale Uniunii Europene, una este partener strategic, iar celelalte fac parte din Parteneriatul estic, în timp ce Turcia este candidată la aderare.

Incapacitatea Uniunii Europene de a se angaja mai energic în regiune ne-a privat, cel puţin până acum, de dezvoltarea şi oportunitatea de a folosi un potenţial mare şi, în acest sens, ar trebui să spunem acum că Sinergia Mării Negre, care încă de la început a fost evaluată drept o iniţiativă nu foarte ambiţioasă a Uniunii Europene, trebuie dezvoltată şi transformată într-o strategie adecvată pentru Marea Neagră.

Avem deja modele de interacţiune care pot fi aplicate cu succes, dar bineînţeles, cu condiţia ca ele să fie adaptate regiunii. Un exemplu este strategia pentru Marea Baltică, o strategie care, la nivel macroregional, s-a dovedit a fi de succes pentru dezvoltarea cooperării regionale.

Credem că există mai mulţi paşi – care nu au fost toţi incluşi în raport – care trebuie făcuţi chiar acum. În primul rând, la nivel practic, în cadrul revizuirii politicii privind vecinătatea care se efectuează în prezent, trebuie să avem în vedere o mai mare coerenţă între Sinergia Mării Negre şi Parteneriatul estic, întrucât aproape toate ţările din Parteneriatul estic, în afară de Belarus, fac parte din Sinergia Mării Negre.

Al doilea aspect este faptul că dialogul politic trebuie consolidat la nivel ministerial, dar şi la nivel parlamentar, şi ar trebui să încercăm să găsim o mai mare coerenţă între strategia pentru Dunăre şi viitoarele iniţiative pentru regiunea Mării Negre. Toate acestea ar trebui să aibă drept rezultat o strategie care să funcţioneze în paralel cu o finanţare bugetară separată în următorul cadru bugetar.

  Andrzej Grzyb (PPE). – (PL) Dle preşedinte, propunerea inclusă în rezoluţia dlui Ungureanu, care acum a fost adoptată, prin care se susţine transformarea politicii privind Marea Neagră într-o strategie cu drepturi deplină, merită să primească o susţinere vastă. Faptul că Bulgaria şi România sunt state membre ale UE, Parteneriatul estic – relaţiile speciale cu ţările din cadrul Parteneriatului estic şi cu Rusia – şi negocierile care se poartă cu alte ţări din regiune cu privire la aderarea la UE, toate acestea justifică însemnătatea politică pe care o prezintă regiunea pentru Uniunea Europeană. Marea Neagră a devenit o zonă importantă pentru tranzitul resurselor de energie şi pentru proiecte promiţătoare, importante pentru Uniune, ca de exemplu Nabucco, un proiect care, din punct de vedere strategic, este important pentru diversificarea furnizării de gaze. Şi eu împărtăşesc în totalitate opinia dlui Ungureanu, pe care îl felicit pentru raport, conform căreia strategia trebuie să asigure recunoaşterea tuturor actorilor din regiune şi nu doar a celor mai mari ţări şi că este necesar ca ea să se armonizeze cu alte strategii, precum strategia pentru Marea Mediterană.

  Alajos Mészáros (PPE). – (HU) Dle preşedinte, odată cu aderarea României şi Bulgariei în 2007, o parte a Mării Negre a devenit o mare continentală a Uniunii Europene. Regiunea are o importanţă strategică excepţională, iar implicarea noastră aici trebuie să fie intensificată. În acest sens, este esenţial ca Parlamentul să elaboreze o strategie nouă, pe lângă asigurarea unor resurse financiare şi umane sub forma unui element separat în cadrul bugetului UE. Noua strategie trebuie să servească la asigurarea păcii, stabilităţii şi prosperităţii în regiunea Mării Negre şi la garantarea securităţii energetice a UE. Diversificarea rutelor de furnizare şi a resurselor trebuie să fie considerată drept o mai mare prioritate şi, prin urmare, doresc să subliniez importanţa dezvoltării planificate a terminalelor de gaze naturale lichide din porturile de la Marea Neagră. De asemenea, rutele de tranzit care traversează regiunea ar putea îmbunătăţi în mod semnificativ furnizarea către UE. O mai mare intensificare a cooperării cu ţările de la Marea Neagră reprezintă un element esenţial pentru succesul proiectului Nabucco, al conductei transadriatice şi al conductei petroliere paneuropene, care prezintă o importanţă aparte pentru UE. Din acest motiv, am votat în favoarea acestui raport.

Propuneri de rezoluţie: (RC-B7-0044/2010)

  Cristian Dan Preda (PPE). - La fel ca şi în cazul Belarusului, am vrut să îmi exprim justificarea pentru votul dat pe Strategia Uniunii pentru Marea Neagră spunând, înainte de toate, că ideea colegului meu Traian Ungureanu de a pregăti un raport din proprie iniţiativă vine într-un moment foarte potrivit, în care Uniunea Europeană îşi întăreşte politica regională prin formularea unor strategii pentru zonele limitrofe, precum Marea Baltică, nordul îndepărtat şi, iată, Marea Neagră.

Vreau, de asemenea, să îmi exprim satisfacţia în ceea ce priveşte includerea amendamentelor propuse de mine în textul rezoluţiei. Aceste amendamente au subliniat necesitatea creării unei reţele de ONG-uri în această zonă, încurajarea programelor care promovează dialogul intercultural şi interreligios şi a iniţiativelor precum reţeaua universităţilor de la Marea Neagră. Toate acestea reprezintă bune exemple, cred eu, ale felului în care interacţiunea societăţilor civile poate determina sinergii pozitive în regiune.

În fine, am dorit să subliniez necesitatea unui echilibru între dezvoltarea economică şi protecţia mediului, dar şi necesitatea unei aplicări integrale a Convenţiei privind protejarea Mării Negre împotriva poluării. Sper că această iniţiativă, adoptată azi de Parlament, va primi atenţia cuvenită şi din partea Consiliului, care ar trebui să o trateze ca pe o chestiune prioritară pentru agenda europeană.

Explicaţii scrise ale votului

Raport: Ana Gomes (A7-0368/2010)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Ţinând cont de situaţia geografică a Libiei şi de interdependenţa economică dintre UE şi Libia, urmărirea încheierii unui parteneriat strategic UE/Libia este în interesul comun. Cu toate acestea, nu putem uita regimul dictatorial care guvernează această ţară şi care nu respectă drepturile omului şi libertăţile fundamentale. În pofida interesului clar din partea mai multor state membre de a încheia un acord-cadru cu Libia, UE nu poate pierde din vedere valorile fundamentale pe care le apără şi nu se poate subordona numai intereselor economice. Este necesar un parteneriat pentru a pune în aplicare reforme juridice în privinţa drepturilor omului în ţară şi, în acelaşi timp, pentru a permite diversificarea economiei naţionale, ţinând cont de anumite progrese care s-au obţinut deja, precum renunţarea la programul nuclear sau chiar obligaţiile internaţionale pe care le are statul în ceea ce priveşte drepturile omului, în pofida sancţiunilor aplicate de ONU.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluţii privind negocierile asupra acordului-cadru UE-Libia. Libia rămâne un regim autoritar, populaţia acesteia nu se bucură de drepturile fundamentale ale omului, iar pedeapsa capitală se aplică cu regularitate. Instituţiile de stat nu sunt responsabile la nivel democratic, iar puterea de stat nu este ancorată în statul de drept. Cu toate acestea, Libia are relaţii comerciale şi politice extinse cu statele membre ale UE, iar ţara este importantă pentru UE din punct de vedere strategic. Negocierile privind un acord-cadru între UE şi Libia au început în noiembrie 2008.

Cu toate acestea, dezvoltarea relaţiilor trebuie să asigure respectarea pe deplin a valorilor şi principiilor europene şi este important să se solicite în mod ferm luarea măsurilor necesare de către Consiliu şi Comisie, precum recomandarea hotărâtă ca Libia să ratifice şi să pună în aplicare Convenţia de la Geneva privind refugiaţii din 1951 şi protocolul său din 1967; cerinţa ca autorităţile din Libia să semneze un memorandum de înţelegere prin care UNHCR să beneficieze de prezenţă juridică în ţară; încurajarea Libiei să încheie un moratoriu privind pedeapsa cu moartea etc., pentru a proteja valorile europene.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Salut angajamentele asumate în temeiul acordului-cadru în curs de negociere, care cuprinde o gamă largă de aspecte, de la consolidarea dialogului politic la gestionarea migraţiei, de la dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale la securitatea energetică şi îmbunătăţirea cooperării într-o serie de sectoare. Consider că acordul-cadru ar putea reprezenta o ocazie de a consolida dialogul politic dintre Libia şi UE. Aş sublinia rolul acordului-cadru, care cuprinde măsuri de asistenţă în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţii instituţionale ca modalitate de consolidare a societăţii civile, modernizarea ajutoarelor, încurajează introducerea reformelor democratice şi crearea comunicării sociale independente şi a statului de drept şi susţine alte eforturi care urmăresc crearea unor condiţii pentru întreprinderi, instituţii de învăţământ, organizaţii neguvernamentale şi alţi actori din Libia.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Parteneriatul economic dintre Europa şi Libia este deja o realitate. Libia deţine cele mai mari rezerve confirmate de petrol din Africa şi este al treilea furnizor de energie (petrol şi gaz) al Europei. În plus, UE este cel mai mare partener comercial al Libiei (reprezentând 70 % din comerţul total în 2009). Europa trebuie să recunoască faptul că Libia joacă un rol important în domeniul securităţii regionale şi mondiale, atât în contextul limitării extremismului islamic, cât şi în contextul stabilizării regionale.

Prin urmare, salutăm negocierea unui acord-cadru de parteneriat, însă, după cum reiese clar din raport, nu trebuie omise anumite chestiuni pe care le consider fundamentale: democratizarea treptată a regimului; un respect mai mare pentru drepturile omului, în special libertatea sub diferitele sale forme; o modificare treptată a sistemului de drept penal, urmărind eliminarea pedepsei cu moartea; acceptarea jurisdicţiei Curţii Penale Internaţionale; ratificarea Convenţiei de la Geneva din 1951.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Deschiderea negocierilor între Uniunea Europeană şi Libia reprezintă o oportunitate de a garanta condiţii mai bune de dezvoltare economică pentru ambele părţi şi, în acelaşi timp, de a promova o schimbare drastică în regiunea mediteraneană şi în Africa în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, contribuţia acestora la pacea şi stabilitatea la nivel mondial şi combaterea schimbărilor climatice. Libia are 6 milioane de locuitori, dintre care 2 milioane sunt străini. Deţine cele mai mari resurse confirmate de petrol din Africa şi este cel de-al treilea furnizor de energie al Europei, sub formă de petrol şi gaz. UE este cel mai mare partener comercial al său: în 2009, tranzacţiile dintre cele două părţi au reprezentat aproape 70 % din schimburile comerciale ale Libiei. Acordul-cadru de parteneriat cu UE trebuie considerat drept o oportunitate de a demonstra avantajele valorilor umane şi ale democraţiei în privinţa dezvoltării durabile şi diversificate. După cum subliniază raportul, acest proces nu poate fi disociat de valorile fundamentale ale UE, precum combaterea pedepsei cu moartea şi a discriminării împotriva minorităţilor, imigranţilor şi refugiaţilor, promovarea sănătăţii publice şi nevoia de democratizare politică.

  Lorenzo Fontana (EFD), în scris. – (IT) Punerea în aplicare a unui acord-cadru conceput să promoveze cooperarea în combaterea imigraţiei ilegale şi urmărind, în acelaşi timp, obţinerea unui dialog politic bazat pe drepturile omului este una din priorităţile politicii mediteraneene a Uniunii. Deşi textul final conţine câteva elemente inexacte, consider că ar trebui să îl sprijinim, în speranţa că va stimula guvernul de la Tripoli să depună eforturi mai mari pentru a combate traficul de persoane în regiune şi, de asemenea, să evalueze situaţia pentru a deveni un partener responsabil în alte domenii, precum securitatea şi energia.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Libia este o ţară în care trebuie depuse multe eforturi. Dictatura, nerespectarea drepturilor omului, lipsa unei politici privind migraţia şi un serviciu de sănătate slab dezvoltat sunt numai câteva dintre problemele cu care se confruntă în fiecare zi populaţia din Libia şi străinii care locuiesc în Libia. Pe de altă parte, potenţialul, resursele naturale bogate şi patrimoniul cultural al acestei regiuni din Africa reprezintă valori care îi pot permite Libiei să se dezvolte din punct de vedere economic, să amelioreze calitatea vieţii oamenilor care locuiesc acolo şi să se deschidă faţă de pieţele internaţionale. Conceperea unor condiţii corespunzătoare pentru acordul UE-Libia, care presupune convingerea autorităţilor libiene să pună capăt practicilor care încalcă drepturile fundamentale ale omului, să modifice politica privind migraţia şi să îşi asume responsabilitatea juridică, va aduce avantaje reciproce şi va contribui la dezvoltarea regiunii.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Raportul adoptat astăzi conţine propuneri pe care Parlamentul European le consideră indispensabile pentru încheierea negocierilor în curs dintre Uniunea Europeană şi Libia, care urmăresc încheierea unui acord de cooperare. Încheierea acordului-cadru ar oferi ocazia de a aborda aspecte importante precum relaţiile politice, imigraţia şi securitatea, energia, sănătatea publică, dezvoltarea, schimburile comerciale, schimbările climatice, energia şi cultura. În acelaşi timp, ar fi un pas decisiv în vederea atingerii scopului mai general al îmbunătăţirii relaţiilor dintre zona mediteraneană a Uniunii Europene şi Africa. În calitate de deputat italian în PE, trebuie să subliniez motivele istorice şi economice care au condus la relaţiile favorabile ale Italiei cu Libia în decursul anilor. În acelaşi timp, trebuie să subliniez importanţa consolidării cooperării dintre UE şi Libia şi prin aceasta înţeleg cooperarea nu numai în domeniul economic, ci şi din punctul de vedere al protejării drepturilor omului. Sper că Uniunea Europeană poate juca un rol de lider în primirea migranţilor şi în sprijinirea combaterii traficului de persoane.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest raport uimeşte prin contradicţiile sale. Salută negocierile privind acordul-cadru UE-Libia care are drept scop, în cele din urmă, intrarea Libiei în zona euro-mediteraneană de liber schimb, pe care eurocraţia o pregăteşte de 15 ani. Cu toate acestea, el enumeră, de asemenea, o serie de încălcări ale drepturilor omului şi ale democraţiei din partea unui regim pe care îl descrie drept autoritar. Între timp, se menţine poziţia comună împotriva Cubei. Acesta este un caz de standarde duble. Pentru Uniunea Europeană de astăzi, condiţia preliminară a schimburilor comerciale nu este respectarea drepturilor omului şi a democraţiei, ci mai degrabă instituirea unei economii de piaţă şi a concurenţei libere, denaturate. Uniunea reprezintă în mod laş imperialismul, aşa cum demonstrează răspunsul său tardiv referitor la situaţia din Tunisia.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Suntem cu toţii conştienţi că Libia menţine un regim dictatorial şi încalcă în mod sistematic convenţiile internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale. În pofida acestor fapte, Libia îşi extinde relaţiile comerciale şi politice cu o serie de state membre ale UE. S-a constatat că rolul Libiei, în calitate de partener în numeroase domenii în regiunea mediteraneană şi în Africa, are un impact major asupra securităţii şi stabilităţii regiunii, în special privind migraţia, sănătatea publică, dezvoltarea, relaţiile economice şi comerciale, schimbările climatice, energia şi patrimoniul cultural. În acest context, acordul-cadru în curs de negociere este important, însă trebuie să răspundem la câteva aspecte fundamentale, în special: democratizarea treptată a regimului, respectarea drepturilor omului, modificările sistemului de justiţie penală, prin abolirea pedepsei cu moartea ca cea mai importantă prioritate şi aderarea la Convenţia de la Geneva.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Având în vedere complexitatea şi importanţa lor pentru Europa, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Libia trebuie analizate în mod obiectiv. Fireşte, respectarea drepturilor omului joacă un rol important, de aceea este logic ca Bruxelles-ul să îi solicite Libiei să ratifice Convenţia de la Geneva privind refugiaţii din 1951 sau să solicite un moratoriu privind pedeapsa cu moartea. Cu toate acestea, trebuie, de asemenea, să avem în vedere faptul că Libia este o ţară importantă de tranzit pentru imigraţia ilegală în masă din Africa înspre Europa. De aceea, nu serveşte la nimic respingerea generală a unui acord de readmisie cu Tripoli, după cum prevede raportul din partea Comisiei pentru afaceri externe.

Dacă nu obţinem un acord de readmisie cu Libia, presiunea asupra Europei în calitate de destinaţie pentru imigranţi va creşte şi mai mult. Întrucât imigraţia ilegală în masă este un aspect esenţial în ceea ce priveşte supravieţuirea Europei ca entitate istorică, ar fi de preferat ca UE să adopte o perspectivă diferită asupra relaţiilor cu Tripoli şi să includă Libia între strategiile sale de controlare a fluxului migraţiei.

  Cristiana Muscardini (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea propunerii de recomandare a Parlamentului European către Consiliu privind negocierile asupra acordului-cadru UE-Libia. Sprijin pe deplin aspectele cheie subliniate de dna Gomes în raport, şi anume necesitatea ca Libia să introducă un moratoriu privind utilizarea pedepsei cu moartea, să ratifice Convenţia de la Geneva privind refugiaţii, să combată în mod activ traficul de persoane, să garanteze acorduri echitabile pentru migranţii ilegali şi să adopte legi moderne privind azilul.

Aş dori să adaug că, în repetate rânduri, am solicitat ca instituţiilor europene să li se permită să verifice condiţiile reale ale taberelor de refugiaţi din Libia înainte de a se ajunge la un acord-cadru. Parlamentul trebuie să ia măsuri imediate pentru a aborda mai hotărât problema. Eu şi numeroşi colegi deputaţi nu vom putea sprijini acordul-cadru până nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate de dna Gomes în raportul adoptat astăzi.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Negocierile actuale dintre Uniunea Europeană şi Libia de finalizare a unui acord-cadru conceput să promoveze relaţiile politice şi economice dintre statele membre şi această ţară din Maghreb sunt de o importanţă strategică esenţială pentru relaţiile transfrontaliere ale Uniunii. Prin urmare, am votat în favoarea recomandării Parlamentului European către Consiliu. Obiectivul principal al acordului constă în îmbunătăţirea vieţii poporului libian din punct de vedere politic, social şi economic prin promovarea drepturilor fundamentale ca temei al acordului. Acordul va încerca să compenseze deficitele Libiei, oferind o protecţie mai mare a drepturilor democratice şi ale omului şi dezvoltând cooperarea comercială, precum şi instituind controale comune stricte asupra imigraţiei ilegale.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) În mod reticent, s-a acordat undă verde continuării negocierilor dintre UE şi Libia, ca modalitate de consolidare a relaţiei noastre cu Libia. Cu toate acestea, este vorba despre orice altceva numai nu un cec în alb. Securitatea noastră energetică, interesele noastre comerciale şi economice şi cooperarea noastră în gestionarea fluxurilor migratorii nu ar trebui să ascundă niciodată ignorarea continuă a drepturilor fundamentale ale omului, de care dau dovadă autorităţile libiene şi colonelul Gaddafi. Colonelul Gaddafi este un dictator care deţine puterea de 41 de ani şi care a afirmat acum câteva zile că regretă plecarea omologului său tunisian, dl Ben Ali. Acesta este un regim represiv: pedepse cu moartea (506 în mai 2009 – dintre care 50 % erau străini), execuţii şi pedeapsă corporală, detenţie ilegală şi tratament inuman al migranţilor care traversează teritoriul său pentru a ajunge în Europa.

