Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 8 iunie 2011 - Strasbourg

7. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

Recomandare pentru a doua lectură: Saïd El Khadraoui (A7-0171/2011)

  Guido Milana (S&D). – (IT) Dle preşedinte, aş dori să îmi exprim satisfacţia vizavi de adoptarea raportului dlui El Khadraoui.

Consider că acesta reprezintă un progres pentru protecţia consumatorilor şi a mediului ambiant, inclusiv în ceea ce priveşte poziţiile statelor membre individuale, care, uneori, se plâng de întârzieri. În principiu, consider că, prin adoptarea acestei măsuri, Europa a demonstrat că deja se află cu mult în faţa multor state membre, care se vor vedea obligate să remedieze această situaţie în curând.

Provin dintr-o ţară al cărei guvern şi-a exprimat destul de târziu interesul cu privire la această directivă. Sper, deci, că decizia Parlamentului va fi productivă şi va funcţiona ca stimulent, pentru ca atitudinile şi atenţia acordată acestui subiect să fie îmbunătăţite semnificativ într-un viitor nu foarte îndepărtat.

  Cristiana Muscardini (PPE). – (IT) Dle preşedinte, principiul „poluatorul plăteşte” este, fără îndoială, esenţial pentru rezolvarea problemelor ecologice agravate de dezvoltarea industrială europeană. Cu toate acestea, nu întotdeauna este corect să atacăm o singură categorie. Trebuie, de asemenea, să apărăm principiul conform căruia costurile nu trebuie suportate doar de transportatorii rutieri, ci de toţi cetăţenii europeni care nu sprijină într-un mod suficient de energic un sistem alternativ de transport.

Europa încă dispune de prea puţine programe pentru restructurarea sectorului de transport, pentru soluţii mai ecologice, cu un impact de mediu redus şi se confruntă cu o lipsă a resurselor pentru îmbunătăţirea eficienţei şi a performanţelor sale în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Aşadar, să nu uităm că nu putem reduce volumul de trafic, fiindcă, dimpotrivă, numărul deplasărilor şi al transporturilor trebuie să crească. Prin urmare, transportatorii rutieri nu pot fi singurii care suportă costurile problemelor ecologice provocate de alţii.

  Ville Itälä (PPE). – (FI) Dle preşedinte, raportorul, Comisia pentru transport şi turism şi, desigur, întregul Parlament merită felicitări pentru acest document legislativ excelent. Acesta a fost rezultatul compromisurilor la care s-a ajuns şi care au beneficiat de un sprijin entuziast. Cred că este foarte important să includem vehiculele grele de transport atunci când vorbim despre schimbările climatice şi despre dezvoltarea durabilă. Astfel, îi putem demonstra populaţiei că ne preocupă cu adevărat modul în care ne afectează emisiile provocate de vehiculele grele de transport, mai ales la orele de vârf şi pe drumurile aglomerate.

Din raţiuni de compromis, am fost de acord ca fondurile încasate din taxele pentru vehiculele grele de transport să fie cheltuite pentru transportul feroviar sau naval. Acest lucru poate fi posibil în unele cazuri, însă sper că, la punerea în aplicare a acestor decizii la nivel naţional, se va înţelege că vehiculele grele de transport sunt cele care au plătit totul. Aceste fonduri ar putea fi folosite pentru îmbunătăţirea, repararea şi construirea de drumuri şi vor fi, astfel, benefice pentru transportul de mărfuri.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE). – Dle preşedinte, în ceea ce priveşte vehiculele grele pentru transportul de mărfuri, situaţia Irlandei este una gravă. Ne aflăm la periferia Europei, iar de continent ne despart două poduri maritime, unde se vor aplica toate taxele suplimentare pentru utilizarea drumurilor şi poluare. Am înţeles de la asociaţia exportatorilor din Irlanda că costurile vor creşte cu 150 EUR pe deplasare sau 300 EUR pe deplasare dus-întors, pentru transportul de mărfuri din Irlanda. Ţara mea depinde foarte mult de acest tip de transport şi de exporturi. În aceste condiţii, ne vom pierde din competitivitate.

Consider că Comisia şi Consiliul trebuie să analizeze această problemă şi trebuie să ţină cont de situaţia regiunilor periferice. Problema nu este una gravă pentru statele continentale, dar este cu siguranţă gravă pentru Irlanda şi pentru alte ţări periferice.

  Janusz Władysław Zemke (S&D). – (PL) Dle preşedinte, doresc să subliniez faptul că recomandările adoptate astăzi de Parlament nu vor fi atât de directe în condiţiile actuale din Polonia. Aceste recomandări conduc la creşterea costurilor de transport, iar transportatorii cu vehicule mai vechi se vor afla, fără îndoială, într-o situaţie mai dificilă. Salutăm, totuşi, ideea disponibilităţii de fonduri suplimentare pentru investiţiile în transportul durabil şi, mai ales, ideea unei şanse de a construi legături feroviare de mare viteză şi legături de transport naval. Aş dori, totuşi, să mă alătur antevorbitorilor mei care au declarat că aceste recomandări au atât aspecte negative, cât şi pozitive. Totodată, ele vor da naştere multor complicaţii pentru numeroşi transportatori din ţara mea.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dle preşedinte, am de făcut două observaţii cu privire la aşa-numita Eurovinietă. Pe de o parte, mi-aş fi dorit o formulare clară, în sensul că resursele financiare încasate trebuie utilizate efectiv pentru construirea de drumuri.

În al doilea rând, presupun că statele membre vor respecta prevederea potrivit căreia ţările pot exclude vehiculele comerciale mici, cu masa cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, din Directiva privind costurile de infrastructură. Multe întreprinderi mijlocii utilizează vehicule cu masa cuprinsă între 3,5 şi 12 tone. Cea mai mare parte a acestor întreprinderi nu va putea susţine costuri superioare. Aceste întreprinderi stau, deseori, la baza potenţialei ocupări a forţei de muncă şi a spiritului antreprenorial în zonele rurale.

  Jim Higgins (PPE). – Dle preşedinte, propunerea privind Eurovinieta este bine intenţionată. Ea prezintă numeroase aspecte lăudabile. Reducerea emisiilor de carbon ale vehiculelor este un obiectiv demn de lăudat, la fel ca reducerea congestionării vehiculelor grele pentru transportul de mărfuri şi cheltuirea unui procent de 15 % din taxele încasate pentru infrastructură.

Mi-aş fi dorit să susţin această măsură, însă m-am văzut nevoit să votez împotrivă fiindcă, după cum a spus deja colegul meu, Pat the Cope Gallagher, economia Irlandei depinde foarte mult de exporturi. Dacă ţara noastră ar adopta aceste măsuri, consecinţele ar fi devastatoare. Orice taxă suplimentară aplicată transportatorilor irlandezi ar avea un impact negativ major asupra exporturilor noastre. Cred că sunt sprijinit de colegii mei spanioli, portughezi şi italieni. Suntem naţiuni periferice. Depindem foarte mult de pieţele noastre internaţionale. Costul ridicat al motorinei i-a afectat deja foarte mult pe transportatori. În mod regretabil, a trebuit să votez împotriva acestei măsuri.

  Mario Pirillo (S&D). – (IT) Dle preşedinte, votul de astăzi reprezintă un progres semnificativ în direcţia introducerii principiului „poluatorul plăteşte”, inclusiv în sectorul transportului rutier, care contribuie în mare măsură la poluarea atmosferică şi fonică. În pofida criticilor organizaţiilor din acest sector economic, consider că poziţia Consiliului este cel mai bun compromis disponibil în acest moment, deşi sper că, pe viitor, se vor putea efectua îmbunătăţiri.

Am votat pentru. Trebuie să subliniez, însă, faptul că trebuie identificate modalităţi mai bune de utilizare a veniturilor, iar statele membre trebuie obligate să investească aceste resurse pentru îmbunătăţirea reţelei transeuropene de transport (TEN-T) şi a infrastructurii, în vederea poluării. Acesta este singurul mod în care, pe viitor, vom putea spune că decizia de astăzi a avut rezultate pozitive.

Raport: Jo Leinen (A7-0330/2011)

  Antonello Antinoro (PPE). – (IT) Dle preşedinte, graţie Tratatului de la Amsterdam, politica de mediu şi politica privind durabilitatea au dobândit o semnificaţie sporită şi s-a acordat atenţie integrării politicii economice şi de mediu, precum şi introducerii considerentelor ecologice în alte domenii strategice.

Printre domeniile principale se numără schimbările climatice, transportul durabil, natura şi biodiversitatea, sănătatea şi mediul ambiant, utilizarea resurselor naturale şi gestionarea deşeurilor, precum şi dimensiunea internaţională a dezvoltării durabile. Consiliul, în concluziile sale din iunie 2006, le-a solicitat Uniunii şi statelor sale membre să stabilească conturi naţionale pentru aspectele fundamentale ale dezvoltării durabile. Conturile naţionale trebuie să includă, deci, un bilanţ economic şi ecologic integrat, cu date coerente.

Am votat în favoarea acestei propuneri de regulament deoarece ea creează noi utilizări pentru datele din conturile naţionale, pentru statistica ecologică şi pentru alte domenii de activitate.

  Horst Schnellhardt (PPE). – (DE) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, am votat în favoarea raportului Leinen fiindcă sunt convins că, prin înregistrarea acestor date în diferite ţări, vom afla mult mai multe despre situaţia acestor state. Cu toate acestea, am ales să iau din nou cuvântul deoarece o serie de vorbitori au spus că ar trebui să ne ocupăm doar de aceste conturi şi să ignorăm complet PIB.

Aş dori să vă recomand să nu facem acest lucru. Aceasta este o dezvoltare extrem de periculoasă. Produsul intern brut este un indicator al dezvoltării economice şi al prosperităţii. Dacă dorim să nu mai cuantificăm aceste elemente sau dorim să utilizăm doar criterii sociale şi de mediu în măsurătorile noastre, ne îndreptăm spre un dezastru. Astfel, toţi aceşti indicatori nu pot veni decât în completarea PIB. PIB trebuie să stea la baza analizelor noastre, după cum prevede şi raportul Rosbach. Cred că acest lucru ar trebui să fie valabil şi în acest caz. Aş dori să subliniez încă o dată acest lucru.

Raport: Carlos Coelho (A7-0185/2011)

  Jens Rohde (ALDE). – Dle preşedinte, îmi cer scuze, îmi puteţi spune la ce punct suntem acum? Nu am auzit.

(Preşedinte: „La Coelho”)

Acquis-ul în România şi Bulgaria? Vă mulţumesc.

(DA) Dle preşedinte, Parlamentul a votat şi a adoptat astăzi o decizie care recunoaşte faptul că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru a adera la spaţiul Schengen. Nu mă îndoiesc că aspectele pur tehnice sunt rezolvate şi că s-au depus foarte multe eforturi în vederea pregătirii pentru aderare. Cred, însă, că există mai multe motive pentru care ar trebui să luăm în serios preocupările multor cetăţeni europeni, datorate nivelului ridicat de corupţie din multe state membre şi nivelului în creştere al infracţiunilor transfrontaliere. Prin urmare, ar fi trebuit să utilizăm această situaţie pentru a ne consolida cooperarea în domeniul poliţiei şi lupta împotriva corupţiei, înainte de a extinde spaţiul Schengen. Nu doresc ca discursul meu să fie interpretat drept critică la adresa acestor două ţări, ci spun că, înainte de a extinde spaţiul Schengen, ar fi trebuit valorificată şansa de a solicita răspunsuri relevante pentru cetăţenii îngrijoraţi, care asistă la această creştere a infracţionalităţii în Europa.

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dle preşedinte, România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen când au aderat la Uniunea Europeană, în 2007, însă ambele ţări efectuează în continuare controale de frontieră, ca urmare a aplicării parţiale a măsurilor din acquis. După cum au arătat evaluările atente şi vizitele efectuate de grupuri de experţi, chiar dacă aceste două ţări au înregistrat progrese evidente în punerea în aplicare a acquis-ului şi au dat dovadă de un angajament semnificativ, există, încă, o serie de carenţe, de exemplu în domeniul echipamentelor, al efectuării controalelor de frontieră şi al formării.

Dorim să sprijinim aderarea completă a acestor ţări la acordul Schengen, deşi considerăm că este esenţial ca ele să ne informeze în scris, în termen de şase luni, că au fost puse în aplicare măsuri suplimentare pentru eliminarea acestor deficienţe. Într-adevăr, faptul că regiunea Bulgaria- Turcia Grecia este, din punctul de vedere al migraţiei ilegale, una dintre cele mai sensibile regiuni pentru politica UE privind frontierele nu poate fi ignorat sau neluat în considerare.

  Dimitar Stoyanov (NI). – (BG) Dle preşedinte, cea mai importantă parte a acestui raport foarte bine elaborat de către dl Coelho este cea de la sfârşit. Aici se menţionează în mod clar pericolele valului de emigrări ce ar putea inunda Europa din Turcia şi, prin Turcia, din ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Până în urmă cu un sfert de secol, Europa era protejată de astfel de valuri de emigrare din două motive: Cortina de Fier şi regimurile totalitare din Africa de Nord. Ambele sisteme totalitare îşi controlau excesiv cetăţenii şi nu le permiteau să îşi părăsească ţara, însă aceste obstacole nu mai există.

Acesta este motivul pentru care am votat în favoarea raportului. Salut faptul că dl Coelho a menţionat semnificaţia presiunii migraţioniste din Turcia asupra Bulgarei şi a Greciei. Aş dori, însă, să spun că nu este suficient ca aceste afirmaţii să rămână la stadiul de cuvinte. Este nevoie de resurse şi programe pentru a proteja Uniunea de acest val de emigrări.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Dle preşedinte, cu siguranţă este foarte important ca, în Uniunea Europeană, aceleaşi principii să se aplice în cazul tuturor statelor membre. În acest sens, acordul Schengen reprezintă un pas în direcţia acestui tip de cooperare mai strânsă, adică în direcţia unei circulaţii mai libere, însă nu trebuie să uităm că libera circulaţie trebuie să implice şi un simţ al răspunderii. Acum trebuie să sperăm că, atunci când România şi Bulgaria vor adera la spaţiul Schengen, problemele care au avut loc la frontierele lor vor fi soluţionate în mod adecvat şi că se vor utiliza resursele adecvate, pentru a asigura prevenirea migraţiilor ilegale şi a altor evenimente neplăcute.

Desigur, ideea este că în Uniunea Europeană nu trebuie să existe un sistem divizat: tuturor trebuie să li se aplice aceleaşi reguli. Astfel, ne putem asigura că aceste ţări beneficiază de aceleaşi oportunităţi ca şi celelalte. Este nevoie de resurse, fiindcă suntem conştienţi de problemele şi pericolele ce se produc acolo.

  Roger Helmer (ECR). – Dle preşedinte, după cum bine ştiţi, conservatorii britanici se abţin, în mod normal, de la chestiunile care au legătură cu moneda euro sau cu zona Schengen, fiindcă ne aflăm în afara amândurora şi, prin urmare, se poate considera că aceste aspecte nu ne privesc. Totuşi, în acest caz, consider că problema ne priveşte. Ştim că Bulgaria şi România au probleme grave în ceea ce priveşte infracţiunile şi corupţia şi nu cred că controalele lor de frontieră sunt la fel de bune precum cele din alte ţări Schengen.

Prin urmare, aceste ţări vor deveni o rută şi un traseu pentru imigranţii ilegali în Uniunea Europeană care, graţie spaţiului Schengen, vor fi apoi liberi să vină la Calais şi să crească imigraţia ilegală în Regatul Unit. Din acest motiv, am votat împotriva raportului.

Raport: Jean-Pierre Audy (A7-0160/2011)

  Francesco De Angelis (S&D). – (IT) Dle preşedinte, raportul referitor la revizuirea intermediară a celui de-al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene este deosebit de semnificativ.

Există patru raţiuni esenţiale pentru care am votat în favoarea raportului: 1) simplificarea şi fluidizarea procedurilor pentru facilitarea accesării finanţării; 2) participarea întreprinderilor mici şi mijlocii, care sunt esenţiale pentru creştere şi pentru ocuparea forţei de muncă; 3) inovare pentru un sector productiv competitiv, capabil să facă faţă provocărilor pieţei; şi 4) mecanismul de finanţare a riscurilor, care, până în prezent, a oferit rezultate foarte bune.

În final, doresc să evidenţiez faptul că triunghiul cunoştinţe-educaţie-cercetare, care stă la baza viitorului politicii de coeziune, poate fi consolidat în Europa doar printr-un angajament coerent în direcţia cercetării.

  Jens Rohde (ALDE). – (DA) Dle preşedinte, Parlamentul a ajuns la un consens amplu cu privire la necesitatea reformării programului de cercetare. Trebuie, însă, să îmi exprim regretul vizavi de faptul că Comisia a fost atât de vagă şi de neambiţioasă în revizuirea sa intermediară. De fapt, acest demers s-ar fi putut desfăşura mult mai bine şi s-ar fi putut face mult mai multe imediat. Comisia ar putea reduce termenele limită pentru solicitări, ar putea asigura fonduri pentru proiectele demonstrative şi ar putea folosi standardele internaţionale de contabilitate, în loc să inventeze unele proprii. Toate aceste elemente creează o birocraţie inutilă, care îndepărtează întreprinderile. Ea împiedică Europa să evolueze de la idei la facturi. Pe viitor, trebuie să reducem, deci, acest arsenal haotic de programe şi birocraţia excesivă şi trebuie să ne concentrăm pe provocările principale: schimbările climatice, energia şi alimentele. Pe scurt, trebuie să ne utilizăm cercetarea pentru a crea locuri de muncă. Parlamentul a demonstrat astăzi că are suficientă voinţă pentru a face acest lucru. Acum, este rândul Comisiei să ne arate ce drum trebuie să urmăm.

  Mario Pirillo (S&D). – (IT) Dle preşedinte, cercetarea şi inovarea joacă un rol esenţial în dezvoltarea şi competitivitatea Uniunii Europene şi sunt esenţiale pentru atingerea obiectivelor prevăzute în Strategia Europa 2020. Al şaptelea program-cadru este principalul instrument de finanţare a cercetării în Europa, după cum arată raportul asupra căruia am votat astăzi. Totuşi, există încă multe probleme, provocate de volumul excesiv de birocraţie pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri).

În rezoluţia sa din 11 noiembrie 2010, Parlamentul i-a solicitat Comisiei să introducă măsuri de simplificare procedurală, administrativă şi financiară în gestiunea actuală a celui de-al şaptelea program-cadru, însă aceste măsuri încă nu au fost luate. Îi solicit Comisiei să ia act de observaţiile Parlamentului şi să identifice soluţii pentru a facilita accesarea celui de-al şaptelea şi a celui de-al optulea program de cercetare de către IMM-uri.

  Ville Itälä (PPE). – (FI) Dle preşedinte, şi eu am votat în favoarea acestui raport şi doresc să îi mulţumesc colegului meu, dl Audy, pentru activitatea excelentă desfăşurată. Aş dori să ridic două probleme. Finanţarea este extrem de importantă şi ar putea fi puţin mai ambiţioasă, deoarece se menţionează că acest nivel este credibil şi necesar. Trebuie să creştem finanţarea pentru a realiza o creştere vitală în Europa.

În urmă cu ceva timp, m-am întâlnit cu un grup finlandez de cercetare care primea finanţare prin intermediul acestui program. Aceşti cercetători se ocupă de celule şi sunt foarte aproape de o soluţie care le-ar permite chiar şi dezvoltarea unui tratament pentru cancer. Nu au primit, însă, nicio informaţie cu privire la continuarea finanţării şi se află într-o situaţie dificilă. Din punctul meu de vedere, această finanţare trebuie să continue, într-un cuantum suficient.

Cealaltă problemă, asupra căreia primim în mod clar feedback, este aceea că se dedică prea mult timp activităţilor birocratice. Timpul alocat acestor activităţi trebuie redus, pentru o stabilire adecvată a priorităţilor.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Dle preşedinte, mă bucur că discutăm astăzi despre revizuirea intermediară a celui de-al şaptelea program-cadru. Multe dintre aspectele menţionate în document sunt foarte adevărate, mai ales în ceea ce îi priveşte pe tinerii cercetători şi participarea mai activă a industriei la proiectele din programul cadru. Documentul exprimă preocupări cu privire la rata relativ redusă de participare a anumitor state membre. Aş dori să atrag atenţia asupra faptului că există motive obiective în acest sens. Schemele de finanţare actualmente în vigoare sunt, într-un sens, mai favorabile faţă de vechile state membre ale Uniunii Europene. Şi cifrele demonstrează acest lucru. Finanţarea pe care o primeşte un participant la proiect dintr-un nou stat membru este egală cu jumătate din finanţarea primită de un participant din vechile state membre. Drept urmare, se formează o diviziune la nivelul comunităţii, iar noile state membre sunt excluse, ceea ce, sunt convinsă, nu este deloc corect. Consider, deci, că trebuie revizuite schemele de finanţare şi că trebuie să depunem eforturi pentru a ne asigura, pe parcursul PC8, că nu mai există disparităţi sau discriminări, astfel încât să putem rezolva cu succes provocările menţionate în Strategia Europa 2020.

  Alajos Mészáros (PPE). – (HU) Dle preşedinte, al şaptelea program-cadru, în forma sa actuală, ne asigură că Uniunea Europeană îşi poate ridica politica de cercetare la un nivel adecvat. Având în vedere bugetul excedentar cu 54 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, putem considera că acesta este unul dintre cele mai semnificative programe care susţin cercetarea la nivel internaţional. Trebuie să elaborăm o revizuire intermediară, bazată pe date concrete, pentru a ne asigura că al şaptelea program-cadru continuă să facă faţă cerinţelor europene. Consider că procesul de simplificare este cel mai important aspect pe care îl putem sublinia într-o revizuire intermediară. Experienţa ne arată, de asemenea, că dificultatea şi complexitatea procedurilor administrative a reprezentat una dintre cele mai mari probleme cu care s-au confruntat cercetătorii noştri. Celălalt aspect important constă în facilitarea participării IMM-urilor la program. Din păcate, în acest sens, trebuie să depunem eforturi suplimentare, deşi s-au înregistrat o serie de progrese la nivelul programelor referitoare la cooperare. Am salutat cu entuziasm introducerea mecanismului de finanţare cu partajarea riscurilor. Acesta trebuie să continue şi să se dezvolte până la finalului celui de al şaptelea program-cadru, dar şi pe parcursul programelor viitoare. Din aceste motive, am votat în favoarea raportului.

  Jacek Olgierd Kurski (ECR). – (PL) Dle preşedinte, am votat împotriva raportului Audy. Nu pot aproba un document care blochează proiectul INDECT. Nu sunt de acord cu afirmaţia potrivit căreia proiectul desfăşurat în cadrul binecunoscutei Universităţi AGH pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Cracovia încalcă Carta drepturilor fundamentale. Obiectivul său de cercetare constă în realizarea obiectivelor prevăzute în rezoluţii, privind combaterea pedofiliei, lupta împotriva vânzării de arme pe internet şi combaterea traficului de droguri şi a traficului de carne vie. Aceste aspecte au fost discutate de multe ori şi în Parlament. Acest proiect inovator remediază deficienţele existente la nivelul sistemelor de securitate ale statelor membre UE, mai ales în ceea ce priveşte internetul. Persoanele afectate sunt cele care încalcă legea, iar lor trebuie să le fie cel mai teamă de obiectivele sale. Mai mult, proiectul reprezintă o bază adecvată pentru construirea unei reţele integrate de securitate, asigurând apărarea împotriva atacurilor cibernetice. Rusia, Statele Unite şi China au pus în aplicare soluţii similare, iar cetăţenii UE aşteaptă de câţiva ani ca şi UE să facă acest lucru. Prin urmare, nu înţeleg de ce finanţarea acestui proiect este refuzată, cu atât mai mult întrucât acesta este singurul proiect pe care raportul Audy îl evidenţiază în acest mod.

  Anna Záborská (PPE). – (SK) Dle preşedinte, am votat în favoarea raportului, însă există în continuare preocupări cu privire la finanţarea publică a cercetărilor în domeniul celulelor embrionare. Potrivit avocatului general al Curţii Europene de Justiţie, celulele embrionare trebuie considerate embrioni umani şi, deci, fiinţe din care se naşte viaţă. Aceste celule, întrucât ele constituie prima fază a vieţii umane în care se vor transforma, trebuie definite din punct de vedere juridic ca embrioni, iar brevetarea lor trebuie eliminată. Pe baza acestei afirmaţii, Comisia Europeană trebuie să ia imediat în considerare deciziile şi concluziile Curţii Europene de Justiţie şi să îşi adapteze la acestea politicile privind finanţarea ştiinţei şi cercetării.

Propunere de rezoluţie (B7-0344/2011)

  Jens Rohde (ALDE). – (DA) Dle preşedinte, astăzi am votat asupra ultimului dintr-un şir semnificativ de texte privind acordurile de comerţ liber. Din fericire, Parlamentul se declară, per ansamblu, în favoarea comerţului liber, iar acest lucru este valabil şi în ceea ce priveşte acordul cu Canada. Cu toate acestea, apare de nenumărate ori cererea de analize specifice la nivelul sectorului. Evaluarea de impact pentru acordul UE-Canada indică beneficii clare pentru ambele părţi. Analizele sectoriale specifice sunt doar un mod de a căuta un motiv de refuz, fiindcă adevărul este că vor exista întotdeauna câştigători şi perdanţi. Avem obligaţia de a face ceea ce este mai bine pentru majoritate. Comerţul liber este optim pentru consumatori, în sensul că oferă o gamă variată de opţiuni şi preţuri reduse. El este optim pentru întreprinderi, întrucât le extinde piaţa şi creează creştere şi locuri de muncă. Comerţul liber reprezintă diviziunea internaţională a muncii, iar graţie lui fiecare cetăţean desfăşoară activităţile la care se pricepe cel mai bine.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dle preşedinte, sigur că mă bucur de orice acord comercial dintre două state sau întreprinderi, fiindcă, dacă este gestionat în mod adecvat, comerţul mondial poate contribui la îmbunătăţirea nivelului de trai şi la progres.

Pe de altă parte, mă îngrijorează în permanenţă faptul că un număr mare de acorduri bilaterale ne va determina să pierdem din vedere imaginea de ansamblu şi ne va face să ajungem la acorduri fără coerenţă între ele, îngreunând, astfel, realizarea unui acord autentic în cadrul OMC.

Pentru mine, acordurile bilaterale sunt întotdeauna pe locul secund în ceea ce priveşte opţiunile optime. Opţiunea cea mai bună ar consta în continuarea discuţiilor despre comerţ în contextul negocierilor din cadrul OMC şi în încheierea acordurilor pe care le aşteaptă comerţul mondial şi de care economia globală are mare nevoie.

Raport: Wolf Klinz (A7-0081/2011

  Claudio Morganti (EFD). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, fără îndoială, agenţiile de rating au acumulat actualmente puteri uriaşe, necontrolate. Funcţia lor iniţială era aceea de a le oferi investitorilor informaţii valoroase, însă, de-a lungul timpului, ele au devenit arbitri supremi şi imposibil de controlat ai pieţelor financiare internaţionale.

Din punctul meu de vedere, este inacceptabil ca întreprinderile şi chiar statele membre UE să fie supuse judecăţii a trei mari companii americane, ale căror ratinguri nu au fost întotdeauna corecte şi care, într-adevăr, au condus uneori la catastrofe halucinante, aşa cum s-a întâmplat în cazul Lehman Brothers.

Trebuie salutată, deci, înăsprirea controalelor şi sper că noua autoritate europeană va reuşi să funcţioneze la capacitate optimă, că va avea competenţe autentice de a interveni şi chiar de a penaliza dacă este cazul. Totodată, consider că este o idee bună introducerea principiului răspunderii civile în situaţiile de neglijenţă evidentă. Este nevoie de o competiţie sporită în acest sector, iar noi trebuie să distrugem oligopolul istoric şi să încercăm să introducem organizaţii noi, independente, eventual europene, care să fie conştiente de contextul şi realitatea economică ale continentului nostru, care diferă foarte mult de modul de gândire din Statele Unite.

Acestea sunt motivele pentru care am votat în favoarea acestui raport.

Raport: Angelika Niebler (A7-0159/2011

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Dle preşedinte, sunt încântată de documentul adoptat astăzi, cu privire la garantarea evaluărilor de impact (EI) independente. Acestea stau la baza procesului legislativ. Consider că independenţa reală a EI trebuie să devină un principiu general, aplicat tuturor tipurilor de EI, mai ales evaluărilor de impact asupra mediului. Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului, care ar putea fi revizuită în viitorul apropiat, trebuie să conţină, de asemenea, o garanţie privind punerea în aplicare a acestui principiu. Mă bucur că propunerile Comisiei pentru medul înconjurător, pentru care am formulat amendamente, se referă la evaluările de impact asupra mediului, care au, într-adevăr, o importanţă deosebită. Comisia Europeană trebuie, de asemenea, să joace un rol mai activ în apărarea intereselor Uniunii Europene şi ale statelor sale membre, în situaţia în care proiectele derulate de ţările terţe pot afecta Uniunea Europeană sau unul ori mai multe dintre statele sale membre. Consider că acest document reprezintă un progres în direcţia asigurării securităţii pentru toţi cetăţenii.

Raport: Richard Falbr (A7-0172/2011)

  Jens Rohde (ALDE). – (DA) Dle preşedinte, mi-aş dori foarte mult să vorbesc despre acest subiect, deoarece consider că este oarecum absurd faptul că propunem prevederi în ceea ce priveşte RSI. Este foarte bine că putem încheia acorduri şi parteneriate de comerţ liber doar cu statele care respectă drepturile omului. Acest lucru este deja prevăzut în Tratat. Cu toate acestea, consider că unii politicieni au uitat ce reprezintă RSI. RSI reprezintă responsabilitatea socială a întreprinderilor. Astfel, este vorba despre ce fac întreprinderile pe cont propriu, în afara simplei respectări a legislaţiei. Această responsabilitate este utilizată ca parametru competitiv, creând un stimulent pentru întreprinderi în sensul îmbunătăţirii continue a acestui aspect al activităţii. Dacă le răpim acest drept şi îl transformăm în legislaţie politică, vom elimina pe deplin acest parametru competitiv, iar un astfel de demers ar reprezenta, dacă pot spune aşa, o absurditate politică evidentă.

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dle preşedinte, dimensiunea externă a politicii sociale include toate acţiunile şi iniţiativele Uniunii Europene în sensul promovării standardelor sociale şi ocupaţionale în ţările terţe. Chiar dacă Tratatul de la Lisabona şi Strategia Europa 2020 au acordat politicii sociale un nivel de importanţă nemaiîntâlnit, problemele competitivităţii şi factorilor economici au în continuare prioritate în faţa chestiunilor sociale.

Cu toate acestea, devine din ce în ce mai clar faptul că trebuie să nu ne mai concentrăm strict pe pieţe, ci, în schimb, trebuie să adoptăm un interes mai amplu în ceea ce priveşte populaţia, adică să apărăm cetăţenii, drepturile lucrătorilor şi dreptul la muncă. Uniunea Europeană trebuie să îşi stabilească drept obiectiv pe termen lung asigurarea, pentru toţi bărbaţii şi toate femeile, a şansei de a ocupa locuri de muncă într-un mod demn şi productiv, în condiţii de libertate, egalitate, siguranţă şi demnitate. Pe viitor, va fi, deci, necesar ca Parlamentul şi sindicatele internaţionale şi europene să colaboreze şi să îşi adauge recomandările pozitive şi urgente la iniţiativa asupra căreia am votat astăzi.

  Mitro Repo (S&D). – (FI) Dle preşedinte, am susţinut raportul fiindcă întreprinderile europene joacă un rol extrem de important în comerţul internaţional. Trebuie să acţionăm întotdeauna în conformitate cu valorile europene şi cu standardele sociale şi ocupaţionale internaţionale, chiar şi în ţările terţe.

Responsabilitatea socială a întreprinderilor este utilă doar ca exerciţiu voluntar, în condiţiile în care consumatorii primesc informaţii fiabile şi corecte privind activităţile companiilor, originea produselor şi condiţiile în care sunt produse şi comercializate bunurile. Certificatele, mărcile şi standardele sunt importante pentru consumatori, iar imaginea şi reputaţia sunt corelate direct cu succesul unei întreprinderi. În era reţelelor de socializare, informaţiile privind practicile adoptate de o companie în străinătate nu pot fi ascunse cu uşurinţă de consumatori.

Antreprenoriatul responsabil stă întotdeauna la temelia competitivităţii şi a unor activităţi de succes. Şi Uniunea Europeană trebuie să fie pionieră în promovarea standardelor sociale. Consider că noţiunea de responsabilitate a întreprinderii trebuie inclusă în toate acordurile comerciale şi politice ale UE.

  Anna Záborská (PPE). – (SK) Dle preşedinte, susţinerea şi promovarea responsabilităţii sociale în relaţiile externe poate reprezenta un demers interesant. Mă preocupă faptul că activităţile noastre nu merg atât de departe precum ar trebui. Responsabilitatea socială trebuie să se axeze pe cetăţenii cei mai săraci, pe cetăţenii aflaţi la marginea societăţii, pe cei care nu au calificări şi care sunt cei mai expuşi manipulărilor. Pe scurt, ea trebuie să fie orientată către cei care se află cel mai departe de piaţa forţei de muncă.

Programul francez de învăţare şi conlucrare, iniţiat de organizaţia ATD Quart Monde şi de statul francez, reprezintă un bun exemplu de întreprindere solidă, care conservă responsabilitatea socială autentică a unui parteneriat faţă de lucrătorii cei mai dezavantajaţi. Astfel, Uniunea îi poate oferi politicii sale o valoare adăugată reală.

Raport: Gay Mitchell (A7-0187/2011)

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dle preşedinte, anul 2011 ne oferă şansa strategică de a trage concluziile în urma perioadei de patru ani în care a fost în vigoare regulamentul de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare. Încă de la intrarea sa în vigoare, principala problemă apărută a constat în dificultatea în a înţelege sau a accepta rolul specific al cooperării pentru dezvoltare în contextul acţiunilor externe ale Uniunii Europene.

Prin urmare, trebuie să clarificăm faptul că cooperarea pentru dezvoltare este singurul domeniu strategic de acţiune externă, în afara ajutorului umanitar, care nu a fost creat pentru deservirea intereselor UE, ci în beneficiul populaţiilor celor mai marginalizate şi vulnerabile de pe glob.

Prin votul de astăzi, vom sublinia necesitatea unui instrument separat de cooperare pentru dezvoltare, care să fie orientat în mod specific şi exclusiv spre ţările în curs de dezvoltare şi care să urmărească în mod expres obiectivele prevăzute în articolul 208 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). În încheiere, dle preşedinte, solicităm, în special, utilizarea procedurii actelor delegate în luarea de decizii privind obiectivele generale, domeniile prioritare şi rezultatele aşteptate, precum şi în alocarea de fonduri în spiritul articolului 290 al TFUE.

Raport: Diana Wallis (A7-0164/2011)

  Adam Bielan (ECR). – (PL) Dle preşedinte, deşi Parlamentul European a recunoscut în mod repetat avantajele de care s-ar bucura piaţa internă în urma îmbunătăţirii legislaţiei contractuale, introducerea unui nou sistem de legislaţie contractuală, prin utilizarea unui instrument opţional, a întâmpinat o serie de probleme majore, atât din raţiuni de fond, cât şi de procedură. În principal, propunerile formulate reflectă poziţia Comisiei, care nu este susţinută de substanţa dezbaterii publice. Nu cunoaştem poziţiile statelor membre individuale sau pe cele ale reprezentanţilor consumatorilor şi întreprinderilor. Interpretările juridice divergente se pot datora neclarităţii unora dintre documentele propuse, care vor sta la baza deciziilor judiciare.

În final, introducerea unui instrument opţional ar avea un impact economic semnificativ asupra întreprinderilor şi consumatorilor. Costurile asociate formării profesionale, înlocuirii formularelor contractuale standard şi eventualelor proceduri judiciare ar putea fi foarte ridicate. Din punctul meu de vedere, nu le putem impune întreprinderilor noi sarcini financiare, într-o perioadă de dificultăţi economice. Acestea fiind spuse, am votat în favoarea respingerii raportului.

Raport: Nadja Hirsch (A7-0082/2011)

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dle preşedinte, posibilitatea şi capacitatea de a învăţa şi lucra într-un context internaţional constituie o condiţie necesară pentru o viaţă profesională de succes în economica globalizată de astăzi. În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, trebuie transpuşi în practică la nivelul Uniunii Europene şi statelor membre factorii cheie enumeraţi în strategia europeană pentru creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. Proiecţiile sugerează că cererea de calificare va continua să crească. Schimbarea industrială şi tehnologică sporeşte necesarul de forţă de muncă cu niveluri superioare şi medii de calificare, iar dimpotrivă, munca cu nivel scăzut de calificare este limitată.

De aceea, în special în ceea ce priveşte tinerii, trebuie luate rapid măsuri: creşterea continuă a şomajului în rândul tinerilor constituie una dintre provocările majore cu care se confruntă Europa. Pentru a atinge aceste obiective, credem că este esenţial ca educaţia şi formarea profesională să continue să fie tratate ca o prioritate comună pe termen lung, care poate fi transpusă în realitate doar cu participarea şi angajamentul părţilor interesate, instituţiile UE şi cei implicaţi la nivel local şi regional.

  Paul Murphy (GUE/NGL). – Dle preşedinte, am votat împotriva raportului Hirsch, deoarece acesta consideră în mod fundamental că educaţia nu este un mijloc prin care oamenii îşi pot îmbunătăţi cunoştinţele şi calificarea, ci doar un instrument de majorare a profiturilor marilor întreprinderi.

Resping în totalitate această abordare. Raportul afirmă că punerea în aplicare a Strategiei UE 2020 constituie o cale de a asigura ocuparea forţei de muncă şi un standard de viaţă mai bun. Acesta este pur şi simplu un neadevăr. Strategia UE 2020 nu va produce nici locuri de muncă, şi nici un standard de viaţă mai bun. Ea oferă mai multe politici neoliberale şi o cursă spre limita inferioară a salariilor şi a condiţiilor.

Acest raport solicită, în mod ruşinos, ca angajatorii să poată înceta contractele de ucenicie în cazul în care ucenicii sunt consideraţi a fi necorespunzători pentru locul de muncă respectiv. Aceasta este reţeta unei exploatări grosolane. Resping apelul pentru creşterea gradului de implicare a instituţiilor private de învăţământ superior în dezvoltarea formării profesionale şi solicit, în schimb, posibilităţi semnificative de formare asigurate prin investiţii publice majore.

  Mitro Repo (S&D). – (FI) Dle preşedinte, am susţinut raportul pentru că şomajul în rândul tinerilor constituie o provocare pentru întreaga Europă, şi anume una care afectează întreaga societate. Ea se află şi în spatele revoltei din ţările din sudul Mării Mediterane. În ţările nordice prospere, şomajul în rândul tinerilor este vizibil, de exemplu, sub forma excluderii şi a creşterii consumului de substanţe interzise în rândul adolescenţilor.

Peste tot, tineretul înseamnă mobilitate şi schimbarea locurilor de muncă. Şomajul în rândul tinerilor este grav atunci când tinerii nu au acces la locuri de muncă de niciun fel deoarece au o educaţie limitată sau le lipseşte experienţa în muncă, iar tinerii cărora le lipseşte educaţia adecvată sau experienţa în muncă nu se află într-o poziţie puternică atunci când concurează pentru un loc de muncă. De aceea trebuie să ne concentrăm energia asupra asigurării unei educaţii vaste, de înaltă calitate, şi, suplimentar, va trebui să acordăm atenţie perspectivei de gen, astfel încât să poată fi eliminate cauzele care stau la baza şomajului în rândul tinerilor. Va trebui, de asemenea, să ţinem cont de rolul formării profesionale continue, deoarece aceasta promovează învăţarea pe tot parcursul vieţii şi pregăteşte oamenii pentru schimbările de pe piaţa muncii.

  Silvia Costa (S&D). – (IT) Dle preşedinte, este foarte semnificativ faptul că Parlamentul foloseşte această rezoluţie pentru a transmite un mesaj puternic atât statelor membre, cât şi tinerei generaţii, de a solicita un mai mare angajament european în domeniul învăţării, formării profesionale şi învăţământului superior în scopul de a sprijini Strategia Europa 2020. Ştim că şomajul în rândul tinerilor are repercusiuni serioase asupra sărăciei şi excluziunii sociale, la fel ca perioada prelungită de nesiguranţă în care trăieşte 40 % din tineretul european.

Ar trebui să fie puternic sprijinită combinaţia dintre politicile de educaţie şi un nou sistem de asigurări sociale bazat pe stimulente pentru întreprinderile care angajează cu normă întreagă tineri şi femei. Este esenţial să ne asigurăm că modelele de calificare urmate sunt adaptate competenţelor cerute, inclusiv pentru cetăţenie, de noile obiective ale creşterii durabile şi inteligente, la fel ca şi politicile de tranziţie de la educaţie la locul de muncă, şi să accelerăm procesul de recunoaştere a calificărilor profesionale, titlurilor şi creditelor academice.

Acele state membre care, la fel ca şi propria mea ţară, reduc fondurile pentru educaţie şi cercetare pe timp de criză, trebuie să ştie că afectează tineretul şi viitorul Europei.

  Siiri Oviir (ALDE). – (ET) Dle preşedinte, am fot implicat în elaborarea raportului din cadrul Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale şi, într-adevăr, rata şomajului este ridicată în Europa, dar şomajul în rândul tinerilor este, în medie, de două ori mai mare. Există state membre în care cifrele sunt chiar mai mari, cum ar fi ţara mea, în care acesta este de fapt de trei ori mai mare. Sprijin iniţiativele din raport ca fiind demersuri practice pentru a îmbunătăţi această situaţie. Nu vedem rostul formării unui număr mare de oameni care au absolvit învăţământul superior, dar care nu-i găsesc utilizarea pe piaţa muncii. Trebuie să ne concentrăm mai mult pe formarea şi recalificarea profesională.

În orice caz, este cu totul inacceptabil demersul Consiliului de a reduce bugetul pentru educaţie. Demersurile lui sunt, de asemenea, incompatibile cu respectarea Strategiei Europa 2020, care a fost deja adoptată. Una spune şi alta face. Am votat pentru adoptarea acestui raport. Vă mulţumesc.

  Seán Kelly (PPE). – (GA) Dle preşedinte, şi eu am votat în favoarea acestui raport, în special datorită faptului că am apreciat că de acum şi până în 2020, pentru absolvenţii de învăţământ superior, vor fi disponibile 15 milioane de locuri de muncă. Se estimează totodată că vor fi cu 12 milioane mai puţine locuri de muncă pentru persoanele care nu au nicio calificare sau doar una redusă. De aceea, trebuie făcut ceva în acest sens şi există în mod evident un mare necesar de educaţie şi formare profesională. Douăzeci de procente dintre tinerii din întreaga Europă nu lucrează şi de aceea este important ca ei să rămână în sistemul de educaţie până vor avea o calificare convenabilă şi să existe o colaborare între şcoli şi întreprinderi, astfel încât acele calificări să fie adecvate. Suplimentar, este important să existe o evaluare independentă a calificărilor respective. Dacă vor fi făcute toate aceste lucruri, vom putea rezolva această problemă în viitor.

Raport: Salvador Garriga Polledo (A7-0193/2011)

  Francesco De Angelis (S&D). – (IT) Dle preşedinte, raportul dlui Garriga Polledo este o lucrare foarte importantă care ne permite să jalonăm un nou cadru financiar pentru o Europă competitivă, durabilă şi incluzivă.

Avem nevoie de un buget destinat provocărilor de astăzi şi care poate da un răspuns puternic şi inovativ necesităţilor actuale. Prima prioritate a lui trebuie să fie cercetarea şi inovarea pentru întreprinderile mici şi mijlocii, pentru a stimula creşterea şi ocuparea forţei de muncă, iar cel de-al doilea obiectiv este de a reforma politica agricolă comună în scopul de a promova şi susţine competitivitatea agriculturii în Europa.

În orice caz, trebuie acordată o atenţie deosebită viitorului politicii de coeziune, pe care eu o consider ca un instrument foarte important şi unul care acordă sprijin financiar investiţiilor care pun în mişcare creşterea economică şi, în primul rând, crearea de noi locuri de muncă. În legătură cu acest subiect aş dori să revin asupra unui punct pe care îl consider deosebit de important: constituirea unei noi categorii intermediare. Cred, desigur, că această nouă categorie nu poate fi creată prin sifonarea resurselor de la cele existente, care în mod esenţial sunt destinate susţinerii creşterii echilibrate, armonioase şi durabile a comunităţilor noastre.

  Ville Itälä (PPE). – (FI) Dle preşedinte, acest raport foarte important a fost adoptat şi aş dori să menţionez doar câteva detalii. Primul este în legătură cu amendamentul 18 depus de Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa care afirmă că anumite reduceri extrem de precise pot fi făcute în cadrul politicii agricole comune, în conformitate cu tipul reformelor curente existente. Cu alte cuvinte, obţinem o imagine clară a punctului de vedere al Grupului ALDE asupra politicii agricole, deşi a fost foarte bine formulat. Premisa evidentă şi fundamentală în acest caz este că politica agricolă se referă la ceea ce trebuie redus dacă trebuie să facem reduceri.

Celălalt aspect important asupra căruia am votat diferit faţă de grupul meu a fost amendamentul 37d, care iniţial se adresa economiilor semnificative care ar putea fi făcute dacă Parlamentul European ar avea un singur sediu. Argumentele nu au niciun sens: se vor face economii. Nu este nicio diferenţă, indiferent de cum votăm: ştim că se vor face economii. Aş spera că, până la urmă, oamenii vor înţelege că publicul s-a săturat de economii care se fac în legătură cu el, dar nu în legătură cu noi. Acest lucru nu poate fi explicat publicului şi nu se va ameliora nimic votând asupra lui. Se vor face economii şi trebuie să le facem.

  Salvatore Caronna (S&D). – (IT) Dle preşedinte, am votat în favoarea raportului dlui Garriga Polledo asupra perspectivelor financiare viitoare ale Uniunii Europene, deoarece, în unul dintre cele mai grele momente ale crizei aşa-numitului spirit european, sunt convins că este vital pentru noi să insistăm asupra convingerii noastre că este esenţial să punem la dispoziţia Uniunii Europene instrumente credibile, începând cu finanţarea adecvată.

De aceea, cererea pentru o majorare de 5 % în cadrul viitorului buget este justă şi necesară. Poate nu va fi suficientă, dar este necesară în scopul de a răspunde marilor probleme care se pun: aceste resurse sunt necesare pentru abordarea problemelor reale, cum ar fi o mai mare coeziune între regiuni, o mai mare capacitate de cercetare şi inovaţie şi o mai mare capacitate de a genera creştere economică şi de a pune la dispoziţie locuri de muncă. Fără resurse adecvate, nici una dintre aceste probleme nu va fi abordată corespunzător, începând cu introducerea categoriei intermediare în politica de coeziune, care are sens doar dacă nu afectează celelalte categorii existente.

Din acest motiv am votat în favoarea raportului şi sper că Comisia şi Consiliul vor urma recomandările acestui raport.

  Adam Bielan (ECR). – (PL) Dle preşedinte, criza economică, problemele demografice şi şomajul în creştere au un impact semnificativ asupra constrângerilor bugetare ale statelor membre. Un buget european care să pună la dispoziţie oportunităţi pentru o planificare pe termen lung ar trebui din acest motiv să constituie un instrument de promovare a creşterii economiilor statelor individuale. Strategia Europa 2020, care stimulează crearea de locuri de muncă şi promovează integrarea socială este, după părerea mea, o componentă cheie pentru a ajuta ţările să iasă din criză. În acest context, este deosebit de important ca sfera sa de aplicare să acopere şi întreprinderile mici şi mijlocii. De aceea sunt de acord cu propunerea de a acorda un sprijin mai mare tuturor programelor şi instrumentelor care susţin aceste întreprinderi, incluzând programele destinate competitivităţii, inovaţiei şi utilizării fondurilor structurale.

Menţinerea competitivităţii, accelerarea creşterii economice şi combaterea şomajului vor fi cele mai mari provocări cu care se confruntă UE. De aceea, aş dori să subliniez necesitatea urgentă de a sprijini creşterea prin investiţia în sectoarele economice bazate pe cunoaştere. Consolidarea legăturii dintre educaţie, cercetare ştiinţifică şi ocuparea forţei de muncă va promova integrarea, mobilitatea şi specializarea.

  Sergio Paolo Francesco Silvestris (PPE). – (IT) Dle preşedinte, iau cuvântul pentru a-mi exprima satisfacţia, precum şi pentru a-mi explica motivaţia de a vota în favoarea raportului dlui Garriga Polledo, care într-un fel reuşeşte să stabilească obiective serioase şi eficiente care contribuie la consolidarea politicii de coeziune.

Am o singură îndoială, pe care am exprimat-o votând pentru adoptarea amendamentului care înlocuieşte textul în legătură cu crearea unei categorii intermediare pentru politicile de coeziune în acele părţi ale Europei în care produsul intern brut (PIB) se situează între 75 % şi 90 % din PIB-ul UE. Acest lucru ne preocupă cu adevărat, nu fiindcă nu credem că ar trebui să extindem concentrarea pe politica de coeziune, ci fiindcă suntem de părere că fără resurse suplimentare, această extindere riscă să priveze de resurse şi să reducă resursele pentru domeniile la care se face referire în Obiectivul 1, aşa-numitul obiectiv de convergenţă, care are nevoie de aceeaşi atenţie şi susţinere din partea Uniunii Europene. Pentru a concluziona, sunt mulţumit de raport şi sunt mulţumit de munca depusă, dar am unele preocupări în legătură cu atenţia pe care se pare că am acordat-o unei politici care ar fi putut confirma aşa-numita „înfruntare curajoasă”, după cum obişnuim să spunem.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Dle preşedinte, cuprinsul cadrului financiar multianual trebuie să prezinte o viziune clară asupra viitorului Uniunii Europene şi al cetăţenilor ei. Provocările economice şi sociale actuale cu care ne confruntăm trebuie să fie reflectate nu doar în discursuri impresionante, ci în primul şi primul rând, în capitole bugetare concrete.

Fie că privim actualele dificultăţi şi ambiţii ale UE şi ale regiunilor ei dintr-o perspectivă regională sau globală, problema cea mai presantă rămâne deficitul energetic, încetinirea creşterii economice şi şomajul. Va trebui, de aceea, să continuăm să privim dezvoltarea şi inovarea structurii energetice europene ca zone prioritare care au nevoie de o finanţare mult mai mare. După părerea mea, în actualul context de mediu, revenirea la cărbune ca şi combustibil nu constituie o soluţie pentru crearea unei reţele transeuropene de transport pe deplin funcţională. Aceste două domenii constituie condiţii esenţiale pentru dezvoltarea competitivităţii UE ca un întreg şi pentru funcţionarea pieţei interne şi, de aceea, ele merită o deosebită atenţie în momentul elaborării proiectului de buget.

  Seán Kelly (PPE). – În primul rând, salut angajamentul acestui raport de a păstra cel puţin PAC şi fondurile de coeziune la nivelurile actuale în următoarea perspectivă. Şi în grupul nostru, au existat multe controverse în legătură cu categoria intermediară şi s-a decis să se voteze liber. Aceasta nu-i afectează deloc pe colegii mei din Irlanda sau pe noi, deoarece chiar dacă suntem în FMI, suntem distruşi ca şi ţară, în termeni de PIB suntem bine peste media europeană. Aşa că, fie că există sau nu o categorie intermediară, acest lucru nu ne afectează.

În orice caz, credem că este necesar să se continue evaluarea fundamentală a politicii de coeziune, deoarece, pe măsură ce din ce în ce mai multe regiuni trec peste limita de 75 %, politica fie că va deveni redundantă, fie că va fi reformată, şi aşteptăm ca acest lucru să se petreacă.

Explicaţii scrise privind votarea

Raport: Carlos Coelho (A7-0185/2011)

  Alexander Alvaro (ALDE), în scris. – (DE) Delegaţia Partidului Liber Democrat german în Parlamentul European presupune că includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen va îmbunătăţi în continuare libertatea de circulaţie în UE. Acum când ambele state membre au obţinut rezultate pozitive ale evaluării în toate domeniile verificării Schengen, nu ar mai trebui să existe obstacole pentru a amâna din nou includerea. Fără nicio îndoială că securizarea tehnică a frontierelor nu le va face în mod automat sigure atâta timp cât persistă problemele legate de combaterea corupţiei în sistemul de justiţie şi de poliţie.

Chiar şi statele membre care sunt deja în spaţiul Schengen trebuie să facă faţă acestei provocări. Din acest motiv, delegaţia Partidului Liber Democrat german este de părere că criteriilor cum ar fi lupta împotriva corupţiei trebuie să li se acorde o mai mare atenţie în evaluarea mecanismului Schengen, iar orice infracţiune trebuie pedepsită în mod corespunzător.

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Având în vedere rezultatele pozitive ale evaluărilor făcute pentru ambele ţări pentru a stabili dacă îndeplinesc criteriile acquis-ului Schengen, am votat în favoarea acestui raport. Deoarece atât România, cât şi Bulgaria sunt pregătite în momentul de faţă să-şi deschidă frontierele, deşi frontiera bulgaro-elenă este foarte sensibilă, Bulgaria trebuie să ia măsuri suplimentare şi este necesar să fie adoptată o abordare tripartită comună pentru Bulgaria, Grecia şi Turcia.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii importante privind aplicarea acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România. Sunt de acord cu poziţia raportorului că, deşi mai sunt unele probleme de rezolvat care vor necesita o raportare regulată şi o urmărire viitoare, acestea nu constituie un obstacol pentru ca cele două state membre să devină membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen. Includerea Bulgariei şi României în spaţiul Schengen este foarte importantă atât pentru aceste două ţări, pentru creşterea lor economică şi dezvoltarea investiţiilor, cât şi pentru întreaga Uniune Europeană, pentru creşterea integrităţii şi solidarităţii între statele membre.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Aceasta este a doua evaluare a Bulgariei şi României referitor la aplicarea prevederilor Schengen. Prima evaluare a avut loc în anul 2010. Să ţinem cont de faptul că România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen (protecţia datelor, Sistemul de informaţii Schengen, frontierele aeriene, terestre şi maritime, cooperarea poliţienească şi vizele) atunci când au aderat la Uniunea Europeană în anul 2007. În orice caz, acum, toate statele membre trebuie să cadă de acord asupra participării lor efective în zona fără frontiere interne. În ceea ce îl priveşte, Parlamentul European a fost consultat.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Cooperarea Schengen a început la 14 iunie 1985, prin Acordul Schengen, permiţând abolirea controalelor sistematice la frontieră în cadrul frontierelor interne ale statelor semnatare şi crearea unei zone comune de liberă circulaţie a persoanelor. În prezent, libertatea de circulaţie este garantată într-un teritoriu cu 42 673 km de frontiere maritime externe şi 7 721 km de frontiere terestre, acoperind 25 de ţări şi 400 de milioane de cetăţeni. Bulgaria, România şi Cipru aplică în prezent doar parţial acquis-ul Schengen şi, prin urmare, la frontierele cu aceste trei state membre încă se efectuează controale. România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007. Luând în considerare rezultatele evaluărilor şi vizitele repetate necesare făcute de echipele de experţi, Parlamentul European şi Consiliul au concluzionat că, deşi mai există încă unele probleme nerezolvate care vor necesita o raportare regulată şi urmărire, acestea nu constituie un obstacol ca aceste state să devină membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen. Sprijin propunerea că Bulgaria şi România trebuie să informeze în scris Parlamentul European şi Consiliul, în decursul unei perioade de şase luni, asupra acţiunilor suplimentare pe care intenţionează să le întreprindă în ceea ce priveşte recomandările, înaintate în rapoartele de evaluare şi în rapoartele ulterioare, care mai sunt de implementat.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) De la încheierea Acordului Schengen în 1985, cele cinci state membre fondatoare s-au extins la 25, dintre care 22 sunt state membre ale Uniunii Europene. Acordul Schengen a permis abolirea controalelor la nivelul frontierelor interne dintre statele semnatare şi crearea unei frontiere externe unice la nivelul căreia se efectuează controalele la intrarea în spaţiul Schengen. Bulgaria şi România au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007.

