Stenograma dezbaterilor

Marţi, 15 februarie 2011 - Strasbourg

20. Strategia energetică a Băncii Mondiale (dezbatere)

  Preşedintele. - Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea privind întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Comisiei de Eva Joly, în numele Comisiei pentru dezvoltare, privind strategia energetică a Băncii Mondiale pentru ţările în curs de dezvoltare (O-000020/2011 - B70012/2011).

  Franziska Keller, autoare. – Dle preşedinte, în prezent, 1,5 miliarde de persoane nu au acces la energie electrică, dar accesul la energie constituie o condiţie prealabilă pentru eradicarea sărăciei în care trăiesc aceşti oameni. Dreptul la energie înseamnă că accesul la aprovizionarea cu energie trebuie să fie universal şi fiabil: accesul echitabil care elimină discrepanţa dintre zonele urbane şi cele rurale şi care este şi accesibil ca preţ. De asemenea, pentru o ţară, este crucial să dezvolte o aprovizionare cu energie durabilă şi sigură, iar cea mai sigură şi fiabilă este utilizarea descentralizată a energiilor regenerabile.

Dar energia nu trebuie să fie numai sigură şi fiabilă; producerea acesteia trebuie să ţină cont, de asemenea, de alte aspecte, precum schimbările climatice, defrişările, poluarea mediului, sănătatea omului şi sărăcia pe care le cauzează. Aceste probleme nu pot fi rezolvate prin utilizarea combustibililor fosili. Combustibilii fosili au un impact dezastruos asupra sănătăţii, a mediului şi a climei. În acelaşi timp, criza provocată de schimbările climatice afectează în cea mai mare măsură persoanele care trăiesc în sărăcie extremă. Combustibilii fosili creează poluare, care pune în pericol atât sănătatea umană, cât şi un mediu curat, sunt costisitoare, iar preţurile lor cresc odată cu epuizarea rezervelor de ţiţei şi de gaze naturale. Combustibilii fosili creează distribuţia centralizată, ierarhică şi inflexibilă a energiei.

Trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra energiilor regenerabile. Trebuie să sprijinim ţările în curs de dezvoltare să abandoneze parcursul nostru distructiv al combustibililor fosili. Doar energiile regenerabile pot fi o soluţie la aceste probleme. Energia regenerabilă utilizează resurse care nu se vor epuiza niciodată şi de care dispun din abundenţă multe ţări în curs de dezvoltare: mai ales de soare şi de vânt. Acestea pot fi utilizate pe plan local, la o scară foarte redusă şi ieftină, care, de asemenea, literalmente, dă putere oamenilor. Resursele descentralizate de energie sunt la dispoziţia oamenilor. Acestea sunt democratice. Cu toate acestea, Banca Mondială continuă să sprijine combustibilii fosili în strategia sa energetică. Creşterea recentă a împrumuturilor destinate iniţiativelor în domeniul independenţei energetice regenerabile rămâne nesemnificativă şi nu poate acoperi preferinţele evidente.

Investiţiile în domeniul combustibililor fosili se realizează, de asemenea, prin intermediari financiari, pe care Banca Mondială nu îi monitorizează suficient. Există o deficienţă de raportare în ceea ce priveşte combustibililor fosili. Banca Mondială continuă să facă investiţii semnificative în centralele electrice pe cărbune, blocând ţările în curs de dezvoltare într-un context energetic bazat pe cărbune pentru următoarele decenii. Nu aşa arată o revoluţie energetică.-

Politica energetică a Băncii Mondiale suferă de o lipsă de transparenţă. Această problemă trebuie abordată prin definirea unor condiţii clare pe care trebuie să le îndeplinească intermediarii financiari pentru a fi eligibili pentru finanţarea multilaterală. 40 % din împrumuturile Băncii Mondiale către sectorul privat sunt transferate prin aceşti intermediari financiari şi o mare parte a acestor împrumuturi se îndreaptă către sectorul energetic, în special industriile extractive. Totuşi, spre deosebire de investiţiile directe în proiecte ale băncii, nu există informaţii publice despre aceste investiţii individuale în subproiecte, făcând foarte dificilă urmărirea destinaţiei finanţării intermediarilor financiari.