Rezoluţia noastră subliniază în mod deosebit acest aspect, reamintind că orice politică obişnuită în domeniul migraţiei trebuie să fie condiţionată de prevederi mai stricte privind protecţia migranţilor şi a altor libertăţi fundamentale. În aceeaşi măsură, orice acord de readmisie cu această ţară trebuie să excludă automat solicitanţii de azil, refugiaţii sau cei care au nevoie de protecţie şi ar trebui să evite expulzările colective.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – De peste 40 de ani, Libia este guvernată de un regim dictatorial în care puterea îi aparţine unui singur om, colonelul Gaddafi, liderul african şi arab cu cel mai lung mandat. Libienii se bucură de învăţământ şi îngrijiri medicale gratuite şi locuinţe subvenţionate, beneficiind de un anumit grad de repartizare socială a venitului din petrol. Cu toate acestea, în pofida ratelor de creştere a PIB-ului, dezvoltarea rămâne în urma altor ţări bogate în petrol, iar Libia este una dintre cele mai puţin diversificate economii din regiune, investiţiile străine rămânând la mila deciziilor neprevăzute ale conducătorului.

Poporul libian nu se bucură de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în pofida faptului că statul are obligaţii internaţionale specifice de a respecta drepturile omului, întrucât a fost ales recent în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului şi a ratificat o serie de instrumente internaţionale obligatorii din punct de vedere juridic. Pedeapsa capitală se aplică în mod frecvent.

În concluzie, importanţa strategică a Libiei şi numeroasele provocări cu care se confruntă subliniază nevoia unei politici cuprinzătoare a UE cu privire la Libia. UE trebuie să coopereze cu Libia într-o gamă variată de domenii. Acest acord-cadru trebuie să reprezinte, de asemenea, un instrument solid de promovare a statului de drept, a respectării drepturilor omului, a protecţiei migranţilor şi refugiaţilor şi a dezvoltării durabile în Libia.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii, deoarece consider că poate ajuta poporul libian să îşi îmbunătăţească nivelul de trai, care de multe ori este condiţionat de lipsa respectării drepturilor omului şi a libertăţilor de bază.

Cooperarea dintre UE şi Libia poate fi un factor decisiv în creşterea potenţialului ţării, care în prezent trebuie să facă faţă unei situaţii foarte complexe. Prizonierii sunt supuşi adesea torturii, pedepselor corporale precum biciuirea, bătaia, şocurile electrice şi neacordarea deliberată a asistenţei medicale. În Libia nu există legi privind azilul şi, prin urmare, nu există recunoaşterea legală a nevoii de a garanta protecţia refugiaţilor.

Ca şi cum acestea nu ar fi suficiente, pedeapsa cu moartea încă se aplică unui număr ridicat de infracţiuni, iar pedepsele cu moartea sunt în continuare acordate de instanţele libiene, încălcând astfel standardele internaţionale privind dreptul la un proces echitabil. Uniunea Europeană trebuie să încheie acordul-cadru în cel mai scurt timp. Va fi primul acord corespunzător dintre Libia şi UE şi, prin urmare, va aduce avantaje reale populaţiei locale în privinţa drepturilor fundamentale, precum şi la nivel politic şi socio-economic.

  Debora Serracchiani (S&D), în scris. – (IT) Votul de astăzi privind acordul-cadru dintre UE şi Libia este rezultatul unor negocieri dificile, mai ales privind problema migranţilor. În Libia, situaţia drepturilor omului pentru refugiaţi şi solicitanţii de azil este extrem de periculoasă. Ei nu sunt recunoscuţi la nivel legal şi nu există niciun sistem de protecţie a acestora. Sper că drepturile lor fundamentale ale omului vor fi protejate, precum şi dreptul la azil.

Libia nu a ratificat Convenţia de la Geneva din 28 iulie 1951 sau protocolul din 1967 privind statutul refugiaţilor şi, în prezent, nu are de gând să facă acest lucru. Cu toate acestea, în 1981 a ratificat Convenţia din 1969 care reglementează aspecte specifice problemelor refugiaţilor în Africa. Prin urmare, ea este obligată să respecte principiul nereturnării migranţilor care necesită protecţie internaţională, care trebuie identificaţi în conformitate cu criterii la fel de stricte ca cele prevăzute de Convenţia de la Geneva.

În temeiul dreptului internaţional, persoanele din ţări precum Somalia, Sudan, Eritreea şi Etiopia au dreptul la protecţie umanitară şi azil politic şi sper că autorităţile libiene vor fi de acord să coopereze cu Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

Propuneri de rezoluţie: (RC-B7-0039/2010)

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluţii importante, deoarece trebuie să condamnăm ferm atacurile recente asupra comunităţilor creştine din lume – din Egipt, Pakistan, Irak sau orice altă ţară.

Există comunităţi creştine care trăiesc în diferite ţări musulmane din Orientul Mijlociu încă de la începuturile creştinismului. Prin urmare, este cu totul inacceptabil ca, după secole de coabitare paşnică, creştinii să fie obligaţi să părăsească aceste ţări sau să fie izolaţi în ghetouri. Totuşi, acesta este un alt motiv pentru a ne continua lupta împotriva fundamentaliştilor islamici care denaturează realitatea şi doresc să înfăţişeze acţiunea noastră globală împotriva terorismului drept un atac împotriva lumii musulmane. Tocmai fundamentaliştii islamici sunt cei care doresc să poarte război între religii şi civilizaţii.

Prin urmare, trebuie să facem tot posibilul pentru a-i opri pe aceşti fanatici religioşi şi pentru a-i marginaliza în societăţile lor respective. Acest lucru trebuie realizat în cooperare cu elementele moderate ale societăţilor musulmane. Prin urmare, trebuie să salutăm reacţiile publice hotărâte din anumite ţări musulmane, de exemplu Egiptul, unde publicul larg a condamnat puternic atacurile teroriste împotriva creştinilor şi a solicitat luarea de măsuri împotriva celor responsabili.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am fost cu toţii foarte şocaţi de recentul atac terorist împotriva catedralei catolice siriene din Bagdad. Acest atac se numără printre alte evenimente grave, toate fiind motivate religios. Acesta este un subiect foarte delicat. Partidul Popular European (Creştin Democrat) este legat de principiile seculare şi este în favoarea respectării tuturor religiilor din Europa, inclusiv islamismul. Având în vedere aceste lucruri, nu putem rămâne indiferenţi faţă de destinul pe care îl vor avea o serie de comunităţi creştine din întreaga lume. Fiecare religie trebuie să se bucure de acelaşi respect şi, de aceea, am aprobat această rezoluţie a Parlamentului European. Toate evenimentele pe care le condamnă Parlamentul au avut loc în ţări musulmane, unde trebuie acordată o atenţie deosebită destinului creştinilor. Prin urmare, trebuie să colaborăm cu toţii pentru a asigura respectarea diferitelor credinţe religioase şi consider că acest text coincide cu această abordare.

  Dominique Baudis (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei Parlamentului European privind situaţia creştinilor în contextul libertăţii religioase, care condamnă atacurile mortale împotriva creştinilor din Est. Atacurile asupra creştinilor din ultimele luni sunt o tragedie pentru numeroasele victime, mai ales în Bagdad şi Alexandria, dar şi pentru persoanele de aceeaşi confesiune. Creştinii trăiesc în Orient de 2000 de ani; sunt integraţi în istoria ţării lor. Cu toate acestea, astăzi părăsesc în masă această regiune. Din cauza acestui exil forţat, aceste ţări îşi pierd un procent considerabil din resursele umane. Regiunile din Orientul Apropiat şi Mijlociu au fost întotdeauna o zonă de diversitate şi coabitare a minorităţilor religioase. Teroriştii care se află în spatele acestor atacuri încearcă să instige la un conflict între Orient şi Occident, opunând lumea musulmană şi lumea creştină. Toate acestea au fost planificate în mod hain. Creştinii din Irak şi Egipt se pot simţi abandonaţi şi trădaţi. Este important ca autorităţile egiptene şi irakiene să îi găsească şi îi judece aspru pe autorii acestor masacre.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) În cele din urmă, Parlamentul a reuşit să voteze o rezoluţie cuprinzătoare privind situaţia creştinilor din întreaga lume; astăzi, ştim din surse sigure că, la nivel mondial, comunitatea creştină este cea mai afectată de povara şi tragedia persecuţiei şi discriminării sociale şi legale continue. Europa trebuie să depună mult mai multe eforturi decât până acum în privinţa protejării creştinilor din întreaga lume. Deţine instrumentele pentru a face acest lucru, dacă doreşte. Se speră că această rezoluţie va marca începutul unei schimbări a abordării adoptate de organismele Uniunii, mai ales din punct de vedere diplomatic şi comercial, în cadrul dialogurilor lor bilaterale cu numeroasele – prea multe – ţări care tolerează persecuţiile împotriva creştinilor sau chiar sprijină cultura creştinofobiei. Când UE semnează acorduri comerciale, economice şi de cooperare cu ţări terţe, trebuie să aplice cu adevărat şi ferm clauzele privind drepturile omului, ceea ce nu a făcut până acum. Nu mai este acceptabil ca ţările în care au loc discriminări şi persecuţii împotriva creştinilor să semneze acorduri importante cu UE, care se bazează în mod fundamental pe respectarea drepturilor omului. Prin urmare, votez în favoarea rezoluţiei.

  Antonio Cancian (PPE), în scris. – (IT) Susţin propunerea de rezoluţie privind situaţia creştinilor în contextul libertăţii religioase, deoarece politica europeană nu ar trebui să ignore creşterea violenţelor care a avut loc în ultimele luni.

Europa nu trebuie să fie prea precaută şi să îi fie teamă să sprijine dreptul comunităţilor creştine din Orientul Mijlociu şi din întreaga lume de a-şi practica credinţa şi religia în mod liber. Dialogul şi respectul reciproc sunt valori inalienabile pentru Uniunea Europeană şi este esenţial ca Înalta Reprezentantă, Catherine Ashton, să devină purtătoarea de cuvânt a acestei poziţii şi să o susţină în mod puternic în relaţiile noastre bilaterale cu alte ţări.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Felicit Uniunea Europeană pentru că şi-a demonstrat în mod repetat angajamentul privind libertatea religioasă, libertatea de conştiinţă şi libertatea de gândire. Guvernele au datoria de a garanta aceste libertăţi în întreaga lume, ţinând cont de faptul că dezvoltarea drepturilor omului, democraţiei şi libertăţilor civile este baza comună pe care Uniunea Europeană îşi construieşte relaţiile cu alte ţări şi care este prevăzută în clauza privind democraţia integrată în acordurile încheiate între UE şi ţările terţe.

  David Casa (PPE), în scris. – Am fost cu toţii martorii situaţiei creştinilor copţi din Egipt din ultimele luni. Astfel de acte de violenţă trebuie condamnate cât mai ferm posibil. Nu trebuie condamnată numai intoleranţa faţă de creştini, ci orice formă de intoleranţă faţă de exercitarea libertăţii religioase a unei persoane. Consider că această rezoluţie a fost bine echilibrată şi, prin urmare, am votat în favoarea rezoluţiei.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Sunt încântată că Parlamentul European a dezbătut şi a adoptat o rezoluţie care condamnă atacurile recente asupra creştinilor. Libertatea religioasă este unul dintre principalele drepturi fundamentale ale omului; un drept care este recunoscut în general de constituţiile naţionale şi de convenţiile internaţionale. Existenţa unui număr atât de mare de standarde la diferite niveluri de guvernare, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, în întreaga lume, arată că există un consens unanim privind importanţa libertăţii religioase. Cu toate acestea, legislaţia nu este suficientă. Ea este baza pe care se vor construi politici eficiente. În ultimii 50 de ani, procesul de globalizare a stabilit legături între civilizaţii îndepărtate. Pentru a asigura că aceste legături nu se transformă în conflicte, nu este suficientă numai condamnarea atacurilor recente. Trebuie să ne reafirmăm angajamentul faţă de crearea de politici care să încurajeze pluralismul religios şi să garanteze că diferite grupuri învaţă să fie tolerante unul faţă de altul. Nu numai fundamentalismul constituie o ameninţare. Astăzi, libertatea religioasă este atacată şi de secularismul răspândit, care încearcă să elimine din viaţa publică lumea spirituală a individului. Libertatea religioasă se referă la toate religiile; se referă chiar şi la atei. Motivul este că, dacă se acceptă libertatea religioasă, se acceptă şi opusul acesteia, cu alte cuvinte libertatea de a nu practica nicio religie.

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Înmulţirea atacurilor asupra creştinilor impune o poziţie comună de protejare a acestora. Pentru a spori toleranţa religioasă e nevoie ca guvernele respective să garanteze identificarea şi aducerea în faţa justiţiei a autorilor atentatelor în conformitate cu procedurile legale. Protejarea creştinilor trebuie făcută în temeiul respectării fiecărei confesiuni în mod egal.

În contextul în care respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor civile, inclusiv a libertăţii religioase sau a credinţei, constituie principii şi obiective fundamentale ale Uniunii Europene şi reprezintă o bază comună pentru relaţiile cu ţările terţe, se impune o reafirmare a sprijinului pentru orice iniţiativă de promovare a dialogului şi a respectului reciproc dintre comunităţile religioase şi alte comunităţi.

Nu în ultimul rând, autorităţile religioase sunt rugate să promoveze toleranţa şi să ia iniţiative împotriva urii, a radicalizării violente şi a extremismului.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Am fost unul dintre primii susţinători ai acestei propuneri de rezoluţie, care, în opinia mea, descrie în mare măsură situaţia minorităţilor creştine din unele ţări ale Orientului Mijlociu în mod oportun şi precis. Una dintre cele mai nobile funcţii ale Parlamentului European în privinţa acţiunilor externe este apărarea şi promovarea valorilor în care credem: în acest caz, ne referim în mod specific la libertatea de gândire, libertatea de conştiinţă, libertatea de exprimare şi libertatea religioasă. Aceste libertăţi au fost puse la îndoială prin atacurile laşe ale fanaticilor religioşi, care au ucis oameni nevinovaţi, uneori în masă, într-un mod pe care îl consider inuman şi de neînţeles.

Sper că această rezoluţie, susţinută de toate grupurile parlamentare, va contribui la creşterea conştientizării în rândul publicului şi în rândul funcţionarilor la nivel înalt din guvern şi administraţia publică din ţările în cauză privind importanţa exercitării depline a libertăţilor fundamentale în ţările lor şi a urmăririi penale a criminalilor şi instigatorilor. Acestea sunt importante pentru a promova dialogul între religii şi culturi la nivel intern şi între societăţile noastre care, deşi trăiesc pe continente diferite, împărtăşesc numeroase valori şi viziuni comune.

  Philippe de Villiers (EFD), în scris. – (FR) Începând cu anul 2011, comunitatea creştină este cea mai persecutată din lume; din fericire, statele membre ale UE au observat acest lucru şi încep să reacţioneze.

Condamnarea atacurilor din partea noastră este justă şi necesară, însă nu este suficientă: principiul reciprocităţii nu apare în această rezoluţie.

În plus, condamnarea nehotărâtă din partea UE a acţiunilor Turciei în zona Ciprului, pe care o ocupă militar, nu va fi urmată, din păcate, de rezultatele pe care le speră poporul francez – întreruperea negocierilor de aderare cu Turcia – şi nu va oferi niciun stimulent.

Susţin această rezoluţie care vine în sprijinul creştinilor ucişi în întreaga lume, însă regret anumite omisiuni şi inconsecvenţe.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Atacurile asupra creştinilor sunt din ce în ce mai numeroase în întreaga lume. Această situaţie îngrijorătoare şi deplorabilă este de regretat, mai ales întrucât creştinismul predică pacea şi înţelegerea între oameni, indiferent dacă sunt evrei sau greci, aşa cum ar spune Sf. Pavel. Este ameninţată libertatea religioasă şi pacea comunităţilor care există de secole. Acestea au trăit paşnic alături de alte religii în zonele în care s-au stabilit şi sunt supuse violenţelor nediscriminatorii, numai deoarece cred în Hristos. Totuşi, problema merge mult mai departe. În afară de atacurile recente, sunt atacate şi credinţa creştină şi manifestările acesteia chiar în Europa, de multe ori sub pretextul coruperii unor concepte precum secularitatea şi neutralitatea statelor şi instituţiilor. În această privinţă, trebuie să deplâng atacurile recente asupra oficierii slujbei catolice în Barcelona şi solicit guvernului spaniol şi instituţiilor europene să condamne şi să combată atmosfera creştinofobă care pare a se intensifica. Cei care îşi neagă propriile origini nu merită respect din partea celorlalţi.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Toată lumea are dreptul la libertatea religioasă, libertatea de conştiinţă şi de gândire. Acest drept conferă libertatea de a practica propria religie sau propriile convingeri, individual sau împreună cu alţii, atât în public, cât şi în mediul privat, prin cult, ritualuri, practici şi învăţare. Statisticile privind libertatea religioasă arată că majoritatea actelor de violenţă religioasă sunt îndreptate împotriva creştinilor. De fapt, se ştie foarte bine că recent, s-au pierdut vieţi nevinovate în atacuri sângeroase împotriva comunităţilor creştine din Nigeria, Alexandria, Filipine, Irak şi Siria. În plus, guvernul iranian şi-a intensificat campania împotriva creştinilor din Republica islamică. Şi în Vietnam are loc o reprimare severă a activităţilor Bisericii catolice şi altor comunităţi religioase. În afară de condamnarea acestor atacuri şi solicitarea de urgenţă ca guvernele să garanteze libertatea religioasă, de conştiinţă şi gândire, Consiliul, Comisia şi Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe trebuie să acorde mai multă atenţie problemei libertăţii religioase şi să ia măsuri specifice, urgente, inclusiv măsuri împotriva ţărilor care nu protejează în mod deliberat confesiunile religioase.

  Carlo Fidanza (PPE), în scris. – (IT) Rezoluţia votată astăzi a evidenţiat o mare preocupare pentru intoleranţa, reprimarea şi actele de violenţă tot mai numeroase împotriva creştinilor. Cred că este esenţial să condamnăm episoadele recente din ţări îndepărtate, dar care au o comunitate creştină consacrată. Evenimentele din Egipt, Nigeria, Pakistan, Filipine, Cipru, Iran şi Irak sunt chiar mai grave dacă se are în vedere faptul că religia este exploatată numai pentru exercitarea puterii. Uniunea Europeană, prin Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, ar trebui să facă din libertatea religioasă şi de cult şi securitatea comunităţilor religioase, inclusiv creştinii, o prioritate în relaţiile internaţionale ale Uniunii. Această prioritate trebuie să se reflecte în acordurile internaţionale şi în rapoartele privind drepturile omului. Am convingerea că libertatea religioasă trebuie apărată în mod energic, chiar cu preţul impunerii unor sancţiuni aspre asupra ţărilor care nu respectă acest principiu fundamental.

  Lorenzo Fontana (EFD), în scris. – (IT) În conformitate cu prevederile rezoluţiei, promovarea democraţiei şi respectării drepturilor omului trebuie considerată ca fiind unul dintre cele mai importante obiective ale Uniunii Europene. În ultimele luni, am fost martorii intensificării violenţelor împotriva minorităţilor creştine din întreaga lume, în special în ţări în care islamismul reprezintă religia majoritară. Acest lucru nu mai poate fi tolerat. Sprijin această rezoluţie, în speranţa că instituţiile europene vor combate mai ferm intoleranţa religioasă şi că se vor folosi de toate mijloacele de care dispun pentru a garanta siguranţa şi libertatea de cult pentru milioanele de creştini răspândiţi în întreaga lume.

  Eija-Riitta Korhola (PPE), în scris. – (FI) Săptămâna viitoare, sărbătorim Ziua memorială a Holocaustului care, desigur, ne va aminti de trecut şi de Auschwitz. Este un aspect pozitiv faptul că rezoluţia pe care am adoptat-o se referă la prezent, pentru a-i avea în vedere pe martirii de astăzi. Premisa este că libertatea religioasă trebuie să se aplice tuturor religiilor.

Întrucât ridicăm problema separat de persecutările suferite de creştini, acest lucru nu înseamnă că suntem părtinitori. Motivul este că acest grup, cel mai mare grup care suferă persecuţii, este cel care tinde să fie cel mai uşor de ignorat în Europa. Este timpul să corectăm această problemă, deoarece ştim că în ultimul secol au murit mai mulţi creştini din cauza credinţei decât în cei 1900 de ani anteriori. Din cei omorâţi acum din cauza religiei lor, 75 % sunt creştini.