În baza rezultatelor evaluărilor şi a vizitelor de monitorizare efectuate, raportorul, dl Coelho, a ajuns la concluzia că au fost îndeplinitele condiţiile necesare pentru aplicarea tuturor componentelor acquis-ului Schengen: în special, controalele la frontierele terestre, maritime şi aeriene, cooperarea poliţiei, vizele, conectarea la Sistemul de informaţii Schengen (SIS) şi protecţia datelor. Aceste ţări ar trebui să devină membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen. Aceasta constituie un pas important înainte pentru aceste ţări şi, totodată, o consolidare a cetăţeniei europene. Din acest motiv votez în favoarea acestui raport şi îl felicit pe raportor.

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE), în scris. – (ES) Am votat în favoarea acestei iniţiative, deoarece România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen atunci când au aderat la UE în 2007. În urma evaluărilor relevante ale experţilor şi în pofida faptului că mai sunt încă unele probleme de rezolvat, ambele ţări au dovedit că sunt pregătite să pună în aplicare prevederile acquis-ului Schengen şi pot, de aceea, să adere pe deplin la acesta.

  Slavi Binev (NI), în scris. – (BG) Acesta constituie un raport foarte important nu numai pentru ţara mea, Bulgaria, ci şi pentru Uniunea Europeană ca un întreg. Sunt încrezător că eforturile noastre vor fi răsplătite foarte curând. Frontierele noastre sunt pregătite de ceva timp pentru a apăra frontierele Europei. În orice caz, decizia care este mult aşteptată nu a fost adoptată încă. Cred că motivul este unul complet politic. Raportul face, de asemenea, referire la inspecţiile făcute la frontiera noastră cu Turcia, care a îndeplinit cerinţele Schengen şi a dovedit că suntem pregătiţi. Sper în mod sincer că acest raport va fi votat în următoarea sesiune a Consiliului Europei, deoarece cu cât mai repede ne mişcăm în legătură cu această problemă, cu atât mai mult vom câştiga din punct de vedere politic, economic şi social.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Am votat împotriva aplicării măsurilor Schengen în România şi Bulgaria. În pofida aprecierii generale pozitive a progresului făcut de aceste două state membre în termeni de securitate, raportul însuşi admite că au fost identificate numeroase deficienţe tehnice şi administrative la nivelul organelor însărcinate cu asigurarea securităţii frontierelor ambelor state şi, în special, la nivelul organelor însărcinate cu controlul şi monitorizarea frontierelor maritime şi terestre. În al doilea rând, raportul confirmă că dacă cele două ţări ar fi incluse în spaţiul Schengen, poziţia lor geografică în vecinătatea frontierei cu Turcia ar crea două noi rute de imigranţi ilegali care în momentul de faţă se îndreptă doar spre Grecia, care în prezent este singurul stat Schengen din Peninsula Balcanică.

Admiterea României şi Bulgariei ar mări de aceea în mod considerabil punctul vulnerabil al sud-estului UE şi ar determina o triplare a presiunii la care este supusă în prezent. De aceea, proiectul de rezoluţie loveşte direct nevoia de protecţie a cetăţenilor, pe care Lega Nord a pus-o întotdeauna în centrul programelor sale, şi nu îl pot sprijini.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Decizia privind acceptarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen rămâne, acum, una pur politică. Raportul favorabil includerii României în acest spaţiu, adoptat de către Parlamentul European, nu vine decât să confirme faptul că opiniile experţilor Uniunii sunt cele corecte – România şi-a făcut treaba, şi-a securizat frontierele şi a respectat toate condiţiile cerute. Avizul Parlamentului de la Bruxelles este consultativ şi, acum, ca şi în trecut, decizia stă în mâna politicienilor din Consiliu. A aplica duble standarde, a vorbi despre criterii obligatorii care, odată îndeplinite, sunt considerate „doar tehnice”, nu stă deloc în firea unei Uniuni democratice şi drepte, aşa cum o ştim. De aceea, nu pot decât să sper că opiniile experţilor şi cele ale legislativului european nu vor mai fi ignorate de politicienii statelor membre. A te ascunde în spatele cuvintelor, fără a tranşa direct subiectul, nu mai poate fi o opţiune în condiţiile în care acceptarea în spaţiul Schengen nu a fost niciodată o problemă politică, ci una tehnică. Evaluările experţilor independenţi, cele ale Parlamentului, care a votat covârşitor în favoarea integrării în Schengen a României, ar trebui să conteze hotărâtor în Consiliul European şi, drept urmare, să se deblocheze procedura.

  Philippe Boulland (PPE), în scris. – (FR) Spaţiul Schengen şi, în special, libertatea de circulaţie, este un acquis communautaire care într-adevăr reprezintă ceva pentru cetăţenii noştri. Preşedintele Baroso ne-a reamintit că „libertatea de circulaţie reprezintă pentru Europa ceea ce fundaţiile reprezintă pentru o clădire”. Libertatea de circulaţie este una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene. Sunt încântat că Parlamentul a aprobat aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Au fost făcute eforturi uriaşe pentru garantarea securităţii frontierelor: sistemele lor de supraveghere de generaţia a patra sunt mult mai impresionante decât modelele noastre de generaţia a doua. Mai există încă bariere în calea libertăţii de circulaţie a lucrătorilor. În primul rând, există obstacole legale şi administrative care afectează toate aspectele vieţii cetăţenilor. În al doilea rând, dumpingul social: deşi articolul 45 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene garantează tratamentul egal al lucrătorilor, activitatea Comisiei pentru petiţii dovedeşte că realitatea este total diferită. În al treilea rând, protecţia socială, care variază de la o ţară la alta şi prin aceasta nu încurajează mobilitatea. De aceea, aş dori să propun o protecţie socială de bază minimă pentru Uniunea Europeană. Deşi protecţia socială cade în atribuţiile statelor membre, lipsa armonizării afectează în mod clar piaţa internă.

  John Bufton (EFD), în scris. – Am votat împotriva extinderii acquis-ului Schengen pentru a cuprinde Bulgaria şi România, pur şi simplu pentru că nu cred că au fost adoptate prevederile care să asigure că ele aderă în siguranţă şi în mod efectiv la spaţiul fără paşapoarte. Corupţia şi crima organizată sunt încă în floare în aceste ţări care sunt, de asemenea, porţi pentru imigrarea ilegală. Traficul sexual, prostituţia copiilor, traficarea copiilor şi bandele criminale conduse vor înflori în mod potenţial în condiţiile frontierelor deschise şi nu s-a făcut destul pentru a ţine aceste infracţiuni sub control în statele membre.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dlui Coelho în legătură cu aplicarea pe deplin a prevederilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România. Ar trebui să felicităm cele două state membre pentru munca depusă. Ambele state au îndeplinit criteriile pentru aplicarea deplină a acquis-ului Schengen. În orice caz, acest raport subliniază faptul că regiunea include una dintre cele mai vulnerabile frontiere externe ale UE în ceea ce priveşte imigraţia ilegală. Bulgaria va trebui să implementeze măsuri de tranziţie când va intra în Schengen. Ambele state vor trebui să coopereze pe deplin pentru a nu prejudicia un sistem care depinde de încrederea reciprocă între statele membre. Sprijin poziţia raportorului.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Deoarece Bulgaria şi România îndeplinesc cerinţele de aderare la spaţiul Schengen, salut extinderea lui pentru a include cele două state. În orice caz, cred că sunt importante aceste măsuri suplimentare şi soluţiile date neajunsurilor menţionate în raport, nu mai puţin în ceea ce priveşte fenomenul de imigraţie ilegală înregistrat în Bulgaria datorită localizării ei geografice periferice. Funcţionarea corespunzătoare a libertăţii de circulaţie a persoanelor, produselor, serviciilor şi lucrătorilor depinde de robusteţea şi armonizarea politicilor la nivelul frontierelor externe, aceasta fiind singura cale de a păstra pacea socială şi stabilitatea economică în interiorul Uniunii Europene.

  Françoise Castex (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului. Unele state membre, incluzând Franţa, Germania şi Ţările de Jos, doresc să schimbe regulile jocului. În orice caz, nu este echitabil să se adauge alte criterii cum ar fi o evaluare a politicilor de combatere a corupţiei şi infracţiunilor. Aceste aspecte sunt fără îndoială importante, dar propunerea este motivată doar politic. Adăugarea de noi criterii ar crea un sistem cu două paliere pentru statele membre.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport pe motivul că astfel de mişcări sunt importante pentru reafirmarea solidarităţii europene într-un moment în care aceasta este greu pusă la încercare.

  Jurgen Creutzmann (ALDE), în scris. – (DE) Delegaţia Partidului Liber Democrat german în Parlamentul European presupune că includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen va ameliora în continuare libertatea de circulaţie în UE. Acum când ambele state membre au obţinut rezultate pozitive ale evaluării în toate domeniile verificării Schengen, nu ar mai trebui să existe obstacole pentru a amâna din nou includerea. Fără nicio îndoială că securizarea tehnică a frontierelor nu le va face în mod automat sigure, atâta timp cât persistă problemele legate de combaterea corupţiei în sistemul de justiţie şi de poliţie.

Chiar şi statele membre care sunt deja în spaţiul Schengen trebuie să facă faţă acestei provocări. Din acest motiv, delegaţia Partidului Liber Democrat german este de părere că criteriilor cum ar fi lupta împotriva corupţiei trebuie să li se acorde o mai mare atenţie în evaluarea mecanismului Schengen, iar orice infracţiune trebuie pedepsită în mod corespunzător.

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. − Votul de astăzi din Parlamentul European a demonstrat că România este pregătită să aplice acquis-ul Schengen. Conform raportorului, domnul Coelho, toate deficienţele care au fost constatate în trecut au fost remediate cu succes de către autorităţile române. România este capabilă să ofere o protecţie reală atât în privinţa frontierelor aeriene, cât şi în privinţa celor maritime şi terestre. De aceea, găsesc regretabil faptul că există încă ezitări cu privire la pregătirea noastră de a aplica acquis-ului şi că anumite state membre continuă să îşi protejeze aşa-numita „securitate naţională”, prin punerea de piedici nejustificate unui stat membru care şi-a câştigat dreptul de a fi tratat în mod echitabil şi non-discriminatoriu. Parlamentul European a vorbit astăzi, cu o singură voce, despre corectitudine. Cât timp va continua, oare, Consiliul să ignore poziţia noastră?

  Rachida Dati (PPE), în scris. – (FR) Evaluările şi vizitele suplimentare făcute de către echipele de experţi au dovedit că Bulgaria şi România sunt pregătite să participe pe deplin la spaţiul Schengen. De aceea am votat în favoarea raportului colegului meu dl Coelho.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Raportorul, care a monitorizat această zonă pe durata mai multor sesiuni parlamentare, este de părere că, deşi rămân probleme nerezolvate care justifică monitorizarea regulată, acestea nu constituie un obstacol pentru aderarea la spaţiul Schengen a Bulgariei şi României. Dată fiind experienţa lui în acest domeniu, sunt de părere că pot susţine fără niciun risc evaluarea lui şi solicitările lui pentru securitatea frontierelor externe. Decizia de a deschide frontierele pentru aceste state membre va asigura o mai bună libertate de circulaţie şi, la un nivel mai practic, le va permite bulgarilor şi românilor să se simtă mai integraţi într-o uniune în care sunt membrii cu drepturi depline.

Sper că simbolismul momentului se va transfera într-o mai mare fluiditate a comerţului dintre ţări şi într-o abordare mai integrată a problemelor imigraţiei şi securităţii. Raportorul avertizează în mod corect asupra sensibilităţii regiunii Bulgaria-Turcia-Grecia în ceea ce priveşte imigraţia ilegală. Sunt de acord cu el atunci când subliniază necesitatea Bulgariei de a adopta măsuri suplimentare, incluzând un plan special care conţine măsurile care trebuie aplicate în momentul intrării în spaţiul Schengen şi o abordare de combatere a unei potenţiale creşteri rapide a presiunii imigraţiei, comună Greciei, Turciei şi Bulgariei.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport, elaborat de colegul nostru deputat, dl Coelho, se referă la proiectul de decizie asupra aplicării integrale a prevederilor acquis-ului Schengen în Republica Bulgaria şi România. Acordul Schengen a fost încheiat la 14 iunie 1985. Prin abolirea controalelor la frontierele interne ale ţărilor semnatare şi crearea unei zone comune a devenit posibilă libertatea de circulaţie a oamenilor şi bunurilor de la un capăt la altul al Uniunii Europene. Dat fiind că România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen în 2007, că documentele arată că atât Bulgaria, cât şi România sunt pregătite pentru aderarea la UE din punct de vedere tehnic, că toate capitolele de aderare au fot îndeplinite în martie 2011 şi că întârzierea în adoptarea noului sistem de evaluare Schengen pentru minimizarea problemelor existente, mă tem că nesiguranţa va creşte, nu poate împiedeca intrarea acestor ţări în UE, am votat în favoarea raportului. În sfârşit, aş dori să felicit raportorul pentru munca sa excelentă în elaborarea acestui raport, în pofida obstacolelor pe care Consiliul le-a pus în calea accesului la o anumită documentaţie considerată esenţială pentru realizarea acestui lucru.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Verificarea dacă noile state membre îndeplinesc condiţiile necesare pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen constituie o condiţie preliminară pentru adoptarea deciziei Consiliului de abolire a controalelor la frontierele interne, după ce a consultat Parlamentul European.

În acest caz, raportul consideră că au fost îndeplinite toate condiţiile pentru abolirea controalelor la frontiera cu Bulgaria şi România. Decizia de a include în spaţiul Schengen aceste ţări, care au aderat la UE în 2007, va trebui să fie luată în unanimitate în Consiliu de către guvernele tuturor ţărilor care aparţin deja de spaţiul Schengen. Raportorul a menţionat necesitatea unor măsuri suplimentare care trebuie luate la frontiera dintre Bulgaria, Grecia şi Turcia, care este una dintre cele mai sensibile sub aspectul imigrării ilegale. Comisia de evaluare a solicitat, de asemenea, Bulgariei să adopte măsuri suplimentare temându-se de fluxuri de migraţie din Turcia.

Întregul context al presiunii exercitate asupra acestor ţări, precum şi obiectele presiunii, constituie motivul abţinerii noastre. Mai mult, credem că considerentele care definesc poziţia noastră în legătură cu extinderea şi aderarea unor noi ţări la UE sunt la fel de valabile ca şi aplicarea integrală în aceste ţări sau în altele a prevederilor acquis-ului Schengen.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Raportorul consideră că au fost îndeplinite toate condiţiile pentru abolirea controalelor la frontiera cu Bulgaria şi România, dar doreşte ca Parlamentul European să fie informat cu privire la măsurile suplimentare care urmează a fi luate la frontiera dintre Bulgaria, Grecia şi Turcia, care este una dintre cele mai sensibile sub aspectul imigraţiei ilegale.

Verificarea dacă noile state membre îndeplinesc condiţiile necesare pentru aplicarea fiecărei părţi a acquis-ului Schengen constituie o condiţie prealabilă pentru ca Consiliul de Miniştri să adopte o decizie de abolire a controalelor la frontierele interne cu aceste două ţări, după ce a consultat Parlamentul European.

În orice caz, comitetul de evaluare a solicitat Bulgariei să adopte măsuri suplimentare, incluzând un plan special care conţine măsuri care trebuie aplicate la momentul intrării în spaţiul Schengen, în mare parte datorită îngrijorării legate de fluxuri de migraţie din Turcia.

Decizia de a include în spaţiul Schengen aceste două ţări, care au aderat la UE în 2007, va trebui să fie luată în unanimitate în Consiliu de către toate guvernele tuturor ţărilor care aparţin deja spaţiului Schengen. Subiectul ar trebui să fie dezbătut în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri interne din 9 şi 10 iunie.

Dată fiind poziţia noastră în legătură cu aderarea acestor ţări, ne-am păstrat poziţia de abţinere de la vot, întărită de presiunea care continuă să fie exercitată asupra acestor ţări.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007. Condiţia de bază pentru ca Consiliul să ia o decizie în favoarea abolirii controalelor la frontierele interne cu aceste state membre este de a confirma, în cadrul procedurilor de evaluare, dacă noile state membre au îndeplinit condiţia necesară pentru aplicarea tuturor componentelor acquis-ului Schengen: protecţia datelor, Sistemul de informaţii Schengen (SIS), frontierele aeriene, terestre şi maritime, cooperarea poliţienească şi vizele. Pentru ca Parlamentul European să poată evalua în mod clar toate elementele necesare pentru a ajunge la o opinie dacă aceste două ţări sunt pregătite să se alăture spaţiului Schengen, este esenţial să existe un acces complet la rapoartele de evaluare ale experţilor referitoare la progresul în pregătirea acestor două ţări. În orice caz, după părerea mea, România şi Bulgaria au dovedit acum că sunt suficient de pregătite pentru a aplica toate prevederile acquis-ului Schengen într-un mod satisfăcător. Totodată, situaţia nu trebuie subestimată şi trebuie să ne gândim acum cum o putem ţine sub control în urma aderării depline a celor două ţări la spaţiul Schengen.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Nu am nimic împotriva prietenilor şi vecinilor noştri Bulgaria şi România. În orice caz, am o serie de nemulţumiri împotriva prevederilor Schengen. Acest acord îngrozitor a fost încheiat pe furiş şi ratificat într-o lună august a anilor optzeci. Nu a produs altceva decât necazuri. Îndepărtarea frontierelor interne nu garantează libertatea de circulaţie a cetăţenilor europeni. Mai degrabă, aceasta creează nesiguranţă şi produce tendinţe necontrolabile de deplasare şi migraţie a populaţiei în UE, atât în ţările de origine, cât şi în cele de destinaţie. Ea creează, de asemenea, minunate oportunităţi pentru imigranţii ilegali care ştiu că indiferent pe unde intră în Europa, vor putea să se stabilească unde vor. Franţa este afectată foarte grav de această problemă. Problemele romilor şi ale insulei Lampedusa care au fost deseori citate în acest Parlament nu servesc la altceva decât la ilustrarea problemei. Nu vreau ca acquis-ul Schengen să se aplice în ţara mea şi nici nu le doresc celorlalţi acest lucru. Statele membre ar trebui să-şi păstreze controlul integral al frontierelor şi, acolo unde este cazul, să conlucreze pentru întărirea frontierelor „externe”.

  Nathalie Griesbeck (ALDE), în scris. – (FR) Sprijin pe deplin adoptarea acestui raport care aprobă aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen. Ambele state au depus cu succes eforturi mari pentru a întări controalele la frontiere, acest lucru fiind confirmat de constatările pozitive ale evaluărilor şi vizitelor experţilor organizate de grupul de lucru al Consiliului pentru evaluarea sistemului Schengen. Ambele ţări au îndeplinit criteriile tehnice stabilite de Uniunea Europeană. Drept urmare, sprijin pe deplin participarea lor cu drepturi depline la spaţiul Schengen. Statele membre nu pot adăuga condiţii noi (cum ar fi evaluarea politicilor de luptă împotriva corupţiei şi infracţiunilor) şi nici nu pot schimba regulile în pauza dintre reprize. Această săptămână marchează cea de-a 26-a aniversare a Acordului Schengen, una dintre cele mai mari realizări ale UE, care trebuie apărată la fel ca şi libertatea de circulaţie care constituie un drept fundamental al cetăţenilor Uniunii Europene.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Sunt în favoarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. S-a făcut o evaluare detaliată şi obiectivă a conformării ambelor ţări la acquis-ul Schengen. Ambele ţări au îndeplinit toate criteriile. Din acest motiv, este iraţională adăugarea altor condiţii cum ar fi o evaluare a politicilor de combatere a corupţiei şi infracţionalităţii. Aceste aspecte sunt fără îndoială importante, dar propunerea este motivată doar politic. Adăugarea de noi criterii ar crea un sistem cu două paliere pentru statele membre. Această viziune a unei Europe cu două viteze, cu reguli diferite pentru vechile şi noile state membre, este pur şi simplu inacceptabilă.

  Nadja Hirsch (ALDE), în scris. – (DE) Delegaţia Partidului Liber Democrat german în Parlamentul European presupune că includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen va ameliora în continuare libertatea de circulaţie în UE. Acum când ambele state membre au obţinut rezultate pozitive ale evaluării în toate domeniile verificării Schengen, nu ar mai trebui să existe obstacole pentru a amâna din nou includerea. Fără nicio îndoială că securizarea tehnică a frontierelor nu le va face în mod automat sigure atâta timp cât persistă problemele legate de combaterea corupţiei în sistemul de justiţie şi de poliţie.

Chiar şi statele membre care sunt deja în spaţiul Schengen trebuie să facă faţă acestei provocări. Din acest motiv, delegaţia Partidului Liber Democrat german este de părere că criteriilor cum ar fi lupta împotriva corupţiei trebuie să li se acorde o mai mare atenţie în evaluarea mecanismului Schengen, iar orice infracţiune trebuie pedepsită în mod corespunzător.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007. În conformitate cu actul de aderare, verificarea prin intermediul procedurilor de evaluare că noile state membre îndeplinesc toate condiţiile necesare pentru aplicarea tuturor componentelor acquis-ului Schengen (protecţia datelor, SIS, frontierele aeriene, frontierele terestre, frontierele maritime, cooperarea poliţienească şi vizele) constituie o condiţie prealabilă pentru Consiliu pentru a hotărî asupra abolirii controalelor la frontierele interne cu aceste state membre. Nu sprijin acest document, deoarece luând în considerare rezultatele evaluărilor şi vizitele repetate necesare făcute de echipele de experţi, comisia răspunzătoare a concluzionat că există unele probleme nerezolvate care vor necesita o raportare regulată şi o monitorizare în viitor. Ar trebui să se ţină cont de faptul că zona constând din Bulgaria, Turcia şi Grecia constituie unul dintre cele mai sensibile puncte ale frontierelor externe ale UE în ceea ce priveşte migraţia ilegală. De aceea este esenţial ca Bulgaria să adopte unele măsuri suplimentare, şi anume să elaboreze un plan special care să conţină măsurile care trebuie implementate la momentul intrării în Schengen şi, de asemenea, o abordare comună (între Grecia, Turcia şi Bulgaria) în scopul de a putea răspunde unei posibile creşteri a fluxurilor de migraţie. Cred că statelor membre în cauză ar trebui să li se solicite să informeze Parlamentul European şi Consiliul în scris, în termen de şase luni începând de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, despre punerea în aplicare a acestor măsuri suplimentare şi despre carenţele existente.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului dlui Coelho în legătură cu aplicarea în Bulgaria şi România a prevederilor acquis-ului Schengen. Într-adevăr, România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007. În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Actul de aderare, verificarea dacă au fost îndeplinite de către noile state membre condiţiile necesare pentru aplicarea acquis-ului Schengen constituie o condiţie prealabilă pentru ca Consiliul să ia decizia de abolire a controalelor la frontierele interne cu celelalte state membre. Evaluările făcute au arătat că atât România, cât şi Bulgaria au dovedit că sunt suficient de pregătite pentru a aplica toate prevederile acquis-ului Schengen într-o manieră satisfăcătoare. De aceea susţin cererea raportorului. În orice caz, nu putem uita că zona în discuţie constituie una dintre cele mai sensibile părţi ale frontierelor externe ale UE în ceea ce priveşte migraţia ilegală. Aceasta înseamnă că trebuie adoptate măsuri suplimentare deoarece, după cum ştim, abolirea controalelor la frontierele interne necesită un nivel ridicat de încredere reciprocă între statele membre şi, de asemenea, existenţa unor controale eficiente la frontierele externe, deoarece securitatea spaţiului Schengen depinde de rigoarea şi eficienţa cu care fiecare stat membru îşi face controalele la frontierele externe.

  Elżbieta Katarzyna Łukacijewska (PPE), în scris. – (PL) Am votat astăzi în Parlamentul European asupra raportului Coelho în legătură cu aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România. Nu are nicio importanţă faptul că încheierea pregătirilor acestor ţări pentru aderarea la spaţiul Schengen coincide cu dezbaterea asupra politicii de migraţie a UE şi creşterii opoziţiei unora dintre ţările din spaţiul Schengen faţă de planurile de extindere. Este demn de remarcat faptul că România şi Bulgaria au îndeplinit aproape toate cerinţele care le-au fost impuse, în special: controalele la frontierele terestre, aeriene şi maritime, emiterea vizelor, cooperarea poliţienească şi protecţia datelor. Nu trebuie să uităm nici că acestea sunt ţări la frontiera UE care luptă cu problema unui aflux de imigranţi ilegali. Sofia şi Bucureştiul solicită împreună calitatea de membru, iar nivelul actual al pregătirilor din ambele ţări a fost evaluat ca fiind ridicat, aşa că am votat în favoarea adoptării raportului.

  Monica Luisa Macovei (PPE), în scris. − Desigur, am votat pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Ca toţi cetăţenii români si europeni, vreau ca reformele din justiţie din ţara mea să continue, corupţia si frauda să fie reduse, dosarele să se judece drept şi mai repede, iar vinovaţii să fie pedepsiţi sever. Am intrat în Uniunea Europeană pentru că am vrut să adoptăm regulile sale interne şi mi se pare firesc să le respectam şi să ne ţinem promisiunile făcute la aderare. Mulţumesc Uniunii şi statelor membre care ne ajută să facem ireversibile reformele din justiţie şi măsurile anticorupţie, pentru că aceasta este şi dorinţa cetăţenilor români.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat pentru acest raport pe baza rapoartelor experţilor care arată că în acest moment, atât România, cât şi Bulgaria au dovedit că sunt suficient de pregătite pentru a aplica prevederile acquis-ului Schengen într-un mod satisfăcător.

  Kyriakos Mavronikolas (S&D), în scris. – (EL) Bulgaria şi România satisfac cerinţele pentru integrarea deplină în spaţiul Schengen, conform rapoartelor lor de evaluare şi a rapoartelor experţilor echipelor de monitorizare. În orice caz, Parlamentul European va trebui să fie informat asupra măsurilor suplimentare care vor fi luate în zona dintre Bulgaria, Turcia şi Grecia în scopul abordării posibilei creşteri a afluxului de imigraţie.

  JeanLuc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Bulgaria şi România şi-au făcut toată treaba cerută de către fortăreaţa europeană pentru ca cetăţenii lor să poată circula liber în spaţiul Schengen. Acest raport cere chiar mai mult. El face apel la o abordare comună împreună cu Grecia pentru a ataca migraţia din ţările arabe. Această cerere este inacceptabilă. Mă abţin de la a vota împotriva libertăţii de circulaţie în cadrul Uniunii Europene.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Bulgaria şi România au făcut obiectul evaluării aplicării corespunzătoare a tuturor componentelor acquis-ului Schengen: controlul frontierelor terestre, maritime şi aeriene, cooperarea poliţienească, vizele, conectarea la Sistemul de informaţii Schengen (SIS) şi protecţia datelor. Aceasta constituie o condiţie prealabilă pentru ca Consiliului de Miniştri al UE să ia o decizie asupra abolirii controalelor la frontierele interne cu aceste state membre, în urma consultării cu Parlamentul European. În urma rezultatelor pozitive ale evaluărilor şi ale vizitelor de monitorizare a echipelor de experţi se poate concluziona că, deşi unele probleme sunt nerezolvate şi se impun repoarte regulate şi viitoare vizite de monitorizare, acestea nu constituie un obstacol pentru aderarea cu drepturi depline a Bulgariei şi României la spaţiul Schengen. În orice caz, nu putem neglija regiunea Bulgaria-Turcia-Grecia, care este una dintre cele mai sensibile frontiere externe a UE în ceea ce priveşte imigraţia ilegală. Este necesar să consolidăm măsurile deja luate şi să fim pregătiţi să combatem o posibilă creştere vertiginoasă a presiunii migraţiei. Bulgaria trebuie să adopte măsuri suplimentare incluzând un plan special care să conţină măsuri care să fie aplicate în momentul intrării în spaţiul Schengen.

  Louis Michel (ALDE), în scris. – (FR) Dreptul la libertatea de circulaţie este unul dintre drepturile fundamentale şi cele mai vizibile drepturi acordate cetăţenilor Uniunii Europene. În spaţiul Schengen, este posibil acum să circuli liber fără controale la frontieră. Aceasta constituie o mare schimbare în comparaţie cu vremurile în care Europa era despărţită prin puncte de frontieră în care controalele, câteodată exagerate, constituiau o regulă, fără a mai menţiona imposibilitatea cetăţenilor din Europa de Est de a trece cortina de fier fără a-şi risca viaţa.

În prezent, acest spaţiu cuprinde 25 de state membre. România şi Bulgaria ar trebui să adere în curând la acest cerc, cel puţin aşa sper. Aceste două ţări au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007. Luând în considerare rezultatele evaluărilor şi vizitelor făcute de echipele de experţi, sunt pe deplin în favoarea aderării cu drepturi depline a acestor două state membre la spaţiul Schengen, chiar dacă anumite probleme nu sunt încă rezolvate şi vor necesita o monitorizare. În orice caz, aş adăuga că ar fi regretabil dacă s-ar impune pe parcurs noi condiţii, care erau necunoscute în momentul depunerii cererii şi efectuării evaluării.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Se pare că România şi Bulgaria au dovedit că sunt pregătite, într-o măsură suficientă, să îndeplinească acquis-ul Schengen. În raportul referitor la extinderea spaţiului Schengen elaborat de Carlos Coelho există multe probleme nerezolvate. Din premisele rapoartelor misiunilor de evaluare şi rezultatele repetatelor vizite de evaluare, am ajuns la concluzia că există zone separate care necesită o monitorizare constantă. Raportul, care nu a fost adoptat încă, reprezintă concluzia unor vizite repetate a misiunii de evaluare în legătură cu frontiera externă a Bulgariei. Este evident, aşadar, că triunghiul Bulgaria-România-Grecia este una dintre regiunile cele mai sensibile din punctul de vedere al migraţiei ilegale şi aceasta impune ca Bulgaria să pregătească măsuri suplimentare pentru a rezista presiunii migraţiei. Cred că raportul ar trebui acceptat. Am votat pentru.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. − Am votat în favoarea raportului Coehlo privind aplicarea acquis-ului Schengen în cazul României şi Bulgariei şi salut realismul şi buna-credinţă a tuturor colegilor care au votat, de asemenea, în favoarea acestui raport.

România şi Bulgaria au îndeplinit condiţiile tehnice privind aderarea la spaţiul Schengen, iar acesta trebuie să fie singurul criteriu avut în vedere în adoptarea acestei decizii. România şi Bulgaria au demonstrat capacitatea de a adopta legislaţia internă necesară şi de a-şi securiza frontierele. De asemenea, progrese importante au fost realizate în domeniul combaterii corupţiei - un subiect care într-un mod abuziv şi exagerat a fost adesea asociat cu aderarea la spaţiul Schengen.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Astăzi, Parlamentul European a adoptat rezoluţia referitoare la aplicarea Bulgariei şi României a prevederilor acquis-ului Schengen. Aceste ţări care au aderat la Uniunea Europeană în 2007 au adoptat doar unele dintre prevederile referitoare la spaţiul Schengen şi, de atunci, le-au aplicat pe acestea în cadrul acestei sfere limitate de aplicare. Consecinţa acestei situaţii este că de-a lungul frontierelor acestor ţări încă se mai fac controale la frontieră.

În momentul în care au aderat la UE, aceste două ţări nu erau pregătite să adopte în întregime pachetul Schengen şi, de aceea, au trebuit să-şi reformeze şi extindă controalele poliţieneşti şi de frontieră. Suplimentar, porţiunea de frontieră dintre Bulgaria, Turcia şi Grecia, care constituie una dintre cele mai vulnerabile frontiere externe ale UE din punctul de vedere al migraţiei ilegale, reprezintă o problemă foarte importantă. De la aderarea la UE, Bulgaria şi România au luat numeroase măsuri menite să-şi pregătească şi protejeze în mod corespunzător frontierele. În toată această perioadă, grupul de lucru pentru evaluarea Schengen a făcut inspecţii şi verificări sistematice care au arătat acum că ambele ţări sunt suficient de bine pregătite să aplice în mod satisfăcător prevederile acquis-ului Schengen.

  Rolandas Paksas (EFD), în scris. – (LT) Abolirea controlului la frontiera internă este deosebit de importantă pentru întreaga Uniune Europeană şi, individual, pentru fiecare stat membru. Pentru ca spaţiul Schengen să poată funcţiona eficient şi pentru atingerea scopurilor stabilite, este necesar să se asigure că abolirea controalelor la frontieră nu are consecinţe negative, în special în ceea ce priveşte migraţia ilegală. Fiecare ţară care ţinteşte să adere la spaţiul Schengen trebuie să îndeplinească, fără excepţie, toate condiţiile acquis-ului Schengen referitoare la protecţia datelor, Sistemul de informaţii Schengen, frontierele aeriene, terestre şi maritime, cooperarea poliţienească şi vizele. Suplimentar, este foarte important să se asigure că fiecare stat membru are controale stricte şi eficiente la frontierele externe. Cred că România şi Bulgaria vor putea să devină în curând membri deplini, capabili să aplice toate prevederile acquis-ului Schengen. În momentul de faţă trebuie acordată a atenţie deosebită Bulgariei, deoarece această ţară, la fel ca şi Turcia şi Grecia, este situată la frontierele externe ale UE. Este locul cel mai sensibil şi fragil din UE. Când ele vor deveni membri cu drepturi depline ale spaţiului Schengen, este necesar ca Bulgaria şi România să fie pregătite în mod corespunzător pentru a face faţă unor afluxuri ridicate de migraţie, să poată implementa în mod adecvat şi eficient măsuri de combatere a migraţiei ilegale şi să garanteze buna funcţionare a mecanismelor de control al frontierei externe.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. În urma examinării atente, comisia UE responsabilă în acest sens a recunoscut că aceste ţări au îndeplinit toate criteriile pentru apartenenţa lor la spaţiul Schengen: ele oferă garanţii suficiente în ceea ce priveşte protecţia frontierelor naţionale terestre, maritime şi aeriene, stăpânesc Sistemul de informaţii Schengen pentru schimbul de date şi asigură o protecţie de încredere a datelor. Grupul meu consideră că în acest moment ar fi greşită introducerea unor noi criterii pentru a dobândi calitatea de membru, deoarece aceasta ar însemna aplicare de standarde duble pentru aceste ţări. Dificultăţile cu care se confruntă încă România şi Bulgaria, criminalitatea organizată şi corupţia, constituie fără îndoială acuzaţii serioase împotriva guvernelor acestor ţări care ar trebui să lupte mai eficient împotriva acestor fenomene. În orice caz, după părerea mea, închiderea porţilor Schengen pentru România şi Bulgaria nu ar trebui să pedepsească cetăţenii cinstiţi care ar suferi cel mai mult dacă ar pierde posibilitatea de a călători liber prin Europa.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) În contextul libertăţii de circulaţie a cetăţenilor europeni în Uniunea Europeană, cred că aderarea Bulgariei şi României la acquis-ul Schengen constituie un important pas înainte şi, de aceea, am votat în favoarea punerii în aplicare a prevederilor relevante. Cred, de asemenea, că, deşi ambele ţări au depus eforturi mari pentru libertatea de circulaţie a cetăţenilor lor în Europa, ele ar trebui în orice caz să continue să-şi alinieze regulamentele şi controalele la standardele europene dată fiind natura sensibilă a frontierei răsăritene a Europei din Balcani.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Am votat astăzi în favoarea avizului Parlamentului European în legătură cu aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului Schengen în Republica Bulgaria şi România. Aceasta constituie o abordare echilibrată, deoarece avizul recunoaşte progresul făcut de aceste două ţări în legătură cu criteriile care trebuie să fie îndeplinite pentru integrarea în spaţiul Schengen (controlul frontierelor terestre, maritime şi aeriene, vizele, cooperarea poliţienească, disponibilitatea în ceea ce priveşte conectarea la şi utilizarea Sistemului de informaţii Schengen şi protecţia datelor), dar necesită, de asemenea, rapoarte regulate asupra progresului înregistrat în legătură cu anumite probleme care sunt considerate ca fiind nerezolvate. În acest fel, Parlamentul a dat undă verde integrării celor două ţări în spaţiul Schengen şi drepturilor egale pentru cetăţenii lor care în trecut nu se bucurau de dreptul liberei circulaţii. Credem că mesajul Parlamentului European va constitui o călăuză şi că în Consiliu se va realiza unanimitatea, astfel încât să se poată lua o decizie finală.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Îl felicit pe colegul meu, dl Coelho, pentru munca lui excelentă în legătură cu acest raport asupra proiectului de decizie a Consiliului în legătură cu aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului Schengen în Republica Bulgaria şi România. România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007. Raportul arată că respectarea condiţiilor necesare pentru aplicarea acquis-ului în discuţie, respectiv protecţia datelor, Sistemul de informaţii Schengen (SIS), frontierele aeriene, terestre, maritime, cooperarea poliţienească şi vizele, a fost evaluată la faţa locului, iar progresul în punerea în aplicare a măsurilor destinate abolirii controalelor la frontierele interne ale acestor state membre a fost confirmat in situ. Conform raportorului şi raportorilor alternativi care au monitorizat acest proces, problemele nerezolvate, care vor necesita rapoarte şi monitorizări regulate în viitor, nu constituie un obstacol pentru aderarea cu drepturi depline a acestor două state membre la spaţiul Schengen. Din aceste motive, sprijin decizia de a deschide frontierele acestor state membre. Am votat pentru acest raport şi le urez Bulgariei şi României bun venit în spaţiul Schengen.

  Vincent Peillon (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dlui Coelho care propune aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen. Aceasta constituie una dintre cele mai mari realizări ale procesului de integrare europeană. Aderarea unui stat nou este condiţionată de respectarea strictă a criteriilor Acordului Schengen. În cazul Bulgariei şi României, Comisia pentru libertăţi civile a Parlamentului European, la fel ca şi Comisia Europeană, a ajuns, în urma evaluării, la concluzia că aceste state îndeplinesc în totalitate condiţiile stabilite. Drept urmare, nu mai există niciun motiv să nu se poată integra în această zonă a libertăţii de circulaţie. Aş considera inacceptabil ca anumite state, sub pretexte false şi motivate de calcule politice interne, să continue să se opună aderării. Acquis-ul comunitar nu ar trebui privit ca un sistem à la carte în care statele membre pot adopta sau suspenda prevederi după cum dictează circumstanţele. De aceea, fac un apel solemn la Consiliu să confirme progresele făcute de Bulgaria şi România şi să le admită în spaţiul Schengen.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Având în vedere rezultatele evaluărilor şi ale vizitelor suplimentare întreprinse de echipele de experţi, reiese că România este în măsură să pună în aplicare pe deplin acquis-ul Schengen, iar toate punctele cărora trebuia să li se acorde o atenţie specială sau care necesitau o reexaminare au fost soluţionate (îmbunătăţirea evaluării riscurilor, actualizarea elementelor de securizare a clădirilor, îmbunătăţirea procesului de depunere şi prelucrare a cererilor de vize etc.), aceasta putând fi considerată, în anumite aspecte, drept un exemplu de cele mai bune practici.

Potrivit rapoartelor de evaluare, România a dovedit că este suficient de pregătită să aplice în mod satisfăcător atât dispoziţiile care nu se referă la SIS, cât şi pe cele referitoare la SIS, din cadrul acquis-ului Schengen. Au fost îndeplinite condiţiile prealabile adoptării de către Consiliu a deciziei la care se face trimitere la articolul 4 alineatul (2) din Actul de aderare, permiţând eliminarea controalelor interne la frontierele aeriene, terestre şi maritime. Astfel, eliminarea controalelor la frontierele interne necesită un nivel ridicat de încredere reciprocă între statele membre în ceea ce priveşte existenţa unor controale eficace la frontierele externe, securitatea spaţiului Schengen depinzând de stricteţea şi eficacitatea cu care fiecare stat membru efectuează controale la frontierele sale externe.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport, deoarece aplicarea integrală a acordului Schengen în Bulgaria şi România înseamnă cu siguranţă abolirea controalelor la frontieră şi pentru aceste ţări. În vremuri în care unele guverne îndrăznesc să sugereze restabilirea controalelor la frontierele interne este chiar mai important să demonstrăm sprijinul nostru pentru extinderea a ceea ce astăzi reprezintă una dintre cele mai de seamă realizări ale Uniunii Europene. Aplicarea integrală în aceste ţări constituie, de asemenea, o problemă de egalitate şi nediscriminare în cadrul Europei, deoarece excluderea acestor două ţări ar transmite un semnal foarte negativ populaţiilor lor care sunt nerăbdătoare să se alăture spaţiului de liberă circulaţie. Din acest motiv, este important să acordăm un larg sprijin acestei etape.

  Fiorello Provera (EFD), în scris. – (IT) Regiunea balcanică este una dintre cele mai sensibile zone ale frontierelor externe ale UE în ceea ce priveşte migraţia ilegală. Acest fenomen are o mare importanţă şi are repercusiuni asupra vieţii de zi cu zi a multora dintre cetăţenii noştri, exacerbând nesiguranţa cu care se confruntă. Înainte de a putea lua în considerare posibila admitere a Bulgariei şi României în spaţiul Schengen vor trebui elaborate planuri speciale şi detaliate pentru a stăpâni presiunea migraţiei. Suplimentar, îmbunătăţirea controalelor la frontierele externe trebuie să se combine cu combaterea corupţiei autorităţilor locale. Am votat împotriva acestei măsuri din motivele menţionate şi pentru a proteja mai bine cetăţenii noştri de imigraţia ilegală.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Aderarea la acquis-ul Schengen implică necesitatea de a corespunde diverselor proceduri de evaluare: ţările candidate trebuie să îndeplinească o serie de condiţii în scopul de a fi admise în zona de liberă circulaţie, care în momentul de faţă acoperă 25 ţări şi 400 milioane de europeni. Acest raport evaluează poziţia Bulgariei şi României, subliniind, pe de o parte, faptul că Bulgaria urmează cele mai bune practici în diferite activităţi şi, pe de altă parte, eforturile depuse de România în ceea ce priveşte deficienţele care au fost identificate. În concluzie, în timp ce aş sublinia necesitatea de a rezolva anumite probleme, evaluarea acestor două state membre este în general pozitivă.

  Britta Reimers (ALDE), în scris. – (DE) Delegaţia Partidului Liber Democrat german în Parlamentul European presupune că includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen va ameliora în continuare libertatea de circulaţie în UE. Acum când ambele state membre au obţinut rezultate pozitive ale evaluării în toate domeniile verificării Schengen, nu ar mai trebui să existe obstacole pentru a amâna din nou includerea. Fără nicio îndoială că securizarea tehnică a frontierelor nu le va face în mod automat sigure, atâta timp cât persistă problemele legate de combaterea corupţiei în sistemul de justiţie şi de poliţie.

Chiar şi statele membre care sunt deja în spaţiul Schengen trebuie să facă faţă acestei provocări. Din acest motiv, delegaţia Partidului Liber Democrat german este de părere că criteriilor cum ar fi lupta împotriva corupţiei trebuie să li se acorde o mai mare atenţie în evaluarea mecanismului Schengen, iar orice infracţiune trebuie pedepsită în mod corespunzător.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Sprijinim aderarea Bulgariei şi României sub rezerva îndeplinirii tuturor condiţiilor (după cum şi este cazul, conform avizului experţilor).

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) În conformitate cu articolul 4, aliniatul (2) din Actul de aderare al României şi Bulgariei la acquis-ul Schengen, condiţia prealabilă de abolire a controalelor la frontierele interne cu aceste ţări o reprezintă verificarea îndeplinirii cerinţelor Schengen. Deoarece atât România, cât şi Bulgaria au dovedit că sunt pregătite suficient pentru a aplica prevederile acquis-ului Schengen într-un mod satisfăcător, ambele state membre ar trebui să devină membre cu drepturi depline ale acestei zone. În orice caz, aş dori să subliniez importanţa controalelor riguroase la frontierele externe în scopul securităţii interne. Fiind situată într-o zonă sensibilă în ceea ce priveşte migraţia ilegală, Bulgaria ar trebui să adopte măsuri suplimentare pentru a răspunde unei posibile creşteri a presiunii migraţiei la frontierele ei.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Zona Bulgaria-Turcia-Grecia este una dintre cele mai sensibile părţi ale frontierelor externe ale Uniunii Europene sub aspectul migraţiei ilegale. Nu sunt de acord cu raportorul, dl Coelho, în legătură cu faptul că admiterea Republicii Bulgaria şi României în spaţiul Schengen nu poate fi realizată pe termen scurt din cauza dificultăţilor din domeniul echipamentului, realizării controalelor la frontieră, pregătirea personalului şi obligaţia referitoare la schimbul de informaţii.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – (EL) România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen atunci când au aderat la UE în anul 2007. Integrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen este acceptabilă, cu condiţia ca ele să îndeplinească anumite cerinţe tehnice specificate în procedura relevantă. După cum subliniază în mod just raportorul, aderarea Bulgariei la Acordul Schengen ar trebui urmată de un plan special de combatere a imigraţiei ilegale. Este necesară cooperarea în problema administrării frontierei terestre. În anul 2010, un număr de 47 000 de emigranţi au fost arestaţi de-a lungul frontierei dintre Grecia şi Turcia, în timp ce treceau pe malul grecesc al râului Evros, care marchează graniţa dintre Grecia şi Turcia. Acest număr reprezintă 90 % din totalul înregistrat în Europa în acel an. În acest context, salut propunerea raportorului de elaborare a unui plan special în momentul în care Bulgaria aderă la spaţiul Schengen, care să conţină acţiuni în această direcţie şi o abordare comună între Grecia, Turcia şi Bulgaria, astfel încât să poată face faţă la ceea ce ar putea fi o creştere majoră a afluxului de imigraţie.

  Søren Bo Søndergaard (GUE/NGL), în scris. – (DA) Am votat împotriva faptului ca Bulgaria şi România să devină acum membre cu drepturi depline în cadrul cooperării Schengen. Problema referitoare la acordarea de către Bulgaria a accesului poliţiei sale militare la informaţiile din evidenţele Schengen demonstrează că există probleme cu acele părţi din Schengen în care aceste ţări sunt deja incluse. Există, de asemenea, probleme cu corupţia şi crima organizată. Europol subliniază că admiterea cu drepturi depline a Bulgariei şi României în cooperarea Schengen va garanta un acces mai uşor în UE a grupurilor criminale din Balcani şi fosta Uniune Sovietică. Până când aceste probleme nu vor fi rezolvate, admiterea cu drepturi depline a Bulgariei şi României va sprijini corupţia şi criminalitatea transfrontalieră, dând totodată anumitor forţe posibilitatea pe care o aşteptau de a cere o monitorizare sporită şi subminând statul de drept.

  Bogusław Sonik (PPE), în scris. – (PL) Într-o vreme în care din ce în ce mai mulţi oameni vorbesc despre o criză de încredere în Uniunea Europeană, faptul că majoritatea covârşitoare a deputaţilor în Parlamentul European sprijină avizul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne ar trebui să ne confirme că ideea de integrare europeană continuă să rămână relevantă. Faptul că Bulgaria şi România au frontiere externe la UE nu ar trebui privit ca o barieră care să le împiedice să adere la spaţiul Schengen. Criteriile pentru aderarea la acest spaţiu au fost stabilite în scopul de a asigura cel mai înalt nivel posibil de securitate. Experţii au confirmat că au fost adoptate standardele tehnice adecvate. Ţările au îndeplinit cerinţele care le-au fost impuse într-o măsură care face posibilă abolirea controalelor la frontiera cu restul statelor membre ale UE. Ar trebui subliniat faptul că, aşa cum a fost cazul pentru ţara mea, aderarea la spaţiul Schengen nu înseamnă că România şi Bulgaria nu mai au nimic de făcut în ceea ce priveşte punerea în aplicare integrală a instrumentului de cooperare. Ambele ţări vor avea mult de muncit în scopul de a institui bune practici de lucru.

Exemplul Poloniei arată în mod clar că noile state membre sunt capabile să îndeplinească în mod eficient cerinţele Schengen. În opinia Comisiei pentru libertăţi civice, justiţie şi afaceri interne, avem şansa de a pune în aplicare următoarea etapă a proiectului politic cunoscut ca zona libertăţii, securităţii şi justiţiei, cu condiţia ca instituţiile europene să facă o monitorizare corespunzătoare. Parlamentul European ar trebui să joace un rol cheie în acest proces şi el trebuie să fie ţinut la curent cu situaţia din Bulgaria şi România.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Salut acest raport care propune aplicarea în Bulgaria şi România a prevederilor acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de informaţii Schengen. Sunt, de asemenea, încântată de faptul că acest raport conţine garanţii pentru protecţia datelor.

  Michèle Striffler (PPE), în scris. – (FR) Astăzi, Parlamentul a aprobat raportul elaborat de către dl Coelho în legătură cu aplicarea integrală în Bulgaria şi România a prevederilor acquis-ului Schengen. Acest raport urmează evaluările făcute sub auspiciile grupului de lucru al Consiliului pentru evaluarea Schengen.

Evaluările nu au identificat niciun fel de obstacole pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Deschiderea frontierelor a fost una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene. De aceea sunt încântată că acest Parlament a votat în favoarea aderării acestor două noi state la spaţiul Schengen. Este necesar ca Consiliul să fie realist acum şi să dovedească solidaritate prin acordarea aprobării unanime.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Crearea spaţiului Schengen datează din 1985 şi în prezent include un teritoriu cu 42 673 km de frontiere maritime externe şi 7721 km de frontiere terestre, care cuprinde 400 de milioane de europeni. Acordul Schengen conţine în prezent 25 de state membre, asigurând o zonă de liberă circulaţie a oamenilor prin îndepărtarea controalelor sistematice la frontierele interne şi crearea unei singure frontiere comune. În scopul de a realiza pe deplin acest acord s-au constituit reguli comune, referitoare la, inter alia, controalele de-a lungul întregii frontiere externe, politica comună asupra vizelor, cooperarea în domeniul poliţienesc şi judiciar, şi s-a creat Sistemul de informaţii Schengen (SIS). Acest raport se referă la aderarea Bulgariei şi României la acquis-ul Schengen şi, în urma vizitelor de evaluare şi a raportului final, concluzionează că ambele ţări sunt pregătite pentru aderarea cu drepturi depline. În orice caz, unele probleme rămân nerezolvate, în special necesitatea de a elabora un plan pentru a combate posibila presiune din partea migraţiei ilegale. De aceea sunt de acord cu raportorul că este necesar ca statele membre în discuţie să informeze Parlamentul şi Consiliul în termen de şase luni, cu începere de la data intrării în vigoare a acestei decizii, asupra punerii în aplicare a acestor măsuri suplimentare şi a progresului în legătură cu neajunsurile identificate.

  Alexandra Thein (ALDE), în scris. – (DE) Delegaţia Partidului Liber Democrat german în Parlamentul European presupune că includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen va ameliora în continuare libertatea de circulaţie în UE. Acum când ambele state membre au obţinut rezultate pozitive ale evaluării în toate domeniile verificării Schengen, nu ar mai trebui să existe obstacole pentru a amâna din nou includerea. Fără nicio îndoială că securizarea tehnică a graniţelor nu le va face în mod automat sigure atâta timp cât persistă problemele legate de combaterea corupţiei în sistemul de justiţie şi de poliţie. Chiar şi statele membre care sunt deja în spaţiul Schengen trebuie să facă faţă acestei provocări. Din acest motiv, delegaţia Partidului Liber Democrat german este de părere că criteriilor cum ar fi lupta împotriva corupţiei trebuie să li se acorde o mai mare atenţie în evaluarea mecanismului Schengen, iar orice infracţiune trebuie pedepsită în mod corespunzător.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D), în scris. − În 2007, când au aderat la UE, România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen. În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Actul de aderare, « verificarea, prin intermediul procedurilor de evaluare, a îndeplinirii de către noile state membre a condiţiilor necesare pentru aplicarea tuturor părţilor acquis-ului Schengen (protecţia datelor, SIS, frontierele aeriene, frontierele terestre, frontierele maritime, cooperarea poliţienească şi vizele) condiţionează în prealabil adoptarea unei decizii a Consiliului de abolire a controalelor la frontierele interne cu statele membre respective ». Conform rapoartelor de evaluare întocmite de experţi, atât România, cât şi Bulgaria au dovedit că sunt pregătite să aplice în mod satisfăcător dispoziţiile acquis-ului Schengen. De aceea, solicitam Consiliului sa aprobe intrarea României si Bulgariei in spaţiul Schengen. Uniunea trebuie sa aplice aceleaşi criterii tuturor statelor membre, inclusiv in ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen. Mecanismul de cooperare si verificare pe justiţie nu face parte din criteriile de aderare la spaţiul Schengen si nu poate fi invocat in contextul aderării României si Bulgariei la spaţiul Schengen. Întrucât Romania si Bulgaria întrunesc condiţiile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen, in numele cetăţenilor romani si bulgari, cetăţeni europeni, solicitam Consiliului sa aprobe aderarea României si Bulgariei la spaţiul Schengen.

  Rafał Trzaskowski (PPE), în scris. – (PL) Bulgaria şi România ar trebui să adere la spaţiul Schengen, deoarece ambele ţări sunt pregătite să facă acest lucru, iar obiecţiile anumitor state membre sunt nefondate.

  Niki Tzavela (EFD), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului asupra integrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, deoarece ambele ţări au îndeplinit criteriile tehnice în discuţie. În orice caz, vor trebui să se ia măsuri suplimentare de către Bulgaria în cooperare cu Grecia şi Turcia pentru a răspunde problemei imigraţiei ilegale.

  Geoffrey Van Orden (ECR), în scris. – În calitate de prieten al Bulgariei, deşi unul critic, aş dori să fac tot ceea ce îmi stă în putere pentru a sprijini progresul acelei ţări, dar nu în detrimentul bunăstării propriei mele ţări. Din acest motiv mă abţin de la vot. De la aderarea Bulgariei la UE la data de 1 ianuarie 2007, s-au menţinut punctele slabe din domeniul reformei juridice şi al combaterii corupţiei şi crimei organizate. Autorităţile bulgare şi-au asumat realizarea unei îmbunătăţiri radicale. UE a instituit un mecanism de cooperare şi verificare pentru a ajuta Bulgaria şi a verifica progresul făcut în raport cu şase puncte de reper. Ameliorarea a fost descurajant de înceată. În cel mai recent raport asupra acestor probleme (februarie 2011), Comisia a declarat că Bulgaria trebuie să-şi îmbunătăţească în continuare modul în care sunt structurate şi conduse organele judiciare, poliţieneşti şi de anchetă şi modul în care acestea cooperează. În orice caz, în Consiliu, cele 27 de guverne au concluzionat, poate în mod surprinzător, că Bulgaria a îndeplinit condiţiile pentru Schengen, un sistem care este el însuşi pus sub semnul întrebării în acest moment. Regatul Unit rămâne, desigur, în afara spaţiului Schengen.

