Stenograma dezbaterilor

Miercuri, 8 iunie 2011 - Strasbourg

1. Deschiderea şedinţei

PREZIDEAZĂ: JERZY BUZEK
Preşedinte

(Şedinţa a fost deschisă la ora 9.05)

2. - Măsuri de executare (articolul 88 din Regulamentul de procedură): consultaţi procesul-verbal

3. Investiţia în viitor: un nou cadru financiar multianual pentru o Europă competitivă, durabilă şi favorabilă incluziunii (dezbatere)

  Preşedinte. - Primul punct este raportul dlui Garriga Polledo, în numele Comisiei speciale privind provocările politice şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013, referitor la investiţia în viitor: un nou cadru financiar multianual pentru o Europă competitivă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii [2010/2211(INI)] (A7-0193/2011).

  Salvador Garriga Polledo, raportor. – (ES) Dle Preşedinte, dle comisar Lewandowski, doamnelor şi domnilor, am avut 23 de ani de perspective financiare, patru perioade distincte care au ajutat veniturile şi cheltuielile UE să evolueze într-un mod ordonat. Existenţa perspectivelor financiare este cea care a permis desfăşurarea programelor Uniunii. Din acest motiv, această dezbatere şi votul care îi va urma sunt atât de importante pentru finanţele Uniunii. Parlamentul preia pentru prima dată iniţiativa în ceea ce priveşte bugetul Uniunii. Comisia şi Consiliul vor trebui să reacţioneze la această propunere şi să prezinte propriile alternative.

Parlamentul a conceput o propunere care este definită de consens şi colaborare. Aceasta a implicat un an de muncă, 1100 de amendamente şi 120 de angajamente, 11 comisii parlamentare şi 10 parlamente naţionale care au contribuit la aceasta. Aş dori să îi felicit pe toţi funcţionarii şi asistenţii care au lucrat mai mult de un an de zile pentru a face posibil acest raport.

De asemenea, a existat cooperarea instituţională din partea colegiului de comisari, prezidat de José Manuel Durão Barroso, împreună cu Janusz Lewandowski, comisarul pentru programare financiară şi buget, care au acordat un sprijin deosebit. Sperăm că propunerea pe care o înaintează la 29 iunie va fi conformă cu recomandările făcute în raportul nostru.

Nu mai putem continua să extindem competenţele de la nivel european cu un buget mai redus. Dorim să încetăm cu prostul obicei de a accepta angajamente politice solemne care sunt imposibil de finanţat. Am avut destulă experienţă în această chestiune cu strategia Lisabona şi nu dorim ca Strategia 2020 să fie un alt eşec care să servească doar creşterii dezamăgirii şi euroscepticismului. De aceea, noi facem din Strategia Europa 2020 coloana vertebrală a următoarei perspective financiare.

Credem ferm în eficacitatea cheltuielilor UE. Un euro administrat de bugetul UE este cheltuit mai eficient decât un euro cheltuit în mod individual de către 27 de bugete naţionale. Am dovedit ideea valorii adăugate şi noi credem că poate fi aplicată practic tuturor programelor UE. Cerem Comisiei Europene să transpună acest lucru în realitate.

Nu poate exista o politică europeană fără finanţare suficientă pentru politica agricolă şi politica de coeziune. Din acest motiv, cerem Consiliului să menţină şi după 2013 nivelul cheltuielilor aferente acestor două politici. Cercetarea, dezvoltarea, inovarea şi investiţiile în eficienţa energetică şi energia regenerabilă, reţelele transeuropene de comunicare şi interconectare energetică, schimbările climatice şi învăţământul sunt doar câteva dintre priorităţile pe care acest buget al UE trebuie să le acopere.

Reducerea bugetului UE nu este o opţiune viabilă pentru aceia dintre noi care cred într-o Europă competitivă. Noi considerăm că este necesară o creştere de cel puţin 5 % din totalul cheltuielilor prezentei perspective financiare. Această creştere reprezintă cerinţa minimă pentru acoperirea necesităţilor principalelor politici majore ca şi pe cele ale noilor noastre priorităţi. Acest 5 % este un exerciţiu de realism politic şi trebuie să constituie baza pentru viitoarea negociere instituţională, împreună cu propunerea delicată înaintată în cadrul acestui raport, asupra căreia grupurile din acest Parlament au fost de acord, referitoare la un nou sistem de resurse proprii.

Această perioadă de criză şi de planuri de salvgardare ar putea fi cel mai prost moment pentru începerea negocierilor asupra perspectivei financiare, dar pentru toţi aceia dintre noi care cred că bugetul UE este un instrument necesar pentru transformarea celor 27 de state membre într-o Uniune adevărată, provocarea se află în faţa noastră, iar privirile noastre trebuie îndreptate suficient de sus pentru a o aborda.

Atât aspectele bune ale raportului, cât şi cele rele, atât laudele, cât şi criticismul vor ieşi la iveală în cadrul dezbaterii de astăzi. Ştiu că este imposibil pentru acest Parlament să-şi acorde sprijinul unanim unui subiect atât de sensibil, dar aş dori să mulţumesc grupurilor politice pentru generozitatea acestora dovedită în căutarea unui consens şi pentru competenţa cu care au contribuit în toată această perioadă. Datorită lor, raportul final este infinit mai bun decât orice aş fi putut produce fără sprijinul acestora.

  Joseph Daul, în numele Grupului PPE. – (FR) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, euro şi criza datoriei publice necesită soluţii la nivel european, şi nu la nivel naţional. Acesta este mesajul pe care dl Barroso, vorbind în numele Comisiei Europene, l-a trimis luni de zile statelor membre.

Cu toate acestea, o soluţie europeană înseamnă finanţare europeană. Grupul din care fac parte caută să adapteze această finanţare la noile realităţi ale Europei, atât în ceea ce priveşte obiectivele sale, cât şi în ceea ce priveşte termenii săi de referinţă. Întrebarea mea pentru Consiliu este următoarea: este Europa anilor 2020 aceeaşi cu Europa anilor 1960? Sunt comparabile starea finanţelor publice din statele noastre membre, perspectivele de creştere şi poziţia Europei în lume? Nu cred. Este clar că Europa de astăzi nu mai este în niciun fel comparabilă cu Europa părinţilor fondatori. Aceasta s-a schimbat şi ar fi iresponsabil ca aceste schimbări să nu se reflecte în modul de finanţare a Europei, cu alte cuvinte, în modul în care Europa este concepută.

(Vorbitorul s-a oprit sperând să-şi continue ulterior discursul)

  Martin Schulz, în numele Grupului S&D. – (DE) Dle Preşedinte, doresc în primul rând să îi mulţumesc dlui Garriga şi membrilor Comisiei speciale temporare privind provocările politice şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013, deoarece cred că au făcut o treabă excelentă. Rar am văzut un raport atât de echilibrat şi rezonabil ca cel înaintat de Comisia privind provocările politice (SURE).

În ceea ce priveşte chestiunea viitoarei perspective financiare şi a organizării sale, devine evident ce fel de Europă ne dorim. Ceea ce ne trebuie este un buget pentru anii următori care să reflecte ambiţiile UE, inclusiv pe cele ale şefilor de stat şi de guvern, răspunzând în acelaşi timp aşteptărilor cetăţenilor noştri. Ceea ce ar putea să pară o dezbatere destul de inofensivă, despre cifre măsurate în decimale, va dicta de fapt direcţia Uniunii Europene pentru următorii 10 ani.

Suntem confruntaţi cu regularitate cu noi propuneri referitoare la ceea ce Uniunea Europeană ar trebui să facă, la scopurile pe care ar trebui să le atingă şi la sarcinile pentru care trebuie să se pregătească. Realizăm în acelaşi timp că resursele financiare necesare pe care toate acestea le implică nu sunt disponibile. Cu toate acestea, dacă transferăm UE mai multe responsabilităţi, aşteptându-ne ca aceasta să finanţeze proiecte ambiţioase, reducând în acelaşi timp finanţarea, ne vom face vinovaţi de o acţiune împotriva solidarităţii din cadrul Uniunii Europene, deoarece vom încuraja divizarea internă, de exemplu prin încurajarea luptei pentru fonduri din cadrul politicii de coeziune. Un astfel de atac la adresa solidarităţii, care poate fi deja observat într-o formă periculoasă în unele state membre ale Uniunii Europene, nu ar trebui să fie permis între statele UE.

Avem Europa preconizată de David Cameron sau de guvernul olandez – sau măcar de partidul care sprijină guvernul în Camera Deputaţilor olandeză – o Europă a reducerilor din ce în ce mai drastice, o Europă a retragerii crescânde de la dezvoltarea integraţionistă şi o Europă a renaţionalizării. Acesta este un concept pe care unii oameni îl vor sprijini. Cu toate acestea, se poate, de asemenea, spune că Europa, un continent al secolului XXI, este răspunsul nostru la provocările referitoare la politica economică, de mediu, financiară şi cea în domeniul migraţiei, dintr-o lume globalizată. Avem două opţiuni: ne putem despărţi în părţile noastre constitutive, clasându-ne după mărime de la Germania, cu o populaţie de 82 de milioane, la Malta cu o populaţie de 360 000. Dacă este vorba ca fiecare să fie pe cont propriu, atunci Europa va deveni irelevantă. În cele din urmă, chiar şi un stat cu 82 de milioane de oameni, cum este cel pe care îl reprezint, nu va supravieţui pe termen lung concurenţei intercontinentale. Avem nevoie de forţa celor 500 de milioane de oameni şi de 27 de state în Comunitate. Acest lucru este cel care ne face puternici.

Acest lucru este exact ceea ce exprimă un buget pentru următorii şapte ani ai perspectivei financiare până în 2020. Proiectul acestui plan este bun. Aş fi foarte mulţumit să văd spiritul Preşedinţiei poloneze, astfel cum este acesta evidenţiat de proiectul publicat de Preşedinţia poloneză, clădind Europa următorilor ani în spiritul cooperării pe care acesta îl propune. Statele din Consiliu negociază viitorul financiar şi economic al Europei de pe poziţii egale cu reprezentanţii cetăţenilor acesteia din Parlamentul European. Nu poţi spune că noi dorim un plan Marshall pentru Mediterană care va sprijini dezvoltarea democraţiilor în Africa de Nord, spunând în acelaşi timp că ar trebui să reducem bugetul Uniunii. Nu poţi spune că noi vrem să finanţăm bugetul UE cu 0.8 % din produsul intern brut pentru ca mai apoi să ceri compensaţii pentru că proprii noştri agricultori sunt loviţi de criza EHEC, astfel cum a făcut guvernul olandez. Bineînţeles că dorim să îi ajutăm pe agricultori. Trebuie să îi ajutăm pe agricultori. Bineînţeles că dorim să ajutăm Africa de Nord. Trebuie să ajutăm Africa de Nord. Cu toate acestea, avem atunci nevoie şi de un buget pe termen lung care să fie bun, bine echilibrat, elaborat în mod raţional, astfel cum este stabilit în acest raport.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Lucas Hartong (NI). – (NL) Dle Preşedinte, având în vedere aceste reacţii extrem de negative faţă de poziţia guvernului olandez, aş dori să îl întreb pe stimatul meu coleg deputat dacă încă mai recunoaşte cât de cât dreptul democratic al unui stat membru de a da glas propriilor opinii în numele cetăţenilor săi.

  Martin Schulz (S&D). – (DE) Dle Hartong, bineînţeles că recunosc acest drept. Sper doar că şi dvs.. recunoaşteţi faptul că poziţia guvernului olandez nu poate fi pronunţată ex catedra, dar că într-o democraţie multinaţională aceasta trebuie să fie dezbătută.

Nutresc un respect absolut pentru dl Rutte, care este în favoarea unei creşteri cu 2.7 % a bugetului UE. Am remarcat acest lucru şi sunt mulţumit că aţi ascultat cu atenţie, deoarece poziţiile tuturor guvernelor sunt dezbătute în mod deschis în acest Parlament. Nu am reuşit până acum să înţeleg sensul întrebării dvs.., dar ceea ce eu cred că pot să spicuiesc din aceasta, este faptul că şi dvs.. sprijiniţi democraţia. Bănuiesc că acest lucru reprezintă un anumit gen de progres.

  Guy Verhofstadt, în numele Grupului ALDE. – Dle Preşedinte, am aici scrisoarea reprezentantului guvernului Majestăţii Sale privind raportul SURE. Scrisoarea spune că guvernul Majestăţii Sale este dezamăgit de proiectul raportului SURE. Stimaţi colegi, cred că acest lucru înseamnă că avem aici astăzi un foarte bun proiect al raportului SURE!

Trebuie să vă spun că dincolo de trei sau patru cuvinte spunând că guvernul Majestăţii Sale este dezamăgit de raport, celelalte părţi ale scrisorii sunt o adevărată provocare: o provocare faţă de Europa şi Uniunea Europeană, deoarece susţinerea lor principală este că nu este posibilă nici o creştere în cadrul financiar multianual (CFM) şi că noi trebuie să rămânem la vechiul CFM, aceleaşi cifre, aceleaşi resurse, normal că şi aceleaşi reduceri şi cu siguranţă aceeaşi reducere pentru Regatul Unit. Nu trebuie să schimbăm absolut nimic.

Guvernul Majestăţii Sale este totuşi un guvern care doreşte să ia decizii, care doreşte să reformeze nu numai Regatul Unit, dar şi Uniunea Europeană. Aşadar, nu văd de ce ar trebui să rămânem la vechiul CFM şi să continuăm doar cu politicile din trecut. Cred că a venit momentul să spunem opiniei publice că nu prin reducerea bugetului UE cu 1 % [PIB UE] vom rezolva consolidarea fiscală a diferitelor state membre ale Uniunii Europene. Acest 1 % reprezintă doar a patruzecea parte din totalul cheltuielilor din cadrul Uniunii Europene.

Există alte modalităţi de a realiza economii. O altă sugestie pe care o putem face guvernului Majestăţii Sale este că, dacă doreşte să facă economii în sectorul public britanic, poate să o facă prin creşterea rolului Uniunii Europene.

Permiteţi-mi să vă dau trei exemple. Înainte de orice altceva, politica externă. În S.U.A. există 28 000 de diplomaţi. În Europa există 93 000: sunt de patru ori mai mulţi diplomaţi în Europa deoarece noi nu lucrăm împreună în cadrul unei singure politici externe. În acest domeniu se poate face o economie. Dacă guvernul britanic ar investi mai mult în Uniunea Europeană, aceştia ar putea face economii privind propria politică externă, în departamentul lui William Hague. Un alt exemplu îl constituie politica monetară. Aproximativ 44 000 de oameni sunt responsabili pentru politica monetară în Uniunea Europeană. În S.U.A., există 18 000 în cadrul Consiliului Rezervei Federale. Aceasta înseamnă de trei ori mai puţini funcţionari publici.

Dacă guvernul britanic doreşte să facă economii, poate să se alăture euro, poate să dea mai multe competenţe şi responsabilităţi Uniunii Europene şi poate să facă economii cu privire la toţi acei oameni care lucrează în politica monetară a Marii Britanii. Dacă vrea să facă economii în Marea Britanie, poate să le facă în mod simplu în sectorul cercetării prin adoptarea imediată a brevetului european. Aceasta ar genera economii enorme în bugetul său de cercetare. Acesta este răspunsul pe care noi trebuie să îl dăm guvernului Majestăţii Sale.

(Aplauze)

  Joseph Daul, în numele Grupului PPE. – (FR) Dle Preşedinte, grupul meu ar dori să vadă o finanţare europeană care reflectă noile realităţi, tendinţe şi obiective. Mai corespund perspectivele noastre de creştere, starea finanţelor publice ale statelor noastre membre şi locul Europei în lume viziunii părinţilor fondatori ai Europei? Cu siguranţă că nu: acestea au evoluat şi s-au schimbat.

Ar fi iresponsabil să eşuăm în ajustarea modului în care Europa este finanţată pentru a reflecta aceste schimbări. Cadrul financiar multianual este un subiect foarte politizat pe care comisia specială, lucrând împreună cu Comisia pentru bugete, l-a discutat mai mult de un an. Doresc să felicit comisia pentru activitatea sa. Sper că sentimentul european care există în comisie va modela implementarea cadrului şi va duce Europa mai departe în beneficiul cetăţenilor săi.

Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) cere tuturor statelor membre să participe pe deplin la această dezbatere. Când spun să participe pe deplin, nu înţeleg doar să anunţe că ultimul obiectiv este îngheţarea cheltuielilor europene până în 2020, nici să respingă dintr-o dată noţiunea de resurse proprii europene. Dorim resurse proprii pentru a reduce presiunea asupra bugetelor naţionale. Din acest motiv, noi propunem conceptul de resurse proprii şefilor de stat şi de guvern: pentru a uşura bugetele naţionale strâmtorate.

Permiteţi-mi să vă reamintesc că bugetul european a fost întotdeauna echilibrat, spre deosebire de bugetele naţionale care, în cea mai mare parte, au deficite serioase. Permiteţi-mi să vă reamintesc şi că mai mult de 90 % din acest buget este cheltuit pe proiecte de care beneficiază statele membre. În final, permiteţi-mi să reamintesc statelor membre că orice bani care nu sunt cheltuiţi le vor fi returnaţi la sfârşitul anului. Cu toate acestea, suntem acuzaţi că suntem manageri slabi: cred că trebuie să ne consolidăm eforturile de comunicare. Vă rog deci să încetăm a trata bugetul european ca pe o continuare a finanţelor naţionale.

Haideţi să fim sinceri: un euro cheltuit la nivel european aduce beneficii mult mai mari decât un euro cheltuit de guvernele naţionale. Între 20 şi 30 de cenţi dintr-un euro al cheltuielilor naţionale sunt imediat deturnaţi pentru a plăti dobânda datoriei naţionale. Europenilor trebuie să li se spună adevărul.

Adevărul este că fără finanţarea europeană a învăţământului şi învăţării de-a lungul vieţii, exodul de creiere către China şi Statele Unite ale Americii va lua avânt. Adevărul este că fără finanţarea europeană a cercetării şi inovării, ţările noastre ar fi mai puţin competitive la nivel global, în timp ce creşterea şi ocuparea forţei de muncă ar stagna. Adevărul este că fără finanţarea coeziunii europene, prăpastia dintre regiunile bogate şi cele sărace s-ar adânci. Adevărul este că fără finanţarea europeană, politica de securitate alimentară, politica energetică şi politica în domeniul schimbărilor climatice nu s-ar ridica la înălţimea aşteptărilor şi scopurilor noastre. Doamnelor şi domnilor, adevărul este că fără finanţarea europeană a politicilor externă şi de apărare, Uniunea Europeană ar fi rămas la marginea scenei mondiale, şi nu în centrul acesteia.

Bineînţeles că banii nu sunt singurul argument: modul în care Uniunea Europeană alege să investească şi să pună în aplicare priorităţile politice până în 2020 şi ulterior, va determina capacitatea Europei de a influenţa lumea. Parlamentul European - şi până în acest moment grupurile care au luat deja cuvântul sunt de acord cu mine – cere în consecinţă Consiliului să reflecteze serios la poziţia sa privind cadrul financiar.

Dacă Consiliul este dedicat în mod serios restabilirii creşterii şi ocupării forţei de muncă, atunci acesta trebuie să folosească bugetul european şi resursele proprii ale Comunităţii ca pe o pârghie puternică. Dacă, la fel ca şi Parlamentul şi Comisia, Consiliul vrea cu adevărat să dea Europei o şansă reală în contextul globalizării, atunci acesta trebuie să înţeleagă că cheltuirea în mod înţelept este mult mai utilă decât limitarea cheltuielilor şi că o finanţare comună pentru proiecte comune este o abordare mai inteligentă decât risipirea resurselor între proiecte de scurtă durată.

Doamnelor şi domnilor, în această dimineaţă, membrii Grupului PPE solicită o viziune ambiţioasă a Europei. Concetăţenii noştri împărtăşesc ambiţiile şi speranţele noastre. În timp ce tinerii îşi exprimă temerile pe străzile din Atena şi Madrid, când 500 de milioane de europeni se întreabă ce le rezervă viitorul, este timpul să punem întrebările corecte şi să venim cu răspunsuri la chestiunile cu care ne confruntăm.

  Richard Ashworth, în numele Grupului ECR. – Dle Preşedinte, permiteţi-mi să profit de această oportunitate şi vorbind în numele guvernului Majestăţii Sale, vreau să îi răspund dlui Verhofstadt care, ca de obicei, nu a înţeles şi care, ca de obicei, se îndreaptă într-o direcţie complet greşită.

Dacă ar fi citit raportul, ar fi văzut că guvernul Majestăţii Sale a spus că acesta este un moment de criză în Europa. Acesta ar fi observat că economiile stagnează, se pierd locuri de muncă, iar industriile se zbat să concureze într-o lume aflată într-o schimbare rapidă. Europa avea nevoie de un buget care să fie relevant, care să creeze plus-valoare şi care să se implice în situaţia oamenilor, însă ceea ce oferă dl Verhofstadt şi colegii săi e acelaşi lucru.

Există un proverb: dacă nu schimbi direcţia, ajungi acolo unde te îndreptai atunci când ai plecat. Acest buget trebuie să schimbe direcţia. Noi şi guvernul Majestăţii Sale suntem de acord că ar trebui mărite cheltuielile în acele domenii care aduc valoare adăugată. Suntem de acord: investiţiile în cercetare şi dezvoltare, în reţelele transeuropene de transport, energie şi telecomunicaţii trebuie mărite. Suntem de acord: învăţământul, întreprinderile mici şi încurajarea pieţei unice, a investiţiilor viabile, sunt înţelepte şi trebuie încurajate. Acest lucru va ajuta la crearea locurilor de muncă şi la creşterea economică. Dar nu suntem de acord că este acceptabil pentru acest Parlament să considere că toate acestea sunt un motiv pentru un buget mai mare.

Dlui Verhofstadt trebuie să îi spun ceva. În toată Europa, guvernele impun bugete de austeritate şi acest Parlament ar fi extrem de imprudent dacă nu şi-ar însuşi acest mesaj, dacă ar alege să ignore scrisoarea trimisă de cinci şefi de guvern, deoarece aceşti cinci şefi de guvern spun următorul lucru: nu extinderea competenţelor europene este răspunsul; răspunsul este o Europă mai inteligentă.

Avem nevoie de un buget mai focalizat. În Comisia specială privind provocările politice şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013, am discutat în mod corect despre priorităţi, dar niciodată nu am acţionat în această privinţă. Nu a existat nicio dovadă a dorinţei de a lua alegerile dificile, care sunt luate în acest moment de guvernele din toată Europa.

Aşadar, acceptăm că trebuie să existe o creştere a cheltuielilor privind noile priorităţi, dar mai credem şi că era momentul să ne uităm din nou la priorităţile tradiţionale, astfel încât a existat din nou o şansă ratată pentru bugetul european.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Andrew Duff (ALDE). – Dle Preşedinte, doresc să îl întreb pe colegul meu dacă acceptă faptul că transferarea de la bugetul naţional la cel european al unor capitole cheie de cheltuieli urmează să producă eficienţă din punct de vedere al costului şi economii de scară şi să economisească banii trezoreriilor naţionale. Acesta este mesajul central al abordării reformei perspectivei financiare de către Parlament. Acesta este logic şi necesită un răspuns logic şi raţional din partea Londrei.

  Richard Ashworth (ECR). – Dle Preşedinte, înţeleg ce vrea să spună dl Duff şi, ca de obicei, teoria este corectă, dar practica nu.

Arătaţi-mi dovada că transferul acestui sprijin aduce o mai mare eficienţă prin cheltuirea de către Uniunea Europeană. Dovediţi-mi cazurile în care acesta a economisit, de fapt, banii cetăţenilor, în loc să îi coste pe aceştia mai mult.

Spun încă o dată că acest buget este o dovadă a apelului dlui Duff şi al colegilor acestuia la extinderea competenţelor europene, şi nu la o Europă mai inteligentă. Regatului Unit solicită o cheltuire mai bună, nu mai multă cheltuire.

  Bas Eickhout, în numele Grupului Verts/ALE. – (NL) Dle Preşedinte, este întotdeauna interesant să vedem că, de îndată ce începem să vorbim despre un buget anticipativ, dezbaterea este întotdeauna doar despre cât costă exact. Această dezbatere trebuie să privească de fapt trei chestiuni, trei priorităţi, care pentru noi, Grupul Verzilor/Alianţei Libere Europene, sunt cruciale.

În primul rând, avem nevoie de o viziune pentru Europa şi trebuie să hotărâm ce valoare adăugată aduce bugetul European acestei viziuni? În al doilea rând, da, dnă Ashworth, bugetul trebuie reînnoit şi făcut mai ecologic, trebuie să fie un buget anticipativ. Cu toate acestea, un buget anticipativ înseamnă, de asemenea, schimbări ale priorităţilor şi încă şi mai mulţi bani europeni. A treia prioritate se referă la resursele proprii ale UE. Faceţi ca sistemul să fie mai corect şi mai transparent şi atunci putem discuta despre resurse proprii.

Permiteţi-mi să trec în revistă aceste trei priorităţi, începând cu valoarea adăugată. Şi aici, tonul dezbaterii este ca şi cum banii care merg la Bruxelles dispar într-o gaură neagră. Ce nonsens, un nonsens total şi absolut! Dacă începi să iei în considerare ceea ce se poate face la nivel european, există multe motive pentru cheltuirea banilor la nivel european şi nu în mod specific la nivel naţional. Luaţi, de exemplu, serviciile noastre diplomatice, ambasadele din străinătate. Vrem cu adevărat să avem 27 dintre acestea în tot felul de ţări din Africa sau vrem să avem una singură a UE? Ultima variantă presupune ca va trebui ca mai mulţi bani să meargă la UE pentru acea ambasadă, dar şi că sunt cheltuiţi de 27 de ori mai puţini bani în cele 27 de state membre. În acest mod se lucrează eficient cu banii.

Haideţi să ne referim la infrastructură. Dacă noi, ca ţări, construim infrastructura, cum ne asigurăm că în domeniul reţelelor energetice, aceasta funcţionează şi peste graniţe? Şi aici este nevoie de bani europeni. Sau luaţi inovaţia şi cercetarea. Asiguraţi-vă că acestea sunt consolidate astfel încât să le construiţi împreună pentru a avea economii de scară. Acest lucru este ceea ce se numeşte o investire inteligentă. Aceasta este o viziune a valorii adăugate a Europei şi de aceea avem nevoie de un buget european.

În al doilea rând, bugetul trebuie să fie anticipativ. Bugetul actual reprezintă într-o prea mare măsură continuarea pe acelaşi drum. Avem obiectivele 2020 pentru o economie inteligentă, o economie durabilă. Trebuie aşadar să investim pentru atingerea acestora. Provocarea pentru UE este să se ocupe de deficit, de cel de resurse naturale, dar şi de cel de muncă. UE trebuie să investească în acest lucru, astfel încât să îl putem gestiona. Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală trebuie reînnoit şi făcut mai ecologic, astfel încât agricultura să poată deveni un exemplu de gestionare corectă şi eficientă a resurselor naturale. De asemenea, şi fondurile structurale trebuie să răspundă noilor provocări, cum este energia. Asiguraţi-vă că şi fondurile structurale contribuie la îndeplinirea obiectivelor pe care le-am stabilit pentru 2020. Despre o astfel de inovare ar trebui să discutăm.

Care sunt noile provocări? Energia sustenabilă – aceasta presupune infrastructură şi noi avem nevoie de bani pentru acest lucru; politica externă – primăvara arabă: care a fost răspunsul Europei? Şi pentru acest lucru avem nevoie de bani europeni. Reducerea sărăciei în interiorul şi în afara UE, schimbările climatice, inovarea, toate acestea fiind pentru noi motive bune de a acţiona la nivelul UE.

Cea de-a treia prioritate se referă la resursele proprii ale UE. Sistemul actual este în faliment. Reducerile pe care le au britanicii şi pe care le doresc şi olandezii şi danezii reprezintă un sistem în faliment. Faceţi acest sistem mai drept, mai transparent sau asiguraţi resurse proprii pentru UE. Luaţi în considerare o taxă pe tranzacţiile financiare. Aveţi astfel un sistem corect în care banii merg la UE şi în care ne putem atinge propriile noastre obiective. Aceasta este o politică inteligentă. Lucrurile trebuie neapărat să se schimbe, dar nu-i aşa că ele trebuie să se schimbe la nivel european?

La final, aş dori să adresez următoarea întrebare acelor state membre care susţin că din ce în ce mai puţini bani ar trebui să meargă la UE, dar care, în acelaşi timp, dau tot felul de noi priorităţi UE: dacă doriţi ca la UE să meargă mai puţini bani, care sunt priorităţile asupra cărora noi, ca UE, trebuie să lucrăm? Căci dacă doriţi ca UE să primească mai puţini bani, trebuie să faceţi şi nişte alegeri. Am auzit până acum că există din ce în ce mai multe priorităţi cu bani mai puţini. Acest lucru pur şi simplu nu are niciun sens. Aceasta este chestiunea la care trebuie să se gândească acum guvernele britanic şi olandez.

  Lothar Bisky, în numele Grupului GUE/NGL. – (DE) Dle Preşedinte, dle Garriga Polledo, veţi înţelege faptul că stânga politică are aşteptări deosebit de înalte în legătură cu alinierea socială a UE şi este în consecinţă puţin dezamăgită că raportul dvs.. nu acordă o prioritate mai mare aspectelor sociale ale anilor ce vor urma.

Sunt sigur că păstrarea şi dezvoltarea modelului european al statului social şi principiul european al solidarităţii vor fi de o importanţă enormă în timpuri de criză şi reduceri economice. Ambele sunt importante realizări culturale europene şi consider că renunţarea la acestea ar putea semnaliza sfârşitul procesului de integrare socială europeană.

Bineînţeles că aţi enumerat multe provocări importante, unele dintre ele mergând dincolo de Strategia 2020. Cu toate acestea, nu cred că tentativa propusă de creştere cu 5 % va fi suficientă pentru a răspunde acestor provocări. Ca Parlament, noi ar trebui să declarăm în mod clar că intenţionăm să oferim un sprijin special pentru o Europă socială. Alte elemente cum ar fi ERD, FRONTEX şi ITER ar putea fi necesar să mai aştepte puţin. Cred că nu este bine să invităm Consiliul să stabilească priorităţi negative, cu alte cuvinte, reduceri.

În acelaşi timp, trebuie să acceptăm că acest raport va declanşa o dezbatere parlamentară serioasă privind reforma sistemului de resurse proprii. Problema de care trebuie în sfârşit să ne ocupăm este în special introducerea taxei pe tranzacţiile financiare. Aceasta nu constituie doar un instrument financiar util, dar oferă şi o mai mare transparenţă în legătură cu modul în care este finanţată UE.

În mod firesc, aceasta implică o componentă importantă de reglementare a pieţei financiare. Mai consider şi că trebuie să renunţăm la reducerile britanice şi să ne asigurăm că resursele UE rămase nefolosite se întorc la bugetul UE.

  Marta Andreasen, în numele Grupului EFD. – Dle Preşedinte, acest Parlament va fi din nou acuzat că este rupt de realitate dacă votează pentru o creştere bugetară pentru perioada 2014-2020. Motivul oferit pentru această creştere este finanţarea Strategiei 2020, cea despre care se spune că ne va scoate din criză.

Să ne reamintim ce s-a întâmplat cu Strategia de la Lisabona; a fost un eşec de proporţii epice. Banii contribuabililor au fost irosiţi şi nu ar trebui să repetăm această greşeală. Curtea de Conturi Europeană raportează un procentaj important al neregularităţilor care afectează diferite domenii ale politicii, acesta ajungând an după an la o medie de 2,8 % din buget, iar noi continuăm să vărsăm fonduri în aceste regiuni. Costurile proiectelor au crescut de până la trei ori faţă de estimările iniţiale; altele suferă întârzieri fiind în acelaşi timp înlocuite de o tehnologie mai bună. Acesta este cazul lui Galileo, care a ajuns de la un buget de 7,7 miliarde la unul de 22,6 miliarde de euro.

Mai mult de 40 % din buget continuă să fie investit în politica agricolă comună, în timp ce doar 4,7 % din forţa de muncă europeană este angajată în acest domeniu. Politica comună pentru pescuit – considerată un eşec de către comisarul Damanaki – obligă contribuabilii să trimită anual la Bruxelles un miliard de euro. Serviciul European de Acţiune externă costă în plus în fiecare an 500 de milioane de euro şi încă nu şi-a demonstrat raison d’être.

Toate aceste exemple trebuie cu certitudine să justifice o reducere bugetară, şi nu o creştere bugetară. Mi-ar place să cred că guvernul Regatului Unit va adopta o poziţie, va spune că este destul şi va cere o reducere bugetară. Cu toate acestea, se pare că deputaţii PE din coaliţie preferă o îngheţare. Contribuabilii din Regatul Unit nu le vor mulţumi.

  Lucas Hartong (NI). – (NL) Dle Preşedinte, înainte de începerea primului război mondial, ministrul britanic, Sir Edward Grey, a spus aceste cuvinte: lămpile se sting în întreaga Europă. Nu le vom mai vedea luminând din nou în viaţa aceasta. Avem în faţa noastră raportul Polledo privind priorităţile politice ale Parlamentului European pentru perioada de după 2013. Acesta se referă atât la legislaţie, cât şi la buget. În consecinţă, aceasta este viziunea UE referitoare la viitorul cetăţenilor europeni.

Ce sărăcie teribilă de ordin intelectual, cultural şi politic străbate acest raport! Ce tendinţă dictatorială a elitei politice europene! Acest Parlament susţine că UE aduce mai multă plus-valoare la nivel internaţional decât suma statelor membre individuale. Cereţi, de aceea, o creştere de minimum 5 % a bugetului UE. Cât de ridicol! Ce negare a suveranităţii naţionale şi ce sfidare a cetăţenilor şi guvernelor ţărilor noastre!

Daţi-mi voie să clarific: un stat cu concepţii de dreapta cum este cel al Ţărilor de Jos nu va putea niciodată să fie de acord cu acest raport. Deputaţii PE cu o viziune proaspătă, iubitoare de libertate, trebuie să arunce acest raport direct la coşul de gunoi. De ce? Pentru că altfel lămpile se vor stinge în Europa şi vom deschide drumul unui viitor întunecat pentru copiii noştri. Grupul meu doreşte ca lămpile să stea aprinse în Europa şi, din acest motiv, vom vota cu toată inima împotriva acestui raport.

  Preşedinte. – Stimaţi colegi, după cum puteţi observa, suntem martorii unei discuţii fundamentale privind viitorul Europei şi aşteptăm punctul de vedere al Comisiei.

Există un cartonaş albastru. Dle Hartong, sunteţi pregătit să răspundeţi?

  Gerben-Jan Gerbrandy (ALDE). – (NL) Dle preşedinte, aş dori să îl întreb următorul lucru pe colegul meu deputat, dl Hartong. În prezent, câteva state membre ale UE sunt membre ale G8, organizaţia celor mai mari opt economii din lume. Totuşi, în următorii 10 sau 15 ani, nici o ţară europeană nu va mai fi reprezentată în această organizaţie. Cum puteţi atunci insista că ţările individuale europene continuă să joace un rol important pe scena lumii? Nu credeţi că singurul mod în care Europa poate continua să joace acolo un rol este să acţioneze împreună?

  Lucas Hartong (NI). – (NL) Dle Preşedinte, îi mulţumesc colegului meu deputat pentru întrebare. Europa este atât de minunată şi de puternică datorită statelor sale membre şi astfel, lucrând împreună într-o strânsă consultare, statele membre pot avea un glas puternic pe scena politică globală. Această situaţie va continua. Tocmai pentru că guvernele naţionale lucrează bine împreună, vocile lor se vor ridica într-un cor minunat.

  Janusz Lewandowski, membru al Comisiei. – Dle Preşedinte, salut în numele Comisiei raportul înaintat de comisia SURE. Acesta este o adevărată contribuţie la pregătirile pentru viitoarea perspectivă financiară, dar este într-adevăr şi european. Constituie o perspectivă cu adevărat europeană asupra viitorului proiectului european. Acum, când ne confruntăm cu numeroase provocări comune care necesită răspunsuri comune, într-o eră numită de dl Schulz una a spiritului de Entsolidarisierung (desolidarizare), avem cu disperare nevoie de acest lucru.

Comentariul meu nu se referă exclusiv la raportul în sine, ci şi la procedurile din comisia SURE – la care am participat, deci ştiu despre ce vorbesc - la conducerea competentă a dnei Jutta Haug şi la rolul lui Salvador Garriga Polledo. Acesta este consensul larg şi votul majoritar care sperăm că va fi probabil confirmat în şedinţa plenară de astăzi. Da, împărtăşim viziunea pe care o conţine raportul. Da, spunem şi că bugetul european nu înseamnă o dublare a bugetelor naţionale, ci atingerea scopurilor comune aflate dincolo de capacitatea statelor naţionale, unde fondurile europene pot realiza economii de scară sau pot crea sinergii.

Pe scurt, bugetul european trebuie să fie folosit acolo unde contează cu adevărat, deoarece are aceeaşi natură ca şi o investiţie şi nu are niciun deficit. Împărtăşim şi viziunea aşa-numitelor politici tradiţionale, mai exact politica agricolă comună şi politica de coeziune. Tradiţional nu înseamnă perimat, ci un mecanism pentru atingerea obiectivelor Strategiei 2020. Atunci când sunt definite în mod adecvat în buget, acestea deschid calea unei finanţări mult mai bune şi mai vizibile a ceea ce fusese subfinanţat – respectiv, inovarea, gestionarea fluxurilor migratorii, responsabilităţile externe ale Uniunii Europene care sunt acum atât de evidente în zona mediteraneană, eficienţa energetică şi, mai presus de toate, modul de conectare al Europei prin reţelele transeuropene şi ceilalţi conectori transfrontalieri din sistemele energetice.

Bugetul European trebuie să îşi asume noi funcţii, ca set de instrumente pentru disciplinarea finanţelor publice ale statelor membre, dar nu poate fi învinovăţit pentru gestionarea inadecvată a finanţelor publice de la nivel naţional. De asemenea, acesta ar trebui să acţioneze ca o garanţie pentru împrumuturile care depăşesc balanţa de plăţi, iar în viitor, pentru o folosire mai intensă a instrumentelor financiare inovative de consolidare a bugetelor europene.

Raportul face un apel pentru o reformă a părţii financiare şi noi trebuie să răspundem prin indicarea de noi resurse. Astfel cum a spus în mod corect dl Daul, acesta este modul de a face mai uşoară viaţa unui ministru de finanţe – prin indicarea resurselor proprii noi pentru buget şi reducerea contribuţiilor directe. De aceea, pachetul care urmează a fi prezentat la sfârşitul lui iunie se referă la cifre, Regulamentul privind cadrul multianual, o nouă propunere pentru un acord interinstituţional, dar şi la resursele proprii. Propunerile sectoriale specifice trebuie să vină mai târziu, între septembrie şi sfârşitul anului.

Permiteţi-mi să închei repetând convingerea mea că raportul Comisiei SURE este o contribuţie bună la discuţia privind viitorul Europei şi un punct de referinţă puternic şi important pentru Comisie. Cooperarea dintre Comisie şi Parlament este esenţială, nu doar pentru un start bun în conturarea propunerii, dar şi pentru încheierea în mod pozitiv a negocierilor care, în contextul actual, sunt extrem de dificile.

  Preşedinte. – Vă mulţumesc, dle comisar. Aceasta a fost o discuţie extrem de importantă între Comisie şi Parlament. Celor două instituţii le-ar plăcea să se susţină reciproc, să aibă o abordare similară a Cadrului financiar multianual. Vom vedea proiectul Comisiei Europene la sfârşitul acestei luni, când acesta va fi prezentat şi în Parlament.

(Răspunzând unei voci din sală:)

Îmi pare rău, dar nu adresăm oaspeţilor noştri întrebări în baza procedurii cartonaşului albastru, acestea sunt adresate doar deputaţilor în Parlamentul European.

  Thijs Berman, raportor pentru aviz al Comisiei pentru dezvoltare. – (NL) Dle Preşedinte, pentru Comisia pentru dezvoltare, acesta nu este doar un raport clar, ci şi unul esenţial, deoarece stabileşte faptul că Uniunea Europeană îşi va asuma în următorii şapte ani responsabilitatea pentru cele mai sărace ţări, fapt care va genera astfel în buget alocări corespunzătoare în acest sens. Raportul stabileşte că statele membre trebuie să îşi onoreze propriile angajamentele. Cu toate acestea, statele membre mai au încă un drum lung de străbătut până la alocarea a 0,7 % din produsul lor intern brut (PIB) pentru cooperarea în materie de dezvoltare. Dacă Uniunea Europeană va coopera în materie de dezvoltare, acest fapt se va traduce prin economii, eliminarea suprapunerilor şi asigurarea unei cheltuiri mai bune şi mai eficiente.

Raportul stipulează că acţiunea privind schimbările climatice nu poate fi finanţată din bugetul pentru dezvoltare. Acesta face un apel la acordarea unei mai mari priorităţi consolidării drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept. Acesta face un apel la noi metode de finanţare, în plus faţă de folosirea exclusiv a subvenţiilor, de exemplu la combinaţiile de împrumuturi şi subvenţii. Acesta subliniază faptul că acţiunea umanitară trebuie să continue să aibă propriul său instrument financiar, deoarece ajutorul de urgenţă trebuie să fie neutru şi independent de alegerile politice ale Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE). Dispunând de aceste alegeri, Uniunea Europeană este cel mai important partener al ţărilor aflate în curs de dezvoltare din lume, iar acest lucru este vital.

  Gerben-Jan Gerbrandy, raportor pentru aviz al Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară. – (NL) Dle Preşedinte, şi Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară poate să îşi exprime satisfacţia faţă de raport, în forma în care acesta a fost depus în faţa noastră. Acesta ţine cont de insuficienţa materiilor prime, de ameninţarea la adresa biodiversităţii, de trecerea la energia sustenabilă şi în special de importanţa – pe care o consider esenţială – a sustenabilităţii economiei noastre.

Dar totuşi mai există ceva: trăim un moment în care toate statele membre analizează cel puţin de trei ori modalitatea cheltuirii fiecărui euro. Şi totuşi, procedăm foarte bizar. Cheltuim miliarde sub forma subvenţiilor, cum ar fi subvenţiile dăunătoare mediului, pe lucruri pentru a căror reparare trebuie ulterior să cheltuim şi mai multe miliarde. De aceea, în numele grupului meu, am depus din nou un amendament care a fost adoptat de Comisia pentru mediu, propunând reducerea până în 2020 a subvenţiilor care au un efect dăunător asupra mediului. În special în aceste vremuri de penurie, nu ne putem permite să avem astfel de subvenţii.

  Constanze Angela Krehl, raportoare pentru aviz a Comisiei pentru dezvoltare regională. – (DE) Dle Preşedinte, politica de coeziune are unul dintre cele mai mari bugete individuale din Uniunea Europeană. Trebuie să elaborăm o nouă politică care să fie adaptată la noile provocări. Noi dorim investiţii într-o infrastructură modernă, în cercetare, inovare şi dezvoltarea noilor tehnologii. Dorim o dezvoltare urbană integrată, sustenabilă şi o forţă de muncă bine instruită.

Regiunile au nevoie de subvenţii specifice care să le ajute să devină competitive şi să se dezvolte din punct de vedere economic. Cu toate acestea, trebuie în acelaşi timp spus că toate regiunile trebuie să aibă acces la politica de coeziune, atât statele membre din Europa de Est, cât şi economiile naţionale puternice cum este Germania. Germania de Est are nevoie de sprijin. Totuşi, anumite regiuni germane vestice necesită ajutorul european, la fel ca şi unele părţi ale Regatului Unit al Marii Britanii.

Acest fapt necesită un buget care nu trebuie să fie mai mic decât cel actual şi care să nu poată fi împărţit între mai multe sectoare. Trebuie să facem toate eforturile pentru a îmbunătăţi eficienţa şi transparenţa şi trebuie să facem legătura dintre acestea şi abandonarea birocraţiei inutile. Coeziunea este legată de solidaritate. În orice caz, coeziunea este sensibilă şi din punct de vedere economic şi este necesară.

Chiar şi pentru cele mai puternice economii, lipsa coeziunii reprezintă un factor negativ. Din acest motiv, trebuie să punem la dispoziţie o finanţare adecvată pentru susţinerea politicii de coeziune. Aş vrea să îi mulţumesc raportoarei pentru includerea avizului Comisiei pentru dezvoltare regională în acest raport şi să vă solicit sprijinul pentru amendamentul care îmbunătăţeşte din nou categoriile intermediare.

Noi am ajuns la un compromis în Comisia pentru dezvoltare regională şi recomand ca acest Parlament să încorporeze în raportul Garriga compromisul la care au ajuns politicienii specialişti. Doresc să solicit sprijinul dvs.. larg.

  Giovanni La Via, raportor pentru aviz al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală. – (IT) Dle Preşedinte, doresc în primul rând să îmi exprim aprecierea, inclusiv în numele majorităţii din Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI), faţă de excelenta activitate din ultimele luni a dlui Garriga Polledo.

Dezbaterea privind viitoarele perspective financiare a fost foarte încinsă, iar raportul întocmit de dl Garriga Polledo oferă un rezumat eficient, care cuprinde poziţiile diferitelor delegaţii naţionale şi ale diferitelor grupuri politice.

În calitate de raportor pentru avizul Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare regională, îmi exprim sprijinul deplin pentru decizia de a lăsa măcar neschimbat bugetul pentru agricultură şi – la fel ca mulţi alţi colegi din comisia AGRI – mă opun cu hotărâre amendamentului depus de Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) care ar accepta posibile reduceri ale resurselor agriculturii pentru a finanţa alte activităţi.

Mă simt obligat să reamintesc colegilor deputaţi faptul că politica agricolă comună este consfinţită de tratate şi este una dintre puţinele politici europene reale; aceasta poate să joace un rol important într-un sector strategic, care oferă bunuri publice şi generează o valoare adăugată europeană reală.

  Cătălin Sorin Ivan, raportor pentru aviz al Comisiei pentru cultură şi educaţie. − Când vorbim despre bugetul Uniunii Europene, când vorbim despre fonduri europene şi, mai ales, când vorbim despre viitorul cadru financiar multianual, automat vorbim despre valoarea adăugată europeană. Nu cred că este un domeniu sau un segment în bugetul Uniunii Europene unde valoarea adăugată europeană este mai mare, cu bani atât de puţini. Dar, pentru ca tot ceea ce gândim noi aici, ca toate proiectele europene să aibă aderenţă la populaţia europeană, la cetăţeanul european şi pentru ca toate aceste proiecte să aibă viitor, trebuie ca tinerii de astăzi să creadă în proiectul Uniunii Europene, trebuie ca tinerii de astăzi să se simtă din ce în ce mai mult europeni, trebuie ca investiţiile noastre în cultură, în educaţie şi în proiectele şi programele pentru tineri să fie mult mai ample.

De aceea, spun, ca Uniunea Europeană să aibă un viitor, avem nevoie de mai mulţi bani pentru educaţie, mai mulţi bani pentru cultură, mai mulţi bani pentru tineret. Ca să nu mai spun de sport, care este o prioritate în Agenda Europa 2020.

  Eva-Britt Svensson, raportoare pentru aviz a Comisiei pentru drepturile femeilor şi egalitatea de gen. – (SV) Dle Preşedinte, ca raportor pentru Comisia pentru drepturile femeilor şi egalitatea de gen, doresc să arăt că atunci când sunt luate decizii cruciale cu privire la economie şi afaceri financiare şi monetare, precum şi chestiuni fiscale şi politica comercială, la toate deciziile care afectează bugetul şi şansele noastre, influenţa pe care femeile o au asupra acestor decizii este în prezent foarte mică. Pentru a produce un buget modern pentru viitor, Comisia pentru drepturile femeilor şi egalitatea de gen a subliniat câteva probleme importante pentru activitatea viitoare referitoare la buget.

Abilităţile şi experienţa femeilor trebuie să fie utilizate. Am indica necesitatea integrării şi egalităţii – pentru ca egalitatea să fie luată în considerare în buget. Îi aud pe colegii mei deputaţi discutând despre bugetul viitor şi resurse crescute şi aşa mai departe. Nu este vorba doar de o chestiune care priveşte creşterea resurselor, ci şi despre a avea curajul politic de a aranja într-o nouă ordine a priorităţilor aspecte din buget şi de a utiliza aptitudinile pe care femeile le posedă. Făcând acest lucru, nu va mai trebui întotdeauna să cerem din ce în ce mai multe resurse bugetare, ci vom fi capabili să folosim bugetul pentru a concepe politici moderne pentru viitor.

  Reimer Böge, în numele Grupului PPE. – (DE) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, acest raport este o ofertă adecvată, rezonabilă, făcută de Parlament Comisiei şi Consiliului, pentru dezvoltarea în continuare a bazei bugetare a Uniunii Europene în timpuri dificile.

Doresc să îi mulţumesc raportorului, dlui Garriga Polledo şi preşedintei comisiei, dna Haug, pentru activitatea lor. Amândoi aţi făcut o treabă excelentă. În ciuda tuturor diferenţelor de ordin politic dintre diferitele grupuri, munca noastră a fost caracterizată prin efortul de a găsi soluţii europene comune. Ar trebui ca instituţiile noastre să aibă un pic mai mult din acest spirit. Noi dorim să avem resurse proprii reale, astfel cum se arată în Tratat.

Independent de alt venit, bugetul trebuie să fie finanţat exclusiv din resurse proprii. Cu alte cuvinte, atunci când cerem acest lucru, suntem fideli Tratatului. Apropo, daţi-ne voie să încetăm cu aceste reduceri atât de urmărite. Această dezbatere trebuie condusă în comun cu colegii noştri din parlamentele naţionale, cu mai puţine prejudecăţi şi spume la gură decât cele care se evidenţiază în unele oraşe capitală şi în unele comentarii.

În acelaşi timp, dorim să ştim că unitatea bugetului este protejată şi că politica bugetară nu urmează să fie luată de la bugetul comunităţii. Când discutăm despre cheltuieli, trebuie să ne referim la obligaţiile care rezultă din Tratatul de la Lisabona. Trebuie să finanţăm suficient Strategia UE 2020 în privinţa căreia ne-am luat cu toţii angajamentul. Creşterea este baza activităţii economice şi sociale.

Trebuie să discutăm mai în detaliu despre valoarea adăugată europeană şi sinergiile necesare între bugetele naţionale şi bugetul UE, deoarece independent de economiile potenţiale de la bugetul UE care urmează să fie făcute, multe dintre resursele suplimentare necesare pot fi discutate în contextul unei dezbateri reale privind posibilele economii şi sinergia dintre bugetul UE şi bugetele naţionale. Trebuie să spunem în mod clar Consiliului că, dacă refuză să meargă în direcţia indicată de noi astăzi, trebuie să indice care dintre priorităţile politice urmează să fie scoase de pe agendă şi să nu mai fie finanţate. Acest lucru este necesar dacă este să fim sinceri cu cetăţenii noştri. Sper că Comisia va răspunde pozitiv acestor sugestii ale Parlamentului în cadrul propunerilor sale legislative şi aştept ca preşedinţiile viitoare să găsească o modalitate de a comunica în mod deschis şi transparent cu Parlamentul, astfel încât să putem parcurge procedurile de aviz într-un interval de timp adecvat.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Derk Jan Eppink (ECR). – Dle Preşedinte, din câte ştiu, dl Böge este membru al UCD în Germania. Mă întreb dacă această pledoarie pentru resursele proprii ale UE reflectă poziţia sa personală sau pe cea a acestui partid din Germania?

  Reimer Böge (PPE). – (DE) Dle Preşedinte, mă bucur să abordez această întrebare. De fapt, nu sunt doar un membru al Uniunii Creştin-Democrate, dar am fost şi vicepreşedinte al UCD în Schleswig-Holstein timp de 13 ani. Înainte ca această comisie să îşi exprime opinia, membrii UCD/UCS care sunt deputaţi în Parlamentul European au căzut de acord asupra unei poziţii. Declaraţia referitoare la resursele proprii, convenită de membrii UCD/UCS, deputaţi în Parlamentul European, care într-o oarecare măsură contrazice poziţia naţională a partidului, este absolut identică cu concluziile Comisiei privind provocările politice. O susţin şi în calitate de politician al UCD din Germania.

  Göran Färm, în numele Grupului S&D. – (SV) Dle Preşedinte, UE se confruntă în prezent cu cele mai mari provocări pe care le-a întâmpinat într-o foarte lungă perioadă de timp. Trebuie să încercăm să stopăm criza economică şi să evităm în acelaşi timp alte crize. Trebuie să abordăm globalizarea şi concurenţa aflată în creştere. De exemplu, vor fi necesare investiţii transfrontaliere majore în cercetare. Trebuie să facem faţă provocărilor pe care le ridică mediul, clima şi furnizarea durabilă de energie.

Trebuie să schimbăm sensul tendinţei devastante către un şomaj permanent ridicat şi excludere socială, pe care Europa o experimentează şi trebuie, în particular, să încercăm să oferim ajutor cu privire la criza care îi afectează pe vecinii noştri sudici. Din nefericire, într-o situaţie în care avem cel mai mult nevoie de solidaritatea şi funcţionarea corespunzătoare a cooperării europene, cresc şi ameninţările la adresa ideii europene. Chiar acum, acestea sunt îndreptate, printre altele, împotriva bugetului UE.

În cadrul Comisiei speciale pentru provocările politice şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013, noi înţelegem că poate părea ciudat faptul că, într-un moment în care multe state membre fac reduceri în propriile bugete, noi cerem mai mulţi bani pentru bugetul UE de după 2013. Cu toate acestea, ar fi în acelaşi timp absolut nerezonabil să ignorăm aceste provocări, să ne abandonăm euroscepticismului şi să renunţăm la ambiţiile politice pe care statele membre ni le-au dat, de exemplu prin Tratatul de la Lisabona. De asemenea, trebuie să ne reamintim faptul că reducerile importante nu aduc beneficii celor mai vulnerabile state membre, Grecia, Irlanda şi Portugalia, ci din contră, vor reduce abilitatea UE de a le sprijini.

Guvernul britanic vorbeşte doar în numele contribuabililor şi al nimănui altcuiva. În consecinţă, în cadrul raportului Comisiei pentru provocările politice, am încercat să găsim un echilibru rezonabil între reţinere, ambiţiile care sunt necesare şi reforma orientată către viitor a unor domenii politice cum este politica agricolă. Am ajuns la o propunere de creştere cu 5 % a alocărilor de fonduri pentru următoarea perioadă faţă de 2013.

Doresc să îmi exprim sincerele mulţumiri dlui Garriga Polledo, care a reuşit să asigure o majoritate largă în sprijinul acestui raport. Problema este că aceste 5 % suplimentare urmează să fie folosite exact pentru investiţii în domeniile de bază care sunt concentrate asupra viitorului, în particular în cercetare, creştere şi ocupare a forţei de muncă. Este clar că în aceste domenii există o necesitate de a se acţiona, iar fără resurse nu vom putea să facem faţă acestor provocări. Cu toate acestea, pentru a face acest lucru, noi trebuie şi să putem să ne schimbăm viziunea asupra bugetului UE.

Amintiţi-vă faptul că acest buget al UE este în continuare mai mic în relaţie cu economiile statelor membre decât a fost, de exemplu, atunci când Suedia a aderat în anii 1990, în ciuda extinderii de la 15 la 27 de state membre. Creşterea bugetului UE a fost, de asemenea, semnificativ mai lentă decât creşterea din bugetele naţionale ale statelor membre, de exemplu din bugetul Regatului Unit, care este încă un aspect ce nu este menţionat atunci când guvernul Majestăţii Sale face declaraţii. Eu personal sunt absolut convins că măsurile de austeritate nu sunt singura modalitate de a ieşi din această criză. Trebuie să găsim un mod de a ne întoarce înapoi la creştere economică şi locuri de muncă, prin găsirea resurselor pentru investiţii, iar pentru acest lucru avem nevoie de acţiuni comune.

  Carl Haglund, în numele Grupului ALDE. – (SV) Dle Preşedinte, doresc să adresez mulţumirile mele cele mai sincere raportorului, care a făcut o treabă excelentă în colaţionarea opiniilor din acest Parlament. Sunt sigur că suntem cu toţii într-un acord total în privinţa provocărilor pe care le întâmpinăm. Întrebarea este doar cum vom face ca fondurile să crească, şi nu discutăm acum exclusiv despre fondurile din UE, ci şi despre fondurile din statele membre, iar acesta este un act de echilibrare.

Am decis în comisie să recomandăm creşterea bugetului viitor cu 5 %. Cinci procente sună mult, atunci când mergem acasă în propriile noastre oraşe capitală şi explicăm că avem nevoie de încă 5 %. Pe de altă parte, 5 % este foarte puţin, atunci când luăm în considerare provocările cu care UE se confruntă şi atunci când ştim foarte bine că UE i-au fost alocate o serie de noi sarcini, pe care aceasta trebuie cu adevărat să le îndeplinească corespunzător şi că ne este imposibil să facem acest lucru fără fonduri.

Cu toate acestea, pentru a fi în acelaşi timp credibili atunci când cerem bani, trebuie să avem şi curajul să ne uităm la structurile actuale şi la costurile existente. Dacă reuşim să arătăm şi că putem realoca/modifica priorităţi şi economisi bani, înainte de a cere mai mulţi, atunci cred că credibilitatea noastră va creşte semnificativ. Mă refer acum la avantajele nejustificate din politica agricolă, dar şi la faptul că politica noastră în materie de anticorupţie nu este într-o atât de mare măsură încununată de succes pe cât am susţinut noi întotdeauna că este şi la faptul că, într-o anumită măsură, administraţia UE este destul de greoaie – simplul fapt că ne aflăm aici, în Strasbourg, este un exemplu al acestui fapt. Acestea sunt genurile de lucruri pe care grupul nostru a dorit să le invoce ca exemple ce ar putea fi discutate, deoarece astfel vom câştiga credibilitate atunci când vom cere ulterior mai muţi bani.

Cu toate acestea, noi nu am reuşit întotdeauna în totalitate să facem acest lucru în prezentul raport, ceea ce explică şi de ce unii dintre colegii mei deputaţi vor apăsa în cadrul votării de mâine pe butonul de exprimare a votului împotrivă sau pe cel de abţinere, chiar dacă o majoritate largă a grupului nostru sprijină raportul. Până la urmă, mulţi oameni sunt dezamăgiţi şi din cauză că nu putem discuta o nouă modalitate de a aloca fondurile existente.

O altă problemă de care trebuie în mod absolut să ne ocupăm este modul în care finanţăm bugetul UE şi, în această privinţă, grupul nostru a fost foarte explicit. Dorim o dezbatere serioasă despre ce înţelegem prin resurse proprii, iar acest lucru este important pentru noi, pentru a elimina elementele nesănătoase din structura financiară actuală: mai multe reduceri, aranjamente neclare şi netransparente şi aşa mai departe. Situaţia nu poate continua în acest fel în viitor şi în acest sens, eu sper să putem iniţia un dialog constructiv cu Consiliul referitor la viitor. Acesta este un subiect de o importanţă crucială, dacă este ca bugetul UE să aibă un viitor pozitiv.

  Konrad Szymański, în numele Grupului ECR. – (PL) Dle Preşedinte, delegaţia poloneză din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni va vota în favoarea adoptării raportului privind Cadrul financiar multianual. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că nu am remarcat punctele slabe ale documentului. Ar fi o adevărată pierdere de vreme să dezvolt subiectele propunerilor pentru resurse proprii şi pentru taxe europene. Europenii plătesc deja prea mult prin taxele de la nivel guvernamental.

Trebuie să acordăm o mai mare importanţă monitorizării cheltuielilor UE şi evaluării critice a politicilor actuale din acest domeniu. A pretinde că nu observăm irosirea banilor nu va rezolva problema şi mai este şi nedrept pentru contribuabilii europeni. Prevalenţa Agendei Europa 2020 ar putea însemna că politicile UE sunt reformate în defavoarea unor obligaţii mai importante – acelea consfinţite de tratate, care se referă la promovarea coeziunii economice dintre statele membre.

Totuşi, valoarea adăugată europeană, care este legată de politica de coeziune europeană, nu trebuie să fie ignorată. Efectele sale pot fi observate mai clar în Polonia decât oriunde altundeva. Nu suntem singurii care beneficiem de o creştere accelerată mulţumită politicii de coeziune. Creşterea accelerată din Europa Centrală aduce o contribuţie importantă şi la creşterea de pe întreg cuprinsul Europei şi îmbunătăţeşte condiţiile investiţionale, aducând profituri nu numai în Varşovia şi Praga, dar şi în Amsterdam, Londra şi Berlin.

  Helga Trüpel, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, doresc să încep cu declaraţia dnei Ashworth care s-a axat de la început până la sfârşit pe un buget european mai inteligent în raport cu un buget mai mare. Nu consider aceasta ca fiind o alternativă reală. Este adevărat că trebuie să urmărim o politică bugetară mai inteligentă identificând în mod precis unde anume se pot economisi bani, unde se poate îmbunătăţi gestionarea şi unde este administraţia deosebit de rigidă.

Cu toate acestea, sarcina comisiei speciale a fost să afle de câţi bani avem nevoie pentru a putea să abordăm corespunzător noile provocări politice cu care ne confruntăm. Avem deci nevoie de deschidere faţă de reformă şi de curaj politic. Trebuie să ne organizăm astfel încât să putem răspunde provocărilor majore pe care le aduce 2020. Nu cred, dnă Ashworth, că acest obiectiv poate fi atins din poziţia dvs..; în schimb, l-aş susţine pe dl. Böge care cred că este fidel Tratatului atunci când spune că trebuie să avem curajul de a ne întoarce la un sistem care implică determinarea adevăratelor noastre resurse proprii.

Acest lucru va face Uniunea Europeană mai puternică şi sistemul nostru de finanţare mai transparent. Va face ca cetăţenilor noştri să le fie mai clar de unde provin banii. Din punctul de vedere al Grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană doresc să adaug că avem în vedere mai ales taxa pe tranzacţia financiară, deoarece aceasta va reglementa tranzacţiile financiare şi ne va da şansa de a stabili politici mai inteligente. Aşadar, aceasta este o cale de urmat care nu va sufoca statele membre, deschizând în schimb noi alternative pentru noi toţi. De aceea, eu cred că dl Verhofstadt are dreptate atunci când spune că noi trebuie, bineînţeles, să fim pregătiţi pentru a lua iniţiative comune, cum este înfiinţarea Serviciului European de Acţiune Externă, făcând în acelaşi timp economii la nivel naţional. Bineînţeles că nu putem doar să renunţăm la un element pentru a adăuga un altul. Responsabilitatea europeană înseamnă reducerea cheltuielilor la nivel naţional pentru a pune în comun resurse la nivel european. De ce? Pentru că împreună suntem mai puternici şi pentru că putem obţine valoarea adăugată europeană care este bună pentru cetăţenii noştri, în special în domeniile politicii de cercetare şi politicii în materie de educaţie. Sarcinile importante aflate în faţa noastră sunt transformarea ecologică şi înfiinţarea unor reţele de energie inteligentă. Avem nevoie de bani pentru acest lucru şi pentru reţelele de bandă largă din zonele rurale. Acestea sunt sarcinile pentru viitor şi acest lucru necesită un buget mai mare şi mai inteligent.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Peter van Dalen (ECR). – (NL) Dle Preşedinte, dna Trüpel îşi face auzit din nou crezul său familiar: trebuie să avem „mai multă Europă”, iar „mai multă Europă” va avea un efecte benefic asupra noastră şi va aduce mai mulţi bani. Cunoaştem deja procentul cu care aceasta şi dl Verhofstadt ar dori să crească CFM. Este regretabil că vedem că cetăţenii noştri se îndreaptă exact în cealaltă direcţie. Încrederea în Europa scade. Cetăţenii se uită la acest Parlament ca la o maşină de devorat bani care cere din ce în ce mai mulţi bani. Nu este oare momentul să vă regândiţi crezul şi, pentru a schimba ceva, să veniţi cu o altă melodie, una care să fie conformă cu ceea ce pledează dl Ashworth?

  Helga Trüpel (Verts/ALE). – (DE) Dle van Dalen, cred că faceţi o eroare politică majoră. Dacă noi ne întoarcem în Europa la modelul de urmărire a propriilor interese politice naţionale, atunci riscăm să distrugem 50 de ani de muncă la proiectul european.

Ceea ce facem noi aici nu este să irosim bani. Trebuie să trecem la acţiuni decisive împotriva corupţiei şi scandalurilor financiare, deîndată ce acestea apar. Suntem în mod firesc de partea dvs.. în această problemă. Cu toate acestea, când vine vorba despre generarea valorii adăugate europene, astfel cum am făcut-o în multe domenii, trebuie să lucrăm împreună pentru a o dezvolta, deoarece atunci când statele membre o obţin de unele singure, acestea sunt mai slabe în faţa concurenţei internaţionale. Nu veţi obţine rezultate bune cu 27 de state naţionale care acţionează unilateral, ci doar prin punerea în comun a resurselor. Acest lucru a fost recunoscut de către statele fondatoare după cel de-Al Doilea Război Mondial. Ar trebui să muncim la dezvoltarea acestuia, şi nu la distrugerea sa.

  Miguel Portas, în numele Grupului GUE/NGL. – (PT) Dle Preşedinte, ascultând această dezbatere, discursul pe care urmează să îl ţin se îndreaptă împotriva curentului. Prima mea întrebare este aceasta: poate fi susţinută o singură monedă fără un buget european puternic? După părerea mea, răspunsul este nu. Criza datoriei suverane dovedeşte exact acest lucru. Dovedeşte că, dacă am fi avut un buget puternic, nu ar fi existat un atac speculativ asupra datoriilor suverane ale Greciei ori Portugaliei. Exact la acest lucru trebuie să răspundem şi cred că aceasta este principala problemă la care raportul dlui Garriga nu reuşeşte să răspundă. Acest raport este lipsit de ambiţie.

Posibilitatea unei creşteri marginale de 5 % a bugetelor europene pare mult doar pentru Majestatea sa, Regina Angliei. De fapt, problema reală este că nu se poate să stabileşti priorităţi pentru creştere şi creare de locuri de muncă cu un buget european care este în mod esenţial îngheţat. Nu este posibil să răspunzi la noile obligaţii derivate din tratate cu un buget care este în mod esenţial îngheţat. Nu este posibil să te gândeşti că politica de coeziune reuşeşte, deoarece aceasta nu are succes atunci când Europa se întoarce pe plan intern către divergenţe sociale.

Observaţia mea finală este că vom vota pentru taxa pe tranzacţia financiară, însă noi credem că aceasta va vedea lumina zilei doar dacă Europa are curajul să o pună în aplicare independent de ceilalţi.

  Niki Tzavela, în numele Grupului EFD. – Dle Preşedinte, s-au spus multe şi aş dori să adaug o notă diferită acestei întâlniri.

Cu ani în urmă, luam cina cu regretatul preşedinte Gerald Ford în Statele Unite, care îmi descria modul în care a apărut G7. Acesta a spus că a dorit să aibă o întâlnire cu Callaghan – cred că era – primul ministru britanic, cu privire la anumite probleme şi Callaghan a spus că de ce să nu combinăm această întâlnire cu un meci bun de golf? Astfel, Ford a răspuns că, ei bine, primul ministru canadian, Trudeau, este un jucător bun, ar trebui să îl invităm, iar mai apoi Trudeau - mulţumindu-le pentru invitaţie - a spus că are anumite probleme de rezolvat cu francezii, aşa că de ce să nu îl invite pe primul ministru francez. Dar când au discutat acest lucru cu toţii la telefon au spus că germanii urmează să fie foarte suspicioşi, deci trebuie să îi invităm şi pe ei la această întâlnire. Iar când germanii au acceptat, aceştia au zis că Italia avea Preşedinţia Uniunii Europene pentru acele şase luni, astfel încât trebuie să se afle şi ea acolo.

Atunci Ford mi-a spus: ştii Niki, aceasta a fost prima dată când mi-am dat seama că aveţi o Uniune care este atât de împărţită, divizată şi dezechilibrată. Într-o zi va trebui să aveţi un buget european care este suficient de puternic pentru a concura cu lumea globală din afară; indivizii urmează să fie foarte puternici acolo afară. Fii atent.

Dle preşedinte, sunt foarte mulţumit în calitate de deputat în PE că trăiesc acest moment.

  Angelika Werthmann (NI). – (DE) Dle Preşedinte, Comisia pentru bugete lucrează intensiv de ceva timp la următorul Cadru financiar multianual (CFM) şi raportul colegului meu este o contribuţie importantă la acesta.

Niciodată până acum, oamenii din Europa nu au avut aşteptări atât de înalte de la UE, criticând-o în acelaşi timp cu asprime.

Trei aspecte par să fie importante: în primul rând, înainte de orice, legătura cu cetăţenii Europei. Este în totalitate de înţeles ca cetăţenii noştri să-şi piardă orientarea personală, pe fondul impactului crizei structurale şi al cerinţelor crescânde ale globalizării, fiind determinaţi în mod inevitabil să pună sub semnul întrebării întregul proiect european. Acesta este un subiect care trebuie analizat cu atenţie la momentul elaborării următorului CFM, pentru a ne asigura că Europa este mai bine înţeleasă, acceptată, utilizată şi sprijinită.

În al doilea rând: această acceptare în rândul cetăţenilor şi la nivelul politic al statelor membre va fi mai mare dacă bugetul UE poate genera beneficii tangibile suplimentare pentru Europa. Astfel, acesta va fi privit ca fiind valoros pentru unitatea europeană.

În al treilea rând: în plus, salutăm faptul că Strategia Europa 2020 va fi punctul de referinţă al apropiatului CFM, fapt care presupune totodată luarea în calcul a intervalului de timp.

  Jan Olbrycht (PPE). – (PL) Dle Preşedinte, cei în necunoştinţă de cauză ar putea crede că Parlamentul European se poartă iresponsabil propunând o creştere bugetară. Vreau să declar în mod destul de clar că activitatea Comisiei speciale privind provocările politice şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013 a fost, înainte de orice, una foarte pertinentă şi profesionistă, şi extrem de realistă. Aceasta a fost dominată de discuţii referitoare la cât vor costa deciziile politice. Trebuie să ne aducem aminte de faptul că statele membre, inclusiv cele care au publicat scrisori, au fost de acord cu obiectivele Strategiei Europa 2020. Comisia noastră a încercat să indice într-o oarecare măsură cât vor costa deciziile politice comune. Noi luăm foarte deciziile politice în mod foarte serios. Dacă statele membre decid să ia anumite măsuri, iar noi, ca reprezentanţi ai cetăţenilor, suntem de aceeaşi părere, trebuie să avem fonduri realiste. În acest context, raportul care va fi supus la vot este unul bine gândit, care se bazează pe un compromis. Este un raport realist şi, cel mai important, este un raport care formează o foarte bună bază de deschidere a discuţiilor. Cred că astăzi, în acest Parlament, putem spune că Parlamentul European este pregătit să deschidă negocieri.

De asemenea, în calitate de deputat al PE din Polonia, doresc să îmi exprim credinţa fermă că Preşedinţia poloneză a Consiliului European va fi una care se angajează într-o dezbatere serioasă şi extrem de realistă. Datorită faptului că Polonia şi guvernul polonez sunt pro-europene, cred că această dezbatere, cu siguranţă una foarte dificilă, va fi şi extrem de benefică în termeni de măsuri viitoare. Ceea ce contează cel mai mult este ca negocierile să fie deschise, iar Parlamentul să fie pregătit pentru acestea.

  Jutta Haug (S&D). – (DE) Dle Preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, acum un an, plenul a fost de acord şi a mandatat o comisie specială să întocmească poziţia Parlamentului European în legătură cu următoarea perspectivă financiară. Acum, după exact unsprezece luni de activitate, Comisia privind provocările politice îşi prezintă roadele muncii sale. Aceasta a fost o sarcină care a cerut disciplină şi concentrare şi care a putut fi îndeplinită doar prin adoptarea unei abordări caracterizată prin deschidere, solidaritate şi încredere reciprocă. Pentru aceasta, daţi-mi voie să îmi exprim recunoştinţa faţă de statele membre implicate în acest proces creativ.

Raportul pe care l-am conceput, întocmit sub conducerea dlui Garriga Polledo, constituie într-adevăr un rezultat bun. Este ceva de care putem să fim mândri. Cu toate acestea, astfel cum ştim cu toţii, rezultatele bune necesită nu doar deputaţi harnici, dar şi un personal excelent. Noi cu siguranţă l-am avut, nu doar în forma asistenţilor noştri personali şi a personalului grupului, ci şi, în primul rând, într-un secretariat excelent. Această super-echipă condusă de Monika Strasser nu a fost doar competentă şi profesionistă, dar a fost şi neobişnuit de interesată de munca sa. A fost răbdătoare şi creativă, extrem de bine organizată şi, în acelaşi timp, spontană şi flexibilă. Cel mai bine a fost că a fost întotdeauna veselă şi deschisă. Este clar că s-a bucurat de tot efortul depus. Aş dori să îi mulţumesc din adâncul sufletului meu acestei echipe puternice de nouă persoane. Vă mulţumesc într-adevăr foarte mult.

(Aplauze)

Dl Garriga şi cu mine am dorit de la început să elaborăm un raport care să poată fi susţinut de trei pătrimi din acest Parlament. De fapt, am obţinut în votul din comisie o majoritate de mai mult de patru cincimi. Am fost foarte mulţumiţi de acest lucru. Apelul nostru la o perspectivă financiară pe şapte ani care este exprimată într-o structură care reflectă obiectivele Strategiei Europa 2020, respectând în acelaşi timp toate politicile pentru Uniunea Europeană şi evitând creşterea bugetului european la niveluri nerealiste, trebuie văzută ca fiind rezonabilă. Este realistă şi posibilă.

Raportul nostru conţine 174 de paragrafe, toate fiind argumente pentru mai multă Europă. Avem în mod real nevoie de mai multă Europă. Vă rog să citiţi raportul. Oferă cele mai bune baze pentru a îi convinge pe cetăţenii noştri în dezbaterea locală şi pentru intrarea în negocieri serioase cu Consiliul, care din nefericire se remarcă astăzi prin absenţă. Vă mulţumesc pentru activitatea dvs.. excelentă.

  Anne E. Jensen (ALDE). – (DA) Dle Preşedinte, şi eu cred că acesta este un raport foarte echilibrat, cu un mandat clar, dar şi foarte flexibil pentru Comisia pentru bugete, acela de a negocia un acord cu Consiliul, şi aş reitera apelul dnei Haug ca acest raport să fie citit - şi să fie citit şi de acei şefi de stat sau de guvern şi miniştri de finanţe care s-au grăbit să-şi exprime opiniile negative cu privire la rezultat.

Acesta a fost un proces răsunător şi delicat, astfel cum s-a spus deja, şi doresc să îi mulţumesc dlui Garriga şi dnei Haug pentru munca lor excelentă. De asemenea, doresc să mulţumesc Comisiei pentru rolul său foarte activ. Această activitate ne-a permis de fapt să parcurgem toate părţile bugetului UE şi diferite domenii ale politicii pe care am dori să le vedem reflectate în buget. Prin urmare, acesta constituie o realizare solidă. Este rezultatul suficient de ambiţios? Cred că este. Noi consolidăm Strategia Europa 2020, care este destinată echipării UE pentru a face faţă provocărilor generate de concurenţa cu China şi alte economii aflate în dezvoltare rapidă şi înfăptuim trecerea noastră la mai multă energie regenerabilă.

Mi-ar fi plăcut să fi văzut o formulare mai puternică cu privire la politica agricolă comună şi, de asemenea, mi-ar fi plăcut ca noi să fi investigat posibilitatea de a face economii în domeniul fondurilor structurale. Până la urmă, aceştia sunt bani pe care statele membre îi primesc înapoi şi pe care ar dori foarte mult să îi aibă. De aceea, mai cred şi că este necesar ca noi să avem această posibilitate de creştere cu 5 %, astfel încât să existe şansa unor domenii de politică noi şi a satisfacerii unor cereri noi, ca şi şansa investiţiilor în transport, energie şi cercetare - domenii în care UE trebuie să investească în viitor.

Noi avem un control asupra bugetului UE. Raportul pe care îl dezbatem şi adoptăm astăzi priveşte un plafon pentru bugetul UE. Nu ne referim la fondurile specifice care sunt plătite, ci mai degrabă la un plafon, iar sub acest plafon trebuie să putem să abordăm noile provocări. Nu ştim ce se va întâmpla în perioada dintre momentul actual şi 2020 şi de aceea sprijin acest raport.

  Hynek Fajmon (ECR). – (CS) Dle Preşedinte, pe parcursul ultimelor luni, am fost ocupaţi cu pregătirea Cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020. Ne comportăm în această privinţă exact ca pisoiul şi căţeluşul din povestea faimosului scriitor ceh, Karel Čapek. Aceştia decid să facă o prăjitură şi pentru a o face cu adevărat gustoasă, aruncă tot ceea ce le place în oală. Rezultatul este o prăjitură care le dă dureri de burtă. Mă tem că se va întâmpla la fel cu cadrul nostru pentru buget. Aruncăm şi noi în oală multe ingrediente şi angajamente şi recomandări care sună bine, dar nu suntem deloc siguri că acestea se potrivesc.

Suntem foarte conştienţi de consecinţele negative ale Strategiei de la Lisabona. Avem acum Strategia 2020 şi încercăm să facem un cadru bugetar pentru aceasta. Există o problemă, atât cu setul de obiective, cât şi cu instrumentele recomandate de raport. După părerea mea, lupta împotriva schimbărilor climatice reprezintă cel mai nepotrivit set de obiective, iar în cazul instrumentelor, consider că există o problemă majoră în aşa-numitele resurse proprii şi posibilitatea de a emite obligaţiuni. În realitate, resursele proprii înseamnă o nouă taxă europeană, pe care nu o doresc. Euroobligaţiunile reprezintă pentru UE o modalitate de a se adânci în datorii, la fel ca şi statele membre, pe care nu o doresc. Din aceste motive, nu pot susţine raportul.

(Dezbaterea a fost suspendată)

4. Urări de bun venit

  Preşedinte. – Tocmai am primit informaţia că secretarul general adjunct al Organizaţiei Naţiunilor Unite, dl Muhammad Shaaban, se află în tribuna oficială. Doresc să îl salut pe reprezentantul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

5. Investiţia în viitor: un nou cadru financiar multianual pentru o Europă competitivă, durabilă şi favorabilă incluziunii (continuarea dezbaterii)

  Preşedinte. – Continuăm acum cu dezbaterea referitoare la raportul dlui Salvador Garriga Polledo privind un nou cadru financiar multianual (CFM) pentru o Europă competitivă, sustenabilă şi incluzivă.

  François Alfonsi (Verts/ALE). – (FR) Dle preşedinte, raportul dlui Garriga Polledo este un rezumat ambiţios care priveşte în viitor şi îi mulţumesc, felicitându-l pentru munca sa.

Într-adevăr, raportul face un apel pentru resurse mai mari, astfel încât Uniunea să poată să-şi pună în aplicare obiectivele, astfel cum acestea sunt stabilite prin Tratatul de la Lisabona. Acesta ridică cu convingere chestiunea resurselor proprii şi, fireşte, ca urmare, problema libertăţii de care se bucură instituţia noastră în actul său politic fundamental, acela de votare asupra bugetului său. Acesta propune extinderea şi dezvoltarea politicilor comune, în special a celei de coeziune, care a adus o contribuţie majoră în trecut la transformarea Uniunii Europene într-un model de cooperare şi înţelegere între popoare şi care ar putea continua să facă la fel în viitor.

Dacă este să ascultăm ceea ce spune Parlamentul European, odată cu Cadrul financiar multianual, politica de coeziune va putea să treacă într-o nouă etapă datorită creării regiunilor intermediare. Astfel, noi propunem un nou pachet pentru acest fond care consolidează şansele egale dintre toate teritoriile noastre europene, independent de trecutul în termeni economici al acestora, independent de dezavantajele lor atunci când sunt comparate cu alte regiuni mai dezvoltate şi independent de cât de vulnerabile ar putea fi acestea faţă de criza economică pe care o traversăm în prezent sau faţă de orice altă criză pe care s-ar putea să o înfruntăm în viitor.

Coeziunea dintre diferite teritorii ale Uniunii Europene este un obiectiv strategic fundamental de care depinde chiar viitorul Europei. Propunerile care au fost făcute sunt un pas în direcţia corectă şi dacă sunt puse în practică, aşează baze sănătoase pentru viitor.

Dle preşedinte, votul asupra raportului Garriga va fi o alegere simplă: alegerea unei Europe care progresează, un vot al oamenilor, care, lăsând la o parte afilierile lor politice, cred în viitorul Europei.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL). – (PT) Dle Preşedinte, la acest moment de serioasă criză economică în zona euro, rezultată în urma politicilor neoliberale şi a lipsei de solidaritate şi coeziune economică şi socială, este inacceptabil să nu se pledeze pentru o îndepărtare de politicile Uniunii Europene şi de resursele ei financiare şi pentru schimbarea acestora.

Atunci când traversăm o criză economică şi socială, una dintre principalele provocări cu care ne confruntăm este găsirea unui Cadru financiar multianual în care bugetul Uniunii pentru coeziune economică şi socială să fie mărit în mod semnificativ, în timp ce contribuţiile naţionale obligatorii să fie reduse la cel mult 10 % din ceea ce propune proiectul, în special pentru ţările cu cele mai mari dificultăţi financiare; un cadru în care să existe un angajament faţă de investiţii, servicii publice, sprijin pentru producţie, creare de locuri de muncă cu drepturi pentru lucrători şi faţă de eradicarea sărăciei, a inegalităţilor sociale şi a tuturor tipurilor de discriminare, în particular a celei bazate pe gen. De asemenea, există necesitatea de a se promova pacea, cooperarea şi ajutorul pentru dezvoltare şi de a reduce semnificativ cheltuielile pentru reprezentarea militară şi de peste hotare.

Din toate aceste motive, considerăm că acest raport este departe de a fi ceea ce este necesar pentru un viitor mai bun şi mai drept al Europei şi al cetăţenilor săi.

PREZIDEAZĂ: MIGUEL ANGEL MARTÍNEZ MARTÍNEZ
Vicepreşedinte

  Preşedinte. – Doamnelor şi domnilor, acum, când vin la prezidiul acestei şedinţe, permiteţi-mi să-mi exprim durerea şi consternarea pentru decesul lui Jorge Semprún, care a avut loc în urmă cu câteva ore, la vârsta de 87 de ani.

Îl comemorăm pe Jorge Semprún ca prizonier al lagărului de concentrare şi exterminare Buchenwald, ca luptător împotriva forţelor naziste din Franţa şi al dictaturii lui Franco din ţara mea, Spania.

Îl comemorăm, de asemenea, pe scriitorul excepţional, dedicat din punct de vedere politic, care a colaborat, în particular, la programul nostru al Premiului European pentru Literatură şi pe politicianul încrezător pro-european.

Deplâng decesul acestuia, atât în calitate de coleg, cât şi de prieten al său, şi voi solicita Preşedintelui Buzek să transmită familiei sale şi guvernului spaniol un mesaj de sincere condoleanţe şi de sprijin, pe care sunt sigur că îl împărtăşesc toţi cei prezenţi.

(Aplauze)

  Lorenzo Fontana (EFD). – (IT) Dle Preşedinte, nu există nicio îndoială că ne confruntăm cu unul dintre cele mai critice momente din istoria economică a UE. Tocmai din acest motiv, comisia pe care am reuşit să o instituim anul acesta are, cu siguranţă, un rol fundamental.

Nu avem prejudecăţi în ceea ce priveşte creşterea bugetului, deşi credem că trebuie să investigăm unde pot fi făcute reduceri. Este clar că trebuie să reducem bugetul european deoarece, din păcate, fondurile europene nu sunt utilizate întotdeauna în mod corespunzător. Într-adevăr, poate că tocmai din cauza modului în care sunt utilizate aceste fonduri, mulţi cetăţeni europeni nu mai sunt atât de convinşi că UE merită osteneala.

Pentru a da un exemplu, am dori să vă atragem atenţia asupra numeroaselor fonduri îndreptate către politica de extindere - uneori nu ştim unde ajung acestea. Ce se poate spune despre sumele incalculabile cheltuite cu integrarea şi prin care s-a realizat atât de puţin? Există, de asemenea, unele regiuni virtuoase care nu accesează fondurile, care sunt apoi acordate altor regiuni care, fie nu reuşesc să le utilizeze, fie le utilizează necorespunzător sau în scopuri care nu sunt complet legitime.

Dorim să solicităm o concentrare maximă asupra acestui aspect şi să se adopte măsuri, astfel încât Europa să-şi poată recupera credibilitatea, inclusiv prin măsuri riguroase.

  Frank Vanhecke (NI). – (NL) Dle Preşedinte, în mod evident, va trebui să mă limitez la două comentarii esenţiale.

În primul rând, în ciuda volumului său, nu găsesc nicăieri în acest raport o singură încercare de a face propuneri pentru economii structurale, de exemplu desfiinţarea instituţiilor europene care, din punctul meu de vedere, sunt complet inutile, precum Comisia economică şi socială, Comitetul regiunilor şi un număr mare de agenţii europene de toate tipurile. De asemenea, nu a existat nicio încercare de a adresa întrebarea dacă nu ar fi mai înţelept ca Europa să se dedice unui număr de sarcini principale definite cu atenţie. Din contră.

În al doilea rând, sunt absolut cutremurat de sugestiile repetate ca UE să impună propriile taxe sau să emită euroobligaţiuni guvernamentale, care vor trebui să fie plătite de cineva, mai devreme sau mai târziu. Sugestia din acest raport, conform căreia astfel de măsuri nu ar creşte povara fiscală totală asupra cetăţenilor este, bineînţeles, o minciună şi o impostură de cea mai joasă speţă. În plus, aceasta ar submina şi mai mult ultimul vestigiu al supravegherii şi al controlului pe care statele membre îl exercită asupra cheltuielilor fără limită ale instituţiilor europene.

Acestea sunt motivele principale pentru care nu pot să susţin acest raport.

  Marian-Jean Marinescu (PPE). - Provocările actuale cu care se confruntă Uniunea necesită o reacţie fermă şi susţinută la nivel european. Răspunsul la aceste provocări este Strategia 2020, instrument creat pentru a redresa şi consolida Europa. Raportul prezentat astăzi poziţionează Strategia 2020 în centrul elaborării următorului CFM, alături de noul context generat de domeniile de competenţă şi de politicile prevăzute de Tratatul de la Lisabona.

În condiţiile în care numeroase state membre se confruntă cu ajustări fiscale dificile bugetul Uniunii, care este 95 % buget de investiţii, trebuie să ofere un grad de valoare adăugată europeană foarte mare. Raportul cere continuarea a două politici europene extrem de importante, cea agricolă şi cea de coeziune, cel puţin la nivelul actual. Alocarea resurselor în cadrul acestor politici trebuie să se bazeze pe criterii noi, care să asigure utilizarea corectă şi cu eficienţă maximă şi respectarea criteriilor de convergenţă şi coeziune.

Politicile pentru transport şi energie trebuie întărite. Alocarea pentru cercetare şi dezvoltare, atât europeană cât şi naţională, trebuie să asigure progresul pentru toate politicile europene. Perioada de 7 ani, noua structură propusă, precum şi un grad mare de flexibilitate aduc un plus de siguranţă în implementare şi în adaptarea la priorităţile în schimbare. Este necesară, pentru stabilitate, regândirea sistemului de resurse al bugetului Uniunii pentru a înlocui contribuţiile naţionale actuale cu resurse europene.

Consiliul European a adoptat în ultima perioadă ţinte ambiţioase pentru dezvoltarea Uniunii. Acelaşi Consiliu trebuie să accepte că 5 % creştere bugetară propusă de raport este o condiţie minimă de atingere a acestor ţinte. Viitorul CFM trebuie pus în aplicare având în vigoare un sistem de guvernare economică ce poate să asigure stabilitatea financiară necesară implementării politicilor europene. Toate felicitările mele pentru raportor, dl Salvator Garriga.

  Eider Gardiazábal Rubial (S&D). – (ES) Dle Preşedinte, aş dori să-mi încep discursul felicitându-l pe raportor pentru munca sa şi pe toţi membrii Comisiei speciale privind provocările politice şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013 (Comisia SURE). Mai presus de toate, trebuie să salut determinarea acestora din ultimul an de muncă, pentru a obţine un acord al majorităţii şi un sprijin al majorităţii în Parlament pentru un raport precum cel pe care îl prezentăm astăzi. Acest raport este foaia de parcurs pe care UE trebuie să o urmeze, dacă dorim să îndeplinim obiectivele politice, economice şi sociale pe care le-am stabilit chiar noi şi, de asemenea, dacă dorim să depăşim provocările cu care ne vom confrunta în anii următori. Acesta este scenariul pe care trebuie să-l respectăm pentru a ieşi din criză şi pentru a ne asigura că creşterea noastră este inteligentă, durabilă şi integrată, aşa cum este stabilită în Strategia 2020.

Dacă suntem de acord că valoarea UE este mult mai mare decât suma celor 27 de state membre care o formează, dacă suntem în favoarea calităţii înalte, agriculturii responsabile, dacă dorim să realizăm Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, dacă dorim să ajutăm vecinii noştri din regiunea mediteraneană în tranziţia lor către democraţie, dacă dorim să investim în cercetare şi inovare, dacă dorim să combatem schimbările climatice şi să investim în educaţie, pregătire profesională şi granturi Erasmus, dacă mai credem în politica de coeziune ca un instrument pentru dezvoltare durabilă şi solidaritate între ţările noastre şi dacă mai sprijinim, de exemplu, reţele de energie şi de transport trans-europene - pe scurt, dacă mai dorim o Europă mai mare - atunci trebuie să solicităm un buget mai mare pentru UE.

Din acest motiv avertizăm în acest raport că, fără resurse suficiente, nu vom reuşi să realizăm obiectivele pe care le-am stabilit chiar noi. Ştim că unii membri ai Consiliului nu sunt de acord cu creşterea bugetului - am văzut acest lucru aici. Aceştia nu au fost pentru nici în perioadele de boom economic. Acum spun că este din cauza crizei, dar aceştia doreau reduceri şi când se negocia perspectiva financiară curentă. Din acest motiv solicităm Consiliului, dacă nu este de acord cu această creştere a bugetului, să ne spună ce obiective nu doreşte să fie realizate.

În acest raport, nu stabilim doar politicile pe care dorim să le realizăm. Arătăm, în acelaşi timp, cum să le finanţăm şi propunem o discuţie asupra propriilor resurse. Această discuţie, concepută să pună capăt dezbaterii false a contribuţiilor nete, urmăreşte finanţarea fără cadouri, finanţarea fără excepţii, finanţarea echitabilă. Am prezentat diverse opţiuni pentru aceasta, dar am o preferinţă pentru una dintre ele şi dl comisar Lewandowski ştie foarte bine care este aceasta: taxa pe tranzacţiile financiare sau, aşa cum este cunoscută în multe dintre ţările noastre, taxa Robin Hood. Această taxă va face posibilă colectarea de 200 până la 300 de miliarde de euro. Aceasta este o taxă care penalizează speculanţii şi îi va determina pe toţi cei care au profitat din speculaţii cu banii noştri să plătească. Este o taxă care va creşte transparenţa şi va reduce speculaţia financiară şi, în primul rând, o taxă care nu va afecta cetăţenii, deoarece îi va forţa pe cei care sunt direct responsabili pentru criză să plătească pentru excesele lor.

Nu vă solicităm decât un sigur lucru: să ţintiţi mai sus. Vă solicităm să ţintiţi mai sus pentru a vă asigura că proiectul european continuă pe drumul cel bun şi nu se împotmoleşte, deoarece aceasta ne va costa viitorul.

  Alexander Alvaro (ALDE). – (DE) Dle Preşedinte, m-am născut în UE în 1975 şi, de atunci, acest lucru îmi influenţează viaţa politică. De aceea mă afectează şi mai mult să tai avântul discuţiei pe această temă.

Când au loc discuţii despre creşteri, acestea trebuie să conducă la o considerare a utilizării corecte a resurselor. Deşi raportul este ambiţios, urmărind să găsească cel mai mare sprijin posibil din partea majorităţii Parlamentului European, cred că acestuia îi lipseşte ambiţia obiectivelor şi a scopurilor pe care acesta urmăreşte să le realizeze sub forma sa curentă.

Bugetele agricole şi structurale rămân neatinse. Totuşi, se caută mai mulţi bani pentru cercetare şi dezvoltare. Singurul răspuns din partea Parlamentului European şi al raportului este creşterea finanţării, deşi nu există nicio indicaţie clară cu privire la sursa acestor bani. Auzim vorbindu-se despre „resursele proprii” ale Uniunii, dar nu există nicio definiţie privind provenienţa acestor resurse.

Dacă oamenii ar dori cu adevărat reforme structurale, aceştia ar fi putut să adopte sugestia făcută de David Cameron, de exemplu de a merge la Consiliu şi a spune: finanţarea va fi blocată, dar solicităm ca resursele neutilizate să poată fi reportate în anul financiar următor, astfel încât să le putem cheltui în continuare pe proiecte fiabile şi să economisim bani.

Viabilitatea viitoare a UE nu trebuie măsurată din punctul de vedere al zecimalelor. Până în prezent, sunt dezamăgit de actualul raport.

  Derk Jan Eppink (ECR). – Dle Preşedinte, în această dimineaţă, dl Daul s-a grăbit să vorbească în această şedinţă despre necesitatea unui buget mai mare al UE, dar a fugit atât de repede încât a rămas fără aer şi a trebuit să-şi întrerupă discursul. Aceasta reflectă foarte bine dezbaterea despre bugetul multianual.

Bugetul UE este fixat la circa 1 % din PIB-ul UE; Comisia şi Parlamentul spun: „nu este suficient, dorim mai mulţi bani”. Totuşi, UE nu poate cheltui banii disponibili; miliarde de euro din fondurile de coeziune regională rămân necheltuite. Unele sume de bani trebuie restituite statelor membre. Deci, de ce aveţi nevoie de bani mai mulţi, dacă nu puteţi cheltui banii pe care îi aveţi?

Pe de altă parte, în Parlamentul European există câţiva „Pavlovi”: Dl Schulz, dl Daul, dl Verhofstadt, toţi absenţi acum – au fugit în loc să vorbească aici pentru a axa bugetul pe calitate şi nu pe cantitate, de exemplu, prin limitarea fondurilor regionale şi de coeziune către statele membre mai sărace, economisind 30 % din aceste fonduri şi investind aceşti bani în inovare şi în politici orientate către viitor. Dar sunt sigur că Pavlovii UE se vor lovi din nou de zidul Consiliului UE de la sfârşitul acestui an.

  Isabelle Durant (Verts/ALE). – (FR) Dle Preşedinte, după cum s-a menţionat deja, este clar că, din numeroase motive, unele similare, unele diferite, dar în toate cazurile, exacerbate de criză, bugetele naţionale întâmpină dificultăţi. În fiecare dintre ţările noastre, indiferent de majoritatea care formează guvernul, situaţia bugetară trebuie să fie abordată.

Avem două opţiuni. Una este să acţionăm toţi separat, încercând să reconciliem cheltuielile şi veniturile, în unele cazuri, după cum am auzit, venerând austeritatea ca un scop în sine, făcând reduceri drastice ale cheltuielilor bugetare şi ale beneficiilor sociale, exacerbând, astfel, situaţia cetăţenilor.

Aş dori să pledez în favoarea celei de-a doua opţiuni, în special comasarea eforturilor noastre bugetare, făcând solidaritatea bugetară să funcţioneze, jucând cartea propriilor resurse, mai ales printr-o taxă pe tranzacţiile financiare. Acesta este scopul complementarităţii bugetare, pe care dorim să-l realizăm prin această conferinţă similară unei convenţii, o propunere pe care am făcut-o Consiliului în timpul procedurii de conciliere şi pe care am reiterat-o în acest raport.

Trebuie să lucrăm împreună - UE, parlamentele şi guvernele naţionale - să găsim un mod de a comasa cheltuielile şi abordările bugetare. Nu putem avea totul: nu putem să facem reduceri şi, în acelaşi timp, să investim în infrastructură. Nu este posibil să contribuim mai puţin, dar să primim mai mult. Cred că acest model de dialog de tip convenţie între guverne, UE, parlamentele naţionale şi Parlamentul European este modul corect de a restabili încrederea în Europa, atât acum, cât şi pe termen lung.

  Cornelis de Jong (GUE/NGL). – (NL) Dle Preşedinte, acesta este un raport foarte nociv şi unul care trebuie să fie aruncat la coş imediat. Chiar acum, când popoarele de pretutindeni se confruntă cu măsuri dureroase de austeritate, este necugetat ca noi, în UE, să propunem şi mai mulţi bani. Când te gândeşti că ne comportăm astfel, când lucrurile ar fi putut fi atât de diferite: fără să mai aruncăm cu banii pe fereastră, fără să mai finanţăm trasee de biciclete şi restaurante cu specialităţi din clătite, într-o ţară precum Ţările de Jos. Ar trebui să ne concentrăm fondurile structurale asupra ţărilor celor mai sărace şi numai asupra proiectelor inovatoare cu semnificaţie pan-europeană în restul statelor membre.

Conform raportului, totul ar trebui să rămână neschimbat: au fost solicitaţi mai mulţi bani pentru Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, nicio reformă a fondurilor structurale nu a fost propusă şi nici nu există nicio propunere concretă pentru mai multă eficienţă. Parlamentului European ar trebui să-i fie ruşine, în special Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa şi Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat). În timp ce, în Ţările de Jos, nota bene, cabinetul Rutte îi neglijează pe cei suferinzi şi pe cei cu handicap, aceleaşi grupuri din Parlamentul European au buzunarele sparte. Campioni ai austerităţii acasă, risipitori la Bruxelles. Este revoltător!

  Claudio Morganti (EFD). – (IT) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să subliniez mai multe aspecte ale acestui raport important, începând cu sistemul de venituri al UE.

Până acum, este clar că mecanismul curent are prea multe inconsecvenţe, dintre care cel mai renumit este mecanismul de corecţie al Regatului Unit. Multe alte corecţii şi compensaţii au fost adăugate de atunci, făcând mecanismul de venituri al UE complet inechitabil şi lipsit de transparenţă.

În acest moment, ar fi mai bine să ne îndreptăm către un sistem direct de venituri bazat exclusiv pe PIB-ul statelor membre sau către o formă comună şi unitară de venit, precum TVA, de exemplu. În mod evident, cetăţenii europeni nu trebuie să sufere nicio altă povară, iar Europa nu trebuie să înlocuiască politicile fiscale ale statelor membre, care trebuie să rămână autonome şi absolut suverane în acest domeniu.

Raportul stabileşte diferite priorităţi, dintre care unele sunt importante şi altele mai puţin, dar în orice caz, toate acestea sunt foarte costisitoare. Putem colecta resurse prin utilizarea de instrumente precum obligaţiuni pentru proiecte şi euroobligaţiuni, care trebuie, totuşi, să fie gestionate cu cea mai mare stricteţe, pentru a nu exista riscul de creare a unor datorii noi, ceea ce ar fi periculos.

Noi, ca deputaţi în Parlamentul European, putem avea o contribuţie imediată la îmbunătăţirea finanţelor europene. Trebuie, în cele din urmă, să alegem o singură locaţie pentru activitatea Parlamentului, care ar aduce economii de zeci de milioane de euro pe an. Aceasta nu este demagogie, ci simplă...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Diane Dodds (NI). – Dle Preşedinte, ridiculizarea guvernului Majestăţii Sale de către dl Verhofstadt, atunci când acesta ne-a împărtăşit motivele pentru care domnia sa crede că Regatul Unit trebuie să acorde UE mai mulţi bani şi mai multă putere, a fost o nouă dovadă a dispreţului palpabil cu care Regatul Unit, guvernul său naţional şi cetăţenii săi sunt priviţi de unii deputaţi din Parlamentul European. Ceea ce nu a menţionat dl Verhofstadt este că Regatul Unit are la dispoziţie şi alte economii. Întreprinderile forţate să cheltuiască 30 miliarde de lire sterline pentru a respecta reglementările UE ar putea economisi aceşti bani preluând înapoi controlul de la Europa. Pescarii britanici ar fi încântaţi să aibă în buzunar cele 3,3 miliarde de lire sterline: valoarea capturii pierdute când UE a permis altor ţări să pescuiască în apele lor teritoriale.

Dle comisar, afirmaţi că bugetul european nu este o dublură a unui buget naţional. Totuşi, acesta nu poate fi separat de realităţile cetăţenilor săi. În prezent, contribuţia Regatului Unit este de 6,4 miliarde de lire sterline, crescând la peste 10 miliarde de lire sterline, dacă este eliminată reducerea. Aceasta poate fi onorată numai prin creşterea taxelor, reducerea serviciilor, a şcolilor...

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Othmar Karas (PPE). – (DE) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, există cinci întrebări la care trebuie să răspundem:

Prima este: ce buget este necesar pentru strategia de creştere şi de ocupare a forţei de muncă 2020?

În al doilea rând: ce buget este necesitat de o uniune monetară?

În al treilea rând: ce potenţial avem la dispoziţie pentru a face economii?

În al patrulea rând: ce buget este necesar pentru Statele Unite ale Europei?

În al cincilea rând: ce rol va juca Europa 2020? Dorim, până la urmă, să jucăm un rol?

Noi, Parlamentul European, ne luăm responsabilităţile în serios. Noi vorbim deschis. În Austria, avem o zicală: Dacă nu plăteşti, nu cântă muzica. Dorim să realizăm obiectivele noastre, să ne îndeplinim obligaţiile, să acceptăm provocările şi să ne respectăm promisiunile. Mai multe funcţii, competitivitate mai mare, mai multă dezvoltare durabilă, mai multe locuri de muncă, mai multă cercetare şi integrare nu pot fi obţinute cu bani mai puţini, fără o revizuire financiară, fără o evaluare a plăţilor existente de fonduri şi fără resurse proprii.

O Europă mai mare va crea, de asemenea, un potenţial pentru economii în statele membre. O Europă mai mare va crea, de asemenea, mai multă eficienţă şi este răspunsul nostru la globalizare, la viitor şi la datoria suverană.

Ce dorim? Nu dorim să îngheţăm bugetul. Orice urmăreşte să îngheţe bugetul va afecta Europa şi va slăbi capacitatea noastră de a ne îndeplini obligaţiile faţă de cetăţeni. Dorim să introducem o taxă pe tranzacţii ca o resursă proprie, acceptând provocările şi respectând Tratatul, în loc să ne îngropăm capetele în nisip. Aceasta este strategia noastră. Să preluăm iniţiativa şi să votăm în favoarea acestui raport.

  Ivailo Kalfin (S&D). – (BG) Dle Preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, tema de bază a raportului dlui Salvador Garriga nu se referă la finanţe, ci la politici. Aş dori să-i mulţumesc acestuia şi dnei Jutta Haug, precum şi colegilor deputaţi din comisie, pentru că au înţeles acest lucru în timpul muncii desfăşurate pe toată durata anului. Resursele financiare sunt numai mijloace de atingere a obiectivelor. Politicile sunt cele care contează şi cele care trebuie evidenţiate când va fi discutat următorul cadru financiar.

Ştim cu toţii că bugetele sunt reduse în toate statele membre ale UE. Aceasta va continua, de asemenea, în anii următori. Aceste reduceri fac parte din eforturile de ieşire din criză. Totuşi, nu trebuie să uităm că ieşirea din criză are, de asemenea, aspecte europene: planul de dezvoltare economică; reglementări ale pieţei financiare, pentru a preveni revenirea crizei; măsurile care sunt discutate în prezent despre guvernarea economică în UE; măsuri ale UE, care cresc eficienţa măsurilor naţionale. Din acest motiv, nu este adecvat să se ia măsuri naţionale de combatere a crizei şi a consecinţelor sale care să intre în conflict cu măsurile europene.

Implicarea în UE oferă valoare adăugată. Valoarea adăugată şi solidaritatea nu sunt vorbe goale. Să explici contribuabililor olandezi că contribuţiile lor la UE vor creşte nu este acelaşi lucru cu a explica fermierilor bulgari sau polonezi că subvenţiile pe care le primesc sunt de trei ori mai mici şi că sunt obligaţi să concureze pe aceeaşi piaţă competitivă. Nu este uşor să aduceţi acuzaţii împotriva contribuabililor eleni, care trec printr-o perioadă foarte grea în prezent, deoarece sistemul de finanţare european a obţinut o sumă de bani foarte mare de la Grecia în urmă cu doar câţiva ani.

Solidaritatea are aspecte specifice. Aceste aspecte sunt legate, de asemenea, de priorităţile stabilite de UE pentru anii următori. Niciun progres nu poate fi realizat în sectorul ştiinţific, energie, transport, guvernanţă economică sau tehnologii digitale, dacă nu sunt sprijinite de politici europene comune.

Într-adevăr, trebuie să ne gândim, de asemenea, cum să schimbăm bugetul european actual. Acesta dispune de rezerve şi acestea trebuie solicitate. Totuşi, vă voi oferi un exemplu. Aceste rezerve nu pot fi puse la dispoziţie, de exemplu, de toate politicile sau obiectivele legate de eficienţa energetică, transport şi altele, care sunt încorporate în politica de coeziune. Reducerea resurselor din programele existente nu va înlocui necesitatea de resurse noi suplimentare, dacă dorim să stabilim obiective noi pentru UE, dacă dorim ca integrarea europeană să ofere valoare adăugată reală, inclusiv pentru contribuabili care urmăresc, pe bună dreptate, fiecare cent alocat bugetului european.

De aceea, trebuie să privim bugetul european, de asemenea, ca parte a unui singur sistem: atât pentru guvernanţa economică, precum şi pentru gestionarea monedei unice. Această creştere minimă de 5 %, care este pusă în discuţie, este insuficientă pentru rezolvarea tuturor acestor probleme. Din acest motiv, trebuie să adresăm, de asemenea, întrebări despre obligaţiunile pentru proiecte europene, despre euroobligaţiuni şi despre alte mijloace de finanţare.

  Marit Paulsen (ALDE). – (SV) Dle Preşedinte, trebuie să spun că în toţi anii mei din Parlamentul European, activitatea Comisiei speciale privind provocările şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013 este cea mai plăcută şi cea mai vizionară, pe scurt, care oferă cele mai marii satisfacţii - este, într-adevăr, o muncă extraordinară. Aceasta include tot ceea ce este necesar şi pozitiv pentru viitorul Europei.

Totuşi, sunt extrem de îngrijorată cu privire la ce nu am realizat, şi anume să stabilim priorităţi. Ne-am asumat toate provocările noi, dar le-am păstrat, de asemenea, şi pe cele vechi. S-ar putea să nu fie posibil să le abordăm pe ambele. Ar fi trebuit să stabilim priorităţi. Ar fi trebuit să fim mult mai riguroşi în stabilirea priorităţilor, dar ceea ce este mai îngrijorător dintre toate, în acest context, este faptul că am lăsat stabilirea priorităţilor în sarcina Consiliului. Aceasta nu prevesteşte nimic bun pentru viitor, doamnelor şi domnilor.

  Martin Callanan (ECR). – Dle Preşedinte, publicul, contribuabilii harnici din Europa care, de fapt, câştigă banii pe care atât de mulţi din Parlamentul European sunt atât de nerăbdători să-i cheltuiască, vor ca Europa să facă mai puţine lucruri şi să le facă mai bine. Aceştia doresc un buget european restrâns care ia în considerare faptul că, fie că ne place sau nu, trăim într-o perioadă de austeritate. Aceştia vor ca Europa să se concentreze pe numărul foarte limitat de domenii în care poate adăuga cu adevărat valoare şi să lase restul activităţilor pe seama statelor noastre membre. Din păcate, acest raport nu propune niciunul dintre aceste lucruri.

Să clarificăm lucrurile: sugestia unei creşteri de 5 % este complet inacceptabilă şi ideea aşa-numitor resurse proprii este la fel de inacceptabilă - aceasta este doar o acaparare a puterii de către UE. Bugetul trebuie modernizat, fondurile trebuie realocate la programe care oferă beneficii viitoare şi nu acoperă eşecurile trecutului. Finanţarea salvărilor europene trebuie lăsată în sarcina ţărilor care au dorit cu adevărat să adere la zona euro. Aceia dintre noi care au avertizat că aceasta a fost o greşeală nu trebuie să fie forţaţi să contribuie la aceasta.

Comisia a avut o şansă să urmărească multe dintre aceste sugestii constructive şi de viitor; le-a respins. Nu a făcut niciunul dintre aceste lucruri şi raportul trebuie respins de către Parlamentul European.

  László Surján (PPE). – (HU) Dle Preşedinte, acest raport este, probabil, cel mai important din perioada actuală. Parlamentul European este prima dintre instituţii care îşi conturează concepţiile pentru următorii şapte ani, dar fără a prejudicia dreptul Comisiei de a trimite propuneri. Totuşi, aceasta este singura posibilitate de a evita un scandal privind dreptul nostru la consimţământ, care ne-ar obliga să respingem propunerea Consiliului. Astfel, toţi partenerii noştri ştiu ce doreşte Parlamentul European şi, în funcţie de posibilităţi, pot integra acest lucru în ideile lor.

Aş dori să le recomand stimaţilor mei colegi deputaţi două documente pe care ar trebui să le citească înainte de a trece la critici dure: Tratatul de la Lisabona şi raportul în sine. Sprijinirea propriilor resurse nu este nici mai mult, nici mai puţin decât ceea ce a consacrat Tratatul de la Lisabona. Consider că mesajul conform căruia bugetul european are nevoie de o creştere uşoară este foarte important. Uşoară în sensul în care aceşti 5 % vor fi modificaţi, de asemenea, de inflaţie, ceea ce înseamnă că nu vorbim despre o creştere anormală. Nu este vorba despre creşterea cheltuielilor cu agricultura sau coeziunea, ci despre faptul că acestea nu pot fi scăzute.

Miklós Zrínyi, un scriitor cu origine dublă, croată şi maghiară, care a trăit în secolul XVII, a spus, referindu-se la turcii din vremea respectivă: „Nu faceţi rău maghiarilor!” Parafrazându-l, spun: Nu faceţi rău politicii agricole; nu faceţi rău politicii de coeziune; pentru că cei care fac rău acestor politici nu afectează numai maghiarii, românii şi slovacii, ci toţi cetăţenii naţiunilor europene. Cu cât este mai mic sprijinul alegătorilor faţă de un politician, cu atât acesta se referă mai mult la cetăţeni. Cred că noi, care ne bucurăm de sprijinul unei forţe politice mai mari, reprezentăm în egală măsură interesele cetăţenilor şi acesta este motivul pentru care spunem: nu faceţi rău politicii agricole şi coeziunii!

  Derek Vaughan (S&D). – Dle Preşedinte, aş dori să mulţumesc raportorului şi preşedintelui pentru munca pe care au depus-o la acest raport. Dezbaterea de astăzi asupra raportului subliniază că va exista un conflict în Consiliu asupra unui număr de probleme, inclusiv creşterea generală, reducerea pentru Regatul Unit şi resursele proprii. Ca să fiu sincer, în afară de aspectul reducerii pentru Regatul Unit, unde deputaţii britanici vor fi în minoritate, cred că Parlamentul a încercat să ajungă la câteva compromisuri.

Când aveţi rapoarte lungi, complicate şi importante precum acesta, compromisul este aproape inevitabil, dar salut unele dintre compromisuri. Salut compromisul asupra duratei şi a structurii următoarei perspective financiare. De asemenea, salut compromisul asupra politicii de coeziune. Cred că politica de coeziune este vitală, dacă dorim să creăm locuri de muncă şi să obţinem creştere în UE după 2013. Prin urmare, pentru politica de coeziune, avem nevoie de finanţare adecvată cel puţin la nivelul pe care îl avem acum, dacă nu şi mai mult în viitor.

Următoarea perspectivă financiară trebuie să se refere la locuri de muncă şi la creştere, dacă se doreşte a fi relevantă pentru cetăţeni. Prin urmare, pe lângă o politică de coeziune puternică, avem nevoie, de asemenea, de politici pentru finanţarea cercetării şi dezvoltării în universităţile şi IMM-urile noastre. Prin urmare, PC8 are nevoie de finanţare adecvată pentru viitor. De asemenea, trebuie să investim în infrastructura noastră din UE - infrastructură precum transport, energie şi îmbunătăţirea serviciilor în bandă largă în multe zone rurale - şi nu trebuie uitate nici zonele rurale în sine.

Pentru a furniza aceste politici privind locurile de muncă şi creşterea, avem nevoie de mecanisme de furnizare. De asemenea, avem nevoie de parteneri.

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Riikka Manner (ALDE). – (FI) Dle Preşedinte, dle comisar, în primul rând doresc să-l felicit pe raportor pentru un raport excelent şi pentru munca excelentă depusă în Comisia specială privind provocările politice şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană după 2013. Unul dintre obiectivele principale ale cadrelor financiare viitoare este să stabilească instrumente pentru a duce Strategia UE 2020 la nivelul claselor populare. În acest raport se remarcă faptul că, fără o politică de coeziune şi agricolă robustă şi puternică din punct de vedere al bugetului, acest obiectiv nu va reuşi. Politica de coeziune, de exemplu, nu este singurul instrument tangibil care ne va permite să dezvoltăm inovaţii şi să creăm locuri de muncă şi creştere. Avem nevoie de reformă, dar putem să o implementăm şi în aceste sectoare de politică.

În consecinţă, apelez la dvs.., dle comisar, pentru a vă asigura că, în următoarea perioadă financiară, atât politica regională, cât şi politica agricolă îşi menţin nivelurile bugetare existente, în conformitate cu avizul Parlamentului. În plus, sunt încântată că raportul ia în considerare, de asemenea, regiuni unde condiţiile sunt foarte dure, precum zonele cu populaţie redusă din nord. Acestea vor avea nevoie, de asemenea, de propriile bugete suplimentare în viitoarea perioadă financiară.

  Peter van Dalen (ECR). – (NL) Dle Preşedinte, cuvântul-cheie pentru Europa este „încredere”. Instituţiile europene, în general, şi Parlamentul European, în special, trebuie să restabilească încrederea în rândul cetăţenilor. Cum poate fi realizat acest lucru?

În primul rând, nu printr-o Europă mai mare sau cu mai mulţi bani pentru Europa, ci cu o Europă mai bună, o Europă cu o valoare adăugată; Europa nu trebuie să intervină în aspecte precum sportul sau turismul, pe care statele membre le pot aborda la fel de bine şi singure.

În al doilea rând, dedicarea fondului de coeziune regiunilor cu adevărat sărace din Europa. În continuare, 50 % ajung la statele membre bogate, precum Germania şi Franţa. Acest lucru este inacceptabil. Dacă rezolvăm acest aspect, vom reuşi să limităm cheltuielile inutile şi să rămânem cu un profit net.

În al treilea rând, investiţia în agricultura şi industria cu viitor durabil. Raportul Polledo este un eşec. Totul a fost îngrămădit într-un singur creuzet şi se aşteaptă ca cetăţenii noştri să înghită această mizerie. Poftă bună, dar aveţi grijă să nu vă stea în gât.

  José Manuel Fernandes (PPE). – (PT) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să-l felicit pe raportor pentru munca excelentă pe care a depus-o, având ca rezultat un raport care permite efectuarea unui prim pas reuşit spre crearea unui cadru financiar multianual (CFM) şi acest lucru constituie o provocare pentru Comisie şi pentru Consiliu.

Acesta este un raport ambiţios, dar şi un raport realist. Sper că toate instituţiile au tras concluziile corecte din criza financiară, economică şi socială care este reticentă în a slăbi controlul asupra noastră. O concluzie este clară pentru mine: numai o Europă unită care dă dovadă de solidaritate şi de guvernanţă economică convergentă, armonizată şi consolidată va fi la înălţimea sarcinii de a se confrunta cu succes cu provocările politice viitoare.

Avem nevoie de o Europă mai mare şi mai bună. Trebuie să acordăm prioritate metodei comunitare în locul celei interguvernamentale. Trebuie să creştem bugetul.

Strategia Europa 2020 a fost convenită, priorităţile sale sunt clare şi obiectivele sunt măsurabile. Acesta va fi ghidul pentru următoarele perspective financiare. Totuşi, această strategie va avea succes numai dacă există un buget corespunzător pentru aceste activităţi; pentru obiectivele sale. Ca atare, CFM trebuie să aibă susţinerea financiară pentru a se ridica la nivelul ambiţiei şi al dedicaţiei Strategiei Europa 2020. Politica de coeziune este, de asemenea, rezultatul principiului solidarităţii. Este important ca această coeziune să fie economică, socială şi teritorială şi să acţioneze ca un impuls pentru regiunile mai sărace.

Prin urmare, cred că este esenţial ca finanţarea pentru politica de coeziune să rămână cel puţin la aceleaşi niveluri, împreună cu finanţarea pentru politica agricolă comună (PAC). De asemenea, este important să facem progrese către un CFM ale cărui fonduri provin în măsură de peste 80 % din alte surse decât bugetele naţionale.

  Kinga Göncz (S&D). – (HU) Dle Preşedinte, criza ne obligă să revizuim atât bugetele naţionale, cât şi pe cele ale UE în ceea ce priveşte aspectul eficienţei şi să vedem cum servesc acestea obiectivelor noastre şi câtă valoare adăugată, valoare adăugată europeană, aduc în acest scop. Aş dori să vorbesc despre un domeniu care nu a fost menţionat până acum, şi anume cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne, care a fost ridicată de la competenţa statelor membre la nivel de politică a UE de către Tratatul de la Lisabona. Dorinţa noastră de a obţine o îmbunătăţire semnificativă în acest domeniu trebuie să fie reflectată în următoarea perioadă bugetară.

Trebuie să alocăm neapărat fonduri pentru programul Stockholm, care este un program foarte ambiţios. Europa are nevoie de emigranţi bine educaţi, care să ajungă în aici în conformitate cu reglementările, şi de o politică de emigrare comună, cu resurse adecvate. Evenimentele din Africa de Nord au atras atenţia, încă o dată, asupra importanţei unei politici europene comune de emigrare şi au demonstrat necesitatea integrării susţinute de resurse şi a solidarităţii europene.

Ultimele câteva luni au subliniat, de asemenea, faptul că protecţia valorilor noastre comune, nediscriminarea şi drepturile omului necesită, de asemenea, protecţie şi resurse, că trebuie să simplificăm utilizarea resurselor pentru gestionarea situaţiilor excepţionale şi că avem nevoie de propriile resurse pentru a crea o Europă mai bună, mai puternică şi mai extinsă în perioada următoare.

  James Elles (ECR). – Dle Preşedinte, felicitări raportorului pentru toată munca depusă. Aceasta este imensă, din punct de vedere al realizării de a încerca obţinerea unui consens. Există trei domenii de modificat, pentru care aş propune un vot favorabil.

În primul rând, pe termen lung, avem nevoie de o perspectivă financiară pe cinci ani. Dacă 2020 este o dimensiune pe şapte ani, ar trebui să avem o condiţie absolută ca următoarea să fie pe o perioadă de cinci ani.

În al doilea rând, s-au făcut prea puţine pentru a se vedea cum se poate obţine o declaraţie de asigurare pentru cheltuieli. Cei care pledează în favoarea creşterii fondurilor la nivel european ar avea argumente mai solide, dacă am şti că avem un acord absolut ferm cu privire la destinaţia efectivă a banilor.

În cele din urmă, în replică la dl Verhofstadt, este imprudent să scoatem în evidenţă orice stat membru, când există un număr de state membre care sunt contribuitori neţi la buget. Aş dori să fac un apel foarte hotărât să avem o limită a contribuţiei nete a statelor membre ca procent din PIB, deoarece, în viitor, nu este practic să ne gândim că puteţi obţine aprobarea statelor membre, când contribuţiile lor nete se dublează într-un moment de austeritate semnificativă.

  Markus Pieper (PPE). – (DE) Dle Preşedinte, creşterea de 5 % a bugetului este explicată prin cheltuieli cu Serviciul de Acţiune Externă, protecţia graniţelor, războiul contra terorismului, creşterea ajutorului pentru dezvoltare, susţinerea cercetării şi a infrastructurii transnaţionale. În general, această solicitare din partea Parlamentului European este complet justificată. Totuşi, Parlamentul renunţă la o oportunitate prin raportul Garriga Polledo. Am avea mai multă credibilitate dacă am demonstra unde Europa poate fi mai eficientă şi unde pot fi economisiţi mai mulţi bani.

Aceasta include, cu siguranţă, un număr mare de agenţii care se bucură de o existenţă autonomă extrem de costisitoare şi agricultura, unde anumite state membre nu au reuşit încă să introducă o schemă de plată cu rată fixă pe suprafaţa cultivată mai adecvată pentru piaţă. Ca raportor pentru viitorul politicii structurale, aş dori să spun, de asemenea, că politica europeană de coeziune trebuie, de asemenea, să fie inclusă aici. Din fericire, multe regiuni au reuşit să depăşească pragul pentru finanţare maximă de 75 %. Totuşi, dacă există mai puţină sărăcie în diferite regiuni ale Europei, atunci solidaritatea europeană se poate reduce, de asemenea. Banii economisiţi ar putea fi investiţi mai bine în valoarea adăugată europeană, de exemplu într-o legătură inteligentă între fondurile structurale şi reţelele transnaţionale din regiunile de frontieră. Acest aspect este, în prezent, discutat de Comisia pentru dezvoltare regională, deoarece este o propunere pentru o categorie intermediară de 75 până la 90 % din PIB, după cum sugerează raportul Garriga Polledo. Poate că dna Krehl visa dacă credea că am ajuns deja la un compromis în Comisia pentru dezvoltare regională.

Nu cred că Comisia specială temporară privind provocările politice şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană durabilă după 2013 este organizaţia potrivită să facă recomandări pentru o astfel de categorie intermediară. Ne uşurăm prea mult sarcina dacă definim, pur şi simplu, regiunile mai prospere ca având nevoie, de asemenea, de sprijin particular. Din punctul meu de vedere, aceasta este o invitaţie la irosirea banilor. Renunţăm la sistemul încercat şi testat de eliminare treptată/introducere treptată, dar nu mai oferim niciun stimul. Garantăm o subvenţie permanentă pentru toate regiunile, aproape de un nivel de putere economică medie. Un astfel de sistem nu poate avea niciun viitor în politica regională europeană. Prin urmare, trebuie să eliminăm punctul 73 din raport. Altfel, raportul este acceptabil.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Elisabeth Schroedter (Verts/ALE). – (DE) Dle Preşedinte, dle Pieper, sunt surprinsă să vă aud spunând că dna Krehl visează. O vastă majoritate a votat în favoarea obiectivului intermediar, când a avut loc votul în Comisia pentru dezvoltare regională. Cred că vom obţine susţinerea majorităţii şi aici, deoarece există un sprijin majoritar pentru solidaritatea regiunilor. De aceea avem nevoie de acest obiectiv intermediar. Aş dori să ştiu de ce vă referiţi la această majoritate ca la un vis.

  Preşedinte. – Dle Pieper, puteţi explica de ce este acest lucru un vis?

  Markus Pieper (PPE). – (DE) Dle Preşedinte, dnă Schroedter, aşa percepeţi dvs. aspectul. Noi, cei din Comisia pentru dezvoltare regională, avem o propunere diferită faţă de cea cuprinsă în raportul Garriga Polledo. Acesta este primul aspect.

Al doilea aspect este că rezistenţa fundamentală semnificativă la categoria intermediară există încă în cadrul grupurilor politice. Ştiţi foarte bine acest lucru. De aceea mi se pare întrebarea dvs.. surprinzătoare. Cred că visaţi când susţineţi, pur şi simplu, că am ajuns la compromisuri şi că acestea sunt lipsite de ambiguităţi. Oricum, Comisia pentru dezvoltare regională are sarcina să pregătească aspectul pentru dezbatere în şedinţa plenară. Sunt foarte surprins de punctul dvs.. de vedere extrem de optimist, că munca noastră a luat sfârşit.

  Estelle Grelier (S&D). – (FR) Dle Preşedinte,dezbaterea privind perspectiva financiară a UE ridică semne de întrebare cu privire la proiectul european, domeniul său de aplicare şi ambiţia sa.

Acest raport este lăudabil, deoarece urmăreşte să mobilizeze resursele bugetare ale UE pentru a respecta Strategia Europa 2020. Aceasta îl pune în contradicţie cu viziunea îngustă a majorităţii statelor membre.

În timp ce statele membre văd Europa din punct de vedere al contribuţiei lor financiare, pe care doresc să o reducă, şi al veniturilor financiare, pe care doresc să le crească, acest raport are argumente în favoarea politicilor comunitare puternice şi integrate, fie că sunt politici cu o lungă tradiţie, fie că sunt competenţe noi ale Tratatului de la Lisabona.

În consecinţă, acest raport din proprie iniţiativă al Parlamentului European trebuie să formeze baza pentru discuţiile viitoare, chiar dacă, din punctul meu de vedere, acesta înclină mai mult spre consens şi precauţie. Este adevărat că o creştere cu 5 % a bugetului european ar fi mai bună decât planurile bugetare ale statelor membre pentru 2012. Totuşi, esenţa problemei - şi, probabil, obstacolul - va fi convenirea unei cifre care să se potrivească cu politicile descrise în raport.

Cunoaştem dezavantajele politicilor de austeritate: cum afectează acestea ocuparea forţei de muncă şi faptul că au lăsat un număr tot mai mare de cetăţeni fără speranţă. Avem o responsabilitate de a finanţa politicile anticiclice, mai ales printr-o politică de coeziune puternică, dle Pieper, care promovează investiţiile publice şi ocuparea forţei de muncă în toate regiunile europene. Aş dori să subliniez importanţa creării unei categorii intermediare de regiuni, pentru a asigura că alocarea fondurilor structurale reflectă cu acurateţe realităţile economice şi sociale din regiuni.

Permiteţi-mi să închei spunând că trebuie să impunem o taxă pe speculaţia financiară, care ar creşte sprijinul cetăţenilor noştri pentru o Europă finanţată corespunzător.

  Gunnar Hökmark (PPE). – Dle Preşedinte, în primul rând, aş dori să-l felicit pe raportor pentru că a subliniat numărul de provocări care ne aşteaptă. De asemenea, salut mesajul foarte clar din raport care solicită o creştere semnificativă în cercetare şi ştiinţă, deoarece aceasta este una dintre priorităţile pe care trebuie să le avem.

Aş dori să spun - şi spun acest lucru Comisiei - că politica şi conducerea au legătură cu priorităţile. Fără priorităţi, nu există conducere. Există întotdeauna sarcini şi provocări care sunt mai importante decât altele. Acesta este cazul bugetului UE, precum şi al statelor membre. Trebuie să dezvoltăm în continuare cercetarea şi ştiinţa, dar trebuie, de asemenea, să creştem proporţia cercetării şi a ştiinţei în finanţarea regională. Trebuie să luăm în considerare dezvoltarea pieţelor agricole şi să reducem cheltuielile în acest sector.

Dar, să nu uităm că trebuie să stabilim priorităţi la toate nivelurile, la nivel european, precum şi în statele membre. Trebuie să spun că nu îmi plac atacurile la adresa UE sau a Bruxelles-ului, dar, de asemenea, nu îmi plac nici atacurile la adresa statelor membre, deoarece acestea diminuează importanţa cheltuielilor existente în statele membre: asistenţă medicală, asistenţă socială, pensii, educaţie. Acesta nu este un conflict între UE şi statele membre. Este o luptă continuă pentru conducere şi priorităţi. Dacă nu avem curajul să stabilim aceste priorităţi, nu dăm dovadă de capacitate de conducere.

Trebuie să spun că, dacă nu putem înţelege situaţia dificilă în care se află statele membre în prezent, nu înţelegem realitatea pentru cetăţeni. Trebuie să stabilim priorităţi, nu să rezolvăm probleme doar prin creşterea bugetelor. Prin urmare, aş dori să solicit comisarului să dea dovadă de iniţiativă, să fie curajos şi să-şi amintească faptul că cercetarea şi ştiinţa, infrastructura...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Andrea Cozzolino (S&D). – (IT) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, vom vota un document strategic important care oferă un cadru solid de referinţă pentru perspectiva financiară după 2013. Acesta începe cu solicitarea de coerenţă între obiective şi instrumente şi între rolul nou pe care trebuie să-l joace instituţiile europene - în lumina Tratatului de la Lisabona şi a recesiunii - şi resursele pe care, împreună, hotărâm să le investim.

Această coerenţă implică, de asemenea, un răspuns serios faţă de cererea pentru inovare din partea publicului, a destinatarilor politicilor UE şi a grupurilor sociale şi industriilor europene. Am făcut acelaşi lucru pentru coeziune, care este un aspect crucial pentru decizia privind rolul UE în anii următori. Experienţa arată că, acum, coeziunea este un nucleu vital al proiectului european şi un bun important care trebuie protejat şi înnoit.

Pe acest front, eforturile depuse pentru ideea introducerii unei categorii intermediare de regiuni sunt foarte importante, mai ales deoarece într-un număr de cazuri, anii de recesiune din care ieşim au intensificat diviziunile interne, crescând şi mai mult importanţa sprijinului eficient şi adecvat pentru regiunile mai puţin dezvoltate din Europa, combaterea pierderilor şi aducerea rapidă a politicii de dezvoltare în centrul atenţiei.

Totuşi, susţin că provocarea categoriilor intermediare şi a clauzei de salvgardare este una cu care trebuie să ne confruntăm, pentru a începe o fază nouă în politica de coeziune a Europei şi, de asemenea, pentru a realiza, în cadrul politicii de coeziune, dezvoltarea mai echilibrată şi durabilă pe care dorim să o asigurăm pentru Europa în următorii ani.

  Frank Engel (PPE). – (FR) Dle Preşedinte, cele 500 de milioane de cetăţeni ai UE alcătuiesc, în prezent, peste 8 % din populaţia lumii.

Până în 2050, această cifră va fi de 5 % sau 6 %. În 2100, vom reprezenta până la 3 % din această populaţie. Acest conglomerat de europeni continuă să menţină, în cea mai mare parte prin bugetele naţionale, 2000 de ambasade, 27 de armate, 50 de forţe comune şi altele. Cred că China angajează acum mai mulţi miniştri adjuncţi, numai pentru a-i primi pe toţi miniştrii europeni puternici, care ajung la Beijing să ceară favoruri şi acorduri bilaterale. Toate acestea încep să arate ridicol pe scena mondială.

Împărţirea a 8 % din populaţia lumii între 30 de politici bugetare suverane este o nebunie. În mod esenţial, această suveranitate rămâne absolută. Europa gestionează 2,5 % sau a patruzecea parte din cheltuielile bugetare totale din Europa. Contribuitorii statelor membre reprezintă a cincizecea parte din cheltuielile lor naţionale. Şi, totuşi, chiar şi acest procent este prea mare.

Să luăm acum în considerare chestiunea resurselor proprii, sau poate cu altă ocazie. Să nu mai criticăm cele 2,5 % din cheltuielile publice cu care ar trebui să menţinem întreg aparatul necesar pentru a pune în aplicare Strategia 2020 şi pentru a îndeplini toate responsabilităţile care ne-au fost acordate conform Tratatului de la Lisabona. Nu noi am elaborat strategia şi competenţele: statele membre au făcut acest lucru. Având în vedere aceste realităţi, raportul dlui Garriga Polledo este modest. Cu toate acestea, există unii care doresc să ne pună restricţii şi mai mari şi care consideră raportul ambiţios. De aceea trebuie să adopte Parlamentul European acest raport.

  Frédéric Daerden (S&D). – (FR) Dle Preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, acest raport este vital pentru viitorul proiectului european, care trebuie să includă solidaritate şi scopuri ambiţioase, având în vedere, în particular, crizele bugetare cu care se confruntă, în prezent, statele membre.

Adoptând o abordare ultra-liberală, majoritatea şefilor de stat şi de guvern din Consiliu aleg să reducă bugetele în mod necontrolat şi sunt dispuse să sacrifice investiţiile în politicile-cheie inovatoare, precum cele finanţate de bugetul european. O îngheţare a bugetului va reduce creşterea, indiferent de ce spun alţi membri. O creştere de cel puţin de 5 %, recomandată în acest raport de consens, este minimă, dacă dorim să abordăm provocările şi să rămânem uniţi.

Solidaritatea europeană include necesitatea de a finanţa Strategia 2020, mai ales obiectivele sale sociale, care includ combaterea sărăciei. Raportul m-a convins, de asemenea, că solidaritatea europeană trebuie să fie consolidată prin crearea de regiuni intermediare, pentru a asigura că politica de coeziune asigură o acoperire echitabilă pentru întreaga Europă.

În cele din urmă, alt exemplu este Fondul european de ajustare la globalizare, care oferă solidaritate reală pentru lucrătorii europeni. Raportul recunoaşte rolul valoros jucat de acest Fond. Creşterea din cadrul financiar multianual este necesară. Aceasta nu trebuie văzută ca o povară pentru statele membre, deoarece bugetul european oferă valoare adăugată şi va include, în viitor, o taxă pe tranzacţiile financiare.

  Marietta Giannakou (PPE). – (EL) Dle Preşedinte, Tratatul de la Lisabona a creat domenii noi de competenţă şi a consolidat politicile UE, după cum se reflectă în cadrul financiar multianual nou pentru perioada dintre 2013 şi 2020. Salut raportorul, dl Garriga, pentru raportul său integrat, care stabileşte priorităţile politice ale unei Europe diferite de Europa pe care o cunoaştem.

Având în vedere provocările interne majore cu care se confruntă UE şi cetăţenii săi şi ţinând cont de caracterul său internaţional îmbunătăţit, ne dăm seama că obiectivul principal al acestei politici trebuie să fie reducerea inechităţilor sociale, economice şi teritoriale existente. O politică de coeziune planificată şi reuşită constituie per se valoare adăugată europeană şi, cu siguranţă, se va dovedi benefică pentru toate statele UE.

Programul nou şi cadrul nou pentru şapte ani sunt bazate pe acţiuni în Strategia UE 2020 şi sunt concepute să ajute Europa să se redreseze în urma crizei, prin promovarea creşterii inteligente, durabile şi inclusive. Priorităţile politice şi obiectivele stabilite vor promova ocuparea forţei de muncă, întărirea inovării, a cercetării şi a dezvoltării, pentru a aborda schimbările climatice, pentru a îmbunătăţi nivelurile de educaţie, pentru a realiza integrarea socială şi a combate sărăcia, împreună cu politicile privind imigrarea, şi pentru a salvgarda resursele de dezvoltare a zonelor inaccesibile şi de graniţă.

Bugetul UE este mecanismul principal pentru activarea solidarităţii între statele membre şi este un instrument puternic pentru o reformă care poate mobiliza resursele private şi publice suplimentare pentru a susţine investiţiile care vor acţiona ca un catalizator în ceea ce priveşte efectul exponenţial al cheltuielilor UE. Bugetul european trebuie să fie crescut şi trebuie să se bazeze pe resurse proprii reale, dacă dorim o Europă puternică pentru cetăţenii săi şi pentru restul lumii. Bugetul UE este un instrument pentru dezvoltarea globală şi integrată, într-un moment în care statele membre individuale nu pot...

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Sophie Auconie (PPE). – (FR) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, se spune adesea că banii reprezintă forţa războiului. Trebuie să ne amintim că banii reprezintă, de asemenea, coloana vertebrală a unui proiect paşnic precum UE. Dacă Europa doreşte cu adevărat să implementeze politicile consacrate de Tratate, inclusiv politicile noi cuprinse în Tratatul de la Lisabona, aceasta are nevoie de resursele financiare pentru a realiza aceste obiective.

În consecinţă, sunt în favoarea creării de resurse proprii şi introducerii unei taxe pe tranzacţiile financiare. Creşterea necesară a bugetului european trebuie să fie însoţită de economii semnificative, pentru a ne optimiza cheltuielile. De exemplu, haideţi să creăm o politică externă şi de securitate comună reală, pentru a oferi Europei mai multă influenţă pe scena mondială, dar şi pentru a utiliza optim banii publici.

Raportul dlui Garriga Polledo este esenţial, o reformare aproape completă; acesta recomandă un cadru politic şi financiar foarte puternic pentru UE. În plus, două politici-cheie ale UE îşi primesc locul care li se cuvine. Privind politica agricolă comună (PAC), care este crucială pentru securitatea şi autosuficienţa alimentară, raportul susţine reînnoirea bugetului PAC. Privind politica de coeziune, care este instrumentul financiar utilizat pentru a crea solidaritate regională şi a încuraja dezvoltarea economică regională, raportul propune îmbunătăţirea obiectivelor acesteia prin crearea unei categorii pentru regiunile intermediare, astfel încât regiunile cu acelaşi nivel de dezvoltare să poată beneficia...

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Danuta Maria Hübner (PPE). – Dle Preşedinte, aş dori să spun câteva cuvinte despre necesitatea adoptării reformei resurselor proprii. Consider că, având în vedere rolul predominant al veniturilor bazate pe VNB, deciziile privind bugetul UE au o natură politică mult prea pronunţată şi sunt mai puţin orientate către eficienţă. Sunt, astfel, facilitate solicitările de îngheţare sau reducere a cheltuielilor UE. Se ajunge la ideea exprimată în contextul negocierilor privind bugetul pentru anul 2011, potrivit căreia, dacă ne reducem bugetele naţionale ca urmare a crizei, ar trebui să aplicăm aceeaşi abordare şi în cazul bugetului UE.

Nu putem fi siguri că, în condiţiile unei resurse proprii suplimentare, care ar reduce dependenţa faţă de VNB, ne putem aştepta la o revoluţionare a capacităţilor UE de a finanţa creşterea şi modificările structurale. Există întotdeauna pericolul ca aceeaşi coaliţie care adoptă decizia bugetară în Consiliu să adopte şi aceeaşi decizie în Parlamentul European.

Dacă ne pasă de Europa, ar trebui să acordăm atenţie aşteptărilor cetăţenilor, nu doleanţelor miniştrilor de finanţe. Succesul unui politician care se întoarce de la negocierile desfăşurate la Bruxelles nu trebuie să se bazeze pe mesajul că guvernul ţării sale va plăti mai puţin către bugetul UE ci, de exemplu, pe mesajul că UE va contribui pentru a ajuta micile companii să finanţeze proiectele de inovaţii.

Fără îndoială, modul de finanţare a costurilor UE trebuie să fie complet transparent. Acest lucru ar putea fi mai uşor de realizat în condiţiile unui impozit unic, însă este fezabilă şi ideea acumulării de venituri pe baza unui grup de impozite care îndeplinesc criteriile de transparenţă, echitate, vizibilitate, eficienţă şi armonizare suficientă.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE). – (PT) Dle Preşedinte, dle comisar, doresc să încep prin a-l felicita pe raportor pentru activitatea sa excelentă. Salut faptul că priorităţile prezentate în acest raport sunt aliniate la Strategia Europa 2020 şi aşează creşterea în centrul politicii europene. Avem nevoie de o Europă mai activă şi mai bună.

Drept urmare, trebuie să promovăm domeniile care contribuie cel mai mult la competitivitate, precum cercetarea, inovarea şi energia. Aşadar, trebuie să mărim semnificativ finanţarea alocată pentru ştiinţă şi inovare, dar şi să promovăm excelenţa ştiinţifică la nivelul întregii Europe. Trebuie să consolidăm sistemul european de finanţare a ştiinţei, pentru a realiza obiectivul de a investi 3 % din produsul intern brut (PIB).

Noul buget ar trebui, de asemenea, să promoveze eficienţa energetică şi să susţină construirea viitoarei infrastructuri, mai ales a infrastructurii energetice, creând astfel condiţiile necesare pentru competitivitatea industriei europene. Trebuie accentuat rolul industriei, mai ales rolul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), contribuind astfel la consolidarea poziţiei Europei, de lider într-o lume globalizată.

  Barbara Matera (PPE). – (IT) Dle Preşedinte, aş dori să îl felicit pe raportor, dl Garriga Polledo, pentru activitatea excelentă desfăşurată pe parcursul anului, care s-a bucurat de o largă susţinere politică. Salut mesajul pe care acest raport a reuşit să îl transmită: soluţia la criză constă în afirmarea statutului de actor global al Uniunii.

Viitorul cadru financiar evidenţiază obiectivele prevăzute în Strategia Europa 2020 şi este puternic înrădăcinat în Tratatul de la Lisabona. Cu toate acestea, este nevoie de o finanţare adecvată pentru ca priorităţile Uniunii să fie credibile. Dezvoltarea infrastructurii energetice şi de transport, a investiţiilor în cercetare şi dezvoltare, a învăţării şi a politicii privind tinerii trebuie să dobândească un suflu proaspăt graţie viitoarelor bugete ale Uniunii, în timp ce pilonii fundamentali (politica de coeziune şi politica agricolă) ar trebui să primească aceeaşi finanţare ca în prezent.

Europa şi proiectele sale măreţe sunt obstrucţionate de constrângerile bugetare naţionale, ceea ce înseamnă că, pentru accentuarea competitivităţii şi o creştere susţinută, este nevoie de o implicare mai amplă a sectorului privat, prin obligaţiunile pentru proiecte sau parteneriatele public-privat.

La fel ca ceilalţi membri ai delegaţiei italiene, mă preocupă propunerile de adăugare a acestor aşa-zise „categorii intermediare” la nivelul politicii regionale, deoarece riscăm să afectăm regiunile cele mai slabe ale Uniunii. Voi încheia prin a afirma că finanţarea Uniunii exclusiv printr-un sistem bazat pe resurse proprii este singura modalitate de a asigura viitorul şi dezvoltarea Uniunii Europene.

  Ingeborg Gräßle (PPE). – (DE) Dle Preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, reforma dispoziţiilor referitoare la personal va fi prezentată împreună cu pachetul legislativ privind CFM. Această problemă a administrării efective a UE este prezentată foarte succint în alineatele 125 şi 126 ale raportului Garriga Polledo. Dle comisar, aş dori să vă cer să fiţi ambiţios în prezentarea dispoziţiilor referitoare la personal. La urma urmei, ceea ce facem, problemă care s-a discutat în detaliu aici, este la fel de important precum modul în care ne desfăşurăm activitatea.

Ce rol va juca, pe viitor, Comisia Europeană, în punerea în aplicare a tuturor punctelor din programul pentru 2020 pe care l-am prezentat astăzi? Aş dori să văd cum Comisia îşi alege un rol mai puternic, nu doar le deleagă celorlalţi toate activităţile. Din acest motiv, este important, în contextul reformei privind dispoziţiile referitoare la personal, să se creeze noi locuri de muncă pentru aceste noi activităţi, astfel încât să se poată implica şi Comisia. Avem foarte multe zile libere. Demnitarii din Comisie au până la 13 săptămâni de concediu plătit. Dle comisar, aş sugera ca o parte dintre aceste zile libere să fie realocate punerii în aplicare a bugetului, pentru a putea atinge cu adevărat obiectivele politice pe care dorim să le atingem. Aş dori, de asemenea, să ni se prezinte o strategie UE 2020 privind administrarea UE. În această activitate ar trebui să vă implicaţi nu numai dvs., ci şi întregul colegiu şi Preşedintele Comisiei.

  Sidonia Elżbieta Jędrzejewska (PPE). – (PL) Dle Preşedinte, aş dori să îl felicit pe dl Garriga Polledo pentru elaborarea acestui raport excelent privind Cadrul Financiar Multianual. Raportul s-a bucurat de o susţinere puternică la nivelul Comisiei speciale privind provocările politice şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013. Sper că raportul va sta la baza negocierilor privind noul buget multianual al Uniunii Europene, care vor începe în curând.

Mă bucur că deputaţii în Parlamentul European s-au hotărât să sprijine amendamentul pe care l-am depus cu privire la consolidarea politicilor privind tineretul. Actualmente, tinerii europeni sunt unele dintre principalele victime ale crizei economice, aşa că ar trebui să susţinem toate iniţiativele ce vizează îmbunătăţirea situaţiei tineretului şi, mai ales, pe cele ce vizează îmbunătăţirea accesului la educaţie şi a situaţiei lor profesionale. Prin urmare, programele precum „Tineretul în acţiune” şi „Învăţare pe tot parcursul vieţii”, care au un cost foarte redus pe beneficiar şi sunt extrem de eficace, trebuie să constituie în continuare un element separat al viitoarelor cadre financiare multianuale şi, totodată, merită o finanţare mult mai mare.

