Stenograma dezbaterilor

Marţi, 15 februarie 2011 - Strasbourg

12. Adoptarea de modificări ale tratatului (dezbatere)

  Preşedintele. – Următorul punct pe ordinea de zi este declaraţia Comisiei privind adoptarea unor modificări ale tratatului.

Aş dori să vă atrag atenţia asupra faptului că nu au fost prevăzute întrebări din public pe parcursul acestei dezbateri. Cu toate acestea, suntem cu toţii conştienţi că aceasta este o dezbatere extrem de importantă şi una căreia îi acordăm o mare importanţă.

  José Manuel Barroso, preşedinte al Comisiei. – (FR) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, astăzi, Comisia Europeană şi-a exprimat avizul favorabil privind decizia luată de Consiliul European în decembrie de a da curs modificării limitate a articolului 136 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

După cum ştiţi, obiectivul este de a le permite statelor membre din zona euro să creeze un mecanism permanent de asigurare a stabilităţii financiare a zonei euro în ansamblu. În 2013, acest mecanism european de stabilizare va înlocui actualele instrumente temporare de stabilizare – Fondul european de stabilitate financiară şi mecanismul european de stabilizare financiară – şi ştim cu toţii cât de utile sunt acestea.

Aici discutăm despre o decizie care este esenţială pentru confirmarea determinării noastre de a ne apăra actuala noastră monedă comună şi de a garanta stabilitatea financiară când ne confruntăm cu dezechilibrele economice din anumite state membre, dezechilibre pe care trebuie să le corectăm. Acesta este un mecanism care este necesar în vederea definitivării cadrului tratatului.

Acestea fiind zise şi astfel cum am subliniat eu însumi în timpul ultimului Consiliu European, fiecare iniţiativă – inclusiv cele privind competitivitatea şi convergenţa economiei europene, şi spun competitivitate şi convergenţă, deoarece este vorba şi despre convergenţa economiilor noastre – fiecare iniţiativă, după cum spuneam, trebuie să respecte tratatul, precum şi principiile şi normele stabilite pentru Uniune şi instituţiile sale.

Prin urmare, Comisia va lua orice iniţiativă – legislativă sau de alt tip – în vederea garantării consecvenţei între viitorul mecanism de stabilizare şi guvernanţa economică realizată de Uniune în interiorul zonei euro.

Bineînţeles, respectarea tratatului este extrem de importantă şi sunt reasigurat că, la data de 4 februarie, Consiliul European va recunoaşte acest lucru. Mecanismele de consolidare a competitivităţii şi convergenţei economiei europene, care se aplică nu doar în cadrul celor 17 membre actuale ale zonei euro, ci tuturor celor 27 de state, vor fi create în conformitate cu tratatele – şi anume, cu competenţele Uniunii şi ale instituţiilor sale şi în special cu competenţele Parlamentului şi ale Comisiei. Avizul tocmai adoptat de Comisie menţionează în mod explicit acest lucru.

Astăzi vorbim despre o problemă europeană de interes general. Este evident că protejarea monedei euro nu este doar în interesul statelor membre din zona euro. Din acest motiv, în cazul în care acestea doresc acest lucru, statele membre care nu aparţin zonei euro pot fi implicate în activitatea de introducere a mecanismului permanent. De asemenea, dacă este necesar, acestea vor putea să ia decizia să participe la operaţiunile care se vor pune în aplicare în contextul acestui viitor mecanism, astfel cum au procedat deja o serie de state în cadrul mecanismelor temporare actuale.

De asemenea, astăzi dezbatem răspunsul nostru global la criză pentru care instituirea viitorului mecanism european de stabilizare reprezintă una dintre componentele cheie. Trebuie să avansăm în mod rapid şi adecvat în ceea ce priveşte acest subiect.

Urgenţa nu înseamnă grabă şi cu siguranţă nu exclude să ne acordăm timp în vederea unei reflecţii comune. Deciziile de punere în aplicare a lecţiilor crizei pe care le vom lua în decursul următoarelor săptămâni sunt decizii fundamentale pentru viitorul nostru comun. Prin urmare, trebuie să fim extrem de clari în ceea ce priveşte orientarea căreia dorim să ne dedicăm.

Suntem cu toţii de acord că trebuie să ne îmbarcăm în trenul reformei pentru a conserva stabilitatea financiară, pentru a creşte competitivitatea şi convergenţa economiilor noastre şi pentru a elibera potenţialul complet al creşterii durabile care generează locuri de muncă.

Acum ne rămâne să determinăm calea pe care o vom urma la bordul acestui tren şi cred că pentru a face să înainteze acest tren european, cele mai bune căi sunt cele ale UE. Modul în care vom introduce mecanismul european de stabilizare va contribui în mare măsură la aflarea răspunsului la această întrebare.

În ceea ce priveşte procedura, Comisia crede că s-au îndeplinit condiţiile pentru efectuarea unei revizuiri simplificate a tratatului cum ar fi cea prevăzută la articolul 48 alineatul (6) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră vă întrebaţi referitor la caracterul extrem de interguvernamental al acestui mecanism permanent. Şi noi am fi preferat o evoluţie mai rapidă care să fie mai ancorată în sistemul Uniunii. Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că acest pas nou nu reduce actualele competenţe ale Uniunii şi ale instituţiilor sale. El ne sporeşte capacitatea colectivă de a răspunde la anumite provocări pe care nu le-am prevăzut în mod explicit în cadrul tratatului.

Aici aş dori să subliniez anumite puncte de fond care au fost accentuate în cadrul avizului Comisiei. Acestea ne vor ajuta, cred eu, să ne orientăm spre o Uniune care dă dovadă de o mai mare solidaritate, o Uniune mai responsabilă, mai unită şi mai puternică.

Primul aspect este solidaritatea. Aici, vorbim despre o valoare fundamentală a Uniunii Europene şi vreau să fiu extrem de precis privind acest punct. În timpul discuţiilor privind proiectul de modificare limitată a Tratatului, Comisia a afirmat că această modificare nu ar dăuna în niciun fel mecanismelor de solidaritate prevăzute la articolul 122 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în eventualitatea apariţiei în cadrul unui stat membru a dificultăţilor sau a gravei ameninţări a dificultăţilor. în consecinţă şi contrar opiniilor anumitor persoane, articolul 122 nu suferă nicio modificare.

În cadrul Uniunii, solidaritatea înseamnă şi responsabilitate. În Europa, solidaritatea nu poate exista fără responsabilitate; bineînţeles, nici responsabilitatea nu poate exista fără solidaritate. Acest lucru este valabil în special pentru solidaritatea şi responsabilitatea financiară, iar acesta este spiritul absolut al mecanismelor tranziţionale de stabilizare. Acesta va fi şi spiritul mecanismului permanent, pentru care vor exista condiţii extrem de stricte. Să fim clari: toate statele membre trebuie să respecte o politică financiară responsabilă.

Solidaritatea şi responsabilitatea din cadrul Uniunii Europene pot fi consolidate doar cu ajutorul unei mai mari coordonări şi a unei monitorizări mai bune. Aceasta este lecţia esenţială pe care am învăţat-o din criză. Guvernanţa economică întreprinsă de Uniune în zona euro va constitui astfel baza pe care se va construi viitorul mecanism de stabilizare.