  Iuliu Winkler (PPE), în scris. − Salut majoritatea de peste 80 % cu care PE a votat pentru adoptarea Raportului cu privire la îndeplinirea aquis-ului Schengen de către România şi Bulgaria. Acest vot reprezintă un semnal politic puternic. Opinia PE este că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru a adera la spaţiul Schengen.

Conform poziţiei UDMR (PPE, RO), România şi Bulgaria trebuie să primească o perspectivă concretă în 2011 de accedere la spaţiul de liberă circulaţie. Cred că regulile nu trebuie schimbate în timpul jocului, iar decizia asupra aderării la spaţiul Schengen trebuie să ţină cont de realizările în baza Acordului Schengen şi nu de evaluări politice. Situaţia creată în jurul accederii României şi Bulgariei la spaţiul Schengen denotă slăbirea solidarităţii în interiorul UE.

Faptul că există state membre care sunt gata să renunţe la una dintre libertăţile care stau la baza construcţiei europene, libertatea de circulaţie, este un semnal de alarmă şi în acelaşi timp este un răspuns greşit la tensiunile generate de criza economică şi la consecinţele de ordin social ale acesteia. UDMR crede că avem nevoie de o Europă puternică care se poate materializa prin mai multă solidaritate şi prin respingerea fermă a protecţionismului intern şi a populismului.

  Iva Zanicchi (PPE), în scris. – (IT) În pofida faptului că am câteva îndoieli în legătură cu amploarea excesivă a textului, care intră în concurenţă cu ambiţiile Strategiei Europa 2020, cred că obiectivele rezoluţiei sunt cât se poate de bine venite. De aceea am votat în favoarea raportului dlui Coelho asupra verificării condiţiilor necesare pentru aplicarea acquis-ului Schengen, care constituie o condiţie prealabilă pentru abolirea controlului la frontierele interne cu Bulgaria şi România.

Raport: Alexander Graf Lambsdorff (A7-0189/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Acest raport va fi adoptat în pofida controversei din grupul de lucru al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European asupra amendamentului în legătură cu problema nucleară şi amendamentul Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) de înlocuire a punctului referitor la membrii suplimentari permanenţi în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Trebuie să existe o modificare substanţială a ordinii internaţionale, astfel încât UE să-şi poată depăşi mai uşor provocările utilizând acţiunea globală concertată. Aş atrage, de asemenea, atenţia asupra faptului că, în conformitate cu articolul 21 din Tratat, UE este angajată formal faţă de multilateralismul activ şi în special faţă de rolul ONU.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluţii nu doar datorită importanţei celei de a 66-a sesiuni a Adunării Generale a ONU care urmează, ci şi datorită faptului că este de o importanţă vitală ca UE să intensifice cooperarea şi coordonarea în acest organism şi în toate organismele ONU. Articolul 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană stipulează în mod clar că statele membre îşi vor coordona acţiunile în organizaţiile internaţionale şi că statele membre care sunt de asemenea membre ale Consiliului de Securitate al ONU vor acţiona concertat şi în exercitarea funcţiilor lor vor apăra poziţia şi interesele Uniunii Europene. Până acum, cooperarea nu a fost exemplară în Adunarea Generală a ONU. Ea nu a fost exemplară nici în Consiliul de Securitate al ONU. După cum bine ştim, statele membre care aparţin Consiliului de Securitate al ONU (Franţa, Regatul Unit şi Germania) nu au acţionat concertat şi nu au prezentat o singură poziţie faţă de intervenţia militară în Libia, în special în cazul votului asupra Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU. Aş face, de aceea, un apel la statele membre ale UE pentru a urmări o poziţie comună asupra problemelor vitale pentru pacea şi securitatea internaţională, în special în domeniile în care există deja un larg consens internaţional.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Într-o lume aflată în rapidă schimbare, Uniunea Europeană se confruntă cu numeroase provocări care reclamă un răspuns internaţional concertat. Toate aceste transformări substanţiale determină Uniunea Europeană să se angajeze activ alături de ceilalţi parteneri în vederea promovării unor soluţii eficiente la problemele care afectează atât cetăţenii europeni, cât şi întreaga omenire. Uniunea Europeană este cel mai mare furnizor mondial de ajutor pentru dezvoltare şi partenerul principal al Organizaţiei Naţiunilor Unite în eforturile acesteia la nivelul activităţii sale. Uniunea Europeană trebuie să joace un rol proactiv în construirea unei Organizaţii a Naţiunilor Unite care contribuie în mod eficient la soluţiile globale, la pace şi securitate, la democraţie şi la o ordine internaţională bazată pe statul de drept. În conformitate cu articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea Europeană este angajată în mod formal la un multilateralism eficient care are în centru o Organizaţie a Naţiunilor Unite puternică, vitală pentru abordarea provocărilor globale.

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. – (IT) Suntem în prezent martorii unor schimbări radicale ale ordinii internaţionale. Faţă de aceste schimbări, Uniunea Europeană nu mai poate rămâne doar în rolul de spectator. Sunt de părere că Uniunea Europeană ar trebui să considere aceasta ca un punct de plecare şi să-şi asume un rol activ adevărat în a trata atât cu puterile lumii actuale, cât şi ale celei în curs de formare, scuturându-se odată pentru totdeauna de reputaţia ei de nanism politic în ceea ce priveşte politica internaţională. În acelaşi sens, sunt de acord cu necesitatea exprimată de propunerea dlui Lambsdorff ca statele membre să exercite presiune în timpul discuţiilor pentru a reforma Consiliul de Securitate al ONU în scopul de a obţine un loc permanent pentru Uniunea Europeană. Prin întărirea rolului Uniunii Europene în Organizaţia Naţiunilor Unite, vom reuşi să asigurăm preluarea de către UE a unui rol conducător în afacerile regionale şi globale. În caz contrar, va trebui să facem faţă în continuare lipsei permanente de coordonare a intereselor statelor membre pe scena internaţională.

  Pino Arlacchi (S&D), în scris. – Susţin pe deplin tema principală a acestui raport. El face apel la un rol lărgit al UE în sistemul ONU, luând în considerare modificările instituţionale aduse de Tratatul de la Lisabona. Votul de astăzi vine în urma unui succes relevant al UE în ONU: adoptarea unui set de modalităţi care acordă delegaţiei UE în Adunarea Generală a ONU dreptul de a face intervenţii, precum şi dreptul de răspuns şi capacitatea de a prezenta propuneri şi amendamente orale.

Aceste îmbunătăţiri reflectă o realitate clară: UE şi statele membre sunt cei mai mari contribuitori financiari la sistemul ONU, fondurile acordate de UE se ridică la 38 % din bugetul regulat al ONU, peste două cincimi din operaţiile de menţinere a păcii ale ONU şi aproape o jumătate din contribuţiile la fondurile şi programele ONU. Mai mult, în pofida tuturor limitărilor sale, UE este un actor global major a cărui pondere trebuie recunoscută în mod corespunzător la toate nivelele.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am susţinut raportul lui Alexander Graf Lambsdorff deoarece sunt de părere că trebuie să încurajăm o mai mare coeziune între poziţiile statelor membre şi să ne mărim capacitatea de a negocia cu grupurile regionale. Este apoi o problemă de îmbunătăţire a eficienţei şi transparenţei ONU şi de dezvoltare a administrării resurselor ei financiare. Sunt convinsă că reformarea metodelor de lucru şi a componenţei Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite este necesară pe termen mediu.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Avem de-a face cu o transformare majoră a ordinii mondiale, care provoacă Uniunea Europeană să se angajeze mai activ în relaţiile cu puterile lumii actuale şi ale celei în curs de formare şi cu alţi parteneri bilaterali şi multilaterali în scopul de a promova soluţii eficiente la problemele care afectează atât cetăţenii UE, cât şi lumea în general. În conformitate cu articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană, UE este angajată formal faţă de un multilateralism efectiv având în centrul său o Organizaţie a Naţiunilor Unite puternică, multilateralism care este esenţial pentru abordarea provocărilor globale, cum ar fi schimbările climatice şi degradarea mediului, universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului, reducerea sărăciei şi asigurarea dezvoltării pentru toţi, consecinţele schimbărilor demografice şi migraţiei şi criminalitatea organizată internaţională. Sunt de acord că UE ar trebui să joace un rol activ în realizarea unei Organizaţii a Naţiunilor Unite care să poată contribui eficient la soluţii globale, pace şi securitate, democraţie şi o ordine mondială bazată pe principiile statului de drept.

  Elena Băsescu (PPE), în scris. − Am votat pentru raportul redactat de colegul Lambsdorff deoarece consider că UE îşi creează în acest moment o nouă identitate pe scena internaţională. Vă reamintesc cooperarea îndelungată dintre cele două organizaţii internaţionale, precum şi implicarea UE în numeroase proiecte iniţiate de ONU. Aici menţionez angajamentul asumat de liderii europeni în scopul atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Eradicarea sărăciei la nivel global se numără acum printre priorităţile politicii externe a Uniunii. Salut iniţiativa de a consolida colaborarea în domeniul stabilizării zonelor de criză şi a elaborării unor noi norme de siguranţă a centralelor nucleare. Evoluţia evenimentelor din Japonia demonstrează necesitatea acestui parteneriat. În perspectiva mişcărilor sociale din zona Mediteranei, consider că o acţiune coordonată a UE şi ONU ar garanta o tranziţie democratică paşnică. În acest sens, intensificarea relaţiilor cu organizaţiile regionale este binevenită.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Susţin această propunere pentru o recomandare a Parlamentului European către Consiliu în legătură cu următoarea sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Propunerea subliniază faptul că Uniunea Europeană şi Naţiunile Unite împărtăşesc un angajament comun în promovarea democraţiei, respectului pentru drepturile omului şi păcii în comunitatea internaţională. Propunerea arată că extinderea viitoare a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite în scopul de a include UE este un factor cheie pentru înfăptuirea eficientă a obiectivelor menţionate mai sus. Propunerea respinge cererea Germaniei de a ocupa potenţialul nou loc al UE în Naţiunile Unite în mod permanent şi în locul acesteia, include propunerea Italiei de a permite statelor membre să ocupe locul prin rotaţie în scopul de a respecta principiul demnităţii egale a tuturor statelor membre.

Cererea Germaniei a fost considerată ca o încercare de a impune autoritatea politică a Germaniei şi a blocului anglo-franco-german în interiorul şi exteriorul UE. În orice caz, adoptarea prin această propunere a poziţiei italiene confirmă faptul că posibila extindere a Consiliului de Securitate ar asigura şi Italiei şansa să-şi facă auzită vocea în afara UE asupra problemelor cruciale internaţionale. De acea am votat pentru.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Este important ca Europa să-şi reafirme acum angajamentul faţă de, şi cooperarea cu, mişcări internaţionale cum ar fi ONU. Atenţia acordată ONU de către Parlamentul European este cât se poate de importantă.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Vremurile pe care le trăim ne arată clar că este necesar să realizăm o legătură între statele membre şi Uniunea Europeană în cele mai diverse situaţi şi cazuri. Această coordonare este, de asemenea, foarte importantă în Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Aş spune chiar că este esenţial să ne asigurăm că interesul european şi valorile europene sunt apărate şi garantate în cadrul a ceea ce reprezintă cea mai cuprinzătoare şi hotărâtoare organizaţie internaţională.

Indiferent de modificările viitoare a modului în care Uniunea Europeană este reprezentată în ONU şi în Consiliul de securitate, o dezbatere care mai este încă deschisă, există o nevoie din ce în ce mai mare de a uni eforturile ţărilor europene astfel încât, alături de reprezentanţii din străinătate ai UE, să încurajăm o capacitate comună de intervenţie şi influenţă. Consultările regulate între ambasadorii statelor membre şi cei ai UE vor constitui un pas important pe această cale. Totodată, UE ar trebui să contribuie în a face ONU mai eficientă şi mai transparentă şi în a îmbunătăţi administrarea resurselor ei financiare. Crearea unei adunări parlamentare a ONU în cadrul sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite constituie o propunere importantă care merită să fie studiată şi dezbătută.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport al dlui Lambsdorff se referă la o propunere de recomandare a Parlamentului European adresată Consiliului pentru cea de a 66-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Transformarea actualei ordini internaţionale la nivel global prin conflicte în diverse părţi ale globului şi autodeterminarea multor popoare care au fost asuprite timp de decenii, sau chiar secole, fac ca viitoarea sesiune a Adunării Generale a ONU să fie neobişnuit de importantă. În conformitate cu articolele 21 şi 41 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Parlamentul European nu trebuie să dea greş în a beneficia de avantajul acestei sesiuni pentru a-şi impune poziţiile în legătură cu un număr de subiecte: nu în ultimul rând, rolul UE în sistemul ONU, UE şi guvernanţa globală, pacea, securitatea şi justiţia, dezvoltarea, drepturile omului, şi schimbările climatice. De aceea, sunt de acord cu propunerile menţionate mai sus ale raportorului, precum şi cu necesitatea de a încuraja o dezbatere asupra rolului parlamentelor şi adunărilor naţionale în sistemul ONU şi referitor la crearea unei adunări parlamentare a ONU.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Raportul sprijină acordarea unui loc Uniunii Europene în Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi a unui loc permanent în Consiliul de Securitate. S-a auzit în ultimul timp un număr de voci pledând pentru această idee, susţinută de amendamentele introduse de către Tratatul de la Lisabona, în mod specific, atribuirea „personalităţii juridice” pentru UE. Acestea sunt amendamente a căror legitimitatea am contestat-o întotdeauna. Această cerere, care contravine spiritului organizaţiei: o organizaţie de state şi nu de organizaţii suprastatale, nu este făcută cu intenţia de a face lucrările ONU mai democratice sau de a crea o nouă ordine mondială care este mai bună şi mai paşnică.

Alianţa UE cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi Statele Unite ale Americii pentru a se angaja în războaie şi a desfăşura acte de agresiune în ţări cum ar fi Libia, constituie o dovadă în acest sens. UE periclitează principiile fundamentale ale Cartei ONU, cum ar fi non-intervenţionismul în treburile interne ale statelor, respectarea suveranităţii şi independenţei lor şi recunoaşterea dreptului lor la dezvoltare. Suveranitatea vine de la popoare şi popoarele Europei nu au dat-o acestei UE care devine din ce în ce mai antisocială şi mai antidemocratică.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport prezintă din nou cererea inacceptabilă ca Uniunea Europeană să aibă un loc în Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi un loc permanent în Consiliul de Securitate ca urmare a antidemocraticului Tratat de la Lisabona şi „personalităţii juridice” dobândite în urma lui. Majoritatea din Parlamentul European nu face acest lucru cu intenţia de a face mai democratice lucrările ONU sau pentru realizarea unei ordini mondiale mai juste.

Cum poate UE care, în alianţă cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi cu Statele Unite ale Americii, promovează războiul şi încalcă legislaţia internaţională şi Carta ONU în Libia, să-şi aducă contribuţia la a face mai democratică ONU, sau la pacea şi progresul mondial? Cum poate contribui UE la neamestecul în treburile interne ale statelor şi respectarea suveranităţii şi independenţei lor şi a dreptului lor la dezvoltare, drepturi consacrate prin Carta ONU şi prin legislaţia internaţională, dacă, în parteneriat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), impune un program de agresiune fără precedent împotriva lucrătorilor şi poporului portughez şi de uzurpare a resurselor lui? Nu poate.

Suveranitatea vine de la popoare şi popoarele Europei nu au dat-o acestei UE care devine din ce în ce mai antisocială şi mai antidemocratică.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Uniunea Europeană ar trebui să joace un rol activ în dezvoltarea ONU, astfel încât să poată să-şi aducă eficient contribuţia la soluţii globale, pace, securitate, democraţie şi la ordinea internaţională bazată pe statul de drept. Este necesară susţinerea multilateralismului ca interes strategic primar al UE, precum şi consolidarea coeziunii şi vizibilităţii UE ca actor global în cadrul ONU. Transformarea în derulare a ordinii internaţionale aduce în faţa UE provocarea de a se concentra mai activ asupra puterilor mondiale existente şi în curs de formare şi a altor parteneriate bilaterale şi multilaterale, în scopul de a susţine efectiv soluţiile problemelor care afectează cetăţenii UE şi, în general, întreaga lume.

  Lorenzo Fontana (EFD), în scris. – (IT) Documentul în discuţie stabileşte priorităţile Uniunii Europene de abordat în Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Punctul cheie, care este în discuţie de ceva timp, este dezbaterea asupra reformării Consiliului de Securitate. Propunerea pentru un loc al Uniunii Europene care ar putea fi schimbat prin rotaţie între statele membre pare o idee excelentă. De aceea susţin raportul.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Susţin documentul deoarece pledează pentru multilateralismul efectiv ca şi preocupare strategică prioritară a Uniunii Europene şi consolidarea coerenţei şi vizibilităţii UE în calitate de actor global în ONU, inter alia, printr-o mai bună şi mai coordonată consultare internă în UE în legătură cu problemele ONU şi prin promovarea unei raze de acţiune mai mari într-o gamă vastă de probleme. El promovează, de asemenea, angajarea împreună cu partenerii strategici în sistemul ONU şi acordarea unei dimensiuni multilaterale parteneriatului strategic prin includerea problemelor globale pe agenda întrunirilor bilaterale şi multilaterale la nivel înalt ale UE, precum şi contribuţia la îmbunătăţirea eficienţei şi transparenţei ONU şi amplificarea administrării resurselor financiare ale ONU.

Suplimentar, abordează probleme importante, cum ar fi consolidarea rolului Curţii Penale Internaţionale şi sistemul de justiţie penală internaţională, promovând tragerea la răspundere, punând capăt impunităţii şi consolidând structurile de prevenire a crizei şi eficienţa lor în cadrul Programului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, în scopul de a transforma această organizaţie într-un conducător global în prevenirea şi ieşirea din criză. Acesta accentuează, de asemenea, necesitatea unei cooperări strânse între UE şi ONU în domeniul administrării crizelor civile şi militare, în special în operaţiunile de ajutor umanitar, şi necesitatea de reformare profundă a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), punând capăt funcţiei sale duble de monitorizare, cât şi de promovare a utilizării energiei nucleare şi de a limita responsabilităţile AIEA de a supraveghea industria energiei nucleare şi de a verifica conformitatea cu prevederile Tratatului de neproliferare nucleară, precum şi alte probleme importante, cu care sunt în mod fundamental de acord şi le susţin.

  Agnès Le Brun (PPE), în scris. – (FR) În perioada premergătoare celei de a 66-a sesiuni ordinare a Adunării Generale a ONU, Parlamentul European, ca de obicei, şi-a adresat recomandările Consiliului, reprezentat de statele membre, care sunt singurele membre cu drepturi depline ale organizaţiei. În orice caz, în acest an, Uniunea Europeană va putea să beneficieze de noul ei statut de „superobservator” care conferă drepturi speciale de a lua cuvântul în timpul sesiunilor. Am votat în favoarea acestei rezoluţii, deoarece ea este pe măsura noilor ambiţii ale Uniunii Europene la nivel internaţional. Tratatul de la Lisabona acordă UE noi prerogative, confirmă evoluţia capacităţii sale internaţionale şi pune la punct noi instrumente. În urma acestui act, Uniunea Europeană trebuie să utilizeze această nouă ambiţie în folosul multilateralismului efectiv, în centrul căruia valorile sale trebuie să-şi exercite forţa maximă de atracţie. El face, de asemenea, apel la întărirea guvernanţei globale în vremuri în care provocările globale necesită soluţii globale. În sfârşit, el se concentrează asupra temelor fundamentale, la a căror dezvoltare trebuie să contribuie Uniunea Europeană, după cum ne-a obişnuit: dezvoltare, drepturile omului şi schimbările climatice.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Schimbarea actuală a ordinii internaţionale determină Uniunea Europeană să depună un efort mai activ în relaţiile sale cu puterile mondiale şi cele care sunt în curs de formare, astfel încât să-şi poată asuma un rol activ în construirea unei ONU care poate aduce o contribuţie eficientă la soluţiile globale: pacea, securitatea, democraţia şi ordinea internaţională bazată pe statul de drept. Aceasta reprezintă un punct de pornire esenţial pentru abordarea schimbărilor climatice şi degradării mediului, universalităţii şi indivizibilităţii drepturilor omului, reducerea sărăciei şi dezvoltare pentru toţi, consecinţele modificărilor demografice, migraţia şi criminalitatea organizată internaţională.

Mulţumită Tratatului de la Lisabona, avem acum structuri permanente de reprezentare externă. Aceasta ne permite să ne asumăm un rol internaţional în acord cu statutul nostru economic de frunte şi să acţionăm în calitate de jucător global capabil să participe la asumarea răspunderii pentru securitatea mondială. Ne revine sarcina de a ne identifica în mod clar interesele şi obiectivele strategice pentru a putea acţiona eficient. Uniunea Europeană este cel mai mare furnizor de ajutor pentru dezvoltare din lume şi un partener major al ONU în situaţiile de criză şi post criză. De aceea, ne simţim obligaţi să promovăm multilateralismul efectiv drept preocupare strategică prioritară a Uniunii Europene şi să consolidăm coerenţa şi vizibilitatea UE ca jucător global.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) UE nu-şi poate uita rolul ca actor de prim rang pe scena mondială în orice privinţă. În această calitate, ea trebuie să-şi intensifice rolul în toate organizaţiile multilaterale şi în special în Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), în care rolul ei trebuie să fie din ce în ce mai activ în urma lansării Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE). Dat fiind că parteneriatele globale sunt esenţiale în realizarea obiectivelor globale identificate în comun, că UE este cel mai mare furnizor de ajutor pentru dezvoltare în lume şi un partener major al ONU în eforturile acesteia în direcţia tuturor celor trei piloni ai activităţii ei, inclusiv în situaţiile de criză şi post criză, şi că contribuţia statelor membre se ridică la 38 % din bugetul regulat al ONU, suntem de părere că un parteneriat solid şi stabil între UE şi ONU este fundamental pentru activitatea ONU şi este cheia rolului UE ca şi jucător global.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – În concordanţă cu practica trecută, Comisia pentru afaceri externe elaborează recomandările Parlamentului către Consiliu pentru sesiunea Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. După cum le înţeleg, priorităţile Parlamentului European sunt: un rol lărgit pentru UE în sistemul ONU, luând în considerare modificările instituţionale aduse de către Tratatul de la Lisabona, necesitatea unor directive care să asigure consultările adecvate între ambasadorii statelor membre în scopul de a evita discordanţa vocilor UE ca în cazul Libiei, un buget adecvat pentru fondul de dezvoltare al ONU pentru femei, consolidarea în continuare a rolului CPI, sprijin pentru unitatea de mediere a ONU şi, în acest context, un rol cheie pentru SEAE, îmbunătăţirea relaţiilor dintre Comisia pentru consolidarea păcii a ONU şi parteneriatul UE de consolidare a păcii, şi, în sfârşit, un rol conducător mai puternic al UE în domeniul guvernanţei climatice globale. Toate problemele menţionate mai sus sunt de actualitate şi am votat în favoarea raportului.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. – Am votat pentru această propunere, deoarece ea face o amplă analiză a problemelor globale în UE şi ONU, subliniind provocările şi oportunităţile cu care se confruntă UE. El face, de asemenea, sugestii solide şi vaste pentru UE în diferite domenii la nivel internaţional, cum ar fi angajarea împreună cu partenerii strategici ai UE în cadrul sistemului ONU, asigurarea rolului important al SEAE, consolidarea păcii, securităţii şi justiţiei şi combaterea schimbărilor climatice. Cred că acestea sunt acum problemele critice la nivel global şi că UE trebuie să se implice şi să joace un rol vital în toate aceste aspecte. De aceea sprijin această propunere şi recomand Consiliului să acorde o mare atenţie acestui raport.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat pentru acest raport, deoarece sunt de acord cu recomandările pe care le face Consiliului din perspectiva celei de a 66-a sesiuni a Adunării Generala a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Sunt de acord că rolul ONU ar trebui consolidat. De fapt, după cum a menţionat raportorul, Uniunea Europeană are o pondere insuficientă în organismele ONU, luând în considerare contribuţia majoră adusă de UE şi statele membre. Este necesar ca Consiliul să-şi facă auzite mai puternic poziţiile în ONU, asigurând o mai bună coordonare în realizarea obiectivelor UE şi promovarea unei coeziuni mai mari între poziţiile statelor membre. Sunt de acord cu apelul raportorului către Vicepreşedintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi către preşedintele Consiliului European pentru a face o strategie prioritară din obţinerea pentru UE a unor drepturi lărgite în calitate de observator şi să devină mai vizibilă în ONU pe calea intensificării consultărilor cu guvernele statelor terţe membre ale ONU.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. Recomandăm ca Consiliul să facă din multilateralismul efectiv preocuparea strategică prioritară a Uniunii Europene şi să consolideze coerenţa şi vizibilitatea UE în calitate de actor global al ONU, inter alia, printr-o consultare internă în UE mai bine coordonată asupra problemelor ONU şi promovarea unei raze de acţiune mai mari asupra unei largi game de probleme. Vicepreşedintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate (VP/ÎR) ar trebui să fie autorizat să elaboreze linii directoare pentru consultările regulate dintre ambasadorii statelor membre şi ambasadorii UE, în special între cei care lucrează la un nivel multilateral în locuri cum ar fi Geneva şi New York, astfel încât UE să poată să-şi promoveze cu succes agenda şi să îndeplinească aşteptările membrilor ONU în privinţa abilităţii sale de a acţiona. Ar trebui promovată o mai mare coeziune în cadrul sistemului ONU şi între poziţiile statelor membre UE, cele candidate şi cele potenţial candidate, astfel încât să se maximizeze potenţialul oferit de Tratatul de la Lisabona pentru a întări impactul UE prin utilizarea coordonată şi strategică a variatelor şi distinctelor sale puncte de intrare (UE şi statele membre). Capacitatea sa de negociere cu alte grupuri regionale ar trebui lărgită în mod convenabil, iar reprezentanţilor UE trebuie să li se acorde un mandat corespunzător pentru a negocia eficient în numele statelor membre.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) În ceea ce priveşte cea de a 66-a Adunare Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, susţin punctul de vedere că Parlamentul are datoria de a recomanda Consiliului să preia un rol conducător în promovarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. De fapt, va trebui să demarăm o dezbatere asupra modului în care să sprijinim angajamentul comunităţii internaţionale pentru dezvoltare durabilă şi eliminarea sărăciei, care trebuie, de asemenea, să continue după 2015. Constituie o prioritate absolută realizarea de progrese în construcţia statală, guvernarea bună şi democratică, prevenirea conflictelor şi adoptarea măsurilor necesare pentru combaterea corupţiei, evaziunii fiscale şi a exodului capitalului.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului dlui Lambsdorff deoarece consider că provocările cu care se confruntă UE, într-o lume în schimbare rapidă, necesită acţiune coordonată la nivel global. UE are oportunităţi mai multe şi mai lărgite de reprezentare externă decurgând din Tratatul de la Lisabona, iar cooperarea cu ONU şi alte organizaţii internaţionale este atât de dorit, cât şi necesară în scopul administrării crizei, menţinerii şi realizării păcii şi pentru a răspunde provocărilor internaţionale, cum ar fi ultimele evoluţii din Japonia.

  Michèle Striffler (PPE), în scris. – (FR) În calitate de raportoare pentru avizul Comisiei pentru dezvoltare asupra acestui raport, sunt încântată că a fost adoptat astăzi de către sesiunea plenară a Parlamentului European. Este esenţială reafirmarea necesităţii de a armoniza eforturile diferitelor organisme ale ONU în scopul de a promova mai bine eficienţa şi eficacitatea acţiunii de dezvoltare. Ajutorul pentru dezvoltare implementat de către ONU trebuie să se concentreze în special pe realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului cu acordarea unei atenţii speciale ţărilor mai puţin dezvoltate.

Raport: Jean-Pierre Audy (A7-0160/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport, în primul rând pentru că aduce critici Comisiei pentru întârzierea publicării până la data de 9 februarie 2011, chiar dacă era obligată să-l prezinte în 2010, şi pentru că, la fel ca şi raportorul, regret slaba comunicare din partea Comisiei în legătură cu noile evoluţii. Regret, de asemenea, lipsa de rezultate pozitive în ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii. În orice caz, confirm că iniţiativele referitoare la tehnologia comună ajută în a face mult mai competitivă industria europeană, deşi obstacolele legale şi administrative deja existente trebuie să fie soluţionate rapid.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei importante rezoluţii în legătură cu bilanţul activităţii pe termen mediu a celui de-al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative. Prin adoptarea acestei rezoluţii, Parlamentul European trimite un semnal clar Comisiei Europene asupra viitoarei implementări a programului cadru pentru cercetare. Una dintre cele mai importante propuneri, pe care de asemenea o susţin, este simplificarea cerinţelor administrative pentru proiectele puse în aplicare în conformitate cu acest program. De fapt, una dintre dificultăţile remarcate este complexitatea şi povara procedurilor administrative în urma cărora cercetătorii care solicită finanţare europeană sunt deviaţi spre finanţarea naţională, iar Europa devine nepopulară în ceea ce priveşte cercetarea. Este, de asemenea, foarte important ca politicile de cercetare şi dezvoltare să fie teritorializate astfel încât cercetarea să fie distribuită armonios către toate universităţile. Excelenţa deseori găsită în zonele urbane ar putea fi întărită prin legături virtuale, de exemplu, prin videoconferinţe permanente şi o legătură inteligentă între centrele teritoriale de cercetare şi centrele de excelenţă.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Cel de-al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru acţiuni de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative este cel mai amplu instrument de sprijin pentru cercetare la nivel mondial şi constituie principalul instrument al politicii de cercetare a Uniunii Europene. Cercetarea reprezintă procedura de transformare a puterii economice în cunoaştere, iar inovarea este procedura inversă de conversie a cunoaşterii în putere economică. Uniunea Europeană şi statele sale membre trebuie să-şi creeze mijloacele de a oferi un răspuns comun marilor provocări sociale, economice, de mediu, demografice şi etice cu care se confruntă statele europene, cum ar fi îmbătrânirea demografică, sănătatea cetăţenilor, aprovizionarea cu alimente, dezvoltarea durabilă şi problemele majore de mediu înconjurător.

Pentru a permite transformarea mai eficientă a rezultatelor cercetării în produse şi servicii care generează creştere economică şi beneficii pentru societate în general, este necesară o relaţie mai bună între domeniul academic, al cercetării şi cel industrial. De asemenea, statele membre ar trebui să-şi intensifice eforturile de comunicare în ceea ce priveşte utilizarea de noi tehnologii, precum serviciile inteligente de informare cu privire la cercetare, anunţând viitoare provocări în materie de cercetare şi diseminând rezultatele activităţilor de cercetare. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. – (IT) În pofida unei serii de impedimente, cum ar fi criza economică, incapacitatea persistentă de a acoperi discrepanţele faţă de Statele Unite ale Americii şi concurenţa din ce în ce mai mare din partea ţărilor emergente, cel de-al şaptelea program-cadru (PC7) a demonstrat că poate adăuga valoare la cercetarea şi dezvoltarea europeană. PC7 constituie o şansă pentru Uniunea Europeană de a face ca politica ei de cercetare să se armonizeze cu ambiţiile ei economice şi sociale, în special prin consolidarea Spaţiului european de cercetare (SEC). Privind raportul dlui Audy, sunt de acord cu obiectivele subliniate în bilanţul pe termen mediu, în special în ceea ce priveşte simplificarea procedurilor administrative, participarea întreprinderilor mici şi mijlocii prin programul de cooperare şi modernizare şi intensificarea mecanismului de finanţare cu partajarea riscurilor. Din perspectiva negocierii viitoarei perspective financiare din 2014, aceste măsuri vor pregăti drumul pentru europenizarea cercetării.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Raportul colegului meu dl Audy, în legătură cu al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative (PC7) dezvăluie un nivel redus de participare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a industriei în general, un număr mic de cercetători femei şi o reprezentare redusă pentru anumite state membre. Cred că este necesară dezvoltarea unei coordonări eficiente a cercetării între autorităţile UE şi cele naţionale şi regionale. De aceea am votat în favoarea acestui raport excelent.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Al şaptelea program-cadru, cu un buget total de 54,6 miliarde de euro reprezintă cel mai amplu instrument din lume pentru sprijinirea cercetării, iar programul este fără îndoială în centrul politicii de cercetare a UE. El trebuie însă revizuit şi adaptat la o lume în schimbare, în special din perspectiva crizei financiare şi a diverselor circumstanţe fiscale. În mod curent, organizaţiile irlandeze primesc în jur de 1 milion de euro pe săptămână din fondul de cercetare al UE şi mai sunt şi alte posibilităţi pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din Irlanda. IMM-urile sunt cele care creează 70 % din locurile de muncă în zona euro, iar sectorul IMM-urilor se află în centrul economiei europene.

De aceea trebuie crescută transparenţa, iar dificultăţile administrative trebuie reduse astfel încât mai multe IMM-uri să fie interesate pe viitor în a se implica în program, pentru a asigura eficienţa Uniunii Europene în legătură cu cercetarea, dezvoltarea şi inovaţia. Timpul de acordare trebuie redus, iar cooperarea şi coordonarea europeană trebuie îmbunătăţită în scopul de a răspunde fragmentării care afectează acum programul.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) La 23 şi 24 martie 2000, Consiliul European, întrunindu-se la Lisabona, a stabilit pentru Uniunea Europeană (UE) un obiectiv strategic ambiţios: ca până în 2010 să devină cea mai competitivă şi dinamică economie din lume bazată pe cunoaştere. A fost confirmat rolul central jucat de cercetare în această strategie. Având alocat un buget de 54 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, cel de-al şaptelea program-cadru (PC7) a devenit unul dintre cele mai mari programe de sprijinire a cercetării din lume şi reprezintă instrumentul primar al politicii de cercetare a UE. Scopul lui este de a permite UE să răspundă marilor provocări sociale care preocupă toate statele membre şi cărora nu le pot răspunde singure (îmbătrânirea populaţiei şi sănătatea, energia şi alimentarea cu apă sau furnizarea hranei, dezvoltarea durabilă, schimbările climatice, etc.), precum şi pentru dezvoltarea cunoaşterii care să permită afacerilor să inoveze în mai mare măsură şi să-şi mărească competitivitatea. În acest raport, Parlamentul European face un bilanţ pe termen mediu în scopul de a se asigura că PC7 corespunde necesităţilor politicilor europene. Sunt de acord că pentru a face acest program cât mai eficient posibil este necesar să se simplifice complicatele şi împovărătoarele proceduri pentru a crea un Spaţiu european de cercetare de succes.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) Cel de-al şaptelea program-cadru al UE este un program crucial pentru îmbunătăţirea valorii adăugate europene în ceea ce priveşte cercetarea, dezvoltarea şi inovaţia, într-o vreme în care în aceste domenii Europa este rămasă în urma Statelor Unite ale Americii şi îşi pierde avansul pe care îl avea faţă de economiile emergente. De aceea, acest raport serveşte la a sublinia relevanţa unui program necunoscut şi face apel la schimbări: de a modifica reglementările administrative şi financiare împovărătoare şi rata redusă de succes care fac ca acest program să rămână încă prohibitiv pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), într-un moment în care ele joacă un rol important în transformarea rezultatelor cercetării în produse şi servicii, de a asigura o mai bună cooperare şi coordonare între diversele părţi interesate într-un moment în care finanţarea cercetării rămâne încă împărţită între sursele naţionale şi cele europene. Acestea sunt câteva iniţiative care ne-ar putea permite, cel puţin, să atingem până în 2020 obiectivul stabilit de 3 % din PIB de finanţare a cercetării şi dezvoltării, care este departe de a fi atins, în special pentru Franţa, care alocă în continuare doar 2 % din PIB-ul său cercetării şi dezvoltării.

  Sergio Berlato (PPE), în scris. – (IT) În martie 2000, Consiliul a stabilit obiectivul ambiţios al Uniunii Europene de a deveni până în 2010 „cea mai competitivă şi dinamică economie a lumii bazată pe cunoaştere”. A fost confirmat rolul central jucat de cercetare în această strategie. Cred că examinarea bilanţului celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică oferă o posibilitate de a consolida valoroasa legătură dintre cunoaştere, educaţie şi cercetare. De-a lungul anilor, PC7 a devenit unul dintre cele mai mari programe ale lumii de sprijinire a cercetării şi reprezintă instrumentul primar al politicii de cercetare a UE. Ea oferă, de asemenea, o şansă pentru UE de a face ca politica sa economică să se armonizeze ambiţiilor ei sociale şi economice prin consolidarea Spaţiului european de cercetare.

După părerea mea, există două aspecte principale pe care bilanţul ar trebui să se concentreze în special: depăşirea problemelor legate de procedurile administrative greoaie şi complexe în urma cărora cei care solicită finanţare europeană sunt deviaţi către finanţarea naţională. La aceasta se adaugă faptul că, în pofida progresului înregistrat în ultimii ani, participarea întreprinderilor mici şi mijloci la programul-cadru ar trebui intensificată în scopul de a dezvolta competenţele care le-ar permite să-şi impulsioneze competitivitatea. -

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE), în scris. – (ES) Am votat pentru rezoluţie deoarece programul Europa 2020 consideră că cercetarea şi inovaţia au o importanţă centrală pentru ieşirea din criză prin intermediul creşterii inteligente, durabile şi incluzive. Pentru a se petrece acest lucru, cel de-al şaptelea program-cadru va trebui să-şi majoreze finanţarea începând din 2013. Statele membre trebuie să se angajeze să continue aceste programe deoarece trebuie să existe o cooperare mărită între platformele tehnologice, universităţi şi sectorul industrial, precum şi o simplificare în continuare a procedurilor pentru a elimina dificultăţile cu care se confruntă întreprinderile mici şi mijlocii în accesarea programelor de cercetare şi dezvoltare.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Raportul dlui Audy în legătură cu bilanţul pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative conţine în mod sigur unele aspecte plăcute. De exemplu, el examinează faptul că programul a avut o rată redusă de succes în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii şi ia, de asemenea, în considerare problema reducerii perioadelor de acordare. În orice caz, m-am abţinut de la vot deoarece acest raport din iniţiativă proprie conţinea un punct pe care eu îl consider slab în mod special, ceea ce nu mi-a permis să votez în favoarea raportului. Şi anume, nu susţin apelul dlui Audy de a majora finanţarea Consiliului European pentru Cercetare şi nici de a-l face persoană juridică independentă cu putere de decizie care ar fi direct răspunzătoare pentru propria sa strategie ştiinţifică şi pentru managementul administrativ.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport deoarece cred că un bilanţ corespunzător pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative este deosebit de important pentru a stabili dacă implementarea programului este în acord cu obiectivele stabilite. Acest program este unul dintre cele mai importante programe din lume pentru sprijinirea cercetării şi reprezintă instrumentul primar al politicii de cercetare a UE. Mai mult, în multe documente adoptate de curând, care stabilesc obiectivele şi liniile ei directoare de dezvoltare pentru următorul deceniu, Uniunea Europeană subliniază importanţa cercetării şi inovaţiei pentru consolidarea economiei UE şi pentru a o ajuta să rămână una dintre cele mai competitive din lume. Suplimentar faţă de evaluarea generală pozitivă, raportul atrage atenţia Comisiei asupra multor aspecte ale punerii în aplicare a programului şi face propuneri specifice asupra modului în care acestea pot fi îmbunătăţite. De exemplu, raportul propune majorarea finanţării programului, dar totodată propune identificarea domeniilor comune de cercetare între cele care par cele mai promiţătoare în ceea ce priveşte aplicarea concretă, permiţând utilizarea în comun în cea mai mare măsură într-un context etic, astfel încât la punerea în aplicare a acestui program să se obţină rezultate tangibile.

  Jan Březina (PPE), în scris. – (CS) În pofida faptului că Europa este încă în urma SUA şi îşi pierde avansul pe care îl avea faţă de economiile în curs de dezvoltare, rezultatele celui de-al şaptelea program-cadru demonstrează valoarea adăugată a acestui program european pentru cercetare şi dezvoltare în Europa. Din păcate, în orice caz, nu există încă o metodă pentru a evalua măsura în care proiectele finanţate prin cel de-al şaptelea program-cadru au contribuit la progresul cunoaşterii ştiinţifice. Este, de asemenea, necesar să se sublinieze dezechilibrul considerabil între participarea entităţilor din vechile şi noile state membre. La fel, gradul de implicare în special al întreprinderilor mici şi mijlocii rămâne relativ redus. Situaţia ar putea fi îmbunătăţită prin simplificarea regulilor administrative şi financiare.

Este necesară sublinierea importanţei Iniţiativelor tehnologice comune (ITC) pentru competitivitatea industriei europene. Este, de asemenea, necesară sublinierea obstacolelor legislative şi administrative (subiectivitatea legală, regulile de finanţare şi câteodată şi proprietatea intelectuală) care pot abate mulţi actori din domeniul cercetării şi IMM-urile de la participare. Trebuie să schimbăm situaţia acolo unde finanţarea cercetării în Europa este prea fragmentată, deoarece există multe surse de finanţare în statele membre şi UE care cer priorităţi, criterii de evaluare, definiţii şi proceduri diferite, care în mod necesar conduc la suprapuneri, confuzie şi greşeli.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), ]n scris. – (PT) Dată fiind situaţia economică încă fragilă rezultată în urma crizei financiare care a zguduit Europa, din perspectiva sa pe termen mediu, raportorul menţionează aspecte importante care ar trebui îmbunătăţite astfel încât să se utilizeze cât mai eficient posibil fondurile publice aflate la dispoziţie. Sunt de acord cu accentul pus de către raportor pe două aspecte care sunt foarte importante pentru viitorul cercetării europene: o simplificare sporită a plăţilor între Comisia Europeană şi alte entităţi şi participarea sporită a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a industriei în general la răspunsul dat marilor provocări sociale.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Unanimitatea votului comisiei faţă de acest raport important şi votul dat astăzi dovedesc, încă o dată, că Parlamentul ştie cum să ia o atitudine clară şi hotărâtă faţă de problemele cruciale ale cetăţenilor şi întreprinderilor. Sunt de părere că raportul subliniază cu adevărat aspectele critice ale celui de-al şaptelea program-cadru. El stabileşte, de asemenea, propuneri solide pentru a asigura că fondurile care mai trebuie alocate pot aduce o contribuţie reală la creşterea competitivităţii şi calităţii pieţei europene. După părerea mea, simplificarea procedurilor administrative şi reducerea birocraţiei reprezintă încă cea mai importantă provocare dacă vrem cu adevărat să permitem afacerilor, în special întreprinderile mici şi mijlocii, să aibă acces la fonduri. Trebuie să utilizăm aceste fonduri pentru a ne îmbunătăţi capacitatea de lucru în mod integrat prin îmbunătăţirea parteneriatului public-privat, stimularea grupărilor interregionale şi asigurarea unei bune coordonări între fondurile de coeziune şi fondurile pentru cercetare şi inovaţie.

  Rachida Dati (PPE), în scris. – (FR) Acest raport ajută la atragerea atenţiei asupra factorilor cruciali pentru îndeplinirea cerinţelor legate de viitorul cercetării în Europa, în special în contextul obiectivelor stabilite de Strategia Europa 2020. A devenit acum esenţială reducerea poverii administrative excesive, în special pentru a încuraja o participare mai mare a IMM-urilor la cel de-al şaptelea program-cadru. Mai mult, este imperios necesar ca programele UE să consolideze permanent avantajele cercetării şi inovaţiei, în beneficiul educaţiei şi creării de locuri de muncă.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Cel de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare pentru perioada 2007-2013 a fost supus de către Parlamentul European unui bilanţ pe termen mediu. Aceasta constituie o ocazie de a reaminti Comisiei Europene importanţa alegerii corecte pentru viitorul Europei în momentul în care se investeşte în cercetare şi inovaţie. Pentru anii 2011, 2012 şi 2013 a rămas de programat suma de 28,5 miliarde de euro. Această sumă trebuie alocată prioritar proiectelor prezentate de către IMM-uri şi industrie în general, în special în domeniile furnizării de energie, dezvoltării durabile şi combaterii schimbărilor climatice. Trebuie să asigurăm o mai bună distribuţie a infrastructurii de cercetare în Uniunea Europeană respectând principiul excelenţei care permite Europei să atragă cele mai bune resurse din lume.

  Christine De Veyrac (PPE), în scris. – (FR) În 2010, UE nu a îndeplinit ţinta strategiei de la Lisabona de a cheltui 3 % din PIB-ul său pe cercetare şi dezvoltare. Obiectivul a fost readus la viaţă în Strategia Europa 2020, dar UE trebuie să găsească acum mijloacele de a îndeplini obiectivul, în scopul de a rămâne o economie competitivă la nivel internaţional.

Salut adoptarea raportului Audy în legătură cu bilanţul pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru, luând în considerare impactul recentei crize economice, care a afectat în special capacitatea întreprinderilor mici şi mijlocii de a investi în cercetare şi dezvoltare. În scopul de a evita birocraţia şi de a facilita accesul societăţilor la finanţarea europeană, sunt absolut vitale proceduri mai simple şi mai transparente.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Prin publicarea Strategiei Europa 2020 a devenit limpede că angajamentul faţă de cercetare şi dezvoltare este crucial pentru ca Europa să revină la creşterea economică şi să câştige întrecerea competitivităţii. De aceea, orice evaluare a celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) al Comunităţii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative ar trebui corelată cu obiectivele Strategiei Europa 2020 şi cu punerea în aplicare a acesteia. Sunt convins că, prin cercetare şi dezvoltare, Europa poate reuşi să găsească răspunsuri eficiente şi efective la problema energetică, la provocările schimbărilor climatice şi pentru a îmbunătăţi competitivitatea şi productivitatea europeană care să ne conducă la un nou ciclu de creştere care, de data aceasta, să fie mai durabil.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport al dlui Audy se referă la bilanţul pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative. La 23 şi 24 martie 2000, Consiliul European, reunit la Lisabona, a stabilit un obiectiv pentru Uniunea Europeană: să devină, până în 2010, cea mai competitivă economie din lume bazată pe cunoaştere. Nu a fost posibilă îndeplinirea acestui obiectiv ambiţios. Sper că obiectivele Strategiei Europa 2020 vor fi îndeplinite, în special angajamentul UE de a investi până în anul 2020 3 % din produsul intern brut (PIB) în cercetare şi dezvoltare. Europa 2020 nu poate aştepta următorul cadru financiar multianual (CFM). Trebuie să înceapă acum. De aceea, acest bilanţ este de o importanţă crucială, deoarece 50 % din finanţarea PV7 încă nu s-au cheltuit. De aceea sunt de acord cu raportorul, în special în ceea ce priveşte recomandările asupra necesităţii de a simplifica mecanismul de accesare a fondurilor, de a face procedurile mai simple şi mai transparente şi de a facilita activităţile întreprinderilor mici şi mijlocii. Ar trebui să se investească în domenii esenţiale, cum sunt sănătatea, energia şi securitatea nucleară, răspunzând noilor provocări ale inovaţiei şi cercetării.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Raportul prezintă câteva aspecte importante ale bilanţului pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) al Uniunii Europene pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică. El face, de asemenea, observaţii relevante, cum ar fi aceea că majoritatea activităţii ştiinţifice a UE este încă desfăşurată de cercetători şi tehnicieni, îndeosebi oameni tineri, în locuri de muncă instabile. Cazul portughez este unul tipic.

Credem că este necesară susţinerea cercetării publice şi punerea la dispoziţie a rezultatelor ei într-un mod simplu, fără birocraţie, prin promovarea: în special a activităţilor productive şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, crearea de locuri de muncă calificate, cu drepturi, progresul social şi dezvoltarea durabilă. Este necesară angajarea în domenii diverse cum ar fi, inter alia, eficienţa energetică, noi surse de energie, utilizarea eficientă a resurselor, reciclarea şi noi procese de producţie.

Nu putem să nu ne exprimăm preocuparea în legătură cu unele dintre principiile care călăuzesc Spaţiul european de cercetare. Suntem de părere că el ar trebui să fie bazat pe cooperare şi beneficiu reciproc, atenuarea decalajelor existente în prezent între sistemele naţionale de cercetare şi răsturnarea oricărei tendinţe de concentrare a resurselor ştiinţifice şi umane în ţările mai dezvoltate, ceea ce reprezintă acelaşi lucru cu aşa-numitele „centre de excelenţă”.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport abordează câteva aspecte relevante în legătură cu bilanţul pe termen scurt al celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică. Este deosebit de importantă preocuparea lui pentru a asigura că 40 % din cei implicaţi în cercetare sunt femei, deoarece această cotă nu este în prezent mai mare de 25,5 % şi recunoaşterea faptului că Europa continuă să fie în urma SUA şi îşi pierde avansul faţă de economiile emergente. De asemenea, raportul „regretă că cea mai mare parte din munca ştiinţifică desfăşurată în UE se desfăşoară încă în condiţii de muncă precare”.

În orice caz, suntem preocupaţi de unele aspecte şi nu în ultimul rând de principiile care călăuzesc Spaţiul european de cercetare care ar trebui să fie focalizat pe cooperarea dintre cercetarea adevărată şi reţelele de colaborare, inversând orice tendinţe de concentrare a resurselor ştiinţifice şi umane în ţările dezvoltate şi atenuând decalajele existente în prezent între sistemele naţionale de cercetare.

Inovaţia în întreprinderile mici şi mijlocii are nevoie de sprijin pentru cercetarea publică, iar rezultatele ei trebuie să fie puse la dispoziţie într-un mod simplu, fără birocraţie, fie că este vorba despre eficienţa energetică, utilizarea noilor resurse de energie şi a noilor procese de producţie, reciclarea şi o mai bună utilizare a resurselor, sau crearea de locuri de muncă cu drepturi, fie că este vorba din punct de vedere uman şi social, din perspectiva progresului social.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Raportul evaluează dacă cel de-al şaptelea program-cadru al UE pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică va oferi posibilitatea de consolidare a triunghiului de aur al cunoaşterii, educaţiei şi cercetării, care este de o importanţă majoră pentru Europa. Printre altele, programul salută nivelul de participare şi rezultatele excelente în selectarea proiectelor, dar este păcat că rata de reuşită în cadrul programului rămâne în general relativ scăzută. Administrarea corectă a fondurilor publice în cadrul acestui program este esenţială şi cred cu convingere că orice schimbare sau reorientare trebuie să aibă loc într-un mod care respectă stabilitatea, coeziunea generală şi securitatea juridică.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE), în scris. – (GA) Principalul aspect al acestui raport este că Uniunea Europeană trebuie să facă tot posibilul ca să se păstreze la un nivel de vârf în domeniul sectoarelor de cercetare, inovaţie şi ştiinţific. Dacă astăzi nu avem fundaţia cercetării, în viitor nu vom realiza excelenţa în inovaţie. Sunt necesare resurse bune de cercetare pentru a crea şi stimula ocuparea forţei de muncă în UE şi pentru a impulsiona competitivitatea UE, în special datorită faptului că se întăreşte forţa ţărilor în curs de dezvoltare industrială. Trebuie dezvoltată colaborarea între sectorul privat şi cel public, iar IMM-urile trebuie încurajate să participe mai mult la program. Această încurajare trebuie să vină de la autorităţile superioare. Într-o reuniune din 4 februarie, conducătorii UE şi cei ai statelor membre şi-au declarat angajamentul faţă de iniţiativa emblematică intitulată „O Uniune a inovării”. În orice caz, acum trebuie întreprinse acţiuni care să corespundă celor spuse de ei. Cercetarea şi inovarea constituie ceea ce ne va ajuta să scăpăm din blocajul economic în care ne aflăm în prezent.

  Brice Hortefeux (PPE), în scris. – (FR) Cercetarea şi dezvoltarea joacă un rol important în modernizarea economiilor şi consolidarea competitivităţii noastre. Cu un buget de 54 de miliarde de euro pe perioada 2007-2013, cel de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare este cel mai mare program al lumii de sprijinire a cercetării.

Adoptarea acestui raport cu o largă majoritate constituie dovada interesului Parlamentului pentru succesul acestui program şi al celor care urmează. Este necesară în continuare depunerea de eforturi pentru asigurarea administrării corecte a banilor publici şi pentru prevenirea distribuirii prea împrăştiate a fondurilor pe proiecte care nu sunt foarte eficiente sau care nu corespund cerinţelor noastre.

Viitorul cercetării europene va implica simplificarea modului de implementare a programelor, facilitarea accesului la finanţare, participarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), dar, înainte de toate, adaptarea priorităţilor noastre la marile provocări ale societăţii (îmbătrânirea populaţiei, schimbările climatice, etc.).

Sunt convins că Uniunea Europeană are de jucat un rol conducător în dezvoltarea unor programe ample de cercetare şi că poate adăuga cu adevărat valoare prin consolidarea Spaţiului european de cercetare (SEC). De aceea am hotărât să acord întregul meu sprijin acestui raport.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii deoarece face apel la utilizarea celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) în luarea în considerare în fiecare stat membru a diferitelor consecinţe ale crizei economice în anii finali ai programului (2011-2013), date fiind sumele considerabile (28,8 miliarde de euro pe trei ani) care mai sunt încă de programat, obiectivele de atins pentru UE 2020 şi pregătirea pentru un Spaţiu de cercetare europeană şi o Uniune a inovării. El face apel, în special, la alinierea obiectivelor PC7 la strategiile UE în legătură cu eficienţa resurselor, materiile prime şi agenda digitală. Sumele rămase nu ar trebui deviate de la cercetare şi utilizate pentru alte programe sau instrumente care nu sunt legate de sectorul de cercetare şi inovare sau de obiectivele şi scopul PC7. Este necesară extinderea, stimularea şi asigurarea finanţării cercetării şi dezvoltării în Uniunea Europeană printr-o creştere semnificativă a cheltuielilor relevante cu începere din 2013, deoarece o astfel de majorare a finanţării, la modul ideal prin majorarea bugetului, trebuie să stimuleze dezvoltarea durabilă şi competiţia pe calea excelenţei. Această creştere a fondurilor trebuie să fie însoţită de o abordare mai orientată pe rezultate, determinată de performanţă şi de simplificare radicală a procedurilor de finanţare. Cred că trebuie să sprijinim cooperarea viitoare între diferitele programe de cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovaţie ale UE şi am sentimentul că, odată realizată, continuitatea programelor viitoare este importantă pentru toţi factorii implicaţi.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Populaţia Europei care îmbătrâneşte rapid are nevoie de soluţii inovative în diverse domenii care îi vor permite să funcţioneze eficient în pofida forţei de muncă reduse. Provocări similare sunt aduse de schimbările climatice, deficitul neaşteptat de materii prime şi ameninţările biologice, de exemplu ultimele evoluţii în legătură cu bacteria E. coli în legume. Calea de a găsi soluţii la astfel de situaţii neobişnuite o constituie investiţia în dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică. Deşi am avut multe dezbateri pe această temă, măsurile luate în Europa nu au avut din păcate succes, în pofida ameninţării pentru continentul nostru şi economia noastră. Cea din urmă nu este suficientă şi se confruntă suplimentar cu dominaţia economiilor Chinei, Indiei şi Braziliei care se dezvoltă extraordinar de rapid. Pentru UE ar trebui să fie prioritare sprijinul financiar şi simplificarea procedurilor legislative pentru dezvoltarea ştiinţifică. Să stai nemişcat înseamnă să te deplasezi înapoi.

