Dezbateri

Miercuri, 8 iunie 2011 - Strasbourg

12. Mandatul european de arestare (dezbatere)

  Preşedintă. – Următoarea chestiune priveşte întrebările orale adresate Consiliului si Comisiei în legătură cu mandatul european de arestare.

  Jan Philipp Albrecht , autor. – (DE) Dnă preşedintă, astăzi dezbatem problema mandatului european de arestare. Este timpul ca această discuţie să fie pusă pe agendă. Am transmis o întrebare prin intermediul grupurilor, depunând o dezbatere privind reformarea mandatului european de arestare şi a aplicării acestuia şi solicităm Comisiei şi Consiliului să răspundă cu propuneri.

Mandatul european de arestare a fost anunţat drept un exemplu perfect al recunoaşterii reciproce în domeniul justiţiei şi al politicilor. Atunci când mandatul european de arestare a fost votat ca decizie cadru, Parlamentul European a declarat întotdeauna clar că, pe de o parte, condiţiile pentru aplicarea mandatului european de arestare sunt relativ stricte, motiv pentru care ar trebui aplicat doar infracţiunilor cu adevărat grave, ar trebui aplicat în mod proporţionat, iar standardele de procedură în Uniunea Europeană ar trebui, în acelaşi timp, armonizate. Niciuna dintre aceste obligaţii nu a fost îndeplinită în totalitate. În multe cazuri specifice, mandatul de arestare nu este aplicat în mod proporţionat, aşa cum se poate vedea în rapoartele pe care le avem la dispoziţie. Prin urmare, trebuie să ajustăm procedurile, atât în ceea ce priveşte practica, cât şi legislaţia. Datorită activităţii dnei vicepreşedinte Reding, după zece ani, înregistrăm în sfârşit progrese în ceea ce priveşte armonizarea standardelor de procedură. Totuşi, este esenţial să continuăm să înregistrăm multe alte progrese, inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile de încarcerare a deţinuţilor şi problema standardelor individuale în domeniul protecţiei juridice.

În viitor, singura noastră îngrijorare nu ar trebui să fie doar cooperarea între poliţie şi autorităţile judiciare în ceea ce priveşte recunoaşterea reciprocă; trebuie, de asemenea, să privim stabilirea unor standarde de procedură. Totuşi, mandatul european de arestare trebuie să fie modificat astăzi, iar aplicarea acestuia este în mod evident incompatibilă cu standardele solicitate de noi, în special în ceea ce priveşte verificarea proporţionalităţii în cazuri individuale.

  Simon Busuttil, autor. – (MT) Dnă preşedintă, mandatul european de arestare s-a dovedit a fi un instrument foarte util în căutarea justiţiei mai departe de graniţele naţionale. Ne-a ajutat să ne deschidem graniţele naţionale, transmiţând un mesaj clar infractorilor că nu mai pot fugi în altă ţară pentru a evita urmărirea. Este, prin urmare, important ca mandatul european de arestare să fie privit ca un instrument util care a avut rezultate bune.

Totuşi, are şi deficienţe, de exemplu în cazul în care este emis pentru infracţiuni considerate prea minore pentru ca acesta să fie justificat. Nu mă aştept ca mandatul european de arestare să fie emis deoarece cineva este prins furând două cauciucuri de maşină într-o altă ţară, aşa cum s-a întâmplat în trecut. Pedeapsa nu este pe măsura infracţiunii şi duce la o lipsă de încredere într-un instrument important şi util.

Prin urmare, trebuie să analizăm defectele sistemului şi ale aplicării acestuia fără a distruge utilitatea acestui mandat.

De aceea transmitem această întrebare parlamentară Comisiei, pentru a ne ajuta să înţelegem cum a fost utilizat mandatul în ultimii ani. Aceste informaţii ne vor ajuta să decidem dacă trebuie să-l actualizăm pentru a garanta corecta sa aplicare.

  Sarah Ludford, autoare. – Dnă preşedintă, Grupul Liberal din Parlamentul European a sprijinit întotdeauna mandatul european de arestare datorită importanţei sale în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere grave. Totuşi, în acelaşi timp, grupul meu a subliniat întotdeauna că sistemul mandatului european ar fi incomplet fără înregistrarea unor progrese în ceea ce priveşte drepturile procedurale la apărare în Europa. Am criticat în mod constant Consiliul pentru faptul că nu a înregistrat progrese cu privire la agenda respectivă în baza propunerii cuprinzătoare a Comisiei.

Acum modificăm în sfârşit situaţia privind drepturile la apărare şi o felicit pe dna vicepreşedintă Reding pentru angajamentul său faţă de acest program în cadrul foii de parcurs. Întrebarea este: va fi oare acest lucru de ajuns pentru a compensa deficienţele mandatului european de arestare? Nu cred. Trebuie, de asemenea, să facem ceva în privinţa modului de operare a sistemului mandatului european de arestare.

Totuşi, haideţi să observăm succesele: în perioada 2005-2009, mandatul de arestare a asigurat extrădarea a aproape 12 000 de traficanţi de droguri, infractori sexuali ale căror victime au fost minorii, violatori şi alţii. Printre aceştia, Hussain Osman, unul dintre participanţii la tentativa de atentat cu bombă din Londra în anul 2005. Niciun londonez nu-i poate fi nerecunoscător mandatului european de arestare în lumina acestui fapt. Acesta a fost extrădat în şase săptămâni, din Italia.

Totuşi, cel puţin în Regatul Unit, şi vom auzi acest lucru mai târziu, mandatul european de arestare a devenit un băţ favorit cu care euroscepticii lovesc reputaţia Uniunii Europene. Cauza lor a fost sprijinită de câteva cazuri notorii de încălcare a drepturilor omului. De altfel, Regatul Unit primeşte cel mai mare număr de solicitări de predare, după Germania.

Atât Comisia, cât şi organizaţiile pentru drepturile la apărare cum sunt Fair Trials International - declar că sunt interesată, sunt un susţinător al acesteia - şi Justice, al cărei consiliu îl prezidez, au indicat deficienţe ale mandatului de arestare. Problema utilizării acestuia pentru infracţiuni minore, lipsa reprezentării legale în statul emitent, perioade lungi de arest preventiv, lipsa cauţiunii pentru persoanele care nu sunt cetăţenii statului emitent şi condiţiile de detenţie necorespunzătoare sunt toate menţionate pe bună dreptate. Comisia nu consideră că trebuie să reformăm mandatul european de arestare. Consider că trebuie să reconsiderăm acest lucru.

În primul rând, trebuie să avem o bază mult mai solidă pentru a cere o verificare a proporţionalităţii, pentru a nu acoperi infracţiunile minore. În al doilea rând, trebuie să realizăm o verificare explicită a drepturilor omului în statul executant. Acest lucru trebuie să devină explicit, nu implicit. În al treilea rând, trebuie să fie recunoscut atunci când nu este rezonabilă executarea unui mandat european de arestare, pentru ca cineva să nu fie urmărit de alerte în Sistemul de Informaţii Schengen în întreaga Europă, deşi predarea sa a fost refuzată pe motive întemeiate.

Trebuie, de asemenea, să facem ceva cu privire la situaţia cauţiunii, nu în ultimul rând prin punerea în aplicare a deciziei cadru referitoare la ordinele de supraveghere.

Trebuie, într-adevăr, să existe modificări în ceea ce priveşte mandatul european de arestare, dar în esenţă a fost un succes. Cei care îl pun la îndoială trebuie să se întrebe dacă ar prefera să treacă ani buni până când infractorii să ajungă în instanţă şi justiţia să-şi facă datoria, deoarece extrădarea tradiţională durează prea mult şi are prea multă birocraţie.

  Birgit Sippel , autor. – (DE) Dnă preşedintă, în timpul dezbaterii privind constituţia maghiară, am auzit de mai multe ori critica conform căreia aceasta este o dezbatere politică. Sunt complet surprinsă de acest lucru, deoarece Parlamentul se află aici exact pentru dezbateri politice; prin urmare, aş dori să încep acest subiect stabilind şi cadrul politic.

Infracţiunile, şi în special crima organizată, nu au fost niciodată oprite de graniţe sau controale de graniţă. Prin urmare, nu are sens să ridicăm din nou graniţe în Europa şi să limităm modul în care populaţiile noastre se unesc. Dimpotrivă: ceea ce ne trebuie este o continuare a dezvoltării cooperării între statele noastre membre şi a cooperării transfrontaliere a autorităţilor poliţiei şi justiţiei.

În acest domeniu, mandatul european de arestare s-a dovedit a fi, în repetate rânduri, un instrument important şi de succes. În acelaşi timp, însă, acest instrument va fi discreditat dacă mandatele europene de arestare sunt utilizate să spunem pentru biciclete furate sau doar pentru a continua interogatorii. Regret să spun că şi eu am descoperit că este utilizat atunci când poate s-a decis neexecutarea unui mandat de arestare, deoarece există dovezi care arată că a fost emis pe nedrept şi acest lucru nu este apoi respectat de statul membru emitent - având drept rezultat o situaţie nefericită în care cetăţenii în cauză sunt arestaţi în mod repetat de fiecare dată când trec graniţa. Acest lucru nu ajută deloc la creşterea încrederii în sistemele juridice europene.

De ce se întâmplă acest lucru? Are textul directivei o marjă prea mare de manevră? Este vorba despre o punere în aplicare incorectă în statele membre sau despre o informare inadecvată? Trebuie să clarificăm aceste puncte, statele membre trebuie să facă îmbunătăţiri unde este cazul, iar Comisia trebuie să acţioneze pentru prevenirea acestei utilizări necorespunzătoare. Acesta este singurul mod de a preveni deteriorarea permanentă a unui instrument de succes şi pierderea încrederii în măsurile respective.

În plus, toate aceste experienţe arată cât de important este să înregistrăm în sfârşit progrese în ceea ce priveşte foaia de parcurs pentru drepturile procedurale. În interesul siguranţei juridice a tuturor celor implicaţi, trebuie să avem aceleaşi drepturi în întreaga Europă pentru cei acuzaţi de infracţiuni şi trebuie să existe informaţii obligatorii privind drepturile respective.

Fac apel la Comisie să exercite presiune pentru a contracara posibila opoziţie în toate aceste puncte; sunt sigură că pot conta pe sprijinul Parlamentului în această problemă.

(Vorbitoarea a fost de acord să răspundă la o întrebare în conformitate cu procedura cartonaşului albastru menţionată la articolul 149 alineatul (8))

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD). – Dnă preşedintă, dra Sippel a descris mandatul european de arestare ca pe un bebeluş. Nu este, de fapt, mai degrabă un monstru Frankenstein? Nu ar trebui ea să accepte oare acest lucru?