Când urmărim ce fel de energie este considerată ca având emisii reduse de carbon, putem găsi în strategie centralele hidroelectrice mari. Astfel de hidrocentrale mari distrug vaste areale naturale şi strămută oamenii din casele lor. Acest lucru nu este durabil şi nu este în interesele cetăţenilor şi ale societăţii. De asemenea, captarea şi stocarea carbonului nu fac din energia termoelectrică o tehnologie cu emisii reduse de carbon. Dioxidul de carbon rămâne tot acolo şi nimeni nu poate prezice ce se va întâmpla cu acesta în subsol. Nimeni nu poate afirma cu siguranţă că acesta va rămâne acolo, în linişte, pentru următoarele milenii. Acesta este ghicit, nu cercetare şi cu siguranţă nu elaborare de politici.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru energia nucleară. Extracţia de uraniu produce cantităţi uriaşe de CO2 şi nimeni nu ştie ce să facă cu deşeurile pe care le producem. Acestea nu sunt emisii reduse de carbon şi nu sunt durabile. De aceea, Grupul Verts/ALE va vota împotriva rezoluţiei, cu excepţia cazului în care este înlocuită formularea privind emisiile scăzute de carbon.

Totuşi, vedem, de asemenea, câteva puncte bune în rezoluţie: de exemplu, axarea pe energii regenerabile, care nu implică conectarea la reţea pentru zonele rurale şi producţia locală de capacitate mică, precum şi îngrijorarea cu privire la dominaţia orientării spre export, centralele electrice de mari dimensiuni şi biocombustibili.

O ultimă observaţie: trebuie, de asemenea, să ne concentrăm pe solicitarea transferului accelerat de tehnologie. În special, transferul de tehnologie nu va necesita multe resurse dacă drepturile de proprietate intelectuală rămân intacte. Obiectivul principal trebuie să fie tratarea drepturilor de proprietate intelectuală într-un mod care să permită accesul la tehnologie la preţuri rezonabile. Am promis acest lucru în negocierile privind schimbările climatice şi trebuie să ne respectăm promisiunea.

[Vorbitoarea a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Hans-Peter Martin (NI). – Dle preşedinte, nu pot decât să o felicit pe dna Keller pentru afirmaţiile din analiza domniei sale. Totuşi, întrebarea este următoarea. Ştiam de aceste probleme de câteva decenii. Dnă Keller, deoarece v-aţi ocupat de acest aspect cu mai multă atenţie decât majoritatea dintre noi, există un anumit punct care vă face să fiţi optimistă cu privire la faptul că decizia pe care urmează să o luăm va aduce un progres real sau că Banca Mondială se îndreaptă, în cele din urmă, în direcţia corectă?

  Franziska Keller, autoare. – Dle preşedinte, într-adevăr, discutăm despre aceste aspecte de peste două decenii şi sper foarte mult că Banca Mondială va trage învăţăminte din aceste discuţii, deoarece toată lumea este de acord că viitorul aparţine energiilor regenerabile.

Am observat o uşoară schimbare a acestei strategii. De exemplu, aceasta s-a orientat puţin mai mult către energiile regenerabile, dar acesta este un avans mic şi nu este deloc suficient. Există încă o dominaţie prea mare a combustibililor fosili şi în ceea ce priveşte energiile regenerabile, se acordă atenţie prea mare centralelor hidroelectrice – şi acestea nu sunt regenerabile şi nu sunt durabile pentru nimeni.

Prin urmare, sper că Parlamentul poate da o declaraţie fermă cu privire la direcţia în care dorim să se îndrepte politica energetică europeană şi politica pe care o promovăm pentru energie în lume. Sper că voi avea sprijinul dvs. pentru a elimina formularea referitoare la emisiile scăzute de carbon şi a opta pentru energie curată, durabilă şi regenerabilă.

  Andris Piebalgs, membru al Comisiei. – Dle preşedinte, cred că şi eu am făcut o declaraţie foarte hotărâtă. În primul rând, aş dori să subliniez că strategia energetică a Băncii Mondiale este binevenită, deoarece Banca Mondială joacă un rol special în lume, mai ales prin faptul că abordează probleme legate de dezvoltare. Cred că este o afirmaţie incompletă că aceştia sunt liderii opiniei publice şi ai abordărilor strategiilor de dezvoltare. Vreau să precizez că trebuie să abordăm acest aspect cu cea mai mare seriozitate.

În acelaşi timp, nu trebuie să uităm câteva elemente care sunt foarte importante când evaluăm răspunsurile noastre la strategie. În prezent, mai există un număr substanţial de gospodării care nu au acces la niciun tip de energie. Este adevărat că, deşi discutăm acest aspect de 20 de ani, investiţiile substanţiale în sectorul energetic sau în furnizarea serviciilor energetice nu au fost asigurate pentru sutele de milioane de cetăţeni, în special din Africa Subsahariană. Prin urmare, cred că trebuie să înţelegem proporţia provocării.

Al doilea punct de care trebuie să ţinem cont este creşterea. Fiecare dintre ţările care se află pe calea dezvoltării înregistrează o creştere foarte mare a cererii. Trebuie să răspundem la creşterea cererii prin ofertă. Există o provocare fundamentală suplimentară ca urmare a proporţiei acesteia.