  Krišjānis Kariņš (PPE), în scris. – (LV) Sprijin raportul în legătură cu bilanţul pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative deoarece sunt de părere că el reflectă cu adevărat ceea ce s-a realizat, precum şi problemele existente. Uniunea Europeană are potenţialul de a deveni conducătorul mondial în domeniul inovaţiei şi invenţiilor. Aceasta ar da un nou impuls creşterii noastre economice şi îmbunătăţirii standardului de viaţă al cetăţenilor noştri. Avem capacitatea de a îndeplini acest obiectiv prin îndeplinirea unei serii de sarcini interne, dintre care cea mai importantă este reducerea obstacolului birocratic. În scopul de a deveni o citadelă a inovaţiei, trebuie să ne sacrificăm birocraţia care nu permite ca fondurile să se îndrepte către cercetători şi întreprinzători. Îngreunată de vechiul şi rigidul sistem birocratic care împiedică dezvoltarea unor afaceri noi şi dinamice, Uniunea Europeană nu-şi va atinge ţinta de a investi 3 % din PIB în cercetare şi inovare până în anul 2020. Uniunea Europeană trebuie să se schimbe odată cu vremurile şi trebuie să rupă lanţurile birocraţiei. Abordarea trebuie să fie pusă în aplicare începând cu programul de cercetare, care constituie o sursă de finanţare pentru noi invenţii, pentru realizarea de noi idei şi noi locuri de muncă.

  Paweł Robert Kowal (ECR), în scris. – (PL) Paragraful 27 din acest raport conţine informaţii care contravin adevărului. Afirmaţia că site-urile web şi sistemele individuale de calculatoare sunt monitorizate în mod constant de către INDECT este falsă, după cum acest lucru a fost confirmat de evaluarea etică a proiectului INDECT făcută la Bruxelles în data de 15 martie 2011 cu participarea specialiştilor din Austria, Franţa, Olanda, Germania şi Regatul Unit. Evaluarea etică a proiectului INDECT a avut un rezultat pozitiv şi nu s-au identificat încălcări în legătură cu aspectele etice ale proiectului. INDECT a fost supus de la început unei monitorizări constante din partea Comisiei Europene. Până acum, Comisia nu a identificat nicio încălcare. Mai mult, această problemă nu este conţinută în raport ca un întreg şi în acesta se fac referiri specifice la proiectul INDECT fără să se menţioneze alte proiecte similare care beneficiază de finanţare din partea Uniunii Europene.

Principalul scop al proiectului INDECT (Sistem informatic inteligent de sprijinire a observării, cercetării şi detectării în scopul asigurării securităţii cetăţenilor în mediul urban), care este implementat de Universitatea AGH pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Cracovia, îl reprezintă dezvoltarea cercetării în tehnologiile informaţiei care sporesc securitatea cetăţenilor în zonele urbane. Sistemul INDECT este destinat să identifice ameninţările pe calea monitorizării, incluzând, în special, pornografia, comerţul cu arme şi traficul de droguri şi organe umane şi este, de asemenea, menit să asigure protecţia datelor şi intimităţii.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative (PC7) este cel mai mare instrument de sprijin din lume şi reprezintă instrumentul primar al Uniunii Europene în politica de cercetare. Acţiunile întreprinse până acum pentru dezvoltarea cunoaşterii în cele mai variate domenii demonstrează necesitatea şi mai mare de a ne îndrepta spre răspândirea inovaţiilor şi transpunerea lor în viaţa noastră de zi cu zi. Exact impactul direct al acestui instrument asupra vieţii zilnice m-a determinat să votez în favoarea raportului dlui Audy, cu speranţa că politicile viitoare de inovaţie vor aduce la cel mai înalt nivel sinergiile din întregul lanţ valoric de cercetare şi dezvoltare. Al şaptelea program-cadru, care este orientat în special spre cercetare şi dezvoltare tehnologică, este în prezent singurul instrument pentru atingerea obiectivelor stabilite în iniţiativa „O Uniune inovativă” şi pentru accelerarea transformării Europei într-o societate bazată pe cunoaştere. A te gândi la viitorul inovaţiei implică crearea de locuri de muncă, acţionarea asupra capitalului de cercetare şi transpunerea lui în practici care se adresează vieţii normale, precum şi dezvoltarea potenţialului resurselor umane, toţi aceştia constituind factori care ar trebui incluşi în următorul program-cadru.

  Agnès Le Brun (PPE), în scris. – (FR) În fiecare an începând din 2007, UE a cheltuit peste 6 miliarde de euro finanţând cercetarea şi dezvoltarea pe continent. Aceasta va reprezenta o provocare majoră pentru UE în deceniile următoare. Într-adevăr, Europa se află în urma Statelor Unite ale Americii şi va fi ajunsă foarte repede de către ţările emergente. Va trebui, de aceea, să repună rapid inovaţia în prim planul modelului ei social. Raportul dlui Audy trage învăţăminte din prima parte a programului cadru pentru cercetare. Pentru a îndeplini obiectivele Europa 2020, el propune ca restul programului să se concentreze asupra celor mai presante provocări ale Uniunii Europene în cadrul sectoarelor identificate în capitolul „cooperare” al celui de-al şaptelea program-cadru: sănătatea, hrana şi biotehnologia, tehnologia informaţiei şi a comunicării, nanoştiinţa şi nanotehnologiile, energia, Planul SET şi utilizarea biogazului, mediu înconjurător, transportul durabil, ştiinţele sociale, ştiinţele economice şi umaniste şi spaţiul şi securitatea. Am votat în favoarea acestui raport deoarece nu face doar o evaluare a situaţiei, ci stabileşte şi obiective ambiţioase pentru Uniunea Europeană care sunt la înălţimea aşteptărilor cetăţenilor europeni.

  David Martin (S&D), în scris. – PC7 constituie o şansă pentru UE să armonizeze politica ei în domeniul cercetării la ambiţiile ei economice şi sociale, în special prin consolidarea Spaţiului european de cercetare (SEC). Alocând un buget de 54 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, PC7 a devenit în decursul anilor unul dintre cele mai mari programe de susţinere a cercetării din lume şi reprezintă instrumentul primar al politicii de cercetare a UE. Au fost identificate patru obiective principale care corespund la patru programe specifice care trebuie să structureze efortul european de cercetare: programul „Cooperare”, programul „Idei”, programul „Oameni” şi programul „Capacitate”. Scopul este de a permite UE să răspundă marilor provocări sociale care preocupă statele membre şi cărora nu le pot răspunde singure (îmbătrânirea populaţiei şi sănătatea, energia, alimentarea cu apă şi hrană, dezvoltarea durabilă, schimbările climatice, etc.), precum şi de a dezvolta cunoaşterea pentru a permite afacerilor noastre să inoveze mai mult şi să-şi sporească competitivitatea.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) În decursul anilor, cel de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (PC7) a devenit unul dintre cele mai mari programe din lume pentru susţinerea cercetării şi reprezintă instrumentul primar al politicii de cercetare a Uniunii Europene. După eşuarea aşa-numitei „Strategii Lisabona”, care ţintea ca UE să devină cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere până în 2010, am hotărât să luăm în considerare dacă bilanţul PC7 poate oferi o oportunitate pentru consolidarea triunghiului de aur cunoaştere, educaţie şi cercetare. Suntem de părere că PC7 constituie o şansă pentru UE de a ajusta politica ei de cercetare la ambiţiile sociale, în special prin consolidarea Spaţiului european de cercetare (SEC). Suplimentar, este necesar ca politicile de cercetare şi dezvoltare să fie teritorializate, iar Uniunea Europeană trebuie să adopte un plan european ambiţios de cercetare pentru tehnologia de apărare din perspectiva lărgirii bazei sectorului industrial şi tehnologic, precum şi de îmbunătăţire a cheltuielilor publice în domeniul militar. În sfârşit, suntem de acord cu Comisia pentru bugete asupra faptului că elaborarea şi punerea în aplicare a tuturor programelor cadru trebuie să aibă la bază principiile simplităţii, stabilităţii, securităţii juridice, consistenţei, excelenţei şi încrederii, şi, de asemenea, întărirea legăturilor dintre instituţiile europene de cercetare şi industrie.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Al şaptelea program-cadru (PC7) pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (C&DT) este cel mai mare instrument financiar al Comisiei Europene pentru sprijinirea şi promovarea activităţii de cercetare. Are alocat un buget de 50 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013. Acest raport atrage atenţia asupra căilor de urmat în ceea ce priveşte acest program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică: el ar trebui corelat cu Strategia Europa 2020 şi, de asemenea, cu iniţiativa „O Uniune inovativă”, iar obiectivul lui principal ar trebui să fie domeniile schimbărilor climatice, politica energetică, competitivitatea şi îmbătrânirea populaţiei. Dacă atingem obiectivele stabilite aici, nu am nicio îndoială că vom intra într-un nou ciclu de creştere economică.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Al şaptelea program-cadru al UE năzuieşte să construiască un spaţiu european unit de cunoaştere bazat pe realizările programelor anterioare şi să implementeze cercetarea suplimentară pentru consolidarea factorilor socio-economici în dezvoltarea Europei. Cercetarea ştiinţifică constituie unul dintre fundamentele strategiei europene pentru dezvoltare economică, asigurarea competitivităţii, dezvoltarea domeniului social şi protecţia mediului. Prin urmare, am votat în favoarea sa.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Al şaptelea program-cadru nu se referă doar la cercetare în general, ci se referă, de asemenea, la un domeniu specific al cercetării căruia merită să i se acorde o atenţie specială din partea noastră, a tuturor, ca urmare a dezastrului de la Fukushima. Este o problemă de finanţare din programul Euratom. Care este utilitatea reactoarelor de mare capacitate dacă ele se încovoaie sub ape şi în eventualitatea unui cutremur? Care este utilitatea celei mai productive centrale nucleare dacă o eroare minoră este suficientă să facă de nelocuit, timp de decenii, nu doar imediata vecinătate, ci şi mari suprafeţe de teren? Este important pentru noi să ne concentrăm mai mult asupra securităţii nucleare şi să avansăm în dezvoltarea de alternative. Acum că programul de cercetare Euratom urmează a fi în curând extins pentru perioada 2012-2013, ar trebui să considerăm Fukushima ca o oportunitate de reconsiderare. Trebuie să ne concentrăm mai mult asupra protejării împotriva radiaţiilor şi a depozitării finale. Este o problemă de viaţă şi de moarte să nu rămânem blocaţi pe aceleaşi priorităţi, cu alte cuvinte, extinderea energiei nucleare, ci mai degrabă ar trebui să ne concentrăm asupra aspectelor de securitate. Actualul program de cercetare nu este, desigur, afectat de aceasta. Am luat acest lucru în considerare atunci când am votat.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) În timpul activităţii mele în Parlament m-am ocupat cu multe ocazii de securitatea nucleară în UE. Nu ar trebui apărată sub pretextul protecţiei contra schimbărilor climatice o astfel de tehnologie riscantă pentru producerea energiei cu toate produsele ei secundare periculoase şi consecinţe fatale, atât pentru oameni, cât şi pentru natură în cazul unui dezastru nuclear. Din păcate, cel de-al şaptelea program-cadru include, de asemenea, finanţarea cercetării în domeniul energiei nucleare. În orice caz, raportul face, de asemenea, apel pentru reglementări mai stricte ale programului INDECT al UE. El declară că Comisia UE ar trebui să publice imediat toate documentele proiectului şi să definească un mandat clar şi strict pentru atingerea obiectivelor, cererile şi utilizatorii finali ai INDECT. Acesta este un prim succes prin care drepturile cetăţenilor UE sunt luate în serios, cel puţin într-o anumită măsură. După cântărirea acestor aspecte, m-am abţinut de la vot.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului dlui Audy, deoarece cel de-al şaptelea program-cadru (PC7) trebuie să fie revizuit din temelii în scopul de a-l adapta şi alinia la obiectivele Strategiei Europa 2020. Rezultatele negative ale bilanţului său pe termen mediu înseamnă că trebuie să-i modificăm priorităţile. De aceea sunt de acord cu reformularea principalelor obiective şi sublinierea necesităţii unei politici mai eficiente de cercetare care reduce povara birocratică şi asigură o mai mare participare din partea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi integrarea inovaţiei şi finanţării. Făcând aceste schimbări, sperăm că proiectele din cea de-a doua fază a PC7 se vor încheia cu succes.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Acest raport asupra bilanţului pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) al Uniunii Europene pentru activităţile de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative se bazează pe reconcilierea publicului cu ştiinţa. Strategia Lisabona a stabilit un obiectiv ambiţios pentru Uniunea Europeană: să devină până în 2010 cea mai competitivă şi dinamică economie din lume bazată pe cunoaştere. Rolul central jucat de cercetare a fost confirmat în această strategie. Această dorinţă nu s-a realizat, din mai multe motive. Deceniul 2000-2010, care s-a încheiat cu o criză economică foarte serioasă, va fi evaluat în viitor. Este important acum, şi în acest sens împărtăşesc ambiţia raportorului, să se analizeze munca depusă şi să se reorganizeze munca viitoare. PC7 constituie o altă oportunitate pentru UE de a-şi aduce politica de cercetare la acelaşi nivel cu ambiţiile ei sociale şi politice, nu în ultimul rând prin consolidarea Spaţiului european de cercetare. PC7 este unul dintre cele mai mari programe de sprijinire a cercetării din lume şi reprezintă instrumentul primar al politicii de cercetare a UE. Programele specifice existente cum ar fi programul „Cooperare”, programul „Idei”, programul „Oameni” şi programul „Capacitate” pot şi trebuie să permită dezvoltarea cunoaşterii pentru a le permite afacerilor noastre să inoveze mai mult şi să-şi sporească competitivitatea.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Al şaptelea program-cadru (PC7) trebuie să fie revizuit în scopul de a-l alinia în continuare la obiectivele Strategiei Europa 2020. Dacă se doreşte ca politica europeană de cercetare să fie mai competitivă şi în acord cu ambiţiile economice şi sociale ale UE, este necesar ca PC7 să fie adaptat la patru obiective majore: promovarea simplificării programelor cadru pentru cercetare şi reducerea poverilor procedurilor administrative, îmbunătăţirea participării întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), consolidarea dimensiunii inovaţiei şi intensificarea mecanismului de finanţare cu partajarea riscurilor.

Suplimentar, este necesar să ne concentrăm asupra importanţei colaborării între lumea academică, institutele publice de cercetare şi sectorul industrial. Trebuie să punem un accent mai mare pe propunerile de cercetare bazate pe colaborarea între sectorul public şi cel industrial, să uşurăm cooperarea între reţelele de IMM-uri, universităţi şi institutele publice de cercetare, iar principalul criteriu de selecţie a proiectelor PC7 va trebui să includă acum o evaluare asupra posibilului impact asupra pieţei, transferul tehnologic şi utilitatea comercială a rezultatelor cercetării. Tocmai din aceste motive am votat în favoarea revizuirii PC7, şi pentru ca UE să poată fi mai competitivă în domeniul cercetării fără să mai fie necesar să aşteptăm cel de-al optulea program-cadru.

  Vincent Peillon (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului Audy în legătură cu bilanţul pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare. Prin acest text, Parlamentul European îşi confirmă sprijinul pentru acest program care are o importanţă vitală pentru dezvoltarea cercetării europene şi îmbunătăţirea competitivităţii afacerilor noastre. El susţine stabilirea unui buget permanent care este esenţial pentru a putea să-şi îndeplinească obiectivele. Acest raport stabileşte în continuare propuneri specifice în scopul de a rezolva punctele slabe ale programului. El subliniază în mod corect necesitatea de simplificare a procedurilor de finanţare şi de a optimiza instrumentele existente, astfel încât să se faciliteze accesul întreprinderilor mici şi mijlocii. În sfârşit, acest raport ne reaminteşte că Comisia Europeană trebuie să garanteze că promovarea inovaţiei nu pune în pericol progresul înregistrat în cercetarea fundamentală.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. – Acest raport analizează dacă bilanţul celui de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (PC7) poate oferi o oportunitate de a consolida triunghiul de aur al cunoaşterii, educaţiei şi cercetării care are o importanţă cheie pentru destinul europenilor. Salut nivelul de participare şi calitatea ridicată a selecţiei proiectelor, dar în orice caz regret faptul că rata de succes din cadrul acestui program se păstrează în general la un nivel destul de scăzut şi este descurajantă, în special pentru IMM-uri. În cadrul capitolului „Oameni”, sprijin programele Marie Curie, care sunt de mare valoare pentru cercetători în cariera lor şi consider că „Iniţiativele tehnologice comune” (ITC) susţin competitivitatea industriei europene.

  Phil Prendergast (S&D), în scris. – Dată fiind criza economică cu care se confruntă UE, este esenţial să identificăm care dintre domeniile noastre de activitate ne ajută să ne depăşim dificultăţile. Cercetarea şi inovaţia ocupă o poziţie centrală în creşterea economică inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, aşa că investiţia în cercetare şi dezvoltare reprezintă cel mai bun răspuns. Luând în considerare numeroasele schimbări politice şi economice care s-au produs de la adoptarea celui de-al şaptelea program-cadru, este necesar să modificăm PC7 pentru a reflecta noua realitate. Dată fiind importanţa industriilor bazate pe cunoaştere pentru Europa şi pentru înfloritorul nostru sector de cercetare şi dezvoltare, nu ne putem permite să aşteptăm PC8 pentru a acţiona. Strategia Lisabona de a deveni până în 2010 cea mai competitivă economie din lume bazată pe cunoaştere a dat greş, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să o abandonăm în întregime. Trebuie să continuăm munca în vederea atingerii acestui obiectiv prin modificarea PC7. Pentru aceasta ar trebui să abordăm o deficienţă serioasă a PC7, şi anume să acordăm finanţare pentru cercetările în domeniul sănătăţii mamei şi copilului. Anual se nasc prematur aproape 400 000 de copii şi, cu toate acestea, nu există încă o finanţare a cercetărilor în acest domeniu. Naşterea prematură este prima cauză a mortalităţii infantile, iar copiii născuţi prematur au de departe o probabilitate mai mare de a suferi de boli cronice pe toată durata vieţii.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Al şaptelea program-cadru (PC7) al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative ar trebui evaluat din perspectiva situaţiei actuale a Uniunii Europene, dar privind spre viitor. Raportorul subliniază în mod corect neîndeplinirea scopului stabilit de către Consiliul European în anul 2000, şi anume de a deveni până în anul 2010, la nivel mondial, economia în care cunoaşterea deţine rolul predominant. În orice caz, deşi acest obiectiv nu a fost îndeplinit până la termen, el rămâne adevăratul scop al acţiunii comune. De aceea, evaluarea programului-cadru poate juca un rol important în acest sens: cu alte cuvinte, căutând să reducem obstacolele apărute în calea creşterii economiei europene, în special prin reducerea birocraţiei în procedurile de accesare a programelor de susţinere a cercetării.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. Raportul a fost deja aprobat de către Comisia ITRE, preia recomandările grupului de experţi şi identifică posibilităţi viitoare de îmbunătăţire a diverselor instrumente de cercetare ale UE. De exemplu: un acces mai deschis şi diseminarea rezultatelor cercetării, cereri mai ample în domeniul ştiinţelor socio-economice, o mai mare cooperare în cercetare, eforturi pentru ameliorarea mobilităţii cercetătorilor, mai multe acţiuni pentru IMM-urile inovative, o mai bună coordonare cu statele membre. Raportul nu acoperă problema ITER sau a investiţiilor Galileo. Sub aspect negativ, textul este uneori orientat prea mult asupra rolului economic al cercetării şi asupra competitivităţii cercetării şi inovaţiei, şi nu spre ceea ce cercetarea şi inovaţia pot aduce societăţii în ansamblu.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Cercetarea este o componentă esenţială a lumii cunoaşterii şi, în economia globalizată, ea impulsionează cu siguranţă creşterea şi gradul de ocupare al forţei de muncă în Uniunea Europeană. Al şaptelea program-cadru (PC7) constituie o bună ocazie pentru Uniunea Europeană să-şi dezvolte politica de cercetare şi, de asemenea, să consolideze Spaţiul european de cercetare (SEC). Prin acest program, Europa urmăreşte să satisfacă cerinţele industriei şi, mai general, ale politicilor europene, în domeniul cercetării şi cunoaşterii.

Prin adoptarea raportului de astăzi, Parlamentul prezintă în mod clar rezultatele obţinute de programul de cercetare în aceşti primi patru ani. Pentru a obţine rezultate mai mari şi mai bune în viitor, va trebui să simplificăm procesul administrativ, să îmbunătăţim participarea întreprinderilor mici şi mijlocii, să susţinem inovaţia şi să adoptăm mecanisme de finanţare cu partajarea riscurilor. Raportul face, de asemenea, apel la UE şi la statele membre să adopte un plan ambiţios de cercetare pentru a întări industria europeană de apărare.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului dlui Audy deoarece consider investiţia în sectorul de cercetare şi inovare ca fiind fundamentală pentru competitivitatea, creşterea şi crearea de locuri de muncă în UE. Cred că bilanţul pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare 2007-2013 este deosebit de important în scopul de a trage concluzii utile bazate pe evaluarea situaţiei actuale. Salut propunerea raportorului de a simplifica procedurile şi de a adopta în cheltuirea fondurilor UE o abordare orientată spre performanţe şi criteriul „excelenţei” şi „valorii adăugate europene”. Sectorul de cercetare este un sector care poate aduce Uniunii Europene o valoare adăugată maximă. Bugetele publice au fost reduse şi, de aceea, ar trebui mobilizate fondurile private în scopul de a finanţa cel de-al optulea program-cadru pentru cercetare care urmează. De aceea aprob propunerea raportorului de a majora participarea grupurilor industriale şi a întreprinderilor mici şi mijlocii.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Au trecut patru ani de la introducerea celui de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică. În contextul situaţiei în schimbare a economiei globale şi într-un moment în care Europa încearcă să scape încet din criza economică, a devenit evident că programul a fost introdus pentru a rezolva probleme legitime şi importante. Competiţia globală a marilor puteri economice cum ar fi China, India şi Brazilia ne forţează să luăm măsuri speciale menite să câştigăm un avantaj tehnologic care să ne permită să implementăm eficient strategia intenţionată de către Uniunea Europeană. Investiţiile corecte în cercetare şi dezvoltarea ştiinţei se vor traduce într-o construcţie pe termen lung a societăţii bazate pe cunoaştere, care reprezintă una dintre componentele cele mai importante ale puterii economice. Raportul abordează problemele cheie ale cooperării insuficiente şi ale schimbului insuficient de informaţii între statele membre care au ca rezultat dublarea proiectelor individuale. Un alt aspect alarmant este participarea inegală a statelor membre, care duce la dezechilibre mai mari într-un domeniu important cum este cel al cercetării şi dezvoltării tehnologice. Aceasta intră în contradicţie totală cu obiectivele celui de-al şaptelea program-cadru.

Ca urmare a crizei economice, unele state membre nu mai au aşa multe posibilităţi de a susţine programul, iar aceasta constituie o provocare pentru UE de a-i identifica exact pe cei care au nevoie de sprijin şi de a le acorda sprijin. Punerea în aplicare a programului va mai dura încă doi ani, iar nivelul de angajare bugetară nu a depăşit 50 % (din 54 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013), ceea ce ar trebui să uşureze implicarea organismelor competente şi utilizarea fondurilor disponibile cât mai adecvat posibil.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Susţin munca depusă de raportor în cadrul acestui raport. Îi împărtăşesc preocupările asupra faptului că comunicarea Comisiei s-a făcut aşa de târziu faţă de data promisă. PC7 a dat rezultate excelente şi sunt încurajată de munca depusă de raportor să sprijin programul.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Al şaptelea program-cadru (PC7) pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (C&DT) este cel mai mare instrument financiar al Comisiei Europene de sprijinire şi promovare a activităţii de cercetare şi are un buget alocat de 50 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013. Acest raport subliniază că PC7 pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică ar trebui corelat cu Strategia Europa 2020 şi cu iniţiativa conducătoare „O Uniune inovativă” şi că ar trebui să se concentreze, până la expirarea lui, asupra domeniilor schimbărilor climatice, politicii energetice, competitivităţii şi îmbătrânirii populaţiei.

Votez în favoarea acestui raport deoarece înţeleg că doar prin întărirea politicii europene în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovaţiei va fi posibilă creşterea competitivităţii şi adoptarea unui rol conducător din ce în ce mai mare la nivel global. Consider, de asemenea, important faptul că cel de-al şaptelea program-cadru contribuie la instituirea Spaţiului european de cercetare în conformitate cu articolul 179, aliniatul (1) din titlul XIX din Tratatul privind Uniunea Europeană.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Cercetarea şi inovaţiile sunt importante pentru asigurarea creşterii durabile şi favorabile incluziunii în Lituania. Conform datelor Băncii Mondiale, Lituania are un mare potenţial de a deveni o economie dinamică bazată pe cunoaştere. În orice caz, studiul mai arată că în sectorul de cercetare şi dezvoltare (C&D), ţara mea se confruntă cu probleme manageriale, structurale şi de reglementare. Trebuie să depăşim aceste obstacole dacă dorim să înregistrăm un progres real. Acest lucru pune şi Europei probleme. În Europa, cheltuielile de cercetare şi dezvoltare sunt reduse comparativ cu celelalte puteri mondiale, datorită lipsei investiţiilor private şi condiţiilor favorabile pentru inovaţie. Sunt de acord cu raportorul că, în Uniunea Europeană, avem nevoie cu adevărat de o mai bună coordonare a proiectelor de cercetare şi a cofinanţării. Mai mult, institutele şi infrastructura de cercetare din Europa Centrală şi de Est trebuie modernizate şi extinse.

Aceasta va stimula competitivitatea europeană şi va ajuta la depăşirea decalajelor de infrastructură între vechile şi noile state membre. Cred, de asemenea, că cercetarea şi dezvoltarea tehnologică trebuie să devină mai accesibilă pentru europenii obişnuiţi. În conformitate cu datele unui studiu al Comisiei Europene, doar 10 % dintre europeni au sentimentul că sunt bine informaţi în domeniul ştiinţei, în timp ce 65 % au sentimentul că guvernele ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a trezi interesul tinerilor în legătură cu problemele ştiinţifice. Şi noi ar trebui să facem acelaşi lucru.

Propunere de rezoluţie (B7-0344/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestei rezoluţii din convingerea că avem nevoie de un acord economic cuprinzător, capabil să determine consolidarea legăturilor bilaterale puternice deja existente în domeniul comerţului şi al investiţiilor. Consider însă că acordul trebuie să fie echilibrat şi să încurajeze comerţul echitabil. În ciuda amplului consens referitor la un acord ambiţios, susţin că acesta nu ar trebui să afecteze serviciile publice sau drepturile UE de a legifera în cadrul Directivei privind calitatea combustibililor. Acordul ar trebui să cuprindă obiective la fel de ambiţioase în materie de dezvoltare durabilă, dispunând de parametri sociali şi de mediu obligatorii din punct de vedere juridic.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii referitoare la relaţiile comerciale UE-Canada. Canada este unul dintre cei mai vechi şi mai apropiaţi parteneri ai UE, fiind prima ţară industrializată cu care UE a semnat în 1976 un acord-cadru de cooperare comercială şi economică. Însă potenţialul relaţiilor economice dintre UE şi Canada nu a fost încă exploatat la maximum şi consider că acordul de liber schimb dintre UE şi Canada poate contribui semnificativ la dezvoltarea şi realizarea acestui lucru, prin îmbunătăţirea comerţului şi a fluxurilor de investiţii, prin eliminarea vârfurilor tarifare şi a barierelor netarifare nejustificate şi prin susţinerea unei cooperări strânse, în special în domeniile cooperării în scopuri de reglementare, mobilităţii forţei de muncă şi recunoaşterii calificărilor. Salut încheierea cu Canada a unui acord care depăşeşte cadrul angajamentelor asumate în OMC şi care să fie complementar normelor multilaterale, cu condiţia ca în urma negocierilor să rezulte un acord echilibrat, ambiţios şi de o înaltă calitate, care să vizeze mai mult decât reduceri tarifare şi care să faciliteze introducerea de noi instrumente. De pildă, principiul reciprocităţii trebuie să se aplice în cadrul căilor de atac legale disponibile în cazul unor litigii comerciale, după cum există nevoia de a îmbunătăţi protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv a mărcilor comerciale, a brevetelor şi a indicaţiilor geografice.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Prin votul meu în favoarea acestei rezoluţii referitoare la actualele negocieri comerciale dintre UE şi Canada, doresc să reiterez importanţa comerţului internaţional (inclusiv cu Canada) pentru dezvoltarea economiilor noastre. După cum se afirmă în rezoluţie, deşi prioritatea Europei trebuie să rămână sistemul comercial internaţional, adică negocierile din cadrul rundei de dezvoltare de la Doha, actualele negocieri cu Canada pot completa în mod util această abordare internaţională printr-o abordare bilaterală, la fel de necesară. Astfel, discutând şi negociind, ajungem să găsim soluţii la probleme legate de comerţ şi respectarea anumitor principii, precum cele referitoare la mediu. În calitate de vicepreşedintă a grupului de lucru pentru serviciile publice, sunt însă îngrijorată de abordarea aleasă pentru acest sector. Într-adevăr, definind o „listă negativă” (o listă care exclude anumite servicii publice din procesul de liberalizare) în locul unei abordări bazate pe „liste pozitive” (exceptarea de la liberalizare a serviciilor publice, cu excepţia celor precizate în listă), riscăm să determinăm o fragilizare a serviciilor publice. Prezenta rezoluţie îndeamnă, aşadar, Comisia Europeană să abandoneze această abordare.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea prezentei rezoluţii. Canada este unul dintre cei mai vechi şi mai apropiaţi parteneri ai UE, fiind prima ţară industrializată cu care UE a semnat în 1976 un acord-cadru de cooperare comercială şi economică. De-a lungul anilor, au fost semnate mai multe acorduri bilaterale menite să faciliteze relaţii comerciale mai strânse, UE fiind în prezent pentru Canada al doilea cel mai important partener comercial şi a doua cea mai mare sursă de investiţii străine directe. Sunt de acord că potenţialul relaţiei economice UE-Canada nu a fost încă exploatat la maximum. Acordul de liber schimb planificat ar putea contribui semnificativ la dezvoltarea parteneriatului economic UE-Canada şi ar transmite un puternic semnal favorabil creşterii către investitori şi mediul de afaceri din UE şi Canada.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) Prin rezoluţia tocmai adoptată, Parlamentul European îşi exprimă îngrijorarea cu privire la abordarea aleasă de Comisia Europeană în domeniul serviciilor publice, în cadrul actualelor negocieri privind acordul comercial care au loc între Uniunea Europeană şi Canada. Responsabilă pentru negocierea acestui acord, Comisia Europeană pare dispusă să includă, în principiu, toate serviciile. Dacă se va confirma actualul demers de negociere a unei liste „negative” de servicii care nu vor fi incluse în acordurile de liber schimb, Comisia ar modifica procedura care a prevalat până în prezent. Or, serviciile publice sunt diferite de celelalte tipuri de servicii. Asigurând coeziunea socială şi teritorială şi reprezentând un sprijin esenţial pentru categoriile de populaţie vulnerabile, aceste servicii au caracteristici specifice interesului general pe care îl servesc. Prin urmare, este esenţial să menţinem o abordare care protejează aceste servicii, apărându-le în special de concurenţa internaţională.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Relaţiile cu Canada au o istorie îndelungată de beneficii aduse ambelor părţi, din punct de vedere comercial bazându-se pe interes reciproc şi bună cooperare. Deşi Canada este o ţară dezvoltată, numărul problemelor legate de gradul de respectare a drepturilor sociale şi a celor mai ridicate standarde de mediu fiind foarte de redus, Comisia, chiar înaintea Parlamentului, a stabilit împreună cu autorităţile canadiene omoloage o bază de negociere care abordează în detaliu multe chestiuni care, pentru a ne mulţumi, necesită modificări.

Votez în favoarea acestei rezoluţii care se referă la un capitol din politica comercială europeană care ar trebui să servească drept exemplu pentru negocierile cu alte ţări, precum India, China şi Pakistan, care, spre deosebire de Canada, cu siguranţă nu garantează concurenţa loială, fără a mai vorbi de respectarea drepturilor sociale şi a standardelor de mediu. Atunci când lansăm negocieri cu aceste ţări, ar trebui să ne amintim cât de stricţi şi exigenţi am fost cu state extrem de civilizate, aşa cum este Canada, şi să adoptăm aceeaşi atitudine directă şi deschisă pentru a ne apăra interesele.

  John Bufton (EFD), în scris. – Am votat împotriva relaţiilor comerciale dintre UE şi Canada, întrucât consider că orice acord bilateral ar submina negocierile dintre Marea Britanie şi Canada în cadrul Commonwealth-ului. Deşi nu văd niciun motiv pentru care UE şi Canada nu ar putea practica un comerţ liber, legislaţia anterioară a demonstrat că ambiţiile UE au tendinţa de a uzurpa, mai curând decât de a completa, relaţiile comerciale dintre Marea Britanie şi ţările terţe.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei referitoare la relaţiile comerciale dintre UE şi Canada, care vizează realizarea unui acord economic şi comercial complet. Canada este un partener comercial valoros al Uniunii Europene, volumul investiţiilor canadiene în Europa crescând aproape dublu în 10 ani, ajungând la 119,5 milioane de euro în 2009. Este necesar, aşadar, să se pună bazele unui cadru juridic amplu, astfel încât să se garanteze un impact pozitiv asupra creşterii. Aş dori să subliniez problema accesului la pieţe pentru produsele agricole. Normele privind originea fiind diferite în Canada şi UE, Comisia Europeană trebuie să se asigure că interesele şi priorităţile agriculturii europene sunt protejate corespunzător. Astfel, sunt necesare eforturi pentru a găsi o soluţie satisfăcătoare la problema normelor privind originea, astfel încât produsele provenind din alte state membre ale Acordului nord-american de liber schimb să nu fie asimilate produselor canadiene.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Sistemul comercial multilateral, bazat pe norme precise şi stabilit în cadrul OMC, rămâne cel mai eficient instrument de reglementare şi promovare a unui comerţ liber şi corect. Dată fiind însă istoria plină de succes a relaţiei economice dintre UE şi Canada, sprijin realizarea unui acord care transcende angajamentele asumate în cadrul OMC şi vine în completarea normelor multilaterale, în scopul de a exploata la maximum potenţialul de cooperare dintre aceste două puteri.

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. − Am votat în favoarea rezoluţiei privind relaţiile comerciale UE-Canada deoarece aceasta atrăgea atenţia asupra necesităţii includerii problematicilor sociale şi de mediu în viitorul Acord economic şi comercial dintre Uniunea Europeană şi Canada. În ceea ce priveşte protecţia mediului, consider că este important ca Uniunea Europeană să refuze importul petrolului extras din nisipuri bituminoase.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Comisia trebuie să se angajeze să respecte exigenţele Parlamentului European în cadrul negocierilor în curs privind acordul comercial dintre UE şi Canada. Două lucruri sunt esenţiale într-un acord de liber schimb. În primul rând, garantarea reciprocităţii în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei sociale şi de mediu. În al doilea rând, adoptarea unei abordări coerente şi protectoare a serviciilor de interes general. Standardele europene de sănătate şi de mediu nu trebuie să facă obiectul unui compromis doar pentru a ne mulţumi partenerul la acord. Comisia Europeană trebuie să analizeze consecinţele pe care le antrenează decizia sa de a include automat şi implicit toate serviciile. Deşi este o metodă care permite excluderea de la caz la caz a anumitor servicii la cererea statelor membre individuale prin stabilirea unei liste „negative”, există riscul unor posibile omisiuni. Parlamentul nu doreşte ca acest nou model de negociere să devină un precedent juridic. Până în prezent, Comisia a negociat acorduri de liber schimb prin definirea unei liste „pozitive”, care cuprindea enumerarea individuală a serviciilor incluse în acord. Această metodă, utilizată frecvent în comerţul internaţional, oferă o protecţie mai bună anumitor sectoare sensibile pentru UE, motiv pentru care ar trebui să fie unica metodă folosită de Comisie.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Canada şi UE împărtăşesc un set de valori comune, care ne transformă nu doar în parteneri comerciali, ci şi în aliaţi naturali în contextul geostrategic global. Este o realitate că ambele maluri ale Atlanticului găzduiesc o unică civilizaţie, care ar avea enorm de câştigat prin consolidarea şi mai profundă a legăturilor dintre popoarele sale. Nu ar fi productiv să prezentăm pe larg legăturile istorice dintre Canada şi Europa şi contribuţia pe care cetăţenii celei dintâi au avut-o la eliberarea continentului european în cele două războaie mondiale care l-au devastat.

În ciuda obstacolelor din calea liberalizării comerţului care încă persistă şi a rezervelor exprimate de Uniune cu privire la actualele practici din Canada, sper că bazele necesare pentru un parteneriat comercial reciproc avantajos vor putea fi puse fără prea multe întârzieri. Un acord economic şi comercial complet între Canada şi Uniunea Europeană s-ar putea dovedi a fi cel mai ambiţios şi amplu acord pe care l-am încheiat vreodată. Sper că aşa se va întâmpla.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Această propunere de rezoluţie se referă la relaţiile comerciale dintre UE şi Canada, negocierile în acest sens urmând a fi încheiate până la sfârşitul lui 2011. Scopul politicii comerciale şi de investiţii a UE este o creştere economică durabilă, care generează bogăţie şi creează locuri de muncă. Să ne amintim că încheierea de relaţii comerciale cu partenerii noştri strategici va genera pentru UE o valoare adăugată de 1 % din produsul intern brut (PIB) până în 2020, valoarea din 2010 fiind de 120 de miliarde de euro, aducând beneficii deopotrivă consumatorilor şi întreprinderilor. În acest scop, şi fără a pune în discuţie rolul jucat de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), este esenţial să liberalizăm comerţul prin încheierea tuturor negocierilor în curs în cadrul Agendei de dezvoltare de la Doha (ADD), din care fac parte şi relaţiile UE-Canada. Deşi unele probleme rămân nerezolvate, şi mă refer aici la impactul negativ asupra biodiversităţii al extracţiei de nisip bituminos şi al produselor derivate din focă, am votat favorabil nu doar pentru că s-a găsit practic o soluţie la problema achiziţiilor publice, ci şi pentru beneficiile de care se vor bucura statele membre şi pentru a evita orice alte întârzieri ale negocierilor.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Primul considerent al rezoluţiei ilustrează viziunea care guvernează acest raport, acolo afirmându-se că sistemul comercial multilateral stabilit prin Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) continuă să reprezinte cel mai eficient cadru de reglementare şi promovare a comerţului liber şi corect, după care se pledează pentru o încheiere cu succes a Rundei de la Doha.

Este o viziune care se dezvoltă în punctele ulterioare ale rezoluţiei, cu care, evident, nu suntem de acord. Dezacordului nostru se alătură, de fapt, cel exprimat de milioanele de lucrători, fermieri, proprietari de întreprinderi mici şi mijlocii şi multe alte categorii din întreaga lume, care de ani de zile îndreaptă un deget acuzator către OMC, către obiectivele acesteia de dereglementare a comerţului şi către interesele pe care le serveşte: interesele companiilor multinaţionale şi ale marilor grupuri economice şi financiare, care acumulează milioane cu preţul sacrificării a milioane de locuri de muncă şi a drepturilor sociale şi de muncă, distrugând producătorii mici şi mijlocii şi degradând mediul.

Acordul de liber schimb UE-Canada, la fel ca alte acorduri de acest tip, include şi serviciile, fiind exprimate îngrijorări pertinente, dar incoerente, cu privire la „listele negative” sau de altă natură, care însă nu înlătură riscurile la care sunt expuse şi serviciile publice. Există suficiente motive pentru a vota împotrivă.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Uniunea Europeană continuă să-şi construiască politica comercială ignorând consecinţele pe care le antrenează şi care afectează profund, dar diferit, statele membre.

Acordurile care dau expresia concretă a acestei politici se bazează în principal pe comerţul liber, ale cărui obiective şi efecte sunt demonstrate fără echivoc de retorica aferentă. Retorica aşa-numitelor „interese ofensive”, ca şi cum am vorbi despre un război.

Este vorba în general de acorduri marcate tot mai mult de o lipsă a legitimităţii democratice, fiind aproape întotdeauna negociate în cel mai mare secret, pe la spatele cetăţenilor, în încercarea de a ascunde impactul lor economic, social şi de mediu şi de a evita dezbateri informate şi clarificări.

Deşi negocierile se află într-un stadiu destul de avansat, se pare, şi încheierea lor este preconizată pentru 2011, impactul asupra sectoarelor şi ţărilor individuale nu a fost încă dezbătut în toate implicaţiile sale.

Conţinutul acordului nu aduce însă nicio noutate: deschiderea pieţelor şi liberalizarea serviciilor, inclusiv a serviciilor publice care sunt tot mai comercializate şi abandonate la mila intereselor companiilor multinaţionale, aducând prejudicii populaţiei.

Consecinţele sunt bine cunoscute: Dominarea pieţelor de un grup restrâns, distrugerea sistemelor de producţie fragile şi pretexte tot mai elaborate pentru atacurile asupra drepturilor şi a condiţiilor de viaţă şi de muncă.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) UE a început discuţiile cu Canada cu privire la un acord economic şi comercial complet în 2009. Potenţialul acord acoperă o gamă largă de aspecte, incluzând comerţul cu bunuri şi servicii, drepturile de proprietate intelectuală, achiziţiile publice, cooperarea pentru reglementare, migraţia temporară, politica din domeniul concurenţei, ocuparea forţei de muncă şi standardele de mediu. Consider că ambele părţi ar trebuie să trateze ca prioritare eforturile de a ajunge la un acord în mai multe puncte fundamentale, cum ar fi achiziţiile publice, investiţiile şi serviciile publice.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am salutat documentul pentru că UE şi Canada au o relaţie strânsă de cooperare în ceea ce priveşte comerţul şi investiţiile străine directe. Negocierile în curs pentru un acord economic şi comercial complet (CETA) au în vedere încheierea unui acord foarte amplu, ale cărui ambiţii depăşesc orice acord comercial şi economic negociat până în prezent de UE sau de Canada, ceea ce ar putea consolida şi mai mult relaţia bilaterală comercială şi de investiţii puternică ce există deja. Salut încheierea cu Canada a unui acord care depăşeşte cadrul angajamentelor asumate în OMC şi care să fie complementar normelor multilaterale, cu condiţia ca în urma negocierilor să rezulte un acord echilibrat, ambiţios şi de o înaltă calitate. Cred că, în cadrul acestor negocieri, capitolele privind agricultura vor constitui un aspect important pentru ambele părţi. În acest sens, îmi exprim preocuparea legată de concesiile potenţial substanţiale ce s-ar putea face pentru OMG-uri, sectorul laptelui şi etichetarea ţării de origine. Prin urmare, interesele şi priorităţile din agricultură ar trebui luate pe deplin în considerare, astfel încât acordul să fie benefic pentru consumatorii din UE şi din Canada, dar şi pentru sectoarele agricole din ambele ţări, şi să asigure, din perspectiva unui rezultat global echilibrat, o concurenţă mai intensă, dar şi mai loială, între furnizorii de produse agricole din UE şi Canada. Salut angajamentul iniţial al ambelor părţi de a nu menţine, introduce sau reintroduce subvenţii la exporturile agricole pentru produsele agricole comercializate, acesta fiind un pas înainte spre negocieri ambiţioase şi corecte, precum şi acordul de a coopera la negocierile din domeniul agriculturii ce au loc în cadrul OMC.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Uniunea Europeană şi Canada întreţin de mulţi ani relaţii comerciale foarte bune şi solide. Potenţialul cooperării economice nu a fost însă nici pe departe epuizat, astfel că salut negocierile legate de CETA (acordul economic şi comercial complet). Cu toate acestea, evoluţia negocierilor din cadrul OMC trebuie să prevaleze în raport cu acordurile bilaterale. Prezenta rezoluţie acoperă un spectru larg de teme importante. Susţin în special rezervele exprimate de Parlamentul European cu privire la posibilul impact negativ asupra agriculturii europene. Principiul reciprocităţii trebuie menţinut în scopul de a asigura un acord solid şi durabil pentru ambele părţi. În acest context, m-aş referi în special la dezbaterea privind etichetarea de origine pentru carnea de vită, care trebuie să fie rezolvată, precum şi la obstacolele de ordin tehnic şi tarifar, cum ar fi procedurile îndelungate de omologare pentru produsele UE. Evident, obiectivul CETA trebuie să fie concurenţa loială.

  Elżbieta Katarzyna Łukacijewska (PPE), în scris. – (PL) Având în vedere că Uniunea Europeană este al doilea cel mai mare partener comercial al Canadei, Canada fiind un partener major al UE în domeniul investiţiilor străine directe, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie referitoare la relaţiile comerciale dintre UE şi Canada. În acelaşi timp, doresc să subliniez că Polonia este cel mai mare partener comercial al Canadei din Europa Centrală şi de Est care, de ani de zile, a menţinut un excedent comercial bilateral care creşte de la an la an. Votul de astăzi reprezintă o evoluţie esenţială de bun augur.

  David Martin (S&D), în scris. – Mă bucur că a fost introdus amendamentul meu, care „ia act de acţiunile juridice recente legate de interdicţia impusă de UE asupra produselor derivate din focă, în special de cererea Canadei adresată în cadrul OMC de instituire a unui complet oficial de soluţionare a litigiilor şi îşi exprimă speranţa profundă că Canada îşi va retrage cererea prezentată la OMC, care contravine unor relaţii comerciale pozitive, înainte de a fi necesară ratificarea acordului CETA de către Parlamentul European.”

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Relaţiile comerciale dintre Uniunea Europeană şi Canada pot depăşi cadrul angajamentelor asumate în Organizaţia Mondială a Comerţului, atâta timp cât se bazează pe un acord echilibrat, care garantează accesul reciproc real la pieţe şi o îmbunătăţire a protecţiei mărcilor comerciale, brevetelor şi indicaţiilor geografice. Considerăm că sunt necesare noi investiţii care să asigure respectarea mediului şi a unor condiţii de lucru adecvate. Având în vedere importanţa fundamentală a sectorului agricol, îndemnăm Comisia să negocieze un acord benefic deopotrivă pentru producători şi consumatori şi care să asigure o concurenţă loială între furnizorii de produse agricole din Uniunea Europeană şi Canada. În cele din urmă, considerăm că Consiliul ar trebui să obţină aprobarea Parlamentului anterior semnării oricăror alte noi acorduri comerciale internaţionale şi că Parlamentul trebuie să fie informat în toate etapele procedurii, pentru a garanta un control democratic mai eficient. Este singurul mod prin care putem realiza o mai mare dezvoltare a comerţului şi investiţiilor între Uniunea Europeană şi Canada.

  Véronique Mathieu (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei, dar împotriva amendamentului 10 care sprijină interdicţia impusă de UE asupra produselor derivate din focă. Introducerea nu are nicio justificare, fie ea ştiinţifică sau juridică. Într-adevăr, concluziile formulate în avizul ştiinţific emis de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) la sfârşitul anului 2007 se bazează pe datele referitoare la sacrificarea animalelor în abatoare, nefiind relevante pentru vânătoarea de foci. La fel de contestabil este şi temeiul juridic, astfel cum reiese din avizul juridic al Parlamentului European de la 1 aprilie 2009: „Este practic imposibil ca interdicţia să fie justificată invocând exclusiv principiul bunăstării animalelor, întrucât Tratatul nu conţine niciun temei juridic referitor la bunăstarea animalelor”. Nu poate fi invocată nici protejarea speciei, în Groenlanda populaţia acesteia triplându-se chiar în decurs de 25 de ani. În cele din urmă, un embargo care ar rămâne fără consecinţe asupra vânătorii tradiţionale a inuiţilor, astfel cum dă asigurări Comisia, este o utopie. În acest context, solicitarea formulată de Canada în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) privind instituirea unui complet special de soluţionare a litigiilor cu privire la embargoul european este justificată.

  Arlene McCarthy (S&D), în scris. – Prin rezoluţia sa referitoare la negocierile comerciale dintre UE şi Canada, Parlamentul a transmis un semnal puternic că va apăra cu fermitate legislaţia sa, care-i permite să impună o interdicţie pe piaţa UE asupra produselor derivate din focă. Cetăţenii UE ne-au cerut să luăm măsuri pentru a nu introduce în UE produse rezultate din vânătoarea plină de cruzime în scopuri comerciale. Canada nu are niciun drept de a încerca să submineze dorinţa democratică a cetăţenilor europeni prin dezbaterea în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului a legislaţiei noastre evident nediscriminatorii privind interdicţia impusă asupra produselor din focă. Între Canada şi UE nu pot fi construite legături comerciale mai strânse decât pe baza respectării dorinţelor publicului european şi a legislaţiei europene.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Comisia Europeană este aproape de finalizarea negocierilor cu Canada asupra unui acord comercial de o amploare fără precedent. Comisia negociază încă din 2004. Cetăţenii europeni nu au fost niciodată consultaţi sau măcar informaţi. Raportul salută acest acord nociv al cărui conţinut nu a fost dezvăluit decât prin scurgeri de informaţii. Acest lucru este inacceptabil. Voi vota împotriva raportului şi denunţ acest acord care plasează popoarele europene într-o poziţie subordonată, urmând exemplul Acordului nord-american de liber schimb.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Relaţia istorică dintre Europa şi Canada este îndelungată şi datează chiar dinaintea existenţei UE. În plus, împărtăşim aceleaşi valori şi principii, fiind astfel aliaţi preferenţiali în contextul geostrategic global. Deşi nu există încă un acord cuprinzător, relaţiile comerciale au cunoscut progrese semnificative. Consider că trebuie să depunem în continuare toate eforturile pentru a ajunge la un acord benefic pentru toată lumea, având în vedere că acesta va juca un rol important în dezvoltarea economică a ambelor părţi.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Acest acord potenţial acoperă un spectru larg de domenii, incluzând comerţul cu bunuri şi servicii, drepturile de proprietate intelectuală, achiziţiile publice, cooperarea pentru reglementare, migraţia temporară (modulul IV), politica din domeniul concurenţei, ocuparea forţei de muncă şi standardele de mediu. Ambele părţi trebuie să depună eforturi pentru a ajunge la un acord în mai multe capitole esenţiale ale negocierii, printre care se numără accesul la achiziţii publice, investiţii şi serviciile publice. În cadrul negocierilor au mai apărut două alte aspecte care sunt foarte sensibile pentru PE. Prima se referă la nisipurile bituminoase şi la Directiva UE privind calitatea combustibililor. Directiva privind calitatea combustibililor a fost amplu dezbătută în Comisia pentru mediu. Guvernul canadian încă consideră că această directivă face o discriminare între importurile de petrol canadian şi importurile de petrol din alte ţări. Consider că acordul este mult prea prematur. A doua problemă extrem de importantă se referă la interdicţia impusă de UE asupra produselor derivate din focă. Acordul în discuţie ar putea consolida relaţiile comerciale şi de investiţii deja foarte solide care există între UE şi Canada, însă ar trebui să fie un acord reciproc benefic, motiv pentru care deocamdată m-am abţinut de la vot.

  Rolandas Paksas (EFD), în scris. – (LT) Un acord progresiv va încuraja şi accelera relaţiile comerciale active şi de investiţii dintre UE şi Canada. Liberalizarea relaţiilor comerciale va aduce avantaje reciproce pentru actorii din mediul de afaceri şi va crea condiţii de investiţii mai favorabile. Pentru a putea realiza un acord cuprinzător de o înaltă calitate care să depăşească cadrul angajamentelor asumate în OMC, niciuna dintre părţi nu ar trebui să formuleze exigenţe care contravin politicilor lor interne şi aranjamentelor instituţionale. În plus, în eventualitatea unor litigii comerciale, ar trebui să se aplice principiul reciprocităţii, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală ar trebui consolidată şi ar trebuie să existe acces reciproc la pieţele de servicii şi achiziţii publice. Sectorul agricol şi consumatorii ar trebui să se bucure de o atenţie specială. Trebuie să ne menţinem poziţia fermă în ceea ce priveşte OMG-urile, sectorul laptelui şi etichetarea originii. Trebuie să asigurăm o concurenţă mai intensă şi mai loială între furnizorii de produse agricole. Consider că Comisia ar trebuie să demareze negocierile cu Canada referitoare la investiţii doar după ce Parlamentul îşi va fi exprimat poziţia cu privire la viitoarea politică a UE în domeniul investiţiilor. Pentru a putea fi protejate corespunzător, cele mai sensibile sectoare ale ambelor părţi trebuie excluse din domeniul de aplicare a acordurilor de investiţii. Comisia trebuie să adopte o poziţie fermă cu privire la interdicţia impusă produselor derivate din focă şi, în acest sens, Canada ar trebui să retragă cererea înaintată la OMC de instituire a unui complet oficial de soluţionare a litigiilor. O astfel de cerere contravine principiilor relaţiilor comerciale constructive.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Salut această rezoluţie a Parlamentului European referitoare la relaţiile comerciale dintre UE şi Canada. Între UE şi Canada există un parteneriat natural, întemeiat pe apropierea culturală şi o îndelungată istorie comună. Este, aşadar, firesc că sectoarele private din UE şi Canada au manifestat un sprijin puternic pentru încheierea unui acord economic ambiţios şi cuprinzător şi consideră că un parteneriat economic mai strâns între UE şi Canada ar trimite un puternic semnal favorabil dezvoltării către investitori şi mediul de afaceri din UE şi Canada, dar şi de pe plan internaţional. Salut, aşadar, încheierea cu Canada a unui acord care depăşeşte cadrul angajamentelor asumate în OMC şi care să fie complementar normelor multilaterale, cu condiţia ca în urma negocierilor să rezulte un acord ambiţios şi de o înaltă calitate, bazat pe reciprocitate şi care să vizeze mai mult decât reduceri tarifare. Aş atrage însă atenţia asupra necesităţii de a analiza impactul economic al acestei deschideri, în special asupra statelor membre cu economii mai vulnerabile.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) În prezent, sistemul comercial al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pare să fie cel mai capabil de a oferi un cadru de referinţă pentru relaţiile comerciale dintre state, fără a împiedica însă statele sau organizaţiile supranaţionale să-şi intensifice relaţiile comerciale dincolo de acest cadru de reglementare comun. O relaţie economică foarte strânsă între UE şi Canada pare astfel justificată. După cum se subliniază în raport, UE este al doilea cel mai important partener comercial al Canadei. De partea ei, Canada a devenit prima ţară industrializată cu care UE a semnat în 1976 un acord-cadru de cooperare comercială şi economică, fiind a patra cea mai importantă sursă de investiţii străine directe pentru UE. Prin acest acord, relaţiile dintre aceste două zone s-ar putea dezvolta printr-un nivel şi mai ridicat de cooperare economică, creând astfel legături şi mai puternice între aceste spaţii deja profund legate printr-o matrice culturală comună.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. Negocierile cu Canada privind un amplu acord economic şi comercial complet (CETA) se află într-un stadiu foarte avansat şi ar putea fi finalizate în această toamnă. CETA este de departe cel mai ambiţios acord de liber schimb negociat vreodată de UE în cadrul strategiei comerciale „O Europă competitivă într-o lume globalizată” din 2006, incluzând capitole ample în domeniul serviciilor, achiziţiilor publice, protecţiei investiţiilor, proprietăţii intelectuale şi al cooperării pentru reglementare.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Relaţiile economice dintre UE şi Canada sunt esenţiale pentru dezvoltarea dialogului între cele două părţi. După SUA, UE este cel mai mare partener comercial al Canadei, Canada fiind la rândul ei pentru UE al unsprezecelea cel mai important partener comercial. Scopul negocierilor în curs pentru un acord economic şi comercial complet (CETA) este încheierea unui acord foarte amplu, ale cărui ambiţii depăşesc orice acord comercial şi economic negociat până în prezent de UE sau de Canada, ceea ce ar consolida şi mai mult relaţiile bilaterale comerciale şi de investiţii deja puternice. Potrivit raportului comun elaborat de experţi din UE şi Canada, încheierea unui acord economic şi comercial complet vizează să ofere beneficii economice tangibile, care vor rezulta din liberalizarea comerţului şi eliminarea barierelor tarifare. Cu toate acestea, rămân încă nerezolvate anumite probleme legate de acest acord, care ar putea avea un impact negativ asupra sectorului agricol european.