De asemenea, aş dori să apreciez în mod favorabil propunerea de a menţine un nivel ridicat al finanţării pentru politica de coeziune. Politica de coeziune joacă un rol esenţial în atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020, iar principalul său scop este acela de a consolida integrarea şi solidaritatea la nivel european, reducând diferenţele sociale, economice şi teritoriale care, din păcate, încă mai există la nivelul Uniunii Europene.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE). - Raportorul şi-a început prezentarea cu o frază foarte importantă, avem nevoie de o îmbinare a politicilor tradiţionale ale Uniunii Europene cu noile noastre priorităţi. Nici primele, nici cele din urmă nu pot să funcţioneze unele în lipsa celorlalte. În acest context, doresc să salut viziunea asupra politicii agricole comune creionată în raport.

Îmi permit să reamintesc câteva din ideile importante, în primul rând menţinerea bugetului PAC pe durata următoarei perioade de programare financiară. Rolul tradiţional al agriculturii europene, alături de noile ambiţii pe care ni le propunem, justifică din plin menţinerea acestui buget.

În al doilea rând, necesitatea menţinerii unui sistem al PAC bazat pe doi piloni, promovarea zonelor rurale în cadrul celui de-al doilea pilon, este strâns legată de obiectivele Strategiei Europa 2020.

Un ultim punct este necesitatea unei viitoare PAC reformate care să urmărească utilizarea mai eficientă a bugetului, printre altele, printr-o distribuţie echitabilă a plăţilor.

  Zigmantas Balčytis (S&D). – (LT) Dle Preşedinte, în primul rând aş dori să le mulţumesc tuturor raportorilor pentru activitatea lor deosebită. Avem, astăzi, o poziţie parlamentară clară privind aşteptările noastre, dar şi cele ale cetăţenilor noştri, pentru viitoarea perioadă de programare financiară. Înţelegem cu toţii că va trebui să modificăm în mod fundamental direcţia politicii actuale, iar acest lucru se reflectă foarte bine în Strategia Europa 2020. Trebuie să dezvoltăm o piaţă europeană unică sigură pentru energie, să ne asigurăm că întreaga Europă este conectată prin reţele de transport şi să eradicăm disparităţile care încă există între diferitele regiuni ale Uniunii Europene. Trebuie să revizuim complet politica agricolă comună, care trebuie să garanteze un sistem just şi uniform de plăţi directe, dar şi multe alte domenii importante, fără care nu am putea crea o Europă competitivă şi puternică. Desigur, toate acestea necesită investiţii majore, mai ales în cercetare. Prin urmare, trebuie căutate noi instrumente financiare, precum introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare etc. Consider că...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Jan Mulder (ALDE). – (NL) Dle Preşedinte, una dintre principalele chestiuni care au rezultat în urma acestei dezbateri este următoarea: „Ce este mai exact valoarea adăugată europeană?” Sper că, atunci când îşi va prezenta propunerile la finalul acestei luni, Comisia va explica în mod clar de ce anumite rubrici bugetare au o valoare adăugată clară. Mi se pare că acesta este lucrul pe care trebuie să îl ştim, fiindcă doar aşa vom putea justifica pentru ce anume votăm.

În al doilea rând, dezbaterea va fi puternic influenţată de dezbaterile privind resursele proprii. Una dintre problemele care au agravat dezbaterea a fost decizia privind rabatul britanic, luată în 1984. Cum de a putut rămâne în vigoare atât de mult timp? Cred că fie guvernul britanic nu ar trebui să aibă dreptul la nicio reducere, fie alte ţări care se află într-o situaţie similară celei în care se afla Marea Britanie în 1984 ar trebui să fie tratate la fel. Sper, de fapt, că propunerile Comisiei se vor îndrepta în această direcţie.

  Raul Romeva i Rueda (Verts/ALE). – (ES) Dle Preşedinte, deja ar trebui să ne preocupe această obsesie de a ne concentra doar pe volumul reducerilor ce se vor efectua, nu pe cum sau ce se va reduce şi cu atât mai puţin pe modul în care pot fi mărite veniturile.

În primul rând, o Europă mai activă înseamnă o Europă mai bună în măsura în care ea înseamnă şi o putere economică mai mică a statelor membre.

În al doilea rând, trebuie să analizăm, desigur, şi cheltuielile. Trebuie să fim, însă, atenţi în legătură cu acest aspect: o propunere ar consta în reducerea cheltuielilor militare, o alta în reducerea celor două sedii ale Parlamentului European la unul singur. Considerăm că acestea sunt sugestiile cele mai importante.

În al treilea rând, cel mai mult m-a preocupat felul îngrijorător, din punctul meu de vedere, în care a zâmbit dl Lewandowski atunci când s-a menţionat problema taxei pe tranzacţiile financiare.

M-a îngrijorat şi aş dori să îl întreb de ce ar fi atât de rău, atât de nociv să le cerem celor care s-au îmbogăţit prin speculă să plătească pentru criză, în loc să le-o cerem celor care sunt cel mai puţin de vină pentru acest lucru şi să facem ceea ce aţi făcut dvs.. ieri, solicitându-i Spaniei să îşi reducă cheltuielile sociale reducând cheltuielile cu...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Alfreds Rubiks (GUE/NGL). – (LV) Dle Preşedinte, aş dori să le reamintesc colegilor mei un lucru. În aprobarea bugetului, nu trebuie să uităm că cetăţenii europeni sunt tot mai sceptici cu privire la activitatea noastră în acest Parlament. În acest sens, mi se pare că bugetul nu este suficient de coordonat cu obiectivele ambiţioase incluse în programul UE 2020. De asemenea, am o întrebare: dvs.., dle comisar, le-aţi promis fermierilor letoni că, graţie acestui buget, se vor uniformiza plăţile directe. Cu toate acestea, dacă bugetul este aprobat în forma actuală, vă va fi greu să vă ţineţi promisiunea. Aş vrea ca ceea ce discutăm să corespundă şi intereselor celor pe care le reprezentăm.

  Andrew Henry William Brons (NI). – Dle Preşedinte, credeam că UE nu poate ajunge mai rău, dar apoi am luat cunoştinţă de acest raport. Raportul începe cu o mare amăgire: „europenii nu au fost niciodată mai pretenţioşi în ceea ce priveşte UE”. Ei bine, tot mai mulţi cetăţeni britanici sunt pretenţioşi în sensul că ne cer să renunţăm la Uniune. Poate că aceasta era ideea. Raportul elimină complet ideea de blocare a bugetului după 2013 şi insistă că inclusiv o creştere de 5 % ar permite doar o contribuţie limitată la obiectivele UE. Într-adevăr, trebuie să fim recunoscători şi pentru pomenile mici.

Undeva pe la mijlocul alineatului 166 se solicită încetarea rabaturilor. Graţie acestui mecanism, Regatul Unit plăteşte doar o contribuţie netă inadmisibilă, în locul unei contribuţii nete strigătoare la cer. E suficient de rău faptul că se insistă asupra ideii ca Regatul Unit să îi dea Uniunii bani pe care i-a câştigat din greu, însă, mai mult, alineatul 169 sugerează că UE ar trebui să aibă dreptul de a-şi percepe propriile taxe, fără consimţământul şi fără controlul nostru. Acest fapt este pur şi simplu inacceptabil.

  Czesław Adam Siekierski (PPE). – (PL) Dle Preşedinte, am realizat un consens important. Raportul prezentat este o continuare necesară a demersurilor anterioare şi propune modificările dorite. Stabilitatea este o trăsătură caracteristică a politicilor UE, de aici şi propunerea de menţinere a bugetului actual pentru politica de coeziune şi politica agricolă comună.

Uniformizarea condiţiilor de acţiune din punctul de vedere al dezvoltării contribuie semnificativ la consolidarea pieţei comune, ceea ce oferă rezultate pozitive pentru toate statele membre UE. Politica agricolă comună este benefică pentru fiecare consumator din UE. Să nu uităm că agricultorii au venituri foarte mici, în pofida sprijinului pe care îl primesc de la bugetul european. Noile activităţi cu care se confruntă agricultura din punctul de vedere al mediului, climei, bunăstării animalelor şi negocierilor nerealiste cu OMC înseamnă costuri suplimentare pentru agricultori. Cine va plăti? Printre modificările pe care le preconizăm se numără creşterea finanţării pentru dezvoltarea durabilă şi inteligentă şi accentul pe inovaţii, cercetare ştiinţifică şi educaţie.

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

  Georgios Stavrakakis (S&D). – (EL) Dle Preşedinte, dle comisar, Parlamentul transmite astăzi un mesaj clar, atât Comisiei Europene, cât şi prim-miniştrilor statelor membre ale Uniunii, privind un buget, până în anul 2020, în acord cu responsabilităţile proprii şi aşteptările publice.

În ceea ce priveşte politica de coeziune, mesajul este clar. „Da”, pentru o politică de coeziune cu finanţare suficientă pentru a avea o contribuţie decisivă la dezvoltare, la crearea de locuri de muncă şi la inovare. „Da”, pentru o politică de coeziune independentă. „Da”, pentru coordonare la toate nivelurile decizionale, de la planificarea strategică la punerea în aplicare. „Da”, pentru crearea unei categorii intermediare de asistenţă pentru regiuni. „Da”, pentru măsurile speciale privind zonele insulare şi montane din Europa.

Cu toate acestea, există şi două negaţii clare şi importante. „Nu”, pentru divizarea acestei politici în sectoare diferite şi, în final, „nu”, pentru impunerea de sancţiuni cu privire la Pactul de stabilitate şi creştere.

  Preşedinte. – Aici se încheie procedura „catch the eye” şi le cer scuze celor 11 sau 12 deputaţi care se aflau pe listă şi nu au putut lua cuvântul, însă, în mod clar, nu este timp pentru discursurile dumnealor.

  Janusz Lewandowski, membru al Comisiei. – Dle Preşedinte, mi-am epuizat deja timpul, aşa că voi formula doar două observaţii scurte.

În primul rând, în actualul context de austeritate, bugetul european, care nu prezintă deficit, nu poate fi învinuit pentru gestionarea defectuoasă a finanţelor naţionale. Cu toate acestea, el poate contribui la crearea de locuri de muncă şi de creştere, fiindcă se referă la investiţii. În acest sens, el diferă faţă de bugetele naţionale, care privesc în principal transferurile sociale.

În al doilea rând, convergenţa graduală este realistă în ceea ce priveşte promisiunile făcute agricultorilor europeni. O sumă forfetară nu este fezabilă în acest moment şi cred că va rămâne aşa şi în anii următori.

În final, în numele Comisiei, sper că votul va reflecta consensul larg la care s-a ajuns în Parlament şi că vocea Parlamentului European va fi una puternică şi influentă.

  Preşedinte. – Vom încheia dezbaterea cu discursul dlui Garriga Polledo, în calitate de raportor, pe care îl felicit din toată inima pentru activitatea excelentă depusă în acest sens.

  Salvador Garriga Polledo, raportor. – (ES) Dle Preşedinte, în primul rând doresc să le mulţumesc delegaţiilor naţionale, care înţeleg că au rezistat presiunilor exercitate în propriile state de origine şi vor vota în favoarea acestui raport.

Am senzaţia că această dezbatere nu se referă de fapt la volumul bugetului, ci la supremaţia metodei comunitare şi sunt de părere că cei care au orientat această dezbatere în sensul eforturilor de reducere a bugetului Uniunii au comis o greşeală. Ei doresc priorităţi noi şi un buget redus. Eu doresc să le spun că adoptarea acestei direcţii va însemna că vor avea la dispoziţie un buget redus şi priorităţi mai puţine.

Nu înţeleg cum pot sta aceste persoane aici, în acest hemiciclu, apărând o abordare interguvernamentală. Aceste atribuţii îi revin Consiliului. Dvs.. trebuie să apăraţi Uniunea Europeană, cu politicile, priorităţile, responsabilităţile sale şi cu un buget adecvat.

Nu ne dorim o creştere cu 5 % a cheltuielilor publice europene, ci încercăm să reducem sarcinile bugetare naţionale şi să obţinem o serie de investiţii transnaţionale în bugetul UE, unde acestea ar putea fi utilizate în mod mai eficient. Aceasta este valoarea adăugată europeană pe care toate grupurile parlamentare au acceptat-o anul acesta în cadrul Comisiei privind provocările politice (SURE).

Cred că aceasta este, fără doar şi poate, o propunere amplă. Este o propunere ambiţioasă, care necesită luarea unor decizii importante la nivelul statelor membre. Aş dori să le solicit acestora să se ridice la înălţimea provocării.

Doresc să remarc constructivismul propunerilor şi al dezbaterii, pe care o consider suficient de entuziastă şi extrem de elocventă în ceea ce priveşte mozaicul de opinii care uneşte Parlamentul European. Cred că, graţie acestei dezbateri, Parlamentul se află într-o poziţie superioară şi se bucură de un profil politic mult mai bun.

  Preşedinte. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc astăzi la ora 12.00.

(Şedinţa a fost suspendată pentru câteva minute)

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Elena Băsescu (PPE), în scris. – Din cauza crizei actuale şi a constrângerilor severe în ceea ce priveşte cheltuielile publice, statelor membre le este tot mai dificil să înregistreze creştere economică. Subliniez faptul că UE trebuie să răspundă provocării demografice. Scăderea ponderii populaţiei active, combinată cu creşterea ponderii persoanelor pensionate, va exercita presiuni asupra sistemelor de protecţie socială.

Susţin ideea că ansamblul finanţărilor UE ar trebui să conducă la o îmbunătăţire a stării generale a mediului european. Prin urmare, efectele pozitive şi negative asupra climei, mediului şi utilizarea fondurilor UE ar trebui analizate la toate nivelele. Investiţiile la nivelul UE pot duce la economii semnificativ mai mari la nivel naţional, în special în domeniile în care UE are în mod incontestabil o valoare adăugată mai mare decât bugetele naţionale.

  Zuzana Brzobohatá (S&D), în scris. – (CS) Dezbaterea continuă privind viitoarea perioadă de programare ne arată că, de această dată, va trebui să ne axăm, într-o mai mare măsură, pe o abordare mai cuprinzătoare cu privire la acest instrument economic primar pentru politicile UE. Criza financiară globală şi presiunile competiţionale globale intense exercitate de China şi India, adevăraţi coloşi economici, ne arată că Cadrul Financiar Multianual (CFM) va trebui configurat astfel încât să corespundă principalelor obiective ale agendei pentru 2020. Ideea raportorului de a uni toate politicile referitoare la agenda pentru 2020 în domeniul unic al CFM pare extrem de îndrăzneaţă. Raportorul propune, pe bună dreptate, o revizuire obligatorie a limitelor domeniilor individuale, la jumătatea perioadei de programare. De asemenea, este interesantă ideea alinierii programării CFM la ciclurile politice ale organismelor UE, accentuând, astfel, controlul democratic şi responsabilitatea. Ideea raportorului, că trebuie să analizăm reformarea veniturilor UE, este, fără îndoială, corectă în principiu. Totodată, este foarte bine să ne deplasăm, treptat, în direcţia unui sistem de resurse proprii ale UE, înlocuind astfel sistemul actual de contribuţii ale statelor membre, întrucât aceasta ar conduce la comparaţii privind importanţa UE şi a statelor membre şi ar determina populaţia să tragă concluzii eronate cu privire la semnificaţia apartenenţei la UE, ceea ce ar fi complet greşit în condiţiile interdependenţei actuale a economiilor şi politicilor.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) Raportul dlui Garriga Polledo îşi propune definirea priorităţilor politice ale Parlamentului European pentru Cadrul Financiar Multianual pentru perioada de după 2013, atât din punctul de vedere al legislaţiei, cât şi al bugetului. Mi-au atras atenţia în special două elemente: în primul rând, faptul că coeziunea pentru creştere şi ocuparea forţei de muncă este o prioritate politică. Susţin pe deplin crearea unei categorii de regiuni intermediare. Aici s-ar include toate categoriile cu un PIB pe cap de locuitor între 75 % şi 90 % din PIB la nivelul UE. Aceasta ar contribui la crearea unui echilibru mai bun între regiuni. Propunerea pune în practică principiul coeziunii teritoriale, prevăzut în articolul 174 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În ceea ce priveşte perspectivele financiare, mă declar în favoarea impozitării tranzacţiilor financiare, pentru acumularea de resurse proprii ale Uniunii Europene.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Aş dori să atrag atenţia asupra propunerii privind taxa pe tranzacţiile financiare (TTF), formulată în acest raport. O taxă pe tranzacţiile financiare ar putea rezolva două probleme simultan: finanţarea cererii tot mai mari de adoptare a unor noi politici ale UE şi determinarea sectorului financiar să contribuie la rezolvarea crizei economice pe care a provocat-o parţial. Veniturile fiscale ar putea reduce plăţile pe care le fac actualmente statele membre UE în beneficiul bugetului comunitar. Totodată, ele vor permite dezvoltarea uniformă a politicilor privind protecţia viitorului economic al Europei. Am dispune, astfel, de resurse pentru investiţii în cercetare şi dezvoltare, combaterea schimbărilor climatice şi construirea de solidaritate între regiunile UE. Europa ar trebui să dea tonul la nivel mondial, percepând această taxă între frontierele sale şi susţinând introducerea ei în restul lumii. Îi solicit Comisiei Europene să acţioneze cu promptitudine pe baza recomandărilor din acest raport şi să răspundă solicitărilor acestui Parlament ales în mod democratic de a lua măsurile care se impun.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Să analizăm actualul Cadru Financiar Multianual (CFM). Aderarea la UE a 12 ţări noi, de regulă cu un nivel de dezvoltare mai redus decât media celor 15 state membre anterioare, a adus cu sine provocări şi solicitări evidente, din punctul de vedere al realizării principiului de coeziune economică şi socială. Cu toate acestea, am asistat la o reducere relativă a fondurilor structurale, de la 0,42 % la 0,27 % din venitul naţional brut (VNB) al UE. Cu alte cuvinte, aceste fonduri au fost reduse, din punct de vedere procentual, în momentul în care erau cel mai necesare. Rezultatul este vizibil cu ochiul liber: în locul convergenţei promise, avem parte de o divergenţă vizibilă, exacerbată de efectele crizei economice şi sociale, de funcţionarea şi dezvoltarea instrumentelor precum piaţa unică, în beneficiul unora şi în detrimentul clar al altora. Acest CFM funcţionează actualmente ca reper pentru dezbaterea privind perspectivele financiare 2013-2020, propunerea fiind, în principal, aceea de a-l menţine. Creşterea de 5 % nu va mări bugetul UE cu mult peste 1 % din VNB al Uniunii. Din nou, aceste măsuri periclitează principiul coeziunii. Situaţia este agravată de faptul că resursele disponibile sunt direcţionate acum către alte scopuri, incluse, ce e drept, în Tratate: militarizarea şi intervenţiile în străinătate, printre altele, care subminează şi mai mult importanţa acestui principiu.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (S&D), în scris. – (PL) Deşi în perioada crizei economice au existat motive de îngheţare a cheltuielilor UE, nu putem utiliza şi astăzi, în analiza Cadrului Financiar Multianual, aceleaşi argumente pe care le-am folosit în urmă cu doi ani. Trebuie să ne punem, însă, întrebări privind principiile care guvernează funcţionarea UE în următoarea perioadă de şapte ani: vom avea o UE bazată pe solidaritate, care îşi îndeplineşte obligaţiile şi creează o economie inovatoare şi o politică externă comună, conform Tratatului de la Lisabona? Sau UE recunoaşte că a inclus obiective ambiţioase în Tratat, deşi toată lumea ştie că nici măcar noi nu credeam în ele? Personal, susţin prima accepţiune şi sprijin opinia raportorului cu privire la necesitatea de mărire a finanţării în următorul Cadru Financiar Multianual, cu 5 %, faţă de nivelul pentru 2013. Această modificare ne-ar apropia mai mult de atingerea obiectivelor ambiţioase statuate în Tratat, iar o creştere cu 5 % a cheltuielilor ar însemna, de fapt, o creştere foarte mică, întrucât, actualmente, inflaţia este de 3,2 %. Mai mult, această creştere nesemnificativă a bugetului UE va fi în beneficiul regiunilor mai sărace, care sunt cele mai avantajate de asistenţa UE, oferită pentru a asigura depăşirea diferenţelor de dezvoltare. Sper că următoarea Preşedinţie, care va fi deţinută de Polonia, va transforma într-o prioritate reconcilierea poziţiilor „plătitorilor neţi”, precum Germania, Franţa şi Regatul Unit, şi a poziţiei Parlamentului, aşa cum prevede ambiţiosul raport Garriga Polledo.

  Jiří Havel (S&D), în scris. – (CS) În trecut, deputaţii în Parlamentul European aveau o influenţă limitată în discuţiile privind Cadrul Financiar Multianual (CFM) al Uniunii. Această modificare fundamentală introdusă prin Tratatul de la Lisabona se aplică acestei programări pe termen lung a bugetului, care trebuie efectuată de Consiliu după aprobarea de către Parlamentul European. Acesta a fost motivul creării Comisiei speciale privind provocările politice şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013 (SURE), care defineşte în raportul său priorităţile politice ale Parlamentului European înaintea debutului discuţiilor privind următorul CFM după 2013. Raportul lui Salvador Garriga Polledo ne arată în mod clar că politicilor UE va trebui să li se asigure o finanţare adecvată dacă Uniunea încă doreşte să se concentreze pe atingerea obiectivelor ambiţioase ale Strategiei Europa 2020. Fără suficiente resurse noi după 2013, Uniunea nu va putea îndeplini nici priorităţile politice actuale, nici noile activităţi şi obiective ale Strategiei Europa 2020. Având în vedere caracterul neadecvat al resurselor proprii tradiţionale ale UE, la nivelul comisiei SURE s-a purtat o discuţie specializată, cu privire la noile resurse proprii ale bugetului UE. Următorul cadru financiar ne oferă şansa deosebită de a le arăta cetăţenilor europeni că Uniunea poate gândi şi acţiona în interesul lor pe termen lung şi poate obţine rezultate eficiente în asigurarea coeziunii interne şi a unei creşteri solide. Sunt, deci, complet de acord cu declaraţia prioritară a raportorului, potrivit căreia sumele alocate pentru politica agricolă comună şi politica de coeziune în perioada următoare nu trebuie să fie inferioare celor din cadrul actual.

  Edit Herczog (S&D), în scris. – (HU) Proiectul de propunere, care a fost susţinut de opt comisii, porneşte de la provocările cărora trebuie să le răspundă şi noul Cadru Financiar Multianual. Criza actuală este ultimul avertisment pe care îl primeşte Europa pentru a reacţiona la transformarea ordinii mondiale. La fel ca toate transformările, noua ordine va genera câştigători şi perdanţi. Europa nu se va număra printre perdanţi. Jean Monnet a avertizat, pe vremea sa: „Europa nu a existat niciodată. Europa trebuie creată cu adevărat.” Părintele întemeietor al integrării europene nu considera că aceasta este o activitate unică, ci una continuă. Aşadar, trebuie să evaluăm condiţiile preconizate şi circumstanţele specifice şi să stabilim ce trebuie făcut pentru a ne asigura că Europa există şi nu va deveni un perdant. Comisia a prezentat anul trecut Strategia Europa 2020, al cărei scop constă în depăşirea crizei şi pregătirea economiei europene pentru deceniul următor. Principalele trei domenii care promovează creşterea economică sunt următoarele: cunoştinţele, inovaţiile, educaţia, sau „creşterea inteligentă”, axată pe societatea digitală, dezvoltarea durabilă, care promovează o utilizare mai eficientă a energiei şi accentuează competitivitatea şi creşterea incluzivă, care măreşte participarea pe piaţa muncii. Noul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene trebuie stabilit la nivel comunitar, iar programele naţionale de dezvoltare trebuie ajustate astfel încât să conducă la o punere optimă în aplicare a strategiei Europa 2020 creând sinergiile necesare.

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE), în scris. – (FI) În perioadele dificile din punct de vedere economic, populaţia doreşte mai mult ca oricând rezultate concrete de la UE. Avem nevoie de o legislaţie mai bună, mai simplă, care să deservească interesele populaţiei europene. Reglementările trebuie reduse. Nu avem de ce să concepem documente legislative dacă nu este cu adevărat nevoie de ele. Viitorul buget al UE ar trebui să răspundă într-un mod mai efectiv problemelor cotidiene cu care se confruntă populaţia. Bugetul ar trebui să susţină creşterea şi noile locuri de muncă, dar, mai ales, ar trebui să creeze valoare adăugată europeană.

La finalul lunii acesteia, Comisia îşi va publica propunerile pentru bugetul UE după 2014. În condiţiile crizei economice, statele membre ale UE s-au văzut obligate să ia decizii dure cu privire la propriile bugete. În perioade de criză, nici bugetul UE nu trebuie mărit. Din contră, acesta ar trebui redus.

Sper că, în final, vom elimina o mare parte din absurdităţile asociate Uniunii Europene. Deplasările lunare ale Parlamentului între Bruxelles şi Strasbourg îi costă pe contribuabilii europeni aproximativ 200 de milioane de euro în fiecare an. Aceşti bani pot fi utilizaţi în scopuri mai bune. De asemenea, ar trebui anulate diferitele rabaturi acordate Regatului Unit, Suediei, Austriei, Ţărilor de Jos şi Germaniei. Anul acesta, numai Regatul Unit va primi o reducere de aproximativ 3 miliarde de euro, ca urmare a unui rabat asupra contribuţiilor, negociat în 1984.

A sosit momentul ca UE şi bugetul său să fie supuse reformei. Banii furnizaţi de contribuabilii europeni trebuie utilizaţi într-un mod mai eficient, creând valoare adăugată europeană pentru statele membre. Dezvoltarea administraţiei, a birocraţiei şi a dreptului comunitar inutil nu serveşte acestui scop.

  Filip Kaczmarek (PPE), în scris. – (PL) Noul Cadru Financiar Multianual este extrem de semnificativ fiindcă viitorul Uniunii Europene va depinde de el în mare măsură. Dezbaterea privind perspectiva financiară nu este una simplă, întrucât multe state membre resimt efectele crizei economice. Reticenţa lor faţă de creşterea bugetului UE este de înţeles. Cu toate acestea, scepticii financiari ar trebui să fie conştienţi de beneficiile pe care piaţa comună le oferă economiilor individuale ale statelor membre. Integrarea europeană are o influenţă pozitivă şi stimulativă asupra economiei. De asemenea, Parlamentul European ar dori ca noul cadru financiar să fie structurat în aşa fel încât să accentueze competitivitatea şi să promoveze integrarea socială. Bugetul UE finanţează măsuri absolut vitale pentru cetăţenii tuturor statelor membre. Aceasta nu este o afirmaţie abstractă. Politica de coeziune şi politica agricolă comună au impact asupra vieţilor cotidiene a milioane de cetăţeni. Fără nicio îndoială, unele dintre activităţile efectuate de UE nu ar fi realizate de niciun alt organism. Creşterea nivelului de coeziune socială, economică şi de infrastructură sau asigurarea egalităţii de şanse în sectorul agricol sunt obiective care merită sprijinul nostru. Merită să cheltuim bani europeni pentru ele. Uniunea Europeană nu poate pune în aplicare mai multe măsuri, în mai multe state membre, cu un buget mai mic. Acest demers nu ar fi fezabil şi, din acest motiv, avem nevoie de un buget mai mare şi mai ambiţios.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) După cum menţionează raportorul, asistenţa acordată de Uniunea Europeană este esenţială dacă statele membre doresc să poată face faţă viitoarelor provocări. Strategia Europa 2020 indică domeniile corespunzătoare spre care ar trebui orientată această asistenţă, evidenţiind priorităţile şi viziunea unei Europe puternice, stabile şi moderne, o Europă care şi-a învăţat lecţia din recentele probleme economice, o Europă care le va asigura cetăţenilor săi locuri de muncă, siguranţă energetică şi alimente sănătoase. Planurile bugetare trebuie să ţină cont de obiectivele cele mai importante ale dezvoltării durabile, dar, totodată, să fie flexibile şi axate pe măsuri concrete. Să nu uităm că banii trebuie cheltuiţi în mod transparent şi în scopuri adecvate. Acceptarea şi înţelegerea publică fac, în prezent, parte din politica EU şi stau la baza funcţionării acesteia.

  Tunne Kelam (PPE), în scris. – Este nevoie de o abordare europeană pentru atingerea obiectivelor pentru 2020. Totodată, trebuie să înţelegem că Europa nu poate fi mai activă dacă are la dispoziţie bani mai puţini. Îngheţarea resurselor furnizate de statele membre nu va fi o opţiune durabilă. O dată ce statele membre au acceptat angajamentele politice strategice pe termen lung la nivel european, nu pot să refuze finanţarea acestora. Acest lucru nu ar face decât să submineze credibilitatea UE în ochii a milioane de cetăţeni. Practic, este necesară o coordonare mult mai bună a programelor, precum şi o concentrare pe elementele complementare ale acestora. Finanţarea noilor priorităţi – cercetare-dezvoltare, inovaţii şi reţele de energie şi transport – este nerealistă în condiţiile păstrării nivelului actual de resurse. Provocarea adevărată a UE constă în alinierea celor 12 state noi la cele 15 state mai vechi, la finalul următorului cadru financiar multianual. Continuarea programelor vechi şi proiectarea programelor noi trebuie analizate în mod adecvat. Angajamentul faţă de principiile comunitare ale egalităţii şi solidarităţii trebuie să pună capăt existenţei de standarde diferite şi de prejudecăţi la nivelul procesului decizional. UE poate reuşi dacă toţi membrii săi sunt trataţi după aceleaşi standarde. O perspectivă financiară autentică trebuie să privească mai departe de şapte ani. Susţin, însă, mecanismele flexibile, care să permită adaptările necesare.

  Lena Kolarska-Bobińska (PPE), în scris. – (PL) Regiunile cele mai sărace ale Uniunii Europene se dezvoltă rapid în prezent, iar unul dintre motive îl constituie finanţarea europeană. Deşi s-au construit multe drumuri noi, s-au reparat altele ori s-au instalat conexiuni la internet, există încă numeroase nevoi care trebuie satisfăcute, întrucât există o diferenţă foarte mare între aceste regiuni şi regiunile cele mai dezvoltate. Atunci când am aderat la Uniunea Europeană, existau temeri că Polonia şi noile state membre nu vor valorifica aşa cum trebuie oportunităţile pe care li le oferea statutul de membru şi că fondurile europene nu vor fi cheltuite în mod adecvat. Totodată, s-au exprimat temeri cu privire la corupţie, întrucât oportunitatea – sumele mari de bani – naşte hoţi. Între timp, analizele au demonstrat că Polonia a cheltuit cu înţelepciune banii europeni şi că nu s-a angajat în practici nesincere. Prin urmare, având în vedere diferenţele pe care încercăm să le eliminăm şi, totodată, viitoarele obiective ale UE, nu trebuie să reducem nici bugetul UE, nici fondurile pentru punerea în aplicare a politicii de coeziune. Chiar dacă Parlamentul European votează pentru mărirea bugetului european, ceea ce sper că se va întâmpla, acum este important să convingem statele membre că poziţia politică a Parlamentului merită sprijinită.

  Jan Kozłowski (PPE), în scris. – (PL) Aş dori să îl felicit în mod sincer pe dl Garriga Polledo pentru elaborarea unui raport cuprinzător şi pentru eforturile deosebite depuse în vederea conceperii unor amendamente de compromis. Sunt de acord cu raportorul, în aceea că politica de coeziune, care şi-a dovedit eficacitatea, ar trebui să fie inclusă în noul Cadru Financiar Multianual, care este proporţional cu importanţa sa. Cu toate acestea, ar trebui să depunem eforturi în vederea unei mai bune coordonări şi complementarităţi a fondurilor individuale, dar şi a procedurilor simplificate. Modificarea sistemelor de monitorizare şi gestionare a fondurilor, care au drept scop mărirea eficacităţii intervenţiilor, ar trebui să se bazeze pe o analiză riguroasă a funcţionării lor actuale. Susţin, de asemenea, ideea că fondurile neutilizate ar trebui să rămână în bugetul alocat pentru coeziune, nu să fie returnate statelor membre şi consider că avem nevoie de o analiză riguroasă a posibilelor consecinţe ale includerii Fondului european pentru dezvoltare în bugetul UE, mai ales având în vedere obligaţiile UE faţă de ţările terţe.

  Vladimír Maňka (S&D), în scris. – (SK) Europa trece printr-o criză. Deficitele fiscale ale regiunilor autonome depăşesc 20 % din buget, în comparaţie cu perioada dinaintea crizei, iar această situaţie nu este sustenabilă. Deficitele administraţiilor locale sunt foarte asemănătoare. Acestea nu îşi pot finanţa principalele competenţe, concediază angajaţi şi contractează datorii.

Într-o astfel de situaţie, nu ar trebui să ne surprindă faptul că administraţiile locale nu înţeleg de ce Parlamentul European solicită mai multe resurse.

Totuşi, dacă statele şi-ar coordona politicile şi finanţarea în domeniul priorităţilor, ar obţine rezultate mai bune şi ar economisi mai multe fonduri decât suma cu care dorim să mărim bugetul comun al UE. Prin urmare, nu există o alternativă mai bună decât cea pe care o discutăm actualmente.

Trebuie să o discutăm mai mult şi să dezbatem mai mult asupra ei, nu numai la nivelul Parlamentului European, ci mai ales împreună cu miniştrii din Consiliu, cu membrii parlamentelor naţionale şi regionale, pentru ca aceştia să înţeleagă că o soluţie comună va asigura nu doar rezultate optime pentru cetăţeni, ci va conduce şi la economii în bugetele naţionale.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) De la eşecul pachetului de salvare a monedei euro, contribuitorii neţi nu numai că plătesc bugetul UE prin intermediul uriaşului mecanism de redistribuire, ci, de fapt, plătesc de două sau de trei ori mai mult. Pe viitor, aceste mecanisme de salvare nu vor mai primi garanţii, ci bani adevăraţi. Toate aceste fonduri trebuie finanţate de către contribuitorii neţi, cu alte cuvinte, de cetăţenii muncitori din Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos şi Austria, din bugetele naţionale. Aceste ţări resimt deja primele reduceri dureroase. Populaţia ţărilor puternice din punct de vedere economic este furioasă, la fel de furioasă ca demonstranţii de la Atena, fiindcă trebuie să respecte restricţii de dragul aşa-numitelor state PIIG. Solicitarea de măriri bugetare în această situaţie dificilă este exagerată şi scandaloasă. Nu avem nevoie de un buget comunitar excesiv, poate de zece ori mai mare decât nivelul necesar. Nu avem nevoie de un buget finanţat de contribuabilul european, care să nu ţină deloc cont de necesitatea economisirii. Nu avem nevoie de alte dezvoltări ale birocraţiei comunitare, care îi jecmăneşte pe contribuitorii neţi. Trebuie să profităm, în schimb, de orice şansă de a face economii. Subvenţiile pentru agricultură, cel mai mare şi cel mai controversat factor bugetar, trebuie renaţionalizate. Acest lucru ar elimina presiunile exercitate asupra bugetului UE, iar statele membre vor putea reacţiona mai bine la caracterul specific al propriului sector agricol. Dacă sumele enorme de bani plătite cu titlul de impozit ar ajunge la fermierii mici şi mijlocii, nu la marii proprietari, la fabricile agricole, la marile întreprinderi, la monarhi sau la cluburi de golf, poate am reuşi să punem capăt declinului agriculturii.

  Marie-Thérèse Sanchez-Schmid (PPE), în scris. – (FR) Adoptarea raportului dlui Garriga Polledo reprezintă un pas important pentru Parlament, acesta constituind o afirmare clară, pragmatică şi realistă a ambiţiilor bugetare ale Parlamentului European după 2013. În primul rând, politica de coeziune este esenţială pentru dezvoltarea regională. Cred că trebuie să menţinem bugetul pentru politica de coeziune şi să creăm un model echitabil de asistenţă pentru toate regiunile cu venituri intermediare, pentru ca viitoarele investiţii comunitare în regiuni să fie transparente şi corecte. Creşterea bugetară de 5 % este rezonabilă. Nu este vorba, aşa cum susţin euroscepticii, despre un exemplu de risipă europeană, ci despre a recunoaşte, cu curaj, că dacă nu ne oferim mijloacele necesare pentru a construi Europa împreună, vom rămâne izolaţi şi fără nicio putere. Prin urmare, pentru a putea finanţa acţiunile legate de noile competenţe ale UE potrivit Tratatului de la Lisabona, susţin solicitarea privind examinarea problemei resurselor proprii şi privind noile tipuri de venituri comunitare, pentru a elimina presiunile exercitate asupra bugetelor naţionale şi convingerile privind o „rentabilitate justă”, care sunt inexacte din punct de vedere economic şi nepotrivite din punct de vedere politic.

  Theodor Dumitru Stolojan (PPE), în scris. – Pentru prima oară, Parlamentul European prezintă Comisiei Europene şi Consiliului viziunea sa asupra priorităţilor Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020. Este acum rândul Comisiei Europene ca în propunerea sa legislativă să ţină seama de punctul de vedere al Parlamentului European. Subliniez în mod deosebit menţinerea, ca priorităţi ale viitoarei perioade, a dezvoltării unei agriculturi competitive şi a coeziunii economice şi sociale. De asemenea, parlamentarii au acordat atenţia cuvenită efortului european în direcţia cercetării. Întreaga viziune a Parlamentului European este ancorată în Strategia Europa 2020.

  Csaba Sándor Tabajdi (S&D), în scris. – (HU) În stabilirea cadrului pentru următorul buget, trebuie să ne întrebăm dacă vrem o Europă mai activă sau mai puţin activă. Din punctul meu de vedere, Parlamentul a luat deja o poziţie în această privinţă. Am menţionat deja că avem nevoie de o Europă mai activă, acceptând obiectivele ambiţioase ale Strategiei Europa 2020. Acum trebuie să declarăm sus şi tare că aceste obiective pot fi atinse doar dacă le alocăm suficiente resurse. Într-o perioadă în care multe state membre suferă de „dilema mediteraneană”, în sensul că ţara are nevoie de expansiune fiscală pentru a stimula creşterea, dar nu poate face acest lucru fiindcă măsurile permanente de austeritate ar fi inevitabile ca urmare a îndatorării ţării, nu putem reacţiona reducând sau aprobând actualul buget al UE, care vizează în principal dezvoltarea. Nu putem face acest lucru, fiindcă ar însemna să le răpim regiunilor rămase în urmă singura şansă pe care o mai au de a-şi canaliza economiile către creştere.

  Rafał Trzaskowski (PPE), în scris. – (PL) Crearea de „regiuni intermediare”, potrivit propunerilor din raport, înseamnă că zonele relativ bogate din statele membre mai sărace încă vor primi asistenţă şi se vor putea pregăti treptat pentru momentul în care vor pierde integral aceste fonduri suplimentare. Posibilitatea creării unui astfel de grup de regiuni este, fără îndoială, extrem de binevenită pentru principalii beneficiari ai politicii de coeziune, care trebuie să îşi facă planuri pe termen lung. Dacă Parlamentul adoptă astăzi această propunere, ar reuşi să transmită un mesaj foarte important privind forma viitoare a politicii de coeziune.

  Zbigniew Ziobro (ECR), în scris. – (PL) Raportul Garriga Polledo acordă o atenţie deosebită programului Europa 2020. Consider că alocarea unor sume semnificative pentru obiectivele acestui program ar putea conduce la reducerea finanţării pentru programele importante pentru coeziunea şi dezvoltarea europeană, precum fondul de coeziune. Rezultatele arată că, până în prezent, acest fond a fost cel mai eficient în realizarea obiectivelor statuate în Tratatul privind Uniunea Europeană şi în Tratatul de la Lisabona. Prin urmare, este importantă mărirea finanţării. Multe ţări europene au fost afectate puternic de criza economică şi, pentru ele, fondul de coeziune este o forţă motrice, care le permite să combată şomajul în mod proactiv şi să îşi mobilizeze regiunile. Pe de altă parte, este important ca UE să ofere sprijin financiar pentru proiectele energetice şi inovaţii. Aceste două domenii de investiţii sunt esenţiale pentru creşterea rapidă a Uniunii Europene. În prezent, două treimi din resursele energetice sunt importate din ţări terţe, mai ales din Rusia. Aceasta înseamnă că fluxuri semnificative de numerar părăsesc Uniunea Europeană şi, deci, ar trebui să alocăm mai multe fonduri pentru susţinerea investiţiilor în infrastructură, care permit diversificarea ofertei şi o reducere ulterioară a preţurilor, inclusiv în ceea ce priveşte conducta Nabucco, care este cel mai important proiect din punctul de vedere al diversificării. Totodată, acest raport nu prevede norme clare privind asistenţa pentru explorările privind gazele de şist ce vor avea loc în viitorul apropiat. UE nu trebuie să uite că, dacă face astăzi investiţii înţelepte în surse de energie, mâine va economisi capitaluri importante.

PREZIDEAZĂ: EDWARD McMILLAN-SCOTT
Vicepreşedinte

  Paul Rübig (PPE). – (DE) Dle preşedinte, doresc să precizez că microfonul de la biroul meu, cu numărul 759, nu funcţionează. Deja am solicitat să fie reparat ieri. Aş dori să solicit serviciile unui tehnician, vă rog. Vă mulţumesc.

  Preşedinte. – Stimaţi colegi, după cum ştiţi, ca urmare a simulării de incendiu, votarea şi explicaţiile privind votul au fost suspendate ieri, deci ele se vor desfăşura astăzi, în cadrul votului. Chestiunile au fost combinate, în ordinea pe care o puteţi observa pe listele de vot.

6. Votare

  Preşedinte. – Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă votarea.

(Pentru rezultate şi alte detalii cu privire la vot: vă rugăm să consultaţi procesul-verbal)

6.1. Aplicarea acquis-ului Schengen în Bulgaria şi în România (A7-0185/2011 - Carlos Coelho) (vot)

6.2. A 66-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (A7-0189/2011 - Alexander Graf Lambsdorff) (vot)

6.3. Al şaptelea program-cadru al UE pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative (A7-0160/2011 - Jean-Pierre Audy) (vot)

6.4. Relaţiile comerciale UE-Canada (B7-0344/2011) (vot)

– Înainte de votul asupra amendamentului 9:

  Peter Šťastný (PPE). – Dle preşedinte, amendamentul 9 se referă la protecţia politicilor UE referitoare la ţările şi teritoriile de peste mări, însă vorbeşte, în mod particular, despre Saint Pierre şi Miquelon. Amendamentul oral pe care îl propun împreună cu grupul meu solicită să se facă referire şi să se protejeze în mod corect şi echitabil toate teritoriile şi ţările de peste mări, nu să se facă referire în mod specific la Saint Pierre şi Miquelon. Iată textul:

„solicită Comisiei Europene, în spiritul coerenţei politicilor comunitare, îndeosebi a celor referitoare la TTPM, să asigure că interesele TTPM în privinţa produselor sale strategice sunt menţinute în cadrul viitorului acord dintre UE şi Canada”.

(Amendamentul oral a fost acceptat)

6.5. Agenţiile de rating de credit (A7-0081/2011 - Wolf Klinz) (vot)

6.6. Dimensiunea externă a politicii sociale, promovarea standardelor de muncă şi sociale şi responsabilitatea socială a întreprinderilor europene (A7-0172/2011 - Richard Falbr) (vot)

6.7. Cooperarea în domeniul educaţiei şi formării profesionale în sprijinul Strategiei Europa 2020 (A7-0082/2011 - Nadja Hirsch) (vot)

– Înainte de exprimarea votului cu privire la alineatul 87:

  Emilie Turunen (Verts/ALE). – Dle preşedinte, este vorba despre un amendament oral foarte simplu, ce solicită înlocuirea cuvântului „armonizare” cu „cooperare”, deoarece acesta este mai adecvat şi mai precis în ceea ce priveşte formarea profesională.

(Preşedintele i-a solicitat vorbitoarei să citească integral amendamentul)

Alineatul va avea următoarea formă: „consideră că trebuie pus accent pe o mai bună cooperare între diferitele sisteme educaţionale ale statelor membre, care să elimine aceste diferenţe şi să asigure recunoaşterea reciprocă a certificatelor şi a diplomelor de către statele membre, pentru a spori cooperarea transfrontalieră şi a sprijini mobilitatea”.

(Amendamentul oral a fost acceptat)

6.8. Instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (A7-0187/2011 - Gay Mitchell) (vot)

6.9. Garantarea unor evaluări de impact independente (A7-0159/2011 - Angelika Niebler) (vot)

6.10. Opţiunile de politică în perspectiva unui drept european al contractelor pentru consumatori şi întreprinderi (A7-0164/2011 - Diana Wallis) (vot)

6.11. Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare (A7-0175/2011 - Anna Rosbach) (vot)

6.12. Programele europene de navigaţie prin satelit (A7-0165/2011 - Vladimír Remek) (vot)

6.13. Investiţia în viitor: un nou cadru financiar multianual pentru o Europă competitivă, durabilă şi favorabilă incluziunii (A7-0193/2011 - Salvador Garriga Polledo) (vot)

(Aici se încheie votul)

7. Explicaţii privind votul

Explicaţii orale privind votul

Recomandare pentru a doua lectură: Saïd El Khadraoui (A7-0171/2011)

  Guido Milana (S&D). – (IT) Dle preşedinte, aş dori să îmi exprim satisfacţia vizavi de adoptarea raportului dlui El Khadraoui.

Consider că acesta reprezintă un progres pentru protecţia consumatorilor şi a mediului ambiant, inclusiv în ceea ce priveşte poziţiile statelor membre individuale, care, uneori, se plâng de întârzieri. În principiu, consider că, prin adoptarea acestei măsuri, Europa a demonstrat că deja se află cu mult în faţa multor state membre, care se vor vedea obligate să remedieze această situaţie în curând.

Provin dintr-o ţară al cărei guvern şi-a exprimat destul de târziu interesul cu privire la această directivă. Sper, deci, că decizia Parlamentului va fi productivă şi va funcţiona ca stimulent, pentru ca atitudinile şi atenţia acordată acestui subiect să fie îmbunătăţite semnificativ într-un viitor nu foarte îndepărtat.

  Cristiana Muscardini (PPE). – (IT) Dle preşedinte, principiul „poluatorul plăteşte” este, fără îndoială, esenţial pentru rezolvarea problemelor ecologice agravate de dezvoltarea industrială europeană. Cu toate acestea, nu întotdeauna este corect să atacăm o singură categorie. Trebuie, de asemenea, să apărăm principiul conform căruia costurile nu trebuie suportate doar de transportatorii rutieri, ci de toţi cetăţenii europeni care nu sprijină într-un mod suficient de energic un sistem alternativ de transport.

Europa încă dispune de prea puţine programe pentru restructurarea sectorului de transport, pentru soluţii mai ecologice, cu un impact de mediu redus şi se confruntă cu o lipsă a resurselor pentru îmbunătăţirea eficienţei şi a performanţelor sale în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Aşadar, să nu uităm că nu putem reduce volumul de trafic, fiindcă, dimpotrivă, numărul deplasărilor şi al transporturilor trebuie să crească. Prin urmare, transportatorii rutieri nu pot fi singurii care suportă costurile problemelor ecologice provocate de alţii.

  Ville Itälä (PPE). – (FI) Dle preşedinte, raportorul, Comisia pentru transport şi turism şi, desigur, întregul Parlament merită felicitări pentru acest document legislativ excelent. Acesta a fost rezultatul compromisurilor la care s-a ajuns şi care au beneficiat de un sprijin entuziast. Cred că este foarte important să includem vehiculele grele de transport atunci când vorbim despre schimbările climatice şi despre dezvoltarea durabilă. Astfel, îi putem demonstra populaţiei că ne preocupă cu adevărat modul în care ne afectează emisiile provocate de vehiculele grele de transport, mai ales la orele de vârf şi pe drumurile aglomerate.

Din raţiuni de compromis, am fost de acord ca fondurile încasate din taxele pentru vehiculele grele de transport să fie cheltuite pentru transportul feroviar sau naval. Acest lucru poate fi posibil în unele cazuri, însă sper că, la punerea în aplicare a acestor decizii la nivel naţional, se va înţelege că vehiculele grele de transport sunt cele care au plătit totul. Aceste fonduri ar putea fi folosite pentru îmbunătăţirea, repararea şi construirea de drumuri şi vor fi, astfel, benefice pentru transportul de mărfuri.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE). – Dle preşedinte, în ceea ce priveşte vehiculele grele pentru transportul de mărfuri, situaţia Irlandei este una gravă. Ne aflăm la periferia Europei, iar de continent ne despart două poduri maritime, unde se vor aplica toate taxele suplimentare pentru utilizarea drumurilor şi poluare. Am înţeles de la asociaţia exportatorilor din Irlanda că costurile vor creşte cu 150 EUR pe deplasare sau 300 EUR pe deplasare dus-întors, pentru transportul de mărfuri din Irlanda. Ţara mea depinde foarte mult de acest tip de transport şi de exporturi. În aceste condiţii, ne vom pierde din competitivitate.

Consider că Comisia şi Consiliul trebuie să analizeze această problemă şi trebuie să ţină cont de situaţia regiunilor periferice. Problema nu este una gravă pentru statele continentale, dar este cu siguranţă gravă pentru Irlanda şi pentru alte ţări periferice.

  Janusz Władysław Zemke (S&D). – (PL) Dle preşedinte, doresc să subliniez faptul că recomandările adoptate astăzi de Parlament nu vor fi atât de directe în condiţiile actuale din Polonia. Aceste recomandări conduc la creşterea costurilor de transport, iar transportatorii cu vehicule mai vechi se vor afla, fără îndoială, într-o situaţie mai dificilă. Salutăm, totuşi, ideea disponibilităţii de fonduri suplimentare pentru investiţiile în transportul durabil şi, mai ales, ideea unei şanse de a construi legături feroviare de mare viteză şi legături de transport naval. Aş dori, totuşi, să mă alătur antevorbitorilor mei care au declarat că aceste recomandări au atât aspecte negative, cât şi pozitive. Totodată, ele vor da naştere multor complicaţii pentru numeroşi transportatori din ţara mea.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dle preşedinte, am de făcut două observaţii cu privire la aşa-numita Eurovinietă. Pe de o parte, mi-aş fi dorit o formulare clară, în sensul că resursele financiare încasate trebuie utilizate efectiv pentru construirea de drumuri.

În al doilea rând, presupun că statele membre vor respecta prevederea potrivit căreia ţările pot exclude vehiculele comerciale mici, cu masa cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, din Directiva privind costurile de infrastructură. Multe întreprinderi mijlocii utilizează vehicule cu masa cuprinsă între 3,5 şi 12 tone. Cea mai mare parte a acestor întreprinderi nu va putea susţine costuri superioare. Aceste întreprinderi stau, deseori, la baza potenţialei ocupări a forţei de muncă şi a spiritului antreprenorial în zonele rurale.

  Jim Higgins (PPE). – Dle preşedinte, propunerea privind Eurovinieta este bine intenţionată. Ea prezintă numeroase aspecte lăudabile. Reducerea emisiilor de carbon ale vehiculelor este un obiectiv demn de lăudat, la fel ca reducerea congestionării vehiculelor grele pentru transportul de mărfuri şi cheltuirea unui procent de 15 % din taxele încasate pentru infrastructură.

Mi-aş fi dorit să susţin această măsură, însă m-am văzut nevoit să votez împotrivă fiindcă, după cum a spus deja colegul meu, Pat the Cope Gallagher, economia Irlandei depinde foarte mult de exporturi. Dacă ţara noastră ar adopta aceste măsuri, consecinţele ar fi devastatoare. Orice taxă suplimentară aplicată transportatorilor irlandezi ar avea un impact negativ major asupra exporturilor noastre. Cred că sunt sprijinit de colegii mei spanioli, portughezi şi italieni. Suntem naţiuni periferice. Depindem foarte mult de pieţele noastre internaţionale. Costul ridicat al motorinei i-a afectat deja foarte mult pe transportatori. În mod regretabil, a trebuit să votez împotriva acestei măsuri.

  Mario Pirillo (S&D). – (IT) Dle preşedinte, votul de astăzi reprezintă un progres semnificativ în direcţia introducerii principiului „poluatorul plăteşte”, inclusiv în sectorul transportului rutier, care contribuie în mare măsură la poluarea atmosferică şi fonică. În pofida criticilor organizaţiilor din acest sector economic, consider că poziţia Consiliului este cel mai bun compromis disponibil în acest moment, deşi sper că, pe viitor, se vor putea efectua îmbunătăţiri.

Am votat pentru. Trebuie să subliniez, însă, faptul că trebuie identificate modalităţi mai bune de utilizare a veniturilor, iar statele membre trebuie obligate să investească aceste resurse pentru îmbunătăţirea reţelei transeuropene de transport (TEN-T) şi a infrastructurii, în vederea poluării. Acesta este singurul mod în care, pe viitor, vom putea spune că decizia de astăzi a avut rezultate pozitive.

Raport: Jo Leinen (A7-0330/2011)

  Antonello Antinoro (PPE). – (IT) Dle preşedinte, graţie Tratatului de la Amsterdam, politica de mediu şi politica privind durabilitatea au dobândit o semnificaţie sporită şi s-a acordat atenţie integrării politicii economice şi de mediu, precum şi introducerii considerentelor ecologice în alte domenii strategice.

Printre domeniile principale se numără schimbările climatice, transportul durabil, natura şi biodiversitatea, sănătatea şi mediul ambiant, utilizarea resurselor naturale şi gestionarea deşeurilor, precum şi dimensiunea internaţională a dezvoltării durabile. Consiliul, în concluziile sale din iunie 2006, le-a solicitat Uniunii şi statelor sale membre să stabilească conturi naţionale pentru aspectele fundamentale ale dezvoltării durabile. Conturile naţionale trebuie să includă, deci, un bilanţ economic şi ecologic integrat, cu date coerente.

Am votat în favoarea acestei propuneri de regulament deoarece ea creează noi utilizări pentru datele din conturile naţionale, pentru statistica ecologică şi pentru alte domenii de activitate.

  Horst Schnellhardt (PPE). – (DE) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, am votat în favoarea raportului Leinen fiindcă sunt convins că, prin înregistrarea acestor date în diferite ţări, vom afla mult mai multe despre situaţia acestor state. Cu toate acestea, am ales să iau din nou cuvântul deoarece o serie de vorbitori au spus că ar trebui să ne ocupăm doar de aceste conturi şi să ignorăm complet PIB.

Aş dori să vă recomand să nu facem acest lucru. Aceasta este o dezvoltare extrem de periculoasă. Produsul intern brut este un indicator al dezvoltării economice şi al prosperităţii. Dacă dorim să nu mai cuantificăm aceste elemente sau dorim să utilizăm doar criterii sociale şi de mediu în măsurătorile noastre, ne îndreptăm spre un dezastru. Astfel, toţi aceşti indicatori nu pot veni decât în completarea PIB. PIB trebuie să stea la baza analizelor noastre, după cum prevede şi raportul Rosbach. Cred că acest lucru ar trebui să fie valabil şi în acest caz. Aş dori să subliniez încă o dată acest lucru.

Raport: Carlos Coelho (A7-0185/2011)

  Jens Rohde (ALDE). – Dle preşedinte, îmi cer scuze, îmi puteţi spune la ce punct suntem acum? Nu am auzit.

(Preşedinte: „La Coelho”)

Acquis-ul în România şi Bulgaria? Vă mulţumesc.

(DA) Dle preşedinte, Parlamentul a votat şi a adoptat astăzi o decizie care recunoaşte faptul că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru a adera la spaţiul Schengen. Nu mă îndoiesc că aspectele pur tehnice sunt rezolvate şi că s-au depus foarte multe eforturi în vederea pregătirii pentru aderare. Cred, însă, că există mai multe motive pentru care ar trebui să luăm în serios preocupările multor cetăţeni europeni, datorate nivelului ridicat de corupţie din multe state membre şi nivelului în creştere al infracţiunilor transfrontaliere. Prin urmare, ar fi trebuit să utilizăm această situaţie pentru a ne consolida cooperarea în domeniul poliţiei şi lupta împotriva corupţiei, înainte de a extinde spaţiul Schengen. Nu doresc ca discursul meu să fie interpretat drept critică la adresa acestor două ţări, ci spun că, înainte de a extinde spaţiul Schengen, ar fi trebuit valorificată şansa de a solicita răspunsuri relevante pentru cetăţenii îngrijoraţi, care asistă la această creştere a infracţionalităţii în Europa.

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dle preşedinte, România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen când au aderat la Uniunea Europeană, în 2007, însă ambele ţări efectuează în continuare controale de frontieră, ca urmare a aplicării parţiale a măsurilor din acquis. După cum au arătat evaluările atente şi vizitele efectuate de grupuri de experţi, chiar dacă aceste două ţări au înregistrat progrese evidente în punerea în aplicare a acquis-ului şi au dat dovadă de un angajament semnificativ, există, încă, o serie de carenţe, de exemplu în domeniul echipamentelor, al efectuării controalelor de frontieră şi al formării.

Dorim să sprijinim aderarea completă a acestor ţări la acordul Schengen, deşi considerăm că este esenţial ca ele să ne informeze în scris, în termen de şase luni, că au fost puse în aplicare măsuri suplimentare pentru eliminarea acestor deficienţe. Într-adevăr, faptul că regiunea Bulgaria- Turcia Grecia este, din punctul de vedere al migraţiei ilegale, una dintre cele mai sensibile regiuni pentru politica UE privind frontierele nu poate fi ignorat sau neluat în considerare.

  Dimitar Stoyanov (NI). – (BG) Dle preşedinte, cea mai importantă parte a acestui raport foarte bine elaborat de către dl Coelho este cea de la sfârşit. Aici se menţionează în mod clar pericolele valului de emigrări ce ar putea inunda Europa din Turcia şi, prin Turcia, din ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Până în urmă cu un sfert de secol, Europa era protejată de astfel de valuri de emigrare din două motive: Cortina de Fier şi regimurile totalitare din Africa de Nord. Ambele sisteme totalitare îşi controlau excesiv cetăţenii şi nu le permiteau să îşi părăsească ţara, însă aceste obstacole nu mai există.

Acesta este motivul pentru care am votat în favoarea raportului. Salut faptul că dl Coelho a menţionat semnificaţia presiunii migraţioniste din Turcia asupra Bulgarei şi a Greciei. Aş dori, însă, să spun că nu este suficient ca aceste afirmaţii să rămână la stadiul de cuvinte. Este nevoie de resurse şi programe pentru a proteja Uniunea de acest val de emigrări.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Dle preşedinte, cu siguranţă este foarte important ca, în Uniunea Europeană, aceleaşi principii să se aplice în cazul tuturor statelor membre. În acest sens, acordul Schengen reprezintă un pas în direcţia acestui tip de cooperare mai strânsă, adică în direcţia unei circulaţii mai libere, însă nu trebuie să uităm că libera circulaţie trebuie să implice şi un simţ al răspunderii. Acum trebuie să sperăm că, atunci când România şi Bulgaria vor adera la spaţiul Schengen, problemele care au avut loc la frontierele lor vor fi soluţionate în mod adecvat şi că se vor utiliza resursele adecvate, pentru a asigura prevenirea migraţiilor ilegale şi a altor evenimente neplăcute.

Desigur, ideea este că în Uniunea Europeană nu trebuie să existe un sistem divizat: tuturor trebuie să li se aplice aceleaşi reguli. Astfel, ne putem asigura că aceste ţări beneficiază de aceleaşi oportunităţi ca şi celelalte. Este nevoie de resurse, fiindcă suntem conştienţi de problemele şi pericolele ce se produc acolo.

  Roger Helmer (ECR). – Dle preşedinte, după cum bine ştiţi, conservatorii britanici se abţin, în mod normal, de la chestiunile care au legătură cu moneda euro sau cu zona Schengen, fiindcă ne aflăm în afara amândurora şi, prin urmare, se poate considera că aceste aspecte nu ne privesc. Totuşi, în acest caz, consider că problema ne priveşte. Ştim că Bulgaria şi România au probleme grave în ceea ce priveşte infracţiunile şi corupţia şi nu cred că controalele lor de frontieră sunt la fel de bune precum cele din alte ţări Schengen.

Prin urmare, aceste ţări vor deveni o rută şi un traseu pentru imigranţii ilegali în Uniunea Europeană care, graţie spaţiului Schengen, vor fi apoi liberi să vină la Calais şi să crească imigraţia ilegală în Regatul Unit. Din acest motiv, am votat împotriva raportului.

Raport: Jean-Pierre Audy (A7-0160/2011)

  Francesco De Angelis (S&D). – (IT) Dle preşedinte, raportul referitor la revizuirea intermediară a celui de-al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene este deosebit de semnificativ.

Există patru raţiuni esenţiale pentru care am votat în favoarea raportului: 1) simplificarea şi fluidizarea procedurilor pentru facilitarea accesării finanţării; 2) participarea întreprinderilor mici şi mijlocii, care sunt esenţiale pentru creştere şi pentru ocuparea forţei de muncă; 3) inovare pentru un sector productiv competitiv, capabil să facă faţă provocărilor pieţei; şi 4) mecanismul de finanţare a riscurilor, care, până în prezent, a oferit rezultate foarte bune.

În final, doresc să evidenţiez faptul că triunghiul cunoştinţe-educaţie-cercetare, care stă la baza viitorului politicii de coeziune, poate fi consolidat în Europa doar printr-un angajament coerent în direcţia cercetării.

  Jens Rohde (ALDE). – (DA) Dle preşedinte, Parlamentul a ajuns la un consens amplu cu privire la necesitatea reformării programului de cercetare. Trebuie, însă, să îmi exprim regretul vizavi de faptul că Comisia a fost atât de vagă şi de neambiţioasă în revizuirea sa intermediară. De fapt, acest demers s-ar fi putut desfăşura mult mai bine şi s-ar fi putut face mult mai multe imediat. Comisia ar putea reduce termenele limită pentru solicitări, ar putea asigura fonduri pentru proiectele demonstrative şi ar putea folosi standardele internaţionale de contabilitate, în loc să inventeze unele proprii. Toate aceste elemente creează o birocraţie inutilă, care îndepărtează întreprinderile. Ea împiedică Europa să evolueze de la idei la facturi. Pe viitor, trebuie să reducem, deci, acest arsenal haotic de programe şi birocraţia excesivă şi trebuie să ne concentrăm pe provocările principale: schimbările climatice, energia şi alimentele. Pe scurt, trebuie să ne utilizăm cercetarea pentru a crea locuri de muncă. Parlamentul a demonstrat astăzi că are suficientă voinţă pentru a face acest lucru. Acum, este rândul Comisiei să ne arate ce drum trebuie să urmăm.

  Mario Pirillo (S&D). – (IT) Dle preşedinte, cercetarea şi inovarea joacă un rol esenţial în dezvoltarea şi competitivitatea Uniunii Europene şi sunt esenţiale pentru atingerea obiectivelor prevăzute în Strategia Europa 2020. Al şaptelea program-cadru este principalul instrument de finanţare a cercetării în Europa, după cum arată raportul asupra căruia am votat astăzi. Totuşi, există încă multe probleme, provocate de volumul excesiv de birocraţie pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri).

În rezoluţia sa din 11 noiembrie 2010, Parlamentul i-a solicitat Comisiei să introducă măsuri de simplificare procedurală, administrativă şi financiară în gestiunea actuală a celui de-al şaptelea program-cadru, însă aceste măsuri încă nu au fost luate. Îi solicit Comisiei să ia act de observaţiile Parlamentului şi să identifice soluţii pentru a facilita accesarea celui de-al şaptelea şi a celui de-al optulea program de cercetare de către IMM-uri.

  Ville Itälä (PPE). – (FI) Dle preşedinte, şi eu am votat în favoarea acestui raport şi doresc să îi mulţumesc colegului meu, dl Audy, pentru activitatea excelentă desfăşurată. Aş dori să ridic două probleme. Finanţarea este extrem de importantă şi ar putea fi puţin mai ambiţioasă, deoarece se menţionează că acest nivel este credibil şi necesar. Trebuie să creştem finanţarea pentru a realiza o creştere vitală în Europa.

În urmă cu ceva timp, m-am întâlnit cu un grup finlandez de cercetare care primea finanţare prin intermediul acestui program. Aceşti cercetători se ocupă de celule şi sunt foarte aproape de o soluţie care le-ar permite chiar şi dezvoltarea unui tratament pentru cancer. Nu au primit, însă, nicio informaţie cu privire la continuarea finanţării şi se află într-o situaţie dificilă. Din punctul meu de vedere, această finanţare trebuie să continue, într-un cuantum suficient.

Cealaltă problemă, asupra căreia primim în mod clar feedback, este aceea că se dedică prea mult timp activităţilor birocratice. Timpul alocat acestor activităţi trebuie redus, pentru o stabilire adecvată a priorităţilor.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Dle preşedinte, mă bucur că discutăm astăzi despre revizuirea intermediară a celui de-al şaptelea program-cadru. Multe dintre aspectele menţionate în document sunt foarte adevărate, mai ales în ceea ce îi priveşte pe tinerii cercetători şi participarea mai activă a industriei la proiectele din programul cadru. Documentul exprimă preocupări cu privire la rata relativ redusă de participare a anumitor state membre. Aş dori să atrag atenţia asupra faptului că există motive obiective în acest sens. Schemele de finanţare actualmente în vigoare sunt, într-un sens, mai favorabile faţă de vechile state membre ale Uniunii Europene. Şi cifrele demonstrează acest lucru. Finanţarea pe care o primeşte un participant la proiect dintr-un nou stat membru este egală cu jumătate din finanţarea primită de un participant din vechile state membre. Drept urmare, se formează o diviziune la nivelul comunităţii, iar noile state membre sunt excluse, ceea ce, sunt convinsă, nu este deloc corect. Consider, deci, că trebuie revizuite schemele de finanţare şi că trebuie să depunem eforturi pentru a ne asigura, pe parcursul PC8, că nu mai există disparităţi sau discriminări, astfel încât să putem rezolva cu succes provocările menţionate în Strategia Europa 2020.

  Alajos Mészáros (PPE). – (HU) Dle preşedinte, al şaptelea program-cadru, în forma sa actuală, ne asigură că Uniunea Europeană îşi poate ridica politica de cercetare la un nivel adecvat. Având în vedere bugetul excedentar cu 54 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, putem considera că acesta este unul dintre cele mai semnificative programe care susţin cercetarea la nivel internaţional. Trebuie să elaborăm o revizuire intermediară, bazată pe date concrete, pentru a ne asigura că al şaptelea program-cadru continuă să facă faţă cerinţelor europene. Consider că procesul de simplificare este cel mai important aspect pe care îl putem sublinia într-o revizuire intermediară. Experienţa ne arată, de asemenea, că dificultatea şi complexitatea procedurilor administrative a reprezentat una dintre cele mai mari probleme cu care s-au confruntat cercetătorii noştri. Celălalt aspect important constă în facilitarea participării IMM-urilor la program. Din păcate, în acest sens, trebuie să depunem eforturi suplimentare, deşi s-au înregistrat o serie de progrese la nivelul programelor referitoare la cooperare. Am salutat cu entuziasm introducerea mecanismului de finanţare cu partajarea riscurilor. Acesta trebuie să continue şi să se dezvolte până la finalului celui de al şaptelea program-cadru, dar şi pe parcursul programelor viitoare. Din aceste motive, am votat în favoarea raportului.

  Jacek Olgierd Kurski (ECR). – (PL) Dle preşedinte, am votat împotriva raportului Audy. Nu pot aproba un document care blochează proiectul INDECT. Nu sunt de acord cu afirmaţia potrivit căreia proiectul desfăşurat în cadrul binecunoscutei Universităţi AGH pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Cracovia încalcă Carta drepturilor fundamentale. Obiectivul său de cercetare constă în realizarea obiectivelor prevăzute în rezoluţii, privind combaterea pedofiliei, lupta împotriva vânzării de arme pe internet şi combaterea traficului de droguri şi a traficului de carne vie. Aceste aspecte au fost discutate de multe ori şi în Parlament. Acest proiect inovator remediază deficienţele existente la nivelul sistemelor de securitate ale statelor membre UE, mai ales în ceea ce priveşte internetul. Persoanele afectate sunt cele care încalcă legea, iar lor trebuie să le fie cel mai teamă de obiectivele sale. Mai mult, proiectul reprezintă o bază adecvată pentru construirea unei reţele integrate de securitate, asigurând apărarea împotriva atacurilor cibernetice. Rusia, Statele Unite şi China au pus în aplicare soluţii similare, iar cetăţenii UE aşteaptă de câţiva ani ca şi UE să facă acest lucru. Prin urmare, nu înţeleg de ce finanţarea acestui proiect este refuzată, cu atât mai mult întrucât acesta este singurul proiect pe care raportul Audy îl evidenţiază în acest mod.

  Anna Záborská (PPE). – (SK) Dle preşedinte, am votat în favoarea raportului, însă există în continuare preocupări cu privire la finanţarea publică a cercetărilor în domeniul celulelor embrionare. Potrivit avocatului general al Curţii Europene de Justiţie, celulele embrionare trebuie considerate embrioni umani şi, deci, fiinţe din care se naşte viaţă. Aceste celule, întrucât ele constituie prima fază a vieţii umane în care se vor transforma, trebuie definite din punct de vedere juridic ca embrioni, iar brevetarea lor trebuie eliminată. Pe baza acestei afirmaţii, Comisia Europeană trebuie să ia imediat în considerare deciziile şi concluziile Curţii Europene de Justiţie şi să îşi adapteze la acestea politicile privind finanţarea ştiinţei şi cercetării.

Propunere de rezoluţie (B7-0344/2011)

  Jens Rohde (ALDE). – (DA) Dle preşedinte, astăzi am votat asupra ultimului dintr-un şir semnificativ de texte privind acordurile de comerţ liber. Din fericire, Parlamentul se declară, per ansamblu, în favoarea comerţului liber, iar acest lucru este valabil şi în ceea ce priveşte acordul cu Canada. Cu toate acestea, apare de nenumărate ori cererea de analize specifice la nivelul sectorului. Evaluarea de impact pentru acordul UE-Canada indică beneficii clare pentru ambele părţi. Analizele sectoriale specifice sunt doar un mod de a căuta un motiv de refuz, fiindcă adevărul este că vor exista întotdeauna câştigători şi perdanţi. Avem obligaţia de a face ceea ce este mai bine pentru majoritate. Comerţul liber este optim pentru consumatori, în sensul că oferă o gamă variată de opţiuni şi preţuri reduse. El este optim pentru întreprinderi, întrucât le extinde piaţa şi creează creştere şi locuri de muncă. Comerţul liber reprezintă diviziunea internaţională a muncii, iar graţie lui fiecare cetăţean desfăşoară activităţile la care se pricepe cel mai bine.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Dle preşedinte, sigur că mă bucur de orice acord comercial dintre două state sau întreprinderi, fiindcă, dacă este gestionat în mod adecvat, comerţul mondial poate contribui la îmbunătăţirea nivelului de trai şi la progres.

Pe de altă parte, mă îngrijorează în permanenţă faptul că un număr mare de acorduri bilaterale ne va determina să pierdem din vedere imaginea de ansamblu şi ne va face să ajungem la acorduri fără coerenţă între ele, îngreunând, astfel, realizarea unui acord autentic în cadrul OMC.

Pentru mine, acordurile bilaterale sunt întotdeauna pe locul secund în ceea ce priveşte opţiunile optime. Opţiunea cea mai bună ar consta în continuarea discuţiilor despre comerţ în contextul negocierilor din cadrul OMC şi în încheierea acordurilor pe care le aşteaptă comerţul mondial şi de care economia globală are mare nevoie.

Raport: Wolf Klinz (A7-0081/2011

  Claudio Morganti (EFD). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, fără îndoială, agenţiile de rating au acumulat actualmente puteri uriaşe, necontrolate. Funcţia lor iniţială era aceea de a le oferi investitorilor informaţii valoroase, însă, de-a lungul timpului, ele au devenit arbitri supremi şi imposibil de controlat ai pieţelor financiare internaţionale.

Din punctul meu de vedere, este inacceptabil ca întreprinderile şi chiar statele membre UE să fie supuse judecăţii a trei mari companii americane, ale căror ratinguri nu au fost întotdeauna corecte şi care, într-adevăr, au condus uneori la catastrofe halucinante, aşa cum s-a întâmplat în cazul Lehman Brothers.

Trebuie salutată, deci, înăsprirea controalelor şi sper că noua autoritate europeană va reuşi să funcţioneze la capacitate optimă, că va avea competenţe autentice de a interveni şi chiar de a penaliza dacă este cazul. Totodată, consider că este o idee bună introducerea principiului răspunderii civile în situaţiile de neglijenţă evidentă. Este nevoie de o competiţie sporită în acest sector, iar noi trebuie să distrugem oligopolul istoric şi să încercăm să introducem organizaţii noi, independente, eventual europene, care să fie conştiente de contextul şi realitatea economică ale continentului nostru, care diferă foarte mult de modul de gândire din Statele Unite.

Acestea sunt motivele pentru care am votat în favoarea acestui raport.

Raport: Angelika Niebler (A7-0159/2011

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE). – (LT) Dle preşedinte, sunt încântată de documentul adoptat astăzi, cu privire la garantarea evaluărilor de impact (EI) independente. Acestea stau la baza procesului legislativ. Consider că independenţa reală a EI trebuie să devină un principiu general, aplicat tuturor tipurilor de EI, mai ales evaluărilor de impact asupra mediului. Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului, care ar putea fi revizuită în viitorul apropiat, trebuie să conţină, de asemenea, o garanţie privind punerea în aplicare a acestui principiu. Mă bucur că propunerile Comisiei pentru medul înconjurător, pentru care am formulat amendamente, se referă la evaluările de impact asupra mediului, care au, într-adevăr, o importanţă deosebită. Comisia Europeană trebuie, de asemenea, să joace un rol mai activ în apărarea intereselor Uniunii Europene şi ale statelor sale membre, în situaţia în care proiectele derulate de ţările terţe pot afecta Uniunea Europeană sau unul ori mai multe dintre statele sale membre. Consider că acest document reprezintă un progres în direcţia asigurării securităţii pentru toţi cetăţenii.

Raport: Richard Falbr (A7-0172/2011)

  Jens Rohde (ALDE). – (DA) Dle preşedinte, mi-aş dori foarte mult să vorbesc despre acest subiect, deoarece consider că este oarecum absurd faptul că propunem prevederi în ceea ce priveşte RSI. Este foarte bine că putem încheia acorduri şi parteneriate de comerţ liber doar cu statele care respectă drepturile omului. Acest lucru este deja prevăzut în Tratat. Cu toate acestea, consider că unii politicieni au uitat ce reprezintă RSI. RSI reprezintă responsabilitatea socială a întreprinderilor. Astfel, este vorba despre ce fac întreprinderile pe cont propriu, în afara simplei respectări a legislaţiei. Această responsabilitate este utilizată ca parametru competitiv, creând un stimulent pentru întreprinderi în sensul îmbunătăţirii continue a acestui aspect al activităţii. Dacă le răpim acest drept şi îl transformăm în legislaţie politică, vom elimina pe deplin acest parametru competitiv, iar un astfel de demers ar reprezenta, dacă pot spune aşa, o absurditate politică evidentă.

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dle preşedinte, dimensiunea externă a politicii sociale include toate acţiunile şi iniţiativele Uniunii Europene în sensul promovării standardelor sociale şi ocupaţionale în ţările terţe. Chiar dacă Tratatul de la Lisabona şi Strategia Europa 2020 au acordat politicii sociale un nivel de importanţă nemaiîntâlnit, problemele competitivităţii şi factorilor economici au în continuare prioritate în faţa chestiunilor sociale.

Cu toate acestea, devine din ce în ce mai clar faptul că trebuie să nu ne mai concentrăm strict pe pieţe, ci, în schimb, trebuie să adoptăm un interes mai amplu în ceea ce priveşte populaţia, adică să apărăm cetăţenii, drepturile lucrătorilor şi dreptul la muncă. Uniunea Europeană trebuie să îşi stabilească drept obiectiv pe termen lung asigurarea, pentru toţi bărbaţii şi toate femeile, a şansei de a ocupa locuri de muncă într-un mod demn şi productiv, în condiţii de libertate, egalitate, siguranţă şi demnitate. Pe viitor, va fi, deci, necesar ca Parlamentul şi sindicatele internaţionale şi europene să colaboreze şi să îşi adauge recomandările pozitive şi urgente la iniţiativa asupra căreia am votat astăzi.

  Mitro Repo (S&D). – (FI) Dle preşedinte, am susţinut raportul fiindcă întreprinderile europene joacă un rol extrem de important în comerţul internaţional. Trebuie să acţionăm întotdeauna în conformitate cu valorile europene şi cu standardele sociale şi ocupaţionale internaţionale, chiar şi în ţările terţe.

Responsabilitatea socială a întreprinderilor este utilă doar ca exerciţiu voluntar, în condiţiile în care consumatorii primesc informaţii fiabile şi corecte privind activităţile companiilor, originea produselor şi condiţiile în care sunt produse şi comercializate bunurile. Certificatele, mărcile şi standardele sunt importante pentru consumatori, iar imaginea şi reputaţia sunt corelate direct cu succesul unei întreprinderi. În era reţelelor de socializare, informaţiile privind practicile adoptate de o companie în străinătate nu pot fi ascunse cu uşurinţă de consumatori.

Antreprenoriatul responsabil stă întotdeauna la temelia competitivităţii şi a unor activităţi de succes. Şi Uniunea Europeană trebuie să fie pionieră în promovarea standardelor sociale. Consider că noţiunea de responsabilitate a întreprinderii trebuie inclusă în toate acordurile comerciale şi politice ale UE.

  Anna Záborská (PPE). – (SK) Dle preşedinte, susţinerea şi promovarea responsabilităţii sociale în relaţiile externe poate reprezenta un demers interesant. Mă preocupă faptul că activităţile noastre nu merg atât de departe precum ar trebui. Responsabilitatea socială trebuie să se axeze pe cetăţenii cei mai săraci, pe cetăţenii aflaţi la marginea societăţii, pe cei care nu au calificări şi care sunt cei mai expuşi manipulărilor. Pe scurt, ea trebuie să fie orientată către cei care se află cel mai departe de piaţa forţei de muncă.

Programul francez de învăţare şi conlucrare, iniţiat de organizaţia ATD Quart Monde şi de statul francez, reprezintă un bun exemplu de întreprindere solidă, care conservă responsabilitatea socială autentică a unui parteneriat faţă de lucrătorii cei mai dezavantajaţi. Astfel, Uniunea îi poate oferi politicii sale o valoare adăugată reală.

Raport: Gay Mitchell (A7-0187/2011)

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dle preşedinte, anul 2011 ne oferă şansa strategică de a trage concluziile în urma perioadei de patru ani în care a fost în vigoare regulamentul de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare. Încă de la intrarea sa în vigoare, principala problemă apărută a constat în dificultatea în a înţelege sau a accepta rolul specific al cooperării pentru dezvoltare în contextul acţiunilor externe ale Uniunii Europene.

Prin urmare, trebuie să clarificăm faptul că cooperarea pentru dezvoltare este singurul domeniu strategic de acţiune externă, în afara ajutorului umanitar, care nu a fost creat pentru deservirea intereselor UE, ci în beneficiul populaţiilor celor mai marginalizate şi vulnerabile de pe glob.

Prin votul de astăzi, vom sublinia necesitatea unui instrument separat de cooperare pentru dezvoltare, care să fie orientat în mod specific şi exclusiv spre ţările în curs de dezvoltare şi care să urmărească în mod expres obiectivele prevăzute în articolul 208 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). În încheiere, dle preşedinte, solicităm, în special, utilizarea procedurii actelor delegate în luarea de decizii privind obiectivele generale, domeniile prioritare şi rezultatele aşteptate, precum şi în alocarea de fonduri în spiritul articolului 290 al TFUE.

Raport: Diana Wallis (A7-0164/2011)

  Adam Bielan (ECR). – (PL) Dle preşedinte, deşi Parlamentul European a recunoscut în mod repetat avantajele de care s-ar bucura piaţa internă în urma îmbunătăţirii legislaţiei contractuale, introducerea unui nou sistem de legislaţie contractuală, prin utilizarea unui instrument opţional, a întâmpinat o serie de probleme majore, atât din raţiuni de fond, cât şi de procedură. În principal, propunerile formulate reflectă poziţia Comisiei, care nu este susţinută de substanţa dezbaterii publice. Nu cunoaştem poziţiile statelor membre individuale sau pe cele ale reprezentanţilor consumatorilor şi întreprinderilor. Interpretările juridice divergente se pot datora neclarităţii unora dintre documentele propuse, care vor sta la baza deciziilor judiciare.

În final, introducerea unui instrument opţional ar avea un impact economic semnificativ asupra întreprinderilor şi consumatorilor. Costurile asociate formării profesionale, înlocuirii formularelor contractuale standard şi eventualelor proceduri judiciare ar putea fi foarte ridicate. Din punctul meu de vedere, nu le putem impune întreprinderilor noi sarcini financiare, într-o perioadă de dificultăţi economice. Acestea fiind spuse, am votat în favoarea respingerii raportului.

Raport: Nadja Hirsch (A7-0082/2011)

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) Dle preşedinte, posibilitatea şi capacitatea de a învăţa şi lucra într-un context internaţional constituie o condiţie necesară pentru o viaţă profesională de succes în economica globalizată de astăzi. În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, trebuie transpuşi în practică la nivelul Uniunii Europene şi statelor membre factorii cheie enumeraţi în strategia europeană pentru creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. Proiecţiile sugerează că cererea de calificare va continua să crească. Schimbarea industrială şi tehnologică sporeşte necesarul de forţă de muncă cu niveluri superioare şi medii de calificare, iar dimpotrivă, munca cu nivel scăzut de calificare este limitată.

De aceea, în special în ceea ce priveşte tinerii, trebuie luate rapid măsuri: creşterea continuă a şomajului în rândul tinerilor constituie una dintre provocările majore cu care se confruntă Europa. Pentru a atinge aceste obiective, credem că este esenţial ca educaţia şi formarea profesională să continue să fie tratate ca o prioritate comună pe termen lung, care poate fi transpusă în realitate doar cu participarea şi angajamentul părţilor interesate, instituţiile UE şi cei implicaţi la nivel local şi regional.

  Paul Murphy (GUE/NGL). – Dle preşedinte, am votat împotriva raportului Hirsch, deoarece acesta consideră în mod fundamental că educaţia nu este un mijloc prin care oamenii îşi pot îmbunătăţi cunoştinţele şi calificarea, ci doar un instrument de majorare a profiturilor marilor întreprinderi.

Resping în totalitate această abordare. Raportul afirmă că punerea în aplicare a Strategiei UE 2020 constituie o cale de a asigura ocuparea forţei de muncă şi un standard de viaţă mai bun. Acesta este pur şi simplu un neadevăr. Strategia UE 2020 nu va produce nici locuri de muncă, şi nici un standard de viaţă mai bun. Ea oferă mai multe politici neoliberale şi o cursă spre limita inferioară a salariilor şi a condiţiilor.

Acest raport solicită, în mod ruşinos, ca angajatorii să poată înceta contractele de ucenicie în cazul în care ucenicii sunt consideraţi a fi necorespunzători pentru locul de muncă respectiv. Aceasta este reţeta unei exploatări grosolane. Resping apelul pentru creşterea gradului de implicare a instituţiilor private de învăţământ superior în dezvoltarea formării profesionale şi solicit, în schimb, posibilităţi semnificative de formare asigurate prin investiţii publice majore.

  Mitro Repo (S&D). – (FI) Dle preşedinte, am susţinut raportul pentru că şomajul în rândul tinerilor constituie o provocare pentru întreaga Europă, şi anume una care afectează întreaga societate. Ea se află şi în spatele revoltei din ţările din sudul Mării Mediterane. În ţările nordice prospere, şomajul în rândul tinerilor este vizibil, de exemplu, sub forma excluderii şi a creşterii consumului de substanţe interzise în rândul adolescenţilor.

Peste tot, tineretul înseamnă mobilitate şi schimbarea locurilor de muncă. Şomajul în rândul tinerilor este grav atunci când tinerii nu au acces la locuri de muncă de niciun fel deoarece au o educaţie limitată sau le lipseşte experienţa în muncă, iar tinerii cărora le lipseşte educaţia adecvată sau experienţa în muncă nu se află într-o poziţie puternică atunci când concurează pentru un loc de muncă. De aceea trebuie să ne concentrăm energia asupra asigurării unei educaţii vaste, de înaltă calitate, şi, suplimentar, va trebui să acordăm atenţie perspectivei de gen, astfel încât să poată fi eliminate cauzele care stau la baza şomajului în rândul tinerilor. Va trebui, de asemenea, să ţinem cont de rolul formării profesionale continue, deoarece aceasta promovează învăţarea pe tot parcursul vieţii şi pregăteşte oamenii pentru schimbările de pe piaţa muncii.

  Silvia Costa (S&D). – (IT) Dle preşedinte, este foarte semnificativ faptul că Parlamentul foloseşte această rezoluţie pentru a transmite un mesaj puternic atât statelor membre, cât şi tinerei generaţii, de a solicita un mai mare angajament european în domeniul învăţării, formării profesionale şi învăţământului superior în scopul de a sprijini Strategia Europa 2020. Ştim că şomajul în rândul tinerilor are repercusiuni serioase asupra sărăciei şi excluziunii sociale, la fel ca perioada prelungită de nesiguranţă în care trăieşte 40 % din tineretul european.

Ar trebui să fie puternic sprijinită combinaţia dintre politicile de educaţie şi un nou sistem de asigurări sociale bazat pe stimulente pentru întreprinderile care angajează cu normă întreagă tineri şi femei. Este esenţial să ne asigurăm că modelele de calificare urmate sunt adaptate competenţelor cerute, inclusiv pentru cetăţenie, de noile obiective ale creşterii durabile şi inteligente, la fel ca şi politicile de tranziţie de la educaţie la locul de muncă, şi să accelerăm procesul de recunoaştere a calificărilor profesionale, titlurilor şi creditelor academice.

Acele state membre care, la fel ca şi propria mea ţară, reduc fondurile pentru educaţie şi cercetare pe timp de criză, trebuie să ştie că afectează tineretul şi viitorul Europei.

  Siiri Oviir (ALDE). – (ET) Dle preşedinte, am fot implicat în elaborarea raportului din cadrul Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale şi, într-adevăr, rata şomajului este ridicată în Europa, dar şomajul în rândul tinerilor este, în medie, de două ori mai mare. Există state membre în care cifrele sunt chiar mai mari, cum ar fi ţara mea, în care acesta este de fapt de trei ori mai mare. Sprijin iniţiativele din raport ca fiind demersuri practice pentru a îmbunătăţi această situaţie. Nu vedem rostul formării unui număr mare de oameni care au absolvit învăţământul superior, dar care nu-i găsesc utilizarea pe piaţa muncii. Trebuie să ne concentrăm mai mult pe formarea şi recalificarea profesională.

În orice caz, este cu totul inacceptabil demersul Consiliului de a reduce bugetul pentru educaţie. Demersurile lui sunt, de asemenea, incompatibile cu respectarea Strategiei Europa 2020, care a fost deja adoptată. Una spune şi alta face. Am votat pentru adoptarea acestui raport. Vă mulţumesc.

  Seán Kelly (PPE). – (GA) Dle preşedinte, şi eu am votat în favoarea acestui raport, în special datorită faptului că am apreciat că de acum şi până în 2020, pentru absolvenţii de învăţământ superior, vor fi disponibile 15 milioane de locuri de muncă. Se estimează totodată că vor fi cu 12 milioane mai puţine locuri de muncă pentru persoanele care nu au nicio calificare sau doar una redusă. De aceea, trebuie făcut ceva în acest sens şi există în mod evident un mare necesar de educaţie şi formare profesională. Douăzeci de procente dintre tinerii din întreaga Europă nu lucrează şi de aceea este important ca ei să rămână în sistemul de educaţie până vor avea o calificare convenabilă şi să existe o colaborare între şcoli şi întreprinderi, astfel încât acele calificări să fie adecvate. Suplimentar, este important să existe o evaluare independentă a calificărilor respective. Dacă vor fi făcute toate aceste lucruri, vom putea rezolva această problemă în viitor.

Raport: Salvador Garriga Polledo (A7-0193/2011)

  Francesco De Angelis (S&D). – (IT) Dle preşedinte, raportul dlui Garriga Polledo este o lucrare foarte importantă care ne permite să jalonăm un nou cadru financiar pentru o Europă competitivă, durabilă şi incluzivă.

Avem nevoie de un buget destinat provocărilor de astăzi şi care poate da un răspuns puternic şi inovativ necesităţilor actuale. Prima prioritate a lui trebuie să fie cercetarea şi inovarea pentru întreprinderile mici şi mijlocii, pentru a stimula creşterea şi ocuparea forţei de muncă, iar cel de-al doilea obiectiv este de a reforma politica agricolă comună în scopul de a promova şi susţine competitivitatea agriculturii în Europa.

În orice caz, trebuie acordată o atenţie deosebită viitorului politicii de coeziune, pe care eu o consider ca un instrument foarte important şi unul care acordă sprijin financiar investiţiilor care pun în mişcare creşterea economică şi, în primul rând, crearea de noi locuri de muncă. În legătură cu acest subiect aş dori să revin asupra unui punct pe care îl consider deosebit de important: constituirea unei noi categorii intermediare. Cred, desigur, că această nouă categorie nu poate fi creată prin sifonarea resurselor de la cele existente, care în mod esenţial sunt destinate susţinerii creşterii echilibrate, armonioase şi durabile a comunităţilor noastre.

  Ville Itälä (PPE). – (FI) Dle preşedinte, acest raport foarte important a fost adoptat şi aş dori să menţionez doar câteva detalii. Primul este în legătură cu amendamentul 18 depus de Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa care afirmă că anumite reduceri extrem de precise pot fi făcute în cadrul politicii agricole comune, în conformitate cu tipul reformelor curente existente. Cu alte cuvinte, obţinem o imagine clară a punctului de vedere al Grupului ALDE asupra politicii agricole, deşi a fost foarte bine formulat. Premisa evidentă şi fundamentală în acest caz este că politica agricolă se referă la ceea ce trebuie redus dacă trebuie să facem reduceri.

Celălalt aspect important asupra căruia am votat diferit faţă de grupul meu a fost amendamentul 37d, care iniţial se adresa economiilor semnificative care ar putea fi făcute dacă Parlamentul European ar avea un singur sediu. Argumentele nu au niciun sens: se vor face economii. Nu este nicio diferenţă, indiferent de cum votăm: ştim că se vor face economii. Aş spera că, până la urmă, oamenii vor înţelege că publicul s-a săturat de economii care se fac în legătură cu el, dar nu în legătură cu noi. Acest lucru nu poate fi explicat publicului şi nu se va ameliora nimic votând asupra lui. Se vor face economii şi trebuie să le facem.

  Salvatore Caronna (S&D). – (IT) Dle preşedinte, am votat în favoarea raportului dlui Garriga Polledo asupra perspectivelor financiare viitoare ale Uniunii Europene, deoarece, în unul dintre cele mai grele momente ale crizei aşa-numitului spirit european, sunt convins că este vital pentru noi să insistăm asupra convingerii noastre că este esenţial să punem la dispoziţia Uniunii Europene instrumente credibile, începând cu finanţarea adecvată.

De aceea, cererea pentru o majorare de 5 % în cadrul viitorului buget este justă şi necesară. Poate nu va fi suficientă, dar este necesară în scopul de a răspunde marilor probleme care se pun: aceste resurse sunt necesare pentru abordarea problemelor reale, cum ar fi o mai mare coeziune între regiuni, o mai mare capacitate de cercetare şi inovaţie şi o mai mare capacitate de a genera creştere economică şi de a pune la dispoziţie locuri de muncă. Fără resurse adecvate, nici una dintre aceste probleme nu va fi abordată corespunzător, începând cu introducerea categoriei intermediare în politica de coeziune, care are sens doar dacă nu afectează celelalte categorii existente.

Din acest motiv am votat în favoarea raportului şi sper că Comisia şi Consiliul vor urma recomandările acestui raport.

  Adam Bielan (ECR). – (PL) Dle preşedinte, criza economică, problemele demografice şi şomajul în creştere au un impact semnificativ asupra constrângerilor bugetare ale statelor membre. Un buget european care să pună la dispoziţie oportunităţi pentru o planificare pe termen lung ar trebui din acest motiv să constituie un instrument de promovare a creşterii economiilor statelor individuale. Strategia Europa 2020, care stimulează crearea de locuri de muncă şi promovează integrarea socială este, după părerea mea, o componentă cheie pentru a ajuta ţările să iasă din criză. În acest context, este deosebit de important ca sfera sa de aplicare să acopere şi întreprinderile mici şi mijlocii. De aceea sunt de acord cu propunerea de a acorda un sprijin mai mare tuturor programelor şi instrumentelor care susţin aceste întreprinderi, incluzând programele destinate competitivităţii, inovaţiei şi utilizării fondurilor structurale.

Menţinerea competitivităţii, accelerarea creşterii economice şi combaterea şomajului vor fi cele mai mari provocări cu care se confruntă UE. De aceea, aş dori să subliniez necesitatea urgentă de a sprijini creşterea prin investiţia în sectoarele economice bazate pe cunoaştere. Consolidarea legăturii dintre educaţie, cercetare ştiinţifică şi ocuparea forţei de muncă va promova integrarea, mobilitatea şi specializarea.

  Sergio Paolo Francesco Silvestris (PPE). – (IT) Dle preşedinte, iau cuvântul pentru a-mi exprima satisfacţia, precum şi pentru a-mi explica motivaţia de a vota în favoarea raportului dlui Garriga Polledo, care într-un fel reuşeşte să stabilească obiective serioase şi eficiente care contribuie la consolidarea politicii de coeziune.

Am o singură îndoială, pe care am exprimat-o votând pentru adoptarea amendamentului care înlocuieşte textul în legătură cu crearea unei categorii intermediare pentru politicile de coeziune în acele părţi ale Europei în care produsul intern brut (PIB) se situează între 75 % şi 90 % din PIB-ul UE. Acest lucru ne preocupă cu adevărat, nu fiindcă nu credem că ar trebui să extindem concentrarea pe politica de coeziune, ci fiindcă suntem de părere că fără resurse suplimentare, această extindere riscă să priveze de resurse şi să reducă resursele pentru domeniile la care se face referire în Obiectivul 1, aşa-numitul obiectiv de convergenţă, care are nevoie de aceeaşi atenţie şi susţinere din partea Uniunii Europene. Pentru a concluziona, sunt mulţumit de raport şi sunt mulţumit de munca depusă, dar am unele preocupări în legătură cu atenţia pe care se pare că am acordat-o unei politici care ar fi putut confirma aşa-numita „înfruntare curajoasă”, după cum obişnuim să spunem.

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Dle preşedinte, cuprinsul cadrului financiar multianual trebuie să prezinte o viziune clară asupra viitorului Uniunii Europene şi al cetăţenilor ei. Provocările economice şi sociale actuale cu care ne confruntăm trebuie să fie reflectate nu doar în discursuri impresionante, ci în primul şi primul rând, în capitole bugetare concrete.

Fie că privim actualele dificultăţi şi ambiţii ale UE şi ale regiunilor ei dintr-o perspectivă regională sau globală, problema cea mai presantă rămâne deficitul energetic, încetinirea creşterii economice şi şomajul. Va trebui, de aceea, să continuăm să privim dezvoltarea şi inovarea structurii energetice europene ca zone prioritare care au nevoie de o finanţare mult mai mare. După părerea mea, în actualul context de mediu, revenirea la cărbune ca şi combustibil nu constituie o soluţie pentru crearea unei reţele transeuropene de transport pe deplin funcţională. Aceste două domenii constituie condiţii esenţiale pentru dezvoltarea competitivităţii UE ca un întreg şi pentru funcţionarea pieţei interne şi, de aceea, ele merită o deosebită atenţie în momentul elaborării proiectului de buget.

  Seán Kelly (PPE). – În primul rând, salut angajamentul acestui raport de a păstra cel puţin PAC şi fondurile de coeziune la nivelurile actuale în următoarea perspectivă. Şi în grupul nostru, au existat multe controverse în legătură cu categoria intermediară şi s-a decis să se voteze liber. Aceasta nu-i afectează deloc pe colegii mei din Irlanda sau pe noi, deoarece chiar dacă suntem în FMI, suntem distruşi ca şi ţară, în termeni de PIB suntem bine peste media europeană. Aşa că, fie că există sau nu o categorie intermediară, acest lucru nu ne afectează.

În orice caz, credem că este necesar să se continue evaluarea fundamentală a politicii de coeziune, deoarece, pe măsură ce din ce în ce mai multe regiuni trec peste limita de 75 %, politica fie că va deveni redundantă, fie că va fi reformată, şi aşteptăm ca acest lucru să se petreacă.

Explicaţii scrise privind votarea

Raport: Carlos Coelho (A7-0185/2011)

  Alexander Alvaro (ALDE), în scris. – (DE) Delegaţia Partidului Liber Democrat german în Parlamentul European presupune că includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen va îmbunătăţi în continuare libertatea de circulaţie în UE. Acum când ambele state membre au obţinut rezultate pozitive ale evaluării în toate domeniile verificării Schengen, nu ar mai trebui să existe obstacole pentru a amâna din nou includerea. Fără nicio îndoială că securizarea tehnică a frontierelor nu le va face în mod automat sigure atâta timp cât persistă problemele legate de combaterea corupţiei în sistemul de justiţie şi de poliţie.

Chiar şi statele membre care sunt deja în spaţiul Schengen trebuie să facă faţă acestei provocări. Din acest motiv, delegaţia Partidului Liber Democrat german este de părere că criteriilor cum ar fi lupta împotriva corupţiei trebuie să li se acorde o mai mare atenţie în evaluarea mecanismului Schengen, iar orice infracţiune trebuie pedepsită în mod corespunzător.

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Având în vedere rezultatele pozitive ale evaluărilor făcute pentru ambele ţări pentru a stabili dacă îndeplinesc criteriile acquis-ului Schengen, am votat în favoarea acestui raport. Deoarece atât România, cât şi Bulgaria sunt pregătite în momentul de faţă să-şi deschidă frontierele, deşi frontiera bulgaro-elenă este foarte sensibilă, Bulgaria trebuie să ia măsuri suplimentare şi este necesar să fie adoptată o abordare tripartită comună pentru Bulgaria, Grecia şi Turcia.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii importante privind aplicarea acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România. Sunt de acord cu poziţia raportorului că, deşi mai sunt unele probleme de rezolvat care vor necesita o raportare regulată şi o urmărire viitoare, acestea nu constituie un obstacol pentru ca cele două state membre să devină membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen. Includerea Bulgariei şi României în spaţiul Schengen este foarte importantă atât pentru aceste două ţări, pentru creşterea lor economică şi dezvoltarea investiţiilor, cât şi pentru întreaga Uniune Europeană, pentru creşterea integrităţii şi solidarităţii între statele membre.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Aceasta este a doua evaluare a Bulgariei şi României referitor la aplicarea prevederilor Schengen. Prima evaluare a avut loc în anul 2010. Să ţinem cont de faptul că România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen (protecţia datelor, Sistemul de informaţii Schengen, frontierele aeriene, terestre şi maritime, cooperarea poliţienească şi vizele) atunci când au aderat la Uniunea Europeană în anul 2007. În orice caz, acum, toate statele membre trebuie să cadă de acord asupra participării lor efective în zona fără frontiere interne. În ceea ce îl priveşte, Parlamentul European a fost consultat.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Cooperarea Schengen a început la 14 iunie 1985, prin Acordul Schengen, permiţând abolirea controalelor sistematice la frontieră în cadrul frontierelor interne ale statelor semnatare şi crearea unei zone comune de liberă circulaţie a persoanelor. În prezent, libertatea de circulaţie este garantată într-un teritoriu cu 42 673 km de frontiere maritime externe şi 7 721 km de frontiere terestre, acoperind 25 de ţări şi 400 de milioane de cetăţeni. Bulgaria, România şi Cipru aplică în prezent doar parţial acquis-ul Schengen şi, prin urmare, la frontierele cu aceste trei state membre încă se efectuează controale. România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007. Luând în considerare rezultatele evaluărilor şi vizitele repetate necesare făcute de echipele de experţi, Parlamentul European şi Consiliul au concluzionat că, deşi mai există încă unele probleme nerezolvate care vor necesita o raportare regulată şi urmărire, acestea nu constituie un obstacol ca aceste state să devină membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen. Sprijin propunerea că Bulgaria şi România trebuie să informeze în scris Parlamentul European şi Consiliul, în decursul unei perioade de şase luni, asupra acţiunilor suplimentare pe care intenţionează să le întreprindă în ceea ce priveşte recomandările, înaintate în rapoartele de evaluare şi în rapoartele ulterioare, care mai sunt de implementat.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) De la încheierea Acordului Schengen în 1985, cele cinci state membre fondatoare s-au extins la 25, dintre care 22 sunt state membre ale Uniunii Europene. Acordul Schengen a permis abolirea controalelor la nivelul frontierelor interne dintre statele semnatare şi crearea unei frontiere externe unice la nivelul căreia se efectuează controalele la intrarea în spaţiul Schengen. Bulgaria şi România au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007.

În baza rezultatelor evaluărilor şi a vizitelor de monitorizare efectuate, raportorul, dl Coelho, a ajuns la concluzia că au fost îndeplinitele condiţiile necesare pentru aplicarea tuturor componentelor acquis-ului Schengen: în special, controalele la frontierele terestre, maritime şi aeriene, cooperarea poliţiei, vizele, conectarea la Sistemul de informaţii Schengen (SIS) şi protecţia datelor. Aceste ţări ar trebui să devină membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen. Aceasta constituie un pas important înainte pentru aceste ţări şi, totodată, o consolidare a cetăţeniei europene. Din acest motiv votez în favoarea acestui raport şi îl felicit pe raportor.

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE), în scris. – (ES) Am votat în favoarea acestei iniţiative, deoarece România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen atunci când au aderat la UE în 2007. În urma evaluărilor relevante ale experţilor şi în pofida faptului că mai sunt încă unele probleme de rezolvat, ambele ţări au dovedit că sunt pregătite să pună în aplicare prevederile acquis-ului Schengen şi pot, de aceea, să adere pe deplin la acesta.

  Slavi Binev (NI), în scris. – (BG) Acesta constituie un raport foarte important nu numai pentru ţara mea, Bulgaria, ci şi pentru Uniunea Europeană ca un întreg. Sunt încrezător că eforturile noastre vor fi răsplătite foarte curând. Frontierele noastre sunt pregătite de ceva timp pentru a apăra frontierele Europei. În orice caz, decizia care este mult aşteptată nu a fost adoptată încă. Cred că motivul este unul complet politic. Raportul face, de asemenea, referire la inspecţiile făcute la frontiera noastră cu Turcia, care a îndeplinit cerinţele Schengen şi a dovedit că suntem pregătiţi. Sper în mod sincer că acest raport va fi votat în următoarea sesiune a Consiliului Europei, deoarece cu cât mai repede ne mişcăm în legătură cu această problemă, cu atât mai mult vom câştiga din punct de vedere politic, economic şi social.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Am votat împotriva aplicării măsurilor Schengen în România şi Bulgaria. În pofida aprecierii generale pozitive a progresului făcut de aceste două state membre în termeni de securitate, raportul însuşi admite că au fost identificate numeroase deficienţe tehnice şi administrative la nivelul organelor însărcinate cu asigurarea securităţii frontierelor ambelor state şi, în special, la nivelul organelor însărcinate cu controlul şi monitorizarea frontierelor maritime şi terestre. În al doilea rând, raportul confirmă că dacă cele două ţări ar fi incluse în spaţiul Schengen, poziţia lor geografică în vecinătatea frontierei cu Turcia ar crea două noi rute de imigranţi ilegali care în momentul de faţă se îndreptă doar spre Grecia, care în prezent este singurul stat Schengen din Peninsula Balcanică.

Admiterea României şi Bulgariei ar mări de aceea în mod considerabil punctul vulnerabil al sud-estului UE şi ar determina o triplare a presiunii la care este supusă în prezent. De aceea, proiectul de rezoluţie loveşte direct nevoia de protecţie a cetăţenilor, pe care Lega Nord a pus-o întotdeauna în centrul programelor sale, şi nu îl pot sprijini.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Decizia privind acceptarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen rămâne, acum, una pur politică. Raportul favorabil includerii României în acest spaţiu, adoptat de către Parlamentul European, nu vine decât să confirme faptul că opiniile experţilor Uniunii sunt cele corecte – România şi-a făcut treaba, şi-a securizat frontierele şi a respectat toate condiţiile cerute. Avizul Parlamentului de la Bruxelles este consultativ şi, acum, ca şi în trecut, decizia stă în mâna politicienilor din Consiliu. A aplica duble standarde, a vorbi despre criterii obligatorii care, odată îndeplinite, sunt considerate „doar tehnice”, nu stă deloc în firea unei Uniuni democratice şi drepte, aşa cum o ştim. De aceea, nu pot decât să sper că opiniile experţilor şi cele ale legislativului european nu vor mai fi ignorate de politicienii statelor membre. A te ascunde în spatele cuvintelor, fără a tranşa direct subiectul, nu mai poate fi o opţiune în condiţiile în care acceptarea în spaţiul Schengen nu a fost niciodată o problemă politică, ci una tehnică. Evaluările experţilor independenţi, cele ale Parlamentului, care a votat covârşitor în favoarea integrării în Schengen a României, ar trebui să conteze hotărâtor în Consiliul European şi, drept urmare, să se deblocheze procedura.

  Philippe Boulland (PPE), în scris. – (FR) Spaţiul Schengen şi, în special, libertatea de circulaţie, este un acquis communautaire care într-adevăr reprezintă ceva pentru cetăţenii noştri. Preşedintele Baroso ne-a reamintit că „libertatea de circulaţie reprezintă pentru Europa ceea ce fundaţiile reprezintă pentru o clădire”. Libertatea de circulaţie este una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene. Sunt încântat că Parlamentul a aprobat aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Au fost făcute eforturi uriaşe pentru garantarea securităţii frontierelor: sistemele lor de supraveghere de generaţia a patra sunt mult mai impresionante decât modelele noastre de generaţia a doua. Mai există încă bariere în calea libertăţii de circulaţie a lucrătorilor. În primul rând, există obstacole legale şi administrative care afectează toate aspectele vieţii cetăţenilor. În al doilea rând, dumpingul social: deşi articolul 45 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene garantează tratamentul egal al lucrătorilor, activitatea Comisiei pentru petiţii dovedeşte că realitatea este total diferită. În al treilea rând, protecţia socială, care variază de la o ţară la alta şi prin aceasta nu încurajează mobilitatea. De aceea, aş dori să propun o protecţie socială de bază minimă pentru Uniunea Europeană. Deşi protecţia socială cade în atribuţiile statelor membre, lipsa armonizării afectează în mod clar piaţa internă.

  John Bufton (EFD), în scris. – Am votat împotriva extinderii acquis-ului Schengen pentru a cuprinde Bulgaria şi România, pur şi simplu pentru că nu cred că au fost adoptate prevederile care să asigure că ele aderă în siguranţă şi în mod efectiv la spaţiul fără paşapoarte. Corupţia şi crima organizată sunt încă în floare în aceste ţări care sunt, de asemenea, porţi pentru imigrarea ilegală. Traficul sexual, prostituţia copiilor, traficarea copiilor şi bandele criminale conduse vor înflori în mod potenţial în condiţiile frontierelor deschise şi nu s-a făcut destul pentru a ţine aceste infracţiuni sub control în statele membre.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dlui Coelho în legătură cu aplicarea pe deplin a prevederilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România. Ar trebui să felicităm cele două state membre pentru munca depusă. Ambele state au îndeplinit criteriile pentru aplicarea deplină a acquis-ului Schengen. În orice caz, acest raport subliniază faptul că regiunea include una dintre cele mai vulnerabile frontiere externe ale UE în ceea ce priveşte imigraţia ilegală. Bulgaria va trebui să implementeze măsuri de tranziţie când va intra în Schengen. Ambele state vor trebui să coopereze pe deplin pentru a nu prejudicia un sistem care depinde de încrederea reciprocă între statele membre. Sprijin poziţia raportorului.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Deoarece Bulgaria şi România îndeplinesc cerinţele de aderare la spaţiul Schengen, salut extinderea lui pentru a include cele două state. În orice caz, cred că sunt importante aceste măsuri suplimentare şi soluţiile date neajunsurilor menţionate în raport, nu mai puţin în ceea ce priveşte fenomenul de imigraţie ilegală înregistrat în Bulgaria datorită localizării ei geografice periferice. Funcţionarea corespunzătoare a libertăţii de circulaţie a persoanelor, produselor, serviciilor şi lucrătorilor depinde de robusteţea şi armonizarea politicilor la nivelul frontierelor externe, aceasta fiind singura cale de a păstra pacea socială şi stabilitatea economică în interiorul Uniunii Europene.

  Françoise Castex (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului. Unele state membre, incluzând Franţa, Germania şi Ţările de Jos, doresc să schimbe regulile jocului. În orice caz, nu este echitabil să se adauge alte criterii cum ar fi o evaluare a politicilor de combatere a corupţiei şi infracţiunilor. Aceste aspecte sunt fără îndoială importante, dar propunerea este motivată doar politic. Adăugarea de noi criterii ar crea un sistem cu două paliere pentru statele membre.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport pe motivul că astfel de mişcări sunt importante pentru reafirmarea solidarităţii europene într-un moment în care aceasta este greu pusă la încercare.

  Jurgen Creutzmann (ALDE), în scris. – (DE) Delegaţia Partidului Liber Democrat german în Parlamentul European presupune că includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen va ameliora în continuare libertatea de circulaţie în UE. Acum când ambele state membre au obţinut rezultate pozitive ale evaluării în toate domeniile verificării Schengen, nu ar mai trebui să existe obstacole pentru a amâna din nou includerea. Fără nicio îndoială că securizarea tehnică a frontierelor nu le va face în mod automat sigure, atâta timp cât persistă problemele legate de combaterea corupţiei în sistemul de justiţie şi de poliţie.

Chiar şi statele membre care sunt deja în spaţiul Schengen trebuie să facă faţă acestei provocări. Din acest motiv, delegaţia Partidului Liber Democrat german este de părere că criteriilor cum ar fi lupta împotriva corupţiei trebuie să li se acorde o mai mare atenţie în evaluarea mecanismului Schengen, iar orice infracţiune trebuie pedepsită în mod corespunzător.

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. − Votul de astăzi din Parlamentul European a demonstrat că România este pregătită să aplice acquis-ul Schengen. Conform raportorului, domnul Coelho, toate deficienţele care au fost constatate în trecut au fost remediate cu succes de către autorităţile române. România este capabilă să ofere o protecţie reală atât în privinţa frontierelor aeriene, cât şi în privinţa celor maritime şi terestre. De aceea, găsesc regretabil faptul că există încă ezitări cu privire la pregătirea noastră de a aplica acquis-ului şi că anumite state membre continuă să îşi protejeze aşa-numita „securitate naţională”, prin punerea de piedici nejustificate unui stat membru care şi-a câştigat dreptul de a fi tratat în mod echitabil şi non-discriminatoriu. Parlamentul European a vorbit astăzi, cu o singură voce, despre corectitudine. Cât timp va continua, oare, Consiliul să ignore poziţia noastră?

  Rachida Dati (PPE), în scris. – (FR) Evaluările şi vizitele suplimentare făcute de către echipele de experţi au dovedit că Bulgaria şi România sunt pregătite să participe pe deplin la spaţiul Schengen. De aceea am votat în favoarea raportului colegului meu dl Coelho.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Raportorul, care a monitorizat această zonă pe durata mai multor sesiuni parlamentare, este de părere că, deşi rămân probleme nerezolvate care justifică monitorizarea regulată, acestea nu constituie un obstacol pentru aderarea la spaţiul Schengen a Bulgariei şi României. Dată fiind experienţa lui în acest domeniu, sunt de părere că pot susţine fără niciun risc evaluarea lui şi solicitările lui pentru securitatea frontierelor externe. Decizia de a deschide frontierele pentru aceste state membre va asigura o mai bună libertate de circulaţie şi, la un nivel mai practic, le va permite bulgarilor şi românilor să se simtă mai integraţi într-o uniune în care sunt membrii cu drepturi depline.

Sper că simbolismul momentului se va transfera într-o mai mare fluiditate a comerţului dintre ţări şi într-o abordare mai integrată a problemelor imigraţiei şi securităţii. Raportorul avertizează în mod corect asupra sensibilităţii regiunii Bulgaria-Turcia-Grecia în ceea ce priveşte imigraţia ilegală. Sunt de acord cu el atunci când subliniază necesitatea Bulgariei de a adopta măsuri suplimentare, incluzând un plan special care conţine măsurile care trebuie aplicate în momentul intrării în spaţiul Schengen şi o abordare de combatere a unei potenţiale creşteri rapide a presiunii imigraţiei, comună Greciei, Turciei şi Bulgariei.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport, elaborat de colegul nostru deputat, dl Coelho, se referă la proiectul de decizie asupra aplicării integrale a prevederilor acquis-ului Schengen în Republica Bulgaria şi România. Acordul Schengen a fost încheiat la 14 iunie 1985. Prin abolirea controalelor la frontierele interne ale ţărilor semnatare şi crearea unei zone comune a devenit posibilă libertatea de circulaţie a oamenilor şi bunurilor de la un capăt la altul al Uniunii Europene. Dat fiind că România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen în 2007, că documentele arată că atât Bulgaria, cât şi România sunt pregătite pentru aderarea la UE din punct de vedere tehnic, că toate capitolele de aderare au fot îndeplinite în martie 2011 şi că întârzierea în adoptarea noului sistem de evaluare Schengen pentru minimizarea problemelor existente, mă tem că nesiguranţa va creşte, nu poate împiedeca intrarea acestor ţări în UE, am votat în favoarea raportului. În sfârşit, aş dori să felicit raportorul pentru munca sa excelentă în elaborarea acestui raport, în pofida obstacolelor pe care Consiliul le-a pus în calea accesului la o anumită documentaţie considerată esenţială pentru realizarea acestui lucru.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Verificarea dacă noile state membre îndeplinesc condiţiile necesare pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen constituie o condiţie preliminară pentru adoptarea deciziei Consiliului de abolire a controalelor la frontierele interne, după ce a consultat Parlamentul European.

În acest caz, raportul consideră că au fost îndeplinite toate condiţiile pentru abolirea controalelor la frontiera cu Bulgaria şi România. Decizia de a include în spaţiul Schengen aceste ţări, care au aderat la UE în 2007, va trebui să fie luată în unanimitate în Consiliu de către guvernele tuturor ţărilor care aparţin deja de spaţiul Schengen. Raportorul a menţionat necesitatea unor măsuri suplimentare care trebuie luate la frontiera dintre Bulgaria, Grecia şi Turcia, care este una dintre cele mai sensibile sub aspectul imigrării ilegale. Comisia de evaluare a solicitat, de asemenea, Bulgariei să adopte măsuri suplimentare temându-se de fluxuri de migraţie din Turcia.

Întregul context al presiunii exercitate asupra acestor ţări, precum şi obiectele presiunii, constituie motivul abţinerii noastre. Mai mult, credem că considerentele care definesc poziţia noastră în legătură cu extinderea şi aderarea unor noi ţări la UE sunt la fel de valabile ca şi aplicarea integrală în aceste ţări sau în altele a prevederilor acquis-ului Schengen.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Raportorul consideră că au fost îndeplinite toate condiţiile pentru abolirea controalelor la frontiera cu Bulgaria şi România, dar doreşte ca Parlamentul European să fie informat cu privire la măsurile suplimentare care urmează a fi luate la frontiera dintre Bulgaria, Grecia şi Turcia, care este una dintre cele mai sensibile sub aspectul imigraţiei ilegale.

Verificarea dacă noile state membre îndeplinesc condiţiile necesare pentru aplicarea fiecărei părţi a acquis-ului Schengen constituie o condiţie prealabilă pentru ca Consiliul de Miniştri să adopte o decizie de abolire a controalelor la frontierele interne cu aceste două ţări, după ce a consultat Parlamentul European.

În orice caz, comitetul de evaluare a solicitat Bulgariei să adopte măsuri suplimentare, incluzând un plan special care conţine măsuri care trebuie aplicate la momentul intrării în spaţiul Schengen, în mare parte datorită îngrijorării legate de fluxuri de migraţie din Turcia.

Decizia de a include în spaţiul Schengen aceste două ţări, care au aderat la UE în 2007, va trebui să fie luată în unanimitate în Consiliu de către toate guvernele tuturor ţărilor care aparţin deja spaţiului Schengen. Subiectul ar trebui să fie dezbătut în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri interne din 9 şi 10 iunie.

Dată fiind poziţia noastră în legătură cu aderarea acestor ţări, ne-am păstrat poziţia de abţinere de la vot, întărită de presiunea care continuă să fie exercitată asupra acestor ţări.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007. Condiţia de bază pentru ca Consiliul să ia o decizie în favoarea abolirii controalelor la frontierele interne cu aceste state membre este de a confirma, în cadrul procedurilor de evaluare, dacă noile state membre au îndeplinit condiţia necesară pentru aplicarea tuturor componentelor acquis-ului Schengen: protecţia datelor, Sistemul de informaţii Schengen (SIS), frontierele aeriene, terestre şi maritime, cooperarea poliţienească şi vizele. Pentru ca Parlamentul European să poată evalua în mod clar toate elementele necesare pentru a ajunge la o opinie dacă aceste două ţări sunt pregătite să se alăture spaţiului Schengen, este esenţial să existe un acces complet la rapoartele de evaluare ale experţilor referitoare la progresul în pregătirea acestor două ţări. În orice caz, după părerea mea, România şi Bulgaria au dovedit acum că sunt suficient de pregătite pentru a aplica toate prevederile acquis-ului Schengen într-un mod satisfăcător. Totodată, situaţia nu trebuie subestimată şi trebuie să ne gândim acum cum o putem ţine sub control în urma aderării depline a celor două ţări la spaţiul Schengen.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Nu am nimic împotriva prietenilor şi vecinilor noştri Bulgaria şi România. În orice caz, am o serie de nemulţumiri împotriva prevederilor Schengen. Acest acord îngrozitor a fost încheiat pe furiş şi ratificat într-o lună august a anilor optzeci. Nu a produs altceva decât necazuri. Îndepărtarea frontierelor interne nu garantează libertatea de circulaţie a cetăţenilor europeni. Mai degrabă, aceasta creează nesiguranţă şi produce tendinţe necontrolabile de deplasare şi migraţie a populaţiei în UE, atât în ţările de origine, cât şi în cele de destinaţie. Ea creează, de asemenea, minunate oportunităţi pentru imigranţii ilegali care ştiu că indiferent pe unde intră în Europa, vor putea să se stabilească unde vor. Franţa este afectată foarte grav de această problemă. Problemele romilor şi ale insulei Lampedusa care au fost deseori citate în acest Parlament nu servesc la altceva decât la ilustrarea problemei. Nu vreau ca acquis-ul Schengen să se aplice în ţara mea şi nici nu le doresc celorlalţi acest lucru. Statele membre ar trebui să-şi păstreze controlul integral al frontierelor şi, acolo unde este cazul, să conlucreze pentru întărirea frontierelor „externe”.

  Nathalie Griesbeck (ALDE), în scris. – (FR) Sprijin pe deplin adoptarea acestui raport care aprobă aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen. Ambele state au depus cu succes eforturi mari pentru a întări controalele la frontiere, acest lucru fiind confirmat de constatările pozitive ale evaluărilor şi vizitelor experţilor organizate de grupul de lucru al Consiliului pentru evaluarea sistemului Schengen. Ambele ţări au îndeplinit criteriile tehnice stabilite de Uniunea Europeană. Drept urmare, sprijin pe deplin participarea lor cu drepturi depline la spaţiul Schengen. Statele membre nu pot adăuga condiţii noi (cum ar fi evaluarea politicilor de luptă împotriva corupţiei şi infracţiunilor) şi nici nu pot schimba regulile în pauza dintre reprize. Această săptămână marchează cea de-a 26-a aniversare a Acordului Schengen, una dintre cele mai mari realizări ale UE, care trebuie apărată la fel ca şi libertatea de circulaţie care constituie un drept fundamental al cetăţenilor Uniunii Europene.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Sunt în favoarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. S-a făcut o evaluare detaliată şi obiectivă a conformării ambelor ţări la acquis-ul Schengen. Ambele ţări au îndeplinit toate criteriile. Din acest motiv, este iraţională adăugarea altor condiţii cum ar fi o evaluare a politicilor de combatere a corupţiei şi infracţionalităţii. Aceste aspecte sunt fără îndoială importante, dar propunerea este motivată doar politic. Adăugarea de noi criterii ar crea un sistem cu două paliere pentru statele membre. Această viziune a unei Europe cu două viteze, cu reguli diferite pentru vechile şi noile state membre, este pur şi simplu inacceptabilă.

  Nadja Hirsch (ALDE), în scris. – (DE) Delegaţia Partidului Liber Democrat german în Parlamentul European presupune că includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen va ameliora în continuare libertatea de circulaţie în UE. Acum când ambele state membre au obţinut rezultate pozitive ale evaluării în toate domeniile verificării Schengen, nu ar mai trebui să existe obstacole pentru a amâna din nou includerea. Fără nicio îndoială că securizarea tehnică a frontierelor nu le va face în mod automat sigure atâta timp cât persistă problemele legate de combaterea corupţiei în sistemul de justiţie şi de poliţie.

Chiar şi statele membre care sunt deja în spaţiul Schengen trebuie să facă faţă acestei provocări. Din acest motiv, delegaţia Partidului Liber Democrat german este de părere că criteriilor cum ar fi lupta împotriva corupţiei trebuie să li se acorde o mai mare atenţie în evaluarea mecanismului Schengen, iar orice infracţiune trebuie pedepsită în mod corespunzător.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007. În conformitate cu actul de aderare, verificarea prin intermediul procedurilor de evaluare că noile state membre îndeplinesc toate condiţiile necesare pentru aplicarea tuturor componentelor acquis-ului Schengen (protecţia datelor, SIS, frontierele aeriene, frontierele terestre, frontierele maritime, cooperarea poliţienească şi vizele) constituie o condiţie prealabilă pentru Consiliu pentru a hotărî asupra abolirii controalelor la frontierele interne cu aceste state membre. Nu sprijin acest document, deoarece luând în considerare rezultatele evaluărilor şi vizitele repetate necesare făcute de echipele de experţi, comisia răspunzătoare a concluzionat că există unele probleme nerezolvate care vor necesita o raportare regulată şi o monitorizare în viitor. Ar trebui să se ţină cont de faptul că zona constând din Bulgaria, Turcia şi Grecia constituie unul dintre cele mai sensibile puncte ale frontierelor externe ale UE în ceea ce priveşte migraţia ilegală. De aceea este esenţial ca Bulgaria să adopte unele măsuri suplimentare, şi anume să elaboreze un plan special care să conţină măsurile care trebuie implementate la momentul intrării în Schengen şi, de asemenea, o abordare comună (între Grecia, Turcia şi Bulgaria) în scopul de a putea răspunde unei posibile creşteri a fluxurilor de migraţie. Cred că statelor membre în cauză ar trebui să li se solicite să informeze Parlamentul European şi Consiliul în scris, în termen de şase luni începând de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, despre punerea în aplicare a acestor măsuri suplimentare şi despre carenţele existente.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului dlui Coelho în legătură cu aplicarea în Bulgaria şi România a prevederilor acquis-ului Schengen. Într-adevăr, România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007. În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Actul de aderare, verificarea dacă au fost îndeplinite de către noile state membre condiţiile necesare pentru aplicarea acquis-ului Schengen constituie o condiţie prealabilă pentru ca Consiliul să ia decizia de abolire a controalelor la frontierele interne cu celelalte state membre. Evaluările făcute au arătat că atât România, cât şi Bulgaria au dovedit că sunt suficient de pregătite pentru a aplica toate prevederile acquis-ului Schengen într-o manieră satisfăcătoare. De aceea susţin cererea raportorului. În orice caz, nu putem uita că zona în discuţie constituie una dintre cele mai sensibile părţi ale frontierelor externe ale UE în ceea ce priveşte migraţia ilegală. Aceasta înseamnă că trebuie adoptate măsuri suplimentare deoarece, după cum ştim, abolirea controalelor la frontierele interne necesită un nivel ridicat de încredere reciprocă între statele membre şi, de asemenea, existenţa unor controale eficiente la frontierele externe, deoarece securitatea spaţiului Schengen depinde de rigoarea şi eficienţa cu care fiecare stat membru îşi face controalele la frontierele externe.

  Elżbieta Katarzyna Łukacijewska (PPE), în scris. – (PL) Am votat astăzi în Parlamentul European asupra raportului Coelho în legătură cu aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România. Nu are nicio importanţă faptul că încheierea pregătirilor acestor ţări pentru aderarea la spaţiul Schengen coincide cu dezbaterea asupra politicii de migraţie a UE şi creşterii opoziţiei unora dintre ţările din spaţiul Schengen faţă de planurile de extindere. Este demn de remarcat faptul că România şi Bulgaria au îndeplinit aproape toate cerinţele care le-au fost impuse, în special: controalele la frontierele terestre, aeriene şi maritime, emiterea vizelor, cooperarea poliţienească şi protecţia datelor. Nu trebuie să uităm nici că acestea sunt ţări la frontiera UE care luptă cu problema unui aflux de imigranţi ilegali. Sofia şi Bucureştiul solicită împreună calitatea de membru, iar nivelul actual al pregătirilor din ambele ţări a fost evaluat ca fiind ridicat, aşa că am votat în favoarea adoptării raportului.

  Monica Luisa Macovei (PPE), în scris. − Desigur, am votat pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Ca toţi cetăţenii români si europeni, vreau ca reformele din justiţie din ţara mea să continue, corupţia si frauda să fie reduse, dosarele să se judece drept şi mai repede, iar vinovaţii să fie pedepsiţi sever. Am intrat în Uniunea Europeană pentru că am vrut să adoptăm regulile sale interne şi mi se pare firesc să le respectam şi să ne ţinem promisiunile făcute la aderare. Mulţumesc Uniunii şi statelor membre care ne ajută să facem ireversibile reformele din justiţie şi măsurile anticorupţie, pentru că aceasta este şi dorinţa cetăţenilor români.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat pentru acest raport pe baza rapoartelor experţilor care arată că în acest moment, atât România, cât şi Bulgaria au dovedit că sunt suficient de pregătite pentru a aplica prevederile acquis-ului Schengen într-un mod satisfăcător.

  Kyriakos Mavronikolas (S&D), în scris. – (EL) Bulgaria şi România satisfac cerinţele pentru integrarea deplină în spaţiul Schengen, conform rapoartelor lor de evaluare şi a rapoartelor experţilor echipelor de monitorizare. În orice caz, Parlamentul European va trebui să fie informat asupra măsurilor suplimentare care vor fi luate în zona dintre Bulgaria, Turcia şi Grecia în scopul abordării posibilei creşteri a afluxului de imigraţie.

  JeanLuc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Bulgaria şi România şi-au făcut toată treaba cerută de către fortăreaţa europeană pentru ca cetăţenii lor să poată circula liber în spaţiul Schengen. Acest raport cere chiar mai mult. El face apel la o abordare comună împreună cu Grecia pentru a ataca migraţia din ţările arabe. Această cerere este inacceptabilă. Mă abţin de la a vota împotriva libertăţii de circulaţie în cadrul Uniunii Europene.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Bulgaria şi România au făcut obiectul evaluării aplicării corespunzătoare a tuturor componentelor acquis-ului Schengen: controlul frontierelor terestre, maritime şi aeriene, cooperarea poliţienească, vizele, conectarea la Sistemul de informaţii Schengen (SIS) şi protecţia datelor. Aceasta constituie o condiţie prealabilă pentru ca Consiliului de Miniştri al UE să ia o decizie asupra abolirii controalelor la frontierele interne cu aceste state membre, în urma consultării cu Parlamentul European. În urma rezultatelor pozitive ale evaluărilor şi ale vizitelor de monitorizare a echipelor de experţi se poate concluziona că, deşi unele probleme sunt nerezolvate şi se impun repoarte regulate şi viitoare vizite de monitorizare, acestea nu constituie un obstacol pentru aderarea cu drepturi depline a Bulgariei şi României la spaţiul Schengen. În orice caz, nu putem neglija regiunea Bulgaria-Turcia-Grecia, care este una dintre cele mai sensibile frontiere externe a UE în ceea ce priveşte imigraţia ilegală. Este necesar să consolidăm măsurile deja luate şi să fim pregătiţi să combatem o posibilă creştere vertiginoasă a presiunii migraţiei. Bulgaria trebuie să adopte măsuri suplimentare incluzând un plan special care să conţină măsuri care să fie aplicate în momentul intrării în spaţiul Schengen.

  Louis Michel (ALDE), în scris. – (FR) Dreptul la libertatea de circulaţie este unul dintre drepturile fundamentale şi cele mai vizibile drepturi acordate cetăţenilor Uniunii Europene. În spaţiul Schengen, este posibil acum să circuli liber fără controale la frontieră. Aceasta constituie o mare schimbare în comparaţie cu vremurile în care Europa era despărţită prin puncte de frontieră în care controalele, câteodată exagerate, constituiau o regulă, fără a mai menţiona imposibilitatea cetăţenilor din Europa de Est de a trece cortina de fier fără a-şi risca viaţa.

În prezent, acest spaţiu cuprinde 25 de state membre. România şi Bulgaria ar trebui să adere în curând la acest cerc, cel puţin aşa sper. Aceste două ţări au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007. Luând în considerare rezultatele evaluărilor şi vizitelor făcute de echipele de experţi, sunt pe deplin în favoarea aderării cu drepturi depline a acestor două state membre la spaţiul Schengen, chiar dacă anumite probleme nu sunt încă rezolvate şi vor necesita o monitorizare. În orice caz, aş adăuga că ar fi regretabil dacă s-ar impune pe parcurs noi condiţii, care erau necunoscute în momentul depunerii cererii şi efectuării evaluării.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Se pare că România şi Bulgaria au dovedit că sunt pregătite, într-o măsură suficientă, să îndeplinească acquis-ul Schengen. În raportul referitor la extinderea spaţiului Schengen elaborat de Carlos Coelho există multe probleme nerezolvate. Din premisele rapoartelor misiunilor de evaluare şi rezultatele repetatelor vizite de evaluare, am ajuns la concluzia că există zone separate care necesită o monitorizare constantă. Raportul, care nu a fost adoptat încă, reprezintă concluzia unor vizite repetate a misiunii de evaluare în legătură cu frontiera externă a Bulgariei. Este evident, aşadar, că triunghiul Bulgaria-România-Grecia este una dintre regiunile cele mai sensibile din punctul de vedere al migraţiei ilegale şi aceasta impune ca Bulgaria să pregătească măsuri suplimentare pentru a rezista presiunii migraţiei. Cred că raportul ar trebui acceptat. Am votat pentru.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. − Am votat în favoarea raportului Coehlo privind aplicarea acquis-ului Schengen în cazul României şi Bulgariei şi salut realismul şi buna-credinţă a tuturor colegilor care au votat, de asemenea, în favoarea acestui raport.

România şi Bulgaria au îndeplinit condiţiile tehnice privind aderarea la spaţiul Schengen, iar acesta trebuie să fie singurul criteriu avut în vedere în adoptarea acestei decizii. România şi Bulgaria au demonstrat capacitatea de a adopta legislaţia internă necesară şi de a-şi securiza frontierele. De asemenea, progrese importante au fost realizate în domeniul combaterii corupţiei - un subiect care într-un mod abuziv şi exagerat a fost adesea asociat cu aderarea la spaţiul Schengen.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Astăzi, Parlamentul European a adoptat rezoluţia referitoare la aplicarea Bulgariei şi României a prevederilor acquis-ului Schengen. Aceste ţări care au aderat la Uniunea Europeană în 2007 au adoptat doar unele dintre prevederile referitoare la spaţiul Schengen şi, de atunci, le-au aplicat pe acestea în cadrul acestei sfere limitate de aplicare. Consecinţa acestei situaţii este că de-a lungul frontierelor acestor ţări încă se mai fac controale la frontieră.

În momentul în care au aderat la UE, aceste două ţări nu erau pregătite să adopte în întregime pachetul Schengen şi, de aceea, au trebuit să-şi reformeze şi extindă controalele poliţieneşti şi de frontieră. Suplimentar, porţiunea de frontieră dintre Bulgaria, Turcia şi Grecia, care constituie una dintre cele mai vulnerabile frontiere externe ale UE din punctul de vedere al migraţiei ilegale, reprezintă o problemă foarte importantă. De la aderarea la UE, Bulgaria şi România au luat numeroase măsuri menite să-şi pregătească şi protejeze în mod corespunzător frontierele. În toată această perioadă, grupul de lucru pentru evaluarea Schengen a făcut inspecţii şi verificări sistematice care au arătat acum că ambele ţări sunt suficient de bine pregătite să aplice în mod satisfăcător prevederile acquis-ului Schengen.

  Rolandas Paksas (EFD), în scris. – (LT) Abolirea controlului la frontiera internă este deosebit de importantă pentru întreaga Uniune Europeană şi, individual, pentru fiecare stat membru. Pentru ca spaţiul Schengen să poată funcţiona eficient şi pentru atingerea scopurilor stabilite, este necesar să se asigure că abolirea controalelor la frontieră nu are consecinţe negative, în special în ceea ce priveşte migraţia ilegală. Fiecare ţară care ţinteşte să adere la spaţiul Schengen trebuie să îndeplinească, fără excepţie, toate condiţiile acquis-ului Schengen referitoare la protecţia datelor, Sistemul de informaţii Schengen, frontierele aeriene, terestre şi maritime, cooperarea poliţienească şi vizele. Suplimentar, este foarte important să se asigure că fiecare stat membru are controale stricte şi eficiente la frontierele externe. Cred că România şi Bulgaria vor putea să devină în curând membri deplini, capabili să aplice toate prevederile acquis-ului Schengen. În momentul de faţă trebuie acordată a atenţie deosebită Bulgariei, deoarece această ţară, la fel ca şi Turcia şi Grecia, este situată la frontierele externe ale UE. Este locul cel mai sensibil şi fragil din UE. Când ele vor deveni membri cu drepturi depline ale spaţiului Schengen, este necesar ca Bulgaria şi România să fie pregătite în mod corespunzător pentru a face faţă unor afluxuri ridicate de migraţie, să poată implementa în mod adecvat şi eficient măsuri de combatere a migraţiei ilegale şi să garanteze buna funcţionare a mecanismelor de control al frontierei externe.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. În urma examinării atente, comisia UE responsabilă în acest sens a recunoscut că aceste ţări au îndeplinit toate criteriile pentru apartenenţa lor la spaţiul Schengen: ele oferă garanţii suficiente în ceea ce priveşte protecţia frontierelor naţionale terestre, maritime şi aeriene, stăpânesc Sistemul de informaţii Schengen pentru schimbul de date şi asigură o protecţie de încredere a datelor. Grupul meu consideră că în acest moment ar fi greşită introducerea unor noi criterii pentru a dobândi calitatea de membru, deoarece aceasta ar însemna aplicare de standarde duble pentru aceste ţări. Dificultăţile cu care se confruntă încă România şi Bulgaria, criminalitatea organizată şi corupţia, constituie fără îndoială acuzaţii serioase împotriva guvernelor acestor ţări care ar trebui să lupte mai eficient împotriva acestor fenomene. În orice caz, după părerea mea, închiderea porţilor Schengen pentru România şi Bulgaria nu ar trebui să pedepsească cetăţenii cinstiţi care ar suferi cel mai mult dacă ar pierde posibilitatea de a călători liber prin Europa.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) În contextul libertăţii de circulaţie a cetăţenilor europeni în Uniunea Europeană, cred că aderarea Bulgariei şi României la acquis-ul Schengen constituie un important pas înainte şi, de aceea, am votat în favoarea punerii în aplicare a prevederilor relevante. Cred, de asemenea, că, deşi ambele ţări au depus eforturi mari pentru libertatea de circulaţie a cetăţenilor lor în Europa, ele ar trebui în orice caz să continue să-şi alinieze regulamentele şi controalele la standardele europene dată fiind natura sensibilă a frontierei răsăritene a Europei din Balcani.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Am votat astăzi în favoarea avizului Parlamentului European în legătură cu aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului Schengen în Republica Bulgaria şi România. Aceasta constituie o abordare echilibrată, deoarece avizul recunoaşte progresul făcut de aceste două ţări în legătură cu criteriile care trebuie să fie îndeplinite pentru integrarea în spaţiul Schengen (controlul frontierelor terestre, maritime şi aeriene, vizele, cooperarea poliţienească, disponibilitatea în ceea ce priveşte conectarea la şi utilizarea Sistemului de informaţii Schengen şi protecţia datelor), dar necesită, de asemenea, rapoarte regulate asupra progresului înregistrat în legătură cu anumite probleme care sunt considerate ca fiind nerezolvate. În acest fel, Parlamentul a dat undă verde integrării celor două ţări în spaţiul Schengen şi drepturilor egale pentru cetăţenii lor care în trecut nu se bucurau de dreptul liberei circulaţii. Credem că mesajul Parlamentului European va constitui o călăuză şi că în Consiliu se va realiza unanimitatea, astfel încât să se poată lua o decizie finală.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Îl felicit pe colegul meu, dl Coelho, pentru munca lui excelentă în legătură cu acest raport asupra proiectului de decizie a Consiliului în legătură cu aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului Schengen în Republica Bulgaria şi România. România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen în momentul în care au aderat la UE în 2007. Raportul arată că respectarea condiţiilor necesare pentru aplicarea acquis-ului în discuţie, respectiv protecţia datelor, Sistemul de informaţii Schengen (SIS), frontierele aeriene, terestre, maritime, cooperarea poliţienească şi vizele, a fost evaluată la faţa locului, iar progresul în punerea în aplicare a măsurilor destinate abolirii controalelor la frontierele interne ale acestor state membre a fost confirmat in situ. Conform raportorului şi raportorilor alternativi care au monitorizat acest proces, problemele nerezolvate, care vor necesita rapoarte şi monitorizări regulate în viitor, nu constituie un obstacol pentru aderarea cu drepturi depline a acestor două state membre la spaţiul Schengen. Din aceste motive, sprijin decizia de a deschide frontierele acestor state membre. Am votat pentru acest raport şi le urez Bulgariei şi României bun venit în spaţiul Schengen.

  Vincent Peillon (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dlui Coelho care propune aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen. Aceasta constituie una dintre cele mai mari realizări ale procesului de integrare europeană. Aderarea unui stat nou este condiţionată de respectarea strictă a criteriilor Acordului Schengen. În cazul Bulgariei şi României, Comisia pentru libertăţi civile a Parlamentului European, la fel ca şi Comisia Europeană, a ajuns, în urma evaluării, la concluzia că aceste state îndeplinesc în totalitate condiţiile stabilite. Drept urmare, nu mai există niciun motiv să nu se poată integra în această zonă a libertăţii de circulaţie. Aş considera inacceptabil ca anumite state, sub pretexte false şi motivate de calcule politice interne, să continue să se opună aderării. Acquis-ul comunitar nu ar trebui privit ca un sistem à la carte în care statele membre pot adopta sau suspenda prevederi după cum dictează circumstanţele. De aceea, fac un apel solemn la Consiliu să confirme progresele făcute de Bulgaria şi România şi să le admită în spaţiul Schengen.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Având în vedere rezultatele evaluărilor şi ale vizitelor suplimentare întreprinse de echipele de experţi, reiese că România este în măsură să pună în aplicare pe deplin acquis-ul Schengen, iar toate punctele cărora trebuia să li se acorde o atenţie specială sau care necesitau o reexaminare au fost soluţionate (îmbunătăţirea evaluării riscurilor, actualizarea elementelor de securizare a clădirilor, îmbunătăţirea procesului de depunere şi prelucrare a cererilor de vize etc.), aceasta putând fi considerată, în anumite aspecte, drept un exemplu de cele mai bune practici.

Potrivit rapoartelor de evaluare, România a dovedit că este suficient de pregătită să aplice în mod satisfăcător atât dispoziţiile care nu se referă la SIS, cât şi pe cele referitoare la SIS, din cadrul acquis-ului Schengen. Au fost îndeplinite condiţiile prealabile adoptării de către Consiliu a deciziei la care se face trimitere la articolul 4 alineatul (2) din Actul de aderare, permiţând eliminarea controalelor interne la frontierele aeriene, terestre şi maritime. Astfel, eliminarea controalelor la frontierele interne necesită un nivel ridicat de încredere reciprocă între statele membre în ceea ce priveşte existenţa unor controale eficace la frontierele externe, securitatea spaţiului Schengen depinzând de stricteţea şi eficacitatea cu care fiecare stat membru efectuează controale la frontierele sale externe.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport, deoarece aplicarea integrală a acordului Schengen în Bulgaria şi România înseamnă cu siguranţă abolirea controalelor la frontieră şi pentru aceste ţări. În vremuri în care unele guverne îndrăznesc să sugereze restabilirea controalelor la frontierele interne este chiar mai important să demonstrăm sprijinul nostru pentru extinderea a ceea ce astăzi reprezintă una dintre cele mai de seamă realizări ale Uniunii Europene. Aplicarea integrală în aceste ţări constituie, de asemenea, o problemă de egalitate şi nediscriminare în cadrul Europei, deoarece excluderea acestor două ţări ar transmite un semnal foarte negativ populaţiilor lor care sunt nerăbdătoare să se alăture spaţiului de liberă circulaţie. Din acest motiv, este important să acordăm un larg sprijin acestei etape.

  Fiorello Provera (EFD), în scris. – (IT) Regiunea balcanică este una dintre cele mai sensibile zone ale frontierelor externe ale UE în ceea ce priveşte migraţia ilegală. Acest fenomen are o mare importanţă şi are repercusiuni asupra vieţii de zi cu zi a multora dintre cetăţenii noştri, exacerbând nesiguranţa cu care se confruntă. Înainte de a putea lua în considerare posibila admitere a Bulgariei şi României în spaţiul Schengen vor trebui elaborate planuri speciale şi detaliate pentru a stăpâni presiunea migraţiei. Suplimentar, îmbunătăţirea controalelor la frontierele externe trebuie să se combine cu combaterea corupţiei autorităţilor locale. Am votat împotriva acestei măsuri din motivele menţionate şi pentru a proteja mai bine cetăţenii noştri de imigraţia ilegală.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Aderarea la acquis-ul Schengen implică necesitatea de a corespunde diverselor proceduri de evaluare: ţările candidate trebuie să îndeplinească o serie de condiţii în scopul de a fi admise în zona de liberă circulaţie, care în momentul de faţă acoperă 25 ţări şi 400 milioane de europeni. Acest raport evaluează poziţia Bulgariei şi României, subliniind, pe de o parte, faptul că Bulgaria urmează cele mai bune practici în diferite activităţi şi, pe de altă parte, eforturile depuse de România în ceea ce priveşte deficienţele care au fost identificate. În concluzie, în timp ce aş sublinia necesitatea de a rezolva anumite probleme, evaluarea acestor două state membre este în general pozitivă.

  Britta Reimers (ALDE), în scris. – (DE) Delegaţia Partidului Liber Democrat german în Parlamentul European presupune că includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen va ameliora în continuare libertatea de circulaţie în UE. Acum când ambele state membre au obţinut rezultate pozitive ale evaluării în toate domeniile verificării Schengen, nu ar mai trebui să existe obstacole pentru a amâna din nou includerea. Fără nicio îndoială că securizarea tehnică a frontierelor nu le va face în mod automat sigure, atâta timp cât persistă problemele legate de combaterea corupţiei în sistemul de justiţie şi de poliţie.

Chiar şi statele membre care sunt deja în spaţiul Schengen trebuie să facă faţă acestei provocări. Din acest motiv, delegaţia Partidului Liber Democrat german este de părere că criteriilor cum ar fi lupta împotriva corupţiei trebuie să li se acorde o mai mare atenţie în evaluarea mecanismului Schengen, iar orice infracţiune trebuie pedepsită în mod corespunzător.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Sprijinim aderarea Bulgariei şi României sub rezerva îndeplinirii tuturor condiţiilor (după cum şi este cazul, conform avizului experţilor).