Open Doors International a enumerat cele 10 ţări în care creştinii se confruntă cu cel mai mare grad de violenţă din lume. Acestea sunt Coreea de Nord, Iran, Arabia Saudită, Somalia, Maldive, Afganistan, Yemen, Mauritania, Laos şi Uzbekistan, însă lista continuă. În fiecare zi, aproximativ 100 de milioane de creştini sunt supuşi violenţelor din cauza religiei.

Evident, din rezoluţia pe care am adoptat-o trebuie să decurgă acţiuni concrete. Serviciul european pentru acţiune externă trebuie să dea dovadă de hotărâre şi să abordeze aceste deficienţe ale libertăţii religioase. Acordurile noastre de politică externă cu ţările terţe trebuie să includă o clauză privind libertatea religioasă şi reciprocitatea. Din perspectiva promovării drepturilor omului, este extrem de important să se menţioneze libertatea religioasă, deoarece acesta este indicatorul critic al respectării drepturilor omului: libertatea cuvântului şi de exprimare şi libertatea de întrunire sunt în centrul drepturilor omului.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) În ultimii ani, 75 % din atacurile teroriste de natură religioasă au fost îndreptate împotriva creştinilor. În special în ultimele luni, s-a înregistrat o creştere a numărului atacurilor, inclusiv atacuri directe asupra bisericilor în timpul oficierii slujbelor. Este inacceptabil ca în secolul XXI comunităţilor religioase să le fie teamă să îşi profeseze liber credinţa. Principiul libertăţii religioase trebuie să se aplice tuturor în întreaga lume. Prin urmare, sprijin propunerea de elaborare a unei strategii prin care să se permită efectiv exercitarea dreptului la libertatea exprimării religioase.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Prin originile mele creştine, nu pot decât să condamn orice act de violenţă împotriva creştinilor şi altor comunităţi religioase din lume. De asemenea, această condamnare se extinde asupra oricărui tip de discriminare şi intoleranţă bazată pe religie şi credinţă împotriva celor care practică o religie. Consider că dreptul la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie este un drept fundamental al omului, pe care sperăm să-l protejăm prin intermediul acestei rezoluţii.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat pentru această rezoluţie, care condamnă puternic toate actele de violenţă împotriva creştinilor şi altor comunităţi religioase, precum şi toate tipurile de discriminare şi intoleranţă pe motiv de religie şi credinţă împotriva persoanelor religioase, apostaţilor şi necredincioşilor. Rezoluţia subliniază că dreptul la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie este un drept fundamental al omului şi exprimă preocupări privind exodul de creştini din diferite ţări, mai ales din Orientul Mijlociu, înregistrat în ultimii ani.

Solicit autorităţilor statelor cu niveluri alarmant de ridicate de atacuri împotriva confesiunilor religioase să îşi asume răspunderea de a asigura practici religioase normale şi publice pentru toate confesiunile religioase; să îşi intensifice eforturile de a oferi protecţie fiabilă şi eficientă confesiunilor religioase din ţările lor; şi să asigure siguranţa personală şi integritatea fizică a membrilor confesiunilor religioase de acolo, respectând astfel obligaţiile pe care s-au obligat deja să le respecte pe scena internaţională.

  Kyriakos Mavronikolas (S&D), în scris. – (EL) În calitate de socialişti, susţinem drepturile omului, care sunt una dintre politicile noastre de bază. Drepturile religioase fac parte integrantă din această politică şi, de aceea, suntem în favoarea consolidării acestora. Evenimentele care s-au petrecut cu ocazia Crăciunului, când forţele de ocupaţie au întrerupt slujba în Rizokarpaso, în partea ocupată a Ciprului, au fost ruşinoase. Terorismul de stat este impus în partea ocupată a Ciprului de Turcia şi armata de ocupaţie, în detrimentul creştinilor ortodocşi, mai ales a celor câţiva greci ciprioţi blocaţi în regiunea respectivă.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Conceptul de secularism al Republicii Franceze este separarea dintre biserică şi stat. Acesta garantează libertatea de conştiinţă şi de cult. Violenţa religioasă provine din dogmatismul inerent în toate religiile. Prin urmare, trebuie să îi protejăm pe oameni împotriva violenţei generate de aceste religii. În pofida trimiterilor implicite la teoria penală a unui „conflict al civilizaţiilor” şi la afirmaţiile oarbe ale Bisericii catolice, acest text este un mijloc de a solicita libertatea religioasă în întreaga lume şi protecţia indivizilor practicanţi împotriva fanatismului. Voi vota pentru, din compasiune şi convingere.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Trebuie să condamnăm vehement diferitele atacuri împotriva comunităţilor creştine din întreaga lume, în special din Africa, Asia şi Orientul Mijlociu. Proliferarea acestor episoade de intoleranţă, represiune şi acte violente împotriva comunităţilor trebuie să ne privească pe toţi. Autorităţile din ţările în cauză au depus toate eforturile pentru a identifica făptaşii şi responsabilii pentru aceste atacuri împotriva comunităţilor creştine. Cei responsabili de aceste atacuri şi de alte acte de violenţă împotriva creştinilor trebuie aduşi în faţa justiţiei şi judecaţi în mod corespunzător.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Devotamentul de care Uniunea Europeană pretinde că dă dovadă faţă de libertatea religioasă nu este suficient. În special în ţările islamice, creştinii sunt priviţi drept o ţintă uşoară pentru suprimare şi adesea pentru crimă. În pofida acestei situaţii şocante, UE, ca o comunitate înaltă de valori, a ales în principal o politică de tăcere politicoasă. La nivel global, s-ar părea că elita politică de la Bruxelles, care este indiferentă faţă de originile creştine ale Europei, a uitat, de asemenea, de destinul creştinilor din ţările islamice. În loc să solicităm să se pună capăt persecuţiilor creştinilor, ne refugiem în corectitudine politică, preferând să ne preocupăm de bunăstarea musulmanilor care trăiesc în UE, care se bucură de un nivel de libertate religioasă la care majoritatea creştinilor din lumea islamică pot doar să viseze.

În viitor, situaţia disperată a creştinilor trebuie să joace un rol special în gestionarea relaţiilor externe ale UE cu ţările islamice. UE dispune de modalităţi şi mijloace suficiente pentru a contribui la ameliorarea situaţiei creştinilor. De exemplu, ajutorul pentru dezvoltare şi alte mijloace de sprijin financiar trebuie să fie acordate cu condiţia oferirii libertăţii religioase creştinilor. Am votat în consecinţă.

  Claudio Morganti (EFD), în scris. – (IT) Astăzi am votat cu hotărâre pentru condamnarea violenţelor împotriva comunităţilor creştine şi minorităţilor religioase.

Respectarea drepturilor omului şi libertăţii religioase trebuie să fie elementul primordial al relaţiilor cu alte ţări. Personal, am fost martorul ocupării turce din nordul Ciprului, situaţie pe care Europa a ignorat-o, deşi Cipru este un stat membru al UE. În partea ocupată a Ciprului, majoritatea bisericilor au fost distruse, statuile sfinţilor au fost desfigurate şi de Crăciun, soldaţii turci au împiedicat oficierea slujbei în două biserici ortodoxe.

Libertatea noastră, supravieţuirea unei culturi şi a unui mod de viaţă bazate pe valoarea absolută a persoanei umane şi egalitatea tuturor în faţa statului, drepturi egale pentru femei, democraţie şi justiţie socială sunt astăzi în pericol.

Intoleranţa religioasă devine un fenomen tot mai frecvent în diferite părţi ale lumii, iar atacurile teribile împotriva creştinilor din Egipt şi Irak din ultimele săptămâni sunt cea mai recentă provocare periculoasă din partea terorismului fundamentalist. Cu toţii în Europa trebuie să deschidem ochii şi să luăm măsuri pentru a proteja libertatea religioasă.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Atacurile recente împotriva comunităţilor creştine din Egipt, Nigeria, Irak şi Pakistan au impus intervenţia europeană, iar UE a condamnat ferm persecuţiile şi şi-a mobilizat Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate. Am votat în favoarea rezoluţiei privind situaţia creştinilor în contextul libertăţii religioase, deoarece consider că, din păcate, suntem martorii unui atac la nivel mondial asupra creştinismului, în care violenţa religioasă este utilizată în scopuri politice pentru a stopa creşterea şi dezvoltarea, pentru a încuraja ura socială şi pentru a destabiliza sistemul în ţările în care au loc aceste atacuri. Prin urmare, consider că este important ca Europa, care sprijină respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor civile şi democratice, să condamne ferm aceste atacuri violente, care aduc lumea cu secole în urmă şi elimină orice speranţă de dialog intercultural, toleranţă, creştere şi bunăstare socială.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Am votat în favoarea rezoluţiei privind situaţia creştinilor în contextul libertăţii religioase. Rezoluţia comună, în urma atacului împotriva credincioşilor care se rugau într-o biserică coptă din Alexandria, în Egipt, la 1 ianuarie 2011, condamnă toate formele de violenţă împotriva cetăţenilor, indiferent de gruparea religioasă căreia îi aparţin, şi îşi exprimă îngrijorarea privind numărul tot mai mare de cazuri de agresiune religioasă. Aş dori să-i amintesc Parlamentului că Grecia este sensibilă în special la acest aspect, deoarece a deplâns victimele unui atac similar al islamiştilor fanatici împotriva turiştilor greci, care a avut loc la Cairo, în Egipt, la 18 aprilie 1996.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Uniunea Europeană şi-a exprimat în mod repetat angajamentul faţă de libertatea religioasă, libertatea de conştiinţă şi libertatea de gândire şi a subliniat că guvernele au datoria de a garanta aceste libertăţi în întreaga lume. Dezvoltarea drepturilor omului, democraţiei şi libertăţilor civile este baza comună pe care Uniunea Europeană îşi construieşte relaţiile cu ţările terţe şi este prevăzută de clauza privind democraţia din acordurile dintre UE şi ţările terţe. Articolul 18 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice declară că orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi la libertatea religioasă; iar libertatea de gândire, de conştiinţă şi libertatea religioasă nu se aplică numai persoanelor religioase, ci şi ateilor, agnosticilor şi persoanelor fără credinţă.

Astfel, condamnăm recentele atacuri împotriva comunităţilor creştine din diferite ţări şi ne exprimăm solidaritatea faţă de familiile victimelor; ne exprimăm preocuparea faţă de proliferarea episoadelor de intoleranţă şi reprimare şi faţă de evenimentele violente împotriva comunităţilor creştine, mai ales în ţări din Africa, Asia şi Orientul Mijlociu.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Dezbatem persecutarea creştinilor din întreaga lume, însă în timp ce vorbim despre violenţele care au avut loc în Irak, Egipt, Filipine, India şi în alte părţi, continuăm să ignorăm ceea ce s-a întâmplat mai aproape de casă. Mă refer la ocuparea, în 1974, a unei treimi a teritoriului Ciprului de către armata turcă.

Această ocupaţie militară este încă în desfăşurare. Treizeci şi opt de mii de soldaţi turci sunt amplasaţi în Republica Turcă a Ciprului de Nord, iar insula este împărţită în două prin construirea unor ziduri şi garduri care separă chiar oraşe şi sate. De-a lungul anilor, 520 de biserici şi mănăstiri creştine au fost distruse în mod sistematic şi înlocuite de minarete. Lucrările de artă din aceste biserici au fost arse, profanate sau prădate; cimitirele au fost distruse, iar episcopilor creştini li s-a interzis să oficieze slujbe. De Crăciun, poliţiştii turci au interzis oficierea slujbei în Karpasia, la Biserica Sf. Synesios din Rizokarpaso şi la Biserica Sfintei Treimi. Cu toate acestea, lucrul cel mai uimitor este că mulţi deputaţi din Parlament apără creştinii din întreaga lume şi totuşi sunt pentru aderarea Turciei la UE.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Auzim tot mai des de persecutarea creştinilor. Statisticile oferite de organizaţiile internaţionale sunt groaznice: se afirmă că în fiecare an sunt ucişi 150 000 de creştini în lume. Nu trebuie să fim indiferenţi la o astfel de nerespectare a vieţii umane. Uniunea Europeană, în calitate de gardian al valorilor democratice fundamentale şi al drepturilor omului, trebuie să monitorizeze mai bine situaţia din ţările terţe, în special din Orientul Mijlociu. Eforturile noastre trebuie să fie neechivoce şi mai hotărâte. Libertatea religioasă este un drept fundamental al omului, iar discriminarea şi violenţele pe motiv de religie nu sunt compatibile cu valorile noastre. Respectând aceste drepturi, oferim un exemplu altor ţări, însă trebuie să reuşim să şi cerem acelaşi respect din partea celorlalţi. Drepturile omului sunt universale şi trebuie respectate oriunde şi trebuie să reacţionăm hotărât faţă de orice fel de manifestare a intoleranţei, în special a intoleranţei religioase. Uniunea dispune de instrumente adecvate care ne permit să obligăm guvernele ţărilor cu care avem relaţii politice sau comerciale să ia măsuri corespunzătoare şi să respecte libertăţile civile, inclusiv libertatea religioasă. În ţările musulmane, dar şi în ţări precum China, India şi Nepal, bisericile şi capelele sunt arse cu impunitate, oamenii sunt izgoniţi pe stradă, torturaţi sau chiar ucişi, iar femeile sunt obligate să facă avort. În numele relaţiilor economice corecte, aceste aspecte nu sunt menţionate la masa negocierilor. Europa nu trebuie să tacă.

  Dominique Vlasto (PPE), în scris. – (FR) Susţin din toată inima această rezoluţie, care condamnă puternic numărul tot mai mare de atacuri împotriva comunităţilor creştine. Nu putem sprijini astfel de acte barbare: acestea sunt expresia urii şi intoleranţei. Condamn violenţa şi pierderile de vieţi omeneşti pe care le deplâng numeroase familii şi toate comunităţile creştine din lume. Atacarea acestor comunităţi înseamnă subminarea valorilor noastre fundamentale. Respectul pentru diversitatea şi libertatea religioasă este un principiu universal care trebuie susţinut. Aceste atacuri, care au loc în numele unui obscurantism extremist din altă epocă, sunt menite să creeze un climat de teamă, iar în cele din urmă, supravieţuirea acestor comunităţi vechi este ameninţată direct. UE trebuie să dea dovadă de solidaritate cu victimele şi trebuie să susţină autorităţile, care se angajează să îi urmărească pe făptaşi. Această solicitare trebuie să se afle în centrul relaţiilor cu partenerii noştri, ca şi clauzele privind drepturile omului. Între toleranţă şi pace există o legătură strânsă şi, ca întotdeauna, voi sprijini acţiunile Uniunii Europene de a asigura respectarea şi promovarea valorilor, libertăţilor şi drepturilor noastre în întreaga lume.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Această rezoluţie comună merită susţinere, deoarece numărul atacurilor asupra comunităţilor creştine din lume a crescut în 2010. În Uniunea Europeană, libertatea religioasă şi libertatea de exprimare sunt intrinseci identităţii noastre europene. În acelaşi timp, creştinismul este deosebit de important în acest context, fiind totodată şi o componentă semnificativă a culturii europene. În UE, libertatea religioasă este reglementată de articolul 10 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 18 din Declaraţia universală a drepturilor omului şi articolul 9 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Propuneri de rezoluţie: (RC-B7-0044/2010)

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de o hotărâre neclintită în relaţiile sale cu Belarus, ultimul regim din Europa şi un exemplu anacronistic de violenţă politică de stat, ceea ce este total incompatibil cu standardele occidentale minime de democraţie şi libertate. În această rezoluţie, Europa adoptă din nou o poziţie prin care condamnă în mod ferm evenimentele care au avut loc pe parcursul ultimelor alegeri, reiterându-şi totodată condamnarea evenimentelor care au loc în Belarus de decenii: cenzurarea informaţiilor, arestarea şi închiderea dizidenţilor şi celelalte măsuri pe care dictatura deplorabilă de la Minsk le ia în fiecare zi pentru a ţine sub control societatea civilă. Votez din toată inima în favoarea rezoluţiei comune.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea rezoluţiei privind situaţia din Belarus. Peste 700 de persoane au fost deţinute pentru că au participat la demonstraţia de la 19 decembrie de la Minsk, dintre care majoritatea au fost eliberate după executarea unor sentinţe administrative scurte, în timp ce 24 de activişti şi jurnalişti din opoziţie, inclusiv 6 candidaţi la preşedinţie, au fost acuzaţi de „organizarea unor tulburări în masă” însoţite de atacuri violente şi opoziţie armată, care pot presupune pedepse cu închisoarea de până la 15 ani. Condamnăm utilizarea forţei brutale de către poliţie şi serviciile KGB împotriva protestatarilor în ziua alegerilor. Acest comportament reprezintă o încălcare gravă a principiilor democratice de bază, precum libertatea de întrunire şi libertatea de exprimare, precum şi a drepturilor omului. Având în vedere situaţia actuală din Belarus, solicit Comisiei să continue să acorde ajutor financiar Universităţii Europene de Ştiinţe Umaniste cu sediul la Vilnius, Lituania, pentru a spori numărul de burse pentru studenţii din Belarus, reprimaţi pentru activităţile lor civice şi exmatriculaţi din universităţi, şi să ofere asistenţă organizaţiei „Solidaritate cu Belarus”.

  David Casa (PPE), în scris. – Situaţia din Belarus s-a deteriorat în ultimele luni şi în acest moment reprezintă un motiv serios de îngrijorare. S-a demonstrat că alegerile care au avut loc nu respectă în niciun fel cerinţele privind alegerile libere şi corecte dintr-o democraţie. Arestarea şi detenţia continuă a candidaţilor la preşedinţie, precum şi violenţele faţă de protestatari trebuie condamnate. UE trebuie să facă tot ce-i stă în putere pentru a dovedi că aceste evenimente nu vor fi tolerate şi printre măsurile posibile trebuie să se numere aplicarea de sancţiuni economice împotriva Belarusului. Din aceste motive, am decis să susţin propunerea comună de rezoluţie.

  Corina Creţu (S&D), în scris. − E regretabilă decizia autorităţilor belaruse de a pune capăt misiunii Biroului OSCE din Belarus; acestea sunt invitate să-şi retragă imediat această decizie.

Tot în aceeaşi ordine de idei, e condamnabilă blocarea în ziua alegerilor a mai multor site-uri internet importante. Legislaţia privind mass-media în vigoare în Belarus nu îndeplineşte standardele internaţionale şi, prin urmare, autorităţile belaruse sunt invitate să o revadă şi să o modifice.

În urma evaluării situaţiei politice din Belarus, s-a constatat o gravă încălcare a drepturilor şi a regulilor democratice. În consecinţă, nu putem decât condamna represaliile faţă de protestatarii paşnici, liderii opoziţiei democrate, precum şi a numeroşi activişti ai societăţii civile, jurnalişti, profesori şi studenţi.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Privesc situaţia politică şi socială din Belarus cu o anumită teamă, dar în acelaşi timp, şi cu multă speranţă. De aceea, susţin necondiţionat această rezoluţie comună semnată de cinci grupuri parlamentare, cu excepţia Grupului Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică. Totuşi, exprimându-mi în acelaşi timp regretul în legătură cu evenimentele actuale, care sunt descrise foarte bine în rezoluţie, aş dori să subliniez măsurile specifice vizate de această rezoluţie, pe care cred că atât Consiliul, cât şi Comisia trebuie să le pună imediat în practică: aplicarea unor sancţiuni economice; îngheţarea întregului ajutor financiar acordat prin Fondul Monetar Internaţional şi prin Banca Europeană de Investiţii şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; sprijinirea prin toate mijloacele posibile a eforturilor societăţii civile din Belarus, în vederea ameliorării libertăţii şi democraţiei din cadrul societăţii; restabilirea interdicţiei privind acordarea vizelor principalilor lideri belaruşi, extinderea acesteia la funcţionarii la nivel înalt; suspendarea participării Belarusului la activităţile Parteneriatului Estic în cadrul reuniunii la nivel înalt a Parteneriatului Estic care va avea loc la Budapesta; şi, în cele din urmă, intensificarea activităţii privind directivele de negociere a acordurilor de facilitare a vizelor şi de readmisie, în vederea consolidării contactului dintre populaţii.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Belarus este singura ţară din lume în care poliţia încă îşi desfăşoară activitatea sub denumirea de KGB. Acest fapt simplu ilustrează în mod simbolic tipul de regim în vigoare în această ţară. Cetăţenii din Belarus solicită şi merită schimbări eficiente care le vor îmbunătăţi condiţiile de trai, vor promova în mod eficient democraţia şi le vor permite autodeterminarea politică deplină. Sper ca ţările democratice să îşi dea seama cât de incapabil este regimul din Belarus să promoveze democratizarea ţării şi se vor opune în mod deschis mijloacelor şi metodelor sale represive.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Pe baza rezultatelor preliminare şi concluziilor Adunării parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi ale OSCE/Biroului pentru instituţii democratice şi drepturile omului, alegerile prezidenţiale de la 19 decembrie 2010 nu au respectat standardele internaţionale privind alegerile libere, corecte şi transparente. Prin urmare, trebuie organizate în curând noi alegeri libere şi democratice, în conformitate cu standardele OSCE.