  Birgit Sippel , autor. – (DE) Nu sunt sigură dacă să vă răspund la întrebare, deoarece este mai degrabă un comentariu polemic. Totuşi, cifrele arată că mandatul european de arestare este un instrument adecvat pentru lupta împotriva infracţionalităţii în spaţiul unificat al Europei. Infracţionalitatea nu este naţională; infracţionalitatea este internaţională şi trece graniţele. De aceea trebuie să acţionăm transfrontalier. Trebuie să soluţionăm problemele iniţiale ale mandatului european de arestare şi să oprim proasta sa întrebuinţare. Ca instrument, însă, este indispensabil.

  Gerard Batten, autor. – Dnă preşedintă, încă din anul 2004, am avertizat că mandatul european de arestare ar putea fi utilizat drept instrument de oprimare împotriva dizidenţilor politici. Acest lucru se întâmplă acum în cazul lui Julian Assange. Există multe nereguli în cazul suedez împotriva sa. Domnul Assange nu a fost încă acuzat de o infracţiune anume. În cazul investigaţiei anterioare împotriva sa, pentru ceea ce suedezii desemnează „agresiune sexuală”, un procuror şef în Stockholm a dispus încetarea urmăririi penale cu aproape patru luni înaintea emiterii mandatului european de arestare. Investigaţia repusă pe rol care a dus la mandatul european de arestare a arătat că procurorul nu a audiat martori care puteau duce la eliberarea dlui Assange.

Avizul juridic independent din Anglia a arătat că acuzaţiile împotriva dlui Assange nu ar constitui viol conform dreptului englez. Avocatul părţii reclamante din Suedia a declarat că doamnele nu pot spune dacă actele în sine constituie viol, deoarece nu sunt avocate. Totuşi, căsuţa de marcat de pe mandatul european de arestare pe care scrie viol nu conţine nicio definiţie sau explicaţie cu privire la natura infracţiunii.

Dl Assange a rămas în Suedia cinci săptămâni să răspundă la acuzaţii, dar nu a fost interogat, deoarece investigaţia a fost întârziată în mod nejustificat. Dl Assange a ajuns în Suedia la mai puţin de o lună de la publicarea WikiLeaks a documentelor secrete despre războiul din Afganistan şi a anunţat că avea mai multe dezvăluiri de făcut. Persoane la nivel înalt din SUA au solicitat ca dl Assange să fie asasinat sau răpit şi guvernul american să acţioneze ca şi cum ar fi în război cu WikiLeaks, pe care o descrie drept organizaţie teroristă.

Toate acestea coincid cu emiterea convenabilă a mandatului european de arestare împotriva sa. Suedia are o relaţie apropiată cu SUA în ceea ce priveşte schimbul şi cooperarea în domeniul informaţiilor secrete, ceea ce pune la îndoială neutralitatea percepută a Suediei. De ce ar dori SUA ca dl Assange să fie extrădat în Suedia? Americanii încă mai instrumentează cazul împotriva sa şi nu ştiu de ce să-l acuze, la drept vorbind. Fără o acuzaţie, SUA nu-l poate extrăda din Regatul Unit, dar au nevoie ca el să fie închis undeva în timp ce o găsesc, împiedicându-l să se întoarcă în Australia.

Mandatul european de arestare reprezintă oportunitatea perfectă. După cum am declarat de multe ori în acest Parlament, în cadrul mandatului european de arestare, extrădarea - sau mai degrabă predarea judiciară, pentru a utiliza termenul corect - este acum doar o simplă formalitate birocratică. Efectiv nu există garanţii reale. Acestea fiind spuse, întrebarea mea adresată Consiliului şi Comisiei nu este: se face acum abuz de mandatul european de arestare în scopuri politice? Ci: se poate face abuz de acesta? Consiliul şi Comisia vor trebui să recunoască faptul că se poate, dacă sunt sinceri. Pot face acest lucru acum? În opinia mea, dovezile arată că acest lucru se întâmplă cu siguranţă în cazul Julian Assange.

  Cornelis de Jong, autor. – (NL) Dnă preşedintă, textul întrebărilor cu solicitare de răspuns oral poate părea abstract şi teoretic, dar mandatul european de arestare priveşte totuşi soarta oamenilor, drepturile omului şi libertăţile fundamentale.

În Olanda, s-a acordat multă atenţie sorţii lui Cor Disselkoen. În anul 1997, acest întreprinzător olandez a fost condamnat pentru încălcarea normelor fiscale poloneze. A petrecut două luni în închisoare pentru aceasta, în condiţii cumplite. Plătind o sumă foarte mare drept cauţiune, a fost eliberat şi timp de douăsprezece ani nu a mai auzit nimic despre acest caz. Totuşi, anul trecut, Polonia a solicitat extrădarea acestui antreprenor. Cu această ocazie, Polonia a utilizat mandatul european de arestare. Acum zece zile a fost transferat în Polonia. Avocatul dlui Disselkoen spune că a fost deţinut într-o închisoare la fel de murdară şi supraaglomerată ca şi cea în care a fost deţinut în anul 1997. În mod contrar tuturor normelor, consultaţia între Disselkoen şi avocatul său a fost înregistrată cu o cameră video. În plus, au fost adăugate alte patru noi capete de acuzare cazului său. Judecătorul a insinuat chiar că acestea ar putea duce la un nou mandat de arestare. Disselkoen a achitat din nou o sumă mare de bani drept cauţiune şi s-a întors în Olanda, dar acest caz arată că mandatul european de arestare poate duce la situaţii degradante.

În raportul său, Comisia a demonstrat că este conştientă de aceste probleme care o îngrijorează. Acesta este motivul pentru care grupul meu îşi pune speranţa în dna comisar. Dnă comisar, puteţi oferi personal o explicaţie privind modul în care cerinţele de proporţionalitate ar trebui interpretate şi puteţi face ca acestea să fie adoptate de Consiliu? Vă puteţi asigura că vom avea dreptul de a contesta un mandat de arestare atât în statul membru care a emis mandatul, cât şi în statul membru care-l execută? Sunteţi de acord că ar trebui să fie posibilă refuzarea constantă a executării mandatelor de arestare în numele unor ţări în care condiţiile din închisoare şi casele de detenţie rămân inumane, că mandatul european de arestare va fi supus unei evaluări privind drepturile omului şi că Cor Disselkoen nu trebuie să se teamă pentru noi suferinţe?

  Timothy Kirkhope, autor. – Dnă preşedintă, nimeni nu poate nega impactul pozitiv pe care mandatul european de arestare l-a avut în cazul infracţionalităţii transfrontaliere. A contribuit până acum la extrădarea a aproape 12 000 de traficanţi de droguri, persoane vinovate de delicte sexuale împotriva copiilor, violatori şi terorişti şi a evitat procedurile de extrădare îndelungi din acest proces. Viteza acestui instrument a fost nepreţuită, având în vedere libertatea de a trece graniţele şi creşterea ratei criminalităţii transfrontaliere. Totuşi, acest instrument nu a fost menit să investigheze şi să pedepsească infracţiunile minore cum este furtul unui porc, furtul unei ciocolate sau depăşirea limitei de descoperit de cont la bancă.

Ceea ce vedem astăzi este o întâmplare rară. Aproape toate grupurile politice şi toate naţionalităţile reunite aici spun că acum este momentul pentru a revizui, reevalua şi modifica, dacă este cazul. Proporţionalitatea, protecţia şi despăgubirile sunt cheia pentru reformarea acestui instrument.

Lucrăm în prezent la ordinul european de anchetă, partenerul mandatului european de arestare. Este esenţial să nu facem din nou aceleaşi greşeli. Trebuie să redactăm această nouă legislaţie cu o memorie de lucru clară în ceea ce priveşte deficienţele şi obstacolele mandatului european de arestare.

Au fost pur şi simplu prea multe exemple de condiţii sub standard pentru deţinuţi, prea multe mandate emise greşit şi prea multă lipsă de despăgubiri pentru cei care au fost victimele erorilor. Mă tem că progresăm în ceea ce priveşte ordinul european de anchetă, în timp ce temelia acestuia şi mandatul european de arestare pe care se bazează se clatină în mod clar. Trebuie să reconstruim încrederea şi valoarea acestui instrument şi să-l rezervăm pentru infracţiunile cele mai grave, garantând şi menţinând în acelaşi timp cele mai înalte standarde cu privire la utilizarea acestuia.

(Vorbitorul a fost de acord să răspundă la o întrebare în conformitate cu procedura cartonaşului albastru menţionată la articolul 149 alineatul (8))

  Gerard Batten (EFD). – Dnă preşedintă, aş dori să-i adresez dlui Kirkhope această întrebare, deoarece este de acord că mandatul european de arestare trebuie revizuit şi reevaluat – părerea mea ar fi mult mai puternică decât aceasta, dar nu contează. A menţionat mandatul european de anchetă şi cred că spunea că acesta ar putea constitui un pas prea departe.

Dar este conştient că în propriul guvern, una dintre primele acţiuni ale ministrului de interne, Theresa May, la preluarea funcţiei, a fost adoptarea ordinului european de anchetă, ceea ce înseamnă că acum nu putem renunţa la acesta şi va trebui să acceptăm orice iese din maşina de tocat legislativă, deoarece acest lucru va fi supus votării cu majoritate calificată şi rezultatul final nu poate fi determinat? Este oare acesta un alt act de limbaj echivoc al conservatorilor, în care aici vorbesc împotriva acţiunilor Uniunii Europene, dar le aprobă în propriul nostru parlament?

  Timothy Kirkhope (ECR). – Dle preşedinte, poziţia cu privire la guvernul britanic în ceea ce priveşte atât mandatul european de arestare, cât şi ordinul european de anchetă este că în mod clar simt că au o obligaţie – pe bună dreptate, de altfel – să facă ce este mai bine pentru Regatul Unit cu privire la infracţionalitatea transfrontalieră. Am fost victimele unui număr imens de infracţiuni, şi în special ale terorismului, după cum este conştient stimatul domn. Sunt convins că îmi va fi alături în ceea ce priveşte eliminarea acestei infracţionalităţi şi colaborarea transfrontalieră este cea mai bună cale de a realiza acest lucru.

Bineînţeles, ordinul european de anchetă trebuie implementat cu grijă. Dar simpla adoptare a acestuia şi a conceptului acestuia, aşa cum a făcut guvernul, nu este, bineînţeles, ultima strigare. Ceea ce trebuie să observăm sunt detaliile acestui ordin; trebuie să-l punem în aplicare eficient şi să-l facem să funcţioneze alături de mandatul de arestare. Dar faptul că l-am adoptat este o bună indicaţie a faptului că suntem hotărâţi să abordăm infracţionalitatea transfrontalieră. Sunt convins că distinsul domn împărtăşeşte dorinţa noastră în acest sens.