După părerea mea, eforturile ar trebui să se concentreze mai mult pe diferenţele dintre standardele sanitare şi fitosanitare aplicabile în UE şi Canada. În mod similar, nu trebuie ignorată nevoia de a asigura conformitatea standardelor de mediu din Canada cu cele care sunt în vigoare în UE. Legat de cele de mai sus, consider că se impune o analiză detaliată şi o evaluare a standardelor menţionate anterior.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Salut rezoluţia de astăzi, care subliniază progresele înregistrare în negocierile pentru un acord comercial între UE şi Canada. Canada este un important partener comercial pentru UE, un astfel de acord aducând avantaje ambelor părţi. Există însă unele preocupări de care Comisia trebuie să ţină cont. Impactul extracţiei de petrol din nisip bituminos asupra mediului şi consecinţele extragerii azbestului asupra sănătăţii lucrătorilor sunt doar două dintre problemele care trebuie analizate cu atenţie. Sprijin solicitările adresate Canadei de a renunţa la recursul introdus în cadrul OMC referitor la interdicţia impusă de UE asupra produselor derivate din focă şi mă bucur că amendamentele exprimând această poziţie au fost adoptate de Parlament. La rândul ei, Comisia trebuie să adopte o poziţie puternică de menţinere a interdicţiei. La fel de importantă este respectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi utilizarea mărcilor comerciale şi a brevetelor. Am încredere că aceste probleme vor fi abordate şi luate în considerare de Comisie şi că se va conveni asupra unui acord comercial eficient.

Raport: Wolf Klinz (A7-0081/2011

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport din proprie iniţiativă, pentru că abordează probleme actuale din interminabila dezbatere referitoare la industria de rating, şi anume absenţa concurenţei, structurile de oligopol şi lipsa de responsabilitate şi transparenţă, în special în ceea ce priveşte ratingul datoriilor publice.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii referitoare la agenţiile de rating de credit: perspective de viitor. Ratingurile agenţiilor de rating de credit (ARC) îndeplinesc mai multe funcţii utile, reunind informaţii despre calitatea creditului emitenţilor într-un mediu global. Ratingurile permit emitenţilor să evalueze pieţele interne şi internaţionale, reducând costurile legate de informare şi mărind numărul potenţial de investitori, fapt care alimentează pieţele cu lichidităţi şi contribuie la stabilirea preţurilor. Recenta criză financiară a evidenţiat trei probleme ale acestei industrii: lipsa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa unei responsabilităţi a ARC pentru ratingurile emise. Sunt de acord cu părerea raportorului că ratingurile de credit nu reprezintă doar pure opinii şi că ARC ar trebui să fie răspunzătoare pentru ratingurile acordate. Prin urmare, răspunderea lor civilă ar trebui să fie mai mare pentru a reprezenta o ameninţare credibilă.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dlui Klinz referitor la agenţiile de rating de credit. Agenţiile de rating de credit sunt utile, furnizând informaţii despre calitatea produselor de credit, permiţând debitorilor şi investitorilor să acceadă la pieţele interne şi mondiale şi contribuind, astfel, în final, la determinarea preţurilor. Criza a demonstrat însă pericolele pe care le creează actualul sistem, generate de absenţa concurenţei şi lipsa de răspundere şi transparenţă a agenţiilor în special. Avem în faţa noastră un raport din proprie iniţiativă care solicită Comisiei Europene să identifice în mod clar deficienţele actualului cadru şi să furnizeze un studiu de impact în care să prezinte potenţiale alternative pentru îmbunătăţirea sistemului, inclusiv noi propuneri legislative, dacă se consideră necesar. Invit Comisia să ofere un răspuns solicitărilor noastre în cel mai scurt timp.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui document important. Agenţiile de credit nu evaluează doar întreprinderile cu capital privat şi produsele lor, ci şi ţările. Condiţiile de împrumut impuse unei ţări pe pieţele internaţionale depind de ratingul pe care îl primeşte ţara respectivă. Ratingurile negative emise ca urmare a dificultăţilor financiare condamnă ţara la un fel de spirală a datoriilor, pentru că scăderea ratingului generează o creştere şi mai mare a costurilor împrumuturilor, determinând astfel o agravare a situaţiei financiare a ţării respective. Toţi participanţii la piaţă şi organismele de supraveghere trebuie să cunoască criteriile care stau la baza stabilirii ratingurilor şi să fie în măsură să verifice validitatea acestora. Comisiei şi statelor G20 li se solicită să adopte o nouă abordare globală a evaluărilor, care să reducă riscul de erori, să reglementeze activităţile companiilor implicate în emiterea de ratinguri şi să reducă riscul aferent evaluării financiare. Salut propunerea, pe care am repetat-o în diferite ocazii, ca Europa să-şi înfiinţeze propria agenţie de rating de credit, care să efectueze evaluări obiective şi independente. Salut solicitarea formulată în raport de înfiinţare a unei proprii agenţii de rating independente care, potrivit propunerilor, ar fi iniţial denumită fundaţia europeană a ratingurilor de credit.

Posibilităţile oferite tuturor statelor membre de a împrumuta de pe pieţele internaţionale în condiţii corecte, precum şi stabilitatea întregului sistem financiar mondial şi eficacitatea în materie de prevenire a crizelor vor depinde de capacitatea noastră de a reforma cu succes evaluarea financiară.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) Agenţiile de rating de credit (ARC) evaluează ţări, instituţii şi întreprinderi, acordând calificative de risc în ceea ce priveşte capacitatea lor de a-şi achita datoriile la data convenită. Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 privind ARC a fost adoptat ca primă reacţie la criza financiară şi a abordat chestiunile cele mai presante, stabilind măsuri de supraveghere şi reglementare pentru ARC, fără a rezolva însă toate problemele.

Astfel, criza financiară a reliefat faptul că există trei probleme majore în modul de funcţionare a acestor agenţii: lipsa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe şi absenţa răspunderii. Prezentul raport, care a primit votul meu favorabil, solicită Comisiei Europene să identifice deficienţele existente şi să ofere o evaluare de impact a posibilelor alternative, precum şi eventuale propuneri legislative necesare. Comisiei Europene i se solicită totodată să evalueze costurile şi beneficiile creării unei fundaţii europene a ratingurilor de credit pe deplin independente.

  Slavi Binev (NI), în scris. – (BG) Am sprijinit propunerea de raport întrucât consider că înfiinţarea de agenţii de rating de credit va stimula concurenţa în acest sector, condiţie prealabilă pentru consolidarea calităţii, reducerea costurilor de informare şi, nu în ultimul rând, pentru creşterea gradului de responsabilitate a agenţiilor relevante. Astfel se va reduce inclusiv dependenţa în materie de reglementare.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Am votat în favoarea proiectului de raport al dlui Klinz referitor la agenţiile de rating de credit, deoarece consider că este un document care conţine numeroase elemente pozitive şi idei constructive. Sunt în special de acord cu dorinţa de a îmbunătăţi nivelul de transparenţă, integritate, independenţă şi răspundere al acestor agenţii. Totodată, sprijin ideea dlui Klinz de înfiinţare a unei fundaţii europene a ratingurilor de credit independentă de state şi instituţii şi împărtăşesc convingerea domniei sale că actualul oligopol reprezintă o problemă pentru sector.

  Jan Březina (PPE), în scris. – (CS) Recenta criză financiară a atras atenţia asupra a trei probleme majore din sectorul agenţiilor de rating, concretizate în lipsa concurenţei economice, dependenţa excesivă a cadrului de reglementare de ratingurile externe şi faptul că agenţiile de rating nu oferă nicio garanţie pentru ratingurile emise. Nu sunt convins că propunerea raportorului de înfiinţare a unei agenţii de rating europene este cea mai înţeleaptă soluţie. Nu există nicio garanţie că agenţia de rating europeană va dobândi o reputaţie bună şi va deveni cu adevărat un nou actor în sectorul agenţiilor de rating, că va fi credibilă sau că va putea convinge piaţa de independenţa sa absolută de orice organism public, reprezentat fie de statele membre, Comisia Europeană sau orice altă entitate publică.

Mult mai rezonabilă mi se pare propunerea raportorului de înfiinţare a unei reţele a agenţiilor europene de rating de credit, întrucât cooperarea agenţiilor de rating active la nivel naţional în exploatarea resurselor financiare şi umane ar încuraja concurenţa în acest sector prin acoperirea unei game largi de activităţi şi de pieţe diferite, ceea ce ar permite situarea la un nivel similar cu marile agenţii de rating care activează la nivel mondial.

  John Bufton (EFD), în scris. – Am votat împotriva potenţialei adoptări a unei standardizări la nivelul UE a agenţiilor de rating de credit, pentru că, în mod necesar, standardele pot varia considerabil între diferitele state membre. Fără a avea o monedă unică şi în contextul volatilităţii pieţelor, mai ales în economiile vulnerabile ale zonei euro, Marea Britanie riscă să fie atrasă în capcana ratingurilor de credit armonizate, care ar trebui să cuprindă toate situaţiile economice din întreaga Uniune, expunând astfel întreprinderile şi industria din Marea Britanie speculaţiilor periculoase sprijinite de ratingurile de credit la nivelul UE. Condiţiile şi limitările care trebuie să guverneze ratingurile de credit trebuie determinate de economii independente din state membre independente.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Este imperativ ca ratingurile să se bazeze pe fapte şi cifre fiabile, având în vedere consecinţele pe care ratingurile de credit ale datoriilor publice le pot antrena pentru pieţe, soldurile bugetare şi bunăstarea generală a oamenilor. În scopul de proteja acurateţea şi corectitudinea acestor ratinguri, se impune necesitatea de a spori transparenţa acestor decizii, precum şi gradul de răspundere a agenţiilor. Sprijin şi salut, aşadar, propunerile făcute azi în vederea definirii priorităţilor pentru reglementarea agenţiilor de rating de credit, pe care le consider esenţiale pentru rezolvarea problemelor din această industrie.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Situaţia agenţiilor de rating de credit trebuie abordată la nivel european. Aceste organizaţii private, axate pe profit, exercită o putere nepermis de mare asupra guvernelor suverane, motiv pentru care sprijin pe deplin planurile menite să abordeze această anomalie la nivel european.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Am votat împotriva acestui raport referitor la agenţiile de rating de credit. Este inacceptabil din punct de vedere politic şi periculos din punct de vedere economic ca aceste agenţii, care au jucat un rol nefast în actuala criză, să continue să-şi exercite dreptul, oferit chiar de UE, de a acorda ratinguri nu doar întreprinderilor, ci şi economiilor statelor membre. Parlamentul European ar trebui să fie mai determinat şi mai radical în deciziile asumate împotriva agenţiilor de rating de credit, mai ales după prejudiciile pe care acestea le-au adus economiilor europene şi cetăţenilor europeni. Raportul nu are însă coloană vertebrală. Reglementările pe care le propune sunt lipsite de curaj, opacitatea care învăluie agenţiile de rating de credit rămânând practic la fel de densă, astfel că problema ratingurilor emise de firme private care-şi urmăresc propriile interese, fie ele firme americane, ca în prezent, sau europene, în viitor, nu a fost nici pe departe rezolvată. Raportul ar trebui să promoveze o agenţie publică, supusă controlului democratic, care să fie liberă de interese private şi care să poată juca un rol distinct în solidaritatea dintre state şi cetăţenii acestora.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea acestui raport pentru că prezintă în mod clar şi obiectiv situaţia creată în jurul agenţiilor de rating de credit (ARC). Împărtăşesc ideea că rolul acestora este unul necesar şi extrem de util în distilarea şi simplificarea avalanşei de informaţii legate de pieţele financiare, atât în ceea ce priveşte solvabilitatea şi fiabilitatea emitenţilor datoriilor, cât şi instrumentele financiare individuale. Însă, astfel cum indică pe bună dreptate dl Klinz, dacă nu se vor face corecţiile corespunzătoare, acest model de afaceri riscă să distragă atenţia de la protejarea investitorilor şi să o concentreze pe protejarea emitenţilor de datorii. Nu cred că sporirea concurenţei este realizabilă, pentru că proliferarea agenţiilor ar putea submina credibilitatea ratingurilor. Consider, însă, că o mai mare responsabilitate s-ar putea traduce într-o mai mare obiectivitate şi mai multă rigurozitate, puse nu doar în slujba afacerilor unui grup restrâns, ci contribuind la reducerea asimetriilor legate de informaţii, sau, cu alte cuvinte, garantând funcţionarea pieţelor şi protejând interesul general.

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. − Am votat în favoarea Rezoluţiei privind agenţiile de rating de credit deoarece sunt de părere că este nevoie de o nouă agenţie europeană de rating, care să introducă o metodă de lucru alternativă şi mai multă competiţie în acest sector. Criza financiară ne-a arătat că nu putem continua să acceptăm structura de tip oligopol şi lipsa de transparenţă şi de răspundere a actualelor agenţii de rating de credit.

  Rachida Dati (PPE) , în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dlui Klinz, care conţine unele propuneri interesante pentru stabilirea cadrului necesar în care să opereze agenţiile de rating de credit. Actuala situaţie din zona euro ne aminteşte aproape zilnic de impactul deciziilor luate de aceste agenţii şi de dependenţa pe care sistemul mondial de reglementare financiară o manifestă faţă de acestea. Salut în special solicitarea adresată Comisiei Europene de a analiza viabilitatea înfiinţării unei fundaţii europene independente a ratingurilor de credit. Este o propunere concretă, care ne-ar permite să abordăm problema dependenţei excesive a sistemului mondial de reglementare financiară de unele agenţii de rating private.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Sprijin acest raport referitor la viitorul agenţiilor de rating de credit (ARC). Recenta criză financiară a evidenţiat faptul că există trei probleme majore în acest sector: dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa de răspundere a ARC pentru ratingurile emise. ARC au jucat, într-adevăr, un rol semnificativ în acutizarea crizei financiare prin acordarea de ratinguri eronate instrumentelor financiare structurate. Anticipând propunerea legislativă pe care Comisia o pregăteşte pentru această toamnă, raportul abordează aceste probleme, solicitând: o analiză care să indice dacă şi în ce fel statele membre folosesc ratingurile de credit în scopuri de reglementare, obiectivul fiind acela de a reduce dependenţa excesivă generală de ratingurile de credit a sistemului de reglementare financiară, efectuarea unei evaluări de impact şi a unui studiu de viabilitate detaliate privind costurile, beneficiile şi posibila structură de guvernare a unei fundaţii europene a ratingurilor de credit (FERC) complet independente, analiza înfiinţării unei agenţii europene de rating de credit cu adevărat independente şi instituirea unui indice european de rating care să înglobeze toate ratingurile ARC înregistrate care sunt disponibile pe piaţă.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Una după alta, agenţiile de rating de credit retrogradează ratingurile de credit ale ţărilor europene celor mai afectate de criză sau le plasează sub „alertă negativă”. Mă refer la Portugalia, Irlanda, Grecia şi Spania. Deşi nu au declanşat criza financiară, acţionând astfel, agenţiile au contribuit, fără îndoială, la agravarea ei. Încurajând speculaţiile, agenţiile periclitează şansele de reuşită ale planurilor de redresare deja draconice impuse populaţiilor acestor ţări. Iată de ce se impune de urgenţă crearea unei agenţii europene de rating de credit, învestită cu statutul juridic al unei fundaţii independente. Totodată trebuie să se elimine conflictele de interes inerente agenţiilor de rating de credit, care actualmente emit ratinguri acţionând simultan ca firme de consultanţă. Este o schimbare care ar trebui să fie însoţită de evaluarea Comisiei privind necesitatea de a spori publicarea de informaţii pentru toate produsele din domeniul instrumentelor financiare.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Încă de la declanşarea crizei economice şi financiare, agenţiile de rating de credit (ARC) se află în centrul tuturor dezbaterilor. Cum privim însă rolul lor devenit central? Parlamentul European şi-a pus această întrebare. Deşi ARC îndeplinesc mai multe funcţii utile (ele reunesc, de pildă, informaţii despre calitatea creditului emitenţilor, lucru extrem de util într-un mediu global), evoluţiile din cadrul de reglementare au transformat aceşti „intermediari ai informării” în „deţinători de facto ai autorităţii de reglementare”, greşeală pe care nu avem voie să o facem!

Criza financiară a evidenţiat faptul că în această industrie există trei probleme majore: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa de răspundere a ARC pentru ratingurile emise.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Rolul jucat de agenţiile de rating de credit (ARC) este, fără îndoială, important pentru actuala economie de piaţă. Aceste agenţii îndeplineau iniţial o funcţie de „intermediere a informaţiei”, facilitând accesul emitenţilor de datorii şi al investitorilor pe pieţe, reducând costurile de informare şi determinând, astfel, o mai mare lichiditate şi transparenţă. Cu toate acestea, la fel ca în cazul multor altor zone din acest sector, criza a reliefat trei probleme majore: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa răspunderii ARC pentru ratingurile emise. Este imperios necesar să se efectueze o revizuire a rolului acestor agenţii în reglementarea pieţei financiare globale şi să se găsească soluţii eficiente la problema absenţei concurenţei, după cum este esenţial să se evalueze conflictele de interese care marchează acest model de afaceri.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Agenţiile de rating de credit (ARC) acordă ratinguri pentru trei sectoare diferite - sectorul public, întreprinderi şi instrumente financiare structurate - şi au jucat un rol semnificativ în evoluţiile care au condus la criza financiară, prin acordarea de ratinguri eronate instrumentelor financiare structurate, care au trebuit să fie declasate în medie cu trei-patru niveluri în perioada crizei. Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 a reprezentat prima reacţie la criza financiară şi abordează deja cele mai presante chestiuni, stabilind măsuri de supraveghere şi reglementare pentru ARC. Sper însă că se va impune obligativitatea unei mai mari transparenţe în acţiunile ARC. Absenţa certitudinii de reglementare în acest sector periclitează buna funcţionare a pieţelor financiare ale UE, motiv pentru care se solicită Comisiei să identifice corect, înainte de prezentarea altor amendamente la Regulamentul (CE) nr. 1060/2009, lacunele existente în noul cadru şi să prezinte o evaluare de impact privind gama de alternative care există pentru eliminarea acestor lacune, inclusiv posibilitatea de a prezenta alte propuneri legislative. Industria agenţiilor de rating este marcată de mai multe probleme, printre cele mai importante numărându-se absenţa concurenţei, structurile de oligopol şi lipsa de răspundere şi transparenţă.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Situaţia din ultimii ani a demonstrat din plin lipsa de credibilitate a agenţiilor de rating de credit (ARC). Cu toate acestea, ele continuă să se bucure de o libertate neîngrădită, deşi acţiunile lor sunt extrem de nocive, mai ales pentru ţările cu economii fragile. Ca entităţi dependente de sistemul financiar şi părţi extrem de interesate în ratingurile pe care le emit, ARC prosperă mai ales prin stimularea disproporţionată a creditelor şi a speculaţiei financiare capitaliste. Aceste agenţii sunt expresia evidentă a financializării economiei, care nu are corespondent sau manifestare concretă într-o creştere reală a activităţii de producţie, constituind o parte centrală a strategiei de dezvoltare a neoliberalismului, aflat mereu în căutare de niveluri de profit care nu pot fi asigurate de producţia reală, ca urmare a tendinţei bine cunoscute de scădere a profiturilor.

Deşi prezentul raport aduce unele critici modului de funcţionare a acestor agenţii, adevărul este că nu reuşeşte să ajungă la rădăcina problemei şi nici nu propune un control public al sectorului financiar, pentru a nu aduce atingere intereselor marilor grupuri economice şi financiare. Este o problemă esenţială. Solicităm, aşadar, o reglementare eficientă a sectorului financiar, stoparea liberalizării circulaţiei capitalurilor şi eliminarea paradisurilor fiscale, a instrumentelor derivate şi a funcţionării acestor ARC.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Ştim foarte bine, lucru demonstrat fără îndoială în ultimii ani, că agenţiile de rating de credit (ARC) nu sunt credibile, dar că acţiunile lor continuă să fie foarte nocive, afectând mai ales ţările cu economii fragile şi că prosperă mai ales prin stimularea disproporţionată a creditelor şi a speculaţiei financiare capitaliste.

Aceste ARC sunt în primul rând expresia financializării economiei, care nu are un corespondent sau manifestare concretă într-o creştere reală a activităţii de producţie, constituind o parte centrală a strategiei de dezvoltare a neoliberalismului, aflat mereu în căutare de niveluri de profit care nu pot fi asigurate de producţia reală.

Deşi prezentul raport aduce unele critici modului de funcţionare a acestor agenţii, adevărul este că nu reuşeşte să ajungă la rădăcina problemei şi nici nu propune un control public al sectorului financiar, pentru a nu aduce atingere intereselor marilor grupuri economice şi financiare.

Solicităm, aşadar, o reglementare eficientă a sectorului financiar, stoparea liberalizării circulaţiei capitalurilor şi eliminarea paradisurilor fiscale, a instrumentelor derivate şi a funcţionării acestor ARC. Avem nevoie de o politică fiscală diferită, care să conducă la creştere economică, dreptate socială şi conturi publice echilibrate, capabilă astfel să contribuie la eliminarea avantajelor fiscale disponibile în paradisurile fiscale, la impozitarea profiturilor obţinute la bursă şi la introducerea unei taxe suplimentare pe profiturile marilor întreprinderi şi instituţii financiare.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Acest raport aduce în discuţie probleme importante legate de sectorul ratingurilor, printre care se numără absenţa concurenţei, structura de oligopol şi lipsa de răspundere şi transparenţă, mai ales în ratingurile datoriilor publice. După părerea mea, este esenţial să se ia măsuri pentru a înfiinţa o agenţie europeană de rating de credit, care ar putea impune un nou model de rating de credit şi ar crea condiţiile necesare pentru dezvoltarea unei competitivităţi reale.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE), în scris. – (GA) Ar fi de dorit ca, în viitor, agenţiile de rating de credit să fie obligate să-şi asume o mai mare răspundere. Adevărul este că aceste agenţii au acordat cel mai mare rating multor instrumente financiare complexe, care ulterior s-au dovedit a fi toxice. Raportul recomandă actorilor de pe piaţă reducerea dependenţei de agenţiile de rating de credit prin efectuarea mai frecventă şi mai temeinică de analize de risc.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Aproape toată piaţa ratingurilor de credit, uneori obligatorii în scopuri de reglementare, este controlată de trei mari agenţii din SUA. O deschidere a acestei industrii care să permită concurenţa sau crearea unei agenţii publice europene nu vor schimba cu nimic perversitatea acestui sistem.

Pentru că sistemul nu a fost niciodată mai de necontrolat. Nimeni nu ştie care piaţă sau care agenţie determină reacţiile celeilalte, nimeni nu ştie dacă ratingul negativ pe care îl primeşte o ţară declanşează panica legată de o datorie publică sau dacă speculaţiile ciclice conduc la un rating negativ, nimeni nu ştie dacă un rating bun influenţează păstrarea anumitor active sau dacă acestea primesc un rating favorabil pentru că sunt bune şi se doreşte deţinerea lor. Monitorizarea mai strictă a activităţii agenţiilor reprezintă doar un serviciu minim şi evident insuficient. Deşi au făcut obiectul unor critici repetate în Europa şi în SUA, reputaţia agenţiilor pare să nu fi fost afectată. S-ar obţine fără îndoială unele rezultate dacă agenţiile ar deveni responsabile din punct de vedere juridic şi chiar financiar pentru consecinţele pe care le antrenează erorile şi evaluările lor iresponsabile. Însă nimic nu se va rezolva fără o transformare fundamentală a sistemului, care nu poate fi realizată prin cârpeli menite să-i asigure supravieţuirea.

  Roberto Gualtieri (S&D), în scris. – (IT) Aprobând raportul dlui Klinz în care se face apel la reglementarea eficientă a agenţiilor de rating, Parlamentul European mai face încă un pas către asigurarea unei mai mari transparenţe a pieţelor financiare. Este important să depăşim actualele probleme care caracterizează sistemul: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratinguri în materie de reglementare şi fiabilitatea redusă a notelor.

Foarte importantă, în acest sens, este cererea Parlamentului adresată Comisiei de a analiza oportunitatea înfiinţării unei agenţii europene independente, care să fie responsabilă inclusiv de ratingurile datoriilor suverane. Având în vedere că, foarte adesea, comportamentul iresponsabil al agenţiilor de rating de credit (ARC) a fost cauza iniţială a speculaţiilor care afectează în primul rând contribuabilii europeni, este extrem de important ca actualul proces de reformă, care va fi finalizat în toamnă, să revizuiască rolul acestor agenţii în evaluarea datoriilor suverane.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am salutat acest document pentru că industria ratingurilor de credit prezintă diferite probleme, cele mai grave fiind structurile de oligopol şi lipsa concurenţei, a răspunderii şi a transparenţei. În special pentru agenţiile de rating de credit dominante, problema este reprezentată de modelul de plată, în timp ce deficienţa principală din cadrul sistemului de reglementare este încrederea excesivă în ratingurile de credit externe. După cum ştiţi, ARC acordă ratinguri pentru trei sectoare diferite - sectorul public, întreprinderi şi instrumente financiare structurate. Există un conflict de interese inerent în cazul în care participanţii la piaţă îşi construiesc propriile evaluări interne de risc al creditelor pentru cerinţele interne de reglementare privind capitalul. Consider că este necesar să se sporească responsabilitatea, capacitatea, competenţele şi resursele organismelor de supraveghere pentru monitorizarea, evaluarea şi supravegherea caracterului corespunzător al modelelor interne şi pentru impunerea unor măsuri prudenţiale. Cred că scopul ratingurilor de credit trebuie să fie o mai bună informare a pieţei, astfel încât investitorii să aibă la dispoziţie o evaluare coerentă a riscului de credit din diferite sectoare şi diferite ţări şi că este important să avem posibilitatea de a exercita un control mai strict asupra ARC. În această privinţă, trebuie subliniat rolul esenţial al unei transparenţe sporite în activităţile acestora. Am convingerea că trebuie să sprijinim înfiinţarea de noi ARC, dar evitând totodată orice denaturare a concurenţei.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Rezoluţia votată astăzi stabileşte o serie de măsuri vizând reducerea actualei dependenţe de câteva surse de rating. Pe lângă o creştere a concurenţei, aceste măsuri includ o utilizare mai amplă şi judicioasă a ratingurilor de credit interne, realizate în special de mari instituţii financiare capabile de a efectua propriile evaluări ale riscului. Este un subiect care a prilejuit suficiente disensiuni în etapele iniţiale, asupra căruia am ajuns însă la un acord substanţial în poziţiile finale. Un larg consens a fost realizat şi în ceea ce priveşte transparenţa, şi personal sprijin ideea de a obliga toate agenţiile de rating înregistrate să realizeze o revizuire anuală pentru a-şi evalua performanţa anterioară în materie de rating, ulterior aceste informaţii urmând a fi prezentate organismului de supraveghere.

  Olle Ludvigsson (S&D), în scris. – (SV) Noi, social-democraţii suedezi, am sprijinit astăzi solicitarea adresată Comisiei de a efectua o analiză mai detaliată a condiţiilor de înfiinţare a unei fundaţii europene de rating de credit sau a unei agenţii publice europene de rating de credit. Considerăm că un organism de rating de credit creat din raţiuni politice ar putea fi singura modalitate de a exercita presiune asupra marilor agenţii private. Avem, de asemenea, şi conştiinţa potenţialelor probleme. De aceea, ar fi indicat să dispunem de un studiu detaliat care să ofere o imagine clară a avantajelor şi dezavantajelor pe care le-ar implica un astfel de organism. Un fundament mai solid de cunoaştere este condiţia prealabilă pentru o discuţie aprofundată a acestei chestiuni.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport. Recenta criză financiară a evidenţiat faptul că în industria agenţiilor de rating de credit există trei probleme-cheie: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa de răspundere a ARC pentru ratingurile emise. Raportul propune modalităţi de abordare a tuturor acestor probleme.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Recenta criză financiară a evidenţiat principalele trei probleme din sectorul agenţiilor de rating de credit: În primul rând, este vorba de absenţa concurenţei, ca urmare a importanţei reduse a agenţiilor de rating pe pieţele globale de capital, precum şi a incapacităţii de a concura, mai ales în materie de standarde de reglementare. A doua problemă este dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare pentru formularea standardelor, legilor şi regulamentelor (de pildă, utilizarea lor tot mai frecventă pentru determinarea cerinţelor de capital), precum şi încrederea Băncii Centrale în ratingurile de credit externe. În cele din urmă, absenţa răspunderii agenţiilor de rating de credit pentru ratingurile pe care le emit. În acest sens, raportul încurajează înfiinţarea unei reţele europene a agenţiilor de rating de credit. În această privinţă, suntem de acord cu importanţa atribuită unei difuzări mai ample a informaţiilor către investitori şi cu faptul că participanţii la piaţă ar trebui să primească autorizaţia de a investi în instrumente financiare derivate doar în condiţiile în care pot dovedi că au înţelegerea şi capacitatea de a evalua riscurile de credit pe care le presupune produsul. În cele din urmă, sprijinim ideea înfiinţării unei fundaţii europene a ratingurilor de credit (FERC) care să fie pe deplin independentă şi să nu fie publică.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest text ipocrit pretinde că principala problemă legată de agenţiile de rating de credit sunt obstacolele în calea concurenţei. Soluţia propusă la „încrederea excesivă” a băncilor în aceste agenţii este ca băncile să evalueze singure riscurile. Băncile să fie responsabile de măsurarea austerităţii! Dacă nu sunt în măsură să o facă, sunt invitate să aplice cel mai puţin favorabil rating, pentru a-şi oferi astfel cea mai mare protecţie. Problema nu este protejarea intereselor băncilor, ci protejarea interesului general. Încă o dată, popoarele sunt ultimele pe lista priorităţilor UE.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Agenţiile de rating de credit (ARC) îndeplinesc mai multe funcţii utile: ele reunesc informaţii despre calitatea creditului emitenţilor, permiţând accesul acestora pe pieţele mondiale şi interne, reducând costurile cu informarea şi mărind numărul potenţial de investitori, contribuind astfel la furnizarea de lichidităţi pe piaţă. Recenta criză financiară a evidenţiat însă faptul că în acest sector există trei probleme-cheie: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa de răspundere a ARC pentru ratingurile emise. Trebuie să acordăm atenţia cuvenită potenţialelor măsuri ce trebuie adoptate. Acestea ar trebui supuse controlului şi evaluărilor de impact necesare şi nu ar trebui să fie nişte acţiuni pripite, care se pot dovedi contraproductive, sporind obstacolele pentru intrarea pe piaţă şi riscul apariţiei unor ratinguri mai conservatoare, cu efectele corespunzătoare asupra economiei reale şi a creditării. Trebuie să analizăm acest sector dintr-o perspectivă globală, pentru că este vorba despre un sector cu adevărat mondial, care are la bază o piaţă globală de capital. Este important, aşadar, să fim la curent cu evenimentele din SUA.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Acest raport din proprie iniţiativă aduce în discuţie principalele probleme legate de industria ratingurilor de credit, printre cele mai stringente numărându-se absenţa concurenţei, structurile de oligopol şi lipsa de răspundere şi transparenţă, mai ales în ceea ce priveşte ratingul datoriilor suverane. Consider că este un raport foarte oportun. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a nu asista la o repetare a situaţiei din Grecia. Am votat pentru.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Agenţiile de rating de credit ar trebui să ofere informaţii despre calitatea creditelor. Până în prezent, însă, aceste agenţii şi-au câştigat o reputaţie dezonorantă. Astfel, reacţia lor întârziată la criza financiară din anii 1930 a fost aspru criticată. Experţii din agenţiile de rating de credit nu au reuşit să identifice ca risc nici chiar structurile financiare putrede din piaţa imobiliară americană. Similar, când datoriile publice au început să crească, nu au reacţionat decât în momentul în care investitorii au început să-şi exprime îngrijorările, însă au făcut-o cu o severitate care a agravat problemele financiare ale ţărilor individuale. În condiţiile în care neregulile din Grecia, ca şi tertipurile operate de Goldman-Sachs pentru a ascunde datoriile erau cunoscute pe piaţă de ani de zile, în condiţiile în care era ceva firesc ca Atena să-şi revizuiască datele bugetare la fiecare schimbare de guvern şi ca statele să primească în continuare un rating de credit pozitiv, doar pentru a reacţiona apoi abrupt şi sever la declanşarea crizei financiare şi economice, provocând falimente, sancţionând statele ale căror bănci au susţinut împrumuturi precare, pariind, în acelaşi timp, o groază de bani pe statele care vor intra în faliment, este clar că întregul sistem este putred. Această propunere poate fi doar un prim pas în direcţia corectă, motiv pentru care am votat în favoarea ei.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Consider că activităţile agenţiilor de rating de credit sunt în general extrem de dubioase, şi asta nu doar pentru că nu identifică riscurile în timp util, cum s-a întâmplat cu piaţa imobiliară din SUA, ci şi pentru că, după declanşarea unei crize, pot înrăutăţi şi mai mult lucrurile. Nu putem permite ca agenţii de rating private din SUA să decidă arbitrar asupra bonităţii statelor europene. Acest raport reprezintă un pas în direcţia exercitării unor controale mai stricte asupra agenţiilor de rating, motiv pentru care votul meu a fost favorabil.

  Rolandas Paksas (EFD), în scris. – (LT) Salut această rezoluţie referitoare la perspectivele de viitor ale agenţiilor de rating de credit. Industria ratingurilor de credit se confruntă adesea cu probleme legate de structurile de oligopol şi lipsa concurenţei, a răspunderii şi a transparenţei. În consecinţă, Comisia ar trebui să analizeze posibilitatea înfiinţării unei fundaţii europene de rating de credit (FERC) complet noi şi independente, învestită cu dreptul de a participa la procesul de luare a deciziilor referitoare la datoriile publice şi agenţiile de rating de credit. Conducerea, personalul şi structura de guvernare a noii FERC trebuie să fie complet independente şi autonome. Salut propunerea ca răspunderea civilă a ARC în caz de neglijenţă gravă sau de abuz să fie definită în mod consecvent pe tot teritoriul UE. În plus, este necesar să se sporească responsabilitatea, capacitatea, competenţele şi resursele organismelor de supraveghere pentru monitorizarea, evaluarea şi supravegherea caracterului corespunzător al modelelor interne, pentru impunerea unor măsuri prudenţiale şi pentru efectuarea de anchete şi inspecţii. Este foarte important să se creeze condiţii de concurenţă echitabile pentru agenţiile de rating de credit prin stimularea concurenţei, sporirea transparenţei, deschiderea pieţei şi asigurarea stabilităţii.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Activitatea agenţiilor de rating de credit (ARC) este importantă pentru că asigură fiabilitate şi stabilitate. Este necesar, aşadar, să stabilim norme şi standarde care să reglementeze ratingurile şi să garanteze imparţialitatea lor. Am votat în favoarea raportului dlui Klinz, deoarece consider că este esenţial ca Uniunea Europeană să dispună de norme adecvate care să-i permită să gestioneze impactul ratingurilor asupra întregului sistem financiar şi economic. În ciuda vidului legislativ din acest domeniu şi a posibilităţii ca aceste agenţii să afecteze economiile statelor membre, uneori chiar până a le împinge în criză, acest raport pare să fie totuşi primul pas către noi norme de reglementare a agenţiilor de rating, având în vedere recenta adoptare de către Comisie a noului regulament privind ARC.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei Parlamentului referitoare la agenţiile de rating de credit (ARC) pentru că sunt de acord că este esenţial să reducem concurenţa neloială cauzată de practica frecventă a ARC de a evalua participanţii la piaţă acceptând, totodată, comenzi de la aceştia. Consider că Comisia ar trebui să evalueze cu atenţie posibila utilizare a unor instrumente alternative pentru măsurarea riscului de credit. Este esenţial ca Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP) să-şi exercite cu eficienţă funcţia de supraveghere şi să aibă dreptul să efectueze anchete şi inspecţii la faţa locului neanunţate. Este în egală măsură important ca, în exercitarea funcţiei sale de supraveghere, AEVMP să acorde persoanelor care fac obiectul procedurilor posibilitatea de a fi audiate pentru a le respecta dreptul la apărare. Totodată, sunt de acord cu solicitarea adresată Comisiei de a efectua un studiu de impact detaliat privind costurile, beneficiile şi posibila structură de guvernare a unei fundaţii europene a ratingurilor de credit (FERC) complet independente, al cărei domeniu de competenţă să se extindă la toate cele trei sectoare de rating.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Deşi acest raport conţine câteva aspecte pozitive, a fost incapabil să propună crearea unei fundaţii europene de rating de credit publice şi cu adevărat independente. Dimpotrivă, ambiguitatea formulărilor permite finanţarea publică a unei noi agenţii private. Raportul nu menţionează nici eliminarea datoriilor publice din categoria ratingurilor emise de agenţii, aceasta fiind principala măsură din acest domeniu prin care s-ar putea combate speculaţiile îndreptate împotriva monedei euro. În cele din urmă, raportul ar fi trebuit să propună Comisiei să analizeze posibilitatea unei aprobări prealabile a tuturor „produselor financiare structurate” de către Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP). Aceste motive mă obligă să votez împotrivă.

  Fiorello Provera (EFD), în scris. – (IT) Prin această măsură, ne exprimăm în sfârşit dorinţa de a îmbunătăţi activitatea agenţiilor de rating de credit prin consolidarea transparenţei, integrităţii, responsabilităţii, independenţei şi răspunderii acestora. Deşi se recunoaşte rolul agenţiilor în furnizarea de informaţii şi stimularea lichidităţilor de pe pieţe, a devenit clar că operatorii financiari s-au bazat excesiv pe evaluările acestora şi că acţiunile lor au contribuit la declanşarea crizei financiare. Se manifestă o dependenţă prea mare de agenţiile de rating de credit externe, sectorul fiind dominat de oligopoluri. Iată de ce susţin ideea înfiinţării unei fundaţii europene independente a ratingurilor de credit, responsabilă pentru ratingurile din sectorul public, întreprinderi şi instrumente financiare structurate.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Recenta criză financiară a demonstrat necesitatea de a reglementa sectorul agenţiilor de rating de credit (ARC). Într-adevăr, ultimele evenimente au oferit posibilitatea de a identifica deficienţele din acţiunile lor şi de a reexamina rolul lor de „certificare” a obiectelor analizelor pe care le efectuează: întreprinderi, sectorul public şi instrumentele financiare structurate. A devenit astfel clar că ARC joacă un rol important în reducerea asimetriilor de informare care pot fi observate în rândul investitorilor. Pe de altă parte, însă, s-a observat că ratingurile emise de ARC sunt îmbrăţişate cu o încredere excesivă, fapt care, fără îndoială, a contribuit semnificativ la agravarea crizei financiare. Se impune, aşadar, necesitatea de a dezvolta un nou model de reglementare, capabil să reducă dependenţa de ratingurile emise de ARC. Soluţia implică măsuri menite să limiteze dependenţa Băncii Centrale Europene (BCE) de datele furnizate de agenţii externe, să consolideze competenţele organismelor de reglementare şi supraveghere, să lanseze o dezbatere privind înfiinţarea unei fundaţii europene a ratingurilor de credit, să lărgească gama de informaţii disponibile investitorilor, reducând, astfel, puterea ARC, şi să consolideze, de pildă, mecanismele de răspundere civilă.

  Crescenzio Rivellini (PPE), în scris. – (IT)Doresc să-l felicit pe dl Klinz pentru munca sa excelentă. Solicit agenţiilor de rating de credit să clarifice modul în care determină ratingul suveran şi cer sectorului să-şi explice metodologiile şi să justifice de ce ratingurile lor diferă de previziunile principalelor instituţii financiare internaţionale. O altă chestiune controversată se referă la structura ce poate fi propusă pentru a contrabalansa la nivel european principalele trei agenţii de rating, care au o influenţă disproporţionată asupra pieţei noastre. Solicit, aşadar, Comisiei să evalueze cu prudenţă oportunitatea unei fundaţii de rating de credit complet independentă, dotată cu fonduri iniţiale menite să acopere maximum primii cinci ani de activitate.

În cele din urmă, este esenţial să analizăm modul în care agenţiile de rating pot face obiectul răspunderii civile pentru ratingurile pe care le emit. Invit Comisia să identifice modalităţile care ar permite ca agenţiile de rating să fie trase la răspundere în temeiul dreptului civil al statelor membre.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. ARC îndeplinesc mai multe funcţii utile. Ele reunesc informaţii despre calitatea creditului emitenţilor într-un mediu global în care circulă informaţii asimetrice între emitenţii de datorii şi investitori, permiţând astfel accesul emitenţilor pe pieţele mondiale şi interne, reducând costurile cu informarea şi mărind numărul potenţial de investitori, contribuind astfel la furnizarea de lichidităţi pe piaţă şi la determinarea preţurilor. Cu toate acestea, schimbările din cadrul de reglementare au transformat aceşti „intermediari ai informării” în „deţinători de facto ai autorităţii de reglementare”. Recenta criză financiară a evidenţiat faptul că în acest sector există trei probleme-cheie: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa de răspundere a ARC pentru ratingurile emise.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Principalul obiectiv al rezoluţiei adoptate astăzi este eliminarea dependenţei întregului sistem de ratingurile de credit externe, în măsura posibilului şi în cel mai scurt timp. Rolul ratingurilor externe ca mecanism de declanşare este extrem de important atunci când se realizează o retrogradare de la „investment grade” la „sub investment grade”. Într-o piaţă competitivă şi cu adevărat funcţională, reputaţia unei agenţii este suficientă pentru a garanta calitatea ratingurilor de credit. Dar, deoarece structura actuală este de oligopol, ARC beneficiază de o piaţă „garantată” intrinsec.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului Klinz întrucât consider că măsurile pe care le propune pentru a aborda problemele existente în sectorul agenţiilor de rating de credit reprezintă o evoluţie în direcţia corectă. Aceste servicii au un impact major şi consecinţele activităţilor lor pot fi catastrofale pentru statele şi organizaţiile pe care le evaluează, după cum ne-a demonstrat foarte clar recenta criză financiară. Trebuie stabilite norme clare de funcţionare pentru aceste servicii, procedurile de rating utilizate trebuie făcute publice şi ARC trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ratingurile emise. Statele şi serviciile şi organizaţiile pe care le evaluează nu pot fi abandonate la mila deciziilor lor. Cele trei agenţii de rating principale acordă ratinguri pentru 95 % din activităţile economice. Vorbim aşadar despre un monopol, cu toate consecinţele negative pe care le antrenează. Solicităm transparenţă, restricţionarea activităţilor ilegale, asumarea responsabilităţii, evaluarea acestor agenţii de către organisme independente care să le garanteze imparţialitatea, precum şi respectarea riguroasă a normelor.

  Antolin Sanchez Presedo (S&D), în scris. – (ES) Sprijin raportul Klinz pentru a avansa procesul de reformă a agenţiilor de rating. Dacă prima iniţiativă legislativă a stabilit măsuri de reglementare şi supraveghere pentru aceste agenţii, iar cea de-a doua a clarificat competenţele de supraveghere ale Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP), prezenta rezoluţie pledează pentru reducerea dependenţei procesului de reglementare de ratingurile externe, structurarea sectorului într-un cadru competitiv şi îmbunătăţirea modelului de afaceri în conformitate cu criteriile Consiliului pentru Stabilitate Financiară.

Textul final include amendamentele propuse de mine, menite să consolideze capacitatea autorităţilor de supraveghere, să promoveze condiţii de concurenţă echitabile la nivel global, să intensifice concurenţa evitând fenomenul de selectare a ratingului celui mai favorabil (rating shopping) şi să stabilească proceduri standard pentru difuzarea informaţiilor. Referitor la datoriile suverane, am susţinut ideea că agenţiile de rating trebuie să evite tendinţele pro-ciclice în activitatea lor şi să ia în considerare previziunile principalelor instituţii financiare internaţionale. Totodată, am invitat Comisia să ofere propuneri pentru reforma modelelor de plăţi şi pentru impunerea responsabilităţii juridice în caz de abuz.

În cele din urmă, salut faptul că raportul ia în calcul înfiinţarea unei agenţii europene de rating independente şi posibilitatea unei fundaţii europene.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Sprijin acest raport care recunoaşte că agenţiile de rating de credit sunt caracterizate prin lipsă de răspundere, de competitivitate şi de transparenţă, mai ales în ceea ce priveşte datoriile publice. Trebuie depuse eforturi mai consistente la nivel european şi global pentru a garanta că astfel de practici imprudente nu periclitează securitatea financiară a UE.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Agenţiile de rating de credit (ARC) sunt intermediari ai informaţiei, care promovează lichidităţile şi transparenţa pe pieţe reducând asimetriile din conţinutul informaţiilor de pe pieţele de capital şi facilitând accesul la piaţa mondială, şi reducând totodată şi costurile legate de informare şi exploatând potenţialul creditorilor şi investitorilor.

Aceste agenţii prezintă însă o serie de probleme, printre care se numără mai ales absenţa concurenţei, structurile de oligopol, încrederea excesivă de care se bucură şi lipsa de transparenţă şi răspundere. Sunt chestiuni care devin cu atât mai importante în această perioadă, nu în ultimul rând în ceea ce priveşte anumite state membre care, din cauza dificultăţilor economice şi financiare cu care se confruntă, asistă la o fluctuaţie incoerentă şi ciclică a ratingurilor diferitelor instituţii naţionale.

Fără a nega importanţa ARC, ar fi indicat ca, în viitor, rolul lor să fie limitat. Prin urmare, am votat în favoarea propunerii prezentate de Parlament prin care se solicită Comisiei să efectueze un studiu de impact şi o analiză a costurilor, beneficiilor şi structurii de guvernare a unei fundaţii europene de rating de credit, care ar avea competenţe în diferitele sectoare care fac obiectul ratingurilor: sectorul public, întreprinderi şi instrumente financiare.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Acest raport va introduce, în această vară, o supraveghere mai strictă a agenţiilor de rating de credit prin noua Autoritate europeană pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP), care se va dovedi un instrument important în combaterea, atât de necesară după criză, a atitudinii de laissez-faire care a dominat anterior împrumuturile. Agenţiile de rating de credit câştigau comisioane de la instituţiile financiare, pentru ratingurile pe care le acordau produselor acestora, şi din afacerile care rezultau din vânzarea acestor produse. Acest conflict de interese se concretiza prin ratingurile foarte bune pe care agenţiile le acordau unor instrumente financiare complexe, determinând o siguranţă nejustificată a investitorilor care cumpărau acele produse. Totodată, agenţiile sfătuiau întreprinderile cum să-şi prezinte produsele foarte riscante ca având un risc redus, aceste practici înşelătoare mascând deci prin ratingul acordat gradul real de toxicitate al produselor, fapt care a condus la pierderi uriaşe pentru investitori, inclusiv pentru fondurile de pensii din Ţara Galilor.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Criza economică şi financiară a aruncat o lumină critică asupra agenţiilor de rating de credit şi mai ales asupra rolului lor activ în perpetuarea crizei, principalele probleme identificate fiind absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile de credit externe şi lipsa de răspundere din sector. Este motivul pentru care raportorul recomandă examinarea propunerii de înfiinţare a unei agenţii europene de rating de credit cu adevărat independente, noua fundaţie europeană a ratingurilor de credit urmând a se susţine prin resurse proprii. Consecinţele ample pe care le antrenează ratingurile fac imposibilă evitarea unei interacţiuni intense cu acest sector. De aceea, am votat în favoarea raportului.

  Iva Zanicchi (PPE), în scris. – (IT) Criza financiară din ultimii ani a evidenţiat principalele trei probleme din acest sector: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa de răspundere a agenţiilor de rating de credit pentru ratingurile pe care le emit. Am votat în favoarea raportului dlui Klinz, întrucât consider că înfiinţarea unei fundaţii europene de rating de credit complet independente şi care să nu fie publică este o idee inteligentă şi atractivă.

Raport: Richard Falbr (A7-0172/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport, întrucât consider că este esenţial să abordăm problema nerespectării legislaţiei sociale internaţionale deopotrivă în interiorul şi în exteriorul Europei, fiind vorba de forme de „dumping” social şi de mediu care acţionează în detrimentul întreprinderilor europene şi al lucrătorilor europeni. Sperăm că prezentul raport va putea contribui la consolidarea nucleului dur al standardelor de muncă, inclus în legislaţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii referitoare la dimensiunea externă a politicii sociale, promovarea standardelor de muncă şi sociale şi responsabilitatea socială a întreprinderilor europene. Trebuie subliniat faptul că dimensiunea externă a politicii sociale include activităţi şi iniţiative ale UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Este vorba despre oportunităţi deschise pentru ca bărbaţii şi femeile să obţină locuri de muncă decente şi productive, în condiţii de libertate, egalitate, siguranţă şi demnitate. Standardele de muncă internaţionale ar trebui, în primul rând, să asigure dezvoltarea persoanelor ca fiinţe umane. Oamenii nu sunt bunuri ale căror preţuri pot fi negociate. Munca este parte din viaţa de zi cu zi şi are o importanţă crucială pentru demnitatea, bunăstarea şi dezvoltarea unei persoane. UE se bucură de o bună reputaţie în ceea ce priveşte dialogul internaţional pe teme sociale. În această privinţă, UE este considerată a fi un partener sensibil şi de încredere. Acest fapt trebuie folosit pentru a îndeplini obiectivele mai ambiţioase stabilite de UE. Unul dintre acestea este constituirea unei abordări coerente, integrate şi profesioniste a UE cu privire la dimensiunea externă a politicii sociale. Rolul-cheie este jucat de coordonarea în cadrul Parlamentului European, dar şi de coordonarea cu Serviciul de acţiune externă nou înfiinţat şi Comisia Europeană.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Dimensiunea externă a politicii sociale include activităţi şi iniţiative ale Uniunii Europene orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Protejarea drepturilor economice şi sociale reprezintă o obligaţie pentru toate statele în temeiul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului a ONU.

De aceea, atitudinea tuturor statelor membre ale Uniunii Europene trebuie să reflecte cu claritate principiile modelului social european atunci când sunt în joc chestiuni sociale şi cooperarea dintre statele membre. Doresc să subliniez faptul că modelul social european oferă şanse egale în educaţie, formare şi pe piaţa muncii, precum şi acces egal la serviciile sociale, ca piloni de bază ai succesului economic.

Prin urmare, încurajez statele membre să susţină libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor.

Am votat în favoarea acestei propuneri de rezoluţie care susţine demnitatea, bunăstarea şi dezvoltarea personală ca valori care ar trebui să fie principalele obiective ale dezvoltării economice

  Pino Arlacchi (S&D), în scris. – Raportul referitor la dimensiunea externă a politicii sociale abordează o temă prioritară pentru politicile sociale ale UE, solicitând consolidarea standardelor de muncă fundamentale incluse în convenţiile OIM, printre acestea numărându-se libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Am votat în favoarea raportului inclusiv pentru că solicită o schimbare a guvernanţei la nivel mondial şi la nivelul UE, în scopul de a se asigura o respectare mai profundă a drepturilor lucrătorilor şi a condiţiilor de muncă.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am sprijinit raportul elaborat de colegul nostru, dl Falbr, deoarece consider că Uniunea trebuie să promoveze standarde sociale şi de muncă mai înalte în ţările terţe, pentru a-şi păstra credibilitatea în comerţul internaţional şi pentru a construi legături solide cu principalii parteneri comerciali. Pentru facilitarea ratificării convenţiilor, raportorul recomandă relaţii echilibrate cu ONG-urile şi organizaţiile internaţionale. Pentru a putea negocia cu Uniunea, ţările terţe trebuie să respecte standardele de muncă stabilite la nivel internaţional.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Potrivit ultimelor estimări ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, 115 milioane de copii prestează munci periculoase, care le pun viaţa şi sănătatea în pericol. Este una dintre cele mai grave forme de exploatare prin muncă a copiilor. Pentru că se apropie ziua de 12 iunie, dată la care aniversăm Ziua Mondială Împotriva Muncii Copiilor, am votat în favoarea acestui raport important şi oportun, care invită părţile la acordul de liber schimb să se angajeze la eliminarea oricăror forme de muncă forţată şi la eradicarea muncii copiilor, în acord cu Declaraţia OIM privind principiile şi drepturile fundamentale la locul de muncă.

Munca copiilor şi încălcarea organizată a drepturilor omului nu pot fi ignorate din discuţiile legate de acordurile comerciale, UE având datoria de a adopta o poziţie fermă pentru promovarea politicii sociale şi a standardelor sociale şi de muncă în negocierile comerciale.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Dimensiunea externă a politicii sociale include activităţi şi iniţiative ale UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. UE şi-a fixat ca obiectiv nu numai să devină un pol de excelenţă în materie de responsabilitate socială a întreprinderilor (RSI), ci şi să promoveze RSI în politicile sale externe. Nerespectarea standardelor sociale internaţionale de bază constituie o formă de „dumping” social şi de mediu care acţionează în detrimentul întreprinderilor europene şi al lucrătorilor europeni. Sunt de acord că este necesară consolidarea rolului instituţiilor internaţionale competente, cum ar fi Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), precum şi cooperarea dintre acestea la elaborarea, punerea în aplicare şi promovarea unor standarde sociale internaţionale de bază.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) Lumea noastră globalizată, în care ţările sunt interconectate prin relaţii economice, sociale, culturale şi politice, este o realitate incontestabilă. Cu toate acestea, relaţiile comerciale dintre Uniunea Europeană şi ţările terţe rămân marcate de diferenţele profunde care caracterizează sistemele de protecţie socială, dar şi condiţiile de lucru. Uniunea Europeană, ca partener comercial şi important partener de negociere la nivel mondial, trebuie să contribuie la promovarea unor standarde sociale şi de muncă mai ridicate în ţările terţe. Am votat, aşadar, în favoarea acestui raport care subliniază rolul determinant pe care îl poate juca UE în ceea ce priveşte drepturile omului, mai ales prin consacrarea dreptului la muncă decentă.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) O formulă omogenă pentru introducerea unei clauze sociale în toate acordurile comerciale bilaterale: iată esenţa propunerilor din raportul referitor la dimensiunea externă a politicii sociale şi promovarea standardelor sociale pe care tocmai le-am adoptat. Este într-adevăr o iniţiativă care se îndreaptă în direcţia corectă. Pornind de la observaţia că acordurile de liber schimb conţin în general puţine referiri la standardele sociale, raportul introduce o serie de propuneri, printre care se numără clauza socială şi respectarea convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, indiferent dacă acestea au fost sau nu ratificate deja de toate statele membre, şi consolidarea cooperării dintre ţările terţe şi statele membre. Dezvoltarea conceptului de responsabilitate socială a întreprinderilor este un alt aspect interesant al raportului pentru că, deşi şi-a demonstrat utilitatea, deocamdată rămâne un concept bazat pe participare voluntară, fiind deci perfectibil. De ce nu am însoţi extinderea conceptului la alte domenii şi includerea acestei RSI în politicile noastre comerciale şi de introducerea obligativităţii respectării lui? Dincolo de semnalul politic pe care l-ar transmite, o astfel de măsură ar reprezenta un adevărat progres către realizarea obiectivelor noastre în materie de politică socială.