În plus, recurgerea brutală la forţă de către poliţie şi Agenţia securităţii de stat din Republica Belarus împotriva demonstraţiilor din ziua alegerilor este inacceptabilă. Trebuie să îmi exprim îngrijorarea cu privire la încercările din partea autorităţilor belaruse de a-l încredinţa în custodia statului pe Danil Sannikov, fiul de trei ani al lui Andrei Sannikov, candidat la preşedinţie, şi al Irinei Khalip, jurnalistă de investigaţie, ambii deţinuţi din ziua alegerilor, la 19 decembrie.

De asemenea, trebuie condamnate toate măsurile represive, iar autorităţilor belaruse trebuie să li se solicite de urgenţă să înceteze imediat toate formele de persecuţie, intimidare şi ameninţare a activiştilor civili.

În opinia mea, Consiliul, Comisia şi Înaltul Reprezentant al UE trebuie să revizuiască politica UE cu privire la Belarus, incluzând posibilitatea aplicării unor sancţiuni economice specifice şi îngheţarea întregului ajutor macrofinanciar.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Indiferent de analiza noastră a situaţiei din Belarus, nu putem fi complici în acest atac ostentativ la adresa independenţei şi suveranităţii naţionale ale acestei ţări, încurajând intervenţia directă în afacerile sale interne şi manipulând evenimente pe care numai belaruşii şi autorităţile ţării au dreptul să le soluţioneze, pentru a alinia statul şi autorităţile acestuia la interesele Uniunii Europene.

Această rezoluţie este o paradă de acţiuni inacceptabile, cu obiectivul de a instala la Minsk un regim deschis faţă de interesele UE. Să analizăm câteva exemple:

- solicită Comisiei să sprijine, prin toate mijloacele financiare şi politice, eforturile societăţii civile din Belarus, mijloacele independente de informare în masă (inclusiv TV Belsat, Radioul European pentru Belarus, Radio Racja şi altele) şi organizaţiile neguvernamentale din Belarus pentru a promova democraţia şi a se opune regimului;

- solicită Comisiei să instituie un mecanism de înregistrare a ONG-urilor cărora li se refuză înregistrarea în Belarus din motive politice, pentru a le permite să beneficieze de pe urma programelor UE.

Prin urmare, nu am votat în favoarea acestei rezoluţii.

  Sandra Kalniete (PPE) , în scris. – (LV) Uniunea Europeană trebuie să îşi declare în mod activ poziţia privind evenimentele din Belarus. Trebuie să condamnăm reprimarea violentă a opoziţiei şi falsificarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Libertatea este una din valorile fundamentale ale Uniunii Europene şi putem coopera cu succes numai cu statele în care sunt respectate aceste valori. De aceea, eliberarea prizonierilor politici este una din condiţiile preliminare ale reluării dialogului dintre Uniunea Europeană şi Belarus. Prin această declaraţie, Parlamentul European trebuie să trimită un semnal clar guvernului din Belarus că dorim cooperare, însă nu vom fi dispuşi niciodată să ignorăm libertatea politică a indivizilor sau falsificarea rezultatelor alegerilor în favoarea intereselor economice, mai ales întrucât, acum peste 20 de ani, o mare parte din deputaţii din Parlamentul European luptau ei înşişi pentru libertate. Trebuie introduse sancţiuni împotriva regimului din Belarus, însă acestea nu trebuie să afecteze poporul belarus căruia trebuie să i se deschidă o fereastră către Europa.

Universităţile europene trebuie să accepte tinerii din Belarus care sunt excluşi din universităţile lor din cauza activităţii lor politice şi care nu vor mai putea să studieze într-o ţară condusă de Lukaşenko. Trebuie să ne consolidăm colaborarea cu reprezentanţii societăţii civile din Belarus, să le sprijinim eforturile şi să împărtăşim experienţe cu aceştia. Am convingerea că poporul din Belarus merită un stat democratic în care sunt respectate drepturile omului, în care au loc alegeri echitabile şi în care predomină libertatea de exprimare. Dacă guvernul din Belarus doreşte să coopereze cu noi, atunci va trebui să respecte aceste condiţii.

  Arturs Krišjānis Kariņš (PPE), în scris. – (LV) O situaţie în care, foarte aproape de noi, în Belarus, manifestarea democraţiei la nivel politic şi în cadrul ONG-urilor este suprimată în mod brutal, este inacceptabilă. Am sprijinit această rezoluţie, deoarece consider că sprijinirea aliaţilor vestici este esenţială pentru opoziţia faţă de regimul autoritar din Belarus. Aceasta este o ocazie pentru Uniune de a elabora o politică externă comună şi de a apăra valorile pe care le susţine în mod obişnuit. În acelaşi timp, Uniunea Europeană trebuie să introducă sancţiuni împotriva guvernului autoritar din Belarus şi să acorde sprijin moral şi financiar mişcării democratice din Belarus.

  Tunne Kelam (PPE), în scris. – Am votat pentru rezoluţia comună privind Belarus, fiind unul dintre iniţiatorii acesteia, în numele Grupului PPE. Rezoluţia abordează în mod clar şi neambiguu situaţia tragică din Belarus, creată de dictatorul său, Lukaşenko, începând cu 19 decembrie 2010. Prin urmare, aş dori să subliniez alineatul (15), în care statele membre ale UE sunt invitate să nu atenueze acţiunile comune ale UE prin iniţiative bilaterale care ar putea submina credibilitatea şi eficacitatea abordării europene. De asemenea, consider că neorganizarea Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă din 2014 la Minsk este una dintre cele mai eficiente elemente din propunere, în scopul influenţării autorităţilor din Belarus să renunţe la politica represivă.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Uniunea Europeană a considerat întotdeauna că politica umanitară şi protecţia drepturilor fundamentale ale omului sunt priorităţile sale. Vocaţia sa, care astăzi îi permite să joace un rol principal pe scena mondială şi să exporte dincolo de graniţele sale principiile democraţiei, respectării drepturilor omului şi legalităţii, ne permite să înţelegem motivele propunerii de rezoluţie comună care are drept scop să îi solicite Belarusului să respecte toate eforturile depuse în domeniul dreptului internaţional şi al drepturilor omului. Din păcate, evenimentele care au avut loc în timpul alegerilor de la 19 decembrie sunt bine cunoscute. Acestea s-au caracterizat prin reprimarea brutală a demonstraţiilor populare care protestau împotriva unor cazuri evidente de falsificare a voturilor de către poliţie şi agenţii serviciilor secrete. Aceste evenimente inacceptabile au determinat Parlamentul European, acţionând conform declaraţiilor anterioare ale preşedintelui său, dl Buzek, să solicite Uniunii să impună Belarusului sancţiuni aspre şi să lanseze o anchetă derulată de autorităţi externe, imparţiale pentru a reconstitui evenimentele care au avut loc şi pentru a descoperi responsabilii.

  Elżbieta Katarzyna Łukacijewska (PPE), în scris. – (PL) Ţările din fostul bloc socialist înţeleg foarte bine situaţia politică din Belarus – restricţionarea libertăţii personale şi libertăţii presei şi a mijloacelor de informare, precum şi un sistem nedemocratic de guvernare. Având în vedere evenimentele recente din Belarus în urma alegerilor prezidenţiale, aş dori să atrag atenţia asupra paşilor pe care Parlamentul European îi va întreprinde împreună cu Comisia şi Consiliul pentru a interveni în această privinţă. La urma urmei, trebuie să vorbim despre măsurile de a ajuta democraţia din Belarus şi să găsim modalităţi eficiente de a revizui politica UE faţă de regimul Lukaşenko. În situaţia actuală, trebuie să exercităm presiuni asupra Minskului şi să solicităm eliberarea prizonierilor politici şi încetarea persecutării jurnaliştilor. Din acest motiv, am votat în favoarea adoptării rezoluţiei. Vă mulţumesc.

  David Martin (S&D), în scris. – Situaţia din Belarus este de netolerat şi mă alătur colegilor care condamnă recurgerea la forţă brutală de către poliţie şi serviciile KGB împotriva protestatarilor în ziua alegerilor, în special atacul brutal asupra dlui Niakliayeu, printre numeroase cazuri de încălcări grave ale principiilor democratice, precum libertatea de întrunire şi libertatea de exprimare, precum şi a drepturilor omului, şi îmi exprim îngrijorarea faţă de încercările autorităţilor din Belarus de a-l încredinţa în tutela statului pe Danil Sannikov, fiul de trei ani al candidatului la preşedinţie Andrei Sannikov şi al Irinei Khalip, jurnalistă de investigaţie, care au fost închişi cu ocazia alegerilor de la 19 decembrie. Mă alătur solicitării Comisiei de a sprijini prin toate mijloacele financiare şi politice eforturile societăţii civile din Belarus de a promova democraţia şi de a opune rezistenţă regimului.

  Jiří Maštálka (GUE/NGL), în scris. – (CS) Nu trebuie pur şi simplu să închidem uşa şi să reducem astfel ocazia unui dialog îmbunătăţit. Introducerea unor sancţiuni stricte ar putea, prin impactul său, să creeze o barieră şi să izoleze şi mai mult această ţară. În analiza finală, probabil cel mare impact va fi resimţit de alte persoane decât cele vizate. Comunicarea dintre UE şi Belarus trebuie să continue în mod intensiv, utilizând toate posibilităţile diplomaţiei şi trebuie revizuită în mod periodic. În ceea ce priveşte eficienţa, aceasta ar trebui să presupună instituirea unui dialog diferit, organizat sub altă formă şi la niveluri diferite, inclusiv o evaluare echilibrată şi nu una unilaterală. Cu toate acestea, elementul principal trebuie să fie o evaluare atentă a experienţei de până acum a comunicărilor reciproce dintre UE şi Belarus, pe baza căreia experienţa ar putea fi integrată într-un plan strategic care reflectă clar politica externă a UE în ceea ce priveşte această ţară.

Acest lucru ar putea conduce, pe termen lung, la îmbunătăţirea relaţiilor şi la începerea unor noi proiecte de cooperare, contribuind la dezvoltarea continuă a acestei ţări şi menţinându-i suveranitatea. Parteneriatul estic poate juca un rol semnificativ în această privinţă.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) A apărut un consens general în dezbaterea din Parlament, potrivit căruia Europa trebuie să reacţioneze puternic la evenimentele recente care au avut loc în Belarus în urma alegerilor prezidenţiale.

Eu consider că trebuie adoptată o abordare coordonată: deşi, pe de o parte, Europa doreşte să exercite o anumită presiune asupra guvernului belarus, pe de altă parte, nu trebuie să întrerupă definitiv cooperarea cu autorităţile de la Minsk, fără a aproba din acest motiv politica lor. De fapt, o astfel de abordare nu ar face decât să afecteze populaţia din Belarus. De aceea, trebuie să susţinem în continuare toate măsurile care favorizează societatea civilă şi să protejăm opoziţia, mijloacele independente de informare în masă şi organizaţiile neguvernamentale.

Prin urmare, se pare că mecanismele de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Belarus nu trebuie întrerupte, deoarece numai ele pot aduce o contribuţie reală la bunăstarea ţării şi la creşterea sa socială şi democratică. Prin urmare, aş susţine că „dialogul critic” pe care l-au instituit deja cele 27 de state membre ale UE trebuie menţinut, pentru a convinge Belarusul că trebuie să îşi consolideze hotărârea de a adopta standardele europene privind respectarea democraţiei şi protecţia drepturilor omului.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Situaţia din Belarus trebuie să îi preocupe pe toţi cei care cred în democraţie şi statul de drept. Cetăţenii acestei ţări trăiesc sub un regim care nu respectă drepturile omului şi care menţine o forţă poliţienească politică extrem de barbară. UE trebuie să sprijine toate eforturile în vederea democratizării acestui regim şi îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei. Este necesar să se pună capăt reprimării care încă există în Belarus.

  Louis Michel (ALDE), în scris. – (FR) Nu putem decât să condamnăm recurgerea la forţă şi violenţă de către poliţie şi KGB împotriva protestatarilor în ziua alegerilor. Peste 600 de persoane au fost arestate şi închise. Arestările, percheziţiile şi condamnările au continuat în zilele următoare. Această atitudine inacceptabilă faţă de opoziţie trebuie să reprezinte un motiv serios de îngrijorare. Toate persoanele arestate din motive politice trebuie eliberate imediat. Trebuie să se pună capăt persecutării opoziţiei, forţelor democratice sau reprezentanţilor societăţii civile.

Poziţia adoptată de autorităţi este, de asemenea, şocantă, deoarece este contrară celei adoptate pe parcursul campaniei electorale, când am fost martorii apariţiei forţelor pluraliste, formării unei opoziţii reale şi a unei societăţi civile active. UE nu a recunoscut rezultatele oficiale ale alegerilor. Indiferent dacă trebuie sau nu luate măsuri împotriva guvernului, acestea nu trebuie să penalizeze oamenii, ONG-urile sau societatea civilă. Consiliul Afaceri Externe din 31 ianuarie 2011 va trebui să stabilească măsuri corespunzătoare.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) În mijloacele de informare în masă se susţine că reintroducerea sancţiunilor împotriva preşedintelui Belarusului, Lukaşenko, care acum peste doi ani nu au fost severe, ar fi echivalentă cu recunoaşterea eşecului eforturilor noastre îndelungate de reconciliere. Adevărul este că aceste eforturi au eşuat înainte, de exemplu în timpul alegerilor prezidenţiale şi, dacă nu mai devreme, au eşuat în mod clar în momentul în care s-au închis birourile OSCE de la Minsk şi s-au făcut acuzaţii de încercări de destabilizare împotriva Germaniei şi Poloniei.

Cu toate acestea, în numeroase rânduri, rezoluţia exagerează problemele, făcând ca un text bun în esenţă să fie susceptibil criticilor. De exemplu, prin solicitarea de a interzice tuturor funcţionarilor guvernamentali ai sistemului de justiţie de a pătrunde în UE nu se va atinge obiectivul vizat. Anularea Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă din 2014 ar fi un exemplu similar de diplomaţie excesivă, exagerată. Din acest motiv, m-am abţinut de la vot.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE), în scris. – (LT) Sunt de acord că politica UE privind Belarus ar trebui revizuită în mod fundamental cu ocazia următorului Consiliu Afaceri Externe. Consider că Belarus şi situaţia din această ţară trebuie să beneficieze de atenţie constantă nu numai din partea Parlamentului European şi a Comisiei, dar şi la nivel ministerial şi la nivelul şefilor de stat, deoarece Belarus este o ţară care are graniţă comună cu UE. Numirea coordonatorilor UE pentru afaceri belaruse ar putea asigura o acţiune concertată din partea UE cu privire la această ţară. Susţin prevederea că UE ar trebui să îngheţe interdicţia privind vizele pentru o listă lungă de funcţionari din Belarus, însă, în acelaşi timp, să deblocheze cât mai mult contactele şi circulaţia în cadrul UE pentru cetăţenii obişnuiţi din Belarus. Lituania urmează această cale, deoarece a semnat un acord privind îmbunătăţirea circulaţiei transfrontaliere cu Belarus şi acordarea de vize gratuite cetăţenilor belaruşi. De asemenea, susţin obiectivul stabilirii „celor mai sensibile zone” şi luarea unei decizii privind aplicarea unor sancţiuni cu un scop precis, destinând în acelaşi timp asistenţa UE Belarusului şi adaptând-o societăţii sale civile. Solicit Comisiei să găsească modalităţi de sporire a accesului la informaţii independente pentru populaţia belarusă. Universitatea Europeană de Ştiinţe Umaniste de la Vilnius este unul dintre cele mai reuşite proiecte de cooperare pe termen lung cu privire la Belarus. În faţa unei astfel de situaţii interne în Belarus, în care toate căile către cetăţenia critică, conştientă şi liberă au fost blocate acum mult timp, Universitatea Europeană de Ştiinţe Umaniste devine nu numai o oază de gândire belarusă liberă, dar şi un loc în care sunt creaţi viitorii lideri belaruşi. Astfel, asistenţa UE pentru această universitate nu trebuie numai menţinută, ci şi intensificată. Aceasta este o măsură logică şi pe care ar trebui să o salutăm.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Propunerea de rezoluţie conţine câteva solicitări foarte exagerate, precum restricţii privind vizele pentru funcţionarii de stat şi membrii sistemului judiciar. De asemenea, exprimă intenţia de a boicota Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă din 2014. Prin urmare, m-am abţinut de la vot.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) În urma alegerilor prezidenţiale din Belarus din 19 decembrie 2010, care au avut drept rezultat realegerea preşedintelui Lukaşenko, au avut loc demonstraţii de protest care au fost suprimate în mod violent de poliţie. Numeroşi protestatari şi lideri ai opoziţiei au fost arestaţi şi pot primi pedepse aspre. Uniunea Europeană nu poate sta indiferentă şi privi aceste evenimente: trebuie să ne concentrăm cu toţii atenţia asupra eliberării acestor oameni în urma evenimentelor ulterioare alegerilor. Acesta este unul din motivele pentru care votul meu pentru doreşte a fi o aprobare a unei rezoluţii comune privind sprijinirea Belarusului în participarea la procesul de cooperare cu Uniunea Europeană. În opinia mea, trebuie să abordăm această problemă în mod rapid şi practic într-un demers coordonat, prin care se sprijină în mod activ societatea civilă şi se protejează opoziţia şi familiile acesteia. Votul meu favorabil se bazează pe nevoia tot mai stringentă în UE de a convinge Belarusul că trebuie să adopte standardele europene cu privire la respectarea democraţiei şi protecţia drepturilor omului.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Prin această rezoluţie, Parlamentul consideră în mod clar – în conformitate cu concluziile preliminare ale Adunării parlamentare a OSCE şi OSCE/ODIHR – că alegerile prezidenţiale de la 19 decembrie 2010 nu au respectat standardele internaţionale privind alegerile libere, echitabile şi transparente; el consideră că acest vot reprezintă încă o ocazie ratată a unei tranziţii democratice în Belarus şi, în lumina numeroaselor şi gravelor nereguli raportate de OSCE/ODIHR, solicită organizarea unor noi alegeri în condiţii libere şi democratice, în conformitate cu standardele OSCE.

De asemenea, condamnă recurgerea la forţă de către poliţie şi serviciile KGB împotriva protestatarilor în ziua alegerilor şi în special îşi exprimă indignarea privind un atac brutal asupra lui Uladzimir Niakliayeu – exemple de încălcare gravă a principiilor democratice de bază precum libertatea de întrunire şi libertatea de exprimare, precum şi a drepturilor omului, şi îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu încercările autorităţilor belaruse de a-l încredinţa în tutela statului pe Danil Sannikov, fiul de trei ani al candidatului la preşedinţie Andrei Sannikov şi al unei jurnaliste de investigaţie, Irina Khalip, care sunt închişi de la alegerile din 19 decembrie.

  Rafał Trzaskowski (PPE), în scris. – (PL) Politica UE privind Belarusul, o politică de dialog şi deschidere, s-a dovedit a fi ineficientă. Astfel, a venit timpul adoptării unor hotărâri dificile, dar ferme, care, pe de o parte, va presupune sancţiuni împotriva regimului, însă, pe de altă parte, va însemna deschidere către societatea civilă din Belarus, deoarece fără sprijinul acesteia, modificările necesare nu vor avea loc în Belarus. Rezoluţia menţionează aceste aspecte.