Al treilea punct – şi aici sunt complet de acord cu dna Keller – este durabilitatea şi anticiparea. Toate iniţiativele din sectorul energetic trebuie luate în considerare ţinând cont de consecinţele pe care le au acestea asupra schimbărilor climatice. Ştim că sectorul energetic actual este cea mai mare cauză a gazelor cu efect de seră. În plus, ar trebui să fim atenţi şi la preţul combustibilului fosil, deoarece nu trebuie să uităm că în viitor ne vom confrunta cu provocarea preţurilor combustibilului fosil. Sper că ne vom confrunta cu aceasta cât mai târziu, dar aceasta face parte, cu siguranţă, din anticiparea strategiei.

În ceea ce priveşte orientarea, sper că Parlamentul va ţine cont de Cartea verde a politicii de dezvoltare a UE, în care accesul la energie regenerabilă în ţările în curs de dezvoltare este unui dintre pilonii centrali ai noii politici comunitare de dezvoltare. Dacă nu facem acest pas revoluţionar, nu ne putem aştepta să convingem cu uşurinţă Banca Mondială şi pe alţii că trebuie să ne concentrăm investiţiile pe energia regenerabilă. Cred că suntem capabili să gestionăm dimensiunea investiţiei în energie regenerabilă. Trebuie doar să avem curaj. Este adevărat că în prezent, acest lucru necesită multe mijloace financiare, dar orice strategie energetică ar necesita investiţii foarte mari. Prin urmare, dacă am în vedere anticiparea preţurilor, aş susţine întotdeauna că energia regenerabilă este, cu siguranţă, cea care trebuie să se afle în centrul oricărei politici energetice, în orice parte a lumii.

Cunoştinţele noastre actuale referitoare la tehnologiile regenerabile oferă o garanţie bună că am putea realiza o schimbare reală în aceste ţări. Cred, de asemenea, că există mult potenţial neexploatat. Ştiu că hidroenergia, de exemplu, este o sursă de energie foarte provocatoare, din toate punctele de vedere, dar cu condiţia să se efectueze analiza privind durabilitatea faţă de mediu, cred că majoritatea ţărilor au, de asemenea, un potenţial fantastic neexploatat de hidroenergie, care argumentează în mod suplimentar că dimensiunea – barajul Inga, de exemplu – este uriaşă.

La început, trebuie să fim un exemplu de urmat. Dacă UE este capabilă şi dvs. discutaţi un raport privind Carta verde a politicii de dezvoltare a UE, Parlamentul trebuie să susţină ferm impulsionarea politicii de dezvoltare a UE în această direcţie. Vom avea un argument mai bun pentru a convinge Banca Mondială să urmeze cu adevărat această iniţiativă şi să se concentreze mai mult pe investiţiile în centralele electrice pe cărbune. Banca a stabilit acum şase criterii ca linii directoare generale pentru viitoarele investiţii în industria cărbunelui. Banca Mondială, sub conducerea lui Bob Zoellick, este extrem de activă în dezbatere, prin urmare, se pare că Banca Mondială este un avantaj şi nu un motiv de temere. Aceasta este aliatul nostru, dar trebuie, într-adevăr, ca Europa să preia iniţiativa privind acest aspect şi în sectorul energetic pentru ţările în curs de dezvoltare.

Aş dori, de asemenea, să abordez aspectul BEI, deoarece aceasta a fost adus în discuţie. Acordul de la Cotonou este baza legislativă a activităţii BEI, pentru o sumă de 3,1 miliarde de euro în folosul ţărilor ACP. Un instrument major în acest cadru este Facilitatea pentru investiţii ACP. Facilitatea finanţează proiectele de infrastructură şi de energie ecologică. În ceea ce priveşte sectorul energetic, nu există niciun proiect în domeniul combustibililor fosili. Politica generală este foarte clară – finanţarea proiectelor energetice ecologice bazate pe energie eoliană, hidraulică sau solară.

În contextul revizuirii de la jumătatea mandatului extern al BEI – acoperind ţările vizate de procesul de preaderare, ţările vecine şi ţările partenere, Asia, America Latină şi Africa de Sud – a fost prezentată o propunere de către Comisie, în vederea activării unui mandat suplimentar de 2 miliarde de euro în perioada 2011-2013 cu scopul susţinerii operaţiilor de finanţare ale BEI în domeniul combaterii schimbărilor climatice şi a adaptării în toate regiunile. Propunerea subliniază că propriile reguli şi proceduri ale BEI vor include prevederile necesare pentru a garanta că în timpul mandatului sunt susţinute numai proiectele care sunt durabile din punct de vedere economic, financiar, al mediului şi social.

Cred că UE a făcut deja câţiva paşi în direcţia corectă, dar am putea să adoptăm mai multe măsuri pentru a oferi lumii un exemplu real de urmat, nu în cele din urmă prin abordarea strategiei energetice a Băncii Mondiale.