Va trebui să consolidăm guvernanţa economică europeană; adică, va trebui să o extindem şi să o aprofundăm pentru a garanta stabilitatea zonei euro în special şi stabilitatea Uniunii Europene în ansamblu. Extinderea guvernanţei economice înseamnă includerea nu doar a politicilor bugetare, dar şi a politicilor economice şi a reformelor structurale. Acesta este obiectivul complet al semestrului european asupra căruia am convenit.

Acest proces a fost lansat prin intermediul prezentării analizei anuale a creşterii elaborată de Comisie. Acest document afirmă şi demonstrează în mod clar faptul că politicile actuale nu sunt suficiente. Trebuie să facem mai mult pentru a răspunde actualelor provocări. Trebuie să facem mai mult împreună şi nu trebuie să ne separăm. Trebuie să facem mai mult pentru a crea o mai mare convergenţă şi pentru a nu crea mai multe diferenţe.

În ceea ce priveşte aprofundarea guvernanţei economice, exact acesta este obiectivul pachetului de şase propuneri care a fost prezentat de către Comisie. Ştiu că ne vom putea baza pe sprijinul ferm al Parlamentului în acest scop şi vă mulţumesc pentru acest sprijin. Puteţi fi siguri că noi, cei din Comisie, vom sprijini şi facilita acest proces până la finalizarea acestuia, astfel încât să ne putem realiza ambiţiile.

Viitorul mecanism european de stabilizare va aparţine exact acestui pachet de reforme, la fel ca şi consolidarea Fondului european de stabilitate financiară în viitorul mai apropiat. Sunt convins că abordarea noastră este cea corectă şi că fiecare va avea un rol de jucat în cadrul acesteia. Comisia îşi va juca rolul complet şi intenţionează să participe în mod activ, în special la activitatea de introducere a viitorului mecanism european de stabilizare.

Acum, nu este suficient să avem abordarea corectă; trebuie să o şi aplicăm. Cred că vom reuşi să ne punem în aplicare abordarea dacă respectăm câteva reguli simple şi clare de conduită. Aici mă refer la legitimitatea democratică bazată pe controlul Parlamentului European. Mă gândesc şi la puterea pe care o câştigăm de la instituţiile permanente care acţionează cu transparenţă şi care sunt instituţii comune pentru cele 27 de state membre, garantând în acelaşi timp consecvenţa în întreaga Uniune.

Mă gândesc şi la principiul egalităţii statelor membre în cadrul tratatului şi la principiul concurenţei loiale, conform căruia acţiunile decise de statele membre nu pot afecta, modifica sau dăuna eficienţei cooperării care are loc la nivelul Uniunii Europene.

Vom fi vigilenţi şi ne vom asigura că nu se va decupla niciun vagon, fapt care ar crea riscul de deraiere a întregului tren. Trebuie să investim mai mult în încrederea între statele membre şi între statele membre şi instituţiile europene.

Suntem o Uniune şi trebuie să ne comportăm ca atare pentru a ieşi din criză şi pentru a construi fundaţii solide pentru o Europă mai competitivă, mai prosperă, mai stabilă şi mai incluzivă. Acesta este spiritul în care trebuie să se desfăşoare acţiunile noastre; acesta este spiritul în care a acţionat Comisia şi în care va continua să acţioneze. Cred că pot afirma că ne putem baza pe sprijinul dvs. în acest sens.

  Elmar Brok, în numele Grupului PPE. – (DE) Dle Preşedinte, dle Barroso, doamnelor şi domnilor, suntem pe deplin conştienţi că Tratatul are nevoie de o dispoziţie în vederea generării securităţii juridice. În ţara mea, acest lucru este privit drept o necesitate constituţională şi de aceea dezbatem necesitatea unei modificări a tratatului, astfel încât să putem garanta stabilitatea monedei euro pe termen lung.

Există multe alte posibilităţi care implică modificări mai extinse ale tratatului care le-ar încorpora complet în politica comunitară. În mod alternativ, putem utiliza o formulare diferită la un alt punct în cadrul articolului relevant. Pe de altă parte, există atunci, bineînţeles, riscul ca procedura simplificată să nu mai poată fi aplicată, fapt care ar duce la necesitatea referendumurilor. În consecinţă, nu vom mai putea lua o decizie la timp, fapt care poate provoca probleme care ar afecta pieţele financiare.

Cu toate acestea, este important să explicăm faptul că uniunea monetară reprezintă o competenţă comunitară. Trebuie să ne asigurăm că această competenţă nu este subminată fie de mecanismul de stabilizare, fie de pactul privind concurenţa.

Tratatul are deficienţe care, din păcate, pot fi rezolvate doar adoptând o abordare interguvernamentală, având în vedere circumstanţele deja descrise. Cu toate acestea, există unele state membre care convin asupra regulamentelor comune, cum ar fi procedura de cooperare sporită, dar utilizează instituţiile Uniunii Europene în vederea realizării activităţii necesare. Acest lucru trebuie să fie posibil şi în acest context şi vizează în special Comisia. Ar fi greşit să stabilim structuri paralele care s-ar îndepărta din ce în ce mai mult şi ar împiedica comunitatea să rămână un ansamblu unit pe termen lung. Trebuie să evităm cu orice preţ acest lucru. Dacă nu reacţionăm într-o manieră responsabilă şi corectă în următoarele săptămâni, am putea fi martorii apariţiei unei separări.

Trebuie să clarificăm şi faptul că metoda comunitară şi cea interguvernamentală nu deţin o importanţă egală. Metoda interguvernamentală este pur şi simplu un ajutor care se va utiliza atunci când metoda comunitară nu este disponibilă din motive legate de tratat. Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că în cazul unei posibile modificări a tratatului, problema poate fi transferată politicii comunitare fără probleme majore, astfel cum am procedat cu Schengen şi cu multe alte exemple în trecut.

Acest lucru necesită o soluţie radicală care, în acelaşi timp, furnizează şi structuri juridice clare, astfel încât ţările care nu sunt incluse să poată fi sigure că vor fi implicate atunci când vor îndeplini condiţiile. Trebuie să garanteze şi faptul că ţările mici sunt pe picior de egalitate, deoarece ştim că structurile comunitare nu asigură doar coeziunea, dar şi capacitatea de a lua decizii pe termen lung. Încă trebuie să aflăm cât de dificilă va fi abordarea interguvernamentală în cazul pactului privind concurenţa.

Există trei domenii. Primul dintre acestea este reprezentat de Pactul de stabilitate şi creştere care implică legislaţia normală şi metoda comunitară. Mai este şi modificarea tratatului, care aduce odată cu ea riscul divizării, şi Pactul privind concurenţa, care cu siguranţă necesită dezbateri ulterioare. Parlamentul trebuie să demonstreze că acest lucru este responsabil şi trebuie să procedăm la fel în cadrul grupului nostru. Ştim cât de importante sunt data de 24 martie şi următoarea zi de luni. Cred că nu acţionăm pentru a găsi soluţia ideală, dar dacă acţionăm în mod responsabil, celelalte instituţii şi în special Consiliul trebuie să procedeze la fel.

Ideea noastră este că trebuie să acceptăm abordarea interguvernamentală drept o soluţie temporară. Acest lucru se leagă de competenţele instituţiilor şi, în mod specific, de Comisie în ceea ce priveşte acest aspect. Pe parcursul următoarelor câteva zile, Consiliul trebuie să fie disponibil pentru dezbateri. Acest lucru înseamnă că suntem pregătiţi să dezbatem acest aspect pentru a depăşi problemele pe care le avem în această Cameră, deoarece ţările mici şi ţările din afara zonei euro simt că sunt dezavantajate ca urmare a modului specific în care s-a iniţiat pactul privind concurenţa. Toate aceste lucruri ne îngreunează activitatea. Aş dori să vă asigur că există o majoritate în favoarea acestui plan în termenul necesar. Sper că în timpul dezbaterilor noastre, Consiliul ne va oferi şansa de a reuni această majoritate.