Raport: Derk Jan Eppink (A7-0374/2010)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Salut acest raport, reacţia Comisiei la această criză şi, în acelaşi timp, aplicarea de către aceasta a unor măsuri politice în domeniul concurenţei. Pledez pentru exercitarea de către Parlament a rolului său de colegislator cu privire la politica în domeniul concurenţei şi, din moment ce acest lucru nu este posibil, fac un apel la Comisie să informeze Parlamentul în detaliu asupra modului în care sunt urmate recomandările sale şi să justifice orice abatere de la acestea. Este regretabil că încă nu a fost posibilă îmbunătăţirea cadrului concurenţial pe piaţa unică, pentru a-l face mai favorabil întreprinderilor mici şi mijlocii.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii asupra raportului privind politica în domeniul concurenţei pe anul 2009. Împărtăşesc opinia raportorului conform căreia Parlamentul ar trebui să aibă un rol mai activ în conturarea politicii din domeniul concurenţei prin introducerea unui rol colegislativ. Pentru a atinge acest obiectiv, Parlamentul trebuie să fie informat în mod regulat în legătură cu toate iniţiativele din acest domeniu. Nu mă îndoiesc că rolul activ al Parlamentului în conturarea politicii UE în domeniul concurenţei va constitui o contribuţie importantă la aplicarea cu succes a politicii privind concurenţa şi la funcţionarea fără restricţii a pieţei interne, care sunt premize esenţiale ale unei creşteri economice durabile în Uniunea Europeană.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Unul dintre principiile din Tratatul privind Uniunea Europeană este cel conform căruia Statele Membre trebuie să adopte o politică economică „în concordanţă cu principiile economiei de piaţă deschisă, bazată pe concurenţă loială”. Politica în domeniul concurenţei are ca obiectiv crearea unei concurenţe reale pe piaţa comună, prin măsuri referitoare la structurile pieţei şi la comportamentul actorilor acesteia. Libera concurenţă favorizează inovaţia, reduce costurile de producţie, creşte eficienţa economică şi, în consecinţă, ridică nivelul de competitivitate al economiei europene. Raportul acoperă atât politicile antitrust, cât şi politicile de control al ajutorului de stat. De asemenea, include norme şi proceduri de combatere a comportamentului anticoncurenţial al societăţilor comerciale şi de împiedicare a acordării de către guverne a ajutoarelor de stat care distorsionează concurenţa pe piaţa internă.

Am votat în favoarea acestui raport, deoarece consider că politica în domeniul concurenţei este un instrument esenţial care îi permite Uniunii Europene să aibă o piaţă internă dinamică, eficientă şi inovatoare, să fie competitivă la nivel mondial şi, de asemenea, să depăşească criza financiară. Atunci când politica concurenţei este efectiv aplicată, consumatorii au cele mai mari beneficii.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) În fiecare an, Direcţia Generală Concurenţă din cadrul Comisiei Europene publică raportul său asupra politicii UE în domeniul concurenţei. Comisia Europeană este echipată cu competenţe foarte largi în acest domeniu, astfel încât poate asigura funcţionarea corespunzătoare a pieţei interne. Anul 2009 a fost marcat de condiţii de criză dificile, pe care Comisia Europeană a trebuit să le ia în considerare în monitorizarea practicilor întreprinderilor. Am votat în favoarea rezoluţiei Parlamentului, deoarece face un apel la Comisia Europeană să se asigure că deputaţii din PE se implică mai mult în procesul de luare a deciziilor referitoare la această politică, că se acordă o mai mare atenţie serviciilor de interes general şi că serviciile sale acordă o mai mare atenţie activităţii întreprinderilor din sectorul financiar.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) Dacă ar fi existat un vot electronic asupra raportului privind politica în domeniul concurenţei pe anul 2009, m-aş fi abţinut. Au existat, într-adevăr, unele lucruri bune în acest raport (evaluarea politicii în domeniul concurenţei, drepturile consumatorilor, inovarea şi rolul mai mare al IMM-urilor), dar este deplorabilă perspectiva din care a fost scris acesta: o anumită suspiciune în legătură cu ajutoarele de stat – despre care se presupune că intră în conflict a priori cu politica de concurenţă - şi modul în care se pledează pentru liberalizarea premature a câtorva sectoare ale economiei, în mod special cel feroviar, care mi se pare nepotrivită.

Noi trebuie să schimbăm această perspectivă şi să reaşezăm cetăţenii în centrul problemei. Putem observa, în special în cazul serviciilor publice, că regulile privind ajutoarele de stat sunt inadecvate sarcinilor îndeplinite de un serviciu public şi, prin urmare, trebuie să fie rescrise, luându-se în considerare, mai presus de orice, necesităţile cetăţenilor şi coeziunea socială.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport referitor la raportul privind politica în domeniul concurenţei pe anul 2009. Comisia Europeană a reacţionat rapid la criza economică şi financiară, iar măsurile politice în domeniul concurenţei au fost adaptate în mod eficient. Doresc să atrag atenţia asupra faptului că Parlamentul ar trebui să participe mai activ în elaborarea politicii în domeniul concurenţei prin introducerea unui rol colegislativ. În plus, Parlamentul trebuie informat în mod regulat în privinţa tuturor iniţiativelor din acest domeniu. O politică comunitară în domeniul concurenţei bazată pe principiile pieţei deschise şi pe condiţii echitabile de concurenţă în toate sectoarele constituie o piatră de temelie a unei pieţe interne de succes şi o condiţie prealabilă pentru crearea unor locuri de muncă durabile, bazate pe cunoaştere. Aş dori să subliniez necesitatea de a proiecta reguli de concurenţă clare, utile şi favorabile întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), deoarece aplicarea cu succes a politicii în domeniul concurenţei şi funcţionarea fără restricţii a pieţei interne sunt condiţii prealabile esenţiale pentru creşterea economică durabilă în Uniunea Europeană. Aş îndemna Comisia să se concentreze mai mult asupra asigurării unei concurenţe loiale pe piaţa internă şi a unor condiţii echitabile de concurenţă cu privire la condiţiile de ieşire.

  David Casa (PPE), în scris. – Este de o importanţă esenţială să remarcăm faptul că, datorită circumstanţelor excepţionale la care am fost martori şi care au fost cauzate de criza financiară, a fost necesară exersarea unui anumit grad de flexibilitate în contextul politicii UE în domeniul concurenţei. Cu toate acestea, este decisiv să înţelegem că principiile pe care se bazează această politică sunt cele ale pieţei deschise şi asigurării condiţiilor echitabile de concurenţă. Acestea sunt condiţii esenţiale pentru o piaţă internă de succes. Opinia mea este că acest raport a abordat în mod adecvat chestiunile îngrijorătoare care au apărut ca rezultat al crizei. Raportul a mai înregistrat succes şi în stabilirea celui mai bun mod de a progresa. De aceea am decis să votez în favoarea raportului.

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Raportul privind politica în domeniul concurenţei este un document important, care subliniază că, pe timp de criză, este esenţial să se asigure stabilitatea financiară, să se restabilească fluxurile de credit, dar mai ales să ne asigurăm că există toate condiţiile şi mecanismele de verificare şi de control pentru ca pieţele să funcţioneze bine.

Pe de altă parte, în asemenea condiţii, normele de concurenţă trebuie aplicate cu flexibilitate, atunci când acest lucru se impune, fără a face concesii principiilor care stau la baza politicilor în domeniu. Să nu uităm că pe fondul crizei s-au auzit nu puţine apeluri pentru introducerea unor politici protecţioniste, care nu ar face decât să adâncească şi să prelungească criza.

Politica în domeniul concurenţei este un instrument esenţial, care îi permite UE să aibă o piaţă internă dinamică, eficientă şi inovatoare, competitivă la nivel mondial; de aceea sunt bine-venite observaţiile şi recomandările din raport privind politicile sectoriale în domeniu, precum şi cele privitoare la scopul şi destinaţia ajutoarelor de stat.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Politica UE în domeniul concurenţei nu este doar una dintre politicile fundamentale care se află cu adevărat la temelia cadrului juridic european, ci, de asemenea, constituie baza unei pieţe interne de succes şi a unei economii durabile şi competitive. De aceea, consider că este important Parlamentul să fie informat de Comisie cu privire la elaborarea şi aplicarea acesteia. Astfel cum ştim cu toţii, anul 2009 a fost din motive diverse unul neobişnuit. A fost anul care a urmat colapsului înregistrat de Lehman Brothers (septembrie 2008), ceea ce a însemnat că au fost introduse diverse măsuri excepţionale în privinţa concurenţei, în special privind ajutoarele de stat, cele patru comunicări referitoare la sectorul financiar şi cadrul temporar destinat celorlalte sectoare rămase. Prin urmare, consider că este esenţial să desfăşurăm o analiză aprofundată a impactului pe care aceste măsuri l-au avut asupra economiei şi finanţelor diverselor state şi să examinăm eficienţa lor astfel încât să se poată trage concluziile necesare.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Această rezoluţie are în vedere politica în domeniul concurenţei pe 2009 şi conţine o perspectivă globală a întregului sprijin de stat acordat sectorului transporturilor în cadrul UE, ceea ce este fundamental pentru existenţa unei pieţe fără graniţe şi pentru libera circulaţie a persoanelor, bunurilor şi serviciilor.

Criza economică din ultimii ani se reflectă în falimentul multor întreprinderi şi este imperativ să fie adoptate măsuri de reglementare care să prevină distorsionarea acestei activităţi, mai exact prin reglementarea sprijinului acordat acestui sector. Mai mult decât atât, ţările periferice ale UE au fost confruntate cu creşteri ale costurilor în acest domeniu, atunci când au fost necesare fonduri pentru atenuarea situaţiei.

În consecinţă, salut adoptarea acestei rezoluţii şi salut crearea unui set de măsuri de monitorizare a pieţei, preocupările referitoare la emisiile de CO2 şi stimularea cercetării asupra modalităţilor de îmbunătăţire a competitivităţii în Europa, mai exact prin recomandarea adresată atât Comisiei cât şi statelor membre conform căreia acestea ar trebui să prevadă un nivel de 3 % al investiţiilor în acest domeniu.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Este inacceptabil că într-un moment în care criza economică şi financiară se adânceşte, Parlamentul European trebuie să aprobe un raport asupra politicii din domeniul concurenţei pe anul 2009 care apără concurenţa şi insistă în direcţia unor noi măsuri de liberalizare, în special în sectorul feroviar, când declară că este necesar să realizeze piaţa unică în domeniul feroviar prin deschiderea pieţelor naţionale ale transportului de pasageri. Acelaşi lucru se întâmplă în legătură cu sectorul farmaceutic, când cere Comisiei să urgenteze construirea pieţei interne a medicamentelor, ca şi pe cea a telecomunicaţiilor etc.

Ceea ce avem atunci este un raport care intenţionează să lărgească liberalizarea în sectoarele de bază pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai ale oamenilor, dar fără a lua în considerare efectele asupra şomajului, preţurilor şi vieţilor oamenilor. Acesta este interesat doar de profiturile grupurilor economice şi financiare, chiar dacă se referă ocazional şi la întreprinderile mici şi mijlocii, pe care politica neoliberală a Uniunii Europene le pune în pericol. Acesta scapă din vedere întotdeauna faptul că aşa numita concurenţă liberă permite marilor companii să le strivească pe cele mici, atunci când cei care suferă consecinţele sunt lucrătorii, consumatorii şi micii întreprinzători.

În consecinţă, am votat împotriva raportului.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii, deoarece protecţionismul şi neaplicarea regulilor de concurenţă doar ar adânci şi prelungi criza. Politica în domeniul concurenţei este un instrument important pentru a permite UE să aibă o piaţă internă dinamică, eficientă şi inovativă şi să fie competitivă la nivel global şi, de asemenea, să depăşească criza financiară. Concurenţa este încă imperfectă în sectorul energiei, în cel al producţiei agricole şi în alte sectoare, iar Parlamentul ar trebui, prin urmare, să participe mai activ la elaborarea politicii din domeniul concurenţei, prin introducerea unui rol colegislativ. Rolul activ al Parlamentului în elaborarea politicii UE în domeniul concurenţei va fi o contribuţie semnificativă la aplicarea cu succes a politicii în domeniul concurenţei şi la funcţionarea pieţei interne, care sunt condiţii prealabile şi premize esenţiale ale creşterii economice durabile în Uniunea Europeană.

  Iliana Ivanova (PPE), în scris. – (BG) În ceea ce priveşte chestiunea raportului privind politica în domeniul concurenţei pe anul 2009, aş dori să reiterez importanţa acţiunilor ulterioare pentru evaluarea eficienţei ajutoarelor de stat acordate. Este vital pentru piaţa unică europeană ca serviciul competent din cadrul Comisiei să efectueze o analiză detaliată atât a consecinţelor revizuirii mecanismului de asistenţă de stat adoptat ca răspuns la criză, cât şi o analiză cu privire la concurenţa sănătoasă şi garantarea condiţiilor echitabile de concurenţă în UE, reforma financiară şi crearea de locuri de muncă.

Nu trebuie să uităm că procesul de revizuire a mecanismelor de acordare a asistenţei de stat a fost iniţiat cu un singur scop: să ajute economiile statelor membre să se redreseze în urma crizei. Prin monitorizarea rezultatelor acordării asistenţei de stat, Comisia trebuie să se încredinţeze că măsurile luate nu exced scopul iniţial, deoarece esenţa politicii UE în domeniul concurenţei constă în participarea în condiţii echitabile pe piaţa unică.

  Bogusław Liberadzki (S&D), în scris. – (PL) Am votat un document de o importanţă crucială pentru politica UE în domeniul concurenţei. Concurenţa este esenţială pentru funcţionarea sănătoasă a economiei. Concurenţa trebuie examinată la nivel mondial, precum şi în interiorul graniţelor Uniunii. În cadrul abordării mondiale, trebuie să ne concentrăm, printre alte lucruri, asupra regulilor de pe piaţă şi asupra laturii care priveşte costurile concurenţilor competitivi din afara Uniunii Europene. Este vorba în special de producătorii chinezi şi coreeni. Salut apelul în vederea definitivării pieţei unice în domeniul feroviar de la un capăt la celălalt al Europei. Principiile sănătoase ale concurenţei pot contribui la revitalizarea reţelelor feroviare şi la creşterea ponderii lor pe piaţa transporturilor. Acestea ne-ar putea aduce mai aproape de ideea unui sistem feroviar european, similar sistemului rutier sau aviatic.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Anul 2009 a reprezentat, pentru Uniunea Europeană şi nu numai, un an dificil, marcat de criza financiară şi economică deosebit de gravă. Efectele negative s-au abătut asupra economiei şi mediului de afaceri, precum şi asupra factorilor de decizie. În timp ce factorii de decizie au încercat să elaboreze politici care să minimizeze impactul crizei asupra economiei reale, Comisia Europeană, împreună cu statele membre şi băncile centrale, au muncit din greu pentru stabilizarea sistemului financiar. Raportul din acest an acordă o atenţie deosebită acestor aspecte şi constată cu satisfacţie reacţia rapidă a Comisiei şi utilizarea de către aceasta cu succes a măsurilor politicii în domeniul concurenţei. Am votat în favoarea acestui raport deoarece consider că Uniunea Europeană are nevoie de o politică solidă în domeniul concurenţei, întemeiată pe principiul pieţei deschise şi concurenţei echitabile în toate sectoarele, care să genereze o piaţă internă de succes şi să favorizeze crearea de locuri de muncă durabile şi bazate pe cunoaştere.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat pentru acest raport şi doresc în mod special să atrag atenţia asupra alineatului (105), care solicită Comisiei să facă eforturi pentru a finaliza piaţa unică în domeniul feroviar. Aceasta este o solicitare pe care o sprijin cu hotărâre.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea acestui raport, deoarece, pe baza unei evaluări pozitive a acţiunii întreprinse de Comisia Europeană din nou în acest an, sprijină în mod hotărât un rol mai activ al Parlamentului în conturarea politicii în domeniul concurenţei. În consecinţă, solicităm un rol colegislativ şi ca Parlamentul să fie în mod regulat informat cu privire la toate iniţiativele în acest domeniu. Dorim să accentuăm faptul că o politică a UE bazată pe principiile pieţei deschise şi condiţiile echitabile de concurenţă în toate sectoarele constituie o piatră de temelie pentru o piaţă internă de succes şi o condiţie prealabilă pentru crearea de locuri de muncă durabile. Prin urmare, reiterăm apelul nostru la o mai mare consecvenţă între toate politicile UE şi priorităţile stabilite în Strategia UE 2020 pentru creştere şi locuri de muncă. Este necesar să se redacteze norme de concurenţă mai clare, care să încurajeze creşterea întreprinderilor mici şi mijlocii, care constituie motorul creşterii în toate economiile noastre. În acelaşi timp, facem un apel la statele membre să coopereze în mod activ cu Comisia la elaborarea şi evaluarea normelor temporare stabilite ca răspuns la criza financiară şi economică, furnizând rapoarte precise şi detaliate cu privire la aplicarea şi eficienţa normelor respective.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest raport este o odă închinată concurenţei libere şi nedenaturate pe care o promovează drept remediu infailibil împotriva crizei financiare. În realitate, lucrurile stau exact invers. Concurenţa este boala, nu tratamentul. Acest raport este un crez absurd. Voi vota împotriva acestuia.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Analiza raportului privind politica în domeniul concurenţei pe anul 2009 arată că criza economică care a început în anul 2008 se poate să fi avut un efect exact asupra acestei politici, nu în ultimul rând deoarece statele membre au acordat ajutor economiilor respective în moduri diferite. Este timpul să analizăm consecinţele asupra pieţei interne ale acestui ajutor şi să determinăm dacă a denaturat concurenţa. Nu putem uita că politica UE în domeniul concurenţei se bazează pe principiile pieţei deschise şi pe un plan de activitate care este echitabil în toate sectoarele; aceasta constituie o piatră de temelie pentru o piaţă internă de succes şi o condiţie prealabilă pentru crearea de locuri de muncă durabile, bazate pe cunoaştere.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Criza economică şi financiară care a lovit pieţele financiare, a produs, de asemenea, un impact şi asupra politicii noastre în domeniul concurenţei. Acest impact se manifestă atât prin deficite financiare ascendente şi creşterea datoriei publice în multe state membre, încetinind redresarea economică, cât şi prin măsurile de sprijin de stat luate ca răspuns la criza financiară.

Garanţiile guvernamentale au generat efecte şi denaturări foarte variate, precum o reducere a răspândirii împrumuturilor private, cât şi un impact asupra strategiei urmate de fondurile de pensii. Politica europeană în domeniul concurenţei trebuie să facă piaţa internă să fie competitivă la nivel global. Faptul că o abordare coordonată în acest domeniu are sens este în afara oricărei îndoieli. Cu toate acestea, abordarea coordonată nu trebuie să degenereze într-un atac la adresa suveranităţii. Din acest motiv, am votat împotriva raportului.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului dlui Eppink privind politica în domeniul concurenţei pe anul 2009, deoarece politica de concurenţă este un instrument esenţial pentru abordarea efectelor crizei economice. În termeni de concurenţă pentru 2009, ca urmare a redresării sectorului financiar, Comisia şi-a dus la îndeplinire – şi încă o mai face – sarcina esenţială de a supraveghea restituirea de către bănci a ajutoarelor de stat acordate pentru revitalizarea economiei. Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) sunt cele care au nevoie să fie sprijinite în primul rând. Deoarece IMM-urile au un rol crucial de jucat pentru întreaga economie europeană, datorită potenţialului lor ridicat de inovare, acestea au nevoie de norme de concurenţă clare, echitabile şi nediscriminatorii pentru a facilita tranzacţiile transfrontaliere şi a beneficia de piaţa UE prin folosirea eficientă a SEPA (zona unică de plăţi în euro).

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am sprijinit în ansamblu raportul propus, deşi am pierdut câteva voturi importante în privinţa impozitării ecologice. Cu toate acestea, în termeni generali, textul a fost până la urmă suficient de bun pentru a fi sprijinit de noi (este adevărat, fără entuziasm).

