Claude Moraes (S&D). – Dle președinte, vorbind în numele lui Véronique De Keyser, aș dori să propun un amendament oral la punctul 13, care ar deveni:
„Invită Vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliul și Comisia să sprijine eforturile viitoare de consolidare a procesului de stabilire a responsabilității în Sri Lanka și să sprijine raportul ONU, în special crearea imediată a unui mecanism de justiție internațională”.
Geoffrey Van Orden (ECR). – Dle președinte, referitor la această rezoluție am avut negocieri foarte îndelungate, care au implicat șase partide politice. Aceasta este o rezoluție de compromis și conține evident elemente pe care mulți dintre noi le-am scoate și exclude de fapt elemente pe care mulți dintre noi ne-am fi dorit să le vedem acolo. Dar acordul între cele cinci grupuri politice a fost că nu vor exista amendamente – orale, scrise sau sub altă formă – și, prin urmare, consider că acest lucru este o încălcare a înțelegerii și faptul că avem acum un amendament depus astfel face ca negocierile să nu aibă sens. Prin urmare, ar trebui să respingem acest amendament.