  Alf Svensson, în numele Grupului PPE. – (SV) Dle preşedinte, în Parlament este abordat un aspect foarte urgent şi important, al eliminării treptate a împrumuturilor pentru proiectele în domeniul combustibililor fosili. Cred că trebuie să avem curajul să spunem exact ceea ce a afirmat dl comisar Piebalgs, şi anume, faptul că Banca Mondială are o strategie energetică foarte bine planificată. Putem vorbi chiar şi despre stimulente în această privinţă, iar acesta este, evident, un lucru pozitiv. Desigur, nu este doar o chestiune care ţine de o retragere treptată, ci şi, după cum s-a spus, de o introducere treptată.

Cu riscul de a mă repeta, doresc să subliniez că UE are oportunitatea de a face investiţii specifice pentru a ajuta popoarele din ţările în curs de dezvoltare, din Africa, din Asia şi din America Latină. Cred că dl comisar m-a auzit vorbind cu o altă ocazie despre sobele cu lemne folosite în prezent atât în colibe, cât şi în casele obişnuite, care otrăvesc oamenii. Două milioane de persoane mor prematur din cauza gazelor emanate în casele obişnuite.

În această privinţă, ca şi Statele Unite şi un număr de ţări europene, am putea investi în sobe simple, alimentate cu energie solară, care cel puţin elimină 95 % din gaze. Atunci aceştia nu vor mai trebui să utilizeze îngrăşământ natural, de care ştim că au nevoie pentru culturile agricole, şi nu vor mai avea nevoie să utilizeze cărbune pentru încălzire. De asemenea, nu vor mai fi nevoiţi să taie pădurile, care nu trebuie să fie defrişate în niciun caz.

Aş dori să subliniez încă o dată că există posibilitatea de a face ceva tangibil. Adesea, când vorbim despre sursele de energie alternativă, vorbim cu ostentaţie despre energia eoliană şi energia solară şi bineînţeles, trebuie să facem acest lucru. Totuşi, există o lipsă de rezultate tangibile, în ciuda faptului că există oportunităţi. Nu lăsaţi UE să rămână în urmă în raport cu aceste aspecte, ci permiteţi UE să se implice în dezvoltarea unor modalităţi concrete de înlocuire a acestui combustibil fosil, pe care nu îl mai dorim nici în ţările industrializate şi nici în ţările în curs de dezvoltare.

  Kriton Arsenis, în numele Grupului S&D. – (EL) Dle preşedinte, dle comisar, în primul rând, aş dori să-i mulţumesc dnei Keller pentru munca excepţională pe care a depus-o la acest raport. Într-adevăr, toţi cei care au contribuit la acest raport au văzut în ce măsură nu este viabilă strategia Băncii Mondiale în mai multe sectoare. După cum a precizat dna Keller, aceasta finanţează proiecte care nu sunt viabile, de mari dimensiuni, precum proiectele hidroelectrice şi multe altele.

Este cunoscut că finanţarea surselor de energie regenerabilă a crescut cu 300 %. În acelaşi timp, totuşi, finanţarea pentru proiectele axate pe combustibilii fosili a crescut cu 430 %.

Banca Mondială – şi după părerea mea, acest lucru este scandalos – nu a reuşit să ia în considerare impactul asupra mediului al proiectelor pe care le finanţează. În acelaşi timp, aceasta mai discută, chiar şi în prezent, posibilitatea începerii finanţării programelor pentru plantaţii de palmieri pentru ulei. Aceasta nu respectă deloc principiul acordului liber, prealabil şi informat al localnicilor faţă de proiectele care sunt finanţate şi nici nu a integrat (şi ar trebui să integreze) o analiză a ciclului complet al proiectelor pe care le finanţează.

Sper foarte mult ca acest raport, în versiunea sa finală de după vot, să transmită un mesaj puternic referitor la reformele de mediu pe care Banca Mondială trebuie să le aplice pe plan intern.

  Charles Goerens , în numele Grupului ALDE. – (FR) Dle preşedinte, în temeiul condiţiilor acestui mandat, Banca Mondială trebuie să contribuie la eradicarea sărăciei din ţările în curs de dezvoltare. Toate proiectele finanţate de Banca Mondială trebuie să aibă acest scop. Chiar când finanţează un proiect de afaceri pentru a investi în servicii sociale de bază – sănătate, educaţie, acces la apă –, această cerinţă trebuie îndeplinită. Dacă Banca Mondială face din combaterea sărăciei o prioritate, putem fi mulţumiţi că aceasta îşi îndeplineşte mandatul pe care l-am stabilit.

Întrebarea cu solicitare de răspuns oral pe care o dezbatem exprimă reţinerile extrem de mari faţă de finanţarea proiectelor bazate pe ţiţei sau pe cărbune. Aş dori să fac câteva comentarii.