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Devine din ce în ce mai evident, inclusiv în lumina raportului Comisiei pe anul 2009 asupra politicii în domeniul concurenţei în Europa, că politica în materie de concurenţă este un instrument esenţial, care va ajuta Uniunea Europeană să aibă o piaţă internă dinamică, eficientă şi inovativă şi să fie competitivă la nivel global şi, de asemenea, să depăşească criza financiară.

În acest context, Parlamentul European trebuie să aibă un rol mai activ, începând cu creşterea implicării sale în orice iniţiativă a Comisiei în acest domeniu, deoarece Comisia este singura autoritate cu competenţă extinsă la nivelul întregii UE în domeniul concurenţei. Raportul arată că întreprinderile mici şi mijlocii sunt în mod special importante pentru întreaga economie europeană, subliniază potenţialul major de inovare al întreprinderilor mici şi mijlocii şi reiterează solicitările anterioare adresate Comisiei de a adopta noi iniţiative care să se axeze pe asigurarea unor condiţii de concurenţă echitabile şi nediscriminatorii pentru astfel de întreprinderi.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Noi dorim ca piaţa internă să fie eficientă, dinamică şi inovativă. Politica în materie de concurenţă este instrumentul potrivit pentru a atinge aceste obiective. O prioritate a perioadei următoare constă în asigurarea unei creşteri economice de durată prin creşterea nivelurilor de ocupare a forţei de muncă, care va rezulta într-o consolidare a competitivităţii noastre. Aceasta va contribui la îmbunătăţirea poziţiei Uniunii pe plan mondial şi ne va permite să depăşim criza, dar, cel mai important, va creşte calitatea vieţii cetăţenilor noştri. Dacă concurenţa funcţionează corespunzător pe piaţa bunurilor şi serviciilor, putem să garantăm o calitate mai bună, preţuri mai mici şi o posibilitate mai mare de a alege pentru consumator. Trebuie să ne aducem aminte în special de întreprinderile mici şi mijlocii, care nu numai că creează locuri de muncă pentru majoritatea cetăţenilor noştri, ci posedă şi un potenţial uriaş de inovare. De aceea este foarte important să creăm condiţii echitabile şi nediscriminatorii pentru funcţionarea acestora şi să elaborăm norme de concurenţă foarte clare şi transparente. Folosirea eficientă de către Comisie a instrumentelor politicii din domeniul concurenţei a permis stabilizarea economiei şi moderarea efectelor crizei economice asupra întreprinderilor şi consumatorilor. Anul 2009 a fost un an în care ajutorul a fost esenţial pentru menţinerea integrităţii şi competitivităţii pieţei unice. Politica din domeniul ajutoarelor de stat este un element crucial al politicii din domeniul concurenţei, deoarece permite garantarea oportunităţilor egale pentru toţi oamenii de afaceri care activează pe piaţa unică. Cu toate acestea, un astfel de ajutor trebuie monitorizat, astfel încât să nu dăuneze funcţionării pieţei.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Analiza raportului privind politica în domeniul concurenţei pregătit de Comisia Europeană pentru anul 2009 ne permite să tragem concluzii referitoare la avantajele acestei politici europene. Politica europeană de liberă concurenţă este una dintre politicile cheie ale integrării europene. Conceptul aflat la baza acesteia îşi propune să realizeze o piaţă internă în care jucătorii economici pot să-şi iniţieze şi exercite activităţile în mod liber. Astfel cum se declară în acest document, cred că este necesar să avem norme clare de concurenţă, astfel încât crearea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) să fie o posibilitate reală. În prezent, Uniunea Europeană parcurge una dintre cele mai serioase perioade de criză economică şi financiară din întreaga sa istorie, iar activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii este vitală pentru relansarea economiei. Sunt mulţumit să văd crearea unor mai mari sinergii între politica din domeniul concurenţei şi politica din domeniul protecţiei consumatorilor. Cu toate acestea, regret că există încă competiţie neloială pe piaţa energiei şi sprijin invitaţia adresată Comisiei Europene în documentul supus astăzi votului de a monitoriza îndeaproape aplicarea de către statele membre a celui de-al treilea pachet pentru liberalizarea pieţei energiei.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Sprijin integral apelurile formulate în această rezoluţie la norme mai puternice în domeniul politicii de concurenţă. Compensarea persoanelor şi a întreprinderilor acolo unde au avut loc încălcări ale normelor antitrust ale UE va contribui în mare măsură la descurajarea întreprinderilor şi persoanelor de a mai încălca aceste norme. Această propunere este echilibrată şi solicită elaborarea unei serii extinse de instrumente pentru a descuraja persoanele să încalce aceste norme, incluzând responsabilitatea individuală, transparenţa şi responsabilitatea întreprinderilor, dreptul la apărare şi la un proces echitabil. Mă bucur că propunerea nu a mers la fel de departe ca cea din S.U.A., unde nivelul amenzilor a condus la acordarea de despăgubiri excesive, generând pierderea unor locuri de muncă.

Raport: Michael Gahler (A7-0377/2010)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez pentru acest raport, luând în considerare faptul că trei state membre ale UE sunt membre ale Consiliului Arctic, în timp ce Islanda şi-a depus candidatura pentru aderarea la UE. UE joacă un rol important în această regiune şi are deja competenţe comune în câteva domenii, ca şi competenţe exclusive în altele, cum este cazul pescuitului. În plus, UE joacă un rol de lider în cadrul anumitor politici, precum cercetarea în materie de mediu şi schimbări climatice. Mai mult decât atât, este necesar să luăm în considerare faptul că anumiţi parteneri din regiunea arctică sunt deja furnizori majori de energie, materii prime şi peşte ai Europei. Diversitatea resurselor acestora şi potenţialul pentru surse alternative de energie pot fi dezvoltate doar printr-o abordare ecosistemică şi cu planuri de administrare integrată. De asemenea, dezvoltarea noilor rute comerciale ar putea să aducă beneficii economiei europene, având în vedere poziţia privilegiată a Europei în ceea ce priveşte prestarea de servicii, cum este acoperirea sistemului de poziţionare globală folosind sistemul Galileo.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii referitoare la o politică durabilă a UE pentru nordul îndepărtat. Sunt de acord că există necesitatea unei politici comunitare unificate şi coordonate privind regiunea arctică, în care atât priorităţile UE, cât şi strategia şi potenţialele provocări sunt stabilite în mod clar, luând în considerare resursele arctice regenerabile şi neregenerabile, impactul schimbărilor climatice asupra regiunii şi, la o scară mai largă, aprecierea în mod diferit a Arcticii din punct de vedere geopolitic. Arctica este o regiune sensibilă, în care efectele schimbărilor climatice sunt deosebit de vizibile, având repercusiuni grave asupra altor regiuni ale lumii. De aceea, cea mai bună protecţie a Arcticii o constituie încheierea la nivel global a unui acord ambiţios pe termen lung cu privire la climă, dar, în plus, încălzirea rapidă a Arcticii face să fie necesar să lucrăm asupra unor măsuri suplimentare posibile pe termen scurt pentru a limita încălzirea sa. Acest lucru este în mod special important având în vedere interesul crescând faţă de exploatarea resurselor. De asemenea, nu ar trebui să uităm faptul că economia populaţiei indigene se bazează într-o măsură importantă pe folosirea durabilă a resurselor naturale şi că, în consecinţă, atenuarea schimbărilor climatice şi a efectelor acestora, precum şi dreptul populaţiilor indigene la un mediu natural nepoluat constituie aspecte care ţin, de asemenea, de problematica drepturilor omului.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Se estimează că aproape o cincime din totalul resurselor nedescoperite de hidrocarburi sunt localizate în regiunea arctică. De asemenea, această regiune este o rută foarte importantă pentru transportul maritim mondial. Prin urmare, disponibilitatea şi siguranţa acestor rute de transport sunt de importanţă majoră. Chiar dacă Uniunea nu are o zonă de coastă la această mare, este de la sine înţeles că europenii sunt, desigur, afectaţi în mare măsură de ceea ce se întâmplă în Arctica. De aceea am votat în favoarea acestei rezoluţii, care susţine o strategie pentru nordul îndepărtat. Uniunea trebuie să îşi joace rolul său de putere mondială, afirmând cu hotărâre atât interesele sale în regiune, cât şi necesitatea unei bune guvernanţe globale a resurselor naturale şi a provocărilor referitoare la mediu care vor apărea cu siguranţă. Cu această ocazie, a fost făcută o referire explicită la rolul pe care l-ar putea juca aderarea Islandei în acest domeniu.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea raportului referitor la o politică durabilă a UE pentru nordul îndepărtat, deoarece schimbările climatice constituie motorul schimbării în Arctica, ca şi oriunde altundeva. Este un lucru stabilit faptul că Arctica este o regiune care este afectată mai devreme şi într-o măsură mai mare de schimbările climatice şi poluarea provenind din zone ale lumii care sunt industrializate sau se află în curs de dezvoltare. Această situaţie trebuie abordată la un nivel global, deoarece va afecta întreaga planetă, deşi cauzele sale se află în afara Arcticii. UE se află deja în fruntea cercetării şi politicilor referitoare la mediu şi la schimbările climatice în context internaţional şi va continua să îşi păstreze această poziţie. Spunând acest lucru şi reamintind contribuţia deja adusă astăzi de către UE şi statele sale membre la cercetare, finanţare, impactul legislaţiei UE privind mediul, clima,pescuitul etc., ca şi posibilităţile de cooperare în viitor asupra unor aspecte precum dezvoltarea cartografierii şi siguranţei maritime, dezvoltarea economică şi altele asemenea, se poate ajunge la concluzia că UE poate contribui semnificativ la dezvoltarea durabilă a Arcticii. Această regiune va fi de o importanţă majoră pentru o lume care se adaptează schimbărilor climatice, confruntându-se cu o populaţie în creştere şi o diminuare a resurselor.

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Efectele schimbărilor climatice afectează regiunea arctică mai mult ca orice altă zonă. E necesar să fie combătute urmările unor schimbări în ceea ce priveşte mediul şi clima, până la geopolitica căilor de navigaţie şi siguranţa aprovizionării cu resurse.

Dat fiind faptul că expansiunea unor noi economii conduce la creşterea nevoii de resurse, energie şi minereuri, este firesc interesul manifestat de UE de a asigura siguranţa aprovizionării cu resursele şi energia necesare populaţiei şi activităţilor industriale din Europa.

În ceea ce priveşte configuraţia geopolitică, aceasta va cunoaşte schimbări semnificative dacă negocierile de aderare a Islandei la UE vor fi încununate de succes. Aderarea Islandei ar consolida, de asemenea, prezenţa UE în regiune.

UE poate aduce o contribuţie semnificativă la dezvoltarea durabilă a Arcticii, o regiune care va prezenta o importanţă majoră pentru o lume în curs de adaptare la schimbările climatice, confruntată cu creşterea populaţiei şi penuria de resurse.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Trei state membre – Danemarca, Suedia şi Finlanda – participă în cadrul Consiliului Arctic, la care UE este observator. Ţinând cont de faptul că 40 % din comerţul maritim mondial este desfăşurat de statele membre ale UE, este esenţială garantarea securităţii noilor rute mondiale care traversează Arctica, în special pentru statele membre ale UE. La fel ca şi autorul acestui raport, cred că este binevenită cooperarea vizând protejarea mediului fragil al Arcticii, a intereselor locuitorilor acesteia şi a dezvoltării regiunii.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) În contextul actual al punerii în prim plan a combaterii schimbărilor climatice, apărarea şi promovarea regiunii arctice este de o importanţă decisivă, nu numai din perspectiva mediului, dar şi din cea a dezvoltării economice, a stabilităţii globale şi securităţii. Potenţialul său în termeni de furnizare de energie regenerabilă şi peşte este deosebit de important, însemnând că exploatarea durabilă a resurselor naturale ale acestei regiuni este decisivă.

Cu toate acestea, în cadrul acestui proces, nu trebuie să eşuăm în a acorda suficientă importanţă intereselor populaţiei indigene din această regiune. În această privinţă, Uniunea Europeană poate şi trebuie să îşi asume un rol major în protejarea culturii, limbii, obiceiurilor şi condiţiilor de viaţă ale acestor comunităţi indigene. Fără acest lucru,orice strategie de intervenţie pentru a proteja o regiune extrem de importantă pentru viitorul populaţiei lumii şi al planetei va fi în pericol. Aş sublinia importanţa garantării celor mai bune condiţii pentru cercetarea ştiinţifică.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii referitoare la o politică durabilă a UE pentru nordul îndepărtat. Regiunea arctică atrage din ce în ce mai multă atenţie, datorită efectelor schimbărilor climatice, care constituie principalul factor declanşator al evoluţiilor. Nu numai că Europa poartă o anumită responsabilitate, fiind una dintre cele mai importante surse de poluare şi de emisie de gaze cu efect de seră, dar are şi un interes special în Arctica, deoarece va trebui să se confrunte cu consecinţele schimbărilor care au loc acolo, de la chestiuni legate de mediu şi schimbările climatice şi până la aspectele geopolitice ale rutelor navale şi securitatea aprovizionării cu resurse. Este esenţial să se formuleze politica UE în privinţa regiunii arctice cu propuneri foarte concrete şi cuprinzătoare: de la includerea locuitorilor din regiune în cadrul dialogului şi stabilitatea şi securitatea din regiune la dimensiunile ecologice şi cele privind schimbările climatice ale proiectelor viitoare. Comunităţile indigene au dreptul la un mediu natural nepoluat.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Regiunea Oceanului Arctic capătă o importanţă mai mare ca niciodată, nu doar pentru continentul european, ci şi pentru întreaga lume. Schimbările climatice care se produc în nordul îndepărtat vor avea o importanţă colosală pentru întreaga umanitate. Este absolut esenţial să ne concentrăm eforturile asupra cercetării ştiinţifice şi să elaborăm un plan pentru abordarea acestor schimbări. Arctica este, de asemenea, o zonă cu resurse, cum sunt hidrocarburile, şi cu un potenţial de obţinere a energiei regenerabile, cum sunt energia eoliană sau hidroenergia.

O altă resursă economică importantă o constituie peştele, care este de o importanţă fundamentală în contextul securităţii alimentare. Nu putem uita nici de rutele maritime de transport, care facilitează comerţul internaţional şi permit multor întreprinderi să funcţioneze mai bine. În toate aceste domenii, Uniunea Europeană poate şi ar trebui să îşi aducă o contribuţie, ajutând la dezvoltarea regiunii şi instituind noi standarde, străduindu-se să protejeze mediul planetei noastre.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Nordul îndepărtat este bogat în resurse şi energie şi va deschide noi rute maritime care ar putea fi folosite de Uniunea Europeană. Resursele minerale care se află acolo sunt valoroase şi trebuie, de asemenea, tratate ca atare. Atunci când se extrag materii prime, este important ca sistemul ecologic să nu fie prea grav afectat. De asemenea, populaţia indigenă are nevoie de o atenţie şi protecţie speciale. Arctica este inclusă în patrimoniul mondial şi trebuie privită ca atare. De aceea, atenţia noastră trebuie să se îndrepte către conservarea acestui patrimoniu şi nu către extragerea resurselor. Sprijin raportul colegului meu deputat, dl Gahler, privind o politică durabilă a UE pentru nordul îndepărtat.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Astfel cum declară raportul Gahler, „provocările cu care se confruntă Arctica sunt de natură mondială şi ar trebui, în consecinţă, să includă toţi actorii relevanţi”. Chestiunea regiunii arctice solicită acum, mai mult ca niciodată, atenţia noastră constantă, din cauza problemelor îngrijorătoare cauzate de efectele schimbărilor climatice. Din punct de vedere geopolitic, Arctica este o regiune foarte importantă, despre care se estimează că ar conţine o cincime din totalul resurselor mondiale nedescoperite de hidrocarburi. Faptul că trei state membre ale UE – Danemarca, Finlanda şi Suedia – sunt ţări arctice explică interesul Uniunii de a se asigura că factorii de mediu sunt luaţi în considerare de acum înainte mult mai mult decât în prezent. Uniunea a luptat întotdeauna pentru protecţia mediului şi a făcut eforturi mari să îl protejeze prin măsuri preventive. Aceasta îşi confirmă încă o dată poziţia cu hotărâre, prin rezultatul votului de astăzi din acest Parlament.

  David Martin (S&D), în scris. – Salut sugestia referitoare la o politică a UE pentru nordul îndepărtat, dar orice astfel de politică trebuie atât să aibă în vedere necesitatea de a proteja mediul fragil al Arcticii, cât şi să sublinieze importanţa stabilităţii generale şi a păcii în regiune. Aceasta ar trebui să accentueze faptul că UE trebuie să aibă în vedere politici care să garanteze că măsurile de abordare a preocupărilor referitoare la mediu iau în considerare interesele locuitorilor din regiunea arctică, inclusiv interesele populaţiei indigene, de protejare şi dezvoltare a regiunii. De asemenea, ar trebui să mai accentueze şi similaritatea de abordare, analiză şi stabilire a priorităţilor dintre comunicarea Comisiei şi documentele politice ale statelor arctice şi necesitatea de a se angaja în politici care respectă interesul pentru utilizarea şi gestionarea durabilă a resurselor naturale ale regiunii arctice,din mare şi de pe uscat, neregenerabile şi regenerabile, care în schimb, pun la dispoziţie resurse importante pentru Europa şi sunt o sursă majoră de venit pentru locuitorii regiunii.

  Véronique Mathieu (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului privind politica durabilă a UE pentru nordul îndepărtat care accentuează necesitatea de a dezvolta un dialog cu comunităţile indigene ale Arcticii, pentru a înţelege mai bine cultura şi condiţiile lor de viaţă. Această idee, care este repetată de mai multe ori în cadrul textului, este decisivă. Interesele Uniunii Europene trebuie să reflecte interesele comunităţilor indigene de a proteja şi dezvolta regiunea arctică. Noi facem un apel la măsuri specifice pentru conservarea culturii, limbii şi obiceiurilor acestor oameni, ceea ce implică un dialog continuu între reprezentanţii lor şi instituţiile UE. Noi facem un apel la Comisia Europeană să apere interesele comunităţilor indigene atunci când negociază acorduri comerciale. De aceea, deplâng regulamentul european privind interzicerea produselor derivate din focă, care este contrar intereselor – în termeni de gestionare durabilă a resurselor - culturii şi obiceiurilor comunităţilor arctice. Acest regulament, care a fost atacat în mod întemeiat de Canada şi Norvegia, subminează interesele Uniunii Europene în regiunea arctică şi ar trebui, în opinia mea, să fie retras.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest raport pledează pentru exploatarea durabilă a Arcticii, dar scuteşte companiile de petrol şi gaze de orice responsabilitate în această privinţă. Acesta desconsideră comentariile ecologiştilor referitoare la jefuirea regiunii care este vitală pentru supravieţuirea omenirii. Şi mai grav, nu ia nicăieri în considerare reducerea investiţiilor în exploatarea resurselor neregenerabile din nordul îndepărtat, în avantajul cercetării energiei regenerabile. Acest raport validează o crimă ecologică. Voi vota împotriva acestuia.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Legătura care există între UE şi Arctica este indubitabilă, din moment ce Danemarca, Finlanda şi Suedia sunt ţări arctice şi atât Finlanda, cât şi Suedia sunt localizate în interiorul cercului arctic. În lumina atât a contribuţiei UE şi a statelor sale membre la cercetare şi finanţare, cât şi a impactului acestei contribuţii prin intermediul legislaţiei UE privind mediul, clima, pescuitul si chestiunile similare, dar şi a posibilităţilor de cooperare în viitor în domenii cum sunt dezvoltarea siguranţei şi cartografierii maritime, dezvoltarea economică şi chestiunile similare, se poate ajunge la concluzia că UE are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă a Arcticii. Această regiune va fi de o importanţă decisivă pentru o lume care trebuie să se adapteze pentru a face faţă schimbărilor climatice, populaţiei în creştere şi diminuării resurselor.