  Enikő Győri, preşedintă în exerciţiu a Consiliului. – Dnă preşedintă, mandatul european de arestare a devenit unul dintre cele mai de succes instrumente ale recunoaşterii reciproce în cadrul Uniunii Europene. Prin urmare, sunt foarte recunoscătoare că aţi iniţiat această dezbatere.

Consiliul a acordat multă atenţie şi energie acestui aspect, nu în ultimul rând prin evaluarea reciprocă inter pares privind aplicarea practică a acestui instrument care a fost realizată în statele membre pe o perioadă de trei ani. Avantajele mandatului european de arestare sunt mult mai multe decât posibilele inconvenienţe ale acestuia. Datorită mandatului european de arestare, Uniunea a reuşit să reducă termenele de predare în mod considerabil, în multe cazuri de la unul sau doi ani la una sau două luni. Sistemul de extrădare prealabil era anevoios şi nu mai era adecvat într-o lume modernă a graniţelor deschise şi a infracţionalităţii transfrontaliere serioase şi organizate.

În ceea ce priveşte aspectul proporţionalităţii, deşi au existat câteva cazuri mai puţin grave pentru care s-a emis mandat european de arestare, competenţa de a decide pentru ce infracţiuni lansează procedurile îi aparţine în definitiv fiecărui stat membru. Acest lucru este rezultatul faptului că, spre deosebire de extrădare, mandatul european de arestare este un sistem complet judiciar. Un mandat european de arestare se bazează întotdeauna pe o decizie judiciară din statul emitent şi decizia de a emite sau nu mandat european de arestare îi aparţine autorităţii judiciare naţionale. Dacă există o problemă de proporţionalitate, nu este cauzată de instrument sau de decizia cadru a mandatului european de arestare; este mai degrabă rezultatul politicilor de justiţie penală din fiecare stat membru. Consiliul a fost destul de ferm cu privire la faptul că mandatul european de arestare nu ar trebui utilizat în cazuri în care arestul preventiv nu este oportun.

Consiliul a făcut apel, de asemenea, ca practicienii acestui instrument să aibă în vedere şi să obţină consultanţă cu privire la utilizarea alternativelor mandatului european de arestare. Având în vedere eficienţa globală a acţiunilor penale, alternativele respective ar putea include utilizarea unor instrumente mai puţin coercitive de asistenţă juridică reciprocă în cazurile în care acest lucru este posibil, utilizând video-conferinţa pentru suspecţi, convocarea înfăţişării cuiva în faţa unui judecător prin intermediul unei citaţii, utilizând Sistemul de Informaţii Schengen pentru stabilirea localităţii de rezidenţă a unui suspect sau utilizarea deciziei cadru privind recunoaşterea penalităţilor financiare.

Totuşi, aceste evaluări trebuie să fie realizate întotdeauna de autoritatea emitentă. Mandatele europene de arestare sunt emise în legătură cu urmăriri sau condamnări definitive în statul emitent. Aceste decizii judiciare sunt bazate pe materialul pe care judecătorul sau procurorul îl are la dispoziţie în statul emitent.

În plus, nu ar trebui să ignorăm victimele. În majoritatea cazurilor, victimele infracţiunii se află în statul emitent, nu în cel executant, aşadar prin întârzierea judecării şi examinării cazului, se subminează şi drepturile victimelor. Justiţie întârziată înseamnă justiţie refuzată, nu doar pentru suspecţi, ci şi pentru victime. Un proces rapid este şi în interesul victimelor, pentru ca drepturile acestora să fie respectate. Consiliul are intenţia de a adopta o foaie de parcurs propusă de Preşedinţia ungară pentru consolidarea acestor drepturi. Soluţia principiului proporţionalităţii nu poate fi, prin urmare, modificarea bazelor sistemului mandatului european de arestare, care funcţionează bine şi a îmbunătăţit radical sistemul anterior de extrădare.

În ceea ce priveşte drepturile apărării, aş dori să remarc în primul rând că, spre deosebire de extrădare, mandatul european de arestare este un sistem pe deplin judiciar care, în sine, este deja o garanţie majoră. Un mandat european de arestare se bazează întotdeauna pe o decizie judiciară în statul emitent şi poate fi executat în statul executant doar printr-o decizie judiciară. Persoana va fi întotdeauna capabilă de a exercita pe deplin drepturile de apărare în statul membru emitent unde are loc procesul de fond. Acest lucru este în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Acest lucru nu implică faptul că persoana împotriva căreia a fost emis mandatul european de arestare nu este, şi nu ar trebui să fie capabil de a exercita orice drept în statul executant. Directiva 2010/64 din 20 octombrie 2010 prevede dreptul la interpretare şi traducere în procedurile penale şi se aplică şi executării mandatului european de arestare.

În plus, salutăm faptul că o propunere recentă a Comisiei pentru o directivă a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la dreptul de informare în procedurile penale prevede dreptul la informaţii scrise în procedura mandatului european de arestare.

Au fost exprimate îngrijorări cu privire la faptul că o decizie negativă cu privire la un mandat european de arestare nu duce neapărat la o radiere a alertei corespunzătoare din Sistemul de Informaţii Schengen. Totuşi, alerta SIS este un mijloc de transmitere a mandatului european de arestare. În ultimă instanţă, doar autoritatea emitentă care a introdus alerta o poate retrage.

În cazurile în care un stat membru refuză, ca urmare a procedurilor judiciare, să execute un mandat european de arestare, persoana în cauză va fi eliberată. Dacă refuzul de executare a mandatului european de arestare este definitiv, este clar că persoana nu mai poate fi arestată în acel stat membru ca urmare a acestui instrument. Totuşi, orice refuz de a executa un mandat european de arestare nu-l invalidează pe acesta. El rămâne un titlu valabil pentru arestarea persoanei în cauză în statul membru emitent şi, într-adevăr, în orice alt stat membru. Acest lucru nu are nicio legătură cu sistemul mandatului european de arestare ca atare şi acesta este, de exemplu, şi cazul sistemului de extrădare.

Pentru a încheia, în ceea ce priveşte condiţiile de încarcerare, ele ar putea, bineînţeles, fi îmbunătăţite în anumite cazuri, dar acesta nu este un subiect specific implementării mandatului european de arestare. Este răspunderea autorităţilor din fiecare stat membru în parte să asigure conformitatea condiţiilor de încarcerare cu standardele, indiferent dacă persoanele au fost predate din alte state membre sau nu.

  Viviane Reding, vicepreşedintă a Comisiei. – Dnă preşedintă, după cum probabil ştiţi, Comisia a adoptat un raport privind implementarea mandatului de arestare la data de 11 aprilie anul curent. Acest raport se axează pe aspectele fundamentale ale funcţionării mandatului de arestare, subliniind pentru prima oară de când a devenit operaţional în luna ianuarie 2004 nu doar succesele, ci şi deficienţele sale.

S-au spus deja multe despre succese. Permiteţi-mi doar să subliniez că în perioada 2005-2009, au fost emise aproape 55 000 de mandate europene de arestare, aproximativ 12 000 au fot executate şi, în perioada respectivă, aproape 60 % dintre persoanele solicitate au consimţit la predarea lor, în medie în 14-17 zile. Termenul mediu de predare pentru cei care nu au consimţit a fost de 48 zile şi acest lucru contrastează favorabil cu poziţia dinaintea mandatului european de arestare de o medie de un an pentru extrădarea persoanelor solicitate şi a consolidat fără îndoială libera circulaţie a persoanelor.

De aceea, consider că toată lumea din acest Parlament este de acord că mandatul de arestare este un instrument important pentru a prinde infractorii şi a face sistemele noastre de justiţie mai eficiente. A fost esenţial în distrugerea cercurilor pedofile şi prinderea criminalilor şi teroriştilor şi de aceea şi există.

Totuşi, şi aceasta este o mişcare recentă, observăm că numărul mandatelor de arestare emise a crescut dramatic din anul 2007. În anumite cazuri, este utilizat într-o manieră nu tocmai proporţionată de a extrăda suspecţi, adesea pentru infracţiuni minore: furtul unei biciclete sau al unui purcel. Acest lucru este inutil şi poate dăuna legitimităţii acestui puternic instrument european de recunoaştere reciprocă. Tocmai de aceea, Comisia face apel la acţiune.

În primul rând, Comisia face un apel ca statele membre ale Uniunii Europene să exercite un test de proporţionalitate atunci când solicită un mandat de arestare şi să umple golurile în locurile în care legislaţia lor nu este în deplină concordanţă cu decizia cadru care înfiinţează mandatul de arestare. Le solicităm, de asemenea, statelor membre să se asigure că practicienii în domeniul dreptului, cum sunt procurorii, nu vor emite mandate de arestare pentru infracţiuni minore.

De aceea, vom prezenta într-un Manual privind mandatul de arestare liniile de urmat la acel nivel. Vom emite şi propuneri până la sfârşitul anului 2011 pentru a accelera formarea în domeniul mandatului de arestare pentru autorităţile poliţieneşti şi practicienii în domeniul dreptului, pentru a asigura consecvenţa şi eficienţa modulului în care acesta este aplicat şi pentru a creşte conştientizarea noilor garanţii europene în ceea ce priveşte drepturile procedurale.

Vorbind despre garanţiile pentru drepturile procedurale, raportul reflectă şi importanţa globală a drepturilor omului şi a încrederii reciproce în sistemele judiciare ale statelor membre. De aceea, Comisia a început să stabilească drepturi procedurale pentru persoanele luate în custodie.

În primul rând, reguli minime privind dreptul la interpretare şi traducere, care au fost adoptate încă din anul 2010. În al doilea rând, dreptul la informare despre drepturi - comunicarea în scris a drepturilor - cu privire la care se va ajunge la un acord în curând. Chiar astăzi, Comisia a adoptat a treia propunere privind drepturile procedurale, propunerea de asigurare a accesului la un avocat şi dreptul de a anunţa o persoană terţă atunci când o persoană este privată de libertate. Va include o prevedere referitoare la accesul la un avocat atât în statul emitent, cât şi în cel executant în cazurile de mandat european de arestare.

Toate aceste drepturi procedurale se aplică mandatului de arestare. Aceste măsuri au menirea de a preîntâmpina posibilitatea ca dovezile să fie obţinute prin încălcarea drepturilor fundamentale ale suspecţilor.

Aş dori, de asemenea, să răspund la întrebarea specifică adresată de autori. Comisia nu cunoaşte dovezi conform cărora solicitarea adresată de Suedia Regatului Unit privind predarea dlui Assange pentru a răspunde acuzaţiilor de infracţiuni sexuale indică faptul că sistemul mandatului european este utilizat în alte scopuri.