În primul rând, termenii de referinţă pentru un proiect finanţat de Banca Mondială trebuie să includă criterii de evaluare care vor fi aplicate de la început. Trebuie să fie clar care este obiectul evaluării şi în consecinţă, criteriile de evaluare trebuie integrate pe toată durata desfăşurării proiectului.

În al doilea rând, dialogul politic dintre Banca Mondială şi partenerul său trebuie să ia în considerare guvernanţa politică şi economică, atât în ţara vizată, cât şi în relaţie cu creditorul.

În al treilea rând, unde este posibil să se promoveze energiile regenerabile şi costurile sunt justificabile, trebuie să favorizăm această formă de generare a energiei.

În al patrulea rând, iar aici trebuie să-i mulţumesc dlui comisar Piebalgs pentru că a abordat deja una dintre preocupările mele în răspunsul pentru dna Keller, Banca Europeană de Investiţii ţine cont deja de aceşti factori.

Nu pot decât să sper că Banca Mondială va urma exemplul altora, care au adoptat deja aceste priorităţi, mai ales al Băncii Europene de Investiţii. Ţinând cont că cele 27 de state membre ale UE sunt, de asemenea, membre ale Băncii Mondiale, nu putem pretinde că nu avem nicio influenţă asupra politicii sale.

Cred că merită cu prisosinţă să discutăm despre a ne reuni forţele în cadrul Băncii Mondiale, cu scopul de a rezolva problemele puse în discuţie de dna Keller. Aş dori să o felicit pe dna Keller pentru munca sa excelentă.

  Marisa Matias, în numele Grupului GUE/NGL. – (PT) Dle preşedinte, înainte să continui, aş dori, de asemenea, să o felicit pe colega mea deputată pentru munca depusă şi să spun că susţin în totalitate problemele care au fost menţionate aici.

Voi face acum ceva ce nu am mai făcut, dar consider că merită. Avem o serie de documente care cuprind o serie de ipoteze, toate fiind rar discutate. Este ca şi cum ar fi nişte ipoteze care nu merită discutate. Avem întrebarea cu solicitare de răspuns oral şi avem o rezoluţie care prezintă diferite aspecte, inclusiv acela că programele de electrificare rurală convenţionale finanţate de Banca Mondială au eşuat la nivel global în sarcina lor de a ajunge în cele mai sărace zone rurale.

Aflăm, de asemenea, că va avea loc o schimbare posibilă, presupusă, a strategiei energetice a Băncii Mondiale la jumătatea anului 2011, dar ştim, de asemenea, că putem combate sărăcia într-un mod foarte specific în sectoarele energetice şi că putem să-i ajutăm pe oameni să iasă din sărăcie. Prin urmare, facem apel la Banca Mondială să adopte o abordare axată pe dezvoltare, care poate maximiza beneficiile pentru cei săraci şi, în acelaşi timp, ne permite să combatem schimbările climatice.-

Am spus, de asemenea, că împrumuturile destinate combustibililor fosili continuă să joace un rol predominant în portofoliul energetic total al Băncii Mondiale şi că trebuie să abandonăm această predominanţă. De asemenea, ni s-a promis că această predominanţă va dispărea până în 2015 şi că va avea loc o reducere treptată a finanţării acestor proiecte bazate pe combustibili fosili.

Îîn cele din urmă, avem un set de declaraţii care se referă în mod specific la necesitatea ca Banca Mondială să acorde prioritate accesului la energia locală la scară redusă. Există multe altele, care ţin cont de schimbările climatice.

Acestea fiind zise, aş dori să revizuiesc ceea ce s-a spus şi la care subscriu. Voi revizui toate declaraţiile care au fost făcute şi voi lăsa doar două întrebări finale, deoarece nu merită să continuăm cu simple declaraţii de intenţie.

Prima întrebare este: de ce nu putem trage din tot ce s-a spus o concluzie atât de simplă precum aceasta? De ce permitem în continuare celor care plătesc să poruncească? De ce continuă Banca Mondială să fie responsabilă pentru strategia energetică mondială? Când vom lua decizia că strategia energetică mondială trebuie să fie obiectul coordonării la nivel global, coordonare ancorată în ONU?

A doua întrebare pe care v-o adresez – vă cer scuze că am depăşit puţin timpul – este: când vom înceta să impunem altora un model de dezvoltare, fie acesta de prima sau de a doua generaţie, adică, de mâna întâi sau a doua, asupra restului lumii, ca şi cum ar exista un model de dezvoltare care ar trebui aplicat oricui?

Aroganţa îşi are limitele ei. Trebuie să fim mai democratici.