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) În conformitate cu articolul 4, aliniatul (2) din Actul de aderare al României şi Bulgariei la acquis-ul Schengen, condiţia prealabilă de abolire a controalelor la frontierele interne cu aceste ţări o reprezintă verificarea îndeplinirii cerinţelor Schengen. Deoarece atât România, cât şi Bulgaria au dovedit că sunt pregătite suficient pentru a aplica prevederile acquis-ului Schengen într-un mod satisfăcător, ambele state membre ar trebui să devină membre cu drepturi depline ale acestei zone. În orice caz, aş dori să subliniez importanţa controalelor riguroase la frontierele externe în scopul securităţii interne. Fiind situată într-o zonă sensibilă în ceea ce priveşte migraţia ilegală, Bulgaria ar trebui să adopte măsuri suplimentare pentru a răspunde unei posibile creşteri a presiunii migraţiei la frontierele ei.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Zona Bulgaria-Turcia-Grecia este una dintre cele mai sensibile părţi ale frontierelor externe ale Uniunii Europene sub aspectul migraţiei ilegale. Nu sunt de acord cu raportorul, dl Coelho, în legătură cu faptul că admiterea Republicii Bulgaria şi României în spaţiul Schengen nu poate fi realizată pe termen scurt din cauza dificultăţilor din domeniul echipamentului, realizării controalelor la frontieră, pregătirea personalului şi obligaţia referitoare la schimbul de informaţii.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – (EL) România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen atunci când au aderat la UE în anul 2007. Integrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen este acceptabilă, cu condiţia ca ele să îndeplinească anumite cerinţe tehnice specificate în procedura relevantă. După cum subliniază în mod just raportorul, aderarea Bulgariei la Acordul Schengen ar trebui urmată de un plan special de combatere a imigraţiei ilegale. Este necesară cooperarea în problema administrării frontierei terestre. În anul 2010, un număr de 47 000 de emigranţi au fost arestaţi de-a lungul frontierei dintre Grecia şi Turcia, în timp ce treceau pe malul grecesc al râului Evros, care marchează graniţa dintre Grecia şi Turcia. Acest număr reprezintă 90 % din totalul înregistrat în Europa în acel an. În acest context, salut propunerea raportorului de elaborare a unui plan special în momentul în care Bulgaria aderă la spaţiul Schengen, care să conţină acţiuni în această direcţie şi o abordare comună între Grecia, Turcia şi Bulgaria, astfel încât să poată face faţă la ceea ce ar putea fi o creştere majoră a afluxului de imigraţie.

  Søren Bo Søndergaard (GUE/NGL), în scris. – (DA) Am votat împotriva faptului ca Bulgaria şi România să devină acum membre cu drepturi depline în cadrul cooperării Schengen. Problema referitoare la acordarea de către Bulgaria a accesului poliţiei sale militare la informaţiile din evidenţele Schengen demonstrează că există probleme cu acele părţi din Schengen în care aceste ţări sunt deja incluse. Există, de asemenea, probleme cu corupţia şi crima organizată. Europol subliniază că admiterea cu drepturi depline a Bulgariei şi României în cooperarea Schengen va garanta un acces mai uşor în UE a grupurilor criminale din Balcani şi fosta Uniune Sovietică. Până când aceste probleme nu vor fi rezolvate, admiterea cu drepturi depline a Bulgariei şi României va sprijini corupţia şi criminalitatea transfrontalieră, dând totodată anumitor forţe posibilitatea pe care o aşteptau de a cere o monitorizare sporită şi subminând statul de drept.

  Bogusław Sonik (PPE), în scris. – (PL) Într-o vreme în care din ce în ce mai mulţi oameni vorbesc despre o criză de încredere în Uniunea Europeană, faptul că majoritatea covârşitoare a deputaţilor în Parlamentul European sprijină avizul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne ar trebui să ne confirme că ideea de integrare europeană continuă să rămână relevantă. Faptul că Bulgaria şi România au frontiere externe la UE nu ar trebui privit ca o barieră care să le împiedice să adere la spaţiul Schengen. Criteriile pentru aderarea la acest spaţiu au fost stabilite în scopul de a asigura cel mai înalt nivel posibil de securitate. Experţii au confirmat că au fost adoptate standardele tehnice adecvate. Ţările au îndeplinit cerinţele care le-au fost impuse într-o măsură care face posibilă abolirea controalelor la frontiera cu restul statelor membre ale UE. Ar trebui subliniat faptul că, aşa cum a fost cazul pentru ţara mea, aderarea la spaţiul Schengen nu înseamnă că România şi Bulgaria nu mai au nimic de făcut în ceea ce priveşte punerea în aplicare integrală a instrumentului de cooperare. Ambele ţări vor avea mult de muncit în scopul de a institui bune practici de lucru.

Exemplul Poloniei arată în mod clar că noile state membre sunt capabile să îndeplinească în mod eficient cerinţele Schengen. În opinia Comisiei pentru libertăţi civice, justiţie şi afaceri interne, avem şansa de a pune în aplicare următoarea etapă a proiectului politic cunoscut ca zona libertăţii, securităţii şi justiţiei, cu condiţia ca instituţiile europene să facă o monitorizare corespunzătoare. Parlamentul European ar trebui să joace un rol cheie în acest proces şi el trebuie să fie ţinut la curent cu situaţia din Bulgaria şi România.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Salut acest raport care propune aplicarea în Bulgaria şi România a prevederilor acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de informaţii Schengen. Sunt, de asemenea, încântată de faptul că acest raport conţine garanţii pentru protecţia datelor.

  Michèle Striffler (PPE), în scris. – (FR) Astăzi, Parlamentul a aprobat raportul elaborat de către dl Coelho în legătură cu aplicarea integrală în Bulgaria şi România a prevederilor acquis-ului Schengen. Acest raport urmează evaluările făcute sub auspiciile grupului de lucru al Consiliului pentru evaluarea Schengen.

Evaluările nu au identificat niciun fel de obstacole pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Deschiderea frontierelor a fost una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene. De aceea sunt încântată că acest Parlament a votat în favoarea aderării acestor două noi state la spaţiul Schengen. Este necesar ca Consiliul să fie realist acum şi să dovedească solidaritate prin acordarea aprobării unanime.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Crearea spaţiului Schengen datează din 1985 şi în prezent include un teritoriu cu 42 673 km de frontiere maritime externe şi 7721 km de frontiere terestre, care cuprinde 400 de milioane de europeni. Acordul Schengen conţine în prezent 25 de state membre, asigurând o zonă de liberă circulaţie a oamenilor prin îndepărtarea controalelor sistematice la frontierele interne şi crearea unei singure frontiere comune. În scopul de a realiza pe deplin acest acord s-au constituit reguli comune, referitoare la, inter alia, controalele de-a lungul întregii frontiere externe, politica comună asupra vizelor, cooperarea în domeniul poliţienesc şi judiciar, şi s-a creat Sistemul de informaţii Schengen (SIS). Acest raport se referă la aderarea Bulgariei şi României la acquis-ul Schengen şi, în urma vizitelor de evaluare şi a raportului final, concluzionează că ambele ţări sunt pregătite pentru aderarea cu drepturi depline. În orice caz, unele probleme rămân nerezolvate, în special necesitatea de a elabora un plan pentru a combate posibila presiune din partea migraţiei ilegale. De aceea sunt de acord cu raportorul că este necesar ca statele membre în discuţie să informeze Parlamentul şi Consiliul în termen de şase luni, cu începere de la data intrării în vigoare a acestei decizii, asupra punerii în aplicare a acestor măsuri suplimentare şi a progresului în legătură cu neajunsurile identificate.

  Alexandra Thein (ALDE), în scris. – (DE) Delegaţia Partidului Liber Democrat german în Parlamentul European presupune că includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen va ameliora în continuare libertatea de circulaţie în UE. Acum când ambele state membre au obţinut rezultate pozitive ale evaluării în toate domeniile verificării Schengen, nu ar mai trebui să existe obstacole pentru a amâna din nou includerea. Fără nicio îndoială că securizarea tehnică a graniţelor nu le va face în mod automat sigure atâta timp cât persistă problemele legate de combaterea corupţiei în sistemul de justiţie şi de poliţie. Chiar şi statele membre care sunt deja în spaţiul Schengen trebuie să facă faţă acestei provocări. Din acest motiv, delegaţia Partidului Liber Democrat german este de părere că criteriilor cum ar fi lupta împotriva corupţiei trebuie să li se acorde o mai mare atenţie în evaluarea mecanismului Schengen, iar orice infracţiune trebuie pedepsită în mod corespunzător.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D), în scris. − În 2007, când au aderat la UE, România şi Bulgaria au adoptat acquis-ul Schengen. În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Actul de aderare, « verificarea, prin intermediul procedurilor de evaluare, a îndeplinirii de către noile state membre a condiţiilor necesare pentru aplicarea tuturor părţilor acquis-ului Schengen (protecţia datelor, SIS, frontierele aeriene, frontierele terestre, frontierele maritime, cooperarea poliţienească şi vizele) condiţionează în prealabil adoptarea unei decizii a Consiliului de abolire a controalelor la frontierele interne cu statele membre respective ». Conform rapoartelor de evaluare întocmite de experţi, atât România, cât şi Bulgaria au dovedit că sunt pregătite să aplice în mod satisfăcător dispoziţiile acquis-ului Schengen. De aceea, solicitam Consiliului sa aprobe intrarea României si Bulgariei in spaţiul Schengen. Uniunea trebuie sa aplice aceleaşi criterii tuturor statelor membre, inclusiv in ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen. Mecanismul de cooperare si verificare pe justiţie nu face parte din criteriile de aderare la spaţiul Schengen si nu poate fi invocat in contextul aderării României si Bulgariei la spaţiul Schengen. Întrucât Romania si Bulgaria întrunesc condiţiile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen, in numele cetăţenilor romani si bulgari, cetăţeni europeni, solicitam Consiliului sa aprobe aderarea României si Bulgariei la spaţiul Schengen.

  Rafał Trzaskowski (PPE), în scris. – (PL) Bulgaria şi România ar trebui să adere la spaţiul Schengen, deoarece ambele ţări sunt pregătite să facă acest lucru, iar obiecţiile anumitor state membre sunt nefondate.

  Niki Tzavela (EFD), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului asupra integrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, deoarece ambele ţări au îndeplinit criteriile tehnice în discuţie. În orice caz, vor trebui să se ia măsuri suplimentare de către Bulgaria în cooperare cu Grecia şi Turcia pentru a răspunde problemei imigraţiei ilegale.

  Geoffrey Van Orden (ECR), în scris. – În calitate de prieten al Bulgariei, deşi unul critic, aş dori să fac tot ceea ce îmi stă în putere pentru a sprijini progresul acelei ţări, dar nu în detrimentul bunăstării propriei mele ţări. Din acest motiv mă abţin de la vot. De la aderarea Bulgariei la UE la data de 1 ianuarie 2007, s-au menţinut punctele slabe din domeniul reformei juridice şi al combaterii corupţiei şi crimei organizate. Autorităţile bulgare şi-au asumat realizarea unei îmbunătăţiri radicale. UE a instituit un mecanism de cooperare şi verificare pentru a ajuta Bulgaria şi a verifica progresul făcut în raport cu şase puncte de reper. Ameliorarea a fost descurajant de înceată. În cel mai recent raport asupra acestor probleme (februarie 2011), Comisia a declarat că Bulgaria trebuie să-şi îmbunătăţească în continuare modul în care sunt structurate şi conduse organele judiciare, poliţieneşti şi de anchetă şi modul în care acestea cooperează. În orice caz, în Consiliu, cele 27 de guverne au concluzionat, poate în mod surprinzător, că Bulgaria a îndeplinit condiţiile pentru Schengen, un sistem care este el însuşi pus sub semnul întrebării în acest moment. Regatul Unit rămâne, desigur, în afara spaţiului Schengen.

  Iuliu Winkler (PPE), în scris. − Salut majoritatea de peste 80 % cu care PE a votat pentru adoptarea Raportului cu privire la îndeplinirea aquis-ului Schengen de către România şi Bulgaria. Acest vot reprezintă un semnal politic puternic. Opinia PE este că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru a adera la spaţiul Schengen.

Conform poziţiei UDMR (PPE, RO), România şi Bulgaria trebuie să primească o perspectivă concretă în 2011 de accedere la spaţiul de liberă circulaţie. Cred că regulile nu trebuie schimbate în timpul jocului, iar decizia asupra aderării la spaţiul Schengen trebuie să ţină cont de realizările în baza Acordului Schengen şi nu de evaluări politice. Situaţia creată în jurul accederii României şi Bulgariei la spaţiul Schengen denotă slăbirea solidarităţii în interiorul UE.

Faptul că există state membre care sunt gata să renunţe la una dintre libertăţile care stau la baza construcţiei europene, libertatea de circulaţie, este un semnal de alarmă şi în acelaşi timp este un răspuns greşit la tensiunile generate de criza economică şi la consecinţele de ordin social ale acesteia. UDMR crede că avem nevoie de o Europă puternică care se poate materializa prin mai multă solidaritate şi prin respingerea fermă a protecţionismului intern şi a populismului.

  Iva Zanicchi (PPE), în scris. – (IT) În pofida faptului că am câteva îndoieli în legătură cu amploarea excesivă a textului, care intră în concurenţă cu ambiţiile Strategiei Europa 2020, cred că obiectivele rezoluţiei sunt cât se poate de bine venite. De aceea am votat în favoarea raportului dlui Coelho asupra verificării condiţiilor necesare pentru aplicarea acquis-ului Schengen, care constituie o condiţie prealabilă pentru abolirea controlului la frontierele interne cu Bulgaria şi România.

Raport: Alexander Graf Lambsdorff (A7-0189/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Acest raport va fi adoptat în pofida controversei din grupul de lucru al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European asupra amendamentului în legătură cu problema nucleară şi amendamentul Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) de înlocuire a punctului referitor la membrii suplimentari permanenţi în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Trebuie să existe o modificare substanţială a ordinii internaţionale, astfel încât UE să-şi poată depăşi mai uşor provocările utilizând acţiunea globală concertată. Aş atrage, de asemenea, atenţia asupra faptului că, în conformitate cu articolul 21 din Tratat, UE este angajată formal faţă de multilateralismul activ şi în special faţă de rolul ONU.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluţii nu doar datorită importanţei celei de a 66-a sesiuni a Adunării Generale a ONU care urmează, ci şi datorită faptului că este de o importanţă vitală ca UE să intensifice cooperarea şi coordonarea în acest organism şi în toate organismele ONU. Articolul 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană stipulează în mod clar că statele membre îşi vor coordona acţiunile în organizaţiile internaţionale şi că statele membre care sunt de asemenea membre ale Consiliului de Securitate al ONU vor acţiona concertat şi în exercitarea funcţiilor lor vor apăra poziţia şi interesele Uniunii Europene. Până acum, cooperarea nu a fost exemplară în Adunarea Generală a ONU. Ea nu a fost exemplară nici în Consiliul de Securitate al ONU. După cum bine ştim, statele membre care aparţin Consiliului de Securitate al ONU (Franţa, Regatul Unit şi Germania) nu au acţionat concertat şi nu au prezentat o singură poziţie faţă de intervenţia militară în Libia, în special în cazul votului asupra Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU. Aş face, de aceea, un apel la statele membre ale UE pentru a urmări o poziţie comună asupra problemelor vitale pentru pacea şi securitatea internaţională, în special în domeniile în care există deja un larg consens internaţional.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Într-o lume aflată în rapidă schimbare, Uniunea Europeană se confruntă cu numeroase provocări care reclamă un răspuns internaţional concertat. Toate aceste transformări substanţiale determină Uniunea Europeană să se angajeze activ alături de ceilalţi parteneri în vederea promovării unor soluţii eficiente la problemele care afectează atât cetăţenii europeni, cât şi întreaga omenire. Uniunea Europeană este cel mai mare furnizor mondial de ajutor pentru dezvoltare şi partenerul principal al Organizaţiei Naţiunilor Unite în eforturile acesteia la nivelul activităţii sale. Uniunea Europeană trebuie să joace un rol proactiv în construirea unei Organizaţii a Naţiunilor Unite care contribuie în mod eficient la soluţiile globale, la pace şi securitate, la democraţie şi la o ordine internaţională bazată pe statul de drept. În conformitate cu articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea Europeană este angajată în mod formal la un multilateralism eficient care are în centru o Organizaţie a Naţiunilor Unite puternică, vitală pentru abordarea provocărilor globale.

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. – (IT) Suntem în prezent martorii unor schimbări radicale ale ordinii internaţionale. Faţă de aceste schimbări, Uniunea Europeană nu mai poate rămâne doar în rolul de spectator. Sunt de părere că Uniunea Europeană ar trebui să considere aceasta ca un punct de plecare şi să-şi asume un rol activ adevărat în a trata atât cu puterile lumii actuale, cât şi ale celei în curs de formare, scuturându-se odată pentru totdeauna de reputaţia ei de nanism politic în ceea ce priveşte politica internaţională. În acelaşi sens, sunt de acord cu necesitatea exprimată de propunerea dlui Lambsdorff ca statele membre să exercite presiune în timpul discuţiilor pentru a reforma Consiliul de Securitate al ONU în scopul de a obţine un loc permanent pentru Uniunea Europeană. Prin întărirea rolului Uniunii Europene în Organizaţia Naţiunilor Unite, vom reuşi să asigurăm preluarea de către UE a unui rol conducător în afacerile regionale şi globale. În caz contrar, va trebui să facem faţă în continuare lipsei permanente de coordonare a intereselor statelor membre pe scena internaţională.

  Pino Arlacchi (S&D), în scris. – Susţin pe deplin tema principală a acestui raport. El face apel la un rol lărgit al UE în sistemul ONU, luând în considerare modificările instituţionale aduse de Tratatul de la Lisabona. Votul de astăzi vine în urma unui succes relevant al UE în ONU: adoptarea unui set de modalităţi care acordă delegaţiei UE în Adunarea Generală a ONU dreptul de a face intervenţii, precum şi dreptul de răspuns şi capacitatea de a prezenta propuneri şi amendamente orale.

Aceste îmbunătăţiri reflectă o realitate clară: UE şi statele membre sunt cei mai mari contribuitori financiari la sistemul ONU, fondurile acordate de UE se ridică la 38 % din bugetul regulat al ONU, peste două cincimi din operaţiile de menţinere a păcii ale ONU şi aproape o jumătate din contribuţiile la fondurile şi programele ONU. Mai mult, în pofida tuturor limitărilor sale, UE este un actor global major a cărui pondere trebuie recunoscută în mod corespunzător la toate nivelele.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am susţinut raportul lui Alexander Graf Lambsdorff deoarece sunt de părere că trebuie să încurajăm o mai mare coeziune între poziţiile statelor membre şi să ne mărim capacitatea de a negocia cu grupurile regionale. Este apoi o problemă de îmbunătăţire a eficienţei şi transparenţei ONU şi de dezvoltare a administrării resurselor ei financiare. Sunt convinsă că reformarea metodelor de lucru şi a componenţei Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite este necesară pe termen mediu.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Avem de-a face cu o transformare majoră a ordinii mondiale, care provoacă Uniunea Europeană să se angajeze mai activ în relaţiile cu puterile lumii actuale şi ale celei în curs de formare şi cu alţi parteneri bilaterali şi multilaterali în scopul de a promova soluţii eficiente la problemele care afectează atât cetăţenii UE, cât şi lumea în general. În conformitate cu articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană, UE este angajată formal faţă de un multilateralism efectiv având în centrul său o Organizaţie a Naţiunilor Unite puternică, multilateralism care este esenţial pentru abordarea provocărilor globale, cum ar fi schimbările climatice şi degradarea mediului, universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului, reducerea sărăciei şi asigurarea dezvoltării pentru toţi, consecinţele schimbărilor demografice şi migraţiei şi criminalitatea organizată internaţională. Sunt de acord că UE ar trebui să joace un rol activ în realizarea unei Organizaţii a Naţiunilor Unite care să poată contribui eficient la soluţii globale, pace şi securitate, democraţie şi o ordine mondială bazată pe principiile statului de drept.

  Elena Băsescu (PPE), în scris. − Am votat pentru raportul redactat de colegul Lambsdorff deoarece consider că UE îşi creează în acest moment o nouă identitate pe scena internaţională. Vă reamintesc cooperarea îndelungată dintre cele două organizaţii internaţionale, precum şi implicarea UE în numeroase proiecte iniţiate de ONU. Aici menţionez angajamentul asumat de liderii europeni în scopul atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Eradicarea sărăciei la nivel global se numără acum printre priorităţile politicii externe a Uniunii. Salut iniţiativa de a consolida colaborarea în domeniul stabilizării zonelor de criză şi a elaborării unor noi norme de siguranţă a centralelor nucleare. Evoluţia evenimentelor din Japonia demonstrează necesitatea acestui parteneriat. În perspectiva mişcărilor sociale din zona Mediteranei, consider că o acţiune coordonată a UE şi ONU ar garanta o tranziţie democratică paşnică. În acest sens, intensificarea relaţiilor cu organizaţiile regionale este binevenită.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Susţin această propunere pentru o recomandare a Parlamentului European către Consiliu în legătură cu următoarea sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Propunerea subliniază faptul că Uniunea Europeană şi Naţiunile Unite împărtăşesc un angajament comun în promovarea democraţiei, respectului pentru drepturile omului şi păcii în comunitatea internaţională. Propunerea arată că extinderea viitoare a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite în scopul de a include UE este un factor cheie pentru înfăptuirea eficientă a obiectivelor menţionate mai sus. Propunerea respinge cererea Germaniei de a ocupa potenţialul nou loc al UE în Naţiunile Unite în mod permanent şi în locul acesteia, include propunerea Italiei de a permite statelor membre să ocupe locul prin rotaţie în scopul de a respecta principiul demnităţii egale a tuturor statelor membre.

Cererea Germaniei a fost considerată ca o încercare de a impune autoritatea politică a Germaniei şi a blocului anglo-franco-german în interiorul şi exteriorul UE. În orice caz, adoptarea prin această propunere a poziţiei italiene confirmă faptul că posibila extindere a Consiliului de Securitate ar asigura şi Italiei şansa să-şi facă auzită vocea în afara UE asupra problemelor cruciale internaţionale. De acea am votat pentru.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Este important ca Europa să-şi reafirme acum angajamentul faţă de, şi cooperarea cu, mişcări internaţionale cum ar fi ONU. Atenţia acordată ONU de către Parlamentul European este cât se poate de importantă.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Vremurile pe care le trăim ne arată clar că este necesar să realizăm o legătură între statele membre şi Uniunea Europeană în cele mai diverse situaţi şi cazuri. Această coordonare este, de asemenea, foarte importantă în Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Aş spune chiar că este esenţial să ne asigurăm că interesul european şi valorile europene sunt apărate şi garantate în cadrul a ceea ce reprezintă cea mai cuprinzătoare şi hotărâtoare organizaţie internaţională.

Indiferent de modificările viitoare a modului în care Uniunea Europeană este reprezentată în ONU şi în Consiliul de securitate, o dezbatere care mai este încă deschisă, există o nevoie din ce în ce mai mare de a uni eforturile ţărilor europene astfel încât, alături de reprezentanţii din străinătate ai UE, să încurajăm o capacitate comună de intervenţie şi influenţă. Consultările regulate între ambasadorii statelor membre şi cei ai UE vor constitui un pas important pe această cale. Totodată, UE ar trebui să contribuie în a face ONU mai eficientă şi mai transparentă şi în a îmbunătăţi administrarea resurselor ei financiare. Crearea unei adunări parlamentare a ONU în cadrul sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite constituie o propunere importantă care merită să fie studiată şi dezbătută.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport al dlui Lambsdorff se referă la o propunere de recomandare a Parlamentului European adresată Consiliului pentru cea de a 66-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Transformarea actualei ordini internaţionale la nivel global prin conflicte în diverse părţi ale globului şi autodeterminarea multor popoare care au fost asuprite timp de decenii, sau chiar secole, fac ca viitoarea sesiune a Adunării Generale a ONU să fie neobişnuit de importantă. În conformitate cu articolele 21 şi 41 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Parlamentul European nu trebuie să dea greş în a beneficia de avantajul acestei sesiuni pentru a-şi impune poziţiile în legătură cu un număr de subiecte: nu în ultimul rând, rolul UE în sistemul ONU, UE şi guvernanţa globală, pacea, securitatea şi justiţia, dezvoltarea, drepturile omului, şi schimbările climatice. De aceea, sunt de acord cu propunerile menţionate mai sus ale raportorului, precum şi cu necesitatea de a încuraja o dezbatere asupra rolului parlamentelor şi adunărilor naţionale în sistemul ONU şi referitor la crearea unei adunări parlamentare a ONU.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Raportul sprijină acordarea unui loc Uniunii Europene în Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi a unui loc permanent în Consiliul de Securitate. S-a auzit în ultimul timp un număr de voci pledând pentru această idee, susţinută de amendamentele introduse de către Tratatul de la Lisabona, în mod specific, atribuirea „personalităţii juridice” pentru UE. Acestea sunt amendamente a căror legitimitatea am contestat-o întotdeauna. Această cerere, care contravine spiritului organizaţiei: o organizaţie de state şi nu de organizaţii suprastatale, nu este făcută cu intenţia de a face lucrările ONU mai democratice sau de a crea o nouă ordine mondială care este mai bună şi mai paşnică.

Alianţa UE cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi Statele Unite ale Americii pentru a se angaja în războaie şi a desfăşura acte de agresiune în ţări cum ar fi Libia, constituie o dovadă în acest sens. UE periclitează principiile fundamentale ale Cartei ONU, cum ar fi non-intervenţionismul în treburile interne ale statelor, respectarea suveranităţii şi independenţei lor şi recunoaşterea dreptului lor la dezvoltare. Suveranitatea vine de la popoare şi popoarele Europei nu au dat-o acestei UE care devine din ce în ce mai antisocială şi mai antidemocratică.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport prezintă din nou cererea inacceptabilă ca Uniunea Europeană să aibă un loc în Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi un loc permanent în Consiliul de Securitate ca urmare a antidemocraticului Tratat de la Lisabona şi „personalităţii juridice” dobândite în urma lui. Majoritatea din Parlamentul European nu face acest lucru cu intenţia de a face mai democratice lucrările ONU sau pentru realizarea unei ordini mondiale mai juste.

Cum poate UE care, în alianţă cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi cu Statele Unite ale Americii, promovează războiul şi încalcă legislaţia internaţională şi Carta ONU în Libia, să-şi aducă contribuţia la a face mai democratică ONU, sau la pacea şi progresul mondial? Cum poate contribui UE la neamestecul în treburile interne ale statelor şi respectarea suveranităţii şi independenţei lor şi a dreptului lor la dezvoltare, drepturi consacrate prin Carta ONU şi prin legislaţia internaţională, dacă, în parteneriat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), impune un program de agresiune fără precedent împotriva lucrătorilor şi poporului portughez şi de uzurpare a resurselor lui? Nu poate.

Suveranitatea vine de la popoare şi popoarele Europei nu au dat-o acestei UE care devine din ce în ce mai antisocială şi mai antidemocratică.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Uniunea Europeană ar trebui să joace un rol activ în dezvoltarea ONU, astfel încât să poată să-şi aducă eficient contribuţia la soluţii globale, pace, securitate, democraţie şi la ordinea internaţională bazată pe statul de drept. Este necesară susţinerea multilateralismului ca interes strategic primar al UE, precum şi consolidarea coeziunii şi vizibilităţii UE ca actor global în cadrul ONU. Transformarea în derulare a ordinii internaţionale aduce în faţa UE provocarea de a se concentra mai activ asupra puterilor mondiale existente şi în curs de formare şi a altor parteneriate bilaterale şi multilaterale, în scopul de a susţine efectiv soluţiile problemelor care afectează cetăţenii UE şi, în general, întreaga lume.

  Lorenzo Fontana (EFD), în scris. – (IT) Documentul în discuţie stabileşte priorităţile Uniunii Europene de abordat în Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Punctul cheie, care este în discuţie de ceva timp, este dezbaterea asupra reformării Consiliului de Securitate. Propunerea pentru un loc al Uniunii Europene care ar putea fi schimbat prin rotaţie între statele membre pare o idee excelentă. De aceea susţin raportul.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Susţin documentul deoarece pledează pentru multilateralismul efectiv ca şi preocupare strategică prioritară a Uniunii Europene şi consolidarea coerenţei şi vizibilităţii UE în calitate de actor global în ONU, inter alia, printr-o mai bună şi mai coordonată consultare internă în UE în legătură cu problemele ONU şi prin promovarea unei raze de acţiune mai mari într-o gamă vastă de probleme. El promovează, de asemenea, angajarea împreună cu partenerii strategici în sistemul ONU şi acordarea unei dimensiuni multilaterale parteneriatului strategic prin includerea problemelor globale pe agenda întrunirilor bilaterale şi multilaterale la nivel înalt ale UE, precum şi contribuţia la îmbunătăţirea eficienţei şi transparenţei ONU şi amplificarea administrării resurselor financiare ale ONU.

Suplimentar, abordează probleme importante, cum ar fi consolidarea rolului Curţii Penale Internaţionale şi sistemul de justiţie penală internaţională, promovând tragerea la răspundere, punând capăt impunităţii şi consolidând structurile de prevenire a crizei şi eficienţa lor în cadrul Programului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, în scopul de a transforma această organizaţie într-un conducător global în prevenirea şi ieşirea din criză. Acesta accentuează, de asemenea, necesitatea unei cooperări strânse între UE şi ONU în domeniul administrării crizelor civile şi militare, în special în operaţiunile de ajutor umanitar, şi necesitatea de reformare profundă a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), punând capăt funcţiei sale duble de monitorizare, cât şi de promovare a utilizării energiei nucleare şi de a limita responsabilităţile AIEA de a supraveghea industria energiei nucleare şi de a verifica conformitatea cu prevederile Tratatului de neproliferare nucleară, precum şi alte probleme importante, cu care sunt în mod fundamental de acord şi le susţin.

  Agnès Le Brun (PPE), în scris. – (FR) În perioada premergătoare celei de a 66-a sesiuni ordinare a Adunării Generale a ONU, Parlamentul European, ca de obicei, şi-a adresat recomandările Consiliului, reprezentat de statele membre, care sunt singurele membre cu drepturi depline ale organizaţiei. În orice caz, în acest an, Uniunea Europeană va putea să beneficieze de noul ei statut de „superobservator” care conferă drepturi speciale de a lua cuvântul în timpul sesiunilor. Am votat în favoarea acestei rezoluţii, deoarece ea este pe măsura noilor ambiţii ale Uniunii Europene la nivel internaţional. Tratatul de la Lisabona acordă UE noi prerogative, confirmă evoluţia capacităţii sale internaţionale şi pune la punct noi instrumente. În urma acestui act, Uniunea Europeană trebuie să utilizeze această nouă ambiţie în folosul multilateralismului efectiv, în centrul căruia valorile sale trebuie să-şi exercite forţa maximă de atracţie. El face, de asemenea, apel la întărirea guvernanţei globale în vremuri în care provocările globale necesită soluţii globale. În sfârşit, el se concentrează asupra temelor fundamentale, la a căror dezvoltare trebuie să contribuie Uniunea Europeană, după cum ne-a obişnuit: dezvoltare, drepturile omului şi schimbările climatice.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Schimbarea actuală a ordinii internaţionale determină Uniunea Europeană să depună un efort mai activ în relaţiile sale cu puterile mondiale şi cele care sunt în curs de formare, astfel încât să-şi poată asuma un rol activ în construirea unei ONU care poate aduce o contribuţie eficientă la soluţiile globale: pacea, securitatea, democraţia şi ordinea internaţională bazată pe statul de drept. Aceasta reprezintă un punct de pornire esenţial pentru abordarea schimbărilor climatice şi degradării mediului, universalităţii şi indivizibilităţii drepturilor omului, reducerea sărăciei şi dezvoltare pentru toţi, consecinţele modificărilor demografice, migraţia şi criminalitatea organizată internaţională.

Mulţumită Tratatului de la Lisabona, avem acum structuri permanente de reprezentare externă. Aceasta ne permite să ne asumăm un rol internaţional în acord cu statutul nostru economic de frunte şi să acţionăm în calitate de jucător global capabil să participe la asumarea răspunderii pentru securitatea mondială. Ne revine sarcina de a ne identifica în mod clar interesele şi obiectivele strategice pentru a putea acţiona eficient. Uniunea Europeană este cel mai mare furnizor de ajutor pentru dezvoltare din lume şi un partener major al ONU în situaţiile de criză şi post criză. De aceea, ne simţim obligaţi să promovăm multilateralismul efectiv drept preocupare strategică prioritară a Uniunii Europene şi să consolidăm coerenţa şi vizibilitatea UE ca jucător global.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) UE nu-şi poate uita rolul ca actor de prim rang pe scena mondială în orice privinţă. În această calitate, ea trebuie să-şi intensifice rolul în toate organizaţiile multilaterale şi în special în Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), în care rolul ei trebuie să fie din ce în ce mai activ în urma lansării Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE). Dat fiind că parteneriatele globale sunt esenţiale în realizarea obiectivelor globale identificate în comun, că UE este cel mai mare furnizor de ajutor pentru dezvoltare în lume şi un partener major al ONU în eforturile acesteia în direcţia tuturor celor trei piloni ai activităţii ei, inclusiv în situaţiile de criză şi post criză, şi că contribuţia statelor membre se ridică la 38 % din bugetul regulat al ONU, suntem de părere că un parteneriat solid şi stabil între UE şi ONU este fundamental pentru activitatea ONU şi este cheia rolului UE ca şi jucător global.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – În concordanţă cu practica trecută, Comisia pentru afaceri externe elaborează recomandările Parlamentului către Consiliu pentru sesiunea Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. După cum le înţeleg, priorităţile Parlamentului European sunt: un rol lărgit pentru UE în sistemul ONU, luând în considerare modificările instituţionale aduse de către Tratatul de la Lisabona, necesitatea unor directive care să asigure consultările adecvate între ambasadorii statelor membre în scopul de a evita discordanţa vocilor UE ca în cazul Libiei, un buget adecvat pentru fondul de dezvoltare al ONU pentru femei, consolidarea în continuare a rolului CPI, sprijin pentru unitatea de mediere a ONU şi, în acest context, un rol cheie pentru SEAE, îmbunătăţirea relaţiilor dintre Comisia pentru consolidarea păcii a ONU şi parteneriatul UE de consolidare a păcii, şi, în sfârşit, un rol conducător mai puternic al UE în domeniul guvernanţei climatice globale. Toate problemele menţionate mai sus sunt de actualitate şi am votat în favoarea raportului.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. – Am votat pentru această propunere, deoarece ea face o amplă analiză a problemelor globale în UE şi ONU, subliniind provocările şi oportunităţile cu care se confruntă UE. El face, de asemenea, sugestii solide şi vaste pentru UE în diferite domenii la nivel internaţional, cum ar fi angajarea împreună cu partenerii strategici ai UE în cadrul sistemului ONU, asigurarea rolului important al SEAE, consolidarea păcii, securităţii şi justiţiei şi combaterea schimbărilor climatice. Cred că acestea sunt acum problemele critice la nivel global şi că UE trebuie să se implice şi să joace un rol vital în toate aceste aspecte. De aceea sprijin această propunere şi recomand Consiliului să acorde o mare atenţie acestui raport.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat pentru acest raport, deoarece sunt de acord cu recomandările pe care le face Consiliului din perspectiva celei de a 66-a sesiuni a Adunării Generala a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Sunt de acord că rolul ONU ar trebui consolidat. De fapt, după cum a menţionat raportorul, Uniunea Europeană are o pondere insuficientă în organismele ONU, luând în considerare contribuţia majoră adusă de UE şi statele membre. Este necesar ca Consiliul să-şi facă auzite mai puternic poziţiile în ONU, asigurând o mai bună coordonare în realizarea obiectivelor UE şi promovarea unei coeziuni mai mari între poziţiile statelor membre. Sunt de acord cu apelul raportorului către Vicepreşedintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi către preşedintele Consiliului European pentru a face o strategie prioritară din obţinerea pentru UE a unor drepturi lărgite în calitate de observator şi să devină mai vizibilă în ONU pe calea intensificării consultărilor cu guvernele statelor terţe membre ale ONU.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. Recomandăm ca Consiliul să facă din multilateralismul efectiv preocuparea strategică prioritară a Uniunii Europene şi să consolideze coerenţa şi vizibilitatea UE în calitate de actor global al ONU, inter alia, printr-o consultare internă în UE mai bine coordonată asupra problemelor ONU şi promovarea unei raze de acţiune mai mari asupra unei largi game de probleme. Vicepreşedintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate (VP/ÎR) ar trebui să fie autorizat să elaboreze linii directoare pentru consultările regulate dintre ambasadorii statelor membre şi ambasadorii UE, în special între cei care lucrează la un nivel multilateral în locuri cum ar fi Geneva şi New York, astfel încât UE să poată să-şi promoveze cu succes agenda şi să îndeplinească aşteptările membrilor ONU în privinţa abilităţii sale de a acţiona. Ar trebui promovată o mai mare coeziune în cadrul sistemului ONU şi între poziţiile statelor membre UE, cele candidate şi cele potenţial candidate, astfel încât să se maximizeze potenţialul oferit de Tratatul de la Lisabona pentru a întări impactul UE prin utilizarea coordonată şi strategică a variatelor şi distinctelor sale puncte de intrare (UE şi statele membre). Capacitatea sa de negociere cu alte grupuri regionale ar trebui lărgită în mod convenabil, iar reprezentanţilor UE trebuie să li se acorde un mandat corespunzător pentru a negocia eficient în numele statelor membre.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) În ceea ce priveşte cea de a 66-a Adunare Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, susţin punctul de vedere că Parlamentul are datoria de a recomanda Consiliului să preia un rol conducător în promovarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. De fapt, va trebui să demarăm o dezbatere asupra modului în care să sprijinim angajamentul comunităţii internaţionale pentru dezvoltare durabilă şi eliminarea sărăciei, care trebuie, de asemenea, să continue după 2015. Constituie o prioritate absolută realizarea de progrese în construcţia statală, guvernarea bună şi democratică, prevenirea conflictelor şi adoptarea măsurilor necesare pentru combaterea corupţiei, evaziunii fiscale şi a exodului capitalului.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului dlui Lambsdorff deoarece consider că provocările cu care se confruntă UE, într-o lume în schimbare rapidă, necesită acţiune coordonată la nivel global. UE are oportunităţi mai multe şi mai lărgite de reprezentare externă decurgând din Tratatul de la Lisabona, iar cooperarea cu ONU şi alte organizaţii internaţionale este atât de dorit, cât şi necesară în scopul administrării crizei, menţinerii şi realizării păcii şi pentru a răspunde provocărilor internaţionale, cum ar fi ultimele evoluţii din Japonia.

  Michèle Striffler (PPE), în scris. – (FR) În calitate de raportoare pentru avizul Comisiei pentru dezvoltare asupra acestui raport, sunt încântată că a fost adoptat astăzi de către sesiunea plenară a Parlamentului European. Este esenţială reafirmarea necesităţii de a armoniza eforturile diferitelor organisme ale ONU în scopul de a promova mai bine eficienţa şi eficacitatea acţiunii de dezvoltare. Ajutorul pentru dezvoltare implementat de către ONU trebuie să se concentreze în special pe realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului cu acordarea unei atenţii speciale ţărilor mai puţin dezvoltate.

Raport: Jean-Pierre Audy (A7-0160/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport, în primul rând pentru că aduce critici Comisiei pentru întârzierea publicării până la data de 9 februarie 2011, chiar dacă era obligată să-l prezinte în 2010, şi pentru că, la fel ca şi raportorul, regret slaba comunicare din partea Comisiei în legătură cu noile evoluţii. Regret, de asemenea, lipsa de rezultate pozitive în ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii. În orice caz, confirm că iniţiativele referitoare la tehnologia comună ajută în a face mult mai competitivă industria europeană, deşi obstacolele legale şi administrative deja existente trebuie să fie soluţionate rapid.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei importante rezoluţii în legătură cu bilanţul activităţii pe termen mediu a celui de-al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative. Prin adoptarea acestei rezoluţii, Parlamentul European trimite un semnal clar Comisiei Europene asupra viitoarei implementări a programului cadru pentru cercetare. Una dintre cele mai importante propuneri, pe care de asemenea o susţin, este simplificarea cerinţelor administrative pentru proiectele puse în aplicare în conformitate cu acest program. De fapt, una dintre dificultăţile remarcate este complexitatea şi povara procedurilor administrative în urma cărora cercetătorii care solicită finanţare europeană sunt deviaţi spre finanţarea naţională, iar Europa devine nepopulară în ceea ce priveşte cercetarea. Este, de asemenea, foarte important ca politicile de cercetare şi dezvoltare să fie teritorializate astfel încât cercetarea să fie distribuită armonios către toate universităţile. Excelenţa deseori găsită în zonele urbane ar putea fi întărită prin legături virtuale, de exemplu, prin videoconferinţe permanente şi o legătură inteligentă între centrele teritoriale de cercetare şi centrele de excelenţă.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Cel de-al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru acţiuni de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative este cel mai amplu instrument de sprijin pentru cercetare la nivel mondial şi constituie principalul instrument al politicii de cercetare a Uniunii Europene. Cercetarea reprezintă procedura de transformare a puterii economice în cunoaştere, iar inovarea este procedura inversă de conversie a cunoaşterii în putere economică. Uniunea Europeană şi statele sale membre trebuie să-şi creeze mijloacele de a oferi un răspuns comun marilor provocări sociale, economice, de mediu, demografice şi etice cu care se confruntă statele europene, cum ar fi îmbătrânirea demografică, sănătatea cetăţenilor, aprovizionarea cu alimente, dezvoltarea durabilă şi problemele majore de mediu înconjurător.

Pentru a permite transformarea mai eficientă a rezultatelor cercetării în produse şi servicii care generează creştere economică şi beneficii pentru societate în general, este necesară o relaţie mai bună între domeniul academic, al cercetării şi cel industrial. De asemenea, statele membre ar trebui să-şi intensifice eforturile de comunicare în ceea ce priveşte utilizarea de noi tehnologii, precum serviciile inteligente de informare cu privire la cercetare, anunţând viitoare provocări în materie de cercetare şi diseminând rezultatele activităţilor de cercetare. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. – (IT) În pofida unei serii de impedimente, cum ar fi criza economică, incapacitatea persistentă de a acoperi discrepanţele faţă de Statele Unite ale Americii şi concurenţa din ce în ce mai mare din partea ţărilor emergente, cel de-al şaptelea program-cadru (PC7) a demonstrat că poate adăuga valoare la cercetarea şi dezvoltarea europeană. PC7 constituie o şansă pentru Uniunea Europeană de a face ca politica ei de cercetare să se armonizeze cu ambiţiile ei economice şi sociale, în special prin consolidarea Spaţiului european de cercetare (SEC). Privind raportul dlui Audy, sunt de acord cu obiectivele subliniate în bilanţul pe termen mediu, în special în ceea ce priveşte simplificarea procedurilor administrative, participarea întreprinderilor mici şi mijlocii prin programul de cooperare şi modernizare şi intensificarea mecanismului de finanţare cu partajarea riscurilor. Din perspectiva negocierii viitoarei perspective financiare din 2014, aceste măsuri vor pregăti drumul pentru europenizarea cercetării.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Raportul colegului meu dl Audy, în legătură cu al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative (PC7) dezvăluie un nivel redus de participare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a industriei în general, un număr mic de cercetători femei şi o reprezentare redusă pentru anumite state membre. Cred că este necesară dezvoltarea unei coordonări eficiente a cercetării între autorităţile UE şi cele naţionale şi regionale. De aceea am votat în favoarea acestui raport excelent.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Al şaptelea program-cadru, cu un buget total de 54,6 miliarde de euro reprezintă cel mai amplu instrument din lume pentru sprijinirea cercetării, iar programul este fără îndoială în centrul politicii de cercetare a UE. El trebuie însă revizuit şi adaptat la o lume în schimbare, în special din perspectiva crizei financiare şi a diverselor circumstanţe fiscale. În mod curent, organizaţiile irlandeze primesc în jur de 1 milion de euro pe săptămână din fondul de cercetare al UE şi mai sunt şi alte posibilităţi pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din Irlanda. IMM-urile sunt cele care creează 70 % din locurile de muncă în zona euro, iar sectorul IMM-urilor se află în centrul economiei europene.

De aceea trebuie crescută transparenţa, iar dificultăţile administrative trebuie reduse astfel încât mai multe IMM-uri să fie interesate pe viitor în a se implica în program, pentru a asigura eficienţa Uniunii Europene în legătură cu cercetarea, dezvoltarea şi inovaţia. Timpul de acordare trebuie redus, iar cooperarea şi coordonarea europeană trebuie îmbunătăţită în scopul de a răspunde fragmentării care afectează acum programul.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) La 23 şi 24 martie 2000, Consiliul European, întrunindu-se la Lisabona, a stabilit pentru Uniunea Europeană (UE) un obiectiv strategic ambiţios: ca până în 2010 să devină cea mai competitivă şi dinamică economie din lume bazată pe cunoaştere. A fost confirmat rolul central jucat de cercetare în această strategie. Având alocat un buget de 54 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, cel de-al şaptelea program-cadru (PC7) a devenit unul dintre cele mai mari programe de sprijinire a cercetării din lume şi reprezintă instrumentul primar al politicii de cercetare a UE. Scopul lui este de a permite UE să răspundă marilor provocări sociale care preocupă toate statele membre şi cărora nu le pot răspunde singure (îmbătrânirea populaţiei şi sănătatea, energia şi alimentarea cu apă sau furnizarea hranei, dezvoltarea durabilă, schimbările climatice, etc.), precum şi pentru dezvoltarea cunoaşterii care să permită afacerilor să inoveze în mai mare măsură şi să-şi mărească competitivitatea. În acest raport, Parlamentul European face un bilanţ pe termen mediu în scopul de a se asigura că PC7 corespunde necesităţilor politicilor europene. Sunt de acord că pentru a face acest program cât mai eficient posibil este necesar să se simplifice complicatele şi împovărătoarele proceduri pentru a crea un Spaţiu european de cercetare de succes.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) Cel de-al şaptelea program-cadru al UE este un program crucial pentru îmbunătăţirea valorii adăugate europene în ceea ce priveşte cercetarea, dezvoltarea şi inovaţia, într-o vreme în care în aceste domenii Europa este rămasă în urma Statelor Unite ale Americii şi îşi pierde avansul pe care îl avea faţă de economiile emergente. De aceea, acest raport serveşte la a sublinia relevanţa unui program necunoscut şi face apel la schimbări: de a modifica reglementările administrative şi financiare împovărătoare şi rata redusă de succes care fac ca acest program să rămână încă prohibitiv pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), într-un moment în care ele joacă un rol important în transformarea rezultatelor cercetării în produse şi servicii, de a asigura o mai bună cooperare şi coordonare între diversele părţi interesate într-un moment în care finanţarea cercetării rămâne încă împărţită între sursele naţionale şi cele europene. Acestea sunt câteva iniţiative care ne-ar putea permite, cel puţin, să atingem până în 2020 obiectivul stabilit de 3 % din PIB de finanţare a cercetării şi dezvoltării, care este departe de a fi atins, în special pentru Franţa, care alocă în continuare doar 2 % din PIB-ul său cercetării şi dezvoltării.

  Sergio Berlato (PPE), în scris. – (IT) În martie 2000, Consiliul a stabilit obiectivul ambiţios al Uniunii Europene de a deveni până în 2010 „cea mai competitivă şi dinamică economie a lumii bazată pe cunoaştere”. A fost confirmat rolul central jucat de cercetare în această strategie. Cred că examinarea bilanţului celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică oferă o posibilitate de a consolida valoroasa legătură dintre cunoaştere, educaţie şi cercetare. De-a lungul anilor, PC7 a devenit unul dintre cele mai mari programe ale lumii de sprijinire a cercetării şi reprezintă instrumentul primar al politicii de cercetare a UE. Ea oferă, de asemenea, o şansă pentru UE de a face ca politica sa economică să se armonizeze ambiţiilor ei sociale şi economice prin consolidarea Spaţiului european de cercetare.

După părerea mea, există două aspecte principale pe care bilanţul ar trebui să se concentreze în special: depăşirea problemelor legate de procedurile administrative greoaie şi complexe în urma cărora cei care solicită finanţare europeană sunt deviaţi către finanţarea naţională. La aceasta se adaugă faptul că, în pofida progresului înregistrat în ultimii ani, participarea întreprinderilor mici şi mijloci la programul-cadru ar trebui intensificată în scopul de a dezvolta competenţele care le-ar permite să-şi impulsioneze competitivitatea. -

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE), în scris. – (ES) Am votat pentru rezoluţie deoarece programul Europa 2020 consideră că cercetarea şi inovaţia au o importanţă centrală pentru ieşirea din criză prin intermediul creşterii inteligente, durabile şi incluzive. Pentru a se petrece acest lucru, cel de-al şaptelea program-cadru va trebui să-şi majoreze finanţarea începând din 2013. Statele membre trebuie să se angajeze să continue aceste programe deoarece trebuie să existe o cooperare mărită între platformele tehnologice, universităţi şi sectorul industrial, precum şi o simplificare în continuare a procedurilor pentru a elimina dificultăţile cu care se confruntă întreprinderile mici şi mijlocii în accesarea programelor de cercetare şi dezvoltare.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Raportul dlui Audy în legătură cu bilanţul pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative conţine în mod sigur unele aspecte plăcute. De exemplu, el examinează faptul că programul a avut o rată redusă de succes în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii şi ia, de asemenea, în considerare problema reducerii perioadelor de acordare. În orice caz, m-am abţinut de la vot deoarece acest raport din iniţiativă proprie conţinea un punct pe care eu îl consider slab în mod special, ceea ce nu mi-a permis să votez în favoarea raportului. Şi anume, nu susţin apelul dlui Audy de a majora finanţarea Consiliului European pentru Cercetare şi nici de a-l face persoană juridică independentă cu putere de decizie care ar fi direct răspunzătoare pentru propria sa strategie ştiinţifică şi pentru managementul administrativ.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport deoarece cred că un bilanţ corespunzător pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative este deosebit de important pentru a stabili dacă implementarea programului este în acord cu obiectivele stabilite. Acest program este unul dintre cele mai importante programe din lume pentru sprijinirea cercetării şi reprezintă instrumentul primar al politicii de cercetare a UE. Mai mult, în multe documente adoptate de curând, care stabilesc obiectivele şi liniile ei directoare de dezvoltare pentru următorul deceniu, Uniunea Europeană subliniază importanţa cercetării şi inovaţiei pentru consolidarea economiei UE şi pentru a o ajuta să rămână una dintre cele mai competitive din lume. Suplimentar faţă de evaluarea generală pozitivă, raportul atrage atenţia Comisiei asupra multor aspecte ale punerii în aplicare a programului şi face propuneri specifice asupra modului în care acestea pot fi îmbunătăţite. De exemplu, raportul propune majorarea finanţării programului, dar totodată propune identificarea domeniilor comune de cercetare între cele care par cele mai promiţătoare în ceea ce priveşte aplicarea concretă, permiţând utilizarea în comun în cea mai mare măsură într-un context etic, astfel încât la punerea în aplicare a acestui program să se obţină rezultate tangibile.

  Jan Březina (PPE), în scris. – (CS) În pofida faptului că Europa este încă în urma SUA şi îşi pierde avansul pe care îl avea faţă de economiile în curs de dezvoltare, rezultatele celui de-al şaptelea program-cadru demonstrează valoarea adăugată a acestui program european pentru cercetare şi dezvoltare în Europa. Din păcate, în orice caz, nu există încă o metodă pentru a evalua măsura în care proiectele finanţate prin cel de-al şaptelea program-cadru au contribuit la progresul cunoaşterii ştiinţifice. Este, de asemenea, necesar să se sublinieze dezechilibrul considerabil între participarea entităţilor din vechile şi noile state membre. La fel, gradul de implicare în special al întreprinderilor mici şi mijlocii rămâne relativ redus. Situaţia ar putea fi îmbunătăţită prin simplificarea regulilor administrative şi financiare.

Este necesară sublinierea importanţei Iniţiativelor tehnologice comune (ITC) pentru competitivitatea industriei europene. Este, de asemenea, necesară sublinierea obstacolelor legislative şi administrative (subiectivitatea legală, regulile de finanţare şi câteodată şi proprietatea intelectuală) care pot abate mulţi actori din domeniul cercetării şi IMM-urile de la participare. Trebuie să schimbăm situaţia acolo unde finanţarea cercetării în Europa este prea fragmentată, deoarece există multe surse de finanţare în statele membre şi UE care cer priorităţi, criterii de evaluare, definiţii şi proceduri diferite, care în mod necesar conduc la suprapuneri, confuzie şi greşeli.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), ]n scris. – (PT) Dată fiind situaţia economică încă fragilă rezultată în urma crizei financiare care a zguduit Europa, din perspectiva sa pe termen mediu, raportorul menţionează aspecte importante care ar trebui îmbunătăţite astfel încât să se utilizeze cât mai eficient posibil fondurile publice aflate la dispoziţie. Sunt de acord cu accentul pus de către raportor pe două aspecte care sunt foarte importante pentru viitorul cercetării europene: o simplificare sporită a plăţilor între Comisia Europeană şi alte entităţi şi participarea sporită a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a industriei în general la răspunsul dat marilor provocări sociale.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Unanimitatea votului comisiei faţă de acest raport important şi votul dat astăzi dovedesc, încă o dată, că Parlamentul ştie cum să ia o atitudine clară şi hotărâtă faţă de problemele cruciale ale cetăţenilor şi întreprinderilor. Sunt de părere că raportul subliniază cu adevărat aspectele critice ale celui de-al şaptelea program-cadru. El stabileşte, de asemenea, propuneri solide pentru a asigura că fondurile care mai trebuie alocate pot aduce o contribuţie reală la creşterea competitivităţii şi calităţii pieţei europene. După părerea mea, simplificarea procedurilor administrative şi reducerea birocraţiei reprezintă încă cea mai importantă provocare dacă vrem cu adevărat să permitem afacerilor, în special întreprinderile mici şi mijlocii, să aibă acces la fonduri. Trebuie să utilizăm aceste fonduri pentru a ne îmbunătăţi capacitatea de lucru în mod integrat prin îmbunătăţirea parteneriatului public-privat, stimularea grupărilor interregionale şi asigurarea unei bune coordonări între fondurile de coeziune şi fondurile pentru cercetare şi inovaţie.

  Rachida Dati (PPE), în scris. – (FR) Acest raport ajută la atragerea atenţiei asupra factorilor cruciali pentru îndeplinirea cerinţelor legate de viitorul cercetării în Europa, în special în contextul obiectivelor stabilite de Strategia Europa 2020. A devenit acum esenţială reducerea poverii administrative excesive, în special pentru a încuraja o participare mai mare a IMM-urilor la cel de-al şaptelea program-cadru. Mai mult, este imperios necesar ca programele UE să consolideze permanent avantajele cercetării şi inovaţiei, în beneficiul educaţiei şi creării de locuri de muncă.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Cel de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare pentru perioada 2007-2013 a fost supus de către Parlamentul European unui bilanţ pe termen mediu. Aceasta constituie o ocazie de a reaminti Comisiei Europene importanţa alegerii corecte pentru viitorul Europei în momentul în care se investeşte în cercetare şi inovaţie. Pentru anii 2011, 2012 şi 2013 a rămas de programat suma de 28,5 miliarde de euro. Această sumă trebuie alocată prioritar proiectelor prezentate de către IMM-uri şi industrie în general, în special în domeniile furnizării de energie, dezvoltării durabile şi combaterii schimbărilor climatice. Trebuie să asigurăm o mai bună distribuţie a infrastructurii de cercetare în Uniunea Europeană respectând principiul excelenţei care permite Europei să atragă cele mai bune resurse din lume.

  Christine De Veyrac (PPE), în scris. – (FR) În 2010, UE nu a îndeplinit ţinta strategiei de la Lisabona de a cheltui 3 % din PIB-ul său pe cercetare şi dezvoltare. Obiectivul a fost readus la viaţă în Strategia Europa 2020, dar UE trebuie să găsească acum mijloacele de a îndeplini obiectivul, în scopul de a rămâne o economie competitivă la nivel internaţional.

Salut adoptarea raportului Audy în legătură cu bilanţul pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru, luând în considerare impactul recentei crize economice, care a afectat în special capacitatea întreprinderilor mici şi mijlocii de a investi în cercetare şi dezvoltare. În scopul de a evita birocraţia şi de a facilita accesul societăţilor la finanţarea europeană, sunt absolut vitale proceduri mai simple şi mai transparente.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Prin publicarea Strategiei Europa 2020 a devenit limpede că angajamentul faţă de cercetare şi dezvoltare este crucial pentru ca Europa să revină la creşterea economică şi să câştige întrecerea competitivităţii. De aceea, orice evaluare a celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) al Comunităţii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative ar trebui corelată cu obiectivele Strategiei Europa 2020 şi cu punerea în aplicare a acesteia. Sunt convins că, prin cercetare şi dezvoltare, Europa poate reuşi să găsească răspunsuri eficiente şi efective la problema energetică, la provocările schimbărilor climatice şi pentru a îmbunătăţi competitivitatea şi productivitatea europeană care să ne conducă la un nou ciclu de creştere care, de data aceasta, să fie mai durabil.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport al dlui Audy se referă la bilanţul pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative. La 23 şi 24 martie 2000, Consiliul European, reunit la Lisabona, a stabilit un obiectiv pentru Uniunea Europeană: să devină, până în 2010, cea mai competitivă economie din lume bazată pe cunoaştere. Nu a fost posibilă îndeplinirea acestui obiectiv ambiţios. Sper că obiectivele Strategiei Europa 2020 vor fi îndeplinite, în special angajamentul UE de a investi până în anul 2020 3 % din produsul intern brut (PIB) în cercetare şi dezvoltare. Europa 2020 nu poate aştepta următorul cadru financiar multianual (CFM). Trebuie să înceapă acum. De aceea, acest bilanţ este de o importanţă crucială, deoarece 50 % din finanţarea PV7 încă nu s-au cheltuit. De aceea sunt de acord cu raportorul, în special în ceea ce priveşte recomandările asupra necesităţii de a simplifica mecanismul de accesare a fondurilor, de a face procedurile mai simple şi mai transparente şi de a facilita activităţile întreprinderilor mici şi mijlocii. Ar trebui să se investească în domenii esenţiale, cum sunt sănătatea, energia şi securitatea nucleară, răspunzând noilor provocări ale inovaţiei şi cercetării.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Raportul prezintă câteva aspecte importante ale bilanţului pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) al Uniunii Europene pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică. El face, de asemenea, observaţii relevante, cum ar fi aceea că majoritatea activităţii ştiinţifice a UE este încă desfăşurată de cercetători şi tehnicieni, îndeosebi oameni tineri, în locuri de muncă instabile. Cazul portughez este unul tipic.

Credem că este necesară susţinerea cercetării publice şi punerea la dispoziţie a rezultatelor ei într-un mod simplu, fără birocraţie, prin promovarea: în special a activităţilor productive şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, crearea de locuri de muncă calificate, cu drepturi, progresul social şi dezvoltarea durabilă. Este necesară angajarea în domenii diverse cum ar fi, inter alia, eficienţa energetică, noi surse de energie, utilizarea eficientă a resurselor, reciclarea şi noi procese de producţie.

Nu putem să nu ne exprimăm preocuparea în legătură cu unele dintre principiile care călăuzesc Spaţiul european de cercetare. Suntem de părere că el ar trebui să fie bazat pe cooperare şi beneficiu reciproc, atenuarea decalajelor existente în prezent între sistemele naţionale de cercetare şi răsturnarea oricărei tendinţe de concentrare a resurselor ştiinţifice şi umane în ţările mai dezvoltate, ceea ce reprezintă acelaşi lucru cu aşa-numitele „centre de excelenţă”.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport abordează câteva aspecte relevante în legătură cu bilanţul pe termen scurt al celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică. Este deosebit de importantă preocuparea lui pentru a asigura că 40 % din cei implicaţi în cercetare sunt femei, deoarece această cotă nu este în prezent mai mare de 25,5 % şi recunoaşterea faptului că Europa continuă să fie în urma SUA şi îşi pierde avansul faţă de economiile emergente. De asemenea, raportul „regretă că cea mai mare parte din munca ştiinţifică desfăşurată în UE se desfăşoară încă în condiţii de muncă precare”.

În orice caz, suntem preocupaţi de unele aspecte şi nu în ultimul rând de principiile care călăuzesc Spaţiul european de cercetare care ar trebui să fie focalizat pe cooperarea dintre cercetarea adevărată şi reţelele de colaborare, inversând orice tendinţe de concentrare a resurselor ştiinţifice şi umane în ţările dezvoltate şi atenuând decalajele existente în prezent între sistemele naţionale de cercetare.

Inovaţia în întreprinderile mici şi mijlocii are nevoie de sprijin pentru cercetarea publică, iar rezultatele ei trebuie să fie puse la dispoziţie într-un mod simplu, fără birocraţie, fie că este vorba despre eficienţa energetică, utilizarea noilor resurse de energie şi a noilor procese de producţie, reciclarea şi o mai bună utilizare a resurselor, sau crearea de locuri de muncă cu drepturi, fie că este vorba din punct de vedere uman şi social, din perspectiva progresului social.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Raportul evaluează dacă cel de-al şaptelea program-cadru al UE pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică va oferi posibilitatea de consolidare a triunghiului de aur al cunoaşterii, educaţiei şi cercetării, care este de o importanţă majoră pentru Europa. Printre altele, programul salută nivelul de participare şi rezultatele excelente în selectarea proiectelor, dar este păcat că rata de reuşită în cadrul programului rămâne în general relativ scăzută. Administrarea corectă a fondurilor publice în cadrul acestui program este esenţială şi cred cu convingere că orice schimbare sau reorientare trebuie să aibă loc într-un mod care respectă stabilitatea, coeziunea generală şi securitatea juridică.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE), în scris. – (GA) Principalul aspect al acestui raport este că Uniunea Europeană trebuie să facă tot posibilul ca să se păstreze la un nivel de vârf în domeniul sectoarelor de cercetare, inovaţie şi ştiinţific. Dacă astăzi nu avem fundaţia cercetării, în viitor nu vom realiza excelenţa în inovaţie. Sunt necesare resurse bune de cercetare pentru a crea şi stimula ocuparea forţei de muncă în UE şi pentru a impulsiona competitivitatea UE, în special datorită faptului că se întăreşte forţa ţărilor în curs de dezvoltare industrială. Trebuie dezvoltată colaborarea între sectorul privat şi cel public, iar IMM-urile trebuie încurajate să participe mai mult la program. Această încurajare trebuie să vină de la autorităţile superioare. Într-o reuniune din 4 februarie, conducătorii UE şi cei ai statelor membre şi-au declarat angajamentul faţă de iniţiativa emblematică intitulată „O Uniune a inovării”. În orice caz, acum trebuie întreprinse acţiuni care să corespundă celor spuse de ei. Cercetarea şi inovarea constituie ceea ce ne va ajuta să scăpăm din blocajul economic în care ne aflăm în prezent.

  Brice Hortefeux (PPE), în scris. – (FR) Cercetarea şi dezvoltarea joacă un rol important în modernizarea economiilor şi consolidarea competitivităţii noastre. Cu un buget de 54 de miliarde de euro pe perioada 2007-2013, cel de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare este cel mai mare program al lumii de sprijinire a cercetării.

Adoptarea acestui raport cu o largă majoritate constituie dovada interesului Parlamentului pentru succesul acestui program şi al celor care urmează. Este necesară în continuare depunerea de eforturi pentru asigurarea administrării corecte a banilor publici şi pentru prevenirea distribuirii prea împrăştiate a fondurilor pe proiecte care nu sunt foarte eficiente sau care nu corespund cerinţelor noastre.

Viitorul cercetării europene va implica simplificarea modului de implementare a programelor, facilitarea accesului la finanţare, participarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), dar, înainte de toate, adaptarea priorităţilor noastre la marile provocări ale societăţii (îmbătrânirea populaţiei, schimbările climatice, etc.).

Sunt convins că Uniunea Europeană are de jucat un rol conducător în dezvoltarea unor programe ample de cercetare şi că poate adăuga cu adevărat valoare prin consolidarea Spaţiului european de cercetare (SEC). De aceea am hotărât să acord întregul meu sprijin acestui raport.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii deoarece face apel la utilizarea celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) în luarea în considerare în fiecare stat membru a diferitelor consecinţe ale crizei economice în anii finali ai programului (2011-2013), date fiind sumele considerabile (28,8 miliarde de euro pe trei ani) care mai sunt încă de programat, obiectivele de atins pentru UE 2020 şi pregătirea pentru un Spaţiu de cercetare europeană şi o Uniune a inovării. El face apel, în special, la alinierea obiectivelor PC7 la strategiile UE în legătură cu eficienţa resurselor, materiile prime şi agenda digitală. Sumele rămase nu ar trebui deviate de la cercetare şi utilizate pentru alte programe sau instrumente care nu sunt legate de sectorul de cercetare şi inovare sau de obiectivele şi scopul PC7. Este necesară extinderea, stimularea şi asigurarea finanţării cercetării şi dezvoltării în Uniunea Europeană printr-o creştere semnificativă a cheltuielilor relevante cu începere din 2013, deoarece o astfel de majorare a finanţării, la modul ideal prin majorarea bugetului, trebuie să stimuleze dezvoltarea durabilă şi competiţia pe calea excelenţei. Această creştere a fondurilor trebuie să fie însoţită de o abordare mai orientată pe rezultate, determinată de performanţă şi de simplificare radicală a procedurilor de finanţare. Cred că trebuie să sprijinim cooperarea viitoare între diferitele programe de cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovaţie ale UE şi am sentimentul că, odată realizată, continuitatea programelor viitoare este importantă pentru toţi factorii implicaţi.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Populaţia Europei care îmbătrâneşte rapid are nevoie de soluţii inovative în diverse domenii care îi vor permite să funcţioneze eficient în pofida forţei de muncă reduse. Provocări similare sunt aduse de schimbările climatice, deficitul neaşteptat de materii prime şi ameninţările biologice, de exemplu ultimele evoluţii în legătură cu bacteria E. coli în legume. Calea de a găsi soluţii la astfel de situaţii neobişnuite o constituie investiţia în dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică. Deşi am avut multe dezbateri pe această temă, măsurile luate în Europa nu au avut din păcate succes, în pofida ameninţării pentru continentul nostru şi economia noastră. Cea din urmă nu este suficientă şi se confruntă suplimentar cu dominaţia economiilor Chinei, Indiei şi Braziliei care se dezvoltă extraordinar de rapid. Pentru UE ar trebui să fie prioritare sprijinul financiar şi simplificarea procedurilor legislative pentru dezvoltarea ştiinţifică. Să stai nemişcat înseamnă să te deplasezi înapoi.

  Krišjānis Kariņš (PPE), în scris. – (LV) Sprijin raportul în legătură cu bilanţul pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative deoarece sunt de părere că el reflectă cu adevărat ceea ce s-a realizat, precum şi problemele existente. Uniunea Europeană are potenţialul de a deveni conducătorul mondial în domeniul inovaţiei şi invenţiilor. Aceasta ar da un nou impuls creşterii noastre economice şi îmbunătăţirii standardului de viaţă al cetăţenilor noştri. Avem capacitatea de a îndeplini acest obiectiv prin îndeplinirea unei serii de sarcini interne, dintre care cea mai importantă este reducerea obstacolului birocratic. În scopul de a deveni o citadelă a inovaţiei, trebuie să ne sacrificăm birocraţia care nu permite ca fondurile să se îndrepte către cercetători şi întreprinzători. Îngreunată de vechiul şi rigidul sistem birocratic care împiedică dezvoltarea unor afaceri noi şi dinamice, Uniunea Europeană nu-şi va atinge ţinta de a investi 3 % din PIB în cercetare şi inovare până în anul 2020. Uniunea Europeană trebuie să se schimbe odată cu vremurile şi trebuie să rupă lanţurile birocraţiei. Abordarea trebuie să fie pusă în aplicare începând cu programul de cercetare, care constituie o sursă de finanţare pentru noi invenţii, pentru realizarea de noi idei şi noi locuri de muncă.

  Paweł Robert Kowal (ECR), în scris. – (PL) Paragraful 27 din acest raport conţine informaţii care contravin adevărului. Afirmaţia că site-urile web şi sistemele individuale de calculatoare sunt monitorizate în mod constant de către INDECT este falsă, după cum acest lucru a fost confirmat de evaluarea etică a proiectului INDECT făcută la Bruxelles în data de 15 martie 2011 cu participarea specialiştilor din Austria, Franţa, Olanda, Germania şi Regatul Unit. Evaluarea etică a proiectului INDECT a avut un rezultat pozitiv şi nu s-au identificat încălcări în legătură cu aspectele etice ale proiectului. INDECT a fost supus de la început unei monitorizări constante din partea Comisiei Europene. Până acum, Comisia nu a identificat nicio încălcare. Mai mult, această problemă nu este conţinută în raport ca un întreg şi în acesta se fac referiri specifice la proiectul INDECT fără să se menţioneze alte proiecte similare care beneficiază de finanţare din partea Uniunii Europene.

Principalul scop al proiectului INDECT (Sistem informatic inteligent de sprijinire a observării, cercetării şi detectării în scopul asigurării securităţii cetăţenilor în mediul urban), care este implementat de Universitatea AGH pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Cracovia, îl reprezintă dezvoltarea cercetării în tehnologiile informaţiei care sporesc securitatea cetăţenilor în zonele urbane. Sistemul INDECT este destinat să identifice ameninţările pe calea monitorizării, incluzând, în special, pornografia, comerţul cu arme şi traficul de droguri şi organe umane şi este, de asemenea, menit să asigure protecţia datelor şi intimităţii.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative (PC7) este cel mai mare instrument de sprijin din lume şi reprezintă instrumentul primar al Uniunii Europene în politica de cercetare. Acţiunile întreprinse până acum pentru dezvoltarea cunoaşterii în cele mai variate domenii demonstrează necesitatea şi mai mare de a ne îndrepta spre răspândirea inovaţiilor şi transpunerea lor în viaţa noastră de zi cu zi. Exact impactul direct al acestui instrument asupra vieţii zilnice m-a determinat să votez în favoarea raportului dlui Audy, cu speranţa că politicile viitoare de inovaţie vor aduce la cel mai înalt nivel sinergiile din întregul lanţ valoric de cercetare şi dezvoltare. Al şaptelea program-cadru, care este orientat în special spre cercetare şi dezvoltare tehnologică, este în prezent singurul instrument pentru atingerea obiectivelor stabilite în iniţiativa „O Uniune inovativă” şi pentru accelerarea transformării Europei într-o societate bazată pe cunoaştere. A te gândi la viitorul inovaţiei implică crearea de locuri de muncă, acţionarea asupra capitalului de cercetare şi transpunerea lui în practici care se adresează vieţii normale, precum şi dezvoltarea potenţialului resurselor umane, toţi aceştia constituind factori care ar trebui incluşi în următorul program-cadru.

  Agnès Le Brun (PPE), în scris. – (FR) În fiecare an începând din 2007, UE a cheltuit peste 6 miliarde de euro finanţând cercetarea şi dezvoltarea pe continent. Aceasta va reprezenta o provocare majoră pentru UE în deceniile următoare. Într-adevăr, Europa se află în urma Statelor Unite ale Americii şi va fi ajunsă foarte repede de către ţările emergente. Va trebui, de aceea, să repună rapid inovaţia în prim planul modelului ei social. Raportul dlui Audy trage învăţăminte din prima parte a programului cadru pentru cercetare. Pentru a îndeplini obiectivele Europa 2020, el propune ca restul programului să se concentreze asupra celor mai presante provocări ale Uniunii Europene în cadrul sectoarelor identificate în capitolul „cooperare” al celui de-al şaptelea program-cadru: sănătatea, hrana şi biotehnologia, tehnologia informaţiei şi a comunicării, nanoştiinţa şi nanotehnologiile, energia, Planul SET şi utilizarea biogazului, mediu înconjurător, transportul durabil, ştiinţele sociale, ştiinţele economice şi umaniste şi spaţiul şi securitatea. Am votat în favoarea acestui raport deoarece nu face doar o evaluare a situaţiei, ci stabileşte şi obiective ambiţioase pentru Uniunea Europeană care sunt la înălţimea aşteptărilor cetăţenilor europeni.

  David Martin (S&D), în scris. – PC7 constituie o şansă pentru UE să armonizeze politica ei în domeniul cercetării la ambiţiile ei economice şi sociale, în special prin consolidarea Spaţiului european de cercetare (SEC). Alocând un buget de 54 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, PC7 a devenit în decursul anilor unul dintre cele mai mari programe de susţinere a cercetării din lume şi reprezintă instrumentul primar al politicii de cercetare a UE. Au fost identificate patru obiective principale care corespund la patru programe specifice care trebuie să structureze efortul european de cercetare: programul „Cooperare”, programul „Idei”, programul „Oameni” şi programul „Capacitate”. Scopul este de a permite UE să răspundă marilor provocări sociale care preocupă statele membre şi cărora nu le pot răspunde singure (îmbătrânirea populaţiei şi sănătatea, energia, alimentarea cu apă şi hrană, dezvoltarea durabilă, schimbările climatice, etc.), precum şi de a dezvolta cunoaşterea pentru a permite afacerilor noastre să inoveze mai mult şi să-şi sporească competitivitatea.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) În decursul anilor, cel de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (PC7) a devenit unul dintre cele mai mari programe din lume pentru susţinerea cercetării şi reprezintă instrumentul primar al politicii de cercetare a Uniunii Europene. După eşuarea aşa-numitei „Strategii Lisabona”, care ţintea ca UE să devină cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere până în 2010, am hotărât să luăm în considerare dacă bilanţul PC7 poate oferi o oportunitate pentru consolidarea triunghiului de aur cunoaştere, educaţie şi cercetare. Suntem de părere că PC7 constituie o şansă pentru UE de a ajusta politica ei de cercetare la ambiţiile sociale, în special prin consolidarea Spaţiului european de cercetare (SEC). Suplimentar, este necesar ca politicile de cercetare şi dezvoltare să fie teritorializate, iar Uniunea Europeană trebuie să adopte un plan european ambiţios de cercetare pentru tehnologia de apărare din perspectiva lărgirii bazei sectorului industrial şi tehnologic, precum şi de îmbunătăţire a cheltuielilor publice în domeniul militar. În sfârşit, suntem de acord cu Comisia pentru bugete asupra faptului că elaborarea şi punerea în aplicare a tuturor programelor cadru trebuie să aibă la bază principiile simplităţii, stabilităţii, securităţii juridice, consistenţei, excelenţei şi încrederii, şi, de asemenea, întărirea legăturilor dintre instituţiile europene de cercetare şi industrie.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Al şaptelea program-cadru (PC7) pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (C&DT) este cel mai mare instrument financiar al Comisiei Europene pentru sprijinirea şi promovarea activităţii de cercetare. Are alocat un buget de 50 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013. Acest raport atrage atenţia asupra căilor de urmat în ceea ce priveşte acest program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică: el ar trebui corelat cu Strategia Europa 2020 şi, de asemenea, cu iniţiativa „O Uniune inovativă”, iar obiectivul lui principal ar trebui să fie domeniile schimbărilor climatice, politica energetică, competitivitatea şi îmbătrânirea populaţiei. Dacă atingem obiectivele stabilite aici, nu am nicio îndoială că vom intra într-un nou ciclu de creştere economică.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Al şaptelea program-cadru al UE năzuieşte să construiască un spaţiu european unit de cunoaştere bazat pe realizările programelor anterioare şi să implementeze cercetarea suplimentară pentru consolidarea factorilor socio-economici în dezvoltarea Europei. Cercetarea ştiinţifică constituie unul dintre fundamentele strategiei europene pentru dezvoltare economică, asigurarea competitivităţii, dezvoltarea domeniului social şi protecţia mediului. Prin urmare, am votat în favoarea sa.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Al şaptelea program-cadru nu se referă doar la cercetare în general, ci se referă, de asemenea, la un domeniu specific al cercetării căruia merită să i se acorde o atenţie specială din partea noastră, a tuturor, ca urmare a dezastrului de la Fukushima. Este o problemă de finanţare din programul Euratom. Care este utilitatea reactoarelor de mare capacitate dacă ele se încovoaie sub ape şi în eventualitatea unui cutremur? Care este utilitatea celei mai productive centrale nucleare dacă o eroare minoră este suficientă să facă de nelocuit, timp de decenii, nu doar imediata vecinătate, ci şi mari suprafeţe de teren? Este important pentru noi să ne concentrăm mai mult asupra securităţii nucleare şi să avansăm în dezvoltarea de alternative. Acum că programul de cercetare Euratom urmează a fi în curând extins pentru perioada 2012-2013, ar trebui să considerăm Fukushima ca o oportunitate de reconsiderare. Trebuie să ne concentrăm mai mult asupra protejării împotriva radiaţiilor şi a depozitării finale. Este o problemă de viaţă şi de moarte să nu rămânem blocaţi pe aceleaşi priorităţi, cu alte cuvinte, extinderea energiei nucleare, ci mai degrabă ar trebui să ne concentrăm asupra aspectelor de securitate. Actualul program de cercetare nu este, desigur, afectat de aceasta. Am luat acest lucru în considerare atunci când am votat.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) În timpul activităţii mele în Parlament m-am ocupat cu multe ocazii de securitatea nucleară în UE. Nu ar trebui apărată sub pretextul protecţiei contra schimbărilor climatice o astfel de tehnologie riscantă pentru producerea energiei cu toate produsele ei secundare periculoase şi consecinţe fatale, atât pentru oameni, cât şi pentru natură în cazul unui dezastru nuclear. Din păcate, cel de-al şaptelea program-cadru include, de asemenea, finanţarea cercetării în domeniul energiei nucleare. În orice caz, raportul face, de asemenea, apel pentru reglementări mai stricte ale programului INDECT al UE. El declară că Comisia UE ar trebui să publice imediat toate documentele proiectului şi să definească un mandat clar şi strict pentru atingerea obiectivelor, cererile şi utilizatorii finali ai INDECT. Acesta este un prim succes prin care drepturile cetăţenilor UE sunt luate în serios, cel puţin într-o anumită măsură. După cântărirea acestor aspecte, m-am abţinut de la vot.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului dlui Audy, deoarece cel de-al şaptelea program-cadru (PC7) trebuie să fie revizuit din temelii în scopul de a-l adapta şi alinia la obiectivele Strategiei Europa 2020. Rezultatele negative ale bilanţului său pe termen mediu înseamnă că trebuie să-i modificăm priorităţile. De aceea sunt de acord cu reformularea principalelor obiective şi sublinierea necesităţii unei politici mai eficiente de cercetare care reduce povara birocratică şi asigură o mai mare participare din partea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi integrarea inovaţiei şi finanţării. Făcând aceste schimbări, sperăm că proiectele din cea de-a doua fază a PC7 se vor încheia cu succes.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Acest raport asupra bilanţului pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru (PC7) al Uniunii Europene pentru activităţile de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative se bazează pe reconcilierea publicului cu ştiinţa. Strategia Lisabona a stabilit un obiectiv ambiţios pentru Uniunea Europeană: să devină până în 2010 cea mai competitivă şi dinamică economie din lume bazată pe cunoaştere. Rolul central jucat de cercetare a fost confirmat în această strategie. Această dorinţă nu s-a realizat, din mai multe motive. Deceniul 2000-2010, care s-a încheiat cu o criză economică foarte serioasă, va fi evaluat în viitor. Este important acum, şi în acest sens împărtăşesc ambiţia raportorului, să se analizeze munca depusă şi să se reorganizeze munca viitoare. PC7 constituie o altă oportunitate pentru UE de a-şi aduce politica de cercetare la acelaşi nivel cu ambiţiile ei sociale şi politice, nu în ultimul rând prin consolidarea Spaţiului european de cercetare. PC7 este unul dintre cele mai mari programe de sprijinire a cercetării din lume şi reprezintă instrumentul primar al politicii de cercetare a UE. Programele specifice existente cum ar fi programul „Cooperare”, programul „Idei”, programul „Oameni” şi programul „Capacitate” pot şi trebuie să permită dezvoltarea cunoaşterii pentru a le permite afacerilor noastre să inoveze mai mult şi să-şi sporească competitivitatea.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Al şaptelea program-cadru (PC7) trebuie să fie revizuit în scopul de a-l alinia în continuare la obiectivele Strategiei Europa 2020. Dacă se doreşte ca politica europeană de cercetare să fie mai competitivă şi în acord cu ambiţiile economice şi sociale ale UE, este necesar ca PC7 să fie adaptat la patru obiective majore: promovarea simplificării programelor cadru pentru cercetare şi reducerea poverilor procedurilor administrative, îmbunătăţirea participării întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), consolidarea dimensiunii inovaţiei şi intensificarea mecanismului de finanţare cu partajarea riscurilor.

Suplimentar, este necesar să ne concentrăm asupra importanţei colaborării între lumea academică, institutele publice de cercetare şi sectorul industrial. Trebuie să punem un accent mai mare pe propunerile de cercetare bazate pe colaborarea între sectorul public şi cel industrial, să uşurăm cooperarea între reţelele de IMM-uri, universităţi şi institutele publice de cercetare, iar principalul criteriu de selecţie a proiectelor PC7 va trebui să includă acum o evaluare asupra posibilului impact asupra pieţei, transferul tehnologic şi utilitatea comercială a rezultatelor cercetării. Tocmai din aceste motive am votat în favoarea revizuirii PC7, şi pentru ca UE să poată fi mai competitivă în domeniul cercetării fără să mai fie necesar să aşteptăm cel de-al optulea program-cadru.

  Vincent Peillon (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului Audy în legătură cu bilanţul pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare. Prin acest text, Parlamentul European îşi confirmă sprijinul pentru acest program care are o importanţă vitală pentru dezvoltarea cercetării europene şi îmbunătăţirea competitivităţii afacerilor noastre. El susţine stabilirea unui buget permanent care este esenţial pentru a putea să-şi îndeplinească obiectivele. Acest raport stabileşte în continuare propuneri specifice în scopul de a rezolva punctele slabe ale programului. El subliniază în mod corect necesitatea de simplificare a procedurilor de finanţare şi de a optimiza instrumentele existente, astfel încât să se faciliteze accesul întreprinderilor mici şi mijlocii. În sfârşit, acest raport ne reaminteşte că Comisia Europeană trebuie să garanteze că promovarea inovaţiei nu pune în pericol progresul înregistrat în cercetarea fundamentală.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. – Acest raport analizează dacă bilanţul celui de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (PC7) poate oferi o oportunitate de a consolida triunghiul de aur al cunoaşterii, educaţiei şi cercetării care are o importanţă cheie pentru destinul europenilor. Salut nivelul de participare şi calitatea ridicată a selecţiei proiectelor, dar în orice caz regret faptul că rata de succes din cadrul acestui program se păstrează în general la un nivel destul de scăzut şi este descurajantă, în special pentru IMM-uri. În cadrul capitolului „Oameni”, sprijin programele Marie Curie, care sunt de mare valoare pentru cercetători în cariera lor şi consider că „Iniţiativele tehnologice comune” (ITC) susţin competitivitatea industriei europene.

  Phil Prendergast (S&D), în scris. – Dată fiind criza economică cu care se confruntă UE, este esenţial să identificăm care dintre domeniile noastre de activitate ne ajută să ne depăşim dificultăţile. Cercetarea şi inovaţia ocupă o poziţie centrală în creşterea economică inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, aşa că investiţia în cercetare şi dezvoltare reprezintă cel mai bun răspuns. Luând în considerare numeroasele schimbări politice şi economice care s-au produs de la adoptarea celui de-al şaptelea program-cadru, este necesar să modificăm PC7 pentru a reflecta noua realitate. Dată fiind importanţa industriilor bazate pe cunoaştere pentru Europa şi pentru înfloritorul nostru sector de cercetare şi dezvoltare, nu ne putem permite să aşteptăm PC8 pentru a acţiona. Strategia Lisabona de a deveni până în 2010 cea mai competitivă economie din lume bazată pe cunoaştere a dat greş, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să o abandonăm în întregime. Trebuie să continuăm munca în vederea atingerii acestui obiectiv prin modificarea PC7. Pentru aceasta ar trebui să abordăm o deficienţă serioasă a PC7, şi anume să acordăm finanţare pentru cercetările în domeniul sănătăţii mamei şi copilului. Anual se nasc prematur aproape 400 000 de copii şi, cu toate acestea, nu există încă o finanţare a cercetărilor în acest domeniu. Naşterea prematură este prima cauză a mortalităţii infantile, iar copiii născuţi prematur au de departe o probabilitate mai mare de a suferi de boli cronice pe toată durata vieţii.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Al şaptelea program-cadru (PC7) al Uniunii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative ar trebui evaluat din perspectiva situaţiei actuale a Uniunii Europene, dar privind spre viitor. Raportorul subliniază în mod corect neîndeplinirea scopului stabilit de către Consiliul European în anul 2000, şi anume de a deveni până în anul 2010, la nivel mondial, economia în care cunoaşterea deţine rolul predominant. În orice caz, deşi acest obiectiv nu a fost îndeplinit până la termen, el rămâne adevăratul scop al acţiunii comune. De aceea, evaluarea programului-cadru poate juca un rol important în acest sens: cu alte cuvinte, căutând să reducem obstacolele apărute în calea creşterii economiei europene, în special prin reducerea birocraţiei în procedurile de accesare a programelor de susţinere a cercetării.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. Raportul a fost deja aprobat de către Comisia ITRE, preia recomandările grupului de experţi şi identifică posibilităţi viitoare de îmbunătăţire a diverselor instrumente de cercetare ale UE. De exemplu: un acces mai deschis şi diseminarea rezultatelor cercetării, cereri mai ample în domeniul ştiinţelor socio-economice, o mai mare cooperare în cercetare, eforturi pentru ameliorarea mobilităţii cercetătorilor, mai multe acţiuni pentru IMM-urile inovative, o mai bună coordonare cu statele membre. Raportul nu acoperă problema ITER sau a investiţiilor Galileo. Sub aspect negativ, textul este uneori orientat prea mult asupra rolului economic al cercetării şi asupra competitivităţii cercetării şi inovaţiei, şi nu spre ceea ce cercetarea şi inovaţia pot aduce societăţii în ansamblu.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Cercetarea este o componentă esenţială a lumii cunoaşterii şi, în economia globalizată, ea impulsionează cu siguranţă creşterea şi gradul de ocupare al forţei de muncă în Uniunea Europeană. Al şaptelea program-cadru (PC7) constituie o bună ocazie pentru Uniunea Europeană să-şi dezvolte politica de cercetare şi, de asemenea, să consolideze Spaţiul european de cercetare (SEC). Prin acest program, Europa urmăreşte să satisfacă cerinţele industriei şi, mai general, ale politicilor europene, în domeniul cercetării şi cunoaşterii.

Prin adoptarea raportului de astăzi, Parlamentul prezintă în mod clar rezultatele obţinute de programul de cercetare în aceşti primi patru ani. Pentru a obţine rezultate mai mari şi mai bune în viitor, va trebui să simplificăm procesul administrativ, să îmbunătăţim participarea întreprinderilor mici şi mijlocii, să susţinem inovaţia şi să adoptăm mecanisme de finanţare cu partajarea riscurilor. Raportul face, de asemenea, apel la UE şi la statele membre să adopte un plan ambiţios de cercetare pentru a întări industria europeană de apărare.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului dlui Audy deoarece consider investiţia în sectorul de cercetare şi inovare ca fiind fundamentală pentru competitivitatea, creşterea şi crearea de locuri de muncă în UE. Cred că bilanţul pe termen mediu al celui de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare 2007-2013 este deosebit de important în scopul de a trage concluzii utile bazate pe evaluarea situaţiei actuale. Salut propunerea raportorului de a simplifica procedurile şi de a adopta în cheltuirea fondurilor UE o abordare orientată spre performanţe şi criteriul „excelenţei” şi „valorii adăugate europene”. Sectorul de cercetare este un sector care poate aduce Uniunii Europene o valoare adăugată maximă. Bugetele publice au fost reduse şi, de aceea, ar trebui mobilizate fondurile private în scopul de a finanţa cel de-al optulea program-cadru pentru cercetare care urmează. De aceea aprob propunerea raportorului de a majora participarea grupurilor industriale şi a întreprinderilor mici şi mijlocii.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Au trecut patru ani de la introducerea celui de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică. În contextul situaţiei în schimbare a economiei globale şi într-un moment în care Europa încearcă să scape încet din criza economică, a devenit evident că programul a fost introdus pentru a rezolva probleme legitime şi importante. Competiţia globală a marilor puteri economice cum ar fi China, India şi Brazilia ne forţează să luăm măsuri speciale menite să câştigăm un avantaj tehnologic care să ne permită să implementăm eficient strategia intenţionată de către Uniunea Europeană. Investiţiile corecte în cercetare şi dezvoltarea ştiinţei se vor traduce într-o construcţie pe termen lung a societăţii bazate pe cunoaştere, care reprezintă una dintre componentele cele mai importante ale puterii economice. Raportul abordează problemele cheie ale cooperării insuficiente şi ale schimbului insuficient de informaţii între statele membre care au ca rezultat dublarea proiectelor individuale. Un alt aspect alarmant este participarea inegală a statelor membre, care duce la dezechilibre mai mari într-un domeniu important cum este cel al cercetării şi dezvoltării tehnologice. Aceasta intră în contradicţie totală cu obiectivele celui de-al şaptelea program-cadru.

Ca urmare a crizei economice, unele state membre nu mai au aşa multe posibilităţi de a susţine programul, iar aceasta constituie o provocare pentru UE de a-i identifica exact pe cei care au nevoie de sprijin şi de a le acorda sprijin. Punerea în aplicare a programului va mai dura încă doi ani, iar nivelul de angajare bugetară nu a depăşit 50 % (din 54 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013), ceea ce ar trebui să uşureze implicarea organismelor competente şi utilizarea fondurilor disponibile cât mai adecvat posibil.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Susţin munca depusă de raportor în cadrul acestui raport. Îi împărtăşesc preocupările asupra faptului că comunicarea Comisiei s-a făcut aşa de târziu faţă de data promisă. PC7 a dat rezultate excelente şi sunt încurajată de munca depusă de raportor să sprijin programul.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Al şaptelea program-cadru (PC7) pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (C&DT) este cel mai mare instrument financiar al Comisiei Europene de sprijinire şi promovare a activităţii de cercetare şi are un buget alocat de 50 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013. Acest raport subliniază că PC7 pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică ar trebui corelat cu Strategia Europa 2020 şi cu iniţiativa conducătoare „O Uniune inovativă” şi că ar trebui să se concentreze, până la expirarea lui, asupra domeniilor schimbărilor climatice, politicii energetice, competitivităţii şi îmbătrânirii populaţiei.

Votez în favoarea acestui raport deoarece înţeleg că doar prin întărirea politicii europene în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovaţiei va fi posibilă creşterea competitivităţii şi adoptarea unui rol conducător din ce în ce mai mare la nivel global. Consider, de asemenea, important faptul că cel de-al şaptelea program-cadru contribuie la instituirea Spaţiului european de cercetare în conformitate cu articolul 179, aliniatul (1) din titlul XIX din Tratatul privind Uniunea Europeană.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Cercetarea şi inovaţiile sunt importante pentru asigurarea creşterii durabile şi favorabile incluziunii în Lituania. Conform datelor Băncii Mondiale, Lituania are un mare potenţial de a deveni o economie dinamică bazată pe cunoaştere. În orice caz, studiul mai arată că în sectorul de cercetare şi dezvoltare (C&D), ţara mea se confruntă cu probleme manageriale, structurale şi de reglementare. Trebuie să depăşim aceste obstacole dacă dorim să înregistrăm un progres real. Acest lucru pune şi Europei probleme. În Europa, cheltuielile de cercetare şi dezvoltare sunt reduse comparativ cu celelalte puteri mondiale, datorită lipsei investiţiilor private şi condiţiilor favorabile pentru inovaţie. Sunt de acord cu raportorul că, în Uniunea Europeană, avem nevoie cu adevărat de o mai bună coordonare a proiectelor de cercetare şi a cofinanţării. Mai mult, institutele şi infrastructura de cercetare din Europa Centrală şi de Est trebuie modernizate şi extinse.

Aceasta va stimula competitivitatea europeană şi va ajuta la depăşirea decalajelor de infrastructură între vechile şi noile state membre. Cred, de asemenea, că cercetarea şi dezvoltarea tehnologică trebuie să devină mai accesibilă pentru europenii obişnuiţi. În conformitate cu datele unui studiu al Comisiei Europene, doar 10 % dintre europeni au sentimentul că sunt bine informaţi în domeniul ştiinţei, în timp ce 65 % au sentimentul că guvernele ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a trezi interesul tinerilor în legătură cu problemele ştiinţifice. Şi noi ar trebui să facem acelaşi lucru.

Propunere de rezoluţie (B7-0344/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestei rezoluţii din convingerea că avem nevoie de un acord economic cuprinzător, capabil să determine consolidarea legăturilor bilaterale puternice deja existente în domeniul comerţului şi al investiţiilor. Consider însă că acordul trebuie să fie echilibrat şi să încurajeze comerţul echitabil. În ciuda amplului consens referitor la un acord ambiţios, susţin că acesta nu ar trebui să afecteze serviciile publice sau drepturile UE de a legifera în cadrul Directivei privind calitatea combustibililor. Acordul ar trebui să cuprindă obiective la fel de ambiţioase în materie de dezvoltare durabilă, dispunând de parametri sociali şi de mediu obligatorii din punct de vedere juridic.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii referitoare la relaţiile comerciale UE-Canada. Canada este unul dintre cei mai vechi şi mai apropiaţi parteneri ai UE, fiind prima ţară industrializată cu care UE a semnat în 1976 un acord-cadru de cooperare comercială şi economică. Însă potenţialul relaţiilor economice dintre UE şi Canada nu a fost încă exploatat la maximum şi consider că acordul de liber schimb dintre UE şi Canada poate contribui semnificativ la dezvoltarea şi realizarea acestui lucru, prin îmbunătăţirea comerţului şi a fluxurilor de investiţii, prin eliminarea vârfurilor tarifare şi a barierelor netarifare nejustificate şi prin susţinerea unei cooperări strânse, în special în domeniile cooperării în scopuri de reglementare, mobilităţii forţei de muncă şi recunoaşterii calificărilor. Salut încheierea cu Canada a unui acord care depăşeşte cadrul angajamentelor asumate în OMC şi care să fie complementar normelor multilaterale, cu condiţia ca în urma negocierilor să rezulte un acord echilibrat, ambiţios şi de o înaltă calitate, care să vizeze mai mult decât reduceri tarifare şi care să faciliteze introducerea de noi instrumente. De pildă, principiul reciprocităţii trebuie să se aplice în cadrul căilor de atac legale disponibile în cazul unor litigii comerciale, după cum există nevoia de a îmbunătăţi protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv a mărcilor comerciale, a brevetelor şi a indicaţiilor geografice.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Prin votul meu în favoarea acestei rezoluţii referitoare la actualele negocieri comerciale dintre UE şi Canada, doresc să reiterez importanţa comerţului internaţional (inclusiv cu Canada) pentru dezvoltarea economiilor noastre. După cum se afirmă în rezoluţie, deşi prioritatea Europei trebuie să rămână sistemul comercial internaţional, adică negocierile din cadrul rundei de dezvoltare de la Doha, actualele negocieri cu Canada pot completa în mod util această abordare internaţională printr-o abordare bilaterală, la fel de necesară. Astfel, discutând şi negociind, ajungem să găsim soluţii la probleme legate de comerţ şi respectarea anumitor principii, precum cele referitoare la mediu. În calitate de vicepreşedintă a grupului de lucru pentru serviciile publice, sunt însă îngrijorată de abordarea aleasă pentru acest sector. Într-adevăr, definind o „listă negativă” (o listă care exclude anumite servicii publice din procesul de liberalizare) în locul unei abordări bazate pe „liste pozitive” (exceptarea de la liberalizare a serviciilor publice, cu excepţia celor precizate în listă), riscăm să determinăm o fragilizare a serviciilor publice. Prezenta rezoluţie îndeamnă, aşadar, Comisia Europeană să abandoneze această abordare.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea prezentei rezoluţii. Canada este unul dintre cei mai vechi şi mai apropiaţi parteneri ai UE, fiind prima ţară industrializată cu care UE a semnat în 1976 un acord-cadru de cooperare comercială şi economică. De-a lungul anilor, au fost semnate mai multe acorduri bilaterale menite să faciliteze relaţii comerciale mai strânse, UE fiind în prezent pentru Canada al doilea cel mai important partener comercial şi a doua cea mai mare sursă de investiţii străine directe. Sunt de acord că potenţialul relaţiei economice UE-Canada nu a fost încă exploatat la maximum. Acordul de liber schimb planificat ar putea contribui semnificativ la dezvoltarea parteneriatului economic UE-Canada şi ar transmite un puternic semnal favorabil creşterii către investitori şi mediul de afaceri din UE şi Canada.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) Prin rezoluţia tocmai adoptată, Parlamentul European îşi exprimă îngrijorarea cu privire la abordarea aleasă de Comisia Europeană în domeniul serviciilor publice, în cadrul actualelor negocieri privind acordul comercial care au loc între Uniunea Europeană şi Canada. Responsabilă pentru negocierea acestui acord, Comisia Europeană pare dispusă să includă, în principiu, toate serviciile. Dacă se va confirma actualul demers de negociere a unei liste „negative” de servicii care nu vor fi incluse în acordurile de liber schimb, Comisia ar modifica procedura care a prevalat până în prezent. Or, serviciile publice sunt diferite de celelalte tipuri de servicii. Asigurând coeziunea socială şi teritorială şi reprezentând un sprijin esenţial pentru categoriile de populaţie vulnerabile, aceste servicii au caracteristici specifice interesului general pe care îl servesc. Prin urmare, este esenţial să menţinem o abordare care protejează aceste servicii, apărându-le în special de concurenţa internaţională.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Relaţiile cu Canada au o istorie îndelungată de beneficii aduse ambelor părţi, din punct de vedere comercial bazându-se pe interes reciproc şi bună cooperare. Deşi Canada este o ţară dezvoltată, numărul problemelor legate de gradul de respectare a drepturilor sociale şi a celor mai ridicate standarde de mediu fiind foarte de redus, Comisia, chiar înaintea Parlamentului, a stabilit împreună cu autorităţile canadiene omoloage o bază de negociere care abordează în detaliu multe chestiuni care, pentru a ne mulţumi, necesită modificări.

Votez în favoarea acestei rezoluţii care se referă la un capitol din politica comercială europeană care ar trebui să servească drept exemplu pentru negocierile cu alte ţări, precum India, China şi Pakistan, care, spre deosebire de Canada, cu siguranţă nu garantează concurenţa loială, fără a mai vorbi de respectarea drepturilor sociale şi a standardelor de mediu. Atunci când lansăm negocieri cu aceste ţări, ar trebui să ne amintim cât de stricţi şi exigenţi am fost cu state extrem de civilizate, aşa cum este Canada, şi să adoptăm aceeaşi atitudine directă şi deschisă pentru a ne apăra interesele.

  John Bufton (EFD), în scris. – Am votat împotriva relaţiilor comerciale dintre UE şi Canada, întrucât consider că orice acord bilateral ar submina negocierile dintre Marea Britanie şi Canada în cadrul Commonwealth-ului. Deşi nu văd niciun motiv pentru care UE şi Canada nu ar putea practica un comerţ liber, legislaţia anterioară a demonstrat că ambiţiile UE au tendinţa de a uzurpa, mai curând decât de a completa, relaţiile comerciale dintre Marea Britanie şi ţările terţe.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei referitoare la relaţiile comerciale dintre UE şi Canada, care vizează realizarea unui acord economic şi comercial complet. Canada este un partener comercial valoros al Uniunii Europene, volumul investiţiilor canadiene în Europa crescând aproape dublu în 10 ani, ajungând la 119,5 milioane de euro în 2009. Este necesar, aşadar, să se pună bazele unui cadru juridic amplu, astfel încât să se garanteze un impact pozitiv asupra creşterii. Aş dori să subliniez problema accesului la pieţe pentru produsele agricole. Normele privind originea fiind diferite în Canada şi UE, Comisia Europeană trebuie să se asigure că interesele şi priorităţile agriculturii europene sunt protejate corespunzător. Astfel, sunt necesare eforturi pentru a găsi o soluţie satisfăcătoare la problema normelor privind originea, astfel încât produsele provenind din alte state membre ale Acordului nord-american de liber schimb să nu fie asimilate produselor canadiene.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Sistemul comercial multilateral, bazat pe norme precise şi stabilit în cadrul OMC, rămâne cel mai eficient instrument de reglementare şi promovare a unui comerţ liber şi corect. Dată fiind însă istoria plină de succes a relaţiei economice dintre UE şi Canada, sprijin realizarea unui acord care transcende angajamentele asumate în cadrul OMC şi vine în completarea normelor multilaterale, în scopul de a exploata la maximum potenţialul de cooperare dintre aceste două puteri.

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. − Am votat în favoarea rezoluţiei privind relaţiile comerciale UE-Canada deoarece aceasta atrăgea atenţia asupra necesităţii includerii problematicilor sociale şi de mediu în viitorul Acord economic şi comercial dintre Uniunea Europeană şi Canada. În ceea ce priveşte protecţia mediului, consider că este important ca Uniunea Europeană să refuze importul petrolului extras din nisipuri bituminoase.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Comisia trebuie să se angajeze să respecte exigenţele Parlamentului European în cadrul negocierilor în curs privind acordul comercial dintre UE şi Canada. Două lucruri sunt esenţiale într-un acord de liber schimb. În primul rând, garantarea reciprocităţii în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei sociale şi de mediu. În al doilea rând, adoptarea unei abordări coerente şi protectoare a serviciilor de interes general. Standardele europene de sănătate şi de mediu nu trebuie să facă obiectul unui compromis doar pentru a ne mulţumi partenerul la acord. Comisia Europeană trebuie să analizeze consecinţele pe care le antrenează decizia sa de a include automat şi implicit toate serviciile. Deşi este o metodă care permite excluderea de la caz la caz a anumitor servicii la cererea statelor membre individuale prin stabilirea unei liste „negative”, există riscul unor posibile omisiuni. Parlamentul nu doreşte ca acest nou model de negociere să devină un precedent juridic. Până în prezent, Comisia a negociat acorduri de liber schimb prin definirea unei liste „pozitive”, care cuprindea enumerarea individuală a serviciilor incluse în acord. Această metodă, utilizată frecvent în comerţul internaţional, oferă o protecţie mai bună anumitor sectoare sensibile pentru UE, motiv pentru care ar trebui să fie unica metodă folosită de Comisie.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Canada şi UE împărtăşesc un set de valori comune, care ne transformă nu doar în parteneri comerciali, ci şi în aliaţi naturali în contextul geostrategic global. Este o realitate că ambele maluri ale Atlanticului găzduiesc o unică civilizaţie, care ar avea enorm de câştigat prin consolidarea şi mai profundă a legăturilor dintre popoarele sale. Nu ar fi productiv să prezentăm pe larg legăturile istorice dintre Canada şi Europa şi contribuţia pe care cetăţenii celei dintâi au avut-o la eliberarea continentului european în cele două războaie mondiale care l-au devastat.

În ciuda obstacolelor din calea liberalizării comerţului care încă persistă şi a rezervelor exprimate de Uniune cu privire la actualele practici din Canada, sper că bazele necesare pentru un parteneriat comercial reciproc avantajos vor putea fi puse fără prea multe întârzieri. Un acord economic şi comercial complet între Canada şi Uniunea Europeană s-ar putea dovedi a fi cel mai ambiţios şi amplu acord pe care l-am încheiat vreodată. Sper că aşa se va întâmpla.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Această propunere de rezoluţie se referă la relaţiile comerciale dintre UE şi Canada, negocierile în acest sens urmând a fi încheiate până la sfârşitul lui 2011. Scopul politicii comerciale şi de investiţii a UE este o creştere economică durabilă, care generează bogăţie şi creează locuri de muncă. Să ne amintim că încheierea de relaţii comerciale cu partenerii noştri strategici va genera pentru UE o valoare adăugată de 1 % din produsul intern brut (PIB) până în 2020, valoarea din 2010 fiind de 120 de miliarde de euro, aducând beneficii deopotrivă consumatorilor şi întreprinderilor. În acest scop, şi fără a pune în discuţie rolul jucat de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), este esenţial să liberalizăm comerţul prin încheierea tuturor negocierilor în curs în cadrul Agendei de dezvoltare de la Doha (ADD), din care fac parte şi relaţiile UE-Canada. Deşi unele probleme rămân nerezolvate, şi mă refer aici la impactul negativ asupra biodiversităţii al extracţiei de nisip bituminos şi al produselor derivate din focă, am votat favorabil nu doar pentru că s-a găsit practic o soluţie la problema achiziţiilor publice, ci şi pentru beneficiile de care se vor bucura statele membre şi pentru a evita orice alte întârzieri ale negocierilor.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Primul considerent al rezoluţiei ilustrează viziunea care guvernează acest raport, acolo afirmându-se că sistemul comercial multilateral stabilit prin Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) continuă să reprezinte cel mai eficient cadru de reglementare şi promovare a comerţului liber şi corect, după care se pledează pentru o încheiere cu succes a Rundei de la Doha.

Este o viziune care se dezvoltă în punctele ulterioare ale rezoluţiei, cu care, evident, nu suntem de acord. Dezacordului nostru se alătură, de fapt, cel exprimat de milioanele de lucrători, fermieri, proprietari de întreprinderi mici şi mijlocii şi multe alte categorii din întreaga lume, care de ani de zile îndreaptă un deget acuzator către OMC, către obiectivele acesteia de dereglementare a comerţului şi către interesele pe care le serveşte: interesele companiilor multinaţionale şi ale marilor grupuri economice şi financiare, care acumulează milioane cu preţul sacrificării a milioane de locuri de muncă şi a drepturilor sociale şi de muncă, distrugând producătorii mici şi mijlocii şi degradând mediul.

Acordul de liber schimb UE-Canada, la fel ca alte acorduri de acest tip, include şi serviciile, fiind exprimate îngrijorări pertinente, dar incoerente, cu privire la „listele negative” sau de altă natură, care însă nu înlătură riscurile la care sunt expuse şi serviciile publice. Există suficiente motive pentru a vota împotrivă.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Uniunea Europeană continuă să-şi construiască politica comercială ignorând consecinţele pe care le antrenează şi care afectează profund, dar diferit, statele membre.

Acordurile care dau expresia concretă a acestei politici se bazează în principal pe comerţul liber, ale cărui obiective şi efecte sunt demonstrate fără echivoc de retorica aferentă. Retorica aşa-numitelor „interese ofensive”, ca şi cum am vorbi despre un război.

Este vorba în general de acorduri marcate tot mai mult de o lipsă a legitimităţii democratice, fiind aproape întotdeauna negociate în cel mai mare secret, pe la spatele cetăţenilor, în încercarea de a ascunde impactul lor economic, social şi de mediu şi de a evita dezbateri informate şi clarificări.

Deşi negocierile se află într-un stadiu destul de avansat, se pare, şi încheierea lor este preconizată pentru 2011, impactul asupra sectoarelor şi ţărilor individuale nu a fost încă dezbătut în toate implicaţiile sale.

Conţinutul acordului nu aduce însă nicio noutate: deschiderea pieţelor şi liberalizarea serviciilor, inclusiv a serviciilor publice care sunt tot mai comercializate şi abandonate la mila intereselor companiilor multinaţionale, aducând prejudicii populaţiei.

Consecinţele sunt bine cunoscute: Dominarea pieţelor de un grup restrâns, distrugerea sistemelor de producţie fragile şi pretexte tot mai elaborate pentru atacurile asupra drepturilor şi a condiţiilor de viaţă şi de muncă.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) UE a început discuţiile cu Canada cu privire la un acord economic şi comercial complet în 2009. Potenţialul acord acoperă o gamă largă de aspecte, incluzând comerţul cu bunuri şi servicii, drepturile de proprietate intelectuală, achiziţiile publice, cooperarea pentru reglementare, migraţia temporară, politica din domeniul concurenţei, ocuparea forţei de muncă şi standardele de mediu. Consider că ambele părţi ar trebuie să trateze ca prioritare eforturile de a ajunge la un acord în mai multe puncte fundamentale, cum ar fi achiziţiile publice, investiţiile şi serviciile publice.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am salutat documentul pentru că UE şi Canada au o relaţie strânsă de cooperare în ceea ce priveşte comerţul şi investiţiile străine directe. Negocierile în curs pentru un acord economic şi comercial complet (CETA) au în vedere încheierea unui acord foarte amplu, ale cărui ambiţii depăşesc orice acord comercial şi economic negociat până în prezent de UE sau de Canada, ceea ce ar putea consolida şi mai mult relaţia bilaterală comercială şi de investiţii puternică ce există deja. Salut încheierea cu Canada a unui acord care depăşeşte cadrul angajamentelor asumate în OMC şi care să fie complementar normelor multilaterale, cu condiţia ca în urma negocierilor să rezulte un acord echilibrat, ambiţios şi de o înaltă calitate. Cred că, în cadrul acestor negocieri, capitolele privind agricultura vor constitui un aspect important pentru ambele părţi. În acest sens, îmi exprim preocuparea legată de concesiile potenţial substanţiale ce s-ar putea face pentru OMG-uri, sectorul laptelui şi etichetarea ţării de origine. Prin urmare, interesele şi priorităţile din agricultură ar trebui luate pe deplin în considerare, astfel încât acordul să fie benefic pentru consumatorii din UE şi din Canada, dar şi pentru sectoarele agricole din ambele ţări, şi să asigure, din perspectiva unui rezultat global echilibrat, o concurenţă mai intensă, dar şi mai loială, între furnizorii de produse agricole din UE şi Canada. Salut angajamentul iniţial al ambelor părţi de a nu menţine, introduce sau reintroduce subvenţii la exporturile agricole pentru produsele agricole comercializate, acesta fiind un pas înainte spre negocieri ambiţioase şi corecte, precum şi acordul de a coopera la negocierile din domeniul agriculturii ce au loc în cadrul OMC.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Uniunea Europeană şi Canada întreţin de mulţi ani relaţii comerciale foarte bune şi solide. Potenţialul cooperării economice nu a fost însă nici pe departe epuizat, astfel că salut negocierile legate de CETA (acordul economic şi comercial complet). Cu toate acestea, evoluţia negocierilor din cadrul OMC trebuie să prevaleze în raport cu acordurile bilaterale. Prezenta rezoluţie acoperă un spectru larg de teme importante. Susţin în special rezervele exprimate de Parlamentul European cu privire la posibilul impact negativ asupra agriculturii europene. Principiul reciprocităţii trebuie menţinut în scopul de a asigura un acord solid şi durabil pentru ambele părţi. În acest context, m-aş referi în special la dezbaterea privind etichetarea de origine pentru carnea de vită, care trebuie să fie rezolvată, precum şi la obstacolele de ordin tehnic şi tarifar, cum ar fi procedurile îndelungate de omologare pentru produsele UE. Evident, obiectivul CETA trebuie să fie concurenţa loială.

  Elżbieta Katarzyna Łukacijewska (PPE), în scris. – (PL) Având în vedere că Uniunea Europeană este al doilea cel mai mare partener comercial al Canadei, Canada fiind un partener major al UE în domeniul investiţiilor străine directe, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie referitoare la relaţiile comerciale dintre UE şi Canada. În acelaşi timp, doresc să subliniez că Polonia este cel mai mare partener comercial al Canadei din Europa Centrală şi de Est care, de ani de zile, a menţinut un excedent comercial bilateral care creşte de la an la an. Votul de astăzi reprezintă o evoluţie esenţială de bun augur.

  David Martin (S&D), în scris. – Mă bucur că a fost introdus amendamentul meu, care „ia act de acţiunile juridice recente legate de interdicţia impusă de UE asupra produselor derivate din focă, în special de cererea Canadei adresată în cadrul OMC de instituire a unui complet oficial de soluţionare a litigiilor şi îşi exprimă speranţa profundă că Canada îşi va retrage cererea prezentată la OMC, care contravine unor relaţii comerciale pozitive, înainte de a fi necesară ratificarea acordului CETA de către Parlamentul European.”

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Relaţiile comerciale dintre Uniunea Europeană şi Canada pot depăşi cadrul angajamentelor asumate în Organizaţia Mondială a Comerţului, atâta timp cât se bazează pe un acord echilibrat, care garantează accesul reciproc real la pieţe şi o îmbunătăţire a protecţiei mărcilor comerciale, brevetelor şi indicaţiilor geografice. Considerăm că sunt necesare noi investiţii care să asigure respectarea mediului şi a unor condiţii de lucru adecvate. Având în vedere importanţa fundamentală a sectorului agricol, îndemnăm Comisia să negocieze un acord benefic deopotrivă pentru producători şi consumatori şi care să asigure o concurenţă loială între furnizorii de produse agricole din Uniunea Europeană şi Canada. În cele din urmă, considerăm că Consiliul ar trebui să obţină aprobarea Parlamentului anterior semnării oricăror alte noi acorduri comerciale internaţionale şi că Parlamentul trebuie să fie informat în toate etapele procedurii, pentru a garanta un control democratic mai eficient. Este singurul mod prin care putem realiza o mai mare dezvoltare a comerţului şi investiţiilor între Uniunea Europeană şi Canada.

  Véronique Mathieu (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei, dar împotriva amendamentului 10 care sprijină interdicţia impusă de UE asupra produselor derivate din focă. Introducerea nu are nicio justificare, fie ea ştiinţifică sau juridică. Într-adevăr, concluziile formulate în avizul ştiinţific emis de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) la sfârşitul anului 2007 se bazează pe datele referitoare la sacrificarea animalelor în abatoare, nefiind relevante pentru vânătoarea de foci. La fel de contestabil este şi temeiul juridic, astfel cum reiese din avizul juridic al Parlamentului European de la 1 aprilie 2009: „Este practic imposibil ca interdicţia să fie justificată invocând exclusiv principiul bunăstării animalelor, întrucât Tratatul nu conţine niciun temei juridic referitor la bunăstarea animalelor”. Nu poate fi invocată nici protejarea speciei, în Groenlanda populaţia acesteia triplându-se chiar în decurs de 25 de ani. În cele din urmă, un embargo care ar rămâne fără consecinţe asupra vânătorii tradiţionale a inuiţilor, astfel cum dă asigurări Comisia, este o utopie. În acest context, solicitarea formulată de Canada în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) privind instituirea unui complet special de soluţionare a litigiilor cu privire la embargoul european este justificată.

  Arlene McCarthy (S&D), în scris. – Prin rezoluţia sa referitoare la negocierile comerciale dintre UE şi Canada, Parlamentul a transmis un semnal puternic că va apăra cu fermitate legislaţia sa, care-i permite să impună o interdicţie pe piaţa UE asupra produselor derivate din focă. Cetăţenii UE ne-au cerut să luăm măsuri pentru a nu introduce în UE produse rezultate din vânătoarea plină de cruzime în scopuri comerciale. Canada nu are niciun drept de a încerca să submineze dorinţa democratică a cetăţenilor europeni prin dezbaterea în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului a legislaţiei noastre evident nediscriminatorii privind interdicţia impusă asupra produselor din focă. Între Canada şi UE nu pot fi construite legături comerciale mai strânse decât pe baza respectării dorinţelor publicului european şi a legislaţiei europene.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Comisia Europeană este aproape de finalizarea negocierilor cu Canada asupra unui acord comercial de o amploare fără precedent. Comisia negociază încă din 2004. Cetăţenii europeni nu au fost niciodată consultaţi sau măcar informaţi. Raportul salută acest acord nociv al cărui conţinut nu a fost dezvăluit decât prin scurgeri de informaţii. Acest lucru este inacceptabil. Voi vota împotriva raportului şi denunţ acest acord care plasează popoarele europene într-o poziţie subordonată, urmând exemplul Acordului nord-american de liber schimb.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Relaţia istorică dintre Europa şi Canada este îndelungată şi datează chiar dinaintea existenţei UE. În plus, împărtăşim aceleaşi valori şi principii, fiind astfel aliaţi preferenţiali în contextul geostrategic global. Deşi nu există încă un acord cuprinzător, relaţiile comerciale au cunoscut progrese semnificative. Consider că trebuie să depunem în continuare toate eforturile pentru a ajunge la un acord benefic pentru toată lumea, având în vedere că acesta va juca un rol important în dezvoltarea economică a ambelor părţi.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Acest acord potenţial acoperă un spectru larg de domenii, incluzând comerţul cu bunuri şi servicii, drepturile de proprietate intelectuală, achiziţiile publice, cooperarea pentru reglementare, migraţia temporară (modulul IV), politica din domeniul concurenţei, ocuparea forţei de muncă şi standardele de mediu. Ambele părţi trebuie să depună eforturi pentru a ajunge la un acord în mai multe capitole esenţiale ale negocierii, printre care se numără accesul la achiziţii publice, investiţii şi serviciile publice. În cadrul negocierilor au mai apărut două alte aspecte care sunt foarte sensibile pentru PE. Prima se referă la nisipurile bituminoase şi la Directiva UE privind calitatea combustibililor. Directiva privind calitatea combustibililor a fost amplu dezbătută în Comisia pentru mediu. Guvernul canadian încă consideră că această directivă face o discriminare între importurile de petrol canadian şi importurile de petrol din alte ţări. Consider că acordul este mult prea prematur. A doua problemă extrem de importantă se referă la interdicţia impusă de UE asupra produselor derivate din focă. Acordul în discuţie ar putea consolida relaţiile comerciale şi de investiţii deja foarte solide care există între UE şi Canada, însă ar trebui să fie un acord reciproc benefic, motiv pentru care deocamdată m-am abţinut de la vot.

  Rolandas Paksas (EFD), în scris. – (LT) Un acord progresiv va încuraja şi accelera relaţiile comerciale active şi de investiţii dintre UE şi Canada. Liberalizarea relaţiilor comerciale va aduce avantaje reciproce pentru actorii din mediul de afaceri şi va crea condiţii de investiţii mai favorabile. Pentru a putea realiza un acord cuprinzător de o înaltă calitate care să depăşească cadrul angajamentelor asumate în OMC, niciuna dintre părţi nu ar trebui să formuleze exigenţe care contravin politicilor lor interne şi aranjamentelor instituţionale. În plus, în eventualitatea unor litigii comerciale, ar trebui să se aplice principiul reciprocităţii, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală ar trebui consolidată şi ar trebuie să existe acces reciproc la pieţele de servicii şi achiziţii publice. Sectorul agricol şi consumatorii ar trebui să se bucure de o atenţie specială. Trebuie să ne menţinem poziţia fermă în ceea ce priveşte OMG-urile, sectorul laptelui şi etichetarea originii. Trebuie să asigurăm o concurenţă mai intensă şi mai loială între furnizorii de produse agricole. Consider că Comisia ar trebuie să demareze negocierile cu Canada referitoare la investiţii doar după ce Parlamentul îşi va fi exprimat poziţia cu privire la viitoarea politică a UE în domeniul investiţiilor. Pentru a putea fi protejate corespunzător, cele mai sensibile sectoare ale ambelor părţi trebuie excluse din domeniul de aplicare a acordurilor de investiţii. Comisia trebuie să adopte o poziţie fermă cu privire la interdicţia impusă produselor derivate din focă şi, în acest sens, Canada ar trebui să retragă cererea înaintată la OMC de instituire a unui complet oficial de soluţionare a litigiilor. O astfel de cerere contravine principiilor relaţiilor comerciale constructive.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Salut această rezoluţie a Parlamentului European referitoare la relaţiile comerciale dintre UE şi Canada. Între UE şi Canada există un parteneriat natural, întemeiat pe apropierea culturală şi o îndelungată istorie comună. Este, aşadar, firesc că sectoarele private din UE şi Canada au manifestat un sprijin puternic pentru încheierea unui acord economic ambiţios şi cuprinzător şi consideră că un parteneriat economic mai strâns între UE şi Canada ar trimite un puternic semnal favorabil dezvoltării către investitori şi mediul de afaceri din UE şi Canada, dar şi de pe plan internaţional. Salut, aşadar, încheierea cu Canada a unui acord care depăşeşte cadrul angajamentelor asumate în OMC şi care să fie complementar normelor multilaterale, cu condiţia ca în urma negocierilor să rezulte un acord ambiţios şi de o înaltă calitate, bazat pe reciprocitate şi care să vizeze mai mult decât reduceri tarifare. Aş atrage însă atenţia asupra necesităţii de a analiza impactul economic al acestei deschideri, în special asupra statelor membre cu economii mai vulnerabile.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) În prezent, sistemul comercial al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pare să fie cel mai capabil de a oferi un cadru de referinţă pentru relaţiile comerciale dintre state, fără a împiedica însă statele sau organizaţiile supranaţionale să-şi intensifice relaţiile comerciale dincolo de acest cadru de reglementare comun. O relaţie economică foarte strânsă între UE şi Canada pare astfel justificată. După cum se subliniază în raport, UE este al doilea cel mai important partener comercial al Canadei. De partea ei, Canada a devenit prima ţară industrializată cu care UE a semnat în 1976 un acord-cadru de cooperare comercială şi economică, fiind a patra cea mai importantă sursă de investiţii străine directe pentru UE. Prin acest acord, relaţiile dintre aceste două zone s-ar putea dezvolta printr-un nivel şi mai ridicat de cooperare economică, creând astfel legături şi mai puternice între aceste spaţii deja profund legate printr-o matrice culturală comună.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. Negocierile cu Canada privind un amplu acord economic şi comercial complet (CETA) se află într-un stadiu foarte avansat şi ar putea fi finalizate în această toamnă. CETA este de departe cel mai ambiţios acord de liber schimb negociat vreodată de UE în cadrul strategiei comerciale „O Europă competitivă într-o lume globalizată” din 2006, incluzând capitole ample în domeniul serviciilor, achiziţiilor publice, protecţiei investiţiilor, proprietăţii intelectuale şi al cooperării pentru reglementare.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Relaţiile economice dintre UE şi Canada sunt esenţiale pentru dezvoltarea dialogului între cele două părţi. După SUA, UE este cel mai mare partener comercial al Canadei, Canada fiind la rândul ei pentru UE al unsprezecelea cel mai important partener comercial. Scopul negocierilor în curs pentru un acord economic şi comercial complet (CETA) este încheierea unui acord foarte amplu, ale cărui ambiţii depăşesc orice acord comercial şi economic negociat până în prezent de UE sau de Canada, ceea ce ar consolida şi mai mult relaţiile bilaterale comerciale şi de investiţii deja puternice. Potrivit raportului comun elaborat de experţi din UE şi Canada, încheierea unui acord economic şi comercial complet vizează să ofere beneficii economice tangibile, care vor rezulta din liberalizarea comerţului şi eliminarea barierelor tarifare. Cu toate acestea, rămân încă nerezolvate anumite probleme legate de acest acord, care ar putea avea un impact negativ asupra sectorului agricol european.

După părerea mea, eforturile ar trebui să se concentreze mai mult pe diferenţele dintre standardele sanitare şi fitosanitare aplicabile în UE şi Canada. În mod similar, nu trebuie ignorată nevoia de a asigura conformitatea standardelor de mediu din Canada cu cele care sunt în vigoare în UE. Legat de cele de mai sus, consider că se impune o analiză detaliată şi o evaluare a standardelor menţionate anterior.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Salut rezoluţia de astăzi, care subliniază progresele înregistrare în negocierile pentru un acord comercial între UE şi Canada. Canada este un important partener comercial pentru UE, un astfel de acord aducând avantaje ambelor părţi. Există însă unele preocupări de care Comisia trebuie să ţină cont. Impactul extracţiei de petrol din nisip bituminos asupra mediului şi consecinţele extragerii azbestului asupra sănătăţii lucrătorilor sunt doar două dintre problemele care trebuie analizate cu atenţie. Sprijin solicitările adresate Canadei de a renunţa la recursul introdus în cadrul OMC referitor la interdicţia impusă de UE asupra produselor derivate din focă şi mă bucur că amendamentele exprimând această poziţie au fost adoptate de Parlament. La rândul ei, Comisia trebuie să adopte o poziţie puternică de menţinere a interdicţiei. La fel de importantă este respectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi utilizarea mărcilor comerciale şi a brevetelor. Am încredere că aceste probleme vor fi abordate şi luate în considerare de Comisie şi că se va conveni asupra unui acord comercial eficient.

Raport: Wolf Klinz (A7-0081/2011

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport din proprie iniţiativă, pentru că abordează probleme actuale din interminabila dezbatere referitoare la industria de rating, şi anume absenţa concurenţei, structurile de oligopol şi lipsa de responsabilitate şi transparenţă, în special în ceea ce priveşte ratingul datoriilor publice.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii referitoare la agenţiile de rating de credit: perspective de viitor. Ratingurile agenţiilor de rating de credit (ARC) îndeplinesc mai multe funcţii utile, reunind informaţii despre calitatea creditului emitenţilor într-un mediu global. Ratingurile permit emitenţilor să evalueze pieţele interne şi internaţionale, reducând costurile legate de informare şi mărind numărul potenţial de investitori, fapt care alimentează pieţele cu lichidităţi şi contribuie la stabilirea preţurilor. Recenta criză financiară a evidenţiat trei probleme ale acestei industrii: lipsa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa unei responsabilităţi a ARC pentru ratingurile emise. Sunt de acord cu părerea raportorului că ratingurile de credit nu reprezintă doar pure opinii şi că ARC ar trebui să fie răspunzătoare pentru ratingurile acordate. Prin urmare, răspunderea lor civilă ar trebui să fie mai mare pentru a reprezenta o ameninţare credibilă.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dlui Klinz referitor la agenţiile de rating de credit. Agenţiile de rating de credit sunt utile, furnizând informaţii despre calitatea produselor de credit, permiţând debitorilor şi investitorilor să acceadă la pieţele interne şi mondiale şi contribuind, astfel, în final, la determinarea preţurilor. Criza a demonstrat însă pericolele pe care le creează actualul sistem, generate de absenţa concurenţei şi lipsa de răspundere şi transparenţă a agenţiilor în special. Avem în faţa noastră un raport din proprie iniţiativă care solicită Comisiei Europene să identifice în mod clar deficienţele actualului cadru şi să furnizeze un studiu de impact în care să prezinte potenţiale alternative pentru îmbunătăţirea sistemului, inclusiv noi propuneri legislative, dacă se consideră necesar. Invit Comisia să ofere un răspuns solicitărilor noastre în cel mai scurt timp.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui document important. Agenţiile de credit nu evaluează doar întreprinderile cu capital privat şi produsele lor, ci şi ţările. Condiţiile de împrumut impuse unei ţări pe pieţele internaţionale depind de ratingul pe care îl primeşte ţara respectivă. Ratingurile negative emise ca urmare a dificultăţilor financiare condamnă ţara la un fel de spirală a datoriilor, pentru că scăderea ratingului generează o creştere şi mai mare a costurilor împrumuturilor, determinând astfel o agravare a situaţiei financiare a ţării respective. Toţi participanţii la piaţă şi organismele de supraveghere trebuie să cunoască criteriile care stau la baza stabilirii ratingurilor şi să fie în măsură să verifice validitatea acestora. Comisiei şi statelor G20 li se solicită să adopte o nouă abordare globală a evaluărilor, care să reducă riscul de erori, să reglementeze activităţile companiilor implicate în emiterea de ratinguri şi să reducă riscul aferent evaluării financiare. Salut propunerea, pe care am repetat-o în diferite ocazii, ca Europa să-şi înfiinţeze propria agenţie de rating de credit, care să efectueze evaluări obiective şi independente. Salut solicitarea formulată în raport de înfiinţare a unei proprii agenţii de rating independente care, potrivit propunerilor, ar fi iniţial denumită fundaţia europeană a ratingurilor de credit.

Posibilităţile oferite tuturor statelor membre de a împrumuta de pe pieţele internaţionale în condiţii corecte, precum şi stabilitatea întregului sistem financiar mondial şi eficacitatea în materie de prevenire a crizelor vor depinde de capacitatea noastră de a reforma cu succes evaluarea financiară.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) Agenţiile de rating de credit (ARC) evaluează ţări, instituţii şi întreprinderi, acordând calificative de risc în ceea ce priveşte capacitatea lor de a-şi achita datoriile la data convenită. Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 privind ARC a fost adoptat ca primă reacţie la criza financiară şi a abordat chestiunile cele mai presante, stabilind măsuri de supraveghere şi reglementare pentru ARC, fără a rezolva însă toate problemele.

Astfel, criza financiară a reliefat faptul că există trei probleme majore în modul de funcţionare a acestor agenţii: lipsa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe şi absenţa răspunderii. Prezentul raport, care a primit votul meu favorabil, solicită Comisiei Europene să identifice deficienţele existente şi să ofere o evaluare de impact a posibilelor alternative, precum şi eventuale propuneri legislative necesare. Comisiei Europene i se solicită totodată să evalueze costurile şi beneficiile creării unei fundaţii europene a ratingurilor de credit pe deplin independente.

  Slavi Binev (NI), în scris. – (BG) Am sprijinit propunerea de raport întrucât consider că înfiinţarea de agenţii de rating de credit va stimula concurenţa în acest sector, condiţie prealabilă pentru consolidarea calităţii, reducerea costurilor de informare şi, nu în ultimul rând, pentru creşterea gradului de responsabilitate a agenţiilor relevante. Astfel se va reduce inclusiv dependenţa în materie de reglementare.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Am votat în favoarea proiectului de raport al dlui Klinz referitor la agenţiile de rating de credit, deoarece consider că este un document care conţine numeroase elemente pozitive şi idei constructive. Sunt în special de acord cu dorinţa de a îmbunătăţi nivelul de transparenţă, integritate, independenţă şi răspundere al acestor agenţii. Totodată, sprijin ideea dlui Klinz de înfiinţare a unei fundaţii europene a ratingurilor de credit independentă de state şi instituţii şi împărtăşesc convingerea domniei sale că actualul oligopol reprezintă o problemă pentru sector.

  Jan Březina (PPE), în scris. – (CS) Recenta criză financiară a atras atenţia asupra a trei probleme majore din sectorul agenţiilor de rating, concretizate în lipsa concurenţei economice, dependenţa excesivă a cadrului de reglementare de ratingurile externe şi faptul că agenţiile de rating nu oferă nicio garanţie pentru ratingurile emise. Nu sunt convins că propunerea raportorului de înfiinţare a unei agenţii de rating europene este cea mai înţeleaptă soluţie. Nu există nicio garanţie că agenţia de rating europeană va dobândi o reputaţie bună şi va deveni cu adevărat un nou actor în sectorul agenţiilor de rating, că va fi credibilă sau că va putea convinge piaţa de independenţa sa absolută de orice organism public, reprezentat fie de statele membre, Comisia Europeană sau orice altă entitate publică.

Mult mai rezonabilă mi se pare propunerea raportorului de înfiinţare a unei reţele a agenţiilor europene de rating de credit, întrucât cooperarea agenţiilor de rating active la nivel naţional în exploatarea resurselor financiare şi umane ar încuraja concurenţa în acest sector prin acoperirea unei game largi de activităţi şi de pieţe diferite, ceea ce ar permite situarea la un nivel similar cu marile agenţii de rating care activează la nivel mondial.

  John Bufton (EFD), în scris. – Am votat împotriva potenţialei adoptări a unei standardizări la nivelul UE a agenţiilor de rating de credit, pentru că, în mod necesar, standardele pot varia considerabil între diferitele state membre. Fără a avea o monedă unică şi în contextul volatilităţii pieţelor, mai ales în economiile vulnerabile ale zonei euro, Marea Britanie riscă să fie atrasă în capcana ratingurilor de credit armonizate, care ar trebui să cuprindă toate situaţiile economice din întreaga Uniune, expunând astfel întreprinderile şi industria din Marea Britanie speculaţiilor periculoase sprijinite de ratingurile de credit la nivelul UE. Condiţiile şi limitările care trebuie să guverneze ratingurile de credit trebuie determinate de economii independente din state membre independente.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Este imperativ ca ratingurile să se bazeze pe fapte şi cifre fiabile, având în vedere consecinţele pe care ratingurile de credit ale datoriilor publice le pot antrena pentru pieţe, soldurile bugetare şi bunăstarea generală a oamenilor. În scopul de proteja acurateţea şi corectitudinea acestor ratinguri, se impune necesitatea de a spori transparenţa acestor decizii, precum şi gradul de răspundere a agenţiilor. Sprijin şi salut, aşadar, propunerile făcute azi în vederea definirii priorităţilor pentru reglementarea agenţiilor de rating de credit, pe care le consider esenţiale pentru rezolvarea problemelor din această industrie.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Situaţia agenţiilor de rating de credit trebuie abordată la nivel european. Aceste organizaţii private, axate pe profit, exercită o putere nepermis de mare asupra guvernelor suverane, motiv pentru care sprijin pe deplin planurile menite să abordeze această anomalie la nivel european.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Am votat împotriva acestui raport referitor la agenţiile de rating de credit. Este inacceptabil din punct de vedere politic şi periculos din punct de vedere economic ca aceste agenţii, care au jucat un rol nefast în actuala criză, să continue să-şi exercite dreptul, oferit chiar de UE, de a acorda ratinguri nu doar întreprinderilor, ci şi economiilor statelor membre. Parlamentul European ar trebui să fie mai determinat şi mai radical în deciziile asumate împotriva agenţiilor de rating de credit, mai ales după prejudiciile pe care acestea le-au adus economiilor europene şi cetăţenilor europeni. Raportul nu are însă coloană vertebrală. Reglementările pe care le propune sunt lipsite de curaj, opacitatea care învăluie agenţiile de rating de credit rămânând practic la fel de densă, astfel că problema ratingurilor emise de firme private care-şi urmăresc propriile interese, fie ele firme americane, ca în prezent, sau europene, în viitor, nu a fost nici pe departe rezolvată. Raportul ar trebui să promoveze o agenţie publică, supusă controlului democratic, care să fie liberă de interese private şi care să poată juca un rol distinct în solidaritatea dintre state şi cetăţenii acestora.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea acestui raport pentru că prezintă în mod clar şi obiectiv situaţia creată în jurul agenţiilor de rating de credit (ARC). Împărtăşesc ideea că rolul acestora este unul necesar şi extrem de util în distilarea şi simplificarea avalanşei de informaţii legate de pieţele financiare, atât în ceea ce priveşte solvabilitatea şi fiabilitatea emitenţilor datoriilor, cât şi instrumentele financiare individuale. Însă, astfel cum indică pe bună dreptate dl Klinz, dacă nu se vor face corecţiile corespunzătoare, acest model de afaceri riscă să distragă atenţia de la protejarea investitorilor şi să o concentreze pe protejarea emitenţilor de datorii. Nu cred că sporirea concurenţei este realizabilă, pentru că proliferarea agenţiilor ar putea submina credibilitatea ratingurilor. Consider, însă, că o mai mare responsabilitate s-ar putea traduce într-o mai mare obiectivitate şi mai multă rigurozitate, puse nu doar în slujba afacerilor unui grup restrâns, ci contribuind la reducerea asimetriilor legate de informaţii, sau, cu alte cuvinte, garantând funcţionarea pieţelor şi protejând interesul general.

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. − Am votat în favoarea Rezoluţiei privind agenţiile de rating de credit deoarece sunt de părere că este nevoie de o nouă agenţie europeană de rating, care să introducă o metodă de lucru alternativă şi mai multă competiţie în acest sector. Criza financiară ne-a arătat că nu putem continua să acceptăm structura de tip oligopol şi lipsa de transparenţă şi de răspundere a actualelor agenţii de rating de credit.

  Rachida Dati (PPE) , în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dlui Klinz, care conţine unele propuneri interesante pentru stabilirea cadrului necesar în care să opereze agenţiile de rating de credit. Actuala situaţie din zona euro ne aminteşte aproape zilnic de impactul deciziilor luate de aceste agenţii şi de dependenţa pe care sistemul mondial de reglementare financiară o manifestă faţă de acestea. Salut în special solicitarea adresată Comisiei Europene de a analiza viabilitatea înfiinţării unei fundaţii europene independente a ratingurilor de credit. Este o propunere concretă, care ne-ar permite să abordăm problema dependenţei excesive a sistemului mondial de reglementare financiară de unele agenţii de rating private.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Sprijin acest raport referitor la viitorul agenţiilor de rating de credit (ARC). Recenta criză financiară a evidenţiat faptul că există trei probleme majore în acest sector: dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa de răspundere a ARC pentru ratingurile emise. ARC au jucat, într-adevăr, un rol semnificativ în acutizarea crizei financiare prin acordarea de ratinguri eronate instrumentelor financiare structurate. Anticipând propunerea legislativă pe care Comisia o pregăteşte pentru această toamnă, raportul abordează aceste probleme, solicitând: o analiză care să indice dacă şi în ce fel statele membre folosesc ratingurile de credit în scopuri de reglementare, obiectivul fiind acela de a reduce dependenţa excesivă generală de ratingurile de credit a sistemului de reglementare financiară, efectuarea unei evaluări de impact şi a unui studiu de viabilitate detaliate privind costurile, beneficiile şi posibila structură de guvernare a unei fundaţii europene a ratingurilor de credit (FERC) complet independente, analiza înfiinţării unei agenţii europene de rating de credit cu adevărat independente şi instituirea unui indice european de rating care să înglobeze toate ratingurile ARC înregistrate care sunt disponibile pe piaţă.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Una după alta, agenţiile de rating de credit retrogradează ratingurile de credit ale ţărilor europene celor mai afectate de criză sau le plasează sub „alertă negativă”. Mă refer la Portugalia, Irlanda, Grecia şi Spania. Deşi nu au declanşat criza financiară, acţionând astfel, agenţiile au contribuit, fără îndoială, la agravarea ei. Încurajând speculaţiile, agenţiile periclitează şansele de reuşită ale planurilor de redresare deja draconice impuse populaţiilor acestor ţări. Iată de ce se impune de urgenţă crearea unei agenţii europene de rating de credit, învestită cu statutul juridic al unei fundaţii independente. Totodată trebuie să se elimine conflictele de interes inerente agenţiilor de rating de credit, care actualmente emit ratinguri acţionând simultan ca firme de consultanţă. Este o schimbare care ar trebui să fie însoţită de evaluarea Comisiei privind necesitatea de a spori publicarea de informaţii pentru toate produsele din domeniul instrumentelor financiare.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Încă de la declanşarea crizei economice şi financiare, agenţiile de rating de credit (ARC) se află în centrul tuturor dezbaterilor. Cum privim însă rolul lor devenit central? Parlamentul European şi-a pus această întrebare. Deşi ARC îndeplinesc mai multe funcţii utile (ele reunesc, de pildă, informaţii despre calitatea creditului emitenţilor, lucru extrem de util într-un mediu global), evoluţiile din cadrul de reglementare au transformat aceşti „intermediari ai informării” în „deţinători de facto ai autorităţii de reglementare”, greşeală pe care nu avem voie să o facem!

Criza financiară a evidenţiat faptul că în această industrie există trei probleme majore: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa de răspundere a ARC pentru ratingurile emise.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Rolul jucat de agenţiile de rating de credit (ARC) este, fără îndoială, important pentru actuala economie de piaţă. Aceste agenţii îndeplineau iniţial o funcţie de „intermediere a informaţiei”, facilitând accesul emitenţilor de datorii şi al investitorilor pe pieţe, reducând costurile de informare şi determinând, astfel, o mai mare lichiditate şi transparenţă. Cu toate acestea, la fel ca în cazul multor altor zone din acest sector, criza a reliefat trei probleme majore: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa răspunderii ARC pentru ratingurile emise. Este imperios necesar să se efectueze o revizuire a rolului acestor agenţii în reglementarea pieţei financiare globale şi să se găsească soluţii eficiente la problema absenţei concurenţei, după cum este esenţial să se evalueze conflictele de interese care marchează acest model de afaceri.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Agenţiile de rating de credit (ARC) acordă ratinguri pentru trei sectoare diferite - sectorul public, întreprinderi şi instrumente financiare structurate - şi au jucat un rol semnificativ în evoluţiile care au condus la criza financiară, prin acordarea de ratinguri eronate instrumentelor financiare structurate, care au trebuit să fie declasate în medie cu trei-patru niveluri în perioada crizei. Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 a reprezentat prima reacţie la criza financiară şi abordează deja cele mai presante chestiuni, stabilind măsuri de supraveghere şi reglementare pentru ARC. Sper însă că se va impune obligativitatea unei mai mari transparenţe în acţiunile ARC. Absenţa certitudinii de reglementare în acest sector periclitează buna funcţionare a pieţelor financiare ale UE, motiv pentru care se solicită Comisiei să identifice corect, înainte de prezentarea altor amendamente la Regulamentul (CE) nr. 1060/2009, lacunele existente în noul cadru şi să prezinte o evaluare de impact privind gama de alternative care există pentru eliminarea acestor lacune, inclusiv posibilitatea de a prezenta alte propuneri legislative. Industria agenţiilor de rating este marcată de mai multe probleme, printre cele mai importante numărându-se absenţa concurenţei, structurile de oligopol şi lipsa de răspundere şi transparenţă.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Situaţia din ultimii ani a demonstrat din plin lipsa de credibilitate a agenţiilor de rating de credit (ARC). Cu toate acestea, ele continuă să se bucure de o libertate neîngrădită, deşi acţiunile lor sunt extrem de nocive, mai ales pentru ţările cu economii fragile. Ca entităţi dependente de sistemul financiar şi părţi extrem de interesate în ratingurile pe care le emit, ARC prosperă mai ales prin stimularea disproporţionată a creditelor şi a speculaţiei financiare capitaliste. Aceste agenţii sunt expresia evidentă a financializării economiei, care nu are corespondent sau manifestare concretă într-o creştere reală a activităţii de producţie, constituind o parte centrală a strategiei de dezvoltare a neoliberalismului, aflat mereu în căutare de niveluri de profit care nu pot fi asigurate de producţia reală, ca urmare a tendinţei bine cunoscute de scădere a profiturilor.

Deşi prezentul raport aduce unele critici modului de funcţionare a acestor agenţii, adevărul este că nu reuşeşte să ajungă la rădăcina problemei şi nici nu propune un control public al sectorului financiar, pentru a nu aduce atingere intereselor marilor grupuri economice şi financiare. Este o problemă esenţială. Solicităm, aşadar, o reglementare eficientă a sectorului financiar, stoparea liberalizării circulaţiei capitalurilor şi eliminarea paradisurilor fiscale, a instrumentelor derivate şi a funcţionării acestor ARC.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Ştim foarte bine, lucru demonstrat fără îndoială în ultimii ani, că agenţiile de rating de credit (ARC) nu sunt credibile, dar că acţiunile lor continuă să fie foarte nocive, afectând mai ales ţările cu economii fragile şi că prosperă mai ales prin stimularea disproporţionată a creditelor şi a speculaţiei financiare capitaliste.

Aceste ARC sunt în primul rând expresia financializării economiei, care nu are un corespondent sau manifestare concretă într-o creştere reală a activităţii de producţie, constituind o parte centrală a strategiei de dezvoltare a neoliberalismului, aflat mereu în căutare de niveluri de profit care nu pot fi asigurate de producţia reală.

Deşi prezentul raport aduce unele critici modului de funcţionare a acestor agenţii, adevărul este că nu reuşeşte să ajungă la rădăcina problemei şi nici nu propune un control public al sectorului financiar, pentru a nu aduce atingere intereselor marilor grupuri economice şi financiare.

Solicităm, aşadar, o reglementare eficientă a sectorului financiar, stoparea liberalizării circulaţiei capitalurilor şi eliminarea paradisurilor fiscale, a instrumentelor derivate şi a funcţionării acestor ARC. Avem nevoie de o politică fiscală diferită, care să conducă la creştere economică, dreptate socială şi conturi publice echilibrate, capabilă astfel să contribuie la eliminarea avantajelor fiscale disponibile în paradisurile fiscale, la impozitarea profiturilor obţinute la bursă şi la introducerea unei taxe suplimentare pe profiturile marilor întreprinderi şi instituţii financiare.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Acest raport aduce în discuţie probleme importante legate de sectorul ratingurilor, printre care se numără absenţa concurenţei, structura de oligopol şi lipsa de răspundere şi transparenţă, mai ales în ratingurile datoriilor publice. După părerea mea, este esenţial să se ia măsuri pentru a înfiinţa o agenţie europeană de rating de credit, care ar putea impune un nou model de rating de credit şi ar crea condiţiile necesare pentru dezvoltarea unei competitivităţi reale.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE), în scris. – (GA) Ar fi de dorit ca, în viitor, agenţiile de rating de credit să fie obligate să-şi asume o mai mare răspundere. Adevărul este că aceste agenţii au acordat cel mai mare rating multor instrumente financiare complexe, care ulterior s-au dovedit a fi toxice. Raportul recomandă actorilor de pe piaţă reducerea dependenţei de agenţiile de rating de credit prin efectuarea mai frecventă şi mai temeinică de analize de risc.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Aproape toată piaţa ratingurilor de credit, uneori obligatorii în scopuri de reglementare, este controlată de trei mari agenţii din SUA. O deschidere a acestei industrii care să permită concurenţa sau crearea unei agenţii publice europene nu vor schimba cu nimic perversitatea acestui sistem.

