Olle Schimdt (ALDE). - Domnule președinte, acum ar trebui să numim cei trei președinți ai noilor autorități de supraveghere financiară. Aș aduce în atenția Parlamentului că niciunul dintre aceștia nu este femeie. Consider că este foarte neobișnuit faptul că Comisia nu poate să găsească nici măcar o femeie care să fie competentă pentru una dintre aceste autorități.
(Aplauze)
William (The Earl of) Dartmouth (EFD). - Domnule președinte, aș dori să o propun pe doamna Andreasen pentru unul dintre aceste roluri.
(Aplauze și încurajări din partea Grupului EFD)
Enikő Győri, președinta în exercițiu a Consiliului. –Domnule președinte, seara trecută am avut o discuție foarte fructuoasă în acest Parlament cu privire la procesul de numire a președinților și directorilor executivi pentru noile agenții de supraveghere. Sunt, cu adevărat, recunoscătoare acestui Parlament și deputaților care au participat la dezbatere.
Aceștia au subliniat câteva chestiuni care trebuie clarificate și care vor trebui monitorizate pentru îndeplinirea obiectivului nostru comun: acela de a avea un sistem de supraveghere funcțional care să fie capabil să își facă munca cum trebuie.
Suntem de acord cu dvs. că este deosebit de important să ne asigurăm că agențiile pot funcționa independent, că au lideri capabili, cu autoritate adecvată și că se garantează finanțarea corespunzătoare a instituțiilor.
Mesajul Parlamentului a ajuns la Președinție și a găsit uși deschise. Sunt convinsă că am reușit să ajungem la un acord bun cu privire la această problemă. Vă invit prietenos pe toți să votați în sprijinul candidaților.
Președintele. - Poate că sunteți disponibilă pentru post?
Michel Barnier, membru al Comisiei. – (FR) Domnule președinte, doamnelor și domnilor, votul pe care îl veți da cu o înaltă responsabilitate este unul foarte important.
Este vorba despre alegerea președinților celor trei autorități de supraveghere – pentru bănci, asigurări și piețe – și despre a pune astfel în funcțiune aceste trei noi autorități. Împreună cu Consiliul pentru riscuri sistemice, aceștia vor constitui în sfârșit prima arhitectură europeană reală de supraveghere a piețelor financiare, care vă datorează foarte mult, întrucât datorită votului acestui Parlament autoritățile au fost create, iar competențele lor consolidate.
Veți da acest vot în modul cel mai responsabil și noi vom respecta decizia dvs. Deoarece era responsabilitatea mea în cadrul Comisiei, am efectuat selecția candidaților dintre cele 275 persoane care au candidat, pe care nu le-am ales eu. Acestea erau persoane din statele membre și din cadrul autorităților de reglementare, care au depus candidaturi libere. A fost un proces deschis și transparent, în care putea participa oricine, dacă dorea.
La sfârșitul acestui proces, am întâlnit personal persoanele preselecționate. Trebuie să spun, domnule Schimdt, că eu însumi am regretat faptul că, pentru unul dintre cele trei posturi – postul Autorității europene bancare – una dintre cele două persoane preselecționate, o candidată cu mari calități, s-a retras în ultimul minut, chiar înainte de Crăciun. Primul angajament pe care doresc să îl fac este de a asigura că procesul de numire a directorilor executivi aflat în desfășurare – chiar în această dimineață am întâlnit candidații preselecționați pentru una dintre autorități – este mai echilibrat și că există o mai mare diversitate de reprezentării, în special din punctul de vedere al egalității de gen, care este o cerință legitimă a Parlamentului European.
Am selecționat acești candidați în baza aptitudinilor, expertizei și devotamentului lor față de Europa și independență. Voi face același lucru când va fi vorba de directorii executivi, pentru ca aceste trei autorități să aibă credibilitatea și autoritatea necesare.
Doamnelor și domnilor, acest vot este important. Într-o scrisoare trimisă ieri dnei Bowles și domnului Lehne, am promis – și v-am confirmat acest angajament în această dimineață împreună cu vicepreședintele Šefčovič –că vom acorda acestor trei autorități resursele practice, financiare și umane necesare pentru a ne asigura că beneficiază de credibilitatea și independența de care au nevoie și înțeleg că Președinția a promis aceleași lucruri.
Aceste trei autorități au un volum de muncă considerabil de făcut, cu privire la testele de rezistență, agențiile de rating de credit și textele pe care le discutați în acest moment referitoare la reglementarea instrumentelor derivate și a vânzării în lipsă. Nu ducem lipsă de activitate. Știm că piețele se mișcă într-un ritm mult mai rapid decât democrația. Am încredere în Parlament pe măsură ce se pregătește să voteze și confirm angajamentele făcute de Comisie pentru a asigura independența, resursele practice și credibilitatea acestor trei autorități noi.
Sharon Bowles, autoare. – Domnule președinte, îmi pare rău ca iau din timpul deputaților.
Rezoluțiile au fost depuse deoarece comisia nu a fost mulțumită de procedurile instituționale și a dorit să obțină asigurări din partea Comisiei și a Președinției. În dezbaterea de ieri și în declarațiile scrise și scrisorile care mi-au fost adresate, au fost date asigurările corespunzătoare, și toate acestea vor fi publicate.
Majoritatea recomandărilor din partea comisiei în acest moment sunt de a aproba toți candidații, lucru cu care, personal, sunt de acord. Asta înseamnă să votăm împotriva tuturor rezoluțiilor.
Au existat patru chestiuni pentru care am dorit asigurări.
În ceea ce privește independența autorităților, Comisia și președinția au confirmat respectarea prevederilor privind independența autorităților, președinților, directorilor executivi și membrilor consiliului de administrație ale acestora.
În ceea ce privește reprezentanții consiliului de administrație, Comisia este vigilentă cu privire la numirea șefilor autorităților de supraveghere în consiliile de administrație, după cum prevede regulamentul, iar Președinția a susținut declarația Comisiei.
În ceea ce privește resursele bugetare adecvate, Comisia a recunoscut nevoia de a aloca resursele bugetare și umane adecvate autorităților, cu care Președinția a fost de acord și, mai mult, a afirmat importanța îndeplinirii obligațiilor de către statele membre.
Cu privire la procedura de numire, am descoperit cu toții că suntem constrânși de reglementări în moduri necorespunzătoare despre care sunt conștiente toate părțile, precum criteriului vârstei de pensionare extinsă până la încheierea mandatului și, de asemenea, aspectele legate de gen. Aceste chestiuni vor fi abordate în revizuire, cu care atât Comisia, cât și Președinția sunt de acord.
Comisia insistă în continuare asupra unui rol în procedurile actuale și viitoare de preselecție pentru toate posturile, precum cel de director executiv. Din motive democratice, membrii doresc să poată exprima o preferință pentru candidați individuali și, astfel, s-au păstrat rezoluțiile în ordinea de zi pentru votare. Cu toate acestea, după cum spuneam, dacă doriți să aprobați numirile, lucru cu care sunt de acord, atunci ar trebui să votați împotriva rezoluțiilor.
Președintele. - Stimați colegi, am ajuns acum la o procedură oarecum nefastă, după cum a menționat doamna Bowles. Vom vota acum, dar dvs. votați pentru dacă sunteți împotriva candidatului și votați împotrivă dacă vreți să confirmați candidatul. Nu înțeleg situația, dar aceasta este.