  Louis Michel (ALDE), în scris. – (FR) Regiunea arctică atrage din ce în ce mai mult atenţia datorită efectelor schimbărilor climatice, principalul factor al evoluţiei acesteia. Uniunea Europeană contribuie în mod semnificativ la schimbările climatice şi, de aceea, trebuie să joace un rol de lider în combaterea acestui fenomen. Având în vedere nevoia tot mai mare de resurse naturale, în mod special în UE, Arctica reprezintă o oportunitate importantă şi diversă în termeni de aprovizionare cu energie (gaze naturale, energii regenerabile), materii prime şi peşte. UE trebuie să se implice în politici care iau în considerare gestionarea şi exploatarea durabilă a resurselor naturale din regiune, în termeni ecologici, de securitate şi organizare. Cererea de aderare a Islandei la Uniunea Europeană pune în lumină necesitatea de a stabili o politică pentru Arctica, coordonată la nivel european. Uniunea Europeană este responsabilă atât pentru menţinerea unui echilibru optim între preocupările referitoare la mediu şi cursa pentru exploatarea resurselor naturale, cât şi pentru luarea în considerare a intereselor oamenilor care trăiesc în regiunea arctică.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Resursele minerale incalculabile ale Arcticii au transformat zona în subiectul unei dispute încinse. Se estimează că doar sub gheaţă se află 90 de miliarde de barili de petrol nefolosiţi. În mod inevitabil, există un sentiment de nelinişte, pentru că, dintre toate companiile, companiei BP, care a cauzat catastrofa petrolieră din Golful Mexic de anul trecut, i se va permite să extragă resursele din acest mediu natural fragil, unde condiţiile sunt mult mai dificile decât cele din Golful Mexic. Până la urmă, realitatea este că regiunea arctică oferă locul de odihnă veşnică pentru emisiile de mercur ale lumii. În lumina încălzirii globale şi a consecinţelor aşteptate, aceasta este o problemă care nu poate fi supraestimată. Am votat în favoarea raportului, deoarece prezintă în mod adecvat multitudinea factorilor implicaţi.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Schimbările climatice care au afectat regiunea arctică în ultimii ani pun în evidenţă responsabilitatea pe care Uniunea Europeană trebuie să o accepte pentru o situaţie atât de importantă şi de urgentă. Aceste efecte au o amploare mai mare în Arctica decât în alte regiuni şi nivelul mării creşte, iar schimbările climatice nu sunt decât o consecinţă a gazelor cu efect de seră pe care UE le emite constant. Cred că votul meu favorabil unei politici durabile pentru nordul îndepărtat este de o importanţă decisivă, prin faptul că regiunea trebuie să fie salvgardată şi protejată din moment ce a trebuit să facă faţă impacturilor ecologice dezastruoase care nu depind direct de propriul teritoriu, ci de ţările europene mai industrializate. În consecinţă, problema trebuie abordată la nivel global, deoarece, deşi cauzele ei se află în afara Arcticii, ele au, în schimb, un efect asupra întregii planete. În plus, regiunea are vaste resurse naturale de surse de energie şi minerale şi UE are un interes în asigurarea securităţii aprovizionării necesare oamenilor şi industriilor din Europa. Prin urmare, Arctica este un furnizor major de energie, materii prime şi peşte pentru Europa.

  Teresa Riera Madurell (S&D), în scris. – (ES) Raportul parlamentar asupra nordului îndepărtat adoptat astăzi constituie un pas important înainte în stabilirea liniilor directoare ale politicii europene privind regiunea arctică. Schimbările climatice şi topirea gheţii ca urmare a acestora cauzează schimbări ale regiunii şi ale preocupărilor statelor arctice, care au acţionat de urgenţă prin definirea strategiilor de abordare a oportunităţilor care se ivesc. Mai exact, topirea calotei de gheaţă deschide noi oportunităţi de creare a noi rute de navigaţie şi de exploatare a resurselor naturale. Am sprijinit acest raport, deoarece scoate în evidenţă atât responsabilitatea UE în ceea ce priveşte procesul de schimbare climatică care modifică fizionomia Arcticii, cât şi necesitatea de a acţiona corespunzător pentru temperarea acestui proces.

În mod similar, raportul recunoaşte interesul legitim al UE de a juca un rol pe această nouă scenă şi accentuează imperativul de a beneficia de oportunităţile care apar, sprijinind dezvoltarea durabilă a zonei de către locuitorii acesteia, în special de către comunităţile indigene. De asemenea, este important să remarcăm faptul că raportul semnalizează, în primul rând, necesitatea de a se respecta dreptul internaţional în privinţa oricărei acţiuni întreprinse în Arctica, iar în al doilea rând, de a se urmări o abordare care vizează cooperarea în guvernanţa regiunii.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Regiunea arctică atrage din ce în ce mai multă atenţie, datorită efectelor schimbărilor climatice, care constituie principalul factor declanşator al evoluţiilor. Efectele acestora se produc la o scară mai largă decât în alte regiuni ale lumii. În acelaşi timp, acele schimbări afectează alte regiuni ale lumii, pe de o parte, prin creşterea nivelului mării, iar pe de altă parte, prin consecinţele pe care le au asupra climatelor regionale adiacente. Astfel, Europa nu numai că poartă o anumită responsabilitate, fiind una dintre principalele surse de poluare şi emisii de gaze cu efect de seră, dar are, de asemenea, un interes special în Arctica, din moment ce va trebui să se confrunte cu consecinţele schimbărilor care au loc acolo, de la chestiuni privind mediul şi schimbările climatice, până la geopolitica rutelor navale şi securitatea aprovizionării cu resurse.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Am sprijinit acest acord, deoarece schimbările climatice şi poluarea care îşi au sursa în zonele industrializate ale lumii au ajuns, din nefericire, şi în Arctica, de ceva timp. Această zonă este frecvent descrisă drept o zonă imaculată, dar, din nefericire, de mulţi ani, situaţia nu mai este aceasta. Spre deosebire de Antarctica, Arctica este locuită, iar în mod tradiţional, resursele sale sunt exploatate în detrimentul mediului.

În 1996, într-o încercare de a pune capăt acestui fenomen, a fost creat Consiliul Arctic pentru a proteja mediul în această regiune. Printre membrii acestuia se află şi trei state membre ale UE – Suedia, Danemarca şi Finlanda. Economiile emergente vor avea nevoie din ce în ce mai mult de resurse care se găsesc din belşug în Arctica. Energie, minerale, peşte, gaze naturale, petrol, energie eoliană sau energie a valurilor, aceste resurse sunt disponibile în mod abundent în regiune, fapt care o face pe aceasta vulnerabilă la speculaţii.

Raport: Traian Ungureanu (A7-0378/2010)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez pentru acest raport privind strategia Uniunii Europene pentru Marea Neagră. Fac acest lucru în primul rând datorită propunerii Comisiei de a dezvolta strategia de stabilire a unor obiective măsurabile şi parteneriate sectoriale pentru a facilita proiecte comune, printre alte măsuri importante. Al doilea motiv este faptul că raportorul prezintă necesitatea unei evaluări actualizate a activităţii Uniunii Europene în regiunea Mării Negre. Şi ultimul motiv este faptul că există o fragmentare considerabilă a finanţării pentru această strategie, deoarece este finanţată prin mai multe instrumente. Pentru ca fragmentarea să nu mai existe, se propune ca această strategie să aibă propria linie de finanţare.

Sunt de acord şi cu recomandările prezentate în acest raport în scopul dezvoltării unui cadru politic mai puternic, inclusiv o abordare integrată a acestei regiuni pentru Uniunea Europeană, care trebuie să fie consolidată prin aplicarea unui plan specific de acţiune şi cu resurse umane şi financiare adecvate.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii privind o strategie a Uniunii Europene privind Marea Neagră. Sunt de acord cu opinia raportorului că, având în vedere importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru Uniunea Europeană şi rezultatele oarecum limitate ale Sinergiei Mării Negre, ar trebui lansată o strategie pentru a spori coerenţa şi vizibilitatea acţiunii Uniunii Europene în regiune şi Sinergia Uniunii Europene ar trebui să fie o parte integrantă a viziunii mai largi a politicii externe şi de securitate a Uniunii Europene. La trei ani de la elaborarea Sinergiei Mării Negre, o analiză a situaţiei actuale indică, înainte de toate, lipsa unei imagini clare, cuprinzătoare şi actualizate asupra rezultatelor aplicării Sinergiei Mării Negre. De aceea, strategia Uniunii Europene pentru Marea Neagră ar trebui să pună în aplicare un cadru politic mai puternic şi să stimuleze implicarea Uniunii Europene în regiunea Mării Negre. Sprijin opinia conform căreia principalele obiective ale strategiei Mării Negre ar trebui să determine crearea unui spaţiu de pace, stabilitate şi prosperitate în regiunea Mării Negre, asigurând în acelaşi timp securitatea energetică a Uniunii Europene. Prin urmare, securitatea, buna guvernanţă, energia, transportul, mediul înconjurător, dezvoltarea socio-economică şi umană ar trebui considerate drept acţiuni prioritare. Este foarte important pentru dimensiunea securităţii Mării Negre să includem acţiuni hotărâte pentru consolidarea normelor democratice, buna guvernanţă şi construirea capacităţii statului.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) În ultimii 50 de ani, Uniunea Europeană a adus pace şi stabilitate popoarelor din Europa de Vest. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că ţările noastre vecine continuă să se confrunte cu frământări serioase. Uniunea trebuie să fie receptivă la această situaţie şi trebuie să dea un impuls nou strategiei sale pentru regiunea Mării Negre. Această rezoluţie oferă un răspuns de acest gen şi, prin urmare, am votat în favoarea acesteia. Ea creează o nouă linie bugetară, care va da prioritate finanţării unor proiecte de dezvoltare de dimensiuni mici şi cooperării transfrontaliere şi consolidează resursele umane. Un sistem de ‘alertă timpurie’ va acţiona ca un instrument de prevenire a conflictelor şi sporire a încrederii în regiune, anticipând orice escaladare a violenţei. Rezoluţia atrage atenţia, în ultimul rând, asupra contractului de închiriere prelungit pentru flota rusească de la Marea Neagră din Crimeea şi îngrijorările pe care acesta le provoacă.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea raportului privind strategia Uniunii Europene pentru Marea Neagră. Importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru Uniunea Europeană a fost recunoscută în anul 2007, în contextul aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. Deoarece evenimentele din această regiune, situată în mod strategic la intersecţia dintre Europa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, au început să aibă impact direct asupra afacerilor interne ale Uniunii Europene, Uniunea Europeană a recunoscut nevoia de a reflecta asupra unei mai mari implicări a acesteia în regiune. Acest lucru a avut drept rezultat lansarea unei noi abordări a politicii Uniunii Europene în ceea ce priveşte această regiune, denumită Sinergia Mării Negre. Obiectivul Sinergiei Mării Negre constă în dezvoltarea cooperării regionale între Uniunea Europeană şi regiune, precum şi a celei din interiorul regiunii. Totuşi, s-au obţinut mult mai puţine în domeniul aplicării, în timp ce sectoare precum stabilitatea, democraţia şi buna guvernanţă par să fi înregistrat mai puţine progrese în contextul deteriorării normelor democratice în mai multe state cu ieşire la Marea Neagră şi al războiului Rusia-Georgia din anul 2008. În plus, regiunea se confruntă în continuare cu următoarele provocări: conflicte prelungite, tendinţe spre militarizare şi proliferarea armelor, supravegherea maritimă, traficul ilicit şi criminalitatea transfrontalieră. Pentru a obţine o aplicare eficientă, consider că este necesară elaborarea unor mecanisme pentru raportări, monitorizare, evaluare şi urmărire regulate. În plus, principalele obiective ale strategiei Mării Negre ar trebui să determine construirea unui spaţiu de pace, stabilitate şi prosperitate în regiunea Mării Negre, asigurând în acelaşi timp securitatea energetică a Uniunii Europene. Prin urmare, securitatea, buna guvernanţă, energia, transportul, dezvoltarea în materie de mediu, cea socio-economică şi umană ar trebui considerate drept acţiuni prioritare.

  Jan Březina (PPE), în scris. – (CS) Am votat în favoarea raportului Ungureanu, deoarece cred cu tărie că Uniunea Europeană are nevoie în mod urgent de o strategie coezivă şi vizibilă pentru regiunea Mării Negre. Strategia ar trebui să fie strâns legată de Politica europeană de vecinătate, a cărei dezvoltare a primit un impuls major de la Preşedinţia cehă a Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2009. Prioritatea cheie a strategiei Uniunii Europene pentru Marea Neagră ar trebui să fie asigurarea furnizării de energie către Uniunea Europeană şi sprijinul aferent pentru proiectele de energie care sunt în interesul Uniunii Europene şi care se axează pe diversificarea furnizării de gaze către Uniunea Europeană. Înfiinţarea Adunării Parlamentare Euronest este, de asemenea, importantă şi necesară urgent în ceea ce priveşte securitatea energetică a Uniunii Europene.

Printre proiectele care ar trebui să fie susţinute de aplicarea strategiei Mării Negre aş include proiectul Nabucco, proiectul gazoductului South Stream, proiectul pentru aducerea gazului natural lichefiat (GNL) în Europa şi dezvoltarea terminalelor de GNL în porturile Mării Negre şi conducta paneuropeană de petrol Constanta-Trieste. Comisia nu trebuie să întârzie şi, până la sfârşitul anului 2011, ar trebui să semneze contracte cu potenţiale ţări furnizoare pentru conducta Nabucco. Pachetul de măsuri pentru infrastructura energetică, pe care Comisia intenţionează să-l înainteze în viitorul apropiat, ar trebui să evidenţieze în special proiectele energetice din regiunea Mării Negre menţionate anterior. Şi nu în ultimul rând, este necesară sublinierea potenţialului considerabil de surse de energie regenerabilă din regiunea Mării Negre, care ar putea contribui în mod semnificativ la viitoarea securitate energetică a Uniunii Europene şi a întregii lumi.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) }•Marea Neagră este înconjurată parţial de teritoriul Uniunii Europene şi, din punct de vedere geografic, este în mare parte Europeană. În plus, în ciuda Comunicării Comisiei din anul 2007 intitulată Sinergia Mării Negre – O nouă iniţiativă de cooperare regională, au fost adoptate măsuri la scurt timp după aceea, în vederea aplicării unei strategii eficiente pentru viitorul Mării Negre.

De aceea, salut iniţiativa şi adoptarea acestui raport, pe care îl susţin cu tărie, în speranţa că recomandările adoptate recent de Parlamentul European vor fi acceptate de Comisie, Consiliu şi vecinii noştri din est, cu care administrăm în comun Marea Neagră, şi anume cele legate de conflictele îngheţate, frontierele închise şi/sau controlul ineficient de la frontieră, transportul energiei şi securitate şi apărare. Doar dacă se soluţionează aceste aspecte va fi posibil să atingem cele două obiective principale propuse de raport: 1) pacea, democraţia, stabilitatea şi prosperitatea în regiune; şi 2) securitatea energetică pentru Uniunea Europeană.

  Diane Dodds (NI), în scris. – Salut această moţiune şi raportul paralel care se află în prezent la Comisia pentru pescuit. Ambele rapoarte se referă la ‘Sinergia Mării Negre’. În contextul Europei de sud-est, definiţia sinergiei se referă la abilitatea unui grup de a obţine rezultate mai bune chiar decât cel mai bun membru individual al său. Aparent, anumite persoane de aici sunt de acord că cel mai bun membru individual al Sinergiei Mării Negre este Uniunea Europeană. Aş sugera prudenţă în ceea ce priveşte această idee, mai ales cu privire la pescuit. Politica comună în domeniul pescuitului a eşuat. Mesajul meu pentru colegii din Regiunea Mării Negre ar fi următorul: învăţaţi din greşelile PCP, analizaţi consecinţele regimului actual asupra pescuitului la scară mică din partea de nord-est a Atlanticului şi întrebaţi-vă dacă doriţi acest lucru pentru Marea Neagră? Strategia Mării Negre trebuie să se bazeze pe unicitatea zonei. După cum am văzut, ideile care sunt potrivite pentru o parte a Europei nu funcţionează în altă parte.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Conflictul care a implicat Rusia şi Georgia demonstrează potenţiala instabilitate care afectează regiunea Mării Negre, justificând pe deplin adoptarea de către Uniunea Europeană a strategiei pentru abordarea provocărilor specifice prezentate de acea zonă a lumii. În ciuda tensiunii care încă mai există, aceasta este şi o regiune care poate avea un viitor mai stabil şi mai echilibrat, iar Uniunea poate deţine un rol important în acest proces de stabilizare. În acest sens, este necesar nu numai să stabilim obiective, ci, mai presus de toate, să le oferim celor responsabili pentru aplicarea strategiei europene resursele umane, tehnice şi financiare necesare pentru a le permite să-şi realizeze activitatea cât mai bine. Având în vedere localizarea lor geografică, istoria şi cunoaşterea specifică a regiunii, România, Bulgaria şi Grecia ar putea avea o contribuţie valoroasă pentru a ne asigura că strategia care va fi elaborată poate obţine obiectivele de promovare a păcii, securităţii, democraţiei, bunei guvernanţe şi dezvoltare economică, socială şi umană.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Importanţa Mării Negre pentru Uniunea Europeană este binecunoscută, aşa cum sunt şi problemele de instabilitate care afectează această regiune. Într-un context care include state membre ale Uniunii Europene – Bulgaria, Grecia şi România – împreună cu Turcia şi mai multe state din fostul bloc sovietic, inclusiv Rusia, Marea Neagră este crucială pentru alimentarea cu energie şi diversificarea distribuţiei gazelor. Este un pod strategic care leagă Europa de zona Mării Caspice, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, sud-estul Asiei şi China. Printre principalele diferenţe şi rivalităţi, relaţiile strânse istorice şi culturale sunt extrem de importante, ca şi dialogul intercultural şi interconfesional. În acest context, este necesar un mai mare angajament din partea Uniunea Europeană, în afară de o mai mare eficienţă în ceea ce priveşte formularea măsurilor menite să sprijine stabilizarea şi revitalizarea acestei regiuni într-un proces care trebuie să implice toate ţările în cauză.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport nu conţine nimic nou. Strategiile şi obiectivele sunt aceleaşi ca cele care constituie de mult timp aşa-numita politică externă a Uniunii Europene: controlul resurselor naturale din regiune, în special petrolul şi gazele naturale, de care depinde Uniunea Europeană, asigurarea furnizării fără probleme a acestora, pe lângă încercarea de a garanta accesul la pieţele sale şi exploatarea lucrătorilor.

Mecanismele avute în vedere pentru atingerea acestor obiective sunt, de asemenea, aceleaşi: interferenţa şi încercările repetate de a limita suveranitatea naţională a acestor ţări prin campanii internaţionale controlate de principalele agenţii de ştiri şi organizaţiile neguvernamentale finanţate din fondurile Uniunii Europene; avântul către militarism şi cursa înarmării, cum este cazul actualei reînarmări a Georgiei; şi alegerea unor persoane din aceste ţări care, în schimbul unor avantaje pentru ei sau interesele pe care le deservesc, apără interesele Uniunii Europene şi ale Statelor Unite, ca şi ale grupurilor lor economice, acceptând expansiunea NATO spre est şi permiţând instalarea bazelor militare ale Statelor Unite în regiune, utilizate drept platformă pentru furnizarea de trupe NATO în Afganistan.

Este evident că acest drum nu poate fi urmat fără surprize: imperialismul, indiferent că este al Statelor Unite sau al Uniunii Europene, se confruntă cu o rezistenţă tenace a oamenilor care, atât aici, cât şi în ţările respective, se organizează pentru a preveni un astfel de pas înapoi în istorie.

  Lorenzo Fontana (EFD), în scris. – (IT) Deşi consider că dl Ungureanu a făcut o treabă bună, nu cred că o nouă linie bugetară pentru Marea Neagră este adecvată. Uniunea are multe priorităţi şi toate investiţiile noi trebuie să fie cântărite cu atenţie, chiar dacă vorbim de zone de importanţă deosebită în domeniul energiei. Prin urmare, votez împotriva raportului menţionat anterior.

  Elisabetta Gardini (PPE), în scris. – (IT) Alineatul (39) din acest raport menţionează scopul diversificării rutelor. Menţionează în mod specific importanţa strategică a proiectului Nabucco.

Deşi recunosc importanţa acestui proiect, as dori să subliniez necesitatea de a trata alte proiecte din Coridorul Sudic (ITGI, TAP şi White Stream) ca fiind la fel de importante. Aş dori, de asemenea, să reafirm rolul fundamental al South Stream în obţinerea diversificării.