Pentru că sistemul nu a fost niciodată mai de necontrolat. Nimeni nu ştie care piaţă sau care agenţie determină reacţiile celeilalte, nimeni nu ştie dacă ratingul negativ pe care îl primeşte o ţară declanşează panica legată de o datorie publică sau dacă speculaţiile ciclice conduc la un rating negativ, nimeni nu ştie dacă un rating bun influenţează păstrarea anumitor active sau dacă acestea primesc un rating favorabil pentru că sunt bune şi se doreşte deţinerea lor. Monitorizarea mai strictă a activităţii agenţiilor reprezintă doar un serviciu minim şi evident insuficient. Deşi au făcut obiectul unor critici repetate în Europa şi în SUA, reputaţia agenţiilor pare să nu fi fost afectată. S-ar obţine fără îndoială unele rezultate dacă agenţiile ar deveni responsabile din punct de vedere juridic şi chiar financiar pentru consecinţele pe care le antrenează erorile şi evaluările lor iresponsabile. Însă nimic nu se va rezolva fără o transformare fundamentală a sistemului, care nu poate fi realizată prin cârpeli menite să-i asigure supravieţuirea.

  Roberto Gualtieri (S&D), în scris. – (IT) Aprobând raportul dlui Klinz în care se face apel la reglementarea eficientă a agenţiilor de rating, Parlamentul European mai face încă un pas către asigurarea unei mai mari transparenţe a pieţelor financiare. Este important să depăşim actualele probleme care caracterizează sistemul: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratinguri în materie de reglementare şi fiabilitatea redusă a notelor.

Foarte importantă, în acest sens, este cererea Parlamentului adresată Comisiei de a analiza oportunitatea înfiinţării unei agenţii europene independente, care să fie responsabilă inclusiv de ratingurile datoriilor suverane. Având în vedere că, foarte adesea, comportamentul iresponsabil al agenţiilor de rating de credit (ARC) a fost cauza iniţială a speculaţiilor care afectează în primul rând contribuabilii europeni, este extrem de important ca actualul proces de reformă, care va fi finalizat în toamnă, să revizuiască rolul acestor agenţii în evaluarea datoriilor suverane.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am salutat acest document pentru că industria ratingurilor de credit prezintă diferite probleme, cele mai grave fiind structurile de oligopol şi lipsa concurenţei, a răspunderii şi a transparenţei. În special pentru agenţiile de rating de credit dominante, problema este reprezentată de modelul de plată, în timp ce deficienţa principală din cadrul sistemului de reglementare este încrederea excesivă în ratingurile de credit externe. După cum ştiţi, ARC acordă ratinguri pentru trei sectoare diferite - sectorul public, întreprinderi şi instrumente financiare structurate. Există un conflict de interese inerent în cazul în care participanţii la piaţă îşi construiesc propriile evaluări interne de risc al creditelor pentru cerinţele interne de reglementare privind capitalul. Consider că este necesar să se sporească responsabilitatea, capacitatea, competenţele şi resursele organismelor de supraveghere pentru monitorizarea, evaluarea şi supravegherea caracterului corespunzător al modelelor interne şi pentru impunerea unor măsuri prudenţiale. Cred că scopul ratingurilor de credit trebuie să fie o mai bună informare a pieţei, astfel încât investitorii să aibă la dispoziţie o evaluare coerentă a riscului de credit din diferite sectoare şi diferite ţări şi că este important să avem posibilitatea de a exercita un control mai strict asupra ARC. În această privinţă, trebuie subliniat rolul esenţial al unei transparenţe sporite în activităţile acestora. Am convingerea că trebuie să sprijinim înfiinţarea de noi ARC, dar evitând totodată orice denaturare a concurenţei.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Rezoluţia votată astăzi stabileşte o serie de măsuri vizând reducerea actualei dependenţe de câteva surse de rating. Pe lângă o creştere a concurenţei, aceste măsuri includ o utilizare mai amplă şi judicioasă a ratingurilor de credit interne, realizate în special de mari instituţii financiare capabile de a efectua propriile evaluări ale riscului. Este un subiect care a prilejuit suficiente disensiuni în etapele iniţiale, asupra căruia am ajuns însă la un acord substanţial în poziţiile finale. Un larg consens a fost realizat şi în ceea ce priveşte transparenţa, şi personal sprijin ideea de a obliga toate agenţiile de rating înregistrate să realizeze o revizuire anuală pentru a-şi evalua performanţa anterioară în materie de rating, ulterior aceste informaţii urmând a fi prezentate organismului de supraveghere.

  Olle Ludvigsson (S&D), în scris. – (SV) Noi, social-democraţii suedezi, am sprijinit astăzi solicitarea adresată Comisiei de a efectua o analiză mai detaliată a condiţiilor de înfiinţare a unei fundaţii europene de rating de credit sau a unei agenţii publice europene de rating de credit. Considerăm că un organism de rating de credit creat din raţiuni politice ar putea fi singura modalitate de a exercita presiune asupra marilor agenţii private. Avem, de asemenea, şi conştiinţa potenţialelor probleme. De aceea, ar fi indicat să dispunem de un studiu detaliat care să ofere o imagine clară a avantajelor şi dezavantajelor pe care le-ar implica un astfel de organism. Un fundament mai solid de cunoaştere este condiţia prealabilă pentru o discuţie aprofundată a acestei chestiuni.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport. Recenta criză financiară a evidenţiat faptul că în industria agenţiilor de rating de credit există trei probleme-cheie: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa de răspundere a ARC pentru ratingurile emise. Raportul propune modalităţi de abordare a tuturor acestor probleme.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Recenta criză financiară a evidenţiat principalele trei probleme din sectorul agenţiilor de rating de credit: În primul rând, este vorba de absenţa concurenţei, ca urmare a importanţei reduse a agenţiilor de rating pe pieţele globale de capital, precum şi a incapacităţii de a concura, mai ales în materie de standarde de reglementare. A doua problemă este dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare pentru formularea standardelor, legilor şi regulamentelor (de pildă, utilizarea lor tot mai frecventă pentru determinarea cerinţelor de capital), precum şi încrederea Băncii Centrale în ratingurile de credit externe. În cele din urmă, absenţa răspunderii agenţiilor de rating de credit pentru ratingurile pe care le emit. În acest sens, raportul încurajează înfiinţarea unei reţele europene a agenţiilor de rating de credit. În această privinţă, suntem de acord cu importanţa atribuită unei difuzări mai ample a informaţiilor către investitori şi cu faptul că participanţii la piaţă ar trebui să primească autorizaţia de a investi în instrumente financiare derivate doar în condiţiile în care pot dovedi că au înţelegerea şi capacitatea de a evalua riscurile de credit pe care le presupune produsul. În cele din urmă, sprijinim ideea înfiinţării unei fundaţii europene a ratingurilor de credit (FERC) care să fie pe deplin independentă şi să nu fie publică.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest text ipocrit pretinde că principala problemă legată de agenţiile de rating de credit sunt obstacolele în calea concurenţei. Soluţia propusă la „încrederea excesivă” a băncilor în aceste agenţii este ca băncile să evalueze singure riscurile. Băncile să fie responsabile de măsurarea austerităţii! Dacă nu sunt în măsură să o facă, sunt invitate să aplice cel mai puţin favorabil rating, pentru a-şi oferi astfel cea mai mare protecţie. Problema nu este protejarea intereselor băncilor, ci protejarea interesului general. Încă o dată, popoarele sunt ultimele pe lista priorităţilor UE.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Agenţiile de rating de credit (ARC) îndeplinesc mai multe funcţii utile: ele reunesc informaţii despre calitatea creditului emitenţilor, permiţând accesul acestora pe pieţele mondiale şi interne, reducând costurile cu informarea şi mărind numărul potenţial de investitori, contribuind astfel la furnizarea de lichidităţi pe piaţă. Recenta criză financiară a evidenţiat însă faptul că în acest sector există trei probleme-cheie: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa de răspundere a ARC pentru ratingurile emise. Trebuie să acordăm atenţia cuvenită potenţialelor măsuri ce trebuie adoptate. Acestea ar trebui supuse controlului şi evaluărilor de impact necesare şi nu ar trebui să fie nişte acţiuni pripite, care se pot dovedi contraproductive, sporind obstacolele pentru intrarea pe piaţă şi riscul apariţiei unor ratinguri mai conservatoare, cu efectele corespunzătoare asupra economiei reale şi a creditării. Trebuie să analizăm acest sector dintr-o perspectivă globală, pentru că este vorba despre un sector cu adevărat mondial, care are la bază o piaţă globală de capital. Este important, aşadar, să fim la curent cu evenimentele din SUA.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Acest raport din proprie iniţiativă aduce în discuţie principalele probleme legate de industria ratingurilor de credit, printre cele mai stringente numărându-se absenţa concurenţei, structurile de oligopol şi lipsa de răspundere şi transparenţă, mai ales în ceea ce priveşte ratingul datoriilor suverane. Consider că este un raport foarte oportun. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a nu asista la o repetare a situaţiei din Grecia. Am votat pentru.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Agenţiile de rating de credit ar trebui să ofere informaţii despre calitatea creditelor. Până în prezent, însă, aceste agenţii şi-au câştigat o reputaţie dezonorantă. Astfel, reacţia lor întârziată la criza financiară din anii 1930 a fost aspru criticată. Experţii din agenţiile de rating de credit nu au reuşit să identifice ca risc nici chiar structurile financiare putrede din piaţa imobiliară americană. Similar, când datoriile publice au început să crească, nu au reacţionat decât în momentul în care investitorii au început să-şi exprime îngrijorările, însă au făcut-o cu o severitate care a agravat problemele financiare ale ţărilor individuale. În condiţiile în care neregulile din Grecia, ca şi tertipurile operate de Goldman-Sachs pentru a ascunde datoriile erau cunoscute pe piaţă de ani de zile, în condiţiile în care era ceva firesc ca Atena să-şi revizuiască datele bugetare la fiecare schimbare de guvern şi ca statele să primească în continuare un rating de credit pozitiv, doar pentru a reacţiona apoi abrupt şi sever la declanşarea crizei financiare şi economice, provocând falimente, sancţionând statele ale căror bănci au susţinut împrumuturi precare, pariind, în acelaşi timp, o groază de bani pe statele care vor intra în faliment, este clar că întregul sistem este putred. Această propunere poate fi doar un prim pas în direcţia corectă, motiv pentru care am votat în favoarea ei.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Consider că activităţile agenţiilor de rating de credit sunt în general extrem de dubioase, şi asta nu doar pentru că nu identifică riscurile în timp util, cum s-a întâmplat cu piaţa imobiliară din SUA, ci şi pentru că, după declanşarea unei crize, pot înrăutăţi şi mai mult lucrurile. Nu putem permite ca agenţii de rating private din SUA să decidă arbitrar asupra bonităţii statelor europene. Acest raport reprezintă un pas în direcţia exercitării unor controale mai stricte asupra agenţiilor de rating, motiv pentru care votul meu a fost favorabil.

  Rolandas Paksas (EFD), în scris. – (LT) Salut această rezoluţie referitoare la perspectivele de viitor ale agenţiilor de rating de credit. Industria ratingurilor de credit se confruntă adesea cu probleme legate de structurile de oligopol şi lipsa concurenţei, a răspunderii şi a transparenţei. În consecinţă, Comisia ar trebui să analizeze posibilitatea înfiinţării unei fundaţii europene de rating de credit (FERC) complet noi şi independente, învestită cu dreptul de a participa la procesul de luare a deciziilor referitoare la datoriile publice şi agenţiile de rating de credit. Conducerea, personalul şi structura de guvernare a noii FERC trebuie să fie complet independente şi autonome. Salut propunerea ca răspunderea civilă a ARC în caz de neglijenţă gravă sau de abuz să fie definită în mod consecvent pe tot teritoriul UE. În plus, este necesar să se sporească responsabilitatea, capacitatea, competenţele şi resursele organismelor de supraveghere pentru monitorizarea, evaluarea şi supravegherea caracterului corespunzător al modelelor interne, pentru impunerea unor măsuri prudenţiale şi pentru efectuarea de anchete şi inspecţii. Este foarte important să se creeze condiţii de concurenţă echitabile pentru agenţiile de rating de credit prin stimularea concurenţei, sporirea transparenţei, deschiderea pieţei şi asigurarea stabilităţii.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Activitatea agenţiilor de rating de credit (ARC) este importantă pentru că asigură fiabilitate şi stabilitate. Este necesar, aşadar, să stabilim norme şi standarde care să reglementeze ratingurile şi să garanteze imparţialitatea lor. Am votat în favoarea raportului dlui Klinz, deoarece consider că este esenţial ca Uniunea Europeană să dispună de norme adecvate care să-i permită să gestioneze impactul ratingurilor asupra întregului sistem financiar şi economic. În ciuda vidului legislativ din acest domeniu şi a posibilităţii ca aceste agenţii să afecteze economiile statelor membre, uneori chiar până a le împinge în criză, acest raport pare să fie totuşi primul pas către noi norme de reglementare a agenţiilor de rating, având în vedere recenta adoptare de către Comisie a noului regulament privind ARC.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei Parlamentului referitoare la agenţiile de rating de credit (ARC) pentru că sunt de acord că este esenţial să reducem concurenţa neloială cauzată de practica frecventă a ARC de a evalua participanţii la piaţă acceptând, totodată, comenzi de la aceştia. Consider că Comisia ar trebui să evalueze cu atenţie posibila utilizare a unor instrumente alternative pentru măsurarea riscului de credit. Este esenţial ca Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP) să-şi exercite cu eficienţă funcţia de supraveghere şi să aibă dreptul să efectueze anchete şi inspecţii la faţa locului neanunţate. Este în egală măsură important ca, în exercitarea funcţiei sale de supraveghere, AEVMP să acorde persoanelor care fac obiectul procedurilor posibilitatea de a fi audiate pentru a le respecta dreptul la apărare. Totodată, sunt de acord cu solicitarea adresată Comisiei de a efectua un studiu de impact detaliat privind costurile, beneficiile şi posibila structură de guvernare a unei fundaţii europene a ratingurilor de credit (FERC) complet independente, al cărei domeniu de competenţă să se extindă la toate cele trei sectoare de rating.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Deşi acest raport conţine câteva aspecte pozitive, a fost incapabil să propună crearea unei fundaţii europene de rating de credit publice şi cu adevărat independente. Dimpotrivă, ambiguitatea formulărilor permite finanţarea publică a unei noi agenţii private. Raportul nu menţionează nici eliminarea datoriilor publice din categoria ratingurilor emise de agenţii, aceasta fiind principala măsură din acest domeniu prin care s-ar putea combate speculaţiile îndreptate împotriva monedei euro. În cele din urmă, raportul ar fi trebuit să propună Comisiei să analizeze posibilitatea unei aprobări prealabile a tuturor „produselor financiare structurate” de către Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP). Aceste motive mă obligă să votez împotrivă.

  Fiorello Provera (EFD), în scris. – (IT) Prin această măsură, ne exprimăm în sfârşit dorinţa de a îmbunătăţi activitatea agenţiilor de rating de credit prin consolidarea transparenţei, integrităţii, responsabilităţii, independenţei şi răspunderii acestora. Deşi se recunoaşte rolul agenţiilor în furnizarea de informaţii şi stimularea lichidităţilor de pe pieţe, a devenit clar că operatorii financiari s-au bazat excesiv pe evaluările acestora şi că acţiunile lor au contribuit la declanşarea crizei financiare. Se manifestă o dependenţă prea mare de agenţiile de rating de credit externe, sectorul fiind dominat de oligopoluri. Iată de ce susţin ideea înfiinţării unei fundaţii europene independente a ratingurilor de credit, responsabilă pentru ratingurile din sectorul public, întreprinderi şi instrumente financiare structurate.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Recenta criză financiară a demonstrat necesitatea de a reglementa sectorul agenţiilor de rating de credit (ARC). Într-adevăr, ultimele evenimente au oferit posibilitatea de a identifica deficienţele din acţiunile lor şi de a reexamina rolul lor de „certificare” a obiectelor analizelor pe care le efectuează: întreprinderi, sectorul public şi instrumentele financiare structurate. A devenit astfel clar că ARC joacă un rol important în reducerea asimetriilor de informare care pot fi observate în rândul investitorilor. Pe de altă parte, însă, s-a observat că ratingurile emise de ARC sunt îmbrăţişate cu o încredere excesivă, fapt care, fără îndoială, a contribuit semnificativ la agravarea crizei financiare. Se impune, aşadar, necesitatea de a dezvolta un nou model de reglementare, capabil să reducă dependenţa de ratingurile emise de ARC. Soluţia implică măsuri menite să limiteze dependenţa Băncii Centrale Europene (BCE) de datele furnizate de agenţii externe, să consolideze competenţele organismelor de reglementare şi supraveghere, să lanseze o dezbatere privind înfiinţarea unei fundaţii europene a ratingurilor de credit, să lărgească gama de informaţii disponibile investitorilor, reducând, astfel, puterea ARC, şi să consolideze, de pildă, mecanismele de răspundere civilă.

  Crescenzio Rivellini (PPE), în scris. – (IT)Doresc să-l felicit pe dl Klinz pentru munca sa excelentă. Solicit agenţiilor de rating de credit să clarifice modul în care determină ratingul suveran şi cer sectorului să-şi explice metodologiile şi să justifice de ce ratingurile lor diferă de previziunile principalelor instituţii financiare internaţionale. O altă chestiune controversată se referă la structura ce poate fi propusă pentru a contrabalansa la nivel european principalele trei agenţii de rating, care au o influenţă disproporţionată asupra pieţei noastre. Solicit, aşadar, Comisiei să evalueze cu prudenţă oportunitatea unei fundaţii de rating de credit complet independentă, dotată cu fonduri iniţiale menite să acopere maximum primii cinci ani de activitate.

În cele din urmă, este esenţial să analizăm modul în care agenţiile de rating pot face obiectul răspunderii civile pentru ratingurile pe care le emit. Invit Comisia să identifice modalităţile care ar permite ca agenţiile de rating să fie trase la răspundere în temeiul dreptului civil al statelor membre.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. ARC îndeplinesc mai multe funcţii utile. Ele reunesc informaţii despre calitatea creditului emitenţilor într-un mediu global în care circulă informaţii asimetrice între emitenţii de datorii şi investitori, permiţând astfel accesul emitenţilor pe pieţele mondiale şi interne, reducând costurile cu informarea şi mărind numărul potenţial de investitori, contribuind astfel la furnizarea de lichidităţi pe piaţă şi la determinarea preţurilor. Cu toate acestea, schimbările din cadrul de reglementare au transformat aceşti „intermediari ai informării” în „deţinători de facto ai autorităţii de reglementare”. Recenta criză financiară a evidenţiat faptul că în acest sector există trei probleme-cheie: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa de răspundere a ARC pentru ratingurile emise.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Principalul obiectiv al rezoluţiei adoptate astăzi este eliminarea dependenţei întregului sistem de ratingurile de credit externe, în măsura posibilului şi în cel mai scurt timp. Rolul ratingurilor externe ca mecanism de declanşare este extrem de important atunci când se realizează o retrogradare de la „investment grade” la „sub investment grade”. Într-o piaţă competitivă şi cu adevărat funcţională, reputaţia unei agenţii este suficientă pentru a garanta calitatea ratingurilor de credit. Dar, deoarece structura actuală este de oligopol, ARC beneficiază de o piaţă „garantată” intrinsec.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului Klinz întrucât consider că măsurile pe care le propune pentru a aborda problemele existente în sectorul agenţiilor de rating de credit reprezintă o evoluţie în direcţia corectă. Aceste servicii au un impact major şi consecinţele activităţilor lor pot fi catastrofale pentru statele şi organizaţiile pe care le evaluează, după cum ne-a demonstrat foarte clar recenta criză financiară. Trebuie stabilite norme clare de funcţionare pentru aceste servicii, procedurile de rating utilizate trebuie făcute publice şi ARC trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ratingurile emise. Statele şi serviciile şi organizaţiile pe care le evaluează nu pot fi abandonate la mila deciziilor lor. Cele trei agenţii de rating principale acordă ratinguri pentru 95 % din activităţile economice. Vorbim aşadar despre un monopol, cu toate consecinţele negative pe care le antrenează. Solicităm transparenţă, restricţionarea activităţilor ilegale, asumarea responsabilităţii, evaluarea acestor agenţii de către organisme independente care să le garanteze imparţialitatea, precum şi respectarea riguroasă a normelor.

  Antolin Sanchez Presedo (S&D), în scris. – (ES) Sprijin raportul Klinz pentru a avansa procesul de reformă a agenţiilor de rating. Dacă prima iniţiativă legislativă a stabilit măsuri de reglementare şi supraveghere pentru aceste agenţii, iar cea de-a doua a clarificat competenţele de supraveghere ale Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP), prezenta rezoluţie pledează pentru reducerea dependenţei procesului de reglementare de ratingurile externe, structurarea sectorului într-un cadru competitiv şi îmbunătăţirea modelului de afaceri în conformitate cu criteriile Consiliului pentru Stabilitate Financiară.

Textul final include amendamentele propuse de mine, menite să consolideze capacitatea autorităţilor de supraveghere, să promoveze condiţii de concurenţă echitabile la nivel global, să intensifice concurenţa evitând fenomenul de selectare a ratingului celui mai favorabil (rating shopping) şi să stabilească proceduri standard pentru difuzarea informaţiilor. Referitor la datoriile suverane, am susţinut ideea că agenţiile de rating trebuie să evite tendinţele pro-ciclice în activitatea lor şi să ia în considerare previziunile principalelor instituţii financiare internaţionale. Totodată, am invitat Comisia să ofere propuneri pentru reforma modelelor de plăţi şi pentru impunerea responsabilităţii juridice în caz de abuz.

În cele din urmă, salut faptul că raportul ia în calcul înfiinţarea unei agenţii europene de rating independente şi posibilitatea unei fundaţii europene.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Sprijin acest raport care recunoaşte că agenţiile de rating de credit sunt caracterizate prin lipsă de răspundere, de competitivitate şi de transparenţă, mai ales în ceea ce priveşte datoriile publice. Trebuie depuse eforturi mai consistente la nivel european şi global pentru a garanta că astfel de practici imprudente nu periclitează securitatea financiară a UE.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Agenţiile de rating de credit (ARC) sunt intermediari ai informaţiei, care promovează lichidităţile şi transparenţa pe pieţe reducând asimetriile din conţinutul informaţiilor de pe pieţele de capital şi facilitând accesul la piaţa mondială, şi reducând totodată şi costurile legate de informare şi exploatând potenţialul creditorilor şi investitorilor.

Aceste agenţii prezintă însă o serie de probleme, printre care se numără mai ales absenţa concurenţei, structurile de oligopol, încrederea excesivă de care se bucură şi lipsa de transparenţă şi răspundere. Sunt chestiuni care devin cu atât mai importante în această perioadă, nu în ultimul rând în ceea ce priveşte anumite state membre care, din cauza dificultăţilor economice şi financiare cu care se confruntă, asistă la o fluctuaţie incoerentă şi ciclică a ratingurilor diferitelor instituţii naţionale.

Fără a nega importanţa ARC, ar fi indicat ca, în viitor, rolul lor să fie limitat. Prin urmare, am votat în favoarea propunerii prezentate de Parlament prin care se solicită Comisiei să efectueze un studiu de impact şi o analiză a costurilor, beneficiilor şi structurii de guvernare a unei fundaţii europene de rating de credit, care ar avea competenţe în diferitele sectoare care fac obiectul ratingurilor: sectorul public, întreprinderi şi instrumente financiare.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Acest raport va introduce, în această vară, o supraveghere mai strictă a agenţiilor de rating de credit prin noua Autoritate europeană pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP), care se va dovedi un instrument important în combaterea, atât de necesară după criză, a atitudinii de laissez-faire care a dominat anterior împrumuturile. Agenţiile de rating de credit câştigau comisioane de la instituţiile financiare, pentru ratingurile pe care le acordau produselor acestora, şi din afacerile care rezultau din vânzarea acestor produse. Acest conflict de interese se concretiza prin ratingurile foarte bune pe care agenţiile le acordau unor instrumente financiare complexe, determinând o siguranţă nejustificată a investitorilor care cumpărau acele produse. Totodată, agenţiile sfătuiau întreprinderile cum să-şi prezinte produsele foarte riscante ca având un risc redus, aceste practici înşelătoare mascând deci prin ratingul acordat gradul real de toxicitate al produselor, fapt care a condus la pierderi uriaşe pentru investitori, inclusiv pentru fondurile de pensii din Ţara Galilor.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Criza economică şi financiară a aruncat o lumină critică asupra agenţiilor de rating de credit şi mai ales asupra rolului lor activ în perpetuarea crizei, principalele probleme identificate fiind absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile de credit externe şi lipsa de răspundere din sector. Este motivul pentru care raportorul recomandă examinarea propunerii de înfiinţare a unei agenţii europene de rating de credit cu adevărat independente, noua fundaţie europeană a ratingurilor de credit urmând a se susţine prin resurse proprii. Consecinţele ample pe care le antrenează ratingurile fac imposibilă evitarea unei interacţiuni intense cu acest sector. De aceea, am votat în favoarea raportului.

  Iva Zanicchi (PPE), în scris. – (IT) Criza financiară din ultimii ani a evidenţiat principalele trei probleme din acest sector: absenţa concurenţei, dependenţa excesivă de ratingurile externe în cadrul de reglementare şi lipsa de răspundere a agenţiilor de rating de credit pentru ratingurile pe care le emit. Am votat în favoarea raportului dlui Klinz, întrucât consider că înfiinţarea unei fundaţii europene de rating de credit complet independente şi care să nu fie publică este o idee inteligentă şi atractivă.

Raport: Richard Falbr (A7-0172/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport, întrucât consider că este esenţial să abordăm problema nerespectării legislaţiei sociale internaţionale deopotrivă în interiorul şi în exteriorul Europei, fiind vorba de forme de „dumping” social şi de mediu care acţionează în detrimentul întreprinderilor europene şi al lucrătorilor europeni. Sperăm că prezentul raport va putea contribui la consolidarea nucleului dur al standardelor de muncă, inclus în legislaţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii referitoare la dimensiunea externă a politicii sociale, promovarea standardelor de muncă şi sociale şi responsabilitatea socială a întreprinderilor europene. Trebuie subliniat faptul că dimensiunea externă a politicii sociale include activităţi şi iniţiative ale UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Este vorba despre oportunităţi deschise pentru ca bărbaţii şi femeile să obţină locuri de muncă decente şi productive, în condiţii de libertate, egalitate, siguranţă şi demnitate. Standardele de muncă internaţionale ar trebui, în primul rând, să asigure dezvoltarea persoanelor ca fiinţe umane. Oamenii nu sunt bunuri ale căror preţuri pot fi negociate. Munca este parte din viaţa de zi cu zi şi are o importanţă crucială pentru demnitatea, bunăstarea şi dezvoltarea unei persoane. UE se bucură de o bună reputaţie în ceea ce priveşte dialogul internaţional pe teme sociale. În această privinţă, UE este considerată a fi un partener sensibil şi de încredere. Acest fapt trebuie folosit pentru a îndeplini obiectivele mai ambiţioase stabilite de UE. Unul dintre acestea este constituirea unei abordări coerente, integrate şi profesioniste a UE cu privire la dimensiunea externă a politicii sociale. Rolul-cheie este jucat de coordonarea în cadrul Parlamentului European, dar şi de coordonarea cu Serviciul de acţiune externă nou înfiinţat şi Comisia Europeană.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Dimensiunea externă a politicii sociale include activităţi şi iniţiative ale Uniunii Europene orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Protejarea drepturilor economice şi sociale reprezintă o obligaţie pentru toate statele în temeiul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului a ONU.

De aceea, atitudinea tuturor statelor membre ale Uniunii Europene trebuie să reflecte cu claritate principiile modelului social european atunci când sunt în joc chestiuni sociale şi cooperarea dintre statele membre. Doresc să subliniez faptul că modelul social european oferă şanse egale în educaţie, formare şi pe piaţa muncii, precum şi acces egal la serviciile sociale, ca piloni de bază ai succesului economic.

Prin urmare, încurajez statele membre să susţină libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor.

Am votat în favoarea acestei propuneri de rezoluţie care susţine demnitatea, bunăstarea şi dezvoltarea personală ca valori care ar trebui să fie principalele obiective ale dezvoltării economice

  Pino Arlacchi (S&D), în scris. – Raportul referitor la dimensiunea externă a politicii sociale abordează o temă prioritară pentru politicile sociale ale UE, solicitând consolidarea standardelor de muncă fundamentale incluse în convenţiile OIM, printre acestea numărându-se libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Am votat în favoarea raportului inclusiv pentru că solicită o schimbare a guvernanţei la nivel mondial şi la nivelul UE, în scopul de a se asigura o respectare mai profundă a drepturilor lucrătorilor şi a condiţiilor de muncă.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am sprijinit raportul elaborat de colegul nostru, dl Falbr, deoarece consider că Uniunea trebuie să promoveze standarde sociale şi de muncă mai înalte în ţările terţe, pentru a-şi păstra credibilitatea în comerţul internaţional şi pentru a construi legături solide cu principalii parteneri comerciali. Pentru facilitarea ratificării convenţiilor, raportorul recomandă relaţii echilibrate cu ONG-urile şi organizaţiile internaţionale. Pentru a putea negocia cu Uniunea, ţările terţe trebuie să respecte standardele de muncă stabilite la nivel internaţional.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Potrivit ultimelor estimări ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, 115 milioane de copii prestează munci periculoase, care le pun viaţa şi sănătatea în pericol. Este una dintre cele mai grave forme de exploatare prin muncă a copiilor. Pentru că se apropie ziua de 12 iunie, dată la care aniversăm Ziua Mondială Împotriva Muncii Copiilor, am votat în favoarea acestui raport important şi oportun, care invită părţile la acordul de liber schimb să se angajeze la eliminarea oricăror forme de muncă forţată şi la eradicarea muncii copiilor, în acord cu Declaraţia OIM privind principiile şi drepturile fundamentale la locul de muncă.

Munca copiilor şi încălcarea organizată a drepturilor omului nu pot fi ignorate din discuţiile legate de acordurile comerciale, UE având datoria de a adopta o poziţie fermă pentru promovarea politicii sociale şi a standardelor sociale şi de muncă în negocierile comerciale.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Dimensiunea externă a politicii sociale include activităţi şi iniţiative ale UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. UE şi-a fixat ca obiectiv nu numai să devină un pol de excelenţă în materie de responsabilitate socială a întreprinderilor (RSI), ci şi să promoveze RSI în politicile sale externe. Nerespectarea standardelor sociale internaţionale de bază constituie o formă de „dumping” social şi de mediu care acţionează în detrimentul întreprinderilor europene şi al lucrătorilor europeni. Sunt de acord că este necesară consolidarea rolului instituţiilor internaţionale competente, cum ar fi Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), precum şi cooperarea dintre acestea la elaborarea, punerea în aplicare şi promovarea unor standarde sociale internaţionale de bază.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) Lumea noastră globalizată, în care ţările sunt interconectate prin relaţii economice, sociale, culturale şi politice, este o realitate incontestabilă. Cu toate acestea, relaţiile comerciale dintre Uniunea Europeană şi ţările terţe rămân marcate de diferenţele profunde care caracterizează sistemele de protecţie socială, dar şi condiţiile de lucru. Uniunea Europeană, ca partener comercial şi important partener de negociere la nivel mondial, trebuie să contribuie la promovarea unor standarde sociale şi de muncă mai ridicate în ţările terţe. Am votat, aşadar, în favoarea acestui raport care subliniază rolul determinant pe care îl poate juca UE în ceea ce priveşte drepturile omului, mai ales prin consacrarea dreptului la muncă decentă.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) O formulă omogenă pentru introducerea unei clauze sociale în toate acordurile comerciale bilaterale: iată esenţa propunerilor din raportul referitor la dimensiunea externă a politicii sociale şi promovarea standardelor sociale pe care tocmai le-am adoptat. Este într-adevăr o iniţiativă care se îndreaptă în direcţia corectă. Pornind de la observaţia că acordurile de liber schimb conţin în general puţine referiri la standardele sociale, raportul introduce o serie de propuneri, printre care se numără clauza socială şi respectarea convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, indiferent dacă acestea au fost sau nu ratificate deja de toate statele membre, şi consolidarea cooperării dintre ţările terţe şi statele membre. Dezvoltarea conceptului de responsabilitate socială a întreprinderilor este un alt aspect interesant al raportului pentru că, deşi şi-a demonstrat utilitatea, deocamdată rămâne un concept bazat pe participare voluntară, fiind deci perfectibil. De ce nu am însoţi extinderea conceptului la alte domenii şi includerea acestei RSI în politicile noastre comerciale şi de introducerea obligativităţii respectării lui? Dincolo de semnalul politic pe care l-ar transmite, o astfel de măsură ar reprezenta un adevărat progres către realizarea obiectivelor noastre în materie de politică socială.

  Sergio Berlato (PPE), în scris. – (IT) Dimensiunea externă a politicii sociale include iniţiativele Uniunii Europene UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Prin stabilirea standardelor de muncă, Uniunea Europeană le oferă cetăţenilor posibilitatea de a munci în condiţii de libertate, egalitate, siguranţă şi demnitate. Având în vedere actuala globalizare a economiei mondiale, standardele internaţionale de muncă reprezintă fundamentul pe care trebuie să se construiască dezvoltarea socială şi economică a oricărei ţări. China, India şi alte economii emergente devin actori tot mai importanţi în materie de investiţii străine. Acest fenomen este însă însoţit de riscul ca aceste ţări, şi în particular întreprinderile lor, să exporte standarde de muncă inferioare celor practicate de Uniunea Europeană. Consider aşadar că Uniunea Europeană ar trebui să adopte o atitudine prudentă cu ţările care doresc să încheie acorduri comerciale cu noi.

Întreprinderile mici şi mijlocii europene sunt exemplare pentru transpunerea în realitate a standardelor sociale. Consider că este vital să avem o definiţie clară şi lipsită de ambiguitate a responsabilităţii sociale a întreprinderilor, care să prevină actuala varietate de interpretări, precum şi să stabilim modalităţi de monitorizare a respectării acestor responsabilităţi.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Am decis să votez în favoarea raportului dlui Falbr care, pe de o parte, surprinde importanţa strategică a responsabilităţii sociale a întreprinderilor ca instrument motivaţional pentru stimularea dezvoltării afacerii şi, pe de altă parte, subliniază că abordarea acestei chestiuni trebuie să aibă loc doar pe o bază voluntară. Totodată, sunt întru totul de acord cu abordarea critică a dlui Falbr, care dezaprobă comportamentul ipocrit al Uniunii Europene, manifestat prin promovarea modelului social care încurajează drepturile sociale concomitent cu încheierea de acorduri comerciale cu ţări care nu respectă drepturile lucrătorilor sau care nu le oferă niciun fel de protecţie.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport pentru că există încă cazuri de punere în aplicare defectuoasă sau parţială a convenţiilor şi acordurilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi încălcări ale responsabilităţii sociale a întreprinderilor. Standardele de muncă internaţionale ar trebui, în primul rând, să asigure drepturile lucrătorilor, pentru că munca este parte din viaţa de zi cu zi şi este esenţială pentru demnitatea, bunăstarea şi dezvoltarea unei persoane. În egală măsură cu standardele sociale internaţionale, responsabilitatea socială a întreprinderilor trebuie să contribuie la o creştere durabilă, însă întreprinderile nu ar trebui să evite dialogul cu angajaţii, ci trebuie să respecte şi să promoveze relaţii decente de încadrare în muncă, să încurajeze participarea angajaţilor prin consultare şi informare şi prin negociere colectivă, să dezvolte abilităţile profesionale ale acestora şi învăţarea de-a lungul vieţii, să respecte standardele de siguranţă la locul de muncă, să promoveze egalitatea dintre bărbaţi şi femei, să creeze un mediu adecvat pentru ca partenerii sociali să anticipeze şi să gestioneze schimbările de pe piaţa muncii, inclusiv restructurarea, să îmbunătăţească calitatea muncii, să integreze şi să protejeze grupurile vulnerabile de lucrători, precum tinerii, persoanele în vârstă, persoanele cu handicap şi imigranţii. Uniunea Europeană ar trebui, aşadar, să continue să utilizeze stimulente şi sancţiuni în acordurile bilaterale şi regionale, astfel încât să asigure aplicarea prevederilor sociale conţinute în acordurile UE. În plus, este foarte important ca guvernele să nu se sustragă responsabilităţii de a menţine un model social european, pentru că altfel există ameninţarea privatizării sistemelor şi serviciilor de securitate socială şi de reglementare a muncii.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Dimensiunea externă a politicii sociale include activităţi şi iniţiative ale UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Deşi atât Strategia de la Lisabona, cât şi Strategia UE 2020 acordă politicii sociale o importanţă mai mare ca niciodată, aspectul competitivităţii şi cel al factorilor economici sunt în continuare prioritare în defavoarea aspectelor sociale. Standardele de muncă fundamentale sunt incluse în cele opt convenţii OIM, care se axează pe libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor.

Pentru ca UE să negocieze cu ţările terţe, acestea trebuie să respecte toate cerinţele menţionate mai sus. Aceasta este o condiţie obligatorie pentru negocierile cu ţările terţe. Politica comercială nu poate ignora nerespectări ale drepturilor lucrătorilor şi, prin urmare, dezvoltarea societăţii poate continua numai după eliminarea acestor inconveniente.

UE se bucură de o bună reputaţie în ceea ce priveşte dialogul internaţional pe teme sociale. În această privinţă, UE este considerată un partener sensibil şi de încredere. Acest fapt trebuie folosit pentru a îndeplini obiectivele mai ambiţioase stabilite de UE.

  Zuzana Brzobohatá (S&D), în scris. – (CS) Raportul se concentrează pe o temă extrem de importantă în lumea de astăzi. Este vorba despre drepturile lucrătorilor. Aşa-numitul fenomen de „dumping” social reprezintă o ameninţare majoră la adresa lucrătorilor, subminându-le drepturile în mod fundamental. Principalii actori în aplicarea standardelor sociale sunt întreprinderile internaţionale. Aşadar, este esenţial să avem o definiţie clară şi lipsită de ambiguitate a responsabilităţii sociale a întreprinderilor, astfel încât să limităm numărul de interpretări divergente şi să stabilim cerinţe minime în acest domeniu, precum şi o modalitate de monitorizare a îndeplinirii acestora. Multe întreprinderi aleg anumite regiuni doar pentru avantajele financiare temporare şi, în principal, pentru forţa de muncă ieftină, refuzând în general să-şi creeze obligaţii pe termen lung într-o anumită regiune şi, astfel, să participe la responsabilitatea socială comună din acel loc. Raportul solicită consolidarea standardelor de muncă de bază consacrate în convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, printre care se numără libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării la locul de muncă şi abolirea muncii copiilor. Se solicită, de asemenea, modificări ale sistemului global şi european de administrare, în scopul de a oferi o mai bună protecţie drepturilor lucrătorilor şi condiţiilor de muncă. Raportorii au reuşit să pledeze pentru o dimensiune socială clară în raportul prezentat, motiv pentru care am votat în favoarea acestuia.

  John Bufton (EFD), în scris. – Am votat împotriva aplicării unei dimensiuni externe a politicii sociale, menită să promoveze standardele sociale şi de muncă şi conceptul european de responsabilitate socială a întreprinderilor, pentru că, după părerea mea, UE ar trebui să se abţină de la a impune prerogative sociale ţărilor terţe, indiferent cât de corecte şi benefice le-ar considera. Deşi accept că este important să se promoveze metode umane de tratare a forţei de muncă, politica socială a UE a făcut deja ravagii în rândul instituţiilor din Marea Britanie şi nu ar trebui extinsă. Politica socială nu poate funcţiona fără un anumit de grad de flexibilitate şi libertate, o politică construită pe principiul unei unice soluţii pentru toate situaţiile dovedindu-se contraproductivă atunci când este aplicată la nivel intern. Din acest motiv, UE nici nu ar trebui să vizeze dobândirea de competenţe în politica socială.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Salut activităţile şi iniţiativele UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe, care reprezintă o garanţie a faptului că, în actualul context globalizat, creşterea economiei mondiale va aduce beneficii tuturor. Sprijin, aşadar, impunerea de condiţii bazate pe valori sociale şi demnitatea umană ţărilor terţe care doresc să negocieze cu UE. Doar prin acest model de Uniune vom reuşi să transformăm politica externă într-un instrument de succes pentru îmbunătăţirea situaţiei mondiale.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) joacă un rol-cheie în sistemul internaţional, contribuind la construirea unui consens în ceea ce priveşte standardele de muncă. O parte semnificativă a acestui acquis este recunoscută de toate statele membre ale UE. Cu toate acestea, există încă o serie de diferenţe între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare în ceea ce priveşte legislaţia muncii. După părerea mea, pentru UE este esenţial să se realizeze o armonizare între aceste standarde şi cele existente în ţările terţe, şi mai ales cele practicate de principalii parteneri comerciali, astfel încât să se asigure un nivel minim de egalitate în comerţul internaţional. Raportul împărtăşeşte această viziune şi formulează unele strategii menite să asigure respectarea de către aceste ţări a aceloraşi principii ca UE în ceea ce priveşte munca. Stabilirea de standarde echitabile pentru condiţiile de lucru este o premisă esenţială pentru dezvoltarea durabilă şi va contribui totodată la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Consider, aşadar, că acest raport reprezintă o contribuţie foarte întemeiată la dezvoltarea sistemului de comerţ internaţional, bazat pe relaţii de muncă care variază atât de mult între diferitele ţări/blocuri comerciale. Aş spune că promovarea acestei politici de responsabilitate pentru condiţiile de lucru dau imaginea unei Europe atente şi riguroase, animată de dorinţa de apărare a valorilor universale în care crede.

  Luigi Ciriaco De Mita (PPE), în scris. – (IT) Unul dintre obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene este să coreleze dezvoltarea umană şi socială cu dezvoltarea economică. Un raport echilibrat între aceşti doi factori permite, pe de o parte, ca oamenii să îşi desfăşoare activitatea având o remuneraţie adecvată, care respectă demnitatea umană şi calitatea profesională şi, pe de altă parte, ca întreprinzătorii să-şi dezvoltare afacerile în acord cu legile pieţei, îmblânzite de dimensiunea umană care marchează orice activitate. Această perspectivă, numită de unii economie socială de piaţă, este, de fapt, expresia unei noi paradigme care nu se limitează la economia bunăstării, ci revine la centralitatea fiinţei umane. O astfel de schimbare de paradigmă implică în mod necesar un sprijin consistent pentru politica socială, concretizat inclusiv prin promovarea standardelor relevante şi a responsabilităţii conexe a întreprinderilor. Impactul unei astfel de abordări şi viziuni nu poate şi nu trebuie să se limiteze doar la UE, fiind necesar ca, în măsura posibilului, acestea să fie aplicate şi în cadrul acţiunilor externe, mai ales în procesul de negociere a acordurilor. Respectarea standardelor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, principiile enunţate în Carta socială europeană şi dialogul social sunt doar câteva dintre domeniile care pot fi discutate cu aceste ocazii. Consider că raportul adoptat oferă un sprijin solid acestor obiective.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Dimensiunea externă a politicii sociale include activităţi şi iniţiative ale UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Nerespectarea standardelor sociale internaţionale de bază atât în interiorul, cât şi în exteriorul UE constituie o formă de „dumping” social şi de mediu care acţionează în detrimentul întreprinderilor europene şi al lucrătorilor şi cetăţenilor din interiorul şi din exteriorul UE. Având în vedere globalizarea industriei şi a serviciilor, standardele de muncă internaţionale reprezintă baza care garantează faptul că toţi vor beneficia de creşterea economiei globale. Raportul solicită o schimbare la nivelul UE şi al guvernanţei mondiale, menită să asigure o aplicare mai bună a drepturilor lucrătorilor şi a condiţiilor de muncă, precum şi consolidarea standardelor de muncă fundamentale care sunt incluse în cele opt convenţii ale OIM şi care se axează pe libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Dimensiunea externă a politicii sociale vizează promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe şi combaterea „dumpingului” social, consecinţă frecventă a globalizării sau a comerţului internaţional. Uniunea nu mai poate tolera fără să reacţioneze „dumpingul” în materie de bunăstare, sănătate şi mediu, responsabil pentru mult prea multe transferuri de producţie în afara Europei. Costurile derizorii ale forţei de muncă şi condiţiile de lucru deplorabile nu mai trebuie să fie privite de Comisie ca „avantaje concurenţiale naturale”. În acest sens, insist pentru o schimbare doctrinară la nivelul Comisiei.

  Christine De Veyrac (PPE), în scris. – (FR) În contextul recentei diminuări a rolului Organizaţiei Internaţionale a Muncii, am votat în favoarea raportului Falbr, pentru că mi se pare necesar să amintim importanţa pe care o are respectarea drepturilor sociale ale lucrătorilor în lume. Uniunea Europeană ar trebui să joace un rol exemplar pe scena mondială, impunând ţărilor terţe obligaţia de a respecta standardele internaţionale în dreptul muncii, limitând astfel recursul frenetic la „dumpingul” social. Este important ca toţi actorii europeni să fie implicaţi în punerea în aplicare a acestei politici, fie că este vorba de guverne, în încheierea de acorduri internaţionale, sau de întreprinderi europene care îşi extind activităţile în ţări terţe.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Dimensiunea externă a politicii sociale vizează promovarea standardelor sociale fundamentale în ţările terţe în scopul realizării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului stabilite de Organizaţia Naţiunilor Unite şi pentru a se asigura protecţia lucrătorilor prin respectarea standardelor de muncă internaţionale. UE se află în centrul acestor eforturi, motiv pentru care ar trebui să-şi poată utiliza credibilitatea şi „buna reputaţie” în acest domeniu, în scopul de a stabili alianţe sociale cu principalii săi parteneri comerciali şi de a le promova în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM). Înainte de a le rezerva un loc la masa negocierilor cu UE, ţările terţe trebuie să se angajeze să subscrie la aceleaşi standarde internaţionale de muncă fundamentale.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Dimensiunea externă a politicii europene nu se limitează la stabilirea de acorduri sau ajutoare externe. E mai mult de atât. Este vorba, mai ales, de transmiterea valorilor europene în ţările terţe, însă nu doar în ceea ce priveşte democratizarea şi un respect profund pentru drepturile omului, ci şi în materie de promovare a unor politici active vizând protejarea mediului, a drepturilor femeilor şi copiilor şi a standardelor de muncă care respectă demnitatea umană şi permit dezvoltarea personală. Acelaşi lucru este valabil în cazul promovării responsabilităţii sociale a întreprinderilor în ţările terţe.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport al dlui Falbr se referă la dimensiunea externă a politicii sociale, promovarea standardelor sociale şi de muncă şi responsabilitatea socială a întreprinderilor europene. Uniunea Europeană a fost mereu un bastion al apărării drepturilor sociale ale lucrătorilor, respectarea acestora fiind o condiţie sine qua non pentru negocierile cu ţările terţe. În ciuda celor opt convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) şi potrivit datelor OIM, peste 50 % dintre lucrători nu se bucură de drepturi sociale, fiind vorba mai ales de imigranţi, femei şi copii. Este în interesul UE să promoveze demnitatea personală şi drepturile sociale în toate statele membre, creând, în acest scop, un mecanism pentru a identifica cine nu oferă aceste drepturi lucrătorilor şi pentru a-i sancţiona. Salut acest raport, în favoarea căruia am votat. Susţinând importanţa valorilor într-o lume globalizată, dominată tot mai mult de economie, raportul pledează totodată pentru demnitatea personală, respinge exploatarea indivizilor, promovează bunăstarea şi dezvoltarea personală integrată şi solicită respectarea de către UE a standardelor OIM.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Iată încă o enumerare de îngrijorări şi critici care, din nefericire, nu merge la rădăcina problemei, motiv pentru care sfârşeşte prin a se dovedi extrem de inconsecventă.

Raportul privind securitatea socială globală al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) din 2010 menţionează faptul că mai mult de 50 % dintre toţi lucrătorii nu beneficiază de protecţie socială. Iată contextul în care Uniunea Europeană pune în aplicare o politică comercială bazată pe promovarea zeloasă a comerţului liber, concretizată prin negocierea şi încheierea de nenumărate acorduri bilaterale şi regionale. Departe de a încuraja „responsabilitatea socială a întreprinderilor”, care este practic inexistentă, aceste acorduri protejează exclusiv profiturile marilor întreprinderi şi ale marilor instituţii financiare, ignorând drepturile de muncă, importanţa negocierilor colective şi a libertăţii de asociere a lucrătorilor, eliminarea efectivă a discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, eliminarea muncii forţate, munca nesigură şi precară sau munca copiilor.

Este doar un exemplu de subiect pe care raportul ar fi putut şi ar fi trebuit să-l dezvolte. Ar fi fost important să se atragă atenţia asupra responsabilităţilor Comisiei Europene, solicitându-i-se acesteia să dea dovadă de coerenţă în politicile pe care le dezvoltă şi acţiunile pe care le întreprinde, precum şi să adopte o serie de măsuri eficiente de promovare a standardelor sociale şi de muncă.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Prezentul raport conţine unele elemente pozitive, printre care se numără denunţarea eternei lipse de respect manifestată de întreprinderile multinaţionale pentru drepturile lucrătorilor şi munca decentă şi nevoia de realiza o integrare orizontală a politicii sociale, inclusiv a responsabilităţii sociale a întreprinderilor (RSI) în toate politicile externe ale Uniunii Europene.

Aspectele pozitive sunt însă diluate de incapacitatea de a solicita punerea în aplicare de politici alternative care să oblige efectiv întreprinderile să-şi asume RSI.

Regretăm, aşadar, că a fost respinsă cererea de eliminare a alineatului 31, care „subliniază faptul că nicio directivă de reglementare a RSI şi de aplicare a acesteia nu ar trebui adoptată la nivelul UE”.

Parlamentul nu ar trebui să se limiteze la a „îndemna” şi „încuraja” Comisia să adopte o poziţie, ci ar trebui să solicite crearea unui cadru legislativ pentru RSI, cu standarde minime care să promoveze respectarea standardelor de muncă fundamentale apărate de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) în cadrul întreprinderilor multinaţionale şi în Uniunea Europeană şi care să includă locuri de muncă decente şi clauze sociale atât în orice acord comercial bilateral negociat de Uniunea Europeană, cât şi în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Din aceste motive, noi am votat împotriva acestui raport.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Dimensiunea externă a politicii sociale este una dintre priorităţile-cheie ale Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European. Consolidarea standardelor de muncă este esenţială, printre acestea numărându-se libertatea de asociere, negocierea colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Obiectivul standardelor internaţionale de muncă şi eforturile care îl susţin ar trebui să fie, aşadar, orientarea creşterii economice în special către îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi a demnităţii umane, şi nu doar stabilirea de condiţii şi drepturi ale lucrătorilor.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Globalizarea constă, de fapt, în învrăjbirea lucrătorilor din lumea întreagă, asmuţiţi unii împotriva celorlalţi într-o concurenţă neloială fie prin delocalizări, fie prin imigrarea motivată de găsirea unui loc de muncă sau prin scandalosul mod 4 din Acordul general privind comerţul cu servicii. Problema este că Uniunea Europene produce nesfârşite discursuri meşteşugite pe această temă, fără a le pune însă vreodată în aplicare. Când am luat vreodată măsuri practice şi specifice ca urmare a constatării unor cazuri de exploatare intolerabilă? Când au împiedicat astfel de situaţii semnarea de acorduri comerciale cu o ţară? Niciodată. Pentru că, atunci când pretindeţi că vă preocupă soarta lucrătorilor străini, lucrătorii europeni sunt excluşi din ecuaţie. După cum indică raportorul, care subscrie la aceasta, „standardele de muncă nu trebuie utilizate în scopul protecţionismului comercial” în funcţie de organismele internaţionale! Şi atunci, ce principii, ce valori, ce considerente ar putea contracara vreodată puterea absolută a pieţei? Vorbiţi mult despre responsabilitatea socială a întreprinderilor care, la urma urmei, nu fac decât să joace după regulile pe care dvs.. le-aţi făcut. Când va fi în sfârşit abordată aici şi problema responsabilităţii sociale imense a factorilor de decizie politică ai UE?

  Catherine Grèze (Verts/ALE), în scris. – (FR) Mă bucur că raportul include şi avizul pe care l-am elaborat în numele Comisiei pentru dezvoltare. Chiar în acest moment are loc cea de-a 100-a Conferinţă Internaţională a Muncii şi ştim cu toţii că actualele norme sunt ineficiente.

În contextul unei crize mondiale, este esenţial ca UE să transmită un semnal puternic de începere a unei noi ere de justiţie socială. Propunerile conţinute în raportul dlui Falbr ar permite progrese reale în această direcţie. Nu putem decât să deplângem dubla măsură care intervine mereu în aplicarea drepturilor sociale. Avem nevoie de mecanisme de punere în aplicare bazate pe stimulente şi sancţiuni, astfel încât să asigurăm o aplicare efectivă a standardelor sociale. O clauză socială cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic ar trebui adăugată în toate acordurile comerciale ale UE. Permiteţi-mi să-mi exprim dezacordul cu faptul că, în articolul 31, raportul subliniază că nu trebuie adoptată nicio directivă europeană de reglementare a responsabilităţii sociale a întreprinderilor. Insist asupra necesităţii de a ne îndrepta către o justiţie socială mai profundă şi de a garanta respectarea drepturilor lucrătorilor la nivel mondial, mai ales în relaţiile noastre cu ţările în curs de dezvoltare.

  Nathalie Griesbeck (ALDE), în scris. – (FR) Criza economică şi financiară care continuă să facă ravagii în Europa, dar şi în restul lumii, este însoţită de o gravă criză socială. În acest context dificil, Uniunea Europeană şi întreprinderile sale au o responsabilitate socială imensă în cadrul relaţiilor pe care le întreţin cu ţările terţe. Din acest motiv, prin votul meu am ţinut să subliniez necesitatea ca Uniunea Europeană să asigure respectarea standardelor sociale şi a drepturilor lucrătorilor în momentul semnării de acorduri cu aceste ţări. Prin valorile pe care le consacră, Uniunea Europeană trebuie să asigure promovarea şi diseminarea în întreaga lume a standardelor care guvernează dreptul muncii european. Europa are datoria de a fi un model. Iată de ce am votat şi în favoarea dispoziţiilor care subliniază responsabilitatea socială a întreprinderilor.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am salutat acest document pentru că, la început de secol, UE şi-a schimbat strategia privind dimensiunea externă a politicii sociale, trecând de la o abordare intransigentă la una moderată, adică de la concentrarea pe relaţionarea standardelor sociale cu acordurile comerciale la axarea, mai curând, pe cooperarea şi dialogul internaţional. UE utilizează diferite tipuri de instrumente pentru a pune în aplicare politica socială în ţările terţe. Este vorba de instrumente drastice, instrumente fără caracter obligatoriu şi instrumente financiare. Folosirea acestor instrumente este dovada faptului că UE anticipează un anumit comportament în relaţiile cu partenerii săi comerciali. Obstacolul îl reprezintă, totuşi, punerea în aplicare a acestor instrumente şi respectarea lor în ţările partenere. Prin urmare, este esenţial ca UE să se concentreze mai mult pe aplicarea şi respectarea acestora, în special a convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) şi a principiilor responsabilităţii sociale a întreprinderilor. Adesea, legislaţia din ţara respectivă este ceea ce împiedică acest lucru, însă slaba voinţă politică şi presiunile economice interne exercită, de asemenea, o anumită influenţă. Faptul că lucrătorii nu îşi cunosc drepturile reprezintă un alt factor important.

  Cătălin Sorin Ivan (S&D), în scris. – Potrivit raportului, UE reprezintă o combinaţie unică de dinamism economic şi model social, care oferă şanse egale în educaţie, formare şi pe piaţa muncii, precum şi acces egal la serviciile sociale. Raportul subliniază necesitatea de punere în aplicare a unor programe de promovare a muncii decente, care să reflecte nevoile naţionale şi priorităţile privind politica socială şi de ocupare a forţei de muncă şi să se bazeze pe un acord între angajatori, lucrători şi guverne. Este un aspect deosebit de important în actualul context. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care sprijin acest raport.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Nimic nu contează mai mult decât oamenii şi de aceea este atât de important să promovăm standarde sociale şi de muncă. Persoanele care trăiesc în zonele rurale şi în special femeile şi tinerii sunt un bun exemplu în acest sens. Majoritatea covârşitoare a fermelor sunt deţinute de bărbaţi. Consider că, în scopul corectării acestui dezechilibru, femeile ar trebui să se bucure de un sprijin solid. După părerea mea, la fel de important este să sprijinim tinerii agricultori care preiau fermele de la părinţii lor. În ceea ce priveşte tinerii, trebuie îmbunătăţită calitatea învăţământului din zonele rurale, iar tinerilor trebuie să li se garanteze accesul la educaţie şi dezvoltare personală în zonele urbane. Un alt aspect esenţial este responsabilitatea socială a întreprinderilor.

Acest concept presupune implicarea activă şi permanentă a întreprinderilor, din proprie iniţiativă şi indiferent de reglementările legale, în protejarea societăţii şi a mediului. Întreprinderile nu mai sunt orientate doar spre profit, ci încep să fie caracterizate printr-o conştiinţă tot mai acută a problemelor legate de protecţia socială şi de mediu.

  Martin Kastler (PPE), în scris. – (DE) Am votat în favoarea raportului, deoarece consider că întreprinderile au o responsabilitate socială faţă de angajaţii şi clienţii lor, faţă de mediu şi societate în ansamblul ei. În dicţionarele germane a fost adăugat un nou termen: Corporate Social Responsibility (responsabilitate socială a întreprinderilor). Este - şi trebuie să rămână - un angajament voluntar. Pe pieţele noastre globalizate, responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) implică mult mai mult decât o donaţie făcută unui club de fotbal local. Întreprinderile care funcţionează într-un mod responsabil la nivel global contribuie la articularea politicii externe şi a politicii de dezvoltare.

Ele sunt ambasadorii Europei în lume, promovând în întreaga lume standardele sociale ale Europei. Trebuie să sprijinim RSI, nu să o reglementăm. În acest caz concret, rolul Europei ar trebui să fie acela de mediator, şi nu de legiuitor. Este un principiu care trebuie urmat dacă Comisia Europeană doreşte să reia cu seriozitate tema RSI. Nu avem nevoie de reglementări excesive. Este poziţia pe care am subliniat-o şi în raport.

  Jan Kozłowski (PPE), în scris. – (PL) Consider că dl Falbr a redactat un raport bun şi doresc să explic de ce am votat în favoarea adoptării lui. Promovarea unor standarde înalte sociale şi de muncă, precum şi a responsabilităţii sociale a întreprinderilor reprezintă o provocare imensă pentru dimensiunea externă a politicii sociale. Una dintre problemele subliniate de raportor este ineficienţa organismelor administrative responsabile de politica ocupării forţei de muncă. Cooperarea continuă şi constructivă cu ţările terţe, implicând deopotrivă Uniunea Europeană ca întreg şi statele membre individuale, poate servi drept exemplu de bune practici în construirea de capacităţi administrative adecvate. Consider că o bună cooperare cu întreprinderile la nivel regional şi local poate aduce în egală măsură rezultate bune. Un excelent exemplu de parteneriat, sprijin şi schimb de experienţă care a dat rezultate pozitive este cooperarea din ultimii ani dintre regiunile poloneze şi ţările membre la Parteneriatul Estic.

  Agnès Le Brun (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei referitoare la dimensiunea externă a politicii sociale a Uniunii Europene. UE este considerată, la nivel mondial, un partener atractiv şi căutat, în mare măsură datorită combinaţiei unice dintre dinamismul economic şi modelul social. Acesta din urmă ar trebui să fie promovat de UE în relaţiile sale cu alte ţări şi ar trebui să facă obiectul unor acţiuni coerente pe plan intern şi extern. Prezentul text insistă pe necesitatea de a promova în special responsabilitatea socială a întreprinderilor, care impune întreprinderilor luarea în considerare a dimensiunii sociale şi de mediu. Rezoluţia subliniază că această practică nu trebuie să devină obligatorie, ci să fie rezultatul interacţiunii voluntare dintre părţile interesate. În cele din urmă, rezoluţia vizează introducerea în negocierile internaţionale a drepturilor lucrătorilor, apărarea acestora intrând în atribuţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi promovarea unei guvernanţe economice globale care să ia în calcul aceşti parametri.

  David Martin (S&D), în scris. – Salut acest raport. Standardele de muncă fundamentale sunt incluse în cele opt convenţii ale OIM, care se axează pe libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Reiese în mod clar nu numai din aceste convenţii, ci şi din raportul Comisiei mondiale privind dimensiunea socială a mondializării, că este necesar ca axarea limitată asupra pieţelor să fie schimbată cu un interes mai mare faţă de populaţie, adică o concentrare pe protecţia drepturilor lucrătorilor şi legislaţia muncii. Pentru ca UE să negocieze cu ţările terţe, acestea trebuie să respecte toate cerinţele menţionate mai sus. Este o condiţie obligatorie pentru negocierile cu ţările terţe. Politica comercială nu poate ignora nerespectări ale drepturilor lucrătorilor şi, prin urmare, dezvoltarea societăţii poate continua numai după eliminarea acestor deficienţe. Prin stabilirea de standarde de muncă, UE susţine oportunităţi pentru ca bărbaţii şi femeile să obţină locuri de muncă decente şi productive, în condiţii de libertate, egalitate, siguranţă şi demnitate. Având în vedere globalizarea actuală, standardele de muncă internaţionale reprezintă baza care garantează faptul că toţi vor beneficia de creşterea economiei globale.

  Jiří Maštálka (GUE/NGL), în scris. – (CS) Obiectivul şi cea mai mare parte a conţinutului raportului dlui Falbr sunt, după părerea mea, pozitive. La rândul meu consider că axarea pe ocuparea forţei de muncă şi condiţii de muncă decente reprezintă un element-cheie al dezvoltării durabile nu doar în ţările UE. La fel ca raportorul, regret că nu există o definiţie omogenă a „clauzei sociale”, care să fie utilizată nu în acordurile comerciale bilaterale, ci în crearea de condiţii de muncă decente pentru lucrători. Modelele sociale ale unora dintre ţările europene ar putea servi drept exemple pozitive ţărilor în curs de dezvoltare. La fel, sunt de acord cu acţiunile concertate pentru eliminarea muncii copiilor.

În ciuda celor de mai sus, m-am abţinut de la vot pentru că, în absenţa unei definiţii clare a conceptului de respectare a drepturilor omului, cred că este imposibil să se introducă cerinţe sociale în acordurile comerciale bilaterale. Acest criteriu nu trebuie utilizat ca argument împotriva încheierii de acorduri.

  Barbara Matera (PPE), în scris. – (IT) „Nu e deloc surprinzător că spiritul schimbărilor revoluţionare care tulbură de multă vreme naţiunile lumii a depăşit sfera politicului pentru a se face simţit în sfera conexă a economiei pragmatice”. Acestea sunt cuvintele iubitului Papă Ioan Paul al II-lea care, reluând în enciclica sa intitulată Centesimus Annus, teme abordate de predecesorul său, Leo al XIII-lea, în enciclica Rerum Novarum, analizează şi contribuie la „chestiunea” socială care, în 1991 ca şi astăzi, nu poate fi rezolvată decât prin recursul la doctrina creştină, adică prin recunoaşterea absolut nediscriminatorie a demnităţii fiinţei umane şi a lucrătorilor.

Am votat în favoarea raportului dlui Falbr pentru că se concentrează exact pe importanţa protejării drepturilor omului şi pe faptul că modelul social european este un punct de plecare important, inclusiv în ceea ce priveşte relaţiile externe ale Uniunii. Responsabilitatea socială trebuie să acţioneze în acest sens şi, prin intermediul Parlamentului European, Uniunea Europeană trebuie să restabilească şi să consolideze aceste principii în fiece acţiune şi mai ales în dialogul cu ţările terţe ai căror cetăţeni nu se bucură de drepturile fundamentale. Ca vicepreşedintă a Comisiei pentru drepturile femeii şi libertatea de gen, mă simt obligată să subliniez cât de important este să cooperăm cu toţii, inclusiv în afara UE, pentru a elimina discriminarea de gen şi violenţa de gen, astfel încât să restabilim demnitatea socială a femeilor şi contribuţia activă a acestora la economia locală şi supranaţională.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Globalizarea economiei şi delocalizarea întreprinderilor europene au declanşat preocupări legate de dimensiunea externă a politicii sociale, care include activităţi şi iniţiative ale UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Standardele de muncă fundamentale sunt incluse în cele opt convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), care se axează pe libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Pentru ca ţările terţe să poată negocia cu UE, acestea trebuie să respecte toate principiile menţionate mai sus. Este o condiţie obligatorie pentru negocierile cu ţările terţe. Politica comercială nu poate ignora nerespectări ale drepturilor lucrătorilor şi, prin urmare, dezvoltarea societăţii poate continua numai după eliminarea acestor obstacole. Este esenţial ca standardele de muncă internaţionale să fie folosite pentru a garanta că dezvoltarea economică rămâne în continuare axată în foarte mare măsură pe îmbunătăţirea vieţii şi a demnităţii oamenilor, şi nu pe determinarea condiţiilor şi drepturilor lucrătorilor.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Dimensiunea externă a politicii sociale este o prioritate pentru grupul meu şi pentru mine personal. Am adoptat recent o rezoluţie referitoare la viitoarea convenţie privind lucrătorii la domiciliu, care urmează să fie adoptată în iunie 2011. Prezentul raport îndeamnă în termeni mai generali la consolidarea standardelor de muncă fundamentale care sunt incluse în convenţiile OIM şi care includ libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Grupul S&D solicită o schimbare la nivelul guvernanţei mondiale şi în UE, care să faciliteze o mai bună implementare a drepturilor lucrătorilor şi a condiţiilor de lucru. Nerespectarea, în interiorul şi exteriorul UE, a unor standarde sociale internaţionale de bază constituie o formă de „dumping” social şi de mediu care acţionează în detrimentul întreprinderilor europene şi al lucrătorilor europeni. Am votat pentru.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Sprijin principiile enunţate în raport. Aş indica însă că se urmăresc obiective nobile, foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, de transpus în realitate. Avem deja nenumărate acorduri comerciale care nu prevăd nicio obligaţie în ceea ce priveşte respectarea standardelor sociale. Atâta timp cât va persista această discrepanţă flagrantă, eficienţa şi utilitatea acestui raport vor fi în mod necesar limitate. Raportul îndeamnă statele membre să pună în aplicare standardele de muncă fundamentale pentru întreprinderi în propriile lor ţări. Nu ar trebui însă ca aceste principii să se extindă şi la întreprinderile din afara Europei? Totodată, am sentimentul că raportul se doreşte un instrument de combatere a efectelor globalizării deşi, la o analiză finală, măsurile discutate aici nu au capacitatea de a acţiona în acest sens. Din acest motiv, m-am abţinut de la vot.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) În acest raport, Uniunea Europeană şi-a fixat obiective foarte ambiţioase, bazate pe principii bine gândite. Statele membre sunt îndemnate să pună în aplicare standardele de muncă fundamentale pentru întreprinderi în propriile lor ţări. Din nefericire, în prezent, solicitarea nu pare să privească şi întreprinderile din afara Europei. Deşi sunt de acord cu principiile care alcătuiesc raportul, nu cred că concluziile sale sunt foarte pertinente, motiv pentru care m-am abţinut de la vot.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Politica socială externă a Uniunii Europene, orientată către ţări care nu doresc să adere la UE, ar trebui, înainte de toate, să fie coerentă, pragmatică şi uniformă. Politica socială internă şi externă ar trebui să promoveze standardele de muncă şi standardele sociale, acestea numărându-se printre cele mai importante obiective ale UE.

În consecinţă, toate statele membre care încheie acorduri cu ţări terţe trebuie să se asigure că poziţia adoptată reflectă modelul social european. Ar trebui să solicităm ca ţările care nu doresc să adere la UE să respecte dreptul de asociere şi să ia măsuri pentru a preveni discriminarea bazată pe gen sau vârstă. Eliminarea muncii copiilor şi dreptul cetăţenilor de a-şi îmbunătăţi calificările profesionale sunt probleme foarte importante. În ceea ce priveşte cooperarea pentru dezvoltare, Uniunea Europeană dispune de fonduri suficiente pentru a crea structurile necesare în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Este absolut esenţial ca, atunci când negociază acorduri de parteneriat, Comisia Europeană să încurajeze schimbări ale situaţiei şi realităţilor din ţara respectivă. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European a dobândit noi competenţe, în virtutea cărora ar trebui să coopereze activ cu sindicatele europene şi internaţionale în scopul de a contribui la îmbunătăţirea realităţilor sociale.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului referitor la dimensiunea externă a politicii sociale, promovarea standardelor de muncă şi sociale şi responsabilitatea socială a întreprinderilor europene. Obiectivul nostru este să promovăm în afara UE standardele sociale şi de muncă şi responsabilitatea socială a întreprinderilor. Este un obiectiv legitim, însă am unele îndoieli că vom fi într-adevăr în măsură să-l realizăm. Aceste standarde sociale comune pe care le invocăm sunt în prezent ameninţate, intenţia de a promova standarde sociale şi de muncă diferite în interiorul UE devenind acum suficient de clară. Standardele care se aplică în ţara mea, Grecia, unde rata şomajului în rândul tinerilor de 25 de ani este de 36,1 % şi în Spania, unde această cifră se ridică la 43 %, sunt foarte diferite de standardele în vigoare în economiile europene puternice. Acest raport ne reaminteşte că UE trebuie să protejeze coeziunea dintre politicile sociale aplicate în statele sale membre, dacă doreşte să devină lider mondial în ceea ce priveşte politica socială.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport referitor la dimensiunea externă a politicii sociale, promovarea standardelor de muncă şi sociale şi responsabilitatea socială a întreprinderilor europene. Deşi Strategia de la Lisabona şi Strategia UE 2020 acordă politicii sociale o importanţă mai mare ca niciodată, chestiunile legate de competitivitate şi factori economici sunt în continuare prioritare în defavoarea aspectelor sociale. Este esenţial să apărăm standardele noastre de muncă, incluse în cele opt convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), care se axează pe libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Este necesar să se pună accentul pe protecţia drepturilor lucrătorilor şi legislaţia muncii. Pentru ca ţările terţe să poată negocia cu UE, acestea trebuie să respecte toate principiile menţionate mai sus. Este condiţia care trebuie să stea la baza tuturor negocierilor cu ţările terţe. Politica comercială nu poate ignora nerespectări ale drepturilor lucrătorilor şi, prin urmare, dezvoltarea societăţii poate continua numai după eliminarea acestor obstacole.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Dimensiunea externă a politicii sociale a Uniunii Europene vizează promovarea standardelor sociale în ţările terţe, însă aspectele legate de competitivitate şi factori economici sunt în continuare prioritare în defavoarea aspectelor sociale. Există, în prezent, opt convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) care au fost ratificate de toate statele membre şi care ar trebui să determine crearea unei baze de norme internaţionale respectate de toate statele membre.

În general, trebuie să ne axăm pe dezvoltarea persoanelor ca fiinţe umane şi acest lucru este posibil protejând drepturile lucrătorilor şi dreptul la muncă. OIM joacă un rol esenţial pe scena internaţională prin elaborarea, promovarea şi materializarea acestor standarde. La rândul lor, întreprinderile trebuie să contribuie la dezvoltarea durabilă pentru a asigura condiţii bune pentru lucrători, însă diferenţele dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare se fac încă simţite în sistemele lor de protecţie socială. Având în vedere cele de mai sus, şi pentru a asigura o promovare mai eficientă a standardelor sociale şi de muncă în statele din interiorul şi din exteriorul UE, dar şi un mai mare respect pentru standardele internaţionale de muncă fundamentale, votez în favoarea propunerii aflate în discuţie.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Standardele de muncă fundamentale incluse în cele opt Convenţii OIM se axează pe libertatea de asociere şi negocierea colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă, precum şi abolirea muncii copiilor.

Prin urmare, trebuie acordată o mai mare atenţie protecţiei drepturilor lucrătorilor şi legislaţiei muncii. Este nevoie de o consolidare semnificativă a poziţiei juridice şi sociale a femeilor pentru a preveni discriminarea şi pentru a utiliza contribuţia potenţială a femeilor la dezvoltarea economică şi socială. Solicit Comisiei şi Statelor Membre să pună în aplicare dreptul de a nu fi discriminat, adică dreptul la muncă şi la egalitatea de tratament, indiferent de gen, origine etnică, vârstă şi dizabilitate, ca principiu esenţial în lupta împotriva sărăciei.

Solicit Comisiei şi Statelor Membre să colaboreze cu ţările partenere pentru a pune un mai mare accent pe combaterea exploatării copiilor prin muncă în vederea creării, în schimb, a unor locuri de muncă decente pentru adulţi şi pentru a le permite copiilor să primească o educaţie adecvată. Libertatea de asociere a sindicatelor şi dreptul de negociere colectivă trebuie puse în aplicare fără excepţii pentru a îmbunătăţi şi apăra condiţiile de muncă decente ale lucrătorilor.

  Phil Prendergast (S&D), în scris. – Promovarea standardelor de muncă în negocierile UE cu ţările terţe este benefică deopotrivă pentru statele membre şi ţările terţe. Promovând standarde mai înalte de muncă şi salarii mai bune, UE contribuie la îmbunătăţirea vieţii lucrătorilor. Insistând pe salarii mai bune, UE se asigură în egală măsură că în ţările terţe există o piaţă pentru exporturile din UE. Dacă permitem importuri în Europa din ţări care nu garantează remuneraţii echitabile, scoatem efectiv întreprinderile europene de pe piaţă din cauza unor preţuri care nu mai pot fi competitive. Pentru întreprinderile din UE devine tot mai greu să concureze cu ţările terţe care nu respectă aceleaşi standarde de siguranţă şi care le plătesc angajaţilor salarii mult mai mici. Este însă important să remarcăm pericolele pe care le implică abordările permisive din punct de vedere juridic ale standardelor de muncă. Pe lângă faptul că astfel de norme nu au caracter obligatoriu şi, deci, nu există sancţiuni în caz de încălcare a lor, există totodată riscul de a reduce ponderea sistemelor de supraveghere tradiţionale în favoarea procedurilor de monitorizare informale. Prin urmare, UE trebuie să fie prudentă şi să se asigure că standardele sunt respectate, în caz contrar impunându-se anumite măsuri.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Într-o lume tot mai globalizată, este esenţial ca UE să-şi folosească influenţa internaţională pentru a garanta că drepturile lucrătorilor sunt protejate şi integrate într-un model care respectă demnitatea umană. În acest context se ridică o serie de probleme, printre care se numără alegerea instrumentului adecvat care să-i permită UE să-şi exercite influenţa. În plus, nu trebuie să uităm cât de puternică poate fi UE în relaţiile cu o ţară care fie doreşte să adere la UE, fie este beneficiara programelor de ajutor europene. În cele din urmă, într-un context în care o parte considerabilă a economiei depinde de întreprinderile multinaţionale, organizaţiile trebuie să devină responsabile din punct de vedere social.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. Dimensiunea externă a politicii sociale include activităţi şi iniţiative ale UE orientate către promovarea standardelor sociale şi de muncă în ţările terţe. Deşi Strategia de la Lisabona a acordat şi Strategia UE 2020 acordă politicii sociale o importanţă mai mare ca niciodată, aspectul competitivităţii şi cel al factorilor economici sunt în continuare prioritare în defavoarea aspectelor sociale. Standardele de muncă fundamentale sunt incluse în cele opt convenţii ale OIM, care se axează pe libertatea de asociere şi de negociere colectivă, eliminarea muncii forţate şi obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă şi abolirea muncii copiilor. Reiese în mod clar nu numai din aceste convenţii, ci şi din raportul Comisiei mondiale privind dimensiunea socială a mondializării, că este necesar ca axarea limitată asupra pieţelor să fie schimbată cu un interes mai mare faţă de populaţie, adică o concentrare pe protecţia drepturilor lucrătorilor şi legislaţia muncii. Pentru ca UE să negocieze cu ţările terţe, acestea trebuie să respecte toate cerinţele menţionate mai sus. Aceasta este o condiţie obligatorie pentru negocierile cu ţările terţe. Politica comercială nu poate ignora nerespectări ale drepturilor lucrătorilor şi, prin urmare, dezvoltarea societăţii poate continua numai după eliminarea acestor obstacole.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) O întreprindere se poate declara responsabilă din punct de vedere social în măsura în care adoptă o structură robustă, capabilă să ia în calcul nu doar rezultatele economice, ci şi consecinţele sociale şi de mediu ale acţiunilor sale. Astăzi nu ne preocupă doar modul în care întreprinderile obţin rezultatele financiare, ci şi pe cine aleg să angajeze şi modul în care este tratat personalul. O întreprindere responsabilă este un participant activ şi conştient la realitatea socială în care funcţionează şi transformă relaţiile cu toate părţile implicate în activitatea ei în principala sursă a prosperităţii. Prin raportul adoptat astăzi, Uniunea Europeană s-a angajat să-şi asume un rol de lider mondial în politica socială prin promovarea obiectivelor sale la scară globală, subliniind astfel importanţa rolului atribuit Parlamentului European de Tratatul de la Lisabona.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Sunt în favoarea acestui raport din proprie iniţiativă pentru că promovează responsabilitatea socială a întreprinderilor ca instrument motivaţional voluntar menit să stimuleze dezvoltarea acestora. Întreprinderile europene sunt motorul economiei Uniunii Europene, motiv pentru care trebuie să existe un angajament european mai ferm de protejare a acestora în UE, având în vedere că, cel mai adesea, sunt nevoite să concureze cu parteneri lipsiţi de scrupule. Sunt, totodată, în favoarea creării de întreprinderi responsabile din punct de vedere social, ale căror principii fundamentale sunt protecţia socială a lucrătorilor, protecţia consumatorilor şi respectarea normelor de transparenţă.

  Tokia Saïfi (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea acestei rezoluţii pentru că subliniază rolul central pe care Uniunea Europeană şi-l doreşte şi s-ar cuveni să-l joace în raport cu ţările terţe şi mai ales cu partenerii comerciali ai UE. Nerespectarea unor standarde sociale internaţionale de bază constituie o formă de „dumping” social şi de mediu care acţionează în detrimentul întreprinderilor europene şi al lucrătorilor europeni. Este unul dintre aspectele pe care am ţinut să-l subliniez când am redactat, în calitate de raportoare, avizul Comisiei pentru comerţ internaţional.

Însă UE singură nu poate fi pe deplin eficientă, motiv pentru care trebuie să coopereze mai strâns cu organizaţiile internaţionale relevante (OIM, OMC, OCDE), în special pentru a combate fenomenul zonelor libere, care se sustrag oricărei legislaţii sociale.

În plus, deşi în prezent responsabilitatea socială a întreprinderilor este bine ancorată în Europa, întreprinderile europene, filialele şi subcontractanţii acestora, prin ponderea pe care o au în comerţul internaţional, joacă un rol determinant în promovarea şi diseminarea standardelor sociale şi de muncă în lume. Comisia trebuie să le încurajeze în acest sens, în special prin dezvoltarea şi promovarea de bune practici.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului dlui Falbr, deoarece consider că trebuie sporită promovarea responsabilităţii sociale a întreprinderilor în Europa, în încercarea de a răspunde direct nevoii de a apăra valorile noastre comune şi de a adânci solidaritatea şi coeziunea dintre europeni. Responsabilitatea socială a întreprinderilor trebuie să se afle în centrul modelului social european, pentru a încuraja astfel inovarea şi competitivitatea şi a contribui la ocuparea forţei de muncă şi crearea de locuri de muncă, într-un moment în care ratele şomajului cresc dramatic şi tinerii europeni, forţa noastră motrice, caută alternative în afara graniţelor Europei.

  Søren Bo Søndergaard (GUE/NGL), în scris. – (DA) Am votat în favoarea raportului Falbr, care vizează să promoveze standardele sociale şi de muncă în negocierile UE cu ţările terţe. Raportul porneşte de la o serie de convenţii ale OIM şi, pe baza acestora, propune ca, de exemplu în negocierile comerciale pe care le poartă cu ţările terţe, UE să protejeze drepturile lucrătorilor şi legislaţia muncii. Raportul propune, printre altele, reglementarea într-un cadru juridic a unor cerinţe minime pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor, o mai bună definire a acestui concept şi monitorizarea îndeplinirii cerinţelor. În acelaşi timp, raportul respinge utilizarea în cadrul acordurilor comerciale a proceselor de tipul „Modului 4”, care le permite întreprinderilor internaţionale să-şi importe propria forţă de muncă, eludând astfel condiţiile sociale şi de muncă ale ţării gazdă. Pe lângă faptul că, astfel, forţa de muncă importantă este pusă într-o poziţie inferioară celei din ţara gazdă, este un fenomen care contribuie şi la „dumpingul” social. În prezent, UE are puterea de a încheia acorduri comerciale cu ţări terţe în numele tuturor statelor sale membre. Sunt împotriva acestui fapt, dar, dacă aşa stau lucrurile, va fi necesar să se stabilească cerinţele care să specifice conţinutul acestor acorduri comerciale.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Am sprijinit acest raport, care precede comunicarea Comisiei referitoare la RSI. Salut în egală măsură şi munca depusă la nivelul comisiei de colegul meu, Richard Howitt, pentru a elabora un raport care promovează acţiunile pozitive pe care le poate antrena responsabilitatea socială a întreprinderilor la nivel european.

  Niki Tzavela (EFD), în scris. – (EL) Europa este un actor principal în procesele globalizării şi poartă o mare parte din responsabilitatea de a fi determinat rezultate care contribuie la forme viabile de dezvoltare. Uniunea Europeană se află în avangarda promovării politicilor sociale la nivel global şi solicită ţărilor în curs de dezvoltare să respecte contractele OMC. Raportul Falbr menţionează totodată şi importanţa responsabilităţii sociale a întreprinderilor şi respectarea ei de către întreprinderile din UE, având în vedere că asumarea acestui tip de responsabilitate contribuie în mod decisiv la promovarea prosperităţii sociale şi protejarea mediului, precum şi la combaterea sărăciei în ţările în care acestea funcţionează. Acesta este motivul pentru care am votat în favoarea raportului.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Strategia UE 2020 demonstrează că politica socială reprezintă o prioritate fundamentală pentru Europa. Mai sunt însă multe de făcut pentru a realiza progrese în acest domeniu, motiv pentru care am sprijinit prezentul raport, care solicită eliminarea muncii forţate şi abolirea muncii copiilor, subliniind totodată necesitatea de a pune un accent mai puternic pe protejarea drepturilor lucrătorilor. Ţările terţe trebuie să respecte astfel principii de bază pentru a putea coopera şi dezvolta relaţii comerciale cu UE. La rândul lor, statele membre trebuie să coopereze cu ţările partenere pentru a asigura protecţia grupurilor vulnerabile şi pentru a combate discriminarea bazată pe gen, etnie, religie, vârstă şi handicap. Sper că Comisia va înainte unele propuneri concrete care vor contribui la îmbunătăţirea standardelor sociale şi de muncă, precum şi propuneri vizând promovarea responsabilităţii sociale a întreprinderilor în politicile sale externe.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Raportorul deplânge faptul că, în continuare, în centrul politicii sociale nu se regăsesc oamenii şi că, în continuare, factorul uman trebuie să facă un pas înapoi pentru a lăsa loc factorului competitiv. Astfel cum explică raportul, UE se bucură de o reputaţie internaţională foarte bună ca exemplu ideal de corelare a dinamismului economic cu modelul social, fapt care antrenează o anume responsabilitate. UE nu trebuie să continue să aplice standarde duble, motiv pentru care sunt în deplin acord cu raportorul.

Raport: Nadja Hirsch (A7-0082/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport, deoarece educaţia şi formarea profesională trebuie să fie accesibile, disponibile şi posibile oricând în timpul vieţii, indiferent de situaţia unei persoane pe piaţa muncii sau de venitul său.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii privind cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale în sprijinul Strategiei Europa 2020. Posibilitatea şi capacitatea de a învăţa şi de a munci într-un context internaţional reprezintă condiţii esenţiale pentru o viaţă profesională de succes într-o economie globalizată. Este nevoie din ce în ce mai mult de angajaţi mobili şi flexibili, cu experienţă la nivel internaţional. Este nevoie de o acţiune imediată, în special în ceea ce priveşte tinerii: şomajul în rândul tinerilor reprezintă una dintre cele mai presante provocări ale Europei. Statele membre trebuie să adopte strategii politice specifice pentru a combate sărăcia, ţinând seama de circumstanţele şi nevoile naţionale specifice. Sunt de acord cu prevederile menţionate în rezoluţie, respectiv cu faptul că obiectivele stabilite în Strategia Europa 2020, adică reducerea ratei abandonului şcolar la mai puţin de 10 % şi garantarea că 40 % dintre tineri vor beneficia de studii universitare, trebuie abordate prin măsuri specifice, creative şi eficiente. Având în vedere faptul că modificările demografice alimentează necesitatea de a beneficia de formare, adăugându-se la nevoia de a participa la învăţarea pe tot parcursul vieţii, lucrătorii trebuie să dispună de o modalitate de a-şi stabili şi planifica singuri nevoile privind formarea. Mai mult, pentru a permite accesul la educaţie şi formare profesională oamenilor aflaţi în diferite etape ale vieţii şi aparţinând unor grupuri specifice, posibilităţile de finanţare trebuie extinse, simplificate şi puse la dispoziţie mai uşor prin intermediul Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii şi prin implementarea programului Erasmus pentru tineri antreprenori. Trebuie să ne asigurăm că lucrătorii Europei se pot adapta cerinţelor impuse de economie.

  Charalampos Angourakis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Acest raport condamnabil încearcă să ajute obiectivul strategic al UE să ajungă în prim plan în competiţia pentru monopol dusă cu alte centre imperialiste, prin integrarea educaţiei printre obiectivele cuantificabile ale reacţionarei Strategii Europa 2020 care trebuie „transformate” în obiective naţionale. În cadrul acestui plan global, se acordă o atenţie specială educaţiei tehnice şi profesionale, căreia îi este alocat rolul de a deservi nevoilor unei forţe de lucru cât se poate de ieftină şi lipsită de drepturi, demnă de „piaţa muncii” şi „competitivitate”. Acesta este motivul pentru care cursurile de educaţie şi formare trebuie să îndeplinească nu doar nevoile actuale ale pieţii, ci şi pe cele viitoare. Trebuie consolidată respectarea alegerilor şi planurilor demersurilor capitaliste, facilitând totodată „şansele de angajare” şi intrarea pe piaţa muncii prin intermediul stagiilor, al mobilităţii în diverse sectoare ale economiei şi al aşa numitei accesibilităţi între diverse niveluri de educaţie şi formare. Declaraţiile privind „egalitatea de şanse” şi „libertatea de alegere” şi satisfacerea nevoilor tinerilor ascund adaptarea la nevoile economiei capitaliste, ceea ce înseamnă o politică a diferenţelor de clasă în domeniul educaţiei adaptată practicilor de muncă medievale ale „memorandumurilor” şi ale Strategiei UE 2020.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Criza economică a bulversat total piaţa forţei de muncă din Uniunea Europeană. Niciun domeniu mare de activitate nu a fost ocolit de consecinţele dăunătoare ale acesteia, efecte traduse la nivelul cetăţeanului în insecuritatea la locul de muncă, şomaj şi condiţii sau şanse grele de reangajare. Educaţia şi formarea profesională se dovedesc, în acest context, a fi o nouă şansă, o nouă modalitate prin care viaţa cetăţenilor europeni poate reveni la normal. Sunt îngrijorată faţă de rata mare a şomajului din rândul tinerilor şi cred că, printr-o educaţie corectă şi o formare continuă, mulţi din tinerii europeni vor reuşi să îşi găsească o slujbă bine plătită, pretabilă formării sau recalificării lor profesionale. Felicit raportorul pentru acest dosar şi concluzionez, alături de Nadja Hirsch, că, pentru ca acest deziderat să se realizeze, educaţia şi formarea profesională trebuie să fie în mod clar orientate spre rezultate. Obiectivul, pentru anul 2020, trebuie să fie unul singur: fiecare tânăr să aibă un loc de muncă.

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. – (IT) Datele prezentate în raportul dnei Hirsch sunt alarmante: rata şomajului în rândul tinerilor este în prezent de 21 %, de două ori mai mare decât rata medie a şomajului la nivelul UE. Propunerea conţine idei utile şi trebuie cu siguranţă văzută într-o lumină pozitivă, totuşi sunt convins că trebuie să furnizăm resurse financiare adecvate pentru a putea rezolva corespunzător provocările pe care le reprezintă Procesul de la Copenhaga şi Strategia UE 2020, prin Fondurile structurale, de exemplu şi, în special, prin Fondul social european. Cu regret trebuie să spun şi că nu există o abordare complexă şi atotcuprinzătoare împărtăşită de toate statele membre. În lipsa unei iniţiative coordonate, care să aducă sectoarele învăţământului profesional, al calificărilor profesionale, al învăţării pe tot parcursul vieţii şi al stagiilor împreună pe piaţa muncii, nu văd cum putem reuşi să garantăm că vom atinge obiectivele Strategiei UE 2020 intitulate „O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă”.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dnei Hirsch, menit să facă diverse comparaţii între şi în cadrul sistemelor de educaţie. Sunt convinsă că educaţia ar trebui să fie mai bine adaptată nevoilor pieţei muncii şi că ar trebui să încurajeze creativitatea, inovaţia şi antreprenoriatul. Prin urmare, raportul încearcă să faciliteze mobilitatea profesorilor şi studenţilor, precum şi să simplifice procedurile de recunoaştere a calificărilor profesionale străine, lucru care este esenţial.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Posibilitatea şi capacitatea de a învăţa şi de a munci într-un context internaţional reprezintă o condiţie esenţială pentru o viaţă profesională de succes într-o economie globalizată. Este nevoie din ce în ce mai mult de angajaţi mobili şi flexibili, cu experienţă la nivel internaţional. Strategia Europa 2020 enumeră principalii factori necesari pentru o creştere inteligentă (promovarea cunoaşterii, a inovării şi a educaţiei, precum şi a societăţii digitale), o creştere durabilă (producţia cu utilizarea mai eficientă a resurselor, asociată unei creşteri a competitivităţii) şi o creştere favorabilă incluziunii (creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, formarea şi eradicarea sărăciei). În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, este necesar să se ia măsuri concrete la nivelul UE şi al statelor membre. Trebuie să se acţioneze imediat, în special în ceea ce priveşte nivelul şomajului în rândul tinerilor. Nu este vorba doar că rata şomajului este mai mare în rândul lucrătorilor tineri decât în cazul adulţilor: în acelaşi timp, tinerii se află mai des în situaţia de a ocupa slujbe temporare, care sunt plătite mai puţin şi care acordă mai puţine asigurări sociale. Sunt de acord că, pentru a realiza în totalitate iniţiativa emblematică „O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă” a UE 2020, instituţiile UE trebuie să se implice într-o iniţiativă generală, mai pragmatică, mai cuprinzătoare şi susţinută de toate statele membre, care ar trebui să se concentreze pe conectarea domeniilor învăţământului profesional, al calificărilor profesionale, al învăţării pe tot parcursul vieţii şi al stagiilor cu piaţa muncii.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) UE se confruntă cu o gravă criză economică, financiară şi socială. Consecinţele acestei crize s-au făcut simţite în primul rând în domeniul ocupării forţei de muncă. În prezent, în Uniunea Europeană sunt 22,82 milioane de şomeri. Tinerii sub 25 de ani continuă să fie cel mai grav afectaţi, rata şomajului în rândul acestei categorii de vârstă fiind de 21,3 %. Pe de-o parte, se estimează că până în 2020 vor fi create aproape 15,6 milioane de locuri de muncă noi pentru personal cu înaltă calificare, însă, pe de altă parte, se vor pierde 12 milioane de locuri de muncă pentru persoanele cu calificare slabă sau necalificate. Strategia Europa 2020 are drept obiectiv să răspundă acestor noi perspective pentru lumea profesională.

Acest raport subliniază necesitatea de a dezvolta o cooperare la nivel european în domeniul educaţiei şi formării profesionale, pentru a creşte gradul de transparenţă şi pentru a facilita comparaţiile făcute între diversele sisteme de educaţie. De asemenea, acest raport subliniază importanţa promovării transpunerii şi punerii în aplicare a legislaţiei europene, pentru a facilita mobilitatea personalului didactic şi a studenţilor, dar şi pentru a simplifica procedurile de recunoaştere a calificărilor profesionale străine. Am votat deci în favoarea acestui raport.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) În timp ce rata şomajului în rândul tinerilor este în prezent de 21 % în Uniunea Europeană şi aproape de 25 % în ţara mea, această problemă a devenit o provocare majoră pentru Europa, într-un moment în care tinerii europeni rămaşi fără locuri de muncă sunt ameninţaţi cu excluderea socială şi cu sărăcia. UE nu are decât o responsabilitate marginală în privinţa acestor chestiuni. Totuşi, dacă nu poate oferi soluţii, se pare că ea poate da cel puţin de gândit: mie mi se pare evident că formarea şi educaţia trebuie să se afle în centrul priorităţilor politice de astăzi şi de mâine. Raportul solicită statelor membre să facă schimb de bune practici în privinţa sistemelor lor de educaţie profesională şi de formare, combinate cu experienţa în muncă, demers ce ar trebui să fie extins în multe state membre, în special în Franţa. Aceste recomandări merg în direcţia corectă pentru a îmbunătăţi educaţia şi formarea în legătură cu piaţa muncii şi pentru a reduce şomajul şi excluziunea socială, însă nu vor fi suficiente dacă statele membre şi Comisia nu depun suficiente eforturi într-un moment în care şomajul în rândul tinerilor devine o provocare politică majoră în multe state membre, în special în ţara mea, Franţa.

  Sergio Berlato (PPE), în scris. – (IT) În economia globalizată de astăzi, posibilitatea şi capacitatea de a învăţa şi de a munci într-un context internaţional reprezintă o condiţie esenţială pentru ca cetăţenii europeni să poată avea o viaţă profesională de succes. În ciuda efectelor grave pe care le are criza economică asupra pieţei muncii europene, schimbările industriale şi tehnologice cresc nevoia de lucrători cu calificări înalte şi medii. În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, factorii principali enumeraţi de Strategia Europa 2020 drept necesari pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii trebuie să fie transpuşi în paşi practici la nivelul Uniunii Europene. Pentru a realiza aceste obiective, este esenţial ca educaţia şi formarea profesională să fie considerate priorităţi politice comune pe termen lung, lucru care poate fi realizat doar cu participarea şi angajamentul tuturor părţilor interesate, al instituţiilor UE şi al celor implicaţi la nivel local şi regional.

În acest moment, doresc să subliniez faptul că trebuie luate măsuri rapid, în special în ceea ce priveşte tinerii: creşterea ratei şomajului în rândul tinerilor este, într-adevăr, una dintre cele mai presante provocări ale Europei. Obiectivele stabilite în Strategia Europa 2020 – respectiv reducerea ratei de abandon şcolar sub 10 % şi asigurarea că 40 % dintre tineri beneficiază de studii universitare – trebuie abordate prin măsuri eficiente şi practice.

  Adam Bielan (ECR), în scris. – (PL) În epoca unei Europe fără frontiere, educaţia reprezintă un pas fundamental în procesul de planificare a vieţii profesionale a cetăţenilor, în special la nivel internaţional. Tinerii trebuie să poată profita de oportunitatea de a acumula cunoştinţe şi experienţă, ocazie care li se oferă graţie apartenenţei ţării lor la Uniunea Europeană. Cererea din ce în ce mai mare de lucrători mobili, care au beneficiat de educaţie vastă, reprezintă un alt factor în favoarea unui astfel de stil de viaţă. Luând în considerare cele spuse anterior, şomajul în rândul tinerilor rămâne o problemă îngrijorătoare. Punerea în aplicare a unor proiecte menite să combată acest fenomen periculos reprezintă o urgenţă. Fiecare investiţie făcută în educaţie contribuie la asigurarea unui viitor mai bun pentru tineri. Prin urmare, este extrem de important ca fondurile europene să fie utilizate pentru lansarea de programe concrete în domeniul educaţiei profesionale şi al dezvoltării. Prin urmare, sunt de acord cu necesitatea de a dezvolta instrumente care să susţină „învăţarea pe tot parcursul vieţii” sau, cu alte cuvinte, îmbunătăţirea constantă a calificărilor. Trebuie să existe programe educaţionale creative şi eficiente care să facă posibilă realizarea unuia dintre principalele obiective ale Strategiei Europa 2020, respectiv asigurarea că cel puţin 40 % dintre persoane îşi finalizează studiile superioare.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Nu intenţionez să susţin raportul din proprie iniţiativă al dnei Hirsch, nu neapărat din cauza declaraţiilor de principiu pe care le conţine şi care sunt condamnabile pentru că subliniază cât de importantă este apropierea dintre piaţa muncii şi lumea pregătirii formale, ci pentru că, din nou, ne lipseşte o abordare practică şi proactivă, care să transcendă aprecierile sterile şi care să ofere soluţii tangibile pentru a rezolva o urgenţă socială care nu poate fi tranşată prin retorică.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport pentru că sunt de acord că schimbările demografice şi speranţa de viaţă din ce în ce mai mare înseamnă că viaţa profesională va fi mai variată, iar recalificarea şi participarea la procesul de învăţare pe tot parcursul vieţii au devenit deja o necesitate. Prin urmare, raportul atrage atenţia asupra necesităţii de a moderniza nu doar educaţia şi formarea profesională iniţială, ci şi continuarea acestora, propune încheierea educaţiei de bază cu o evaluare a aptitudinilor profesionale şi subliniază importanţa formării iniţiale pentru profesori. De asemenea, subliniază cât este de importantă, la nivel local şi regional, promovarea unei cooperări eficiente între şcoli, agenţii de formare, centre de cercetare şi societăţi, pentru a depăşi natura închistată a sistemelor de educaţie şi nepotrivirile dintre cunoştinţe şi aptitudini şi nevoile pieţei muncii. Sunt de acord că, pentru a moderniza formarea şi educaţia, trebuie să consolidăm legătura dintre potenţialii angajatori şi şcoli, prin urmare includerea partenerilor sociali în dezvoltarea programei şcolare ar trebui să fie un alt pas făcut spre obţinerea unui grad mai mare de ocupare a forţei de muncă în Europa.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Strategia Europa 2020 menţionează că factorii esenţiali pentru o creştere inteligentă sunt promovarea cunoaşterii, a inovării şi educaţiei, a societăţii digitale, dar şi o creştere durabilă şi o creştere favorabilă incluziunii. Cheia sunt, aici, educaţia şi formarea profesională, pe care toate statele membre trebuie să le asume la aceleaşi standarde. În ciuda efectelor drastice ale crizei economice asupra pieţei forţei de muncă europene, se poate pleca de la premisa că ocuparea forţei de muncă în Europa va creşte în următorii zece ani, cel puţin în mod treptat. Previziunile lasă de înţeles că cererea de calificări va continua să crească. Schimbarea industrială şi tehnologică aduce cu sine o cerere tot mai mare de lucrători cu calificare medie şi înaltă, lăsând deoparte persoanele cu calificare redusă.

Devine tot mai important ca învăţarea să fie în mod clar orientată spre rezultate. S-au pus, deja, în practică reforme asupra sistemelor de formare profesională ale unor state membre. În ceea ce priveşte comparabilitatea sistemelor de educaţie şi formare profesională din statele membre, prioritare trebuie să fie eliminarea barierelor, creşterea transparenţei şi facilitarea comparaţiei în cadrul diferitelor sisteme şi între acestea.

  Vito Bonsignore (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea acestui raport pentru că, aşa cum documentul arată clar, tinerii reprezintă adevărata resursă a viitorului. Prin urmare, avem datoria de a le asigura tuturor acces la educaţie şi formare profesională. Criza financiară care a lovit Europa şi restul lumii în ultimii câţiva ani a afectat cel mai mult tinerii. Rata şomajului în rândul reprezentanţilor acestei categorii de vârstă a crescut semnificativ, iar aceia care îşi găsesc o slujbă trebuie să se mulţumească doar cu contracte pe perioadă determinată şi cu un nivel prea mic al salariului.

Trebuie să lucrăm eficient şi rapid pentru a le reda puţină demnitate acestor tineri, care vor să muncească şi care, mai presus de orice, devin o parte dintr-o lume în care este puţin probabil că vor fi acceptaţi cu braţele deschise. Aceste obiective se regăsesc şi în Strategia Europa 2020, care stabileşte obligaţia de a ne concentra pe o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. În general, raportul dnei Hirsch este un bun punct de plecare pentru ceea ce trebuie să devină una dintre politicile prioritare ale Parlamentului şi ale întregii Uniuni Europene.

  John Bufton (EFD), în scris. – Am votat împotriva măsurii privind Cooperarea în domeniul educaţiei şi formării profesionale în sprijinul Strategiei Europa 2020, întrucât mă tem de orice organizaţie care separă opiniile având acces la minţi şi influenţă asupra acestora. Există un procent prea mare din populaţia UE care se consideră eurosceptică pentru a se putea considera oportun ca Bruxelles-ul să se afle la cârma educaţiei şi formării. O astfel de activitate poate fi considerată propagandă.

  Cristian Silviu Buşoi (ALDE), în scris. − Măsurile în domeniul educaţiei şi formării profesionale sunt absolut indispensabile pentru transformarea economiei europene într-o economie a cunoaşterii, conform obiectivelor Strategiei Europa 2020. De aceea, susţin întru totul recomandările acestui raport, care subliniază importanţa investiţiilor în educaţie şi formare profesională pentru competitivitatea viitoare a economiei europene. Pentru a ne atinge obiectivele, e nevoie de măsuri eficace, complementare la nivel naţional şi european. Rata şomajului din rândul tinerilor din UE a crescut alarmant. Prin acest raport, se transmite un mesaj clar: educaţia si formarea profesională sunt factorii-cheie în combaterea şomajului din rândul tinerilor. Pentru inserţia acestora pe piaţa muncii e nevoie de strategii clare, care să favorizeze corelarea între programele educaţionale şi cererile pieţei muncii, în aşa fel încât aceasta să poată să absoarbă absolvenţii.

E necesară o abordare care să pună accentul pe competenţe concrete, astfel încât integrarea pe piaţa muncii să fie facilitată. Mai mult decât atât, datorită schimbărilor tehnologice permanente, angajatorii au aşteptări din ce în ce mai mari în ce priveşte calificările angajaţilor. De aceea, formarea continuă joacă un rol esenţial în adaptarea permanentă a calificărilor profesionale la cerinţele economiei. Astfel, se poate evita excluziunea de pe piaţa muncii la un moment sau altul al vieţii profesionale.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Întregul raport se ghidează după filosofia de a conecta educaţia şi formarea profesională la nevoile pieţei şi ale întreprinderilor în cadrul Strategiei UE 2020, o strategie care afectează şi mai mult materialul social şi drepturile lucrătorilor. Deşi există unele referiri pozitive la principiile generale ale ideii de „umanizare a muncii” şi de promovare a creativităţii şi a necesităţii de a avea căi accesibile de trecere de la educaţia informală la cea formală, toate acestea nu sunt decât nişte simple cuvinte care doar înfrumuseţează un raport care, la o analiză finală, promovează neoliberalismul în fiecare procedură şi la fiecare nivel de educaţie şi formare, chiar şi la cel mai înalt nivel.

De exemplu, raportul solicită statelor membre să susţină programele doctorale şi post-doctorale, promovând astfel competitivitatea, dar şi să faciliteze „mobilitatea muncii”, lucru cunoscut şi sub numele de nesiguranţa locului de muncă. În fine, unul dintre cele mai importante dezavantaje ale raportului îl reprezintă faptul că solicită statelor membre să garanteze „recunoaşterea reciprocă a certificatelor şi diplomelor între statele membre”, exercitând astfel presiune asupra acestora să recunoască diplomele emise de diverse facultăţi elene sau străine drept „echivalente” cu cele emise de o universitate de stat. De aceea, am votat împotriva raportului.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) În prezent, situaţia şomajului este una tragică în mai multe state membre, în special cea a ratei şomajului în rândul tinerilor, în rândul cărora nivelul şomajului este de două ori mai mare faţă de rata generală din UE. Prin urmare, aceasta este una dintre cele mai presante probleme ale Europei. Este esenţial ca statele membre să adopte strategii politice menite să combată această problemă, strategii care să se bazeze pe obiectivele stabilite de Strategia Europa 2020 de reducere a ratei abandonului şcolar sub 10 % pe an şi garantarea că cel puţin 40 % dintre tineri au posibilitatea de a-şi finaliza studiile superioare. Aceste probleme trebuie rezolvate cu ajutorul unor măsuri concrete, creative şi eficiente.

Din păcate, aş spune că ambiţiile Strategiei Europa 2020 nu sunt deloc în armonie cu realităţile aduse de restricţiile bugetare, care au redus semnificativ finanţarea acordată principalelor programe ale UE în domeniul educaţiei. Salut măsurile adoptate de către Comisie, menite să faciliteze accesibilitatea, transparenţa şi comparabilitatea în beneficiul procesului de recunoaştere în cadrul şi între sistemele de educaţie. De asemenea, este important ca statele membre să înceapă să îşi reformeze sistemele şi să adapteze educaţia şi formarea profesională către adevăratele nevoi ale pieţii muncii.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Într-un efort de a încuraja cooperarea europeană în sprijinul Strategiei Europa 2020, doresc să acord întreaga mea susţinere celor trei puncte subliniate în acest raport. În primul rând, susţin cu fermitate nevoia de a îmbunătăţi dialogul dintre piaţa muncii şi sistemul de educaţie, prin creşterea numărului de stagii disponibile în cadrul întreprinderilor, pentru a le permite studenţilor să se implice activ în lumea afacerilor, precum şi necesitatea de a consolida legăturile dintre întreprinderi şi instituţiile de învăţământ în ceea ce priveşte formarea profesională. De asemenea, consider că este o idee bună ca sistemele de educaţie să fie mai bine integrate la nivel internaţional, în primul rând pentru a asigura recunoaşterea completă a calificărilor, iar în al doilea rând, pentru a promova proiecte de mobilitate transfrontalieră. În fine, sunt total de acord cu sugestia pe care Parlamentul a făcut-o Comisiei, de a modifica Fondul social european, programul Erasmus şi Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii în aşa fel încât să existe garanţia că finanţarea poate fi alocată anumitor proiecte din domeniul educaţiei şi formării, dar şi proiectelor menite să rezolve problema şomajului în rândul tinerilor şi pe cea a discriminării de gen, încurajând mai multe femei să participe la aceste proiecte

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Acest raport urmăreşte să întărească măsurile de cooperare dintre statele membre prin încurajarea unei educaţii şi formări profesionale recunoscute reciproc, de mai bună calitate, mai adaptate nevoilor pieţei muncii şi mai accesibile tuturor. Acest raport ne reaminteşte totodată de necesitatea de a avea o strategie pentru viitorul educaţiei şi, mai presus de orice, pentru orientare în ceea ce priveşte toate nevoile profesionale pe care Europa le va avea în viitorul apropiat. Raportul avertizează în special asupra necesităţii de a crea legături mai puternice în cadrul sistemului european de educaţie şi formare; asupra necesităţii de a avea un sistem în care transparenţa şi recunoaşterea reciprocă a calificărilor şi aptitudinilor să fie o realitate. Mi se pare evident faptul că, într-o Europă din ce în ce mai unificată, în care mobilitatea reprezintă o realitate tot mai prezentă, recunoaşterea reciprocă a calificărilor este absolut esenţială. Totuşi, acest lucru necesită transpunerea legislaţiei Uniunii în aceste domenii, după cum avertizează şi acest raport. În faţa acestei noi situaţii în care se află Europa, educaţia şi formarea reprezintă elementele de bază şi instrumentele pentru un viitor de succes. Promovarea mobilităţii, a antreprenoriatului, a creativităţii şi a inovaţiilor este o necesitate obiectivă şi trebuie încurajată de către UE, după cum subliniază raportul. Sunt de acord cu acest raport şi am votat în favoarea lui.

  Proinsias De Rossa (S&D), in scris. – Susţin acest raport, care le solicită statelor membre să garanteze că, în diverse etape ale vieţii lor, oamenii au acces la educaţie şi formare profesională care este adaptată nevoilor lor şi care le va facilita şi îmbunătăţi participarea pe piaţa muncii şi, în general, în societate. Educaţia şi formarea profesională ar trebui să fie accesibile, disponibile şi rezonabile ca preţ în toate etapele vieţii, indiferent de situaţia unei persoane pe piaţa muncii sau de venitul său. În special, pentru a realiza o mai bună integrare socială şi o mai mare coeziune socială, acest raport îndeamnă statele membre să creeze oportunităţi de formare specifice pentru grupuri precum tinerii şomeri, minorităţile etnice, femeile vulnerabile şi persoanele cu dizabilităţi. Raportul atrage, de asemenea, atenţia asupra faptului că oportunităţile de finanţare trebuie extinse, simplificate şi făcute să fie mai uşor disponibile, folosind finanţarea acordată în prezent prin Fondul social european, întregul Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii şi Erasmus pentru tineri antreprenori.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor este una dintre cele mai urgente provocări cu care se confruntă Europa. Acesta este motivul pentru care statele membre trebuie să adopte urgent strategii orientate, care să ia în considerare specificitatea şi nevoile naţionale. Metodele de învăţare trebuie să fie mai flexibile şi mai accesibile de-a lungul întregii vieţi. Trebuie să extindem posibilităţile tuturor oamenilor de a acumula experienţă în străinătate. Stagiile ar trebui să fie mai bine recunoscute. Domeniul educaţiei şi formării profesionale ar trebui tratat ca o politică pe termen lung, comună, care să le permită lucrătorilor europeni să se adapteze cerinţelor unei economii aflate în schimbare.

  Christine De Veyrac (PPE), în scris. – (FR) Într-o perioadă când nivelul şomajului în rândul tinerilor din Europa este de două ori mai mare decât cel înregistrat în rândul populaţiei active, propunerile din raportul Hirsch reprezintă o contribuţie utilă pentru politica urmărită de guvernele celor 27 de state membre în vederea combaterii şomajului.

Confruntaţi cu provocările reprezentate de o populaţie îmbătrânită şi de globalizarea economiei noastre, trebuie să încurajăm dezvoltarea de programe pentru formarea pe tot parcursul vieţii, în special prin schimbul de bune practici între statele membre, şi trebuie să îmbunătăţim formarea timpurie a tinerilor europeni prin încurajarea parteneriatelor între universităţi, centre de cercetare şi întreprinderi.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Potrivit viitoarelor estimări referitoare la şansele de angajare şi diplomele solicitate, în UE ar exista 15,6 milioane de locuri de muncă pentru absolvenţii de studii superioare şi 3,7 milioane pentru persoanele cu studii medii (sursa: Cedefop). Pe de altă parte, 12 milioane de locuri de muncă urmează să fie desfiinţate pentru persoanele care au un nivel mai mic de calificare!

Confruntată cu această catastrofă inevitabilă, Strategia 2020 a trebuit să urmărească să sporească atractivitatea educaţiei şi formării profesionale. Raportul solicită adoptarea unei abordări concentrate pe rezultate în ceea ce priveşte stagiile, îmbunătăţirea recunoaşterii stagiilor formale şi neformale şi înfiinţarea unor centre şi programe de asistenţă pentru stagiarii care au cele mai mari dificultăţi.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) În contextul unei Europe care se reface şi creşte din nou după o perioadă de criză, educaţia şi formarea profesională prezintă o importanţă crucială. Este esenţial să le oferim tinerilor europeni instrumentele de care au nevoie pentru a putea concura într-o lume globalizată şi pentru a putea intra pe piaţa muncii folosindu-şi cunoştinţele şi aptitudinile. Nu putem uita faptul că rata şomajului în rândul tinerilor este uriaşă în întreaga Europă. Totuşi, trebuie să fim conştienţi de faptul că, de multe ori, un grad mai mare de pregătire nu este echivalent cu oportunităţi pe piaţa muncii. În UE, există din ce în ce mai multe cazuri de tineri absolvenţi care au beneficiat de formare suplimentară şi postuniversitară, dar care nu au un loc de muncă şi nici şanse să găsească unul. Formarea trebuie adaptată nevoilor pieţei şi trebuie să pregătească tinerii lucrători. După părerea mea, această schimbare de paradigmă va fi esenţială pentru stoparea creşterii ratei şomajului în rândul tinerilor şi pentru asigurarea unui viitor cu mai multe posibilităţi pentru aceştia.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport elaborat de dna Hirsch abordează problema cooperării europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale în sprijinul Strategiei Europa 2020. Obiectivele Strategiei Europa 2020 – creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii – trebuie luate imediat în considerare. Deşi situaţia economică şi financiară actuală nu pare să fie favorabilă, trebuie să fim capabili să transformăm situaţiile mai puţin favorabile în oportunităţi. Într-o lume din ce în ce mai globalizată, nu ne putem limita la un anumit teritoriu, ci trebuie să cultivăm mobilitatea, flexibilitatea şi experienţa internaţională. Este important ca formarea timpurie să fie de înaltă calitate şi ca tinerii să aibă ocazia de a alege să lucreze în alte ţări. Am votat în favoarea raportului pentru că sunt de acord cu propunerile pe care le conţine. Dintre acestea, doresc să subliniez necesitatea de a avea un sistem de învăţare pe tot parcursul vieţii nou şi diversificat, lucru care este esenţial pentru activităţi de mai bună calitate, în special în contextul locurilor de muncă, precum şi nevoia de a acorda atenţie specială tinerilor, femeilor şi persoanele cu dizabilităţi, aşa cum s-a stabilit în Strategia Europa 2020.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Aceasta este încă o repetare supărătoare a retoricii standard folosită de Comisia Europeană atunci când vine vorba de chestiuni ce ţin de învăţarea pe tot parcursul vieţii şi promovarea mobilităţii la nivelul UE, aspecte care sunt considerate cea mai bună garanţie pentru îmbunătăţirea „şanselor de angajare” şi „adaptabilităţii” lucrătorilor. Formarea profesională este privită aici ca un mijloc de a promova „antreprenoriatul” şi de a răspunde nevoii de a „crea un mediu în care întreprinderile să poată avea succes, să se poată dezvolta şi să se poată extinde”, adăugându-se faptul că „pentru a se extinde, ele au nevoie de o sarcină fiscală redusă şi de un mediu previzibil, pentru a putea planifica şi realiza investiţii”. De asemenea, se consideră că formarea profesională şi învăţarea pe tot parcursul vieţii trebuie adaptate mai bine la „necesităţile de pe piaţa muncii şi trebuie să permită intrarea pe piaţa muncii şi mobilitatea în cadrul său”.

Cadrul ideologic al raportului devine deodată clar: problema ocupării forţei de muncă este o problemă a individului şi nu una eminamente socială, iar individul – nu societatea – este cel care trebuie să o rezolve, fie sporindu-şi „şansele de angajare”, fie devenind „antreprenor”; un sistem fiscal care să fie favorabil profitului şi, prin urmare, impus în special lucrătorilor şi consumatorilor; un sistem de educaţie şi formare care depinde în totalitate de capital. Cât despre restul, nici nu examinează cauzele în profunzime şi nici nu caută soluţii.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport repetă retorica standard folosită de Comisia Europeană atunci când vine vorba de chestiuni ce ţin de învăţarea pe tot parcursul vieţii şi promovarea mobilităţii la nivelul UE, aspecte care sunt considerate cea mai bună garanţie împotriva şomajului, precum şi nevoia lucrătorilor de a-şi îmbunătăţi „şansele de angajare” şi „adaptabilitatea”, pentru a organiza furnizarea educaţiei şi formării.

Totuşi, raportul subliniază în mod fundamental rolul formării profesionale în promovarea antreprenoriatului şi nevoia de „a crea un mediu în care întreprinderile să poată avea succes, să se poată dezvolta şi să se poată extinde”, adăugând că „pentru a se extinde, ele au nevoie de o sarcină fiscală redusă şi de un mediu previzibil, pentru a putea planifica şi realiza investiţii”. De asemenea, se consideră că formarea profesională şi învăţarea pe tot parcursul vieţii trebuie adaptate mai bine la „necesităţile de pe piaţa muncii şi trebuie să permită intrarea pe piaţa muncii şi mobilitatea în cadrul său”. Cu alte cuvinte, raportul nu face altceva decât să pună educaţia şi formarea profesională la cheremul capitalismului european.

Mai mult, nu menţionează motivele sociale care duc la abandonul şcolar la vârste fragede, la lipsa accesului la oportunităţi de a beneficia de studii superioare şi la şomaj în rândul tinerilor, şi asta doar pentru a masca responsabilitatea politicilor neoliberale promovate de marile întreprinderi şi de instituţiile financiare.

Prin urmare, considerăm acest raport inacceptabil. El nu examinează cauzele în profunzime şi nici nu caută soluţii.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Cred cu tărie că educaţia şi formarea profesională trebuie să fie disponibile şi ieftine de-a lungul întregii vieţi, indiferent de situaţia unei persoane pe piaţa muncii sau de venitul său. Accesul la educaţia profesională trebuie să răspundă nevoilor particulare ale indivizilor şi să îi ajute să îşi găsească mai uşor un loc de muncă. Este necesar să creăm oportunităţi pentru grupuri specifice din statele membre ale UE, grupuri precum tinerii şomeri, minorităţile etnice, femeile vulnerabile, persoanele cu dizabilităţi şi altele, pentru a realiza o mai bună integrare şi coeziune socială. În fine, dar nu în cele din urmă, existenţa unor opţiuni extinse, simplificate şi mai accesibile de finanţare ar contribui, fără îndoială, la aplicarea cu succes a obiectivelor menţionate anterior.

  Elisabetta Gardini (PPE), în scris. – (IT) Prin acest raport, adăugăm încă un element strategiei europene privind politica pentru tineret. Este corect să susţinem internaţionalizarea studiilor şi flexibilitatea locurilor de muncă în rândul lucrătorilor tineri pe o piaţă a muncii din ce în ce mai competitivă. Tinerii Europei trebuie să aibă ocazia de a concura cu toţi contemporanii lor din toate cele patru colţuri ale lumii. Cifrele privind şomajul în rândul tinerilor nu ne pot lăsa indiferenţi. Trebuie să salutăm acest raport, care subliniază importanţa obiectivelor Strategiei Europa 2020: combaterea şomajului în rândul tinerilor prin măsuri eficiente şi eficace, aşa cum sunt, de exemplu, reducerea ratei de abandon şcolar sub 10 % şi asigurarea că cel puţin 40 % dintre tineri beneficiază de studii universitare. Totuşi, aici nu trebuie să fie linia de sosire, ci un punct de plecare: priorităţile viitoare trebuie să includă stabilirea unor legături între universităţi şi mediul de afaceri pentru reintroducerea stagiilor / contractelor de ucenicie obligatorii, finanţate de instituţii publice sau private. Nu avem prea mult timp de joacă şi trebuie să acţionăm acum. Altfel, moştenirea pe care o lăsăm generaţiilor viitoare va fi una foarte grea.

  Brice Hortefeux (PPE), în scris. – (FR) Salut adoptarea acestui raport, care readuce provocările reprezentate de educaţia şi formarea profesională în centrul preocupărilor Uniunii Europene şi statelor sale membre. Într-un moment de austeritate bugetară, care este o consecinţă directă a crizei globale care a lovit serios piaţa muncii din Europa, trebuie să ne gândim la strategiile noastre în domeniul creşterii şi ocupării forţei de muncă, în special pentru tineri, fără a pierde însă din vedere diferenţele dintre state şi nevoile naţionale.

Tinerii sunt primele victime ale şomajului şi sunt foarte predispuşi la abandonul şcolar. Acesta este motivul pentru care este absolut esenţial să modificăm programa şcolară şi sistemul de formare astfel încât acestea să fie mai bine adaptate nevoilor întreprinderilor noastre. Aceste eforturi trebuie depuse şi în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii şi în scopul promovării mobilităţii. Îndeplinirea acestor obiective va fi posibilă doar dacă toate părţile interesate (instituţii europene, state membre, actori la nivel local şi regional) îşi vor uni forţele.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am salutat acest document pentru că Europa trebuie să ia măsuri imediat, în special în ceea ce îi priveşte pe tineri: şomajul crescând în rândul tinerilor este una dintre cele mai presante provocări cu care se confruntă Europa. Nu este vorba doar că rata şomajului este mai mare în rândul lucrătorilor tineri decât în rândul celor adulţi: tinerii se află mai des în situaţia de a ocupa slujbe temporare şi nesigure, care sunt plătite mai puţin şi care acordă mai puţine asigurări sociale. Statele membre trebuie să adopte strategii politice specifice pentru a combate sărăcia, ţinând seama de circumstanţele şi nevoile naţionale specifice. Obiectivele stabilite în Strategia Europa 2020, respectiv reducerea ratei de abandon şcolar sub 10 % şi asigurarea că cel puţin 40 % dintre tineri beneficiază de studii universitare, trebuie abordate cu măsuri specifice, creative şi eficiente. Domeniul educaţiei şi formării profesionale trebuie să fie tratat ca o prioritate politică pe termen lung, comună, care poate fi transpusă în realitate doar cu participarea şi angajamentul tuturor părţilor interesate: la fel ca instituţiile UE şi statele membre, părţile implicate la nivel local şi regional trebuie să îşi folosească influenţa pentru a îndeplini acest obiectiv. Trebuie să ne asigurăm că lucrătorii Europei se pot adapta cerinţelor impuse de economie. Legiuitorii trebuie să le permită oamenilor să îşi îmbunătăţească şi să îşi extindă aptitudinile. În loc să fie privită doar ca un mijloc de a ajuta oamenii să obţină locuri de muncă mai bune, perfecţionarea trebuie să le dea acestora şansa de a configura locurile de muncă ale viitorului, şi, astfel, de a contribui activ la crearea unei economii inovatoare.

  Lívia Járóka (PPE), în scris. – Doresc să salut acest raport care atrage atenţia asupra necesităţii de a extinde sistemul de pregătire profesională din UE, întrucât accesul egal la un sistem calitativ de învăţare pe tot parcursul vieţii înseamnă mai multe şanse pe piaţa muncii şi, prin urmare, contribuie la îndeplinirea obiectivelor Strategiei UE 2020. Trebuie pus accent în special pe prevenirea şomajului în rândul tinerilor, pentru care este necesară armonizarea furnizării serviciilor de formare cu nevoile pieţei muncii, elaborarea unor previziuni naţionale şi regionale pe termen mediu în privinţa cererii estimate pe piaţa muncii, precum şi ajutarea sistemelor naţionale de educaţie să devină mai eficace în garantarea obţinerii acelor aptitudini care sunt căutate în mod activ pe piaţa muncii. Potrivit Cedefop, ne putem aştepta la o reducere cu 12 milioane a numărului de locuri de muncă disponibile pentru lucrătorii necalificaţi şi cei cu nivel mediu de calificare, fapt care prevesteşte o creştere a riscului de sărăcie pentru cei mai vulnerabili. În multe cazuri, nici cei care îşi termină studiile nu reuşesc să intre pe piaţa muncii, existând astfel o probabilitate mai mare să accepte locuri de muncă temporare sau să muncească la negru. Prin urmare, ei nu reuşesc să se pună pe picioare singuri şi de multe ori devin o povară de nesuportat pentru gospodărie, creând un cerc vicios de educaţie nesatisfăcătoare şi lipsă a unui loc de muncă.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Propunerea de rezoluţie atrage atenţia în special asupra educaţiei tinerilor şi subliniază nevoia existenţei unei formări practice. Asigurarea accesului la o educaţie corespunzătoare şi la cursuri potrivite este absolut esenţială pentru a ne asigura că oamenii termină şcoala, studiile superioare sau formarea profesională şi nu au probleme în a-şi găsi un loc de muncă în domeniul ales. Haideţi să subliniem faptul că acestea trebuie să fie locuri de muncă ce asigură condiţii bune şi un salariu decent.

Potrivit previziunilor, problemele economice nu vor schimba faptul că nivelurile ocupării forţei de muncă sunt în creştere în UE şi nu ar trebui să genereze o reducere a finanţării acordate principalelor programe ale UE în domeniul educaţiei şi formării profesionale, ca de exemplu „Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii”. De fapt, aceste fonduri ar trebui sporite, pentru ca oricine, indiferent de vârstă, sex sau locul în care se află, să aibă acces la aceleaşi oportunităţi în ceea ce priveşte educaţia profesională şi cariera.

  Jan Kozłowski (PPE), în scris. – (PL) În calitate de raportor alternativ pentru raportul Hirsch privind cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale, doresc să explic de ce am votat în favoarea acestui raport. În situaţia actuală, când îmbătrânirea societăţilor, pe de-o parte, şi un nivel alarmant de ridicat al şomajului în rândul tinerilor, pe de altă parte, înseamnă că Europa se confruntă cu provocări foarte serioase, rolul educaţiei şi formării profesionale este unul fundamental. Prin urmare, atunci când ne străduim să asigurăm susţinere pe viitor pentru educaţia şi formarea profesională, trebuie în acelaşi timp să acordăm cea mai mare importanţă activităţii de monitorizare a eficienţei formării şi unei abordări concentrate pe realizarea obiectivului de a creşte nivelul de ocupare a forţei de muncă şi integrarea socială.

Părerea mea este că educaţia şi formarea profesională trebuie să fie în strânsă legătură cu piaţa muncii, lucru care trebuie să fie caracterizat printr-o adaptare constantă la schimbările economice, demografice şi sociale. În opinia mea, asigurarea că FSE este administrat mai flexibil şi că poate completa alte instrumente europene de ocupare a forţei de muncă şi măsuri interne reprezintă o chestiune extrem de importantă. În fine, doresc să o felicit pe raportoare pentru un raport cuprinzător şi de succes şi să îi mulţumesc pentru cooperarea excelentă.

  Agnès Le Brun (PPE), în scris. – (FR) Obiectivele Strategiei UE 2020 includ, în special, reducerea ratei abandonului şcolar sub 10 % şi asigurarea că cel puţin 40 % dintre membrii generaţiilor tinere obţin o calificare. Aceste obiective urmăresc ambiţia europeană formulată pentru prima dată în strategia de la Lisabona, aceea de a transforma Uniunea în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere din lume. Acesta este motivul pentru care procesul de la Copenhaga, care, din 2002, construieşte fundaţia pentru o mai bună cooperare în domeniul politicilor statelor membre privind educaţia şi formarea profesională, prezintă o importanţă specială. Am votat în favoarea acestei rezoluţii pentru că ea stabileşte obiective ambiţioase menite să îmbunătăţească programele europene în domeniul educaţiei şi formării.

  Constance Le Grip (PPE) , în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dnei Hirsch. Pentru a face faţă provocărilor economice ale secolului 21 şi, în special, competiţiei din ce în ce mai acerbe a partenerilor noştri comerciali, sistemele europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale au obligaţia de a fi mai eficace, mai atractive şi mai reactive, pentru a pregăti mai bine cetăţenii noştri pentru locurile de muncă ce trebuie ocupate.

Prin urmare, trebuie să acţionăm în vederea adaptării acestor sisteme la nevoile sferei muncii. Cred că există, de asemenea, o nevoie de a facilita accesul la experienţă calitativă în muncă în Europa şi, prin urmare, de a menţine şi consolida programele existente menite să sporească mobilitatea stagiarilor.

În timpul campaniei electorale europene din 2009, mi-am luat angajamentul de a înfiinţa un program real „Erasmus pentru stagiari”: un program pentru cei tineri şi pentru cei mai puţin tineri, pentru ca aceştia să poată ajunge în lumea muncii şi să acumuleze experienţă de lucru, să aibă posibilitatea de a călători în Europa şi de a intra în contact direct cu realităţile economice ale pieţei noastre interne.

În fine, ar trebui, de asemenea, să simplificăm şi să îmbunătăţim sistemul de recunoaştere a calificărilor profesionale în Europa, pentru a revitaliza piaţa internă şi pentru a le oferi cetăţenilor cheia unei mai bune mobilităţi profesionale.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport. Strategia Europa 2020 enumeră principalii factori necesari pentru o creştere inteligentă (promovarea cunoaşterii, a inovării şi a educaţiei, precum şi a societăţii digitale), o creştere durabilă (producţia cu utilizarea mai eficientă a resurselor, asociată unei creşteri a competitivităţii) şi o creştere favorabilă incluziunii (creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, formarea şi eradicarea sărăciei). În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, este nevoie de măsuri practice la nivelul UE şi în statele membre, pentru a insufla viaţă strategiei.

  Jiří Maštálka (GUE/NGL), în scris. – (CS) Educaţia este, fără îndoială, un proces complex, pe termen lung, a cărui calitate şi, mai ales, ale cărui rezultate influenţează în consecinţă carierele viitoare ale tinerilor. Nu trebuie să pierdem din vedere acest aspect. În acest context, doresc să spun că cererea de competenţă profesională într-o gamă largă de domenii şi activităţi va creşte odată cu dezvoltarea de tehnologii noi şi moderne, cu creşterea calităţii şi cu elaborarea de standarde de siguranţă, apărând astfel nevoia unei formări a tinerilor care să fie mai mult îndreptată spre realizarea obiectivelor. Totuşi, vorbesc despre educaţia de înaltă calitate construită pe conceptul de elemente moderne de predare, despre educaţia făcută atractivă într-un mod specific şi despre dovedirea necesităţii existenţei unui anumit domeniu de educaţie, având în vedere şi alte opţiuni de sporire a calificărilor. Procesul de educaţie ar trebui să aibă drept rezultat tineri formaţi din punct de vedere profesional, care au o idee clară cu privire la perspectivele de creştere şi, în primul rând, care îşi exploatează cunoştinţele, expertiza şi aptitudinile acumulate în cadrul activităţii pentru care au fost pregătiţi şi care au obţinut o calificare în domeniul de activitate pe care îl stăpânesc şi pentru care au dovedit o anumită înclinaţie.

  Mario Mauro (PPE), în scris. – (IT) Raportul privind cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale în sprijinul Strategiei Europa 2020 identifică în mod satisfăcător obiectivele pe care ni le-am stabilit în urmă cu ceva timp întocmai prin această strategie. Dialogul continuu dintre lumea formării şi educaţiei profesionale şi piaţa muncii este în prezent mai necesar ca niciodată. Principala provocare este exact aceea de a ne asigura că piaţa muncii satisface din ce în ce mai corespunzător nevoile noilor lucrători.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Punerea în aplicare corespunzătoare a Strategiei Europa 2020 este esenţială pentru ca Europa să poată reveni la o creştere economică susţinută şi durabilă. Tinerii sunt un element crucial pentru succesul Strategiei Europa 2020. Totuşi, după cum este bine ştiut, ei sunt în prezent cei care au cel mai mult de suferit de pe urma crizei, nu în ultimul rând pentru că şomajul a ajuns la niveluri extrem de ridicate: rata şomajului în rândul tinerilor este de două ori mai mare decât în rândul celorlalte categorii de şomeri. Pentru a realiza obiectivul, este nevoie de investiţii semnificative în domeniul educaţiei şi formării profesionale.

  Louis Michel (ALDE), în scris. – (FR) Într-o lume globalizată, educaţia şi formarea profesională de calitate reprezintă cheile esenţiale pe care fiecare tânăr trebuie să le deţină atunci când intră pe piaţa muncii. Economia mondială necesită aptitudini, flexibilitate, disponibilitate şi cunoaşterea de limbi străine. Confruntaţi cu aceste cerinţe, este datoria noastră ca politicieni să elaborăm strategii care asigură următoarele: • Învăţare centrată pe un anumit rezultat; • Predare pe tema antreprenoriatului; • Oferirea unor variante pentru persoanele necalificate care doresc să îşi găsească un loc de muncă, în special prin intermediul educaţiei personalizate; • Simplificarea procedurilor de recunoaştere a calificărilor străine pentru a încuraja lucrătorii să fie mobili; • Stabilirea unui cadru european care să ofere plasare calitativă în muncă pe întreg teritoriul UE; • Învăţare pe tot parcursul vieţii pentru a ajuta lucrătorii să se adapteze condiţiilor pieţei şi nevoilor întreprinderilor. • Promovarea creativităţii şi a tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor. • Susţinerea angajării femeilor prin ajutarea acestora să împace munca şi viaţa de familie.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Educaţia şi formarea profesională trebuie să fie accesibile, disponibile şi rezonabile ca preţ, indiferent de situaţia unei persoane pe piaţa muncii sau de venitul său. Este necesar să creăm oportunităţi de formare pentru grupuri specifice, ca de exemplu tinerii şomeri, minorităţile etnice, femeile vulnerabile, persoanele cu dizabilităţi, etc., pentru a realiza o mai bună integrare socială şi o mai mare coeziune socială. Oportunităţile de finanţare trebuie să fie extinse, simplificate şi făcute mai uşor disponibile, prin utilizarea finanţării furnizate în prezent prin Fondul social european şi Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii. După părerea mea, această iniţiativă este foarte importantă şi oportună. Am votat pentru.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Sfera muncii a suferit unele schimbări importante. În timp ce, în trecut, o educaţie bună reprezenta o garanţie pentru un loc de muncă nou, în prezent, o diplomă sau un certificat ce atestă absolvirea de studii superioare nu va proteja pe nimeni de şomaj, mai ales pe tineri. În special, devine din ce în ce mai dificil pentru o persoană să îşi înceapă o carieră. Pe de altă parte, întreprinderile se plâng constant de deficitul de personal specializat, folosind această presupusă lipsă drept scuză pentru utilizarea forţei de muncă ieftine. Flexibilitatea şi mobilitatea solicitate, precum şi preţurile de dumping care sunt impuse pe piaţa muncii sub forma unor modele noi de lucru de tip „McJob” (slujbe prost plătite, care nu necesită prea multe aptitudini), împiedică multe persoane să îşi întemeieze o familie şi să realizeze un echilibru rezonabil între muncă şi viaţa personală. În cadrul Strategiei Europa 2020, ar putea avea sens să susţinem recunoaşterea reciprocă a educaţiei şi formării. Totuşi, succesul strategiei depinde de luarea de măsuri în vederea rezolvării acestor chestiuni problematice. În acest sens, trebuie salutat faptul că raportul invită la acţiune rapidă în legătură cu problema şomajului în rândul tinerilor, deşi nu există prea multe detalii concrete. Prin urmare, m-am abţinut de la vot.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Pe piaţa europeană a muncii se prefigurează provocări importante. Generaţiile mai tinere se confruntă cu problema că o educaţie bună nu reprezintă o garanţie pentru găsirea unui loc de muncă bun. Mai rău decât atât, o educaţie bună nici măcar nu mai oferă protecţie împotriva şomajului. Pe de altă parte, întreprinderile mari se plâng de un deficit de personal specializat, fapt ce este deseori o bună scuză pentru a angaja lucrători cu salarii mici. Această situaţie reprezintă un obstacol în calea întemeierii unei familii sau a realizării unui echilibru rezonabil între muncă şi viaţa personală. Recunoaşterea reciprocă a educaţiei şi formării reprezintă primul pas făcut în direcţia cea bună. Faptul că raportul solicită acţiune în domeniul şomajului în rândul tinerilor este, de asemenea, corect. Totuşi, o simplă invitaţie la acţiune este prea vagă. Din acest motiv, m-am abţinut de la vot.

  Rolandas Paksas (EFD), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii pentru că existenţa unei cooperări la nivelul Uniunii Europene în domeniul formării profesionale reprezintă un factor foarte important pentru îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 şi pentru reducerea nivelului şomajului în rândul tinerilor. Sunt de acord cu propunerea ca, prin elaborarea unui sistem de educaţie şi formare profesională, fiecare stat membru să acorde atenţie specială lucrătorilor cu calificare redusă, migranţilor, persoanelor cu dizabilităţi şi altor grupuri vulnerabile din punct de vedere social. Programele de formare trebuie să fie orientate către nevoile şi nivelul lor de aptitudini. Mai mult, trebuie să promovăm o cooperare mai bună între diversele sisteme de educaţie ale statelor membre pentru a garanta integrarea tinerilor şi pentru a încuraja învăţarea pe tot parcursul vieţii şi pregătirea formală/informală. Pentru a fi siguri că formarea profesională se potriveşte cu nevoile pieţei muncii, consider că este recomandabil să încorporăm în strategiile şi programele naţionale de educaţie informaţii cu privire la schimbările de pe piaţa muncii.

Comisia trebuie să joace un rol important în acest demers, furnizând informaţii despre aptitudinile şi nevoile regiunilor individuale şi despre schimbările de pe piaţa muncii UE. În plus, este foarte important să creăm un mediu de afaceri favorabil pentru întreprinderile care cooperează pentru dezvoltarea şi punerea în aplicare a programelor de formare profesională.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului privind cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale pentru că această problemă ocupă un loc important în Strategia Europa 2020 în vederea asigurării dezvoltării economice. Cooperarea în vederea îmbunătăţirii educaţiei şi formării profesionale înseamnă reducerea ratei şomajului în rândul tinerilor, punerea unor instrumente cognitive la dispoziţia lucrătorilor şi furnizarea unor oportunităţi de finanţare mai mari şi mai simple. Contextul socio-economic actual solicită capacitatea de a lucra în structuri internaţionale; prin urmare, trebuie să sporim oportunităţile de învăţare, având totodată în vedere rolul întreprinderilor, care au din ce în ce mai multă nevoie de personal calificat, cu experienţă practică, pe care să îl poată folosi imediat şi în mod eficient.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Acest raport din proprie iniţiativă, în care competenta comisie de elaborare a încorporat numeroase propuneri făcute de Comisia pentru cultură şi educaţie, urmăreşte să stimuleze UE şi statele membre să îndeplinească obiectivele Strategiei UE 2020, în special pe cele din sectorul formării şi ocupării forţei de muncă. Se iau în considerare provocări specifice precum: cererea de calificări din ce în ce mai bune pe piaţa muncii, fapt ce pune în pericol locurile de muncă ce necesită calificare redusă, creşterea uriaşă a ratei şomajului în rândul tinerilor, care depăşeşte 30 % în anumite state membre ale UE, inclusiv în Grecia, şi neputinţa statelor membre de a lua măsuri adecvate pentru a îndeplini obiectivele stabilite în Strategia UE 2020 (de exemplu, reducerea procentului abandonului timpuriu la 10 % şi creşterea procentului de tineri care beneficiază de studii universitare la 40 %). Alături de protecţie socială pentru cetăţenii cu mai puţine calificări sau care au un nivel mai scăzut de educaţie, avem nevoie urgent de investiţii în aptitudini noi, în special în cele necesare pentru locuri de muncă în sectoare strategice din punct de vedere al creşterii. Acesta este un aspect primordial pentru Grecia.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale în sprijinul Strategiei Europa 2020 este esenţială. Posibilitatea de a învăţa şi de a lucra într-un context internaţional reprezintă o condiţie importantă pentru o viaţă profesională de succes într-o economie globalizată. Este nevoie din ce în ce mai mult de angajaţi mobili şi flexibili, cu experienţă la nivel internaţional. Sunt de acord cu raportoarea când spune că este nevoie să insuflăm viaţă Strategiei Europa 2020. Acest proces trebuie să înceapă imediat, prin adoptarea unor măsuri practice la nivelul UE şi în statele membre, în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Toţi aceşti factori sunt motive pentru care votez în favoarea acestui raport. Într-adevăr, avem obligaţia de a pune lucrătorii Europei în situaţia de a se adapta cerinţelor economiei. În calitate de factori de decizie politici, trebuie să ajutăm oamenii să îşi dezvolte şi să îşi extindă aptitudinile. În afară de faptul că ajută oamenii să îşi găsească locuri de muncă mai bune, dezvoltarea aptitudinilor personale trebuie să le ofere acestora posibilitatea de a configura locurile de muncă ale viitorului şi, prin urmare, de a contribui activ la crearea unei economii inovatoare.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Într-o lume din ce în ce mai globalizată, este important ca tinerii să îşi poată extinde educaţia şi formarea prin intermediul mobilităţii. Piaţa muncii are din ce în ce mai multă nevoie de persoane mobile, flexibile, cu experienţă internaţională. În ciuda crizei economice, se estimează că piaţa muncii din Europa va înregistra o creştere constantă în următorii 10 ani. Acesta este motivul pentru care UE a pus în aplicare Strategia Europa 2020, care urmăreşte să concentreze mai bine atenţia asupra educaţiei şi formării profesionale.

Trebuie să depunem din ce în ce mai mult efort pentru a doborî bariere, pentru a spori transparenţa şi pentru a facilita compararea în cadrul sistemelor de educaţie şi între acestea. Sectorul educaţiei trebuie să acorde mai multă atenţie nevoilor pieţei muncii, să solicite o metodă de evaluare a rezultatelor procesului de învăţare şi să îşi îmbunătăţească din punct de vedere calitativ propriile standarde, pentru ca acestea să devină mai profesionale. În fine, creativitatea, inovaţia şi antreprenoriatul trebuie încurajate, astfel încât tinerii şi lucrătorii din Europa să îşi poată extinde cunoştinţele şi astfel să se poată adapta nevoilor economiei. Pentru a realiza aceste obiective şi pentru a avea garanţia că educaţia şi formarea profesională vor fi în continuare o prioritate politică importantă pentru toată lumea pe termen lung, am votat în favoarea propunerii date.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − În Strategia Europa 2020 se menţionează factorii esenţiali pentru o creştere inteligentă, o creştere durabilă şi o creştere favorabilă incluziunii (creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, formarea şi eradicarea sărăciei). În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, pentru a pune în practică strategia, este necesar să se ia măsuri concrete la nivelul Uniunii şi al statelor membre. Lucrătorii europeni trebuie să fie în măsură să se adapteze la cerinţele economiei. Factorii de decizie politică trebuie să permită oamenilor să-şi poată perfecţiona şi extinde competenţele.

Solicit statelor membre să monitorizeze facilitarea tranziţiei de la şcoală la viaţa activă prin dezvoltarea de programe integrate de orientare şi consiliere în carieră, să creeze posibilităţi mai bune pentru calificarea formatorilor şi să pună bazele unui parteneriat în domeniul învăţării pe care să-l promoveze în special la nivel regional şi local.

Statele membre trebuie să ţină cont, în cadrul educaţiei şi formării profesionale, de necesităţile individuale ale persoanelor slab calificate, ale cursanţilor care provin din medii de migranţi, ale persoanelor aparţinând unei minorităţi etnice, ale femeilor, şomerilor şi persoanelor cu dizabilităţi. Solicit statelor membre să susţină activităţile inovatoare, programele doctorale şi post-doctorale care să vină în sprijinul competitivităţii şi creşterii economice durabile.