Predarea în baza Deciziei cadru a Consiliului care instituie mandatul european de arestare este o procedură pe deplin judiciară în care guvernele nu au absolut nicio posibilitate de a interveni în proces. În cazul menţionat de Parlament, procedura a fost gestionată de autorităţile judiciare britanice şi suedeze fără intervenţia guvernelor.

În ceea ce priveşte cealaltă întrebare referitoare la posibila extrădare în Statele Unite, aş dori să subliniem că nu cunoaştem, până în prezent, existenţa unei solicitări cu privire la o posibilă extrădare în Statele Unite. Dar dacă ar exista o solicitare, acest lucru s-ar putea întâmpla doar cu consimţământul statului membru care efectuează predarea, în acest caz Regatul Unit. Deoarece în conformitate cu articolul 28 din Decizia-cadru a Consiliului, o persoană care s-a predat în temeiul unui mandat european de arestare nu va fi extrădată unui stat terţ fără consimţământul autorităţii competente din statul membru în care a fost predată persoana. Am menţionat acest lucru doar pentru a sublinia temeiul juridic al întrebării, dar bineînţeles, întreaga întrebare este o întrebare de genul „ce-ar fi dacă”, deoarece nu există nimic concret în acest sens.

PREZIDEAZĂ: LIBOR ROUČEK
Vicepreşedinte

  Agustín Díaz de Mera García Consuegra, în numele Grupului PPE. – (ES) Dle preşedinte, după părerea mea, mandatul de arestare este un instrument fundamental în lupta împotriva crimei organizate, a terorismului şi a altor forme de infracţionalitate. Acesta este un instrument care şi-a dovedit utilitatea şi, conform Deciziei, este atât piatra de temelie a cooperării, cât şi primul exemplu concret al principiului recunoaşterii reciproce în domeniul dreptului penal.

Bineînţeles că este un instrument foarte util, dar trebuie să nu uităm să menţionăm faptul că are şi propriile neajunsuri. Aceste neajunsuri sunt perfect identificate, astfel cum a spus şi dna comisar Reding, nu doar în raportul Comisiei din aprilie 2011, ci şi în rapoartele sale din 2005 şi 2006. Aceste neajunsuri, care derivă în mod fundamental din două premise majore esenţiale, pot fi şi trebuie, în mod firesc, să fie corectate. Mandatul de arestare are două componente: emiterea şi refuzul sau predarea, după caz. Cifrele arată că este un instrument util, din 54 000 de mandate de arestare emise, 12 000 fiind executate.

Revenind la chestiunea corecţiilor care trebuie să fie făcute, avem nevoie de garanţii procedurale mai mari şi mai bune referitoare la emitere, refuz şi predare. Problema proporţionalităţii sau a lipsei acesteia în folosirea mandatului de arestare este o chestiune critică, esenţială. Din acest motiv, îmi face plăcere să o aud pe dna comisar Reding spunând că statele membre vor trebui să exercite un test de proporţionalitate şi să aibă grijă să nu emită mandate de arestare pentru infracţiuni minore.

Dle preşedinte, un element particular s-a strecurat din întâmplare pe parcursul acestor discuţii, şi anume faptul că fiecare mandat de arestare costă trezoreria publică 25 000 EUR. Acest lucru a fost afirmat de către un judecător irlandez. Îi spun acelui judecător că nu îl cred şi că ar trebui să demonstreze pe ce bază a fost făcut un astfel de calcul.

Prin urmare, cred că mandatul de arestare ar trebui să rămână în vigoare, într-o formă revitalizată, cu garanţii procedurale mai bune.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD). – Dle preşedinte, cunoaşte dl Diaz de Mera faptul că între Regatul Unit şi Spania a fost semnat în 2003 un tratat de extrădare accelerată, cu mult timp înainte de apariţia mandatul european de arestare şi ar putea eventual vorbitorul să ia în considerare faptul că acesta este un model mai bun pentru abordarea criminalităţii grave, decât mandatul european de arestare, cu toate problemele acestuia de care aflăm acum?

  Agustín Díaz de Mera García Consuegra (PPE). – (ES) Nu, dle Dartmouth. Cred că mandatul european de arestare este un instrument mai util şi versatil pentru combaterea tuturor formelor de infracţionalitate la care ne-am referit.

Dna comisar Reding v-a spus deja, iar eu am subliniat faptul că un ordin de extrădare poate dura până la un an, în timp ce mandatul european de arestare, pe de altă parte, trebuie să se concretizeze în 40 de zile.

De aceea cred că ultimul este mult mai versatil şi constituie o procedură mult mai utilă de luptă împotriva infracţionalităţii, fărădelegilor şi terorismului.

  Claude Moraes, în numele Grupului S&D. – Dle preşedinte, pentru grupul nostru, situaţia este foarte clară. Pe de o parte, am auzit de la Consiliu că, atunci când un mandat european de arestare este executat corespunzător şi eficient şi nu în multiplele cazuri minore pe care le-am văzut, avantajele acestuia depăşesc acele dezavantaje.

Comisarul a prezentat un raport credibil – un raport serios – care ne spune că în momentul în care putem aborda cazurile minore, disproporţionalitatea şi garanţiile procedurale, atunci mandatul european de arestare poate fi în continuare o modalitate valoroasă de a captura infractori importanţi, parte a crimei organizate. Nu trebuie să uităm suma de 12 000 – sunt mulţumit pentru că în circumscripţia mea, în Londra, i-am capturat pe atentatorii cu bombă din iulie 2005. Atunci când înţelegem efectul serios şi simbolic al acestor cazuri, mandatul european de arestare poate şi trebuie să funcţioneze.

Întrebarea cu solicitare de răspuns oral de astăzi pentru grupul nostru este foarte simplă. Ne aflăm acum la momentul trecerii de la rapoarte la acţiune şi suntem în situaţia în care avem două cazuri dificile. Unul este lipsa proporţionalităţii. Aceasta nu urmează să fie rezolvată peste noapte şi cer comisarului (mă refer la pregătirea în domeniul judiciar) să se asigure că îndreptăm această problemă a prevalenţei cazurilor minore, care creează o problemă de credibilitate pentru mandatul european de arestare. Dar acest lucru solicită Consiliul (nu mă refer doar la Ungaria, ci la toate statele membre) să ne ajute să progresăm cu privire la garanţiile procedurale şi la problema perioadelor inacceptabil de mari de arestare preventivă în faza premergătoare procesului pentru mulţi cetăţeni din propria mea ţară.

Acestea sunt situaţiile care creează probleme unui instrument care ar putea fi utilizat eficient, dacă ar fi folosit în mod adecvat. Dar cel mai dificil caz urmează să fie crearea unor reguli de joc echitabile în legătură cu drepturile procedurale de apărare. De aceea, grupul meu, care a făcut apel la nota referitoare la drepturi, ia în serios atât calitatea, cât şi celeritatea legislaţiei de care avem nevoie pentru a ne asigura că mandatul european de arestare poate fi instrumentul eficient care trebuie să fie destinat prinderii infractorilor importanţi, parte a crimei organizate, şi că credibilitatea sa nu este diminuată de frecventele cazuri minore şi reguli ale jocului neechitabile pe care le observăm în prezent.

Aceasta este poziţia pe care grupul nostru doreşte să o vadă şi credem că, aici, angajamentul există. Trebuie însă să acordăm o mai mare atenţie, în special statelor membre, atunci când acestea solicită ca mandatul european de arestare să fie eficient,dar când, pe de altă parte, nu desfăşoară acţiuni care să ne ajute să facem ca legislaţia să creeze reguli echitabile de joc.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Gerard Batten, în numele Grupului EFD. – Dle preşedinte, Claude Moraes s-a referit la lipsa de proporţionalitate, etc. Putem cu toţii să fim de acord în această privinţă, dar singurul lucru – problema evidentă pe care nimeni nu doreşte să o abordeze – despre care nimeni nu a discutat în această după-amiază este faptul că instanţa nu poate să analizeze dovezile de tip prima facie împotriva persoanei acuzate şi să aibă libertatea de a decide dacă aceasta trebuie să fie sau nu extrădată. Avem mulţi electori într-o astfel de situaţie.

Cel mai cunoscut caz este cel al lui Andrew Symeou. Am fost prezent la audierile instanţei de apel şi am auzit judecătorii. Li se putea citi pe faţă că au realizat că nu există nicio dovadă reală împotriva acestui băiat; probele au fost contradictorii, declaraţiile păreau să fie născocite de către poliţie şi în niciun caz acesta nu ar fi trebuit să fie extrădat. Cum aţi rezolva această problemă şi faptul că instanţele nu pot lua în considerare dovezile prima facie împotriva unei persoane acuzate, sau lipsa acestora?

  Claude Moraes (S&D). – Dle preşedinte, pentru un mandat de arestare trebuie să existe dovezi prima facie. Nu se poate executa un mandat de arestare fără ca sistemul judiciar să înţeleagă care sunt împrejurările de fapt ale cauzei respective.

Vreau să îi spun dlui Gerard Batten că, în cauza Andrew Symeou, problemele fundamentale au fost de ordin procedural: perioadele de arestare şi sistemul instanţelor după ce mandatul a fost executat. Dvs.. aţi discutat despre procedura în apel. Aceasta a fost perioada de după executarea mandatului de arestare care a fost problematică şi pe care noi încercăm să o rezolvăm în cadrul dezbaterii de astăzi.

  Nathalie Griesbeck, în numele Grupului ALDE. – (FR) Dle preşedinte, dezbaterea anterioară a fost înflăcărată şi fascinantă, iar aceasta este mult mai consensuală. Am impresia că nimeni nu pune la îndoială eficacitatea extrădării, mandatului european de arestare, reducerii duratei procedurilor şi, de aceea, într-un cuvânt, a luptei împotriva crimei organizate.

Cu toate acestea, modul în care mandatul a fost folosit a condus, astfel cum am spus cu toţii, şi la abuzuri şi practici abuzive: practici abuzive atunci când acesta este utilizat pentru infracţiuni minore, şi nu discut aici despre multitudinea de exemple absurde de furturi de biciclete, purceluşi şi altele asemenea, ci mai degrabă de practicile abuzive serioase, atunci când există detenţii disproporţionate, când oameni nevinovaţi sunt aruncaţi în închisoare şi când este încălcat dreptul de a ataca aceste decizii.

Acum câţiva ani, grupul din care fac parte a apărat necesitatea introducerii unor garanţii privind utilizarea mandatului european de arestare şi sunt mulţumită că v-am auzit, dnă comisar, menţionând în această după-amiază îmbunătăţirile aduse procedurii, prin crearea ghidurilor destinate atât statelor membre, cât şi celor arestaţi. Salut acest lucru, deoarece consider că mandatul european de arestare este foarte bine înţeles de concetăţenii noştri şi este un test crucial pentru evidenţierea a ceea ce Europa este capabilă să facă pentru a consolida justiţia în Europa.