  Roberto Gualtieri, în numele Grupului S&D. – (IT) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, ne aflăm la o răscruce a viitorului Uniunii Europene. După multe amânări de care ne facem vinovaţi, a devenit evident pentru fiecare dintre noi că Europa are nevoie de o guvernanţă economică reală, care trebuie să fie deosebit de stringentă pentru acele ţări care au adoptat moneda euro.

Prin urmare, salutăm crearea unui mecanism permanent de stabilizare, despre care simţim că este un punct esenţial în construirea unei guvernanţe economice reale în Europa, chiar dacă continuăm să protejăm rezervele juridice şi politice privind procedura adoptată, despre care credem că este riscantă şi că nu face uz deplin de instrumentele furnizate prin tratat. Mă bucur să aud că şi dvs. împărtăşiţi aceste rezerve.

În orice caz, acum ne concentrăm asupra unui punct diferit: cum va funcţiona de fapt noul mecanism? Va contribui la consolidarea guvernanţei economice a Uniunii Europene sau va reprezenta avansarea în direcţia unui nou (şi inevitabil discret) „interguvernamentalism”, care este direcţia adoptată şi de nefericita formulare a pactului franco-german privind concurenţa? Practic, în ce direcţie se îndreaptă acest tren? Cine îl va conduce?

Într-adevăr, pe de o parte, amendamentul propus la articolul 136 stabileşte un mecanism interguvernamental care este complet deconectat de Uniune şi de instituţiile sale, în timp ce, pe de altă parte, putem citi în avizul Comisiei că mecanismul va trebui să se bazeze pe guvernanţa economică exercitată de Uniune şi că vor fi luate toate măsurile de către Comisie pentru a asigura consecvenţa între mecanismul de stabilizare şi guvernanţa economică menţionată anterior.

Apreciem aceste intenţii dar, întrucât nu există niciun semn referitor la acestea în cadrul propunerii de modificare a articolului 136, credem că a sosit momentul să definim în mod clar modul în care va funcţiona acest mecanism. Ce procedură se va adopta pentru instituirea mecanismului? Ce rol va avea Comisia în gestionarea acestuia şi în definirea condiţiilor pentru punerea sa în aplicare? Care va fi componenţa secretariatului? Ce crede Consiliul referitor la afirmaţiile dlui Barroso privind validitatea extraordinarelor mecanisme actuale de solidaritate? Va avea şi Parlamentul European un rol?

Cred că doar o reformulare a amendamentului la articolul 136 sau, în mod alternativ, o declaraţie clară din partea Consiliului European privind aceste probleme vor ajuta Parlamentul să adopte un aviz în conformitate cu programul dorit de Consiliul European.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD). – Dle Preşedinte, aş dori să-l întreb pe dl Gualtieri dacă s-a gândit vreodată că pentru cetăţenii şi şomerii Europei cooperarea interguvernamentală ar fi o cale mult mai bună decât superstatul european pentru care se pare că militează? S-a gândit la acest lucru?

  Roberto Gualtieri (S&D). – (IT) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, sunt un susţinător fervent în ceea ce priveşte Uniunea Europeană şi competenţele pe care i le-a atribuit tratatul, care cred că reprezintă şi cea mai bună cale de a-şi îndeplini rolul în calitate de reprezentanţi ai cetăţenilor Uniunii Europene.

  Guy Verhofstadt, în numele Grupului ALDE. – (FR) Dle Preşedinte, cred că putem fi mulţumiţi de declaraţiile dlui Barroso privind amendamentul la tratat. Bineînţeles, acum depinde de noi să elaborăm avizul nostru şi trebuie să facem acest lucru înainte de 24 martie, deoarece la acea dată va avea loc o reuniune importantă a Consiliului. Putem ajunge la o majoritate în favoarea unei proceduri simplificate? Vom vedea. Cred că încă mai trebuie îndeplinite anumite condiţii.

Prima condiţie care îmi vine în minte este că trebuie să încercăm să ne asigurăm că mecanismul este gestionat cât mai mult posibil de Comisie. Am o serie de argumente bune în favoarea acestui lucru. Cu siguranţă aţi observat că la data de 6 ianuarie, mecanismul european de stabilizare financiară (MESF), care este gestionat de Comisie, a emis pe piaţă obligaţiuni în valoare de 5 miliarde de euro pentru o perioadă de cinci ani. La 25 ianuarie, Fondul european de stabilitate financiară, care este interguvernamental, a procedat în acelaşi mod, tot în valoare de 5 miliarde de euro şi tot pentru o perioadă de cinci ani.

Obligaţiunile gestionate de Comisie s-au emis la 2,5%, iar cele gestionate de sistemul interguvernamental au fost puse pe piaţă la 2,89%. Acest lucru înseamnă că MESF, care este gestionat în conformitate cu metoda comunitară, emite obligaţiuni la rate ale dobânzii mai mici decât sistemul interguvernamental. Am dorit să subliniez acest punct, deoarece este important să demonstrăm că metoda comunitară are rezultate mult mai bune faţă de sistemul interguvernamental.

În al doilea rând, cred că trebuie să ne întrebăm dacă putem utiliza amendamentul la articolul 136 în vederea consolidării pachetului de guvernanţă economică care se dezbate în prezent. Dna WortmannKool şi alţi raportori au prezentat şase propuneri. Cu toate acestea, în cadrul celor şase propuneri, avem nevoie de aprobarea Consiliului, astfel încât procedurile să poată fi iniţiate de Comisie. Şi această problemă poate fi rezolvată prin intermediul articolului 136. Am putea spune că în cazul în care se invocă articolul 136 – şi anume, mecanismul permanent de criză –, Comisia va putea să iniţieze în mod automat această procedură şi că cei din Consiliu nu o vor putea bloca cu o majoritate calificată inversă. Astfel, există un adevărat aspect automat al penalităţilor. Aceasta este cea de-a doua observaţie asupra căreia, din punctul meu de vedere, va trebui să revenim, astfel cum le-am comunicat dlor Brok şi Gualtieri, cei doi raportori ai comisiei noastre.-

Aş dori să mai fac un al treilea şi ultim comentariu. Dle Brok şi dle Gualtieri, în calitate de raportori, trebuie să încercaţi să obţineţi declaraţii şi asigurări din partea Consiliului, nu doar în ceea ce priveşte pachetul actual, dar şi privind toate aspectele care au fost anunţate în decursul acestor ultime zile: pactul privind concurenţa, metoda interguvernamentală, numărul mare de ţări care se opun acesteia etc. Pentru moment, există o adevărată divizare în cadrul Consiliului privind această problemă. Cred că trebuie să avem o asigurare din partea Consiliului că va aplica şi metoda comunitară în cadrul acestui al doilea pachet de guvernanţă economică. De ce? Deoarece metoda interguvernamentală nu funcţionează. Imaginaţi-vă pentru un moment că regulile privind concurenţa în cadrul Uniunii Europene ar fi gestionate de Consiliu. De câte ori vor fi fost penalizate societăţile care nu ar fi reuşit să aplice regulile privind concurenţa? O societate de stat sau privată nu va fi fost niciodată penalizată deoarece nu au reuşit să aplice regulile privind concurenţa în Uniunea Europeană. Acelaşi lucru este valabil şi pentru aceste reguli şi de aceea pledez ca cei doi raportori să încerce să obţină o asigurare că se va aplica şi metoda comunitară în cadrul celui de-al doilea pachet de guvernanţă economică.