  Phil Prendergast (S&D), în scris. – Una dintre cele mai presante provocări în actualul climat economic o reprezintă şomajul în rândul tinerilor. Rata şomajului este mai mare în rândul lucrătorilor tineri decât în cazul restului populaţiei, dar nu numai atât, ci de multe ori tinerii lucrători ocupă locuri de muncă temporare şi nesigure, care sunt plătite mai prost şi care asigură mai puţină protecţie juridică. Este crucial să abordăm această problemă. Previziunea făcută de către Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) privind crearea a 80 de milioane de locuri de muncă noi până în 2020 este binevenită. Merită să remarcăm faptul că se va înregistra o trecere către dezvoltarea industrială şi tehnologică şi, prin urmare, o îndepărtare de la activităţile care necesită calificare redusă. Aceste locuri de muncă noi vor necesita lucrători cu niveluri de calificare înalte şi medii. Trebuie luate rapid măsuri pentru a ne asigura că vor exista lucrători cu calificări adecvate disponibili pentru a ocupa aceste locuri de muncă. Având în vedere aceste lucruri, trebuie să ne asigurăm că abordarea noastră în ceea ce priveşte învăţarea se concentrează pe rezultate. Trebuie să le oferim tinerilor acces la programe de învăţare pe tot parcursul vieţii şi la cursuri cu elemente practice de formare, care să le permită să ocupe aceste locuri de muncă, să se dezvolte şi să progreseze în carieră. Cred că aceste modificări aduse educaţiei profesionale vor aduce beneficii economiilor tuturor statelor membre.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Pe de-o parte, Europa se confruntă cu un nivel crescut al şomajului în rândul tinerilor şi cu natura nesigură şi temporară a locurilor de muncă pe care le ocupă în mod normal tinerii. Totuşi, pe de altă parte, este clar că întreprinderilor le lipsesc profesionişti calificaţi, a căror formare să fie adaptată îndatoririlor pe care trebuie să le îndeplinească. Prin urmare, este important să încercăm să aducem oferta de locuri de muncă pe aceeaşi linie cu cererea, folosind măsuri precum, de exemplu, consilierea independentă în domeniul formării profesionale, furnizarea de fonduri pentru susţinerea formării profesionale şi organizarea de competiţii între instituţiile care oferă acest tip de formare. În definitiv, obiectivul este ca oamenii să îşi poată găsi un loc de muncă mai bun, dar, aşa cum se precizează în expunerea de motive, şi ca aceştia să aibă „şansa de a configura locurile de muncă ale viitorului”.

  Crescenzio Rivellini (PPE), în scris. – (IT) Astăzi, în timpul sesiunii plenare de la Strasbourg a Parlamentului European, am votat raportul privind cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale în sprijinul Strategiei Europa 2020. În ciuda efectelor grave pe care criza economică le are asupra pieţei muncii din Europa, se poate presupune că gradul de ocupare a forţei de muncă în Europa va creşte, cel puţin treptat, în următorii 10 ani. În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, principalii factori menţionaţi în Strategia Europa 2020 pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii trebuie să fie transpuşi în măsuri practice la nivelul Uniunii Europene şi în statele membre. Dacă vrem să îndeplinim obiectivele indicate în Strategia Europa 2020, domeniul educaţiei şi formării profesionale trebuie să fie tratat ca o prioritate esenţială a instituţiilor Uniunii Europene şi a părţilor implicate la nivel local şi regional. Raportul dnei Hirsch include măsurile Comisiei menite să doboare bariere, să sporească transparenţa şi să faciliteze compararea în vederea recunoaşterii în cadrul sistemelor de educaţie şi între acestea, subliniind faptul că este important să ne asigurăm că educaţia este adaptată mai îndeaproape nevoilor pieţei muncii, contribuind la creşterea creativităţii şi inovaţiei.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) UE şi statele membre trebuie să îşi sporească eforturile pentru a încuraja angajarea în muncă a tinerilor şi pentru a reduce nivelul şomajului în rândul acestora, în special prin îmbunătăţirea compatibilităţii dintre sistemele de formare şi nevoile pieţei muncii. Odată cu pierderea, în Europa, până în 2020, a 12 milioane de locuri de muncă ce necesită calificări reduse şi odată cu nevoia extinderii vieţii profesionale în vederea menţinerii modelului nostru social în faţa provocărilor demografice, este, de asemenea, esenţial să sporim eforturile de îmbunătăţire a formării pe tot parcursul vieţii a lucrătorilor care au început deja o carieră. În acest sens, ideea sugerată de dna Hirsch în acest raport, aceea de a crea mecanisme de stimulente destinate angajatorilor, pentru ca aceştia să îşi încurajeze angajaţii să participe la programe de formare, sună interesant. În plus, pentru a combate şomajul în rândul persoanelor cu calificări reduse, dar şi pentru a promova angajarea cetăţenilor în vârstă, este imperios necesar să încurajăm recunoaşterea calificărilor naţionale între statele membre şi să încurajăm certificarea prin validarea aptitudinilor acumulate prin intermediul stagiilor informale.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. Posibilitatea şi capacitatea de a învăţa şi de a munci într-un context internaţional reprezintă condiţii esenţiale pentru o viaţă profesională de succes într-o economie globalizată. Este nevoie din ce în ce mai mult de angajaţi mobili şi flexibili, cu experienţă la nivel internaţional. Strategia Europa 2020 enumeră principalii factori necesari pentru o creştere inteligentă (promovarea cunoaşterii, a inovării şi a educaţiei, precum şi a societăţii digitale), o creştere durabilă (producţia cu utilizarea mai eficientă a resurselor, asociată unei creşteri a competitivităţii) şi o creştere favorabilă incluziunii (creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, formarea şi eradicarea sărăciei). În ceea ce priveşte educaţia şi formarea profesională, este nevoie de măsuri practice la nivelul UE şi în statele membre, pentru a insufla viaţă strategiei. În ciuda efectelor grave pe care criza economică le are asupra pieţei muncii din Europa, se poate presupune că gradul de ocupare a forţei de muncă în Europa va creşte, cel puţin treptat, în următorii zece ani. Potrivit previziunii Cedefop privind oferta şi cererea de aptitudini în Europa, numărul de locuri de muncă noi până în 2020 este estimat la 80 de milioane.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Posibilitatea şi capacitatea de a învăţa şi de a munci într-un context internaţional reprezintă condiţii necesare pentru o viaţă profesională de succes într-o economie din ce în ce mai globalizată. Industria impune din ce în ce mai mult ca oportunităţile din domeniul educaţiei şi formării profesionale să aibă legătură directă cu cerinţele practice şi să fie orientate către soluţii. Ceea ce contează este ca aceia care au finalizat un curs de educaţie sau formare profesională să îşi poată aduce capacităţile şi aptitudinile nou formate în câmpul muncii.

Rezoluţia adoptată astăzi este un prim pas către asigurarea că lucrătorii europeni vor avea ocazia de a se adapta la cerinţele economiei. Cetăţenii trebuie să beneficieze de mijloace pentru a-şi actualiza şi extinde aptitudinile. În loc să fie privită doar ca un mijloc de a ajuta oamenii să obţină locuri de muncă mai bune, perfecţionarea trebuie să le dea acestora şansa de a configura locurile de muncă ale viitorului, şi, astfel, de a contribui activ la crearea unei economii inovatoare.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Educaţia, formarea profesională, precum şi ideea universală de „învăţare pe tot parcursul vieţii” reprezintă pietrele de temelie pentru viitorul integrării europene, care se confruntă cu provocări mereu noi în ceea ce priveşte sprijinul Strategiei Europa 2020. Trebuie să recunoaştem faptul că nivelul şomajului în rândul tinerilor creşte într-un ritm alarmant. Problemele asociate cu educaţia şi formarea profesională devin o prioritate pentru noi. Oamenii aflaţi la începutul carierei lor pot considera că şomajul are un efect negativ asupra viitoarei lor activităţi de pe piaţa muncii. Educaţia şi formarea profesională sunt elementele care fac posibilă mişcarea liberă în cadrul pieţei muncii, în conformitate cu situaţia economică schimbătoare şi cu cererile unui anumit sector economic. Merită să subliniem utilitatea şi meritele programelor educaţionale transfrontaliere existente, de exemplu programul Leonardo Da Vinci, care merită susţinerea noastră. Ele le dau cetăţenilor posibilitatea de a acumula calităţile care caracterizează o forţă de muncă mobilă.

Mobilitatea elimină dificultăţile care apar ca urmare a diversităţii naturale a diferitelor pieţe ale muncii şi le oferă lucrătorilor tineri acces pe uriaşa piaţă europeană a muncii, care este plină de provocări noi şi oportunităţi de a utiliza experienţa pe care au acumulat-o. Statele membre se confruntă cu sarcina de a facilita monitorizarea şi asistenţa în ceea ce priveşte stabilirea cooperării şi schimbul de informaţii între şcoli, instituţii de formare, centre de cercetare şi întreprinderi. Lucrătorii tineri aduc rezerve noi de cunoştinţe, aptitudini şi experienţă pe piaţa muncii a UE.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Susţin acest raport. Totuşi, consider că nivelul reducerilor făcute în programul de învăţare pe tot parcursul vieţii şi în programul „Oameni” este mult prea sever.

  Michèle Striffler (PPE), în scris. – (FR) Lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor trebuie să fie o prioritate pentru toate guvernele europene. Este necesar să le prezentăm tinerilor europeni o ofertă completă, atractivă şi competitivă în ceea ce priveşte formarea şi educaţia, o ofertă care să îi ajute să îşi găsească mai uşor un loc de muncă. În special, eu consider că educaţia profesională şi învăţarea pe tot parcursul vieţii trebuie să fie mai bine adaptate nevoilor pieţei muncii. Mai mult decât atât, studiile superioare trebuie să fie combinate cu formarea profesională, acordându-se prioritate, de exemplu, unei combinaţii de formare şi muncă. Prin urmare, am votat în favoarea raportului Hirsch.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) În Europa, nivelul şomajului în rândul tinerilor este de 21 % şi afectează în prezent mai mult de 5,5 milioane de tineri europeni, care riscă excluderea socială din cauza lipsei de oportunităţi şi sunt obligaţi să accepte locuri de muncă nesigure. Formarea şi educaţia reprezintă principalele provocări cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană, provocări menţionate în Strategia Europa 2020. Obiectivele stabilite au fost reducerea ratei abandonului şcolar la mai puţin de 10 % şi asigurarea că 40 % dintre tineri îşi finalizează studiile superioare până în 2020. Acestea sunt obiective destul de ambiţioase, însă sunt necesare pentru creşterea economică şi pentru sporirea competitivităţii statelor membre, deci pentru crearea de locuri de muncă.

Am votat în favoarea acestui raport, întrucât consider că este esenţial să avem o strategie pe termen lung, la nivelul UE, care să permită abordarea problemei şomajului structural şi pe cea a şomajului în rândul tinerilor. În acest sens, consider că este important să continuăm să susţinem întreprinderile mici şi mijlocii, întrucât acestea creează 50 % dintre locurile de muncă, dar şi să investim în procesul de învăţare continuă, pe tot parcursul vieţii. În fine, doresc să menţionez nevoia de a recunoaşte calificările profesionale, facilitând astfel o mobilitate sporită a profesioniştilor şi studenţilor.

  Niki Tzavela (EFD), în scris. – (EL) Combaterea şomajului în rândul tinerilor reprezintă una dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă UE. Pentru a rezolva această problemă, trebuie să investim mai mult în educaţia şi formarea tinerilor, pentru ca ei să fie pregătiţi pentru provocările viitoare de pe piaţa muncii, care devine din ce în ce mai pretenţioasă. De asemenea, raportul notează, destul de corect, faptul că Fondul social european ar putea contribui mai mult la educaţia celor care nu au posibilităţi financiare. De o importanţă deosebită este, aşa cum am menţionat şi eu în mai multe rânduri, propunerea de a facilita mobilitatea muncii în cadrul pieţei interne. Cooperarea europeană pentru elaborarea unei politici unitare este necesară în acest sector. Din aceste motive, am sprijinit acest raport dat.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Incompatibilitatea dintre calificările tinerilor şi nevoile pieţei muncii reprezintă unul dintre motivele pentru care în Lituania se înregistrează un nivel extrem de ridicat al şomajului în rândul tinerilor (34 %). În 2010, 52 % din totalul tinerilor şomeri (50 000) care erau înregistraţi la Agenţia lituaniană pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu aveau niciun fel de formare profesională. Imposibilitatea tinerilor din ţara mea de a-şi găsi locuri de muncă adecvate a generat un val uriaş de emigrare a tinerilor – în ultimii câţiva ani, 50 % dintre emigranţii lituanieni aveau vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani. Necesitatea de a avea o forţă de muncă mobilă şi flexibilă este în creştere, prin urmare trebuie să ajutăm forţa de muncă a Europei să se adapteze nevoilor economiei, oferindu-le lucrătorilor şansa de a-şi îmbunătăţi aptitudinile şi de a-şi extinde cunoştinţele. Este important ca formarea profesională să fie accesibilă tuturor. Sunt încântat că raportoarea înţelege acest lucru. Finanţarea FSE ar putea fi nepreţuită, contribuind la furnizarea de formare pentru grupurile neglijate din societatea lituaniană. A venit momentul ca UE să utilizeze măsuri eficiente şi creative pentru a pune în aplicare obiectivele stabilite în Strategia Europa 2020, reducând astfel rata abandonului şcolar la mai puţin de 10 % şi asigurându-se că 40 % dintre tineri beneficiază de studii universitare.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Atât tinerii, cât şi vârstnicii trebuie să aibă acces la educaţie şi formare profesională. De exemplu, atât Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii, cât şi Programul „Oameni” oferă oportunităţi nepreţuite celor care doresc să acumuleze aptitudini noi şi să găsească noi locuri de muncă. Nivelul actual al şomajului, în special în rândul tinerilor, este îngrijorător şi trebuie să facem mai multe pentru a ne asigura că tinerii au posibilitatea de a acumula aptitudini şi calificări esenţiale. Cred cu tărie că FSE poate juca un rol important în formarea şi educarea cetăţenilor. Este important ca cetăţenii cu venituri mai mici să primească ajutor financiar, care să îi ajute să participe la cursuri de formare care, la rândul lor, le-ar oferi acestora mai multe şanse de a se integra complet pe piaţa muncii.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Strategia Europa 2020 trebuie să asigure o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. O abordare bazată pe rezultate este şi ea esenţială în ceea ce priveşte învăţarea. „Învăţarea pe tot parcursul vieţii” este o prioritate absolută pentru cetăţenii noştri, de aceea accesul la educaţie şi formare profesională trebuie să reprezinte o prioritate pentru noi.

Raport: Gay Mitchell (A7-0187/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport. Acesta evaluează instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD), însă remarc importanţa mecanismului care ar trebui să urmeze anul acesta. Sunt de acord cu criticile raportorului legate de faptul că activitatea de control efectuată de către Parlament nu a fost recunoscută de către reprezentanţii statelor membre sau de către Comitetul ICD.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui Regulament (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare: lecţii învăţate şi perspective de viitor. 2011 este un moment strategic pentru a trage învăţăminte din cei patru ani de funcţionare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD). Simplificarea în continuare şi adaptarea la noile provocări, cum ar fi schimbările climatice, precum şi stabilirea dimensiunii externe a politicilor interne ale UE sunt aspecte importante, care trebuie luate în considerare. Sunt de acord cu prevederea inclusă în rezoluţie, conform căreia viitorul instrument pentru furnizarea ajutorului pentru dezvoltare acordat de UE trebuie să fie dotat în mod corespunzător din punct de vedere financiar. UE s-a angajat la obiectivul colectiv de a cheltui 0,7 % din venitul său naţional brut (VNB) pentru asistenţa oficială pentru dezvoltare (ODA) până în 2015. Nivelul actual al ajutorului european trebuie să crească în mod semnificativ pentru atingerea acestui obiectiv. Coordonarea şi diviziunea muncii trebuie să fie principiile directoare ale programării în cadrul noului instrument de dezvoltare. Ideea de documente de strategie europeană ar trebui să fie urmărită ca o chestiune de înaltă prioritate, iar Parlamentul European trebuie să se implice activ în acest proces. Parlamentul trebuie să aibă posibilitatea de a apăra specificitatea politicii de dezvoltare a UE în instrumentul de cooperare pentru dezvoltare post 2013 prin examinarea deciziilor strategice de programare pe picior de egalitate cu Consiliul.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare (ICD) este unul dintre proiectele profund altruiste ale Uniunii Europene, menite să ajute fără alte condiţii sau interese, ţările în curs de dezvoltare. Lipsa oricărui caracter utilitarist al părţii europene trebuie să oblige instituţiile de pe continent să îşi focalizeze aceste finanţări mult mai bine şi să pună accentul pe eradicarea sărăciei şi pe respectarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM).

Subliniez nevoia unei transparenţe sporite pentru toate fondurile dedicate acestui scop şi, mai important, creşterea evaluărilor de impact pe care ICD le are în rândul populaţiei din acele ţări. Pentru că aceste fonduri trebuie dublate de politici sociale eficiente, realizate la nivelul statelor în curs de dezvoltare. Aceste fonduri trebuie să reprezinte, pe termen mediu şi lung, „undiţa” cu care popoarele respective să înveţe să pescuiască şi să reuşească să se autosusţină.

Nu trebuie să uităm că 2010 a fost Anul european pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale. Tocmai de aceea, instrumentul de cooperare pentru dezvoltare trebuie să continue această luptă şi în ţările în curs de dezvoltare, contribuind semnificativ la garantarea unui trai decent pentru cât mai mulţi cetăţeni.

  Pino Arlacchi (S&D), în scris. – Scopul acestui raport privind stabilirea unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare este acela de a stabili de la un stadiu timpuriu o poziţie a Parlamentului pe marginea acestui subiect. Această poziţie trebuie să se bazeze pe lecţiile învăţate din controlul pe care l-a exercitat asupra punerii în aplicare a cooperării noastre pentru dezvoltare.

Am apreciat metoda urmată de raportor în evaluarea rezultatelor şi a modalităţilor de cooperare pentru dezvoltare ale UE. Raportorul afirmă clar că, în ciuda caracterului constructiv al dialogului cu Comisia, aceasta nu şi-a modificat comportamentul în materie de dezvoltare, aşa cum a recomandat Parlamentul. Poziţia Parlamentului s-a reflectat doar sporadic în proiectul de punere în aplicare a măsurilor prezentate de Comisie comitetului de gestionare a ICD.

Acest lucru este parţial de înţeles. Partenerul principal al raportorului a fost DG RELEX, al cărui principal mandat este promovarea intereselor UE în restul lumii. Însă cooperarea pentru dezvoltare este singura zonă de politică privind acţiunea externă (în afară de ajutorul umanitar) care nu este concepută pentru a servi intereselor UE, ci pentru a apăra interesele populaţiilor celor mai vulnerabile de pe această planetă. Având în vedere că poziţia exprimată în acest raport reflectă pe deplin acest spirit general, am votat bucuros în favoarea acestuia.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am susţinut raportul dlui Mitchell, deoarece cred că trebuie să creştem participarea parlamentelor din ţările în curs de dezvoltare atunci când se elaborează documente de strategie pentru aceste ţări, de exemplu pentru strategia de eradicare a sărăciei. Mai mult decât atât, ajutorul european pentru dezvoltare trebuie să fie finanţat în mod adecvat. Uniunea Europeană s-a angajat să aloce 0,7 % din venitul său naţional brut (VNB) asistenţei oficiale pentru dezvoltare (ODA) până în 2015, ceea ce va însemna creşterea fondurilor actuale ale ajutorului european.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Termenul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului se încadrează în durata primului instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare. Prin urmare, cooperarea în curs de desfăşurare cu autorităţile locale trebuie să fie extinsă şi trebuie dezvoltat rolul acestora în lupta împotriva sărăciei şi a foametei, în îmbunătăţirea serviciilor de sănătate şi de furnizare a apei, precum şi în încurajarea dezvoltării economice locale. Securitatea aprovizionării cu alimente, provocările sectorului agricol şi ale producerii de furaje, precum şi criza costului de trai trebuie să fie abordate în elaborarea instrumentelor de finanţare şi a politicii generale pentru cooperare şi colaborare pentru dezvoltare. Salut ceea ce s-a afirmat cu privire la subiectul raportului. Sunt de acord cu faptul că Comisia ar trebui să efectueze o analiză cuprinzătoare a sprijinului bugetar general, care să conţină detalii cu privire la sprijinul acordat anumitor sectoare, anumitor proiecte, precum şi administraţiilor locale. Aceste informaţii ar fi benefice în viitor, când se vor face eforturi pentru a aloca resurse şi fonduri într-un mod mai eficient şi, prin urmare, ar permite identificarea oricăror probleme în sistemul de distribuţie. Din aceasta ar rezulta o politică mai coerentă.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Obiectivul major al cooperării pentru dezvoltare este eradicarea sărăciei în ţările partenere, inclusiv îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Pentru a atinge aceste obiective, UE are nevoie de un instrument specific de finanţare a cooperării pentru dezvoltare. Comisia s-a angajat să prezinte o propunere legislativă pentru instrumentele de finanţare pentru acţiune externă în cursul acestui an şi să regândească structura de ansamblu a instrumentelor de finanţare externă în dezbaterea următorului cadru financiar multianual (CFM). Am votat în favoarea acestui document, care stabileşte poziţia Parlamentului cu privire la un nou instrument UE de finanţare a cooperării pentru dezvoltare. Sunt de acord că viitorul instrument al UE pentru furnizarea ajutorului pentru dezvoltare trebuie să fie dotat în mod corespunzător din punct de vedere financiar, având în vedere angajamentele pe care şi le-a asumat UE în acest domeniu, şi anume să cheltuiască 0,7 % din venitul său naţional brut (VNB) cu asistenţa oficială pentru dezvoltare până în 2015.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Am votat împotriva propunerii de rezoluţie a Parlamentului European pentru stabilirea unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltarea ţărilor, zonelor şi regiunilor în curs de dezvoltare, din cauza dorinţei exprimate în propunere în legătură cu gestionarea imigraţiei ilegale. În particular, aceasta susţine că fondurile de dezvoltare pentru migrare nu ar trebui să fie utilizate pentru consolidarea gestionării frontierelor şi pentru combaterea imigraţiei ilegale. Această poziţie este incompatibilă cu abordarea noastră politică în care consolidarea frontierelor şi combaterea imigraţiei ilegale sunt priorităţi-cheie şi, prin urmare, considerăm că ar trebui să fie investite resurse suplimentare în această direcţie. Deci am decis să votez împotriva propunerii.

  Vito Bonsignore (PPE), în scris. – (IT) Problema cooperării pentru dezvoltare este unul dintre factorii cardinali care stau la baza activităţii mele. Cred că raportul excelent elaborat de dl Mitchell evidenţiază cu brio domeniile în care Europa ar putea şi ar trebui să se descurce mai bine. Experienţa instrumentului de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD) este fundamentală în înţelegerea modului în care Uniunea Europeană ar trebui să procedeze în contextul viitorului cadru financiar multianual. Dacă vrem să eficientizăm instrumentele de finanţare, atunci trebuie să stabilim o finanţare independentă de alte măsuri, să recalculăm cotele şi să revizuim modul în care sunt puse în aplicare instrumentele. Această revizuire trebuie să se bazeze pe o politică de vecinătate sensibilă la nevoile ţărilor mai sărace şi nu doar la interesele Europei. Cred cu tărie că politica de dezvoltare a UE trebuie să fie rezultatul muncii depuse atât de către Parlament, cât şi de Consiliu, şi că articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ar trebui să i se aplice şi acestei probleme. Aceste principii au fost afirmate în mod clar în raportul în cauză şi, prin urmare, am votat pentru.

  Philippe Boulland (PPE), în scris. – (FR) Salut adoptarea raportului dlui Mitchell, care vizează stabilirea poziţiei Parlamentului în ceea ce priveşte noul instrument de finanţare menit să reglementeze cooperarea pentru dezvoltare a Uniunii Europene pe baza lecţiilor învăţate din punerea în aplicare a Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD) (instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare).

În acest sens, aş dori să subliniez faptul că în ţările, teritoriile şi regiunile în curs de dezvoltare persistă un nivel ridicat de sărăcie şi că trebuie să sporim fondurile destinate combaterii sărăciei, în special a malnutriţiei, problemelor de sănătate, educaţiei, accesului la apă potabilă, în locul avansării către sisteme de reglementare a imigraţiei, care intră în sfera altor scheme financiare.

Ajutorul pentru dezvoltare trebuie să le permită populaţiilor în cauză să rămână în zona lor geografică.

Reglementarea imigraţiei trebuie să se realizeze prin intermediul unui alt instrument financiar şi trebuie să conducă la sporirea resurselor pentru FRONTEX.

Asta a fost logica din spatele votului meu pentru acest raport.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Pentru început, aş dori să salut eforturile făcute de către Uniunea Europeană pentru eradicarea sărăciei în ţările în curs de dezvoltare. Cooperarea internaţională care vizează promovarea autosuficienţei şi independenţei acestor ţări este calea corectă către realizarea păcii sociale şi politice la nivel internaţional, care nu va afecta fundamental doar populaţiile beneficiare, ci va conduce, de asemenea, la soluţionarea problemelor de imigrare ale Europei. Sprijin, prin urmare, creşterea finanţării europene pentru această cauză, precum şi crearea unui instrument financiar concentrat exclusiv asupra acesteia.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) În contextul dezbaterii privind viitorul cadru financiar multianual (CFM) post 2013, este deosebit de important să se redefinească şi să se consolideze poziţiile pe care le-a adoptat Parlamentul în privinţa unui nou instrument UE de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD), având în vedere lecţiile învăţate din punerea în aplicare a ICD în perioada 2007-2013. Pentru început, consider că este esenţial ca acest nou instrument să continue să acorde prioritate atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). În vederea îndeplinirii acestui obiectiv – în special, eradicarea sărăciei – este esenţial ca orice instrument viitor să fie dotat cu resurse financiare adecvate şi realiste. Comisia ar trebui să se asigure că ajutorul acordat de UE este în concordanţă cu obiectivele de dezvoltare şi cu obiectivele stabilite la nivel internaţional. De asemenea, aş reitera importanţa conştiinciozităţii cu care sunt aplicate criteriile de eligibilitate pentru ţările care beneficiază de finanţare prin intermediul acestui viitor instrument. Aş dori să subliniez că noul ICD ar trebui să ofere o bază pentru un ajutor specific şi mai flexibil în situaţii de fragilitate. Consider că ar trebui să asigure legătura corespunzătoare între operaţiunile de ajutor de urgenţă, de reabilitare şi de dezvoltare. În concluzie, îl felicit pe dl Mitchell pentru raportul pe care l-a prezentat şi sprijin sugestiile pe care le include.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) În ultimele decenii, s-au derulat numeroase programe de ajutor în ţările în curs de dezvoltare printr-o varietate de organizaţii publice şi private. După cum arată raportul, nivelurile scăzute de reuşită până în prezent, lipsa coordonării în privinţa obiectivelor comune (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) şi lipsa indicaţiilor clare cu privire la modul în care ar trebui îndeplinite astfel de obiective fac necesară, şi în opinia mea, introducerea unui nou instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare. Însă acest instrument trebuie să fie conceput inteligent şi trebuie să amelioreze situaţia actuală, fără a conduce la continuarea irosirii resurselor. Dacă se doreşte ca acest proiect să fie cu adevărat eficient, trebuie să se acţioneze pe două fronturi. În primul rând, dat fiind faptul că obiectivul principal este eliminarea sărăciei, acestei cauze trebuie să-i fie alocate fonduri cu adevărat noi: nu trebuie redirecţionate fonduri de la proiecte care sunt deja în curs de desfăşurare. În al doilea rând, consider că Uniunea Europeană trebuie să se angajeze mai serios la acest proiect. Sarcinile de coordonare şi de partajare trebuie să fie principiile directoare pentru orientarea planificării în ceea ce priveşte noul instrument de dezvoltare.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Scopul acestui raport este acela de a defini poziţia preliminară a Parlamentului cu privire la un nou instrument al UE de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD), pe baza reglementării anterioare. Cred că implicarea Parlamentului din primele etape ale restructurării acestui instrument va fi de mare valoare, astfel încât sprijin această iniţiativă. Cred că valorile care caracterizează acţiunile Parlamentului European, nu în ultimul rând promovarea democraţiei şi apărarea drepturilor omului, pot contribui în mod pozitiv la constituirea unui instrument care este mai compact, eficient şi cuprinzător. În opinia mea, modul în care raportul analizează această problemă este destul de interesant: acesta propune noi abordări, care vor trebui să fie dezbătute în perioada lunilor următoare, în special în ceea ce priveşte nevoia de ajutor diferenţiat pentru ţările în curs de dezvoltare, acestea fiind împărţite în grupuri. De asemenea, demonstrează nevoia unei activităţi fiabile şi consecvente de analiză retrospectivă în acest domeniu, propunând o nouă abordare a ajutorului pentru dezvoltare pe baza unei mai mari diferenţieri în ceea ce priveşte implicarea societăţii civile, precum şi pe baza unor criterii stricte de eligibilitate.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Acum că instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD) există de patru ani, este timpul să evaluăm cum a funcţionat, în scopul de a îmbunătăţi viitoarele instrumente financiare pentru acest domeniu.

Acum este evident că este necesar ca Parlamentul să menţină controlul democratic asupra acestui instrument financiar şi asupra celor viitoare; este chiar mai clar cât de important devine pentru parlamentele naţionale ale ţărilor în curs de dezvoltare să se implice în elaborarea documentelor naţionale strategice legate de ajutoarele primite din partea Uniunii.

Sper că nivelurile ajutorului nu vor scădea, ci mai degrabă vor creşte ori de câte ori este posibil, şi că se vor căuta modalităţi pentru ca populaţiile cele mai defavorizate să beneficieze în mod eficient de acesta. Pe parcursul acestui proces, nu poate fi evidenţiat îndeajuns rolul crucial care ar trebui să-i fie atribuit societăţii civile din ţările în curs de dezvoltare. Situaţiile din ţările în curs de dezvoltare nu ar trebui să fie abordate toate în acelaşi mod, ci mai degrabă într-un mod diferenţiat, având în vedere că ajutoarele financiare tradiţionale pot deveni mai puţin importante în multe cazuri, de exemplu în cazul aşa-numitelor ţări emergente.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport elaborat de dl Mitchell se referă la Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare: lecţii învăţate şi perspective de viitor. Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 este în vigoare de patru ani şi este timpul să îl analizăm şi să învăţăm din erorile potenţiale şi/sau deficienţele care ar putea exista, deoarece Comisia intenţionează să prezinte înainte de începerea verii propuneri privind cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada post 2013. Susţin propunerile raportorului – nu în ultimul rând, îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), eradicarea sărăciei, canalizarea a 20 % din resurse către domeniul sănătăţii şi cel al învăţământului primar, acordarea unei atenţii deosebite problemelor climatice, o nouă abordare a ajutorului pentru ţările în curs de dezvoltare, care cere respectarea drepturilor omului, precum şi utilizarea mai eficientă şi eficace a resurselor limitate – deci am votat pentru.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Raportul evaluează instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD), la patru ani după ce a intrat în vigoare regulamentul care l-a pus în aplicare. Evaluarea efectuată este relevantă din mai multe puncte de vedere. Se realizează analize oportune şi critice ale ICD şi ale politicii de cooperare pentru dezvoltare a UE, pe care le considerăm echitabile şi necesare.

Raportul afirmă că scopul politicii de dezvoltare nu ar trebui să fie acela de a apăra interesele UE, ci mai degrabă pe cele ale populaţiilor celor mai vulnerabile de pe planetă; atrage atenţia asupra concentrării excesive asupra investiţiilor care urmează a fi realizate de către sectorul privat, precum şi asupra constrângerilor impuse sectorului public; avertizează în privinţa necesităţii ca fondurile să nu fie deviate de la sectoarele care deja sunt subfinanţate, dând exemplul sprijinului pentru autorităţile locale; critică orice încercare de a reduce finanţarea ICD şi a Fondului european de dezvoltare; şi subliniază, încă o dată, faptul că s-au realizat progrese suficiente cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) şi că trebuie intensificată asistenţa oficială pentru dezvoltare (ODA).

Cu toate acestea, considerăm că raportul ar fi putut şi ar fi trebuit să meargă mai departe în privinţa fiecăruia dintre aceste puncte, în special susţinând coerenţa dintre obiectivele declarate în domeniul politicii de cooperare pentru dezvoltare a UE şi diversele politici sectoriale.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Raportul evaluează instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD), la patru ani după ce a intrat în vigoare regulamentul care l-a pus în aplicare.

Evaluarea efectuată este relevantă din mai multe puncte de vedere. Se realizează analize oportune şi critice ale ICD şi ale politicii de cooperare pentru dezvoltare a UE, pe care le considerăm echitabile şi necesare.

De exemplu, raportul afirmă că scopul politicii de dezvoltare nu ar trebui să fie apărarea intereselor UE, ci mai degrabă pe cele ale populaţiilor celor mai vulnerabile de pe planetă. Acesta atrage atenţia asupra concentrării excesive asupra investiţiilor care urmează a fi realizate de sectorul privat, precum şi asupra constrângerilor impuse sectorului public, şi avertizează cu privire la necesitatea ca fondurile să nu fie deviate de la sectoarele deja subfinanţate, dând exemplul sprijinului pentru autorităţile locale. Acesta critică, de asemenea, orice încercare de a reduce finanţarea ICD şi a Fondului european de dezvoltare şi subliniază, încă o dată, faptul că nu s-au realizat progrese suficiente cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) şi că este necesară intensificarea asistenţei oficiale pentru dezvoltare (ODA).

Cu toate acestea, considerăm că raportul ar fi putut şi ar fi trebuit să meargă mai departe în privinţa fiecăruia dintre aceste puncte, în special susţinând coerenţa dintre obiectivele declarate în domeniul politicii de cooperare pentru dezvoltare şi diversele politici sectoriale ale UE.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Raportul analizează eficienţa Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD) în legătură cu dezbaterea privind cadrul financiar multianual. Pare a fi adecvată o reevaluare a structurii de ansamblu a instrumentelor de finanţare externă. Aspecte importante care ar trebui să fie luate în considerare includ o posibilă simplificare suplimentară, adaptarea la noile provocări, cum ar fi schimbările climatice, şi, de asemenea, locul potrivit pentru dimensiunea externă a politicilor interne ale UE. În opinia mea, este la fel de important să se stabilească procedurile şi structurile care vor proteja dezvoltarea ca un domeniu independent de politică, cu propriile obiective specifice.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE), în scris. – (GA) Salut raportul dlui Mitchell. Scopul raportului este acela de a defini poziţia Parlamentului European cu privire la finanţarea viitoare a cooperării pentru dezvoltare, înainte de publicarea cadrului financiar multianual post 2013. În viitor, trebuie să fie întotdeauna disponibile fonduri suficiente pentru finanţarea cooperării UE pentru dezvoltare.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Politica ajutorului pentru dezvoltare nu este nici o obligaţie altruistă, nici un mijloc de uşurare a conştiinţei fostelor puteri coloniale, acolo unde a avut loc o colonizare. Aceasta este o ramură de sine stătătoare a politicii externe; totuşi, ar trebui să fie şi o parte importantă dintr-o strategie pentru inversarea fluxurilor migratorii, care permite populaţiei să rămână sau să se întoarcă în ţara de origine şi să locuiască acolo cu demnitate şi prosperitate în creştere. Deoarece aceste două domenii se încadrează în suveranitatea statelor, majoritatea cerinţelor instituţionale şi financiare ale raportului Mitchell nu sunt acceptabile.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am salutat raportul, deoarece 2011 este un moment strategic pentru a trage învăţăminte din cei patru ani de funcţionare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD). Scopul acestui raport este acela de a stabili, de la un stadiu timpuriu, poziţia Parlamentului cu privire la un nou instrument de finanţare a cooperării UE pentru dezvoltare, pe baza învăţămintelor trase din controlul pe care l-am exercitat asupra punerii în aplicare a ICD. Am fost de acord că este necesară o abordare diferenţiată a grupului divers de ţări în curs de dezvoltare şi că ajutoarele financiare tradiţionale pot deveni mai puţin relevante pentru ţările emergente. Consider că ajutorul pentru ţările emergente, deşi promovează creşterea economică durabilă, ar trebui să se concentreze în continuare asupra consolidării politicii fiscale a ţării partenere şi asupra promovării mobilizării veniturilor interne, care ar trebui să conducă la reducerea sărăciei şi a dependenţei de ajutor. Trebuie să ne abţinem de la utilizarea sprijinului bugetar în ţări în care nu poate fi asigurată transparenţa cheltuielilor publice. Ajutorul bugetar trebuie să fie întotdeauna însoţit de acţiuni pentru a consolida controlul parlamentar şi capacităţile de audit ale ţării beneficiare şi pentru a creşte transparenţa şi accesul publicului la informaţii, iar societatea civilă trebuie să se implice în monitorizarea ajutorului bugetar.

  Jan Kozłowski (PPE), în scris. – (PL) Cred că raportul Mitchell, care este un raport extrem de bun, atinge multe aspecte esenţiale şi am decis, prin urmare, să votez în favoarea acestuia. Consider că ceea ce contează cel mai mult atunci când se analizează forma viitoare a instrumentelor de finanţare pentru dezvoltare este să reţinem faptul că obiectivul major al politicii de dezvoltare ar trebui să fie reducerea treptată a dependenţei de ajutor şi obţinerea, într-un final, a independenţei totale pentru ţara în cauză. În legătură cu aceasta, instrumentele de finanţare ar trebui să fie concepute în aşa fel încât să asigure creşterea economică pe termen lung în ţările în curs de dezvoltare.

Realizarea acestui obiectiv este strâns legată de cât de previzibil este ajutorul pentru dezvoltare, deoarece numai pe baza unui astfel de ajutor, concomitent cu mobilizarea veniturilor interne, pot construi ţările partenere o strategie de dezvoltare adecvată şi eficientă. În opinia mea, o altă problemă crucială este aceea a sporirii controlului şi influenţei Parlamentului European asupra Fondul european de dezvoltare. Cred că lipsa unui control democratic asupra acestui fond este în detrimentul transparenţei politicii de dezvoltare.

  Krzysztof Lisek (PPE), în scris. – (PL) Am votat în favoarea adoptării acestui raport. Finanţarea cooperării pentru dezvoltare necesită reglementări bine gândite, iar raportul furnizează o sinteză a ceea ce ar trebui să fie priorităţile noastre atunci când le adoptăm. Obiectivul urmărit de Uniunea Europeană în stabilirea acestui instrument este asigurarea asistenţei speciale acordate de UE ţărilor în curs de dezvoltare. În contextul luptei pe care o purtăm pentru a face faţă crizei financiare, problemele ţărilor mai sărace devin din ce în ce mai evidente. Instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare are scopul de a ajuta ţările partenere mai sărace în următoarele domenii: comerţ şi integrare regională, mediu şi gestionarea resurselor naturale, infrastructură, apă şi energie, dezvoltare rurală, agricultură şi securitate alimentară, dezvoltare umană şi coeziune socială. În plus, dorim să sprijinim dezvoltarea sistemelor de guvernare, a democraţiei, a drepturilor omului şi a reformelor economice şi instituţionale, şi să prevenim conflictele şi slăbirea statului.

Toate obiectivele menţionate mai sus au o importanţă deosebită în ceea ce priveşte consolidarea securităţii în regiunile mai sărace. Sprijinirea altor ţări să construiască societăţi democratice stabile, guvernate de principiul statului de drept, în care drepturile omului sunt respectate, iar libertatea de exprimare garantată, cu un sistem judiciar solid, apărare teritorială şi forţe armate, este un plan lăudabil. Sper că vom reuşi să îl punem în aplicare pe o scară mai largă, prin utilizarea şi mai eficientă a fondurilor.

  David Martin (S&D), în scris. – Viitorul instrument pentru furnizarea ajutorului UE pentru dezvoltare trebuie să fie dotat în mod corespunzător din punct de vedere financiar. UE şi-a asumat obiectivul colectiv de a cheltui 0,7 % din VNB-ul său pentru AOD până în 2015. Pentru a atinge acest obiectiv, nivelul actual al ajutorului european trebuie să crească în mod semnificativ. Având în vedere valoarea adăugată a ajutorului Comisiei, precum şi noul rol al Comisiei în coordonarea politicii de dezvoltare a Uniunii şi a statelor membre (articolul 210 din TFUE), cota din AOD canalizată prin intermediul bugetului UE ar trebui să rămână cel puţin stabilă. Cifrele anuale pentru noul instrument de cooperare pentru dezvoltare în perioada următoare a CFM ar trebui să crească în mod semnificativ, în termeni reali.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Este timpul să evaluăm modul în care a fost utilizat instrumentul de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD), acum că există de patru ani. Acesta este singurul mod în care vom putea să îl îmbunătăţim, pentru a-l face mai eficient în viitor. Este important ca Parlamentul să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte controlul acestuia şi al viitoarelor instrumente financiare. În pofida crizei economice cu care ne confruntăm, este important ca aceste instrumente să se menţină, pentru sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare, astfel încât nivelul bogăţiei acestora să poată creşte, cu îmbunătăţirea inerentă a condiţiilor de trai ale populaţiilor din aceste aşa-numite ţări emergente.

  Louis Michel (ALDE), în scris. – (FR) Viitorul instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare trebuie să aibă la dispoziţie fonduri suficiente la sfârşitul perioadei Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Ţările donatoare ar trebui să îşi respecte angajamentul de a pune deoparte 0,7 % din PIB-ul lor pentru asistenţa oficială pentru dezvoltare (AOD) până în 2015. După cum am spus deja, nimic nu justifică o reducere a ajutorului. Asistenţa oficială pentru dezvoltare reprezintă în prezent peste 120 de miliarde de USD. Putem face mai mult şi mai bine. Cu toate acestea, a face mai mult şi mai bine nu înseamnă doar sporirea resurselor. Includerea Fondului european de dezvoltare (FED) în buget ar fi un progres semnificativ, atâta timp cât aceasta nu duce la o reducere a fondurilor totale pentru finanţare la nivelul UE. De asemenea, sunt pentru „mai mult” ajutor bugetar, fie că este general sau specific unui sector, şi pentru mai puţine proiecte, oricând criteriile macro-economice şi guvernanţa permit acest lucru. În primul rând, acest lucru ar face posibilă mobilizarea rapidă a resurselor financiare pentru a reconstrui sau consolida statul. În al doilea rând, acesta este singurul tip de ajutor de care putem fi siguri că va fi absorbit într-un mod optim. În sfârşit, cred că trebuie să ne asigurăm că acest ajutor va fi mai eficient.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Principiile UE de acordare a asistenţei pentru ţările în curs de dezvoltare care nu intră sub incidenţa Acordului de la Cotonou sau a Instrumentului european de vecinătate şi parteneriat sunt foarte importante. În ceea ce priveşte acest instrument financiar, se poate acorda ajutor financiar ţărilor ACP (grupul de state din Africa, Caraibe şi Pacific) pentru restructurarea procesului de fabricaţie a zahărului şi se preconizează sprijin financiar pentru cinci programe: securitatea alimentară; mediul şi dezvoltarea durabilă a resurselor naturale, inclusiv energia; migraţia şi acordarea azilului; investiţiile în resurse umane; rolul autorităţilor locale şi al organizaţiilor non-guvernamentale în procesele de dezvoltare. Am votat pentru.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Stimularea prosperităţii în aşa-numitele ţări în curs de dezvoltare este o măsură necesară, în special pentru a preveni situaţia în care Europa ar fi inundată de un tsunami de imigranţi. În prezent, aceasta este gestionată printr-o varietate de programe. Cu toate acestea, scopul acestui raport este acela de a spori ajutorul financiar. Nu pot sprijini acest lucru. Având în vedere dificultăţile financiare actuale din cadrul UE, nu putem oferi acum acest ajutor. În plus, statele membre şi nu UE ar trebui să determine modul în care urmează a fi utilizat ajutorul pentru dezvoltare.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Ideea de a le oferi ţărilor în curs de dezvoltare o mână de ajutor şi (de asemenea) de a le oferi sprijin financiar este demnă de laudă. Principiile umanitare şi dorinţa de echilibru global oferă motive plauzibile pentru aceasta. Uniunea Europeană oferă deja ajutor în cadrul unei varietăţi de programe. Cu toate acestea, acest raport intenţionează să stabilească mai multe instrumente, extinzând astfel ajutorul pentru dezvoltare. Totuşi, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, plăţile către ajutorul pentru dezvoltare ar trebui să fie o problemă a statelor individuale.

  Rolandas Paksas (EFD), în scris. – (LT) Cooperarea pentru dezvoltare este singura politică de acţiune externă care apără cele mai marginalizate şi mai vulnerabile grupuri ale societăţii. Comisia trebuie să depună toate eforturile pentru a se asigura că se alocă ajutor adecvat şi suficient pentru dezvoltarea sectorului privat intern şi a întreprinderilor mici şi mijlocii în ţările cu venituri mici. O atenţie deosebită trebuie acordată migraţiei. Este important să ne asigurăm că banii alocaţi combaterii imigraţiei ilegale sunt folosiţi în scopul stabilit. De asemenea, ar trebui să fie atrasă atenţia asupra faptului că, atunci când se stabileşte un nou instrument de finanţare doar pentru ţările în curs de dezvoltare, trebuie să existe o analiză aprofundată a obiectivelor generale, a domeniilor prioritare şi a rezultatelor aşteptate, precum şi o alocare de fonduri.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) 2011 este un moment strategic pentru a trage învăţăminte din cei patru ani de funcţionare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD). Comisia a anunţat că îşi va prezenta propunerile pentru cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada post 2013 înainte de vacanţa de vară, iar propunerile legislative pentru instrumentele de finanţare pentru acţiunea externă în cursul acestui an. Scopul acestui raport – pentru care votez – este acela de a stabili de la un stadiu timpuriu poziţia Parlamentului cu privire la un nou instrument de finanţare pentru cooperarea UE pentru dezvoltare, pe baza învăţămintelor trase din controlul pe care l-am exercitat asupra punerii în aplicare a ICD în ultimii patru ani. Aş sublinia necesitatea promovării următoarelor domenii ample: finanţarea adecvată în cadrul resurselor disponibile; efectul eradicării sărăciei şi criteriile asistenţei oficiale pentru dezvoltare (AOD); programele geografice şi tematice; procedurile de programare a ajutorului acordat de UE, cu o mai bună coordonare şi diviziune a muncii şi reducerea decalajului de democraţie, invitând Parlamentul să ia parte la procesul de luare a deciziilor.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare funcţionează în prezent de patru ani. Comisia îşi va prezenta în curând propunerile pentru cadrul financiar multianual post 2013 (CFM) şi propunerile legislative de instrumente de finanţare pentru acţiune externă în cursul acestui an. Scopul acestui raport este acela de a stabili de la un stadiu preliminar poziţia Parlamentului cu privire la un nou instrument de finanţare.

Raportul prezintă lecţiile învăţate, cu accent special asupra experienţei acumulate de către Parlamentul European în timpul controlului democratic pe care l-a exercitat asupra punerii în aplicare a Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD). O parte a raportului este dedicată perspectivelor pentru viitor şi, în final, raportul analizează programele geografice şi tematice, insistând asupra unor criterii de eligibilitate stricte pentru sprijinul bugetar, subliniind rolul important pe care îl joacă societatea civilă în dezvoltarea şi punerea în aplicare a procedurii actelor delegate pentru acele decizii care îndeplinesc criteriile prevăzute în articolul 290 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Am votat în favoarea acestei propuneri, astfel încât Parlamentul European să aibă posibilitatea de a exercita controlul asupra deciziilor strategice de programare, pe picior de egalitate cu Consiliul.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Deoarece au trecut patru ani de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006, şi deoarece Comisia a anunţat deja depunerea propunerilor referitoare la cadrul financiar multianual pentru perioada post 2013, este necesară o analiză succintă a rezultatelor obţinute de atunci şi a mijloacelor viitoare de dezvoltare.

Cel mai important lucru de subliniat este că aceasta este „singura zonă a politicii de acţiune externă [...] care nu a fost concepută pentru a servi interesele UE, ci pentru a apăra interesele populaţiilor celor mai marginalizate şi mai vulnerabile de pe planetă”. Ca atare, Parlamentul ar trebui să îşi asume un rol mai important, nu doar datorită diverselor moduri în care acest lucru conferă legitimitate democratică, ci, de asemenea, pentru ceea ce poate oferi din punct de vedere material şi procedural. De asemenea, trebuie subliniat faptul că obiectivul ar trebui să fie eradicarea sărăciei, prin referire la conceptul de „servicii sociale de bază”, astfel încât să se încerce atenuarea situaţiilor de vulnerabilitate extremă a populaţiilor celor mai defavorizate.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Pentru. 2011 este un moment strategic pentru a trage învăţăminte din cei patru ani în care a funcţionat Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD). Comisia a anunţat că îşi va prezenta propunerile pentru cadrul financiar multianual post 2013 (CFM) înainte de vacanţa de vară, iar propunerile legislative pentru instrumentele de finanţare pentru acţiune externă în cursul acestui an. Scopul acestui raport este acela de a stabili, de la un stadiu timpuriu, poziţia Parlamentului cu privire la un nou instrument de finanţare a cooperării UE pentru dezvoltare, pe baza învăţămintelor trase din controlul pe care l-am exercitat asupra punerii în aplicare a ICD.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Scopul raportului adoptat astăzi este acela de a defini poziţia Parlamentului cu privire la un nou instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare al Uniunii Europene, pe baza învăţămintelor trase din controlul pe care l-am exercitat asupra punerii în aplicare a Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD). Spre deosebire de Parlament, statele membre nu au părut să se concentreze asupra verificării conformităţii propunerilor Comisiei cu dispoziţiile legale ale ICD.

Ar trebui clarificat, prin urmare, că cooperarea pentru dezvoltare este singura politică de acţiune externă a UE care nu a fost concepută pentru a servi intereselor Uniunii Europene, ci pentru a apăra interesele celor mai marginalizate şi vulnerabile populaţii de pe această planetă, prin combaterea sărăciei şi dezvoltarea umană, socială şi economică durabilă – pe scurt, dreptul la o viaţă decentă pentru toţi.

Parlamentul European recunoaşte în mod clar importanţa acestor activităţi şi, prin urmare, solicită un instrument care ar permite Uniunii Europene să finanţeze astfel de acţiuni din alte surse decât ICD.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului dlui Mitchell, deoarece defineşte direcţii esenţiale şi corecte pentru viitoarea adoptare şi funcţionare a instrumentului de finanţare a cooperării pentru dezvoltare, prin învăţarea de lecţii utile din utilizarea acestui instrument de cooperare pentru dezvoltare. Fondurile UE care finanţează cooperarea pentru dezvoltare sunt un mecanism real pentru combaterea sărăciei şi pentru promovarea democratizării şi dezvoltării în ţările în curs de dezvoltare. În temeiul Tratatului de la Lisabona, UE dispune de competenţe sporite de reprezentare internaţională şi este invitată să răspundă unor provocări, precum schimbările climatice, lupta împotriva sărăciei şi transferul statului de drept şi valorilor democratice în ţările în curs de dezvoltare. Sunt de acord cu raportorul că trebuie să fie consolidate responsabilitatea democratică a tuturor politicilor de dezvoltare ale UE şi rolul activ pe care trebuie să îl aibă Parlamentul în procedura de aprobare a fondurilor de ajutor pentru dezvoltare, în baza articolului 290 din Tratatul de la Lisabona.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Sprijin acest raport, care se bazează pe performanţele instrumentului, pe control şi pe promovarea unei mai bune utilizări a banilor pentru dezvoltare în viitor.

  Michèle Striffler (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului Mitchell, deoarece trebuie să învăţăm lecţiile ultimilor patru ani de utilizare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD). Cu această ocazie, trebuie să fie definite foarte clar obiectivele şi domeniul de aplicare a acestui ajutor pentru dezvoltare.

Migraţia este un domeniu în care trebuie să acordăm prioritate coerenţei politicilor de promovare a dezvoltării. Astfel, ajutorul pentru dezvoltare ar trebui să finanţeze proiecte care vizează combaterea cauzelor profunde ale migraţiei (lupta împotriva sărăciei), însă acesta nu ar trebui să fie utilizat pentru îmbunătăţirea controlului de frontieră sau pentru combaterea imigraţiei ilegale.

  Iva Zanicchi (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea textului prezentat de dl Mitchell. Având în vedere, de asemenea, lecţiile învăţate din punerea în aplicare a instrumentului de cooperare pentru dezvoltare înainte de introducerea noului instrument post 2013, consider că Parlamentul ar trebui să aibă posibilitatea de a apăra specificitatea politicii de dezvoltare a UE prin examinarea deciziilor strategice de programare pe picior de egalitate cu Consiliul. În plus, este deosebit de important ca deciziile cu privire la obiectivele generale, domeniile prioritare şi alocarea de fonduri să fie luate utilizând procedura actelor delegate, în conformitate cu articolul 290 din TFUE.

Raport: Angelika Niebler (A7-0159/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport, deoarece amendamentele introduse de Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi a Democraţilor din Parlamentul European (S&D) au fost incluse în textul de compromis. Acestea includ puncte-cheie precum orientări generale, potenţialul de îmbunătăţire la nivelul Comisiei şi la nivelul Parlamentului European.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii referitoare la garantarea unor evaluări de impact independente. Sunt de acord cu raportoarea că evaluările de impact reprezintă un instrument-cheie în procesul legislativ, pe care legiuitorii europeni ar trebui să îl folosească mai mult pe viitor. Evaluările de impact le indică legiuitorilor posibilele consecinţe ale opţiunilor lor şi îi ajută să ia o decizie. Astfel, ele au o contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea legiferării, dar nu pot să înlocuiască în niciun caz dezbaterea politică şi procesul democratic şi legitim de luare a deciziilor de către legiuitor. Trebuie subliniat faptul că evaluările de impact nu fac decât să contribuie la pregătirea conţinutului specific al unei decizii politice. Este important ca evaluările de impact să fie complet independente şi transparente şi, în plus, ar trebui să se ţină seama de consecinţele asupra întreprinderilor mici şi mijlocii. Parlamentul are deja competenţa de a elabora propriile evaluări de impact şi de a supune evaluările de impact ale Comisiei unei verificări aprofundate. Totuşi, această procedură s-a aplicat foarte rar până acum. Sunt de acord cu poziţia exprimată în raport că Parlamentul European ar trebui să se folosească mai des de competenţele deţinute în acest domeniu.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Sunt convinsă că evaluările de impact îi vor ajuta pe cei care pregătesc deciziile politice. De aceea am susţinut raportul dnei Nieble referitor la modificările care trebuie operate în legătură cu evaluările de impact, în special introducerea unui mecanism independent. Membrii Comitetului de evaluare a impactului (CEI) ar fi verificaţi de Parlamentul European şi de Consiliu. În consecinţă, nu ar mai primi instrucţiuni din partea preşedintelui Comisiei.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport. Evaluările de impact sunt un instrument-cheie al procesului legislativ. Le indică legiuitorilor posibilele consecinţe ale opţiunilor lor politice şi îi ajută să ia decizii, astfel că legiuitorii ar trebui să le folosească mai mult în viitor. Ele au o contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea legiferării. Sunt de acord cu necesitatea implicării unor experţi externi din toate domeniile de politică, precum şi a tuturor grupurilor de părţi interesate afectate de procesul de evaluarea a impactului pentru a garanta independenţa şi obiectivitatea.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) Evaluările de impact sunt un element central al procesului legislativ. Rigurozitatea presupune colectarea unor elemente concrete necesare procesului decizional, precum şi garantarea faptului că se vor examina toate opţiunile strategice relevante în momentul soluţionării unei anumite probleme. Studiile de impact ar trebui să se aplice la toate propunerile legislative, ar trebui să aibă o metodologie clară şi să fie efectuate în condiţii de independenţă şi transparenţă deplină. De asemenea, evaluările de impact ar trebui să analizeze opţiunea de a nu întreprinde nicio acţiune, precum şi consecinţele specifice pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Deşi au existat îmbunătăţiri în acest domeniu, este loc de îmbunătăţiri suplimentare la nivelul Comisiei Europene şi al Parlamentului European. Acest raport, în favoarea căruia am votat, solicită o implicare mai aprofundată a comisiilor Parlamentului şi o explicaţie detaliată în cazul în care Comisia decide să nu efectueze o evaluare de impact. În cele din urmă, solicită comisiilor Parlamentului să folosească mai des evaluări de impact pentru a îmbunătăţi calitatea procesului de legiferare desfăşurat în cadrul acestuia.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Am votat în favoarea propunerii de rezoluţie referitoare la garantarea unor evaluări de impact independente. În primul rând, propunerea subliniază faptul că, în momentul efectuării unor analize de impact, trebuie să se ţină seama de consecinţele noilor reglementări asupra întreprinderilor mici şi mijlocii şi să se reducă sarcina administrativă care le revine acestora. Faptul că nevoile IMM-urilor au primit o atenţie deosebită a fost un factor decisiv în hotărârea mea de a vota în favoarea rezoluţiei. În al doilea rând, propunerea subliniază un alt element important, specific economiilor naţionale. Pentru a proteja interesele acestora, Comisia ar trebui să se consulte cu fiecare state membru în parte şi cu oficiali şi reprezentanţi ai diferitelor organisme de evaluare naţionale, pentru a se asigura că nevoile specifice nu sunt subordonate intereselor comunitare. În ultimul rând, propunerea solicită creşterea transparenţei şi a eficienţei procesului administrativ al Uniunii Europene, îndemnând Comisia să răspundă pentru activitatea sa în faţa Parlamentului. Având în vedere elementele prezentate mai sus, nu am putut decât să acord un vot favorabil.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport, deoarece consider că este foarte important să îmbunătăţim în mod continuu calitatea procesului legislativ în UE, iar raportul de faţă prezintă propuneri concrete pentru ameliorarea legiferării, atât la nivelul Parlamentului European, cât şi la nivelul Comisiei. Comisia efectuează deja de ceva timp evaluări ale impactului actelor legislative înainte de a prezenta propuneri legislative Parlamentului European şi Consiliului, dar în raport se afirmă că aceste proceduri de evaluare a impactului trebuie să fie îmbunătăţite în mod semnificativ. De exemplu, ar trebui să consolidăm independenţa Comitetului de evaluare a impactului, care se află în prezent sub autoritatea preşedintelui Comisiei. De asemenea, raportul invită Parlamentul European şi comisiile acestuia să efectueze mai des evaluări de impact ale propunerilor legislative şi să verifice mai strict evaluările de impact efectuate de Comisie, care servesc mai adesea la justificarea unei propuneri legislative decât la analizarea obiectivă a faptelor. Aceste evaluări preliminare ale impactului propunerilor legislative ale UE au fost susţinute şi mai puternic de Tratatul de la Lisabona, care a adăugat dispoziţii privind evaluarea obligatorie a impactului social şi de mediu al tuturor actelor legislative propuse.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) O legislaţie fermă şi de succes are nevoie nu numai de o dezbatere publică bună şi un efort comun care să ducă la cooperare şi consens, ci şi de o bază tehnică de încredere care să ghideze organele legislative prin evaluarea contextului şi a consecinţelor politicilor aflate în discuţie. Din acest motiv, salut iniţiativele întreprinse de instituţiile europene pentru a garanta calitatea şi fiabilitatea studiilor de impact, ceea ce presupune garantarea independenţei şi transparenţei acestora.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Pentru că am mai lucrat la acest subiect la nivel de comisie, sunt obligată să subliniez faptul că evaluările de impact nu trebuie să fie afectate de nicio intervenţie externă şi că această independenţă trebuie să fie protejată la toate nivelurile.

  Derek Roland Clark (EFD), în scris. – Am votat împotriva raportului dnei Niebler referitor la evaluările de impact. UKIP sprijină conceptul de evaluare de impact, dar numai dacă acestea sunt cu adevărat independente, incisive (în asemenea măsură încât Comisia să ţină seama de ele) şi se realizează la nivel naţional, pentru a evita producerea unor documente politicoase care mulţumesc pe toată lumea şi care nu vor permite guvernelor naţionale să evalueze cu suficientă precizie impactul asupra ţărilor lor. Din păcate, raportul Niebler nu îndeplineşte aceste criterii.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Unul dintre obiectivele prioritare ale politicii Uniunii Europene ar trebui să fie crearea unui mediu de reglementare transparent, clar, eficient şi de înaltă calitate. Am criticat de nenumărate ori deficienţele de transpunere şi punere în aplicare a legislaţiei UE, care rezultă, în mare parte, din faptul că textele legislative nu sunt elaborate în mod adecvat. Prin urmare, organele legislative ale Europei sunt cele responsabile de rezolvarea acestei probleme. Evaluările de impact prezintă o evaluarea sistematică a posibilelor efecte ale legislaţiei asupra sănătăţii, a drepturilor fundamentale, a condiţiilor sociale, economice, de mediu etc., contribuind astfel la reducerea birocraţiei şi la asigurarea consecvenţei politicii UE. Votez în favoarea acestei iniţiative, care recunoaşte că evaluările de impact joacă un rol esenţial în asistarea procesului decizional. Acestea trebuie să fie complet independente şi transparente, trebuie să respecte o metodologie clară şi să realizeze o analiză obiectivă şi argumentată a efectelor posibile, fiind întotdeauna însoţită de o analiză cost-beneficii. Ele vor contribui la luarea unor decizii bine gândite şi informate, care ar trebui să amelioreze calitatea legislaţiei, corectitudinea transpunerii, a aplicării şi a supravegherii, precum şi la accelerarea procesului legislativ.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Evaluările de impact sunt instrumente foarte folositoare pentru îmbunătăţirea calităţii activităţilor legislative (a propunerilor de politică, de exemplu). Totuşi, evaluările de impact trebuie să fie adaptate: noi adaptări sunt într-adevăr necesare, în special prin crearea unui mecanism independent, întrucât evaluările de impact prezentate de Comisia Europeană sunt adesea inconsecvente din punct de vedere al calităţii şi, în general, servesc doar la justificarea unei propuneri legislative mai degrabă decât la examinarea obiectivă a faptelor.

Sunt încântată de faptul că raportul votat astăzi menţionează necesitatea de a realiza evaluări de impact complet independente - acest tip de evaluări ţin seama de o gamă mai largă de criterii (socioeconomice, de mediu etc.) - şi necesitatea de a garanta cel mai înalt nivel de transparenţă, mai ales în cazurile în care sunt implicaţi experţi. Acesta este un subiect abordat destul de des în această Cameră, dar totuşi un subiect foarte important!

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Evaluările de impact sunt un instrument esenţial pentru procesul legislativ, prin faptul că examinează posibilele consecinţe ale aplicării unui anumit act legislativ şi contribuie astfel la luarea unei decizii în cunoştinţă de cauză. Independenţa şi transparenţa sunt valori care ar trebui protejate şi încurajate în orice democraţie care garantează publicului evaluări obiective, decizii proporţionale şi o procedură juridică. Prin urmare, sunt de acord, în general, cu propunerile înaintate de Parlament prin intermediul acestui raport.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport, elaborat de dna Niebler, se referă la „garantarea unor evaluări de impact independente”. Evaluările de impact sunt cruciale pentru justeţea deciziilor pe care le luăm. Fără să înlocuiască procesul prin care autoritatea legislativă decide în mod democratic, acestea constituie, totuşi, coloana vertebrală a acestui proces.

Votez în favoarea acestui raport pentru că sunt de acord cu opinia raportoarei că evaluările de impact sunt esenţiale pentru desfăşurarea activităţii noastre de legiuitori. Cu cât ştim mai mult despre un anumit sector, cu atât mai bună va fi decizia noastră referitoare la sectorul respectiv. În plus, deşi există Comitetul de evaluare a impactului (CEI), creat de Comisia Europeană, şi s-au obţinut deja rezultate pozitive, cred că este vital să se creeze şi o structură autonomă de evaluare a impactului pentru Parlamentul European.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Evaluările de impact pot fi un sprijin important pentru procesul legislativ dacă analizează consecinţele economice, sociale, medicale şi de mediu ale opţiunilor urmărite, alături de impactul acestora asupra drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, pe parcursul ciclului politic. Evaluarea nu ar trebui să fie numai ex ante, ci şi ex post.

Totuşi, actualul proces de evaluare a impactului prezintă numeroase deficienţe, după cum se afirmă în raport. Adesea, evaluările urmăresc pur şi simplu să ofere o presupusă legitimitate tehnică şi o justificare pentru măsuri care sunt rezultatul unor alegeri şi evaluări politice, ascunse în mod convenabil. Persistă numeroase semne de întrebare referitoare la metodologia care trebuie folosită în fiecare caz în parte. În funcţie de ce sau de cine va fi măsurat impactul? Care este domeniul de aplicare a evaluării? Ce alternative trebuie analizate?

La rândul lor, aceste decizii depind, în mod normal, de alegeri politice şi evaluări. De aceea este foarte important să asigurăm independenţa studiilor de impact. Însă acest lucru este dificil de realizat în practică din cauza variabilelor multiple şi a intereselor implicate. Transparenţa, deschiderea, consultarea şi participarea şi controlul publicului în legătură cu aceste studii şi cu rezultatele lor sunt extrem de importante pentru a garanta, cât mai mult posibil, independenţa şi calitatea unui studiu.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Evaluările de impact pot fi un sprijin important pentru îmbunătăţirea procesului legislativ dacă pe parcursul ciclului politic se analizează consecinţele economice, sociale, medicale şi de mediu ale opţiunilor urmărite, alături de impactul acestora asupra drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.

Totuşi, pentru problemele care apar în evaluările de impact, avem la dispoziţie criteriile folosite în respectivele evaluări. Ştim că există o serie de criterii, şi nu mă refer doar la analiza cost-beneficii, şi chiar şi în aceste condiţii trebuie să ştim cine suportă costurile şi cine se bucură de beneficii.

De aceea este foarte important să ne asigurăm că studiile de impact sunt independente, ceea ce, în practică, este o sarcină dificil de realizat din cauza diferitelor variabile şi interese implicate.

Metodologiile utilizate de anumite evaluări şi experţi vor fi mai independente decât altele. Însă, în realitate, evaluările de impact servesc adesea la justificarea deciziilor pe care intenţionează să le adopte, mai degrabă decât să abordeze cu adevărat toate implicaţiile legislaţiei care urmează să fie adoptată.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Evaluările de impact sunt un element central al procesului legislativ, pe care legiuitorii europeni ar trebui să le folosească mai des în viitor. Deşi nu pot să înlocuiască în niciun caz dezbaterea politică şi procesul democratic şi legitim de luare a deciziilor de către legiuitor şi servesc doar la pregătirea contextului luării deciziilor politice, acestea atrag atenţia legiuitorilor asupra posibilelor efecte ale politicilor lor din perspectiva unui conţinut specializat şi îi ajută să ia decizii. Astfel, ele pot avea o contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea procesului legislativ.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (S&D), în scris. – (PL) Raportul Niebler reprezintă o contribuţie importantă la dezbaterea privind îmbunătăţirea procedurilor legislative ale UE, pentru a garanta că noile acte legislative sunt în beneficiul cetăţenilor şi sunt cu adevărat necesare. Din nefericire, au existat acuzaţii că se elaborează reglementări numai din dorinţa de a face mai bine cunoscute instituţiile UE sau ca urmare a acţiunilor unor lobbyişti. În consecinţă, trebuie să îmbunătăţim în mod constant procedurile referitoare la evaluarea de impact a unui anumit act legislativ. Dat fiind că în anii anteriori am fost raportoare pentru acest subiect al îmbunătăţirii legiferării, aş dori să subliniez câteva aspecte ale problemei. În primul rând, trebuie să reţinem că este necesar să menţinem echilibrul instituţional consacrat în Tratat, conform căruia Comisia Europeană face propuneri legislative, iar Parlamentul şi Consiliul le adoptă.

Independenţa evaluărilor de impact este extrem de importantă, dar acestea nu trebuie să fie scoase de sub controlul democratic al Parlamentului. Consider că propunerea de a modifica evaluările de impact după ce Parlamentul introduce unele amendamente este foarte importantă şi împărtăşesc, de asemenea, părerea celor care cred că trebuie să aplicăm criterii uniforme pentru evaluările de impact în toate instituţiile. În acelaşi timp, aş dori să atrag atenţia asupra faptului că aspectul cel mai important al procesului legislativ este voinţa politică de a rezolva o anumită problemă, iar o evaluare de impact efectuată ca parte a unui proiect reprezintă doar o sursă de informaţii obiective.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Am avut deja ocazia de a afirma în acest Parlament faptul că a venit vremea ca evaluările de impact să fie nu numai sistematice, ci şi, înainte de toate, credibile. Că ar trebui să evaluăm în mod obiectiv consecinţele unui act legislativ înainte de a merge mai departe, în loc să urmărim cu orice preţ să îl justificăm. Şi că nu depinde de serviciile Comisiei, de judecători, de părţi şi de torţionari la un loc să dicteze cu privire la aceste evaluări. Nu ştiu dacă soluţiile prezentate de raportoare sunt cele corecte. Însă sunt sigur că sunt de acord cu diagnosticul stabilit de dumneaei şi că unele dintre observaţiile sale sunt deosebit de relevante. Aşadar, statele membre trebuie să se implice îndeaproape în aceste studii pentru că sunt mai în măsură să evalueze impactul naţional al iniţiativelor venite de la Bruxelles. Aceste studii trebuie să ghideze alegerile şi reflecţia parlamentelor naţionale care, de acum înainte, veghează la respectarea principiului subsidiarităţii. Aceste studii ar trebui să determine Comisia să se abţină de la orice acţiune dacă aceasta se dovedeşte a fi inutilă, redundantă sau costisitoare. În cele din urmă, ar trebui să fim capabili să stabilim rapid consecinţele unui act legislativ a cărui punere în aplicare creează mai multe probleme decât rezolvă. Din aceste motive, deşi nu îmi fac iluzii că se va realiza, am votat în favoarea raportului dnei Niebler.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am salutat acest raport, deoarece evaluările de impact sunt un instrument-cheie în procesul legislativ, pe care legiuitorii europeni ar trebui să îl folosească mai des în viitor. Beneficiile evaluărilor de impact sunt evidente. Evaluările de impact le indică legiuitorilor posibilele consecinţe ale opţiunilor lor şi îi ajută să ia o decizie. Astfel, ele au o contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea legiferării, dar nu pot să înlocuiască în niciun caz dezbaterea politică şi procesul democratic şi legitim de luare a deciziilor de către legiuitor. Evaluările de impact nu fac decât să contribuie la pregătirea conţinutului specific al unei decizii politice. Proiectul de raport se articulează în jurul a patru secţiuni. În primul rând, el stipulează cerinţele cu caracter general referitoare la evaluările de impact la nivel european. În a doua secţiune, proiectul de raport se opreşte asupra evaluărilor de impact ale Comisiei Europene şi enumeră îmbunătăţirile care li s-ar putea aduce. Cea de-a treia secţiune este consacrată evaluărilor de impact efectuate de către Parlamentul European. În cea de-a patra şi ultima dintre secţiuni, raportul solicită instituirea, în cadrul Parlamentului, a unui mecanism autonom de evaluare a impactului, la care ar trebui să recurgă toate comisiile sale, pentru a îmbunătăţi în continuare legislaţia şi a crea sinergii.

  Cătălin Sorin Ivan (S&D), în scris. – Susţin această rezoluţie din mai multe motive. În primul rând, subliniază faptul că o evaluare de impact nu poate să înlocuiască în niciun caz dezbaterea politică şi procesul democratic şi legitim de luare a deciziilor de către legiuitor şi nu face decât să contribuie la pregătirea conţinutului specific al unei decizii politice. Acest lucru ar îmbunătăţi cu siguranţă procesul decizional. În al doilea rând, evaluările de impact trebuie să ţină seama de o gamă variată de criterii pentru a-i oferi legiuitorului o imagine detaliată. Este singura cale prin care legiuitorul îşi poate desfăşura activitatea în mod eficient.

  Edvard Kožušník (ECR), în scris. – (CS) Procesul de evaluare a impactului unei reglementări contribuie semnificativ la reducerea sarcinii birocratice, care este un produs secundar al reglementării statutare. Comisia a creat acum ceva vreme un Comitet de evaluare a impactului care efectuează atât evaluări ex ante, cât şi evaluări ex post. De asemenea, Comisia realizează consultări publice cu privire la planurile sale legislative. Până în prezent, Parlamentului i-a lipsit un organism de evaluare a impactului. De aceea, salut solicitarea exprimată în raport de a crea o infrastructură care să faciliteze evaluarea consecinţelor propunerilor şi planurilor formulate în Parlament.

În egală măsură, aş dori să invit Comisia ca, în cadrul evaluărilor de impact, să se concentreze mai mult asupra transparenţei întregului proces de evaluare, să depună eforturi pentru ca acesta să fie independent şi să nu urmărească în propunerile sale doar o soluţie la o problemă, ci să evalueze în mod independent diferite soluţii la o anumită situaţie. Aş dori să solicit şi simplificarea procesului de consultare publică şi prelungirea termenelor de prezentare a unor propuneri concrete, inclusiv posibilitatea de a prezenta propuneri în toate limbile oficiale ale Uniunii.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Am susţinut raportul dnei Niebler referitor la garantarea unor evaluări de impact independente. Evaluările de impact reprezintă un instrument esenţial în politica de îmbunătăţire a legiferării, care urmăreşte să amelioreze şi să simplifice legislaţia existentă şi cea viitoare. Evaluările de impact sunt, de fapt, un instrument adecvat pentru a evalua consecinţele adoptării unor acte legislative noi, precum şi ale simplificării şi reformării reglementărilor existente. Totuşi, consider că recunoaşterea utilităţii lor ar trebui să depindă întotdeauna de respectarea anumitor principii fundamentale, precum transparenţa şi independenţa. De aceea sunt de acord cu afirmaţia raportoarei conform căreia, în ultima vreme, Comisia a îmbunătăţit calitatea evaluărilor sale de impact, dar că sunt necesare îmbunătăţiri suplimentare. În cele din urmă, salut decizia de a crea o structură autonomă de evaluare a impactului pentru Parlamentul European, în scopul unei ameliorări suplimentare a calităţii procesului legislativ al Uniunii Europene.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestui raport. Evaluările de impact sunt un instrument-cheie în procesul legislativ, pe care legiuitorii europeni ar trebui să îl folosească mai des în viitor. Beneficiile evaluărilor de impact sunt evidente. Acestea le indică legiuitorilor posibilele consecinţe ale opţiunilor lor şi îi ajută să ia o decizie. Astfel, ele au o contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea legiferării, dar nu pot să înlocuiască în niciun caz dezbaterea politică şi procesul democratic şi legitim de luare a deciziilor de către legiuitor. Evaluările de impact nu fac decât să contribuie la pregătirea conţinutului tehnic şi de substanţă al unei decizii politice.

  Jiří Maštálka (GUE/NGL), în scris. – (CS) Instrumentul de evaluare a impactului prezentat de raportoare constituie o metodă bună pentru ameliorarea calităţii procesului legislativ la nivel european. Totuşi, evaluarea reciprocă ar trebui să ţină seama nu numai de efectele financiare, ci şi de alte aspecte precum cele economice, sociale şi de mediu. Ca medic, aş dori să subliniez înainte de toate impactul asupra sănătăţii umane. Nu trebuie să uităm nici rolul extrem de important jucat de statele membre în evaluarea impactului, dat fiind că acestea sunt obligate să integreze legislaţia propusă în propriile lor sisteme juridice.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Evaluările de impact sunt un instrument-cheie în procesul legislativ, pe care legiuitorii europeni ar trebui să îl folosească mai des în viitor, întrucât acestea indică posibilele consecinţe ale opţiunilor lor de politică. Nu trebuie să uităm, totuşi, că ele nu fac decât să contribuie la pregătirea tehnică a conţinutului unei decizii politice. Considerăm că evaluările de impact folosite de instituţiile europene ar trebui să respecte anumite principii. În primul rând, ar trebui să fie complet independente şi transparente. Ar trebui să se aplice la toate categoriile de propuneri legislative, să folosească o metodologie clară şi să fie actualizate în permanenţă la evoluţiile procesului legislativ. Credem, de asemenea, că Parlamentul ar trebui să primească de la Comisie o explicaţie detaliată în cazul în care aceasta nu consideră necesar să efectueze o evaluare a impactului deciziilor sale. În ultimul rând, suntem de acord cu importanţa creării unei structuri autonome care să efectueze evaluări de impact în cadrul Parlamentului, pentru a îmbunătăţi în continuare legislaţia şi a crea sinergii.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Salut acest text care condamnă comportamentul părtinitor al Comisiei Europene. Păcat că nu condamnă şi faptul că această instituţie este singura competentă să propună măsuri legislative.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Evaluările de impact sunt un instrument foarte important în procesul legislativ şi ar trebui încurajate în viitor. Evaluările de impact aduc beneficii semnificative: le indică legiuitorilor consecinţele opţiunilor lor şi contribuie la luarea unor decizii mai bune şi mai bine fundamentate. Prin urmare, au o contribuţie considerabilă la atingerea excelenţei în procesul legislativ.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Am studiat raportul cu foarte mare atenţie şi am rezumat punctele-cheie: (1) domeniul de aplicare al evaluării (nu numai o analiză cost-beneficii, ci şi o abordare integrată); (2) implicarea părţilor interesate din toate domeniile de politică, în timp ce metodologia şi controlul final al calităţii ar trebui să rămână în competenţa instituţiilor europene, alături de o perioadă de consultare extinsă de la 8 la 12 săptămâni; (3) revizuirea abordării comune interinstituţionale a evaluărilor de impact pentru a încuraja toate instituţiile să aplice o metodologie comună pentru evaluările de impact. Îmbunătăţiri posibile la nivelul Comisiei Europene: (1) creşterea controlului exercitat de Parlamentul European şi de Consiliu asupra Comitetului de evaluare a impactului; (2) evaluări ex-post sistematice ale legislaţiei actuale şi analizarea jurisprudenţei relevante a CEJ. Îmbunătăţiri posibile la nivelul PE: principalul obiectiv este crearea unei structuri autonome în cadrul PE, condusă de un comitet de supraveghere alcătuit din deputaţi în PE, posibil numiţi la începutul fiecărui mandat legislativ, care să folosească resursele existente, dar şi experţi naţionali detaşaţi. M-am abţinut de la vot pentru că nu înţeleg pe baza căror criterii vor fi numiţi experţii din comitetul consultativ şi ce competenţe vor avea. Nu pot sprijini raportul.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport, deoarece consider că evaluările de impact sunt un instrument-cheie în procesul legislativ, pe care legiuitorii europeni ar trebui să îl folosească mai des în viitor.

Beneficiile evaluărilor de impact sunt evidente. Acestea le indică legiuitorilor posibilele consecinţe ale opţiunilor lor de politică şi îi ajută să ia decizii. Astfel, ele au o contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea legiferării, dar nu pot să înlocuiască în niciun caz dezbaterea politică şi procesul democratic şi legitim de luare a deciziilor de către legiuitor şi nu fac decât să contribuie la pregătirea conţinutului tehnic al unei decizii politice.

Comisia Europeană a îmbunătăţit calitatea evaluărilor sale de impact, în special prin crearea Comitetului său de evaluare a impactului (CEI). Totuşi, pe baza raportului Curţii de Conturi Europene, consider că evaluările de impact ale Comisiei ar putea fi îmbunătăţite. Sunt de acord că implicarea mai îndeaproape a comisiilor Parlamentului European ar putea contribui la ameliorarea calităţii evaluărilor de impact.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Evaluările de impact au o contribuţie tehnică semnificativă la îmbunătăţirea legiferării, întrucât le indică legiuitorilor posibilele consecinţe ale opţiunilor lor. Ele reprezintă un instrument-cheie pentru procesul legislativ european.

Proiectul de raport împarte aceste evaluări în patru secţiuni. În prima secţiune se afirmă că evaluările de impact folosite de instituţiile europene ar trebui să respecte anumite principii şi ar trebui să fie complet independente şi transparente. Cea de-a doua secţiune abordează evaluările de impact efectuate de Comisie şi evidenţiază îmbunătăţirile posibile. A treia secţiune este dedicată evaluărilor de impact efectuate de Parlamentul European, pe care comisiile sunt invitate să le folosească mai des pentru a aduce îmbunătăţiri suplimentare procesului legislativ. Cea de-a patra şi ultima dintre secţiuni solicită instituirea, în cadrul Parlamentului, a unei structuri autonome de evaluare a impactului, la care ar trebui să recurgă toate comisiile sale, pentru a crea mai multe sinergii. Ţinând seama de cele afirmate anterior şi de faptul că evaluările de impact nu pot să înlocuiască în niciun caz dezbaterea politică şi procesul democratic şi legitim de luare a deciziilor de către legiuitor, ci contribuie doar la pregătirea tehnică a conţinutului unei decizii politice, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. – Evaluările de impact constituie un instrument ce ocupă un loc central în cadrul procesului legislativ, de care legiuitorul ar trebui să se folosească în mai mare măsură în viitor. Beneficiile evaluărilor de impact sunt evidente. Ele îi indică legiuitorului consecinţele ce decurg din propriile sale opţiuni şi îl ajută la luarea deciziilor. Astfel, ele au o contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea legiferării, dar nu pot să înlocuiască în niciun caz dezbaterea politică şi procesul democratic şi legitim de luare a deciziilor de către legiuitor şi nu fac decât să contribuie la pregătirea conţinutului tehnic şi de substanţă al unei decizii politice. Evaluările de impact folosite de instituţiile europene ar trebui să respecte anumite principii. Înainte de toate, trebuie să fie complet independente şi transparente, să includă toate categoriile de propuneri legislative şi să respecte o metodologie clară. Printre modalităţile opţionale de acţiune ar trebui să fie evaluată şi opţiunea de a nu întreprinde nicio acţiune. Ar trebui să se ţină seama, în mod corespunzător, de consecinţele specifice asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, iar evaluările de impact trebuie să fie permanent actualizate în cursul procesului legislativ. Principala solicitare a Parlamentului constă în crearea unei structuri autonome interne de evaluare a impactului, în vederea îmbunătăţirii în mai mare măsură a calităţii legislaţiei sale şi a creării de sinergii, având în vedere perspectiva unui mecanism comun tuturor instituţiilor europene.

  Phil Prendergast (S&D), în scris. – Salut acest raport, deoarece consider că evaluările de impact sunt un instrument-cheie în procesul legislativ. Legiuitorii europeni ar trebui să folosească mai des aceste instrumente, întrucât ele pot îmbunătăţi legiferarea, indicând posibilele consecinţe ale deciziilor lor politice. Legiuitorii nu trebuie să se teamă de afirmarea realităţii dure atunci când analizează impactul posibil. Evaluările de impact ar trebui nu numai să indice posibilităţile şi să facă recomandări legiuitorilor, ci şi să fie pregătite să recomande opţiunea de a nu întreprinde nicio acţiune, dacă aceasta este considerată calea cea mai adecvată. Legislaţia Europei are un impact considerabil asupra celor care trăiesc pe teritoriul ei şi trebuie să profităm de fiecare oportunitate pentru a ne asigura că această legislaţie este cât mai justă şi mai echilibrată posibil.

  Fiorello Provera (EFD), în scris. – (IT) Legislaţia europeană este adesea complexă, dificil de înţeles şi de aplicat. De aceea, evaluările de impact pot avea o contribuţie considerabilă la îmbunătăţirea calităţii procesului legislativ al UE, mai ales în ceea ce priveşte reducerea duratei şi a costurilor aferente acestui proces. Sprijin această măsură pentru că, ţinând seama într-o mai mare măsură de cerinţele statelor membre, vom putea evalua posibilele consecinţe sociale, financiare, economice şi de mediu ale unui act legislativ. De asemenea, evaluările de impact ar trebui să fie complet independente şi transparente şi să fie efectuate în etapele de început ale procesului legislativ.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Independenţa evaluărilor de impact trebuie să fie garantată mai ales din cauza importanţei acestora în cadrul procesului decizional. Ca atare, deşi nu înlocuiesc decizia de a adopta sau nu o anumită soluţie, pot fi decisive în determinarea alegerii unei anumite soluţii politice.

De aceea este esenţial să se adopte toate măsurile care ar putea consolida garantarea transparenţei şi independenţei evaluărilor de impact, din moment ce acest lucru va contribui la maximizarea rolului acestui instrument ca suport al procesului decizional şi ca garanţie a calităţii şi utilităţii activităţilor derulate de instituţiile UE.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Ne-am abţinut. În plus, am prezentat o soluţie alternativă prin care am dorit să clarificăm rolul deţinut de evaluările de impact şi de experţii externi în cadrul procesului de evaluare a impactului. Evaluările de impact pot reprezenta doar un ajutor în luarea deciziilor politice şi nu ar trebui să înlocuiască niciodată deciziile politice în cadrul unui proces decizional democratic.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Evaluările de impact reprezintă un instrument-cheie pentru procesul legislativ. Beneficiile sunt evidente: aduc o contribuţie importantă la îmbunătăţirea legiferării. Totuşi, ele nu pot să înlocuiască în niciun caz procesul democratic şi legitim de luare a deciziilor de către legiuitor. Raportul adoptat astăzi evidenţiază convingerea Parlamentului că evaluările de impact folosite de instituţiile europene ar trebui să fie complet independente şi transparente, să acopere toate categoriile de propuneri legislative şi să respecte o metodologie clară. De asemenea,Parlamentul solicită crearea unei structuri autonome interne de evaluare a impactului, în vederea îmbunătăţirii în mai mare măsură a calităţii legislaţiei sale şi a creării de sinergii.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Salut amendamentele la acest raport prezentate de Grupul S&D în etapa de lucru din cadrul comisiilor, acestea vizând creşterea transparenţei procesului legislativ şi facilitarea accesului IMM-urilor şi ONG-urilor prin publicarea de foi de parcurs şi extinderea perioadei de consultare. Evaluările de impact sunt extrem de relevante pentru activitatea noastră din Parlament şi ar trebui să joace un rol mai important, motiv pentru care am sprijinit acest raport.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Evaluările de impact efectuate în Uniunea Europeană prezintă avantaje pentru toţi europenii, deoarece contribuie la îmbunătăţirea legiferării prin intermediul unei analize independente a măsurilor potenţiale şi posibile la nivel european. Raportoarea demonstrează necesitatea unei analize mai bune şi mai eficiente a consecinţelor pe care alegerile politice le au asupra economiei, societăţii, mediului şi sănătăţii publice. Evaluările de impact au un rol esenţial pe parcursul întregului ciclu de dezvoltare a unei politici, fiind necesare şi pentru elaborarea unei legislaţii cu un nivel înalt de calitate şi pentru transpunerea şi aplicarea ei.

Prin urmare, sprijin criteriile propuse de Parlament pentru cazurile în care se efectuează evaluări de impact. Referitor la acest aspect, aş dori să subliniez faptul că aceste evaluări ar trebui să fie efectuate într-o etapă incipientă, pentru a minimiza posibilele efecte negative şi a ţine seama de opiniile unui număr cât mai mare de părţi interesate de la nivel instituţional, economic şi civil.

Totuşi, ele nu ar trebui să fie promovate numai (ex ante) înaintea unui act legislativ, ci şi (ex post), după adoptarea acestuia. Evaluările de impact trebuie să fie independente şi trebuie să fie efectuate în mod transparent şi obiectiv. Ar trebui să însoţească propunerile legislative şi să respecte un sistem comun şi o metodologie comună în cadrul Parlamentului European.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Evaluările de impact reprezintă un instrument legislativ valoros, folosit ca bază de informaţii pentru pregătirea deciziilor politice şi contribuind, astfel, la îmbunătăţirea procesului legislativ. Transparenţa, un standard de calitate uniform şi prezentarea avantajelor şi dezavantajelor unui număr suficient de opţiuni politice constituie elementele-cheie ale unor evaluări de impact fiabile. Din acest motiv, am votat în favoarea propunerii alternative prezentate de Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană.

Raport: Diana Wallis (A7-0164/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport, însă consider că un potenţial sistem opţional ar putea fi benefic pentru consumatori şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii în cazul în care Comisia prezintă date concrete, care indică necesitatea unor progrese suplimentare, astfel încât consultările realizate de Comisie să rămână transparente.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluţii referitoare la Cartea verde a Comisiei privind opţiunile de politică în perspectiva unui drept contractual european pentru consumatori şi întreprinderi. Dreptul contractelor stabileşte şi organizează tranzacţii pe piaţa internă, capacitatea sa de a împiedica şi facilita aceste tranzacţii fiind, prin urmare, evidentă. Alegerea căii corecte de urmat în domeniul dreptului contractelor poate contribui semnificativ la îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne şi la deschiderea potenţialului său deplin pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri, şi pentru consumatori. Posibilele avantaje pe care le-ar reprezenta dreptul european al contractelor pentru piaţa internă au fost discutate timp de mulţi ani. Parlamentul însuşi s-a pronunţat pentru prima dată cu privire la această chestiune în anul 1989 şi, prin rezoluţia adoptată astăzi, vizează să răspundă recentei Cărţi verzi a Comisiei privind dreptul european al contractelor şi să stabilească priorităţile Parlamentului în acest domeniu. Susţin opinia raportoarei, potrivit căreia trebuie favorizată opţiunea înfiinţării unui instrument opţional (IO) pentru dreptul european al contractelor în temeiul unui regulament. Aceasta ar putea fi suplimentată cu un „set de instrumente” pentru Comisie şi legiuitor, care ar trebui puse în aplicare printr-un acord interinstituţional.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Cele mai evidente obstacole cu care se confruntă consumatorii şi întreprinderile mici şi mijlocii în cadrul pieţei unice sunt complexitatea relaţiilor contractuale, termenii şi condiţiile abuzive din contracte, informaţii neadecvate şi insuficiente, procedurile de lungă durată, obstacolele de ordin lingvistic, diferenţele legate de sistemele de impozitare, credibilitatea comercianţilor online, structura demografică a populaţiei fiecărui stat membru, considerente legate de confidenţialitate, gestionarea plângerilor şi drepturile de proprietate intelectuală. Dreptul contractual european stabileşte, reglementează tranzacţiile pe piaţa internă şi urmăreşte soluţionarea problemelor de pe piaţa unică, cauzate, printre altele, şi de legislaţia divergentă în domeniul dreptului contractual.

Astfel, asigurarea unui regim coerent pentru dreptul contractual este esenţială pentru realizarea întregului potenţial al pieţei interne şi pentru sprijinirea îndeplinirii obiectivelor Strategiei Europa 2020. Alegerea căii corecte de urmat în domeniul dreptului contractelor poate contribui semnificativ la îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne şi la deschiderea potenţialului său deplin pentru întreprinderi, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii, şi pentru consumatori. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Posibilele avantaje pe care le-ar reprezenta dreptul european al contractelor pentru piaţa internă au fost discutate timp de mulţi ani. În acest sens, consider că trebuie să sprijinim înfiinţarea unui instrument opţional în temeiul unui regulament, astfel încât acest sistem paralel să nu acţioneze împotriva sistemelor naţionale. Aceasta este abordarea adoptată în raportul dnei Wallis, drept pentru care am votat favorabil.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport. În condiţiile crizei financiare globale, este foarte important să înţelegem potenţialul deplin al pieţei interne şi, astfel, să contribuim la atingerea obiectivelor strategice ale Strategiei Europa 2020. Actualmente, piaţa unică rămâne fragmentată, din cauza unui număr mare de factori, inclusiv din cauza neaplicării legislaţiei existente privind piaţa unică. Consumatorii nu au încredere în comerţul transfrontalier, iar companiile se confruntă cu dificultăţi administrative şi juridice semnificative dacă doresc să îşi extindă activităţile în alte state membre UE. Divergenţele în materie de drept contractual la nivel naţional conduc la creşterea costurilor de tranzacţionare, la incertitudine juridică pentru companii şi la o neîncredere a consumatorilor în piaţa internă. Parţial din aceste motive, consumatorii şi întreprinderile, mai ales întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile) cu resurse limitate, evită tranzacţiile transfrontaliere, împiedicând astfel crearea unei pieţe interne competitive. Sunt de acord cu solicitările formulate în raport, de a lua măsuri şi de a propune metode pentru armonizarea practicii în domeniul dreptului contractual la nivel comunitar, ceea ce ar asigura condiţii echitabile şi juste pentru toţi participanţii pe piaţă.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) Contractele reprezintă legăturile fundamentale ale relaţiilor dintre companii şi consumatori. Piaţa unică a Uniunii Europene se bazează pe o varietate de contracte, reglementate de diverse organisme juridice naţionale. Aceste diferenţe la nivelul dreptului contractual descurajează companiile (întreprinderile mici şi mijlocii în special) să se implice în comerţul transfrontalier, împiedicându-le astfel să acceseze noile oportunităţi şi şanse de venituri oferite de piaţa internă. De asemenea, consumatorii sunt dezavantajaţi de opţiunile limitate, de preţurile ridicate şi de calitatea inferioară, ca urmare a unei competiţii transfrontaliere deficitare. Să nu uităm, de exemplu, că numai 8 % dintre consumatori efectuează cumpărături online din alte state membre. Acest raport, pentru care am votat, susţine necesitatea unui instrument opţional (IO) pentru dreptul contractual european, sub forma unui regulament.

Astfel, consumatorii vor fi mai bine protejaţi, sub egida dreptului contractual european, şi vor putea realiza transferuri transfrontaliere în condiţii superioare de siguranţă. Întreprinderile, mai ales IMM-urile, vor putea încheia contracte într-un mod mai simplu şi mai puţin costisitor, în condiţiile unui corpus comun de drept contractual comunitar.

  Slavi Binev (NI), în scris. – (BG) Am votat împotriva raportului dnei Wallis întrucât instrumentul opţional vizat, care se bazează pe un regulament, marchează practic primul pas în direcţia armonizării dreptului contractual în statele membre. Consider că această armonizare, chiar şi într-o măsură minimă, este de neconceput în faza actuală, având în vedere modurile diferite în care sunt reglementate relaţiile contractuale în statele membre. De exemplu, efectul in rem, care nu există în dreptul german. Totodată, armonizarea dreptului contractual nu ar preveni discrepanţele în alte domenii care influenţează comerţul transnaţional la nivelul UE. Nu există dovezi categorice care să indice faptul că aceste diferenţe juridice sunt principalii factori care împiedică desfăşurarea tranzacţiilor cu companii şi consumatori din străinătate. Contractele cu un element internaţional se elaborează actualmente în baza dreptului privat internaţional şi, la nivelul UE, în baza Regulamentului (CE) nr. 593/2008. Un instrument suplimentar ar crea confuzii inutile. În ceea ce priveşte relaţiile contractuale fără elemente internaţionale, consider că fiecare stat membru trebuie să îşi aplice în continuare propria legislaţie naţională, potrivit tradiţiilor sale juridice şi practicilor sale consacrate.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Am votat împotriva unui raport care propune un instrument juridic opţional pentru dreptul contractual, care practic pune bazele unui viitor corpus de drept civil european, ce va prevala în faţa dreptului civil naţional. Aceasta ar pune capăt tradiţiilor juridice naţionale şi legilor concepute de fiecare stat membru cu privire la chestiuni sensibile precum dreptul civil şi dreptul contractual. În orice caz, deşi obiectivul introducerii unui instrument opţional constă în facilitarea comerţului transfrontalier, ţinând cont de necesităţile consumatorilor şi companiilor, trebuie să nu uităm că legislaţia europeană existentă satisface deja necesităţile diverşilor actori implicaţi. Obiectivul real al raportului pare, deci, mult mai ambiţios decât crearea unui cod civil european, cu care nu pot fi de acord.

  Vito Bonsignore (PPE), în scris. – (IT) Îmi prezint felicitările pentru activitatea desfăşurată de către raportor, pentru care am votat. Prezentul raport răspunde necesităţilor consumatorilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii care, spre deosebire de alţi actori care reprezintă entităţi economice mai mari, întâmpină dificultăţi evidente în accesarea pieţei interne, ca urmare a costurilor enorme pe care trebuie să le suporte. Ca rezultat direct, atât IMM-urile, cât şi consumatorii preferă să efectueze tranzacţii pe piaţa internă, care este, de regulă, mult mai puţin competitivă şi, drept urmare, nu accesează piaţa transfrontalieră, pe care produsele sunt, frecvent, cu cel puţin 10 % mai ieftine decât oferta internă. Divergenţele în materie de drept contractual trebuie remediate, iar crearea unui instrument opţional pentru dreptul contractual european cu ajutorul unui regulament, care ar însoţi, nu ar înlocui, sistemele naţionale ale statelor membre în domeniul dreptului contractual, reprezintă o soluţie optimă, ce le-ar oferi părţilor libertatea de a alege instrumentul juridic cel mai adecvat pentru propriile necesităţi.

  John Bufton (EFD), în scris. – Am votat împotriva introducerii dreptului contractual comunitar, întrucât nu consider că Uniunea Europeană trebuie să elaboreze legislaţie într-un domeniu în care există deja legislaţie naţională. Introducând dreptul comunitar european şi oferindu-le întreprinderilor opţiunea de a alege legislaţia internă sau cea europeană, sistemul se va confrunta cu confuzii şi vor exista suprapuneri legislative care ar putea conduce la procese costisitoare. Totodată, este probabil ca dreptul contractual comunitar să favorizeze politica comunitară socială şi privind ocuparea forţei de muncă, precum Directiva privind timpul de lucru, care s-a dovedit a fi extrem de nepopulară şi de nocivă în Regatul Unit, pentru o serie de industrii şi servicii esenţiale. Totodată, este foarte posibil ca legislaţia pentru care, deocamdată, se poate opta, să devină ulterior obligatorie la nivelul UE.

  Alain Cadec (PPE), în scris. – (FR) Raportul Wallis prezintă obiective ambiţioase cu privire la măsurile ce pot fi luate în vederea creării unui drept contractual european pentru consumatori şi întreprinderi. Problemele discutate sunt esenţiale, deoarece se referă la îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne, printr-o implicare sporită a întreprinderilor şi a consumatorilor. Pe de o parte, trebuie să eliminăm diferenţele în materie de drept contractual, pentru a putea elimina şi obstacolele cu care se confruntă întreprinderile. Pe de altă parte, trebuie să asigurăm un nivel ridicat de protecţie pentru consumatorii europeni.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Având în vedere impactul semnificativ al dreptului contractual asupra tranzacţiilor financiare şi, prin urmare, asupra pieţei interne, salut toate eforturile depuse de Comisie şi de Parlamentul European în direcţia armonizării propriilor parametri la nivelul UE şi a adaptării acestora la piaţa unică. Votez pentru raportul propus în acest domeniu.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Multe evenimente recente ne-au demonstrat importanţa încrederii consumatorilor, iar acest lucru se datorează, în parte, existenţei unor legi adecvate privind protecţia consumatorilor la nivelul pieţei. Drept urmare, este absolut necesar ca acest subiect să fie abordat la nivel european.

  Christine De Veyrac (PPE), în scris. – (FR) Raportul Wallis reprezintă un pas important în direcţia punerii în aplicare a Actului privind piaţa unică şi mă bucură adoptarea sa. Într-o perioadă în care diferenţele la nivelul legislaţiilor naţionale restricţionează semnificativ comerţul transfrontalier, mai ales pentru IMM-uri, introducerea unui cadru pentru dreptul contractual european reprezintă un progres autentic, pe care trebuie să îl sprijinim. Reglementând relaţiile contractuale între întreprinderi, dar şi între întreprinderi şi consumatori, adoptând un instrument opţional, împreună cu un „set de instrumente”, am putea asigura o protecţie sporită pentru consumatorii europeni.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Existenţa dreptului contractual european, care a fost dezbătută mult timp la nivelul instituţiilor, ar putea aduce beneficii semnificative pentru întreprinderi, pentru consumatori şi pentru funcţionarea optimă a pieţei interne. Prin urmare, nu suntem indiferenţi faţă de potenţialul legat de existenţa unui corp comun de standarde şi principii generale, aplicabile legislaţiei contractuale, din punctul de vedere al dezvoltării tranzacţiilor transfrontaliere, al reglementării comerţului electronic şi al îmbunătăţirii accesului consumatorilor la produse. Cu toate acestea, aşa cum susţine şi raportorul, consider că un instrument opţional pentru dreptul contractual european, care coexistă cu legislaţia naţională, însă nu o înlocuieşte pe aceasta, reprezintă o opţiune adecvată.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport elaborat de dna Wallis se referă la opţiunile de politică în perspectiva unui drept contractual european pentru consumatori şi întreprinderi. O opţiune corectă în ceea ce priveşte dreptul contractual european ar putea fi benefică pentru piaţa internă, pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi pentru consumatori. Parlamentul discută această problemă încă din 1989, drept pentru care, în 2003, Comisia a elaborat un plan de acţiune. Comisia a înaintat în 2008 o propunere de directivă privind drepturile consumatorilor, a întocmit două rapoarte cu privire la progrese şi a propus acum o serie de măsuri sub forma unei Cărţi verzi, la care încercăm să răspundem prin prezentul raport.

Având în vedere că propunerile formulate în urma a zece ani de studii vor contribui la remedierea deficienţelor depistate, care se referă în principal la contracte, şi întrucât trebuie promovată piaţa internă prin eliminarea barierelor, votez în favoarea acestui raport, care introduce un instrument opţional (IO) care ar putea fi completat de un „set de instrumente” ce vizează rezolvarea problemei contractelor.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Raportul conţine numeroase afirmaţii privind apărarea consumatorilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri). Contextul său include, însă, pericole pentru ambii factori: pentru consumatori şi pentru IMM-uri. Viziunea raportoarei este puternic neoliberală, aşa cum se poate observa din evidenţierea ideii de înlăturare a obstacolelor „care stau în calea tranzacţiilor transfrontaliere din cadrul pieţei interne şi consideră că, alături de alte măsuri, proiectul care vizează elaborarea unui drept european al contractelor ar putea fi util pentru fructificarea întregului potenţial al pieţei interne”. Liberalizările şi aprofundarea pieţei interne, desfăşurate la nivelul UE, demonstrează că cele mai avantajate sunt, de fapt, marile întreprinderi. Dinamica actuală sugerează că propunerile de armonizare a contractelor – încă opţionale în această fază – vor fi puse în aplicare ţinând cont de aceleaşi interese.

Aceste rezerve sunt demonstrate de afirmaţiile din raport, precum cea potrivit căreia instrumentul opţional „trebuie să asigure un nivel de protecţie a consumatorului foarte ridicat pentru a compensa consumatorii pentru protecţia de care ar putea beneficia în mod normal în conformitate cu legislaţia naţională”. Totodată, se evidenţiază faptul că instrumentul propus la nivel comunitar, care este acelaşi pentru toate contractele din Uniunea Europeană, este conceput, totodată, în termeni foarte generali.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acesta este, fără îndoială, un raport neoliberal, care se preocupă de interesele întreprinderilor – mai ales ale marilor întreprinderi – întrucât, pe o piaţă internă complet liberalizată, cei care deţin puterea sunt cei mai avantajaţi, în pofida propagandei privind apărarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a consumatorilor. Cu toate acestea, avem de-a face cu o încercare de mascare a produsului, pentru a-i ascunde pericolele reale de electorat. Prin urmare, nu votăm în favoarea raportului.

Totodată, raportul susţine crearea unui instrument comunitar, totuşi opţional, descris în termeni foarte generali, care să fie acelaşi pentru toate contractele din Uniunea Europeană.

Iată o serie de afirmaţii prezente în raport:

- „sprijină acţiunile menite să înlăture obstacolele care stau în calea tranzacţiilor transfrontaliere din cadrul pieţei interne şi consideră că, alături de alte măsuri, proiectul care vizează elaborarea unui drept contractual european ar putea fi util pentru fructificarea întregului potenţial al pieţei interne”;

- „consideră că ar trebui acoperite atât contractele dintre întreprinderi, cât şi contractele dintre întreprinderi şi consumatori; subliniază faptul că IO trebuie să asigure un nivel de protecţie a consumatorului foarte ridicat pentru a compensa consumatorii pentru protecţia de care ar putea beneficia în mod normal în conformitate cu legislaţia naţională; ar dori mai multe informaţii în legătură cu modul în care s-ar putea realiza aceasta”.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Dreptul contractelor stabileşte şi organizează tranzacţii pe piaţa internă. Alegerea căii corecte de urmat în domeniul dreptului contractelor poate contribui semnificativ la îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne şi la deschiderea potenţialului său deplin pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri, şi pentru consumatori. Dat fiind faptul că orice iniţiativă în domeniul dreptului contractual va trebui să răspundă îndeaproape nevoilor şi îngrijorărilor actuale ale întreprinderilor şi consumatorilor, raportoarea consideră că orice raţionament în acest domeniu trebuie bazat pe dovezi practice legate de situaţia curentă în dreptul contractelor şi de dificultăţile cu care se confruntă întreprinderile şi consumatorii, în special la nivelul tranzacţiilor transfrontaliere. Implicarea amplă şi echilibrată a părţilor interesate are o importanţă crucială. Ea va fi deosebit de importantă pe durata procedurii legislative, al cărei caracter incluziv şi transparent va trebui asigurat prin toate mijloacele disponibile. Avem nevoie de o evaluare diversificată a impactului, explorând o gamă largă de opţiuni de politică şi axându-se pe chestiuni practice, importante pentru funcţionarea unui instrument opţional.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Ceea ce propune dna Wallis echivalează cu crearea celui de-al douăzeci şi optulea sistem juridic, pe lângă sistemele naţionale, pe care acest sistem intenţionează să le înlocuiască în practică. Cuvintele „armonizare” şi „standardizare” legislativă sunt, actualmente, temute în contextul politic european. Acest nou drept comunitar vizează eliminarea obstacolelor în calea comerţului transfrontalier, ca urmare a diferenţelor dintre sistemele juridice naţionale. Problema este că raportul dnei Wallis nu demonstrează existenţa obiectivă a unor astfel de obstacole şi, deci, a unei probleme ce trebuie rezolvată. Prin urmare, această poziţie nu poate fi justificată decât prin dorinţa de a iniţia o nouă metodă de impunere a unui sistem juridic supranaţional. De asemenea, există pericolul real ca această legislaţie să fie folosită pentru ignorarea prevederilor naţionale cu caracter de protecţie, mai ales în ceea ce priveşte drepturile consumatorilor. De aceea, am votat împotriva acestui raport.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) M-am abţinut de la votul asupra acestui raport întrucât, potrivit raportoarei, complexitatea relaţiilor contractuale este unul dintre cele mai evidente impedimente cu care se confruntă consumatorii şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) pe piaţa internă. Din acest motiv, se propune crearea unui drept european comun al contractelor, care ar fi avantajos pentru consumatori şi ar asigura dezvoltarea comerţului transfrontalier în cadrul pieţei interne. Potrivit raportoarei, toate părţile, indiferent dacă este vorba despre tranzacţii între întreprinderi sau între întreprinderi şi consumatori, ar trebui să fie libere să aleagă sau să nu aleagă instrumentul opţional (IO) ca alternativă la dreptul naţional sau internaţional. Este nevoie de atenţie suplimentară, pentru a ne asigura că IO asigură protecţie consumatorilor şi întreprinderilor mici, acestea fiind partenerul comercial mai slab în cadrul unei tranzacţii, dar şi pentru a evita eventualele confuzii în alegerea sistemului juridic. M-am abţinut de la vot întrucât UE a adoptat recent Regulamentul Roma I, care reglementează acest domeniu şi apără în mod corect drepturile consumatorilor, în timp ce propunerea de faţă se bazează exclusiv pe situaţia Regatului Unit şi nu ar conduce decât la turbulenţă şi la o birocraţie sporită.

  Edvard Kožušník (ECR), în scris. – (CS) Nu sprijin propunerea de creare a unui instrument juridic complet nou, sub forma dreptului european contractual. Crearea acestui instrument reprezintă primul pas în direcţia creării unui cod civil pan-european, care ar înlocui treptat dreptul contractual al statelor membre individuale. Conceptul propus se poate referi la aplicarea voluntară a acestui instrument, însă, cu toate acestea, există multe indicii că acest caracter opţional este doar un precursor al unei viitoare aplicări obligatorii în relaţiile contractuale transfrontaliere. Dacă se creează acest instrument, vom introduce un tip complet nou de legislaţie supranaţională, care se va afla la limita între dreptul comunitar şi dreptul privat şi comercial internaţional, ca să nu mai spunem că mandatul pentru crearea dreptului european contractual pentru consumatori şi întreprinderi nu este suficient de bine ancorat în dreptul comunitar primar. Prin urmare, ar trebui să ne limităm la un instrument standard, pentru care există suficient temei juridic în dreptul comunitar, sub forma armonizării.

  Agnès Le Brun (PPE), în scris. – (FR) În ceea ce priveşte punerea în aplicare a pieţei comune, nu ar trebui să eliminăm barierele pozitive care există între statele membre ale Uniunii. Pentru a beneficia de avantajele unei pieţe integrate autentice, trebuie remediate şi cauzele indirecte care afectează aspiraţiile transfrontaliere ale concetăţenilor noştri. Pe lângă o serie de dificultăţi administrative, antreprenorii europeni se confruntă mult prea des cu reglementări contractuale foarte diverse aflate în vigoare în statele membre. Aceste obstacole sunt deosebit de greu de depăşit de către IMM-uri, care sunt, însă, cel mai eficient mijloc de stimulare a creşterii. Drept urmare, Comisia Europeană a publicat o Carte verde cu privire la acest subiect şi a lansat o amplă consultare publică. Am votat în favoarea actualei rezoluţii a Parlamentului, întrucât ea adoptă o abordare raţională, propunând un instrument în acord cu legislaţia naţională şi facilitând comerţul transfrontalier. Acest „contract european” ar fi opţional, ar fi însoţit de un „set de instrumente” care i-ar clarifica modul de utilizare şi ar încuraja o protecţie sporită a consumatorilor.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat împotriva acestui raport.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Divergenţele în materie de drept contractual european descurajează întreprinderile să se implice în comerţul transfrontalier şi le împiedică să beneficieze de oportunităţile şi câştigurile pe care le oferă piaţa internă. Prin urmare, consumatorii sunt dezavantajaţi de opţiunile limitate cu privire la produse, de preţurile mari şi de calitatea inferioară, ca urmare a concurenţei transfrontaliere slabe. În acest sens, dorim introducerea unor inovaţii, cum ar fi un instrument opţional pentru contractele între întreprinderi şi între întreprinderi şi consumatori, care să amplifice opţiunile părţilor şi un mecanism de monitorizare şi revizuire, pentru a asigura că instrumentul opţional corespunde nevoilor de pe piaţă şi evoluţiilor economice şi juridice. Simplitatea şi disponibilitatea în utilizare ar trebui să fie un obiectiv-cheie. Dispoziţiile privind vânzările de mărfuri merită prioritate, precum şi contractele de servicii. În final, introducerea unui sistem de marcare a încrederii ar asigura o protecţie suplimentară a consumatorilor. Alegerea drumului corect în domeniul dreptului contractual poate contribui în mod semnificativ la îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne şi la valorificarea integrală a potenţialului său pentru întreprinderi, mai ales pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi pentru consumatori.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Deşi consider că încă mai trebuie făcute multe în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) şi al drepturilor omului), acest raport reprezintă un prim pas în facilitarea comerţului transfrontalier între IMM-uri.

  Arlene McCarthy (S&D), în scris. – Deputaţii în Parlamentul European, reprezentanţi ai Partidului laburist, doresc perfecţionarea pieţei interne şi facilitarea tranzacţiilor transfrontaliere pentru consumatori şi micile întreprinderi. Cu toate acestea, grupurile de reprezentanţi ai consumatorilor şi întreprinderilor au hotărât să respingă propunerea dnei Wallis privind un instrument opţional pentru dreptul contractual. Ei susţin că normele dreptului contractual naţional nu influenţează atitudinea consumatorilor faţă de achiziţiile dintr-un alt stat membru. De fapt, există alte obstacole autentice în calea comerţului transfrontalier, precum diferenţele administrative şi culturale şi absenţa unor mijloace eficiente de redresare pentru consumatori. Dna Wallis nu a demonstrat necesitatea unui instrument opţional. Într-adevăr, o astfel de propunere ar putea chiar afecta drepturile existente ale consumatorilor.

Trebuie să ne acordăm timp pentru a evalua cele şapte opţiuni din Cartea verde şi pentru a lua o decizie în deplină cunoştinţă de cauză, pe baza unor evaluări clare de impact. În mod similar, nu putem accepta abordarea RSI bazată pe setul de instrumente, fără suficiente dovezi şi evaluări de impact care să demonstreze că aceasta este cea mai bună modalitate de protejare a consumatorilor şi a întreprinderilor. Suntem responsabili faţă de consumatorii şi întreprinderile noastre. Suntem obligaţi să luăm deciziile corecte pentru ei şi să ne asigurăm că orice modificare legislativă care le afectează drepturile este bine gândită.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Dreptul contractelor stabileşte şi organizează tranzacţii pe piaţa internă, capacitatea sa de a împiedica şi facilita aceste tranzacţii fiind, prin urmare, evidentă. Alegerea căii corecte de urmat în domeniul dreptului contractelor poate contribui semnificativ la îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne şi la deschiderea potenţialului său deplin pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri, şi pentru consumatori.

Merită supus atenţiei faptul că Parlamentul, în diversele sale rezoluţii pe această temă, a recunoscut, în mod repetat, beneficiile pe care un cadru îmbunătăţit al dreptului contractelor le are pe piaţa internă, a salutat şi susţinut în continuare ideea unui cadru comun de referinţă şi a insistat ca el, Parlamentul, şi părţile interesate vizate să se implice îndeaproape.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – La 1 iulie 2010, Comisia a prezentat o Carte verde privind opţiunile de politică în perspectiva unui drept european al contractelor pentru consumatori şi întreprinderi. Printre opţiunile de politică se numără: legislaţia permisivă, un sistem opţional numit al douăzeci şi optulea sistem, alinierea improbabilă a dreptului naţional de bază (ca urmare a reticenţei Consiliului şi a imposibilităţii unificării rapide a tradiţiilor juridice naţionale) şi opţiunea creării unui cod civil european în adevăratul sens al cuvântului. Susţin pe deplin raportul, mai ales în contextul încălcării drepturilor omului în Republica Letonă. Am votat pentru.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Dreptul contractual european ar trebui să asigure o funcţionare mai uniformă a pieţei interne, iar raportul atrage atenţia asupra beneficiilor potenţiale pentru IMM-uri şi pentru consumatori. Eforturile de stabilire a unui cadru juridic comun datează încă din 1989. În 2008, Comisia a prezentat o propunere de directivă privind drepturile consumatorilor. Este mult mai important pentru consumatorii europeni ca protecţia consumatorilor să fie îmbunătăţită la nivel european. Acest lucru nu trebuie să se facă prin măsuri restrictive, precum cele luate în momentul îndatorării excesive, ci trebuie să combată practicile comerciale dubioase, frauda etc.

Încă nu se ştie dacă dreptul contractual european va îmbunătăţi accesul pe piaţă al întreprinderilor mici întrucât, potrivit analizelor, întreprinderile care se ocupă cu comerţul cu amănuntul şi fac parte din categoria firmelor mijlocii spre mari sunt principalele implicate în comerţul transfrontalier. Acest lucru se datorează birocraţiei asociate, dar şi costurilor. Problemele existente la nivelul cumpărăturilor transfrontaliere online vor persista încă ceva timp. Totodată, nu s-a stabilit, fără niciun dubiu, că standardizarea este cu adevărat necesară. În caz de dubii, sprijin principiul subsidiarităţii, iar acesta este motivul pentru care votez împotriva raportului Wallis.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) O Europă care le aparţine cetăţenilor săi nu poate funcţiona decât ca o Europă a patriilor, a subsidiarităţii şi a suveranităţii naţionale. Până în prezent, s-a crezut că dreptul contractual european este inutil şi că se aplică principiul general conform căruia, dacă o prevedere nu este necesară, ea trebuie omisă. De asemenea, consider că acest raport reprezintă o tactică de diversiune, al cărei scop este acela de a atrage atenţia de la faptul că ceva mult mai important, şi anume protecţia consumatorilor la nivelul UE, încă necesită îmbunătăţiri. Din acest motiv, votez împotriva raportului.

  Rolandas Paksas (EFD), în scris. – (LT) În Uniunea Europeană trebuie să se aplice un regim unificat privind dreptul contractual. În primul rând, aceasta ar elimina obstacolele cu care se confruntă deseori consumatorii şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) pe piaţa unică, din punctul de vedere al complexităţii relaţiilor contractuale. Totodată, un drept contractual european comun ar asigura dezvoltarea comerţului transfrontalier pe piaţa internă. Regulamentul Roma I actualmente în vigoare este un instrument de reglementare adecvat, care asigură un nivel ridicat de protecţie al părţii contractuale mai slabe. Prevederile acestui regulament protejează consumatorii care doresc să fie despăgubiţi pentru acţiunile întreprinderilor din alte state membre, cu care au încheiat un contract. Întrucât în acest domeniu există deja în Uniunea Europeană un mecanism funcţional de reglementare juridică, nu sunt de acord cu această rezoluţie referitoare la opţiunile de politică în perspectiva unui drept contractual european pentru consumatori şi întreprinderi, care propune adoptarea unui nou regulament, care ar conduce la constituirea unui nou instrument opţional, ce se va aplica în tranzacţiile dintre întreprinderi şi dintre întreprinderi şi consumatori. Trebuie atrasă atenţia asupra faptului că noul regulament ar conduce la numeroase confuzii şi neclarităţi în acest domeniu. Totodată, punerea sa în aplicare ar necesita fonduri suplimentare şi o birocraţie sporită.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Divergenţele la nivelul dreptului contractual dintre statele membre creează probleme structurale care descurajează întreprinderile şi consumatorii. Propunerea de rezoluţie a dnei Wallis favorizează crearea unui instrument opţional privind dreptul contractual european pentru consumatori şi întreprinderi, în temeiul unui regulament general şi, din acest motiv, am votat în favoarea textului. De asemenea, instrumentul nu ar înlocui dreptul contractual deja existent în statele membre, ci ar asigura doar o mai bună alegere a modelului de contract de către părţi, graţie exemplelor bazate pe principii generale, definiţii şi reglementări de model pentru contractele comerciale şi cu consumatorii, fără a afecta principiile de subsidiaritate şi proporţionalitate.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului privind crearea unui drept contractual european pentru consumatori şi întreprinderi care va contribui la facilitarea tranzacţiilor transfrontaliere şi va consolida piaţa internă, mai ales pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) şi consumatori. Diferenţele dintre statele membre din punctul de vedere al dreptului contractual încetinesc dezvoltarea IMM-urilor care doresc să desfăşoare tranzacţii transfrontaliere. Trebuie să adoptăm o procedură flexibilă, care să le asigure siguranţă întreprinderilor mici şi mijlocii şi consumatorilor şi care să contribuie la protejarea drepturilor părţilor. Acesta este motivul pentru care strategia corectă constă în crearea unui instrument opţional, care va funcţiona ca standard pentru IMM-uri împreună cu normele naţionale, extinzând opţiunile părţilor.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport referitor la opţiunile de politică în perspectiva unui drept contractual european pentru consumatori şi întreprinderi. De fapt, dreptul contractelor stabileşte şi organizează tranzacţii pe piaţa internă, capacitatea sa de a împiedica şi facilita aceste tranzacţii fiind, prin urmare, evidentă.

Alegerea căii corecte de urmat în domeniul dreptului contractelor poate contribui semnificativ la îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne şi la deschiderea potenţialului său deplin pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri, şi pentru consumatori. Doresc să evidenţiez necesitatea implicării ample şi echilibrate a părţilor interesate. Metoda actuală de lucru a Comisiei, care implică un grup de experţi şi un grup de părţi interesate, asigură deja participarea părţilor interesate. Cu toate acestea, întrucât procesul nu a ieşit, încă, din etapa de consultare, este important să ne asigurăm că procedura legislativă ca atare nu începe imediat. Implicarea părţilor interesate va fi deosebit de importantă pe durata procedurii legislative, al cărei caracter incluziv şi transparent va trebui asigurat prin toate mijloacele disponibile.

  Phil Prendergast (S&D), în scris. – UE nu poate susţine că este o piaţă unică dacă încă există obstacole în calea comerţului. Costurile imense suportate ca urmare a tranzacţiilor transfrontaliere reprezintă o barieră gravă. Adunând taxele judiciare, taxele pentru traducere şi taxele pentru punerea în aplicare, întreprinderile mici pot avea nevoie de până la 15 000 de euro pentru a pătrunde pe piaţa de comerţ electronic a unui singur stat membru. Potrivit unui sondaj Eurobarometru flash desfăşurat în 2008, această barieră reprezintă o preocupare esenţială pentru 60 % dintre distribuitorii cu amănuntul. Dacă legislaţia privind tranzacţiile de consum ar fi armonizată la nivelul UE, ar fi avantajaţi consumatorii şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) din toate statele membre. Îndepărtarea acestor bariere ar încuraja mai multe IMM-uri să exploateze potenţialul comerţului electronic. Consider că IMM-urile sunt esenţiale pentru redresarea economică în multe state membre. În cazul Irlandei, redresarea economică se bazează pe exporturi, deci eliminarea barierelor în calea pătrunderii pe piaţa UE este esenţială. Constatările şi recomandările acestui raport demonstrează, de asemenea, potenţialul de beneficii importante pentru consumatori. În condiţiile dezvoltării comerţului transfrontalier, consumatorii vor avea la dispoziţie o gamă mult mai variată de produse şi preţuri mai competitive.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Una dintre cele mai stringente probleme ale dreptului comunitar se referă la armonizarea dreptului contractual. Pe de o parte, se resimte necesitatea unei coerenţe interne superioare, astfel încât companiile să poată beneficia de potenţialul pieţei comune fără a le fi teamă că într-un sistem juridic străin pot exista soluţii pe care nu le-au anticipat şi pentru care nu s-au pregătit. Aceasta a constituit o problemă reală. Pe de altă parte, însă, statele membre sunt oarecum reticente să îşi sacrifice soluţiile juridice. Acest lucru este de înţeles, întrucât ele s-au dezvoltat pe parcursul mai multor secole, iar populaţia ţării respective este familiarizată deja cu ele.

Drept urmare, în Cartea sa verde de la 1 iulie 2010, Comisia a propus o serie de soluţii pentru modelele de reglementare, începând de la legi permisive, până la un cod civil european. Dintre diferitele ipoteze, Parlamentul European se declară în favoarea creării unui instrument opţional sub forma unui regulament, care, în primul rând, să guverneze tranzacţiile transfrontaliere şi care să poată fi utilizat şi pentru contractele interne, însă opţional. Aceasta mi se pare o soluţie rezonabilă, deci am votat pentru.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. Raportul doreşte să răspundă recentei Cărţi verzi a Comisiei privind dreptul contractual european şi să stabilească priorităţile Parlamentului în acest domeniu. Posibilele avantaje pe care le-ar reprezenta dreptul european al contractelor pentru piaţa internă au fost discutate în cadru interinstituţional, dar şi cu publicul larg timp de mulţi ani; Parlamentul însuşi s-a pronunţat pentru prima dată cu privire la această chestiune în anul 1989. Comisia a extins dezbaterea, publicând comunicarea sa din anul 2001, axându-se pe posibilele divergenţe care pot apărea pe piaţa internă în ceea ce priveşte dreptul contractelor şi pe opţiunile posibile de acţiune. În lumina răspunsurilor la această consultare, Comisia a publicat în 2003 un plan de acţiune, propunând, inter alia, elaborarea unui cadru comun de referinţă, ce conţine definiţii, principii comune şi norme-model, în vederea îmbunătăţirii calităţii şi a coerenţei dreptului european al contractelor. Într-o comunicare ulterioară, din 2004, Comisia a stabilit un plan de monitorizare a planului de acţiune şi a propus, de asemenea, revizuirea acquis-ului comunitar în acest domeniu. În anul 2008, a înaintat o propunere de directivă privind drepturile consumatorilor.

  Nikolaos Salavrakos (EFD), în scris. – (EL) Consider că trebuie să îmbunătăţim funcţionarea pieţei interne şi să exploră fiecare demers avantajos pentru întreprinderi, mai ales pentru IMM-uri şi pentru consumatori. În acest cadru, raportul dnei Wallis reprezintă un pas în direcţia corectă: se referă la impactul negativ pe care îl au diferenţele de legislaţie contractuală la nivelul pieţei interne atât asupra consumatorilor, cât şi asupra întreprinderilor, dar şi la beneficiile pentru piaţa internă ale unui cadru îmbunătăţit privind dreptul contractual. Consider că, pentru a atinge aceste obiective, trebuie să creăm un document legislativ clar, uşor de utilizat şi flexibil care, dacă acest lucru este fezabil, să oblige statele membre şi să asigure certitudine juridică părţilor contractante, fără a interveni în legislaţia naţională şi fără a-i afecta pe cei mai slabi din punct de vedere financiar.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Sunt dezamăgită că acest raport a fost adoptat de Parlament. Nu l-am putut susţine întrucât, ca răspuns la o Carte verde a Comisiei, a exclus mult prea multe opţiuni privind viitorul unui drept contractual european şi a neglijat obligaţia de a solicita o evaluare de impact privind toate costurile şi implicaţiile fiecărei opţiuni a Comisiei.

  Marc Tarabella (S&D), în scris. – (FR) În prezent, nu există un drept contractual european, deşi opţiunea privind o astfel de legislaţie se dezbate la nivelul instituţiilor europene de peste 20 de ani. Comisia intenţionează să propună, prin intermediul unui regulament, introducerea unui instrument opţional, numit de regulă „legislaţia a douăzeci şi opta”, care ar putea guverna contractele transfrontaliere.

Deşi intenţia de simplificare a dreptului contractual şi de extindere a comerţului transfrontalier este lăudabilă, am dubii cu privire la relevanţa acestei abordări: există pericolul ca reglementările naţionale, care oferă o protecţie maximă pentru consumatori, să fie ignorate. Din acest motiv, am decis să mă abţin în ceea ce priveşte acest raport din proprie iniţiativă, până la propunerea de regulament din partea Comisiei cu privire la acest subiect.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Una dintre consecinţele punerii în aplicare a pieţei interne constă în creşterea numărului de potenţiali consumatori din Uniunea Europeană. Până în prezent, însă, nu a existat o armonizare la nivel european a normelor privind contractele pentru consumatori şi întreprinderi. Aceasta determină prezenţa constantă a obstacolelor în punerea integrală în aplicare a pieţei interne, ca urmare a diferenţelor de natură juridică la nivel naţional şi a fragmentării legislaţiei privind consumatorii.

Raportul propune analizarea viabilităţii unui instrument opţional în acest domeniu, oficializat printr-un regulament şi completat cu un „set de instrumente”, care să permită asigurarea certitudinii şi siguranţei juridice. Un astfel de instrument ar contribui la o funcţionare mai uniformă a pieţei interne, ar fi benefic pentru întreprinderi şi pentru consumatori şi ar fi avantajos pentru sistemele juridice ale statelor membre.

Din motivele de mai sus, am votat în favoarea acestui raport şi susţin propunerea Comisiei Europene în acest domeniu. În viitor, ar trebui să se implice atât Parlamentul European, cât şi părţile interesate din societatea civilă şi din mediul economic.

  Rafał Trzaskowski (PPE), în scris. – (PL) Existenţa a 27 de regimuri juridice este unul dintre cele mai importante obstacole cu care se confruntă antreprenorii şi consumatorii din UE care doresc să valorifice beneficiile pieţei interne. Activităţile derulate cu privire la crearea dreptului contractual european alternativ mă bucură, mai ales în contextul Agendei digitale a UE şi al potenţialului de comerţ electronic la nivelul pieţei interne.

  Angelika Werthmann (NI), în scris. – (DE) Raportoarea se declară în favoarea unui instrument opţional. Organizaţiile de protecţie a consumatorilor sunt deja sceptice cu privire la modul în care UE abordează acest subiect. Pe de o parte, ele pun sub semnul întrebării legătura cauzală cu baza pentru viitorul drept contractual şi, mai ales, le este teamă ca situaţia juridică să nu se complice şi mai mult. Actualmente, un „set de instrumente” este opţiunea preferată, fiindcă acesta ar răspunde necesităţilor actuale, iar prevederile speciale cu privire la cele mai frecvente tipuri de contracte ar fi extrem de utile pentru consumatori. Cu toate acestea, toate opţiunile trebuie avute în vedere şi analizate în prezent.

  Iva Zanicchi (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea textului prezentat de dna Wallis. Problemele datorate divergenţelor dintre statele membre la nivelul dreptului contractual descurajează întreprinderile, mai ales pe cele mici şi mijlocii, să se implice în comerţul transfrontalier şi le împiedică să beneficieze de oportunităţile şi câştigurile pe care le oferă piaţa internă. Textul asupra căruia am votat astăzi vizează crearea unui instrument opţional pentru dreptul contractual european prin intermediul unui regulament. Acest instrument opţional ar însoţi dreptul contractual din statele membre, ca opţiune alternativă pe care părţile contractuale ar fi libere să o aleagă.

  Tadeusz Zwiefka (PPE), în scris. – (PL) 60 % din tranzacţiile pe internet din interiorul Uniunii Europene eşuează întrucât părţile implicate în astfel de tranzacţii nu sunt familiarizate cu sistemele juridice din alte state membre. În această situaţie, mulţi cetăţeni ai UE sunt privaţi de şansa de a valorifica piaţa online. În acest caz, diferenţele dintre sistemele juridice ale statelor membre constituie o barieră în calea funcţionării adecvate a pieţei UE. Totodată, consider că un instrument opţional sau „al douăzeci şi optulea regim juridic” poate contribui la deblocarea potenţialului pieţei europene în domeniul comerţului electronic şi la extinderea pieţei pentru antreprenori, garantând accesul egal al consumatorilor la produse şi servicii.

Raport: Anna Rosbach (A7-0175/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport, deoarece abordează o serie de preocupări evidenţiate de Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D), prin faptul că recunoaşte limitările produsului intern brut (PIB) şi necesitatea de a include indicatori suplimentari care să măsoare progresul economic şi social pe termen mediu şi lung. De asemenea, doresc să atrag atenţia în legătură cu crearea unor indicatori clari şi măsurabili care să ţină seama de schimbările climatice, biodiversitate, utilizarea eficientă a resurselor şi incluziunea socială, care ar putea contribui la crearea unei societăţi mai favorabile incluziunii şi bazate pe cunoaştere şi la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii intitulate „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare”. PIB-ul este un indicator al activităţii pieţei economice, care a devenit o referinţă standard pentru responsabilii politici din întreaga lume. Este necesar să subliniem că PIB-ul este o măsură a producţiei şi nu este menit să măsoare gradul de durabilitate a mediului, eficienţa resurselor, incluziunea socială şi progresul social, în general. În plus, el ar putea induce uneori în eroare prin faptul că măsurile de redresare în urma unor incidente, cum ar fi accidentele şi dezastrele naturale, sunt considerate beneficii, nu costuri. De aceea, salut prevederea enunţată în rezoluţie, potrivit căreia trebuie să elaborăm indicatori suplimentari pentru măsurarea progresului social şi economic pe termen mediu şi lung, precum şi să stabilim indicatori clari şi măsurabili care să ofere informaţii privind schimbările climatice, biodiversitatea, eficienţa energetică şi incluziunea socială. De asemenea, trebuie să elaborăm indicatori care să reflecte mai exact nivelul gospodăriei: venituri, consum şi bogăţie. Este, aşadar, important să elaborăm un instrument care să completeze PIB-ul. Acesta ar trebui dezvoltat în aşa fel încât să poată fi aplicat într-un mod practic, utilizând indicatori clar definiţi şi având la bază date de înaltă calitate.

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) Produsul intern brut este cea mai cunoscută unitate de măsură a activităţii macroeconomice. El a fost creat în anii 1930 şi este utilizat de responsabilii politici în cadrul discuţiilor, ca indicator de creştere în ţările lor. Având în vedere nivelul din ce în ce mai mare de interdependenţă între problematicele economice, sociale şi de mediu, PIB-ul suferă în prezent de numeroase deficienţe, prin faptul că nu înregistrează factori importanţi cum ar fi bunăstarea, incluziunea socială, schimbările climatice sau eficienţa utilizării resurselor. De aceea, într-un context în care corelarea dintre o serie de activităţi fără caracter comercial şi PIB nu se mai face automat, este necesară elaborarea unor indicatori suplimentari clari şi măsurabili pe termen mediu şi lung, care să garanteze comparabilitatea între ţări şi regiuni şi care să poată fi folosiţi la elaborarea de politici şi de proiecte viitoare de dezvoltare.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Doresc să sprijin adoptarea unui sistem de măsurare clar definit, care să meargă dincolo de PIB, în sensul de a-l completa în contextul luării deciziilor şi evaluării acestora. PIB-ul este un indicator al activităţii economice de piaţă, care a devenit o referinţă standard pentru responsabilii politici. Toate instituţiile internaţionale recunosc din ce în ce mai mult necesitatea de a îmbunătăţi datele şi indicatorii care vin în completarea PIB-ului în cadrul evaluării dezvoltării globale a societăţii. Raportul de faţă subliniază nevoia de a măsura calitatea vieţii în cadrul societăţilor. Atingerea unui nivel de calitate a vieţii şi menţinerea acestuia implică factori cum ar fi sănătatea, educaţia, cultura, ocuparea forţei de muncă, locuinţele şi condiţiile de mediu. Sunt în favoarea instituirii unui cadru juridic solid pentru conturile economice şi de mediu europene şi încurajez necesitatea elaborării unor statistici fiabile şi armonizate.

  Pino Arlacchi (S&D), în scris. – Am votat in favoarea acestui raport, deoarece pune în valoare importanţa definirii unei abordări sistemice în ceea ce priveşte stabilirea unui „sistem Dincolo de PIB” care să contribuie la îmbunătăţirea instrumentelor de analiză politică. PIB-ul a devenit o referinţă standard utilizată de responsabilii politici din întreaga lume. Însă PIB-ul este doar o unitate de măsură a producţiei. El nu măsoară durabilitatea mediului, eficienţa utilizării resurselor, incluziunea socială şi progresul social, în general. De aceea, el poate induce în eroare.

Trebuie să măsurăm calitatea vieţii în societate; trebuie să avem în vedere că realizarea şi promovarea calităţii vieţii implică factori consensuali importanţi, cum ar fi sănătatea, educaţia, cultura, ocuparea forţei de muncă, locuinţele, condiţiile de mediu etc. Din aceste motive, raportul merită cea mai mare atenţie. Conform acestuia, indicatorilor care măsoară aceşti factori ar trebui să li se atribuie un rol sporit.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) După cum a demonstrat-o comisia Stieglitz în Franţa, în 2008-2009, trebuie să ne gândim la noi indicatori de dezvoltare pentru a completa PIB-ul. Până acum o referinţă esenţială, deşi ar putea să antreneze anumite erori de apreciere (de exemplu, reparaţiile ca urmare a catastrofelor naturale sunt percepute ca progres economic), simplul PIB nu mai ajunge. Am votat în favoarea raportului dnei Rosbach deoarece acesta cere Comisiei să-şi continue cercetările în acest domeniu sfidând opoziţia Conservatorilor care consideră că numai PIB-ul este fiabil şi iluziile unei secţiuni a stângii care ar dori chiar să măsurăm... fericirea! Lucrările Comisiei vor trebui monitorizate atent, deoarece ar putea conduce la o evoluţie importantă: o nouă metodă de calcul mai adecvată privind repartizarea fondurilor europene pentru regiuni (politica regională). Până acum, fondurile au fost acordate în funcţie de nivelul PIB-ului pe cap de locuitor al regiunilor în cauză.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Produsul intern brut (PIB) este un indicator al activităţii economice care a devenit o referinţă standard pentru factorii de decizie din lumea întreagă şi care este cel mai bine cunoscut ca fiind o unitate de măsură a activităţii economice. PIB-ul nu reflectă în prezent durabilitatea mediului, eficienţa utilizării resurselor, incluziunea socială sau progresul social, în general. Sunt de acord cu propunerea Comisiei privind elaborarea unor indicatori suplimentari pentru a măsura progresul social şi economic pe termen mediu şi lung şi privind crearea unor indicatori clari şi măsurabili care să ofere informaţii cu privire la schimbările climatice, biodiversitate, utilizarea eficientă a resurselor şi incluziunea socială.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) Mulţi ani, PIB-ul a fost principalul indice de evaluare economică, însă carenţele sale devin din ce în ce mai evidente atunci este vorba de evaluarea progreselor sociale sau de mediu. De aici şi importanţa acestei rezoluţii care insistă asupra necesităţii ca Uniunea Europeană să adopte şi alţi indicatori în afară de PIB, pentru a ţine mai bine seama, printre altele, de schimbările climatice, biodiversitate sau chiar integrare socială, acestea fiind provocări politice majore care mă preocupă foarte mult. Am votat pentru acest raport, deoarece definirea şi punerea în aplicare a unei noi serii de indicatori este o provocare importantă pentru o măsurare mai exactă a calităţii vieţii cetăţenilor europeni şi pentru o ameliorare a răspunsurilor politice care nu pot fi elaborate doar pe baza PIB-ului. Consider că această iniţiativă este un prim pas încurajator în direcţia unei mai bune asumări a problematicilor sociale şi de mediu în politicile publice europene. Totuşi, pentru a fi pe deplin utilă şi eficace, ea va trebui urmată de o veritabilă punere în aplicare a unei noi serii de indicatori şi de o utilizare politică efectivă şi coerentă pentru a nu le transforma în artificii amăgitoare, ci în veritabile instrumente care să contribuie la luarea de decizii.

  Sergio Berlato (PPE), în scris. – (IT) Produsul intern brut este cea mai cunoscută unitate de măsură a activităţii macroeconomice. El a fost creat în anii 1930 şi a ajuns să fie considerat un indicator global pentru întreaga dezvoltare socială şi pentru progres în general. O serie de iniţiative internaţionale au evidenţiat sprijinul larg din partea responsabililor politici, a experţilor economici şi de mediu şi a societăţii civile pentru elaborarea unor indicatori care să completeze PIB-ul, să furnizeze informaţii mai cuprinzătoare, pentru a veni în sprijinul deciziilor politice. De fapt, PIB-ul nu constituie o bază fiabilă pentru dezbaterea politică. În special, el nu măsoară durabilitatea mediului sau integrarea socială. În cadrul discuţiilor politice şi ştiinţifice care continuă de mulţi ani, părerea mea este că problema se referă mai mult la modul în care se poate realiza această abordare utilizând indicatori clar definiţi şi cuantificabili. La nivelul Uniunii Europene şi al statelor membre, au existat multe iniţiative pentru a umple lacunele prezente în aceste domenii. Din nefericire, există doar semne parţiale ale unei acţiuni coerente. De aceea, deşi recunosc importanţa adoptării unui sistem bine definit de măsurare a PIB-ului, solicit Comisiei să prezinte, în primă instanţă, o strategie secvenţială care să ilustreze cum se poate aplica noua abordare „Dincolo de PIB” în activitatea politică zilnică.

  Slavi Binev (NI), în scris. – (BG) Salut raportul Rosbach, deoarece defineşte clar PIB-ul ca fiind un indicator al activităţii economice a pieţei şi al producţiei din ţara în cauză, dar care nu măsoară durabilitatea mediului, eficienţa utilizării resurselor, incluziunea socială şi progresul social. Un PIB ridicat, chiar dacă este calculat pe cap de locuitor, poate induce în eroare, deoarece PIB-ul nu este distribuit în mod egal în rândul populaţiei, motiv pentru care nu este un bun indicator al calităţii vieţii într-o societate. Pentru a ne permite să facem faţă unor probleme actuale şi viitoare, trebuie concepuţi noi indicatori care să completeze şi să optimizeze în continuare PIB-ul. Acest lucru ne va permite nu numai să definim mai exact calitatea vieţii, însă aceşti indicatori vor oferi totodată o bază de cunoştinţe mai fiabilă, care va contribui la o mai bună analiză a politicilor în diferite domenii.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Raportul elaborat de dna Rosbach este o analiză critică a comunicării Comisiei intitulate „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare”. Deşi obiectivul Comisiei - de a adopta o unitate de măsură care să meargă dincolo de produsul intern brut, pentru a oferi o imagine mai cuprinzătoare a progresului şi dezvoltării unei ţări, care include, de exemplu, durabilitatea mediului şi incluziunea socială - este important şi necontroversat, raportoarea pune în discuţie strategia pe care Comisia îşi propune să o realizeze. De fapt, iniţiativele sugerate nu fac parte dintr-o strategie graduală şi pragmatică care să indice cum ar trebui utilizată noua abordare „Dincolo de PIB”. Împărtăşesc această viziune, motiv pentru care am votat în favoarea raportului Rosbach.

  Vito Bonsignore (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea acestui raport, deoarece consider că numai prin utilizarea unor instrumente adecvate putem să avem o imagine realistă a situaţiei şi, astfel, să facem tot posibilul să o modificăm, dacă va fi necesar. Produsul intern brut, sau PIB-ul, este un instrument creat pentru a indica valoarea adăugată agregată a tuturor activităţilor economice care au o bază monetară. Este uşor de văzut cum un indicator al bogăţiei bazat pe parametri dataţi este acum, în 2011, anacronic.

Cred că ar fi oportună introducerea unor indicatori noi pentru măsurarea PIB-ului, cum ar fi durabilitatea mediului şi incluziunea socială, astfel încât toate informaţiile care compun PIB-ul să ofere o imagine mai autentică a ţării sau a regiunii la care se referă. Adaptarea la timpurile actuale înseamnă luarea în considerare a tuturor variabilelor importante, fără a cădea în capcana creării unui sistem excesiv de artificial, dificil de aplicat. Consider că, prin introducerea unor indicatori clar definiţi, lucrările se vor putea realiza în cele mai bune moduri.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Deşi produsul intern brut (PIB) este o unitate de măsurare a producţiei care este utilă activităţii economice a pieţelor, el nu ia în considerare durabilitatea dezvoltării demonstrate, sau aspectele sociale şi de mediu etc. De aceea, salut iniţiativa „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare”, care urmăreşte să încurajeze şi să facă cunoscută utilizarea altor indicatori complementari PIB-ului, în momentul evaluării şi discutării politicilor. Consider că sistemul de măsurare bazat pe coroborarea unor parametri de studiu diferiţi va duce la decizii politice mai adecvate nevoilor societăţii şi economiei în general.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – În timp ce mediul academic discută modalitatea optimă de măsurare a progresului, noi, în calitate de legiuitori europeni, trebuie să avem încredere în metoda pe care o alegem şi să ne asigurăm că aceasta se ridică la înălţimea aşteptărilor atât în prezent, cât şi în viitor.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) Literatura economică se întreabă de mulţi ani dacă este necesar să se utilizeze în continuare rata de creştere a PIB-ului ca indicator al progresului realizat de o zonă geografică într-o perioadă de timp determinată. Consider că, în prezent, nu există niciun alt indicator care să fie la fel de concis şi de complet. Nu ne putem prezenta în faţa cetăţenilor noştri, copleşiţi de problemele lor zilnice, cu un dosar clinic care să descrie starea economiei. În acelaşi timp, nu putem să insistăm exclusiv cu măsuri strict economice, care nu sunt întotdeauna capabile să surprindă fenomenele sociale.

De aceea, sunt de acord cu obiectivul general al raportului. Ar trebui să ne unim forţele cu cele ale comunităţii academice internaţionale şi să încercăm să trecem dincolo de PIB. Există extrem de multe exemple în toată lumea, de la indicele de dezvoltare umană al ONU la indicele Fericirii naţionale brute, în Bhutan. Este necesar să identificăm obiectivele prioritare şi să evaluăm realizarea acestora într-o manieră riguroasă, punctuală şi nesusceptibilă de a fi denaturată de interese ascunse. Trebuie să ne amintim că nu contează câte ceasuri avem, ci cum folosim timpul.

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. − Am votat pentru acest raport deoarece consider că trebuie găsiţi indicatori care să fie complementari PIB-ului şi care să ne ajute să măsuram factori precum schimbările climatice, biodiversitatea sau eficienţa resurselor.

După cum bine observa Joseph Stiglitz, PIB-ul nu reprezintă un instrument suficient pentru a reflecta bunăstarea cetăţenilor, ci se limitează la a măsura activitatea economică de pe piaţă. Sper ca executivul european să vină cu propuneri concrete de indicatori suplimentari, mai cuprinzători şi mai durabili, pentru a estompa deficienţele curente.