  Zbigniew Ziobro, în numele Grupului ECR. – (PL) Dle preşedinte, statele membre ale Uniunii Europene au nevoie de instrumente eficiente pentru lupta împotriva infracţionalităţii, în special a crimei organizate, care este cel mai grav tip al acesteia. În această privinţă, trebuie spus că mandatul european de arestare răspunde unei necesităţi, în special având în vedere faptul că nu doar cetăţenii cinstiţi sunt cei care beneficiază de libertatea de circulaţie în întreaga Uniune Europeană, dar şi infractorii, care nu îşi exersează în niciun caz drepturile lor de călători în scopuri turistice sau de afaceri, ci o fac pentru activităţilor lor infracţionale sau pentru a evita aducerea în faţa justiţiei în propria ţară, ori în ţara de comitere a infracţiunii.

Existenţa şi funcţionarea acestui instrument trebuie de aceea să fie salutate, dar trebuie să salutăm şi faptul că acesta este monitorizat. Orice nou act legislativ are pe lângă calităţi şi anumite puncte slabe care merită să fie identificate şi la a căror remediere merită să ne gândim. În acest caz, cred că merită să ne gândim dacă ar trebui introduse restricţii cu privire la utilizarea mandatului european de arestare pentru infracţiunile minore, de exemplu cele care se pedepsesc cu până la doi ani de închisoare. Ar trebui să ne gândim în mod serios la această posibilitate.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Sarah Ludford (ALDE). – Dle preşedinte, cred că am dreptate atunci când spun că dl Ziobro este din Polonia. Sunt de acord cu ultima sa remarcă pentru că am auzit-o tradusă. Se spune des că Polonia este un exemplu al unei ţări în care nu există nicio verificare a pragului pentru emiterea mandatelor de arestare, fie acestea naţionale sau europene.

S-a luat în considerare o reformă a sistemului dvs.. de justiţie penală pentru a da procurorilor o anumită marjă de apreciere cu privire la decizia de emitere sau ne-emitere a unui mandat de arestare şi pentru a nu mai fi obligaţi să urmărească fiecare plângere? În acest mod, faimoasele infracţiuni minore, cum este purcelul furat, nu ar mai constitui o problemă.

Îi apreciem foarte mult pe toţi polonezii aflaţi în Regatul Unit, în special în Londra, dintre care marea majoritate bineînţeles că nu este formată din infractori. Dar pentru că există foarte mulţi polonezi în Regatul Unit, majoritatea acestora fiind bineveniţi, există multe mandate de arestare din Polonia.

  Zbigniew Ziobro (ECR). – (PL) Dle preşedinte, aş dori să îi mulţumesc foarte mult dnei Ludford pentru întrebarea dumneaei. Suntem, într-adevăr, conştienţi de problema asupra căreia aţi avut amabilitatea de a-mi atrage atenţia. Instanţele din Polonia adoptă o abordare riguroasă faţă de aceste reglementări şi le şi aplică la ceea ce câteodată par să fie chestiuni minore. Având în vedere, de exemplu, faptul că mulţi dintre concetăţenii mei trăiesc la Londra, mandatele sunt câteodată emise în cazuri discutabile de acest gen. După părerea mea, ar fi deci rezonabil ca Comisia să ia în considerare introducerea unor soluţii mai generale, care în mod potenţial s-ar aplica şi altor ţări, pentru a se asigura că nu ar fi posibil ca mandatul să fie emis pentru astfel probleme minore, de exemplu pentru pedepse de doi ani de închisoare, şi că, în schimb, acesta este emis doar pentru pedepsele grave pentru care a fost instituit.

  Judith Sargentini, în numele Grupului Verts/ALE. – (NL) Dle preşedinte, sunt foarte recunoscătoare dnei Ludford pentru că mi-a pus această întrebare, pentru că şi mie îmi stătea pe limbă. Săptămâna trecută, am luat parte la procedurile din Polonia împotriva dlui Cor Disselkoen – numele său a fost deja menţionat astăzi. Acesta este un cetăţean olandez care a fost extrădat în Polonia în baza unui mandat european de arestare pentru o afacere de la mijlocul anilor 1990. În cele câteva zile în care acesta s-a aflat în spatele gratiilor – pentru că până la urmă, judecătorii olandezi şi polonezi au ajuns la o înţelegere – în acele câteva zile, gardianul de acolo i-a furat medicaţia pe care acesta o lua pentru afecţiunea sa cardiacă.

Problema nu este doar cum este executat mandatul european de arestare dar, de asemenea, faptul că condiţiile de detenţie din diversele ţări ale Europei sunt de aşa natură încât nu se mai poate continua trimiterea altor oameni acolo. Judecătorul din ţara căreia i se adresează cererea ar trebui să aibă şi libertatea de a spune: nu voi extrăda oameni într-o ţară în care dotările din penitenciare sunt inumane şi, în calitate de judecător, voi respecta articolul 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Sunt de acord cu Consiliul că ţările ar trebui să fie discrete cu privire la cazurile în legătură cu care emit o astfel de cerere, dar acestea ar trebui, de asemenea, să aibă libertatea de a spune că: aceasta este o infracţiune atât de minoră, încât nu voi extrăda oameni doar pentru atâta lucru. În consecinţă, este foarte important ca Polonia să schimbe modul în care administrează justiţia.

(Vorbitorul a fost de acord să răspundă la o întrebare în conformitate cu procedura cartonaşului albastru menţionată la articolul 149 alineatul (8))

  Dimitar Stoyanov (NI). – (BG) Presupun că discutaţi despre acelaşi caz care a fost menţionat cu puţin timp în urmă. Colegul meu deputat a discutat despre acesta şi am vrut atunci să îi pun o întrebare, dar nu mi s-a dat cuvântul. Când discutaţi despre cazuri specifice, vă rog să menţionaţi numele oamenilor ale căror drepturi au fost încălcate, astfel încât să le putem auzi. Din acest motiv, vă voi ruga să ne daţi numele persoanei despre care se vorbeşte, deoarece trebuie să numim oamenii ale căror drepturi au fost încălcate.

  Judith Sargentini (Verts/ALE). – (NL) Nu fac un secret din acest lucru, dle Stoyanov. Numele său a fost, de asemenea, menţionat mai devreme, deşi este posibil ca interpretul dvs.. să nu-l fi transmis. Numele său este Cor Disselkoen. Mai am un caz referitor la dl Hörchner, un alt cetăţean olandez. Am menţionat acum numele dlui Disselkoen şi acesta nu este deloc jenat de acest lucru, deoarece doreşte cu ardoare ca mandatul european de arestare să fie schimbat şi va fi fericit să discute despre acest lucru în public.

  Kyriacos Triantaphyllides, în numele Grupului GUE/NGL. – (EL) Dle preşedinte, se pot spune foarte multe despre mandatul european de arestare şi punerea în aplicare a acestuia de către statele membre, dintre care unele lucruri s-au spus deja de către colegii mei deputaţi.

Aş dori să mă axez asupra unui aspect specific şi important: respectarea deplină a drepturilor omului şi a drepturilor procedurale. Suspecţii şi inculpaţii au drepturi atât ca oameni, cât şi ca părţi ale procedurilor judiciare. Totuşi, în mod frecvent, acestea le sunt nesocotite. Re-întemniţarea şi condiţiile de detenţie la care s-a referit dl de Jong sunt exemple tipice. Principalul motiv pentru această situaţie este că se ia ca fiind de la sine înţeles faptul că drepturile omului se bucură de acelaşi respect pe tot cuprinsul Europei. Totuşi, este clar că nu este cazul, fie pentru că anumite drepturi sunt interpretate diferit de la un stat membru la altul, cum este dreptul de a păstra tăcerea, fie doar pentru că anumite proceduri diferă, cum este cazul reţinerii.

Ce intenţionaţi să faceţi în această privinţă, dnă comisar? Veţi propune măsuri specifice precum introducerea unei prevederi speciale referitoare la drepturile omului, care va permite judecătorilor să examineze fondul cauzelor, astfel cum se întâmplă în Regatul Unit şi Irlanda, sau aceştia vor continua pur şi simplu să binecuvânteze hotărârile pronunţate în alte state membre? Veţi introduce prevederi cu privire la audierea suspectului sau a inculpatului, astfel încât judecătorul să poată decide dacă acesta va fi sau nu trimis înapoi în ţara în care este urmărit, pentru a preveni abuzurile cum ar fi extrădarea pe motive politice? Intenţionaţi să propuneţi astfel de modificări în cadrul foii de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale sau prin amendarea legislaţiei privind mandatul european de arestare?

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD). – Dle preşedinte, în lumea anglo-americană, scopul principal al dreptului este acela de a proteja oamenii în faţa arestării nejustificate şi trimiterii arbitrare în închisoare. În Europa continentală, în special în fostul bloc estic, dreptul pur şi simplu nu are aceeaşi prioritate şi este ridicol să pretindem altceva.

În baza mandatului european de arestare, oricine în Marea Britanie poate fi extrădat – de exemplu, în baza legii bulgare - iar un judecător britanic nu poate să facă mare lucru în această privinţă. Ca problema să fie şi mai dificilă, guvernul britanic a optat pentru ordinul european de protecţie, care constituie încă un atac asupra libertăţilor cetăţenilor britanici. Liberal democraţii care sponsorizează toate acestea se auto-intitulează partidul libertăţilor civile. Acest lucru este un nonsens! Angajamentul liberal democraţilor faţă de libertăţile civile dispare la Calais.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Sarah Ludford (ALDE). – (Microfon închis până aproape de sfârşitul primei propoziţii)... liberal democrat. Este dl Darmouth conştient de faptul că tocmai liberal democraţii, cu sprijinul conservatorilor din camera superioară a Parlamentului Britanic, au reuşit să introducă în Legea din 2003 privind extrădarea competenţa unui judecător britanic de a refuza predarea în baza mandatului european de arestare dacă drepturile fundamentale ale acelei persoane ar fi încălcate? Mă uit către dl Kirkhope, deoarece partidul meu şi al dânsului au cooperat în această privinţă.

UKIP doar strigă fără vlagă de pe margine, în timp ce noi progresăm şi ne asigurăm că drepturile fundamentale sunt respectate. Ar trebui să puneţi accentul pe convingerea instanţelor să invoce articolul 21 din Legea din 2003 privind extrădarea. Am fost prezentă în Camera Lorzilor şi am contribuit la înaintarea acelui amendament.