  Rebecca Harms, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, cred că este clar că Parlamentul European înţelege de ce modificarea tratatului se bazează pe procedura simplificată. Ne confruntăm cu o situaţie de criză. Cu toate acestea, este evident şi faptul că Parlamentul European este de părere că nu este corect ca procedura care pune în aplicare mecanismul de criză să aibă drept rezultat eliminarea pe viitor a metodei comunitare şi excluderea, cel puţin parţială, a Parlamentului şi Comisiei Europene.

Aş dori şi să explic atitudinea noastră extrem de critică privind intensificarea interguvernamentalismului. Consider că în acest moment, din ce în ce mai puţini cetăţeni europeni înţeleg deciziile luate în fiecare situaţie. Cetăţenii germani se opun celor greci şi invers. Cetăţenii irlandezi consideră că băncile germane sunt salvate pe cheltuiala lor. Acest eşec de a înţelege situaţia este legat de faptul că Consiliul este o cutie neagră şi că deciziile se iau doar în ultimul minut.

Avem nevoie de mai multă transparenţă în acest domeniu. În mod contrar, vom pierde încrederea cetăţenilor mai repede decât putem să ne imaginăm. Prin urmare, trebuie să fiţi pregătiţi dacă doriţi să adoptăm procedura simplificată în acest moment, să consolidăm rolul Parlamentului în Consiliul şi în Comisie în calitate de reprezentant al cetăţenilor, astfel cum a promis fiecare înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Acest tratat şi cazul unei mai mari democraţii în Europa au fost susţinute nu doar de dvs., dle Barroso, dar şi de cei situaţi în poziţii conducătoare în cadrul statelor membre. Acum aş dori să văd acest lucru pus în practică.

Trebuie doar să aruncăm o privire la ceea ce se întâmplă în prezent în Grecia. Există un plan de privatizare a plajelor, astfel încât datoria Greciei să poată fi plătită. Acest lucru reprezintă o finalitate a modului în care a fost gestionată criză până în acest moment. Concentrarea completă asupra unei politici de austeritate, care a fost promovată pe larg de Germania, va aduce aceste ţări cu deficite bugetare în pragul dezastrului. Trebuie să evaluăm măsurile luate. Trebuie să dezbatem asupra structurii acestei politici de criză şi a presupusei politici de solidaritate. Cum altfel ne putem asigura că oriunde în Europa există o înţelegere clară a ceea ce trebuie făcut în această criză?

În acest moment aş dori să mai spun un singur lucru. Cred că trebuie să fim pregătiţi să arătăm solidaritate faţă de celelalte ţări din Europa. Fondurile de care dispunem în prezent nu sunt suficiente. Astăzi, la Bruxelles, s-a luat o decizie de a furniza mai multe lichidităţi. În curând va trebui să vorbim iar despre acest lucru şi despre obligaţiunile europene. Dl Verhofstadt a furnizat justificarea corectă în acest sens. Cu toate acestea, va trebui să dezbatem şi forma pe care dorim să o ia politica noastră de venituri pe viitor.

Îmi cer scuze pentru depăşire. Cu toate acestea, în ultimul rând, avem nevoie de mai mult timp pentru această dezbatere, astfel încât să ajungem la o concluzie şi nu doar să abordăm pur şi simplu o poziţie defensivă.

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Ashley Fox, în numele Grupului ECR. – Dle Preşedinte, sprijin această modificare a tratatului, la fel ca şi grupul meu, deoarece dorim să vedem stabilitate în zona euro. Deşi Regatul Unit nu este membru al zonei euro – şi sper să nu adere niciodată la aceasta – avem un mare interes în reuşita acesteia. Jumătate din comerţul Regatului Unit se desfăşoară cu ţări din zona euro. Oraşul Londra reprezintă capitala financiară a Europei. Deci Marea Britanie doreşte ca zona euro să fie în regulă şi sperăm că mecanismul de stabilizare propus va furniza asistenţă pe termen scurt sau mediu.

Speranţa mea este că acest Parlament va acţiona într-o manieră responsabilă şi va aproba modificarea propusă de Consiliu. Dar pe termen lung, în cazul în care zona euro va supravieţui şi va prospera, este necesară o modificare mai radicală. Dle Barroso, puteţi să aveţi cât de multă monitorizare şi supraveghere doriţi, cât de multă guvernanţă economică doriţi, dar în esenţă, dacă ţările precum Grecia, Irlanda şi Portugalia vor rămâne în zona euro, acestea trebuie să devină mult mai competitive, la fel de competitive ca Germania, şi în această direcţie ar trebui să-şi concentreze eforturile Comisia dvs.

  Lothar Bisky, în numele Grupului GUE/NGL. – (DE) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, Tratatul de la Lisabona este în vigoare de foarte puţin timp. Cu toate acestea, acum va fi modificat pentru a doua oară în doar câteva luni având în vedere presupusa problemă urgentă. Drept urmare, modificarea tratatului nu va urmări procesul democratic prevăzut în cadrul Tratatului de la Lisabona. În schimb, aceasta va fi decisă prin intermediul procedurii de urgenţă.

Am văzut cum s-a utilizat această procedură pentru a permite pachetelor de salvare pentru bănci, în valoare de miliarde de euro, să evite Parlamentul. Acum Consiliul este iar presat de timp şi mulţi şefi de stat doresc punerea în aplicare a modificării tratatului utilizând aşa numita procedură de urgenţă, în legătură cu care se presupune că ar fi fost încercată şi testată. Grupul Confederal al Stângii Unite Europene – Stânga Verde Nordică se opune acestei abordări care ameninţă să devină un proces standard şi solicită ca modificările tratatului să fie gestionate utilizând procedura normală, inclusiv convenţia, prevăzută de Tratatului de la Lisabona.

  William (The Earl of) Dartmouth, în numele Grupului EFD. – Dle Preşedinte, poate că pot porni de la zero. A început prin a fi pur şi simplu o uniune vamală, apoi a devenit o uniune politică, dar fără consimţământ democratic adecvat, apoi a devenit o uniune monetară – un fel de uniune monetară, deoarece zece state membre au fost destul de raţionale pentru a rămâne în afara acesteia – dar ceea ce avem acum este o uniune a datoriilor care pur şi simplu nu funcţionează.

Haideţi să aruncăm o privire la rata dobânzii în Federaţia germană. Dacă uniunea monetară ar funcţiona, toţi membrii uniunii monetare, toate ţările din zona euro, ar putea împrumuta bani cu aceeaşi dobândă – cu aceeaşi dobândă ca şi indicatorul cheie, Federaţia germană – dar lucrurile nu stau aşa. În prezent, Portugalia plăteşte cu 4,8% mai mult, Irlanda plăteşte cu 5,9% mai mult, iar Grecia plăteşte cu 8,25% mai mult. Este exact aşa cum a afirmat dl Gualtieri, un moment crucial.