  Sergio Berlato (PPE), în scris. – (IT) Dimensiunea externă a politicii sociale include iniţiativele Uniunii Europene UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Prin stabilirea standardelor de muncă, Uniunea Europeană le oferă cetăţenilor posibilitatea de a munci în condiţii de libertate, egalitate, siguranţă şi demnitate. Având în vedere actuala globalizare a economiei mondiale, standardele internaţionale de muncă reprezintă fundamentul pe care trebuie să se construiască dezvoltarea socială şi economică a oricărei ţări. China, India şi alte economii emergente devin actori tot mai importanţi în materie de investiţii străine. Acest fenomen este însă însoţit de riscul ca aceste ţări, şi în particular întreprinderile lor, să exporte standarde de muncă inferioare celor practicate de Uniunea Europeană. Consider aşadar că Uniunea Europeană ar trebui să adopte o atitudine prudentă cu ţările care doresc să încheie acorduri comerciale cu noi.

Întreprinderile mici şi mijlocii europene sunt exemplare pentru transpunerea în realitate a standardelor sociale. Consider că este vital să avem o definiţie clară şi lipsită de ambiguitate a responsabilităţii sociale a întreprinderilor, care să prevină actuala varietate de interpretări, precum şi să stabilim modalităţi de monitorizare a respectării acestor responsabilităţi.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Am decis să votez în favoarea raportului dlui Falbr care, pe de o parte, surprinde importanţa strategică a responsabilităţii sociale a întreprinderilor ca instrument motivaţional pentru stimularea dezvoltării afacerii şi, pe de altă parte, subliniază că abordarea acestei chestiuni trebuie să aibă loc doar pe o bază voluntară. Totodată, sunt întru totul de acord cu abordarea critică a dlui Falbr, care dezaprobă comportamentul ipocrit al Uniunii Europene, manifestat prin promovarea modelului social care încurajează drepturile sociale concomitent cu încheierea de acorduri comerciale cu ţări care nu respectă drepturile lucrătorilor sau care nu le oferă niciun fel de protecţie.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport pentru că există încă cazuri de punere în aplicare defectuoasă sau parţială a convenţiilor şi acordurilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi încălcări ale responsabilităţii sociale a întreprinderilor. Standardele de muncă internaţionale ar trebui, în primul rând, să asigure drepturile lucrătorilor, pentru că munca este parte din viaţa de zi cu zi şi este esenţială pentru demnitatea, bunăstarea şi dezvoltarea unei persoane. În egală măsură cu standardele sociale internaţionale, responsabilitatea socială a întreprinderilor trebuie să contribuie la o creştere durabilă, însă întreprinderile nu ar trebui să evite dialogul cu angajaţii, ci trebuie să respecte şi să promoveze relaţii decente de încadrare în muncă, să încurajeze participarea angajaţilor prin consultare şi informare şi prin negociere colectivă, să dezvolte abilităţile profesionale ale acestora şi învăţarea de-a lungul vieţii, să respecte standardele de siguranţă la locul de muncă, să promoveze egalitatea dintre bărbaţi şi femei, să creeze un mediu adecvat pentru ca partenerii sociali să anticipeze şi să gestioneze schimbările de pe piaţa muncii, inclusiv restructurarea, să îmbunătăţească calitatea muncii, să integreze şi să protejeze grupurile vulnerabile de lucrători, precum tinerii, persoanele în vârstă, persoanele cu handicap şi imigranţii. Uniunea Europeană ar trebui, aşadar, să continue să utilizeze stimulente şi sancţiuni în acordurile bilaterale şi regionale, astfel încât să asigure aplicarea prevederilor sociale conţinute în acordurile UE. În plus, este foarte important ca guvernele să nu se sustragă responsabilităţii de a menţine un model social european, pentru că altfel există ameninţarea privatizării sistemelor şi serviciilor de securitate socială şi de reglementare a muncii.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Dimensiunea externă a politicii sociale include activităţi şi iniţiative ale UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Deşi atât Strategia de la Lisabona, cât şi Strategia UE 2020 acordă politicii sociale o importanţă mai mare ca niciodată, aspectul competitivităţii şi cel al factorilor economici sunt în continuare prioritare în defavoarea aspectelor sociale. Standardele de muncă fundamentale sunt incluse în cele opt convenţii OIM, care se axează pe libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor.

Pentru ca UE să negocieze cu ţările terţe, acestea trebuie să respecte toate cerinţele menţionate mai sus. Aceasta este o condiţie obligatorie pentru negocierile cu ţările terţe. Politica comercială nu poate ignora nerespectări ale drepturilor lucrătorilor şi, prin urmare, dezvoltarea societăţii poate continua numai după eliminarea acestor inconveniente.

UE se bucură de o bună reputaţie în ceea ce priveşte dialogul internaţional pe teme sociale. În această privinţă, UE este considerată un partener sensibil şi de încredere. Acest fapt trebuie folosit pentru a îndeplini obiectivele mai ambiţioase stabilite de UE.

  Zuzana Brzobohatá (S&D), în scris. – (CS) Raportul se concentrează pe o temă extrem de importantă în lumea de astăzi. Este vorba despre drepturile lucrătorilor. Aşa-numitul fenomen de „dumping” social reprezintă o ameninţare majoră la adresa lucrătorilor, subminându-le drepturile în mod fundamental. Principalii actori în aplicarea standardelor sociale sunt întreprinderile internaţionale. Aşadar, este esenţial să avem o definiţie clară şi lipsită de ambiguitate a responsabilităţii sociale a întreprinderilor, astfel încât să limităm numărul de interpretări divergente şi să stabilim cerinţe minime în acest domeniu, precum şi o modalitate de monitorizare a îndeplinirii acestora. Multe întreprinderi aleg anumite regiuni doar pentru avantajele financiare temporare şi, în principal, pentru forţa de muncă ieftină, refuzând în general să-şi creeze obligaţii pe termen lung într-o anumită regiune şi, astfel, să participe la responsabilitatea socială comună din acel loc. Raportul solicită consolidarea standardelor de muncă de bază consacrate în convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, printre care se numără libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării la locul de muncă şi abolirea muncii copiilor. Se solicită, de asemenea, modificări ale sistemului global şi european de administrare, în scopul de a oferi o mai bună protecţie drepturilor lucrătorilor şi condiţiilor de muncă. Raportorii au reuşit să pledeze pentru o dimensiune socială clară în raportul prezentat, motiv pentru care am votat în favoarea acestuia.

  John Bufton (EFD), în scris. – Am votat împotriva aplicării unei dimensiuni externe a politicii sociale, menită să promoveze standardele sociale şi de muncă şi conceptul european de responsabilitate socială a întreprinderilor, pentru că, după părerea mea, UE ar trebui să se abţină de la a impune prerogative sociale ţărilor terţe, indiferent cât de corecte şi benefice le-ar considera. Deşi accept că este important să se promoveze metode umane de tratare a forţei de muncă, politica socială a UE a făcut deja ravagii în rândul instituţiilor din Marea Britanie şi nu ar trebui extinsă. Politica socială nu poate funcţiona fără un anumit de grad de flexibilitate şi libertate, o politică construită pe principiul unei unice soluţii pentru toate situaţiile dovedindu-se contraproductivă atunci când este aplicată la nivel intern. Din acest motiv, UE nici nu ar trebui să vizeze dobândirea de competenţe în politica socială.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Salut activităţile şi iniţiativele UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe, care reprezintă o garanţie a faptului că, în actualul context globalizat, creşterea economiei mondiale va aduce beneficii tuturor. Sprijin, aşadar, impunerea de condiţii bazate pe valori sociale şi demnitatea umană ţărilor terţe care doresc să negocieze cu UE. Doar prin acest model de Uniune vom reuşi să transformăm politica externă într-un instrument de succes pentru îmbunătăţirea situaţiei mondiale.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) joacă un rol-cheie în sistemul internaţional, contribuind la construirea unui consens în ceea ce priveşte standardele de muncă. O parte semnificativă a acestui acquis este recunoscută de toate statele membre ale UE. Cu toate acestea, există încă o serie de diferenţe între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare în ceea ce priveşte legislaţia muncii. După părerea mea, pentru UE este esenţial să se realizeze o armonizare între aceste standarde şi cele existente în ţările terţe, şi mai ales cele practicate de principalii parteneri comerciali, astfel încât să se asigure un nivel minim de egalitate în comerţul internaţional. Raportul împărtăşeşte această viziune şi formulează unele strategii menite să asigure respectarea de către aceste ţări a aceloraşi principii ca UE în ceea ce priveşte munca. Stabilirea de standarde echitabile pentru condiţiile de lucru este o premisă esenţială pentru dezvoltarea durabilă şi va contribui totodată la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Consider, aşadar, că acest raport reprezintă o contribuţie foarte întemeiată la dezvoltarea sistemului de comerţ internaţional, bazat pe relaţii de muncă care variază atât de mult între diferitele ţări/blocuri comerciale. Aş spune că promovarea acestei politici de responsabilitate pentru condiţiile de lucru dau imaginea unei Europe atente şi riguroase, animată de dorinţa de apărare a valorilor universale în care crede.

  Luigi Ciriaco De Mita (PPE), în scris. – (IT) Unul dintre obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene este să coreleze dezvoltarea umană şi socială cu dezvoltarea economică. Un raport echilibrat între aceşti doi factori permite, pe de o parte, ca oamenii să îşi desfăşoare activitatea având o remuneraţie adecvată, care respectă demnitatea umană şi calitatea profesională şi, pe de altă parte, ca întreprinzătorii să-şi dezvoltare afacerile în acord cu legile pieţei, îmblânzite de dimensiunea umană care marchează orice activitate. Această perspectivă, numită de unii economie socială de piaţă, este, de fapt, expresia unei noi paradigme care nu se limitează la economia bunăstării, ci revine la centralitatea fiinţei umane. O astfel de schimbare de paradigmă implică în mod necesar un sprijin consistent pentru politica socială, concretizat inclusiv prin promovarea standardelor relevante şi a responsabilităţii conexe a întreprinderilor. Impactul unei astfel de abordări şi viziuni nu poate şi nu trebuie să se limiteze doar la UE, fiind necesar ca, în măsura posibilului, acestea să fie aplicate şi în cadrul acţiunilor externe, mai ales în procesul de negociere a acordurilor. Respectarea standardelor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, principiile enunţate în Carta socială europeană şi dialogul social sunt doar câteva dintre domeniile care pot fi discutate cu aceste ocazii. Consider că raportul adoptat oferă un sprijin solid acestor obiective.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Dimensiunea externă a politicii sociale include activităţi şi iniţiative ale UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Nerespectarea standardelor sociale internaţionale de bază atât în interiorul, cât şi în exteriorul UE constituie o formă de „dumping” social şi de mediu care acţionează în detrimentul întreprinderilor europene şi al lucrătorilor şi cetăţenilor din interiorul şi din exteriorul UE. Având în vedere globalizarea industriei şi a serviciilor, standardele de muncă internaţionale reprezintă baza care garantează faptul că toţi vor beneficia de creşterea economiei globale. Raportul solicită o schimbare la nivelul UE şi al guvernanţei mondiale, menită să asigure o aplicare mai bună a drepturilor lucrătorilor şi a condiţiilor de muncă, precum şi consolidarea standardelor de muncă fundamentale care sunt incluse în cele opt convenţii ale OIM şi care se axează pe libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Dimensiunea externă a politicii sociale vizează promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe şi combaterea „dumpingului” social, consecinţă frecventă a globalizării sau a comerţului internaţional. Uniunea nu mai poate tolera fără să reacţioneze „dumpingul” în materie de bunăstare, sănătate şi mediu, responsabil pentru mult prea multe transferuri de producţie în afara Europei. Costurile derizorii ale forţei de muncă şi condiţiile de lucru deplorabile nu mai trebuie să fie privite de Comisie ca „avantaje concurenţiale naturale”. În acest sens, insist pentru o schimbare doctrinară la nivelul Comisiei.

  Christine De Veyrac (PPE), în scris. – (FR) În contextul recentei diminuări a rolului Organizaţiei Internaţionale a Muncii, am votat în favoarea raportului Falbr, pentru că mi se pare necesar să amintim importanţa pe care o are respectarea drepturilor sociale ale lucrătorilor în lume. Uniunea Europeană ar trebui să joace un rol exemplar pe scena mondială, impunând ţărilor terţe obligaţia de a respecta standardele internaţionale în dreptul muncii, limitând astfel recursul frenetic la „dumpingul” social. Este important ca toţi actorii europeni să fie implicaţi în punerea în aplicare a acestei politici, fie că este vorba de guverne, în încheierea de acorduri internaţionale, sau de întreprinderi europene care îşi extind activităţile în ţări terţe.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Dimensiunea externă a politicii sociale vizează promovarea standardelor sociale fundamentale în ţările terţe în scopul realizării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului stabilite de Organizaţia Naţiunilor Unite şi pentru a se asigura protecţia lucrătorilor prin respectarea standardelor de muncă internaţionale. UE se află în centrul acestor eforturi, motiv pentru care ar trebui să-şi poată utiliza credibilitatea şi „buna reputaţie” în acest domeniu, în scopul de a stabili alianţe sociale cu principalii săi parteneri comerciali şi de a le promova în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM). Înainte de a le rezerva un loc la masa negocierilor cu UE, ţările terţe trebuie să se angajeze să subscrie la aceleaşi standarde internaţionale de muncă fundamentale.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Dimensiunea externă a politicii europene nu se limitează la stabilirea de acorduri sau ajutoare externe. E mai mult de atât. Este vorba, mai ales, de transmiterea valorilor europene în ţările terţe, însă nu doar în ceea ce priveşte democratizarea şi un respect profund pentru drepturile omului, ci şi în materie de promovare a unor politici active vizând protejarea mediului, a drepturilor femeilor şi copiilor şi a standardelor de muncă care respectă demnitatea umană şi permit dezvoltarea personală. Acelaşi lucru este valabil în cazul promovării responsabilităţii sociale a întreprinderilor în ţările terţe.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport al dlui Falbr se referă la dimensiunea externă a politicii sociale, promovarea standardelor sociale şi de muncă şi responsabilitatea socială a întreprinderilor europene. Uniunea Europeană a fost mereu un bastion al apărării drepturilor sociale ale lucrătorilor, respectarea acestora fiind o condiţie sine qua non pentru negocierile cu ţările terţe. În ciuda celor opt convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) şi potrivit datelor OIM, peste 50 % dintre lucrători nu se bucură de drepturi sociale, fiind vorba mai ales de imigranţi, femei şi copii. Este în interesul UE să promoveze demnitatea personală şi drepturile sociale în toate statele membre, creând, în acest scop, un mecanism pentru a identifica cine nu oferă aceste drepturi lucrătorilor şi pentru a-i sancţiona. Salut acest raport, în favoarea căruia am votat. Susţinând importanţa valorilor într-o lume globalizată, dominată tot mai mult de economie, raportul pledează totodată pentru demnitatea personală, respinge exploatarea indivizilor, promovează bunăstarea şi dezvoltarea personală integrată şi solicită respectarea de către UE a standardelor OIM.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Iată încă o enumerare de îngrijorări şi critici care, din nefericire, nu merge la rădăcina problemei, motiv pentru care sfârşeşte prin a se dovedi extrem de inconsecventă.

Raportul privind securitatea socială globală al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) din 2010 menţionează faptul că mai mult de 50 % dintre toţi lucrătorii nu beneficiază de protecţie socială. Iată contextul în care Uniunea Europeană pune în aplicare o politică comercială bazată pe promovarea zeloasă a comerţului liber, concretizată prin negocierea şi încheierea de nenumărate acorduri bilaterale şi regionale. Departe de a încuraja „responsabilitatea socială a întreprinderilor”, care este practic inexistentă, aceste acorduri protejează exclusiv profiturile marilor întreprinderi şi ale marilor instituţii financiare, ignorând drepturile de muncă, importanţa negocierilor colective şi a libertăţii de asociere a lucrătorilor, eliminarea efectivă a discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, eliminarea muncii forţate, munca nesigură şi precară sau munca copiilor.

Este doar un exemplu de subiect pe care raportul ar fi putut şi ar fi trebuit să-l dezvolte. Ar fi fost important să se atragă atenţia asupra responsabilităţilor Comisiei Europene, solicitându-i-se acesteia să dea dovadă de coerenţă în politicile pe care le dezvoltă şi acţiunile pe care le întreprinde, precum şi să adopte o serie de măsuri eficiente de promovare a standardelor sociale şi de muncă.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Prezentul raport conţine unele elemente pozitive, printre care se numără denunţarea eternei lipse de respect manifestată de întreprinderile multinaţionale pentru drepturile lucrătorilor şi munca decentă şi nevoia de realiza o integrare orizontală a politicii sociale, inclusiv a responsabilităţii sociale a întreprinderilor (RSI) în toate politicile externe ale Uniunii Europene.

Aspectele pozitive sunt însă diluate de incapacitatea de a solicita punerea în aplicare de politici alternative care să oblige efectiv întreprinderile să-şi asume RSI.

Regretăm, aşadar, că a fost respinsă cererea de eliminare a alineatului 31, care „subliniază faptul că nicio directivă de reglementare a RSI şi de aplicare a acesteia nu ar trebui adoptată la nivelul UE”.

Parlamentul nu ar trebui să se limiteze la a „îndemna” şi „încuraja” Comisia să adopte o poziţie, ci ar trebui să solicite crearea unui cadru legislativ pentru RSI, cu standarde minime care să promoveze respectarea standardelor de muncă fundamentale apărate de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) în cadrul întreprinderilor multinaţionale şi în Uniunea Europeană şi care să includă locuri de muncă decente şi clauze sociale atât în orice acord comercial bilateral negociat de Uniunea Europeană, cât şi în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Din aceste motive, noi am votat împotriva acestui raport.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Dimensiunea externă a politicii sociale este una dintre priorităţile-cheie ale Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European. Consolidarea standardelor de muncă este esenţială, printre acestea numărându-se libertatea de asociere, negocierea colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Obiectivul standardelor internaţionale de muncă şi eforturile care îl susţin ar trebui să fie, aşadar, orientarea creşterii economice în special către îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi a demnităţii umane, şi nu doar stabilirea de condiţii şi drepturi ale lucrătorilor.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Globalizarea constă, de fapt, în învrăjbirea lucrătorilor din lumea întreagă, asmuţiţi unii împotriva celorlalţi într-o concurenţă neloială fie prin delocalizări, fie prin imigrarea motivată de găsirea unui loc de muncă sau prin scandalosul mod 4 din Acordul general privind comerţul cu servicii. Problema este că Uniunea Europene produce nesfârşite discursuri meşteşugite pe această temă, fără a le pune însă vreodată în aplicare. Când am luat vreodată măsuri practice şi specifice ca urmare a constatării unor cazuri de exploatare intolerabilă? Când au împiedicat astfel de situaţii semnarea de acorduri comerciale cu o ţară? Niciodată. Pentru că, atunci când pretindeţi că vă preocupă soarta lucrătorilor străini, lucrătorii europeni sunt excluşi din ecuaţie. După cum indică raportorul, care subscrie la aceasta, „standardele de muncă nu trebuie utilizate în scopul protecţionismului comercial” în funcţie de organismele internaţionale! Şi atunci, ce principii, ce valori, ce considerente ar putea contracara vreodată puterea absolută a pieţei? Vorbiţi mult despre responsabilitatea socială a întreprinderilor care, la urma urmei, nu fac decât să joace după regulile pe care dvs.. le-aţi făcut. Când va fi în sfârşit abordată aici şi problema responsabilităţii sociale imense a factorilor de decizie politică ai UE?

  Catherine Grèze (Verts/ALE), în scris. – (FR) Mă bucur că raportul include şi avizul pe care l-am elaborat în numele Comisiei pentru dezvoltare. Chiar în acest moment are loc cea de-a 100-a Conferinţă Internaţională a Muncii şi ştim cu toţii că actualele norme sunt ineficiente.

În contextul unei crize mondiale, este esenţial ca UE să transmită un semnal puternic de începere a unei noi ere de justiţie socială. Propunerile conţinute în raportul dlui Falbr ar permite progrese reale în această direcţie. Nu putem decât să deplângem dubla măsură care intervine mereu în aplicarea drepturilor sociale. Avem nevoie de mecanisme de punere în aplicare bazate pe stimulente şi sancţiuni, astfel încât să asigurăm o aplicare efectivă a standardelor sociale. O clauză socială cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic ar trebui adăugată în toate acordurile comerciale ale UE. Permiteţi-mi să-mi exprim dezacordul cu faptul că, în articolul 31, raportul subliniază că nu trebuie adoptată nicio directivă europeană de reglementare a responsabilităţii sociale a întreprinderilor. Insist asupra necesităţii de a ne îndrepta către o justiţie socială mai profundă şi de a garanta respectarea drepturilor lucrătorilor la nivel mondial, mai ales în relaţiile noastre cu ţările în curs de dezvoltare.

  Nathalie Griesbeck (ALDE), în scris. – (FR) Criza economică şi financiară care continuă să facă ravagii în Europa, dar şi în restul lumii, este însoţită de o gravă criză socială. În acest context dificil, Uniunea Europeană şi întreprinderile sale au o responsabilitate socială imensă în cadrul relaţiilor pe care le întreţin cu ţările terţe. Din acest motiv, prin votul meu am ţinut să subliniez necesitatea ca Uniunea Europeană să asigure respectarea standardelor sociale şi a drepturilor lucrătorilor în momentul semnării de acorduri cu aceste ţări. Prin valorile pe care le consacră, Uniunea Europeană trebuie să asigure promovarea şi diseminarea în întreaga lume a standardelor care guvernează dreptul muncii european. Europa are datoria de a fi un model. Iată de ce am votat şi în favoarea dispoziţiilor care subliniază responsabilitatea socială a întreprinderilor.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am salutat acest document pentru că, la început de secol, UE şi-a schimbat strategia privind dimensiunea externă a politicii sociale, trecând de la o abordare intransigentă la una moderată, adică de la concentrarea pe relaţionarea standardelor sociale cu acordurile comerciale la axarea, mai curând, pe cooperarea şi dialogul internaţional. UE utilizează diferite tipuri de instrumente pentru a pune în aplicare politica socială în ţările terţe. Este vorba de instrumente drastice, instrumente fără caracter obligatoriu şi instrumente financiare. Folosirea acestor instrumente este dovada faptului că UE anticipează un anumit comportament în relaţiile cu partenerii săi comerciali. Obstacolul îl reprezintă, totuşi, punerea în aplicare a acestor instrumente şi respectarea lor în ţările partenere. Prin urmare, este esenţial ca UE să se concentreze mai mult pe aplicarea şi respectarea acestora, în special a convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) şi a principiilor responsabilităţii sociale a întreprinderilor. Adesea, legislaţia din ţara respectivă este ceea ce împiedică acest lucru, însă slaba voinţă politică şi presiunile economice interne exercită, de asemenea, o anumită influenţă. Faptul că lucrătorii nu îşi cunosc drepturile reprezintă un alt factor important.

  Cătălin Sorin Ivan (S&D), în scris. – Potrivit raportului, UE reprezintă o combinaţie unică de dinamism economic şi model social, care oferă şanse egale în educaţie, formare şi pe piaţa muncii, precum şi acces egal la serviciile sociale. Raportul subliniază necesitatea de punere în aplicare a unor programe de promovare a muncii decente, care să reflecte nevoile naţionale şi priorităţile privind politica socială şi de ocupare a forţei de muncă şi să se bazeze pe un acord între angajatori, lucrători şi guverne. Este un aspect deosebit de important în actualul context. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care sprijin acest raport.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Nimic nu contează mai mult decât oamenii şi de aceea este atât de important să promovăm standarde sociale şi de muncă. Persoanele care trăiesc în zonele rurale şi în special femeile şi tinerii sunt un bun exemplu în acest sens. Majoritatea covârşitoare a fermelor sunt deţinute de bărbaţi. Consider că, în scopul corectării acestui dezechilibru, femeile ar trebui să se bucure de un sprijin solid. După părerea mea, la fel de important este să sprijinim tinerii agricultori care preiau fermele de la părinţii lor. În ceea ce priveşte tinerii, trebuie îmbunătăţită calitatea învăţământului din zonele rurale, iar tinerilor trebuie să li se garanteze accesul la educaţie şi dezvoltare personală în zonele urbane. Un alt aspect esenţial este responsabilitatea socială a întreprinderilor.

Acest concept presupune implicarea activă şi permanentă a întreprinderilor, din proprie iniţiativă şi indiferent de reglementările legale, în protejarea societăţii şi a mediului. Întreprinderile nu mai sunt orientate doar spre profit, ci încep să fie caracterizate printr-o conştiinţă tot mai acută a problemelor legate de protecţia socială şi de mediu.

  Martin Kastler (PPE), în scris. – (DE) Am votat în favoarea raportului, deoarece consider că întreprinderile au o responsabilitate socială faţă de angajaţii şi clienţii lor, faţă de mediu şi societate în ansamblul ei. În dicţionarele germane a fost adăugat un nou termen: Corporate Social Responsibility (responsabilitate socială a întreprinderilor). Este - şi trebuie să rămână - un angajament voluntar. Pe pieţele noastre globalizate, responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) implică mult mai mult decât o donaţie făcută unui club de fotbal local. Întreprinderile care funcţionează într-un mod responsabil la nivel global contribuie la articularea politicii externe şi a politicii de dezvoltare.

Ele sunt ambasadorii Europei în lume, promovând în întreaga lume standardele sociale ale Europei. Trebuie să sprijinim RSI, nu să o reglementăm. În acest caz concret, rolul Europei ar trebui să fie acela de mediator, şi nu de legiuitor. Este un principiu care trebuie urmat dacă Comisia Europeană doreşte să reia cu seriozitate tema RSI. Nu avem nevoie de reglementări excesive. Este poziţia pe care am subliniat-o şi în raport.

  Jan Kozłowski (PPE), în scris. – (PL) Consider că dl Falbr a redactat un raport bun şi doresc să explic de ce am votat în favoarea adoptării lui. Promovarea unor standarde înalte sociale şi de muncă, precum şi a responsabilităţii sociale a întreprinderilor reprezintă o provocare imensă pentru dimensiunea externă a politicii sociale. Una dintre problemele subliniate de raportor este ineficienţa organismelor administrative responsabile de politica ocupării forţei de muncă. Cooperarea continuă şi constructivă cu ţările terţe, implicând deopotrivă Uniunea Europeană ca întreg şi statele membre individuale, poate servi drept exemplu de bune practici în construirea de capacităţi administrative adecvate. Consider că o bună cooperare cu întreprinderile la nivel regional şi local poate aduce în egală măsură rezultate bune. Un excelent exemplu de parteneriat, sprijin şi schimb de experienţă care a dat rezultate pozitive este cooperarea din ultimii ani dintre regiunile poloneze şi ţările membre la Parteneriatul Estic.

  Agnès Le Brun (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei referitoare la dimensiunea externă a politicii sociale a Uniunii Europene. UE este considerată, la nivel mondial, un partener atractiv şi căutat, în mare măsură datorită combinaţiei unice dintre dinamismul economic şi modelul social. Acesta din urmă ar trebui să fie promovat de UE în relaţiile sale cu alte ţări şi ar trebui să facă obiectul unor acţiuni coerente pe plan intern şi extern. Prezentul text insistă pe necesitatea de a promova în special responsabilitatea socială a întreprinderilor, care impune întreprinderilor luarea în considerare a dimensiunii sociale şi de mediu. Rezoluţia subliniază că această practică nu trebuie să devină obligatorie, ci să fie rezultatul interacţiunii voluntare dintre părţile interesate. În cele din urmă, rezoluţia vizează introducerea în negocierile internaţionale a drepturilor lucrătorilor, apărarea acestora intrând în atribuţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi promovarea unei guvernanţe economice globale care să ia în calcul aceşti parametri.

  David Martin (S&D), în scris. – Salut acest raport. Standardele de muncă fundamentale sunt incluse în cele opt convenţii ale OIM, care se axează pe libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Reiese în mod clar nu numai din aceste convenţii, ci şi din raportul Comisiei mondiale privind dimensiunea socială a mondializării, că este necesar ca axarea limitată asupra pieţelor să fie schimbată cu un interes mai mare faţă de populaţie, adică o concentrare pe protecţia drepturilor lucrătorilor şi legislaţia muncii. Pentru ca UE să negocieze cu ţările terţe, acestea trebuie să respecte toate cerinţele menţionate mai sus. Este o condiţie obligatorie pentru negocierile cu ţările terţe. Politica comercială nu poate ignora nerespectări ale drepturilor lucrătorilor şi, prin urmare, dezvoltarea societăţii poate continua numai după eliminarea acestor deficienţe. Prin stabilirea de standarde de muncă, UE susţine oportunităţi pentru ca bărbaţii şi femeile să obţină locuri de muncă decente şi productive, în condiţii de libertate, egalitate, siguranţă şi demnitate. Având în vedere globalizarea actuală, standardele de muncă internaţionale reprezintă baza care garantează faptul că toţi vor beneficia de creşterea economiei globale.

  Jiří Maštálka (GUE/NGL), în scris. – (CS) Obiectivul şi cea mai mare parte a conţinutului raportului dlui Falbr sunt, după părerea mea, pozitive. La rândul meu consider că axarea pe ocuparea forţei de muncă şi condiţii de muncă decente reprezintă un element-cheie al dezvoltării durabile nu doar în ţările UE. La fel ca raportorul, regret că nu există o definiţie omogenă a „clauzei sociale”, care să fie utilizată nu în acordurile comerciale bilaterale, ci în crearea de condiţii de muncă decente pentru lucrători. Modelele sociale ale unora dintre ţările europene ar putea servi drept exemple pozitive ţărilor în curs de dezvoltare. La fel, sunt de acord cu acţiunile concertate pentru eliminarea muncii copiilor.

În ciuda celor de mai sus, m-am abţinut de la vot pentru că, în absenţa unei definiţii clare a conceptului de respectare a drepturilor omului, cred că este imposibil să se introducă cerinţe sociale în acordurile comerciale bilaterale. Acest criteriu nu trebuie utilizat ca argument împotriva încheierii de acorduri.

  Barbara Matera (PPE), în scris. – (IT) „Nu e deloc surprinzător că spiritul schimbărilor revoluţionare care tulbură de multă vreme naţiunile lumii a depăşit sfera politicului pentru a se face simţit în sfera conexă a economiei pragmatice”. Acestea sunt cuvintele iubitului Papă Ioan Paul al II-lea care, reluând în enciclica sa intitulată Centesimus Annus, teme abordate de predecesorul său, Leo al XIII-lea, în enciclica Rerum Novarum, analizează şi contribuie la „chestiunea” socială care, în 1991 ca şi astăzi, nu poate fi rezolvată decât prin recursul la doctrina creştină, adică prin recunoaşterea absolut nediscriminatorie a demnităţii fiinţei umane şi a lucrătorilor.

Am votat în favoarea raportului dlui Falbr pentru că se concentrează exact pe importanţa protejării drepturilor omului şi pe faptul că modelul social european este un punct de plecare important, inclusiv în ceea ce priveşte relaţiile externe ale Uniunii. Responsabilitatea socială trebuie să acţioneze în acest sens şi, prin intermediul Parlamentului European, Uniunea Europeană trebuie să restabilească şi să consolideze aceste principii în fiece acţiune şi mai ales în dialogul cu ţările terţe ai căror cetăţeni nu se bucură de drepturile fundamentale. Ca vicepreşedintă a Comisiei pentru drepturile femeii şi libertatea de gen, mă simt obligată să subliniez cât de important este să cooperăm cu toţii, inclusiv în afara UE, pentru a elimina discriminarea de gen şi violenţa de gen, astfel încât să restabilim demnitatea socială a femeilor şi contribuţia activă a acestora la economia locală şi supranaţională.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Globalizarea economiei şi delocalizarea întreprinderilor europene au declanşat preocupări legate de dimensiunea externă a politicii sociale, care include activităţi şi iniţiative ale UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Standardele de muncă fundamentale sunt incluse în cele opt convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), care se axează pe libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Pentru ca ţările terţe să poată negocia cu UE, acestea trebuie să respecte toate principiile menţionate mai sus. Este o condiţie obligatorie pentru negocierile cu ţările terţe. Politica comercială nu poate ignora nerespectări ale drepturilor lucrătorilor şi, prin urmare, dezvoltarea societăţii poate continua numai după eliminarea acestor obstacole. Este esenţial ca standardele de muncă internaţionale să fie folosite pentru a garanta că dezvoltarea economică rămâne în continuare axată în foarte mare măsură pe îmbunătăţirea vieţii şi a demnităţii oamenilor, şi nu pe determinarea condiţiilor şi drepturilor lucrătorilor.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Dimensiunea externă a politicii sociale este o prioritate pentru grupul meu şi pentru mine personal. Am adoptat recent o rezoluţie referitoare la viitoarea convenţie privind lucrătorii la domiciliu, care urmează să fie adoptată în iunie 2011. Prezentul raport îndeamnă în termeni mai generali la consolidarea standardelor de muncă fundamentale care sunt incluse în convenţiile OIM şi care includ libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Grupul S&D solicită o schimbare la nivelul guvernanţei mondiale şi în UE, care să faciliteze o mai bună implementare a drepturilor lucrătorilor şi a condiţiilor de lucru. Nerespectarea, în interiorul şi exteriorul UE, a unor standarde sociale internaţionale de bază constituie o formă de „dumping” social şi de mediu care acţionează în detrimentul întreprinderilor europene şi al lucrătorilor europeni. Am votat pentru.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Sprijin principiile enunţate în raport. Aş indica însă că se urmăresc obiective nobile, foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, de transpus în realitate. Avem deja nenumărate acorduri comerciale care nu prevăd nicio obligaţie în ceea ce priveşte respectarea standardelor sociale. Atâta timp cât va persista această discrepanţă flagrantă, eficienţa şi utilitatea acestui raport vor fi în mod necesar limitate. Raportul îndeamnă statele membre să pună în aplicare standardele de muncă fundamentale pentru întreprinderi în propriile lor ţări. Nu ar trebui însă ca aceste principii să se extindă şi la întreprinderile din afara Europei? Totodată, am sentimentul că raportul se doreşte un instrument de combatere a efectelor globalizării deşi, la o analiză finală, măsurile discutate aici nu au capacitatea de a acţiona în acest sens. Din acest motiv, m-am abţinut de la vot.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) În acest raport, Uniunea Europeană şi-a fixat obiective foarte ambiţioase, bazate pe principii bine gândite. Statele membre sunt îndemnate să pună în aplicare standardele de muncă fundamentale pentru întreprinderi în propriile lor ţări. Din nefericire, în prezent, solicitarea nu pare să privească şi întreprinderile din afara Europei. Deşi sunt de acord cu principiile care alcătuiesc raportul, nu cred că concluziile sale sunt foarte pertinente, motiv pentru care m-am abţinut de la vot.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Politica socială externă a Uniunii Europene, orientată către ţări care nu doresc să adere la UE, ar trebui, înainte de toate, să fie coerentă, pragmatică şi uniformă. Politica socială internă şi externă ar trebui să promoveze standardele de muncă şi standardele sociale, acestea numărându-se printre cele mai importante obiective ale UE.

În consecinţă, toate statele membre care încheie acorduri cu ţări terţe trebuie să se asigure că poziţia adoptată reflectă modelul social european. Ar trebui să solicităm ca ţările care nu doresc să adere la UE să respecte dreptul de asociere şi să ia măsuri pentru a preveni discriminarea bazată pe gen sau vârstă. Eliminarea muncii copiilor şi dreptul cetăţenilor de a-şi îmbunătăţi calificările profesionale sunt probleme foarte importante. În ceea ce priveşte cooperarea pentru dezvoltare, Uniunea Europeană dispune de fonduri suficiente pentru a crea structurile necesare în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Este absolut esenţial ca, atunci când negociază acorduri de parteneriat, Comisia Europeană să încurajeze schimbări ale situaţiei şi realităţilor din ţara respectivă. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European a dobândit noi competenţe, în virtutea cărora ar trebui să coopereze activ cu sindicatele europene şi internaţionale în scopul de a contribui la îmbunătăţirea realităţilor sociale.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului referitor la dimensiunea externă a politicii sociale, promovarea standardelor de muncă şi sociale şi responsabilitatea socială a întreprinderilor europene. Obiectivul nostru este să promovăm în afara UE standardele sociale şi de muncă şi responsabilitatea socială a întreprinderilor. Este un obiectiv legitim, însă am unele îndoieli că vom fi într-adevăr în măsură să-l realizăm. Aceste standarde sociale comune pe care le invocăm sunt în prezent ameninţate, intenţia de a promova standarde sociale şi de muncă diferite în interiorul UE devenind acum suficient de clară. Standardele care se aplică în ţara mea, Grecia, unde rata şomajului în rândul tinerilor de 25 de ani este de 36,1 % şi în Spania, unde această cifră se ridică la 43 %, sunt foarte diferite de standardele în vigoare în economiile europene puternice. Acest raport ne reaminteşte că UE trebuie să protejeze coeziunea dintre politicile sociale aplicate în statele sale membre, dacă doreşte să devină lider mondial în ceea ce priveşte politica socială.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport referitor la dimensiunea externă a politicii sociale, promovarea standardelor de muncă şi sociale şi responsabilitatea socială a întreprinderilor europene. Deşi Strategia de la Lisabona şi Strategia UE 2020 acordă politicii sociale o importanţă mai mare ca niciodată, chestiunile legate de competitivitate şi factori economici sunt în continuare prioritare în defavoarea aspectelor sociale. Este esenţial să apărăm standardele noastre de muncă, incluse în cele opt convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), care se axează pe libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Este necesar să se pună accentul pe protecţia drepturilor lucrătorilor şi legislaţia muncii. Pentru ca ţările terţe să poată negocia cu UE, acestea trebuie să respecte toate principiile menţionate mai sus. Este condiţia care trebuie să stea la baza tuturor negocierilor cu ţările terţe. Politica comercială nu poate ignora nerespectări ale drepturilor lucrătorilor şi, prin urmare, dezvoltarea societăţii poate continua numai după eliminarea acestor obstacole.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Dimensiunea externă a politicii sociale a Uniunii Europene vizează promovarea standardelor sociale în ţările terţe, însă aspectele legate de competitivitate şi factori economici sunt în continuare prioritare în defavoarea aspectelor sociale. Există, în prezent, opt convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) care au fost ratificate de toate statele membre şi care ar trebui să determine crearea unei baze de norme internaţionale respectate de toate statele membre.

În general, trebuie să ne axăm pe dezvoltarea persoanelor ca fiinţe umane şi acest lucru este posibil protejând drepturile lucrătorilor şi dreptul la muncă. OIM joacă un rol esenţial pe scena internaţională prin elaborarea, promovarea şi materializarea acestor standarde. La rândul lor, întreprinderile trebuie să contribuie la dezvoltarea durabilă pentru a asigura condiţii bune pentru lucrători, însă diferenţele dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare se fac încă simţite în sistemele lor de protecţie socială. Având în vedere cele de mai sus, şi pentru a asigura o promovare mai eficientă a standardelor sociale şi de muncă în statele din interiorul şi din exteriorul UE, dar şi un mai mare respect pentru standardele internaţionale de muncă fundamentale, votez în favoarea propunerii aflate în discuţie.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Standardele de muncă fundamentale incluse în cele opt Convenţii OIM se axează pe libertatea de asociere şi negocierea colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă, precum şi abolirea muncii copiilor.

Prin urmare, trebuie acordată o mai mare atenţie protecţiei drepturilor lucrătorilor şi legislaţiei muncii. Este nevoie de o consolidare semnificativă a poziţiei juridice şi sociale a femeilor pentru a preveni discriminarea şi pentru a utiliza contribuţia potenţială a femeilor la dezvoltarea economică şi socială. Solicit Comisiei şi Statelor Membre să pună în aplicare dreptul de a nu fi discriminat, adică dreptul la muncă şi la egalitatea de tratament, indiferent de gen, origine etnică, vârstă şi dizabilitate, ca principiu esenţial în lupta împotriva sărăciei.

Solicit Comisiei şi Statelor Membre să colaboreze cu ţările partenere pentru a pune un mai mare accent pe combaterea exploatării copiilor prin muncă în vederea creării, în schimb, a unor locuri de muncă decente pentru adulţi şi pentru a le permite copiilor să primească o educaţie adecvată. Libertatea de asociere a sindicatelor şi dreptul de negociere colectivă trebuie puse în aplicare fără excepţii pentru a îmbunătăţi şi apăra condiţiile de muncă decente ale lucrătorilor.

  Phil Prendergast (S&D), în scris. – Promovarea standardelor de muncă în negocierile UE cu ţările terţe este benefică deopotrivă pentru statele membre şi ţările terţe. Promovând standarde mai înalte de muncă şi salarii mai bune, UE contribuie la îmbunătăţirea vieţii lucrătorilor. Insistând pe salarii mai bune, UE se asigură în egală măsură că în ţările terţe există o piaţă pentru exporturile din UE. Dacă permitem importuri în Europa din ţări care nu garantează remuneraţii echitabile, scoatem efectiv întreprinderile europene de pe piaţă din cauza unor preţuri care nu mai pot fi competitive. Pentru întreprinderile din UE devine tot mai greu să concureze cu ţările terţe care nu respectă aceleaşi standarde de siguranţă şi care le plătesc angajaţilor salarii mult mai mici. Este însă important să remarcăm pericolele pe care le implică abordările permisive din punct de vedere juridic ale standardelor de muncă. Pe lângă faptul că astfel de norme nu au caracter obligatoriu şi, deci, nu există sancţiuni în caz de încălcare a lor, există totodată riscul de a reduce ponderea sistemelor de supraveghere tradiţionale în favoarea procedurilor de monitorizare informale. Prin urmare, UE trebuie să fie prudentă şi să se asigure că standardele sunt respectate, în caz contrar impunându-se anumite măsuri.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Într-o lume tot mai globalizată, este esenţial ca UE să-şi folosească influenţa internaţională pentru a garanta că drepturile lucrătorilor sunt protejate şi integrate într-un model care respectă demnitatea umană. În acest context se ridică o serie de probleme, printre care se numără alegerea instrumentului adecvat care să-i permită UE să-şi exercite influenţa. În plus, nu trebuie să uităm cât de puternică poate fi UE în relaţiile cu o ţară care fie doreşte să adere la UE, fie este beneficiara programelor de ajutor europene. În cele din urmă, într-un context în care o parte considerabilă a economiei depinde de întreprinderile multinaţionale, organizaţiile trebuie să devină responsabile din punct de vedere social.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. Dimensiunea externă a politicii sociale include activităţi şi iniţiative ale UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Deşi Strategia de la Lisabona a acordat şi Strategia UE 2020 acordă politicii sociale o importanţă mai mare ca niciodată, aspectul competitivităţii şi cel al factorilor economici sunt în continuare prioritare în defavoarea aspectelor sociale. Standardele de muncă fundamentale sunt incluse în cele opt convenţii ale OIM, care se axează pe libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Reiese în mod clar nu numai din aceste convenţii, ci şi din raportul Comisiei mondiale privind dimensiunea socială a mondializării, că este necesar ca axarea limitată asupra pieţelor să fie schimbată cu un interes mai mare faţă de populaţie, adică o concentrare pe protecţia drepturilor lucrătorilor şi legislaţia muncii. Pentru ca UE să negocieze cu ţările terţe, acestea trebuie să respecte toate cerinţele menţionate mai sus. Aceasta este o condiţie obligatorie pentru negocierile cu ţările terţe. Politica comercială nu poate ignora nerespectări ale drepturilor lucrătorilor şi, prin urmare, dezvoltarea societăţii poate continua numai după eliminarea acestor obstacole.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) O întreprindere se poate declara responsabilă din punct de vedere social în măsura în care adoptă o structură robustă, capabilă să ia în calcul nu doar rezultatele economice, ci şi consecinţele sociale şi de mediu ale acţiunilor sale. Astăzi nu ne preocupă doar modul în care întreprinderile obţin rezultatele financiare, ci şi pe cine aleg să angajeze şi modul în care este tratat personalul. O întreprindere responsabilă este un participant activ şi conştient la realitatea socială în care funcţionează şi transformă relaţiile cu toate părţile implicate în activitatea ei în principala sursă a prosperităţii. Prin raportul adoptat astăzi, Uniunea Europeană s-a angajat să-şi asume un rol de lider mondial în politica socială prin promovarea obiectivelor sale la scară globală, subliniind astfel importanţa rolului atribuit Parlamentului European de Tratatul de la Lisabona.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Sunt în favoarea acestui raport din proprie iniţiativă pentru că promovează responsabilitatea socială a întreprinderilor ca instrument motivaţional voluntar menit să stimuleze dezvoltarea acestora. Întreprinderile europene sunt motorul economiei Uniunii Europene, motiv pentru care trebuie să existe un angajament european mai ferm de protejare a acestora în UE, având în vedere că, cel mai adesea, sunt nevoite să concureze cu parteneri lipsiţi de scrupule. Sunt, totodată, în favoarea creării de întreprinderi responsabile din punct de vedere social, ale căror principii fundamentale sunt protecţia socială a lucrătorilor, protecţia consumatorilor şi respectarea normelor de transparenţă.

  Tokia Saïfi (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea acestei rezoluţii pentru că subliniază rolul central pe care Uniunea Europeană şi-l doreşte şi s-ar cuveni să-l joace în raport cu ţările terţe şi mai ales cu partenerii comerciali ai UE. Nerespectarea unor standarde sociale internaţionale de bază constituie o formă de „dumping” social şi de mediu care acţionează în detrimentul întreprinderilor europene şi al lucrătorilor europeni. Este unul dintre aspectele pe care am ţinut să-l subliniez când am redactat, în calitate de raportoare, avizul Comisiei pentru comerţ internaţional.

Însă UE singură nu poate fi pe deplin eficientă, motiv pentru care trebuie să coopereze mai strâns cu organizaţiile internaţionale relevante (OIM, OMC, OCDE), în special pentru a combate fenomenul zonelor libere, care se sustrag oricărei legislaţii sociale.

În plus, deşi în prezent responsabilitatea socială a întreprinderilor este bine ancorată în Europa, întreprinderile europene, filialele şi subcontractanţii acestora, prin ponderea pe care o au în comerţul internaţional, joacă un rol determinant în promovarea şi diseminarea standardelor sociale şi de muncă în lume. Comisia trebuie să le încurajeze în acest sens, în special prin dezvoltarea şi promovarea de bune practici.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului dlui Falbr, deoarece consider că trebuie sporită promovarea responsabilităţii sociale a întreprinderilor în Europa, în încercarea de a răspunde direct nevoii de a apăra valorile noastre comune şi de a adânci solidaritatea şi coeziunea dintre europeni. Responsabilitatea socială a întreprinderilor trebuie să se afle în centrul modelului social european, pentru a încuraja astfel inovarea şi competitivitatea şi a contribui la ocuparea forţei de muncă şi crearea de locuri de muncă, într-un moment în care ratele şomajului cresc dramatic şi tinerii europeni, forţa noastră motrice, caută alternative în afara graniţelor Europei.

  Søren Bo Søndergaard (GUE/NGL), în scris. – (DA) Am votat în favoarea raportului Falbr, care vizează să promoveze standardele sociale şi de muncă în negocierile UE cu ţările terţe. Raportul porneşte de la o serie de convenţii ale OIM şi, pe baza acestora, propune ca, de exemplu în negocierile comerciale pe care le poartă cu ţările terţe, UE să protejeze drepturile lucrătorilor şi legislaţia muncii. Raportul propune, printre altele, reglementarea într-un cadru juridic a unor cerinţe minime pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor, o mai bună definire a acestui concept şi monitorizarea îndeplinirii cerinţelor. În acelaşi timp, raportul respinge utilizarea în cadrul acordurilor comerciale a proceselor de tipul „Modului 4”, care le permite întreprinderilor internaţionale să-şi importe propria forţă de muncă, eludând astfel condiţiile sociale şi de muncă ale ţării gazdă. Pe lângă faptul că, astfel, forţa de muncă importantă este pusă într-o poziţie inferioară celei din ţara gazdă, este un fenomen care contribuie şi la „dumpingul” social. În prezent, UE are puterea de a încheia acorduri comerciale cu ţări terţe în numele tuturor statelor sale membre. Sunt împotriva acestui fapt, dar, dacă aşa stau lucrurile, va fi necesar să se stabilească cerinţele care să specifice conţinutul acestor acorduri comerciale.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Am sprijinit acest raport, care precede comunicarea Comisiei referitoare la RSI. Salut în egală măsură şi munca depusă la nivelul comisiei de colegul meu, Richard Howitt, pentru a elabora un raport care promovează acţiunile pozitive pe care le poate antrena responsabilitatea socială a întreprinderilor la nivel european.

  Niki Tzavela (EFD), în scris. – (EL) Europa este un actor principal în procesele globalizării şi poartă o mare parte din responsabilitatea de a fi determinat rezultate care contribuie la forme viabile de dezvoltare. Uniunea Europeană se află în avangarda promovării politicilor sociale la nivel global şi solicită ţărilor în curs de dezvoltare să respecte contractele OMC. Raportul Falbr menţionează totodată şi importanţa responsabilităţii sociale a întreprinderilor şi respectarea ei de către întreprinderile din UE, având în vedere că asumarea acestui tip de responsabilitate contribuie în mod decisiv la promovarea prosperităţii sociale şi protejarea mediului, precum şi la combaterea sărăciei în ţările în care acestea funcţionează. Acesta este motivul pentru care am votat în favoarea raportului.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Strategia UE 2020 demonstrează că politica socială reprezintă o prioritate fundamentală pentru Europa. Mai sunt însă multe de făcut pentru a realiza progrese în acest domeniu, motiv pentru care am sprijinit prezentul raport, care solicită eliminarea muncii forţate şi abolirea muncii copiilor, subliniind totodată necesitatea de a pune un accent mai puternic pe protejarea drepturilor lucrătorilor. Ţările terţe trebuie să respecte astfel principii de bază pentru a putea coopera şi dezvolta relaţii comerciale cu UE. La rândul lor, statele membre trebuie să coopereze cu ţările partenere pentru a asigura protecţia grupurilor vulnerabile şi pentru a combate discriminarea bazată pe gen, etnie, religie, vârstă şi handicap. Sper că Comisia va înainte unele propuneri concrete care vor contribui la îmbunătăţirea standardelor sociale şi de muncă, precum şi propuneri vizând promovarea responsabilităţii sociale a întreprinderilor în politicile sale externe.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Raportorul deplânge faptul că, în continuare, în centrul politicii sociale nu se regăsesc oamenii şi că, în continuare, factorul uman trebuie să facă un pas înapoi pentru a lăsa loc factorului competitiv. Astfel cum explică raportul, UE se bucură de o reputaţie internaţională foarte bună ca exemplu ideal de corelare a dinamismului economic cu modelul social, fapt care antrenează o anume responsabilitate. UE nu trebuie să continue să aplice standarde duble, motiv pentru care sunt în deplin acord cu raportorul.

Raport: Nadja Hirsch (A7-0082/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport, deoarece educaţia şi formarea profesională trebuie să fie accesibile, disponibile şi posibile oricând în timpul vieţii, indiferent de situaţia unei persoane pe piaţa muncii sau de venitul său.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii privind cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale în sprijinul Strategiei Europa 2020. Posibilitatea şi capacitatea de a învăţa şi de a munci într-un context internaţional reprezintă condiţii esenţiale pentru o viaţă profesională de succes într-o economie globalizată. Este nevoie din ce în ce mai mult de angajaţi mobili şi flexibili, cu experienţă la nivel internaţional. Este nevoie de o acţiune imediată, în special în ceea ce priveşte tinerii: şomajul în rândul tinerilor reprezintă una dintre cele mai presante provocări ale Europei. Statele membre trebuie să adopte strategii politice specifice pentru a combate sărăcia, ţinând seama de circumstanţele şi nevoile naţionale specifice. Sunt de acord cu prevederile menţionate în rezoluţie, respectiv cu faptul că obiectivele stabilite în Strategia Europa 2020, adică reducerea ratei abandonului şcolar la mai puţin de 10 % şi garantarea că 40 % dintre tineri vor beneficia de studii universitare, trebuie abordate prin măsuri specifice, creative şi eficiente. Având în vedere faptul că modificările demografice alimentează necesitatea de a beneficia de formare, adăugându-se la nevoia de a participa la învăţarea pe tot parcursul vieţii, lucrătorii trebuie să dispună de o modalitate de a-şi stabili şi planifica singuri nevoile privind formarea. Mai mult, pentru a permite accesul la educaţie şi formare profesională oamenilor aflaţi în diferite etape ale vieţii şi aparţinând unor grupuri specifice, posibilităţile de finanţare trebuie extinse, simplificate şi puse la dispoziţie mai uşor prin intermediul Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii şi prin implementarea programului Erasmus pentru tineri antreprenori. Trebuie să ne asigurăm că lucrătorii Europei se pot adapta cerinţelor impuse de economie.

  Charalampos Angourakis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Acest raport condamnabil încearcă să ajute obiectivul strategic al UE să ajungă în prim plan în competiţia pentru monopol dusă cu alte centre imperialiste, prin integrarea educaţiei printre obiectivele cuantificabile ale reacţionarei Strategii Europa 2020 care trebuie „transformate” în obiective naţionale. În cadrul acestui plan global, se acordă o atenţie specială educaţiei tehnice şi profesionale, căreia îi este alocat rolul de a deservi nevoilor unei forţe de lucru cât se poate de ieftină şi lipsită de drepturi, demnă de „piaţa muncii” şi „competitivitate”. Acesta este motivul pentru care cursurile de educaţie şi formare trebuie să îndeplinească nu doar nevoile actuale ale pieţii, ci şi pe cele viitoare. Trebuie consolidată respectarea alegerilor şi planurilor demersurilor capitaliste, facilitând totodată „şansele de angajare” şi intrarea pe piaţa muncii prin intermediul stagiilor, al mobilităţii în diverse sectoare ale economiei şi al aşa numitei accesibilităţi între diverse niveluri de educaţie şi formare. Declaraţiile privind „egalitatea de şanse” şi „libertatea de alegere” şi satisfacerea nevoilor tinerilor ascund adaptarea la nevoile economiei capitaliste, ceea ce înseamnă o politică a diferenţelor de clasă în domeniul educaţiei adaptată practicilor de muncă medievale ale „memorandumurilor” şi ale Strategiei UE 2020.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Criza economică a bulversat total piaţa forţei de muncă din Uniunea Europeană. Niciun domeniu mare de activitate nu a fost ocolit de consecinţele dăunătoare ale acesteia, efecte traduse la nivelul cetăţeanului în insecuritatea la locul de muncă, şomaj şi condiţii sau şanse grele de reangajare. Educaţia şi formarea profesională se dovedesc, în acest context, a fi o nouă şansă, o nouă modalitate prin care viaţa cetăţenilor europeni poate reveni la normal. Sunt îngrijorată faţă de rata mare a şomajului din rândul tinerilor şi cred că, printr-o educaţie corectă şi o formare continuă, mulţi din tinerii europeni vor reuşi să îşi găsească o slujbă bine plătită, pretabilă formării sau recalificării lor profesionale. Felicit raportorul pentru acest dosar şi concluzionez, alături de Nadja Hirsch, că, pentru ca acest deziderat să se realizeze, educaţia şi formarea profesională trebuie să fie în mod clar orientate spre rezultate. Obiectivul, pentru anul 2020, trebuie să fie unul singur: fiecare tânăr să aibă un loc de muncă.