  Hans-Peter Martin (NI). – (DE) Dle preşedinte, în anii '70 şi la începutul anilor '80, ignoranţa Băncii Mondiale faţă de problemele de mediu a fost un subiect major de discuţie. Aceleaşi discursuri care se ţineau atunci se ţin şi aici, în prezent, împreună cu anumite promisiuni din partea Băncii Mondiale. S-au luat măsuri pentru reformarea Băncii Mondiale, dar de atunci au trecut decenii. Dintr-o serie de motive, am întreprins recent o vizită într-un număr de ţări care sunt, în general, denumite ţări în curs de dezvoltare. Situaţia era inacceptabilă. Ce s-a întâmplat cu toate proiectele? Unde sunt centralele solare de la tropice? Unde sunt pădurile durabile din Amazon sau din Vietnam? Unde sunt panourile solare şi turbinele eoliene din Kenya?

Nu există absolut nimic acolo. Singurul lucru care s-a întâmplat este că sistemul european de autoguvernare a fost copiat întocmai. Popoarele se guvernează singure şi fac jocul câtorva părţi interesate majore, dar acestea nu au înregistrat niciun progres. Apoi, suntem surprinşi când cetăţenii ţărilor în curs de dezvoltare spun cu disperare: „Nu mai vreau să trăiesc în Caraibe. Vreau să mă mut în SUA şi să ajung în UE prin Martinica”. Suntem surprinşi când cetăţenii din ţările magrebiene vor să se mute cu toţii aici. Ipocrizia acestei dezbateri este absolut incredibilă. Trebuie să înţelegem că milioane de persoane au fost radicalizate. Pur şi simplu, aceştia au spus: „Ajunge!”.

Toţi cei care au văzut propunerea de rezoluţie a Parlamentului European vor trebui să admită că nu ar fi putut să fie astfel. Ar fi trebuit să ne facem auzite vocile mult mai puternic. Ar fi trebuit să solicităm mult mai clar Băncii Mondiale să ia acţiunile necesare. De ce avem toate aceste comisii – Comisia pentru dezvoltare, Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE şi altele – dacă acestea nu produc decât o hârtie neînsemnată care conţine, parţial, concluziile dezbaterii care a avut loc la sfârşitul anilor '70? Este o situaţie jenantă.

  Filip Kaczmarek (PPE). – (PL) Dle preşedinte, nu trebuie să convingem pe nimeni de importanţa energiei pentru ţările în curs de dezvoltare. Am văzut de multe ori surpriza întipărită pe feţele oamenilor când au aflat cât costă electricitatea în Africa. Este, probabil, la fel de adevărat că nu trebuie să convingem pe nimeni că Banca Mondială joacă un rol departe de a fi nesemnificativ în ceea ce priveşte aspectele energetice din ţările în curs de dezvoltare.

Grupul meu politic, Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), a prezentat un număr de amendamente care trebuie votate separat de rezoluţia pe care o discutăm. Ni se pare că unele părţi ale rezoluţiei critică prea tare Banca Mondială. Nu cred, de exemplu, că putem atrage atenţia Băncii Mondiale în legătură cu faptul că aceasta consideră anumite tipuri de energie ca fiind curate, când acestea ar trebui considerat greşite sau de nedorit din punct de vedere al mediului. Energia nucleară, de exemplu, este utilizată pe scară largă în statele membre ale UE şi un număr tot mai mare de ţări europene, care depind de cărbune sau de gaze, suferă într-o anumită măsură, deoarece acestea trebuie să-şi limiteze emisiile, ceea ce generează costuri care sunt distribuite într-un mod inadecvat între statele membre individuale. Prin urmare, trebuie să procedăm cu atenţie când spunem organismelor externe ce tipuri de energie trebuie dezvoltate. Totuşi, sunt de acord cu ideea că merită să acordăm sprijin în mod special proiectelor locale care acoperă zone mici, că merită să sprijinim proiectele cu emisii scăzute şi că merită să susţinem ideile care au legătură cu surse diversificate de energie şi să evităm dependenţa energetică.

Dorim ca Banca Mondială să investească în energie regenerabilă şi în eficienţă energetică crescută, dar trebuie să avem întotdeauna în vedere obiectivul fundamental sau, cu alte cuvinte, cum ar putea să-i scoată pe oameni din sărăcie accesul la energie. Vrem să împuşcăm mai mulţi iepuri odată – să creăm condiţiile pentru dezvoltare, să limităm emisiile şi să ţinem cont de aspectele sociale şi de mediu în proiectele energetice noi. Acestea sunt sarcini ambiţioase şi sper că Banca Mondială nu se teme de ele. În acelaşi timp, ştiu că dl comisar Piebalgs pune un accent foarte mare pe dezvoltarea proiectelor energetice din ţările în curs de dezvoltare şi pot confirma că acest lucru este discutat în Carta verde şi că Parlamentul European trebuie să susţină această strategie.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - Astăzi, în lume, 1,4 miliarde de oameni nu au acces la electricitate, 85% dintre aceştia trăind în zonele rurale. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului de a eradica sărăcia până în 2015 nu vor fi atinse în lipsa unui progres substanţial privind accesul la energie. Atingerea acestui obiectiv până în 2015 înseamnă ca 395 de milioane de oameni să aibă acces la electricitate şi ca 1 miliard de oameni să dobândească acces la facilităţi igienice de pregătire a hranei. Toate acestea vor necesita în perioada 2010-2015 investiţii anuale de aproximativ 40 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 0,6% din PIB-ul mondial.