Nu mă aştept ca preşedintele Grupului PPE sau preşedintele Grupului S&D – care dădea din cap în timp ce vorbeam – să înţeleagă importanţa critică a acestui lucru, dar cred că va trebui să o facă cât de curând. Problema dvs., şi este în principal problema dvs., ar fi rezolvată mai bine de cooperarea interguvernamentală. Guvernanţa economică este o capcană şi, mai mult, nu are niciun mandat. Nimeni nu i-a menţionat vreodată sau chiar luat în considerare pe contribuabilii presaţi din greu de taxe ai statului naţional în timp ce încercaţi să construiţi acest imperiu fragil şi van.

Încă o dată, vă reamintesc că există 27 de state membre: 11 dintre acestea sunt contribuabili net, iar 16 dintre acestea sunt receptori, iar între cele care contribuie şi cele care nu o fac există o adevărată prăpastie. Bănuiesc că majoritatea contribuabililor germani nu vor tolera pentru mult timp această şaradă scumpă.

În 1896, William Jennings Bryan, în cadrul unui discurs excelent referitor la bimetalism, a afirmat, „Nu veţi crucifica omenirea pe o cruce de aur”. Mai urgent, vă spun astăzi, şi în principal preşedintelui Comisiei, care deţine puterea executivă: nu veţi crucifica contribuabilii Regatului Unit şi ai restului Europei pe crucea monedei unice.

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Dle Preşedinte, în primul rând aş dori să discutăm despre scandalul aşa numitei proceduri „simplificate” – în realitate o procedură perfidă – de modificare a tratatului.

Nu există o dezbatere reală şi, ca de obicei, nicio consultare directă a cetăţenilor. Însă acesta nu este un subiect inofensiv. Este vorba despre a face permanent Fondul european de stabilitate financiară. Cu toate acestea, ce reprezintă acest fond dacă nu posibilitatea creării unei datorii europene care urmează să fie preluată eventual de statele membre, care sunt deja extrem de îndatorate şi care s-ar putea regăsi obligate să acopere această datorie europeană înainte de a-şi acoperi propriile datorii? Într-un fel, aceasta este politica economică a lui Sapeur Camember – principalul personaj al unei cărţi umoristice din Franţa –, soldatul căruia i se ordonă să astupe breşele din gardul cazarmei şi care, pentru a face acest lucru, construieşte un alt gard în imediata apropiere a acestuia.

În schimbul participării germane, ni se va permite un pact, denumit pactul privind concurenţa, ale cărui detalii, conform unei note din partea Secretariatului general pentru afaceri externe al guvernului francez, nu trebuiau dezvăluite. De fapt, se cunosc prea bine aceste detalii. Acesta va fi un remediu care implică o adevărate austeritate, monitorizare şi o standardizare crescută a politicilor bugetare.

Este vorba despre extinderea convergenţei, citez, la toate politicile care au un impact asupra competitivităţii, chiar dacă, în principiu, acestea intră sub incidenţa competenţelor naţionale. Pe scurt, este vorba despre transpunerea tuturor acelor politici germane la care visează atât de mult dl Sarkozy întregii zone euro. Nu este nimic acceptabil în acest lucru, cu atât mai mult cu cât este vorba despre alternativa unei pieţe omogene a datoriei europene suverane plus o creştere a bugetului european şi crearea unei taxe specifice pentru a-l alimenta. Trebuie să facem altceva.

  José Manuel Barroso, preşedinte al Comisiei. – (FR) În primul rând, aş dori să vă mulţumesc tuturor pentru discursurile dvs. şi le-aş mulţumi în special raportorilor, dl Brok şi dl Gualtieri, pentru comentariilor domniilor lor privind importanţa metodei comunitare, precum şi pentru atenţia referitoare la ceea ce ar putea deveni o derivă interguvernamentală. Nu pot decât să le mulţumesc pentru această atenţie.

În această situaţie specifică, haideţi să fim foarte clari: Comisia a sprijinit această revizuire, deoarece credem că aceasta vizează să răspundă unei provocări în ceea ce priveşte o competenţă care nu a fost prevăzută de tratat. Tratatul nu stabileşte un mecanism permanent de stabilizare. Astfel, statele membre au decis în mod unanim să creeze un mecanism şi să facă acest lucru pe o bază interguvernamentală. Aceasta a fost o decizie unanimă a statelor membre.

Nu ascund faptul că – şi am afirmat acest lucru foarte clar – voi fi alături de cei care doresc să treacă rapid la acest lucru. Un pas interguvernamental poate reprezenta un progres, dar mai degrabă am înainta mai rapid cu paşi interguvernamentali uriaşi. Cu toate acestea, după cum ştim, o serie dintre paşii uriaşi înainte ai Europei din istoria integrării europene au început cu iniţiative interguvernamentale, cum ar fi Schengen sau domeniul libertăţii şi al justiţiei, de exemplu. Astfel, întrebarea privind responsabilitatea politică era următoarea: trebuie sau nu trebuie să sprijinim un lucru care, deşi nu este în deplină conformitate cu preferinţele noastre – adică metoda comunitară – implică totuşi consolidarea capacităţii noastre colective de a răspunde provocărilor care nu erau prevăzute în mod explicit de tratat? Răspunsul nostru la această întrebare este „da”. Cred că trebuie să fim în favoarea acestui lucru. De aceea avizul Comisiei este pozitiv în ceea ce priveşte această reformă a tratatului.

Cu toate acestea, aş dori să afirm deschis că Comisia preferă abordarea comunitară. În mod accidental, aceasta este dezbaterea pe care am purtat-o în timpul pregătirilor acestei decizii. O parte dintre domniile voastre dorea – şi chiar a propus – o modificare a articolului 122, care ar abroga o competenţă care exista încă de la Tratatul de la Roma. Personal, m-am opus acestui lucru. Prin urmare, cred că putem spune că acum putem dezvolta împreună această nouă competenţă, chiar dacă, vorbind în sens strict, nu intră sub incidenţa metodei comunitare. Cu toate acestea, în acelaşi timp, putem afirma extrem de clar în cadrul avizului nostru şi citez: „Comisia va lua toate iniţiativele legislative sau de altă natură pentru a asigura coerenţa între acest viitor mecanism şi politicile de guvernanţă economică aplicate de Uniune, în special în zona euro, în conformitate cu competenţele conferite Uniunii şi instituţiile sale prin tratat”. Aceasta este o poziţie absolut clară şi aş dori să împărtăşesc cu dvs. acest obiectiv.

În timpul dezbaterii, au luat cuvântul o serie de deputaţi, de exemplu, referitor la opoziţia sau diferenţele dintre statele membre, între Regatul Unit şi zona euro. Evident, nu-mi place să fac această distincţie, dar există o serie de diferenţe, principala de fapt fiind reprezentată de o datorie a zonei euro mult mai mică decât cea a Regatului Unit. Datoria Regatului Unit este mult mai mare faţă de cea a zonei euro în ansamblu. De aceea problema care există în zona euro – astfel cum unii dintre dumneavoastră au subliniat deja – este într-adevăr o problemă de competitivitate relativă. De aceea acum încercăm să găsim o soluţie pentru competitivitate şi convergenţă – şi subliniez convergenţă – în cadrul Uniunii.

Chiar dacă nu toată lumea este de acord, haideţi să avansăm spre o mai mare convergenţă a zonei euro şi în cadrul Uniunii pentru cei care doresc să avanseze, deoarece acum nu doar federalii sau integraţioniştii doresc o mai mare guvernanţă în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, pieţele impun o astfel de guvernanţă şi trebuie să fin receptivi la acest lucru. În prezent, pieţele îi solicită Europei nu doar să apere zona euro cu hotărâre, dar şi să furnizeze un sistem clar de guvernanţă. Şi este adevărat că în mod normal, abordarea comunitară oferă mai mult o garanţie decât o abordare, care deseori este lăsată la bunăvoinţa liderilor.