  Luigi Ciriaco De Mita (PPE), în scris. – (IT) Indicatorii reprezintă o modalitate concisă de interpretare a unui fenomen dat. Fenomenele simple pot fi interpretate folosind indicatori simpli, în timp ce fenomenele complexe cer indicatori complecşi. Produsul intern brut este un indicator simplu, în timp ce dezvoltarea este un fenomen complex. De fapt, dezvoltarea economică a unei zone are diferite dimensiuni care nu sunt incluse în PIB, care surprinde doar o imagine fotografică a unui moment dat. Celelalte elemente ale interpretării sunt neglijate total, cum ar fi investiţiile în infrastructura imaterială, inclusiv în know-how (persoane, procese şi produse, pentru a menţiona doar câteva exemple), şi investiţiile în infrastructura materială, inclusiv reţele de comunicaţii şi transport (reţele TIC şi reţele rutiere şi feroviare, de exemplu). În plus, PIB-ul nici nu este adecvat pentru identificarea regiunilor care beneficiază de asistenţă UE prin politica regională de coeziune. Din aceste motive, trebuie salutate eforturile Comisiei Europene de a trece dincolo de PIB şi de a crea o serie de date şi indicatori care să-i crească capacitatea de interpretare a fenomenelor şi de a contribui la o mai bună definire a politicilor şi a alocărilor financiare. Raportul pe care l-am adoptat mi se pare că se îndreaptă în această direcţie.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – PIB-ul (produsul intern brut) reprezintă valoarea adăugată agregată a tuturor activităţilor economice care au o bază monetară şi este cel mai cunoscut instrument de măsurare a activităţii macroeconomice. De fapt, PIB-ul a devenit indicatorul primar pentru dezvoltarea globală a societăţii şi pentru progres în general. Comunitatea internaţională este din ce în ce mai conştientă că PIB-ul nu este un indicator adecvat al progresului social, al incluziunii sociale, al durabilităţii mediului şi al eficienţei resurselor. Sprijin acest raport, care subliniază importanţa elaborării unor indicatori clari şi măsurabili care să ia în considerare schimbările climatice, biodiversitatea, eficienţa resurselor şi incluziunea socială. Acesta subliniază, de asemenea, necesitatea de a măsura calitatea vieţii în societate, considerând că atingerea unui nivel de calitate a vieţii şi menţinerea acestuia implică factori consensuali importanţi, cum ar fi sănătatea, educaţia, cultura, ocuparea forţei de muncă, locuinţele, condiţiile de mediu. De asemenea, el sprijină pe deplin instituirea unui cadru juridic solid pentru conturile economice şi de mediu europene, ca pas pozitiv în procesul „Dincolo de PIB” şi, într-adevăr, salută iniţiativa Comisiei de a prezenta un indice al presiunii asupra mediului, care ar urma să se alăture PIB-ului.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) În ciuda construcţiilor mai mult sau mai puţin lirice pe care le-am putea formula, adevărul este că, dacă analizăm produsul intern brut (PIB), am putea obţine o imagine fiabilă a stării de dezvoltare şi progres a societăţilor. De aceea, PIB-ul este - şi ar trebui să fie în continuare - principalul indicator economic demn de luat în considerare. Cu toate acestea, el ar trebui completat, acolo unde este cazul, cu alţi indicatori, care ar trebui studiaţi şi introduşi treptat.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) În 2007, Parlamentul European, împreună cu Comisia Europeană, Clubul de la Roma, World Wildlife Fund (WWF) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a organizat o conferinţă pe tema „Dincolo de PIB”, în care cei interesaţi şi-au manifestat sprijinul puternic în favoarea elaborării unor indicatori care să completeze produsul intern brut (PIB). Acest raport elaborat de dna Rosbach are la bază o comunicare prezentată de Comisie la 28 septembrie 2009 şi intitulată „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare”, care reflectă nevoia de a oferi politicienilor şi cercetătorilor date mai cuprinzătoare.

În ultimele decenii, produsul intern brut (PIB) a devenit cel mai cunoscut instrument de măsurare a activităţii macroeconomice, iar cel mai recent a început să fie utilizat ca indicator al dezvoltării sociale. Mai mulţi sociologi au susţinut, în ultima vreme, că acesta nu este cel mai bun indicator deoarece nu ia în considerare durabilitatea sau integrarea socială. Întrucât sunt de acord cu poziţia raportoarei, am votat în favoarea raportului său, însă cred că propunerea poate şi trebuie să fie îmbunătăţită prin prezentarea unei strategii mai cuprinzătoare şi graduale.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Orientările şi politicile neoliberale puse în aplicare de UE au periclitat progresul social şi au dat lovituri puternice popoarelor europene. Exacerbarea inegalităţilor sociale în ţările UE, care ating în prezent niveluri îngrijorătoare, este un exemplu grăitor în acest sens. Este un aspect pe care ar trebui să îl avem în vedere atunci când analizăm indicatorii de dezvoltare şi progres, aşa cum o face şi acest raport.

Produsul intern brut (PIB) este folosit în mod frecvent ca bază pentru evaluarea acestor doi factori - dezvoltare şi progres - şi este un indicator statistic cu deficienţe fireşti. Prin faptul că ţine cont doar de activitatea economică - crearea de bogăţie - fiind aşadar util în determinarea creşterii economice, el nu acoperă parametri la fel de importanţi precum distribuirea bogăţiei, inegalităţile sociale, calitatea bunurilor şi serviciilor, tranzacţiile necomerciale sau chiar rezultatele neînregistrate de piaţă, care sunt esenţiale pentru evaluarea dezvoltării şi progresului. În multe situaţii, PIB-ul poate creşte în timp ce majoritatea cetăţenilor unei ţări devin mai săraci, deoarece PIB-ul nu ţine seama de nivelul de inegalitate din cadrul unei societăţi.

Din toate aceste motive, devine necesară luarea în calcul a oricărui alt indicator de natură să depăşească aceste carenţe, astfel încât progresul social să fie măsurat prin valori cât mai complete, mai credibile şi mai aproape de realitate.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Există discrepanţe economice şi inegalităţi sociale tot mai mari, cauzate de orientările şi politicile neoliberale ale UE, precum şi de tot mai injusta repartizare şi distribuire a venitului naţional, atât la nivelul UE cât şi la nivel naţional.

De aceea, devine tot mai controversată utilizarea produsului intern brut (PIB) ca bază de lucru şi indicator statistic pentru măsurarea dezvoltării şi a progresului social. El este un indicator statistic cu multe lacune, deoarece ia în calcul doar activitatea economică, lăsând în afară alţi factori importanţi cum ar fi distribuirea bogăţiei, inegalităţile sociale, calitatea bunurilor şi serviciilor, tranzacţiile necomerciale sau chiar rezultatele neînregistrate de piaţă. Aceasta înseamnă că, în multe situaţii, PIB-ul poate creşte în timp ce majoritatea cetăţenilor unei ţări devin mai săraci, deoarece PIB-ul nu ţine seama de nivelul de inegalitate din cadrul unei societăţi.

Din toate aceste motive, considerăm acceptabilă luarea în calcul a altor indicatori de natură să depăşească aceste carenţe, astfel încât progresul social să fie măsurat prin valori cât mai complete, mai credibile şi mai aproape de realitate.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) PIB-ul a devenit un indicator al dezvoltării sociale şi al progresului, în general. El nu măsoară însă durabilitatea mediului sau incluziunea socială. Având în vedere nevoia îmbunătăţirii acestor date şi a indicatorilor, Comisia a emis o comunicare intitulată „Dincolo de PIB: Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare”. În această comunicare, Comisia propune, de exemplu, elaborarea unor indicatori mai cuprinzători, care să ofere o bază de cunoştinţe mai fiabilă. Consider că este necesară crearea unui instrument care să poată completa PIB-ul, ţinând cont de faptul că acesta trebuie să aibă o aplicare practică, care să folosească indicatori clar definiţi şi care să se bazeze pe date de înaltă calitate.

  Lorenzo Fontana (EFD), în scris. – (IT) Obiectivul Comisiei de a merge dincolo de produsul intern brut şi de a găsi un alt sistem de măsurare (care să încorporeze totuşi PIB-ul) este criticat pe bună dreptate în raportul parlamentar, care subliniază faptul că, în cazul în care Comisia nu va fi definit clar trecerea sau indicatorii exacţi, dezbaterea va trebui amânată. Din acest motiv, am votat în favoarea propunerii.

  Elisabetta Gardini (PPE), în scris. – (IT) Produsul intern brut este cel mai cunoscut instrument de măsurare a activităţii macroeconomice şi este utilizat în analiza şi dezbaterile publice din toată lumea pentru a indica dezvoltarea socială. Din păcate, cu toate că este utilizat la scară largă, se conştientizează din ce în ce mai mult faptul că ţesutul economic şi social european s-a schimbat profund. În prezent, pe lângă informaţiile privind venitul şi bogăţia, alţi indicatori cu caracter de mediu influenţează calitatea vieţii într-o ţară şi nu mai pot fi ignoraţi. Acesta este motivul pentru care susţin raportul elaborat de dna Rosbach, care prezintă noi indicatori care iau în considerare aspecte majore ale politicii de mediu, cum ar fi utilizarea energiei, biodiversitatea, utilizarea apei şi generarea deşeurilor. Provocarea constă în integrarea indicilor existenţi cu alte elemente relevante din punct de vedere politic şi măsurabile empiric, care furnizează statistici fiabile privind dezvoltarea viitoare a unei ţări. În acest sens, consider că, prin eliminarea unor factori subiectivi, cum ar fi fericirea personală, care nu pot fi consideraţi indicatori, noul text a ajuns la un compromis valabil. În fine, sper că atât Eurostat, cât şi Eurobarometrul vor juca un rol major în acest proces inovator. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am salutat raportul, deoarece PIB-ul este un indicator al activităţii economice de piaţă, care a devenit o referinţă standard pentru responsabilii politici din întreaga lume. Cu toate acestea, PIB-ul este o măsură a producţiei şi nu este menit să măsoare gradul de durabilitate a mediului, eficienţa resurselor, incluziunea socială şi progresul social, în general. În plus, el ar putea induce uneori în eroare prin faptul că măsurile de redresare în urma unor incidente, cum ar fi accidentele şi dezastrele naturale, sunt considerate beneficii, nu costuri. Trebuie să elaborăm indicatori suplimentari, pentru a măsura progresul economic şi social pe termen mediu şi lung. Consider că trebuie să stabilim indicatori clari şi măsurabili care să ofere informaţii privind schimbările climatice, biodiversitatea, eficienţa utilizării resurselor şi incluziunea socială, precum şi indicatori care să reflecte mai exact nivelul gospodăriilor: venituri, consum şi bogăţie. De asemenea, este necesar să se măsoare calitatea vieţii în cadrul societăţilor deoarece, atingerea unui nivel de calitate a vieţii şi menţinerea acestuia implică factori consensuali importanţi, cum ar fi sănătatea, educaţia, cultura, ocuparea forţei de muncă, locuinţele, condiţiile de mediu etc. Ar trebui să se atribuie un rol extins indicatorilor care măsoară aceşti factori. Dezvoltarea unor măsurători calitative şi cantitative ar trebui să se bazeze pe indicatorii EQLS (ancheta europeană privind calitatea vieţii), care acoperă domeniile de bază ale calităţii vieţii.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Sunt de acord cu analiza raportorului inclusă în raportul votat astăzi. Produsul intern brut pare să nu mai fie capabil să îndeplinească cerinţele economice şi politice din ce în ce mai mari. Cred că este necesar să găsim un instrument complementar care să poată contribui la îmbunătăţirea analizelor şi dezbaterilor politice, prin utilizarea unor indicatori suplimentari clari pentru măsurarea progresului economic şi social pe termen mediu şi lung. Cu siguranţă nu va fi o sarcină uşoară, având în vedere natura delicată a problemei şi impactul deciziilor luate în acest context. Provocarea pe care ne pregătim să o îmbrăţişăm constă, aşadar, în găsirea unor indicatori fiabili, care să fie coerenţi din punct de vedere teoretic, relevanţi din punct de vedere politic şi cuantificabili din punct de vedere practic.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − PIB-ul este cel mai elocvent instrument de măsurare a activităţii macroeconomice fiind totodată un indicator indirect al dezvoltării şi al progresului societăţii. Cu toate acestea, nu poate furniza informaţii despre toate temele care fac obiectul dezbaterilor politice, cum ar mediul sau incluziunea socială.

Acest indicator stă la baza a numeroase decizii şi instrumente politice ale Uniunii Europene şi consider că este nevoie să ne intensificăm eforturile pentru a pune la dispoziţie indicatori care să răspundă nevoilor tuturor cetăţenilor, şi anume să măsoare în mod sustenabil progresele înregistrate în atingerea obiectivelor economice, sociale şi de mediu. În concluzie, viitoarele politici europene trebuie să se bazeze pe date complete, actuale şi care să acopere toate aspectele esenţiale.

  David Martin (S&D), în scris. – Salut acest raport care subliniază că PIB-ul este un indicator al activităţii economice de piaţă, care a devenit o referinţă standard pentru responsabilii politici din întreaga lume; subliniază că PIB-ul este o măsură a producţiei şi nu este menit să măsoare gradul de durabilitate a mediului, eficienţa resurselor, incluziunea socială şi progresul social, în general; evidenţiază, de asemenea, faptul că acesta ar putea induce uneori în eroare prin faptul că măsurile de redresare în urma unor incidente, cum ar fi accidentele şi dezastrele naturale, sunt considerate beneficii, nu costuri; observă că, pe lângă măsurătorile privind dezvoltarea economică şi productivitatea, există şi alţi indicatori care influenţează şi explică standardele de viaţă dintr-o ţară şi care, până în prezent, nu au fost cuantificaţi, deşi există indicatori relevanţi; subliniază necesitatea creării unor indicatori suplimentari pentru măsurarea impactului total al activităţii economice.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) În prezent, produsul intern brut nu mai este un indicator suficient şi adecvat pentru a măsura progresul, fiind necesară, aşadar, elaborarea unor indicatori mai cuprinzători, care să ofere o bază de cunoştinţe mai fiabilă într-o lume în continuă schimbare. S-a constatat în dese rânduri o lipsă de informaţii, date şi indicatori clar definiţi. Pentru a depăşi deficienţele constatate, au fost întreprinse o multitudine de iniţiative, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivelul statelor membre. Deşi este dificilă elaborarea unei metode care să fie, în acelaşi timp, şi coerente, considerăm că este nevoie de un concept cuprinzător, ţinând seama de măsurile existente, care să poată fi pus în practică. Este important să dezvoltăm un nou instrument care să poată completa PIB-ul, care să aibă o utilizare practică, care să se bazeze pe indicatori clar definiţi şi pe date de înaltă calitate. Sunt de acord cu raportoarea că este nevoie să se prezinte o strategie secvenţială, care să clarifice modul în care noua abordare poate fi aplicată în mod pragmatic în activitatea politică zilnică.

  Barbara Matera (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului elaborat de dna Rosbach, intitulat „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare”, deoarece consider că produsul intern brut nu mai este un indicator suficient şi adecvat pentru a măsura progresul într-o lume în schimbare, fiind necesară aşadar elaborarea unor indicatori mai cuprinzători, care să ofere o bază de cunoştinţe mai fiabilă. Ar trebui reamintit faptul că PIB-ul este o măsură a producţiei şi nu este menit să măsoare gradul de durabilitate a mediului, de exemplu. Este necesară elaborarea altor indicatori care să explice factorii care influenţează standardele de viaţă dintr-o ţară.

De aceea, sunt în favoarea creării unor indicatori suplimentari pentru măsurarea progresului economic şi social pe termen mediu şi lung, de exemplu, indicatori care să ia în considerare schimbările climatice, biodiversitatea, eficienţa resurselor şi incluziunea socială. Elaborarea acestor indicatori noi vor ajuta la înţelegerea şi măsurarea calităţii vieţii în societate. De aceea, dezvoltarea unui stat membru sau a unei regiuni nu poate fi evaluată numai pe baza unui indicator economic precum PIB-ul: calitatea vieţii, care este determinată de factori precum sănătatea, educaţia, cultura, ocuparea forţei de muncă, locuinţele, condiţiile de mediu, trebuie şi ea luată în considerare.

  Marisa Matias (GUE/NGL), în scris. – (PT) În calitate de raportoare pentru aviz a Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie pentru acest raport, consider că atingerea unui nivel de calitate a vieţii şi menţinerea acestuia implică factori interdependenţi importanţi, cum ar fi sănătatea, educaţia, cultura, ocuparea forţei de muncă, locuinţele şi condiţiile de mediu. De aceea, consider că indicatorii care măsoară aceşti factori sunt la fel de importanţi şi că ar trebui să li se confere mai multă relevanţă. Am votat în favoarea acestui raport deoarece este un pas, deşi ezitant, în direcţia îmbunătăţirii şi completării produsului intern brut (PIB) şi un instrument pentru măsurarea şi evaluarea performanţei sociale şi economice şi, prin asociere, a progresului societăţilor.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Cu toţii suntem de acord în ceea ce priveşte necesitatea de a îmbunătăţi datele şi indicatorii care vin în completarea produsului intern brut (PIB) pentru dezvoltarea globală a societăţii. Iniţiativa „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare” este un instrument complementar capabil să contribuie la îmbunătăţirea analizelor politice şi a dezbaterilor.

PIB-ul este un indicator al activităţii economice de piaţă, care a devenit punctul standard de referinţă la dispoziţia responsabililor politici din întreaga lume. PIB-ul este o măsură a producţiei şi nu este menit să măsoare gradul de durabilitate a mediului, eficienţa resurselor, incluziunea socială şi progresul social, în general. De aceea, sunt de acord că, în viitor, ar trebui studiate şi alte tipuri de instrumente care să permită un număr mai mare de date fiabile pentru măsurarea progresului într-o lume care se schimbă.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Este cunoscut faptul că PIB-ul (produsul intern brut) reprezintă valoarea adăugată agregată a tuturor activităţilor economice cu o bază monetară. Având în vedere necesitatea de a îmbunătăţi datele şi indicatorii care vin în completarea PIB-ului, sunt propuse diferite măsuri care să ofere o bază de cunoştinţe mai fiabilă. Necesitatea dezvoltării unor indicatori suplimentari care să măsoare progresul economic şi social pe termen mediu şi lung este urgentă. Am votat pentru.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Astăzi, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie intitulată „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare”.

Produsul intern brut este un indice utilizat la scară largă pentru a măsura dezvoltarea socială şi progresul economic. Cu toate acestea, universalitatea sa ridică semne de întrebare deoarece nu ia în calcul o serie de indicatori care sunt cruciali pentru calitatea vieţii într-o ţară dată. De asemenea, unii parametri semnificativi nu sunt interpretaţi corect. Comisia a sugerat faptul că este esenţială elaborarea unui indicator care să reflecte clar situaţia în ţara respectivă, dar care să reflecte şi situaţia gospodăriilor şi a persoanelor, precum şi eficienţa cu care sunt exploatate resursele unei ţări şi starea mediului. Comisia aşteaptă o mai mare implicare din partea statelor membre în ceea ce priveşte sistematizarea cercetării în domeniul calităţii vieţii publice, ceea ce ar face posibile analize comparative între ţări. O politică coerentă ar avea drept rezultat facilitarea analizei cercetării, precum şi posibilitatea de a face previziuni privind posibila dezvoltare pe termen lung a unei ţări.

  Rolandas Paksas (EFD), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii privind PIB-ul şi a altor indicatori destinaţi să măsoare progresul şi dezvoltarea generală a societăţii. PIB-ul este un indicator al activităţii economice de piaţă, care a devenit o referinţă standard pentru responsabilii politici din întreaga lume. Totuşi, acest indicator nu este holist. El nu reflectă în prezent durabilitatea mediului, eficienţa resurselor, incluziunea socială sau progresul social. Mai mult, în anumite cazuri, este posibil ca PIB-ul să ofere informaţii inexacte şi înşelătoare. În consecinţă, trebuie să depunem toate eforturile pentru a dezvolta indicatori suplimentari pe termen mediu şi lung, care să măsoare factorii menţionaţi şi nivelul gospodăriei.

Salut propunerea potrivit căreia, atunci când se măsoară calitatea vieţii pentru societate, ar trebui acordată multă atenţie unor factori precum sănătatea, educaţia, cultura, ocuparea forţei de muncă, locuinţele şi alţi factori similari, care vizează domenii cheie ale calităţii vieţii. Astfel, trebuie să găsim mijloace de dezvoltare a unui instrument adecvat şi eficace care să completeze PIB-ul, care să aibă o utilizare practică, pe baza unor indicatori clar definiţi şi a unor date de înaltă calitate.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare” este un raport care îşi propune să evalueze nivelurile de progres din Uniunea Europeană prin intermediul produsului intern brut, care a preluat rolul unui indicator complet al dezvoltării societăţii şi al progresului. Din nefericire însă, el nu mai oferă o bază fiabilă pentru dezbaterile politice, deoarece nu măsoară durabilitatea mediului sau integrarea socială. Necesitatea de a îmbunătăţi datele şi indicatorii care vin în completarea PIB-ului este tot mai des recunoscută. Din acest motiv, am votat în favoarea unui text care încearcă să integreze dezvoltarea în Uniunea Europeană cu indicatori sociali noi, care urmăreşte un sistem de măsurare clar definit care să meargă dincolo de PIB şi care să îl completeze în contextul procesului decizional.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport, intitulat „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare”. După cum o spune raportul pe bună dreptate, produsul intern brut (PIB), care este folosit de responsabilii politici din întreaga lume şi invocat în dezbaterile publice, a ajuns să preia rolul unui indicator complet al dezvoltării globale a societăţii şi al progresului, în general. Cu toate acestea, PIB-ul nu oferă o bază fiabilă pentru toate aspectele care fac obiectul dezbaterilor politice. De exemplu, PIB-ul nu măsoară gradul de durabilitate a mediului sau incluziunea socială.

Comunicarea Comisiei „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare” propune diferite măsuri ca modalităţi adecvate de completare a PIB-ului. Mai exact, aceasta se concentrează pe elaborarea unor indicatori mai cuprinzători, care să ofere o bază de cunoştinţe mai fiabilă. Doresc să-mi exprim sprijinul pentru intenţia Comisiei de a adopta un sistem de măsurare clar definit, care să meargă dincolo de PIB, în sensul de a-l completa în contextul luării deciziilor şi evaluării acestora, utilizând indicatori cuantificabili şi clar definiţi.

  Aldo Patriciello (PPE), în scris. – (IT) Produsul intern brut este cea mai cunoscută unitate de măsură din întreaga lume. El a ajuns să preia rolul unui indicator complet al dezvoltării globale a societăţii şi al progresului, în general, dar nu măsoară şi nici nu ia în calcul gradul de durabilitate a mediului sau incluziunea socială. Este necesară o îmbunătăţire a datelor şi a indicatorilor care vin în completarea PIB-ului, altfel, acesta nu va oferi o bază fiabilă pentru dezbaterile politice.

Acest aspect a fost deja discutat în anii anteriori, în special în 2007, când Parlamentul European şi Comisia, împreună cu diferite entităţi şi asociaţii, au organizat o conferinţă intitulată „Dincolo de PIB” („Beyond GDP”). În cadrul acestei conferinţe, Comisia a considerat că PIB-ul nu este un sistem adecvat de măsurare pe termen lung, aşa cum progresul economic şi social nu este suficient pentru a evalua chestiuni cum ar fi schimbările climatice, eficienţa utilizării resurselor sau bunăstarea personală. Drept urmare, au fost propuşi indicatori noi, care să măsoare progresele în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor sociale, economice şi de mediu. Din motivele expuse mai sus şi pentru a putea dezvolta un set de indicatori clari şi inteligibili care să fie în acelaşi timp coerenţi, relevanţi şi cuantificabili din punct de vedere obiectiv, am votat în favoarea propunerii supuse discuţiei.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Comunicarea Comisiei „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare” se concentrează pe elaborarea unor indicatori mai cuprinzători, de completare a PIB-ului, care să ofere o bază de cunoştinţe mai fiabilă. PIB-ul a ajuns să preia rolul unui indicator complet al dezvoltării globale a societăţii şi al progresului, dar nu oferă o bază fiabilă pentru toate aspectele care fac obiectul dezbaterilor politice. În special, PIB-ul nu măsoară nici gradul de durabilitate a mediului, nici incluziunea socială.

Am votat acest raport pentru că este important să dezvoltăm un instrument care să poată completa PIB-ul, având în vedere faptul că acest lucru trebuie făcut în aşa fel încât să aibă o utilizare practică, pe baza unor indicatori clar definiţi şi a unor date de înaltă calitate. Prezentul raport solicită Comisiei să prezinte o strategie secvenţială privind abordarea „Dincolo de PIB”, în care să explice modul în care noua abordare poate fi aplicată în mod pragmatic în activitatea politică zilnică.

  Miguel Portas (GUE/NGL), în scris. – (PT) Cred că atingerea unui nivel de calitate a vieţii şi menţinerea acestuia implică factori consensuali importanţi, cum ar fi sănătatea, educaţia, cultura, ocuparea forţei de muncă, locuinţele şi condiţiile de mediu. De aceea, consider că indicatorii care măsoară aceşti factori sunt la fel de importanţi şi că ar trebui să li se confere mai multă relevanţă. Am votat în favoarea acestui raport deoarece este un pas, deşi ezitant, în direcţia îmbunătăţirii şi completării produsului intern brut (PIB) şi un instrument pentru măsurarea şi evaluarea performanţei sociale şi economice şi, prin asociere, a progresului societăţilor.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Produsul intern brut (PIB) este indicatorul macroeconomic standard, utilizat de regulă pentru a măsura economiile diferitelor state. Totuşi, el este pur şi simplu un indicator al bogăţiei, având un potenţial mai mic pentru compararea dezvoltării sociale. Succesul PIB-ului de datorează, într-o mare măsură, simplităţii sale, în detrimentul caracterului complet al rezultatelor obţinute. Prin urmare, ar fi utilă dezvoltarea unor indicatori noi care să permită sondarea altor aspecte ale realităţii, pentru a obţine o mai bună imagine de ansamblu asupra dezvoltării unei ţări. Este un proces complex care ar trebui să implice profesionişti din toate domeniile, pentru a crea un indicator mai larg şi mai complet.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (FR) Sunt pentru. Aşa cum a spus şi colega mea, dna Bélier, deşi acest raport ar fi putut merge mai departe în ceea ce priveşte ambiţiile şi liniile directoare pe care le-ar fi putut stabili, el constituie un prim pas şi un semnal puternic adresat Consiliului şi Comisiei, pentru ca Europa să creeze premisele unei reforme a indicatorilor economici de bogăţie şi dezvoltare, pentru a fi mai conectaţi la realităţile şi constrângerile sociale şi de mediu cu care ne confruntăm.

Prin această decizie, parlamentarii recunosc necesitatea de a depăşi şi de a renunţa la un model perimat, care creează inegalităţi sociale şi care distruge patrimoniul natural, pentru a face loc unui nou model economic la nivel european. Acesta deschide calea recunoaşterii unor noi indicatori mai echitabili şi mai în măsură să ne permită să realizăm tranziţia ecologică şi socială a societăţilor noastre.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Acest raport propune adoptarea unui sistem de măsurare clar definit care să completeze produsul intern brut ca indicator al dezvoltării sociale globale. Instrumentul complementar ar trebui să aibă o utilizare practică şi să se bazeze pe indicatori clar definiţi şi date fiabile. Numai astfel va putea PIB-ul să aducă o contribuţie suficientă la dezbaterile politice şi în procesul decizional. Comisia este, aşadar, invitată să prezinte o strategie secvenţială cuprinzătoare, în care să explice modul în care noua abordare poate fi aplicată în mod pragmatic în activitatea politică zilnică.

  Oreste Rossi (EFD), în scris. – (IT) Raportul privind comunicarea din 20 august 2009 a Comisiei, intitulată „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare” subliniază importanţa produsului intern brut ca indicator complet al dezvoltării sociale şi al creşterii economice. Obiectivul este acela de a adopta un nou sistem de măsurare cuantificabil şi clar definit, bazat pe date fiabile şi exacte, însă comunicarea Comisiei nu indică strategia secvenţială necesară pentru realizarea acestuia. Am votat în favoarea raportului, deoarece consider că este important să se efectueze analize socioeconomice utilizând instrumente care să completeze PIB-ul.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Sprijin acest raport, care recomandă mai multe acţiuni concrete, printre care crearea unui indice de mediu, o publicare mai rapidă a datelor sociale şi de mediu, acces la date mai precise privind discrepanţele sociale şi extinderea sistemului conturilor naţionale pentru a include chestiunile sociale şi de mediu.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) În comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu intitulată „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare” (COM(2009) 433 final), se recunoaşte faptul că „PIB-ul a devenit totodată un indicator indirect al dezvoltării globale a societăţii şi al progresului în general”, însă „nu măsoară gradul de sustenabilitate a mediului sau de incluziune socială”. Într-o lume în care calitatea vieţii oamenilor este măsurată tot mai mult utilizând alţi factori, non-economici, mai multe instituţii internaţionale precum Naţiunile Unite (ONU), Banca Mondială şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), studiază în prezent definirea unor noi indicatori, pentru a măsura şi a analiza progresul economic şi social.

Am votat acest raport deoarece consider că este important ca Uniunea Europeană să realizeze o abordare sistematică pentru a măsura bunăstarea socială în toate aspectele sale, acordând o atenţie specială factorilor economici şi de mediu şi îmbunătăţirii calităţii vieţii pe termen mediu şi lung. Cred că indicatorii menţionaţi mai sus vor avea o importanţă strategică în definirea viitoarei politici de coeziune, contribuind astfel la o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, în conformitate cu principiile consacrate în Strategia Europa 2020.

  Niki Tzavela (EFD), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului intitulat „Dincolo de PIB - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare”, din următoarele motive. Toată lumea ştie că PIB-ul este un indicator utilizat la măsurarea activităţii macroeconomice, el neputând fi utilizat pentru a măsura alte lucruri. Drept urmare, trebuie dezvoltaţi indicatori noi, exact ceea ce propune raportul dnei Rosbach. Consider că PIB-ul este un indicator limitat şi că ar trebui elaboraţi indicatori care să-l completeze. Raportul abordează chestiunile de mai sus, pe care eu le consider foarte importante şi care necesită o soluţionare imediată, motiv pentru care am votat în favoarea acestui raport deosebit.

  Giommaria Uggias (ALDE), în scris. – (IT) Am votat pentru identificarea unor noi parametri mai reprezentativi în ceea ce priveşte progresele unei ţări, nu doar consumul acesteia, deşi sunt de părere că ar trebui să se facă mai mult. Raportul în cauză a avut un traseu lung şi dificil, dar a ajuns în cele din urmă în sesiunea plenară, cu toate că a pierdut pe drum mult din conţinutul său. Parlamentul ar fi trebuit să vină cu o propunere care să ţină seama de factori precum educaţia, sănătatea şi activităţile personale, dar s-a limitat la a sublinia necesitatea stabilirii unor noi parametri, delegând Comisiei sarcina de a-i defini.

Produsul intern brut este un indicator perimat care se bazează pe principii economice care, reducând calitatea la cantitate, ignoră sensul lucrurilor, bunăstarea individuală şi colectivă, subevaluează munca în sine comparativ cu obiectul producţiei şi ţine cont doar de producerea de noi obiecte, nu şi de întreţinere.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Dacă aruncăm o privire la scara PIB a Fondului Monetar Internaţional (FMI), unde UE ocupă primul loc, iar Lituania locul 82, ne dăm seama că PIB-ul nu spune totul. PIB-ul nu reflectă suficient realitatea socio-economică complexă a provocărilor de la nivel naţional şi regional. Deşi PIB-ul este un indicator macroeconomic puternic, el nu reflectă problemele sociale majore ale Lituaniei, cum ar fi şomajul, calitatea învăţământului, sistemul de asistenţă medicală şi inegalităţile de venit. În Lituania, dar şi la nivelul UE, se constată adesea o lipsă de informaţii, date şi indicatori clari, motiv pentru care sprijin propunerea raportoarei de a asigura un acces sporit la informaţii privind indicatorii sociali. Am speranţa că acest lucru va oferi informaţii mai ample pentru elaborarea de politici.

Din păcate, în prezent, politicienii nu dispun, de cele mai multe ori, de asemenea informaţii. Elaborarea politicilor UE nu ar trebui să se bazeze pur şi simplu pe statistici abstracte. În primul rând, politica UE ar trebui măsurată în funcţie de progresele înregistrate în ceea ce priveşte ameliorarea bunăstării europenilor. Metoda „Dincolo de PIB” menţionată în acest raport se poate dovedi extrem de utilă. Totuşi, înainte de a o pune în aplicare, ar trebui să ne informăm mai bine asupra posibilităţilor de a adapta noua metodă în viaţa de zi cu zi.

Raport: Vladimír Remek (A7-0165/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport pentru că el reprezintă o evaluare minuţioasă a procesului şi gradului de punere în aplicare de până acum, dar şi pentru că lansează o dezbatere pe tema viitoarelor guvernări, exploatări şi finanţări cu privire la decizia de a crea sisteme globale de navigaţie prin satelit şi alte sisteme europene autonome. Acest lucru include toate aspectele comerciale privind exploatarea, precum şi structurile juridice, contractuale şi de finanţare ale diverselor modele de exploatare care vor garanta punerea în practică a modelului de guvernare.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Programul Galileo (navigaţie prin satelit) este extrem de important întrucât ajută Uniunea Europeană să demonstreze competenţă în domeniul tehnologiilor inovatoare. Din păcate, Galileo se confruntă cu întârzieri şi costuri suplimentare. Puşi în faţa acestei situaţii, este esenţial să luăm în considerare soluţii noi. Acesta este motivul pentru care am susţinut raportul dlui Remek, un document care îşi propune să analizeze toate sursele de finanţare posibile, în afara contribuţiei provenite din bugetul european.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Galileo, împreună cu EGNOS (Serviciul european geostaţionar mixt de navigare, un sistem de augmentare care îmbunătăţeşte acurateţea şi fiabilitatea informaţiilor Sistemului de poziţionare globală (GPS) al SUA), constituie Sistemul global de navigaţie prin satelit (GNSS) dezvoltat de către Uniunea Europeană. Se estimează că, atunci când va fi finalizat, va include 27 de sateliţi plus un număr corespunzător de sateliţi de rezervă plasaţi pe orbită la o altitudine de aproximativ 23 000 de kilometri deasupra Pământului, precum şi o reţea globală formată din aproximativ 40 de staţii terestre. UE a decis să îşi creeze propriul sistem global de navigaţie prin satelit din două motive principale: în primul rând, pentru a garanta independenţa şi autonomia Europei faţă de alte sisteme globale de navigaţie, iar în al doilea rând, pentru a câştiga un segment din această piaţă mondială a înaltei tehnologii aflate într-o creştere rapidă şi care, în prezent, este dominată în mare măsură de SUA. Sunt de acord că trebuie să existe o dezbatere politică extinsă şi cuprinzătoare pe tema nivelului de ambiţie dorit (stabilirea nivelului de servicii furnizate) şi a resurselor financiare disponibile (dezbatere prin intermediul căreia ar trebui să se decidă între a avea un program finanţat doar de UE şi a avea un program care să permită contribuţii naţionale sau private). Rezultatul acestei dezbateri va avea un impact asupra opţiunilor privind politica pentru viitoarea guvernare şi administrare a sistemelor GNSS.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Proiectul de a pune în aplicare un program european de navigare prin satelit reprezintă o provocare serioasă şi, fără îndoială, utilă pentru viitorul tehnologiei în Europa, însă previziunile referitoare la cheltuielile şi investiţiile făcute de organismele europene pentru acest proiect nu sunt încă nici clare, nici transparente. Se estimează că în următorii câţiva ani se vor face şi mai multe cheltuieli faţă de cele planificate iniţial în cadrul programului, şi cred că este foarte posibil să fie nevoie de sume suplimentare pentru finalizarea proiectului. Prin urmare, m-am abţinut de la votul final privind raportul din proprie iniţiativă.

  Rachida Dati (PPE) , în scris. – (FR) Am votat cu satisfacţie în favoarea acestui raport, care reprezintă punctul culminant al unei decizii politice de anvergură, în special în ceea ce priveşte punerea în aplicare a proiectului Galileo. Este absolut esenţial ca sistemul european autonom de radionavigaţie prin satelit să fie pus în funcţiune cât mai curând posibil şi, aşa cum subliniază şi raportul, cu garanţii privind finanţarea pe termen lung. Concurenţa pe care o reprezintă Statele Unite (cu Sistemul de poziţionare globală – GPS) ne impune să introducem proiectul Galileo rapid, ţinând cont care este miza pusă în joc din punct de vedere economic, tehnic, politic şi strategic.

  Christine De Veyrac (PPE), în scris. – (FR) Uniunea Europeană şi-a stabilit obiectivul de a deveni lider mondial în domeniul Sistemelor globale de navigaţie prin satelit (GNSS) cu ajutorul Serviciului european geostaţionar mixt de navigare (EGNOS) şi al programului Galileo, asigurându-şi astfel independenţa tehnologică faţă de sistemul american GPS. Ţinând cont de beneficiile economice semnificative ale acestor programe, am votat în favoarea raportului Remek, un document care solicită Comisiei şi statelor membre să asigure suficientă finanţare pentru a garanta finalizarea acestor proiecte până în anul 2018 şi pentru a se afirma astfel drept concurenţi credibili ai sistemului american.

  Diane Dodds (NI), în scris. – Într-un moment în care Comisia, şi fireşte şi acest Parlament, ar trebui să caute soluţii şi să prezinte propuneri pentru a economisi bani, ni se oferă acest raport care sugerează finalizarea sistemului de navigaţie prin satelit Galileo cu un cost suplimentar de 1,9 miliarde de euro inclus în viitorul cadru financiar multianual. Să nu uităm că această propunere vine în contextul în care proiectul Galileo a început cu un buget de 7,7 miliarde de euro, iar acum se estimează că va costa 22,6 miliarde de euro. Răspund categoric „nu” unei asemenea propuneri. Liniile bugetare actuale stabilite deja pentru acest proiect sunt suficiente pentru a garanta finalizarea sa, şi totuşi – aşa cum ne-am obişnuit – sugestia este să cheltuim mai mult. Ştiu sigur că dacă voi vorbi cu alegătorii mei, aceştia nu vor acorda prea multă susţinere cheltuielilor actuale cu Galileo, ca să nu mai vorbim de o creştere a acestora. Încă o dată, îi îndemn pe deputaţii europeni şi pe membrii Comisiei să fie realişti şi precauţi în privinţa banilor pe care îi avem şi cu care ar trebui să ne propunem să aducem beneficii maxime alegătorilor noştri.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Sistemele europene de navigaţie prin satelit au provocat întârzieri şi costuri suplimentare, fapt care ar trebui să îi convingă pe responsabili să se gândească la tiparele urmate în prezent pentru punerea lor în aplicare. Într-un moment în care ţări precum Portugalia recurg la ajutoare din partea celorlalte state membre şi când chiar Europa se confruntă cu o criză economică şi financiară gravă, care îi ameninţă stabilitatea, trebuie depuse eforturi şi mai mari pentru a evita depăşirea costurilor şi cheltuielile excesive.

Nu pun la îndoială importanţa strategică a acestor proiecte, însă nu pot să nu subliniez faptul că nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Sunt de acord că, întrucât atât Galileo, cât şi Serviciul european geostaţionar mixt de navigare (EGNOS) sunt programe europene şi au fost concepute în interesul public comun al Uniunii, ele trebuie să fie, în general, finanţate din bugetul UE, însă cred că trebuie avute în vedere şi alte surse posibile, inclusiv forme inovatoare de finanţare.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Acest raport, elaborat de dl Remek, se ocupă de programele europene de navigaţie prin satelit. Este un raport al cărui obiectiv este o revizuire intermediară a acestor programe, inclusiv evaluarea punerii lor în aplicare, provocări viitoare şi perspective financiare.

Din 2000, când a fost pus la dispoziţie Sistemul de poziţionare globală (GPS), acest sector a crescut exponenţial (124 de miliarde de euro în 2008), previziunile interne de piaţă fiind că valoarea sa va ajunge la aproximativ 230 de miliarde de euro în 2025. În 2008, UE a decis să îşi creeze propriul sistem de navigaţie prin satelit (Regulamentul (CE) nr. 683/2008), Galileo şi Serviciul european geostaţionar mixt de navigare (EGNOS), având obiectivul de a asigura independenţa şi autonomia Europei, de a-i creşte cota de piaţă şi de a plasa industria într-o poziţie competitivă pe o piaţă strategică, aflată într-o dezvoltare rapidă.

Am votat în favoarea propunerilor raportorului, în ciuda depăşirilor de costuri înregistrate în punerea în aplicare a proiectului, pentru că înţeleg că UE trebuie să fie în frunte în domeniul cercetării şi dezvoltării de tehnologii inovatoare, în special când astfel de tehnologii reprezintă un bun ştiinţific şi economic pentru UE.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Aşa cum am spus referitor la aplicarea unui sistem european global de navigaţie prin satelit în domeniul transportului, utilizarea acestei tehnologii ar putea reprezenta o contribuţie importantă la dezvoltarea, modernizarea şi diversificarea serviciilor publice, crearea unor oportunităţi de cooperare, progresul înregistrat în ştiinţă şi aplicaţiile acestuia, schimbul şi accesibilitatea informaţiilor, asigurându-se totodată respectarea drepturilor, libertăţilor şi garanţiilor publicului. Totuşi, miza nu este existenţa unui sistem global de navigaţie prin satelit pentru Europa, bazat pe utilizarea în scopuri non-militare şi neinclus în aranjamentele UE privind securitatea.

Problema este potenţiala utilizare a sistemului în scopuri militare şi agresive. Îngrijorător este, în special, faptul că acest sistem de navigaţie prin satelit este creat pentru a concura cu Sistemul de poziţionare globală (GPS) al Statelor Unite, de care UE depinde, şi despre care se ştie că se află sub control militar, fiind finanţat din programe militare federale americane. Prin urmare, ne exprimăm din nou îndoielile cu privire la limitele potenţialelor utilizări ale acestor programe în contextul unei presupuse concurenţe UE-SUA în ceea ce priveşte funcţionalitatea şi eficienţa acestor sisteme.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Chestiunea pusă în joc nu este existenţa unui sistem global de navigaţie prin satelit pentru Europa, bazat pe utilizarea în scopuri non-militare şi neinclus în aranjamentele UE privind securitatea. Problema este potenţiala utilizare a sistemului în scopuri militare şi agresive.

Utilizarea sa în scopuri non-militare ar putea reprezenta o contribuţie importantă pentru furnizarea de servicii publice, cu oportunităţi pentru cooperare, progres în ştiinţă şi aplicaţiile acestuia, schimbul şi accesibilitatea informaţiilor, asigurând respectarea drepturilor, libertăţilor şi garanţiilor publicului.

Totuşi, este îngrijorător faptul că acest sistem de navigaţie prin satelit a fost creat în competiţie cu Sistemul de poziţionare globală (GPS) al Statelor Unite, de care UE depinde şi despre care se ştie foarte bine că se află sub control militar, fiind finanţat din programe militare federale americane.

Prin urmare, încă avem îndoieli serioase cu privire la limitele potenţialelor utilizări ale acestor programe în contextul existenţei unei concurenţe, atât între funcţionalitatea şi eficienţa acestor sisteme, cât şi între UE şi SUA.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Uniunea Europeană a făcut un pas important prin introducerea, prin intermediul deciziei sale politice bazate pe Regulamentul (CE) nr. 683/2008, a unui Sistem european global de navigaţie prin satelit (GNSS), deţinut şi condus de către Uniune. Comisia ar trebui să elaboreze o analiză cuprinzătoare, menită să garanteze o descriere mai precisă a posibilelor scenarii şi resurse în ceea ce priveşte funcţionarea şi utilizarea după 2013. Această analiză trebuie să includă toate aspectele comerciale privind utilizarea, ca de exemplu structurile juridice, contractuale şi de finanţare ale diverselor modele de utilizare, asigurând crearea unui model stabil de administrare.

  Jacqueline Foster (ECR), în scris. – Galileo, sistemul global de navigaţie prin satelit al Europei, este deosebit de important pentru Europa şi, în special, pentru Marea Britanie. Acest proiect, pe care îl susţin în totalitate, a primit nu doar o finanţare publică semnificativă, ci sectorul industriei private din întreaga UE investeşte bani, timp şi cunoştinţe de specialitate în dezvoltarea acestui sistem.

Totuşi, în ciuda faptului că am recunoscut necesitatea de a continua acest proiect, am simţit nevoia de a mă abţine de la votul final. Raportul dlui Remek sugerează ideea că finalizarea sistemului Galileo va avea nevoie de finanţări suplimentare de până la 1,9 miliarde de euro în viitorul cadru financiar multianual (CFM). În actualul context financiar, care este unul dificil, trebuie să mă opun acestei creşteri a cheltuielilor, având în vedere, în special, faptul că programul a depăşit deja bugetul cu 60 %. Cred că Galileo trebuie să se limiteze la bugetul său actual.

Haideţi să vedem cum putem îmbunătăţi sistemul existent, cu mijloacele de care dispunem. Doresc să îndemn Comisia să ia măsuri ferme pentru a-şi îmbunătăţi modul de gestionare a programului şi pentru a face economii. În acest sens, Comisia trebuie să facă o evaluare minuţioasă şi complexă a impactului, pentru ca noi să putem lua, în cunoştinţă de cauză, o decizie în ceea ce priveşte viitoarea finanţare a programului.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) Am primit cu bucurie documentul, pentru că acest raport reprezintă o reacţie faţă de comunicarea Comisiei privind revizuirea intermediară a Sistemelor europene globale de navigaţie prin satelit (GNSS) (Galileo şi EGNOS), document care evaluează procesul şi punerea în aplicare de până acum şi lansează o dezbatere pe tema viitoarei guvernări, exploatări şi finanţări. UE a decis să îşi creeze propriul sistem global de navigaţie prin satelit din două motive principale: în primul rând, pentru a garanta independenţa şi autonomia Europei faţă de alte sisteme globale de navigaţie, iar în al doilea rând, pentru a câştiga un segment din această piaţă mondială a înaltei tehnologii aflate într-o creştere rapidă şi care, în prezent, este dominată în mare măsură de SUA. Beneficiile indirecte ale programului sunt estimate la aproximativ 60 de miliarde de euro pe an (incluzând piaţa din aval şi amonte şi beneficiile publice). GNSS este considerat a fi o tehnologie importantă, cu un potenţial ridicat de a crea inovaţii, de a construi o bază de cunoştinţe de înaltă tehnologie şi de a creşte productivitatea în multe sectoare. Se estimează că ratele anuale de creştere a pieţei pentru produsele şi serviciile bazate pe GNSS vor depăşi 10 %. Comisia ar trebui să lanseze o analiză complexă pentru a identifica mai exact posibilele scenarii şi mijloace privind funcţionarea şi exploatarea după 2013. Acestea includ toate aspectele comerciale privind exploatarea, precum şi structurile juridice, contractuale şi de finanţare ale diverselor modele de exploatare care vor garanta elaborarea unui model stabil de guvernare.

  Ville Itälä (PPE), în scris. – (FI) Atunci când vor fi finalizate, sistemele EGNOS şi Galileo vor spori gradul de securitate în domeniul transportului, prin folosirea anumitor aplicaţii. Aceste aplicaţii reprezintă, de asemenea, pieţele globale aflate în continuă creştere, de pe urma cărora UE va avea de câştigat din punct de vedere financiar. Dezvoltarea acestor sisteme va contribui în mod esenţial la dezvoltarea transportului aviatic european şi la crearea unui sistem de transport feroviar şi rutier mai economic şi mai eficient. O problemă pentru dezvoltarea acestor aplicaţii şi pentru finalizarea sistemelor la timp ar putea fi lipsa investiţiilor. Este important să vedem care sunt beneficiile pe care investiţiile şi dezvoltarea sistemelor le aduc statelor membre, pentru ca proiectele să fie finalizate la timp.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului dnei Ţicău pentru că proiectul supus examinării se ridică la nivelul aşteptărilor celor care privesc cu optimism progresele înregistrate în domeniul cercetării şi tehnologiei. EGNOS şi Galileo sunt proiecte care vor genera beneficii indirecte de aproximativ 60 de miliarde de euro pentru economia şi societatea Uniunii Europene, sub forma unui grad sporit de securitate rutieră şi aviatică, reducerea poluării şi a consumului de pesticide, crearea de noi locuri de muncă şi siguranţă publică, lucruri care generează o valoare foarte semnificativă a banilor. Prin urmare, înainte de luarea unei decizii cu privire la continuarea angajamentului financiar din bugetul UE în viitorul cadru financiar multianual, Comisia trebuie să prezinte o evaluare clară a tuturor opţiunilor tehnice, costurilor aferente şi beneficiilor posibile.

  Agnès Le Brun (PPE), în scris. – (FR) În urmă cu zece ani, Uniunea Europeană lansa două programe de navigaţie prin satelit: Galileo şi EGNOS (Serviciul european geostaţionar mixt de navigare). Primul va deveni operaţional în 2014 şi va avea o marjă de eroare de mai puţin de un metru, în timp ce marja de eroare a sistemului GPS este de câţiva metri. Acest progres tehnologic le va permite companiilor europene să creeze inovaţii şi să se poziţioneze în prim plan în domeniul serviciilor pe care le face posibile poziţionarea globală. Totuşi, proiectul Galileo are şi o componentă strategică. În prezent, Europa depinde de sistemul GPS, care este american. Când Galileo va fi pus în practică, Uniunea se va bucura nu doar de independenţă totală, ci şi de superioritate în acest domeniu, astfel că importanţa aplicaţiilor este clară. Prin urmare, resursele civile şi militare ale statelor membre vor fi mult mai eficiente. Am votat în favoarea rezoluţiei care, deşi laudă succesul tehnic, reaminteşte Comisiei Europene care sunt punctele în care programul poate fi îmbunătăţit: finanţare, informarea publicului şi implicarea partenerilor noştri internaţionali.

  David Martin (S&D), în scris. – Principala provocare pentru activităţile internaţionale ale programelor GNSS va fi asigurarea compatibilităţii şi interoperabilităţii cu Galileo, accesarea resurselor globale care au legătură cu GNSS şi stabilirea de standarde la nivel global, garantarea securităţii segmentului spaţial şi a reţelei de staţii terestre, asigurând totodată un control mai strict al tehnologiilor GNSS dezvoltate cu finanţare europeană, precum şi participarea la efortul internaţional de dezvoltare a unor aplicaţii inovatoare şi specializate de interes supraregional. Un obiectiv important va fi acela de a crea oportunităţi pe piaţă pentru tehnologia europeană GNSS şi pentru industriile de aplicaţii.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Suntem de părere că Sistemul global de navigaţie prin satelit (GNSS) al UE, sistem format din programele Galileo şi EGNOS, reprezintă un pas important pentru Europa, în primul rând pentru că îi asigură acesteia autonomia şi independenţa faţă de alte sisteme globale de navigaţie, iar în al doilea rând pentru că îi permite să revendice un segment din această înfloritoare piaţă mondială a înaltei tehnologii. Totuşi, este foarte important să fie garantată continuitatea serviciului, întrucât o limitare (temporară) sau o degradare a semnalelor GPS ar avea efecte serioase asupra economiei şi societăţii noastre, în lipsa altor sisteme GNSS independente. Cu toate acestea, pentru ca avantajele sale să fie exploatate în totalitate, Galileo trebuie să ajungă la o capacitate operaţională deplină, iar acest lucru necesită investiţii suplimentare. În prezent, contextul financiar este departe de a fi pozitiv. În această privinţă, considerăm că trebuie să aibă loc o dezbatere politică extinsă şi complexă cu privire la nivelul dorit de ambiţie şi resursele financiare disponibile. În fine, noi susţinem că este important să lansăm o analiză cuprinzătoare pentru a obţine o identificare mai exactă a scenariilor şi mijloacelor posibile privind funcţionarea şi exploatarea după 2013, analiză care să includă toate aspectele comerciale privind exploatarea, precum şi structurile juridice, contractuale şi de finanţare ale diverselor modele de exploatare care vor garanta punerea în aplicare a unui model stabil de guvernare.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Programele europene de navigaţie prin satelit, Galileo şi Serviciul european geostaţionar mixt de navigare (EGNOS), vor permite Europei să obţină autonomie şi independenţă strategică faţă de alte blocuri economice, fapt care este extrem de important, şi vor contribui la îmbunătăţirea vieţii publicului european, aducând totodată beneficii directe şi indirecte economiei europene. Totuşi, problemele legate de finanţarea acestor programe ar putea genera întârzieri semnificative în punerea lor în aplicare, precum şi pagube inerente.

Trebuie să punem în aplicare o strategie de finanţare pe termen mediu şi lung pentru a putea crea încrederea în piaţă de care este nevoie şi, prin urmare, pentru a atrage investiţii şi achiziţionarea de aplicaţii şi servicii. Doar un sistem Galileo şi EGNOS complet funcţional va reprezenta un bun pentru UE, în toate politicile sale, în special în cele privind transportul, agricultura, lupta împotriva schimbărilor climatice, prevenirea dezastrelor naturale şi a celor declanşate de om, precum şi în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi inovaţiei.

  Louis Michel (ALDE), în scris. – (FR) Parlamentul European a susţinut întotdeauna Sistemul global de navigaţie prin satelit (GNSS) al Uniunii Europene, pus în aplicare prin intermediul programelor Galileo şi Serviciul european geostaţionar mixt de navigare (EGNOS). Din păcate, Uniunea Europeană depinde în prezent de Sistemul de poziţionare globală (GPS) al Statelor Unite.

Cu toate acestea, Galileo oferă avantaje clare faţă de sistemul GPS. Mai mult, EGNOS este utilizat zilnic de 80 000 de agricultori europeni şi recent a fost certificat pentru aviaţia civilă, iar în curând ar trebui să fie certificat pentru transportul maritim. Politica spaţială şi programul GNSS prezintă importanţă strategică şi trebuie să furnizeze beneficii concrete pentru cetăţeni şi întreprinderi.

Din acest punct de vedere, Comisia trebuie să asigure compatibilitatea şi interoperabilitatea programului Galileo cu alte sisteme de navigaţie prin satelit. În fine, este important ca aceste programe europene să primească finanţarea de care au nevoie pentru a fi fructificate.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – UE a făcut un pas important odată cu decizia sa politică. Raportul este o revizuire intermediară a acestei iniţiative emblematice, evaluând procesul şi punerea în aplicare de până acum şi lansând o dezbatere pe tema viitoarei guvernări, exploatări şi finanţări în cadrul sistemului UE. După părerea mea, este nevoie să lansăm o analiză cuprinzătoare pentru a obţine o identificare mai exactă a scenariilor şi mijloacelor posibile privind operarea şi exploatarea după 2013. Susţin pe deplin raportul lui Vladimir Remek şi am votat în favoarea acestuia.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Proiectul sistemului de navigaţie prin satelit GNSS (Galileo şi EGNOS) s-a transformat într-o groapă fără fund, care înghite în permanenţă bani, aşa cum s-a întâmplat şi cu proiectul privind Sistemul de informaţii Schengen de a doua generaţie. Costurile suplimentare încă sunt imposibil de estimat în termeni concreţi; singurul lucru clar este faptul că va fi nevoie de economii dacă vrem să împiedicăm o creştere finală a costurilor aferente proiectului, care şi aşa s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. Totuşi, în acest domeniu apar probleme atunci când tăierile asociate operate în cadrul serviciilor afectează doar cetăţenii europeni în calitate de contribuabili, în timp ce serviciile pentru uz militar rămân neatinse. În acest context, este nevoie de continuarea discuţiilor privind procedura şi punerea în aplicare anterioare şi viitoarea administrare, utilizare şi finanţare.

Pare puţin probabil ca o creştere a utilizării întreprinderilor private în acest domeniu să poată uşura povara financiară. Evaluarea Comisiei este cu siguranţă aşteptată cu mare nerăbdare. Ideea programului Galileo este, în principiu, una bună; totuşi, costurile trebuie ţinute sub control. Am luat acest aspect în considerare atunci când am votat.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Încă o dată (aşa cum s-a întâmplat în cazul proiectului ITER), UE a reuşit să întârzie un proiect atât de mult încât costurile au devenit imposibil de estimat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru costurile suplimentare pentru proiectele GNSS (sistemele de navigaţie prin satelit Galileo şi EGNOS) şi Sistemul de informaţii Schengen de a doua generaţie. Nu numai aceste costuri suplimentare sunt cele care au explodat: costurile „normale” ale proiectului au căpătat şi ele proporţii uriaşe. În prezent, se încearcă limitarea pagubelor prin realizarea de economii. Acestea sunt mişcări necesare. Din păcate, s-ar părea că aceste reduceri vor afecta doar contribuabilul european, întrucât vor avea drept rezultat reduceri în domeniul serviciilor. Deşi GNSS va avea numai aplicaţie miliară, contribuabilii vor fi cei care vor plăti factura – care în prezent este dublă, ca urmare a costurilor suplimentare. Această situaţie umbreşte oarecum proiectul GNSS, care de altfel este unul care trebuie salutat. Din acest motiv, m-am abţinut de la vot.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului privind revizuirea intermediară a programului Galileo. Ambiţiosul efort european de a dezvolta un sistem european de navigaţie prin satelit, care se bazează pe o constelaţie de 30 de sateliţi şi oferă servicii de poziţionare globală de calitate, asigură autonomia şi independenţa Europei faţă de alte sisteme globale de navigaţie, precum şi un segment din importanta piaţă mondială a înaltei tehnologii, unde în prezent SUA şi Japonia se află pe primele locuri. Mai mult decât atât, Galileo va avea posibilitatea de a susţine punerea în aplicare a sistemelor anterioare de gestionare a traficului pentru toate mijloacele de transport (rutier, aviatic, maritim, etc.), fapt care va îmbunătăţi eficienţa şi va reduce impactul asupra mediului. În sectorul agricol, Galileo va putea susţine îmbunătăţirea rezultatelor agricole prin garantarea utilizării mai eficiente a solului şi apei, reducând astfel nevoia de a utiliza îngrăşăminte şi pesticide. Totuşi, întrebările formulate şi întrebarea pe care am adresat-o anterior Comisiei (E-0339/10) cu privire la costurile foarte mari pe care le implică acest efort special au rămas fără răspuns. Ca să fiu exact, costul aferent punerii în aplicare a programului a fost estimat iniţial la 3330 de milioane de euro (din care 1800 de milioane urmau să fie plătite de sectorul public). Acesta a crescut până la 5580 de milioane de euro, sumă care urmează să fie suportată integral de sectorul public, într-un moment foarte dificil pentru economie.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport. UE a făcut un pas important prin adoptarea deciziei sale politice, înregistrată în Regulamentul (CE) nr. 683/2008, privind crearea unor sisteme europene globale autonome de navigaţie prin satelit (GNSS) – Galileo şi Serviciul european geostaţionar mixt de navigare (EGNOS) – aflate în proprietatea şi sub administrarea UE. Comunicarea avută în vedere în acest raport constituie o revizuire intermediară a acestei iniţiative emblematice, care conţine o evaluare a procesului şi punerii în aplicare de până acum, împreună cu o dezbatere lansată pe tema viitoarei guvernări, utilizări şi finanţări.

În actualul context economic, există o necesitate stringentă de a organiza o dezbatere politică variată şi cuprinzătoare pe tema nivelului dorit de ambiţie, care va determina nivelul de servicii furnizate, dar şi pe tema resurselor disponibile, dezbatere în cadrul căreia va fi nevoie să facem o alegere politică între un model în cadrul căruia finanţarea este acordată exclusiv de UE şi unul în care sunt permise şi contribuţii naţionale sau private. Rezultatul acestei dezbateri se va reflecta în alegerile politice făcute cu privire la viitoarele sisteme de guvernare şi administrare a GNSS.

  Fiorello Provera (EFD), în scris. – (IT) Sistemul Galileo va îmbunătăţi exactitatea şi fiabilitatea informaţiilor furnizate de Sistemul de poziţionare globală (GPS) al SUA. Acest sistem nou va fi important pentru a asigura autonomia şi independenţa Europei faţă de alte sisteme globale de navigaţie şi pentru a-i permite acesteia să revendice un segment din această înfloritoare piaţă mondială a înaltei tehnologii. După cum ştim, programul este finanţat în totalitate din bugetul Uniunii, cu un buget de 3,4 miliarde de euro până în 2014. Ştim că beneficiile indirecte ale programului sunt estimate în jurul valorii de 60 de miliarde de euro pe an, însă Comisia a recunoscut că va fi nevoie de investiţii suplimentare pentru ca proiectul să ajungă la o capacitate operaţională deplină. Întrucât nu este clar cât îi va costa sistemul Galileo pe contribuabili, m-am abţinut în privinţa acestei măsuri, în special pentru a reitera solicitarea înaintată Comisiei de a clarifica viitoarele costuri aferente proiectului.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Programul Galileo, care, împreună cu Serviciul european geostaţionar mixt de navigare (EGNOS), are drept obiectiv crearea unui sistem global de navigaţie prin satelit (GNSS), este în concordanţă cu o alegere strategică făcută de Uniune: confirmă intrarea sa pe piaţa mondială şi se afirmă pe această piaţă, care în prezent este dominată de Statele Unite, şi este important pentru creşterea economiei europene. Să ne amintim că, după cum se precizează în raport, 7 % din produsul intern brut (PIB) al UE depinde de utilizarea Sistemului de poziţionare globală (GPS), fapt ce susţine necesitatea de a avea un sistem autonom de navigaţie prin satelit.

În prezent, intenţia este aceea de a efectua o analiză cuprinzătoare a proiectului. Printre concluziile care trebuie formulate, este important să subliniem faptul că toate costurile operaţionale aferente acestor programe sunt estimate în jurul valorii de 800 de milioane de euro pe an şi că venitul va ajunge doar la valoarea de 80 de milioane de euro pe an în jurul anului 2030. Cu toate acestea, pe de altă parte se estimează că valoarea beneficiilor indirecte ar putea ajunge până la 60 de miliarde de euro pe an. În acest context, consider că este important, aşa cum sugerează raportorul, să lansăm o dezbatere pe tema structurii acestui program şi a mijloacelor de a obţine bani din el pe viitor, pentru a adopta soluţii ferme şi sigure pentru viitorul Europei.

  Zuzana Roithová (PPE) , în scris. – (CS) Susţin pe deplin sistemul european global autonom de navigaţie prin satelit şi sunt de acord cu adoptarea tuturor măsurilor esenţiale pentru garantarea capacităţii operaţionale depline. Acest punct de vedere predomină în rândul grupurilor din cadrul Parlamentului European, fiind izvorât din faptul că nu au fost prezentate amendamente la acest raport. În raportul dlui Remek, solicităm Comisiei Europene să găsească o soluţie pentru problemele care au apărut şi să asigure o procedură de finanţare pentru program, astfel încât acesta să poată ajunge la capacitate operaţională deplină în 2018. Lansarea nu trebuie întârziată, dacă avem în vedere menţinerea avantajului competitiv al UE, altfel alte ţări precum China, India şi Japonia ne-o vor lua înainte.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Acesta a fost un vot dezastruos pentru Verzi. Am votat împotriva celor două punct separate (paragrafele 19 şi 20) şi ambele au fost adoptate; am votat împotrivă la votul final, însă textul a fost adoptat. Îngrijorările noastre se referă în special la graba cu care unii vor să continue demersurile, în ciuda numeroaselor întrebări pe care încă le avem.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea acestui raport pentru că sunt de acord cu importanţa proiectului Galileo, ca parte a unui sistem european global de navigaţie prin satelit. El va asigura autonomia şi independenţa Uniunii Europene faţă de alte sisteme globale de navigaţie şi îi va permite să revendice un segment din această înfloritoare piaţă mondială a înaltei tehnologii. Având în vedere faptul că rivalii noştri devin mai puternici şi progresează în mod dinamic, dar şi faptul că, pentru a putea exploata la maximum avantajele sale, Galileo trebuie să ajungă la o capacitate operaţională deplină, proiectul ar avea nevoie de investiţii suplimentare, după cum a indicat raportorul.

  Catherine Stihler (S&D), în scris. – Salut acest raport, care solicită Comisiei să lanseze o analiză cuprinzătoare pentru a obţine o identificare mai exactă a scenariilor şi mijloacelor posibile de operare şi exploatare după 2013. Aceasta include toate aspectele comerciale privind exploatarea, precum şi structurile juridice, contractuale şi de finanţare ale diverselor modele de exploatare care vor asigura crearea unui model stabil de guvernare. Raportul a fost adoptat în comisie cu o majoritate covârşitoare (44 la 4).

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Iniţiativa europeană de a crea programele Galileo şi Serviciul european geostaţionar mixt de navigare (EGNOS) nu numai că va permite Europei să îşi asigure autonomia şi independenţa strategică faţă de alte blocuri economice, ci, mai presus de orice, va aduce îmbunătăţiri vieţii cotidiene a europenilor şi va genera beneficii directe şi indirecte pentru economia europeană.

Totuşi, pentru ca beneficiile reale ale programului să fie obţinute, este nevoie să se stabilească o strategie pe termen mediu şi lung în privinţa finanţării şi guvernării, strategie care să includă principalele acţiuni care trebuie executate. Aceasta este singura modalitate prin care va fi posibilă crearea încrederii în piaţă de care este nevoie şi, prin urmare, garantarea investiţiilor şi a achiziţiilor de aplicaţii şi servicii.

Doar dacă vor deveni complet funcţionale, sistemele Galileo şi EGNOS vor putea aduce beneficii concrete tuturor politicilor Uniunii Europene, în special celor privind transportul, agricultura, lupta împotriva schimbărilor climatice, prevenirea dezastrelor naturale şi a celor declanşate de om, precum şi în sfera ştiinţei, tehnologiei şi inovaţiei. Pentru a spori sprijinul acordat acestor proiecte, este esenţial să creştem comunicarea între cei care sunt responsabili pentru ele şi publicul larg, în vederea creării unei relaţii directe între aceste iniţiative şi cetăţenii europeni. Mai mult decât atât, cred că este necesar să elaborăm o structură financiară potrivită, care să poată fi concretizată şi apoi aplicată.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Acest raport analizează progresul care a fost înregistrat pentru realizarea unui sistem european global de navigaţie prin satelit, numit şi Galileo, cercetând totodată chestiuni care ţin de viitoarea guvernare a iniţiativei. Atunci când va fi pe deplin operaţional, Galileo va fi un rival pentru sistemul american GPS şi va funcţiona cu ajutorul unui sistem mai complex şi mai precis de sateliţi şi staţii terestre situate în întreaga lume. Deşi s-au înregistrat progrese tehnice substanţiale, raportul este mai critic faţă de situaţia financiară a proiectului. Documentul ridică anumite probleme care trebuie rezolvate şi recomandă acţiuni care pot garanta că sistemul de sateliţi va ajunge cât mai curând posibil la Capacitatea operaţională deplină (FOC), ceea ce înseamnă o recuperare mai rapidă a investiţiei, iar acest raport serveşte drept punct de plecare pentru dezbaterea cu privire la felul în care Comisia poate realiza cel mai bine aceste obiective.

Raport: Salvador Garriga Polledo (A7-0193/2011)

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Votez în favoarea acestui raport pentru că acesta prezintă priorităţi politice adecvate ale Parlamentului European pentru cadrul financiar multianual, atât în termeni legislativi, cât şi bugetari. Unele dintre priorităţile incluse de către Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European pe care le-aş sublinia sunt, de exemplu: 1) investiţii pentru locuri de muncă şi creştere economică; 2) aspectul social, precum şi drepturile şi condiţiile muncitorilor; 3) durabilitatea; 4) valoarea adăugată europeană; 5) structura şi durata propuse.

Observ necesitatea de a acorda o atenţie deosebită regiunilor ultraperiferice, regiunilor cu limitări serioase şi permanente de ordin natural sau demografic, cum ar fi regiunile cele mai nordice cu o densitate foarte scăzută a populaţiei şi insulele, precum şi regiunilor transfrontaliere şi montane; acest lucru se datorează faptului că resursele şi capacităţile din aceste regiuni pot juca un rol important în competitivitatea Uniunii Europene pe viitor.

  Marta Andreasen (EFD), în scris. – Eu am votat împotriva raportului Garriga Polledo al comisiei SURE, deoarece acesta doreşte să mărească bugetul UE pentru perioada 2014-2020 cu 5 %. Nu am putut vota în favoarea amendamentului Partidului Conservator de a îngheţa bugetul la nivelul lui 2013, deoarece cred cu tărie că ceea ce ne trebuie este o reducere, iar poziţia lor reprezintă un punct de plecare slab pentru negocieri.

Am introdus un amendament pentru a reduce bugetul cu 2,8 %, rata medie a neregulilor care afectează bugetul UE, aşa cum s-a raportat de către Curtea Europeană de Conturi. Printre modificările şi inovaţiile la care m-am opus a fost un amendament de a se crea un grup de monitorizare neoficial şi lipsit de putere în cadrul Parlamentului European care să examineze programele.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluţii importante privind investiţia în viitor: un nou cadru financiar multianual (CFM) pentru o Europă competitivă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii. Sunt de acord cu raportorul că, odată cu respingerea posibilităţii de a îngheţa resursele, aşa cum a fost propus de cinci şefi de guvern în luna decembrie 2010 (Franţa, Regatul Unit, Ţările de Jos, Germania şi Finlanda), Parlamentul European va trimite un semnal politic puternic pentru negocierile dintre cele 27 de state membre, ce urmează să înceapă după prezentarea oficială a propunerii Comisiei Europene aşteptată la 29 iunie. Este important de menţionat faptul că unanimitatea în rândul statelor membre, precum şi asentimentul Parlamentului European sunt necesare pentru a lua decizia finală, decizie care nu se aşteaptă mai devreme de iunie 2012, cel puţin. Noi, deputaţii în Parlamentului European, solicităm cel puţin o creştere a nivelului de resurse cu 5 % faţă de bugetul 2013. Este important de remarcat şi faptul că Parlamentul European propune să introducă o nouă structură pentru cadrul financiar sub o titulatură unică "Europa 2020" şi solicită un cadru de 5, sau de 5+5 ani începând cu 2021.

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) După aproximativ un an de activitate, comisia specială privind provocările politice şi resursele bugetare a prezentat în cele din urmă deciziile viitoare cu privire la priorităţile legate de cheltuieli pentru utilizarea eficientă şi eficace a fondurilor comunitare care conduc la punerea în aplicare a politicilor orientate către rezultate. Ţinând cont de faptul că bugetul Uniunii Europene este în primul rând un buget de investiţii, care poate genera investiţii suplimentare din surse publice sau private, trebuie ca acesta să poată fi aliniat în mod corespunzător la nevoile şi circumstanţele în schimbare.

Decizia de majorare cu 5 % a resurselor din noul cadru financiar multianual va garanta stabilitatea ciclurilor de programare existente şi a noilor investiţii în domenii precum reţelele de energie şi transport la nivel european, ceea ce va permite Europei să-şi apere competitivitatea şi să pregătească terenul pentru o creştere economică pe termen lung. Aceste sectoare apar şi în Strategia Europa 2020, care are ca scop să ofere o creştere inteligentă, durabilă şi completă prin cunoaştere, inovare şi promovare a coeziunii sociale şi teritoriale.

  Pino Arlacchi (S&D), în scris. – Raportul privind un nou cadru financiar multianual (CFM) pentru o Europă competitivă, durabilă şi cuprinzătoare reprezintă un exemplu valoros de analiză colectivă asupra configuraţiilor viitoare ale bugetului UE. Acesta estimează resursele financiare necesare pentru ca Uniunea să-şi atingă obiectivele şi să-şi desfăşoare politicile sale pentru perioada începând cu 1 ianuarie 2014. Punctul său esenţial îl reprezintă o cerere pentru o creştere de cel puţin 5 % din bugetul total al UE pentru 2013, şi solicitarea pentru introducerea unei surse autonome de finanţare.

Raportul subliniază foarte clar că fără resurse suplimentare suficiente în CFM post 2013, Uniunea nu va putea să-şi îndeplinească priorităţile politice existente, legate, în special, de Strategia Europa 2020, sau noile sarcini prevăzute de Tratatul de la Lisabona, ca să nu mai vorbim de a răspunde în cazul unor evenimente neprevăzute. Eu am votat în favoarea acestui raport şi pentru că acesta face apel la un sistem de finanţare mai transparent, mai simplu şi mai echitabil pentru Uniunea Europeană.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea acestui raport excelent întocmit de către colegul meu, dl Garriga Polledo, deoarece acesta oferă o prezentare extrem de bună a bugetului de care Uniunea Europeană va avea nevoie după 2013 pentru a răspunde provocărilor politice cu care aceasta se va confrunta. Dacă într-adevăr Europa intenţionează să pună în aplicare politicile prevăzute în tratatele europene, inclusiv politicile cele mai recente, aceasta trebuie să dispună de resursele financiare de care are nevoie pentru a-şi îndeplini aceste ambiţii. Prin urmare, am votat pentru colectarea de „resurse proprii” şi crearea unui „impozit pe tranzacţiile financiare” pentru a finanţa bugetul Uniunii Europene. Această creştere necesară în bugetul european trebuie să fie însoţită de economii substanţiale prin optimizarea cheltuielilor (comune). În plus, politica agricolă comună (PAC), care este esenţială pentru securitatea alimentară şi independenţa continentului nostru, precum şi politica regională a UE, consolidată prin crearea unei categorii intermediare de regiuni care să permită un sprijin financiar suplimentar care urmează să fie canalizat către acele regiuni unde PIB-ul pe cap de locuitor se situează între 75 % şi 90 % din media europeană, cum ar fi Auvergne si Limousin, îşi găsesc aici locul care li se cuvine. Acest raport reprezintă, aşadar, un sprijin inestimabil pentru cetăţeni!

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Sectorul agricol european are o importanţă socio-economică, în special în ceea ce priveşte asigurarea securităţii aprovizionării cu produse alimentare şi în ceea ce priveşte promovarea comunităţilor rurale şi a mediului înconjurător. Aşadar, PAC trebuie să dispună de un buget puternic şi de resurse adecvate, astfel încât să fie în măsură să ducă la îndeplinire aceste obiective. Susţin pe deplin ceea ce se menţionează în raport cu privire la obiectivele generale şi sarcinile PAC şi sunt de acord că nu trebuie să existe reduceri ale finanţării în cadrul PAC pentru 2013, pentru a putea servi în mod corespunzător acestor nevoi largi.

Se aşteaptă multe de la viitorul cadru financiar multianual în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020, încurajarea cercetării şi inovării, combaterea provocărilor cu care se confruntă mediul înconjurător, realizarea obiectivelor fondurilor europene sociale, de coeziune şi regionale, precum şi promovarea educaţiei, mobilităţii, formării şi învăţării pe tot parcursul vieţii. UE trebuie să dispună de resurse adecvate şi de un cadru financiar multianual puternic dacă doreşte să realizeze aceste obiective şi să satisfacă nevoile cetăţenilor din Uniune.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport. Uniunea Europeană se confruntă cu provocări uriaşe, şi va necesita resurse financiare semnificative pentru a le depăşi. Este clar că sistemul actual de resurse al bugetului UE va fi incapabil să asigure punerea în aplicare a tuturor angajamentelor asumate. Sunt de acord că este necesar să se revizuiască fundamental principiile bugetare, astfel încât, în viitor, fondurile pentru bugetul UE să fie colectate din resurse proprii. Trebuie, de asemenea, să luăm de urgenţă în considerare mecanisme inovatoare de finanţare, cum ar fi o taxă pe tranzacţiile financiare, care ar aduce o contribuţie semnificativă la finanţarea bugetului UE.

  Bastiaan Belder (EFD), în scris. – (NL) Eu nu pot susţine raportul dlui Garriga Polledo. Motivul este că sunt fundamental împotriva înlocuirii contribuţiilor statelor membre cu finanţare comunitară directă, prin care se înţelege o taxă UE. La urma urmei, Uniunea ar trebui să fie în serviciul statelor membre, iar acest lucru trebuie să se vadă în acordurile de finanţare. În ceea ce priveşte conţinutul, nu sunt de acord cu folosirea Strategiei UE 2020 drept ghid pentru cadrul financiar multianual. Obiectivele strategiei privesc politicile sociale şi de ocupare a forţei de muncă ce intră în competenţa statelor membre individuale. Strategia eşuată de la Lisabona arată unde vom ajunge dacă ne vom baza strategia pe chestiuni asupra cărora UE nu are nimic de spus. Raportul caută, de asemenea, să reducă volumul arieratelor prin creşterea plăţilor. În cazul în care proiectele nu sunt puse în aplicare fără piedici, atunci ceea ce trebuie făcut cu atenţie este să se intre în mai puţine angajamente contractuale noi.

Pe scurt, raportul nu arată nicio urmă de înţelegere a gestiunii bugetare prudente, având în vedere problemele economice enorme cu care se confruntă economiile europene. „Întinde-te cât ţi-e plapuma” este o sugestie mai bună decât acest apel nedorit la resurse mai multe şi noi. În acest fel, repetăm, la nivel european, greşelile pe care le-au făcut mai multe ţări în ultimii ani.

  Slavi Binev (NI), în scris. – (BG) Raportul Polledo îşi concentrează atenţia asupra numeroaselor provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană, dar mai ales asupra necesităţii de a convinge cetăţenii obişnuiţi că instituţiile europene şi Uniunea Europeană servesc valorilor şi intereselor lor. Acesta este motivul pentru care sprijin viitorul cadru financiar multianual, care va ajuta în a convinge cetăţenii europeni că Uniunea are capacitatea de a gândi şi de a acţiona pentru a le proteja interesele pe termen lung şi pentru a obţine rezultate eficiente care să asigure o creştere stabilă şi o coeziune internă. Deşi există câteva decizii cu care nu sunt de acord în totalitate, raportul este, în general, benefic pentru interesele Bulgariei, şi am votat pentru adoptarea acestuia.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Am votat împotriva raportului dlui Garriga Polledo din cauza unor puncte pe care eu le consider critice în propunerea supusă la vot. Deşi sunt în favoarea unor paragrafe, cum ar fi cel cu privire la reducerea Parlamentului European la un singur sediu, raportul speră la introducerea unui impozit real pentru a finanţa activităţile Uniunii Europene. Se discută de finanţare pentru comunităţile de romi, un subiect faţă de care partidul meu politic s-a opus întotdeauna, precum şi alocarea unor sume mari de finanţare pentru o nouă rundă de extindere a Uniunii Europene în direcţia Balcanilor de Vest, un alt punct cu care eu nu sunt de acord. În cele din urmă, a fost angajată o finanţare europeană pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să combată schimbările climatice, o problemă care, în afară de propaganda de mediu, nu va schimba, cu siguranţă, viitorul ecosistemului.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii, deoarece consider că este deosebit de importantă contribuţia Parlamentului European la dezbaterea privind modul în care banii de la bugetul UE ar trebui să fie distribuiţi în viitor (2014-2020), şi care ar trebui să fie domeniile finanţate pentru a ajuta Europa să-şi revină în urma crizei mondiale. În urma dezbaterii, rezoluţia adoptată a criticat ideea avansată de anumite state membre de a congela bugetul UE la nivelul anului 2013, având în vedere dificultăţile financiare cu care s-au confruntat multe ţări din UE în ultimul timp. În schimb, atunci când s-a stabilit perspectiva financiară a UE 2014-2020, am fost îndemnaţi să continuăm să garantăm finanţarea necesară pentru domeniile care stimulează creşterea economică şi dezvoltarea de succes. Aceste domenii includ cercetarea şi promovarea inovării, combaterea şomajului, sărăciei şi a excluderii, pregătirea adecvată pentru schimbările demografice, utilizarea responsabilă a resurselor naturale, securitatea internă şi externă, ​​politica regională şi agricolă, precum şi dezvoltarea infrastructurii energetice şi de transport.

  Vito Bonsignore (PPE), în scris. – (IT) Felicit raportorul pentru munca depusă, muncă pe care am aprobat-o. Europa trebuie să utilizeze următorul cadru financiar multianual (CFM) pentru a oferi răspunsuri clare cetăţenilor care au suferit deja de prea mult timp în urma crizei economice şi pentru a asigura o creştere robustă pe termen lung. Până în prezent, Uniunea Europeană nu a răspuns aşteptărilor şi ambiţiilor la care ar fi trebuit. Va trebui să facem faţă unor provocări foarte complexe, precum şi crizei economice, declinului demografic şi penuriei de energie. Răspunsul la aceste provocări va trebui să fie căutat în Strategia Europa 2020, care ar trebui să fie politica de referinţă a CFM următor. Trebuie să identificăm o serie de priorităţi-cheie pentru următorul CFM, cum ar fi creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, dezvoltarea durabilă, coeziunea pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, cetăţenia şi Europa globală.

Următorul CFM trebuie să fie, prin urmare, conceput în aşa fel încât să asigure flexibilitate pentru a evita deficienţele actualului CFM. De fapt, planificarea unei revizuiri la jumătatea perioadei ar fi o idee bună pentru a permite posibilitatea de revizuire a plafoanelor. În cele din urmă, este esenţial să se îmbunătăţească sistemul actual de instrumente extra-bugetare pentru flexibilitate, simplificându-le utilizarea şi oferindu-le fonduri suficiente. Următorul CFM ar trebui să ajungă la un echilibru corect între stabilitate, previzibilitate şi flexibilitate pe termen mediu, un principiu care ar trebui să rămână la baza acestuia.

  Philippe Boulland (PPE), în scris. – (FR) Am votat miercuri, 8 iunie, pentru o creştere a bugetului 2014-2020. După cum ştim, bugetul reprezintă începutul oricărui act politic. Fără un buget, nu există nici un proiect. Bugetul UE trebuie să reflecte, prin urmare, strategia UE de creştere economică şi ambiţiile sale pentru cetăţenii săi. Statele membre au propus îngheţarea bugetului UE din două motive. Pe de o parte, banii provin din contribuţiile statelor, iar pe de altă parte, un buget stabil pentru perioada 2014-2020 înseamnă că toate proiectele majore ale UE de a restabili creşterea economică şi de a investi în viitor sunt puse în pericol. Statele membre ar dori să vadă că UE joacă un rol decisiv atunci când vine vorba de asumarea de riscuri, dar o critică atunci când face acest lucru. Prin urmare, la fel ca majoritatea colegilor mei deputaţi, cu excepţia euroscepticilor, am votat şi eu pentru o creştere de 5 % a bugetului pentru a finanţa proiecte majore în viitor. Acum suntem conştienţi de faptul că statele sunt incapabile să rezolve pe cont propriu problemele cauzate de globalizare. Următorul pas va fi acela de a oferi UE un buget bazat pe „resurse proprii”, în scopul de a reduce dependenţa noastră de „bunul” plac al statelor.

  Cristian Silviu Buşoi (ALDE), în scris. − De-a lungul timpului, în special după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, competenţele UE au sporit, însă bugetul a crescut în proporţii infime. Avem ambiţia unei Europe competitive, durabile şi favorabilă incluziunii. Dacă dorim să atingem acest obiectiv ambiţios, cred că mijloacele financiare de care dispune UE trebuie să fie la fel de ambiţioase.

De aceea cred că se impune o creştere de cel puţin 5 % a bugetului prevăzut în următorul CFM. UE are nevoie şi de o discuţie aprofundată pe tema resurselor proprii la care să participe atât reprezentanţii instituţiilor europene, cât şi parlamentele naţionale, astfel încât să se creeze un consens în jurul unui sistem de resurse proprii care să garanteze implementarea eficientă a politicilor europene. Susţin ideea acestui raport potrivit căreia e nevoie de o canalizare a resurselor către acele măsuri care vizează atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

De asemenea, sunt pe deplin de acord cu necesitatea asigurării unei coerenţe şi a unei complementarităţi între diferitele instrumente care există în prezent pentru susţinerea cercetării, dezvoltării şi inovaţiei. În fine, un buget credibil trebuie să fie unul coerent şi să ofere garanţia eficientizării cheltuielilor prin evitarea tuturor duplicărilor în utilizarea fondurilor.

  Françoise Castex (S&D), în scris. – (FR) Eu am votat în favoarea acestui raport. Marea virtute a acestui raport este de a încerca să mobilizeze toate resursele bugetare ale UE într-un mod coerent şi ca un mijloc de a realiza Strategia Europa 2020, şi de a adopta o poziţie care este diametral opusă abordării înguste a majorităţii statelor membre. În timp ce acestea din urmă rezumă Europa la nivelul contribuţiilor lor pe care doresc să le vadă în scădere, şi la cel al veniturilor lor financiare, pe care ar dori să le vadă crescând, acest raport pledează pentru politici comunitare puternice, integrate, atât în ​​ceea ce priveşte politicile de lungă durată, cât şi în ceea ce priveşte noile competenţe încredinţate în temeiul Tratatului de la Lisabona.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Trebuie să direcţionăm bugetul UE către secolul 21. Bugetul trebuie să corespundă ambiţiilor noastre. Este nevoie de noi investiţii pan-europene pentru a stimula valoarea adăugată la nivelul european, care să acţioneze ca un catalizator pentru investiţiile private şi care să creeze economii de scară. Sunt necesare investiţii verzi majore în domenii precum infrastructura surselor regenerabile, cu mai multe parcuri eoliene în nord şi mai multă energie solară în sud. Investiţiile Irlandei în domeniul energiei eoliene vor da roade, de exemplu, numai în cazul în care există o infrastructură europeană care să exporte acea energie prin intermediul Marii Britanii şi Franţei. Odată cu creşterea preţurilor petrolului şi agravarea daunelor asupra mediului, ştim că UE trebuie să se îndrepte acum către o societate mai durabilă, devenind mai eficientă din perspectiva energiei, folosind mai mult energia din surse regenerabile, investind în transportul public şi asigurându-se că viaţa copiilor noştri se desfăşoară într-un mediu curat şi sănătos. Bugetul UE pe termen lung ar trebui să urmeze, de asemenea, aşa-numitele obiective strategice UE 2020 convenite, în special obiectivele noastre obligatorii pe plan internaţional privind clima. PAC ar trebui să fie reformată pentru a plăti agricultorilor furnizarea de bunuri publice, cum ar fi o zonă rurală atractivă, bogată în biodiversitate. Trebuie să menţinem bugetul PAC pentru a ne asigura că aceste servicii vitale de mediu sunt furnizate în Irlanda şi în întreaga Europă.

  Philip Claeys (NI) , în scris. – (NL) Raportul cu privire la cadrul financiar multianual comunitar nu ţine seama în niciun fel de frustrările statelor membre şi ale alegătorilor şi contribuabililor din întreaga Europă. Auzim în continuare apeluri la mai multe venituri pentru Uniunea Europeană, în timp ce toate celelalte niveluri ale administraţiei sunt nevoite să facă reduceri. Incapacitatea noastră de a lua în considerare acest lucru dă dovada aroganţei noastre profunde şi înstrăinării de restul lumii. Europa trebuie să se întindă cât o ţine plapuma, să se limiteze la activităţile sale de bază şi să facă de una singură o serie de economii. Doar în acest fel vom putea să restabilim încrederea în rândul alegătorilor.

  George Sabin Cutaş (S&D), în scris. − Am votat în favoarea Raportului privind un nou cadru financiar multianual deoarece acesta introduce posibilitatea instituirii unei taxe asupra tranzacţiilor financiare la nivel european. Aceasta ar impozita tranzacţiile financiare speculative, pentru a descuraja acest tip de practici, şi ar permite crearea de noi venituri destinate statelor membre ale Uniunii Europene.

  Christine De Veyrac (PPE), în scris. – (FR) Uniunea Europeană, prin alocarea de fonduri pentru cercetare şi inovare, precum şi prin sprijinul său pentru agricultură, dar şi pentru dezvoltarea regională, contribuie într-un mod foarte concret la stimularea economiilor europene. Din acest motiv, eu susţin pe deplin propunerile adoptate astăzi de către Parlamentul nostru de a stabili bugetul Uniunii Europene pentru următorii şapte ani. Pentru a răspunde nevoilor cetăţenilor, Parlamentul a propus să creeze, în cadrul fondurilor structurale, o nouă categorie a regiunilor în care PIB-ul pe cap de locuitor se situează între 75 % şi 90 % din PIB-ul Uniunii. Aceste regiuni vor primi astfel ajutor financiar în conformitate cu criterii mai adecvate situaţiei lor. Susţin în totalitate această propunere, de care vor beneficia, de exemplu, în mod direct persoanele care locuiesc în circumscripţia mea din Languedoc-Roussillon.

  Philippe de Villiers (EFD), în scris. – (FR) Parlamentul European s-a pronunţat din nou cu privire la bugetul european prin intermediul cadrului financiar multianual, un fel de plan cincinal al UE.

Acum UE, cea care cere statelor sacrificii uneori foarte grele, nu prevede în niciun fel punerea în aplicare a acestui sfat bun pentru sine. Propunerile cuprinse în acest text sunt nerealiste şi mai aproape de nişte incantaţii anesteziante; risipa şi birocraţia încă mai au un viitor luminos.

Mai rău chiar, pentru a scăpa de „şantajul” din partea statelor membre, care sunt în mod natural reticente la a-şi majora contribuţiile deja foarte mari, Parlamentul ridică încă o dată problema resurselor proprii ale UE, sau, pe scurt, un impozit european. „Faceţi ceea ce vă spun, nu ceea ce fac eu" ar putea fi noua deviză europeană.

  Karima Delli (Verts/ALE), în scris. – (FR) Prin adoptarea acestui raport, salut faptul că amendamentul 74 a fost păstrat, deoarece acesta pledează pentru crearea unei categorii de regiuni denumite în continuare „intermediare” pentru următoarea perioadă de programare 2007-2013 a politicii de coeziune şi respectă, prin urmare, o distribuţie mai echitabilă a fondurilor structurale şi de coeziune între regiuni.

  Lena Ek (ALDE), în scris. – (SV) Am o părere bună despre faptul că raportul se focalizează asupra provocărilor comune cu care se confruntă Europa. Acesta abordează problemele legate de climă şi mediu care constituie un element în toate domeniile de politică, lupta pentru democraţie, pace şi libertate la nivel global, precum şi nevoia urgentă de cercetare, inovare şi infrastructură. Strategia Europa 2020 şi investiţiile în iniţiative cu valoare adăugată europeană au pătruns în dezbaterile din timpul activităţii depuse în raport. Cu toate acestea, sunt profund preocupată de faptul că am acordat Consiliului autoritatea de a stabili priorităţile. Parlamentul European ar fi trebuit să fi avut curajul de a stabili priorităţi. Chiar dacă sunt incluse toate cerinţele necesare pentru o Europă favorabilă incluziunii, durabilă şi competitivă, nu există, totuşi, niciun fel de posibilitate ca noi să putem finanţa totul dintr-o dată din bugetul UE. Eu îmi doresc o strategie de negociere realistă şi care poate fi pusă în aplicare, iar acest lucru nu a fost atins, deoarece în acest raport nu au fost stabilite priorităţi clare. Prin urmare, m-am abţinut de la votul final.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Într-un moment în care UE a înţeles deja că o mai bună coordonare a politicii economice şi un control mai aspru asupra politicii bugetare sunt ambele necesare, consider că ideea că acest cadru financiar multianual (CFM) ar trebui să sprijine guvernarea economică pare a fi una extrem de relevantă.

În plus faţă de această idee, găsesc o mulţime de probleme asupra cărora merită să se lucreze şi care trebuie să fie studiate. Consider că punerea CFM în slujba obiectivelor Strategiei Europa 2020, precum şi preocuparea de a menţine cel puţin bugetul politicii agricole comună (PAC) şi de a păstra sistemul cu doi piloni, reprezintă un lucru pozitiv. Cu toate acestea, aş declara, încă o dată, că apelul pentru introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare a apărut din nou într-un raport care nu este direct legat de definirea unei politici financiare, pe care eu nu o consider a fi o practică transparentă.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Eu aş felicita raportorul pentru activitatea sa excelentă, care a dus la un raport care să ne permită să începem elaborarea următorului cadru financiar multianual (CFM) pentru perioada de după 2013, lucru ce reprezintă o provocare pentru Comisie şi pentru Consiliu.

Strategia Europa 2020 este consensuală, priorităţile sale sunt clare, iar obiectivele măsurabile. Aceasta va reprezenta un ghid pentru viitoarele perspective financiare. Cu toate acestea, strategia va avea succes numai dacă aceasta dispune de bugete corespunzătoare acţiunilor şi obiectivelor sale. În acest sens, este necesar ca valorile CFM să se potrivească cu ambiţia şi angajamentul reprezentate de Strategia Europa 2020. Politica de coeziune este un rezultat al principiului solidarităţii. Este important ca aceasta coeziune să fie economică, socială şi teritorială şi să sprijine cele mai sărace regiuni. Consider că este esenţial ca fondurile pentru politica de coeziune să fie, cel puţin, menţinute la acelaşi nivel.

Politica agricolă comună (PAC) a fost un succes. Prin urmare, sumele totale canalizate către agricultură trebuie şi ele menţinute la un nivel înalt şi distribuite mai echitabil. Este important să ne îndreptăm spre un CFM ale cărui venituri să nu depindă mai mult de 80 % de bugetele naţionale. Există, aşadar, o nevoie presantă de a continua cu dezbaterea privind resursele proprii noi.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Raportorul a declarat că a venit momentul de a pune capăt declaraţiilor pompoase de intenţie, care nu sunt susţinute pe măsură cu resurse financiare care să permită punerea în practică a obiectivelor stabilite. Acest raport este un exemplu perfect al acestui exerciţiu. Practic, propunând ca bugetul UE să fie îngheţat până la revizuirea din 2020, cu o creştere reziduală de 5 %, multe dintre obiectivele care figurează în cele 40 de pagini ale acestuia sunt compromise, în special cel referitor la coeziunea socială şi economică.

În faţa unei crize economice şi sociale grave, exacerbată de politica UE, bugetele permise de aceste perspective financiare vor deveni astfel incapabile să asigure o funcţie de redistribuire, lucru esenţial pentru realizarea eficientă a principiului de coeziune. Am făcut nenumărate propuneri cu privire la necesitatea de a creşte bugetul UE pentru a susţine coeziunea economică şi socială, precum şi pentru a reduce caracterul obligatoriu al contribuţiilor naţionale, reducându-le la un maximum de 10 % din costul total al proiectului prezentat, în special în ţările cu cele mai mari dificultăţi financiare. În plus, am subliniat importanţa promovării investiţiilor în serviciile publice, sprijinirii producţiei, creării de locuri de muncă cu drepturi, eradicării sărăciei, şi combaterii inegalităţii sociale.

Calea propusă în acest raport este cu totul altceva; ceva foarte diferit. De aceea, am votat împotrivă.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) În ciuda unor ocazionale propuneri pozitive, raportul nu recomandă o ruptură şi o schimbare faţă de politicile comunitare asupra resurselor sale financiare. Prin urmare, noi am votat împotrivă.

Este deosebit de grav că acesta nu abordează, ca o prioritate absolută, răspunsul la problemele sociale grave create de criza economică şi socială, cu o creştere semnificativă în bugetul UE pentru sprijinirea coeziunii economice şi sociale, însoţite de o reducere a contribuţiilor obligatorii naţionale, reducându-le la un maximum de 10 % din proiectul prezentat. Mai presus de toate, în ţările cu cele mai mari dificultăţi financiare, ar trebui să se angajeze la investiţii în serviciile publice, pentru sprijinirea producţiei, pentru a crea locuri de muncă cu drepturi, pentru a eradica sărăcia şi pentru a lupta împotriva inegalităţilor sociale şi a tuturor tipurilor de discriminare, nu în ultimul rând discriminarea de gen.

De asemenea, este necesar a se promova pacea, cooperarea şi ajutorul pentru dezvoltare, precum şi o reducere semnificativă a cheltuielilor militare şi a reprezentanţelor în străinătate.

În mod lamentabil, raportul se limitează la a propune o creştere reziduală în valorile bugetului actual al UE de 5 %, în ciuda opunerii la îngheţarea bugetului comunitar post 2013, aşa cum au susţinut unele state membre. Însă această creştere sugerată înseamnă că următorul cadru financiar multianual (perspective financiare) 2014-2020 ar reprezenta doar 1,11 % din venitul naţional brut al UE (VNB), spre deosebire de 1,06 %, suma preconizată pentru anul 2013.

  Monika Flašíková Beňová (S&D), în scris. – (SK) Într-o situaţie în care multe state membre pun în aplicare măsuri fiscale dure, trebuie ca bugetul UE să fie justificat mai bine ca niciodată. Acesta trebuie să asigure cel mai înalt nivel posibil de valoare adăugată europeană, trebuie să fie gestionat cu grijă şi să sprijine, pe cât posibil, resursele publice şi private. Structura viitorului cadru financiar multianual (CFM) ar trebui să fie realistă şi să permită continuitatea în planificare şi să evite deficienţele CFM actual, în special lipsa de flexibilitate în cadrul zonelor. În ceea ce priveşte metoda de dezvoltare a unui sistem de resurse proprii pentru UE, care este treptat înlocuită de contribuţiile statelor membre şi, prin urmare, este percepută ca o povară excesivă asupra finanţelor publice ale statelor membre, reforma acestui sistem este necesară mai mult ca niciodată.

În opinia mea, un sistem mai bun care să asigure echitate, transparenţă şi venituri bugetare suficiente ar face posibil ca procesul decizional bugetar să se concentreze mai mult asupra priorităţilor cheie ale Uniunii. În special, scutirile actuale şi mecanismele de corecţie ar trebui să fie eliminate treptat, ceea ce ar fi un pas esenţial spre o mai mare echitate şi transparenţă în bugetul UE.

  Pat the Cope Gallagher (ALDE), în scris. – Bugetul UE post 2013 trebuie să fie adecvat scopului de a menţine competitivitatea, de a favoriza creşterea economică şi de a combate rata ridicată a şomajului din Europa. Eu cred că agricultura şi o politică agricolă comună puternică, care să dispună de resurse, se află în centrul acestui obiectiv. Susţin în totalitate apelul lansat de raport de a lega agricultura de Strategia 2020, deoarece cred cu tărie că agricultura şi sectorul alimentar pot aduce o contribuţie semnificativă la creşterea economică viitoare în Irlanda şi în întreaga Europă. De aceea, este esenţial să protejăm şi să menţinem cele aproximativ 1,7 miliarde de euro pe care Irlanda le primeşte anual în cadrul PAC. O politică agricolă comună finanţată puternic va proteja securitatea alimentară a Europei, va contribui la obiectivele noastre privind schimbările climatice şi va menţine forţa de muncă în comunităţile noastre rurale. Sunt mulţumit că raportul recunoaşte rolul jucat de sectorul pescuitului şi de cel al acvaculturii în menţinerea locurilor de muncă în regiunile de coastă, insulare şi îndepărtate. Cred că trebuie să direcţionăm mai multe fonduri către aceste comunităţi în cadrul Fondului European pentru Pescuit post 2013. Procesul de pace din Irlanda a beneficiat enorm de pe urma bugetului UE. Îi îndemn pe toţi deputaţii în Parlamentul European să sprijine menţinerea acestor programe importante.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Pe scurt, în ciuda lungimii excepţionale a textului, Parlamentul European solicită ca bugetul UE, în suma sa totală şi distribuţia acestuia, să fie adaptat după 2013 la competenţele şi mulţimea de priorităţi ale Uniunii Europene, după cum acesta le defineşte.

Cere, aşadar, ca acesta să fie majorat - cu cel puţin 5 %, în primă instanţă. Cum va fi finanţat acesta? Printr-un nou impozit european, bineînţeles! Pe cine cred ei că pot să păcălească? Europa deja costă foarte mult. Care a fost rezultatul? Neputinţa în faţa crizei, neplăcerile cauzate de moneda europeană, acordurile comerciale şi acordul Schengen, atitudinea sterilă, interferenţele şi obstacolele din celelalte domenii.

Într-un moment în care statelor membre li se cere să facă reduceri drastice în propriile lor bugete, în care oamenilor li se spune să strângă cureaua, în care sistemele de protecţie socială sunt subminate de şomaj şi imigraţie, cei responsabili pentru criză continuă să-şi umple buzunarele, iar pieţele continuă să speculeze, este indecent ca această adunare, în cârdăşie cu Bruxelles-ul, să mai ceară un singur cent în plus ca să continue şi să agraveze aceste politici.

  Estelle Grelier (S&D), în scris. – (FR) Odată cu adoptarea raportului Garriga privind provocările politice şi bugetare cu care se confruntă Uniunea Europeană după 2013, Parlamentul European anticipează, mult prea timid în opinia noastră, dezbaterea ce va urma cu privire la perspectivele financiare ale Uniunii. Acest raport îşi reafirmă opoziţia sa de a crea concurenţă între diferitele politici care intră în competenţa UE şi insistă asupra necesităţii de a mobiliza fonduri suficiente, în conformitate cu Strategia UE 2020. Mesajul transmis statelor membre este clar: ne-am propus să sprijinim politicile puternic integrate şi să facem acest lucru prin creşterea bugetului cu cel puţin 5 %. În plus, în contextul în care cetăţenii sunt supuşi austerităţii, trebuie să menţinem o politică puternică de coeziune. Este ceea ce ne propunem în acest raport, sprijinind planul de a crea o categorie intermediară de regiuni, lucru ce va permite o distribuire a fondurilor structurale care să respecte mai mult situaţiile economice şi sociale reale ale teritoriilor noastre. În cele din urmă, Uniunea trebuie să-şi acorde ea însăşi resursele financiare pe măsura ambiţiilor sale. Prin urmare, ne-am reiterat dorinţa de a introduce o impozitare a tranzacţiilor financiare, proiect susţinut pe scară largă de către cetăţeni şi care ar încuraja un sprijin mai mare din partea lor pentru proiectul european.

  Roberto Gualtieri (S&D), în scris. – (IT) Votând pentru raportul Garriga Polledo, Parlamentul European şi-a făcut auzită vocea cu privire la viitorul bugetului european şi a înaintat o propunere ambiţioasă pentru viitorul cadru financiar multianual. Cererea de creştere a bugetului EU post 2013 cu 5 %, şi, prin urmare, de a creşte VNB total al Uniunii Europene de la 1,06 % la 1,11 %, corespunde unei dorinţe de a respecta angajamentele făcute pentru a sprijini creşterea economică şi dezvoltarea, în primul rând, Strategia Europa 2020, pentru care sunt necesare resurse adecvate. Este important, de fapt, să ne amintim de valoarea adăugată a bugetului european, care poate acţiona ca un stimulent pentru creşterea economică, cercetare şi dezvoltare şi ocuparea forţei de muncă, în special pentru tineri, alături de bugetele naţionale.

Raportul consolidează, de asemenea, poziţia Parlamentului în favoarea unor noi instrumente financiare, cum ar fi impozitul pe tranzacţiile financiare şi euroobligaţiunile, ce reprezintă o oportunitate pentru economia europeană. Acum este rândul Comisiei să îmbrăţişeze ambiţia Parlamentului European, prezentând propunerile sale pentru următorul cadru financiar european, fără să cadă victimă politicilor bugetare restrictive ale statelor membre.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea acestui raport în măsura în care acesta lansează un apel de a configura politici puternice şi integrate ale UE. Două alte puncte importante au primit sprijinul meu. În primul rând, crearea unei categorii de „zone intermediare” în cadrul politicii de coeziune, pentru a ne asigura că distribuirea fondurilor structurale se armonizează mai îndeaproape cu situaţia economică şi socială reală a teritoriilor; şi în al doilea rând, un apel reînnoit de creare a unei taxe pe tranzacţiile financiare ca o nouă resursă pentru a salvgarda politicile economice europene. Într-o perioadă a politicilor de austeritate şi în care persistă speculaţii financiare fără limite, este corect să se solicite sectorului financiar să îşi joace rolul în relansarea unei economii care a fost afectată de comportamentul său iresponsabil.

  Małgorzata Handzlik (PPE), în scris. – (PL) Rezoluţia adoptată de Parlamentul European este prima noastră contribuţie în dezbaterea privind perspectivele financiare viitoare. Susţin din toată inima propunerea de a creşte bugetul Uniunii Europene în perspectiva bugetară viitoare. Eu cred că Uniunea Europeană are nevoie de un buget ambiţios, care va corespunde provocărilor cu care ne confruntăm. Reducerea sau îngheţarea bugetului european, aşa cum s-a propus de către unele state membre, nu este o soluţie bună pentru economia europeană. Bugetul european trebuie să fie un buget care să sprijine statele membre pe măsură ce acestea vor ieşi din criză şi care să fie, de asemenea, capabil să răspundă într-o manieră mai flexibilă la evenimentele neaşteptate. De asemenea, salut sprijinul acordat de Parlament ideii de a categorisi unele zone ca regiuni intermediare, în scopul de a se asigura că dezvoltarea lor va continua să fie promovată în ciuda faptului că acestea depăşesc criteriul în prezent obligatoriu de 75 % din PIB-ul Uniunii Europene. Introducerea acestei categorii va ajuta regiunile care încă se confruntă cu multe provocări de dezvoltare, chiar dacă acestea au depăşit media UE iar, în viitorul apropiat, vor fi incluse aici şi regiuni poloneze.

  Anna Hedh (S&D), în scris. – (SV) Cred că bugetul UE trebuie să beneficieze de suficiente resurse pentru a putea să finanţeze angajamentele care au fost decise. În acelaşi timp, aş dori să subliniez faptul că UE ar trebui să aibă o atitudine de reţinere şi să asigure aceste resurse prin redistribuire în cadrul bugetului UE existent. Nu cred că dimensiunea globală a bugetului ar trebui să crească. Aş prefera să văd bugetul agricol redus în favoarea priorităţilor de cercetare şi dezvoltare şi de conversie la energia verde, etc. prevăzute în Strategia Europa 2020. Prin urmare, nici eu nu cred că nivelul bugetului 2013 pentru agricultură ar trebui să fie menţinut, dar aş saluta distribuirea egală a ajutoarelor agricole între statele membre.

De asemenea, cred că este foarte important să se îmbunătăţească eficienţa cheltuielilor administrative ale UE, iar o modalitate de a face acest lucru este creşterea transparenţei procesului de distribuire şi folosire a acestor cheltuieli.

Nu cred că plafonul resurselor proprii ar trebui să fie revizuit, deoarece finanţarea politicii UE ar trebui să fie posibilă respectând plafonul actual de venituri. Întrevăd, de asemenea, o nevoie de a revizui sistemul de resurse proprii al UE. Actualul sistem este foarte complicat şi lipsit de transparenţă. Reducerile nu au făcut deloc mai echitabil sistemul, dar în schimb au dat naştere la o serie de noi scutiri şi corecţii. Cu toate acestea, o schimbare în cadrul acestui sistem nu oferă UE un drept direct de impozitare, deoarece Tratatul nu prevede nici o astfel de competenţă pentru Uniune. Orice modificare a sistemului de resurse proprii cere, de asemenea, ca toate statele membre să-şi dea acordul pentru ca aceasta să intre în vigoare.

  Gunnar Hökmark (PPE), în scris. – (SV) La votul de la Strasbourg, din data de 8 iunie 2011, privind raportul asupra bugetului UE pe termen lung, noi, conservatorii suedezi din Parlamentul European, am ales să votăm împotriva propunerii. Acest lucru s-a datorat faptului că propunerea nu stabileşte priorităţi pentru cheltuieli importante şi mai puţin importante, pe care noi le considerăm a fi necesare. În loc să dea dovadă de spirit de conducere şi să pună accentul pe ceea ce va aduce creştere şi competitivitate în Europa, propunerea solicită o creştere a bugetului cu 5 %, astfel încât să se evite nevoia de a stabili priorităţi. Într-un moment în care statele membre ale UE se luptă cu deficitele bugetare masive şi cu creşterea datoriei naţionale, Parlamentul European alege să ceară mai mulţi bani pentru UE. Acesta este un punct pe care noi nu-l putem sprijini. Ar trebui, în schimb, să reducem treptat subvenţiile pentru politica agricolă comună (PAC) şi fondurile structurale, dar, din păcate, propunerea care a fost votată se îndreaptă în direcţia opusă. Deşi am votat împotriva raportului în ansamblul său, salutăm formularea din propunere privind o „creştere semnificativă” a fondurilor pentru ştiinţă şi cercetare. Este un aspect asupra căruia am muncit din greu, iar includerea acestuia reprezintă un pas în direcţia cea bună.

  Juozas Imbrasas (EFD), în scris. – (LT) În stabilirea perspectivei financiare 2014-2020 a UE, este necesar să se asigure o finanţare adecvată pentru zonele care stimulează creşterea economică şi dezvoltarea de succes; cu alte cuvinte, să se concentreze asupra cercetării şi promovării inovaţiilor, combaterii şomajului, sărăciei şi a excluderii, pregătirii adecvate pentru schimbările demografice, utilizării responsabile a resurselor naturale, securităţii interne şi externe, ​​politicii regionale şi agricole, precum şi asupra dezvoltării infrastructurii energetice şi de transport. M-am abţinut de la a vota acest document, deoarece trebuie să revizuim în mod fundamental politica agricolă comună, care trebuie să garanteze un sistem echitabil şi uniform al plăţilor directe, şi multe alte domenii importante, fără de care vom fi în imposibilitatea de a crea o Europă competitivă şi puternică.

  Cătălin Sorin Ivan (S&D), în scris. − Acest raport este poate unul din cele mai importante din această legislatură. Am avut ocazia să fiu raportor din partea comisiei CULT şi cred că consensul la care s-a ajuns, departe de a fi perfect, este probabil cel mai bun pe care îl puteam obţine în această conjunctură economică. Am votat cu încredere şi sper să fie un mesaj clar pentru Consiliu şi ca acesta să ţină cont de poziţia PE.

  Sandra Kalniete (PPE), în scris. – (LV) Am votat în favoarea acestei rezoluţii, deoarece declaraţia identifică principalele probleme şi priorităţi pentru UE în noul cadru financiar multianual. Aş dori să subliniez în special apelul cuprins în rezoluţie la adresa Comisiei de a prezenta propuneri pentru o politică agricolă comună (PAC) a UE eficientă şi eficace, care ar distribui mai obiectiv plăţile directe între statele membre şi fermieri şi ar consolida legătura dintre livrarea de bunuri publice pentru societate şi plăţile de sprijin pentru agricultori. Eu susţin pe deplin apelul ca fondurile alocate PAC în anul bugetar 2013 să fie menţinute la acelaşi nivel şi pentru următoarea perioadă de programare financiară, astfel ca PAC să-şi poată îndeplini obiectivele şi sarcinile extinse. Noul sistem de finanţare al UE trebuie să fie mai transparent, mai simplu şi mai echitabil. De aceea susţin propunerile ca sistemul de contribuţii naţionale, care pune un accent disproporţionat pe echilibrele nete dintre statele membre, în loc să pună accent pe principiul solidarităţii europene şi al interesului comun european, să fie lent înlocuit cu resursele proprii ale Uniunii, pe care Uniunea le-ar colecta în mod direct şi independent de bugetele naţionale.

  Krišjānis Kariņš (PPE), în scris. – (LV) Chiar dacă raportul Parlamentului European privind investiţia în viitor: un nou cadru financiar multianual (CFM) pentru o Europă competitivă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii conţine multe idei care ar trebui să fie sprijinite, eu nu i-am acordat sprijinul, deoarece cred că acesta dăunează imaginii Uniunii Europene în ochii locuitorilor săi. Raportul sugerează creşterea sarcinii fiscale asupra cetăţenilor europeni, iar eu nu pot să fiu de acord cu acest lucru. Putem fi de acord că Europa trebuie să aibă propriile sale finanţe şi că acest lucru poate fi realizat prin colectarea impozitelor. Însă acest lucru ar necesita crearea unei Europe federale, lucru care ar trebui să se facă prin discuţii deschise, şi nu pe uşa din spate cu ajutorul politicii fiscale. Dacă dorim să continuăm în această direcţie, trebuie să ne asigurăm mai întâi că statele membre sunt de acord să renunţe la veniturile lor fiscale pentru binele Uniunii Europene, şi numai atunci ar fi posibil să se creeze un buget comun autofinanţat. Pentru a lua o astfel de decizie, politicienii europeni trebuie să implice societatea, ceea ce nu s-a întâmplat în această situaţie.

  Giovanni La Via (PPE), în scris. – (IT) Aş dori să-l felicit pe dl Garriga Polledo pentru activitatea excelentă desfăşurată în această chestiune importantă a perspectivei financiare viitoare. Dl Garriga Polledo a prezentat Parlamentului un rezumat eficient care cuprinde poziţiile diferitelor delegaţii naţionale şi ale diverselor grupuri politice. Eu susţin ferm decizia de a solicita o creştere de cel puţin 5 % a resurselor pentru viitorul cadru financiar multianual. În plus, aş dori să subliniez o parte a raportului ce priveşte politica agricolă comună, având în vedere rolul meu în calitate de raportor pentru aviz al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Prin urmare, sprijin pe deplin decizia de a menţine cel puţin bugetul agricol existent, reamintind că PAC este singura politică europeană reală care poate juca un rol important într-un sector strategic ce prevede bunuri de uz public şi generează o reală valoare adăugată europeană. În cele din urmă, aş dori să subliniez votul privind politica de coeziune, în care a fost adăugată cu succes o clauză de salvgardare pentru situaţia în care sunt introduse categorii intermediare pentru a evita retragerea resurselor din regiunile eligibile pentru finanţare conform obiectivului de convergenţă, competitivitate şi cooperare. Acest lucru înseamnă că vor fi necesare resurse suplimentare pentru a finanţa un nou obiectiv.

  Olle Ludvigsson, Marita Ulvskog şi Åsa Westlund (S&D), în scris. – (SV) Considerăm că bugetul UE trebuie să beneficieze de suficiente resurse pentru a putea finanţa angajamentele care au fost decise. În acelaşi timp, am dori să subliniem faptul că UE ar trebui, pe cât posibil, să aibă o atitudine de reţinere şi să asigure aceste resurse prin intermediul redistribuirii în cadrul bugetului existent al UE. Am prefera să se reducă bugetul agricol în favoarea priorităţilor de cercetare şi dezvoltare şi a conversiei către energia verde etc., prevăzute în Strategia Europa 2020. Prin urmare, nici noi nu credem că nivelul bugetului 2013 pentru agricultură ar trebui să fie menţinut, dar am saluta distribuirea egală a ajutoarelor agricole între statele membre.

De asemenea, credem că este foarte important să se îmbunătăţească eficienţa cheltuielilor administrative ale UE, şi o modalitate de a face acest lucru este de creşterea transparenţei procesului pentru distribuirea şi utilizarea acestor cheltuieli.

Nu credem că ar trebui revizuit plafonul de resurse proprii, deoarece finanţarea politicii UE ar trebui să fie posibilă în limitele plafonului veniturilor actuale. Întrevedem, de asemenea, o nevoie de a revizui sistemul de resurse proprii al UE. Actualul sistem este foarte complicat şi lipsit de transparenţă. Reducerile nu au făcut deloc mai echitabil sistemul, dar în schimb au dat naştere la o serie de noi scutiri şi corecţii. Cu toate acestea, o schimbare în cadrul acestui sistem nu oferă UE un drept direct de impozitare, deoarece Tratatul nu prevede nicio astfel de competenţă pentru Uniune. Orice modificare a sistemului de resurse proprii cere, de asemenea, ca toate statele membre să-şi dea acordul pentru ca aceasta să intre în vigoare.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Această Propunere de rezoluţie a Parlamentului european referitoare la investiţia în viitor: un nou cadru financiar multianual (CFM) pentru o Europă competitivă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii este importantă atât pentru atingerea obiectivelor UE 2020 (cu privire la restabilirea şi protejarea pe termen lung a nivelurilor de creştere economică), cât şi pentru a împiedica repetarea actualei crize economice.

Acest Raport prezintă faptul că Strategia Europa 2020 ar trebui să definească politicile noului CFM, deoarece obiectivele (UE 2020) nu pot fi atinse decât printr-o utilizare optimă a resursele existente (stabilite prin politicile respective).

Aşadar, stabilirea priorităţilor-cheie pentru viitorul CFM, precum cunoaştere pentru creşterea economică, coeziune pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, gestionarea resurselor naturale şi a dezvoltării durabile, cetăţenie şi Europa globală, ajută la alocarea corespunzătoare şi utilizarea maximă a resurselor existente. Elaborarea unui nou CFM aşa cum este structurat în acest raport contribuie la stabilirea unui plan de acţiune pe termen lung, care va produce rezultate concrete şi are potenţialul de a asigura creştere economică pentru UE.

  Astrid Lulling (PPE), în scris. – (FR) Am susţinut raportul dlui Garriga Polledo, deoarece orientările sale mi s-au părut justificate având în vedere provocările cu care urmează să se confrunte Uniunea Europeană în următorii ani. Este nerealist să se transfere noi responsabilităţi Europei fără a majora resursele financiare aflate la dispoziţia sa.

Cu toate acestea, mi-ar fi plăcut ca Parlamentul European să depăşească stadiul cererilor legitime şi să stabilească un anumit număr de priorităţi. Refrenul „din ce în ce mai mult” rostit de mai mulţi colegi deputaţi în PE este un răspuns prea comod. Ceea ce trebuie să facem este să fim convingători cu privire la eficacitatea cheltuielilor europene în comparaţie cu cheltuielile naţionale. Mai mult, dimensiunea calitativă a cheltuielilor este cel puţin la fel de importantă ca şi cea cantitativă. În cele din urmă, transferul fondurilor necheltuite la nivelul Uniunii Europene către bugetul UE în locul returnării acestora către statele membre reprezintă o sursă considerabilă de „economii”.

În ceea ce priveşte introducerea unui sistem de resurse proprii, rămân extrem de rezervată cu privire la introducerea unilaterală a unei taxe pe tranzacţiile financiare fără un studiu serios al impactului. Sprijinirea unei măsuri de această natură, fără a fi conştienţi de implicaţiile sale, arată că majoritatea Parlamentului European se află pe o cale greşită.

  David Martin (S&D), în scris. – Am votat cu părere de rău împotriva acestei rezoluţii. Deşi consider că se poate ajunge la o valoare bună atunci când 27 de state membre îşi reunesc resursele, nu am putut vota pentru o creştere de 5 % a bugetului UE după 2013 când noi nu am examinat în detaliu cheltuielile existente în vederea eliminării risipei şi a duplicării. Bugetul UE după anul 2013 trebuie să acorde prioritate creşterii economice şi creării de locuri de muncă.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Bugetul Uniunii Europene ar trebui să ofere cel mai înalt grad de valoare adăugată europeană, să fie gestionat raţional şi să acţioneze cât mai multe resurse publice şi private. În scopul de a răspunde provocărilor viitoare, vom sprijini obiectivele Strategiei Europa 2020, o strategie care ar trebui să ajute Europa să-şi revină după criză şi să devină mai puternică, prin crearea de locuri de muncă şi o creştere economică inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. Referinţa politică a viitorului cadru financiar multianual (CFM) este cea care ar trebui să fie cât mai ambiţioasă cu putinţă. În acest context, noi credem că priorităţile cheie pentru următorul CFM ar trebui să fie grupate în jurul următoarelor teme: cunoaşterea pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, dezvoltarea durabilă, coeziunea pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, cetăţenia şi Europa globală. Structura următorului CFM ar trebui să fie realistă, să faciliteze continuitatea planificării şi să evite deficienţele actualului CFM. Acesta ar trebui să găsească, în special, echilibrul corect între stabilitatea, previzibilitatea şi flexibilitatea pe termen mediu. În cele din urmă, credem că, pentru a face bugetul Uniunii Europene mai echitabil şi mai transparent, ar trebui ca excepţiile existente şi mecanismele de corecţie să fie treptat eliminate.

  Iosif Matula (PPE), în scris. − Raportul Garriga reprezintă un test al eficienţei funcţionării politicilor comunitare pentru viitoarea perioadă de programare. Raportorul ne pune în faţa unei însemnate provocări. Aceea de a răspunde intereselor naţionale, atât de diverse, şi în acelaşi timp de a consolida valoarea adăugată europeană ce se reflectă în cadrul financiar multianual.

Consider că obiectivele politicii de coeziune trebuie mai bine înţelese de cetăţenii europeni. O Europă puternică, o Europă care să facă faţă mediului concurenţial internaţional se realizează prin păstrarea politicii de coeziune ca un element central al politicilor UE ce urmăreşte dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor. Doresc să insist asupra menţinerii unei ponderi importante a politicii de coeziune în cadrul viitoarei perspective bugetare. Prioritatea ei trebuie să rămână în continuare reducerea diferenţelor economice şi sociale în cadrul UE.

Pentru a atinge rezultatele propuse, este necesar să menţinem criteriile principale de alocare a fondurilor în funcţie de nivelul de dezvoltare şi convergenţă al regiunilor UE. Susţin acest raport deoarece consider o soluţie viabilă suplimentarea cadrului financiar multianual după 2013, ceea ce implică unele modificări ale structurii actuale. Pe lângă finanţări în cercetare şi dezvoltare, energie şi transport, este necesar să avem în vedere şi investiţiile în domeniul coeziunii şi al agriculturii.

  Mario Mauro (PPE), în scris. – (IT) Raportul dlui Garriga Polledo „Investiţia în viitor: un nou cadru financiar multianual (CFM) pentru o Europă competitivă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii” reprezintă un pas foarte important în reorganizarea instituţională şi economică a Uniunii Europene după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Ştim cu toţii că noul Tratat face apel ca noi domenii de competenţă să fie reflectate în următorul CFM. Acest lucru ne va ajuta cu siguranţă să facem faţă noilor provocări la nivel mondial. Am votat pentru.

  Arlene McCarthy (S&D), în scris. – Deputaţii laburişti în Parlamentul European cred că, în ceea ce priveşte cheltuielile sale, UE trebuie să se axeze pe finanţarea investiţiilor economice şi a cercetării care să stimuleze economia şi să creeze locuri de muncă, făcând o prioritate din această finanţare. Cheltuielile comunitare direcţionate reprezintă o modalitate prin care putem stimula economiile locale şi putem aduce locuri de muncă pentru comunităţile noastre. În faţa reducerilor guvernamentale, UE oferă fonduri vitale pentru regiunile din Marea Britanie. Cu toate acestea, contribuabilii doresc să vadă o mai bună valoare a banilor. Acesta este motivul pentru care deputaţii laburişti în Parlamentul European au votat împotriva apelurilor pentru o creştere a bugetului cu 5 %. Economiile pot şi trebuie să fie făcute în alte domenii, în special cel al politicii agricole comune, inclusiv subvenţiile negative pentru exporturile agricole şi subvenţiile pentru tutun, în scopul de a finanţa priorităţile economice ale Europei.

Dezbaterea asupra viitorului cadru financiar multianual este o oportunitate de a face reforme fundamentale şi trebuie fructificată. O politică de genul „business ca de obicei” nu este o opţiune într-o Europă care are nevoie de finanţare pentru ocuparea forţei de muncă şi creşterea economică. Deputaţii laburişti în Parlamentul European nu cred că familiile ar trebui să continue să suporte costul integral al contribuţiei bugetare din Marea Britanie. De aceea susţinem ideea unei dezbateri cu privire la modalităţile alternative de finanţare a UE, reducând suma ce provine din TVA şi din bugetul naţional prin opţiuni cum ar fi măsurile coordonate ce abordează sectorul financiar sub-impozitat.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Acest raport face din Europa 2020 exact cadrul viitorului buget european. Acesta susţine ideea semestrului european, mecanismul european de stabilitate şi Pactul Euro Plus. Nu se menţionează niciun cuvânt în legătură cu problema nucleară. Ar trebui să existe un buget pentru acest lucru? Nu cred.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) În acest moment, multe state membre fac ajustări bugetare dificile, astfel încât apărarea bugetului UE ar trebui să fie foarte bine justificată. Bugetul UE ar trebui să ofere cel mai înalt nivel de valoare adăugată europeană (VAE), ar trebui să dea dovadă de management robust şi ar trebui să servească pentru a stimula cât mai mult resursele publice şi private.

Strategia Europa 2020 este răspunsul UE la aceste provocări. Este o strategie care ar trebui să ajute Europa să-şi revină după criză şi să iasă învigorată din aceasta, prin crearea de locuri de muncă şi o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. Sunt de acord cu raportorul atunci când spune că „Strategia Europa 2020 ar trebui să fie referinţa în materie de politici pentru următorul CFM, iar aceasta ar trebui să reflecte aspiraţiile strategiei.” Priorităţile pentru următorul CFM ar trebui să fie grupate în jurul următoarelor aspecte: cunoaşterea pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, gestionarea resurselor naturale şi dezvoltarea durabilă, coeziunea pentru creştere economică şi locuri de muncă, cetăţenie, şi Europa globală.

  Alexander Mirsky (S&D), în scris. – Raportul comisiei speciale privind provocările politice şi resursele bugetare defineşte priorităţile politice ale Parlamentului pentru cadrul financiar multianual post 2013. Un punct important în raport îl constituie cererea pentru introducerea uneia sau a mai multor resurse proprii autentice care să înlocuiască actualul sistem bazat pe VNB şi să realizeze un sistem de finanţare autonom, corect, mai transparent, simplu şi echitabil. Pentru a evita utilizarea abuzivă a cifrelor contabile, este necesar ca acest raport să fie sprijinit. Am votat pentru.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) De la fiasco-ul cu pachetul de salvare a monedei euro, contribuabilii neţi au fost rugaţi să plătească de două-trei ori mai mult. În anii ce vor urma, vor fi vărsate sume reale de bani în numerar în aceste mecanisme de salvare, în locul garanţiilor. Acest lucru va trebui să fie finanţat de către contribuabilii neţi, cu alte cuvinte, cetăţenii care muncesc din greu din Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos şi Austria, din bugetele lor naţionale; primele reduceri dureroase se fac deja simţite în aceste ţări. Este scandalos să ceri creşteri bugetare în această situaţie dificilă. Nu avem nevoie de un buget comunitar umflat care este, probabil, de până la zece ori mai mare decât ar trebui; nu avem nevoie de un buget finanţat de către contribuabilul european care a pierdut orice sentiment al necesităţii de a economisi; nu avem nevoie de o altă umflare a birocraţiei de la Bruxelles care ia şi cămaşa de pe contribuabilii neţi. În schimb, ar trebui să urmărim în mod consecvent orice oportunitate de a face economii.

Subvenţiile agricole, factorul bugetar cel mai mare şi cel mai controversat, ar trebui să fie renaţionalizate. Acest lucru ar lua presiunea de pe bugetul UE, iar statele membre vor fi mai în măsură să răspundă caracterului specific al sectorului lor agricol. Din acest motiv, votez fără nicio ezitare împotriva raportului Garriga Polledo.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. − Am votat împotriva amendamentului 39 la acest raport şi implicit în favoarea amendamentului 62. Consider că este nevoie de o categorie intermediară de regiuni pentru durata următoarei perioade de programare, singura condiţie indispensabilă fiind ca alocarea fondurilor destinate acestor regiuni să nu afecteze alocările destinate obiectivului convergentei şi obiectivului competitivităţii.

  Sławomir Witold Nitras (PPE), în scris. – (PL) Astăzi, în timpul votului asupra raportului Garriga Polledo privind Investiţia în viitor: un nou cadru financiar multianual (CFM) pentru o Europă competitivă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii, m-am abţinut de la votul cu privire la amendamentele depuse de către Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Grupul Verzilor / Alianţa Liberă Europeană şi Grupul Confederal al Stângii Unite Europene - stânga Verde Nordică în ceea ce priveşte transmiterea către Comisia Europeană de sugestii în ceea ce priveşte introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare. Nu am putut sprijini acest curs al acţiunii, deşi sunt un susţinător fervent al unei taxe care i-ar oferi UE propriile sale venituri. O taxă europeană va garanta faptul că obiectivele UE pot fi realizate, fără constrângerile impuse de poziţiile statelor membre, care sacrifică prea des interesele UE în schimbul obiectivelor pe termen scurt. Cu toate acestea, nu cred că este înţelept să se propună doar introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare în Uniunea Europeană. Ne confruntăm cu provocarea de a face economia europeană cea mai competitivă din lume şi, în opinia mea, este inadmisibil să se creeze o povară care va duce la scurgerea de capital în afara Europei. În mod similar, cred că încercările de a introduce o taxă pe carbon ca o alternativă la TTF sunt extrem de nocive.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Cetăţenii harnici ai Europei sunt obligaţi să plătească din ce în ce mai mult. După pachetul dezastruos de salvare a monedei euro, care a lovit, pur şi simplu, contribuabilii neţi din cauza proastei gestionări şi a corupţiei în câteva state din sud, planul este acum acela de a le cere cetăţenilor deja mult prea împovăraţi din ţările cu contribuţii nete să scoată şi mai mulţi bani din buzunare. În loc să se profite de orice ocazie de a economisi bani, cheltuielile sunt crescute în continuare. Scopul nostru ar trebui să fie acela de a reduce povara, nu de a o spori. Prin urmare, am votat împotriva acestei propuneri.

  Rolandas Paksas (EFD), în scris. – (LT) Trebuie să stabilim un cadru financiar multianual (CFM) care să asigure finanţarea transparentă şi eficientă a politicii UE şi care să împiedice o repetare a crizei. Strategia Europa 2020 ar trebui să fie punerea în aplicare de referinţă a CFM. Mai presus de toate, niciun sistem nou de finanţare a bugetului nu ar trebui să crească povara asupra trezoreriilor naţionale sau povara fiscală pentru cetăţeni. În scopul de a reduce nemulţumirea cetăţenilor europeni faţă de cheltuielile actuale, trebuie să se îmbunătăţească calitatea implementării şi aplicării cheltuielilor. Trebuie să sporim transparenţa în alocarea şi utilizarea fondurilor şi să reducem costurile administrative şi birocraţia. O atenţie deosebită trebuie acordată reducerii sărăciei şi şomajului, industriei şi energiei, precum şi creării unei societăţi bazate pe cunoaştere. Trebuie să acordăm o finanţare adecvată proiectelor de cercetare şi de dezvoltare de mare amploare. Având în vedere importanţa întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-urilor), trebuie direcţionate resurse financiare adecvate pentru a îmbunătăţii condiţiile de funcţionare ale acestora. Nu sunt de acord cu propunerea de a reduce în viitor finanţarea alocată politicii agricole comune, deoarece agricultura este un sector deosebit de sensibil. O finanţare redusă va avea consecinţe deosebit de negative pentru agricultorii din toate ţările UE. Fondul Social European ar trebui să devină o prioritate politică, în scopul de a îndeplini obiectivele sociale şi cele legate de ocuparea forţei de muncă. Trebuie să îmbunătăţim sistemele de monitorizare şi evaluare a punerii în aplicare a politicii de coeziune. Pe măsură ce ne apropiem de o nouă etapă a extinderii UE, CFM trebuie să prevadă cheltuieli echilibrate în mod corespunzător.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat pentru raportul dlui Garriga Polledo, deoarece cred că, în viitor, instrumentele financiare ar trebui să fie eficiente, să consolideze coeziunea şi să pregătească Uniunea Europeană pentru provocările de pe piaţa mondială. Sunt de acord cu conţinutul textului, deşi există două puncte cu care nu am fost de acord şi la care m-am opus: impozitul pe tranzacţiile financiare, precum şi modificările de a introduce „categoria intermediară”. Personal, nu cred că ar trebui inclusă o taxă pe tranzacţiile financiare în acest raport. O dezbatere despre această taxă este importantă, dar necesită o analiză în profunzime. Adăugarea unei categorii intermediare, pe de altă parte, ar compromite abordarea orizontală pentru regiunile obiectivului 2, care s-a dovedit a fi eficientă în ultimii ani, sistemul de eliminarea treptată şi fondurile pentru regiunile obiectivului 1. Acest lucru va afecta regiunile italiene în beneficiul regiunilor din noile state membre, care, odată cu recenta extindere, au primit deja o cotă mare de finanţare.

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE), în scris. – (PT) Noul cadru financiar multianual (CFM) este esenţial pentru ca Strategia Europa 2020 să fie corect realizată şi, în termeni generali, să fie în măsură să ofere condiţii pentru o dezvoltare robustă care să răspundă atât problemelor cu care se confruntă diferitele popoare ale Europei, cât şi aşteptărilor lor de îmbunătăţire a vieţii. În acest context, felicit autorul raportului pentru propunerea unui CFM de şapte ani, în conformitate cu Strategia Europa 2020, sub rezerva revizuirii la jumătatea perioadei, fapt care promovează, cel puţin: menţinerea bugetului UE, cu un accent deosebit pe politica agricolă comună (PAC) şi politica de coeziune; o mai mare flexibilitate care devine mai necesară, deoarece constrângerile financiare devin mai concrete; şi, de asemenea, o mai mare responsabilitate democratică, astfel încât fondurile europene să poată promova cu adevărat proiecte de dezvoltare care sunt susceptibile de a fi durabile.

În acest context, este important ca regiunile care au apărut deja din obiectivul 1 să poată trece la o etapă intermediară, subliniind dezvoltarea de care s-au dovedit a fi capabile deja, în loc să fie brusc abandonate, punând în pericol progresele care au fost realizate în acest timp.

  Marit Paulsen, Olle Schmidt şi Cecilia Wikström (ALDE), în scris. – (SV) Avem o perspectivă pozitivă asupra concentrării raportului asupra provocărilor comune cu care ne confruntăm: problemele climatice şi de mediu, lupta pentru democraţie, pace şi libertate la nivel global şi nevoia urgentă de cercetare, inovare şi infrastructură. Strategia Europa 2020 şi investiţiile în iniţiative cu valoare adăugată europeană au pătruns în dezbaterile din timpul activităţii depuse în raport.

Cu toate acestea, suntem profund îngrijoraţi de faptul că am transferat Consiliului autoritatea de a stabili priorităţi. Acest lucru este foarte regretabil pentru Parlamentul European. Chiar dacă sunt incluse toate cerinţele pentru o Europă favorabilă incluziunii, durabilă şi competitivă, este imposibil ca totul să se finanţeze dintr-o dată din bugetul UE. Ne dorim o strategie de negociere realistă şi care poate fi pusă în practică, dar cum nu au fost stabilite priorităţi clare în acest raport, suntem de părere că acest obiectiv nu a fost îndeplinit. Propunerile noastre de modernizare a bugetului pentru agricultură nu au fost incluse în documentul final. Din aceste motive, şi nu numai, ne-am abţinut de la votul final.

  Vincent Peillon (S&D), în scris. – (FR)Am votat în favoarea raportului prezentat de dl Garriga Polledo în numele Comisiei speciale privind provocările politice şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană durabilă după 2013. Într-un context în care populismul este în creştere, eficienţa şi chiar relevanţa politicilor UE sunt în mod regulat puse în discuţie. Cu toate acestea, în faţa crizelor actuale, fie ele financiare, economice, sociale sau climatice, avem mai multă nevoie de o Europă puternică decât de una mai slabă. Prin urmare, acest raport propune, în cele din urmă, ca Uniunii Europene să i se confere resursele care se potrivesc cu ambiţiile sale, susţinând o creştere substanţială în bugetul UE de minim 5 % şi o mobilizare a resurselor bugetare ale Uniunii în folosul Strategiei UE 2020. Datorită acţiunilor Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Parlamentul European susţine, de asemenea, două măsuri importante în acest raport: în ceea ce priveşte veniturile, o reformă în profunzime a sistemului de resurse proprii, în special prin crearea unei taxe pe tranzacţiile financiare (taxa Tobin); în ceea ce priveşte cheltuielile, crearea unei categorii de „regiuni intermediare” pentru a creşte solidaritatea între teritoriile UE şi a asigura o distribuţie mai echitabilă a fondurilor structurale ale politicii regionale.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Scăderea ponderii populaţiei active, combinată cu creşterea ponderii persoanelor pensionate, va exercita presiuni suplimentare asupra sistemelor sale de protecţie socială şi asupra competitivităţii sale economice, generând probleme tot mai grave legate de repartiţia inegală a sărăciei între bărbaţi şi femei, date fiind numărul ridicat de femei în vârstă şi disparităţile actuale din domeniul protecţiei sociale.

Trebuie subliniată importanţa integrării dimensiunii de gen în cadrul bugetelor ca instrument de bună guvernare menit să îmbunătăţească eficienţa şi echitatea, corecta monitorizare a modului în care alocările bugetare afectează şansele economice şi sociale ale femeilor şi bărbaţilor şi flexibilitatea care permite restructurarea creditelor bugetare care afectează în mod negativ realizarea egalităţii de gen.

Este necesară includerea în planul european de investiţii pentru ocuparea forţei de muncă, protecţia mediului şi inovarea măsurilor necesare pentru dezvoltarea aptitudinilor tehnice şi ştiinţifice ale tinerelor femei, pentru îmbunătăţirea calificărilor şi a capacităţii lor de inserţie profesională, în special în sectoarele strategice în creştere în care sunt subreprezentate.

FES ar trebui să asigure resurse adecvate pentru măsurile destinate îmbunătăţirii accesului pe piaţa muncii, combaterii şomajului şi excluziunii sociale. Totodată, solicit Comisiei Europene să propună măsuri active de sprijinire a ocupării forţei de muncă feminine în zonele rurale prin FEADR.

  Phil Prendergast (S&D), în scris. – Renegocierea bugetului UE va avea un impact asupra modului în care Uniunea va funcţiona în următorii ani şi asupra programelor pe care şi le poate permite. Bugetul ca procent din venitul naţional brut al UE ar trebui să reflecte priorităţile stabilite ale Uniunii Europene. Dar negocierile trebuie să reflecte, de asemenea, nevoile statelor membre, având în vedere eforturile de consolidare în curs de desfăşurare din multe ţări, inclusiv Irlanda. Scopul de a stimula ocuparea forţei de muncă, productivitatea şi coeziunea socială în cadrul strategiei de creştere economică Europa 2020 nu poate fi eliminat din cauza problemelor financiare actuale. Politicile de creştere a productivităţii, în special cele din domeniul energiei verzi şi al cercetării şi dezvoltării, trebuie să fie recunoscute ca motorul viitorului economic al UE. Un alt aspect de importanţă majoră, nu doar pentru Irlanda, ci pentru întreaga UE, îl reprezintă politica agricolă comună. Este recunoscut faptul că urmează schimbări semnificative după 2013, dar modificările legate de plăţile în cadrul PAC ar trebui să evolueze treptat, pentru a permite agricultorilor să se adapteze la noul regim. În acelaşi timp, bugetul PAC trebuie să ajute agricultorii europeni să se adapteze la noile provocări şi oportunităţi.

  Paulo Rangel (PPE), în scris. – (PT) Cadrul financiar multianual al UE reprezintă o oportunitate de a face alegeri strategice pentru viitor. De fapt, într-un moment de profundă căinţă în acţiunile statului, creşterea bugetelor UE reprezintă un act de încredere în proiectul comun şi de consolidare a acţiunilor întreprinse la nivel supranaţional. De fapt, există o serie de provocări cu care se confruntă statele membre, ale căror soluţii adecvate pot fi găsite doar la nivelul UE.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) A face mai mult cu mai puţini bani, aşa cum recomandă anumite state membre, este o misiune imposibilă! Acesta este motivul pentru care raportul adoptat în această după-amiază privind noul cadru financiar multianual de după 2013 este important. Acesta oferă linii directoare care permit cu adevărat Uniunii Europene să intre într-o perioadă de competitivitate, solidaritate şi bună guvernare. Aceasta subliniază că, în absenţa unor realocări semnificative în cadrul bugetului de resurse suplimentare, Europa nu va fi niciodată în măsură să îndeplinească noile misiuni care îi sunt încredinţate în temeiul Tratatului de la Lisabona şi nici să se angajeze pe drumul spre o creştere durabilă.

Cu toate acestea, există foarte multe domenii care pot contribui la sinergii sau economii de amploare: Serviciul European de Acţiune Externă, ​​ajutorul umanitar şi protecţia civilă, punerea în comun a resurselor din apărare, cercetare şi inovare, proiecte majore de infrastructură (în special în domeniile energiei şi transporturilor).

O altă idee care trebuie să-şi urmeze cursul este aceea de a abandona treptat subvenţiile care sunt dăunătoare pentru mediu, după modelul a ceea ce a făcut Comisia pentru tutun. De asemenea, am satisfacţia că Parlamentul European şi-a reafirmat sprijinul pentru resursele proprii, deoarece este normal ca Uniunea să-şi gestioneze propriul buget.

  Crescenzio Rivellini (PPE), în scris. – (IT) Am votat împotriva modificărilor aduse raportului dlui Garriga Polledo care solicită ca, pentru următoarea perioadă de programare financiară, să fie introduse categorii intermediare de regiuni, sau regiuni cu un produs intern brut pe cap de locuitor între 75 % şi 90 % din PIB-ul Uniunii Europene. Această inovaţie este aparent una de deschidere şi de o mai mare flexibilitate financiară, dar într-o perioadă de austeritate şi restricţii bugetare precum cea actuală, aceasta va duce inevitabil la reducerea fondurilor pentru alte regiuni, în special regiunile din obiectivul 1 (convergenţă) care includ, în special, regiunile din sudul Italiei. Constat cu regret că deputaţii în Parlamentul European, colegii mei, nu au reuşit să înţeleagă acest aspect şi au permis să fie influenţaţi de raţionamentul contrar principiilor de solidaritate europeană. Din fericire, amendamentul 64, care a fost aprobat, subliniază faptul că aceste măsuri tranzitorii nu trebuie în niciun caz să fie stabilite pe cheltuiala actualelor regiuni de convergenţă, competitivitate şi cooperare (obiectivele 1, 2 şi 3).

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) Răspunsurile la provocările cu care ne confruntăm - criza economică, creşterea rapidă a economiilor emergente, schimbările climatice, schimbările demografice turbulente şi aşa mai departe - pot fi eficiente numai dacă le creăm în mod colectiv, la nivel european. Sunt absolut convins că trebuie să ne îndreptăm în direcţia unei implicări mai mari a Uniunii Europene. În timp ce bugetul UE reprezintă o pârghie politică majoră, plafonul privind resursele proprii ale UE a rămas neschimbat din 1993. Această rezoluţie face apel la un buget european căruia să-i fie alocate resurse pe măsura ambiţiilor Uniunii Europene. Sunt complet în favoarea acestei idei şi îi acord sprijinul meu. Personal, sunt în special în favoarea punerii în aplicare a taxei pe tranzacţiile financiare europene cât mai curând posibil, dacă nu putem ajunge la un acord la nivel mondial. Chiar dacă nu sunt în întregime de acord ca resursele eliberate în acest mod să fie alocate bugetului Uniunii, deoarece cred că Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului ar trebui să beneficieze, cel puţin parţial, de acestea, mi-am dorit să votez în favoarea punctului 171 pentru a trimite un semnal pozitiv Comisiei şi Consiliului cu privire la punerea în aplicare a acestei taxe.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Mă pronunţ pentru. Aşa cum a declarat şi colegul meu, Bas Eickhout, mai devreme, îngheţarea sau reducerea bugetului UE post 2013 nu este o abordare credibilă în cazul în care UE şi statele sale membre au intenţii serioase cu privire la realizarea priorităţilor de politică pe care le-au stabilit, în special în Strategia Europa 2020. Coordonarea fondurilor şi acţiunilor UE reprezintă în mod clar o modalitate mai bună pentru noi de a ne atinge obiectivele comune, spre deosebire de acţiunile individuale. Salutăm faptul că deputaţii în Parlamentul European şi-au stabilit în mod clar poziţia în acest scop înainte de dezbaterea viitoare cu privire la finanţarea UE în viitor. Uniunea Europeană are nevoie de un sistem adecvat şi previzibil de finanţare a propriului buget pentru a pune capăt certurilor fără sfârşit şi dăunătoare cu privire la contribuţiile naţionale la bugetul UE. Introducerea unui sistem adevărat şi semnificativ de „resurse proprii” pentru finanţarea bugetului UE reprezintă singura modalitate de a realiza acest lucru şi suntem bucuroşi că Parlamentul European a intervenit cu autoritatea sa în această prioritate verde de lungă durată.

  Licia Ronzulli (PPE), în scris. – (IT) Cred că, cu votul de astăzi, Parlamentul European a transmis un semnal puternic şi clar statelor membre care solicită să îngheţe bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020. Această reducere substanţială a resurselor nu este, de fapt, o alegere valabilă pentru cei care cred într-o Europă cu adevărat competitivă, iar ţările care urmăresc acest lucru ar trebui să precizeze clar care sunt proiectele prioritare care vor trebui să fie abandonate pentru a permite aceste reduceri.

Trebuie să se renunţe la prostul obicei de a face angajamente politice fără a avea resursele financiare necesare, deoarece acest lucru subminează planificarea şi credibilitatea sistemului european în ansamblu. Reducerea bugetelor pe termen lung ar putea compromite atât creşterea cheltuielilor pentru cercetare şi inovare, cât şi investiţiile în infrastructură, politica externă şi extindere. În plus, a le reduce acum ar avea consecinţe grave pentru viitorul tuturor statelor membre.

  Tokia Saïfi (PPE), în scris. – (FR) În cadrul votului privind „Investiţia în viitor: un nou cadru financiar multianual pentru o Europă competitivă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii", am votat în favoarea creării unei categorii intermediare de regiuni cu un PIB pe cap de locuitor între 75 % şi 90 % din PIB-ul Uniunii. Zece regiuni franceze ar trebui să beneficieze de crearea acestei noi categorii, inclusiv Nord-Pas-de-Calais şi Picardia.