Accesul universal la energie electrică este unul dintre cele mai importante obiective stabilite de către guvernele ţărilor în curs de dezvoltare. Printre barierele identificate în calea electrificării se numără costurile ridicate pentru furnizarea energiei electrice în zonele rurale şi pentru locuinţele periurbane, lipsa stimulentelor fiscale sau financiare, slaba capacitate de dezvoltare şi implementare a unor proiecte de electrificare, precum şi capacitatea limitată de generare a energiei electrice.

Zonele rurale au o situaţie particulară privind necesarul de energie. În aceste zone trebuie nu doar asigurată energia necesară, ci însuşi procesul de producţie a acesteia, care asigură şi crearea de locuri de muncă şi dezvoltare economică şi socială.

Pe 11 februarie 2011 un raport al Băncii Mondiale arăta că producţia locală de energie din surse regenerabile, la preţuri mici de producţie, este, pe termen lung, mai viabilă din punct de vedere economic. Aceasta poate avea un rol important pentru creşterea securităţii energetice a Indiei, pentru reducerea importurilor de energie şi pentru reducerea influenţei fluctuaţiilor preţului petrolului. Banca Mondială ar putea fi deci un partener al ţărilor în curs de dezvoltare. Consider că Banca Mondială ar trebui să sprijine proiectele aferente creşterii eficienţei energetice, producţiei locale de energie din surse regenerabile, precum şi ample proiecte de electrificare şi de asigurare a interconexiunilor dintre diferite ţări.

  Zigmantas Balčytis (S&D). – (LT) Dle preşedinte, în primul rând, aş dori să-i mulţumesc raportoarei că a adus în discuţie, la momentul oportun, un aspect cu adevărat foarte relevant. Sărăcia energetică rămâne o problemă foarte mare şi aspectele legate de aceasta îi împiedică pe cei care trăiesc în cele mai sărace regiuni ale lumii să aibă o calitate mai bună a vieţii şi să aibă oportunitatea de a-şi câştiga traiul şi, în general, să contribuie la o mai mare dezvoltare şi productivitate. Acesta este unul dintre factorii fundamentali care împiedică dezvoltarea generală socială şi economică şi nu permit acestor regiuni să iasă din sărăcie.

După cum a menţionat raportoarea, statisticile sunt tulburătoare – circa 1,5 miliarde de persoane nu au niciun fel de acces la electricitate şi peste 2,5 miliarde de persoane utilizează în continuare combustibil tradiţional obţinut din biomasă. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel global, două milioane de persoane mor prematur din cauza bolilor respiratorii în fiecare an, ca urmare a utilizării acestui combustibil.

Până acum, strategia energetică anterioară a Băncii Mondiale nu a produs rezultate tangibile. În plus, sprijinirea utilizării combustibililor fosili este în continuare mai mare decât cea a surselor regenerabile sau curate de energie. Până acum, s-au făcut investiţii semnificative în centralele electrice pe cărbune şi acest lucru continuă să facă aceste ţări sărace dependente de combustibilul fosil, care poluează mediul.

Acordul adoptat de către liderii G20 în vederea reducerii sprijinului şi a finanţării pentru proiectele axate pe combustibilii fosili, care nu trebuie să mai primească niciun fel de finanţare din 2015, este un stimulent pozitiv şi binevenit. Strategia nouă trebuie, de asemenea, să evalueze foarte atent aspectul supravegherii şi al controlului finanţării, astfel încât această asistenţă să fie utilizată pentru acele proiecte energetice care pot aduce beneficii pe termen lung şi care pot contribui cu adevărat la dezvoltarea acestor regiuni şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor.

  Paul Rübig (PPE). – (DE) Dle preşedinte, aş dori să-i mulţumesc dlui Piebalgs în special. Ca fost comisar pentru energie, acesta cunoaşte, fireşte, totul despre strategia noastră. Cred că sunt multe de făcut în domeniul cooperării, în special cu privire la asistenţa tehnică. Europa nu trebuie să facă doar plăţi către Banca Mondială; aceasta trebuie, de asemenea, să ia măsuri. Europa şi instituţiile europene trebuie să joace un rol mai puternic în Banca Mondială şi va fi o provocare majoră să se asigure că afacerile de familie pot fi sprijinite cu ajutor pentru dezvoltare, că pot fi promovate IMM-urile care produc energie, deoarece multe întreprinderi mici la un loc pot realiza economii mari şi pot produce o rentabilitate corespunzătoare a investiţiei.