(Aplauze)

Acum lucrăm în cadrul altor proiecte în această direcţie, în special la acest proiect privind competitivitatea şi convergenţa, dar aceasta va fi o altă dezbatere pentru o altă zi. În orice caz, cred că în ceea ce priveşte această chestiune, Comisia a adoptat poziţia corectă: exprimarea unui aviz clar în favoarea acestei revizuiri limitate a tratatului, în timp ce le solicită tuturor o mai mare atenţie privind nevoia de a evita crearea mecanismelor care, astfel cum a afirmat dl Brok, de exemplu, pot crea divizări, deoarece instituţiile comunitare sunt cele care pot garanta Uniunea ca ansamblu, deoarece Comisia ia măsuri pentru zona euro, dar şi pentru acele state membre care nu sunt incluse în această zonă.

Prin urmare, haideţi să fim atenţi la acest aspect. Acum haideţi să nu creăm probleme care în viitor pot atrage după sine mai multe probleme semnificative pentru noi, motivaţi de necesitatea de a răspunde la provocările urgente. Haideţi să garantăm o guvernare mai fermă în timp ce garantăm uniunea ca ansamblu în spiritul care trebuie, bineînţeles, să fie spiritul Uniunii: spiritul solidarităţii şi al responsabilităţii.

  Manfred Weber (PPE). – (DE) Dle Preşedinte, dle Barroso, modificarea necesară a tratatului şi dezbaterea instituţională pe care o purtăm demonstrează ambele că, întrucât Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare doar de un an, nu mai putem rezolva provocările lumii cu ajutorul formei actuale a tratatului. Acesta este lucrul pe care l-a demonstrat dezbaterea de astăzi. Pe de altă parte, când vorbim despre actualul tratat, ni se comunică că o altă dezbatere mai pe larg a tratatului este de neconceput şi inutilă având în vedere situaţia din statele membre şi în special din Regatul Unit şi Republica Cehă. Acesta este conflictul în mijlocul căruia ne regăsim în prezent. Avem nevoie de mai mult, dar nu vom obţine mai mult de la statele membre. Parlamentul European trebuie să furnizeze un răspuns.

Dacă ascultăm afirmaţiile din prezent ale cetăţenilor, este clar că aceştia sunt conştienţi că trebuie să introducem modificările la tratat acum. Aceştia pun întrebări cum ar fi: „Cum vom controla pieţele în viitorul apropiat?” De aceea avem nevoie de o Europă puternică.

Cu toate acestea, trebuie să ne punem o întrebare chiar mai importantă, şi anume: La sfârşitul zilei, care sunt avantajele proiectului nostru european? Timp de decenii, acesta a fost responsabil pentru menţinerea păcii şi pentru încheierea războiului pe continentul nostru. În această dimineaţă, am fost gazda unui grup de vizitatori dintr-o şcoală. Pentru tineri, războiul nu mai este, slavă Domnului, o problemă. Aceştia nu-şi pot imagina cum poate fi războiul. Acum, în cadrul dezbaterilor noastre, aducem în discuţie ameninţarea globalizării şi explicăm faptul că Europa trebuie să ţină sub control demonul globalizării, dar acesta este un argument negativ. Dacă vrem să câştigăm nu doar raţiunea, ci şi inima oamenilor, trebuie să facem un pas mai departe în ceea ce priveşte beneficiile proiectului european. Trebuie să vorbim despre situaţii concrete şi să ne întrebăm ce obţine Europa şi care este rolul său.

Când se vor reuni ţările puternice din lume, inclusiv America, Japonia, Europa, Brazilia, India şi aşa mai departe, cine va ridica mâna şi va întreba dacă acordăm suficientă atenţie problemelor sociale? China nu va proceda astfel. Noi va trebui să facem acest lucru. Cine va ridica mâna şi va spune „Trebuie să ne gândim la problemele ecologice”? Americanii nu vor face acest lucru. Noi va trebui să subliniem această problemă. Cine va spune „Dorim să menţinem pacea în întreaga lume şi să ne asigurăm că conflictele nu se transformă în războaie”? Noi va trebui să facem acest lucru cu experienţa noastră istorică.

Dacă ne uităm la Tunisia, este clar că oamenii de acolo aspiră la acelaşi model pe care-l avem noi în Europa. Avem un mod de viaţă extrem de atractiv. Prin urmare, când discutăm despre problemele privind tratatul, când vorbim despre modul în care funcţionează continentul nostru şi sarcinile pe care trebuie să le îndeplinim, trebuie să avem în vedere imaginea de ansamblu, astfel încât să câştigăm nu doar raţiunea, dar şi sufletul oamenilor de partea proiectului nostru. Atunci vom reuşi să câştigăm acceptarea acestuia la un nivel naţional.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Proinsias De Rossa (S&D). – Dle Preşedinte, aş dori să-i mulţumesc dlui Weber pentru că mi-a permis întrebarea, la care probabil sper că va putea răspunde şi preşedintele Barroso, deoarece îl vizează în principal.

Sprijin intenţia din spatele acestei modificări a tratatului. Ca şi alţii, sunt preocupat de acest mecanism. Dar procedura simplificată prevede că toate parlamentele naţionale, toate cele 27 de parlamente naţionale, trebuie să-şi dea consimţământul privind adoptarea acestei modificări a tratatului.

Parlamentele naţionale au la dispoziţie şase luni pentru a decide ce vor face. Vorbim despre adoptarea unei decizii în martie, o decizie a Consiliului care s-a luat în decembrie. Cum este posibil să se întâmple acest lucru? Sigur trebuie să aştepte până în iunie pentru a lua acea decizie?

  Manfred Weber (PPE). – (DE) Dle Preşedinte, pe de o parte, este important ca statele membre să deţină controlul tratatelor, motiv pentru care modificarea trebuie să aibă loc la acest nivel. Pe de altă parte, ne confruntăm cu problema care este implicită în multe dintre întrebările pe care am încercat să le abordez. Reflectăm destul de atent la această problemă, ne acordăm şi ne este acordat suficient timp pentru a dezbate totul în detaliu? Sau aşteptările cetăţenilor sunt atât de ridicate, iar presiunea schimbărilor globale este atât de mare încât trebuie să fim rapizi şi să acţionăm mai repede? Din acest motiv, nu privesc această problemă a timpului drept o problemă, dar trebuie să oferim răspunsuri. Trebuie să ne concentrăm asupra acestui lucru.

  Preşedintele. - Următorul vorbitor de pe listă este dl Martin Schulz, de la care am primit o scrisoare. Dacă există neînţelegeri privind ordinea de pe listă, vă pot oferi explicaţii după dezbaterea noastră.

  Martin Schulz (S&D). – (DE) Dle Preşedinte, este o scrisoare adresată dvs. personal, nu Camerei.

Modificările tratatului sunt întotdeauna complexe, chiar şi cele simplificate. Dezbaterile noastre de aici indică faptul că ne aflăm într-o situaţie extrem de dificilă. Termenul de „procedură simplificată” ascunde faptul că este posibil ca acest tip de procedură să eşueze. Aceasta poate eşua aici, dar şi în altă parte. Ni s-a comunicat că în eventualitatea unui eşec, ne vom găsi într-o poziţie extrem de dificilă. Prin urmare, trebuie să ne întrebăm încă o dată ce putem face pentru a ne asigura că aceasta nu eşuează. Este adevărat că suntem ascultaţi. Dacă doar procedura de ratificare va eşua sau şi proiectul euro în ansamblu va depinde de determinarea şefilor de stat de a lua măsuri coerente şi unite. În această privinţă, s-au făcut deja o mulţime de remarce valide.