Crearea acestei a treia categorii de regiuni le va permite acestora să beneficieze de finanţare pentru ocuparea forţei de muncă, creştere economică durabilă şi competitivitate. Un alt aspect important în acest raport este faptul că sprijină crearea unui sistem de finanţare transparent, mai simplu şi mai echitabil a bugetului european. Printre măsurile propuse de către Comisie se află şi crearea unei taxe pe tranzacţiile financiare. Parlamentul se pronunţă în mod regulat în favoarea acesteia, iar eu susţin cu fermitate această măsură care va îmbunătăţi modul în care funcţionează piaţa, prin reducerea speculaţiei, prin contribuţia la finanţarea bunurilor publice mondiale şi la reducerea deficitelor bugetare.

  Antolín Sánchez Presedo (S&D), în scris. – (ES) Deşi mi-aş fi dorit un rezultat mai ambiţios, raportul Garriga Polledo privind perspectiva financiară începând cu 2014 reprezintă un pas înainte, rezultatul unui compromis politic amplu în cadrul comisiei speciale, creată pentru prima dată în Parlament, înainte să-şi prezinte Comisia propunerea.

Raportul recunoaşte nevoia ca resurse suplimentare să fie puse în aplicare pentru a îndeplini obiectivele Strategiei Europa 2020, pentru a dezvolta politicile europene şi pentru a îndeplini angajamentele care decurg din extindere şi din Tratatul de la Lisabona. Acesta pledează pentru resurse proprii noi, deschizând oportunitatea unei uniuni fiscale şi a unui impozit pe tranzacţiile financiare care ar trebui să se extindă către restul lumii. Începând cu 2020, acesta propune perioade de cinci ani (sau perioade de cinci-plus-cinci ani), care sunt mai în ton cu mandatul instituţiilor.

Consider că sprijinirea activităţilor legate de mare şi de crearea unei noi categorii pentru regiunile care au între 75 % şi 90 % din venitul UE pe cap de locuitor este foarte pozitivă pentru Galicia. Acest lucru este necesar pentru a evita ca fluxul de fonduri comunitare să fie întrerupt şi pentru a oferi o tranziţie spre îmbunătăţirea competitivităţii şi promovarea convergenţei pe calea unei dezvoltări durabile.

  Alf Svensson (PPE), în scris. – (SV) Atunci când Parlamentul European a votat miercuri, 8 iunie, cu privire la investiţia în viitor: un nou cadru financiar multianual (CFM) pentru o Europă competitivă, durabilă şi incluzivă, eu am ales să votez împotriva raportului. Într-un moment în care statele membre ale UE se află sub o presiune bugetară serioasă, sunt dezamăgit să văd că, în loc să stabilească priorităţi, Parlamentul European alege să crească bugetul cu cel puţin 5 %. Parlamentul European a votat pentru continuarea contribuţiilor în domenii care blochează economia europeană în vechile practici, inclusiv prin alocarea pentru politica agricolă comună de sume cel puţin egale cu cele pentru exerciţiul financiar 2013. M-am opus, de asemenea, propunerii Parlamentului European de a reforma finanţarea UE prin introducerea unui sistem de resurse proprii. Se intenţionează ca unele dintre aceste resurse să vină dintr-o taxă pe tranzacţiile financiare (TTF).

  Keith Taylor (Verts/ALE), în scris. – Voi susţine un amendament al raportului asupra cadrului financiar multianual (CFM) care să limiteze contribuţiile statelor membre ale UE la rata inflaţiei (de 3,2 % în prezent) sau mai jos, aşa cum a fost sugerat de către şefii de stat din Regatul Unit, Franţa, Germania, Ţările de Jos şi Finlanda. Raportul Garriga asupra CFM urmăreşte să majoreze finanţarea din partea statelor membre pentru perioada 2014-2020 cu 5 %, iar eu nu pot sprijini acest lucru într-un moment în care experimentăm o adversitate extremă în Regatul Unit ca urmare a măsurilor de austeritate periculoase şi care duc la dezbinare socială adoptate de guvern. Sprijin multe dintre măsurile promovate în raport şi în amendamentele Verzilor, în special cele legate de programul Green New Deal, sfârşitul reducerilor naţionale şi resursele proprii pentru UE, şi sunt conştient că o parte din creşterea de mai sus a inflaţiei este necesară pentru a îndeplini obligaţiile în conformitate cu Tratatul de la Lisabona. Mai rămân totuşi mai multe linii bugetare costisitoare în CFM care nu ar trebui să fie sprijinite, şi mă gândesc, ca la un singur exemplu, la cele 6,6 miliarde de euro care urmează să fie cheltuite pe fuziunea nucleară. Argumentul meu este că, dacă nu există fonduri suficiente după creşterile datorate inflaţiei în contribuţiile statelor membre, ar trebui să fie găsite modalităţi pentru a realoca liniile bugetare în scopul de a satisface orice neajunsuri.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Europa 2020 este strategia europeană care încearcă să răspundă noilor provocări globale pentru UE şi pentru diferitele state membre, aşadar este importantă structurarea condiţiilor economice şi financiare care vor ghida aplicarea acesteia în perioada 2014-2021. Acest raport urmăreşte să contribuie la stabilirea cadrului financiar multianual (CFM) post 2013, la aprobarea unei creşteri cu 5 % a creditelor bugetare pe CFM actual, la menţinerea gradului de finanţare pentru coeziune şi agricultură şi la o consolidare financiară în domeniile de cercetare, dezvoltare şi inovare, precum şi de energie şi transport.

Am votat în favoarea raportului, deoarece percep conţinutul strategic ca pe un rezultat pozitiv şi, în general, deoarece bugetul este în conformitate cu obiectivele înscrise în Strategia Europa 2020.

Consolidarea guvernanţei economice şi importanţa politicii de coeziune sunt unele dintre zonele pe care aş dori să le subliniez în urmărirea unei Europe mai inteligente, mai durabile şi mai cuprinzătoare. Consider că este important să se creeze o categorie intermediară de regiuni al căror produs intern brut (PIB) pe cap de locuitor să fie între 75 % şi 90 % din PIB-ul UE, contribuind astfel la o egalitate crescută la nivel regional. Cu toate acestea, aş dori să subliniez faptul că această nouă categorie nu trebuie să aducă atingere regiunilor mai defavorizate în ceea ce priveşte alocarea de fonduri UE.

  Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris. – (EL) Deputaţii în Parlamentul European din Partidul Comunist Grec au votat împotriva raportului, deoarece exprimă în termeni clari politicile strategice şi priorităţile economice ale capitalului monopolist, pe care UE este chemată să-l slujească şi să-l pună în aplicare pentru anii următori, în plus faţă de criza capitalistă în desfăşurare. Informaţiile din actualul cadru financiar ilustrează faptul că, în loc să fie folosite pentru a satisface nevoile la nivel local, fondurile disponibile în cadrul bugetului pentru unificarea zonei euro sunt direcţionate împotriva lor, în scopul de a sprijini rentabilitatea grupurilor de monopol. Este o minciună sfruntată faptul că particularitatea de bază a raportului este aşa-zisa cerere a Parlamentului European de a majora cu 5 % cheltuielile din cadrul bugetului UE după 2013. Caracteristica sa predominantă o reprezintă faptul că solicită nu numai această creştere, ci şi ca toate cheltuielile din cadrul bugetului UE să fie îndreptate spre promovarea măsurilor barbare dezlănţuite de către capital, UE şi guvernele burgheze împotriva claselor muncitoare şi a claselor defavorizate din toate statele membre. Acesta solicită ca banii muncitorilor din statele membre care finanţează bugetul UE să fie folosiţi pentru a promova restructurările capitaliste, pentru a elimina drepturile de muncă, pentru a sprijini rentabilitatea monopolurilor pentru unificarea zonei euro, pentru a consolida mecanismele de „memorandumuri” şi a asigura creditorii din statele membre debitoare şi pentru a sprijini mecanismele represive şi intervenţiile imperialiste ale UE.

  Rafał Trzaskowski (PPE), în scris. – (PL) Astăzi, am votat în favoarea creării „zonelor intermediare”, şi mă bucur că această poziţie a fost adoptată de către Parlament în ansamblul său. Această decizie va însemna că zonele relativ bogate ale statelor membre mai sărace (cum ar fi Mazovia şi Varşovia) vor primi în continuare sprijin.

Poziţia adoptată astăzi de către Parlament este prima victorie în lupta pentru forma noii perspective financiare pentru perioada 2014-2020. Pentru Polonia şi, de asemenea, pentru Varşovia, un factor-cheie va fi nivelul de finanţare şi priorităţile stabilite în cadrul fondului de coeziune.

  Thomas Ulmer (PPE), în scris. – (DE) Raportul Garriga Polledo presupune o cifră cuprinsă între 75 şi 90 % pentru categoria intermediară de sprijin regional. Acest interval este de neacceptat pentru mine, deoarece oferă perspectiva plăţilor către puţine domenii care necesită sprijin, inclusiv în partea de vest a UE. Acest lucru contrazice obiectivul real al sprijinului regional, şi anume consolidarea regiunilor celor mai defavorizate.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Următorul cadru financiar multianual (CFM) este o oportunitate perfectă de a arăta locuitorilor europeni că Uniunea poate atinge obiective pe termen lung, cum ar fi stimularea unei puternice creşteri economice şi coeziunea internă. Nu trebuie să ratăm o astfel de oportunitate. Mă bucur că raportorul subliniază importanţa politicii de coeziune pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă. Pentru lituanieni, este esenţial ca sumele alocate pentru politica de coeziune în următorul CFM să nu fie mai mici decât cele din această perioadă financiară. Politica europeană de coeziune continuă să joace un rol important în reducerea disparităţilor sociale şi economice semnificative dintre statele membre. De exemplu, PIB-ul Lituaniei pe cap de locuitor rămâne scăzut (atunci când am aderat la UE, acesta era de 48 % din media Uniunii Europene). Cu toate acestea, se crede că, până în 2020, PIB-ul Lituaniei va fi cu cel puţin 50 % mai mare decât a fost fără ajutorul politicii de coeziune.

Scopul Lituaniei de a îmbunătăţi infrastructura de transport şi accesibilitatea (23 % din totalul alocaţiilor de bani din fondurile structurale), de a-şi spori capacitatea R&D (22 %), precum şi de a sprijini crearea de afaceri, depinde de politica de coeziune. Diminuarea fondurilor politicii de coeziune va continua să ne zdrobească economia. Nu trebuie să permitem să se întâmple aşa ceva. Încrederea în UE va reveni doar atunci când cetăţenii noştri vor fi convinşi că Uniunea serveşte valorilor şi intereselor lor.

  Geoffrey Van Orden (ECR), în scris. – Adoptând acest raport privind noul cadru financiar multianual cu 468 la 134 (cu 54 abţineri), Parlamentul European confirmă faptul că trăieşte într-o lume diferită de realitatea economică dură a timpurilor noastre. Atunci când astfel de decizii economice dure sunt luate acasă, (...) este inacceptabil ca UE să nu ia nicio acţiune pentru a reduce costurile şi a elimina risipa. (...) Parlamentul a decis să ignore scrisoarea prim-ministrului britanic, (...) şi a şefilor de guvern din Franţa, Germania, Ţările de Jos şi Finlanda, potrivit căreia nu trebuie să existe nicio creştere în bugetul UE (...). Mulţi dintre noi ne dorim cu adevărat reduceri de buget şi o reducere a contribuţiei excesive a Marii Britanii. (...). Opinia publică britanică (...) nu va accepta impozitele impuse de către UE şi nici cetăţenii celorlalte (...) ţări, dacă ar realiza însă ce se petrece (...). Publicul avizat economic vă va spune că taxele mai mici sunt cel mai bun stimulent pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. Acest raport este destinat să furnizeze bazele financiare ale superstatului UE pe care eu şi alegătorii mei îl (...) respingem. M-am alăturat colegilor mei conservatori în a vota împotriva acestui raport.

(Declaraţia scrisă a fost redusă în conformitate cu prevederile articolului 149 din Regulamentul de procedură)

8. Corectările voturilor şi intenţiile de vot: a se vedea procesul-verbal

(Şedinţa a fost suspendată la ora 13.45 şi a fost reluată la ora 15.00)

PREZIDEAZĂ: ROBERTA ANGELILLI
Vicepreşedintă

9. Componenţa Parlamentului: consultaţi procesul-verbal

10. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei anterioare: consultaţi procesul-verbal

11. Constituţia ungară revizuită (dezbatere)

  Preşedintă. – Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei referitoare la constituţia maghiară revizuită.

  Enikő Győri, preşedintă în exerciţiu a Consiliului. – Dnă preşedintă, dnă comisar, stimaţi deputaţi, Tratatul nu a conferit Consiliului nicio competenţă de a aborda problema constituţiilor naţionale ale statelor membre. În conformitate cu articolul 4 alineatele (1) şi (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, adoptarea unei constituţii continuă să fie competenţa exclusivă a statului membru în cauză. Prin urmare, Consiliul nu a fost în măsură să discute constituţia nou-adoptată a Ungariei.

  Viviane Reding, vicepreşedintă a Comisiei. – Dnă preşedintă, la solicitarea dlui preşedinte Barroso, iau cuvântul în acest Parlament referitor la constituţia maghiară.

De la bun început, dl preşedinte Barroso a subliniat, în repetate rânduri, faptul că Comisia nu emite judecăţi politice cu privire la alegerile instituţionale şi constituţionale fundamentale ale unui stat membru. Adoptarea unei noi constituţii într-un stat membru este o problemă a poporului respectiv, a instituţiilor din statul respectiv, în conformitate cu dreptul naţional aplicabil şi, dacă este cazul, cu dreptul Uniunii şi cel internaţional.

Cu toate acestea, Comisia poate să evalueze constituţia – ca pe orice alt act legislativ al unui stat membru – din punctul de vedere al conformităţii acesteia cu dreptul Uniunii. Este de la sine înţeles că, în fiecare stat membru, constituţia ar trebui să reflecte şi să respecte valorile europene de libertate, democraţie, egalitate, stat de drept, demnitate umană şi respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor, fără discriminare, în conformitate cu prevederile articolului 2 din Tratat.

Noua constituţie maghiară va intra în vigoare la 1 ianuarie 2012 şi va necesita adoptarea unor măsuri de punere în aplicare. Prin urmare, în această etapă, Comisia poate numai să desfăşoare o analiză preliminară, deoarece opinia exactă asupra interacţiunii constituţiei cu dreptul Uniunii şi efectele juridice ale acesteia nu pot fi evaluate în întregime decât în momentul în care este luată în considerare practica judiciară, administrativă şi legislativă de punere în aplicare, care se bazează pe aceasta.

Comisia urmăreşte şi activitatea Comisiei de la Veneţia din cadrul Consiliului Europei cu privire la această problemă şi preconizăm că la data de 17-18 iunie va fi emis un raport în acest sens. De asemenea, ştiu că Thomas Markert, secretarul Comisiei de la Veneţia din cadrul Consiliului Europei, s-a aflat la 25 mai în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne şi citesc cu interes remarcile domniei sale.

Astfel cum am explicat anterior, toate problemele discutate la data respectivă sunt legate de competenţa naţională. Putem să obţinem competenţa numai când aceste aspecte sunt transpuse în legislaţie.

Doresc acum să ascult opiniile dvs.., domnilor deputaţi, pentru a putea înţelege poziţia Parlamentului European referitor la această problemă.

  József Szájer, în numele Grupului PPE. – (HU) Dnă preşedintă, vă rog să nu consideraţi că sunt nepoliticos, dar mă voi adresa părţii din stânga a Parlamentului: majoritatea formată din verzi, comunişti, socialişti şi liberali, care au insistat asupra introducerii acestui subiect pe agenda zilei de azi, în ciuda opoziţiei Grupului PPE şi a celui conservator. Doresc să vă adresez anumite întrebări.

Consideraţi că faptul că în Uniunea Europeană există state membre precum Spania, Belgia sau Suedia, în care cetăţenii au dreptul, prin naştere, să deţină funcţii publice înalte, de exemplu cea de monarh, este compatibil cu interdicţia discriminării pe criterii de naştere? Noua constituţie a ţării mele nu aplică astfel de criterii de discriminare. Consideraţi că este acceptabil ca în Uniune să existe state membre, cum ar fi, de exemplu, Regatul Unit, care nu dispun de o constituţie scrisă consolidată? Noua constituţie a ţării mele este o constituţie democratică, scrisă.

Consideraţi că este acceptabil ca în Uniune să existe state membre, ca, de exemplu, Franţa, a căror constituţie să nu conţină drepturi fundamentale? Noua constituţie a ţării mele nu numai că include drepturi fundamentale, dar este prima din Uniunea Europeană care a considerat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene drept o normă. Credeţi că este acceptabil ca în Uniune să fie state membre în care să nu existe o curte constituţională sau, dacă există, competenţa acesteia să fie restrânsă? Sunt mândru că noua constituţie a ţării mele garantează o protecţie constituţională solidă.

Susţineţi că acţionaţi în spiritul unei Europe comune atunci când târâţi noua constituţie maghiară în acest Parlament pentru disecare. Totuşi, de fapt, trădaţi unul dintre cele mai importante principii ale Tratatului de la Lisabona, respectiv, articolul 4 alineatul (2): „Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum şi identitatea lor naţională, inerentă structurilor lor fundamentale politice şi constituţionale". Dacă nu aţi organizat sau nu veţi organiza dezbateri referitoare la statele pe care le-am menţionat anterior sau nu aţi amintit aici, în Parlamentul European, faptul că guvernul social al Ungariei a ignorat în mod flagrant dreptul de asociere în 2006, atunci, dvs.., doamnelor şi domnilor, umblaţi cu jumătăţi de măsură. Vedeţi paiul din ochiul altuia, dar nu vedeţi bârna din propriul dvs.. ochi. Nu vă daţi seama că, prin această atitudine, nu sprijiniţi cooperarea europeană, ci provocaţi conflicte între naţiunile europene. Aceasta evidenţiază faptul că aveţi o influenţă cu adevărat părtinitoare.

Aş sugera ca, în ţările dvs.., să urmaţi exemplul noii constituţii maghiare. Ţineţi datoriile în frâu prin metode constituţionale pentru a împiedica producerea unei alte crize greceşti, irlandeze sau portugheze. Sugerez să protejaţi prin metode constituţionale drepturile generaţilor viitoare, aşa cum procedează noua constituţie maghiară, ridicând durabilitatea mediului, cea a finanţelor publice şi cea demografică la rang de principii constituţionale.

Protejaţi-vă naţionalităţile şi minorităţile, de exemplu pe romi, prin drepturi solide şi colective, aşa cum procedează noua constituţie maghiară, caz singular în Europa. Repetaţi mereu acuzaţii nejustificate, cu toate că le-am demontat şi ne-am dovedit poziţia de nenumărate ori, dar vă mai spun o dată: noua constituţie maghiară nu interzice avorturile. Noua constituţie maghiară nu aduce atingere libertăţii religioase şi libertăţii de conştiinţă. Noua constituţie maghiară nu limitează drepturile celor de acelaşi sex. Noua constituţie maghiară nu are competenţă dincolo de zona geografică a ţării şi asigură naţionalităţilor din această zonă protecţie solidă, fără precedent. Noua constituţie maghiară nu slăbeşte, ci consolidează principiul de separare a puterilor în stat şi cel al sistemului de echilibru instituţional. Noua constituţie maghiară are spirit european şi este elaborată în spiritul asigurării drepturilor fundamentale ale omului pentru cetăţenii ţării şi al cooperării şi unităţii dintre naţiuni. În constituţia noastră există 18 trimiteri la Europa şi am inclus şi moto-ul Uniunii Europene, „unitate în diversitate".

Doamnelor şi domnilor, noi, maghiarii, suntem o naţiune căreia îi place libertatea şi democraţia. Nu avem nevoie să ni se ţină predici despre democraţie din partea celor care au multe de rezolvat în propria gospodărie.

  Juan Fernando López Aguilar, în numele Grupului S&D. – (ES) Dnă preşedintă, Uniunea Europeană este o uniune a valorilor şi o uniune în drept. Ea se defineşte ca un exemplu de integrare supranaţională a statelor membre, fiecare dintre acestea fiind cunoscut ca stat constituţional. Dar există, de asemenea, o dimensiune constituţională a Uniunii Europene în sine, în măsura în care nu numai arhitectura instituţiilor sale se supune dreptului, dar există şi garanţii consacrate de drept pentru a proteja poziţia persoanelor faţă de autorităţile guvernamentale din Europa, şi există şi un principiu esenţial, acela al democraţiei, care exaltă valoarea pluralismului.

Acesta este, cu siguranţă, motivul pentru care revizuirea constituţiei maghiare este dezbătută în Parlamentul European şi a făcut obiectul analizei din partea a două dintre comisiile acestui parlament, respectiv Comisia pentru afaceri constituţionale (AFCO) şi Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE).

Cred că principala îngrijorare poate fi rezumată ca fiind cea care stă la baza impresiei că, ceea ce reprezintă, cu siguranţă, o majoritate politică foarte mare, o majoritate de două treimi, dar, totuşi, o majoritate politică de circumstanţă în Parlamentul maghiar a reuşit să impună o reformă constituţională care restricţionează obţinerea pluralismului politic şi, în consecinţă, posibilitatea de a alterna între diferite proiecte politice respectând acelaşi set de reguli. Cred că acesta este motivul pentru care au apărut îngrijorările referitoare la conformitatea cu principiile consacrate la articolele 2 şi 3 ale Tratatului privind Uniunea Europeană şi cu dimensiunea politică a drepturilor consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Nimeni nu a încercat să anticipeze ce va reprezenta sau cum va fi pusă în practică constituţia maghiară, care, bineînţeles, va fi supusă mecanismului de verificare şi control prevăzut de sistemul constituţional, echilibrul constituţional al constituţiei maghiare în sine şi faptul că Ungaria se supune unor organisme supranaţionale cum este Consiliul Europei şi Uniunea Europeană, care cunosc drepturile fundamentale.

Cu toate acestea, trebuie să fac trimitere la ceea ce am auzit anterior referitor la protecţia minorităţilor în constituţia spaniolă, care a fost prezentată ca exemplu pentru alte câteva constituţii menţionate de dl Szájer. Nu pot să omit acest aspect. Cu tot respectul cuvenit, trebuie să-l informez pe dl Szájer că în constituţia spaniolă nu există nicio urmă de discriminare pe motive de origine sau naştere. Nimeni nu încearcă să aducă atingere rezultatului implementării constituţiei maghiare, dar cred că acest Parlament este preocupat de faptul că este necesar ca regula acreditării pluralismului politic şi cea a alternanţei diferitelor proiecte politice în cadrul aceluiaşi set de reguli să fie respectate şi de constituţia maghiară. Această dezbatere şi cele care au precedat-o sunt o dovadă a acestei preocupări.

  Renate Weber, în numele Grupului ALDE. – Dnă preşedintă, noua lege fundamentală a Ungariei – s-ar putea spune că este un text mult prea controversat pentru o constituţie – a fost trecută superficial prin Parlamentul maghiar, după numai o lună de consultări publice. Societatea civilă maghiară şi Comisia de la Veneţia au exprimat îngrijorări semnificative cu privire la durata şi transparenţa procesului.

Uneori, cei care pun la îndoială acest text au fost acuzaţi că acţiunea lor este bazată pe motive pur politice. S-a aşteptat ca noua constituţie maghiară – la 20 de ani după căderea regimului comunist şi într-un moment în care Ungaria deţine Preşedinţia Uniunii Europene – să reflecte în întregime cele mai preţuite valori ale UE. Sunt acestea numai valori politice? Recunosc că, în calitate de liberal, sunt îngrijorată de faptul că guvernul erodează libertăţile civile şi controlul democratic. Sunt îngrijorată că legislaţia ignoră diversitatea şi sunt convinsă că nu toţi cetăţenii maghiari se recunosc în imaginea conservatoare prezentată de constituţie.

Cum aş putea să rămân indiferentă faţă de un text despre pluralism şi concentrarea competenţei în autorităţi de reglementare cum sunt cele prevăzute în legea încă nouă privind media din Ungaria? Ar trebui să fim cu toţii îngrijoraţi în privinţa democraţiei atunci când partidul de guvernământ adoptă o lege care îi consolidează competenţa cu mult dincolo de încetarea mandatului său şi limitează importanţa unor viitoare alegeri şi în privinţa faptului că liderii politici merg până la a elabora şi a modifica legi fundamentale care corespund numai credo-ului lor politic sau politicilor economice. Şi, da, sunt îngrijorată în privinţa contagiunii acestor modele maghiare.

Chiar liderii din ţara mea au fost inspiraţi de aceste acţiuni şi anumite amendamente recente ale constituţiei noastre din România par să fi fost aduse conform principiului „copiere – lipire”. Acestea nu vor fi aprobate, dar încercarea există. Instituţiile europene nu trebuie să fie timide în astfel de momente. Trebuie să depunem eforturi pentru ca toţi cetăţenii europeni să nu se simtă îngrijoraţi, ci liniştiţi că valorile noastre se află în centrul legislaţiei noastre şi că situaţia nu se va schimba.

  Timothy Kirkhope, în numele Grupului ECR. – Dnă preşedintă, dnă comisar, această dezbatere reprezintă o evaluare a situaţiei referitoare la noua constituţie maghiară, nu la dreptul comun al Regatului Unit, care ne protejează cetăţenii de aproape 900 de ani. Astfel cum este prevăzut în Tratate şi cum a solicitat Parlamentul în urmă cu doar două luni, Comisia este cea care are responsabilitatea evaluării şi reacţionării în acest privinţe.

Acest Parlament spera să întrebe Comisia care sunt concluziile acesteia şi cum intenţionează să procedeze şi continuăm să aşteptăm cu interes îndrumarea dvs.., dar se pare că trebuie să mai aşteptăm puţin. Aceasta este o Uniune a culturilor şi priorităţilor diferite. Cu toate acestea, împărtăşim cu toţii valori de libertate, dreptate şi egalitate pentru fiecare persoană şi stat membru. Ceea ce nu ar trebui să tolerăm este însăşi intoleranţa.

Dnă comisar, vă solicităm, acum, să răspundeţi acestui Parlament, în mod definitiv, cât mai curând posibil, dacă noua constituţie maghiară respectă legislaţia europeană şi drepturile fundamentale. În caz că nu o face, ce urmează? În caz că o face, dnă comisar, trebuie să ştim şi acest lucru cât mai curând posibil.

  Judith Sargentini, în numele Grupului Verts/ALE. – (NL) Dnă preşedintă, îi mulţumesc colegului meu deputat din partea Partidului Popular European (Creştin-Democrat), care doreşte să iniţieze în acest Parlament o dezbatere referitoare la constituţia maghiară. Acest lucru este lăudabil, deoarece, atunci când îi aud pe reprezentanţii Consiliului European spunând: „Nu am discutat aceasta în Consiliu” şi atunci când o aud pe dna comisar Reding spunând: „Constituţia unei ţări este de competenţa exclusivă a ţării în cauză, noi, la nivel european, nu trebuie să intervenim în această chestiune”, sunt bucuros că noi, în Parlamentul European, purtăm, într-adevăr, această dezbatere în rândul deputaţilor.

Nu ar trebui, totuşi, să ne implicăm? Este o chestiune exclusiv maghiară? Nu aş zice că da. Situaţia democraţiei dintr-un stat membru al UE le priveşte pe celelalte state membre. Dacă o ţară alege să folosească alegerile corecte şi majoritatea de două treimi pentru a crea o autocraţie, restul avem dreptul să fim şocaţi de acest lucru şi să încercăm să ne opunem. Aici îl citez pe György Konrád, care spune: „În Ungaria, o aşa-numită majoritate ştie cum să creeze un regim autocratic în mod democratic". Acest lucru este adevărat. Dacă impui trecerea unei legi prin Parlamentul maghiar şi decretezi că, din acest moment, poate fi modificată numai cu majoritate de două treimi, ştii că nu va fi uşor să fie modificată din nou după următoarele alegeri. Acest tip de acţiune erodează funcţia alegerilor ca instrument democratic. O naţiune are dreptul să spună, la intervale de patru ani: „Ne-a plăcut aceasta, dar nu ne-a plăcut aceasta” şi apoi să aducă modificări. Cu toate acestea, dacă un regim ales în mod democratic organizează lucrurile astfel încât să nu poată fi aduse amendamente timp de mulţi ani, acest lucru nu este sănătos şi este greşit. Dacă noi, în Europa, ne facem că nu vedem acest lucru şi spunem: „Este o chestiune exclusiv maghiară”, dacă 26 de state membre nu sunt pregătite să spună: „Prieteni, nu tratăm astfel oamenii în societatea noastră” şi dacă Comisia Europeană spune acelaşi lucru, ce ar trebui, atunci, să le spunem noi, ca grup, ţărilor în care situaţia este cu mult mai gravă? Ce ar trebui să le spunem acelor maghiari care nu fac parte din majoritatea de două treimi? „Ne pare extrem de rău, nu veţi avea ocazia să schimbaţi aceste legi nici după următoarele două alegeri"? Consider că este absolut îngrozitor că noi toţi din Europa ne facem că nu vedem acest lucru şi că nu luăm măsuri.

  Rui Tavares, în numele Grupului GUE/NGL. – (PT) Dnă preşedintă, în cadrul acestei dezbateri referitoare la constituţia maghiară, am purtat, de fapt, două dezbateri. Una este dezbaterea referitoare la conţinutul constituţiei, iar cealaltă este o dezbatere despre dezbatere; cu alte cuvinte, despre a stabili dacă este sau nu legitim să facem declaraţii cu privire la conţinutul constituţiei maghiare în acest Parlament sau în orice altă instituţie din afara Ungariei în sine.

Referitor la dezbaterea privind conţinutul, ştim că există multe părţi care prezintă interes pentru noi, cei din Parlament, pentru comisiile specifice care au dezbătut acest document sau, de exemplu, pentru Comisia de la Veneţia. Despre problema nediscriminării... Dl Szájer ne spune că nu este adevărat că nu este prevăzută discriminarea, de exemplu pe motive de sex sau împotriva minorităţilor sexuale, pentru că există o trimitere la toate tipurile de discriminare. Din punctul meu de vedere, această trimitere este prea vagă şi permite mult prea uşor emiterea unor hotărâri judecătoreşti contradictorii în viitor. Ar trebui stipulată în constituţie, cum este standardul în ţările europene şi cum este standardul în democraţiile mai avansate şi progresiste.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru fetuşi, protecţia fetuşilor sau, de exemplu, pentru sistemul de echilibru instituţional al Republicii Ungare. Totuşi, mai există şi dezbaterea despre dezbatere, iar dezbaterea referitoare la legitimitatea pronunţării asupra acesteia în Parlament trebuie, de asemenea, să fie combătută foarte clar. Aceasta, în primul rând, deoarece constituţiile nu sunt impermeabile. Trebuie afirmat că, dacă există încălcări ale drepturilor fundamentale, cele 500 de milioane de cetăţeni se aşteaptă ca instituţiile europene să facă declaraţii. Nu este relevant că încălcarea în cauză este cauzată de o lege, o constituţie sau un regulament: dacă există o încălcare a drepturilor fundamentale, acest lucru nu este permis prin Tratate.

În al doilea rând, explicaţia conform căreia, din cauza diferenţelor culturale, o constituţie poate fi, să zicem, lipsită de critici, este, pur şi simplu, un relativism constituţional. Nu poate fi cazul în această situaţie. Dacă o constituţie încalcă spiritul şi litera Tratatelor, dacă aceasta ar fi situaţia, înseamnă că ar încălca suveranitatea tuturor celorlalte 26 de ţări care au fost de acord să facă parte din Uniunea Europeană împreună cu ţara care a putut să încalce Tratatele. Prin urmare, este o problemă de suveranitate a tuturor.

Aş dori să profit de această ocazie pentru a spune doar un lucru. Majoritatea de două treimi – invocată foarte des aici şi care, de fapt, provine din 50 % mai degrabă decât din două treimi dintre voturile exprimate de cetăţenii maghiari, pentru că aceştia reprezintă două treimi dintre deputaţii din Parlamentul maghiar, dar numai 50 % dintre voturi – are peste tot un singur rol: să confere constituţiei un consens social general. Cei aflaţi la putere în Ungaria tocmai au folosit majoritatea de două treimi exact în scopul opus: pentru a exclude opoziţia, asigurându-se că, în societatea lor, constituţia este extrem de controversată. Poate că aceasta urmează litera regulii celor două treimi, dar încalcă spiritul acesteia.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Dimitar Stoianov (NI). – (BG) Dle Tavares, doresc să vă adresez o întrebare scurtă. Cine v-a autorizat să vorbiţi în numele tuturor celor 500 de milioane de cetăţeni europeni? Aceasta pentru că vorbiţi cu mult aplomb în numele lor. Cu toate acestea, cred că, dacă ar fi consultaţi cetăţenii Europei, comentariile acestora nu ar reflecta cu exactitate ceea ce aţi spus dvs.. Fiecare deputat din acest Parlament are opinii diferite şi reprezintă secţiuni diferite ale cetăţenilor europeni. Prin urmare, cine v-a autorizat să vorbiţi în numele tuturor acestora?

  Rui Tavares, în numele Grupului GUE/NGL. – (PT) Dnă preşedintă, dle Stoianov, v-aş încuraja să citiţi Tratatele Uniunii şi Regulamentul de procedură al acestui Parlament, care prevăd că, fiind aleşi de cetăţenii europeni, ar trebui să ne reprezentăm propriul stat membru şi cetăţenii acestuia, precum şi cele 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii în ansamblu. Aceşti cetăţeni ne-au acordat un mandat pentru a respecta şi a-i obliga pe alţii să respecte tratatele fundamentale ale Uniunii Europene, care protejează drepturile cetăţenilor lor. Este foarte simplu: atâta timp cât deţinem acest mandat, dl Stoianov şi cu mine avem fiecare acelaşi drept de a vorbi în numele celor 500 de milioane de cetăţeni europeni în acest Parlament, care aparţine cetăţenilor.

  Jaroslav Paška, în numele Grupului EFD. – (SK) Dnă preşedintă, constituţia maghiară revizuită din luna aprilie a acestui an a devenit în mod justificat subiect de critică pentru întreaga societate democratică europeană. Aceasta a introdus în sistemul juridic maghiar prevederi care ignoră dreptul internaţional şi sunt în conflict direct cu obligaţiile internaţionale acceptate ale Republicii Ungare.

Partidul de guvernământ Fidesz a introdus în constituţie versiuni ale unor texte prin care Ungaria încalcă dreptul de decizie asupra statutului, drepturilor şi organizării politice ale tuturor cetăţenilor vorbitori de limba maghiară din statele învecinate. De asemenea, şi-a rezervat dreptul de a acorda tuturor cetăţenilor din statele învecinate, care nu au absolut nicio legătură cu Ungaria, cetăţenie maghiară, drept de vot în Ungaria, dreptul la securitate socială sau educaţie în conformitate cu reglementările maghiare, precum şi protecţie diplomatică maghiară universală.

În conformitate cu dreptul internaţional, organizarea unui sistem politic este o chestiune suverană a statelor suverane şi, prin urmare, nu putem să considerăm prevederile constituţiei maghiare, prin care Ungaria îşi rezervă dreptul de a decide în privinţa organizării vieţii cetăţenilor din alte state, decât un atac primitiv şi grosolan la adresa coexistenţei calme şi paşnice din Europa.

Ideea unei naţiuni, a unui imperiu şi aşa mai departe nu este nouă. Acest Hitler mic şi negricios, care a folosit-o abuziv pentru ultima oară din dorinţa sa de putere şi glorie în Europa, a fost condamnat cu mult timp în urmă de lumea decentă, civilizată şi democratică.

Prin urmare, aş dori să cred că forţele politice democratice din Parlamentul maghiar vor corecta toate erorile printr-un alt proces legislativ şi vor aduce amendamente constituţiei, astfel încât aceasta să respecte dreptul internaţional şi obligaţiile internaţionale ale Ungariei.

  Dimitar Stoianov (NI). – (BG) Dnă preşedintă, cred că Parlamentul ar trebui să-şi ceară scuze faţă de dna comisar pentru că a implicat-o în această dezbatere. Aceasta pentru că, din spusele domniei sale, a devenit destul de evident pentru toţi deputaţii din acest Parlament – cel puţin, pentru mine este evident, dar nu ştiu dacă este clar pentru toţi ceilalţi deputaţi – că trebuie, în continuare, adoptată o nouă legislaţie, de punere în aplicare a constituţiei Ungariei, după care va fi clar dacă sunt încălcate drepturile cuiva.

Suntem, din nou, în situaţia de a purta în acest Parlament o dezbatere vizând să condamne un stat membru pentru o acţiune pe care nu a întreprins-o încă. Stimaţi colegi, în care dintre statele membre ale dvs.. este judecată o persoană pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o? Sau condamnată pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o? În niciuna. Acest lucru contravine valorilor democratice.

Persoanele care au iniţiat această dezbatere trebuie să-şi ceară scuze nu numai faţă de comisar, ci şi faţă de toţi cetăţenii europeni, pentru că exact acest tip de comportament din partea Parlamentului cauzează lipsa de interes a cetăţenilor faţă de activităţile sale, dezamăgire şi prezenţă scăzută la alegerile pentru Parlamentul European.

  Simon Busuttil (PPE). – Dnă preşedintă, această dezbatere referitoare la constituţia maghiară de astăzi este viciată din două motive principale. Aceasta singularizează unul dintre cele 27 de state membre şi se referă la o chestiune naţională, care ţine de suveranitatea statelor membre. În primul rând, dacă discutăm conţinutul unei constituţii, nu ar trebui să evidenţiem o constituţie a unui stat membru. Ar trebui, cel mult, să dezbatem constituţiile fiecărui stat membru. De fapt, unele dintre elementele contestate se pot regăsi în numeroase alte constituţii din alte state membre şi, cu toate acestea, purtăm dezbateri referitoare la o singură constituţie dintr-un singur stat membru. Acest lucru este greşit.

În al doilea rând, trebuie să ne întrebăm, de la bun început, de ce putere, de ce competenţă dispunem ca să aducem problema unei constituţii naţionale în Parlamentul European? Statele membre au competenţa suverană de a-şi elabora propriile constituţii naţionale şi, în această situaţie, ar trebui să respectăm dreptul poporului maghiar de a-şi elabora propria constituţie adoptată de parlamentul său naţional, ales în mod democratic.

Dezbaterea de astăzi, referitoare la conţinutul acestei constituţii ar trebui, cel mult, să fie purtată în rândul cetăţenilor maghiari, şi nu în acest Parlament. Indiferent dacă ne place sau nu, dacă suntem sau nu de acord cu această constituţie naţională, trebuie să respectăm suveranitatea şi ierarhia dreptului, în caz contrar am crea un precedent periculos.

Aşadar, atunci când singularizăm un stat membru şi încercăm să acţionăm în afara competenţei noastre, transmitem un semnal greşit. Am putea fi acuzaţi de manipulare politică şi am submina încrederea cetăţenilor în propriile noastre instituţii. Nu ar trebui să pornim pe această cale periculoasă.

  Monika Flašíková Beňová (S&D). – (SK) Dnă preşedintă, în numele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European, aş dori să declar fără echivoc că noi recunoaştem dreptul tuturor statelor membre ale UE de a-şi face propriile legi şi, astfel, nu dorim să criticăm nici Ungaria, şi, în special, nici cetăţenii maghiari. Comentariile şi îngrijorările noastre nu adresează o critică Ungariei şi cetăţenilor maghiari, dar suntem ferm convinşi că apărarea drepturilor fundamentale, a libertăţilor civile, a valorilor noastre europene comune, a păcii, securităţii şi coexistenţei decente sunt motive suficiente pentru a purta această discuţie astăzi.

Sperăm, de asemenea, că discutarea şi prezentarea întrebărilor şi îngrijorărilor noastre pot conduce la îmbunătăţiri şi la o mai bună pregătire a legislaţiei de punere în aplicare menţionată anterior. Dnă comisar, ca şi dvs.., dorim să respectăm procedura care asigură că acest întreg proces este desfăşurat corect şi aşteptăm opinia finală a Comisiei de la Veneţia, cu toate că, din concluziile preliminare prezentate în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne de secretarul Comisiei de la Veneţia, dl Markert, este evident, acum, că multe aspecte ale actualei constituţii maghiare sunt cel puţin controversate. Punctele slabe ale constituţiei maghiare au fost identificate nu numai de Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, ci şi de Comisia pentru afaceri constituţionale.

Dacă ignorăm ideile romantice, aproape monarhiste răspândite de spiritul preambulului, aş dori să menţionez câteva domenii pe care le considerăm extrem de sensibile, în contradicţie cu colegii deputaţi din partea Fidesz care sunt şi deputaţi în Parlamentul European. Un exemplu este principiul menţionat anterior pentru adoptarea constituţiei. În ţările democratice nu este foarte normal ca un proces de consultare să dureze numai cinci săptămâni. Nu este normal ca la acesta să nu participe opoziţia şi, în ciuda faptului că Fidesz dispune de majoritatea necesară, trebuie spus că învingătorii au datoria de a da dovadă de umilinţă.

Restricţionarea competenţelor curţii constituţionale a fost deja menţionată şi, în numele grupului nostru, aş dori să menţionez şi caracteristica discriminatorie a constituţiei în privinţa membrilor minorităţilor sexuale, pentru că nu interzice discriminarea pe motive de orientare sexuală.

Protejarea minorităţilor maghiare în străinătate, pentru care se aplică direct articolul D, se aplică şi cetăţenilor de etnie maghiară care trăiesc în ţările învecinate.

Doamnelor şi domnilor, misiunea Uniunii Europene este, cu siguranţă, aceea ca noi să trăim împreună ca cetăţeni şi ca state ale Uniunii Europene în pace, cooperare şi respect reciproc. Cum ar trebui să percepem această constituţie noi, cei din ţările direct afectate? Cum credeţi că am putea să o acceptăm?

Spre deosebire de dvs.., v-am întins întotdeauna o mână prietenoasă şi am dorit întotdeauna să coexistăm decent, şi, prin urmare, am dori ca regulamentele de punere în aplicare a constituţiei dvs.. să respecte suveranitatea statelor învecinate din regiune.

  Sarah Ludford (ALDE). – Dnă preşedintă, afirmaţia că o constituţie a unui stat membru este o chestiune exclusivă a statului respectiv nu este justificată. În articolele 6 şi 7, Tratatele prevăd în mod clar nu numai că Uniunea şi statele membre împărtăşesc anumite valori, ci şi că Comisia are responsabilitatea de a impune respectarea acestor valori.

Subscriu în totalitate spuselor colegei mele, Renate Weber, care a afirmat în mod elocvent: cred, într-adevăr, că este prea de tot că cei cu aceleaşi orientări politice ca partidul de guvernământ Fidesz din Ungaria acuză criticii constituţiei respective că sunt influenţaţi de interese politice. Multe dintre prevederile acestei constituţii sunt foarte părtinitoare, cum este omisiunea protecţiei împotriva discriminării homosexualilor şi acordarea unor drepturi de vot suplimentare mamelor.

Dar aş dori să precizez un bun exemplu de defect din constituţie care subminează insistenţa Tratatului asupra statului de drept. Acesta este declaraţia conform căreia constituţia de la 1949 nu este valabilă. Nu doar abrogată, ci nevalabilă. Aceasta creează incertitudine juridică pentru că pune sub semnul întrebării legi, aparent nevalabile şi acestea, adoptate în conformitate cu constituţia în cauză, inclusiv în legătură cu aderarea Ungariei la UE.

Acesta este un motiv pentru care Comisia ar trebui să analizeze conformitatea cu dreptul UE şi ar putea avea un efect semnificativ asupra altor state membre.

  Lajos Bokros (ECR). – Dnă preşedintă, noua constituţie maghiară demolează pilonii unei democraţii bazate pe statul de drept şi deschide calea către autocraţie. Acest lucru reprezintă un obstacol major în calea tranziţiei. Procesul de pregătire şi adoptare a noii constituţii nu a fost deloc legitim. Preambulul are caracter de excludere şi reflectă o interpretare denaturată a istoriei. Texul principal reprezintă o intruziune în viaţa privată, drepturile fundamentale ale omului şi cetăţeanului sunt definite în mod restrâns, drepturile sociale sunt înlocuite cu obiective publice. Sistemul de echilibru instituţional este slăbit, în special independenţa sistemului judiciar.

Consiliul European, Parlamentul şi Comisia nu pot ignora încălcările valorilor europene, deoarece aceasta poate crea un precedent negativ pe care pot să-l urmeze alte regimuri neliberale. Cu toate acestea, democraţii din Ungaria nu se aşteaptă ca soluţia să provină din afara graniţelor. Dacă s-ar întâmpla aceasta, ar confirma, pur şi simplu, opinia prim-ministrului maghiar, care a comparat UE cu Uniunea Sovietică. Soluţia nu poate proveni decât din partea cetăţenilor maghiari, care vor respinge această constituţie atunci când îşi vor da seama că un regim autocrat nu poate asigura standarde de viaţă înalte şi mai multă libertate. Acum douăzeci de ani ni s-a cerut să luptăm pentru libertate. Acum luptăm. Între timp, Europa ar trebui să supravegheze Ungaria şi să încurajeze democraţii maghiari să ia din nou iniţiativa.

  Ulrike Lunacek (Verts/ALE). – Dnă preşedintă, nu sunt deloc de acord cu niciunul dintre cei care au afirmat că nu respectăm suveranitatea dacă dezbatem şi criticăm constituţia unui stat membru în acest Parlament sau că aceasta ar reprezenta, astfel cum a afirmat cineva, un precedent periculos şi că am acţiona în afara competenţei europene.

Constituţiile statelor membre trebuie să fie în conformitate cu valorile europene, cu comunitatea noastră de valori, pe care noi am definit-o. Există cel puţin două aspecte pe care aş dori să le menţionez şi care nu respectă aceste lucruri. Alţi deputaţi au menţionat alte aspecte.

Primul este acela că discriminarea pe motive de orientare sexuală nu este inclusă şi trebuie inclusă în viitor. De asemenea, valorile căsătoriei şi familiei definite în aceasta depăşesc realitatea oamenilor care trăiesc în Europa şi în Ungaria, şi aici nu este vorba de regula diversităţii.

Celălalt aspect se referă la aşa-numitul Ombudsman verde pentru drepturile generaţiilor viitoare în privinţa mediului şi a durabilităţii. Acest post se subordonează acum Ombudsmanului general, ca şi alţi Ombudsmani şi, astfel, nu este slăbit. Există un domeniu în care competenţele sunt eliminate din sfera regulamentelor care existau anterior şi clarifică faptul că problema durabilităţii, a protecţiei mediului şi a drepturilor generaţiilor viitoare – o altă parte a valorilor europene – care trebuie să fie importantă, nu mai este la fel de importantă ca înainte.

Un ultim comentariu: a existat şi un Ombudsman pentru protecţia datelor. Postul acesta a fost eliminat în întregime şi, prin urmare, transparenţa informaţiilor referitoare la stat, de exemplu în achiziţiile publice, nu mai există. Eu şi grupul meu criticăm puternic acest lucru.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Kinga Gál (PPE). – (HU) Dnă Lunacek, aş dori să vă întreb dacă puteţi să menţionaţi statele membre ale Uniunii Europene a căror constituţie include instituţia ombudsmanului sau a comisarului pentru drepturile generaţiilor viitoare. Câte state membre au o instituţie ca cea care funcţionează în prezent în Ungaria şi care este menţionată în constituţia maghiară? De asemenea, presupunând că aţi citit actuala constituţie maghiară, noua constituţie adoptată în luna aprilie, puteţi să precizaţi dacă există constituţii care includ mai multe articole şi mai complexe privind protecţia mediului şi generaţiile viitoare decât noua constituţie maghiară? Vă provoc să precizaţi care sunt acestea.

  Ulrike Lunacek (Verts/ALE). – Dnă preşedintă, răspunsul meu pentru dna Gál este următorul. Nu a fost vorba să facem comparaţii cu constituţiile altor state membre. Chestiunea a fost următoarea: ce este o valoare europeană? Ce face parte din drepturile noastre fundamentale? Ce este consacrat în valorile comune pe care sper că le împărtăşiţi şi dvs..?

Referitor la drepturile generaţiilor viitoare, durabilitatea mediului este o chestiune consacrată în drepturile Uniunii noastre Europene comune. Unele state membre o au, poate că altele nu, dar adevărul este că, prin noua constituţie maghiară, guvernul maghiar a eliminat acest ombudsman simbolic. Acum există un singur Ombudsman şi valoarea simbolică, menţionată în scris, nu mai există. Ştiţi cât de importante sunt simbolurile şi în politică. Acest lucru înseamnă că nu doriţi să aveţi o reprezentare simbolică nici la nivel politic, nici la nivel de Ombudsman.

[Vorbitoarea a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  József Szájer (PPE). – Dnă preşedintă, poate că nu s-a înţeles, dar voi simplifica întrebarea. Dnă Lunacek, în ţara dvs.. – ştiu că sunteţi din Austria – există un Ombudsman verde? În Ungaria, a existat un Ombudsman verde în urmă cu câţiva ani şi, conform noii constituţii, va exista unul. Există un Ombudsman verde în ţara dvs..? Da sau nu?

  Ulrike Lunacek (Verts/ALE). – Dnă preşedintă, trebuie să îi spun dlui Szájer: îmi pare rău, dar nu aceasta este problema. În Ungaria a existat un...

(Râsete)

Bine, râdeţi dacă doriţi. Nu mă deranjează râsetele, apreciez umorul, dar chestiunea este că, odată cu noua constituţie din Ungaria, Ombudsmanul verde a fost eliminat şi instituţia a fost subordonată. Toţi cei patru reprezentanţi ai instituţiei care au existat anterior au fost subordonaţi unui birou general al Ombudsmanului. Chestiunea durabilităţii pentru generaţiile viitoare nu este la fel de vizibilă ca înainte, iar criticile mele se îndreaptă în această direcţie.

În ţara mea nu există un astfel de post. Bineînţeles, în calitate de deputată din partea verzilor, aş lupta pentru aceasta, dar dvs.. aţi scris o nouă constituţie, iar aceasta elimină o valoare simbolică şi politică ce era importantă pentru dvs.., după cum afirmaţi acum. Atunci, de ce aţi eliminat-o? De ce nu aţi menţinut-o, pentru ca toată lumea să vadă că există un Ombudsman verde care este în favoarea drepturilor generaţiilor viitoare, a mediului şi a durabilităţii? Nu aţi explicat acest fapt, stimaţi colegi.

  Mario Mauro (PPE). – (IT) Dnă preşedintă, dnă comisar, doamnelor şi domnilor, sunt cu totul uimit de tonul instrumental al acestei dezbateri.

Gândindu-mă şi la recentele declaraţii ale dnei Lunacek, mă voi abţine de la a discuta, de exemplu, subiectul discriminării pe motive de orientare sexuală. În constituţia ţării mele nu există nicio menţiune referitor la această chestiune şi, astfel, când va organiza Parlamentul European o dezbatere despre constituţia italiană? În plus, este destul de ciudat deoarece, în ţara mea, singurul partid care doreşte să schimbe constituţia este partidul de centru-dreapta al dlui Berlusconi. Timp de 15 ani, răspunsul stângii a fost că nu trebuie să schimbăm constituţia sau acest lucru va reprezenta sfârşitul democraţiei.

Aşadar, aveţi grijă, pentru că, atunci când iniţiem o dezbatere despre ce conţine sau nu conţine un text constituţional, poate că ar trebui, mai întâi, să clarificăm toate neînţelegerile. Credeţi cu adevărat că faptul că această constituţie menţionează drepturile copiilor nenăscuţi reprezintă un risc pentru modernitate? Credeţi cu adevărat că faptul că rădăcinile creştine ale unei ţări sunt menţionate în această constituţie reprezintă un risc pentru identitate?

În ceea ce mă priveşte, cred că ar trebui să ne familiarizăm cu toţii puţin mai mult cu textul constituţiei europene, care nu s-a materializat în realitate, dar al cărei moto era „Unitate în diversitate” şi să încercăm să fim mai toleranţi în privinţa faptului că fiecare este diferit. Cu alte cuvinte, trebuie să înţelegem că, în prezent, un consens general în Ungaria a evidenţiat nevoile unui popor şi, pentru a evita ca aceste nevoi să se transforme în naţionalism, trebuie susţinut de o Europă solidă, care recunoaşte drepturile şi responsabilităţile tuturor.

  Kinga Göncz (S&D). – (HU) Dnă preşedintă, Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că Uniunea Europeană se bazează pe respectarea libertăţii, democraţiei, statului de drept şi a drepturilor omului. Aceste valori sunt comune statelor membre. Criteriile de la Copenhaga se bazează pe aceste valori, care fac parte şi din condiţiile de aderare.

Instituţiile europene au şi responsabilitatea asigurării faptului că statele membre respectă aceste principii şi după aderare. Permiteţi-mi să vă reamintesc această responsabilitate tuturor şi, în special, Preşedintelui Comisiei şi dnei comisar, care au responsabilitatea principală în această privinţă. Nici conţinutul noii constituţii maghiare şi nici circumstanţele în care a fost elaborată nu respectă aceste principii fundamentale. Prin urmare, chestiunile legate de acest aspect pot fi considerate probleme europene, nu naţionale.

Un singur partid a adoptat această constituţie, fără consultare publică sau profesională, iar raportorii pentru aviz ai acestuia au o legitimitate democratică dubioasă. Partidele democratice din opoziţie au cerut garanţii juridice că noua constituţie se va baza pe un consens public general şi, în lipsa acestuia, s-au retras din procesul constituţional. Cele două îndatoriri principale ale constituţiei sunt să asigure drepturile omului şi funcţionarea adecvată a statului. Cu toate acestea, cadrul pentru funcţionarea adecvată a statului este problematic. Conform noii constituţii, amendamentele la sistemul fiscal, sistemul de pensii şi sistemul de sprijin familial trebuie adoptate cu majoritate de două treimi. Acest lucru va împiedica la alegerile viitoare candidaţii să promită modificări cu privire la aceste aspecte şi nu va permite alegătorilor să participe la alegeri libere.

Mai mult decât atât, constituţia învesteşte Consiliul pentru bugete, un organism care nu este ales direct, cu competenţă de veto faţă de deciziile parlamentului referitoare la buget, ceea ce, la rândul său, poate conduce la dizolvarea parlamentului şi organizarea de noi alegeri punând, astfel, în pericol guvernanţa stabilă. Nivelul de protecţie a drepturilor omului este redus. Drepturile omului vor fi aplicate mai puţin eficace, deoarece competenţa curţii constituţionale este limitată.

Cel mai important acquis al UE este acela că, prin valorile sale, a putut să orienteze conflicte care, în trecut, au putut fi soluţionate doar cu preţul unei suferinţe umane importante, către un cadru democratic bazat pe statul de drept. UE oferă şi solicită statelor membre un cadrul clar pentru statul de drept, garanţiile constituţionale, sistemul de echilibru instituţional şi soluţiile negociate. Aceste valori ar trebui păstrate.

  Sophia in 't Veld (ALDE). – Dnă preşedintă, am discutat în acest Parlament faptul că în Italia, Slovacia şi Ungaria, libertatea presei este supusă presiunilor. Am discutat faptul că drepturile LGBT sunt încălcate în Lituania, Ungaria şi Polonia. Am discutat faptul că în Franţa şi Italia, persoanele rome sunt expulzate şi discriminate şi au existat multe alte exemple de dezbateri referitoare la faptul că, în anumite state membre, drepturile fundamentale sunt supuse presiunilor.

De fiecare dată, am auzit cum PPE spune că aceasta nu ar trebui să fie o politică de partid şi că nu ar trebui să singularizăm state membre. Nu este vorba de statele membre, este vorba de drepturile fundamentale. Drepturile fundamentale sunt o chestiune de subsidiaritate. Drepturile fundamentale se referă chiar la fundamentele Uniunii Europene. Pentru a demonstra aceasta, vă reamintesc faptul că solicităm statelor candidate să-şi adapteze nu numai legile, ci şi constituţiile, pentru a fi acceptate ca state membre ale Uniunii Europene.

Stimaţi colegi, în mod evident, au fost exprimate îngrijorări obiective, nu numai de către partidele politice, ci şi de Comisia de la Veneţia, şi există ambiguităţi. În loc să purtăm această dezbatere caustică, ar trebui să încercăm să clarificăm problemele.

Am o ultimă sugestie practică pentru guvernul maghiar. Dacă doriţi să vă demonstraţi angajamentul foarte ferm faţă de protejarea şi promovarea drepturilor LGTB, v-aş invita să vă alăturaţi evenimentului Budapest Gay Pride în data de 18 iunie.

  Manfred Weber (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, drepturile fundamentale ale omului sunt universale, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile în orice situaţie. Am ascultat această dezbatere. Niciunul dintre vorbitorii de până acum, inclusiv criticii, nu a citat din constituţie pentru a indica exact ceea ce nu le este pe plac. Dl López Aguilar afirmă că are impresia că ceva merge anapoda, în timp ce alţii fac insinuări despre toate aspectele din această constituţie care ar putea pune probleme. Niciunul dintre aceştia nu a citat din constituţie în sine. Exact aceasta este problema cu care ne confruntăm în această discuţie: unde sunt acuzaţiile reale? Când mă gândesc cum vor reacţia maghiarii faţă de această dezbatere şi faţă de acuzaţiile aruncate de unii dintre colegii deputaţi fără a le susţine prin citate directe, atunci pot foarte bine să-mi imaginez că unii vor considera extrem de arogant modul în care se discută în acest Parlament despre maghiari şi dezvoltarea ţării lor. În calitate de europeni, ar trebui să avem grijă să evităm să ne expunem unor astfel de acuzaţii.

Aş dori să declar că mulţi dintre cei aflaţi astăzi în funcţii de răspundere în Ungaria sunt persoane care au ieşit în stradă şi au luptat împotriva comunismului şi pentru libertate. Este pur şi simplu inacceptabil să fie făcute permanent acuzaţii la adresa acestor persoane şi să fie creată impresia că aceştia se confruntă cu probleme de libertate. Acest lucru nu are nicio legătură cu politica de partid; este, pur şi simplu, o realitate.

Având în vedere că m-am plâns că nu au fost date citate în timpul acestei dezbateri, aş dori să citez acum din constituţia maghiară: „Suntem mândri că, de 1 000 de ani, ţara noastră face parte din Europa creştină şi suntem conştienţi de rolul creştinismului în susţinerea naţiunii noastre". Sunt bucuros să regăsesc astfel de sentimente într-o constituţie. Este posibil ca aceasta să nu fie pe placul tuturor deputaţilor din acest Parlament. Sunt bucuros că această trimitere la creştinătate a fost inclusă şi aş fi dorit să văd că este inclusă şi în Tratatul de la Lisabona şi în constituţia europeană. Poziţia mea, în calitate de reprezentant al Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat), este că acesta este un lucru bun.

  Zita Gurmai (S&D). – Dnă preşedintă, în Parlamentul European nu discutăm, pur şi simplu, probleme interne. În noua constituţie maghiară sunt puse la îndoială valorile europene. Prin urmare, trebuie să o discutăm şi trebuie să o facem acum. Mai este încă timp înainte de adoptarea legilor generice. Sper că toată lumea este de acord că această constituţie trebuie să fie echilibrată, aproape de cetăţeni, bazată pe valori şi principii general acceptate şi că ar trebui să nu fie părtinitoare din punct de vedere politic. Din păcate, constituţia maghiară nu îndeplineşte aceste criterii.

Chiar şi adoptarea documentului poate fi pusă sub semnul întrebării. Nu a existat consultare socială, sau aceasta a fost redusă. Textul este susţinut doar de un partid politic, iar experţii constituţionali importanţi se opun acestuia. Noua constituţie dă naştere unor întrebări la nivel internaţional. De exemplu, în prevederile finale, lipsesc trimiterile la dreptul UE. Identificăm diferenţe evidente şi, comparând textul cu Carta drepturilor fundamentale, acesta prezintă neconcordanţe şi diferenţe în ceea ce priveşte valorile şi principiile. Nici principiul bunei guvernanţe nu prevalează în document. Constituţia nu asigură o structură administrativă, modernă, conformă cu UE.

Legile generice menţionate anterior sunt foarte periculoase. Ele fac aproape imposibilă conducerea ţării de orice alt viitor guvern. Astfel cum s-a exprimat unul dintre colegii noştri, avem impresia că guvernul e ca o echipă de fotbal care încearcă să schimbe regulile şi arbitrul în timpul unui meci. Nu aşa se tratează adversarii politici şi, cu siguranţă, nu aşa funcţionează democraţia în secolul al XXI-lea în Europa.

  Alexander Alvaro (ALDE). – (DE) Dnă preşedintă, solidarizez cu poziţia Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) în alte domenii. Colaborăm îndeaproape în probleme economice. Cu toate acestea, în acest caz specific, trebuie să clarificăm faptul că nu ar trebui să adoptăm o politică de partid. Înainte de toate, trebuie să subliniem că este scandalos să criticăm în acest forum constituţia unui stat membru, indiferent care ar fi acesta.

Există state membre, iar aici mă uit, printre alţii, la dl Busuttil, având în vedere că a deschis subiectul atât de ferm, care caută sprijinul Uniunii Europene atunci când se confruntă cu o problemă; faptul că ar trebui să oferim ajutor când, de exemplu, Malta se confruntă cu problema refugiaţilor, este o dovadă a solidarităţii europene. Cu toate acestea, solidaritatea trebuie să se bazeze pe valori comune şi toate grupurile din acest Parlament au responsabilitatea de a susţine aceste valori.

Deşi Carta drepturilor fundamentale este obligatorie numai pentru legislaţia europeană şi punerea în aplicare a acesteia, articolele 2, 6 şi 7 din Tratate sunt obligatorii pentru toate statele membre. În constituţia maghiară a fost consacrată majoritatea de două treimi, astfel că, vorbind realist, niciun viitor guvern maghiar nu va putea să modifice niciuna dintre legile ţării. Acest fapt este în contradicţie cu principiul democraţiei parlamentare. Această limitare a competenţelor curţii constituţionale este un fapt destul de singular şi ameninţă principiul separării puterilor în stat. Nu putem să eliminăm posibilitatea că, în privinţa procedurilor penale, există o încălcare a dreptului internaţional.

Aş putea să spun foarte multe, dar, cu siguranţă, doresc să declar următoarele: UE şi Comisia Europeană nu au numai dreptul să-şi facă auzită vocea în acest caz, au şi datoria de a face aceasta. În trecut – chiar cu mult înainte să existe Uniunea Europeană – Europa se abţinea de prea multe ori să critice abuzurile din statele membre. Ţara mea, împreună cu altele, are experienţă în acest domeniu. Dacă politicienii nu vorbesc, mai devreme sau mai târziu oamenii se vor face auziţi şi, atunci, trebuie să ne întrebăm dacă nu este prea târziu şi dacă nu am eşuat.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Ildikó Gáll-Pelcz (PPE). – (HU) Dle Alvaro, este adevărat, am doar o frază de spus. Suntem de acord. Criticile sunt ruşinoase. Întrebarea mea este următoarea: pe ce vă întemeiaţi opinia conform căreia o lege fundamentală adoptată cu majoritate de două treimi nu poate fi modificată într-o ţară democratică? A putut fi modificată până acum. Poate fi modificată şi în alte state. Vă rog să furnizaţi informaţii cât mai exacte. Care sunt, mai exact, valorile comune, valorile europene comune, pe care le exclude, le respinge sau cu care intră în contradicţie constituţia maghiară? Pentru că afirmaţiile dvs.. au un caracter mult prea general.

  Alexander Alvaro (ALDE). – (DE) Dnă preşedintă, vă mulţumesc foarte mult pentru întrebarea adresată. Accept criticile referitoare la faptul că am vorbit în termeni generali în minutul afectat luării de cuvânt. Cu toate acestea, vă pot preciza exemple mai specifice. Valorile europene sunt o chestiune; dar valorile europene semnifică, de exemplu, şi că un stat membru ar trebui să funcţioneze conform principiului statului de drept, ceea ce implică aspecte cum sunt separarea puterilor în stat şi principiul democratic. De exemplu, atunci când o curte constituţională nu are jurisdicţie în aspecte bugetare şi de fiscalitate, acest lucru reprezintă o restricţie a separării puterilor în stat şi cu, siguranţă, este o situaţie dubioasă. În consecinţă, cred că putem să discutăm astfel de aspecte.

Cu privire la celelalte chestiuni, cum ar fi majoritatea de două treimi, trebuie să întreb în ce măsură există compatibilitate cu democraţia parlamentară dacă viitoarele guverne nu mai dispun de o marjă de manevră. Cu siguranţă, poate fi discutat dacă închisoarea pe viaţă fără drept de apel sau control jurisdicţional din partea curţii supreme este compatibilă cu principiile democraţiei şi ale statului de drept susţinute în Uniunea Europeană. Acestea sunt întrebări la care trebuie furnizate răspunsuri şi cred că Comisia trebuie să le investigheze.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  József Szájer (PPE). – (HU) Dle Alvaro, aş dori să vă întreb dacă ştiţi că vechea constituţie maghiară menţiona 27 de legi care puteau fi modificate numai prin majoritate de două treimi, în timp ce noua constituţie menţionează numai 26. Care este problema aici? Acest număr a fost obţinut în urma unei analize universitare, nu sunt calcule efectuate de mine.

  Alexander Alvaro (ALDE). – (DE) Dnă preşedintă, cred că oamenii mă vor ierta dacă răspund la o întrebare izvorâtă dintr-o opinie subiectivă cu o opinie subiectivă proprie. Nu, nu cred că este cea mai modernă.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Manfred Weber (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, dle Alvaro, tocmai aţi demonstrat cum se poate prelungi timpul afectat luării de cuvânt acceptând numeroase întrebări. Cu toate acestea, aş dori să vă întreb dacă ştiţi că prevederile referitoare la curtea constituţională maghiară – nu sunt sigur dacă aţi citit constituţia maghiară în întregime – sunt aproape identice cu cele care se aplică pentru curtea constituţională din Germania. Prin urmare, am vrut să vă întreb dacă şi curtea constituţională germană este la fel de nedemocratică şi demnă de critică precum curtea constituţională maghiară. Aş dori să ştiu care este răspunsul dvs.. la această întrebare.

  Alexander Alvaro (ALDE). – (DE) Dnă preşedintă, dle Weber, având în vedere că tocmai aţi menţionat că este identică numai în anumite secţiuni, este destul de evident că există şi secţiuni în privinţa cărora poate fi discutat faptul că, dacă în constituţia maghiară se circumscrie jurisdicţia curţii constituţionale în privinţa unor aspecte fiscale şi bugetare, acest lucru este compatibil cu principiul separării puterilor în stat.

Dacă mi-aţi spune acum că, în Germania, curtea constituţională nu a putut decide în probleme fiscale, de exemplu, în urma unei hotărâri a Curţii de Justiţie Federale Germane sau că legea privind bugetele nu a putut fi analizată de curtea constituţională germană, de exemplu, printr-o dispută constituţională între instituţiile guvernamentale, cum ar fi un partid din Bundestag-ul german, aş fi de acord cu dvs.. Cu toate acestea, constituţia germană permite acest lucru permiţând, în acelaşi timp, şi ca astfel de cazuri să fie deferite curţii constituţionale germane.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Vytautas Landsbergis (PPE). – Dnă preşedintă, aş dori să mă refer la un subiect menţionat anterior. drepturile generaţiilor viitoare. Acest subiect pare unic în constituţia maghiară, a fost consacrat în constituţia maghiară şi, în aparenţă, recunoscut şi în acest Parlament.

Acest lucru dă naştere întrebării pe care aş dori să o adresez cu privire la dreptul fundamental al potenţialilor membri ai generaţii viitoare – care urmează să se nască. Este grija pentru viitorul fiinţelor umane o valoare europeană – sau nu? Poate că nu europeană, doar maghiară? Atunci, Europa ar trebui să privească Ungaria cu recunoştinţă pentru că i-a amintit unele dintre fundamente.

  Alexander Alvaro (ALDE). – (DE) Dnă preşedintă, îl stimez foarte mult pe dl Landsbergis. Cu toate acestea, nu pot să identific nicio întrebare în intervenţia domniei sale. Dacă aceasta nu a fost o întrebare, voi profita de timpul alocat pentru a face o declaraţie.

Din câte cunosc eu, nicio constituţie nu defineşte dreptul pentru generaţiile viitoare. Nu aceasta este problema. Ne confruntăm cu chestiunea demnităţii umane – acesta este principiul regăsit în constituţia germană, ca şi în altele –, iar constituţia maghiară nu este diferită din acest punct de vedere. Nu văd nicio contradicţie aici. Problema este dacă acest lucru va fi restricţionat sau definit în viitor.

Totuşi, astfel cum am spus anterior, nu am înţeles pe deplin întrebarea dvs.. Durabilitatea, protejarea generaţiilor viitoare, dorinţa de a avea un mediu natural sănătos şi protejarea calităţii vieţii – toate acestea sunt principii care, dacă nu mă înşel, se regăsesc în constituţiile tuturor statelor membre şi au fost confirmate în numeroase hotărâri ale curţilor supreme. Cred că acest principiu nu a fost niciodată pus în discuţie de dvs.., nici măcar în timpul mandatului dvs.. de preşedinte.

  Kinga Gál (PPE). – (HU) Dnă preşedintă, aş dori să-mi asigur colegii deputaţi şi pe dl Alvaro că Ungaria este o ţară în care statul de drept continuă să existe. Aş dori să le asigur pe doamnele in ’t Veld, Göncz şi Benova că Ungaria continuă să respecte drepturile fundamentale, drepturile omului şi valorile Uniunii.

Legile maghiare şi constituţia adoptată în luna aprilie respectă legile şi valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Ungaria continuă să-şi respecte toate obligaţiile legale internaţionale şi angajamentele şi, de fapt, acest lucru este menţionat în mod clar în textul constituţiei, iar dacă situaţia ar fi diferită, Comisia ar deferi-o Curţii de Justiţie din Luxembourg, pentru a o contesta în cadrul unei proceduri formale, dar ştim cu toţii că situaţia nu se prezintă astfel. Stimaţi colegi, chestiunea a ceea ce este inclus în constituţia unei ţări şi a ceea ce este abordat la un nivel legislativ diferit de către un anumit stat membru este, destul de evident, o chestiune de suveranitate naţională.

Într-o democraţie bazată pe reprezentare populară, deputaţii aleşi prin alegeri libere au responsabilitatea de a decide care domenii ar trebui abordate la nivel constituţional şi care domenii ar trebui abordate la un nivel legislativ general.

Ce nu înţeleg în legătură cu această dezbatere este faptul că, până în prezent, am fost învăţaţi că legile care pot fi modificate prin majoritate de două treimi există pentru a oferi garanţia că nu pot fi folosite în mod abuziv. Avem nevoie de majoritatea de două treimi pentru că aceasta este o regulă care oferă garanţii. Acum, auzim că sunt ridicate multe obiecţii chiar împotriva acestei majorităţi de două treimi, care a fost considerată anterior o garanţie. Personal, consider că nu puteţi să acceptaţi regulile jocului democratic. În plus, astfel cum au subliniat deja colegii mei, noua constituţie maghiară face trimiteri la Carta drepturilor fundamentale, ceea ce este un element constituţional nou şi consideră minorităţile din Ungaria o parte integrantă a comunităţii politice maghiare. Comisarul parlamentar maghiar pentru generaţiile viitoare a afirmat că aceasta ridică protecţia mediului şi responsabilitatea pentru generaţiile viitoare la un nivel remarcabil. Am putea vorbi despre oricare altă constituţie europeană la fel cum vorbim despre această constituţie. Vorbiţi întotdeauna despre diferenţe şi subliniaţi că, dacă anumite lucruri reflectă o valoare diferită, nu înseamnă că acestea sunt mai bune sau mai rele. Sunt, pur şi simplu, diferite şi, ca cetăţean maghiar, v-aş fi recunoscătoare dacă aţi putea respecta aceasta în spiritul unităţii în diversitate.

[Vorbitoarea a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Vladimír Maňka (S&D). – (SK) Dnă preşedintă, astăzi am primit o invitaţie la expoziţia „Punţi între naţiuni”, eveniment organizat de colegul dvs.. În această invitaţie, dumnealui a folosit moto-ul fondatorului UE, Jean Monnet, care a spus că Uniunea a fost creată de oameni. Dnă Gál, şi constituţiile şi punţile trebuie create de oameni. Aş dori să vă întreb de ce coaliţia din Ungaria nu doreşte ca opoziţia să participe la procesul de elaborare a constituţiei.

  Kinga Gál (PPE). – (HU) Opoziţia a avut posibilitatea să participe la activitatea parlamentului. Opoziţia a hotărât să nu participe la această activitate şi îi respectăm hotărârea. În schimb, după cum putem observa, aceasta doreşte să desfăşoare o dezbatere în acest Parlament, lucru pe care publicul maghiar nu îl înţelege foarte bine.

[Vorbitoarea a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Alexander Alvaro (ALDE). – (DE) Dnă preşedintă, nu, de fapt, este foarte simplu. Auzindu-i pe alţii spunând că alte state membre ar trebui să facă ordine în ograda proprie şi să-şi analizeze propriile constituţii, probabil că dna Gál ar putea să citeze un articol din constituţia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene pe care am putea să-l clasificăm drept exemplu de domeniu în care un stat trebuie să „facă ordine în ograda proprie". În definitiv, dna Gál a declarat în mod clar că alte state membre ar trebui să procedeze astfel. Altfel spus, la ce se referă critica specifică referitoare la constituţia unui alt stat membru care trebuie rezolvată? După ce vom avea această informaţie, vom putea, bineînţeles, să începem să discutăm.

  Kinga Gál (PPE). – (HU) La nivel constituţional nu se prevede că toată lumea ar trebui să facă ordine în ograda proprie. Dle Alvaro, v-am spus şi dvs.., în calitate de deputat liberal, că cei care respectă şi subliniază dreptul de a fi diferit în toate domeniile ar trebui să fie pregătiţi să accepte că a fi diferit se poate manifesta în spirit, în alegerea valorilor şi în structura constituţiilor. Aceasta este ceea ce am vrut să spun. Acest lucru nu înseamnă că nu respectăm valorile fundamentale ale UE sau că nu respectăm pe deplin cerinţele prevăzute în dreptul european sau internaţional.

[Vorbitoarea a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Csaba Sándor Tabajdi (S&D). – (HU) Dnă Gál, aş dori să vă răspund de ce regulamentul anterior care menţiona că amendamentele la constituţie puteau fi acceptate doar cu sprijinul unei majorităţi de patru cincimi a deputaţilor în Parlamentul European a trebuit să fie schimbat. Această normă, care fusese acceptată de o majoritate parlamentată ce a obţinut 72 % din voturi între anii 1994 şi 1998 pentru a proteja drepturile minorităţilor politice şi ale opoziţiei, a fost abrogată de Fidesz. Care a fost motivul? Opoziţia nu a participat la activitate în absenţa acestei garanţii; nu a fost privată de acest drept, deoarece acest regulament fusese modificat. Dnă comisar Reding, doresc să vă atrag atenţia asupra acestui lucru.

  Kinga Gál (PPE). – (HU) Dle Tabajdi, nu am fost membru al parlamentului maghiar din anul 1990, dar colegii mei, care erau membri sau chiar lideri de grupuri de partide sau purtători de cuvânt ai Parlamentului în acel moment, pretind că o asemenea normă nu era în vigoare. Nu este adevărat. Cred că trebuie să susţineţi această dezbatere în parlamentul maghiar; este complet în afara sferei de competenţă a dezbaterilor din Parlamentul European.

  Boris Zala (S&D). – (SK) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, noua constituţie maghiară este poate, cu adevărat, cea mai reacţionară constituţie din Europa.

Aceasta este o faţetă a problemei, dar cealaltă faţetă este faptul că acest lucru este, de asemenea, periculos la nivel internaţional. Câţiva stimaţi deputaţi au spus aici că este vorba despre o chestiune suverană a Ungariei. Este adevărat, dar această constituţie încalcă suveranitatea altor state. Dnă comisar, acesta este un aspect de importanţă majoră. Subminează acordul de pace al Europei. Subminează graniţele dintre state. Profită în mod deschis de minorităţile din ţările vecine în scopuri ultranaţionaliste. Este saturată de spiritul Marii Ungarii. În contextul acordării cetăţeniei pe motive pur etnice, indiferent de rezidenţă, loc de muncă sau legături familiale, deschide Cutia Pandorei pentru ultranaţionalismul similar celui care nu s-a mai înregistrat de la cel de-al Doilea Război Mondial. Şi asta nu e tot. Face posibilă acordarea dreptului de vot maghiarilor care locuiesc permanent în ţări vecine. Vă puteţi imagina o campanie politică organizată de partidele politice într-o altă ţară? Pe scurt, noua constituţie maghiară va duce la o totală destabilizare a Europei Centrale. Aduce spiritul războaielor balcanice în Europa Centrală. Purtătorul de cuvânt al parlamentului maghiar, László Kövér, a declarat recent cu privire la barajul de la Gabčíkovo-Nagymaros că a fost nevoie de intervenţie militară din partea Ungariei şi că Tratatele de Pace de la Paris nu s-au aplicat Slovaciei, şi a pus la îndoială graniţele Slovaciei în contextul spiritului acestei constituţii.

Consider că este momentul ca atât Uniunea Europeană, cât şi Parlamentul European să spună un ‘nu’ hotărât acestei politici naţionaliste periculoase, cât mai este încă timp.

  Nathalie Griesbeck (ALDE). – (FR) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, este o dezbatere fascinantă şi totuşi aş dori să spun, poate puţin mai direct, că nu ar trebui să confundăm lucrurile. În după-amiaza aceasta, am impresia că ne depărtăm oarecum de ipocrizia politică, deoarece nu este vorba despre criticarea constituţiei unui stat membru al Uniunii Europene cum este Ungaria care, bineînţeles, este singurul care are competenţă, împreună cu poporul său, în ceea ce priveşte suveranitatea sa. Totuşi, în acest Parlament, există întrebarea, şi în cazul meu îngrijorarea referitoare la sistemul juridic al Uniunii Europene şi, în consecinţă, un aspect care afectează nivelul la care împărtăşim valorile noastre comune şi împărtăşim modul în care a fost construită Europa de către statele sale şi de textele fundamentale ale statelor membre şi alte texte fondatoare naţionale.

Totuşi, există contradicţii cu privire la nediscriminarea, respectul faţă de minorităţi, problemele de pluralism şi cu privire la opoziţie, care par să se afle în dificultate. Prin urmare, doamnelor şi domnilor, dacă totul este direct, după cum se pare că susţin unii vorbitori în după-amiaza aceasta, să lăsăm colegiul executiv să confirme dacă textul maghiar este compatibil şi conform din punct de vedere al legii cu fundaţia platformei noastre europene şi lucrurile se vor clarifica. Credibilitatea sistemului juridic european şi, în consecinţă, Uniunea Europeană, depind de aceasta.

  Seán Kelly (PPE). – Dnă preşedintă, este o dezbatere pasionantă, captivantă, deşi oarecum controversată, însă îmi place această exprimare a democraţiei. Trebuie să spunem că avem dreptul să discutăm acest lucru, deoarece Ungaria face parte din Uniunea Europeană.

Dar Ungaria are şi dreptul de a avea o constituţie şi este cu siguranţă cu mult mai bună decât vechea constituţie din anul 1949 instaurată de comunişti. Este un efort real de a reflecta valorile moderne în context european. Deşi unii pot comenta anumite elemente ale acesteia, trebuie spus că o constituţie poate fi întotdeauna modificată prin referendum şi dacă ni se pare la nivel de Uniune Europeană că anumite aspecte ale acesteia nu respectă legile şi valorile europene, acest lucru poate fi realizat şi abordat.

Trebuie spus, de asemenea, că această constituţie a fost votată la data de 18 aprilie cu 262 voturi pentru şi 44 împotrivă, iar aceasta este o expresie a democraţiei. Unele persoane au obiectat cu privire la anumite aspecte ale acesteia, de exemplu referinţele la creştinătate şi Dumnezeu, dar acest lucru nu este nou. Ele pot fi găsite şi în constituţia germană, poloneză şi irlandeză. Ca creştin-democrat, sunt absolut încântat că există o referinţă la Dumnezeu şi creştinătate, deoarece este o parte fundamentală a culturii şi istoriei noastre şi cred că este mult mai bine că am inclus-o decât dacă am fi exclus-o, creând astfel o societate fără Dumnezeu.

Cetăţenii au obiectat şi în ceea ce priveşte acordarea cetăţeniei celor din afara Ungariei, dar în Irlanda am avut facilităţi pentru paşaport pentru cetăţenii care locuiesc în mod oficial în Irlanda de Nord, care se află în Regatul Unit. Acest lucru a fost mai mult pozitiv decât negativ pentru situaţia respectivă şi noi avem acum o relaţie mai bună ca oricând cu Regatul Unit, exprimată de vizita Reginei Elisabeta care a avut loc cu două săptămâni în urmă.

Unele persoane au obiectat cu privire la definiţia căsătoriei, definiţia vieţii şi aşa mai departe, dar, după cum am spus, dacă există deficienţe, acestea pot fi abordate prin referendum. Pentru a încheia, trebuie să fie lăudată includerea unei limite cu privire la datoria publică, ceea ce este foarte important. Dacă am fi avut acest element în constituţia noastră în Irlanda, poate că nu ne-am fi aflat în haosul în care ne aflăm acum din punct de vedere financiar. Prin urmare, există o mulţime de lucruri bune în ea şi consider că dacă ne-am gândi la adoptarea unei noi constituţii, am avea multe de învăţat din ceea ce a făcut Ungaria.

  Glenis Willmott (S&D). – Dnă preşedintă, există mai multe probleme cu această constituţie, dar aş dori să mă axez pe un aspect cheie, care este faptul că această constituţie propusă nu oferă nicio protecţie împotriva discriminării pe motive de orientare sexuală. Singurul tip de căsătorie care ar fi recunoscut este cel între un bărbat şi o femeie. Ne-am luptat mult în Europa pentru drepturile persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale şi transsexuale şi nu putem permite Ungariei să facă acest pas înapoi.

Drepturile homosexualilor sunt protejate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Şi nu numai atât, dar cuplurile căsătorite de acelaşi sex ar trebui să poată să se deplaseze liber în Europa şi să li se recunoască, din punct de vedere juridic, parteneriatul indiferent de locul în care se află. Da, Ungaria trebuie să decidă în cazul constituţiei maghiare. Totuşi, fiecare stat membru are răspunderea de a respecta Comunitatea Europeană din care face parte. Protecţia persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale şi transsexuale este fundamentală pentru Uniunea Europeană şi Ungaria nu poate trece cu vederea acest lucru.

  Eduard Kukan (PPE). – (SK) Dnă preşedintă, Europa de astăzi se bazează pe valori care ne unesc şi ne permit să cooperăm şi să ne respectăm unii pe alţii. Aş dori, de asemenea, să subliniez că fiecare stat are dreptul de a-şi adopta propria constituţie prin intermediul reprezentanţilor săi aleşi în mod democratic. Noua constituţie maghiară activează, totuşi, aspecte care sunt sensibile pentru vecinii săi şi care îi afectează pe aceştia. Vorbesc, de exemplu, despre articolul 23. Acesta prevede posibilitatea ca membrii minorităţii maghiare din statele vecine să dobândească dreptul de a vota în cazul în care obţin cetăţenia maghiară. Aici este problema. Criteriile neobişnuite stabilite pentru dobândirea cetăţeniei maghiare, cu alte cuvinte, fără o legătură naturală cu Ungaria, creează posibilitatea creării unor legături politice între un stat şi cetăţenii care nu au o legătură reală cu statul respectiv.

Observ probleme şi în formularea Secţiunii D. Aici se vorbeşte despre o singură naţiune maghiară, drepturi colective, sprijinul pentru autonomia lor în administrare în alte ţări bazată pe principiul etnicităţii, al responsabilităţii Ungariei pentru toţi ungurii. Astfel, în paragraful 4, există posibilitatea unui posibil impact extra-teritorial al acestei constituţii.

Guvernul slovac depune eforturi pentru o discuţie pacifică, profesionistă, cu privire la aceste aspecte la nivel bilateral. Se loveşte însă de respingere din partea Ungariei. Deoarece constituţia nu a intrat încă în vigoare, consider că acesta este momentul adecvat pentru a o discuta şi a explica impactul negativ pe care l-ar putea avea.

Aş dori să mai spun încă un lucru. În politica noastră privind extinderea Uniunii Europene, încercăm să subliniem stabilirea relaţiilor de vecinătate între viitoarele state pe baza valorilor noastre europene. Doamnelor şi domnilor, îmi imaginez care ar fi reacţia Uniunii dacă Serbia, de exemplu, ar decide astăzi să acorde cetăţenie în masă cetăţenilor din Bosnia şi Herţegovina, sau dacă Albania ar acorda cetăţenie cetăţenilor din Macedonia. Aş dori să spun încă o dată că doar în cazul în care există respect reciproc al valorilor şi cooperării putem vorbi despre continuarea dezvoltării comune a Uniunii Europene în viitor.

  Kinga Göncz (S&D). – (HU) Dnă preşedintă, am solicitat să iau cuvântul deja de trei ori şi mă bucur că aţi reuşit să-mi acordaţi cuvântul la a treia solicitare. În primul rând, aş dori să fac o corecţie. S-a pus problema dacă această constituţie a conţinut acea majoritate specială de patru cincimi. A fost inclusă în Regulamentul General al Parlamentului, dar a fost abrogată la propunerea Fidesz. Ceea ce aş dori să-l întreb pe dl Kukan este dacă atunci când dl Markert a fost aici de la Comisia de la Veneţia şi a fost menţionată majoritatea de două treimi – care tot apare şi aici – a confirmat că majoritatea de două treimi există. În aceste cazuri, autolimitarea ar fi o aşteptare fundamentală, dar nu văd niciun semn în acest sens. Prin urmare, întrebarea mea pentru dl Kukan este dacă a discutat cu membrii Fidesz din Parlamentul European aspectele pe care le-a semnalat. Vede vreun semn de disponibilitate de a modifica aceste puncte din constituţie?

  Eduard Kukan (PPE). – Dnă preşedintă, este această întrebare pentru mine? Răspunsul meu sincer este: nu vă pot răspunde la întrebare.

  Sylvie Guillaume (S&D). – (FR) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, noua constituţie maghiară redactată de guvernul Orbán nu duce lipsă de anumite articole oarecum izbitoare, după cum au semnalat colegii mei.

Capitolul referitor la viaţa privată pare a fi punctul culminant al unei constituţii care este bazată, după cum am observat, exclusiv pe referinţe religioase creştine şi valori de familie tradiţionale. Se pare că acest text permite restricţionarea dreptului la avort în Ungaria afirmând, citez „că viaţa fătului va fi protejată din momentul concepţiei”. Guvernul maghiar şi-a susţinut cuvintele în acest domeniu lansând o campanie de comunicare anti-avort care pare încă să utilizeze fonduri din programul european PROGRESS (Program comunitar pentru ocuparea forţei de muncă şi solidaritate socială).

Într-un moment în care Uniunea Europeană susţine progresul şi egalitatea de gen drept valori fundamentale comune, este oarecum surprinzător ca aceste fonduri europene să fie implicate într-o campanie de acest gen. Aş dori, prin urmare, să profit de această dezbatere pentru a întreba Comisia despre validarea finanţării pentru această campanie din programul PROGRESS.

(Vorbitoarea a fost de acord să răspundă la o întrebare în conformitate cu procedura cartonaşului albastru menţionată la articolul 149 alineatul (8))

  Ildikó Gáll-Pelcz (PPE). – (HU) Dnă Guillaume, aş dori să vă adresez o întrebare. În opinia dvs.., cum s-au schimbat regulamentele privind conceptul avortului şi regulile privind avortul în noua constituţie în comparaţie cu constituţia anterioară?

  Sylvie Guillaume (S&D). – (FR) Dnă preşedintă, aş dori să încurajez un răspuns din partea Comisiei despre programul în cauză. Am adresat deja întrebarea Comisiei şi aştept un răspuns pentru a afla dacă s-a verificat cu adevărat dacă fondurile respective au fost utilizate cu adevărat pentru această campanie.

  Victor Boştinaru (S&D). - Aş dori să vă atrag atenţia, în special, asupra prevederilor Constituţiei revizuite legate de drepturile colective ale minorităţii etnice maghiare care trăieşte în străinătate şi asupra afirmării explicite, de data aceasta, a principiului extrateritorialităţii, ambele contravenind în mod explicit standardelor OSCE, ca şi evaluărilor repetate ale Comisiei de la Veneţia în cazuri similare. Mă refer la articolul d, pentru a-i da satisfacţie colegului Weber.

Acest lucru este inadmisibil şi vă amintesc că, deja, se produc efecte. Săptămâna trecută, vicepreşedintele Parlamentului European, domnul Tőkés, a găzduit inaugurarea oficială a unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc, neexistent în România, în Casa Ungară a Regiunilor.

Sunt convins că raportul Comisiei de la Veneţia, doamna comisar, va confirma existenţa acestor încălcări şi vă întreb atunci: ce va dori şi ce va putea să facă Comisia Europeană în această direcţie? În final, vreau să vă rog, mai ales pe dumneavoastră, deputaţii germani şi francezi, de la Strasbourg, care este simbolul reconcilierii istorice dintre Germania şi Franţa, simbolul pe care s-a construit Uniunea noastră Europeană: puteţi să acceptaţi ca demonii naţionalismului să fie scăpaţi liberi în Europa fără a distruge proiectul Uniunii noastre Europene?

(Oratorul a acceptat să răspundă la o întrebare adresată prin ridicarea „cartonaşului albastru” (articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură)).

  József Szájer (PPE). – (HU) Dle Boştinaru, am două întrebări pe care aş dori să le adresez: permit legile române acordarea cetăţeniei persoanelor de naţionalitate română, chiar dacă acestea nu locuiesc pe teritoriul României? Aceasta este prima mea întrebare. A doua întrebare: există o lege care prevede că cetăţenii români care nu locuiesc pe teritoriul României pot participa la alegerile pentru Adunarea Naţională şi Senat?

  Victor Boştinaru (S&D). - Domnule deputat, aş dori să vă reamintesc că m-am referit exclusiv la standarde, principii europene unanim recunoscute şi nu la prevederi legale sau constituţionale din România. Dar doresc să vă răspund, de asemenea, că niciun act legal din România nu prevede principiul extrateritorialităţii şi drepturile colective. La acestea m-am referit atunci când am făcut menţiunea la conflictul cu evaluări ale Comisiei Europene. Când se va constata în orice stat membru al Uniunii o încălcare a acestor valori, Uniunea este chemată să reacţioneze ferm indiferent de numele acelui stat. Acesta este răspunsul meu.

  Debora Serracchiani (S&D). – (IT) Dnă preşedintă, noua constituţie maghiară limitează posibilitatea de intervenţie a organismelor de supraveghere cum este curtea constituţională şi măreşte puterea executivului, punând astfel în discuţie sistemul normal de verificări şi bilanţuri.

Drepturile sociale au fost negate, statul acordând subvenţii celor nevoiaşi doar dacă sunt de acord să presteze muncă în folosul comunităţii. În cele din urmă, dreptul la autoapărare a fost sancţionat şi armele pot fi păstrate în casă chiar şi fără licenţă. Dreptul la avort a fost interzis şi au fost introduse legi extrem de discriminatorii împotriva homosexualilor.

Toate acestea contravin Directivei 2000/78/CE, care stabileşte cadrul general pentru lupta împotriva discriminării. O întreb, prin urmare, pe dna comisar cum are de gând să acţioneze, având în vedere faptul că drepturile fundamentale din noua constituţie maghiară nu sunt compatibile cu cele ale Uniunii Europene şi ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

  Emine Bozkurt (S&D). – (NL) Dnă preşedintă, am bucuria de a vedea că dna comisar Reding participă la această dezbatere privind cel mai bun mod de apărare a valorilor democratice europene. I-am simţit absenţa la dezbaterile anterioare referitoare la legea maghiară privind mass-media, când erau în joc aceleaşi valori. În ceea ce priveşte constituţia, fiecare naţiune are dreptul să-şi aleagă reprezentanţii în propriul guvern. Guvernul are răspunderea de a susţine interesele poporului, interesele întregului popor.

În cazul Ungariei, partidul majoritar, Fidesz, ia decizii cu privire la conţinutul unei noi constituţii. Modificând constituţia în acest fel, fără a implica cu adevărat alte partide sau organizaţii ale societăţii civile, subminează progresul democratic, ucigând dinamismul şi ameninţând impunerea dreptului exclusiv al unui singur partid. Majoritatea în detrimentul minorităţii. O democraţie adevărată este testată şi judecată prin modul în care ţara respectivă îşi tratează minorităţile. O minoritate, în special comunitatea persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale şi transsexuale, va fi afectată în mod special de o constituţie care în secolul al XXI-lea revine mereu la modurile de viaţă învechite. Aceasta înseamnă a face un pas înapoi în timp, nu a ţine pasul cu acesta. Aşteptăm mai multe de la Preşedinţia noastră europeană.

(Vorbitoarea a fost de acord să răspundă la o întrebare în conformitate cu procedura cartonaşului albastru menţionată la articolul 149 alineatul (8))

  József Szájer (PPE). – (HU) Doamnelor şi domnilor, îmi cer scuze pentru că iau cuvântul de atât de multe ori, dar am fost implicat personal în redactarea acestei constituţii şi este extrem de deranjant să aud critici, fie deliberate, fie fără intenţie. De aceea, aş dori să o întreb pe dna Bozkurt următoarele, după ce a susţinut că nu au existat consultări în acest sens: Ştiaţi că 917 000 cetăţeni maghiari au returnat chestionarul de 12 întrebări prin care Ungaria şi guvernul maghiar se consulta cu cetăţenii cu privire la aspecte importante din constituţie? Direct cu cetăţenii maghiari; de fapt, la consultări a luat parte un procent de 10 % din populaţie. Cunoaşteţi cumva o altă constituţie europeană precedată de consultări la o scară atât de largă?

  Emine Bozkurt (S&D). – (NL) Dnă preşedintă, aceste lucruri sunt minimalizate în mod constant. Totuşi, puteţi explica de ce există atât de mult protest aici, de ce membrii din tot felul de grupuri spun că acest lucru este greşit? De ce mai avem atunci această dezbatere?

Nu cred că am mai fi avut această dezbatere dacă totul ar fi mers bine. Ne puteţi indica cărui partid aparţineau persoanele care au trimis cele 17 000 formulare? Cui le-aţi transmis? Aş dori să ne daţi câteva răspunsuri în acest sens.

  Ildikó Gáll-Pelcz (PPE). – (HU) Dnă preşedintă, dnă Bozkurt, pentru a vă răspunde la întrebare, toată lumea a primit această scrisoare în care îşi putea exprima părerea. Vă mulţumesc pentru oportunitatea unei dezbateri, deoarece astfel vă pot spune ce plăcere imensă mi-a oferit naşterea constituţiei maghiare. Este dureros că cei 20 de ani de la căderea comunismului nu au fost de ajuns pentru a crea o nouă constituţie. Am încheiat această perioadă de tranziţie acum şi am stabilit o nouă constituţie bazată pe consensul naţional. Noua noastră constituţie reprezintă o colecţie de valori comune; începe cu cea mai frumoasă rugăciune naţională a noastră, care subliniază, de asemenea, importanţa valorilor noastre europene comune şi plasează în final aprecierea rădăcinilor noastre creştine şi familia - valorile noastre cheie - acolo unde trebuie. Este mai mult decât liniştitor că în noua constituţie statul maghiar îşi asumă răspunderea pentru cetăţenii săi atât din interiorul, cât şi din afara graniţelor sale, nu permite datoria publică să scape de sub control şi, printre altele, declară răspunderea părinţilor cu privire la copiii lor.

  Ádám Kósa (PPE). – (HU) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, am plăcerea de lua cuvântul la sfârşitul dezbaterii, deoarece, din nefericire, trebuie să spun că până la urmă nu am auzit nicio critică specifică din partea dvs.. În al doilea rând, noi, deputaţii în Parlament, nu avem dreptul de a ne implica în aspecte de competenţă naţională. Totuşi, acum că mi s-a dat cuvântul, aş dori nu să critic, ci să fac o recomandare în numele a 80 de milioane de persoane care trăiesc cu handicap. Constituţia maghiară este singura constituţie europeană care include prevederi speciale pentru persoanele cu handicap. Prin urmare, aş sugera să includeţi prevederi similare în constituţiile ţărilor dvs.. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

  Monika Smolková (S&D). – (SK) Dnă preşedintă, declaraţia fără precedent a celui de-al doilea înalt reprezentant al Republicii Ungaria, purtătorul de cuvânt al Parlamentului, domnul Kövér, care a adus în discuţie Tratatul de la Paris şi graniţele, nu face decât să confirme nivelul de revizionism aplicat în cadrul politicii maghiare.

Este regretabil că, sub pretextul non-confruntării, guvernul condus de Iveta Radičová din Slovacia îşi ascunde propria incapacitate de a răspunde cetăţeniei duble, constituţiei Republicii maghiare, drepturilor omului pentru maghiarii care trăiesc în ţările vecine şi afirmaţiilor purtătorului de cuvânt al parlamentului maghiar.

Sunt îngrijorată de incompetenţa guvernului nostru, dar tăcerea instituţiilor europene este, de asemenea, izbitoare, ca şi cum nu au dorit să vadă această încălcare a legii europene de către ţara care deţine preşedinţia.

Sper că reprezentanţii instituţiilor europene vor asculta cu atenţie şi monitoriza situaţia din Ungaria şi că vor face foarte curând o declaraţie intransigentă cu privire la subminarea graniţelor şi a Tratatul de Pace de la Paris şi cu privire la constituţia maghiară care consacră sprijinul faţă de drepturile colective ale minorităţilor maghiare şi crearea unor zone colective care se autoguvernează.

  Csaba Sándor Tabajdi (S&D). – (HU) Dnă preşedintă, dnă comisar Reding, mă adresez dvs.. Este evident că, în sine, constituţia maghiară nu ar fi generat o asemenea dezbatere europeană largă, dar, din păcate, Ungaria se află din nou pe agendă după şase luni, după ce am studiat legea privind mass-media. De fapt, nu constituţia în sine, ci practicile anti-democratice au prins rădăcini în Ungaria: judecători, poliţişti şi persoanele care contribuie la fonduri de pensii private sunt private de drepturile lor dobândite. Dnă comisar, care este motivul subiacent pentru deposedarea curţii constituţionale şi a ombudsmanilor de drepturile lor dobândite? Acestea ameninţă independenţa tribunalelor; au răpit deja independenţa mass-media. Acestea sunt toate elemente extrem de importante şi extrem de periculoase. Dnă Comisar, aş dori să vă predau critica de 30 de pagini a Comisiei de la Veneţia. Acest organism a formulat critici extrem de serioase şi sper cu adevărat ca dvs.., în special, şi Comisia Europeană să luaţi această atribuţie în serios, deoarece ar trebui să fiţi gardienii Tratatelor europene. Vă rog să vă faceţi datoria!

  Ivo Vajgl (ALDE). – (SL) Dnă preşedintă, Preşedinţia ungară ne-a surprins la început cu un dar neobişnuit, harta Ungariei Mari, o hartă a unui vis care poate deveni realitate doar într-o Europă unită, democratică, ce nu invocă trecutul.

Dezbaterea de astăzi este dovada că naţionalismul, şi anume naţionalismul excesiv, este una dintre cauzele diviziunii. În regiunea din care provin, am avut o mulţime de probleme în ultimele decenii din cauza naţionalismului.

Îi rog pe membrii maghiari ai Parlamentului şi reprezentanţii autorităţilor maghiare să abandoneze jocurile naţionaliste şi joaca de-a tratatele de pace care rămân nepuse în practică şi pe care le percep drept nedrepte. Altfel, Tratatul de la Trianon va deveni pentru noi toţi un element negativ.

  Sophia in 't Veld (ALDE). – Dnă preşedintă, aş dori doar să solicit o clarificare mică de la colegii mei din partea cealaltă a Parlamentului, deoarece în dezbatere aţi insistat ferm asupra dreptului fiecărui stat membru de a aproba, atâta timp cât are o majoritate democratică, legile pe care le consideră oportune şi asupra faptului că legile respective trebuie să fie recunoscute de alte ţări. Aş putea oare să-l rog pe dl Szájer să răspundă în numele Grupului PPE dacă acest lucru înseamnă că, de acum încolo, Ungaria şi celelalte ţări reprezentate vor recunoaşte şi legea olandeză care permite cuplurilor de acelaşi sex să se căsătorească?

  Jacek Olgierd Kurski (ECR). – (PL) Dnă preşedintă, această dezbatere îmi aminteşte de altă dezbatere, care a avut loc cu câteva luni în urmă, cu privire la legile privind mass-media în Ungaria. Atât acea dezbatere, cât şi aceasta sunt un simplu pretext pentru a ataca Ungaria. Corectitudinea politică europeană nu poate suporta că există o ţară în care conservatorismul triumfă, că există o ţară în Europa în care interesele naţionale sunt protejate în mod eficient şi că există o ţară în Europa care revine la valorile adevărate. Acesta este un atac asupra guvernului maghiar pentru că a salvat cu succes ţara după o jumătate de secol de guverne comuniste falimentare şi de descendenţi politici ai acestora. Acum este rândul constituţiei. În timp ce corectitudinea politică se disociază forţat de rădăcinile sale creştine, ungurii au îndrăznit să se mândrească cu ele, introducându-le în constituţia lor. În timp ce Bruxelles-ul promovează cosmopolitanismul, Budapesta îşi subliniază trecutul eroic naţional. Ungurii se axează pe identitatea naţională, statul lor şi bunul simţ. Lumea a fost în sfârşit repusă în drepturi. Comunismul este descris drept tiran, iar căsătoria este în sfârşit o uniune între o femeie şi un bărbat. Sper că viitoarele generaţii de unguri vor fi mândre de această constituţie excelentă.

  Csaba Sógor (PPE). – (HU) Dnă preşedintă, se pare că în dezbaterea de astăzi, Comisia de la Veneţia a devenit un fel de Curte Supremă europeană. Aceeaşi Comisie de la Veneţia a formulat critici serioase, critici justificate împotriva legii privind limba slovacă ce este încă în vigoare şi nu am auzit pe niciunul dintre colegii mei slovaci să se refere la acea lege privind limba. Colegul meu, dl Boştinaru, nu mai este în Parlament, prin urmare nu poate răspunde, dar aş dori să-i răspund dlui Szájer că, în calitate de cetăţean român, ştiu că cetăţenii români care locuiesc în afara teritoriului românesc pot vota şi pot avea paşapoarte şi, asemenea constituţiei slovace, multe constituţii europene stabilesc drepturile cetăţenilor lor care locuiesc în afara graniţelor. Nu văd nimic de obiectat în acest sens. M-aş gândi mai degrabă la motivul pentru care Ungaria simte nevoia de a include acest lucru în constituţie - motivul este că ungurii care locuiesc în afara graniţelor sunt încă discriminaţi în ţări în care constituţia maghiară este criticată în mod vehement.

  Sophia in 't Veld (ALDE). – Dnă preşedintă, cred că i-am pus o întrebare foarte concretă şi clară dlui Szájer. Sper să aibă amabilitatea de a-mi răspunde.

  Preşedintă. – Utilizăm procedura catch-the-eye, prin urmare procedura cartonaşului albastru nu este permisă.

  Edit Bauer (PPE). – (HU) Dnă preşedintă, în calitate de ce cetăţean slovac, aş dori să-mi exprim opinia despre ceea ce se întâmplă aici astăzi. Fac parte dintre cei care nu au obţinut cetăţenia maghiară masivă, deoarece aceasta va fi acordată celor care au depus cererea individual. Motivul pentru care am solicitat să iau cuvântul este tonul beligerant adoptat de câţiva dintre colegi. Sunt extrem de îngrijorată de faptul că se realizează o evaluare a constituţiei maghiare ca şi cum ar fi un atac împotriva convieţuirii paşnice în Europa. Am impresia că din cauza textelor interpretate complet greşit sau prost traduse - de exemplu, dreptul de vot, care nu este inclus în constituţie - avem parte de aceste discursuri ţinute într-o dispoziţie extrem de proastă şi pe un ton izbitor de beligerant, care nu sunt adecvate pentru Parlamentul European.

  János Áder (PPE). – (HU) Dnă preşedintă, iniţiativa socialistă poate fi descrisă ca având trei caracteristici principale: încalcă legea, este laşă şi are caracteristicile proceselor-simulacru. Încalcă legea, deoarece Parlamentul European nu deţine autorizaţie sau competenţă pentru a examina constituţia maghiară. Este clar din scrisoarea dlui Barroso şi declaraţia dnei Reding că aceasta ţine de suveranitatea naţională. Este laşă, deoarece dacă socialiştii ar fi găsit ceva de contestat, s-ar fi adresat Curţii Europene din Luxemburg şi nu ar fi dezbătut subiectul aici. Nu au făcut acest lucru, deoarece ştiu clar că ar pierde procesul. Şi, în cele din urmă, atât procedura, cât şi iniţiativa au caracteristicile unor procese-simulacru, deoarece există un singur lucru în fundal: câştigarea alegerilor, anul trecut, de către Fidesz cu majoritate de două treimi. Socialiştii - din câte se pare nu doar maghiari, ci şi socialiştii europeni - nu au fost capabili să accepte decizia cetăţenilor maghiari, prin urmare profită de orice ocazie pentru a ataca guvernul maghiar.

  Zbigniew Ziobro (ECR). – (PL) Dnă preşedintă, trebuie spus că ipocrizia şi standardele duble din această dezbatere şi criticarea constituţiei maghiare sunt izbitoare. Pe de o parte, au fost aduse acuzaţii constituţiei, deoarece nu se referă la Dumnezeu şi creştinătate şi pentru că nu oferă protecţie pentru ceea ce cunoaştem sub denumirea de căsătorii homosexuale. Totuşi, aceste acuzaţii ar putea fi realizate cu uşurinţă cu privire la multe constituţii europene, inclusiv constituţia poloneză, de exemplu, care conţine de asemenea prevederi de acest gen sau nu le conţine în ultimul caz. Şi exact aşa şi trebuie să fie, deoarece este o problemă naţională pe care Polonia trebuie să o gestioneze, conform prevederilor Tratatul UE. Nu ar trebui să ne încălcăm propriul Tratat privind Uniunea Europeană.

Redactarea constituţiei a fost acuzată de lipsă de democraţie, dar nu se ştie faptul că marea majoritate a maghiarilor a susţinut această constituţie. Ipocrizia este, de asemenea, evidentă în faptul că cei ce protestează atât de zgomotos astăzi împotriva Ungariei şi a primului său ministru, dl Orbán, tăceau atunci când guvernul socialist anterior din Ungaria a adus această ţară în pragul falimentului, utilizând forţa pentru a reduce opoziţia la tăcere atunci când protesta la mitinguri şi întruniri democratice. Nu este un aspect în care trebuie să ne implicăm.

  Kinga Göncz (S&D). – (HU) Dle János Áder, doar o corecţie de zece secunde la ceea ce tocmai aţi spus. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu se află la Luxembourg. Are sediul la Strasbourg.

  Elmar Brok (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, dnă Győri, dnă Reding, nu-mi dau seama care este scopul dezbaterii. Aş fi încadrat anumite puncte ale constituţiei maghiare în mod diferit. Există şi câteva puncte ale constituţiei mele germane cu care nu sunt de acord în totalitate, la fel şi în constituţia franceză. Totuşi, acest lucru nu are nimic de-a face cu acest Parlament, deoarece nu răspunde de aceste aspecte. Aceasta este ideea esenţială. Cu excepţia cazului în care se stabileşte în mod specific că anumite prevederi încalcă dreptul european. În cazul în care cuiva nu îi place un anumit element dintr-o constituţie naţională, acest lucru nu are nicio legătură cu acest Parlament, deoarece aceasta este o problemă de identitate şi jurisdicţie naţională.

La fel cum Comisia a forţat anumite modificări în legile maghiare privind mass-media, deoarece anumite puncte nu erau acceptabile, aceasta sau Curtea Europeană de Justiţie va acţiona dacă, la punerea în aplicare a constituţiei, se vor adopta legi care încalcă legea europeană. Este posibil chiar ca acest caz să fie transmis Curţii Europene de Justiţie.

De aceea consider că suntem aici, într-o anumită măsură, martorii unui teatru politic. Nu avem dreptul de a interveni în constituţia maghiară. Poate că am fi făcut anumite lucruri altfel, dar este dreptul Ungariei de a face lucrurile după cum consideră potrivit.

  András Gyürk (PPE). – (HU) Dnă preşedintă, am fost martorii unui eveniment fără precedent aici, în Parlamentul European. Constituţia unui stat membru, una dintre cele mai importante componente ale suveranităţii naţionale, a fost atacată aici de anumiţi deputaţi din Parlament. Trebuie să fiţi conştienţi că cei are au încălcat în mod flagrant suveranitatea naţională nu dăunează doar Ungariei, ci întregii Europe. Acest caz a stabilit un precedent ce reduce numărul celor care sprijină cu adevărat Europa şi creşte numărul euroscepticilor. Acesta este un comportament iresponsabil. În acelaşi timp, ceea ce am aflat de la Comisie este liniştitor. Părea să fie de la sine înţeles, totuşi sunt bucuros că această idee a fost subliniată în această sesiune plenară.

Comisia Europeană nu are intenţia şi nici dreptul de a interveni în afacerile constituţionale ale statelor membre. La urma urmei, este momentul ca aripa stângă să-şi înceteze campania politică provocatoare bazată pe interpretări greşite la adresa Guvernului maghiar. Noua constituţie maghiară este un instrument important pentru a elimina ruinele lăsate de opt ani de guvernare socialistă coruptă şi ineptă. Fidesz a primit un mandat cu majoritate de două treimi pentru a face acest lucru. Aripa stângă trebuie pur şi simplu să accepte că această decizie nu poate fi schimbată nici de Bruxelles, şi nici de Strasbourg.

  Jan Philipp Albrecht (Verts/ALE). – (DE) Dnă preşedintă, dle Brok, consider remarcile dvs. oarecum iritante, de aceea am solicitat să iau cuvântul.

Bineînţeles, Uniunea Europeană are competenţe care îi permit să stabilească compatibilitatea legii naţionale cu legea europeană. După cum aţi spus şi dvs.., orice încalcă Tratatele europene poate fi clarificat şi în instanţă. Prin urmare, de ce nu ar putea acest Parlament dezbate o asemenea situaţie? Nu este oare, de fapt, absolut necesar ca acest Parlament să dezbată acest aspect?

Consider că suntem martorii unei tendinţe în care constituţiile naţionale sunt privite drept o zonă în care nu este loc pentru dezbateri politice în sânul democraţiilor europene.

Dacă trăim într-o democraţie europeană, componentele principale ale constituţiei noastre trebuie bineînţeles aprobate de comun acord şi trebuie să fie compatibile cu tratatele internaţionale pe care le-am semnat cu toţii. Acestea includ, de exemplu, Convenţia drepturilor omului şi Tratatele Uniunii Europene şi consider că ar trebui să putem dezbate acest aspect în acest Parlament.

  Viviane Reding, vicepreşedintă a Comisiei. – Dnă preşedintă, am solicitat o linie clară din partea Parlamentului European. Ei bine, nu a existat nicio linie clară din partea Parlamentului European. Am ascultat o mulţime de opinii divergente, care arată în sine cât de complexă este această problemă.

Prin urmare, permiteţi-mi să subliniez încă o dată respectul acordat de Comisie Tratatului de la Lisabona şi faptul că aceasta nu intervine în suveranitatea statelor naţionale. În numele preşedintelui Barroso, aş dori să subliniez încă o dată că alegerile constituţionale şi instituţionale fundamentale ale statelor membre nu sunt judecate din punct de vedere politic de către Comisie. Adoptarea unei noi constituţii într-un stat membru este un aspect ce ţine de poporul şi instituţiile acestuia.

După cum am subliniat deja, avem competenţă atunci când constituţia se traduce în practica legislativă, administrativă sau judiciară. Pot asigura Parlamentul că nu vom ezita nicio clipă să intervenim într-un asemenea caz dacă Tratatul sau Carta vor fi violate sau dacă dreptul Uniunii nu va fi respectat.

Revenind la întrebarea drei Guillaume cu privire la dreptul Uniunii: atunci când este în joc Uniunea, nu am ezitat niciodată să acţionăm. Întrebarea pusă de dra Guillaume se referă la o campanie de conştientizare cu privire la echilibrul muncă-viaţă care a fost sprijinit de programul Progress. Acesta face parte dintr-o campanie ce constă în materiale promoţionale care prezintă un făt cu sloganul 'Lasă-mă să trăiesc', cu logo-ul Comisiei. Am menţionat clar: această campanie nu este în linie cu programul Progress şi nu este în linie cu propunerea de proiect depusă serviciilor Comisiei de autorităţile maghiare. Prin urmare, Comisia a solicitat ca această parte a campaniei să fie oprită imediat şi toate posterele existente să fie eliminate. Dacă acest lucru nu a fost făcut, vom demara procedurile pentru a rezilia acordul european şi pentru a impune consecinţele necesare, inclusiv financiare.

Iată cum răspundem atunci când legea europeană este în joc. Constituţiile nu intră în sfera noastră de competenţă.

  Enikő Győri, preşedintă în exerciţiu a Consiliului. – Dnă preşedintă, înainte de toate, aş dori să mulţumesc Parlamentului pentru atenţia specială acordată activităţilor guvernului meu în ultimul semestru. Preşedinţia ungară este convinsă că recent adoptata - nu revizuita - constituţie maghiară este pe deplin în linie cu valorile şi principiile de bază pe care este fondată Uniunea.

De la începutul Preşedinţiei noastre, ne-am dedicat întreaga energie şi am depus eforturi neîncetate pentru promovarea agendei europene comune. Sunt încântată în mod special că nici măcar criticii, care au fost menţionaţi în timpul dezbaterii de astăzi, nu au pus la îndoială fermitatea şi sinceritatea angajamentului guvernului meu.

  Judith Sargentini (Verts/ALE). – Dnă preşedintă, cu privire la Regulamentul de procedură - şi am încercat să comunic această idee la mijlocul dezbaterii, dar m-aţi întrerupt - aş sugera să priviţi înapoi în această dezbatere şi să vedeţi cum aţi alocat întrebările cu cartonaş albastru şi solicitările de tipul catch-the-eye. Le pot aduna: două solicitări de cartonaş albastru de la mine au fost ignorate, fiind aprobate solicitările dlui Alvaro (de două ori), drei Göncz (de trei ori) şi dlui Tavares (o dată). Nu aţi putut echilibra cu adevărat modul în care acestea au fost distribuite. Aş dori să vă rog să încercaţi data viitoare să obţineţi un echilibru în acest sens.

  Preşedintă. – Vă asigur, dnă Sargentini, că am parcurs timpul alocat de 45 minute. Toţi membrii au avut ocazia de a interveni. Le-am permis să intervină cel puţin 15 secunde şi chiar un minut în anumite cazuri şi echilibrul între grupurile politice a fost respectat pe deplin. Totuşi, aveţi dreptul de a verifica şi depune o plângere, bineînţeles.

Dezbaterea a fost închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Cătălin Sorin Ivan (S&D), în scris. – Constituţia ungară a fost adoptată pe 18 aprilie, printr-un proces care a forţat limitele democratice şi ea va intra în vigoare la începutul anului viitor. Deşi nu avem prerogativele necesare pentru a dicta unui stat membru conţinutul unei legi fundamentale, nici nu putem să tratăm acest derapaj anti-democratic cu indiferenţă. E un caz care trebuie să alerteze toate statele membre şi toate guvernele, indiferent de orientarea politică.

Şi mai grav e faptul că guvernul ungar se foloseşte de preşedinţia UE nu pentru a construi ceva pentru o Europa unită, ci pentru a susţine revirimentul unui naţionalism pe care îl credeam uitat.

În ceea ce priveşte state precum România şi Slovacia, conţinutul Constituţiei poate crea cadrul favorabil pentru situaţii periculoase, prin drepturile colective pentru etnicii maghiari şi prin principul extra-teritorialităţii.

Şi mai mult, guvernul ungar şi-a manifestat sprijinul pentru înfiinţarea reprezentanţei Ţinutului secuiesc la Bruxelles, o ofensă majoră adusă românilor şi integrităţii teritoriale a României

  Sławomir Witold Nitras (PPE), în scris. – (PL) Consider că Parlamentul European are dreptul de a discuta soluţiile legislative introduse în constituţiile statelor membre. Trăim într-o Europă şi cetăţenii ţărilor noastre au dreptul de a trăi în orice stat membru fără bariere. Totuşi, trebuie să ne amintim că naţiunile europene au un drept suveran de a adopta legi fundamentale. Ţări diferite şi naţionalităţi diferite au fost modelate de experienţe diferite. Şi ungurii au dreptul de a adopta o constituţie care nu menţionează un ombudsman sau un reprezentant al datelor personale. Când îi aud pe deputaţii din Parlament vorbind despre faptul că parlamentul maghiar încalcă principii europene fundamentale, nu pot să nu simt că nu împărtăşesc principiile la care vă referiţi. Mai presus de toate, aş dori să felicit Ungaria pentru noua sa constituţie. Faptul că o majoritate covârşitoare a maghiarilor sprijină noua legislaţie este deosebit de impresionant şi dovedeşte că naţiunea maghiară s-a îndepărtat total de tradiţia constituţiilor comuniste în linia cărora fusese redactată constituţia anterioară.

  József Szájer (PPE), în scris. – (HU) Ungaria este un stat membru al Uniunii Europene şi urmează regulile clubului în mod corect. În cazul în care cineva are o părere contrară, clubul are reguli corespunzătoare în ceea ce priveşte procedura de urmat. Dacă au dreptate, introduceţi o acţiune împotriva noastră pentru încălcarea obligaţiilor. Aceasta este procedura în cazul oricărei alte ţări şi noi, ungurii, nu solicităm să fim scutiţi de această procedură. Ne susţinem punctul de vedere într-o dezbatere care se bazează pe adevăr, dar nu dorim să participăm la o vânătoare politică de vrăjitoare. Eliminând ruinele lăsate de colegii noştri maghiari socialişti, mobilizăm energii extraordinare pentru a face din Ungaria o ţară democrată, europeană şi liberă bazată pe mandatul constituţional primit de la cetăţenii maghiari la alegeri libere. De aceea am adoptat noua constituţie care va înlocui în final constituţia comunistă din anul 1949, care evoca amintiri neplăcute şi era simbolul tiraniei pentru unguri. Suntem o naţiune ce iubeşte libertatea şi democraţia. Constituţia noastră, care a protejat dreptul de a rezista tiraniei de la celebra Bulă de Aur, Magna Carta maghiară din 1222, a inclus toleranţa religioasă în virtutea Declaraţiei de la Torda pentru prima oară în Europa, a fost prima care garanta egalitatea în faţa legii în anul 1848 şi are una dintre cele mai vechi tradiţii parlamentare din Europa, are o vechime de o mie de ani. Nu trebuie să primim lecţii de democraţie de la cei care mai au încă mult de lucru în propriile ţări.

  Marc Tarabella (S&D), în scris. – (FR) Uniunea Europeană este construită pe principii fundamentale, cum este cel al egalităţii între bărbaţi şi femei. Totuşi, aprobând o nouă constituţie care declară că fătul trebuie protejat din momentul concepţiei, Ungaria, stat membru, a călcat în picioare valorile respective, permiţând aducerea din nou în discuţie a dreptului la avort.

Am aflat, de asemenea, că guvernul maghiar a lansat o campanie publicitară împotriva dreptului la avort, finanţată şi, prin urmare, aparent confirmată de Uniunea Europeană. Aş dori să atrag atenţia în acest moment asupra faptului că dreptul la avort este un drept fundamental pentru care mii de femei au luptat şi continuă să lupte în Europa, adesea cu riscul vieţii lor, care este susţinut de acest Parlament şi de cetăţenii unguri şi care este recunoscut de 23 de state membre din 27.

În afara faptului că se disociază de o politică de asemenea natură, care contravine drepturilor fundamentale ale femeilor, Comisia Europeană trebuie să depună toate eforturile pentru ca guvernul maghiar să oprească orice campanie care pune în discuţie dreptul la avort. Este o chestiune de protejare a valorilor noastre comune.

12. Mandatul european de arestare (dezbatere)

  Preşedintă. – Următoarea chestiune priveşte întrebările orale adresate Consiliului si Comisiei în legătură cu mandatul european de arestare.

  Jan Philipp Albrecht , autor. – (DE) Dnă preşedintă, astăzi dezbatem problema mandatului european de arestare. Este timpul ca această discuţie să fie pusă pe agendă. Am transmis o întrebare prin intermediul grupurilor, depunând o dezbatere privind reformarea mandatului european de arestare şi a aplicării acestuia şi solicităm Comisiei şi Consiliului să răspundă cu propuneri.

Mandatul european de arestare a fost anunţat drept un exemplu perfect al recunoaşterii reciproce în domeniul justiţiei şi al politicilor. Atunci când mandatul european de arestare a fost votat ca decizie cadru, Parlamentul European a declarat întotdeauna clar că, pe de o parte, condiţiile pentru aplicarea mandatului european de arestare sunt relativ stricte, motiv pentru care ar trebui aplicat doar infracţiunilor cu adevărat grave, ar trebui aplicat în mod proporţionat, iar standardele de procedură în Uniunea Europeană ar trebui, în acelaşi timp, armonizate. Niciuna dintre aceste obligaţii nu a fost îndeplinită în totalitate. În multe cazuri specifice, mandatul de arestare nu este aplicat în mod proporţionat, aşa cum se poate vedea în rapoartele pe care le avem la dispoziţie. Prin urmare, trebuie să ajustăm procedurile, atât în ceea ce priveşte practica, cât şi legislaţia. Datorită activităţii dnei vicepreşedinte Reding, după zece ani, înregistrăm în sfârşit progrese în ceea ce priveşte armonizarea standardelor de procedură. Totuşi, este esenţial să continuăm să înregistrăm multe alte progrese, inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile de încarcerare a deţinuţilor şi problema standardelor individuale în domeniul protecţiei juridice.

În viitor, singura noastră îngrijorare nu ar trebui să fie doar cooperarea între poliţie şi autorităţile judiciare în ceea ce priveşte recunoaşterea reciprocă; trebuie, de asemenea, să privim stabilirea unor standarde de procedură. Totuşi, mandatul european de arestare trebuie să fie modificat astăzi, iar aplicarea acestuia este în mod evident incompatibilă cu standardele solicitate de noi, în special în ceea ce priveşte verificarea proporţionalităţii în cazuri individuale.

  Simon Busuttil, autor. – (MT) Dnă preşedintă, mandatul european de arestare s-a dovedit a fi un instrument foarte util în căutarea justiţiei mai departe de graniţele naţionale. Ne-a ajutat să ne deschidem graniţele naţionale, transmiţând un mesaj clar infractorilor că nu mai pot fugi în altă ţară pentru a evita urmărirea. Este, prin urmare, important ca mandatul european de arestare să fie privit ca un instrument util care a avut rezultate bune.

Totuşi, are şi deficienţe, de exemplu în cazul în care este emis pentru infracţiuni considerate prea minore pentru ca acesta să fie justificat. Nu mă aştept ca mandatul european de arestare să fie emis deoarece cineva este prins furând două cauciucuri de maşină într-o altă ţară, aşa cum s-a întâmplat în trecut. Pedeapsa nu este pe măsura infracţiunii şi duce la o lipsă de încredere într-un instrument important şi util.

Prin urmare, trebuie să analizăm defectele sistemului şi ale aplicării acestuia fără a distruge utilitatea acestui mandat.

De aceea transmitem această întrebare parlamentară Comisiei, pentru a ne ajuta să înţelegem cum a fost utilizat mandatul în ultimii ani. Aceste informaţii ne vor ajuta să decidem dacă trebuie să-l actualizăm pentru a garanta corecta sa aplicare.

  Sarah Ludford, autoare. – Dnă preşedintă, Grupul Liberal din Parlamentul European a sprijinit întotdeauna mandatul european de arestare datorită importanţei sale în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere grave. Totuşi, în acelaşi timp, grupul meu a subliniat întotdeauna că sistemul mandatului european ar fi incomplet fără înregistrarea unor progrese în ceea ce priveşte drepturile procedurale la apărare în Europa. Am criticat în mod constant Consiliul pentru faptul că nu a înregistrat progrese cu privire la agenda respectivă în baza propunerii cuprinzătoare a Comisiei.

Acum modificăm în sfârşit situaţia privind drepturile la apărare şi o felicit pe dna vicepreşedintă Reding pentru angajamentul său faţă de acest program în cadrul foii de parcurs. Întrebarea este: va fi oare acest lucru de ajuns pentru a compensa deficienţele mandatului european de arestare? Nu cred. Trebuie, de asemenea, să facem ceva în privinţa modului de operare a sistemului mandatului european de arestare.

Totuşi, haideţi să observăm succesele: în perioada 2005-2009, mandatul de arestare a asigurat extrădarea a aproape 12 000 de traficanţi de droguri, infractori sexuali ale căror victime au fost minorii, violatori şi alţii. Printre aceştia, Hussain Osman, unul dintre participanţii la tentativa de atentat cu bombă din Londra în anul 2005. Niciun londonez nu-i poate fi nerecunoscător mandatului european de arestare în lumina acestui fapt. Acesta a fost extrădat în şase săptămâni, din Italia.

Totuşi, cel puţin în Regatul Unit, şi vom auzi acest lucru mai târziu, mandatul european de arestare a devenit un băţ favorit cu care euroscepticii lovesc reputaţia Uniunii Europene. Cauza lor a fost sprijinită de câteva cazuri notorii de încălcare a drepturilor omului. De altfel, Regatul Unit primeşte cel mai mare număr de solicitări de predare, după Germania.

Atât Comisia, cât şi organizaţiile pentru drepturile la apărare cum sunt Fair Trials International - declar că sunt interesată, sunt un susţinător al acesteia - şi Justice, al cărei consiliu îl prezidez, au indicat deficienţe ale mandatului de arestare. Problema utilizării acestuia pentru infracţiuni minore, lipsa reprezentării legale în statul emitent, perioade lungi de arest preventiv, lipsa cauţiunii pentru persoanele care nu sunt cetăţenii statului emitent şi condiţiile de detenţie necorespunzătoare sunt toate menţionate pe bună dreptate. Comisia nu consideră că trebuie să reformăm mandatul european de arestare. Consider că trebuie să reconsiderăm acest lucru.

În primul rând, trebuie să avem o bază mult mai solidă pentru a cere o verificare a proporţionalităţii, pentru a nu acoperi infracţiunile minore. În al doilea rând, trebuie să realizăm o verificare explicită a drepturilor omului în statul executant. Acest lucru trebuie să devină explicit, nu implicit. În al treilea rând, trebuie să fie recunoscut atunci când nu este rezonabilă executarea unui mandat european de arestare, pentru ca cineva să nu fie urmărit de alerte în Sistemul de Informaţii Schengen în întreaga Europă, deşi predarea sa a fost refuzată pe motive întemeiate.

Trebuie, de asemenea, să facem ceva cu privire la situaţia cauţiunii, nu în ultimul rând prin punerea în aplicare a deciziei cadru referitoare la ordinele de supraveghere.

Trebuie, într-adevăr, să existe modificări în ceea ce priveşte mandatul european de arestare, dar în esenţă a fost un succes. Cei care îl pun la îndoială trebuie să se întrebe dacă ar prefera să treacă ani buni până când infractorii să ajungă în instanţă şi justiţia să-şi facă datoria, deoarece extrădarea tradiţională durează prea mult şi are prea multă birocraţie.

  Birgit Sippel , autor. – (DE) Dnă preşedintă, în timpul dezbaterii privind constituţia maghiară, am auzit de mai multe ori critica conform căreia aceasta este o dezbatere politică. Sunt complet surprinsă de acest lucru, deoarece Parlamentul se află aici exact pentru dezbateri politice; prin urmare, aş dori să încep acest subiect stabilind şi cadrul politic.

Infracţiunile, şi în special crima organizată, nu au fost niciodată oprite de graniţe sau controale de graniţă. Prin urmare, nu are sens să ridicăm din nou graniţe în Europa şi să limităm modul în care populaţiile noastre se unesc. Dimpotrivă: ceea ce ne trebuie este o continuare a dezvoltării cooperării între statele noastre membre şi a cooperării transfrontaliere a autorităţilor poliţiei şi justiţiei.

În acest domeniu, mandatul european de arestare s-a dovedit a fi, în repetate rânduri, un instrument important şi de succes. În acelaşi timp, însă, acest instrument va fi discreditat dacă mandatele europene de arestare sunt utilizate să spunem pentru biciclete furate sau doar pentru a continua interogatorii. Regret să spun că şi eu am descoperit că este utilizat atunci când poate s-a decis neexecutarea unui mandat de arestare, deoarece există dovezi care arată că a fost emis pe nedrept şi acest lucru nu este apoi respectat de statul membru emitent - având drept rezultat o situaţie nefericită în care cetăţenii în cauză sunt arestaţi în mod repetat de fiecare dată când trec graniţa. Acest lucru nu ajută deloc la creşterea încrederii în sistemele juridice europene.

De ce se întâmplă acest lucru? Are textul directivei o marjă prea mare de manevră? Este vorba despre o punere în aplicare incorectă în statele membre sau despre o informare inadecvată? Trebuie să clarificăm aceste puncte, statele membre trebuie să facă îmbunătăţiri unde este cazul, iar Comisia trebuie să acţioneze pentru prevenirea acestei utilizări necorespunzătoare. Acesta este singurul mod de a preveni deteriorarea permanentă a unui instrument de succes şi pierderea încrederii în măsurile respective.

În plus, toate aceste experienţe arată cât de important este să înregistrăm în sfârşit progrese în ceea ce priveşte foaia de parcurs pentru drepturile procedurale. În interesul siguranţei juridice a tuturor celor implicaţi, trebuie să avem aceleaşi drepturi în întreaga Europă pentru cei acuzaţi de infracţiuni şi trebuie să existe informaţii obligatorii privind drepturile respective.

Fac apel la Comisie să exercite presiune pentru a contracara posibila opoziţie în toate aceste puncte; sunt sigură că pot conta pe sprijinul Parlamentului în această problemă.

(Vorbitoarea a fost de acord să răspundă la o întrebare în conformitate cu procedura cartonaşului albastru menţionată la articolul 149 alineatul (8))

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD). – Dnă preşedintă, dra Sippel a descris mandatul european de arestare ca pe un bebeluş. Nu este, de fapt, mai degrabă un monstru Frankenstein? Nu ar trebui ea să accepte oare acest lucru?

  Birgit Sippel , autor. – (DE) Nu sunt sigură dacă să vă răspund la întrebare, deoarece este mai degrabă un comentariu polemic. Totuşi, cifrele arată că mandatul european de arestare este un instrument adecvat pentru lupta împotriva infracţionalităţii în spaţiul unificat al Europei. Infracţionalitatea nu este naţională; infracţionalitatea este internaţională şi trece graniţele. De aceea trebuie să acţionăm transfrontalier. Trebuie să soluţionăm problemele iniţiale ale mandatului european de arestare şi să oprim proasta sa întrebuinţare. Ca instrument, însă, este indispensabil.

  Gerard Batten, autor. – Dnă preşedintă, încă din anul 2004, am avertizat că mandatul european de arestare ar putea fi utilizat drept instrument de oprimare împotriva dizidenţilor politici. Acest lucru se întâmplă acum în cazul lui Julian Assange. Există multe nereguli în cazul suedez împotriva sa. Domnul Assange nu a fost încă acuzat de o infracţiune anume. În cazul investigaţiei anterioare împotriva sa, pentru ceea ce suedezii desemnează „agresiune sexuală”, un procuror şef în Stockholm a dispus încetarea urmăririi penale cu aproape patru luni înaintea emiterii mandatului european de arestare. Investigaţia repusă pe rol care a dus la mandatul european de arestare a arătat că procurorul nu a audiat martori care puteau duce la eliberarea dlui Assange.

Avizul juridic independent din Anglia a arătat că acuzaţiile împotriva dlui Assange nu ar constitui viol conform dreptului englez. Avocatul părţii reclamante din Suedia a declarat că doamnele nu pot spune dacă actele în sine constituie viol, deoarece nu sunt avocate. Totuşi, căsuţa de marcat de pe mandatul european de arestare pe care scrie viol nu conţine nicio definiţie sau explicaţie cu privire la natura infracţiunii.

Dl Assange a rămas în Suedia cinci săptămâni să răspundă la acuzaţii, dar nu a fost interogat, deoarece investigaţia a fost întârziată în mod nejustificat. Dl Assange a ajuns în Suedia la mai puţin de o lună de la publicarea WikiLeaks a documentelor secrete despre războiul din Afganistan şi a anunţat că avea mai multe dezvăluiri de făcut. Persoane la nivel înalt din SUA au solicitat ca dl Assange să fie asasinat sau răpit şi guvernul american să acţioneze ca şi cum ar fi în război cu WikiLeaks, pe care o descrie drept organizaţie teroristă.

Toate acestea coincid cu emiterea convenabilă a mandatului european de arestare împotriva sa. Suedia are o relaţie apropiată cu SUA în ceea ce priveşte schimbul şi cooperarea în domeniul informaţiilor secrete, ceea ce pune la îndoială neutralitatea percepută a Suediei. De ce ar dori SUA ca dl Assange să fie extrădat în Suedia? Americanii încă mai instrumentează cazul împotriva sa şi nu ştiu de ce să-l acuze, la drept vorbind. Fără o acuzaţie, SUA nu-l poate extrăda din Regatul Unit, dar au nevoie ca el să fie închis undeva în timp ce o găsesc, împiedicându-l să se întoarcă în Australia.

Mandatul european de arestare reprezintă oportunitatea perfectă. După cum am declarat de multe ori în acest Parlament, în cadrul mandatului european de arestare, extrădarea - sau mai degrabă predarea judiciară, pentru a utiliza termenul corect - este acum doar o simplă formalitate birocratică. Efectiv nu există garanţii reale. Acestea fiind spuse, întrebarea mea adresată Consiliului şi Comisiei nu este: se face acum abuz de mandatul european de arestare în scopuri politice? Ci: se poate face abuz de acesta? Consiliul şi Comisia vor trebui să recunoască faptul că se poate, dacă sunt sinceri. Pot face acest lucru acum? În opinia mea, dovezile arată că acest lucru se întâmplă cu siguranţă în cazul Julian Assange.

  Cornelis de Jong, autor. – (NL) Dnă preşedintă, textul întrebărilor cu solicitare de răspuns oral poate părea abstract şi teoretic, dar mandatul european de arestare priveşte totuşi soarta oamenilor, drepturile omului şi libertăţile fundamentale.

În Olanda, s-a acordat multă atenţie sorţii lui Cor Disselkoen. În anul 1997, acest întreprinzător olandez a fost condamnat pentru încălcarea normelor fiscale poloneze. A petrecut două luni în închisoare pentru aceasta, în condiţii cumplite. Plătind o sumă foarte mare drept cauţiune, a fost eliberat şi timp de douăsprezece ani nu a mai auzit nimic despre acest caz. Totuşi, anul trecut, Polonia a solicitat extrădarea acestui antreprenor. Cu această ocazie, Polonia a utilizat mandatul european de arestare. Acum zece zile a fost transferat în Polonia. Avocatul dlui Disselkoen spune că a fost deţinut într-o închisoare la fel de murdară şi supraaglomerată ca şi cea în care a fost deţinut în anul 1997. În mod contrar tuturor normelor, consultaţia între Disselkoen şi avocatul său a fost înregistrată cu o cameră video. În plus, au fost adăugate alte patru noi capete de acuzare cazului său. Judecătorul a insinuat chiar că acestea ar putea duce la un nou mandat de arestare. Disselkoen a achitat din nou o sumă mare de bani drept cauţiune şi s-a întors în Olanda, dar acest caz arată că mandatul european de arestare poate duce la situaţii degradante.

În raportul său, Comisia a demonstrat că este conştientă de aceste probleme care o îngrijorează. Acesta este motivul pentru care grupul meu îşi pune speranţa în dna comisar. Dnă comisar, puteţi oferi personal o explicaţie privind modul în care cerinţele de proporţionalitate ar trebui interpretate şi puteţi face ca acestea să fie adoptate de Consiliu? Vă puteţi asigura că vom avea dreptul de a contesta un mandat de arestare atât în statul membru care a emis mandatul, cât şi în statul membru care-l execută? Sunteţi de acord că ar trebui să fie posibilă refuzarea constantă a executării mandatelor de arestare în numele unor ţări în care condiţiile din închisoare şi casele de detenţie rămân inumane, că mandatul european de arestare va fi supus unei evaluări privind drepturile omului şi că Cor Disselkoen nu trebuie să se teamă pentru noi suferinţe?

  Timothy Kirkhope, autor. – Dnă preşedintă, nimeni nu poate nega impactul pozitiv pe care mandatul european de arestare l-a avut în cazul infracţionalităţii transfrontaliere. A contribuit până acum la extrădarea a aproape 12 000 de traficanţi de droguri, persoane vinovate de delicte sexuale împotriva copiilor, violatori şi terorişti şi a evitat procedurile de extrădare îndelungi din acest proces. Viteza acestui instrument a fost nepreţuită, având în vedere libertatea de a trece graniţele şi creşterea ratei criminalităţii transfrontaliere. Totuşi, acest instrument nu a fost menit să investigheze şi să pedepsească infracţiunile minore cum este furtul unui porc, furtul unei ciocolate sau depăşirea limitei de descoperit de cont la bancă.

Ceea ce vedem astăzi este o întâmplare rară. Aproape toate grupurile politice şi toate naţionalităţile reunite aici spun că acum este momentul pentru a revizui, reevalua şi modifica, dacă este cazul. Proporţionalitatea, protecţia şi despăgubirile sunt cheia pentru reformarea acestui instrument.

Lucrăm în prezent la ordinul european de anchetă, partenerul mandatului european de arestare. Este esenţial să nu facem din nou aceleaşi greşeli. Trebuie să redactăm această nouă legislaţie cu o memorie de lucru clară în ceea ce priveşte deficienţele şi obstacolele mandatului european de arestare.

Au fost pur şi simplu prea multe exemple de condiţii sub standard pentru deţinuţi, prea multe mandate emise greşit şi prea multă lipsă de despăgubiri pentru cei care au fost victimele erorilor. Mă tem că progresăm în ceea ce priveşte ordinul european de anchetă, în timp ce temelia acestuia şi mandatul european de arestare pe care se bazează se clatină în mod clar. Trebuie să reconstruim încrederea şi valoarea acestui instrument şi să-l rezervăm pentru infracţiunile cele mai grave, garantând şi menţinând în acelaşi timp cele mai înalte standarde cu privire la utilizarea acestuia.

(Vorbitorul a fost de acord să răspundă la o întrebare în conformitate cu procedura cartonaşului albastru menţionată la articolul 149 alineatul (8))

  Gerard Batten (EFD). – Dnă preşedintă, aş dori să-i adresez dlui Kirkhope această întrebare, deoarece este de acord că mandatul european de arestare trebuie revizuit şi reevaluat – părerea mea ar fi mult mai puternică decât aceasta, dar nu contează. A menţionat mandatul european de anchetă şi cred că spunea că acesta ar putea constitui un pas prea departe.

Dar este conştient că în propriul guvern, una dintre primele acţiuni ale ministrului de interne, Theresa May, la preluarea funcţiei, a fost adoptarea ordinului european de anchetă, ceea ce înseamnă că acum nu putem renunţa la acesta şi va trebui să acceptăm orice iese din maşina de tocat legislativă, deoarece acest lucru va fi supus votării cu majoritate calificată şi rezultatul final nu poate fi determinat? Este oare acesta un alt act de limbaj echivoc al conservatorilor, în care aici vorbesc împotriva acţiunilor Uniunii Europene, dar le aprobă în propriul nostru parlament?

  Timothy Kirkhope (ECR). – Dle preşedinte, poziţia cu privire la guvernul britanic în ceea ce priveşte atât mandatul european de arestare, cât şi ordinul european de anchetă este că în mod clar simt că au o obligaţie – pe bună dreptate, de altfel – să facă ce este mai bine pentru Regatul Unit cu privire la infracţionalitatea transfrontalieră. Am fost victimele unui număr imens de infracţiuni, şi în special ale terorismului, după cum este conştient stimatul domn. Sunt convins că îmi va fi alături în ceea ce priveşte eliminarea acestei infracţionalităţi şi colaborarea transfrontalieră este cea mai bună cale de a realiza acest lucru.

Bineînţeles, ordinul european de anchetă trebuie implementat cu grijă. Dar simpla adoptare a acestuia şi a conceptului acestuia, aşa cum a făcut guvernul, nu este, bineînţeles, ultima strigare. Ceea ce trebuie să observăm sunt detaliile acestui ordin; trebuie să-l punem în aplicare eficient şi să-l facem să funcţioneze alături de mandatul de arestare. Dar faptul că l-am adoptat este o bună indicaţie a faptului că suntem hotărâţi să abordăm infracţionalitatea transfrontalieră. Sunt convins că distinsul domn împărtăşeşte dorinţa noastră în acest sens.

  Enikő Győri, preşedintă în exerciţiu a Consiliului. – Dnă preşedintă, mandatul european de arestare a devenit unul dintre cele mai de succes instrumente ale recunoaşterii reciproce în cadrul Uniunii Europene. Prin urmare, sunt foarte recunoscătoare că aţi iniţiat această dezbatere.

Consiliul a acordat multă atenţie şi energie acestui aspect, nu în ultimul rând prin evaluarea reciprocă inter pares privind aplicarea practică a acestui instrument care a fost realizată în statele membre pe o perioadă de trei ani. Avantajele mandatului european de arestare sunt mult mai multe decât posibilele inconvenienţe ale acestuia. Datorită mandatului european de arestare, Uniunea a reuşit să reducă termenele de predare în mod considerabil, în multe cazuri de la unul sau doi ani la una sau două luni. Sistemul de extrădare prealabil era anevoios şi nu mai era adecvat într-o lume modernă a graniţelor deschise şi a infracţionalităţii transfrontaliere serioase şi organizate.

În ceea ce priveşte aspectul proporţionalităţii, deşi au existat câteva cazuri mai puţin grave pentru care s-a emis mandat european de arestare, competenţa de a decide pentru ce infracţiuni lansează procedurile îi aparţine în definitiv fiecărui stat membru. Acest lucru este rezultatul faptului că, spre deosebire de extrădare, mandatul european de arestare este un sistem complet judiciar. Un mandat european de arestare se bazează întotdeauna pe o decizie judiciară din statul emitent şi decizia de a emite sau nu mandat european de arestare îi aparţine autorităţii judiciare naţionale. Dacă există o problemă de proporţionalitate, nu este cauzată de instrument sau de decizia cadru a mandatului european de arestare; este mai degrabă rezultatul politicilor de justiţie penală din fiecare stat membru. Consiliul a fost destul de ferm cu privire la faptul că mandatul european de arestare nu ar trebui utilizat în cazuri în care arestul preventiv nu este oportun.

Consiliul a făcut apel, de asemenea, ca practicienii acestui instrument să aibă în vedere şi să obţină consultanţă cu privire la utilizarea alternativelor mandatului european de arestare. Având în vedere eficienţa globală a acţiunilor penale, alternativele respective ar putea include utilizarea unor instrumente mai puţin coercitive de asistenţă juridică reciprocă în cazurile în care acest lucru este posibil, utilizând video-conferinţa pentru suspecţi, convocarea înfăţişării cuiva în faţa unui judecător prin intermediul unei citaţii, utilizând Sistemul de Informaţii Schengen pentru stabilirea localităţii de rezidenţă a unui suspect sau utilizarea deciziei cadru privind recunoaşterea penalităţilor financiare.

Totuşi, aceste evaluări trebuie să fie realizate întotdeauna de autoritatea emitentă. Mandatele europene de arestare sunt emise în legătură cu urmăriri sau condamnări definitive în statul emitent. Aceste decizii judiciare sunt bazate pe materialul pe care judecătorul sau procurorul îl are la dispoziţie în statul emitent.

În plus, nu ar trebui să ignorăm victimele. În majoritatea cazurilor, victimele infracţiunii se află în statul emitent, nu în cel executant, aşadar prin întârzierea judecării şi examinării cazului, se subminează şi drepturile victimelor. Justiţie întârziată înseamnă justiţie refuzată, nu doar pentru suspecţi, ci şi pentru victime. Un proces rapid este şi în interesul victimelor, pentru ca drepturile acestora să fie respectate. Consiliul are intenţia de a adopta o foaie de parcurs propusă de Preşedinţia ungară pentru consolidarea acestor drepturi. Soluţia principiului proporţionalităţii nu poate fi, prin urmare, modificarea bazelor sistemului mandatului european de arestare, care funcţionează bine şi a îmbunătăţit radical sistemul anterior de extrădare.