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD). – Nimic din ceea ce aţi spus nu a invalidat critica măsurată a spuselor noastre şi ale altora. Aş mai spune şi că greşiţi în totalitate dacă credeţi că drepturile la o traducere mai bună constituie într-o cât de mică măsură un tratament împotriva acestui act normativ defectuos care distruge vieţile oamenilor.

  Andrew Henry William Brons (NI). – Dle preşedinte, audierile privind mandatul de arestare au foarte puţine lucruri în comun cu audierile privind extrădarea, existente înainte de legea din 2003. Chiar şi în cadrul audierii principale, instanţa nu ia în considerare probele, ci doar 10 aşa-numite impedimente juridice pentru predare. Lipsa probelor nu este un impediment pentru predare. Chiar şi persoanele care sunt acuzate de un comportament care nu constituie infracţiune în ţara care extrădează pot fi predate pe baza mandatului european de arestare, dacă infracţiunea este una pentru care nu există cerinţa dublei incriminări.

În timp ce multe dintre acestea sunt infracţiuni grave cu caracter violent, sexual sau îndreptate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, lista mai include şi delictele de conştiinţă cu caracter nebulos, atât de îndrăgite în multe ţări continentale, astfel încât persoana arestată poate fi trimisă în judecată, sau mai degrabă condamnată automat şi trimisă în unul dintre acele locuri deplorabile.

Faptul că astfel de mandate sunt emise în scopul urmăririi penale a unei persoane pe considerentul opiniilor sale politice ar trebui să constituie un impediment juridic pentru predare, dar am suspiciunea că anumite opinii politice ar fi mai egale decât celelalte. Ni s-a vândut mandatul european de arestare contra unei promisiuni că acesta ar fi utilizat pentru trimiterea în justiţie a teroriştilor, însă erorile grave ale justiţiei în cauzele care îi privesc pe Garry Mann, Deborah Dark, Edmond Arapi, Andrew Symeou şi mulţi alţii, nu au conţinut deloc elemente legate de terorism.

Cele mai grave au fost cazurile persoanelor extrădate pentru interogatoriu fără să se fi formulat o acuzaţie. Trebuie să reintroducem cerinţa ca o instanţă să extrădeze o persoană doar când există probe convingătoare că s-a comis o infracţiune gravă conform legilor ţării care extrădează.

  Elena Oana Antonescu (PPE). - Mandatul european de arestare este un instrument eficient de combatere şi control a infracţionalităţii transfrontaliere la nivel comunitar. S-a dovedit eficient în accelerarea transferului între ţările Uniunii a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracţiuni majore, inclusiv în domeniul terorismului şi a crimei organizate. Însă prea dese au fost cazurile în care acest instrument a fost folosit pentru mica infracţionalitate. S-a ajuns la tratarea egală a unor cazuri profund inegale. Mandatul a fost emis atunci când folosirea lui nu era nici necesară, nici proporţională. Aceasta a dus nu numai la situaţii nedrepte pentru cel învinuit, dar şi la povară nejustificată asupra resurselor statului executant.

Folosirea disproporţionată a acestui instrument esenţial pentru lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere duce la erodarea încrederii şi va determina anumite state să facă controlul de proporţionalitate după reguli proprii atunci când hotărăsc executarea unui mandat european de arestare. Efectul va fi aplicarea inconsecventă şi neuniformă şi, în consecinţă, neîncrederea în conceptul de recunoaştere reciprocă.

Dreptul la asistenţă juridică trebuie să fie asigurat atât în statul emitent, cât şi în statul executant pentru ca dreptul la apărare să fie exercitat în mod corespunzător. De aceea am dorit să adresăm aceste întrebări Comisiei şi Consiliului. Trebuie să avem garanţia că standardele în materie de justiţie penală şi condiţiile din închisori în Uniunea Europeană nu reprezintă o sursă de neîncredere în rândul sistemelor judiciare din statele membre. În încheiere, doresc să mulţumesc şi eu doamnei comisar Reding pentru toate acţiunile pe care le-a luat pentru întărirea drepturilor procesuale în procesele penale.

  Carmen Romero López (S&D). – (ES) Dle preşedinte, dnă comisar Reding, realitatea este că încălcarea drepturilor fundamentale este unul dintre cele mai importante puncte nevralgice, astfel cum am arătat-o aici în această după-amiază.

Cu toate acestea, nu va fi posibil nici măcar să garantăm aceste drepturi procedurale, pe care noi deja le-am dezbătut şi pe care urmează să le discutăm ca parte a pachetului drepturilor procedurale. Va fi imposibil să rezolvăm anumite probleme privind perioadele de arestare preventivă şi detenţie pentru că, de exemplu, acestea nu intră în domeniul pachetului drepturilor procedurale. În mod evident, acestea intră în domeniul competenţelor statelor membre.

Cu privire la chestiunea proporţionalităţii şi a infracţiunilor minore, aş dori totuşi să vă spun, dnă comisar Reding, că niciuna dintre infracţiunile care au fost menţionate în această după-amiază, furturile de cravate, purcei şi biciclete – nu sunt acoperite de mandatul de arestare. Cele 32 de infracţiuni incluse se referă doar la crima organizată, mai puţin atunci când porcuşorii şi bicicletele sunt furate de către bande înarmate şi organizate.

Cu alte cuvinte, vă puteţi amuza cu exemple pe care în acest moment nici măcar nu le cunoaştem, deoarece problema este în mod fundamental aceea că nu avem niciun instrument statistic comun cu care să abordăm cu adevărat această problemă.

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Heidi Hautala (Verts/ALE). – (FI) Dle preşedinte, reprezentanta maghiară a spus aici că problema nu o constituie instrumentul în sine – mandatul european de arestare – ci că aceasta are legătură cu politica de justiţie penală din fiecare stat membru. Ei bine, aceasta îşi pune acum căştile pe urechi. Da, după cum văd eu lucrurile, este vorba despre un caz care nu reflectă întocmai realitatea, deoarece trebuie să admitem că mandatul european de arestare a constituit o problemă încă de la început, deoarece noi am acţionat ca şi cum toate statele membre ar pune în aplicare anumite norme juridice şi standarde minime pentru procedurile penale. Bineînţeles că adevărul este că doar acum am început să le instituim, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Doresc să subliniez faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat deja că în cazurile referitoare la azil, nimeni nu poate fi trimis înapoi în Grecia, de exemplu, deoarece condiţiile din închisoare sunt atât de mizere acolo. Mă întreb când se va întâmpla să nu poţi extrăda pe cineva pe baza mandatului european de arestare, deoarece condiţiile din închisorile din ţara care solicită extrădarea sunt atât de groaznice. După părerea mea, Comisia ar trebui să fie pregătită pentru acest lucru.

  Rui Tavares (GUE/NGL). – (PT) Dle preşedinte, Uniunea Europeană este un experiment alcătuit din experimente: zona euro, chiar acest Parlament în care ne aflăm, spaţiul Schengen şi o serie de alte experimente. Problema este că politicienii sunt destul de des mai puţin modeşti decât oamenii de ştiinţă. Oamenii de ştiinţă sunt primii care recunosc atunci când un experiment nu a decurs astfel cum au sperat.

În cazul mandatului european de arestare (MEA), ştim acum că acesta are probleme şi că a cauzat nelămuriri. Dnei comisar Reding trebuie să i se acorde creditul de a fi avut onestitatea să confirme că acest mandat a avut probleme şi a cauzat îndoieli şi că există teste de proporţionalitate, care trebuie trecute atunci când se emit mandate şi care nu ar trebui aplicate în mod automat fără ca un judecător să le analizeze pe îndelete şi cu chibzuinţă.

Prin urmare, soluţia nu este să desfiinţăm mandatul european de arestare, care, în mod clar, este util. Ne dorim ca un violator sau un criminal să nu poată să treacă o frontieră şi să fie liber. Cu toate acestea, mandatul european de arestare ar trebui să fie suplimentat de instrumente eficiente de protecţie a acuzaţilor, de prezenţa unui avocat şi de dreptul la traducere, pe care baroneasa Ludford le-a menţionat deja în raportul său, şi, de asemenea, extrem de important, de evaluarea condiţiilor de detenţie din închisorile europene.

Mai mult, haideţi să nu ne amăgim singuri sau să nu ne creăm iluzii: a fi deţinut într-o închisoare din ţara A sau ţara B nu este acelaşi lucru cu a fi încarcerat în Europa. Este foarte important ca aceste condiţii să fie evaluate şi ca Comisia Europeană să depună un efort foarte hotărât pentru evaluarea acestor condiţii de detenţie, astfel încât ele să fie armonizate, iar mandatul european de arestare să fie astfel aplicat cu mai multă încredere.

  Dimitar Stoyanov (NI). – (BG) Dle preşedinte, am auzit anterior argumente înaintate de criticii mandatului european de arestare formulate şi de colegii deputaţi din mişcările naţionaliste. Cu toate acestea, argumentele noastre au fost apoi prezentate ca fiind eurosceptice, ca şi cum am fi nişte duşmani ai progresului. Prin urmare, mandatul a intrat în vigoare.

Cu toate acestea, în această seară am auzit încă ceva groaznic formulat de dna Győri. Ceea ce a spus dânsa este că eficienţa mandatului de arestare a justificat cazurile în care drepturile au fost încălcate. Dnă Győri, îmi este cunoscut principiul din dreptul penal conform căruia: ‘Mai bine rămân liberi 10 vinovaţi decât să condamnăm un singur om nevinovat. Totuşi, din perspectiva reacţiei disproporţionate, este firesc ca poliţia să se folosească de tot ceea ce îi este oferit, iar aceasta va profita de orice oportunitate care i se acordă.

Există un singur răspuns la vechea întrebare: cine îi păzeşte pe paznici? Legea îi păzeşte pe paznici. Noi, în calitate de legiuitori, alături de Comisie ca iniţiator, Parlamentul şi Consiliul in calitate de colegiuitori, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a ne asigura că legea îi păzeşte, într-adevăr, pe paznici.

  Salvatore Iacolino (PPE). – (IT) Dle preşedinte, mandatul european de arestare este fără îndoială un instrument fundamental în combaterea terorismului şi a crimei organizate. Cred că, în ceea ce priveşte acest aspect, toţi cei care au luat cuvântul sunt de acord, inclusiv Preşedinţia şi Comisia.

În acelaşi timp, acesta este o confirmare a modului în care cooperarea poliţienească şi juridică pot atinge obiective importante în cadrul unei abordări transfrontaliere a infracţionalităţii. Perioadele de aşteptare au fost rezolvate, iar costurile vor trebui acum să fie verificate - acest lucru necesită o analiză mai amănunţită. Încrederea reciprocă a statelor membre este de o importanţă crucială în acest proces, care este, fără îndoială, unul pozitiv. Totuşi, este important să ne asigurăm că, între timp, acest instrument este aplicat uniform în toate statele membre, făcându-se distincţia între infracţiunile grave, pentru care acesta a fost creat şi sancţionat, şi între infracţiunile minore.