Aş dori să mai adaug trei puncte care au o importanţă esenţială. Astăzi, la un an de la debutul acestei crize grave, aş dori să vă întreb care este valoarea externă a monedei noastre. Răspunsul la această întrebare este 1,35 dolari americani. Când s-a introdus pentru prima dată moneda euro, aceeaşi cifră valora 1,17 USD. Acum a ajuns la 1,35 USD. Valoarea unei monede internaţionale se bazează pe valoarea sa externă. Pe parcursul ultimului an, valoarea externă a monedei euro a fost extrem de stabilă. Cu toate acestea, structura internă a monedei euro nu este deloc stabilă. Acest lucru are drept cauză atitudinea extrem de ambiguă şi standardele duble ale şefilor de stat sau de guvern.

Problema nu este că Europa nu poate acţiona într-o manieră consecventă. Până la urmă, instrumentele sunt instituite. Problema este că Europa nu poate conveni în ceea ce priveşte o procedură consecventă. Când afirmăm că Europa nu poate conveni, ar trebui să adăugăm „nu cei care suntem prezenţi aici”. Nu este vorba despre Parlamentul European sau Comisie; este vorba despre guvernele statelor membre suverane, care au creat o zonă monetară puternică, capabilă să ia măsuri externe, dar care nu sunt pregătite să creeze instrumentele interne autonome necesare stabilirii unei politici economice şi sociale puternice şi a unei politici de guvernare puternice odată cu moneda puternică. Aceasta este ideea esenţială.

În al doilea rând, tot ceea ce se întâmplă în Europa are loc în contextul tratatelor. Cu toate acestea, atunci când se întâmplă ceva în cadrul tratatelor şi noi nu dorim să creăm ceva arbitrar în afara limitelor tratatelor, deoarece există o serie de persoane care iau în considerare acest lucru, pentru Parlamentul European este clar că instituţia centrală în acest scop trebuie să fie instituţia centrală din cadrul tratatelor, şi anume Comisia. Legitimitatea democratică a acţiunilor noastre la nivel european, legate direct de Parlamentul European, este determinată de Comisie. De aceea explicaţiile noastre sunt corecte, la fel cum au afirmat şi cei doi raportori, dl Brok şi dl Gualtieri.

Cea de-a treia observaţie este că pentru Europa, riscul rezidă în faptul că este puternică atunci când acţionează într-o manieră consecventă, în calitate de cea mai mare zonă economică din lume, cu 500 de miliarde de locuitori, dar dacă va permite divizarea sa în 27 de părţi individuale, acest lucru va deveni irelevant. În mod regretabil, acest lucru a devenit clar pe parcursul evenimentelor de cealaltă parte a Mării Mediterane. Dacă Europa nu adoptă o direcţie consecventă, atunci nu are de jucat niciun rol. Dacă adoptă o direcţie consecventă, atunci, cu ajutorul modelului său social şi economic, ea va deveni motorul economiei globale şi un partener cu influenţă pe scena politică internaţională.

Problema pe care o dezbatem în contextul unei proceduri simplificate se referă la faptul dacă Europa are un viitor sau dacă se va diviza în state individuale şi se va pierde importanţă şi relevanţă. Aceasta este ideea pe care o dezbatem.

  Ivo Strejček (ECR). – (CS) Dle Preşedinte, indiferent care este relaţia noastră cu moneda unică, euro, cred că este în interesul oricărui cetăţean care trăieşte în UE ca euro şi zona euro să se dezvolte într-o manieră stabilă, indiferent dacă o utilizăm sau nu, întrucât economiile noastre sunt interconectate într-o măsură extrem de mare.

Totuşi, când preşedintele Barosso a descris mecanismul european de stabilizare, domnia sa a utilizat cuvinte precum o mai bună monitorizare, extinderea coordonării economice, coordonarea politicilor bugetare şi armonizarea politicilor sociale. Doamnelor şi domnilor, acest lucru deschide calea creării uniunii fiscale, iar istoria economică ne demonstrează că uniunea fiscală nu supravieţuieşte niciodată fără crearea uniunii politice. Prin urmare, modificarea minoră pe care o dezbatem astăzi aici este o modificare majoră pentru statele membre individuale ale UE. Uniunea Europeană se transformă politic pentru viitor. Dl Weber a afirmat că „cetăţenii europeni doresc să vadă o Europă mai puternică”. Noi, cei din PE, am ştiut mereu acest lucru. Haideţi să-i întrebăm, deoarece timp de decenii, cetăţenii europeni au acceptat pur şi simplu şi nu au decis asupra a ceea ce se întâmplă în cadrul instituţiilor europene.

  Joe Higgins (GUE/NGL). – Dle Preşedinte, s-a propus un nou mecanism de stabilizare. În cadrul campaniei electorale din Irlanda, acele partide care vor forma probabil noul guvern promit o renegociere majoră a planului existent de austeritate UE-FMI, diminuându-i gravitatea. Dar aceasta este doar o speculaţie şi nu este corect şi democratic ca cetăţenii irlandezi să fie rugaţi să voteze pentru o situaţie confuză.

Doream să-l rog pe dl Barosso, în calitate de preşedinte al Comisiei, să nu intervină în campania electorală irlandeză, dar să reabiliteze dreptul democratic al cetăţenilor irlandezi de acces la informaţii factuale şi adevăr.

Comisarul Rehn a afirmat ieri că renegocierea acordului UE-FMI pare să fie posibilă, dar am patru întrebări specifice. Prima, este posibilă renegocierea imediat după ce noul guvern prea funcţiile în Irlanda şi înainte de noul mecanism pentru 2013? A doua, acest lucru ar însemna reduceri substanţiale a nivelurilor îngrozitoare ale dobânzilor aferente? A treia, speculanţii financiari vor fi forţaţi să-şi suporte pierderile în loc să crucifice cetăţenii irlandezi? A patra, înţelege domnia sa că doar o renegociere care inversează disponibilizările şi furnizează investiţii publice substanţiale în locuri de muncă va rezolva criza din Irlanda, în timp mai multe disponibilizări şi mai multă austeritate ne vor ruina societatea?

  Nicole Sinclaire (NI). – Dle Preşedinte, o luăm de la capăt. Proiectul politic care a eşuat, şi anume moneda euro, ne-a dus la modificarea de două ori a Tratatului de la Lisabona în timpul scurtei sale perioade de existenţă. Bineînţeles, trebuie să nu uităm că Tratatul de la Lisabona a fost lovit prin intermediul referendumului din Irlanda. Cetăţenii irlandezi au spus „nu”, dar au fost minţiţi; acestora li s-a comunicat că economia lor va fi protejată, dar au fost induşi în eroare, iar acum, astfel cum procedează Uniunea Europeană când se confruntă cu o problemă, aceasta nu face un pas înapoi pentru a se întreba cu ce a greşit? Nu, dvs. doriţi continuarea integrării şi doriţi ca statele mici să sufere mai mult. Doriţi să le penalizaţi în cazul în care au mai departe probleme, fapt care apoi le va pune în situaţii mai dificile şi le va supune şi mai mult imperiului dvs. european.

