Index 
 Text integral 
Stenograma dezbaterilor
Miercuri, 8 iunie 2011 - Strasbourg Ediţie JO

Summitul UE-Rusia (dezbatere)
MPphoto
 

  Knut Fleckenstein (S&D).(DE) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să subliniez doar două puncte, deoarece dl Swoboda a menţionat deja câteva puncte în numele grupului nostru. Rusia se află, într-adevăr, la o răscruce. Situaţia sa politică internă va fi hotărâtă de alegerile pentru Duma din decembrie şi de cel care va continua procesul de modernizare început în calitate de preşedinte din 2012.

Există şi o perspectivă în toate acestea. Ar putea să nu existe o oportunitate mai bună pentru a consolida încrederea internaţională în dezvoltarea Rusiei. Acest lucru va fi posibil dacă vor exista alegeri corecte, şanse echitabile de înregistrare şi acces la mass-media pentru candidaţi, pentru a se garanta cel puţin şanse egale.

Al doilea aspect pe care doresc să-l menţionez se referă la Parteneriatul pentru modernizare dintre UE şi Rusia. Acesta oferă noi oportunităţi pentru o cooperare efectivă. Nu ar trebui aşadar să ratăm ocazia de a susţine ferm Rusia în acest proces de modernizare - nu doar prin investiţii în modernizarea economiei, ci şi în modernizarea societăţii sale. Guvernele pot pune pe hârtie multe lucruri şi, după cum ştim cu toţii, pe hârtie se poate scrie orice. Cetăţenii devin însă foarte nemulţumiţi dacă ceea ce se scrie pe hârtie nu este pus în aplicare.

Participarea şi implicarea societăţii civile, a mediului de afaceri, a cercetătorilor, a tinerilor şi a artiştilor sunt esenţiale pentru o societate bazată pe autodeterminare şi solidaritate. Nu vom putea însă sprijini cu succes această modernizare decât dacă oamenii se pot asocia uşor pentru a învăţa unii de la alţii şi a-şi împărtăşi experienţele. Din aceste motive, UE şi Rusia ar trebui în final să ajungă la un acord asupra măsurilor comune care trebuie luate în vederea eliminării vizelor pentru călătorie, precum şi asupra modului în care aceste măsuri pot fi aplicate, pentru a obţine rezultate cât mai rapid posibil.

Am vorbit despre situaţia persoanelor din regiunea Kaliningrad şi ne gândim la facilitarea vizelor. În urmă cu o lună, acest for a decis că facilitarea vizelor ar trebui permisă în scopuri culturale. Vorbim despre posibilitatea de a acorda o atenţie specială tinerilor, în acest caz. Toate acestea sunt sugestii pozitive pentru a pune lucrurile în mişcare, însă nu pot să înlocuiască o soluţie generală. Prin urmare, îndemn Comisia să accelereze ritmul. În orice caz, vă puteţi baza pe sprijinul nostru, inclusiv în ceea ce priveşte unele state membre care sunt mai ezitante.

(Aplauze)

 
Aviz juridic - Politica de confidențialitate