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. – (IT) Datele prezentate în raportul dnei Hirsch sunt alarmante: rata şomajului în rândul tinerilor este în prezent de 21 %, de două ori mai mare decât rata medie a şomajului la nivelul UE. Propunerea conţine idei utile şi trebuie cu siguranţă văzută într-o lumină pozitivă, totuşi sunt convins că trebuie să furnizăm resurse financiare adecvate pentru a putea rezolva corespunzător provocările pe care le reprezintă Procesul de la Copenhaga şi Strategia UE 2020, prin Fondurile structurale, de exemplu şi, în special, prin Fondul social european. Cu regret trebuie să spun şi că nu există o abordare complexă şi atotcuprinzătoare împărtăşită de toate statele membre. În lipsa unei iniţiative coordonate, care să aducă sectoarele învăţământului profesional, al calificărilor profesionale, al învăţării pe tot parcursul vieţii şi al stagiilor împreună pe piaţa muncii, nu văd cum putem reuşi să garantăm că vom atinge obiectivele Strategiei UE 2020 intitulate „O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă”.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dnei Hirsch, menit să facă diverse comparaţii între şi în cadrul sistemelor de educaţie. Sunt convinsă că educaţia ar trebui să fie mai bine adaptată nevoilor pieţei muncii şi că ar trebui să încurajeze creativitatea, inovaţia şi antreprenoriatul. Prin urmare, raportul încearcă să faciliteze mobilitatea profesorilor şi studenţilor, precum şi să simplifice procedurile de recunoaştere a calificărilor profesionale străine, lucru care este esenţial.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Posibilitatea şi capacitatea de a învăţa şi de a munci într-un context internaţional reprezintă o condiţie esenţială pentru o viaţă profesională de succes într-o economie globalizată. Este nevoie din ce în ce mai mult de angajaţi mobili şi flexibili, cu experienţă la nivel internaţional. Strategia Europa 2020 enumeră principalii factori necesari pentru o creştere inteligentă (promovarea cunoaşterii, a inovării şi a educaţiei, precum şi a societăţii digitale), o creştere durabilă (producţia cu utilizarea mai eficientă a resurselor, asociată unei creşteri a competitivităţii) şi o creştere favorabilă incluziunii (creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, formarea şi eradicarea sărăciei). În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, este necesar să se ia măsuri concrete la nivelul UE şi al statelor membre. Trebuie să se acţioneze imediat, în special în ceea ce priveşte nivelul şomajului în rândul tinerilor. Nu este vorba doar că rata şomajului este mai mare în rândul lucrătorilor tineri decât în cazul adulţilor: în acelaşi timp, tinerii se află mai des în situaţia de a ocupa slujbe temporare, care sunt plătite mai puţin şi care acordă mai puţine asigurări sociale. Sunt de acord că, pentru a realiza în totalitate iniţiativa emblematică „O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă” a UE 2020, instituţiile UE trebuie să se implice într-o iniţiativă generală, mai pragmatică, mai cuprinzătoare şi susţinută de toate statele membre, care ar trebui să se concentreze pe conectarea domeniilor învăţământului profesional, al calificărilor profesionale, al învăţării pe tot parcursul vieţii şi al stagiilor cu piaţa muncii.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) UE se confruntă cu o gravă criză economică, financiară şi socială. Consecinţele acestei crize s-au făcut simţite în primul rând în domeniul ocupării forţei de muncă. În prezent, în Uniunea Europeană sunt 22,82 milioane de şomeri. Tinerii sub 25 de ani continuă să fie cel mai grav afectaţi, rata şomajului în rândul acestei categorii de vârstă fiind de 21,3 %. Pe de-o parte, se estimează că până în 2020 vor fi create aproape 15,6 milioane de locuri de muncă noi pentru personal cu înaltă calificare, însă, pe de altă parte, se vor pierde 12 milioane de locuri de muncă pentru persoanele cu calificare slabă sau necalificate. Strategia Europa 2020 are drept obiectiv să răspundă acestor noi perspective pentru lumea profesională.

Acest raport subliniază necesitatea de a dezvolta o cooperare la nivel european în domeniul educaţiei şi formării profesionale, pentru a creşte gradul de transparenţă şi pentru a facilita comparaţiile făcute între diversele sisteme de educaţie. De asemenea, acest raport subliniază importanţa promovării transpunerii şi punerii în aplicare a legislaţiei europene, pentru a facilita mobilitatea personalului didactic şi a studenţilor, dar şi pentru a simplifica procedurile de recunoaştere a calificărilor profesionale străine. Am votat deci în favoarea acestui raport.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) În timp ce rata şomajului în rândul tinerilor este în prezent de 21 % în Uniunea Europeană şi aproape de 25 % în ţara mea, această problemă a devenit o provocare majoră pentru Europa, într-un moment în care tinerii europeni rămaşi fără locuri de muncă sunt ameninţaţi cu excluderea socială şi cu sărăcia. UE nu are decât o responsabilitate marginală în privinţa acestor chestiuni. Totuşi, dacă nu poate oferi soluţii, se pare că ea poate da cel puţin de gândit: mie mi se pare evident că formarea şi educaţia trebuie să se afle în centrul priorităţilor politice de astăzi şi de mâine. Raportul solicită statelor membre să facă schimb de bune practici în privinţa sistemelor lor de educaţie profesională şi de formare, combinate cu experienţa în muncă, demers ce ar trebui să fie extins în multe state membre, în special în Franţa. Aceste recomandări merg în direcţia corectă pentru a îmbunătăţi educaţia şi formarea în legătură cu piaţa muncii şi pentru a reduce şomajul şi excluziunea socială, însă nu vor fi suficiente dacă statele membre şi Comisia nu depun suficiente eforturi într-un moment în care şomajul în rândul tinerilor devine o provocare politică majoră în multe state membre, în special în ţara mea, Franţa.

  Sergio Berlato (PPE), în scris. – (IT) În economia globalizată de astăzi, posibilitatea şi capacitatea de a învăţa şi de a munci într-un context internaţional reprezintă o condiţie esenţială pentru ca cetăţenii europeni să poată avea o viaţă profesională de succes. În ciuda efectelor grave pe care le are criza economică asupra pieţei muncii europene, schimbările industriale şi tehnologice cresc nevoia de lucrători cu calificări înalte şi medii. În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, factorii principali enumeraţi de Strategia Europa 2020 drept necesari pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii trebuie să fie transpuşi în paşi practici la nivelul Uniunii Europene. Pentru a realiza aceste obiective, este esenţial ca educaţia şi formarea profesională să fie considerate priorităţi politice comune pe termen lung, lucru care poate fi realizat doar cu participarea şi angajamentul tuturor părţilor interesate, al instituţiilor UE şi al celor implicaţi la nivel local şi regional.

În acest moment, doresc să subliniez faptul că trebuie luate măsuri rapid, în special în ceea ce priveşte tinerii: creşterea ratei şomajului în rândul tinerilor este, într-adevăr, una dintre cele mai presante provocări ale Europei. Obiectivele stabilite în Strategia Europa 2020 – respectiv reducerea ratei de abandon şcolar sub 10 % şi asigurarea că 40 % dintre tineri beneficiază de studii universitare – trebuie abordate prin măsuri eficiente şi practice.

  Adam Bielan (ECR), în scris. – (PL) În epoca unei Europe fără frontiere, educaţia reprezintă un pas fundamental în procesul de planificare a vieţii profesionale a cetăţenilor, în special la nivel internaţional. Tinerii trebuie să poată profita de oportunitatea de a acumula cunoştinţe şi experienţă, ocazie care li se oferă graţie apartenenţei ţării lor la Uniunea Europeană. Cererea din ce în ce mai mare de lucrători mobili, care au beneficiat de educaţie vastă, reprezintă un alt factor în favoarea unui astfel de stil de viaţă. Luând în considerare cele spuse anterior, şomajul în rândul tinerilor rămâne o problemă îngrijorătoare. Punerea în aplicare a unor proiecte menite să combată acest fenomen periculos reprezintă o urgenţă. Fiecare investiţie făcută în educaţie contribuie la asigurarea unui viitor mai bun pentru tineri. Prin urmare, este extrem de important ca fondurile europene să fie utilizate pentru lansarea de programe concrete în domeniul educaţiei profesionale şi al dezvoltării. Prin urmare, sunt de acord cu necesitatea de a dezvolta instrumente care să susţină „învăţarea pe tot parcursul vieţii” sau, cu alte cuvinte, îmbunătăţirea constantă a calificărilor. Trebuie să existe programe educaţionale creative şi eficiente care să facă posibilă realizarea unuia dintre principalele obiective ale Strategiei Europa 2020, respectiv asigurarea că cel puţin 40 % dintre persoane îşi finalizează studiile superioare.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Nu intenţionez să susţin raportul din proprie iniţiativă al dnei Hirsch, nu neapărat din cauza declaraţiilor de principiu pe care le conţine şi care sunt condamnabile pentru că subliniază cât de importantă este apropierea dintre piaţa muncii şi lumea pregătirii formale, ci pentru că, din nou, ne lipseşte o abordare practică şi proactivă, care să transcendă aprecierile sterile şi care să ofere soluţii tangibile pentru a rezolva o urgenţă socială care nu poate fi tranşată prin retorică.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport pentru că sunt de acord că schimbările demografice şi speranţa de viaţă din ce în ce mai mare înseamnă că viaţa profesională va fi mai variată, iar recalificarea şi participarea la procesul de învăţare pe tot parcursul vieţii au devenit deja o necesitate. Prin urmare, raportul atrage atenţia asupra necesităţii de a moderniza nu doar educaţia şi formarea profesională iniţială, ci şi continuarea acestora, propune încheierea educaţiei de bază cu o evaluare a aptitudinilor profesionale şi subliniază importanţa formării iniţiale pentru profesori. De asemenea, subliniază cât este de importantă, la nivel local şi regional, promovarea unei cooperări eficiente între şcoli, agenţii de formare, centre de cercetare şi societăţi, pentru a depăşi natura închistată a sistemelor de educaţie şi nepotrivirile dintre cunoştinţe şi aptitudini şi nevoile pieţei muncii. Sunt de acord că, pentru a moderniza formarea şi educaţia, trebuie să consolidăm legătura dintre potenţialii angajatori şi şcoli, prin urmare includerea partenerilor sociali în dezvoltarea programei şcolare ar trebui să fie un alt pas făcut spre obţinerea unui grad mai mare de ocupare a forţei de muncă în Europa.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Strategia Europa 2020 menţionează că factorii esenţiali pentru o creştere inteligentă sunt promovarea cunoaşterii, a inovării şi educaţiei, a societăţii digitale, dar şi o creştere durabilă şi o creştere favorabilă incluziunii. Cheia sunt, aici, educaţia şi formarea profesională, pe care toate statele membre trebuie să le asume la aceleaşi standarde. În ciuda efectelor drastice ale crizei economice asupra pieţei forţei de muncă europene, se poate pleca de la premisa că ocuparea forţei de muncă în Europa va creşte în următorii zece ani, cel puţin în mod treptat. Previziunile lasă de înţeles că cererea de calificări va continua să crească. Schimbarea industrială şi tehnologică aduce cu sine o cerere tot mai mare de lucrători cu calificare medie şi înaltă, lăsând deoparte persoanele cu calificare redusă.

Devine tot mai important ca învăţarea să fie în mod clar orientată spre rezultate. S-au pus, deja, în practică reforme asupra sistemelor de formare profesională ale unor state membre. În ceea ce priveşte comparabilitatea sistemelor de educaţie şi formare profesională din statele membre, prioritare trebuie să fie eliminarea barierelor, creşterea transparenţei şi facilitarea comparaţiei în cadrul diferitelor sisteme şi între acestea.

  Vito Bonsignore (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea acestui raport pentru că, aşa cum documentul arată clar, tinerii reprezintă adevărata resursă a viitorului. Prin urmare, avem datoria de a le asigura tuturor acces la educaţie şi formare profesională. Criza financiară care a lovit Europa şi restul lumii în ultimii câţiva ani a afectat cel mai mult tinerii. Rata şomajului în rândul reprezentanţilor acestei categorii de vârstă a crescut semnificativ, iar aceia care îşi găsesc o slujbă trebuie să se mulţumească doar cu contracte pe perioadă determinată şi cu un nivel prea mic al salariului.

Trebuie să lucrăm eficient şi rapid pentru a le reda puţină demnitate acestor tineri, care vor să muncească şi care, mai presus de orice, devin o parte dintr-o lume în care este puţin probabil că vor fi acceptaţi cu braţele deschise. Aceste obiective se regăsesc şi în Strategia Europa 2020, care stabileşte obligaţia de a ne concentra pe o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. În general, raportul dnei Hirsch este un bun punct de plecare pentru ceea ce trebuie să devină una dintre politicile prioritare ale Parlamentului şi ale întregii Uniuni Europene.

  John Bufton (EFD), în scris. – Am votat împotriva măsurii privind Cooperarea în domeniul educaţiei şi formării profesionale în sprijinul Strategiei Europa 2020, întrucât mă tem de orice organizaţie care separă opiniile având acces la minţi şi influenţă asupra acestora. Există un procent prea mare din populaţia UE care se consideră eurosceptică pentru a se putea considera oportun ca Bruxelles-ul să se afle la cârma educaţiei şi formării. O astfel de activitate poate fi considerată propagandă.

  Cristian Silviu Buşoi (ALDE), în scris. − Măsurile în domeniul educaţiei şi formării profesionale sunt absolut indispensabile pentru transformarea economiei europene într-o economie a cunoaşterii, conform obiectivelor Strategiei Europa 2020. De aceea, susţin întru totul recomandările acestui raport, care subliniază importanţa investiţiilor în educaţie şi formare profesională pentru competitivitatea viitoare a economiei europene. Pentru a ne atinge obiectivele, e nevoie de măsuri eficace, complementare la nivel naţional şi european. Rata şomajului din rândul tinerilor din UE a crescut alarmant. Prin acest raport, se transmite un mesaj clar: educaţia si formarea profesională sunt factorii-cheie în combaterea şomajului din rândul tinerilor. Pentru inserţia acestora pe piaţa muncii e nevoie de strategii clare, care să favorizeze corelarea între programele educaţionale şi cererile pieţei muncii, în aşa fel încât aceasta să poată să absoarbă absolvenţii.

E necesară o abordare care să pună accentul pe competenţe concrete, astfel încât integrarea pe piaţa muncii să fie facilitată. Mai mult decât atât, datorită schimbărilor tehnologice permanente, angajatorii au aşteptări din ce în ce mai mari în ce priveşte calificările angajaţilor. De aceea, formarea continuă joacă un rol esenţial în adaptarea permanentă a calificărilor profesionale la cerinţele economiei. Astfel, se poate evita excluziunea de pe piaţa muncii la un moment sau altul al vieţii profesionale.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Întregul raport se ghidează după filosofia de a conecta educaţia şi formarea profesională la nevoile pieţei şi ale întreprinderilor în cadrul Strategiei UE 2020, o strategie care afectează şi mai mult materialul social şi drepturile lucrătorilor. Deşi există unele referiri pozitive la principiile generale ale ideii de „umanizare a muncii” şi de promovare a creativităţii şi a necesităţii de a avea căi accesibile de trecere de la educaţia informală la cea formală, toate acestea nu sunt decât nişte simple cuvinte care doar înfrumuseţează un raport care, la o analiză finală, promovează neoliberalismul în fiecare procedură şi la fiecare nivel de educaţie şi formare, chiar şi la cel mai înalt nivel.

De exemplu, raportul solicită statelor membre să susţină programele doctorale şi post-doctorale, promovând astfel competitivitatea, dar şi să faciliteze „mobilitatea muncii”, lucru cunoscut şi sub numele de nesiguranţa locului de muncă. În fine, unul dintre cele mai importante dezavantaje ale raportului îl reprezintă faptul că solicită statelor membre să garanteze „recunoaşterea reciprocă a certificatelor şi diplomelor între statele membre”, exercitând astfel presiune asupra acestora să recunoască diplomele emise de diverse facultăţi elene sau străine drept „echivalente” cu cele emise de o universitate de stat. De aceea, am votat împotriva raportului.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) În prezent, situaţia şomajului este una tragică în mai multe state membre, în special cea a ratei şomajului în rândul tinerilor, în rândul cărora nivelul şomajului este de două ori mai mare faţă de rata generală din UE. Prin urmare, aceasta este una dintre cele mai presante probleme ale Europei. Este esenţial ca statele membre să adopte strategii politice menite să combată această problemă, strategii care să se bazeze pe obiectivele stabilite de Strategia Europa 2020 de reducere a ratei abandonului şcolar sub 10 % pe an şi garantarea că cel puţin 40 % dintre tineri au posibilitatea de a-şi finaliza studiile superioare. Aceste probleme trebuie rezolvate cu ajutorul unor măsuri concrete, creative şi eficiente.

Din păcate, aş spune că ambiţiile Strategiei Europa 2020 nu sunt deloc în armonie cu realităţile aduse de restricţiile bugetare, care au redus semnificativ finanţarea acordată principalelor programe ale UE în domeniul educaţiei. Salut măsurile adoptate de către Comisie, menite să faciliteze accesibilitatea, transparenţa şi comparabilitatea în beneficiul procesului de recunoaştere în cadrul şi între sistemele de educaţie. De asemenea, este important ca statele membre să înceapă să îşi reformeze sistemele şi să adapteze educaţia şi formarea profesională către adevăratele nevoi ale pieţii muncii.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Într-un efort de a încuraja cooperarea europeană în sprijinul Strategiei Europa 2020, doresc să acord întreaga mea susţinere celor trei puncte subliniate în acest raport. În primul rând, susţin cu fermitate nevoia de a îmbunătăţi dialogul dintre piaţa muncii şi sistemul de educaţie, prin creşterea numărului de stagii disponibile în cadrul întreprinderilor, pentru a le permite studenţilor să se implice activ în lumea afacerilor, precum şi necesitatea de a consolida legăturile dintre întreprinderi şi instituţiile de învăţământ în ceea ce priveşte formarea profesională. De asemenea, consider că este o idee bună ca sistemele de educaţie să fie mai bine integrate la nivel internaţional, în primul rând pentru a asigura recunoaşterea completă a calificărilor, iar în al doilea rând, pentru a promova proiecte de mobilitate transfrontalieră. În fine, sunt total de acord cu sugestia pe care Parlamentul a făcut-o Comisiei, de a modifica Fondul social european, programul Erasmus şi Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii în aşa fel încât să existe garanţia că finanţarea poate fi alocată anumitor proiecte din domeniul educaţiei şi formării, dar şi proiectelor menite să rezolve problema şomajului în rândul tinerilor şi pe cea a discriminării de gen, încurajând mai multe femei să participe la aceste proiecte

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Acest raport urmăreşte să întărească măsurile de cooperare dintre statele membre prin încurajarea unei educaţii şi formări profesionale recunoscute reciproc, de mai bună calitate, mai adaptate nevoilor pieţei muncii şi mai accesibile tuturor. Acest raport ne reaminteşte totodată de necesitatea de a avea o strategie pentru viitorul educaţiei şi, mai presus de orice, pentru orientare în ceea ce priveşte toate nevoile profesionale pe care Europa le va avea în viitorul apropiat. Raportul avertizează în special asupra necesităţii de a crea legături mai puternice în cadrul sistemului european de educaţie şi formare; asupra necesităţii de a avea un sistem în care transparenţa şi recunoaşterea reciprocă a calificărilor şi aptitudinilor să fie o realitate. Mi se pare evident faptul că, într-o Europă din ce în ce mai unificată, în care mobilitatea reprezintă o realitate tot mai prezentă, recunoaşterea reciprocă a calificărilor este absolut esenţială. Totuşi, acest lucru necesită transpunerea legislaţiei Uniunii în aceste domenii, după cum avertizează şi acest raport. În faţa acestei noi situaţii în care se află Europa, educaţia şi formarea reprezintă elementele de bază şi instrumentele pentru un viitor de succes. Promovarea mobilităţii, a antreprenoriatului, a creativităţii şi a inovaţiilor este o necesitate obiectivă şi trebuie încurajată de către UE, după cum subliniază raportul. Sunt de acord cu acest raport şi am votat în favoarea lui.

  Proinsias De Rossa (S&D), in scris. – Susţin acest raport, care le solicită statelor membre să garanteze că, în diverse etape ale vieţii lor, oamenii au acces la educaţie şi formare profesională care este adaptată nevoilor lor şi care le va facilita şi îmbunătăţi participarea pe piaţa muncii şi, în general, în societate. Educaţia şi formarea profesională ar trebui să fie accesibile, disponibile şi rezonabile ca preţ în toate etapele vieţii, indiferent de situaţia unei persoane pe piaţa muncii sau de venitul său. În special, pentru a realiza o mai bună integrare socială şi o mai mare coeziune socială, acest raport îndeamnă statele membre să creeze oportunităţi de formare specifice pentru grupuri precum tinerii şomeri, minorităţile etnice, femeile vulnerabile şi persoanele cu dizabilităţi. Raportul atrage, de asemenea, atenţia asupra faptului că oportunităţile de finanţare trebuie extinse, simplificate şi făcute să fie mai uşor disponibile, folosind finanţarea acordată în prezent prin Fondul social european, întregul Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii şi Erasmus pentru tineri antreprenori.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor este una dintre cele mai urgente provocări cu care se confruntă Europa. Acesta este motivul pentru care statele membre trebuie să adopte urgent strategii orientate, care să ia în considerare specificitatea şi nevoile naţionale. Metodele de învăţare trebuie să fie mai flexibile şi mai accesibile de-a lungul întregii vieţi. Trebuie să extindem posibilităţile tuturor oamenilor de a acumula experienţă în străinătate. Stagiile ar trebui să fie mai bine recunoscute. Domeniul educaţiei şi formării profesionale ar trebui tratat ca o politică pe termen lung, comună, care să le permită lucrătorilor europeni să se adapteze cerinţelor unei economii aflate în schimbare.

  Christine De Veyrac (PPE), în scris. – (FR) Într-o perioadă când nivelul şomajului în rândul tinerilor din Europa este de două ori mai mare decât cel înregistrat în rândul populaţiei active, propunerile din raportul Hirsch reprezintă o contribuţie utilă pentru politica urmărită de guvernele celor 27 de state membre în vederea combaterii şomajului.

Confruntaţi cu provocările reprezentate de o populaţie îmbătrânită şi de globalizarea economiei noastre, trebuie să încurajăm dezvoltarea de programe pentru formarea pe tot parcursul vieţii, în special prin schimbul de bune practici între statele membre, şi trebuie să îmbunătăţim formarea timpurie a tinerilor europeni prin încurajarea parteneriatelor între universităţi, centre de cercetare şi întreprinderi.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Potrivit viitoarelor estimări referitoare la şansele de angajare şi diplomele solicitate, în UE ar exista 15,6 milioane de locuri de muncă pentru absolvenţii de studii superioare şi 3,7 milioane pentru persoanele cu studii medii (sursa: Cedefop). Pe de altă parte, 12 milioane de locuri de muncă urmează să fie desfiinţate pentru persoanele care au un nivel mai mic de calificare!

Confruntată cu această catastrofă inevitabilă, Strategia 2020 a trebuit să urmărească să sporească atractivitatea educaţiei şi formării profesionale. Raportul solicită adoptarea unei abordări concentrate pe rezultate în ceea ce priveşte stagiile, îmbunătăţirea recunoaşterii stagiilor formale şi neformale şi înfiinţarea unor centre şi programe de asistenţă pentru stagiarii care au cele mai mari dificultăţi.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) În contextul unei Europe care se reface şi creşte din nou după o perioadă de criză, educaţia şi formarea profesională prezintă o importanţă crucială. Este esenţial să le oferim tinerilor europeni instrumentele de care au nevoie pentru a putea concura într-o lume globalizată şi pentru a putea intra pe piaţa muncii folosindu-şi cunoştinţele şi aptitudinile. Nu putem uita faptul că rata şomajului în rândul tinerilor este uriaşă în întreaga Europă. Totuşi, trebuie să fim conştienţi de faptul că, de multe ori, un grad mai mare de pregătire nu este echivalent cu oportunităţi pe piaţa muncii. În UE, există din ce în ce mai multe cazuri de tineri absolvenţi care au beneficiat de formare suplimentară şi postuniversitară, dar care nu au un loc de muncă şi nici şanse să găsească unul. Formarea trebuie adaptată nevoilor pieţei şi trebuie să pregătească tinerii lucrători. După părerea mea, această schimbare de paradigmă va fi esenţială pentru stoparea creşterii ratei şomajului în rândul tinerilor şi pentru asigurarea unui viitor cu mai multe posibilităţi pentru aceştia.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport elaborat de dna Hirsch abordează problema cooperării europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale în sprijinul Strategiei Europa 2020. Obiectivele Strategiei Europa 2020 – creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii – trebuie luate imediat în considerare. Deşi situaţia economică şi financiară actuală nu pare să fie favorabilă, trebuie să fim capabili să transformăm situaţiile mai puţin favorabile în oportunităţi. Într-o lume din ce în ce mai globalizată, nu ne putem limita la un anumit teritoriu, ci trebuie să cultivăm mobilitatea, flexibilitatea şi experienţa internaţională. Este important ca formarea timpurie să fie de înaltă calitate şi ca tinerii să aibă ocazia de a alege să lucreze în alte ţări. Am votat în favoarea raportului pentru că sunt de acord cu propunerile pe care le conţine. Dintre acestea, doresc să subliniez necesitatea de a avea un sistem de învăţare pe tot parcursul vieţii nou şi diversificat, lucru care este esenţial pentru activităţi de mai bună calitate, în special în contextul locurilor de muncă, precum şi nevoia de a acorda atenţie specială tinerilor, femeilor şi persoanele cu dizabilităţi, aşa cum s-a stabilit în Strategia Europa 2020.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Aceasta este încă o repetare supărătoare a retoricii standard folosită de Comisia Europeană atunci când vine vorba de chestiuni ce ţin de învăţarea pe tot parcursul vieţii şi promovarea mobilităţii la nivelul UE, aspecte care sunt considerate cea mai bună garanţie pentru îmbunătăţirea „şanselor de angajare” şi „adaptabilităţii” lucrătorilor. Formarea profesională este privită aici ca un mijloc de a promova „antreprenoriatul” şi de a răspunde nevoii de a „crea un mediu în care întreprinderile să poată avea succes, să se poată dezvolta şi să se poată extinde”, adăugându-se faptul că „pentru a se extinde, ele au nevoie de o sarcină fiscală redusă şi de un mediu previzibil, pentru a putea planifica şi realiza investiţii”. De asemenea, se consideră că formarea profesională şi învăţarea pe tot parcursul vieţii trebuie adaptate mai bine la „necesităţile de pe piaţa muncii şi trebuie să permită intrarea pe piaţa muncii şi mobilitatea în cadrul său”.

Cadrul ideologic al raportului devine deodată clar: problema ocupării forţei de muncă este o problemă a individului şi nu una eminamente socială, iar individul – nu societatea – este cel care trebuie să o rezolve, fie sporindu-şi „şansele de angajare”, fie devenind „antreprenor”; un sistem fiscal care să fie favorabil profitului şi, prin urmare, impus în special lucrătorilor şi consumatorilor; un sistem de educaţie şi formare care depinde în totalitate de capital. Cât despre restul, nici nu examinează cauzele în profunzime şi nici nu caută soluţii.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport repetă retorica standard folosită de Comisia Europeană atunci când vine vorba de chestiuni ce ţin de învăţarea pe tot parcursul vieţii şi promovarea mobilităţii la nivelul UE, aspecte care sunt considerate cea mai bună garanţie împotriva şomajului, precum şi nevoia lucrătorilor de a-şi îmbunătăţi „şansele de angajare” şi „adaptabilitatea”, pentru a organiza furnizarea educaţiei şi formării.

Totuşi, raportul subliniază în mod fundamental rolul formării profesionale în promovarea antreprenoriatului şi nevoia de „a crea un mediu în care întreprinderile să poată avea succes, să se poată dezvolta şi să se poată extinde”, adăugând că „pentru a se extinde, ele au nevoie de o sarcină fiscală redusă şi de un mediu previzibil, pentru a putea planifica şi realiza investiţii”. De asemenea, se consideră că formarea profesională şi învăţarea pe tot parcursul vieţii trebuie adaptate mai bine la „necesităţile de pe piaţa muncii şi trebuie să permită intrarea pe piaţa muncii şi mobilitatea în cadrul său”. Cu alte cuvinte, raportul nu face altceva decât să pună educaţia şi formarea profesională la cheremul capitalismului european.

Mai mult, nu menţionează motivele sociale care duc la abandonul şcolar la vârste fragede, la lipsa accesului la oportunităţi de a beneficia de studii superioare şi la şomaj în rândul tinerilor, şi asta doar pentru a masca responsabilitatea politicilor neoliberale promovate de marile întreprinderi şi de instituţiile financiare.

Prin urmare, considerăm acest raport inacceptabil. El nu examinează cauzele în profunzime şi nici nu caută soluţii.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Cred cu tărie că educaţia şi formarea profesională trebuie să fie disponibile şi ieftine de-a lungul întregii vieţi, indiferent de situaţia unei persoane pe piaţa muncii sau de venitul său. Accesul la educaţia profesională trebuie să răspundă nevoilor particulare ale indivizilor şi să îi ajute să îşi găsească mai uşor un loc de muncă. Este necesar să creăm oportunităţi pentru grupuri specifice din statele membre ale UE, grupuri precum tinerii şomeri, minorităţile etnice, femeile vulnerabile, persoanele cu dizabilităţi şi altele, pentru a realiza o mai bună integrare şi coeziune socială. În fine, dar nu în cele din urmă, existenţa unor opţiuni extinse, simplificate şi mai accesibile de finanţare ar contribui, fără îndoială, la aplicarea cu succes a obiectivelor menţionate anterior.

  Elisabetta Gardini (PPE), în scris. – (IT) Prin acest raport, adăugăm încă un element strategiei europene privind politica pentru tineret. Este corect să susţinem internaţionalizarea studiilor şi flexibilitatea locurilor de muncă în rândul lucrătorilor tineri pe o piaţă a muncii din ce în ce mai competitivă. Tinerii Europei trebuie să aibă ocazia de a concura cu toţi contemporanii lor din toate cele patru colţuri ale lumii. Cifrele privind şomajul în rândul tinerilor nu ne pot lăsa indiferenţi. Trebuie să salutăm acest raport, care subliniază importanţa obiectivelor Strategiei Europa 2020: combaterea şomajului în rândul tinerilor prin măsuri eficiente şi eficace, aşa cum sunt, de exemplu, reducerea ratei de abandon şcolar sub 10 % şi asigurarea că cel puţin 40 % dintre tineri beneficiază de studii universitare. Totuşi, aici nu trebuie să fie linia de sosire, ci un punct de plecare: priorităţile viitoare trebuie să includă stabilirea unor legături între universităţi şi mediul de afaceri pentru reintroducerea stagiilor / contractelor de ucenicie obligatorii, finanţate de instituţii publice sau private. Nu avem prea mult timp de joacă şi trebuie să acţionăm acum. Altfel, moştenirea pe care o lăsăm generaţiilor viitoare va fi una foarte grea.

  Brice Hortefeux (PPE), în scris. – (FR) Salut adoptarea acestui raport, care readuce provocările reprezentate de educaţia şi formarea profesională în centrul preocupărilor Uniunii Europene şi statelor sale membre. Într-un moment de austeritate bugetară, care este o consecinţă directă a crizei globale care a lovit serios piaţa muncii din Europa, trebuie să ne gândim la strategiile noastre în domeniul creşterii şi ocupării forţei de muncă, în special pentru tineri, fără a pierde însă din vedere diferenţele dintre state şi nevoile naţionale.

Tinerii sunt primele victime ale şomajului şi sunt foarte predispuşi la abandonul şcolar. Acesta este motivul pentru care este absolut esenţial să modificăm programa şcolară şi sistemul de formare astfel încât acestea să fie mai bine adaptate nevoilor întreprinderilor noastre. Aceste eforturi trebuie depuse şi în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii şi în scopul promovării mobilităţii. Îndeplinirea acestor obiective va fi posibilă doar dacă toate părţile interesate (instituţii europene, state membre, actori la nivel local şi regional) îşi vor uni forţele.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am salutat acest document pentru că Europa trebuie să ia măsuri imediat, în special în ceea ce îi priveşte pe tineri: şomajul crescând în rândul tinerilor este una dintre cele mai presante provocări cu care se confruntă Europa. Nu este vorba doar că rata şomajului este mai mare în rândul lucrătorilor tineri decât în rândul celor adulţi: tinerii se află mai des în situaţia de a ocupa slujbe temporare şi nesigure, care sunt plătite mai puţin şi care acordă mai puţine asigurări sociale. Statele membre trebuie să adopte strategii politice specifice pentru a combate sărăcia, ţinând seama de circumstanţele şi nevoile naţionale specifice. Obiectivele stabilite în Strategia Europa 2020, respectiv reducerea ratei de abandon şcolar sub 10 % şi asigurarea că cel puţin 40 % dintre tineri beneficiază de studii universitare, trebuie abordate cu măsuri specifice, creative şi eficiente. Domeniul educaţiei şi formării profesionale trebuie să fie tratat ca o prioritate politică pe termen lung, comună, care poate fi transpusă în realitate doar cu participarea şi angajamentul tuturor părţilor interesate: la fel ca instituţiile UE şi statele membre, părţile implicate la nivel local şi regional trebuie să îşi folosească influenţa pentru a îndeplini acest obiectiv. Trebuie să ne asigurăm că lucrătorii Europei se pot adapta cerinţelor impuse de economie. Legiuitorii trebuie să le permită oamenilor să îşi îmbunătăţească şi să îşi extindă aptitudinile. În loc să fie privită doar ca un mijloc de a ajuta oamenii să obţină locuri de muncă mai bune, perfecţionarea trebuie să le dea acestora şansa de a configura locurile de muncă ale viitorului, şi, astfel, de a contribui activ la crearea unei economii inovatoare.

  Lívia Járóka (PPE), în scris. – Doresc să salut acest raport care atrage atenţia asupra necesităţii de a extinde sistemul de pregătire profesională din UE, întrucât accesul egal la un sistem calitativ de învăţare pe tot parcursul vieţii înseamnă mai multe şanse pe piaţa muncii şi, prin urmare, contribuie la îndeplinirea obiectivelor Strategiei UE 2020. Trebuie pus accent în special pe prevenirea şomajului în rândul tinerilor, pentru care este necesară armonizarea furnizării serviciilor de formare cu nevoile pieţei muncii, elaborarea unor previziuni naţionale şi regionale pe termen mediu în privinţa cererii estimate pe piaţa muncii, precum şi ajutarea sistemelor naţionale de educaţie să devină mai eficace în garantarea obţinerii acelor aptitudini care sunt căutate în mod activ pe piaţa muncii. Potrivit Cedefop, ne putem aştepta la o reducere cu 12 milioane a numărului de locuri de muncă disponibile pentru lucrătorii necalificaţi şi cei cu nivel mediu de calificare, fapt care prevesteşte o creştere a riscului de sărăcie pentru cei mai vulnerabili. În multe cazuri, nici cei care îşi termină studiile nu reuşesc să intre pe piaţa muncii, existând astfel o probabilitate mai mare să accepte locuri de muncă temporare sau să muncească la negru. Prin urmare, ei nu reuşesc să se pună pe picioare singuri şi de multe ori devin o povară de nesuportat pentru gospodărie, creând un cerc vicios de educaţie nesatisfăcătoare şi lipsă a unui loc de muncă.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Propunerea de rezoluţie atrage atenţia în special asupra educaţiei tinerilor şi subliniază nevoia existenţei unei formări practice. Asigurarea accesului la o educaţie corespunzătoare şi la cursuri potrivite este absolut esenţială pentru a ne asigura că oamenii termină şcoala, studiile superioare sau formarea profesională şi nu au probleme în a-şi găsi un loc de muncă în domeniul ales. Haideţi să subliniem faptul că acestea trebuie să fie locuri de muncă ce asigură condiţii bune şi un salariu decent.

Potrivit previziunilor, problemele economice nu vor schimba faptul că nivelurile ocupării forţei de muncă sunt în creştere în UE şi nu ar trebui să genereze o reducere a finanţării acordate principalelor programe ale UE în domeniul educaţiei şi formării profesionale, ca de exemplu „Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii”. De fapt, aceste fonduri ar trebui sporite, pentru ca oricine, indiferent de vârstă, sex sau locul în care se află, să aibă acces la aceleaşi oportunităţi în ceea ce priveşte educaţia profesională şi cariera.

  Jan Kozłowski (PPE), în scris. – (PL) În calitate de raportor alternativ pentru raportul Hirsch privind cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale, doresc să explic de ce am votat în favoarea acestui raport. În situaţia actuală, când îmbătrânirea societăţilor, pe de-o parte, şi un nivel alarmant de ridicat al şomajului în rândul tinerilor, pe de altă parte, înseamnă că Europa se confruntă cu provocări foarte serioase, rolul educaţiei şi formării profesionale este unul fundamental. Prin urmare, atunci când ne străduim să asigurăm susţinere pe viitor pentru educaţia şi formarea profesională, trebuie în acelaşi timp să acordăm cea mai mare importanţă activităţii de monitorizare a eficienţei formării şi unei abordări concentrate pe realizarea obiectivului de a creşte nivelul de ocupare a forţei de muncă şi integrarea socială.

Părerea mea este că educaţia şi formarea profesională trebuie să fie în strânsă legătură cu piaţa muncii, lucru care trebuie să fie caracterizat printr-o adaptare constantă la schimbările economice, demografice şi sociale. În opinia mea, asigurarea că FSE este administrat mai flexibil şi că poate completa alte instrumente europene de ocupare a forţei de muncă şi măsuri interne reprezintă o chestiune extrem de importantă. În fine, doresc să o felicit pe raportoare pentru un raport cuprinzător şi de succes şi să îi mulţumesc pentru cooperarea excelentă.

  Agnès Le Brun (PPE), în scris. – (FR) Obiectivele Strategiei UE 2020 includ, în special, reducerea ratei abandonului şcolar sub 10 % şi asigurarea că cel puţin 40 % dintre membrii generaţiilor tinere obţin o calificare. Aceste obiective urmăresc ambiţia europeană formulată pentru prima dată în strategia de la Lisabona, aceea de a transforma Uniunea în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere din lume. Acesta este motivul pentru care procesul de la Copenhaga, care, din 2002, construieşte fundaţia pentru o mai bună cooperare în domeniul politicilor statelor membre privind educaţia şi formarea profesională, prezintă o importanţă specială. Am votat în favoarea acestei rezoluţii pentru că ea stabileşte obiective ambiţioase menite să îmbunătăţească programele europene în domeniul educaţiei şi formării.

  Constance Le Grip (PPE) , în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dnei Hirsch. Pentru a face faţă provocărilor economice ale secolului 21 şi, în special, competiţiei din ce în ce mai acerbe a partenerilor noştri comerciali, sistemele europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale au obligaţia de a fi mai eficace, mai atractive şi mai reactive, pentru a pregăti mai bine cetăţenii noştri pentru locurile de muncă ce trebuie ocupate.

Prin urmare, trebuie să acţionăm în vederea adaptării acestor sisteme la nevoile sferei muncii. Cred că există, de asemenea, o nevoie de a facilita accesul la experienţă calitativă în muncă în Europa şi, prin urmare, de a menţine şi consolida programele existente menite să sporească mobilitatea stagiarilor.

În timpul campaniei electorale europene din 2009, mi-am luat angajamentul de a înfiinţa un program real „Erasmus pentru stagiari”: un program pentru cei tineri şi pentru cei mai puţin tineri, pentru ca aceştia să poată ajunge în lumea muncii şi să acumuleze experienţă de lucru, să aibă posibilitatea de a călători în Europa şi de a intra în contact direct cu realităţile economice ale pieţei noastre interne.

În fine, ar trebui, de asemenea, să simplificăm şi să îmbunătăţim sistemul de recunoaştere a calificărilor profesionale în Europa, pentru a revitaliza piaţa internă şi pentru a le oferi cetăţenilor cheia unei mai bune mobilităţi profesionale.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport. Strategia Europa 2020 enumeră principalii factori necesari pentru o creştere inteligentă (promovarea cunoaşterii, a inovării şi a educaţiei, precum şi a societăţii digitale), o creştere durabilă (producţia cu utilizarea mai eficientă a resurselor, asociată unei creşteri a competitivităţii) şi o creştere favorabilă incluziunii (creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, formarea şi eradicarea sărăciei). În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, este nevoie de măsuri practice la nivelul UE şi în statele membre, pentru a insufla viaţă strategiei.

  Jiří Maštálka (GUE/NGL), în scris. – (CS) Educaţia este, fără îndoială, un proces complex, pe termen lung, a cărui calitate şi, mai ales, ale cărui rezultate influenţează în consecinţă carierele viitoare ale tinerilor. Nu trebuie să pierdem din vedere acest aspect. În acest context, doresc să spun că cererea de competenţă profesională într-o gamă largă de domenii şi activităţi va creşte odată cu dezvoltarea de tehnologii noi şi moderne, cu creşterea calităţii şi cu elaborarea de standarde de siguranţă, apărând astfel nevoia unei formări a tinerilor care să fie mai mult îndreptată spre realizarea obiectivelor. Totuşi, vorbesc despre educaţia de înaltă calitate construită pe conceptul de elemente moderne de predare, despre educaţia făcută atractivă într-un mod specific şi despre dovedirea necesităţii existenţei unui anumit domeniu de educaţie, având în vedere şi alte opţiuni de sporire a calificărilor. Procesul de educaţie ar trebui să aibă drept rezultat tineri formaţi din punct de vedere profesional, care au o idee clară cu privire la perspectivele de creştere şi, în primul rând, care îşi exploatează cunoştinţele, expertiza şi aptitudinile acumulate în cadrul activităţii pentru care au fost pregătiţi şi care au obţinut o calificare în domeniul de activitate pe care îl stăpânesc şi pentru care au dovedit o anumită înclinaţie.

  Mario Mauro (PPE), în scris. – (IT) Raportul privind cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale în sprijinul Strategiei Europa 2020 identifică în mod satisfăcător obiectivele pe care ni le-am stabilit în urmă cu ceva timp întocmai prin această strategie. Dialogul continuu dintre lumea formării şi educaţiei profesionale şi piaţa muncii este în prezent mai necesar ca niciodată. Principala provocare este exact aceea de a ne asigura că piaţa muncii satisface din ce în ce mai corespunzător nevoile noilor lucrători.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Punerea în aplicare corespunzătoare a Strategiei Europa 2020 este esenţială pentru ca Europa să poată reveni la o creştere economică susţinută şi durabilă. Tinerii sunt un element crucial pentru succesul Strategiei Europa 2020. Totuşi, după cum este bine ştiut, ei sunt în prezent cei care au cel mai mult de suferit de pe urma crizei, nu în ultimul rând pentru că şomajul a ajuns la niveluri extrem de ridicate: rata şomajului în rândul tinerilor este de două ori mai mare decât în rândul celorlalte categorii de şomeri. Pentru a realiza obiectivul, este nevoie de investiţii semnificative în domeniul educaţiei şi formării profesionale.

  Louis Michel (ALDE), în scris. – (FR) Într-o lume globalizată, educaţia şi formarea profesională de calitate reprezintă cheile esenţiale pe care fiecare tânăr trebuie să le deţină atunci când intră pe piaţa muncii. Economia mondială necesită aptitudini, flexibilitate, disponibilitate şi cunoaşterea de limbi străine. Confruntaţi cu aceste cerinţe, este datoria noastră ca politicieni să elaborăm strategii care asigură următoarele: • Învăţare centrată pe un anumit rezultat; • Predare pe tema antreprenoriatului; • Oferirea unor variante pentru persoanele necalificate care doresc să îşi găsească un loc de muncă, în special prin intermediul educaţiei personalizate; • Simplificarea procedurilor de recunoaştere a calificărilor străine pentru a încuraja lucrătorii să fie mobili; • Stabilirea unui cadru european care să ofere plasare calitativă în muncă pe întreg teritoriul UE; • Învăţare pe tot parcursul vieţii pentru a ajuta lucrătorii să se adapteze condiţiilor pieţei şi nevoilor întreprinderilor. • Promovarea creativităţii şi a tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor. • Susţinerea angajării femeilor prin ajutarea acestora să împace munca şi viaţa de familie.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Educaţia şi formarea profesională trebuie să fie accesibile, disponibile şi rezonabile ca preţ, indiferent de situaţia unei persoane pe piaţa muncii sau de venitul său. Este necesar să creăm oportunităţi de formare pentru grupuri specifice, ca de exemplu tinerii şomeri, minorităţile etnice, femeile vulnerabile, persoanele cu dizabilităţi, etc., pentru a realiza o mai bună integrare socială şi o mai mare coeziune socială. Oportunităţile de finanţare trebuie să fie extinse, simplificate şi făcute mai uşor disponibile, prin utilizarea finanţării furnizate în prezent prin Fondul social european şi Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii. După părerea mea, această iniţiativă este foarte importantă şi oportună. Am votat pentru.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Sfera muncii a suferit unele schimbări importante. În timp ce, în trecut, o educaţie bună reprezenta o garanţie pentru un loc de muncă nou, în prezent, o diplomă sau un certificat ce atestă absolvirea de studii superioare nu va proteja pe nimeni de şomaj, mai ales pe tineri. În special, devine din ce în ce mai dificil pentru o persoană să îşi înceapă o carieră. Pe de altă parte, întreprinderile se plâng constant de deficitul de personal specializat, folosind această presupusă lipsă drept scuză pentru utilizarea forţei de muncă ieftine. Flexibilitatea şi mobilitatea solicitate, precum şi preţurile de dumping care sunt impuse pe piaţa muncii sub forma unor modele noi de lucru de tip „McJob” (slujbe prost plătite, care nu necesită prea multe aptitudini), împiedică multe persoane să îşi întemeieze o familie şi să realizeze un echilibru rezonabil între muncă şi viaţa personală. În cadrul Strategiei Europa 2020, ar putea avea sens să susţinem recunoaşterea reciprocă a educaţiei şi formării. Totuşi, succesul strategiei depinde de luarea de măsuri în vederea rezolvării acestor chestiuni problematice. În acest sens, trebuie salutat faptul că raportul invită la acţiune rapidă în legătură cu problema şomajului în rândul tinerilor, deşi nu există prea multe detalii concrete. Prin urmare, m-am abţinut de la vot.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Pe piaţa europeană a muncii se prefigurează provocări importante. Generaţiile mai tinere se confruntă cu problema că o educaţie bună nu reprezintă o garanţie pentru găsirea unui loc de muncă bun. Mai rău decât atât, o educaţie bună nici măcar nu mai oferă protecţie împotriva şomajului. Pe de altă parte, întreprinderile mari se plâng de un deficit de personal specializat, fapt ce este deseori o bună scuză pentru a angaja lucrători cu salarii mici. Această situaţie reprezintă un obstacol în calea întemeierii unei familii sau a realizării unui echilibru rezonabil între muncă şi viaţa personală. Recunoaşterea reciprocă a educaţiei şi formării reprezintă primul pas făcut în direcţia cea bună. Faptul că raportul solicită acţiune în domeniul şomajului în rândul tinerilor este, de asemenea, corect. Totuşi, o simplă invitaţie la acţiune este prea vagă. Din acest motiv, m-am abţinut de la vot.

  Rolandas Paksas (EFD), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii pentru că existenţa unei cooperări la nivelul Uniunii Europene în domeniul formării profesionale reprezintă un factor foarte important pentru îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 şi pentru reducerea nivelului şomajului în rândul tinerilor. Sunt de acord cu propunerea ca, prin elaborarea unui sistem de educaţie şi formare profesională, fiecare stat membru să acorde atenţie specială lucrătorilor cu calificare redusă, migranţilor, persoanelor cu dizabilităţi şi altor grupuri vulnerabile din punct de vedere social. Programele de formare trebuie să fie orientate către nevoile şi nivelul lor de aptitudini. Mai mult, trebuie să promovăm o cooperare mai bună între diversele sisteme de educaţie ale statelor membre pentru a garanta integrarea tinerilor şi pentru a încuraja învăţarea pe tot parcursul vieţii şi pregătirea formală/informală. Pentru a fi siguri că formarea profesională se potriveşte cu nevoile pieţei muncii, consider că este recomandabil să încorporăm în strategiile şi programele naţionale de educaţie informaţii cu privire la schimbările de pe piaţa muncii.

Comisia trebuie să joace un rol important în acest demers, furnizând informaţii despre aptitudinile şi nevoile regiunilor individuale şi despre schimbările de pe piaţa muncii UE. În plus, este foarte important să creăm un mediu de afaceri favorabil pentru întreprinderile care cooperează pentru dezvoltarea şi punerea în aplicare a programelor de formare profesională.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului privind cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale pentru că această problemă ocupă un loc important în Strategia Europa 2020 în vederea asigurării dezvoltării economice. Cooperarea în vederea îmbunătăţirii educaţiei şi formării profesionale înseamnă reducerea ratei şomajului în rândul tinerilor, punerea unor instrumente cognitive la dispoziţia lucrătorilor şi furnizarea unor oportunităţi de finanţare mai mari şi mai simple. Contextul socio-economic actual solicită capacitatea de a lucra în structuri internaţionale; prin urmare, trebuie să sporim oportunităţile de învăţare, având totodată în vedere rolul întreprinderilor, care au din ce în ce mai multă nevoie de personal calificat, cu experienţă practică, pe care să îl poată folosi imediat şi în mod eficient.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Acest raport din proprie iniţiativă, în care competenta comisie de elaborare a încorporat numeroase propuneri făcute de Comisia pentru cultură şi educaţie, urmăreşte să stimuleze UE şi statele membre să îndeplinească obiectivele Strategiei UE 2020, în special pe cele din sectorul formării şi ocupării forţei de muncă. Se iau în considerare provocări specifice precum: cererea de calificări din ce în ce mai bune pe piaţa muncii, fapt ce pune în pericol locurile de muncă ce necesită calificare redusă, creşterea uriaşă a ratei şomajului în rândul tinerilor, care depăşeşte 30 % în anumite state membre ale UE, inclusiv în Grecia, şi neputinţa statelor membre de a lua măsuri adecvate pentru a îndeplini obiectivele stabilite în Strategia UE 2020 (de exemplu, reducerea procentului abandonului timpuriu la 10 % şi creşterea procentului de tineri care beneficiază de studii universitare la 40 %). Alături de protecţie socială pentru cetăţenii cu mai puţine calificări sau care au un nivel mai scăzut de educaţie, avem nevoie urgent de investiţii în aptitudini noi, în special în cele necesare pentru locuri de muncă în sectoare strategice din punct de vedere al creşterii. Acesta este un aspect primordial pentru Grecia.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale în sprijinul Strategiei Europa 2020 este esenţială. Posibilitatea de a învăţa şi de a lucra într-un context internaţional reprezintă o condiţie importantă pentru o viaţă profesională de succes într-o economie globalizată. Este nevoie din ce în ce mai mult de angajaţi mobili şi flexibili, cu experienţă la nivel internaţional. Sunt de acord cu raportoarea când spune că este nevoie să insuflăm viaţă Strategiei Europa 2020. Acest proces trebuie să înceapă imediat, prin adoptarea unor măsuri practice la nivelul UE şi în statele membre, în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Toţi aceşti factori sunt motive pentru care votez în favoarea acestui raport. Într-adevăr, avem obligaţia de a pune lucrătorii Europei în situaţia de a se adapta cerinţelor economiei. În calitate de factori de decizie politici, trebuie să ajutăm oamenii să îşi dezvolte şi să îşi extindă aptitudinile. În afară de faptul că ajută oamenii să îşi găsească locuri de muncă mai bune, dezvoltarea aptitudinilor personale trebuie să le ofere acestora posibilitatea de a configura locurile de muncă ale viitorului şi, prin urmare, de a contribui activ la crearea unei economii inovatoare.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Într-o lume din ce în ce mai globalizată, este important ca tinerii să îşi poată extinde educaţia şi formarea prin intermediul mobilităţii. Piaţa muncii are din ce în ce mai multă nevoie de persoane mobile, flexibile, cu experienţă internaţională. În ciuda crizei economice, se estimează că piaţa muncii din Europa va înregistra o creştere constantă în următorii 10 ani. Acesta este motivul pentru care UE a pus în aplicare Strategia Europa 2020, care urmăreşte să concentreze mai bine atenţia asupra educaţiei şi formării profesionale.

Trebuie să depunem din ce în ce mai mult efort pentru a doborî bariere, pentru a spori transparenţa şi pentru a facilita compararea în cadrul sistemelor de educaţie şi între acestea. Sectorul educaţiei trebuie să acorde mai multă atenţie nevoilor pieţei muncii, să solicite o metodă de evaluare a rezultatelor procesului de învăţare şi să îşi îmbunătăţească din punct de vedere calitativ propriile standarde, pentru ca acestea să devină mai profesionale. În fine, creativitatea, inovaţia şi antreprenoriatul trebuie încurajate, astfel încât tinerii şi lucrătorii din Europa să îşi poată extinde cunoştinţele şi astfel să se poată adapta nevoilor economiei. Pentru a realiza aceste obiective şi pentru a avea garanţia că educaţia şi formarea profesională vor fi în continuare o prioritate politică importantă pentru toată lumea pe termen lung, am votat în favoarea propunerii date.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − În Strategia Europa 2020 se menţionează factorii esenţiali pentru o creştere inteligentă, o creştere durabilă şi o creştere favorabilă incluziunii (creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, formarea şi eradicarea sărăciei). În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, pentru a pune în practică strategia, este necesar să se ia măsuri concrete la nivelul Uniunii şi al statelor membre. Lucrătorii europeni trebuie să fie în măsură să se adapteze la cerinţele economiei. Factorii de decizie politică trebuie să permită oamenilor să-şi poată perfecţiona şi extinde competenţele.

Solicit statelor membre să monitorizeze facilitarea tranziţiei de la şcoală la viaţa activă prin dezvoltarea de programe integrate de orientare şi consiliere în carieră, să creeze posibilităţi mai bune pentru calificarea formatorilor şi să pună bazele unui parteneriat în domeniul învăţării pe care să-l promoveze în special la nivel regional şi local.