Doresc să-i comunic dlui Barosso următorul lucru: da, poate că Regatul Unit are o problemă cu datoriile, dar nu este ajutat prin obligaţia de a ajuta ţările din zona euro precum Irlanda când în primul rând noi trebuie să împrumutăm bani pentru a face acest lucru.

  Kay Swinburne (ECR). – Dle Preşedinte, modificarea tratatului nu este un lucru pe care ar trebui să-l tratăm cu uşurinţă, în special având în vedere faptul că Tratatul de la Lisabona a necesitat un volum considerabil de muncă şi negocieri. Prin urmare, acest Parlament şi Consiliu trebuie să fie extrem de reţinute privind modul în care stabilim acum modificarea acestuia. Această modificare este necesară pentru a proteja economiile mai slabe din zona euro. Cu toate acestea, trebuie menţinute şi poziţiile acelor state membre care nu fac parte din zona euro.

Această modificare a tratatului nu va rezolva eşecul statelor membre de a-şi îndeplini acordurile conform Pactului de creştere şi stabilitate. Aceasta nu va rezolva problemele existente ale masivelor deficite publice şi nici nu va face Uniunea Europeană mai competitivă la nivel global. Aceasta este doar o simplă măsură de astupare a unei breşe care ar trebui să ne ofere mai mult timp pentru ordonarea zonei euro şi a camerelor noastre colective.

Fiecare stat membru al UE trebuie să-şi cerceteze propriile politici de cheltuieli şi taxe publice şi să traseze programe realiste de relansare a economiilor noastre. O singură linie de text adăugată în cadrul unui acord internaţional, deşi necesară, nu va înlocui adevărata reformă şi prudenţa. Prin urmare, la nivel global, trebuie să iasă la lumină o strategie adevărată pentru competitivitate.

  Maroš Šefčovič, vicepreşedinte al Comisiei. – Dle Preşedinte, aş dori să le mulţumesc tuturor participanţilor la dezbatere şi deputaţilor din Parlamentul European pentru sprijinul lor clar faţă de o abordare comunitară, faţă de o Uniune Europeană mai puternică şi faţă de rolul adecvat în cadrul viitorului mecanism pe care-l dezbatem astăzi.

Avizul nostru a fost foarte clar, şi anume că sprijinim pe deplin crearea mecanismului european de stabilizare şi îl vedem drept o parte extrem de importantă a mozaicului pentru o Europă mai puternică şi mai prosperă din punct de vedere economic. Cu ajutorul celor şase propuneri legislative prezentate, lucrăm pentru o monitorizare mai ridicată a pieţelor financiare, pentru o mai bună guvernanţă economică. Am început primul semestru european cu analiza noastră anuală a creşterii, iar aceasta ar trebui să fie ultima piesă din puzzle.

De asemenea, cred că odată cu aceasta şi cu dezbaterea noastră de astăzi şi cu ceea ce cred eu că va fi o decizie pozitivă în martie trimitem semnale foarte clare tuturor celor care pariază împotriva monedei euro. Dacă pariaţi împotriva acesteia, veţi pierde banii. Acesta este un mesaj foarte important de trimis.

Prin urmare, decizia privind această problemă va fi absolut crucială, dar ştiu că pentru această cameră este foarte important şi să respectăm pe deplin competenţele Uniunii, să respectăm pe deplin prerogativele şi rolul instituţiilor Uniunii. Bineînţeles, Comisia va avea grijă ca aceasta să fie respectată ca legislaţie europeană.

Astfel cum am afirmat în avizul nostru, Comisia este pregătită să-şi utilizeze experţii în ceea ce priveşte manevrarea acestor mecanisme, deoarece cred că acestea trebuie să fie pe deplin consecvente cu guvernanţa economică îmbunătăţită, în special în ceea ce priveşte coordonarea şi monitorizarea politicilor economice şi financiare în cadrul statelor membre, în special a celor din zona euro.

Unii dintre dvs. au fost preocupaţi de faptul că nu ar trebui să creăm o Europă cu două niveluri. Cred că poziţia Comisiei privind acest aspect este, de asemenea, extrem de clară: chiar dacă principala responsabilitate pentru moneda euro rămâne în seama statelor membre din zona euro, este foarte clar că orice viitor mecanism de cooperare trebuie deschis şi celorlalţi şi că toată activitatea noastră de sporire a competitivităţii şi a convergenţei trebuie făcută pentru toate cele 27 state membre.

Deci, cred că procesul prin care trecem şi în care pe pieţele financiare a jucat un rol de accelerare a integrării noastre, de accelerare a cooperării noastre în domeniul guvernanţei economice, trebuie salutat din toată inima, deoarece ne consolidează Uniunea cu siguranţă.

Aş dori să le mulţumesc în special celor doi raportori, dl Brok şi dl Gualtieri, pentru strânsa lor cooperare, pentru ideile pe care le-au prezentat şi pentru consultările pe care le desfăşoară Comisia cu cei doi raportori. Cred că activitatea lor de calitate a dus la un raport care va fi aprobat de această Cameră la timp, înainte de decizia Consiliului European.

Ultima mea remarcă este adresată dlui Higgins din Irlanda. Domnia sa a indicat în mod just citatul comisarului Rehn, care afirma că s-a ajuns la un acord cu Irlanda – nu cu guvernul, ci cu Irlanda ca şi ţară. Desigur, ne aşteptăm ca orice guvern viitor să respecte înţelegerea. Acestea fiind spuse, este extrem de clar şi evident că Comisia este solidară cu dificultăţile actuale ale Irlandei şi va face tot posibilul pentru a sprijini o revenire rapidă a creşterii în Irlanda.

Instituţiile europene – fie ele Uniunea Europeană, Comisia sau Banca Centrală Europeană sau chiar FMI – au contribuit foarte mult la stabilizarea situaţiei din Irlanda. Sunt sigur că împreună vom face tot posibilul pentru a reveni la creştere şi prosperitate şi în Irlanda.

PREZIDEAZĂ: GIANNI PITTELLA
Vicepreşedinte

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Această dezbatere a evidenţiat hotărârea Comisiei Europene de a continua pe acelaşi drum pe care l-a început în modul nedemocratic de obţinere a aprobării Tratatului de la Lisabona. Ar trebui reamintit că, în urma respingerii aşa-zisei Constituţii europene de către cetăţenii Franţei şi cei ai Ţărilor de Jos, liderii Uniunii Europene au făcut tot ceea ce au putut pentru a evita un referendum ulterior. Chiar şi după prima respingere din partea Irlandei, aceştia au exercitat orice presiune posibilă pentru a se asigura că, după trecerea unei anumite perioade de timp, va avea loc un nou referendum.

Acum, odată cu trecerea câtorva luni de la intrarea în vigoare a noului tratat, iată-i din nou încercând să schimbe lucrurile rapid, fără niciun fel de dezbatere publică, de teama reacţiilor cetăţenilor din diverse state membre ale Uniunii Europene, în special ale acelora care suferă consecinţele politicilor tot mai neoliberale.

Acum, aceştia doresc să recurgă la aşa-zisa „procedură simplificată” pentru a masca faptul că ei schimbă o chestiune importantă legată de constituţionalitate, în scopul transformării Fondului european de stabilitate financiară într-un fond permanent, cu condiţiile inadmisibile conţinute în aşa-numitul pact de competitivitate şi consecinţele sale severe asupra politicilor sociale: devalorizarea salariilor şi a pensiilor şi creşterea vârstei de pensionare.