Ar putea fi util - iar aici mă adresez dnei comisar Reding - să implicăm şi biroul procurorului public european, care, odată ce va fi instituit şi va fi funcţional, ar putea într-un fel verifica şi analiza aceste hotărâri emise de către autorităţile judiciare ale statelor membre, care vor avea nevoie cu siguranţă de formare. Este adevărat că condiţiile de detenţie diferă de la un stat membru la altul, dar avem încredere că, săptămâna următoare, Comisia va emite comunicarea şi Cartea verde privind condiţiile elementare de detenţie, care ar trebui să conţină măsurile suplimentare ce trebuie luate.

Prin urmare, suntem siguri că, prin utilizarea corespunzătoare a mandatului de arestare, proporţionalitate, stricta aplicare a instrumentului, un schimb mai bun de informaţii şi formarea magistraţilor cu privire la chestiunile europene, aplicarea uniformă a acestui instrument important poate fi obţinută pe deplin.

  Françoise Castex (S&D). – (FR) Dle preşedinte, dnă comisar, putem observa că aplicarea mandatului european de arestare pune problema detenţiei care este aplicată neuniform de la un stat membru la altul. Unele state dovedesc o delăsare demonstrabilă atunci când vine vorba de respectarea drepturilor fundamentale în închisori.

Mai mult, dintre cei 600 000 de prizonieri din Uniunea Europeană, o parte din ce în ce mai mare se află în detenţie într-un alt stat membru decât cel de origine, datorită mandatului european de arestare. Prin urmare, aceştia nu se bucură de drepturile fundamentale oferite de statul lor de origine. În astfel de circumstanţe, nu are niciun rost să ne aruncăm injurii reciproc; trebuie luate măsuri.

Din acest motiv, în luna ianuarie, colegul meu dl Lambrinidis şi cu mine am depus o declaraţie scrisă prin care solicitam armonizarea standardelor de detenţie pe întreg teritoriul Uniunii Europene şi introducerea unor mecanisme naţionale independente de inspecţie.

Dnă comisar, sper că în Cartea verde pe care o veţi propune, veţi avea în vedere această chestiune şi că, în curând, va exista o platformă comună a drepturilor minime aplicabilă în toate statele membre.

  Axel Voss (PPE). – (DE) Dle preşedinte, dnă Györi, dnă comisar Reding, astfel cum a fost explicat pe larg de către antevorbitori, în ultimii ani, mandatul european de arestare s-a dovedit a fi un instrument util în combaterea infracţionalităţii. Infractorii din Europa nu mai au libertatea de exploata frontierele noastre deschise aşa cum ar fi putut să o facă în caz contrar.

Totuşi, în ciuda nenumăratelor succese înregistrate, ultimii şapte ani au dovedit, de asemenea, că sistemul nu este încă perfect şi că nu este utilizat în modul în care s-a dorit iniţial. Aţi evidenţiat unele dintre aceste carenţe în raportul dvs.. recent. Spre exemplu, lipsa dreptului la reprezentare juridică, condiţiile de detenţie care, în anumite cazuri, sunt dezgustătoare, iar de cele mai multe ori, anchetele durează extrem de mult. Problema fundamentală, la care s-a făcut referire de mai multe ori, este eşecul statelor emitente de a lua în considerare în mod consistent, sau măcar de a lua în considerare, dacă măsura este sau nu proporţională. Mă preocupă în mod special această chestiune, deoarece adevărata intenţie a mandatului european de arestare a fost adeseori subminată de emiterea sistematică a mandatelor de arestare, de multe ori pentru infracţiuni minore. Spre exemplu, în Polonia, acolo unde au fost emise majoritatea mandatelor europene de arestare, autorităţile judiciare pur şi simplu nu au puterea de a opri procedurile naţionale, deoarece sistemul a devenit automatizat. Nu cred că aceasta a fost intenţia. Înainte de emiterea unui mandat european de arestare, trebuie luată în considerare gravitatea infracţiunii, sancţiunea anvizajată şi dacă există sau nu un mod mai simplu de a aborda problema. La final, probabil că ar trebui efectuată şi o analiză cost/beneficiu, astfel încât infracţiunile minore să nu fie anchetate cu costuri majore.

În opinia mea, coerenţa înseamnă, de asemenea, adaptarea regulilor existente la realitate. În acest sens, aş fi interesat să aflu care sunt paşii pe care intenţionaţi să-i faceţi în acest domeniu.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Dle preşedinte, am ascultat cu mare atenţie comentariile colegilor mei deputaţi. Voi începe cu premiza noastră comună conform căreia combaterea criminalităţii nu este doar o chestiune naţională; aceasta este, de asemenea, o chestiune europeană.

Mandatul european de arestare marchează un progres important în combaterea criminalităţii prin susţinerea atât a creării unui domeniu european al justiţiei, cât şi a combaterii criminalităţii şi terorismului. Acesta sprijină totodată şi libera circulaţie a persoanelor în cadrul Uniunii Europene, chestiune larg dezbătută de curând în legătură cu acordul Schengen, prin asigurarea faptului că deschiderea frontierelor nu se va dovedi a fi un beneficiu pentru cei ce urmăresc să scape de justiţie.

Bineînţeles, există şi voci contrare - iar eu susţin, de asemenea, cele afirmate de către dl Voss şi alţi deputaţi - în ceea ce priveşte aplicarea sa adeseori nesatisfăcătoare şi disproporţionată la nivel naţional. Am dezbătut totodată costul şi proporţionalitatea şi tot ceea ce trebuie aplicat pentru a consolida mandatul de arestare. Totuşi, doresc să reamintesc Parlamentului - acesta este un fapt cu care ne-am confruntat recent în cazuri importante din Grecia - că există şi acum persoane care sunt anchetate pentru infracţiuni grave de fraudă şi corupţie într-un stat membru al Uniunii şi care dispar sau reuşesc să scape şi să evite arestarea folosindu-se de diferite prevederi procedurale şi diferite reglementări din diversele legislaţii naţionale. Prin urmare, nu cred că încape îndoială în ceea ce priveşte valoarea mandatului european de arestare.

În încheiere, aş dori să subliniez că aveţi dreptate, dnă comisar, atunci când afirmaţi necesitatea de a utiliza la maximum Interpolul şi informaţiile disponibile prin intermediul sistemului Schengen. Avem nevoie de cea mai bună armonizare cu putinţă între statele membre pentru ca, la final, să dispunem de o politică modernă şi armonizată care să facă faţă sarcinilor aşa cum este necesar în aceste vremuri.

  Joanna Katarzyna Skrzydlewska (PPE). – (PL) Dle preşedinte, scopul mandatului european de arestare este să asigure respectarea legii şi să asigure securitatea cetăţenilor în Uniunea Europeană. Libera circulaţie a persoanelor nu trebuie să ajute infractorii să evite tragerea la răspundere pentru infracţiunile comise pe teritoriul unui alt stat membru. Totuşi, au existat rapoarte îngrijorătoare cu privire la utilizarea mandatului, cum ar fi recentul raport al Comisiei şi declaraţia dnei comisar Reding, conform căreia statele membre trebuie să asigure corecta utilizare a mandatului şi că emiterea acestuia nu se face în mod mecanic sau automat pentru delicte minore. Această declaraţie denotă potenţiala utilizare abuzivă a mandatului de arestare de către sistemul judiciar. Prin urmare, chiar dacă susţin în totalitate asigurarea unui nivel maxim de protecţie a cetăţenilor europeni, aş face apel la Comisie să monitorizeze utilizarea mandatului şi să ia măsuri ce urmăresc prevenirea neregulilor atunci când instanţele folosesc această procedură.

  Graham Watson (ALDE). – Dle preşedinte, am avut onoarea de a fi raportor în acest Parlament în 2001 şi 2002, atunci când a fost aprobat mandatul european de arestare. Colegii care se aflau în Parlament la acea dată îşi vor aminti faptul că am solicitat Comisiei şi Consiliului să integreze în legislaţie mai multe garanţii referitoare la libertăţile civile şi am obţinut un angajament din partea Comisiei pentru un proiect de directivă privind drepturile inculpaţilor în procedurile penale.

Nu au fost introduse toate garanţiile pe care le-am solicitat, iar proiectul de directivă privind drepturile inculpaţilor a zăcut mulţi ani pe masa Consiliului. Rezultatele acestor omisiuni stau azi la baza acestei dezbateri. În 2002, Parlamentul nu avea putere de codecizie cu privire la aceste chestiuni. Cu toate acestea, am privit în linii mari mandatul european de arestare ca pe o mişcare bună. Aşa cum au afirmat mulţi dintre vorbitori în cadrul acestei dezbateri, mandatul de arestare este un instrument extrem de valoros în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere. A făcut dreptate multora dintre victime. Problemele care au survenit s-au datorat transpunerii necorespunzătoare în legislaţia naţională, utilizării defectuoase a mandatului în cazul infracţiunilor minore şi condiţiilor inacceptabile de detenţie.

Toate acestea pot să fie, trebuie să fie şi sunt abordate. Salut autorii întrebărilor cu solicitare de răspuns oral de astăzi, cu excepţia unuia care se opune oricărei cooperări în materie judiciară, pentru accelerarea procesului de îmbunătăţire a acestuia.

  Charles Tannock (ECR). – Dle preşedinte, personal cred, de asemenea, că această întreagă dezbatere necesită o doză de simţ al realităţii.

Continui să cred că un anume gen de mandat european de arestare este un instrument necesar în combaterea infracţionalităţii şi a terorismului pe teritoriul Uniunii Europene, dată fiind în special libera circulaţie a persoanelor între statele membre, printre care se numără, din păcate, şi infractorii. Cred totodată că numărul greşelilor sau al eşecurilor este relativ redus, însă acestea sunt totuşi prea multe. Acum nu trebuie să pierdem din vedere esenţialul, exact aşa cum şi-ar dori să facă unii dintre colegii din acest Parlament.

Trebuie să revizuim în mod serios funcţionarea acestui mandat de arestare pentru a include doar o sumă limitată de infracţiuni grave - respectând întotdeauna condiţia dublei incriminări - care poate fi dedusă justiţiei în temeiul mandatului european de arestare. De asemenea, trebuie să respectăm drepturile fundamentale ale omului şi să includem garanţii precum habeas corpus.