Statele membre trebuie să ţină cont, în cadrul educaţiei şi formării profesionale, de necesităţile individuale ale persoanelor slab calificate, ale cursanţilor care provin din medii de migranţi, ale persoanelor aparţinând unei minorităţi etnice, ale femeilor, şomerilor şi persoanelor cu dizabilităţi. Solicit statelor membre să susţină activităţile inovatoare, programele doctorale şi post-doctorale care să vină în sprijinul competitivităţii şi creşterii economice durabile.

  Phil Prendergast (S&D), în scris. – Una dintre cele mai presante provocări în actualul climat economic o reprezintă şomajul în rândul tinerilor. Rata şomajului este mai mare în rândul lucrătorilor tineri decât în cazul restului populaţiei, dar nu numai atât, ci de multe ori tinerii lucrători ocupă locuri de muncă temporare şi nesigure, care sunt plătite mai prost şi care asigură mai puţină protecţie juridică. Este crucial să abordăm această problemă. Previziunea făcută de către Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) privind crearea a 80 de milioane de locuri de muncă noi până în 2020 este binevenită. Merită să remarcăm faptul că se va înregistra o trecere către dezvoltarea industrială şi tehnologică şi, prin urmare, o îndepărtare de la activităţile care necesită calificare redusă. Aceste locuri de muncă noi vor necesita lucrători cu niveluri de calificare înalte şi medii. Trebuie luate rapid măsuri pentru a ne asigura că vor exista lucrători cu calificări adecvate disponibili pentru a ocupa aceste locuri de muncă. Având în vedere aceste lucruri, trebuie să ne asigurăm că abordarea noastră în ceea ce priveşte învăţarea se concentrează pe rezultate. Trebuie să le oferim tinerilor acces la programe de învăţare pe tot parcursul vieţii şi la cursuri cu elemente practice de formare, care să le permită să ocupe aceste locuri de muncă, să se dezvolte şi să progreseze în carieră. Cred că aceste modificări aduse educaţiei profesionale vor aduce beneficii economiilor tuturor statelor membre.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Pe de-o parte, Europa se confruntă cu un nivel crescut al şomajului în rândul tinerilor şi cu natura nesigură şi temporară a locurilor de muncă pe care le ocupă în mod normal tinerii. Totuşi, pe de altă parte, este clar că întreprinderilor le lipsesc profesionişti calificaţi, a căror formare să fie adaptată îndatoririlor pe care trebuie să le îndeplinească. Prin urmare, este important să încercăm să aducem oferta de locuri de muncă pe aceeaşi linie cu cererea, folosind măsuri precum, de exemplu, consilierea independentă în domeniul formării profesionale, furnizarea de fonduri pentru susţinerea formării profesionale şi organizarea de competiţii între instituţiile care oferă acest tip de formare. În definitiv, obiectivul este ca oamenii să îşi poată găsi un loc de muncă mai bun, dar, aşa cum se precizează în expunerea de motive, şi ca aceştia să aibă „şansa de a configura locurile de muncă ale viitorului”.

  Crescenzio Rivellini (PPE), în scris. – (IT) Astăzi, în timpul sesiunii plenare de la Strasbourg a Parlamentului European, am votat raportul privind cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale în sprijinul Strategiei Europa 2020. În ciuda efectelor grave pe care criza economică le are asupra pieţei muncii din Europa, se poate presupune că gradul de ocupare a forţei de muncă în Europa va creşte, cel puţin treptat, în următorii 10 ani. În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, principalii factori menţionaţi în Strategia Europa 2020 pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii trebuie să fie transpuşi în măsuri practice la nivelul Uniunii Europene şi în statele membre. Dacă vrem să îndeplinim obiectivele indicate în Strategia Europa 2020, domeniul educaţiei şi formării profesionale trebuie să fie tratat ca o prioritate esenţială a instituţiilor Uniunii Europene şi a părţilor implicate la nivel local şi regional. Raportul dnei Hirsch include măsurile Comisiei menite să doboare bariere, să sporească transparenţa şi să faciliteze compararea în vederea recunoaşterii în cadrul sistemelor de educaţie şi între acestea, subliniind faptul că este important să ne asigurăm că educaţia este adaptată mai îndeaproape nevoilor pieţei muncii, contribuind la creşterea creativităţii şi inovaţiei.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) UE şi statele membre trebuie să îşi sporească eforturile pentru a încuraja angajarea în muncă a tinerilor şi pentru a reduce nivelul şomajului în rândul acestora, în special prin îmbunătăţirea compatibilităţii dintre sistemele de formare şi nevoile pieţei muncii. Odată cu pierderea, în Europa, până în 2020, a 12 milioane de locuri de muncă ce necesită calificări reduse şi odată cu nevoia extinderii vieţii profesionale în vederea menţinerii modelului nostru social în faţa provocărilor demografice, este, de asemenea, esenţial să sporim eforturile de îmbunătăţire a formării pe tot parcursul vieţii a lucrătorilor care au început deja o carieră. În acest sens, ideea sugerată de dna Hirsch în acest raport, aceea de a crea mecanisme de stimulente destinate angajatorilor, pentru ca aceştia să îşi încurajeze angajaţii să participe la programe de formare, sună interesant. În plus, pentru a combate şomajul în rândul persoanelor cu calificări reduse, dar şi pentru a promova angajarea cetăţenilor în vârstă, este imperios necesar să încurajăm recunoaşterea calificărilor naţionale între statele membre şi să încurajăm certificarea prin validarea aptitudinilor acumulate prin intermediul stagiilor informale.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. Posibilitatea şi capacitatea de a învăţa şi de a munci într-un context internaţional reprezintă condiţii esenţiale pentru o viaţă profesională de succes într-o economie globalizată. Este nevoie din ce în ce mai mult de angajaţi mobili şi flexibili, cu experienţă la nivel internaţional. Strategia Europa 2020 enumeră principalii factori necesari pentru o creştere inteligentă (promovarea cunoaşterii, a inovării şi a educaţiei, precum şi a societăţii digitale), o creştere durabilă (producţia cu utilizarea mai eficientă a resurselor, asociată unei creşteri a competitivităţii) şi o creştere favorabilă incluziunii (creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, formarea şi eradicarea sărăciei). În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, este nevoie de măsuri practice la nivelul UE şi în statele membre, pentru a insufla viaţă strategiei. În ciuda efectelor grave pe care criza economică le are asupra pieţei muncii din Europa, se poate presupune că gradul de ocupare a forţei de muncă în Europa va creşte, cel puţin treptat, în următorii zece ani. Potrivit previziunii Cedefop privind oferta şi cererea de aptitudini în Europa, numărul de locuri de muncă noi până în 2020 este estimat la 80 de milioane.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Posibilitatea şi capacitatea de a învăţa şi de a munci într-un context internaţional reprezintă condiţii necesare pentru o viaţă profesională de succes într-o economie din ce în ce mai globalizată. Industria impune din ce în ce mai mult ca oportunităţile din domeniul educaţiei şi formării profesionale să aibă legătură directă cu cerinţele practice şi să fie orientate către soluţii. Ceea ce contează este ca aceia care au finalizat un curs de educaţie sau formare profesională să îşi poată aduce capacităţile şi aptitudinile nou formate în câmpul muncii.

Rezoluţia adoptată astăzi este un prim pas către asigurarea că lucrătorii europeni vor avea ocazia de a se adapta la cerinţele economiei. Cetăţenii trebuie să beneficieze de mijloace pentru a-şi actualiza şi extinde aptitudinile. În loc să fie privită doar ca un mijloc de a ajuta oamenii să obţină locuri de muncă mai bune, perfecţionarea trebuie să le dea acestora şansa de a configura locurile de muncă ale viitorului, şi, astfel, de a contribui activ la crearea unei economii inovatoare.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Educaţia, formarea profesională, precum şi ideea universală de „învăţare pe tot parcursul vieţii” reprezintă pietrele de temelie pentru viitorul integrării europene, care se confruntă cu provocări mereu noi în ceea ce priveşte sprijinul Strategiei Europa 2020. Trebuie să recunoaştem faptul că nivelul şomajului în rândul tinerilor creşte într-un ritm alarmant. Problemele asociate cu educaţia şi formarea profesională devin o prioritate pentru noi. Oamenii aflaţi la începutul carierei lor pot considera că şomajul are un efect negativ asupra viitoarei lor activităţi de pe piaţa muncii. Educaţia şi formarea profesională sunt elementele care fac posibilă mişcarea liberă în cadrul pieţei muncii, în conformitate cu situaţia economică schimbătoare şi cu cererile unui anumit sector economic. Merită să subliniem utilitatea şi meritele programelor educaţionale transfrontaliere existente, de exemplu programul Leonardo Da Vinci, care merită susţinerea noastră. Ele le dau cetăţenilor posibilitatea de a acumula calităţile care caracterizează o forţă de muncă mobilă.

Mobilitatea elimină dificultăţile care apar ca urmare a diversităţii naturale a diferitelor pieţe ale muncii şi le oferă lucrătorilor tineri acces pe uriaşa piaţă europeană a muncii, care este plină de provocări noi şi oportunităţi de a utiliza experienţa pe care au acumulat-o. Statele membre se confruntă cu sarcina de a facilita monitorizarea şi asistenţa în ceea ce priveşte stabilirea cooperării şi schimbul de informaţii între şcoli, instituţii de formare, centre de cercetare şi întreprinderi. Lucrătorii tineri aduc rezerve noi de cunoştinţe, aptitudini şi experienţă pe piaţa muncii a UE.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Susţin acest raport. Totuşi, consider că nivelul reducerilor făcute în programul de învăţare pe tot parcursul vieţii şi în programul „Oameni” este mult prea sever.

  Michèle Striffler (PPE), în scris. – (FR) Lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor trebuie să fie o prioritate pentru toate guvernele europene. Este necesar să le prezentăm tinerilor europeni o ofertă completă, atractivă şi competitivă în ceea ce priveşte formarea şi educaţia, o ofertă care să îi ajute să îşi găsească mai uşor un loc de muncă. În special, eu consider că educaţia profesională şi învăţarea pe tot parcursul vieţii trebuie să fie mai bine adaptate nevoilor pieţei muncii. Mai mult decât atât, studiile superioare trebuie să fie combinate cu formarea profesională, acordându-se prioritate, de exemplu, unei combinaţii de formare şi muncă. Prin urmare, am votat în favoarea raportului Hirsch.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) În Europa, nivelul şomajului în rândul tinerilor este de 21 % şi afectează în prezent mai mult de 5,5 milioane de tineri europeni, care riscă excluderea socială din cauza lipsei de oportunităţi şi sunt obligaţi să accepte locuri de muncă nesigure. Formarea şi educaţia reprezintă principalele provocări cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană, provocări menţionate în Strategia Europa 2020. Obiectivele stabilite au fost reducerea ratei abandonului şcolar la mai puţin de 10 % şi asigurarea că 40 % dintre tineri îşi finalizează studiile superioare până în 2020. Acestea sunt obiective destul de ambiţioase, însă sunt necesare pentru creşterea economică şi pentru sporirea competitivităţii statelor membre, deci pentru crearea de locuri de muncă.

Am votat în favoarea acestui raport, întrucât consider că este esenţial să avem o strategie pe termen lung, la nivelul UE, care să permită abordarea problemei şomajului structural şi pe cea a şomajului în rândul tinerilor. În acest sens, consider că este important să continuăm să susţinem întreprinderile mici şi mijlocii, întrucât acestea creează 50 % dintre locurile de muncă, dar şi să investim în procesul de învăţare continuă, pe tot parcursul vieţii. În fine, doresc să menţionez nevoia de a recunoaşte calificările profesionale, facilitând astfel o mobilitate sporită a profesioniştilor şi studenţilor.

  Niki Tzavela (EFD), în scris. – (EL) Combaterea şomajului în rândul tinerilor reprezintă una dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă UE. Pentru a rezolva această problemă, trebuie să investim mai mult în educaţia şi formarea tinerilor, pentru ca ei să fie pregătiţi pentru provocările viitoare de pe piaţa muncii, care devine din ce în ce mai pretenţioasă. De asemenea, raportul notează, destul de corect, faptul că Fondul social european ar putea contribui mai mult la educaţia celor care nu au posibilităţi financiare. De o importanţă deosebită este, aşa cum am menţionat şi eu în mai multe rânduri, propunerea de a facilita mobilitatea muncii în cadrul pieţei interne. Cooperarea europeană pentru elaborarea unei politici unitare este necesară în acest sector. Din aceste motive, am sprijinit acest raport dat.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Incompatibilitatea dintre calificările tinerilor şi nevoile pieţei muncii reprezintă unul dintre motivele pentru care în Lituania se înregistrează un nivel extrem de ridicat al şomajului în rândul tinerilor (34 %). În 2010, 52 % din totalul tinerilor şomeri (50 000) care erau înregistraţi la Agenţia lituaniană pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu aveau niciun fel de formare profesională. Imposibilitatea tinerilor din ţara mea de a-şi găsi locuri de muncă adecvate a generat un val uriaş de emigrare a tinerilor – în ultimii câţiva ani, 50 % dintre emigranţii lituanieni aveau vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani. Necesitatea de a avea o forţă de muncă mobilă şi flexibilă este în creştere, prin urmare trebuie să ajutăm forţa de muncă a Europei să se adapteze nevoilor economiei, oferindu-le lucrătorilor şansa de a-şi îmbunătăţi aptitudinile şi de a-şi extinde cunoştinţele. Este important ca formarea profesională să fie accesibilă tuturor. Sunt încântat că raportoarea înţelege acest lucru. Finanţarea FSE ar putea fi nepreţuită, contribuind la furnizarea de formare pentru grupurile neglijate din societatea lituaniană. A venit momentul ca UE să utilizeze măsuri eficiente şi creative pentru a pune în aplicare obiectivele stabilite în Strategia Europa 2020, reducând astfel rata abandonului şcolar la mai puţin de 10 % şi asigurându-se că 40 % dintre tineri beneficiază de studii universitare.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Atât tinerii, cât şi vârstnicii trebuie să aibă acces la educaţie şi formare profesională. De exemplu, atât Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii, cât şi Programul „Oameni” oferă oportunităţi nepreţuite celor care doresc să acumuleze aptitudini noi şi să găsească noi locuri de muncă. Nivelul actual al şomajului, în special în rândul tinerilor, este îngrijorător şi trebuie să facem mai multe pentru a ne asigura că tinerii au posibilitatea de a acumula aptitudini şi calificări esenţiale. Cred cu tărie că FSE poate juca un rol important în formarea şi educarea cetăţenilor. Este important ca cetăţenii cu venituri mai mici să primească ajutor financiar, care să îi ajute să participe la cursuri de formare care, la rândul lor, le-ar oferi acestora mai multe şanse de a se integra complet pe piaţa muncii.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Strategia Europa 2020 trebuie să asigure o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. O abordare bazată pe rezultate este şi ea esenţială în ceea ce priveşte învăţarea. „Învăţarea pe tot parcursul vieţii” este o prioritate absolută pentru cetăţenii noştri, de aceea accesul la educaţie şi formare profesională trebuie să reprezinte o prioritate pentru noi.

Raport: Gay Mitchell (A7-0187/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport. Acesta evaluează instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD), însă remarc importanţa mecanismului care ar trebui să urmeze anul acesta. Sunt de acord cu criticile raportorului legate de faptul că activitatea de control efectuată de către Parlament nu a fost recunoscută de către reprezentanţii statelor membre sau de către Comitetul ICD.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui Regulament (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare: lecţii învăţate şi perspective de viitor. 2011 este un moment strategic pentru a trage învăţăminte din cei patru ani de funcţionare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD). Simplificarea în continuare şi adaptarea la noile provocări, cum ar fi schimbările climatice, precum şi stabilirea dimensiunii externe a politicilor interne ale UE sunt aspecte importante, care trebuie luate în considerare. Sunt de acord cu prevederea inclusă în rezoluţie, conform căreia viitorul instrument pentru furnizarea ajutorului pentru dezvoltare acordat de UE trebuie să fie dotat în mod corespunzător din punct de vedere financiar. UE s-a angajat la obiectivul colectiv de a cheltui 0,7 % din venitul său naţional brut (VNB) pentru asistenţa oficială pentru dezvoltare (ODA) până în 2015. Nivelul actual al ajutorului european trebuie să crească în mod semnificativ pentru atingerea acestui obiectiv. Coordonarea şi diviziunea muncii trebuie să fie principiile directoare ale programării în cadrul noului instrument de dezvoltare. Ideea de documente de strategie europeană ar trebui să fie urmărită ca o chestiune de înaltă prioritate, iar Parlamentul European trebuie să se implice activ în acest proces. Parlamentul trebuie să aibă posibilitatea de a apăra specificitatea politicii de dezvoltare a UE în instrumentul de cooperare pentru dezvoltare post 2013 prin examinarea deciziilor strategice de programare pe picior de egalitate cu Consiliul.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare (ICD) este unul dintre proiectele profund altruiste ale Uniunii Europene, menite să ajute fără alte condiţii sau interese, ţările în curs de dezvoltare. Lipsa oricărui caracter utilitarist al părţii europene trebuie să oblige instituţiile de pe continent să îşi focalizeze aceste finanţări mult mai bine şi să pună accentul pe eradicarea sărăciei şi pe respectarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM).

Subliniez nevoia unei transparenţe sporite pentru toate fondurile dedicate acestui scop şi, mai important, creşterea evaluărilor de impact pe care ICD le are în rândul populaţiei din acele ţări. Pentru că aceste fonduri trebuie dublate de politici sociale eficiente, realizate la nivelul statelor în curs de dezvoltare. Aceste fonduri trebuie să reprezinte, pe termen mediu şi lung, „undiţa” cu care popoarele respective să înveţe să pescuiască şi să reuşească să se autosusţină.

Nu trebuie să uităm că 2010 a fost Anul european pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale. Tocmai de aceea, instrumentul de cooperare pentru dezvoltare trebuie să continue această luptă şi în ţările în curs de dezvoltare, contribuind semnificativ la garantarea unui trai decent pentru cât mai mulţi cetăţeni.

  Pino Arlacchi (S&D), în scris. – Scopul acestui raport privind stabilirea unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare este acela de a stabili de la un stadiu timpuriu o poziţie a Parlamentului pe marginea acestui subiect. Această poziţie trebuie să se bazeze pe lecţiile învăţate din controlul pe care l-a exercitat asupra punerii în aplicare a cooperării noastre pentru dezvoltare.

Am apreciat metoda urmată de raportor în evaluarea rezultatelor şi a modalităţilor de cooperare pentru dezvoltare ale UE. Raportorul afirmă clar că, în ciuda caracterului constructiv al dialogului cu Comisia, aceasta nu şi-a modificat comportamentul în materie de dezvoltare, aşa cum a recomandat Parlamentul. Poziţia Parlamentului s-a reflectat doar sporadic în proiectul de punere în aplicare a măsurilor prezentate de Comisie comitetului de gestionare a ICD.

Acest lucru este parţial de înţeles. Partenerul principal al raportorului a fost DG RELEX, al cărui principal mandat este promovarea intereselor UE în restul lumii. Însă cooperarea pentru dezvoltare este singura zonă de politică privind acţiunea externă (în afară de ajutorul umanitar) care nu este concepută pentru a servi intereselor UE, ci pentru a apăra interesele populaţiilor celor mai vulnerabile de pe această planetă. Având în vedere că poziţia exprimată în acest raport reflectă pe deplin acest spirit general, am votat bucuros în favoarea acestuia.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am susţinut raportul dlui Mitchell, deoarece cred că trebuie să creştem participarea parlamentelor din ţările în curs de dezvoltare atunci când se elaborează documente de strategie pentru aceste ţări, de exemplu pentru strategia de eradicare a sărăciei. Mai mult decât atât, ajutorul european pentru dezvoltare trebuie să fie finanţat în mod adecvat. Uniunea Europeană s-a angajat să aloce 0,7 % din venitul său naţional brut (VNB) asistenţei oficiale pentru dezvoltare (ODA) până în 2015, ceea ce va însemna creşterea fondurilor actuale ale ajutorului european.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Termenul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului se încadrează în durata primului instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare. Prin urmare, cooperarea în curs de desfăşurare cu autorităţile locale trebuie să fie extinsă şi trebuie dezvoltat rolul acestora în lupta împotriva sărăciei şi a foametei, în îmbunătăţirea serviciilor de sănătate şi de furnizare a apei, precum şi în încurajarea dezvoltării economice locale. Securitatea aprovizionării cu alimente, provocările sectorului agricol şi ale producerii de furaje, precum şi criza costului de trai trebuie să fie abordate în elaborarea instrumentelor de finanţare şi a politicii generale pentru cooperare şi colaborare pentru dezvoltare. Salut ceea ce s-a afirmat cu privire la subiectul raportului. Sunt de acord cu faptul că Comisia ar trebui să efectueze o analiză cuprinzătoare a sprijinului bugetar general, care să conţină detalii cu privire la sprijinul acordat anumitor sectoare, anumitor proiecte, precum şi administraţiilor locale. Aceste informaţii ar fi benefice în viitor, când se vor face eforturi pentru a aloca resurse şi fonduri într-un mod mai eficient şi, prin urmare, ar permite identificarea oricăror probleme în sistemul de distribuţie. Din aceasta ar rezulta o politică mai coerentă.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Obiectivul major al cooperării pentru dezvoltare este eradicarea sărăciei în ţările partenere, inclusiv îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Pentru a atinge aceste obiective, UE are nevoie de un instrument specific de finanţare a cooperării pentru dezvoltare. Comisia s-a angajat să prezinte o propunere legislativă pentru instrumentele de finanţare pentru acţiune externă în cursul acestui an şi să regândească structura de ansamblu a instrumentelor de finanţare externă în dezbaterea următorului cadru financiar multianual (CFM). Am votat în favoarea acestui document, care stabileşte poziţia Parlamentului cu privire la un nou instrument UE de finanţare a cooperării pentru dezvoltare. Sunt de acord că viitorul instrument al UE pentru furnizarea ajutorului pentru dezvoltare trebuie să fie dotat în mod corespunzător din punct de vedere financiar, având în vedere angajamentele pe care şi le-a asumat UE în acest domeniu, şi anume să cheltuiască 0,7 % din venitul său naţional brut (VNB) cu asistenţa oficială pentru dezvoltare până în 2015.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Am votat împotriva propunerii de rezoluţie a Parlamentului European pentru stabilirea unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltarea ţărilor, zonelor şi regiunilor în curs de dezvoltare, din cauza dorinţei exprimate în propunere în legătură cu gestionarea imigraţiei ilegale. În particular, aceasta susţine că fondurile de dezvoltare pentru migrare nu ar trebui să fie utilizate pentru consolidarea gestionării frontierelor şi pentru combaterea imigraţiei ilegale. Această poziţie este incompatibilă cu abordarea noastră politică în care consolidarea frontierelor şi combaterea imigraţiei ilegale sunt priorităţi-cheie şi, prin urmare, considerăm că ar trebui să fie investite resurse suplimentare în această direcţie. Deci am decis să votez împotriva propunerii.

  Vito Bonsignore (PPE), în scris. – (IT) Problema cooperării pentru dezvoltare este unul dintre factorii cardinali care stau la baza activităţii mele. Cred că raportul excelent elaborat de dl Mitchell evidenţiază cu brio domeniile în care Europa ar putea şi ar trebui să se descurce mai bine. Experienţa instrumentului de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD) este fundamentală în înţelegerea modului în care Uniunea Europeană ar trebui să procedeze în contextul viitorului cadru financiar multianual. Dacă vrem să eficientizăm instrumentele de finanţare, atunci trebuie să stabilim o finanţare independentă de alte măsuri, să recalculăm cotele şi să revizuim modul în care sunt puse în aplicare instrumentele. Această revizuire trebuie să se bazeze pe o politică de vecinătate sensibilă la nevoile ţărilor mai sărace şi nu doar la interesele Europei. Cred cu tărie că politica de dezvoltare a UE trebuie să fie rezultatul muncii depuse atât de către Parlament, cât şi de Consiliu, şi că articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ar trebui să i se aplice şi acestei probleme. Aceste principii au fost afirmate în mod clar în raportul în cauză şi, prin urmare, am votat pentru.

  Philippe Boulland (PPE), în scris. – (FR) Salut adoptarea raportului dlui Mitchell, care vizează stabilirea poziţiei Parlamentului în ceea ce priveşte noul instrument de finanţare menit să reglementeze cooperarea pentru dezvoltare a Uniunii Europene pe baza lecţiilor învăţate din punerea în aplicare a Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD) (instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare).

În acest sens, aş dori să subliniez faptul că în ţările, teritoriile şi regiunile în curs de dezvoltare persistă un nivel ridicat de sărăcie şi că trebuie să sporim fondurile destinate combaterii sărăciei, în special a malnutriţiei, problemelor de sănătate, educaţiei, accesului la apă potabilă, în locul avansării către sisteme de reglementare a imigraţiei, care intră în sfera altor scheme financiare.

Ajutorul pentru dezvoltare trebuie să le permită populaţiilor în cauză să rămână în zona lor geografică.

Reglementarea imigraţiei trebuie să se realizeze prin intermediul unui alt instrument financiar şi trebuie să conducă la sporirea resurselor pentru FRONTEX.

Asta a fost logica din spatele votului meu pentru acest raport.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Pentru început, aş dori să salut eforturile făcute de către Uniunea Europeană pentru eradicarea sărăciei în ţările în curs de dezvoltare. Cooperarea internaţională care vizează promovarea autosuficienţei şi independenţei acestor ţări este calea corectă către realizarea păcii sociale şi politice la nivel internaţional, care nu va afecta fundamental doar populaţiile beneficiare, ci va conduce, de asemenea, la soluţionarea problemelor de imigrare ale Europei. Sprijin, prin urmare, creşterea finanţării europene pentru această cauză, precum şi crearea unui instrument financiar concentrat exclusiv asupra acesteia.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) În contextul dezbaterii privind viitorul cadru financiar multianual (CFM) post 2013, este deosebit de important să se redefinească şi să se consolideze poziţiile pe care le-a adoptat Parlamentul în privinţa unui nou instrument UE de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD), având în vedere lecţiile învăţate din punerea în aplicare a ICD în perioada 2007-2013. Pentru început, consider că este esenţial ca acest nou instrument să continue să acorde prioritate atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). În vederea îndeplinirii acestui obiectiv – în special, eradicarea sărăciei – este esenţial ca orice instrument viitor să fie dotat cu resurse financiare adecvate şi realiste. Comisia ar trebui să se asigure că ajutorul acordat de UE este în concordanţă cu obiectivele de dezvoltare şi cu obiectivele stabilite la nivel internaţional. De asemenea, aş reitera importanţa conştiinciozităţii cu care sunt aplicate criteriile de eligibilitate pentru ţările care beneficiază de finanţare prin intermediul acestui viitor instrument. Aş dori să subliniez că noul ICD ar trebui să ofere o bază pentru un ajutor specific şi mai flexibil în situaţii de fragilitate. Consider că ar trebui să asigure legătura corespunzătoare între operaţiunile de ajutor de urgenţă, de reabilitare şi de dezvoltare. În concluzie, îl felicit pe dl Mitchell pentru raportul pe care l-a prezentat şi sprijin sugestiile pe care le include.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) În ultimele decenii, s-au derulat numeroase programe de ajutor în ţările în curs de dezvoltare printr-o varietate de organizaţii publice şi private. După cum arată raportul, nivelurile scăzute de reuşită până în prezent, lipsa coordonării în privinţa obiectivelor comune (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) şi lipsa indicaţiilor clare cu privire la modul în care ar trebui îndeplinite astfel de obiective fac necesară, şi în opinia mea, introducerea unui nou instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare. Însă acest instrument trebuie să fie conceput inteligent şi trebuie să amelioreze situaţia actuală, fără a conduce la continuarea irosirii resurselor. Dacă se doreşte ca acest proiect să fie cu adevărat eficient, trebuie să se acţioneze pe două fronturi. În primul rând, dat fiind faptul că obiectivul principal este eliminarea sărăciei, acestei cauze trebuie să-i fie alocate fonduri cu adevărat noi: nu trebuie redirecţionate fonduri de la proiecte care sunt deja în curs de desfăşurare. În al doilea rând, consider că Uniunea Europeană trebuie să se angajeze mai serios la acest proiect. Sarcinile de coordonare şi de partajare trebuie să fie principiile directoare pentru orientarea planificării în ceea ce priveşte noul instrument de dezvoltare.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Scopul acestui raport este acela de a defini poziţia preliminară a Parlamentului cu privire la un nou instrument al UE de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD), pe baza reglementării anterioare. Cred că implicarea Parlamentului din primele etape ale restructurării acestui instrument va fi de mare valoare, astfel încât sprijin această iniţiativă. Cred că valorile care caracterizează acţiunile Parlamentului European, nu în ultimul rând promovarea democraţiei şi apărarea drepturilor omului, pot contribui în mod pozitiv la constituirea unui instrument care este mai compact, eficient şi cuprinzător. În opinia mea, modul în care raportul analizează această problemă este destul de interesant: acesta propune noi abordări, care vor trebui să fie dezbătute în perioada lunilor următoare, în special în ceea ce priveşte nevoia de ajutor diferenţiat pentru ţările în curs de dezvoltare, acestea fiind împărţite în grupuri. De asemenea, demonstrează nevoia unei activităţi fiabile şi consecvente de analiză retrospectivă în acest domeniu, propunând o nouă abordare a ajutorului pentru dezvoltare pe baza unei mai mari diferenţieri în ceea ce priveşte implicarea societăţii civile, precum şi pe baza unor criterii stricte de eligibilitate.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Acum că instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD) există de patru ani, este timpul să evaluăm cum a funcţionat, în scopul de a îmbunătăţi viitoarele instrumente financiare pentru acest domeniu.

Acum este evident că este necesar ca Parlamentul să menţină controlul democratic asupra acestui instrument financiar şi asupra celor viitoare; este chiar mai clar cât de important devine pentru parlamentele naţionale ale ţărilor în curs de dezvoltare să se implice în elaborarea documentelor naţionale strategice legate de ajutoarele primite din partea Uniunii.

Sper că nivelurile ajutorului nu vor scădea, ci mai degrabă vor creşte ori de câte ori este posibil, şi că se vor căuta modalităţi pentru ca populaţiile cele mai defavorizate să beneficieze în mod eficient de acesta. Pe parcursul acestui proces, nu poate fi evidenţiat îndeajuns rolul crucial care ar trebui să-i fie atribuit societăţii civile din ţările în curs de dezvoltare. Situaţiile din ţările în curs de dezvoltare nu ar trebui să fie abordate toate în acelaşi mod, ci mai degrabă într-un mod diferenţiat, având în vedere că ajutoarele financiare tradiţionale pot deveni mai puţin importante în multe cazuri, de exemplu în cazul aşa-numitelor ţări emergente.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport elaborat de dl Mitchell se referă la Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare: lecţii învăţate şi perspective de viitor. Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 este în vigoare de patru ani şi este timpul să îl analizăm şi să învăţăm din erorile potenţiale şi/sau deficienţele care ar putea exista, deoarece Comisia intenţionează să prezinte înainte de începerea verii propuneri privind cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada post 2013. Susţin propunerile raportorului – nu în ultimul rând, îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), eradicarea sărăciei, canalizarea a 20 % din resurse către domeniul sănătăţii şi cel al învăţământului primar, acordarea unei atenţii deosebite problemelor climatice, o nouă abordare a ajutorului pentru ţările în curs de dezvoltare, care cere respectarea drepturilor omului, precum şi utilizarea mai eficientă şi eficace a resurselor limitate – deci am votat pentru.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Raportul evaluează instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD), la patru ani după ce a intrat în vigoare regulamentul care l-a pus în aplicare. Evaluarea efectuată este relevantă din mai multe puncte de vedere. Se realizează analize oportune şi critice ale ICD şi ale politicii de cooperare pentru dezvoltare a UE, pe care le considerăm echitabile şi necesare.

Raportul afirmă că scopul politicii de dezvoltare nu ar trebui să fie acela de a apăra interesele UE, ci mai degrabă pe cele ale populaţiilor celor mai vulnerabile de pe planetă; atrage atenţia asupra concentrării excesive asupra investiţiilor care urmează a fi realizate de către sectorul privat, precum şi asupra constrângerilor impuse sectorului public; avertizează în privinţa necesităţii ca fondurile să nu fie deviate de la sectoarele care deja sunt subfinanţate, dând exemplul sprijinului pentru autorităţile locale; critică orice încercare de a reduce finanţarea ICD şi a Fondului european de dezvoltare; şi subliniază, încă o dată, faptul că s-au realizat progrese suficiente cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) şi că trebuie intensificată asistenţa oficială pentru dezvoltare (ODA).

Cu toate acestea, considerăm că raportul ar fi putut şi ar fi trebuit să meargă mai departe în privinţa fiecăruia dintre aceste puncte, în special susţinând coerenţa dintre obiectivele declarate în domeniul politicii de cooperare pentru dezvoltare a UE şi diversele politici sectoriale.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Raportul evaluează instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD), la patru ani după ce a intrat în vigoare regulamentul care l-a pus în aplicare.

Evaluarea efectuată este relevantă din mai multe puncte de vedere. Se realizează analize oportune şi critice ale ICD şi ale politicii de cooperare pentru dezvoltare a UE, pe care le considerăm echitabile şi necesare.

De exemplu, raportul afirmă că scopul politicii de dezvoltare nu ar trebui să fie apărarea intereselor UE, ci mai degrabă pe cele ale populaţiilor celor mai vulnerabile de pe planetă. Acesta atrage atenţia asupra concentrării excesive asupra investiţiilor care urmează a fi realizate de sectorul privat, precum şi asupra constrângerilor impuse sectorului public, şi avertizează cu privire la necesitatea ca fondurile să nu fie deviate de la sectoarele deja subfinanţate, dând exemplul sprijinului pentru autorităţile locale. Acesta critică, de asemenea, orice încercare de a reduce finanţarea ICD şi a Fondului european de dezvoltare şi subliniază, încă o dată, faptul că nu s-au realizat progrese suficiente cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) şi că este necesară intensificarea asistenţei oficiale pentru dezvoltare (ODA).

Cu toate acestea, considerăm că raportul ar fi putut şi ar fi trebuit să meargă mai departe în privinţa fiecăruia dintre aceste puncte, în special susţinând coerenţa dintre obiectivele declarate în domeniul politicii de cooperare pentru dezvoltare şi diversele politici sectoriale ale UE.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Raportul analizează eficienţa Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD) în legătură cu dezbaterea privind cadrul financiar multianual. Pare a fi adecvată o reevaluare a structurii de ansamblu a instrumentelor de finanţare externă. Aspecte importante care ar trebui să fie luate în considerare includ o posibilă simplificare suplimentară, adaptarea la noile provocări, cum ar fi schimbările climatice, şi, de asemenea, locul potrivit pentru dimensiunea externă a politicilor interne ale UE. În opinia mea, este la fel de important să se stabilească procedurile şi structurile care vor proteja dezvoltarea ca un domeniu independent de politică, cu propriile obiective specifice.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE), în scris. – (GA) Salut raportul dlui Mitchell. Scopul raportului este acela de a defini poziţia Parlamentului European cu privire la finanţarea viitoare a cooperării pentru dezvoltare, înainte de publicarea cadrului financiar multianual post 2013. În viitor, trebuie să fie întotdeauna disponibile fonduri suficiente pentru finanţarea cooperării UE pentru dezvoltare.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Politica ajutorului pentru dezvoltare nu este nici o obligaţie altruistă, nici un mijloc de uşurare a conştiinţei fostelor puteri coloniale, acolo unde a avut loc o colonizare. Aceasta este o ramură de sine stătătoare a politicii externe; totuşi, ar trebui să fie şi o parte importantă dintr-o strategie pentru inversarea fluxurilor migratorii, care permite populaţiei să rămână sau să se întoarcă în ţara de origine şi să locuiască acolo cu demnitate şi prosperitate în creştere. Deoarece aceste două domenii se încadrează în suveranitatea statelor, majoritatea cerinţelor instituţionale şi financiare ale raportului Mitchell nu sunt acceptabile.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am salutat raportul, deoarece 2011 este un moment strategic pentru a trage învăţăminte din cei patru ani de funcţionare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD). Scopul acestui raport este acela de a stabili, de la un stadiu timpuriu, poziţia Parlamentului cu privire la un nou instrument de finanţare a cooperării UE pentru dezvoltare, pe baza învăţămintelor trase din controlul pe care l-am exercitat asupra punerii în aplicare a ICD. Am fost de acord că este necesară o abordare diferenţiată a grupului divers de ţări în curs de dezvoltare şi că ajutoarele financiare tradiţionale pot deveni mai puţin relevante pentru ţările emergente. Consider că ajutorul pentru ţările emergente, deşi promovează creşterea economică durabilă, ar trebui să se concentreze în continuare asupra consolidării politicii fiscale a ţării partenere şi asupra promovării mobilizării veniturilor interne, care ar trebui să conducă la reducerea sărăciei şi a dependenţei de ajutor. Trebuie să ne abţinem de la utilizarea sprijinului bugetar în ţări în care nu poate fi asigurată transparenţa cheltuielilor publice. Ajutorul bugetar trebuie să fie întotdeauna însoţit de acţiuni pentru a consolida controlul parlamentar şi capacităţile de audit ale ţării beneficiare şi pentru a creşte transparenţa şi accesul publicului la informaţii, iar societatea civilă trebuie să se implice în monitorizarea ajutorului bugetar.

  Jan Kozłowski (PPE), în scris. – (PL) Cred că raportul Mitchell, care este un raport extrem de bun, atinge multe aspecte esenţiale şi am decis, prin urmare, să votez în favoarea acestuia. Consider că ceea ce contează cel mai mult atunci când se analizează forma viitoare a instrumentelor de finanţare pentru dezvoltare este să reţinem faptul că obiectivul major al politicii de dezvoltare ar trebui să fie reducerea treptată a dependenţei de ajutor şi obţinerea, într-un final, a independenţei totale pentru ţara în cauză. În legătură cu aceasta, instrumentele de finanţare ar trebui să fie concepute în aşa fel încât să asigure creşterea economică pe termen lung în ţările în curs de dezvoltare.

Realizarea acestui obiectiv este strâns legată de cât de previzibil este ajutorul pentru dezvoltare, deoarece numai pe baza unui astfel de ajutor, concomitent cu mobilizarea veniturilor interne, pot construi ţările partenere o strategie de dezvoltare adecvată şi eficientă. În opinia mea, o altă problemă crucială este aceea a sporirii controlului şi influenţei Parlamentului European asupra Fondul european de dezvoltare. Cred că lipsa unui control democratic asupra acestui fond este în detrimentul transparenţei politicii de dezvoltare.

  Krzysztof Lisek (PPE), în scris. – (PL) Am votat în favoarea adoptării acestui raport. Finanţarea cooperării pentru dezvoltare necesită reglementări bine gândite, iar raportul furnizează o sinteză a ceea ce ar trebui să fie priorităţile noastre atunci când le adoptăm. Obiectivul urmărit de Uniunea Europeană în stabilirea acestui instrument este asigurarea asistenţei speciale acordate de UE ţărilor în curs de dezvoltare. În contextul luptei pe care o purtăm pentru a face faţă crizei financiare, problemele ţărilor mai sărace devin din ce în ce mai evidente. Instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare are scopul de a ajuta ţările partenere mai sărace în următoarele domenii: comerţ şi integrare regională, mediu şi gestionarea resurselor naturale, infrastructură, apă şi energie, dezvoltare rurală, agricultură şi securitate alimentară, dezvoltare umană şi coeziune socială. În plus, dorim să sprijinim dezvoltarea sistemelor de guvernare, a democraţiei, a drepturilor omului şi a reformelor economice şi instituţionale, şi să prevenim conflictele şi slăbirea statului.

Toate obiectivele menţionate mai sus au o importanţă deosebită în ceea ce priveşte consolidarea securităţii în regiunile mai sărace. Sprijinirea altor ţări să construiască societăţi democratice stabile, guvernate de principiul statului de drept, în care drepturile omului sunt respectate, iar libertatea de exprimare garantată, cu un sistem judiciar solid, apărare teritorială şi forţe armate, este un plan lăudabil. Sper că vom reuşi să îl punem în aplicare pe o scară mai largă, prin utilizarea şi mai eficientă a fondurilor.

  David Martin (S&D), în scris. – Viitorul instrument pentru furnizarea ajutorului UE pentru dezvoltare trebuie să fie dotat în mod corespunzător din punct de vedere financiar. UE şi-a asumat obiectivul colectiv de a cheltui 0,7 % din VNB-ul său pentru AOD până în 2015. Pentru a atinge acest obiectiv, nivelul actual al ajutorului european trebuie să crească în mod semnificativ. Având în vedere valoarea adăugată a ajutorului Comisiei, precum şi noul rol al Comisiei în coordonarea politicii de dezvoltare a Uniunii şi a statelor membre (articolul 210 din TFUE), cota din AOD canalizată prin intermediul bugetului UE ar trebui să rămână cel puţin stabilă. Cifrele anuale pentru noul instrument de cooperare pentru dezvoltare în perioada următoare a CFM ar trebui să crească în mod semnificativ, în termeni reali.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Este timpul să evaluăm modul în care a fost utilizat instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD), acum că există de patru ani. Acesta este singurul mod în care vom putea să îl îmbunătăţim, pentru a-l face mai eficient în viitor. Este important ca Parlamentul să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte controlul acestuia şi al viitoarelor instrumente financiare. În pofida crizei economice cu care ne confruntăm, este important ca aceste instrumente să se menţină, pentru sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare, astfel încât nivelul bogăţiei acestora să poată creşte, cu îmbunătăţirea inerentă a condiţiilor de trai ale populaţiilor din aceste aşa-numite ţări emergente.

  Louis Michel (ALDE), în scris. – (FR) Viitorul instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare trebuie să aibă la dispoziţie fonduri suficiente la sfârşitul perioadei Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Ţările donatoare ar trebui să îşi respecte angajamentul de a pune deoparte 0,7 % din PIB-ul lor pentru asistenţa oficială pentru dezvoltare (AOD) până în 2015. După cum am spus deja, nimic nu justifică o reducere a ajutorului. Asistenţa oficială pentru dezvoltare reprezintă în prezent peste 120 de miliarde de USD. Putem face mai mult şi mai bine. Cu toate acestea, a face mai mult şi mai bine nu înseamnă doar sporirea resurselor. Includerea Fondului european de dezvoltare (FED) în buget ar fi un progres semnificativ, atâta timp cât aceasta nu duce la o reducere a fondurilor totale pentru finanţare la nivelul UE. De asemenea, sunt pentru „mai mult” ajutor bugetar, fie că este general sau specific unui sector, şi pentru mai puţine proiecte, oricând criteriile macro-economice şi guvernanţa permit acest lucru. În primul rând, acest lucru ar face posibilă mobilizarea rapidă a resurselor financiare pentru a reconstrui sau consolida statul. În al doilea rând, acesta este singurul tip de ajutor de care putem fi siguri că va fi absorbit într-un mod optim. În sfârşit, cred că trebuie să ne asigurăm că acest ajutor va fi mai eficient.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Principiile UE de acordare a asistenţei pentru ţările în curs de dezvoltare care nu intră sub incidenţa Acordului de la Cotonou sau a Instrumentului european de vecinătate şi parteneriat sunt foarte importante. În ceea ce priveşte acest instrument financiar, se poate acorda ajutor financiar ţărilor ACP (grupul de state din Africa, Caraibe şi Pacific) pentru restructurarea procesului de fabricaţie a zahărului şi se preconizează sprijin financiar pentru cinci programe: securitatea alimentară; mediul şi dezvoltarea durabilă a resurselor naturale, inclusiv energia; migraţia şi acordarea azilului; investiţiile în resurse umane; rolul autorităţilor locale şi al organizaţiilor non-guvernamentale în procesele de dezvoltare. Am votat pentru.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Stimularea prosperităţii în aşa-numitele ţări în curs de dezvoltare este o măsură necesară, în special pentru a preveni situaţia în care Europa ar fi inundată de un tsunami de imigranţi. În prezent, aceasta este gestionată printr-o varietate de programe. Cu toate acestea, scopul acestui raport este acela de a spori ajutorul financiar. Nu pot sprijini acest lucru. Având în vedere dificultăţile financiare actuale din cadrul UE, nu putem oferi acum acest ajutor. În plus, statele membre şi nu UE ar trebui să determine modul în care urmează a fi utilizat ajutorul pentru dezvoltare.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Ideea de a le oferi ţărilor în curs de dezvoltare o mână de ajutor şi (de asemenea) de a le oferi sprijin financiar este demnă de laudă. Principiile umanitare şi dorinţa de echilibru global oferă motive plauzibile pentru aceasta. Uniunea Europeană oferă deja ajutor în cadrul unei varietăţi de programe. Cu toate acestea, acest raport intenţionează să stabilească mai multe instrumente, extinzând astfel ajutorul pentru dezvoltare. Totuşi, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, plăţile către ajutorul pentru dezvoltare ar trebui să fie o problemă a statelor individuale.

  Rolandas Paksas (EFD), în scris. – (LT) Cooperarea pentru dezvoltare este singura politică de acţiune externă care apără cele mai marginalizate şi mai vulnerabile grupuri ale societăţii. Comisia trebuie să depună toate eforturile pentru a se asigura că se alocă ajutor adecvat şi suficient pentru dezvoltarea sectorului privat intern şi a întreprinderilor mici şi mijlocii în ţările cu venituri mici. O atenţie deosebită trebuie acordată migraţiei. Este important să ne asigurăm că banii alocaţi combaterii imigraţiei ilegale sunt folosiţi în scopul stabilit. De asemenea, ar trebui să fie atrasă atenţia asupra faptului că, atunci când se stabileşte un nou instrument de finanţare doar pentru ţările în curs de dezvoltare, trebuie să existe o analiză aprofundată a obiectivelor generale, a domeniilor prioritare şi a rezultatelor aşteptate, precum şi o alocare de fonduri.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) 2011 este un moment strategic pentru a trage învăţăminte din cei patru ani de funcţionare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD). Comisia a anunţat că îşi va prezenta propunerile pentru cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada post 2013 înainte de vacanţa de vară, iar propunerile legislative pentru instrumentele de finanţare pentru acţiunea externă în cursul acestui an. Scopul acestui raport – pentru care votez – este acela de a stabili de la un stadiu timpuriu poziţia Parlamentului cu privire la un nou instrument de finanţare pentru cooperarea UE pentru dezvoltare, pe baza învăţămintelor trase din controlul pe care l-am exercitat asupra punerii în aplicare a ICD în ultimii patru ani. Aş sublinia necesitatea promovării următoarelor domenii ample: finanţarea adecvată în cadrul resurselor disponibile; efectul eradicării sărăciei şi criteriile asistenţei oficiale pentru dezvoltare (AOD); programele geografice şi tematice; procedurile de programare a ajutorului acordat de UE, cu o mai bună coordonare şi diviziune a muncii şi reducerea decalajului de democraţie, invitând Parlamentul să ia parte la procesul de luare a deciziilor.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare funcţionează în prezent de patru ani. Comisia îşi va prezenta în curând propunerile pentru cadrul financiar multianual post 2013 (CFM) şi propunerile legislative de instrumente de finanţare pentru acţiune externă în cursul acestui an. Scopul acestui raport este acela de a stabili de la un stadiu preliminar poziţia Parlamentului cu privire la un nou instrument de finanţare.

Raportul prezintă lecţiile învăţate, cu accent special asupra experienţei acumulate de către Parlamentul European în timpul controlului democratic pe care l-a exercitat asupra punerii în aplicare a Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD). O parte a raportului este dedicată perspectivelor pentru viitor şi, în final, raportul analizează programele geografice şi tematice, insistând asupra unor criterii de eligibilitate stricte pentru sprijinul bugetar, subliniind rolul important pe care îl joacă societatea civilă în dezvoltarea şi punerea în aplicare a procedurii actelor delegate pentru acele decizii care îndeplinesc criteriile prevăzute în articolul 290 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Am votat în favoarea acestei propuneri, astfel încât Parlamentul European să aibă posibilitatea de a exercita controlul asupra deciziilor strategice de programare, pe picior de egalitate cu Consiliul.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Deoarece au trecut patru ani de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006, şi deoarece Comisia a anunţat deja depunerea propunerilor referitoare la cadrul financiar multianual pentru perioada post 2013, este necesară o analiză succintă a rezultatelor obţinute de atunci şi a mijloacelor viitoare de dezvoltare.

Cel mai important lucru de subliniat este că aceasta este „singura zonă a politicii de acţiune externă [...] care nu a fost concepută pentru a servi interesele UE, ci pentru a apăra interesele populaţiilor celor mai marginalizate şi mai vulnerabile de pe planetă”. Ca atare, Parlamentul ar trebui să îşi asume un rol mai important, nu doar datorită diverselor moduri în care acest lucru conferă legitimitate democratică, ci, de asemenea, pentru ceea ce poate oferi din punct de vedere material şi procedural. De asemenea, trebuie subliniat faptul că obiectivul ar trebui să fie eradicarea sărăciei, prin referire la conceptul de „servicii sociale de bază”, astfel încât să se încerce atenuarea situaţiilor de vulnerabilitate extremă a populaţiilor celor mai defavorizate.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Pentru. 2011 este un moment strategic pentru a trage învăţăminte din cei patru ani în care a funcţionat Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD). Comisia a anunţat că îşi va prezenta propunerile pentru cadrul financiar multianual post 2013 (CFM) înainte de vacanţa de vară, iar propunerile legislative pentru instrumentele de finanţare pentru acţiune externă în cursul acestui an. Scopul acestui raport este acela de a stabili, de la un stadiu timpuriu, poziţia Parlamentului cu privire la un nou instrument de finanţare a cooperării UE pentru dezvoltare, pe baza învăţămintelor trase din controlul pe care l-am exercitat asupra punerii în aplicare a ICD.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Scopul raportului adoptat astăzi este acela de a defini poziţia Parlamentului cu privire la un nou instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare al Uniunii Europene, pe baza învăţămintelor trase din controlul pe care l-am exercitat asupra punerii în aplicare a Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD). Spre deosebire de Parlament, statele membre nu au părut să se concentreze asupra verificării conformităţii propunerilor Comisiei cu dispoziţiile legale ale ICD.

Ar trebui clarificat, prin urmare, că cooperarea pentru dezvoltare este singura politică de acţiune externă a UE care nu a fost concepută pentru a servi intereselor Uniunii Europene, ci pentru a apăra interesele celor mai marginalizate şi vulnerabile populaţii de pe această planetă, prin combaterea sărăciei şi dezvoltarea umană, socială şi economică durabilă – pe scurt, dreptul la o viaţă decentă pentru toţi.

Parlamentul European recunoaşte în mod clar importanţa acestor activităţi şi, prin urmare, solicită un instrument care ar permite Uniunii Europene să finanţeze astfel de acţiuni din alte surse decât ICD.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului dlui Mitchell, deoarece defineşte direcţii esenţiale şi corecte pentru viitoarea adoptare şi funcţionare a instrumentului de finanţare a cooperării pentru dezvoltare, prin învăţarea de lecţii utile din utilizarea acestui instrument de cooperare pentru dezvoltare. Fondurile UE care finanţează cooperarea pentru dezvoltare sunt un mecanism real pentru combaterea sărăciei şi pentru promovarea democratizării şi dezvoltării în ţările în curs de dezvoltare. În temeiul Tratatului de la Lisabona, UE dispune de competenţe sporite de reprezentare internaţională şi este invitată să răspundă unor provocări, precum schimbările climatice, lupta împotriva sărăciei şi transferul statului de drept şi valorilor democratice în ţările în curs de dezvoltare. Sunt de acord cu raportorul că trebuie să fie consolidate responsabilitatea democratică a tuturor politicilor de dezvoltare ale UE şi rolul activ pe care trebuie să îl aibă Parlamentul în procedura de aprobare a fondurilor de ajutor pentru dezvoltare, în baza articolului 290 din Tratatul de la Lisabona.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Sprijin acest raport, care se bazează pe performanţele instrumentului, pe control şi pe promovarea unei mai bune utilizări a banilor pentru dezvoltare în viitor.

  Michèle Striffler (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului Mitchell, deoarece trebuie să învăţăm lecţiile ultimilor patru ani de utilizare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD). Cu această ocazie, trebuie să fie definite foarte clar obiectivele şi domeniul de aplicare a acestui ajutor pentru dezvoltare.

Migraţia este un domeniu în care trebuie să acordăm prioritate coerenţei politicilor de promovare a dezvoltării. Astfel, ajutorul pentru dezvoltare ar trebui să finanţeze proiecte care vizează combaterea cauzelor profunde ale migraţiei (lupta împotriva sărăciei), însă acesta nu ar trebui să fie utilizat pentru îmbunătăţirea controlului de frontieră sau pentru combaterea imigraţiei ilegale.

  Iva Zanicchi (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea textului prezentat de dl Mitchell. Având în vedere, de asemenea, lecţiile învăţate din punerea în aplicare a instrumentului de cooperare pentru dezvoltare înainte de introducerea noului instrument post 2013, consider că Parlamentul ar trebui să aibă posibilitatea de a apăra specificitatea politicii de dezvoltare a UE prin examinarea deciziilor strategice de programare pe picior de egalitate cu Consiliul. În plus, este deosebit de important ca deciziile cu privire la obiectivele generale, domeniile prioritare şi alocarea de fonduri să fie luate utilizând procedura actelor delegate, în conformitate cu articolul 290 din TFUE.

Raport: Angelika Niebler (A7-0159/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport, deoarece amendamentele introduse de Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi a Democraţilor din Parlamentul European (S&D) au fost incluse în textul de compromis. Acestea includ puncte-cheie precum orientări generale, potenţialul de îmbunătăţire la nivelul Comisiei şi la nivelul Parlamentului European.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii referitoare la garantarea unor evaluări de impact independente. Sunt de acord cu raportoarea că evaluările de impact reprezintă un instrument-cheie în procesul legislativ, pe care legiuitorii europeni ar trebui să îl folosească mai mult pe viitor. Evaluările de impact le indică legiuitorilor posibilele consecinţe ale opţiunilor lor şi îi ajută să ia o decizie. Astfel, ele au o contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea legiferării, dar nu pot să înlocuiască în niciun caz dezbaterea politică şi procesul democratic şi legitim de luare a deciziilor de către legiuitor. Trebuie subliniat faptul că evaluările de impact nu fac decât să contribuie la pregătirea conţinutului specific al unei decizii politice. Este important ca evaluările de impact să fie complet independente şi transparente şi, în plus, ar trebui să se ţină seama de consecinţele asupra întreprinderilor mici şi mijlocii. Parlamentul are deja competenţa de a elabora propriile evaluări de impact şi de a supune evaluările de impact ale Comisiei unei verificări aprofundate. Totuşi, această procedură s-a aplicat foarte rar până acum. Sunt de acord cu poziţia exprimată în raport că Parlamentul European ar trebui să se folosească mai des de competenţele deţinute în acest domeniu.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Sunt convinsă că evaluările de impact îi vor ajuta pe cei care pregătesc deciziile politice. De aceea am susţinut raportul dnei Nieble referitor la modificările care trebuie operate în legătură cu evaluările de impact, în special introducerea unui mecanism independent. Membrii Comitetului de evaluare a impactului (CEI) ar fi verificaţi de Parlamentul European şi de Consiliu. În consecinţă, nu ar mai primi instrucţiuni din partea preşedintelui Comisiei.