În plus, ca şi conducta Constanta-Trieste care a fost deja menţionată, ar trebui, de asemenea, să vorbim despre rolul fundamental al Samsun-Ceyhan, pe care dl Oettinger l-a recunoscut ca fiind fundamental pentru reducerea traficului în Strâmtoarea Bosfor şi, în consecinţă, a riscului accidentelor de mediu în Marea Neagră (Conferinţa de la Odessa, 27 iulie 2010).

Doar luând în considerare toate rutele posibile, nu doar câteva dintre acestea, va fi posibil în cele din urmă să atingem obiectivul de a diversifica sursele de energie şi a face Europa independentă din punct de vedere energetic.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii privind o strategie a Uniunii Europene pentru Marea Neagră. Importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru Uniunea Europeană a fost recunoscută în anul 2007, în contextul aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. Evenimentele din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală au început să aibă un impact direct asupra afacerilor interne ale Uniunii Europene, iar Uniunea Europeană a recunoscut necesitatea de a reflecta asupra unei mai mari implicări a acesteia în zonă. Acest lucru a avut drept rezultat lansarea unei noi abordări a politicii Uniunii Europene în ceea ce priveşte această regiune, denumită Sinergia Mării Negre. Obiectivul Sinergiei Mării Negre constă în dezvoltarea cooperării regionale între Uniunea Europeană şi regiune, precum şi a celei din interiorul regiunii. Sunt de acord cu opinia că principalele obiective ale unei strategii ale Mării Negre ar trebui să determine construirea unui spaţiu de pace, stabilitate şi prosperitate în regiunea Mării Negre, ca şi asigurarea securităţii energetice a Uniunii Europene. Prin urmare, securitatea, buna guvernanţă, energia, transportul, dezvoltarea în materie de mediu, cea socio-economică şi umană ar trebui considerate drept acţiuni prioritare. Dimensiunea securităţii Mării Negre trebuie să includă acţiuni ferme menite să consolideze conducerea democratică, buna guvernanţă şi capacitatea statului. În cele din urmă,dezvoltarea economică, socială şi umană în regiunea Mării Negre este o premisă importantă pentru transformarea Mării Negre într-un spaţiu stabil şi prosper.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Regiunea Mării Negre este o zonă strategică pentru Europa. De aceea, consolidarea cooperării la mai multe nivele este în interesul Uniunii Europene. Pentru ca aceste măsuri să aibă succes, trebuie să fie consecvente şi să ia în considerare diferenţele de condiţii dintre anumite ţări. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că nu vom da doar, fără a primi ceva în schimb. Ţările din bazinul Mării Negre ne pot oferi multe, începând cu sursele de energie şi bogăţiile naturale. Împărtăşesc temerile raportorului cu privire la aspectul lipsei unei strategii clare pentru aceste ţări. În această situaţie, un rol important ar putea fi deţinut de Bulgaria şi România, care fac deja parte din Uniune. Aceste ţări înţeleg cel mai bine politica regiunii. Ultimul aspect este Turcia şi ar trebui, cu siguranţă, să ne aducem aminte de Turcia, deoarece spre deosebire de Europa, este o ţară care se dezvoltă într-un ritm frenetic. Ar trebui să avem grijă de acest parteneriat.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Ca pod strategic care leagă Europa de Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, regiunea Mării Negre este extrem de importantă pentru Uniunea Europeană. Dacă la aceste considerente pur geografice adăugăm faptul că multe ţări din regiune sunt şi state membre ale Uniunii, ne vom afla într-o poziţie mai bună pentru a înţelege de ce Europa lucrează de mulţi ani la consolidarea relaţiilor cu ţările din această zonă. Raportul Ungureanu face apel atât la Comisie, cât şi la Serviciul european pentru acţiune externă pentru stabilirea unei strategii pentru relaţiile de cooperare din ce în ce mai strâns dintre Uniunea Europeană şi regiunea Mării Negre. Asemenea relaţii ar trebui totuşi să se supună unor controale stricte pentru a menţine coordonarea efectivă a activităţilor şi subdivizarea responsabilităţilor. De fapt, consider că succesul unui parteneriat atât de important depinde, într-o anumită măsură, de soluţionarea paşnică a conflictelor actuale. În final, aş dori să subliniez partea din raport care face apel la Uniune să promoveze strategii pentru a consolida instituţiile ţărilor din zona Mării Negre, deoarece consider că respectul faţă de democraţie trebuie să sprijine asemenea relaţii.

  Marian-Jean Marinescu (PPE), în scris. − Am votat acest raport deoarece consider că este extrem de important pentru zona Mării Negre şi pentru UE. Discuţiile despre Sinergia Mării Negre au început în 2007. Propunerea pentru Strategia Dunării a fost făcută în 2006. Strategia Dunării va fi finalizată în primul semestru al acestui an. Este foarte bine că discutăm acum despre Marea Neagră, dar cred că trebuie să finalizăm această discuţie printr-o propunere concretă. Marea Neagră poate contribui la dezvoltarea Dunării. Zona Dunării contribuie la dezvoltarea Mării Negre. Cele două zone sunt interdependente, de aceea cred că trebuie luată în considerare o abordare comună. Subiectul care ar putea aduce un rezultat imediat este energia. Noile surse de energie din Marea Caspică, precum şi noile trasee pot dezvolta zona Mării Negre şi, implicit, zona Dunării. Cel mai important proiect în acest sens este Gazoductul Nabucco. De aceea consider că este nevoie de sprijinul Uniunii pentru finalizarea acestui proiect.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat pentru acest raport, care subliniază că principalul obiectiv urmărit de Uniunea Europeană şi statele membre prin strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Negre ar trebui să fie stabilirea unei zone de pace, democraţie, prosperitate şi stabilitate, fondate pe respectul faţă de drepturile umane şi libertăţile fundamentale şi asigurarea securităţii energetice a Uniunii Europene şi consideră că buna guvernanţă, statul de drept, promovarea respectării drepturilor omului, gestionarea migraţiei, energia, transportul, mediul şi dezvoltarea economică şi socială ar trebui să constituie acţiuni prioritare.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) }• Strategia Uniunii Europene pentru Marea Neagră este dedicată în totalitate dezvoltării conductei Nabucco şi creării unei zone de liber schimb, garantându-i securitatea energetică şi hegemonia asupra regiunii. Lupta împotriva dezastrului ecologic actual a trecut pe plan secund, ca şi interesele sociale şi economice ale popoarelor din regiune. Acest text este un manifest imperialist. Preia argumentele propagandei utilizate de aventurosul guvern georgian, ale cărui practici antidemocratice nu sunt menţionate: propagandă şi ameninţări. Este un text incendiar şi voi vota împotriva acestuia.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Regiunea Mării Negre este crucială în termeni strategici pentru Uniunea Europeană datorită amplasării sale geografice, care include trei state membre ale Uniunii Europene – Grecia, România şi Bulgaria – şi mai mulţi parteneri importanţi, inclusiv Rusia şi Turcia. Pe de altă parte, îngrijorările privind securitatea şi aprovizionarea cu energie duc la necesitatea unei implicări mai mari a Uniunii Europene şi a ţărilor din această regiune. Prin urmare, sunt de acord cu principalele îngrijorări exprimate în raport: garantarea păcii, democraţiei şi stabilităţii în regiunea Mării Negre şi protejarea securităţii energetice a Uniunii Europene. Dezvoltarea relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Regiunea Mării Negre va fi, fără îndoială, importantă, deoarece părţile pot beneficia de pe urma acestui lucru şi coopera mai eficient.

  Louis Michel (ALDE), în scris. – (FR) Importanţa strategică a Mării Negre este acum bine stabilită. Ca nouă graniţă a Uniunii Europene de la aderarea Bulgariei şi a României, acesta este un evident spaţiu geostrategic. Uniunea Europeană intenţionează să se implice direct şi permanent. Turcia, Georgia şi Ucraina şi-au exprimat în mod repetat dorinţa de a adera la Uniunea Europeană. Comisia a răspuns prin lansarea Comunicării privind Sinergia Mării Negre în anul 2007. Asigurând stabilitatea în regiune, comunicarea acoperă nevoile statelor candidate care doresc o ancorare euro-atlantică şi un cadru de cooperare extinsă. Uniunea Europeană trebuie să continue în această direcţie. Ar trebui să-şi consolideze implicarea în Marea Neagră pentru a da o dovadă pozitivă a diplomaţiei sale de ‘putere necoercitivă’. Astfel, Uniunea Europeană va garanta crearea unui spaţiu de pace, stabilitate şi prosperitate şi va asigura securitatea aprovizionării cu energie în Uniunea Europeană.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Raportul privind strategia Uniunii Europene pentru Marea Neagră este importantă şi, din acest motiv, este pe bună dreptate foarte cuprinzătoare. Dezvoltarea continuă a sinergiei în regiunea Mării Negre este semnificativă nu doar din motive legate de strategia energetică. Avem nevoie de noi impulsuri pentru modernizarea spaţiului economic şi noi iniţiative antreprenoriale în regiunea Mării Negre. Este deosebit de importantă asigurarea alimentării cu gaz natural a Europei. Totuşi, indiferent de eforturile realizate de Uniunea Europeană, nu trebuie uitate nici interesele Rusiei.

Rusia este un partener strategic vital dacă se doreşte o dezvoltare paşnică şi prosperă a regiunii Mării Negre. Criticarea staţionării prelungite a florei ruseşti din Marea Neagră reprezintă o provocare inutilă. Am votat totuşi în favoarea raportului.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. − Raportul este important inclusiv prin referirile la importanța Mării Negre ca resursă naturală și la situația mediului în această regiune; nu trebuie ignorat faptul că în ultimul timp s-a constatat o creştere fără precedent a mortalităţii piscicole în Marea Neagră. Cei mai importanţi factori poluatori care afectează biodiversitatea marină sunt fluviile Nipru, Don, Nistru şi Dunărea (care varsă în fiecare an în Marea Neagră 60.000 de tone de fosfor şi 340 de tone de azot anorganic). Alţi factori care contribuie la degradarea Mării Negre sunt pescuitul excesiv şi deşeurile. Un grup de specialiști a apreciat că, în aproximativ 30 de ani, viata subacvatică va dispărea complet din Marea Neagră, din cauza hidrogenului sulfurat. Consider că aceste probleme ar trebui să ocupe un loc cât mai important pe agenda europeană.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) În anul 2007, a fost recunoscută importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru Uniunea Europeană. Ca urmare a aderării României şi Bulgariei, o parte a Mării Negre a devenit mare interioară a Uniunii Europene. Deoarece evenimentele din această regiune, care este situată din punct de vedere geopolitic între Europa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, au, de asemenea, impact asupra afacerilor interne ale Uniunii Europene, există necesitatea unei implicări mai mari în această zonă. Scopul constă în dezvoltarea cooperării regionale între Uniunea Europeană şi această regiune, precum şi în interiorul regiunii. Se urmăreşte dezvoltarea regiunii Mării Negre într-o zonă de stabilitate, securitate, democraţie şi prosperitate. În plus, se iniţiază proiecte comune, cum este crearea unui Forum al societăţii civile din regiunea Mării Negre, consolidarea reţelelor academice şi de studenţi şi crearea unui institut pentru studii europene în regiunea Mării Negre. Prin urmare, am votat în favoarea raportului.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Regiunea Mării Negre este importantă pentru Uniunea Europeană şi o regiune care necesită o abordare integrată şi o mai mare vizibilitate în cadrul acţiunii Uniunii Europene din viitor. Regiunea are nevoie de măsuri democratice, menite, în principal, să asigure securitatea, stabilitatea şi pacea şi să crească prosperitatea. Obiectivul strategiei este şi asigurarea securităţii energetice a Uniunii Europene. În contextul creării unei strategii pentru macroregiunea Mării Negre şi apoi pentru regiunea Dunării, propunerea înaintată de Comisia Europeană în anul 2007 intitulată ‘Sinergia Mării Negre – o nouă iniţiativă de cooperare regională’ (care recunoştea rolul strategic al regiunii pentru Uniunea Europeană) este metoda cea mai bună de a aborda aspectele menţionate anterior. Din nefericire, rezultatele sinergiei Mării Negre au fost oarecum limitate până în prezent. În plus, nu există o imagine clară şi cuprinzătoare cu privire la rezultatele actuale ale aplicării, motiv pentru care este criticat din ce în ce mai mult faptul că Uniunea Europeană nu are o viziune coerentă şi că strategia este prea fragmentată. De aceea, conform raportorului, deşi fondată pe meritele Sinergiei Mării Negre, strategia Uniunii Europene pentru Marea Neagră ar trebui să pună în aplicare un cadru politic mai puternic şi să stimuleze implicarea Uniunii Europene în regiunea Mării Negre. Ca şi în cazul strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice şi regiunea Dunării, succesul aplicării va depinde de un dialogul reuşit la toate nivelele cooperării regionale, deoarece acest dialog va da naştere unor propuneri de mecanisme adecvate şi regulate de raportare, monitorizare, evaluare şi urmărire.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Importanţa strategică a regiunii Mării Negre este recunoscută încă din anul 2007: odată cu aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, Marea Neagră a început să aibă un impact direct asupra afacerilor interne ale Uniunii, motiv pentru care trebuie să existe o mai mare implicare a Uniunii Europene în zonă. În opinia mea, aplicarea unei strategii pentru a încuraja o mai mare cooperare între Uniunea Europeană şi această regiune este un obiectiv pe care Uniunea ar trebui să şi-l fixeze cât mai curând. Această iniţiativă, denumită Sinergia Mării Negre, ar putea transforma regiunea într-o zonă de stabilitate, securitate, democraţie şi prosperitate. În linie cu Parlamentul, aprob – votând pentru – sprijinirea creării şi lansării Sinergiei Mării Negre. Consider că se poate promova dezvoltarea economică, socială şi culturală a regiunii, respectând drepturile omului şi libertăţile fundamentale, liberalizând în continuare comerţul şi intensificându-l în interiorul regiunii. În contextul dezvoltării şi al unei mai mari integrări între statele membre, aprobând acest raport, încurajez creşterea şi dezvoltarea regiunii Mării Negre prin intermediul unui plan de acţiune care conţine obiective clare şi acţiuni emblematice.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Facem apel la Comisie şi la Serviciul european pentru acţiune externă (SEAE) pentru a redacta o strategie pentru regiunea Mării Negre, în paralel cu revizuirea politicii europene de vecinătate, definind astfel o abordare comunitară cuprinzătoare a provocărilor şi oportunităţilor regiunii, cu un plan de acţiune detaliat, obiective clare, iniţiative emblematice şi indicatori de referinţă. Considerăm că strategia va crea condiţii pentru o coordonare eficientă a activităţilor şi repartizarea sarcinilor. În afară de acest lucru, PE reiterează apelul său către Comisie şi SEAE pentru a realiza revizuiri regulate ale aplicării strategiei, stabilind mecanisme concrete de monitorizare, evaluare, urmărire şi raportare, şi solicită consultarea comisiilor relevante din cadrul Parlamentului European în etapele cheie ale acestui proces.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Drept urmare a aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană în anul 2007, unele părţi ale ţărmurilor Mării Negre au devenit parte din Europa. În acelaşi an, a fost creată o nouă politică europeană denumită Sinergia Mării Negre, care are menirea de a promova stabilitatea, securitatea, democraţia şi prosperitatea în regiune.

Încă din anul 2008, Parlamentul European şi-a exprimat sprijinul pentru crearea sinergiei şi a solicitat şi elaborarea unui plan de acţiune detaliat pentru această zonă, stabilind o serie de obiective concrete de atins. Din nefericire, până în prezent, proiectul pare a fi eşuat parţial, ca urmare a lipsei de vizibilitate a fondurilor puse la dispoziţie. Prin urmare, trebuie creată cât mai curând o linie bugetară specifică pentru acesta. Ar trebui să prevadă reguli clare pentru acordarea fondurilor, pentru ca cerinţele şi caracteristicile specifice ale regiunii să se poată axa asupra acestora.

Trebuie să implicăm într-o măsură mai mare autorităţile locale, comunităţile de afaceri şi organizaţiile neguvernamentale prezente în teritoriu. Trebuie dezvoltat potenţialul de creştere economică şi socială din regiunea Mării Negre, începând cu sectoare cum sunt învăţarea de-a lungul vieţii şi adaptarea educaţiei la cerinţele pieţei muncii, precum şi planificarea unei strategii comerciale interregionale care să poată mării volumul comerţului internaţional.

  Daciana Octavia Sârbu (S&D), în scris. – Importanţa strategică a Mării Negre în ceea ce priveşte energia, comerţul şi transportul poate uneori implica o trecere pe plan secundar a preocupărilor de mediu. În comunicarea sa din anul 2007 privind Sinergia Mării Negre, Comisia a declarat că "aderarea Comunităţii la Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării este o prioritate". În anul 2008, Comisia a confirmat că "analizează condiţiile aderării Comunităţii Europene". Raportul pe care l-am votat astăzi reafirmă importanţa acestei convenţii şi aş dori să reiterez necesitatea continuării activităţii Comisiei în direcţia aderării depline a Uniunii Europene la aceasta. Trebuie să colaborăm cu alţi parteneri în acest cadru pentru a garanta deplina aplicare a măsurilor de protecţia mediului, de care are extraordinar de mare nevoie această regiune.

  Csanád Szegedi (NI), în scris. – (HU) Consider că raportul, care urmăreşte dezvoltarea regiunii Mării Negre în cadrul strategiei comunitare relevante, merită sprijin. Consider că este important ca Uniunea Europeană să elaboreze un plan de acţiune cu privire la Sinergia Mării Negre. Obţinerea păcii şi stabilităţii în regiune este în opinia mea un obiectiv prioritar, iar garantarea securităţii energetice prin intermediul proiectului este la fel de importantă.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Regiunea Mării Negre prezintă o importanţă strategică majoră pentru Uniunea Europeană. Această importanţă rezultă din locaţia sa geografică, care cuprinde trei state membre ale Uniunii Europene, şi anume Grecia, România şi Bulgaria, o ţară candidată, Turcia, şi şase parteneri, inclusiv Rusia. În afară de acest lucru, provocările cu privire la sursele de securitate şi energie fac necesară creşterea implicării şi angajamentului Uniunii Europene în relaţiile sale cu ţările din această regiune. De aceea, mă alătur îngrijorările exprimate în documentul votat astăzi, care se împart în două categorii: garantarea păcii, democraţiei şi stabilităţii în regiunea Mării Negre şi garantarea securităţii alimentării cu energie a Uniunii Europene. Din punct de vedere regional, consider că este necesară crearea unor sinergii şi dezvoltarea unei mai mari cooperări prin stabilirea unui parteneriat mai eficient cu privire la transport şi energie, pentru o mai mare diversificare a canalelor şi surselor de aprovizionare. Consolidarea dialogului dintre Uniunea Europeană şi regiunea Mării Negre va fi cu siguranţă avantajoasă, deoarece diferitele părţi vor putea beneficia de o cooperare mai eficientă.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Am susţinut raportul privind strategia Uniunii Europene în regiunea Mării Negre. Măsurile adoptate în trecut în Mediterana Europeană de Est nu au fost coordonate, iar rezultatele obţinute au fost marginale. Regiunea Mării Negre se confruntă cu conflicte bilaterale de mulţi ani. Având în vedere faptul că două state membre ale Uniunii Europene se învecinează cu Marea Neagră şi că regiunea a devenit, prin urmare, una dintre vecinii direcţi ai Uniunii, Uniunea Europeană trebuie să se implice mai îndeaproape în dialogul regional pentru a promova stabilitatea politică în regiune. Cooperarea în scopul stabilirii structurilor regionale va fi, de asemenea, în avantajul mediului înconjurător, care constituie în prezent o cauză considerabilă de îngrijorare. Uniunea Europeană trebuie să furnizeze sprijin activ pentru a influenţa echilibrul dintre dezvoltarea economică şi protecţia mediului înconjurător. La urma urmei, şi Europa are interese pe care le urmăreşte în regiunea Mării Negre. Zona face parte integrantă din strategia energetică a Uniunii Europene, prin urmare, această nouă strategie este o aplicare a unei strategii energetice la nivel mai înalt şi va oferi sinergie şi continuitate muncii noastre la nivel european.