Marea majoritate a celor ce au fost predaţi de către Regatul Unit, s-au dovedit a fi de fapt migranţi din alte state membre ale Uniunii Europene acuzaţi de infracţiuni - de obicei infracţiuni majore, şi nu minore. Este ironic faptul că UKIP, care în primul rând s-a opus dreptului acestora de a veni în Regatul Unit, încearcă acum să facă pentru contribuabilul britanic extrem de dificilă şi costisitoare repatrierea acestora pentru a fi trimişi în justiţie.

  Franz Obermayr (NI). – (DE) Dle preşedinte, în ultimii ani, mandatul european de arestare a fost emis pentru infracţiuni minore, cum ar fi furtul a două cauciucuri de maşină sau a unui purcel. Acesta nu mai este folosit pentru a combate terorismul şi infracţiunile grave, aşa cum s-a dorit iniţial.

În ceea ce mă priveşte, mandatul european de arestare este o încălcare clară a principiului subsidiarităţii. Acesta încalcă cea mai importantă funcţie a cetăţeniei - care este protecţia conferită de către cetăţenie - iar statele membre sunt obligate să-şi predea proprii cetăţeni. Dat fiind faptul că sistemele de drept ale statelor Uniunii diferă foarte mult, acestea sunt obligate să predea persoane chiar dacă fapta nu este considerată a fi un delict în statul care le predă.

Pentru mine, mandatul european de arestare simbolizează conceptul statului european şi al cetăţeniei europene în detrimentul suveranităţii statelor membre şi drepturilor cetăţenilor europeni.

  Sonia Alfano (ALDE). – (IT) Dle preşedinte, dnă comisar, mandatul european de arestare este primul instrument implementat în Uniunea Europeană care pune în practică principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti penale. Acest instrument este acum de o importanţă fundamentală şi trebuie să continue să fie aşa, în special în lupta împotriva grupărilor mafiote şi a crimei organizate.

În raportul privind crima organizată, pentru care am fost raportoare în cadrul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, propunem o serie de argumente şi cerinţe în ceea ce priveşte mandatul european de arestare. Una dintre principalele cerinţe este ca mandatul european de arestare să fie consolidat şi mai bine pus în aplicare de către statele membre, având în vedere cerinţele şi natura specifică luptei împotriva crimei organizate.

Prin urmare, întreb Comisia în ce mod va proceda şi dacă intenţionează să depună o propunere de a elimina din competenţa statelor membre transpunerea articolelor 3 şi 4 din decizia-cadru, privind temeiurile neexecutării obligatorii şi neexecutării facultative. În ceea ce priveşte temeiurile neexecutării facultative, întrebarea mea este dacă nu ar trebui restrânse în cazul infracţiunilor ce pot fi în mod tipic atribuite crimei organizate, inclusiv infracţiunii de asociere la organizaţiile mafiote, pentru care dubla incriminare nu ar trebui să fie oricum aplicabilă.

  Viviane Reding, vicepreşedintă a Comisiei. – Dle preşedinte, există un acord general în acest Parlament asupra faptului că mandatul european de arestare este un instrument pozitiv care a fost de ajutor Uniunii Europene şi care a acţionat ca o garanţie.

Elementele negative se află în punerea în aplicare. Acele elemente negative trebuie eliminate. Propunerile înaintate de către Comisie în acest scop reprezintă testul de proporţionalitate, în care trebuie să studiem gravitatea infracţiunii, durata sentinţei pe care ar presupune-o această infracţiune şi costurile/beneficiile executării unui astfel de mandat de arestare.

Pentru a facilita acest test de proporţionalitate, Comisia va furniza un manual modificat cu instrucţiunile pentru aplicarea testului de proporţionalitate. Formarea, care este prioritară în agenda următoarelor săptămâni, luni şi ani, va fi foarte importantă deoarece trebuie să formăm judecători, procurori şi avocaţi în domeniul aplicării regulamentelor noastre europene. Standardele minime referitoare la suspecţi şi persoane acuzate, care se află în curs de punere în aplicare, sunt foarte importante datorită faptului că acestea se aplică şi mandatului european de arestare.

Sunt de acord cu toţi acei deputaţi care au subliniat problema condiţiilor din închisorile europene. Aş dori să le transmit că săptămâna viitoare, Comisia va adopta o Carte verde privind condiţiile de detenţie. Guvernele naţionale sunt responsabile de chestiunile legate de detenţie şi de gestiunea închisorilor, însă rolul Comisiei este de a se asigura că cooperarea judiciară funcţionează şi că drepturile cetăţenilor sunt susţinute. Din acest motiv, Cartea verde va demara o consultare publică care va dura până la 30 noiembrie şi va servi unei analize mai amănunţite a legăturilor dintre problemele detenţiei şi încrederea reciprocă în domeniul justiţiei din Europa.

Tuturor din acest Parlament le este cunoscut faptul că condiţiile de detenţie au un impact asupra bunei funcţionări a recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi reprezintă baza cooperării dintre judecători în Uniunea Europeană. Însă sistemul este afectat dacă judecătorii refuză - uneori, chiar pe bună dreptate - să extrădeze persoane acuzate datorită faptului că condiţiile de detenţie ale ţării solicitante sunt sub standarde. Cu toţii ştim despre suprapopularea din închisori şi susţinerile referitoare la tratamentul necorespunzător al deţinuţilor. Aceşti factori subminează încrederea care este necesară pentru cooperarea judiciară. Durata perioadei pe care o persoană o poate petrece în detenţie până la trimiterea în judecată şi pe parcursul procedurilor de judecată diferă semnificativ de la un stat membru la altul.

Avem încă mult de lucru şi ştiu că pot conta pe Parlament. Sper că pot conta şi pe statele membre.

  Enikő Győri, preşedintă în exerciţiu a Consiliului. – Dle preşedinte, vă mulţumesc foarte mult pentru această dezbatere. Este clar că o majoritate covârşitoare susţine că faptul că avem un sistem de cooperare judiciară, mandatul european de arestare, este unul pozitiv. Sistemul funcţionează. Nu este perfect. Trebuie să fie încă ameliorat. Bineînţeles că suntem deschişi pentru o utilizare mai eficientă şi o implementare mai bună. Sunt de acord că trebuie evitate greşelile, arestarea oamenilor nevinovaţi, etc. Cred că o implementare mai bună este în interesul tuturor.

Aş dori să abordez mai îndeaproape două chestiuni importante care au fost ridicate de mai multe ori pe parcursul acestei dezbateri.

În primul rând, în ceea ce priveşte proporţionalitatea: pentru a clarifica lucrurile, mandatul european de arestare poate fi emis pentru a pune sub urmărire penală infracţiunile ce se pedepsesc cu cel puţin 12 luni de închisoare sau pentru a executa o sentinţă de cel puţin 4 luni de închisoare. Aceasta a fost procedura standard de extrădare în ultimii 50 de ani. Este suficient să se facă referire la Convenţia europeană privind extrădarea din 1957.

În cea de-a patra rundă a evaluărilor reciproce cu privire la implementarea practică a mandatului european de arestare în toate statele membre, s-a stabilit că doar în câteva ţări au fost emise mandate europene de arestare pentru infracţiuni minore. Se pare că, în acele ţări, conform practicii, era emis un mandat european de arestare de fiecare dată când era emis un ordin naţional de arestare. În linii mari, sunt de părere că sistemul costisitor al mandatului european de arestare trebuie folosit doar în cazul infracţiunilor mai grave. Cred că cei care au făcut referire la acest lucru aveau dreptate.

Referitor la condiţiile de detenţie: statele membre au obligaţia să se asigure că în închisori se respectă atât principiile elementare ale demnităţii umane, cât şi interzicerea tratamentelor inumane şi degradante stipulate în articolul 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Dacă deţinuţilor le sunt încălcate drepturile fundamentale, aceştia se pot adresa instanţelor naţionale şi, mai apoi, Curţii Europene a Drepturilor Omului. Nu este sigur dacă articolul 85 din Tratat oferă în această formă un temei juridic pentru o acţiune legislativă la nivel european cu privire la condiţiile de detenţie. Cu toate acestea, aşteptăm cu mult interes Cartea verde la care dna comisar tocmai a făcut referire.

  Preşedinte. – Dezbaterea a fost închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) După şapte ani de la intrarea în vigoare (la 1 ianuarie 2004) a Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare (MEA) şi procedurile de predare între statele membre, Comisia a publicat unele date statistice culese în statele membre în perioada 2005-2009. Înaintea introducerii mandatului, durata medie pentru extrădarea unei persoane căutate era de un an, pe când în aceşti patru ani în care a fost aplicat MEA, s-a demonstrat că aproximativ 50 % dintre cei căutaţi au consimţit să fie predaţi după circa 15 zile.

Necesitatea evaluării punerii în aplicare şi a funcţionării MAE este fundamentală în acest moment, în care se pune sub semnul întrebării buna funcţionare a Sistemului de informaţii Schengen şi se întrevede posibilitatea suspendării sale. Să nu uităm că eficacitatea MEA în lupta împotriva criminalităţii transnaţionale, împotriva crimei organizate şi terorismului depinde de principiul recunoaşterii reciproce între statele membre, care reprezintă fundamentul unui spaţiu judiciar european autentic şi totodată al bunei funcţionări a spaţiului Schengen.

Periclitarea acestei situaţii ar fi un pas înapoi; în schimb, ar trebui să ne concentrăm asupra îmbunătăţirii transpunerii deciziei-cadru, în special în ceea ce priveşte protejarea drepturilor fundamentale.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Mandatul european de arestare (MEA) a fost introdus printr-o decizie din 2002 şi s-a dovedit, până în prezent, a fi un instrument eficient în lupta împotriva criminalităţii transnaţionale, împotriva crimei organizate şi terorismului, aspect evidenţiat, de fapt, de Comisie într-un raport recent. Cu toate acestea, funcţionarea sistemului prezintă imperfecţiuni: există posibilitatea ca reputaţia şi eficacitatea sa să fie subminate de veştile legate de utilizarea sa pentru interogatorii, şi nu pentru acuzaţii sau urmăriri, în cazul delictelor minore. Aşadar, este pertinent şi urgent ca Consiliul să ia măsuri care să garanteze că utilizarea disproporţionată a MEA este limitată în practică. De asemenea, este de dorit să se garanteze că drepturile procedurale vor fi respectate efectiv: adică persoanele căutate în temeiul MEA să aibă la dispoziţie asistenţă juridică, atât în statul membru care emite mandatul, cât şi în statul membru de execuţie. De asemenea, trebuie să se garanteze că standardele de justiţie penală şi condiţiile penitenciare din Uniunea Europeană nu generează o neîncredere reciprocă în sistemele juridice ale statelor membre. Numai aşa vom putea vorbi de o veritabilă eficacitate şi de un adevărat succes al acestui instrument la nivel european.