Unul dintre aspectele cele mai importante este, bineînţeles, stocarea energiei. Acest lucru va juca un rol central în cooperarea pentru dezvoltare.

  Seán Kelly (PPE). – Dle preşedinte, cred că se poate spune că cei dintre noi care mai sunt aici, la această oră târzie, sunt însufleţiţi, probabil, de o formă de energie regenerabilă, poate energia solară sau poate chiar puterea divină, sub forma unei aureole deasupra capetelor noastre.

În orice caz, discuţia a fost foarte variată şi nu în mod surprinzător, deoarece acesta este întotdeauna un aspect controversat. Dar cred că dl comisar a găsit echilibrul, probabil mai bine decât majoritatea dintre noi, în ceea ce priveşte direcţia în care ne îndreptăm şi ce trebuie făcut pe viitor. Cred că unele chestiuni trebuie punctate mai precis. Indiferent dacă ţările sunt industrializate sau în curs de dezvoltare, dacă acestea dispun de resurse de combustibili fosili – cărbune – sau de energie nucleară, ele le vor utiliza. Întrebarea este: le finanţăm sau nu? Evident că în Europa, prin prisma textelor de la Cancún, Kyoto etc., dorim să ducem mai departe agenda energiei regenerabile şi acest lucru este absolut corect. Dar cred că pentru a face acest lucru, dl Martin are probabil dreptate într-un fel, şi anume că trebuie să avem o voce mai puternică şi să îndemnăm Banca Mondială să promoveze şi să finanţeze mai multe proiecte axate pe energie regenerabilă decât o fac probabil acum.

  Andris Piebalgs, membru al Comisiei. – Dle preşedinte, acest lucru este foarte important pentru dezbaterea noastră, deşi este târziu, deoarece cred că strategia energetică a Băncii Mondiale este o oportunitate. Aceasta este o oportunitate reală să răspundem la provocările energetice.

Dacă ascultăm, de asemenea, ce spune Agenţia Internaţională pentru Energie despre sărăcia energetică, despre energia regenerabilă, aceasta este, cu siguranţă, o provocare foarte mare, dar Banca Mondială, împreună cu liderii noştri, ar putea aduce schimbarea necesară. Dacă ne întoarcem câţiva ani în istoria Uniunii noastre, ţinta noastră de energie regenerabilă părea imposibil de atins, chiar dacă era o ţintă foarte modestă, de 18 %, dacă îmi aduc bine aminte. Acum se pare că suntem pe drumul cel bun.

Cu toate acestea, uneori trebuie să-ţi iei inima în dinţi şi să anticipezi provocările reale. Banca Mondială face întreg procesul foarte deschis. Va fi organizată săptămâna energiei sub egida Băncii Mondiale în Washington. Putem, de asemenea, să transmitem contribuţiile noastre Băncii Mondiale, care este foarte deschisă la idei noi. Dacă suntem curajoşi, acest lucru va da şi mai mult curaj Băncii Mondiale. Prin urmare, este important să mergem cu braţele deschise şi să prezentăm aceste idei foarte ambiţioase Băncii Mondiale. Altfel, mulţi oameni ar putea încerca să ocolească această provocare.

Cu siguranţă, problema este de unde începem. Aş spune că ar trebui totuşi să analizăm accesul la energie, deoarece accesul la energie înseamnă, de asemenea, energie durabilă şi eficientă. Tendinţele recente din ţările cu care lucrăm indică urbanizarea la scară mare, deci, într-o anumită măsură, acest lucru a schimbat structura întregii ecuaţii energetice. Aceasta nu înseamnă numai generare descentralizată, ci şi, de asemenea, zone de aglomerare, astfel încât eficienţa energetică, oricât de bizar ar părea, trebuie să facă parte din această strategie.

Cel mai important lucru, trebuie să devenim mai puternici. Avem facilităţi energetice: 200 milioane de euro. Nu poţi face prea multe pentru energie cu 200 milioane de euro. Trebuie să luăm în considerare finanţarea pe termen lung, deoarece cred că marca Europei trebuie să fie energia regenerabilă. Cu aceasta şi cu capacităţile Băncii Mondiale, am putea realiza ceva cu adevărat important, nu doar pentru aprovizionarea cu energie, ci şi prin prisma adoptării unor măsuri substanţiale pentru a combate schimbările climatice.-

  Preşedintele. - Am primit o propunere de rezoluţie⁽¹⁾ depusă în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc joi, 17 februarie 2011.

(1) A se vedea procesul-verbal