În ceea ce priveşte drepturile apărării, aş dori să remarc în primul rând că, spre deosebire de extrădare, mandatul european de arestare este un sistem pe deplin judiciar care, în sine, este deja o garanţie majoră. Un mandat european de arestare se bazează întotdeauna pe o decizie judiciară în statul emitent şi poate fi executat în statul executant doar printr-o decizie judiciară. Persoana va fi întotdeauna capabilă de a exercita pe deplin drepturile de apărare în statul membru emitent unde are loc procesul de fond. Acest lucru este în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Acest lucru nu implică faptul că persoana împotriva căreia a fost emis mandatul european de arestare nu este, şi nu ar trebui să fie capabil de a exercita orice drept în statul executant. Directiva 2010/64 din 20 octombrie 2010 prevede dreptul la interpretare şi traducere în procedurile penale şi se aplică şi executării mandatului european de arestare.

În plus, salutăm faptul că o propunere recentă a Comisiei pentru o directivă a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la dreptul de informare în procedurile penale prevede dreptul la informaţii scrise în procedura mandatului european de arestare.

Au fost exprimate îngrijorări cu privire la faptul că o decizie negativă cu privire la un mandat european de arestare nu duce neapărat la o radiere a alertei corespunzătoare din Sistemul de Informaţii Schengen. Totuşi, alerta SIS este un mijloc de transmitere a mandatului european de arestare. În ultimă instanţă, doar autoritatea emitentă care a introdus alerta o poate retrage.

În cazurile în care un stat membru refuză, ca urmare a procedurilor judiciare, să execute un mandat european de arestare, persoana în cauză va fi eliberată. Dacă refuzul de executare a mandatului european de arestare este definitiv, este clar că persoana nu mai poate fi arestată în acel stat membru ca urmare a acestui instrument. Totuşi, orice refuz de a executa un mandat european de arestare nu-l invalidează pe acesta. El rămâne un titlu valabil pentru arestarea persoanei în cauză în statul membru emitent şi, într-adevăr, în orice alt stat membru. Acest lucru nu are nicio legătură cu sistemul mandatului european de arestare ca atare şi acesta este, de exemplu, şi cazul sistemului de extrădare.

Pentru a încheia, în ceea ce priveşte condiţiile de încarcerare, ele ar putea, bineînţeles, fi îmbunătăţite în anumite cazuri, dar acesta nu este un subiect specific implementării mandatului european de arestare. Este răspunderea autorităţilor din fiecare stat membru în parte să asigure conformitatea condiţiilor de încarcerare cu standardele, indiferent dacă persoanele au fost predate din alte state membre sau nu.

  Viviane Reding, vicepreşedintă a Comisiei. – Dnă preşedintă, după cum probabil ştiţi, Comisia a adoptat un raport privind implementarea mandatului de arestare la data de 11 aprilie anul curent. Acest raport se axează pe aspectele fundamentale ale funcţionării mandatului de arestare, subliniind pentru prima oară de când a devenit operaţional în luna ianuarie 2004 nu doar succesele, ci şi deficienţele sale.

S-au spus deja multe despre succese. Permiteţi-mi doar să subliniez că în perioada 2005-2009, au fost emise aproape 55 000 de mandate europene de arestare, aproximativ 12 000 au fot executate şi, în perioada respectivă, aproape 60 % dintre persoanele solicitate au consimţit la predarea lor, în medie în 14-17 zile. Termenul mediu de predare pentru cei care nu au consimţit a fost de 48 zile şi acest lucru contrastează favorabil cu poziţia dinaintea mandatului european de arestare de o medie de un an pentru extrădarea persoanelor solicitate şi a consolidat fără îndoială libera circulaţie a persoanelor.

De aceea, consider că toată lumea din acest Parlament este de acord că mandatul de arestare este un instrument important pentru a prinde infractorii şi a face sistemele noastre de justiţie mai eficiente. A fost esenţial în distrugerea cercurilor pedofile şi prinderea criminalilor şi teroriştilor şi de aceea şi există.

Totuşi, şi aceasta este o mişcare recentă, observăm că numărul mandatelor de arestare emise a crescut dramatic din anul 2007. În anumite cazuri, este utilizat într-o manieră nu tocmai proporţionată de a extrăda suspecţi, adesea pentru infracţiuni minore: furtul unei biciclete sau al unui purcel. Acest lucru este inutil şi poate dăuna legitimităţii acestui puternic instrument european de recunoaştere reciprocă. Tocmai de aceea, Comisia face apel la acţiune.

În primul rând, Comisia face un apel ca statele membre ale Uniunii Europene să exercite un test de proporţionalitate atunci când solicită un mandat de arestare şi să umple golurile în locurile în care legislaţia lor nu este în deplină concordanţă cu decizia cadru care înfiinţează mandatul de arestare. Le solicităm, de asemenea, statelor membre să se asigure că practicienii în domeniul dreptului, cum sunt procurorii, nu vor emite mandate de arestare pentru infracţiuni minore.

De aceea, vom prezenta într-un Manual privind mandatul de arestare liniile de urmat la acel nivel. Vom emite şi propuneri până la sfârşitul anului 2011 pentru a accelera formarea în domeniul mandatului de arestare pentru autorităţile poliţieneşti şi practicienii în domeniul dreptului, pentru a asigura consecvenţa şi eficienţa modulului în care acesta este aplicat şi pentru a creşte conştientizarea noilor garanţii europene în ceea ce priveşte drepturile procedurale.

Vorbind despre garanţiile pentru drepturile procedurale, raportul reflectă şi importanţa globală a drepturilor omului şi a încrederii reciproce în sistemele judiciare ale statelor membre. De aceea, Comisia a început să stabilească drepturi procedurale pentru persoanele luate în custodie.

În primul rând, reguli minime privind dreptul la interpretare şi traducere, care au fost adoptate încă din anul 2010. În al doilea rând, dreptul la informare despre drepturi - comunicarea în scris a drepturilor - cu privire la care se va ajunge la un acord în curând. Chiar astăzi, Comisia a adoptat a treia propunere privind drepturile procedurale, propunerea de asigurare a accesului la un avocat şi dreptul de a anunţa o persoană terţă atunci când o persoană este privată de libertate. Va include o prevedere referitoare la accesul la un avocat atât în statul emitent, cât şi în cel executant în cazurile de mandat european de arestare.

Toate aceste drepturi procedurale se aplică mandatului de arestare. Aceste măsuri au menirea de a preîntâmpina posibilitatea ca dovezile să fie obţinute prin încălcarea drepturilor fundamentale ale suspecţilor.

Aş dori, de asemenea, să răspund la întrebarea specifică adresată de autori. Comisia nu cunoaşte dovezi conform cărora solicitarea adresată de Suedia Regatului Unit privind predarea dlui Assange pentru a răspunde acuzaţiilor de infracţiuni sexuale indică faptul că sistemul mandatului european este utilizat în alte scopuri.

Predarea în baza Deciziei cadru a Consiliului care instituie mandatul european de arestare este o procedură pe deplin judiciară în care guvernele nu au absolut nicio posibilitate de a interveni în proces. În cazul menţionat de Parlament, procedura a fost gestionată de autorităţile judiciare britanice şi suedeze fără intervenţia guvernelor.

În ceea ce priveşte cealaltă întrebare referitoare la posibila extrădare în Statele Unite, aş dori să subliniem că nu cunoaştem, până în prezent, existenţa unei solicitări cu privire la o posibilă extrădare în Statele Unite. Dar dacă ar exista o solicitare, acest lucru s-ar putea întâmpla doar cu consimţământul statului membru care efectuează predarea, în acest caz Regatul Unit. Deoarece în conformitate cu articolul 28 din Decizia-cadru a Consiliului, o persoană care s-a predat în temeiul unui mandat european de arestare nu va fi extrădată unui stat terţ fără consimţământul autorităţii competente din statul membru în care a fost predată persoana. Am menţionat acest lucru doar pentru a sublinia temeiul juridic al întrebării, dar bineînţeles, întreaga întrebare este o întrebare de genul „ce-ar fi dacă”, deoarece nu există nimic concret în acest sens.

PREZIDEAZĂ: LIBOR ROUČEK
Vicepreşedinte

  Agustín Díaz de Mera García Consuegra, în numele Grupului PPE. – (ES) Dle preşedinte, după părerea mea, mandatul de arestare este un instrument fundamental în lupta împotriva crimei organizate, a terorismului şi a altor forme de infracţionalitate. Acesta este un instrument care şi-a dovedit utilitatea şi, conform Deciziei, este atât piatra de temelie a cooperării, cât şi primul exemplu concret al principiului recunoaşterii reciproce în domeniul dreptului penal.

Bineînţeles că este un instrument foarte util, dar trebuie să nu uităm să menţionăm faptul că are şi propriile neajunsuri. Aceste neajunsuri sunt perfect identificate, astfel cum a spus şi dna comisar Reding, nu doar în raportul Comisiei din aprilie 2011, ci şi în rapoartele sale din 2005 şi 2006. Aceste neajunsuri, care derivă în mod fundamental din două premise majore esenţiale, pot fi şi trebuie, în mod firesc, să fie corectate. Mandatul de arestare are două componente: emiterea şi refuzul sau predarea, după caz. Cifrele arată că este un instrument util, din 54 000 de mandate de arestare emise, 12 000 fiind executate.

Revenind la chestiunea corecţiilor care trebuie să fie făcute, avem nevoie de garanţii procedurale mai mari şi mai bune referitoare la emitere, refuz şi predare. Problema proporţionalităţii sau a lipsei acesteia în folosirea mandatului de arestare este o chestiune critică, esenţială. Din acest motiv, îmi face plăcere să o aud pe dna comisar Reding spunând că statele membre vor trebui să exercite un test de proporţionalitate şi să aibă grijă să nu emită mandate de arestare pentru infracţiuni minore.

Dle preşedinte, un element particular s-a strecurat din întâmplare pe parcursul acestor discuţii, şi anume faptul că fiecare mandat de arestare costă trezoreria publică 25 000 EUR. Acest lucru a fost afirmat de către un judecător irlandez. Îi spun acelui judecător că nu îl cred şi că ar trebui să demonstreze pe ce bază a fost făcut un astfel de calcul.

Prin urmare, cred că mandatul de arestare ar trebui să rămână în vigoare, într-o formă revitalizată, cu garanţii procedurale mai bune.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD). – Dle preşedinte, cunoaşte dl Diaz de Mera faptul că între Regatul Unit şi Spania a fost semnat în 2003 un tratat de extrădare accelerată, cu mult timp înainte de apariţia mandatul european de arestare şi ar putea eventual vorbitorul să ia în considerare faptul că acesta este un model mai bun pentru abordarea criminalităţii grave, decât mandatul european de arestare, cu toate problemele acestuia de care aflăm acum?

  Agustín Díaz de Mera García Consuegra (PPE). – (ES) Nu, dle Dartmouth. Cred că mandatul european de arestare este un instrument mai util şi versatil pentru combaterea tuturor formelor de infracţionalitate la care ne-am referit.

Dna comisar Reding v-a spus deja, iar eu am subliniat faptul că un ordin de extrădare poate dura până la un an, în timp ce mandatul european de arestare, pe de altă parte, trebuie să se concretizeze în 40 de zile.

De aceea cred că ultimul este mult mai versatil şi constituie o procedură mult mai utilă de luptă împotriva infracţionalităţii, fărădelegilor şi terorismului.

  Claude Moraes, în numele Grupului S&D. – Dle preşedinte, pentru grupul nostru, situaţia este foarte clară. Pe de o parte, am auzit de la Consiliu că, atunci când un mandat european de arestare este executat corespunzător şi eficient şi nu în multiplele cazuri minore pe care le-am văzut, avantajele acestuia depăşesc acele dezavantaje.

Comisarul a prezentat un raport credibil – un raport serios – care ne spune că în momentul în care putem aborda cazurile minore, disproporţionalitatea şi garanţiile procedurale, atunci mandatul european de arestare poate fi în continuare o modalitate valoroasă de a captura infractori importanţi, parte a crimei organizate. Nu trebuie să uităm suma de 12 000 – sunt mulţumit pentru că în circumscripţia mea, în Londra, i-am capturat pe atentatorii cu bombă din iulie 2005. Atunci când înţelegem efectul serios şi simbolic al acestor cazuri, mandatul european de arestare poate şi trebuie să funcţioneze.

Întrebarea cu solicitare de răspuns oral de astăzi pentru grupul nostru este foarte simplă. Ne aflăm acum la momentul trecerii de la rapoarte la acţiune şi suntem în situaţia în care avem două cazuri dificile. Unul este lipsa proporţionalităţii. Aceasta nu urmează să fie rezolvată peste noapte şi cer comisarului (mă refer la pregătirea în domeniul judiciar) să se asigure că îndreptăm această problemă a prevalenţei cazurilor minore, care creează o problemă de credibilitate pentru mandatul european de arestare. Dar acest lucru solicită Consiliul (nu mă refer doar la Ungaria, ci la toate statele membre) să ne ajute să progresăm cu privire la garanţiile procedurale şi la problema perioadelor inacceptabil de mari de arestare preventivă în faza premergătoare procesului pentru mulţi cetăţeni din propria mea ţară.

Acestea sunt situaţiile care creează probleme unui instrument care ar putea fi utilizat eficient, dacă ar fi folosit în mod adecvat. Dar cel mai dificil caz urmează să fie crearea unor reguli de joc echitabile în legătură cu drepturile procedurale de apărare. De aceea, grupul meu, care a făcut apel la nota referitoare la drepturi, ia în serios atât calitatea, cât şi celeritatea legislaţiei de care avem nevoie pentru a ne asigura că mandatul european de arestare poate fi instrumentul eficient care trebuie să fie destinat prinderii infractorilor importanţi, parte a crimei organizate, şi că credibilitatea sa nu este diminuată de frecventele cazuri minore şi reguli ale jocului neechitabile pe care le observăm în prezent.

Aceasta este poziţia pe care grupul nostru doreşte să o vadă şi credem că, aici, angajamentul există. Trebuie însă să acordăm o mai mare atenţie, în special statelor membre, atunci când acestea solicită ca mandatul european de arestare să fie eficient,dar când, pe de altă parte, nu desfăşoară acţiuni care să ne ajute să facem ca legislaţia să creeze reguli echitabile de joc.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Gerard Batten, în numele Grupului EFD. – Dle preşedinte, Claude Moraes s-a referit la lipsa de proporţionalitate, etc. Putem cu toţii să fim de acord în această privinţă, dar singurul lucru – problema evidentă pe care nimeni nu doreşte să o abordeze – despre care nimeni nu a discutat în această după-amiază este faptul că instanţa nu poate să analizeze dovezile de tip prima facie împotriva persoanei acuzate şi să aibă libertatea de a decide dacă aceasta trebuie să fie sau nu extrădată. Avem mulţi electori într-o astfel de situaţie.

Cel mai cunoscut caz este cel al lui Andrew Symeou. Am fost prezent la audierile instanţei de apel şi am auzit judecătorii. Li se putea citi pe faţă că au realizat că nu există nicio dovadă reală împotriva acestui băiat; probele au fost contradictorii, declaraţiile păreau să fie născocite de către poliţie şi în niciun caz acesta nu ar fi trebuit să fie extrădat. Cum aţi rezolva această problemă şi faptul că instanţele nu pot lua în considerare dovezile prima facie împotriva unei persoane acuzate, sau lipsa acestora?

  Claude Moraes (S&D). – Dle preşedinte, pentru un mandat de arestare trebuie să existe dovezi prima facie. Nu se poate executa un mandat de arestare fără ca sistemul judiciar să înţeleagă care sunt împrejurările de fapt ale cauzei respective.

Vreau să îi spun dlui Gerard Batten că, în cauza Andrew Symeou, problemele fundamentale au fost de ordin procedural: perioadele de arestare şi sistemul instanţelor după ce mandatul a fost executat. Dvs.. aţi discutat despre procedura în apel. Aceasta a fost perioada de după executarea mandatului de arestare care a fost problematică şi pe care noi încercăm să o rezolvăm în cadrul dezbaterii de astăzi.

  Nathalie Griesbeck, în numele Grupului ALDE. – (FR) Dle preşedinte, dezbaterea anterioară a fost înflăcărată şi fascinantă, iar aceasta este mult mai consensuală. Am impresia că nimeni nu pune la îndoială eficacitatea extrădării, mandatului european de arestare, reducerii duratei procedurilor şi, de aceea, într-un cuvânt, a luptei împotriva crimei organizate.

Cu toate acestea, modul în care mandatul a fost folosit a condus, astfel cum am spus cu toţii, şi la abuzuri şi practici abuzive: practici abuzive atunci când acesta este utilizat pentru infracţiuni minore, şi nu discut aici despre multitudinea de exemple absurde de furturi de biciclete, purceluşi şi altele asemenea, ci mai degrabă de practicile abuzive serioase, atunci când există detenţii disproporţionate, când oameni nevinovaţi sunt aruncaţi în închisoare şi când este încălcat dreptul de a ataca aceste decizii.

Acum câţiva ani, grupul din care fac parte a apărat necesitatea introducerii unor garanţii privind utilizarea mandatului european de arestare şi sunt mulţumită că v-am auzit, dnă comisar, menţionând în această după-amiază îmbunătăţirile aduse procedurii, prin crearea ghidurilor destinate atât statelor membre, cât şi celor arestaţi. Salut acest lucru, deoarece consider că mandatul european de arestare este foarte bine înţeles de concetăţenii noştri şi este un test crucial pentru evidenţierea a ceea ce Europa este capabilă să facă pentru a consolida justiţia în Europa.

  Zbigniew Ziobro, în numele Grupului ECR. – (PL) Dle preşedinte, statele membre ale Uniunii Europene au nevoie de instrumente eficiente pentru lupta împotriva infracţionalităţii, în special a crimei organizate, care este cel mai grav tip al acesteia. În această privinţă, trebuie spus că mandatul european de arestare răspunde unei necesităţi, în special având în vedere faptul că nu doar cetăţenii cinstiţi sunt cei care beneficiază de libertatea de circulaţie în întreaga Uniune Europeană, dar şi infractorii, care nu îşi exersează în niciun caz drepturile lor de călători în scopuri turistice sau de afaceri, ci o fac pentru activităţilor lor infracţionale sau pentru a evita aducerea în faţa justiţiei în propria ţară, ori în ţara de comitere a infracţiunii.

Existenţa şi funcţionarea acestui instrument trebuie de aceea să fie salutate, dar trebuie să salutăm şi faptul că acesta este monitorizat. Orice nou act legislativ are pe lângă calităţi şi anumite puncte slabe care merită să fie identificate şi la a căror remediere merită să ne gândim. În acest caz, cred că merită să ne gândim dacă ar trebui introduse restricţii cu privire la utilizarea mandatului european de arestare pentru infracţiunile minore, de exemplu cele care se pedepsesc cu până la doi ani de închisoare. Ar trebui să ne gândim în mod serios la această posibilitate.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Sarah Ludford (ALDE). – Dle preşedinte, cred că am dreptate atunci când spun că dl Ziobro este din Polonia. Sunt de acord cu ultima sa remarcă pentru că am auzit-o tradusă. Se spune des că Polonia este un exemplu al unei ţări în care nu există nicio verificare a pragului pentru emiterea mandatelor de arestare, fie acestea naţionale sau europene.

S-a luat în considerare o reformă a sistemului dvs.. de justiţie penală pentru a da procurorilor o anumită marjă de apreciere cu privire la decizia de emitere sau ne-emitere a unui mandat de arestare şi pentru a nu mai fi obligaţi să urmărească fiecare plângere? În acest mod, faimoasele infracţiuni minore, cum este purcelul furat, nu ar mai constitui o problemă.

Îi apreciem foarte mult pe toţi polonezii aflaţi în Regatul Unit, în special în Londra, dintre care marea majoritate bineînţeles că nu este formată din infractori. Dar pentru că există foarte mulţi polonezi în Regatul Unit, majoritatea acestora fiind bineveniţi, există multe mandate de arestare din Polonia.

  Zbigniew Ziobro (ECR). – (PL) Dle preşedinte, aş dori să îi mulţumesc foarte mult dnei Ludford pentru întrebarea dumneaei. Suntem, într-adevăr, conştienţi de problema asupra căreia aţi avut amabilitatea de a-mi atrage atenţia. Instanţele din Polonia adoptă o abordare riguroasă faţă de aceste reglementări şi le şi aplică la ceea ce câteodată par să fie chestiuni minore. Având în vedere, de exemplu, faptul că mulţi dintre concetăţenii mei trăiesc la Londra, mandatele sunt câteodată emise în cazuri discutabile de acest gen. După părerea mea, ar fi deci rezonabil ca Comisia să ia în considerare introducerea unor soluţii mai generale, care în mod potenţial s-ar aplica şi altor ţări, pentru a se asigura că nu ar fi posibil ca mandatul să fie emis pentru astfel probleme minore, de exemplu pentru pedepse de doi ani de închisoare, şi că, în schimb, acesta este emis doar pentru pedepsele grave pentru care a fost instituit.

  Judith Sargentini, în numele Grupului Verts/ALE. – (NL) Dle preşedinte, sunt foarte recunoscătoare dnei Ludford pentru că mi-a pus această întrebare, pentru că şi mie îmi stătea pe limbă. Săptămâna trecută, am luat parte la procedurile din Polonia împotriva dlui Cor Disselkoen – numele său a fost deja menţionat astăzi. Acesta este un cetăţean olandez care a fost extrădat în Polonia în baza unui mandat european de arestare pentru o afacere de la mijlocul anilor 1990. În cele câteva zile în care acesta s-a aflat în spatele gratiilor – pentru că până la urmă, judecătorii olandezi şi polonezi au ajuns la o înţelegere – în acele câteva zile, gardianul de acolo i-a furat medicaţia pe care acesta o lua pentru afecţiunea sa cardiacă.

Problema nu este doar cum este executat mandatul european de arestare dar, de asemenea, faptul că condiţiile de detenţie din diversele ţări ale Europei sunt de aşa natură încât nu se mai poate continua trimiterea altor oameni acolo. Judecătorul din ţara căreia i se adresează cererea ar trebui să aibă şi libertatea de a spune: nu voi extrăda oameni într-o ţară în care dotările din penitenciare sunt inumane şi, în calitate de judecător, voi respecta articolul 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Sunt de acord cu Consiliul că ţările ar trebui să fie discrete cu privire la cazurile în legătură cu care emit o astfel de cerere, dar acestea ar trebui, de asemenea, să aibă libertatea de a spune că: aceasta este o infracţiune atât de minoră, încât nu voi extrăda oameni doar pentru atâta lucru. În consecinţă, este foarte important ca Polonia să schimbe modul în care administrează justiţia.

(Vorbitorul a fost de acord să răspundă la o întrebare în conformitate cu procedura cartonaşului albastru menţionată la articolul 149 alineatul (8))

  Dimitar Stoyanov (NI). – (BG) Presupun că discutaţi despre acelaşi caz care a fost menţionat cu puţin timp în urmă. Colegul meu deputat a discutat despre acesta şi am vrut atunci să îi pun o întrebare, dar nu mi s-a dat cuvântul. Când discutaţi despre cazuri specifice, vă rog să menţionaţi numele oamenilor ale căror drepturi au fost încălcate, astfel încât să le putem auzi. Din acest motiv, vă voi ruga să ne daţi numele persoanei despre care se vorbeşte, deoarece trebuie să numim oamenii ale căror drepturi au fost încălcate.

  Judith Sargentini (Verts/ALE). – (NL) Nu fac un secret din acest lucru, dle Stoyanov. Numele său a fost, de asemenea, menţionat mai devreme, deşi este posibil ca interpretul dvs.. să nu-l fi transmis. Numele său este Cor Disselkoen. Mai am un caz referitor la dl Hörchner, un alt cetăţean olandez. Am menţionat acum numele dlui Disselkoen şi acesta nu este deloc jenat de acest lucru, deoarece doreşte cu ardoare ca mandatul european de arestare să fie schimbat şi va fi fericit să discute despre acest lucru în public.

  Kyriacos Triantaphyllides, în numele Grupului GUE/NGL. – (EL) Dle preşedinte, se pot spune foarte multe despre mandatul european de arestare şi punerea în aplicare a acestuia de către statele membre, dintre care unele lucruri s-au spus deja de către colegii mei deputaţi.

Aş dori să mă axez asupra unui aspect specific şi important: respectarea deplină a drepturilor omului şi a drepturilor procedurale. Suspecţii şi inculpaţii au drepturi atât ca oameni, cât şi ca părţi ale procedurilor judiciare. Totuşi, în mod frecvent, acestea le sunt nesocotite. Re-întemniţarea şi condiţiile de detenţie la care s-a referit dl de Jong sunt exemple tipice. Principalul motiv pentru această situaţie este că se ia ca fiind de la sine înţeles faptul că drepturile omului se bucură de acelaşi respect pe tot cuprinsul Europei. Totuşi, este clar că nu este cazul, fie pentru că anumite drepturi sunt interpretate diferit de la un stat membru la altul, cum este dreptul de a păstra tăcerea, fie doar pentru că anumite proceduri diferă, cum este cazul reţinerii.

Ce intenţionaţi să faceţi în această privinţă, dnă comisar? Veţi propune măsuri specifice precum introducerea unei prevederi speciale referitoare la drepturile omului, care va permite judecătorilor să examineze fondul cauzelor, astfel cum se întâmplă în Regatul Unit şi Irlanda, sau aceştia vor continua pur şi simplu să binecuvânteze hotărârile pronunţate în alte state membre? Veţi introduce prevederi cu privire la audierea suspectului sau a inculpatului, astfel încât judecătorul să poată decide dacă acesta va fi sau nu trimis înapoi în ţara în care este urmărit, pentru a preveni abuzurile cum ar fi extrădarea pe motive politice? Intenţionaţi să propuneţi astfel de modificări în cadrul foii de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale sau prin amendarea legislaţiei privind mandatul european de arestare?

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD). – Dle preşedinte, în lumea anglo-americană, scopul principal al dreptului este acela de a proteja oamenii în faţa arestării nejustificate şi trimiterii arbitrare în închisoare. În Europa continentală, în special în fostul bloc estic, dreptul pur şi simplu nu are aceeaşi prioritate şi este ridicol să pretindem altceva.

În baza mandatului european de arestare, oricine în Marea Britanie poate fi extrădat – de exemplu, în baza legii bulgare - iar un judecător britanic nu poate să facă mare lucru în această privinţă. Ca problema să fie şi mai dificilă, guvernul britanic a optat pentru ordinul european de protecţie, care constituie încă un atac asupra libertăţilor cetăţenilor britanici. Liberal democraţii care sponsorizează toate acestea se auto-intitulează partidul libertăţilor civile. Acest lucru este un nonsens! Angajamentul liberal democraţilor faţă de libertăţile civile dispare la Calais.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonaşului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

  Sarah Ludford (ALDE). – (Microfon închis până aproape de sfârşitul primei propoziţii)... liberal democrat. Este dl Darmouth conştient de faptul că tocmai liberal democraţii, cu sprijinul conservatorilor din camera superioară a Parlamentului Britanic, au reuşit să introducă în Legea din 2003 privind extrădarea competenţa unui judecător britanic de a refuza predarea în baza mandatului european de arestare dacă drepturile fundamentale ale acelei persoane ar fi încălcate? Mă uit către dl Kirkhope, deoarece partidul meu şi al dânsului au cooperat în această privinţă.

UKIP doar strigă fără vlagă de pe margine, în timp ce noi progresăm şi ne asigurăm că drepturile fundamentale sunt respectate. Ar trebui să puneţi accentul pe convingerea instanţelor să invoce articolul 21 din Legea din 2003 privind extrădarea. Am fost prezentă în Camera Lorzilor şi am contribuit la înaintarea acelui amendament.

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD). – Nimic din ceea ce aţi spus nu a invalidat critica măsurată a spuselor noastre şi ale altora. Aş mai spune şi că greşiţi în totalitate dacă credeţi că drepturile la o traducere mai bună constituie într-o cât de mică măsură un tratament împotriva acestui act normativ defectuos care distruge vieţile oamenilor.

  Andrew Henry William Brons (NI). – Dle preşedinte, audierile privind mandatul de arestare au foarte puţine lucruri în comun cu audierile privind extrădarea, existente înainte de legea din 2003. Chiar şi în cadrul audierii principale, instanţa nu ia în considerare probele, ci doar 10 aşa-numite impedimente juridice pentru predare. Lipsa probelor nu este un impediment pentru predare. Chiar şi persoanele care sunt acuzate de un comportament care nu constituie infracţiune în ţara care extrădează pot fi predate pe baza mandatului european de arestare, dacă infracţiunea este una pentru care nu există cerinţa dublei incriminări.

În timp ce multe dintre acestea sunt infracţiuni grave cu caracter violent, sexual sau îndreptate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, lista mai include şi delictele de conştiinţă cu caracter nebulos, atât de îndrăgite în multe ţări continentale, astfel încât persoana arestată poate fi trimisă în judecată, sau mai degrabă condamnată automat şi trimisă în unul dintre acele locuri deplorabile.

Faptul că astfel de mandate sunt emise în scopul urmăririi penale a unei persoane pe considerentul opiniilor sale politice ar trebui să constituie un impediment juridic pentru predare, dar am suspiciunea că anumite opinii politice ar fi mai egale decât celelalte. Ni s-a vândut mandatul european de arestare contra unei promisiuni că acesta ar fi utilizat pentru trimiterea în justiţie a teroriştilor, însă erorile grave ale justiţiei în cauzele care îi privesc pe Garry Mann, Deborah Dark, Edmond Arapi, Andrew Symeou şi mulţi alţii, nu au conţinut deloc elemente legate de terorism.

Cele mai grave au fost cazurile persoanelor extrădate pentru interogatoriu fără să se fi formulat o acuzaţie. Trebuie să reintroducem cerinţa ca o instanţă să extrădeze o persoană doar când există probe convingătoare că s-a comis o infracţiune gravă conform legilor ţării care extrădează.

  Elena Oana Antonescu (PPE). - Mandatul european de arestare este un instrument eficient de combatere şi control a infracţionalităţii transfrontaliere la nivel comunitar. S-a dovedit eficient în accelerarea transferului între ţările Uniunii a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracţiuni majore, inclusiv în domeniul terorismului şi a crimei organizate. Însă prea dese au fost cazurile în care acest instrument a fost folosit pentru mica infracţionalitate. S-a ajuns la tratarea egală a unor cazuri profund inegale. Mandatul a fost emis atunci când folosirea lui nu era nici necesară, nici proporţională. Aceasta a dus nu numai la situaţii nedrepte pentru cel învinuit, dar şi la povară nejustificată asupra resurselor statului executant.

Folosirea disproporţionată a acestui instrument esenţial pentru lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere duce la erodarea încrederii şi va determina anumite state să facă controlul de proporţionalitate după reguli proprii atunci când hotărăsc executarea unui mandat european de arestare. Efectul va fi aplicarea inconsecventă şi neuniformă şi, în consecinţă, neîncrederea în conceptul de recunoaştere reciprocă.

Dreptul la asistenţă juridică trebuie să fie asigurat atât în statul emitent, cât şi în statul executant pentru ca dreptul la apărare să fie exercitat în mod corespunzător. De aceea am dorit să adresăm aceste întrebări Comisiei şi Consiliului. Trebuie să avem garanţia că standardele în materie de justiţie penală şi condiţiile din închisori în Uniunea Europeană nu reprezintă o sursă de neîncredere în rândul sistemelor judiciare din statele membre. În încheiere, doresc să mulţumesc şi eu doamnei comisar Reding pentru toate acţiunile pe care le-a luat pentru întărirea drepturilor procesuale în procesele penale.

  Carmen Romero López (S&D). – (ES) Dle preşedinte, dnă comisar Reding, realitatea este că încălcarea drepturilor fundamentale este unul dintre cele mai importante puncte nevralgice, astfel cum am arătat-o aici în această după-amiază.

Cu toate acestea, nu va fi posibil nici măcar să garantăm aceste drepturi procedurale, pe care noi deja le-am dezbătut şi pe care urmează să le discutăm ca parte a pachetului drepturilor procedurale. Va fi imposibil să rezolvăm anumite probleme privind perioadele de arestare preventivă şi detenţie pentru că, de exemplu, acestea nu intră în domeniul pachetului drepturilor procedurale. În mod evident, acestea intră în domeniul competenţelor statelor membre.

Cu privire la chestiunea proporţionalităţii şi a infracţiunilor minore, aş dori totuşi să vă spun, dnă comisar Reding, că niciuna dintre infracţiunile care au fost menţionate în această după-amiază, furturile de cravate, purcei şi biciclete – nu sunt acoperite de mandatul de arestare. Cele 32 de infracţiuni incluse se referă doar la crima organizată, mai puţin atunci când porcuşorii şi bicicletele sunt furate de către bande înarmate şi organizate.

Cu alte cuvinte, vă puteţi amuza cu exemple pe care în acest moment nici măcar nu le cunoaştem, deoarece problema este în mod fundamental aceea că nu avem niciun instrument statistic comun cu care să abordăm cu adevărat această problemă.

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Heidi Hautala (Verts/ALE). – (FI) Dle preşedinte, reprezentanta maghiară a spus aici că problema nu o constituie instrumentul în sine – mandatul european de arestare – ci că aceasta are legătură cu politica de justiţie penală din fiecare stat membru. Ei bine, aceasta îşi pune acum căştile pe urechi. Da, după cum văd eu lucrurile, este vorba despre un caz care nu reflectă întocmai realitatea, deoarece trebuie să admitem că mandatul european de arestare a constituit o problemă încă de la început, deoarece noi am acţionat ca şi cum toate statele membre ar pune în aplicare anumite norme juridice şi standarde minime pentru procedurile penale. Bineînţeles că adevărul este că doar acum am început să le instituim, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Doresc să subliniez faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat deja că în cazurile referitoare la azil, nimeni nu poate fi trimis înapoi în Grecia, de exemplu, deoarece condiţiile din închisoare sunt atât de mizere acolo. Mă întreb când se va întâmpla să nu poţi extrăda pe cineva pe baza mandatului european de arestare, deoarece condiţiile din închisorile din ţara care solicită extrădarea sunt atât de groaznice. După părerea mea, Comisia ar trebui să fie pregătită pentru acest lucru.

  Rui Tavares (GUE/NGL). – (PT) Dle preşedinte, Uniunea Europeană este un experiment alcătuit din experimente: zona euro, chiar acest Parlament în care ne aflăm, spaţiul Schengen şi o serie de alte experimente. Problema este că politicienii sunt destul de des mai puţin modeşti decât oamenii de ştiinţă. Oamenii de ştiinţă sunt primii care recunosc atunci când un experiment nu a decurs astfel cum au sperat.

În cazul mandatului european de arestare (MEA), ştim acum că acesta are probleme şi că a cauzat nelămuriri. Dnei comisar Reding trebuie să i se acorde creditul de a fi avut onestitatea să confirme că acest mandat a avut probleme şi a cauzat îndoieli şi că există teste de proporţionalitate, care trebuie trecute atunci când se emit mandate şi care nu ar trebui aplicate în mod automat fără ca un judecător să le analizeze pe îndelete şi cu chibzuinţă.

Prin urmare, soluţia nu este să desfiinţăm mandatul european de arestare, care, în mod clar, este util. Ne dorim ca un violator sau un criminal să nu poată să treacă o frontieră şi să fie liber. Cu toate acestea, mandatul european de arestare ar trebui să fie suplimentat de instrumente eficiente de protecţie a acuzaţilor, de prezenţa unui avocat şi de dreptul la traducere, pe care baroneasa Ludford le-a menţionat deja în raportul său, şi, de asemenea, extrem de important, de evaluarea condiţiilor de detenţie din închisorile europene.

Mai mult, haideţi să nu ne amăgim singuri sau să nu ne creăm iluzii: a fi deţinut într-o închisoare din ţara A sau ţara B nu este acelaşi lucru cu a fi încarcerat în Europa. Este foarte important ca aceste condiţii să fie evaluate şi ca Comisia Europeană să depună un efort foarte hotărât pentru evaluarea acestor condiţii de detenţie, astfel încât ele să fie armonizate, iar mandatul european de arestare să fie astfel aplicat cu mai multă încredere.

  Dimitar Stoyanov (NI). – (BG) Dle preşedinte, am auzit anterior argumente înaintate de criticii mandatului european de arestare formulate şi de colegii deputaţi din mişcările naţionaliste. Cu toate acestea, argumentele noastre au fost apoi prezentate ca fiind eurosceptice, ca şi cum am fi nişte duşmani ai progresului. Prin urmare, mandatul a intrat în vigoare.

Cu toate acestea, în această seară am auzit încă ceva groaznic formulat de dna Győri. Ceea ce a spus dânsa este că eficienţa mandatului de arestare a justificat cazurile în care drepturile au fost încălcate. Dnă Győri, îmi este cunoscut principiul din dreptul penal conform căruia: ‘Mai bine rămân liberi 10 vinovaţi decât să condamnăm un singur om nevinovat. Totuşi, din perspectiva reacţiei disproporţionate, este firesc ca poliţia să se folosească de tot ceea ce îi este oferit, iar aceasta va profita de orice oportunitate care i se acordă.

Există un singur răspuns la vechea întrebare: cine îi păzeşte pe paznici? Legea îi păzeşte pe paznici. Noi, în calitate de legiuitori, alături de Comisie ca iniţiator, Parlamentul şi Consiliul in calitate de colegiuitori, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a ne asigura că legea îi păzeşte, într-adevăr, pe paznici.

  Salvatore Iacolino (PPE). – (IT) Dle preşedinte, mandatul european de arestare este fără îndoială un instrument fundamental în combaterea terorismului şi a crimei organizate. Cred că, în ceea ce priveşte acest aspect, toţi cei care au luat cuvântul sunt de acord, inclusiv Preşedinţia şi Comisia.

În acelaşi timp, acesta este o confirmare a modului în care cooperarea poliţienească şi juridică pot atinge obiective importante în cadrul unei abordări transfrontaliere a infracţionalităţii. Perioadele de aşteptare au fost rezolvate, iar costurile vor trebui acum să fie verificate - acest lucru necesită o analiză mai amănunţită. Încrederea reciprocă a statelor membre este de o importanţă crucială în acest proces, care este, fără îndoială, unul pozitiv. Totuşi, este important să ne asigurăm că, între timp, acest instrument este aplicat uniform în toate statele membre, făcându-se distincţia între infracţiunile grave, pentru care acesta a fost creat şi sancţionat, şi între infracţiunile minore.

Ar putea fi util - iar aici mă adresez dnei comisar Reding - să implicăm şi biroul procurorului public european, care, odată ce va fi instituit şi va fi funcţional, ar putea într-un fel verifica şi analiza aceste hotărâri emise de către autorităţile judiciare ale statelor membre, care vor avea nevoie cu siguranţă de formare. Este adevărat că condiţiile de detenţie diferă de la un stat membru la altul, dar avem încredere că, săptămâna următoare, Comisia va emite comunicarea şi Cartea verde privind condiţiile elementare de detenţie, care ar trebui să conţină măsurile suplimentare ce trebuie luate.

Prin urmare, suntem siguri că, prin utilizarea corespunzătoare a mandatului de arestare, proporţionalitate, stricta aplicare a instrumentului, un schimb mai bun de informaţii şi formarea magistraţilor cu privire la chestiunile europene, aplicarea uniformă a acestui instrument important poate fi obţinută pe deplin.

  Françoise Castex (S&D). – (FR) Dle preşedinte, dnă comisar, putem observa că aplicarea mandatului european de arestare pune problema detenţiei care este aplicată neuniform de la un stat membru la altul. Unele state dovedesc o delăsare demonstrabilă atunci când vine vorba de respectarea drepturilor fundamentale în închisori.

Mai mult, dintre cei 600 000 de prizonieri din Uniunea Europeană, o parte din ce în ce mai mare se află în detenţie într-un alt stat membru decât cel de origine, datorită mandatului european de arestare. Prin urmare, aceştia nu se bucură de drepturile fundamentale oferite de statul lor de origine. În astfel de circumstanţe, nu are niciun rost să ne aruncăm injurii reciproc; trebuie luate măsuri.

Din acest motiv, în luna ianuarie, colegul meu dl Lambrinidis şi cu mine am depus o declaraţie scrisă prin care solicitam armonizarea standardelor de detenţie pe întreg teritoriul Uniunii Europene şi introducerea unor mecanisme naţionale independente de inspecţie.

Dnă comisar, sper că în Cartea verde pe care o veţi propune, veţi avea în vedere această chestiune şi că, în curând, va exista o platformă comună a drepturilor minime aplicabilă în toate statele membre.

  Axel Voss (PPE). – (DE) Dle preşedinte, dnă Györi, dnă comisar Reding, astfel cum a fost explicat pe larg de către antevorbitori, în ultimii ani, mandatul european de arestare s-a dovedit a fi un instrument util în combaterea infracţionalităţii. Infractorii din Europa nu mai au libertatea de exploata frontierele noastre deschise aşa cum ar fi putut să o facă în caz contrar.

Totuşi, în ciuda nenumăratelor succese înregistrate, ultimii şapte ani au dovedit, de asemenea, că sistemul nu este încă perfect şi că nu este utilizat în modul în care s-a dorit iniţial. Aţi evidenţiat unele dintre aceste carenţe în raportul dvs.. recent. Spre exemplu, lipsa dreptului la reprezentare juridică, condiţiile de detenţie care, în anumite cazuri, sunt dezgustătoare, iar de cele mai multe ori, anchetele durează extrem de mult. Problema fundamentală, la care s-a făcut referire de mai multe ori, este eşecul statelor emitente de a lua în considerare în mod consistent, sau măcar de a lua în considerare, dacă măsura este sau nu proporţională. Mă preocupă în mod special această chestiune, deoarece adevărata intenţie a mandatului european de arestare a fost adeseori subminată de emiterea sistematică a mandatelor de arestare, de multe ori pentru infracţiuni minore. Spre exemplu, în Polonia, acolo unde au fost emise majoritatea mandatelor europene de arestare, autorităţile judiciare pur şi simplu nu au puterea de a opri procedurile naţionale, deoarece sistemul a devenit automatizat. Nu cred că aceasta a fost intenţia. Înainte de emiterea unui mandat european de arestare, trebuie luată în considerare gravitatea infracţiunii, sancţiunea anvizajată şi dacă există sau nu un mod mai simplu de a aborda problema. La final, probabil că ar trebui efectuată şi o analiză cost/beneficiu, astfel încât infracţiunile minore să nu fie anchetate cu costuri majore.

În opinia mea, coerenţa înseamnă, de asemenea, adaptarea regulilor existente la realitate. În acest sens, aş fi interesat să aflu care sunt paşii pe care intenţionaţi să-i faceţi în acest domeniu.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Dle preşedinte, am ascultat cu mare atenţie comentariile colegilor mei deputaţi. Voi începe cu premiza noastră comună conform căreia combaterea criminalităţii nu este doar o chestiune naţională; aceasta este, de asemenea, o chestiune europeană.

Mandatul european de arestare marchează un progres important în combaterea criminalităţii prin susţinerea atât a creării unui domeniu european al justiţiei, cât şi a combaterii criminalităţii şi terorismului. Acesta sprijină totodată şi libera circulaţie a persoanelor în cadrul Uniunii Europene, chestiune larg dezbătută de curând în legătură cu acordul Schengen, prin asigurarea faptului că deschiderea frontierelor nu se va dovedi a fi un beneficiu pentru cei ce urmăresc să scape de justiţie.

Bineînţeles, există şi voci contrare - iar eu susţin, de asemenea, cele afirmate de către dl Voss şi alţi deputaţi - în ceea ce priveşte aplicarea sa adeseori nesatisfăcătoare şi disproporţionată la nivel naţional. Am dezbătut totodată costul şi proporţionalitatea şi tot ceea ce trebuie aplicat pentru a consolida mandatul de arestare. Totuşi, doresc să reamintesc Parlamentului - acesta este un fapt cu care ne-am confruntat recent în cazuri importante din Grecia - că există şi acum persoane care sunt anchetate pentru infracţiuni grave de fraudă şi corupţie într-un stat membru al Uniunii şi care dispar sau reuşesc să scape şi să evite arestarea folosindu-se de diferite prevederi procedurale şi diferite reglementări din diversele legislaţii naţionale. Prin urmare, nu cred că încape îndoială în ceea ce priveşte valoarea mandatului european de arestare.

În încheiere, aş dori să subliniez că aveţi dreptate, dnă comisar, atunci când afirmaţi necesitatea de a utiliza la maximum Interpolul şi informaţiile disponibile prin intermediul sistemului Schengen. Avem nevoie de cea mai bună armonizare cu putinţă între statele membre pentru ca, la final, să dispunem de o politică modernă şi armonizată care să facă faţă sarcinilor aşa cum este necesar în aceste vremuri.

  Joanna Katarzyna Skrzydlewska (PPE). – (PL) Dle preşedinte, scopul mandatului european de arestare este să asigure respectarea legii şi să asigure securitatea cetăţenilor în Uniunea Europeană. Libera circulaţie a persoanelor nu trebuie să ajute infractorii să evite tragerea la răspundere pentru infracţiunile comise pe teritoriul unui alt stat membru. Totuşi, au existat rapoarte îngrijorătoare cu privire la utilizarea mandatului, cum ar fi recentul raport al Comisiei şi declaraţia dnei comisar Reding, conform căreia statele membre trebuie să asigure corecta utilizare a mandatului şi că emiterea acestuia nu se face în mod mecanic sau automat pentru delicte minore. Această declaraţie denotă potenţiala utilizare abuzivă a mandatului de arestare de către sistemul judiciar. Prin urmare, chiar dacă susţin în totalitate asigurarea unui nivel maxim de protecţie a cetăţenilor europeni, aş face apel la Comisie să monitorizeze utilizarea mandatului şi să ia măsuri ce urmăresc prevenirea neregulilor atunci când instanţele folosesc această procedură.

  Graham Watson (ALDE). – Dle preşedinte, am avut onoarea de a fi raportor în acest Parlament în 2001 şi 2002, atunci când a fost aprobat mandatul european de arestare. Colegii care se aflau în Parlament la acea dată îşi vor aminti faptul că am solicitat Comisiei şi Consiliului să integreze în legislaţie mai multe garanţii referitoare la libertăţile civile şi am obţinut un angajament din partea Comisiei pentru un proiect de directivă privind drepturile inculpaţilor în procedurile penale.

Nu au fost introduse toate garanţiile pe care le-am solicitat, iar proiectul de directivă privind drepturile inculpaţilor a zăcut mulţi ani pe masa Consiliului. Rezultatele acestor omisiuni stau azi la baza acestei dezbateri. În 2002, Parlamentul nu avea putere de codecizie cu privire la aceste chestiuni. Cu toate acestea, am privit în linii mari mandatul european de arestare ca pe o mişcare bună. Aşa cum au afirmat mulţi dintre vorbitori în cadrul acestei dezbateri, mandatul de arestare este un instrument extrem de valoros în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere. A făcut dreptate multora dintre victime. Problemele care au survenit s-au datorat transpunerii necorespunzătoare în legislaţia naţională, utilizării defectuoase a mandatului în cazul infracţiunilor minore şi condiţiilor inacceptabile de detenţie.

Toate acestea pot să fie, trebuie să fie şi sunt abordate. Salut autorii întrebărilor cu solicitare de răspuns oral de astăzi, cu excepţia unuia care se opune oricărei cooperări în materie judiciară, pentru accelerarea procesului de îmbunătăţire a acestuia.

  Charles Tannock (ECR). – Dle preşedinte, personal cred, de asemenea, că această întreagă dezbatere necesită o doză de simţ al realităţii.

Continui să cred că un anume gen de mandat european de arestare este un instrument necesar în combaterea infracţionalităţii şi a terorismului pe teritoriul Uniunii Europene, dată fiind în special libera circulaţie a persoanelor între statele membre, printre care se numără, din păcate, şi infractorii. Cred totodată că numărul greşelilor sau al eşecurilor este relativ redus, însă acestea sunt totuşi prea multe. Acum nu trebuie să pierdem din vedere esenţialul, exact aşa cum şi-ar dori să facă unii dintre colegii din acest Parlament.

Trebuie să revizuim în mod serios funcţionarea acestui mandat de arestare pentru a include doar o sumă limitată de infracţiuni grave - respectând întotdeauna condiţia dublei incriminări - care poate fi dedusă justiţiei în temeiul mandatului european de arestare. De asemenea, trebuie să respectăm drepturile fundamentale ale omului şi să includem garanţii precum habeas corpus.

Marea majoritate a celor ce au fost predaţi de către Regatul Unit, s-au dovedit a fi de fapt migranţi din alte state membre ale Uniunii Europene acuzaţi de infracţiuni - de obicei infracţiuni majore, şi nu minore. Este ironic faptul că UKIP, care în primul rând s-a opus dreptului acestora de a veni în Regatul Unit, încearcă acum să facă pentru contribuabilul britanic extrem de dificilă şi costisitoare repatrierea acestora pentru a fi trimişi în justiţie.

  Franz Obermayr (NI). – (DE) Dle preşedinte, în ultimii ani, mandatul european de arestare a fost emis pentru infracţiuni minore, cum ar fi furtul a două cauciucuri de maşină sau a unui purcel. Acesta nu mai este folosit pentru a combate terorismul şi infracţiunile grave, aşa cum s-a dorit iniţial.

În ceea ce mă priveşte, mandatul european de arestare este o încălcare clară a principiului subsidiarităţii. Acesta încalcă cea mai importantă funcţie a cetăţeniei - care este protecţia conferită de către cetăţenie - iar statele membre sunt obligate să-şi predea proprii cetăţeni. Dat fiind faptul că sistemele de drept ale statelor Uniunii diferă foarte mult, acestea sunt obligate să predea persoane chiar dacă fapta nu este considerată a fi un delict în statul care le predă.

Pentru mine, mandatul european de arestare simbolizează conceptul statului european şi al cetăţeniei europene în detrimentul suveranităţii statelor membre şi drepturilor cetăţenilor europeni.

  Sonia Alfano (ALDE). – (IT) Dle preşedinte, dnă comisar, mandatul european de arestare este primul instrument implementat în Uniunea Europeană care pune în practică principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti penale. Acest instrument este acum de o importanţă fundamentală şi trebuie să continue să fie aşa, în special în lupta împotriva grupărilor mafiote şi a crimei organizate.

În raportul privind crima organizată, pentru care am fost raportoare în cadrul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, propunem o serie de argumente şi cerinţe în ceea ce priveşte mandatul european de arestare. Una dintre principalele cerinţe este ca mandatul european de arestare să fie consolidat şi mai bine pus în aplicare de către statele membre, având în vedere cerinţele şi natura specifică luptei împotriva crimei organizate.

Prin urmare, întreb Comisia în ce mod va proceda şi dacă intenţionează să depună o propunere de a elimina din competenţa statelor membre transpunerea articolelor 3 şi 4 din decizia-cadru, privind temeiurile neexecutării obligatorii şi neexecutării facultative. În ceea ce priveşte temeiurile neexecutării facultative, întrebarea mea este dacă nu ar trebui restrânse în cazul infracţiunilor ce pot fi în mod tipic atribuite crimei organizate, inclusiv infracţiunii de asociere la organizaţiile mafiote, pentru care dubla incriminare nu ar trebui să fie oricum aplicabilă.

  Viviane Reding, vicepreşedintă a Comisiei. – Dle preşedinte, există un acord general în acest Parlament asupra faptului că mandatul european de arestare este un instrument pozitiv care a fost de ajutor Uniunii Europene şi care a acţionat ca o garanţie.

Elementele negative se află în punerea în aplicare. Acele elemente negative trebuie eliminate. Propunerile înaintate de către Comisie în acest scop reprezintă testul de proporţionalitate, în care trebuie să studiem gravitatea infracţiunii, durata sentinţei pe care ar presupune-o această infracţiune şi costurile/beneficiile executării unui astfel de mandat de arestare.

Pentru a facilita acest test de proporţionalitate, Comisia va furniza un manual modificat cu instrucţiunile pentru aplicarea testului de proporţionalitate. Formarea, care este prioritară în agenda următoarelor săptămâni, luni şi ani, va fi foarte importantă deoarece trebuie să formăm judecători, procurori şi avocaţi în domeniul aplicării regulamentelor noastre europene. Standardele minime referitoare la suspecţi şi persoane acuzate, care se află în curs de punere în aplicare, sunt foarte importante datorită faptului că acestea se aplică şi mandatului european de arestare.

Sunt de acord cu toţi acei deputaţi care au subliniat problema condiţiilor din închisorile europene. Aş dori să le transmit că săptămâna viitoare, Comisia va adopta o Carte verde privind condiţiile de detenţie. Guvernele naţionale sunt responsabile de chestiunile legate de detenţie şi de gestiunea închisorilor, însă rolul Comisiei este de a se asigura că cooperarea judiciară funcţionează şi că drepturile cetăţenilor sunt susţinute. Din acest motiv, Cartea verde va demara o consultare publică care va dura până la 30 noiembrie şi va servi unei analize mai amănunţite a legăturilor dintre problemele detenţiei şi încrederea reciprocă în domeniul justiţiei din Europa.

Tuturor din acest Parlament le este cunoscut faptul că condiţiile de detenţie au un impact asupra bunei funcţionări a recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi reprezintă baza cooperării dintre judecători în Uniunea Europeană. Însă sistemul este afectat dacă judecătorii refuză - uneori, chiar pe bună dreptate - să extrădeze persoane acuzate datorită faptului că condiţiile de detenţie ale ţării solicitante sunt sub standarde. Cu toţii ştim despre suprapopularea din închisori şi susţinerile referitoare la tratamentul necorespunzător al deţinuţilor. Aceşti factori subminează încrederea care este necesară pentru cooperarea judiciară. Durata perioadei pe care o persoană o poate petrece în detenţie până la trimiterea în judecată şi pe parcursul procedurilor de judecată diferă semnificativ de la un stat membru la altul.

Avem încă mult de lucru şi ştiu că pot conta pe Parlament. Sper că pot conta şi pe statele membre.

  Enikő Győri, preşedintă în exerciţiu a Consiliului. – Dle preşedinte, vă mulţumesc foarte mult pentru această dezbatere. Este clar că o majoritate covârşitoare susţine că faptul că avem un sistem de cooperare judiciară, mandatul european de arestare, este unul pozitiv. Sistemul funcţionează. Nu este perfect. Trebuie să fie încă ameliorat. Bineînţeles că suntem deschişi pentru o utilizare mai eficientă şi o implementare mai bună. Sunt de acord că trebuie evitate greşelile, arestarea oamenilor nevinovaţi, etc. Cred că o implementare mai bună este în interesul tuturor.

Aş dori să abordez mai îndeaproape două chestiuni importante care au fost ridicate de mai multe ori pe parcursul acestei dezbateri.

În primul rând, în ceea ce priveşte proporţionalitatea: pentru a clarifica lucrurile, mandatul european de arestare poate fi emis pentru a pune sub urmărire penală infracţiunile ce se pedepsesc cu cel puţin 12 luni de închisoare sau pentru a executa o sentinţă de cel puţin 4 luni de închisoare. Aceasta a fost procedura standard de extrădare în ultimii 50 de ani. Este suficient să se facă referire la Convenţia europeană privind extrădarea din 1957.

În cea de-a patra rundă a evaluărilor reciproce cu privire la implementarea practică a mandatului european de arestare în toate statele membre, s-a stabilit că doar în câteva ţări au fost emise mandate europene de arestare pentru infracţiuni minore. Se pare că, în acele ţări, conform practicii, era emis un mandat european de arestare de fiecare dată când era emis un ordin naţional de arestare. În linii mari, sunt de părere că sistemul costisitor al mandatului european de arestare trebuie folosit doar în cazul infracţiunilor mai grave. Cred că cei care au făcut referire la acest lucru aveau dreptate.

Referitor la condiţiile de detenţie: statele membre au obligaţia să se asigure că în închisori se respectă atât principiile elementare ale demnităţii umane, cât şi interzicerea tratamentelor inumane şi degradante stipulate în articolul 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Dacă deţinuţilor le sunt încălcate drepturile fundamentale, aceştia se pot adresa instanţelor naţionale şi, mai apoi, Curţii Europene a Drepturilor Omului. Nu este sigur dacă articolul 85 din Tratat oferă în această formă un temei juridic pentru o acţiune legislativă la nivel european cu privire la condiţiile de detenţie. Cu toate acestea, aşteptăm cu mult interes Cartea verde la care dna comisar tocmai a făcut referire.

  Preşedinte. – Dezbaterea a fost închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) După şapte ani de la intrarea în vigoare (la 1 ianuarie 2004) a Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare (MEA) şi procedurile de predare între statele membre, Comisia a publicat unele date statistice culese în statele membre în perioada 2005-2009. Înaintea introducerii mandatului, durata medie pentru extrădarea unei persoane căutate era de un an, pe când în aceşti patru ani în care a fost aplicat MEA, s-a demonstrat că aproximativ 50 % dintre cei căutaţi au consimţit să fie predaţi după circa 15 zile.

Necesitatea evaluării punerii în aplicare şi a funcţionării MAE este fundamentală în acest moment, în care se pune sub semnul întrebării buna funcţionare a Sistemului de informaţii Schengen şi se întrevede posibilitatea suspendării sale. Să nu uităm că eficacitatea MEA în lupta împotriva criminalităţii transnaţionale, împotriva crimei organizate şi terorismului depinde de principiul recunoaşterii reciproce între statele membre, care reprezintă fundamentul unui spaţiu judiciar european autentic şi totodată al bunei funcţionări a spaţiului Schengen.

Periclitarea acestei situaţii ar fi un pas înapoi; în schimb, ar trebui să ne concentrăm asupra îmbunătăţirii transpunerii deciziei-cadru, în special în ceea ce priveşte protejarea drepturilor fundamentale.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Mandatul european de arestare (MEA) a fost introdus printr-o decizie din 2002 şi s-a dovedit, până în prezent, a fi un instrument eficient în lupta împotriva criminalităţii transnaţionale, împotriva crimei organizate şi terorismului, aspect evidenţiat, de fapt, de Comisie într-un raport recent. Cu toate acestea, funcţionarea sistemului prezintă imperfecţiuni: există posibilitatea ca reputaţia şi eficacitatea sa să fie subminate de veştile legate de utilizarea sa pentru interogatorii, şi nu pentru acuzaţii sau urmăriri, în cazul delictelor minore. Aşadar, este pertinent şi urgent ca Consiliul să ia măsuri care să garanteze că utilizarea disproporţionată a MEA este limitată în practică. De asemenea, este de dorit să se garanteze că drepturile procedurale vor fi respectate efectiv: adică persoanele căutate în temeiul MEA să aibă la dispoziţie asistenţă juridică, atât în statul membru care emite mandatul, cât şi în statul membru de execuţie. De asemenea, trebuie să se garanteze că standardele de justiţie penală şi condiţiile penitenciare din Uniunea Europeană nu generează o neîncredere reciprocă în sistemele juridice ale statelor membre. Numai aşa vom putea vorbi de o veritabilă eficacitate şi de un adevărat succes al acestui instrument la nivel european.

13. Summitul UE-Rusia (dezbatere)

  Preşedinte. – Următorul punct este declaraţia Comisiei, în numele Vicepreşedintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate cu privire la Summitul UE-Rusia.

  Štefan Füle, membru al Comisiei. – Dle preşedinte, stimaţi deputaţi, sunt recunoscător pentru această oportunitate de a discuta cu dvs.. despre următorul summit UE-Rusia care va începe mâine la Nijny Novgorod. Uniunea Europeană va fi reprezentată de preşedintele Consiliului European şi de preşedintele Comisiei. Va participa Înaltul Reprezentant şi Vicepreşedintele Ashton, precum şi comisarul De Gucht.

Summitul a fost atent pregătit de Serviciul de acţiune externă, care a conlucrat strâns cu Comisia şi cu cei doi preşedinţi, iar pregătirile s-au bazat pe dezbaterile desfăşurate în Consiliul European şi în Consiliu la sfârşitul anului 2010 şi în ianuarie 2011, cu privire la Rusia ca partener strategic, pe rezultatele precedentului summit UE-Rusia şi pe vizita din februarie a guvernului Rusiei la Comisia Europeană.

Per ansamblu, relaţiile noastre s-au îmbunătăţit în ultimii doi ani. Am finalizat negocierile bilaterale privind aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului, am convenit asupra abordării privind un posibil regim de scutire a vizelor şi am aprobat Parteneriatul pentru modernizare, care acum se află în faza de implementare.

De asemenea, continuă lucrările în cadrul regulat al celor patru spaţii comune şi în toate dialogurile sale tehnice. Interacţiunea noastră este destul de intensă. Vă reamintesc faptul că Rusia este singurul partener extern cu care Uniunea Europeană desfăşoară două summituri anuale. Vizita premierului Putin şi a unei delegaţii excepţional de numeroase a guvernului rus la Comisia Europeană, la 24 februarie, a fost un semn clar al determinării Rusiei de a avea o cooperare şi relaţii mai strânse cu noi.

Cu toate acestea, multe chestiuni bilaterale importante rămân nerezolvate. Deosebit de îngrijorătoare este situaţia legată de dezvoltarea democratică şi drepturile omului în Rusia. În contextul viitoarelor alegeri pentru Duma şi al alegerilor prezidenţiale, standardele procesului electoral vor primi o atenţie deosebită.

Acum, aş dori să vă îndrept atenţia asupra principalelor noastre obiective pentru summit, care sunt următoarele:

Primul: Uniunea Europeană va încuraja Rusia să rezolve ultimele chestiuni multilaterale rămase nerezolvate, pentru a facilita aderarea la OMC până la sfârşitul anului 2011, pe baza acordului bilateral UE-Rusia încheiat în 2004. Rusia poate să adere însă la OMC până la sfârşitul lui 2011 dacă va fi în măsură să ia deciziile necesare pentru a rezolva o serie de aspecte nesoluţionate la nivel multilateral. Summitul nu poate înlocui negocierile de la Geneva, însă poate îndemna Rusia să întreprindă acţiuni constructive.

Al doilea: Uniunea Europeană va insista pe lângă Rusia asupra faptului că trebuie înregistrate mai multe progrese în ceea ce priveşte adoptarea unor prevederi substanţiale în materie de comerţ şi investiţii, inclusiv în domeniul energiei, în cadrul noului acord UE-Rusia, pentru a oferi un temei juridic solid pentru o cooperare economică aprofundată în anii ce vor veni. Nu excludem aducerea în discuţie, la nivelul summitului, a interdicţiei nejustificate a Rusiei aplicate importurilor de legume din Uniunea Europeană, dar sperăm că dovezile ştiinţifice vor permite o soluţie rapidă la nivel de experţi.

Al treilea: ne vom menţine sprijinul la cel mai înalt nivel în favoarea Parteneriatului pentru modernizare, un vehicul important pentru angajamentele Rusiei în ceea ce priveşte reformele.

Al patrulea: vom promova drepturile omului şi statul de drept în Rusia; şi

al cincilea obiectiv, vom încuraja Rusia să-şi intensifice cooperarea în vecinătatea noastră comună şi să continue dialogul pe subiecte internaţionale de actualitate, cum ar fi, de exemplu, Orientul Mijlociu sau Africa de Nord. De fapt, progresele privind situaţia din Moldova şi Transnistria vor servi drept test important pentru o cooperare mai strânsă în domeniul politicii externe.

În fine, ar trebui totodată să profităm de acest summit pentru a ne reconfirma angajamentul politic de a avansa în direcţia cooperării pentru gestionarea crizei - cu condiţia ca autonomia noastră în procesul decizional să nu fie în niciun fel afectată.

De asemenea, energia are o importanţă proeminentă în negocierile noastre cu Moscova. Vom evidenţia necesitatea continuării reformelor în sectorul rusesc al gazelor şi electricităţii, în vederea stabilirii unui mediu concurenţial echitabil. De asemenea, vom sublinia necesitatea cooperării în domeniul combaterii schimbărilor climatice.

Pentru a ne urmări obiectivele legate de atingerea celor mai înalte standarde în materie de siguranţă nucleară, interacţionăm cu Rusia atât la nivel bilateral, cât şi în foruri multilaterale, cum ar fi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică şi G8.

Vom relansa invitaţia noastră adresată Rusiei de a începe negocierile pentru un acord amplu Euratom-Rusia, care să promoveze cele mai înalte standarde în materie de siguranţă nucleară. Având în vedere accidentul de la Fukushima, Uniunea Europeană va milita pentru o echivalenţă a abordărilor în ceea ce priveşte testele de stres atât pentru centralele nucleare existente, cât şi pentru cele planificate.

Nu în ultimul rând, ne-am angajat într-un proces clar de ridicare a vizelor. Uniunea Europeană a pregătit şi a aprobat în martie propunerea sa pentru o listă de măsuri comune în direcţia unei posibile instituiri a unui regim de scutire a vizelor, iar negocierile au început deja în aprilie. De atunci, are loc un Consiliu permanent de parteneriat pentru justiţie şi afaceri interne şi s-au făcut progrese evidente. Însă negocierile privind măsurile noastre comune la nivel de experţi nu sunt, până în prezent, finalizate. Trebuie să o spunem răspicat, la summit, că nu există scurtături politice.

În ceea ce priveşte Rusia, ne putem aştepta ca obiectivele sale principale pentru summit să fie vizele, OMC-ul, energia - inclusiv siguranţa nucleară - şi cooperarea pentru securitate. Rusia ar putea reveni la ideea unui Comitet politic şi de securitate la nivel ministerial. Considerăm că structurile de cooperare necesare există; ceea ce ne lipseşte este voinţa politică de a înregistra progrese în probleme de substanţă.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi aştept cu nerăbdare comentariile dvs..

  Ria Oomen-Ruijten, în numele Grupului PPE. – (NL) Dle preşedinte, dle comisar, vă mulţumesc pentru buna cooperare de care aţi dat dovadă în redactarea rezoluţiei. Nu am de gând să adaug nimic la punctele pe care le-a menţionat dl comisar, deoarece ele sunt cuprinse în rezoluţie. Cât priveşte Partidul Popular European (Creştin-Democrat), declaraţia finală a summitului de săptămâna viitoare nu trebuie să se limiteze la cuvinte frumoase. Rusia este marele nostru vecin; Rusia este un partener important. Depindem unul de celălalt, iar nivelul de dependenţă este mare, de aceea, aşteptăm acorduri reale care să conducă la rezultate.

Care sunt priorităţile noastre? În primul rând, Acordul de parteneriat. Trebuie să punem în mişcare negocierile. Am speranţa că UE îl va convinge pe preşedintele Medvedev să acorde echipei sale de negociere atribuţii depline pentru a-şi asuma angajamente specifice. A sosit momentul să punem din nou lucrurile în mişcare în ceea ce priveşte dosarul privind comerţul şi investiţiile. Negocierile privind capitolul energie sunt şi ele în urmă. Avem nevoie de acorduri pentru un parteneriat solid şi transparent, bazat pe norme.

Aş dori, de asemenea, să ştiu unde ne aflăm în ceea ce priveşte capitolul privind drepturile omului. Pentru noi, pentru Parlament, aceasta este o componentă vitală a parteneriatului. Consider că pactul pentru modernizare este o chestiune complementară, la fel şi domeniile comune. Aceasta este o chestiune secundară, însă ar fi de mare ajutor dacă am impune normele OMC. Acest lucru ar contribui la crearea unui mediu concurenţial echitabil şi ar îmbunătăţi în acelaşi timp climatul de investiţii.

Preşedintele Medvedev se implică personal în ameliorarea statutului de drept, însă acest lucru nu este suficient, aşa cum chiar dvs.. tocmai aţi spus. Trebuie să ne asigurăm că, la alegerile viitoare, Rusia îşi va respecta obligaţiile pe care şi le-a asumat în cadrul Consiliului Europei şi al OSCE. Alegerile vor fi un test critic. Aceasta înseamnă, de asemenea, că noile partide trebuie să se poată înregistra. Rusia ar trebui să se simtă onorată că au fost invitaţi observatori electorali cu mult timp înainte. În fine, interdicţia asupra importurilor de legume din Europa (...)

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Hannes Swoboda, în numele Grupului S&D. – (DE) Dle preşedinte, dle comisar, Rusia este, fără îndoială, un partener foarte important pentru Uniunea Europeană, însă - aşa cum tocmai a spus dl comisar - unul foarte dificil. Sper că negocierile nu vor dura mult. Din păcate însă, ele nu se vor încheia atât de repede pe cât îşi imaginează dna Oomen-Ruijten. În cadrul acestui proces, trebuie să avem un dialog atât cu reprezentanţii oficiali aleşi, cât şi cu reprezentanţii societăţii civile, care sunt adeseori mai apropiaţi de noi în chestiuni legate de democraţie şi drepturile omului.

Ideea unui Parteneriat pentru modernizare între Uniunea Europeană şi Rusia este una bună. Cu toate acestea, Rusia trebuie şi ea să-şi joace rolul. Avem nevoie de mai multă democraţie şi mai puţină corupţie. Încă mai auzim numeroşi investitori plângându-se de incertitudine juridică, în special în ceea ce priveşte impozitele. Înainte de toate - aşa cum tocmai a menţionat dl comisar - trebuie să ne pregătim rapid pentru aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi pentru calitatea de membră a OMC. În domeniul politicii energetice, Rusia trebuie obligată să recunoască principiile unei politici energetice transparente şi echitabile. Sunt multe lucruri pe care Rusia însăşi le poate face, în special în ceea ce priveşte eficienţa energetică, unde există în continuare multe carenţe.

Tot în ceea ce priveşte energia, aş dori să aduc în discuţie un lucru care o vizează pe ţara sa vecină - vecinul nostru comun, de fapt - Ucraina. Chiar în acest moment, Rusia încearcă din nou să folosească problematica energiei şi preţurile la energie ca armă politică. Trebuie să respingem categoric acest lucru. Ne-am angajat să apărăm libertatea Ucrainei de a decide pe ce pieţe doreşte să fie prezentă şi unde doreşte să opereze. În definitiv, tot ce ne dorim este să avem relaţii comerciale şi un acord comercial cu Ucraina. Rusia nu ar trebui să exercite presiuni asupra Ucrainei în acest domeniu, oferindu-i posibilitatea fie de a se alătura uniunii vamale cu Kazahstan şi Belarus, fie de a plăti un preţ ridicat la energie. Trebuie să respingem acest lucru.

Iarăşi, în ceea ce priveşte vecinii, ne aşteptăm ca Rusia să respecte acordurile cuprinse în tratate în ceea ce priveşte Georgia şi să îşi retragă trupele înapoi în zonele în care acestea erau prezente înaintea conflictului. De asemenea, sperăm că Rusia va aduce o contribuţie pozitivă la rezolvarea conflictului din Nagorno-Karabah. De ambele părţi, aici nu este o problemă a furnizării de armament, ci mai curând o mediere paşnică între cele două părţi.

Dl comisar a vorbit deja despre importanţa liberalizării vizelor. Este deosebit de important pentru relaţiile între persoane ca acestea să se bucure de cât mai multă libertate de circulaţie între Rusia şi Uniunea Europeană. Sper că vom înregistra în curând progrese în acest domeniu.

O problemă crucială însă o va reprezenta modul în care se vor desfăşura următoarele alegeri. Rusia trebuie să fie conştientă că lumea, în special lumea democratică din Europa, va monitoriza atent modul în care vor avea loc aceste alegeri; dacă partidele sunt înregistrate în mod corect şi echitabil; şi, de asemenea, dacă anumite persoane sau partide sunt excluse din start de la procesul electoral. Aceste lucruri trebuie transmise în mod clar Rusiei, la summit. Vrem să vedem că şi în Rusia au loc alegeri corecte şi echitabile.

Rusia are încă mult de recuperat în ceea ce priveşte economia sa. Chiar şi aşa, Rusia este pregătită pentru democraţie. Vrem să vedem că în Rusia există democraţie, iar la fel de mult şi-o doresc înşişi cetăţenii Rusiei. Aceasta este dorinţa noastră şi viziunea noastră. Rusia trebuie să realizeze că democraţia va fi un lucru bun şi pentru ea.

  Kristiina Ojuland, în numele Grupului ALDE. – Dle preşedinte, sperăm că se vor înregistra noi progrese la summitul de la Nijni Novgorod în ceea ce priveşte un nou acord cuprinzător de parteneriat şi cooperare.

Atât UE, cât şi Rusia trebuie să aibă în vedere că un parteneriat adevărat nu se poate baza decât pe o relaţie sinceră. În numele Grupului ALDE, aş dori să invit reprezentanţii UE să abordeze toate problemele ridicate de Parlamentul European cu omologii lor ruşi.

Uniunea Europeană va întâmpina dificultăţi majore în relaţiile cu Rusia dacă cei doi parteneri nu se bazează pe aceleaşi valori şi principii. Dacă Kremlinul se va îndepărta şi mai mult de democraţie şi statul de drept, Rusia va pierde toată legitimitatea ca partener pentru UE.

De exemplu, Kremlinul a împiedicat un număr de partide politice să se înregistreze pentru alegerile pentru Duma de stat pe considerente procedurale, iar lista pare să continue cu Partidul Libertăţii Poporului, condus de Mihail Kasianov, Vladimir Milov, Boris Nemţov şi Vladimir Rijkov. Reprimarea din ce în ce mai dură a opoziţiei trebuie adusă în discuţie la summit, iar partidele de opoziţie trebuie lăsate să se înregistreze.

Doamnelor şi domnilor, Rusia nu este China. Rusia este membră a Consiliului Europei şi a OSCE; de aceea, ea trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile şi angajamentele internaţionale. În plus, Rusia trebuie să îşi respecte propria constituţie.

Rusia trebuie să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a vecinilor săi. Insistăm ca Rusia să înceteze presiunile asupra Ucrainei - aşa cum a spus colegul meu - de exemplu, cum a făcut ieri premierul Putin, la o întrevedere cu premierul Ucrainei, făcând presiuni ca Ucraina să se alăture uniunii vamale cu Rusia, Belarus şi Kazahstan. Nu putem accepta acest lucru. Ne aşteptăm ca Rusia să îşi retragă imediat trupele din Georgia pe poziţiile de dinaintea conflictului.

În final, Grupul ALDE îşi exprimă dezamăgirea că, în ajunul summitului, Rusia a impus o interdicţie disproporţionată asupra importurilor de legume din UE.

  Charles Tannock, în numele Grupului ECR. – Dle preşedinte, Rusia este un important partener al UE, în multe privinţe. Ca membru permanent în Consiliul de securitate al ONU, Rusia exercită o influenţă decisivă în afacerile internaţionale, de la relaţiile cu Coreea de Nord la implicarea sa în Cvartetul ONU. Salut recentele apeluri lansate de preşedintele Medvedev la adresa tiranului libian, Muammar Gaddafi, de a părăsi puterea. De asemenea, sper că şi Kremlinul se va alinia comunităţii internaţionale în ceea ce priveşte stoparea proliferării nucleare iraniene.

Îmi dau seama că Rusia are interese economice în fostele republici sovietice care acum, din fericire, se depărtează de Moscova şi se apropie de Uniunea Europeană. Totuşi, UE ar trebui să insiste în continuare în ceea ce priveşte sprijinul şi angajamentul în favoarea acestor ţări devenite acum independente, cum ar fi Ucraina, şi să se asigure că uşa le este deschisă în ceea ce priveşte aspiraţiile euro-atlantice. În această privinţă, am speranţa că Vicepreşedintele/Înaltul Reprezentant va aduce în discuţie problema Georgiei, ale cărei părţi din teritoriu continuă să fie anexate şi ocupate ilegal de soldaţi ruşi, şi va pune presiuni asupra Rusiei pentru soluţionarea problemei transnistrene în Moldova. De asemenea, accept propunerea Comisiei ca summitul UE-Rusia să se desfăşoare anual, nu o dată la şase luni, care este o idee bună şi o cale de urmat.

Rusia nu este o democraţie liberală matură şi nici o ţară care să se bucure de un sistem judiciar independent. Indiferent dacă ne place sau nu, trebuie să facem pact cu ursul.

  Werner Schulz, în numele Grupului Verts/ALE. – (DE) Dle preşedinte, dle comisar Füle, dacă, la prima vedere, pare de înţeles ca Rusia să se protejeze împotriva răspândirii infecţiei cu Escherichia coli entero-hemoragică (EHEC) pe teritoriul său, o interdicţie totală asupra importurilor de legume din Europa nu este ceea ce ne aşteptăm din partea unei ţări care aspiră să adere la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Acesta este un aspect pe care îl vom aduce în discuţie la Nijni Novgorod. Mai importanţi însă sunt germenii politici, care sunt de fapt prezenţi - mugurii fragili ai democraţiei şi ai statului de drept. Referitor la aceste aspecte, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă, în contextul Parteneriatului pentru modernizare, pentru ca aceşti muguri să înflorească în Rusia şi să se dezvolte.

Preşedintele Medvedev a recunoscut că modernizarea economică şi tehnică nu poate fi realizată fără o modernizare fundamentală a societăţii. Până acum însă, am văzut foarte puţine încercări în direcţia acţiunilor care ar trebui să însoţească aceste cuvinte frumoase. Reprezentanţii UE ar trebui aşadar să transmită clar preşedintelui Medvedev că viitoarele alegeri pentru Duma vor fi un test de credibilitate a acestei politici de reformă.

Un proces electoral corect şi autentic constituie fundamentul democraţiei. Oricine doreşte pluralism şi competiţie politică ar trebui să garanteze că standardele electorale declarate de Consiliul Europei sunt respectate şi să permită, în stadiu incipient, acţiuni de observare electorală pe termen lung, derulate de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Alegerile corecte încep prin a le permite partidelor să se înregistreze. Din păcate, primele indicii sugerează că autorităţile ruse nu au învăţat nimic din sentinţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia nu a existat nicio justificare pentru dizolvarea Partidului Republican; se pare că acestea nu intenţionează să permită înregistrarea nou-înfiinţatului Partid al Libertăţii Poporului.

Tot mai multe partide care beneficiază de sprijin de la Kremlin, precum şi Frontul Popular Rusesc iniţiat de premierul Putin, au condus pur şi simplu ţara într-o fundătură politică. Această competiţie-surogat a dus ţara înspre o apatie politică şi a discreditat Duma. Preşedintele Medvedev ar putea avea o mare reuşită aici şi ar putea să-şi încheie mandatul măcar printr-un singur succes demonstrabil.

În cazurile Kodorkovski şi Magniţki, nu trebuie să aşteptăm o decizie de la Strasbourg, ci să punem capăt deciziilor arbitrare din justiţie. Revizuirea acestor cazuri de către comisia Fedotov este un prim pas lăudabil. Rezultatele şi concluziile sale urmează să fie publicate cât de curând.

Viitoarea participare a Forumului societăţii civile recent constituit ar trebui să fie un subiect de discuţie important în cadrul tratativelor şi negocierilor dintre UE şi Rusia. În definitiv, evenimentele din Nordul Africii demonstrează că, pentru o reformă efectivă, este nevoie de o societate civilă activă. Guvernul rus ar trebui, aşadar, să depună eforturi în acest sens şi să realizeze un parteneriat pentru modernizare cu societatea civilă.

  Vladimír Remek, în numele Grupului GUE/NGL. – (CS) Dle preşedinte, dle comisar, tot caut în zadar un răspuns la întrebarea de ce dezbatem acum, tocmai în ajunul summitului, o rezoluţie privind summitul cu Rusia, din moment ce o vom vota în ziua în care va avea loc summitul la Nijni Novgorod. Mai mult, subiectul nici măcar nu a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei în plen de la începutul săptămânii trecute. Aceasta înseamnă o proastă planificare, care a devenit acum o obişnuinţă, în opinia mea. Mai mult, în loc să încercăm, printr-un proces bazat pe principii, să ajungem la un nou acord privind relaţiile cu Rusia, care - să recunoaştem - este un partener important, repetăm la nesfârşit proclamaţii şi cereri care în mod clar nu au sorţi de izbândă.

În primul şi în primul rând, ar trebui să ne axăm pe chestiunile în care putem înregistra progrese. Un exemplu ar fi acordurile privind facilitarea preconizată şi posibila eliminare definitivă a regimurilor reciproce cu Rusia privind vizele. În loc să facem acest lucru, criticăm poziţia Rusiei în cazul importurilor de legume din UE. Cum apare, totuşi, comportamentul nostru văzut din afara Uniunii? Tot căutând sursa bacteriei ucigaşe - în lipsa unor dovezi solide, ne acuzăm reciproc, restricţionăm importurile şi exporturile de marfă şi cerem despăgubiri. Vom putea, desigur, să tragem propriile concluzii asupra nivelului de încredere pe care o inspirăm, nu numai în Rusia.

  Fiorello Provera, în numele Grupului EFD. – (IT) Dle preşedinte, dialogul dintre Uniunea Europeană şi Rusia trebuie extins pe cât posibil către mai multe domenii, de la economie la drepturile omului, deoarece nu există alternative la dialog. Europa şi Rusia sunt de fapt interdependente, atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere politic.

Mă gândesc la chestiunile internaţionale nerezolvate cum ar fi securitatea energetică, Maghrebul, capacitatea nucleară a Iranului, terorismul, Caucazul, Nagorno-Karabah, schimbările climatice etc. Rusia este un partener strategic pentru Europa, nu mai puţin datorită sinergiilor care se pot construi în viitor. Aşa cum se întâmplă deja într-o oarecare măsură, Moscova ne poate pune la dispoziţie resurse minerale şi energetice, poate colabora la nivel de securitate militară şi de luptă împotriva terorismului şi crimei organizate. Europa poate contribui cu resurse financiare, capacităţi ştiinţifice şi tehnologice şi cu experienţa noastră istorică în domeniul democraţiei şi al drepturilor omului.

Viitorul Rusiei este legat de cel al Europei şi trebuie construit cu perseverenţă, fără complezenţe şi în pofida multiplelor dificultăţi care există în prezent. În acest sens, încheierea acordului de parteneriat strategic între Uniunea Europeană şi Rusia este de mare importanţă pentru viitorul nostru comun.

  Béla Kovács (NI). – (HU) Dle preşedinte, în legătură cu viitorul summit, aş dori să atrag atenţia delegaţiei de negociere asupra a două aspecte. În primul rând, aş vrea să o încurajez să reconsidere importanţa importurilor de energie din Rusia şi, în al doilea rând, să extindă Acordul de parteneriat în aşa fel încât reprezentanţii UE să poată participa ca observatori la alegerile care vor avea loc în decembrie, acest an, şi la alegerile prezidenţiale care vor avea loc în martie 2012. După cum vedem, importurile de energie din Rusia ar putea creşte, ţinând cont că multe centrale nucleare europene vor fi închise după efectuarea testelor de rezistenţă.

De aceea, începe din nou să ne îngrijoreze faptul că vom fi şi mai dependenţi de Rusia, în viitor. Cu toate acestea, aş dori să vă amintesc că există şi reversul medaliei. Rusia este la fel de independentă de Uniunea Europeană, deoarece ne vinde nouă aproape toate produsele sale. Dacă noi nu îi cumpărăm produsele energetice, atunci economia rusă se va confrunta în viitor cu probleme serioase de stabilitate.

  Elmar Brok (PPE). – (DE) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, Rusia şi Uniunea Europeană sunt parteneri în virtutea intereselor lor reciproce şi datorită poziţiei lor geografice. Aceasta este realitatea, fie că ne place sau nu. Trebuie să facem din acest parteneriat unul pozitiv şi constructiv. De aceea, trebuie să avansăm în ceea ce priveşte Acordul de parteneriat şi facilitarea vizelor şi să dăm mai multă substanţă Parteneriatului pentru modernizare, pentru a ne canaliza eforturile în această direcţie.

Trebuie să acceptăm însă că acest lucru presupune obligaţii de ambele părţi, inclusiv respectarea calităţii de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), în sensul că nu poţi proceda în continuare după bunul plac; or, aceste norme contractuale sau internaţionale convenite sunt obligatorii pentru toţi şi nu este loc de practici arbitrare în tranzacţii reciproce. Aceasta exclude şi utilizarea energiei ca armă politică, de exemplu.

Aceste interese reciproce trebuie tratate în mod pozitiv şi constructiv, iar în cazul politicii externe, aceasta înseamnă, desigur, că şi Rusia trebuie să îşi asume responsabilităţi. În acest moment, Consiliul de securitate al ONU discută cazul Siriei. În astfel de situaţii, Rusia trebuie să îşi aducă o contribuţie constructivă la crearea unei comunităţi internaţionale paşnice. Acest lucru înseamnă însă acceptarea drepturilor suverane ale statelor vecine şi a deciziilor lor în ceea ce priveşte intrarea în alianţe. Mai mult, Rusia trebuie să aducă o contribuţie pozitivă în cazul „conflictelor îngheţate” şi trebuie să pună capăt situaţiei nelegitime din Abhazia şi Osetia de Sud.

Avem o responsabilitate comună în lume. Este clar că Rusia şi Uniunea Europeană au interese reciproce substanţiale în această ordine globală şi, în definirea acestor interese, trebuie să ne asigurăm că Rusia recunoaşte că democraţia şi statul de drept sunt cruciale pentru dezvoltarea internă. Este necesar un grad de condiţionalitate nu doar în relaţiile cu noi; o ţară în care nu există un stat de drept nu este un loc bun pentru investiţii, deoarece nu există certitudine juridică. O ţară fără democraţie şi fără stat de drept nu poate să înregistreze progrese pe termen lung în beneficiul propriilor săi cetăţeni. Să sperăm că Parteneriatul pentru modernizare şi alte acorduri ne vor ajuta să găsim o cale comună şi constructivă de urmat.

  Knut Fleckenstein (S&D). – (DE) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să subliniez doar două puncte, deoarece dl Swoboda a menţionat deja câteva puncte în numele grupului nostru. Rusia se află, într-adevăr, la o răscruce. Situaţia sa politică internă va fi hotărâtă de alegerile pentru Duma din decembrie şi de cel care va continua procesul de modernizare început în calitate de preşedinte din 2012.

Există şi o perspectivă în toate acestea. Ar putea să nu existe o oportunitate mai bună pentru a consolida încrederea internaţională în dezvoltarea Rusiei. Acest lucru va fi posibil dacă vor exista alegeri corecte, şanse echitabile de înregistrare şi acces la mass-media pentru candidaţi, pentru a se garanta cel puţin şanse egale.

Al doilea aspect pe care doresc să-l menţionez se referă la Parteneriatul pentru modernizare dintre UE şi Rusia. Acesta oferă noi oportunităţi pentru o cooperare efectivă. Nu ar trebui aşadar să ratăm ocazia de a susţine ferm Rusia în acest proces de modernizare - nu doar prin investiţii în modernizarea economiei, ci şi în modernizarea societăţii sale. Guvernele pot pune pe hârtie multe lucruri şi, după cum ştim cu toţii, pe hârtie se poate scrie orice. Cetăţenii devin însă foarte nemulţumiţi dacă ceea ce se scrie pe hârtie nu este pus în aplicare.

Participarea şi implicarea societăţii civile, a mediului de afaceri, a cercetătorilor, a tinerilor şi a artiştilor sunt esenţiale pentru o societate bazată pe autodeterminare şi solidaritate. Nu vom putea însă sprijini cu succes această modernizare decât dacă oamenii se pot asocia uşor pentru a învăţa unii de la alţii şi a-şi împărtăşi experienţele. Din aceste motive, UE şi Rusia ar trebui în final să ajungă la un acord asupra măsurilor comune care trebuie luate în vederea eliminării vizelor pentru călătorie, precum şi asupra modului în care aceste măsuri pot fi aplicate, pentru a obţine rezultate cât mai rapid posibil.

Am vorbit despre situaţia persoanelor din regiunea Kaliningrad şi ne gândim la facilitarea vizelor. În urmă cu o lună, acest for a decis că facilitarea vizelor ar trebui permisă în scopuri culturale. Vorbim despre posibilitatea de a acorda o atenţie specială tinerilor, în acest caz. Toate acestea sunt sugestii pozitive pentru a pune lucrurile în mişcare, însă nu pot să înlocuiască o soluţie generală. Prin urmare, îndemn Comisia să accelereze ritmul. În orice caz, vă puteţi baza pe sprijinul nostru, inclusiv în ceea ce priveşte unele state membre care sunt mai ezitante.

(Aplauze)

PREZIDEAZĂ: DIANA WALLIS
Vicepreşedintă

  Alexander Graf Lambsdorff (ALDE). – (DE) Dnă preşedintă, este dificil de imaginat că relaţiile noastre cu Rusia se bazează pe un acord care datează din 1994. Nu am reuşit să rezolvăm nimic de la acea dată. În privinţa Rusiei, pendulăm între cooperare şi confruntare. În ceea ce priveşte vecinătatea, deplângem războiul cu Georgia, presiunile impuse asupra Ucrainei, recunoaştere preşedintelui Lukaşenko în Belarus şi divizarea Republicii Moldova în urma conflictului din Transnistria. În acelaşi timp, cooperarea noastră cu Rusia din cadrul Consiliului pentru securitate cu privire la problema Libiei sau cea cu privire la programul nuclear din Iran este plăcută.

În ceea ce priveşte Rusia în sine, noua paradigmă este ceea ce este cunoscut sub numele de Parteneriatul pentru modernizare. Totuşi, ce este modernitatea fără democraţie? În lista priorităţilor, pe care tocmai aţi prezentat-o, dle comisar Füle, drepturile omului se situează după castraveţi, iar statul de drept, după roşii. Este aceasta cea mai bună alternativă la care putem să ne aşteptăm în acest domeniu? Nu mai aşteptăm nimic de la democratizarea Rusiei? Cred că, în calitate de Parlament, trebuie să clarificăm faptul că ne aşteptăm la ceva; de exemplu, la alegeri corecte – trebuie obţinut un progres în acest domeniu.

Cu toate acestea, este un lucru pe care aş dori să îl precizez foarte clar: deseori, acest progres trebuie obţinut la nivel de experţi. Două summituri pe an este mult prea mult. Să organizăm doar un summit, aşa cum facem în cazul Americii. Avem destule schimburi cu Rusia în domeniile specializate. În caz contrar, vom organiza summituri fără conţinut real şi nici aceasta nu ar fi util.

  Adam Bielan (ECR). – (PL) Dnă preşedintă, în opinia mea, cele mai importante aspecte ale relaţiilor cu Rusia sunt politica energetică şi drepturile omului. Atunci când desfăşoară politica externă, Rusia urmăreşte un obiectiv strategic de supunere a anumitor ţări prin exploatarea problemei gazului natural. Numai în ultimele câteva zile, autorităţile ruse au apelat la şantaj pentru a exercita presiuni asupra Ucrainei, condiţionând preţul gazului natural de aderarea ţării la uniunea vamală rusă sau de fuziunea dintre Gazprom şi Naftogaz. În mod evident, acţiunile menţionate anterior au încheiat discuţiile cu privire la crearea unei zone de liber schimb între UE şi Ucraina. Şi acordurile pe termen lung privind aprovizionarea cu gaz sunt o modalitate de influenţare a politicilor statelor membre UE. Prin urmare, ar trebui să apreciem poziţia Comisiei Europene, care a recunoscut că acordul încheiat de guvernul polonez nu respectă dreptul UE. Preţurile din Europa Centrală pentru gazul rusesc sunt deja duble faţă de cele oferite ţărilor din Europa de Vest. Discreditarea proiectelor de extracţie de gaz de şist de către Rusia provoacă şi mai multă nelinişte.

Problema drepturilor omului este vizibilă în special în cazul Khodorkovsky. Este neîndoielnic faptul că această problemă trebuie prezentată în cadrul summitului, având în vedere hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la ilegalitatea arestării şi detenţiei omului de afaceri rus.

  Heidi Hautala (Verts/ALE). – Dnă preşedintă, i-aş aminti dlui comisar Füle mult-apreciata sa comunicare referitor la politica europeană de vecinătate; acum, dle comisar, aud că, practic, recunoaşteţi că ar trebui să aplicăm aceleaşi principii şi pentru Rusia, cu toate că Rusia nu face parte din vecinătatea estică.

Dar, într-adevăr, ar trebui să solicităm ceea ce aţi denumit „democraţie profundă” şi trebuie să depunem eforturi susţinute pentru a sprijini societatea civilă din Rusia. Aş dori să evidenţiez anumite puncte din rezoluţia comună pe care Parlamentul European o va adopta mâine. Subliniem nevoia de a menţine legături strânse şi de a sprijini programe de dezvoltare a societăţii civile din Rusia. Dle comisar, aş dori să vă informez că, astăzi, există veşti îngrijorătoare de la Nijni Novgorod, unde va începe în curând summitul.

Organizaţii ale societăţii civile m-au informat că agenţiile de aplicare a legii au luat măsuri preventive. Au existat numeroase încercări de a pune la îndoială persoanele care puteau să comunice cu reprezentanţii UE, iar acest lucru este complet inacceptabil. Chiar şi cei care lucrează în domeniul drepturilor copilului au fost avertizaţi să nu se ducă la Nijni Novgorod. Cărţile de credit ale principalului organizator local al evenimentului societăţii civile care, în paranteză fie spus, este primul eveniment asociat unui summit UE-Rusia, au fost blocate (bineînţeles, din motive tehnice), iar plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului său au dispărut în mod misterios.

Dle comisar, vă solicit să asiguraţi faptul că reprezentanţii UE la summitul de la Nijni Novgorod vor recunoaşte şi vor sprijini organizaţiile societăţii civile. În acest scop, împreună cu colegul meu, dl Schulz, vicepreşedintele Comisiei parlamentare comune UE-Rusia, am transmis o scrisoare preşedintelui Barroso, Vicepreşedintelui /Înaltului Reprezentantului Ashton şi preşedintelui Van Rompuy.

  Nikolaos Salavrakos (EFD). – (EL) Dnă preşedintă, în primul rând, permiteţi-mi să vă urez mult succes la summitul de mâine, pe a cărui ordine de zi sunt incluse: guvernanţa globală, economia globală, aderarea Rusiei la OMC şi aspecte internaţionale, inclusiv progresele din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

Rusia este cel de-al treilea mare partener comercial al UE. Exporturile UE către Rusia se ridică la 65,6 miliarde de euro. Conform statisticilor oficiale, economia rusă înregistrează o rată de creştere de 4 %, în ciuda climatului economic, şi se previzionează că acest fenomen va continua timp îndelungat. Aderarea acesteia la Organizaţia Mondială a Comerţului va crea numeroase oportunităţi în relaţiile economice dintre Uniunea Europeană şi Rusia. Totuşi, în acelaşi timp, va produce schimbări inovatoare în domeniul energetic, cel al energiei nucleare şi cel al securităţii internaţionale.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Dnă preşedintă, dle comisar, ştim că Rusia este importantă pentru UE, nu numai în privinţa aspectelor economice, ci şi în calitate de partener strategic. Interdicţia privind importurile de legume din UE, impusă la Moscova este, cu siguranţă, problematică în perioada premergătoare negocierilor referitoare la aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi ar trebui să asigurăm faptul că, în viitor, Rusia nu va intra în contradicţie cu regulile OMC.

Totuşi, există probleme şi în privinţa acordului din 2006 referitor la liniile aeriene din UE, care nu a fost încă pus în aplicare. Relaţiile dintre UE şi Rusia sunt şi mai tensionate din cauza scuturilor anti-rachetă pe care Statele Unite intenţionează să le amplaseze în România. Dacă UE are intenţii serioase în privinţa strategiilor de îmbunătăţire a relaţiilor cu Rusia, aceasta trebuie, în primul rând, să rezolve aceste probleme şi, în al doilea rând, să analizeze sensibilităţile Rusiei referitor la o sferă de influenţă istorică care, fără doar şi poate, există sau există din punctul de vedere al Rusiei. Acesta este singurul mod în care vom înregistra progrese.

  Paweł Zalewski (PPE). – (PL) Dnă preşedintă, parteneriatul dintre Uniunea Europeană şi Rusia implică responsabilitate, inclusiv în privinţa ţărilor terţe. Aş dori să atrag atenţia Comisiei asupra paragrafului din rezoluţie care invită Rusia să nu folosească alimentarea cu resurse energetice ca instrument de influenţă asupra politicilor vecinilor lor. Acest lucru a avut loc în cazul Ucrainei, prim-ministrul rus, dl Putin, afirmând destul de direct în timpul ultimei sale reuniuni cu prim-ministrul ucrainean, dl Azarov, că vor fi oferite preţuri mai mici şi contractul privind gazele va fi renegociat numai dacă Ucraina aderă la o uniune vamală cu Rusia, Belarus şi Kazahstan, ceea ce ar însemna să îşi abandoneze planurile şi aspiraţiile europene. Este, pur şi simplu, şantaj. În cazul în care contractul nu se renegociază, preţul gazului pe graniţa Rusia-Ucraina poate ajunge la 500 EUR pe 1 000 m3. Ucraina plăteşte deja cel mai ridicat preţ din Europa pentru gazul rusesc, cu toate că se află cel mai aproape de sursa acestui gaz.

Această situaţie poate produce o criză economică şi socială gravă în Ucraina. Aş dori să clarific faptul că Uniunea Europeană are obligaţii faţă de Ucraina, având în vedere că, în prezent, negociem cu succes aderarea ţării la o zonă de liber schimb sau crearea unei astfel de zone şi, în viitorul apropiat, ne vom implica în relaţii cu aceasta în calitate de aliat al Uniunii Europene. Aş invita Comisia să solicite foarte direct ca Rusia să înceteze orice astfel de practici şi să le pună un capăt acestora.

  Kristian Vigenin (S&D). – Dnă preşedintă, în această săptămână se va desfăşura un nou summit UE-Rusia. În lume au apărut schimbări majore de la data ultimului astfel de summit. Între acestea, permiteţi-mi să menţionez, în primul rând, revoluţiile arabe, un proces de profundă transformare care afectează practic întreaga lume arabă. Dezastrul de la centrala nucleară de la Fukushima a remodelat viitorul energiei nucleare, în special în privinţa siguranţei. Schimbările climatice au avut consecinţe tot mai multe şi mai periculoase. Osama este mort, dar terorismul continuă să trăiască şi a vizat persoane nevinovate din întreaga lume.

Lista evenimentelor este lungă şi toate le privesc atât pe UE, cât şi pe Rusia, doi actori globali învecinaţi, având interese pe termen lung predominant similare sau complementare. Relaţiile dintre acestea pot fi dezvoltate în continuare numai dacă se bazează pe respect reciproc, deschidere şi transparenţă. Orice scop ascuns poate să denatureze aceste relaţii, dacă nu să le distrugă.

UE şi Parlamentul au fost întotdeauna expliciţi cu privire la aşteptările cetăţenilor europeni. Acum, referitor la viitorul summit, aş dori să evidenţiez patru aspecte. În primul rând, la summit ar trebui să se obţină progrese decisive în privinţa tuturor obstacolelor rămase nerezolvate în legătură cu aderarea Rusiei la OMC. Această etapă importantă va crea oportunităţi mai bune pentru comunităţile de afaceri de ambele părţi şi va liberaliza şi mai mult relaţiile comerciale şi economice de la nivel mondial. În acest sens, aplicarea unor măsuri protecţioniste este contraproductivă şi sperăm că acestea nu vor fi ascunse în spatele unor ameninţări teatrale la adresa sănătăţii, cum s-a întâmplat, în opinia mea, în cazul recent al interdicţiei impuse pentru importurile de legume din UE.

Sperăm că foaia de parcurs pentru călătoria fără viză, anunţată în luna mai, va accelera facilitarea eliberării vizelor şi va aduce mai aproape momentul în care regimul vizelor dintre UE şi Rusia va fi complet liberalizat. În acest scop, Parlamentul se aşteaptă ca unele probleme sensibile din punct de vedere politic să fie abordate corespunzător de autorităţile ruse, în special prin încetarea emiterii de paşapoarte ruseşti pentru rezidenţii din Osetia de Sud şi Abkhazia.

Aş dori să văd o implicare mai constructivă a Rusiei în eforturile noastre de sprijin al democratizării, al progresului economic şi social şi al stabilităţii din cele şase state din Parteneriatul estic. Ultimii doi ani au demonstrat în mod clar că această iniţiativă a UE nu vizează concurenţa, ci, mai degrabă, cooperarea cu Rusia, deoarece o vecinătate comună stabilă şi încrezătoare în forţele proprii este atât în interesul UE, cât şi în cel al Rusiei. În această privinţă, îndemnăm Rusia să îşi intensifice eforturile de facilitare a rezolvării paşnice a conflictelor din Transnistria şi din regiunea Nagorno-Karabah, care produce tot mai multă îngrijorare.

În cele din urmă, aş dori să menţionez faptul că UE şi Rusia ar trebui să coopereze pe deplin la revizuirea şi elaborarea unor standarde mai înalte privind siguranţa nucleară, având în vedere evenimentele din Japonia. Ne aşteptăm la standarde mai înalte nu numai din partea centralelor nucleare nou-construite, ci şi din partea celor aflate deja în funcţiune. Sper că acest aspect poate face parte din discuţiile de la Nijni Novgorod.

  Graham Watson (ALDE). – Dnă preşedintă, prim-ministrul Canadei, Pierre Trudeau, a asemănat faptul de a avea o graniţă comună cu Statele Unite cu a sta în casă cu un elefant. Uniunea noastră trebuie să stea în casă cu un urs.

Trebuie să continuăm să încercăm dezvoltarea unor relaţii în contextul celor patru spaţii comune şi pe baza Parteneriatului pentru modernizare de anul trecut. Astfel cum a spus dl comisar, în ultimii doi ani s-au înregistrat îmbunătăţiri. Între acestea se numără acordul privind un forum consultativ în domeniul gazului şi mecanismul îmbunătăţit de avertizare timpurie. Un progres înregistrat în această lună în privinţa rezolvării conflictului din Transnistria ar fi un alt pas pozitiv.

Cu toate acestea, astfel cum a afirmat Baroneasa Ashton luna trecută după hotărârea emisă în cazul Khodorkovsky/Lebedev şi astfel cum s-a pronunţat de nenumărate ori Curtea Europeană a Drepturilor Omului, un progres veritabil implică respect pentru democraţie şi drepturile omului, precum şi un cadru juridic stabil şi echitabil pentru afaceri, iar acestea lipsesc de prea multe ori în Rusia. Ar fi util şi un dialog structurat cu societatea civilă; acţiunea comună pentru combaterea schimbărilor climatice ar participa la dezvoltarea încrederii. Dar pe ursul rus încă îl doare capul şi îi recomand Comisiei să ducă la summitul de la Nijni Novgorod nu numai un borcan cu miere, ci şi o plasă imensă.

  Edvard Kožušník (ECR). – (CS) Dnă preşedintă, dle comisar, după cum ştiţi, cu siguranţă, Rusia este un stat încrezător în propriile puteri şi ruşii sunt, în sine, un popor încrezător în propriile puteri. Relaţia dintre UE şi Rusia trebuie să ia forma unui parteneriat veritabil, nu numai a unui parteneriat simulat. Având în vedere că relaţiile noaste cu statele din Parteneriatul estic sunt excelente, relaţiile dintre UE şi Rusia trebuie să fie cel puţin la acelaşi nivel. Prin mare, sunt bucuros că, în intervenţia dvs.., nu aţi uitat să menţionaţi importanţa eliminării obligativităţii vizei pentru Rusia, deoarece relaţiile dintre parteneri trebuie să se bazeze pe încredere şi deschidere. Ar trebui să comunicăm foarte clar şi serios Rusiei care este calendarul pentru eliminarea vizelor şi ce condiţii trebuie, astfel, îndeplinite.

Dle comisar, aş dori să vă mulţumesc pentru că, în timpul pregătirii summitului comun UE-Rusia, v-aţi amintit toate obiectivele care sunt importante pentru parteneriatul dintre UE şi Rusia.

  Bastiaan Belder (EFD). – (NL) Dnă preşedintă, în primul rând, aş dori să prezint o chestiune foarte urgentă. Sunt încrezător că acest summit UE-Rusia va aborda ferm interdicţia foarte dăunătoare şi cu adevărat disproporţionată privind legumele europene. Sectorul culturii de legume se aşteaptă ca această interdicţie să fie eliminată şi merită să vadă că acest lucru se va întâmpla. Dle comisar Füle, puteţi confirma că, la Nijni Novgorod, delegaţia UE se va angaja ferm faţă de rezolvarea acestei situaţii? Aceasta este o întrebare foarte importantă, care mi se adresează frecvent în ţara mea în momentul în care vorbesc despre summitul UE-Rusia.

Am dorit să spun câteva cuvinte în special despre aderarea problematică a Rusiei la OMC. Mai am o scurtă întrebare. De fapt, Georgia joacă un rol-cheie aici. Georgia deţine de facto drept de veto. Preşedintele Saahashvili măreşte miza. Domnia sa doreşte graniţe transparente – practic, doreşte să recâştige Abkhazia şi Osetia de Sud – şi, bineînţeles, vizează şi interdicţia importantă impusă cu privire la vinurile şi apa minerală din Georgia. Cu toate acestea, Rusia pare să fie neclintită. Pe scurt, nu pare că ne confruntăm cu un obstacol în această situaţie? Aceasta pare să fie situaţia. În plus, economia rusă, care se bazează, în principal, pe petrol şi gaze, nu are, cu adevărat, nevoie să adere la OMC.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – (LT) Dnă preşedintă, invit şefii instituţiilor UE ca, la summitul UE-Rusia care începe mâine, să nu uite de drepturile omului. Este evident că respectarea drepturilor omului este o bază valoroasă, fără de care ar fi imposibil să existe un parteneriat strategic şi o modernizare a relaţiilor UE-Rusia.

Cazul specific pe care trebuie să îl discutăm este hotărârea din 24 mai a Tribunalului de la Moscova de respingere a apelului înaintat de Mihail Khodorkovsky şi Platon Lebedev împotriva noii condamnări la şapte ani. În secolul XXI, în faţa ochilor noştri are loc un proces ruşinos, iar condamnările nu sunt decise în instanţă. Aceasta se întâmplă într-un stat legat de UE printr-un aşa-numit parteneriat strategic. Hotărârea instanţei de la Moscova a dezvăluit, încă o dată, defecte grave ale sistemului judiciar al Rusiei şi a consolidat opinia conform căreia acesta îi pedepseşte pe cetăţenii ruşi care au ambiţii politice, dar ale căror opinii nu coincid cu cele ale Kremlinului.

Şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din data de 31 mai şi încălcarea Convenţiei Europene privind Drepturile Omului în Rusia sunt fapte care trebuie discutate.

Noi, Parlamentul European, ar trebui să comunicăm în mod clar că, dacă preşedintele Rusiei, Dimitri Medvedev, doreşte să vină la Parlamentul European, ar trebui să se prezinte împreună cu prizonierul de conştiinţă Mihail Khodorkovsky, iar aceasta ar fi cea mai eficace strategie şi tactică de modernizare a Rusiei. Preşedintele Medvedev şi prizonierul de conştiinţă Mihail Khodorkovsky, împreună, în Parlamentul European – aceasta ar fi o imagine care să merite nu numai atenţia mass-mediei mondiale, ci şi sprijinul sincer al societăţii democratice.

  Justas Vincas Paleckis (S&D). – (LT) Dnă preşedintă, acest summit este special pentru că are loc în contextul viitoarelor alegeri din Rusia. Ne aşteptăm ca Bruxelles-ul să transmită Rusiei un puternic semnal referitor la faptul că alegerile trebuie să respecte normele democratice, ceea ce ar proteja diversitatea de opinii în Dumă. Chestiunea siguranţei nucleare este deosebit de relevantă în urma evenimentelor de la Fukushima. Sunt bucuros că membrul Comisiei a menţionat că această chestiune va fi ridicată la summit şi că vor fi solicitate cele mai înalte standarde de siguranţă pentru centralele nucleare deja aflate în funcţiune şi cele aflate în fază de proiect atât în Rusia, cât şi, bineînţeles, în Uniunea Europeană.

Consider că ar trebui discutate şi relaţiile Uniunii Europene şi Rusiei cu Belarusul. O convergenţă a poziţiilor ar contribui la deschiderea porţilor închisorii pentru cei care au candidat, recent, la alegerile din Belarus şi ar opri încălcările flagrante ale drepturilor omului. Îi sprijin cu convingere pe deputaţii care au spus că trebuie să transpunem vorbele în fapte în domeniul facilitării acordării vizelor, nu numai în cazul Rusiei, ci şi al întregii vecinătăţi estice a Uniunii Europene.

Astfel cum presupune Preşedinţia UE, Polonia a găsit, deja, calea către un dialog mai fructuos cu Rusia, astfel că, în următoarele şase luni, ne putem aştepta ca, în relaţiile UE-Rusia, să fie luate măsuri concrete.

  Jacek Olgierd Kurski (ECR). – (PL) Cea mai importantă nereuşită a noastră în relaţiile dintre UE şi Rusia sunt neconcordanţa, slăbiciunea şi lipsa cunoaşterii propriei competenţe. Chestiunea gazoductului Nord Stream este o problemă tipică în acest sens. Mai întâi facem din solidaritatea energetică unul dintre principiile călăuzitoare ale Europei din Tratatul de la Lisabona, după care UE este de acord cu proiectul Nord Stream, care este dăunător din punct de vedere geopolitic pentru Polonia şi celelalte noi state membre. Prin urmare, ar trebui să ne menţinem pe poziţii atunci când discutăm fiecare dintre aspectele de pe viitoarea agendă prezentată de dl comisar.

Rusia trebuie să respecte anumite reguli în privinţa OMC. Înainte de a visa să adere la OMC, aceasta ar trebui, mai întâi, să permită existenţa vinului georgian pe piaţă.

În ceea ce priveşte vizele, Rusia trebuie informată că regimul vizelor va fi liberalizat mai întâi pentru statele participante la Parteneriatul estic, iar pentru Rusia numai ulterior. Oblastul Kaliningrad poate face excepţie de la această regulă.

Referitor la sectorul energetic, Rusia trebuie informată că ne opunem actelor repetate de şantaj faţă de Ucraina şi că ne opunem măsurilor adoptate de agenţiile ruse de influenţă, care încearcă să minimizeze extragerea gazului de şist în Polonia şi în Europa. Aceasta este o oportunitate importantă de a câştiga independenţa faţă de Rusia.

  Tunne Kelam (PPE). – Dnă preşedintă, Rusia a proclamat un program de modernizare şi anumiţi observatori vorbesc despre o nouă perestroikă. Din păcate, până în prezent, nu s-au înregistrat progrese reale. Analiştii concluzionează că prioritatea actualelor elite ruse este să menţină sistemul existent, încercând să nu permită relaţiilor externe să afecteze situaţia internă.

Prin urmare, UE are datoria de a clarifica foarte bine un anumit aspect. Succesul Parteneriatului pentru modernizare va depinde de disponibilitatea şi capacitatea guvernului rus de a asigura un sistem judiciar cu adevărat independent şi de a pune în aplicare principiile fundamentale ale statului de drept, transparenţei şi reciprocităţii. Dacă UE nu abordează această chestiune crucială într-o manieră principială, ne aşteptăm să nu se înregistreze un progres foarte mare.

Ediţia de azi a International Herald Tribune titrează: „Rusia nu poate să aibă o economie modernă înainte de a avea un stat de drept veritabil." Locul de desfăşurare a summitului va fi Nijni Novgorod, Gorki în era sovietică, unde principala figură a conştiinţei sovietice, Andrei Sakharov, a fost exilat timp de mulţi ani. Invit Comisia şi negociatorii noştri să urmeze spiritul lui Andrei Sakharov şi să îşi reamintească mesajul câştigătorului premiului Sakharov, Sergei Kovalev, din acest hemiciclu, de acum doi ani.

În cele din urmă, UE ar trebui să stimuleze şi să sprijine Rusia să ajungă la un compromis cu moştenirea sa totalitară. După 20 de ani, chiar şi dl Medvedev a trebuit să recunoască faptul că patrimoniul teribil şi criminal al puterii ruse nu mai poate fi ignorat. Vă reamintesc cuvintele colegului nostru, dl Svoboda, care a solicitat ieri reabilitarea totală a istoriei ruse, în special în ceea ce priveşte atrocităţile din epoca Stalin. Putem să ajutăm Rusia să se împace cu trecutul său.

  Boris Zala (S&D). – (SK) Dnă preşedintă, dle comisar, doamnelor şi domnilor, pentru Rusia este încă nevoie de o abordare din două părţi: pe de o parte, solicitări ferme de respectare a principiilor democratice dar, în acelaşi timp, respingerea politicii bine pusă la punct a lui Bush împotriva Rusiei.

Cu siguranţă, Rusia nu are dreptul la o sferă de influenţă. Toate fostele republici sovietice au dreptul de a decide liber de cine doresc să aparţină. Cu toate acestea, bineînţeles, are dreptul la siguranţă şi securitate internaţională. Acest sentiment de securitate ar liberaliza, categoric, situaţia internă din Rusia.

Este necesar să atragem Rusia în politica globală de partea Europei, pentru ca Rusia să poată avea sentimentul că este un partener acceptat în crearea unei ordini internaţionale şi democratice. Parteneriatul pentru modernizare nu trebuie să respecte numai ideile de monopol de stat ale guvernului rus, ci ar trebui să creeze o zonă de activitate industrială şi ştiinţifică fără restricţii, astfel cum a afirmat dl Fleckenstein în analiza domniei sale.

Dacă am adopta o abordare diferită pentru Rusia în acest sens, am putea să nutrim speranţa ascunsă că procesele democratice vor fi liberalizate într-o măsură mult mai mare în Rusia, cu siguranţa şi încrederea care se pot reflecta, apoi, în politica europeană. Ţin pumnii pentru ca aceasta să reiasă din viitoarele discuţii.

  Mirosław Piotrowski (ECR). – (PL) Dnă preşedintă, în ajunul summitului UE-Rusia şi în contextul negocierilor privind un nou acord de parteneriat şi cooperare, este important ca UE nu numai să vorbească cu un singur glas, ci şi să demonstreze practic Rusiei unitatea şi solidaritatea sa. Solidaritatea energetică este consacrată în Tratatul de la Lisabona, dar Rusia nu acceptă acest principiu, proiectul Nord Stream fiind un exemplu grăitor al acestei atitudini. Nu trebuie să acceptăm încercările de izolare a unora dintre noile state membre ale UE printr-un măr al discordiei cum este sectorul energetic, iar acest lucru ar trebui subliniat în mod clar în timpul summitului. De asemenea, ar trebui să ne aşteptăm la recunoaşterea ambiţiilor europene ale Georgiei, Moldovei şi Ucrainei şi că Rusia va fi invitată să pună capăt presiunilor politice asupra acestor ţări. În plus, ar trebui să ne amintim că Rusia este o democraţie singulară, cu o rată de corupţie foarte mare.

  Inese Vaidere (PPE). – (LV) Dnă preşedintă, noul acord de parteneriat între Uniunea Europeană şi Rusia trebuie să fie concret şi obligatoriu din punct de vedere juridic în toate domeniile de cooperare. Aceasta este o cerere rezonabilă, pentru că nu putem permite ca acordul să reprezinte o serie de fraze generale. Uniunea Europeană şi Rusia depind una de cealaltă. Piaţa europeană nu este mai puţin importantă pentru Rusia decât este gazul rusesc pentru noi, iar planurile de modernizare economică a Rusiei sunt direct dependente de tehnologia şi expertiza noastră. Din acest motiv, cooperarea noastră ar trebui să fie foarte strâns legată de îmbunătăţiri n domeniul drepturilor omului şi cel al statului de drept. Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial al Rusiei şi principalul investitor; de aceea, noul acord trebuie să conţină termeni obligatorii din punct de vedere juridic cu privire la investiţii. Este important să insistăm asupra eliminării barierelor comerciale unilaterale şi nejustificate. Acest lucru se referă la uniunea vamală Rusia-Kazahstan-Belarus, precum şi la actualul embargo asupra legumelor din Uniunea Europeană. Nu trebuie să i se permită Rusiei să continue să folosească politica energetică pentru a-şi pune în aplicare interesele geopolitice, făcând discriminări împotriva anumitor state membre, de exemplu, în domeniul tarifelor la gaz.

Dle comisar, continuând să lucrăm cu Rusia în privinţa zonei de călătorie fără viză, trebuie să lucrăm şi în direcţia instituirii unei zone de călătorie fără viză cu restul statelor din cadrul Parteneriatului nostru estic. La summit, trebuie să reiterăm faptul că acordul în şase puncte cu Georgia nu a fost încă pus în aplicare. Luând în considerare viitoarele alegeri parlamentare şi prezidenţiale, trebuie eliminate restricţiile impuse membrilor opoziţiei referitor la înregistrarea la alegeri şi apariţia în mass-media. Ne-am confirmat deja disponibilitatea de a fi prezenţi în toate etapele procesului electoral, dar Rusia trebuie să îşi arate disponibilitatea de a accepta observatori pe termen lung, precum şi de a pune într-adevăr, în aplicare alegeri corecte. În încheiere, aş dori să subliniez faptul că aceste remarci critice nu sunt, în niciun caz, orientate către Rusia sau poporul acesteia, ci dimpotrivă – sunt orientate către actualul guvern, pentru a îmbunătăţi situaţia din Rusia şi a face mai fructuoasă cooperarea dintre noi.

  George Sabin Cutaş (S&D). - Încălzirea climatică, traficul de droguri, neproliferarea armelor şi securitatea energetică reprezintă provocări comune care necesită soluţii la nivel global. De aceea, este nevoie să construim un parteneriat solid cu Rusia bazat pe încredere reciprocă.

Doresc să salut reluarea negocierilor pentru un nou acord de parteneriat ambiţios prin care se încearcă depăşirea tensiunilor din trecut. Consider că Rusia trebuie susţinută de către Uniunea Europeană în eforturile sale de a adera la OMC, iar acest lucru va îmbunătăţi relaţiile comerciale şi economice dintre cei doi parteneri şi va stimula investiţiile.

În acelaşi timp, Înaltul Reprezentant trebuie să pledeze în cadrul summitului de mâine pentru ratificarea de către Rusia a Tratatului Cartei Energiei, pentru că nu poate să existe o cooperarea energetică reală între Uniunea Europeană şi Rusia, dacă principiile transparenţei, al reciprocităţii, al competitivităţii şi non-discriminării nu sunt respectate.

  Paweł Robert Kowal (ECR). – (PL) Dnă preşedintă, dle comisar, mă aştept ca modernizarea să fie una dintre problemele discutate în timpul summitului. Aş dori doar să vă reamintesc faptul că modernizarea Rusiei nu este doar o chestiune de aspecte economice şi energetice, ci şi o chestiune de modernizare politică şi de relaţii între autorităţi şi societate. V-aş ruga să ridicaţi această problemă. Aceasta implică şi relaţiile dintre Rusia şi vecinii săi şi „sfera de influenţă" a Rusiei. Deoarece desfăşuraţi relaţiile cu Ucraina cu foarte mult succes, v-aş îndemna să precizaţi foarte clar că un acord de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina va fi benefic şi pentru Rusia şi că suntem foarte alarmaţi de manifestările de presiune politică extrem de intense exercitate asupra Ucrainei în ajunul încheierii negocierilor, în timp ce aceste negocieri se află în etapa finală. Vă rog să precizaţi foarte clar acest lucru părţii ruse. Aceştia sunt factori foarte importanţi, care contribuie la crearea încrederii reciproce dintre instituţiile Uniunii Europene, pe de o parte, şi Rusia, de cealaltă parte.

  Bernd Posselt (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, în primul rând, permiteţi-mi să spun că am fost uimit să îl ascult pe dl Mölzer, un om cu foarte multă cultură istorică, spunând că în Europa există zone de influenţă istorică a Rusiei şi că acestea includ părţi ale Uniunii Europene cum este România. Era pactului dintre Hitler şi Stalin este de mult apusă şi, într-o lume democratică, ar trebui să practicăm un fel de doctrină Monroe europeană; cu alte cuvinte, destinul şi politicile europene sunt hotărâre de europeni. Acest lucru nu înseamnă că nu dorim o politică de bună vecinătate şi dialog. Cu toate acestea, Nijni Novgorod – locul în care se va desfăşura reuniunea noastră –, ar trebui să fie un semnal de alarmă, pentru că ne reaminteşte de binecunoscuta poveste a comercianţilor din Nijni Novgorod care au crezut că îşi pot cumpăra libertatea şi securitatea, dar au fost spânzuraţi.

Trebuie să ne dăm seama că nu putem să cumpărăm securitatea cu bani sau ignorând realitatea; se poate obţine numai prin parteneriate sincere. Avem nevoie de o politică pentru afaceri externe şi de securitate comună. Avem nevoie de independenţă şi de securitate energetică şi de mai puţină dependenţă faţă de politica energetică a Rusiei, care este încă folosită în scopuri de politică externă. De asemenea, trebuie să vorbim foarte clar despre drepturile omului. Nu ne putem permite niciun compromis în acest domeniu. În ceea ce îi priveşte pe Mikhail Khodorkovsky şi Platon Lebedev, aş declara că aceste persoane trebuie eliberate în cele din urmă – în caz contrar, vizita oficială a preşedintelui rus la Parlamentul European va avea loc sub un imens semn de întrebare.

Dorim să avem un parteneriat cu o Rusie care se află în proces de democratizare, dar, pentru aceasta, Rusia trebuie să se democratizeze – cu adevărat, nu numai în iluziile noastre. De aceea, cred că dl Svoboda are dreptate: viitoarele alegeri vor fi decisive. Atunci vom vedea dacă parteneriatul nostru cu poporul rus – de care suntem ataşaţi – poate fi prelungit într-un parteneriat veritabil cu statul rus.

  Mitro Repo (S&D). – (FI) Dnă preşedintă, astfel cum a afirmat şi dl Posselt, Europa are nevoie de Rusia şi Rusia are nevoie de Europa. Cooperarea dintre Europa şi Rusia este importantă pentru promovarea stabilităţii politice, sociale şi economice, nu numai în Europa, ci şi la nivel mondial.

Este regretabil că acordul de parteneriat şi cooperare dintre Uniunea Europeană şi Rusia nu îndeplineşte actualele cerinţe de cooperare. Ar trebui să apropiem, să consolidăm şi să extindem parteneriatul strategic. Totuşi, în viitor, baza tuturor relaţiilor dintre UE şi Rusia trebuie să fie promovarea păcii şi securităţii şi sprijinirea valorilor democratice şi libertatea politică şi economică.

Parteneriatul pentru modernizare ar trebui să fie consolidat şi concentrat mai mult, dar un simplu dialog politic dintre diplomaţi nu este de ajuns. Trebuie să întreprindem tot ceea ce ne stă în putinţă ca să facilităm reuniunea oamenilor şi să sporim cooperarea în domeniul cultural, artistic, educaţional şi comercial.

  Konrad Szymański (ECR). – (PL) Dnă preşedintă, vor exista, fără îndoială, foarte multe aspecte abordate în timpul summitului UE-Rusia, însă se preconizează că cel mai important va fi acela al securităţii energetice. De multe luni, Rusia desfăşoară o campanie foarte intensă vizând obţinerea, pentru infrastructura sa de gaz, a unor excepţii de la normele prevăzute în cel de-al treilea pachet energetic de gaz sau, cu alte cuvinte, de la normele dreptului nostru antimonopol, care interzice controlul simultan şi paralel asupra resurselor energetice şi a reţelelor de distribuţie. În acest sens, ministrul rus pentru energie, dl Shmatko, directorul general al proiectului South Stream dl Kramer şi directorul general al Gazprom au efectuat o vizită la Bruxelles. Aceasta este o campanie majoră. Poziţia Uniunii Europene referitoare la acest aspect, respectiv că nu intenţionăm să acordăm tarife reduse Rusiei, trebuie indicată foarte clar acesteia; în schimb, este important pentru noi ca piaţa gazului din Europa Centrală să devină mai competitivă şi mai puţin monopolizată. Dle comisar, v-aş ruga să ne comunicaţi răspicat dacă Comisia Europeană este pregătită să facă declaraţii în această privinţă în timpul summitului.

  Tomasz Piotr Poręba (ECR). – (PL) Dnă preşedintă, în perioada premergătoare viitorului summit putem spune, cu siguranţă, că Uniunii Europene îi lipseşte o strategie unică şi coerentă în privinţa Rusiei şi că actuala politică de cooperare pragmatică, bazată pe o strategie de înaintare cu paşi mici, se poate destrăma cu uşurinţă în timpul oricărei crize care ar putea apărea în continuare, cum a fost cazul în 2008 în timpul războiului cu Georgia sau în 2009, după întreruperea alimentării cu gaz.

În contextul acestui ultim eveniment amintit, este foarte important să subliniem definiţia cuvântului „diversificare", care, în Europa, este adesea sinonim cu construcţia unui număr mare de diverse conducte de gaz din Rusia. Diversificarea înseamnă, de exemplu, construirea conductelor de gaz South Stream şi Nord Stream. Între timp, Uniunea Europeană ar trebui să se concentreze pe garantarea aprovizionării cu gaz din surse care nu aparţin Rusiei: ar trebui să facă mai multe pentru a promova conducta Nabucco din Azerbaidjan şi ar trebui să investească în terminale pentru gaz şi să cerceteze extragerea gazului de şist.

De asemenea, este foarte important să fie în continuare exercitate presiuni asupra autorităţilor ruse la niveluri diferite, pentru a îmbunătăţi situaţia drepturilor omului din Rusia. În afara discuţiilor purtate în cadrul summiturilor UE-Rusia, ar trebui să asigurăm faptul că vor fi intensificate decisiv consultările desfăşurate de două ori pe an cu reprezentanţii Uniunii Europene şi diplomaţi din partea Ministerului Afacerilor Externe din Rusia.

  Krzysztof Lisek (PPE). – (PL) Dnă preşedintă, cred că autorităţilor ruse ar trebui să li se comunice că ne aşteptăm să se poarte responsabil. Rusia este un foarte important partener potenţial al Uniunii Europene, de exemplu când este vorba de a găsi soluţii la anumite conflicte îngheţate din Europa, care rămân nerezolvate. Cred că autorităţilor ruse ar trebui să li se comunice că, deşi legumele şi gazul sunt importante, ele trebuie să înceteze sprijinirea separatiştilor transnistreni, că ne aşteptăm să înceteze furnizarea armelor către Azerbaidjan şi Armenia, deoarece acest lucru reprezintă un risc foarte mare pentru viitorul acestei regiuni şi, de asemenea, că ne aşteptăm ca Rusia să-şi respecte obligaţiile prevăzute în acordul din 2008 cu privire la Georgia. Ne aşteptăm ca forţele armate ruseşti să fie retrase din Abkhazia şi Osetia de Sud şi ne aşteptăm ca Rusia să respecte dreptul Georgiei de a analiza şi de a-şi hotărî propriul viitor.

  Sławomir Witold Nitras (PPE). – (PL) Dnă preşedintă, deşi sunt de acord cu declaraţiile dlui Lisek referitoare la Georgia şi nu uit ce au spus mulţi deputaţi despre Ucraina, mi se pare că, la summitul de mâine, trebuie să păstrăm două cuvinte – sau mult mai multe – cu privire la Belarus. V-aş cere tuturor să vă amintiţi că, timp de multe luni, ne-am confruntat acolo cu o criză politică semnificativă şi că, cel puţin câteva luni, ne-am confruntat cu o criză economică semnificativă. De asemenea, ne confruntăm cu o situaţie în care Rusia exercită presiuni asupra Belarusului, probabil mult mai intens şi mai eficace decât exercită în prezent asupra Ucrainei. Rusia încearcă pur şi simplu să obţină control asupra întregii economii sau, mai degrabă, asupra sectoarelor strategice ale economiei, profitând de situaţia dramatică în care se află însăşi economia belarusă. Am o solicitare. Dacă Rusia se hotărăşte să acorde ajutor şi ştim că s-a hotărât să acorde ajutor Belarusului, Uniunea Europeană ar trebui să se asigure că Rusia condiţionează acest ajutor de respectarea drepturilor omului. Acestea sunt valori comune pe care, în aparenţă, le împărtăşim cu Rusia, un lucru care este adesea repetat de ruşi şi, astfel, ar trebui să ne ajute să introducem aceste valori în Belarus. În caz contrar, prin finanţarea regimului Lukaşenko, vom fi responsabili pentru acesta.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Dnă preşedintă, avem întotdeauna pregătită o serie de aspecte problematice pentru negocierile cu Rusia, cum ar fi nivelul drepturilor civile, interdicţia absurdă privind importurile de legume din UE şi scutul antirachetă amplasat în UE sau implicarea problematică a Rusiei în multe foste republici sovietice.

Nu vreau să spun că ar trebui să evităm discuţiile referitoare la aceste subiecte dificile, dar cred cu tărie că nu ar trebui să ne limităm la acestea.

Ar trebui, de asemenea, să prezentăm idei noi pentru o cooperare benefică reciproc. Producătorii europeni au nevoie de noi oportunităţi de a-şi comercializa produsele. Rusia este o zonă comercială enormă, cu putere de cumpărare tot mai mare. Prin urmare, este necesar să lucrăm mai intens ca să eliminăm obstacolele din calea cooperării comerciale şi, de asemenea, să sprijinim împreună proiecte cum sunt extinderea liniei de cale ferată cu ecartament larg care se întinde de la Pacific până în centrul UE.

Proiecte ca acesta pot crea noi impulsuri pentru cooperare, a căror punere în aplicare va aduce beneficii nu numai pentru Europa, dar şi Ucraina, Rusia şi ţările asiatice.

  Lena Kolarska-Bobińska (PPE). – (PL) Dnă preşedintă, Uniunea Europeană şi Rusia poartă discuţii despre viitorul sectorului energetic, dar, din câte înţeleg, în prezent este în curs de înfiinţare un nou grup, care va dezbate cel de-al treilea pachet energetic în contextul securităţii gazului. Aş dori să-i invit pe dl comisar Füle şi pe dl comisar Oettinger să prezinte Parlamentului European informaţii referitoare la progresul înregistrat în cazul discuţiilor şi la rezultatul negocierilor purtate de acest grup. De asemenea, am dori o listă a membrilor grupului de negociere. Am aflat de la un reprezentant al unui concern energetic rus că societatea ar participa la aceste negocieri. Aş dori să ştiu dacă acest lucru este adevărat şi dacă reprezentanţii companiilor de mari dimensiuni vor lua parte la negocieri din partea Rusiei.

Şi conformitatea cu dreptul în materie de concurenţă în domeniul energetic, fără acordarea niciunei excepţii, este o chestiune foarte importantă pentru Parlamentul European. În timpul recentelor prezentări de la Bruxelles ale planurilor de investiţii în proiectul South Stream, a reieşit că Rusia şi Gazprom doresc să obţină privilegii şi statut special. Nu putem să fim de acord cu aceasta.

  Vytautas Landsbergis (PPE). – Dnă preşedintă, consider că rezoluţia Parlamentului este mâna de ajutor întinsă de Europa Rusiei de astăzi care, în ciuda mândriei sale fără temei şi a aroganţei moştenite, are nevoie de un plan de acţiune şi de o îndrumare foarte prietenoasă. Având în vedere că, în cadrul consultărilor din domeniul drepturilor omului care oferă îndrumare preşedintelui Medvedev, s-a solicitat recondiţionarea semnificativă a casei naţionale, de sus până jos, Parlamentul nostru nu aduce simple liniştiri, ci o prevedere constructivă de cooperare.

Cea mai mare şansă se iveşte dacă Rusia este deschisă şi depune eforturi pentru a construi o societate deschisă, nu una care este închisă în stalinism înapoiat.

Din păcate, presiunea exercitată de Rusia asupra restului G8 pentru acceptarea teritoriilor ocupate ale Georgiei în sistemul OMC nu atestă o bunăvoinţă veritabilă.

Dacă este adevărat că vestul a fost de acord cu aceasta, din nefericire, astfel îşi demonstrează slăbiciunile înainte de summitul de la Nijni Novgorod.

  Angelika Werthmann (NI). – (DE) Dnă preşedintă, Rusia este, fără doar şi poate, un partener important pentru Uniunea Europeană, dar şi unul foarte dificil. Aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) are, fără îndoială, o importanţă semnificativă pentru Rusia. Cu toate acestea, aş dori să solicit în mod explicit un proces democratic atât la nivel politic, cât şi la nivelul societăţii civile. Este absolut esenţial ca drepturile omului să fie respectate.

  Elena Băsescu (PPE). - Summitul UE - Rusia are loc în contextul unor evoluţii regionale care influenţează acest parteneriat. Reforma politicii europene de vecinătate poate determina rezolvarea conflictului din Transnistria. Astfel, Rusia şi-a manifestat interesul pentru crearea unui comitet politic comun, însă structura şi termenul limită pentru înfiinţarea acestui organism urmează să fie discutate.

Criza alimentară care afectează momentan Europa a determinat oprirea schimburilor comerciale cu Rusia. O nouă negociere asupra normelor sanitare în vigoare ar putea îmbunătăţi această situaţie. Aderarea Rusiei la OMC va avea un impact pe termen lung asupra relaţiilor economice cu UE. De aceea, este necesară revizuirea tuturor acordurilor din domeniu.

Problema energetică este un alt subiect de interes ca urmare a creării proiectului AGRI. Acesta ar oferi o sursă alternativă celei propuse de proiectul Nabucco.

  Seán Kelly (PPE). – Dnă preşedintă, este un lucru bun faptul că Uniunea Europeană ar trebui să depună eforturi ca să desfăşoare cele mai bune relaţii cu toţi vecinii săi şi, într-adevăr, cu toate ţările din lume. Uneori, acest lucru poate fi dificil – în special, presupun, când este vorba de Rusia, pentru că are o istorie cu suişuri şi coborâşuri. De la căderea Cortinei de fier în urmă cu 20 de ani, atitudinea acesteia faţă de anumite ţări, în special faţă de vecini cum este Georgia, nu poate fi, cu siguranţă, admirată.

Evident, orice negocieri cu Rusia trebuie să se bazeze pe recunoaşterea valorilor importante ale respectării drepturilor omului şi ale respectului faţă de vecini. Totuşi, acestea oferă o oportunitate importantă de rezolvare a unor probleme mondiale cum ar fi schimbările climatice şi, desigur, o oportunitate importantă de dezvoltare a ambelor economii. Rusia este o ţară în creştere şi o ţară în curs de dezvoltare în ceea ce priveşte bunăstarea. Cu siguranţă, dacă baza este corectă, există oportunităţi importante pe termen lung atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru Rusia.

  Štefan Füle, membru al Comisiei. – Dnă preşedintă, schimbul de opinii de astăzi a fost, cu adevărat, foarte util pentru a stabili ultimele detalii ale pregătirilor pentru summitul nostru şi puteţi fi siguri că voi transmite mesajele importante Înaltului Reprezentant şi Vicepreşedintelui Ashton, care le va comunica preşedinţilor şi comisarului Karel De Gucht.

V-am auzit pe mulţi dintre dvs.. solicitând continuarea implicării cu Rusia, solicitând dezvoltarea viitoare a relaţiilor şi coordonării cu Federaţia Rusă, dar am auzit şi solicitări referitoare la mai multă democraţie şi mai puţină corupţie. De asemenea, am auzit o solicitare referitoare la eliminarea hărţuirilor, care au fost înregistrate la Nijni Novgorod, cu toate că respect rolul Federaţiei Ruse în asigurarea securităţii la summit.

Am observat că avem opinii convergente în privinţa multor subiecte. Suntem de acord cu privire la importanţa-cheie a relaţiilor noastre cu Rusia atât la nivel bilateral, cât şi în contexte multilaterale, la nivel regional sau mondial. Suntem de acord că este o relaţie cu multiple faţete, în care aspectele economice, sociale şi de mediu, drepturile omului şi statul de drept, aspectele de securitate şi cooperarea politică au toate o importanţă esenţială.

Nu ar trebui să ne aşteptăm să rezolvăm la acest summit toate problemele în aşteptare – şi, da, vom ridica problema legumelor. Dar ar trebui să urmărim obţinerea unor progrese semnificative într-o serie de domenii.

Permiteţi-mi să comentez câteva dintre aceste domenii. Primul: alegerile. Autorităţile ruse cunosc foarte bine faptul că Uniunea Europeană va urmări foarte atent procesele electorale din 2011 şi 2012. În cazul în care există nereguli la viitoarele alegeri, va fi necesar ca aceste aspecte să fie abordate. Chiar acum, invităm Rusia să-şi respectele obligaţiile asumate în contextul Consiliului Europei, al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al OSCE referitor la alegerile libere şi corecte şi să desfăşoare o bună cooperare cu ODIHR pentru a asigura o monitorizare adecvată. Vom sublinia în mod special chestiunea înregistrării de noi partide şi a accesului la procesul electoral.

Al doilea: am luat act de îngrijorările Parlamentului cu privire la situaţia drepturilor omului din Rusia; le împărtăşim pe majoritatea dintre ele şi aceste probleme vor fi prezentate la summit preşedintelui rus. Principalul for care abordează chestiuni referitoare la drepturile omului si statul de drept este reprezentat de consultările dintre Uniunea Europeană şi Rusia în materie de drepturile omului. Acesta este un instrument important şi potenţialul său ar trebui folosit pe deplin. Din păcate, acesta nu este deocamdată cazul şi, prin urmare, Uniunea Europeană va sublinia necesitatea de a purta un dialog sincer şi util, pentru care este necesară o revizuire a modalităţilor de consultare.

Al treilea: Parteneriatul pentru modernizare. Sunt pe deplin de acord cu stimaţii deputaţi că Parteneriatul pentru modernizare ar trebui să fie general. Coordonatorii vor prezenta la Nijni Novgorod cel de-al doilea raport de program referitor la punerea în aplicare a parteneriatului şi, astfel cum veţi vedea, statul de drept se află chiar în centrul acestei iniţiative şi vom dispune de proiecte concrete în acest domeniu.

Punctul patru: Rusia este vecina vecinilor noştri şi cred că Nijni Novgorod ar oferi o oportunitate excelentă de a face trimitere la recent-adoptatul document de revizuire a PEV şi, în legătură cu acest document, să ne asigurăm că suntem transparenţi în politica noastră referitoare la vecinii comuni cu Rusia. Aceasta este o oportunitate – bazată inter alia, pe această transparenţă – de a sublinia că grija faţă de bunăstarea vecinilor comuni este un proces câştigător de ambele părţi. Cred că, în conformitate cu noi idei rezultate din revizuirea PEV, ar fi o bună oportunitate şi de a discuta despre o cooperare consolidată pentru abordarea conflictelor de durată din vecinătate.

Punctul cinci: chestiunea cooperării energetice va fi abordata la summit. Avem nevoie de relaţii energetice transparente, corecte şi competitive şi vom prezenta îngrijorările noastre preşedintelui rus. Astfel cum am subliniat în observaţiile introductive, vom evidenţia necesitatea unor noi reforme în sectorul rus al electricităţii şi al gazului, în vederea instituirii unor condiţii de concurenţă echitabile.

Dnă preşedintă, stimaţi deputaţi, Uniunea Europeană şi Rusia sunt parteneri. Partenerii ar trebui să discute frecvent, ar trebui să încerce să ajungă la un consens dacă este posibil, dar nu ar trebui să se sfiască să abordeze deschis mai multe aspecte problematice. Astăzi, am vorbit despre unele dintre aceste aspecte problematice. Acestea ar trebui abordate la summit şi, ori de câte ori este posibil, ar trebui să căutăm soluţii sau, cel puţin, o cale de îmbunătăţire.

Am menţionat deja revizuirea PEV. Cred cu tărie că una dintre valorile adăugate ale acestei politici revizuite de vecinătate este aceea că valorile şi principiile universal valabile reflectate în aceasta nu se aplică numai pentru ţările învecinate mici şi mijlocii.

  Preşedintă. – Am primit şase propuneri de rezoluţie depuse în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Votarea va avea loc mâine (9 iunie 2011).

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Cristian Dan Preda (PPE), în scris. – Mă bucur să fiu printre semnatarii acestei rezoluţii, ce reafirmă importanţa respectării democraţiei şi a drepturilor omului în relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Rusia. Începând cu Dialogul Rusia-UE privind drepturile omului şi continuând cu întâlnirile la cel mai înalt nivel, consider că este necesară o abordare sistematică şi sinceră a cazurilor în care standardele de proces echitabil nu sunt respectate sau în care apărătorii drepturilor omului sau jurnaliştii sunt persecutaţi şi împiedicaţi să îşi desfăşoare activitatea.

Mai mult decât atât, trebuie introduse criterii de referinţă clare în ceea ce priveşte respectarea de către Rusia a normelor democratice, care să îi permită adâncirea relaţiilor cu UE. În fine, nu trebuie să uităm nici sprijinul care trebuie acordat dezvoltării societăţii civile, drept garant al unei democraţii care să nu fie doar procedurală, ci veritabil inclusivă.

14. Relaţiile UE cu Mongolia (dezbatere)

  Preşedintă. – Următorul punct este dezbaterea privind întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Comisiei privind relaţiile UE cu Mongolia de către Paolo Bartolozzi, Vito Bonsignore, Mario Mauro, Gabriele Albertini, Roberta Angelilli, Aldo Patriciello, Lara Comi, Giovanni Collino, Salvatore Iacolino, Raffaele Baldassarre, Cristiana Muscardini, Barbara Matera, Erminia Mazzoni, Sergio Paolo Frances Silvestris, Carlo Fidanza, Iva Zanicchi, Alfredo Pallone, Licia Ronzulli, Antonio Cancian, Alfredo Antoniozzi, Giovanni La Via, Marco Scurria, Sergio Berlato, Amalia Sartori, Elisabetta Gardini, Potito Salatto, Alfreds Rubiks, Bart Staes, Britta Thomsen, Piotr Borys, Joachim Zeller, Niccolò Rinaldi, Bogdan Kazimierz Marcinkiewicz, Jaromír Kohlíček, Hannes Swoboda, Vilja Savisaar-Toomast, Herbert Dorfmann, Jarosław Kalinowski, Kyriacos Triantaphyllides, Béla Kovács, Inese Vaidere, Elisabeth Jeggle, Ivari Padar, Vilija Blinkevičiūtė, Rolandas Paksas, Ivars Godmanis (O000091/2011 – B70410/2011).

  Paolo Bartolozzi, autor. – (IT) Dnă preşedintă, dle comisar, doamnelor şi domnilor, delegaţia pentru relaţiile cu Asia Centrală şi Mongolia, pe care am onoarea să o prezidez, a mers în Mongolia cu doar trei săptămâni în urmă, cu ocazia celei de-a opta reuniuni interparlamentare a Parlamentului European şi a Mongoliei. A fost o experienţă foarte utilă şi interesantă. Mongolia este o ţară care merită să fie mai bine cunoscută şi nu sunt multe oportunităţi în cadrul acestui Parlament de a-i acorda atenţia pe care aceasta ar trebui, cu siguranţă, să o primească.

Este o ţară caracterizată printr-un sistem parlamentar pluripartid, prin separarea puterilor, o opinie publică comparativ liberă şi un nivel al protecţiei drepturilor omului care iese în evidenţă faţă de situaţia din multe alte ţări din regiune. Este, de asemenea, o ţară cu probleme de dezvoltare care se confruntă cu o situaţie dificilă a mediului înconjurător şi o deşertificare care continuă să avanseze. Ţara a fost, de asemenea, recent afectată de condiţii meteorologice extreme. În acelaşi timp, este foarte bogată în resurse naturale - cupru, aur, uraniu şi pământuri rare - care ar putea atrage un aflux considerabil de capital în viitorul nu prea îndepărtat.

Din toate motivele de mai sus, cred că este important să se trimită un semnal de sprijin pentru Mongolia în această etapă crucială din dezvoltarea sa şi să se promoveze consolidarea democraţiei şi a statului de drept, precum şi controlul parlamentar, astfel încât resursele financiare care devin disponibile pentru Mongolia să poată fi folosite în viitor, în beneficiul poporului.

Trebuie să încurajăm Mongolia în dorinţa sa de a dezvolta relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană şi să o îndemnăm să adopte standardele şi regulamentele noastre industriale. Trebuie să o ajutăm să treacă către o economie de piaţă şi mai multe relaţii economice şi comerciale intense, realizate prin intermediul unui climat de certitudine juridică şi al dezvoltării statului de drept. Acordul de parteneriat şi cooperare pe care Uniunea Europeană şi Mongolia îl încheie va juca un rol decisiv în acest context.

Din toate aceste motive, am depus împreună cu alţi 45 de deputaţi în Parlamentul European această întrebare cu solicitare de răspuns oral. În această privinţă, vom cere Comisiei să furnizeze detalii suplimentare cu privire la caracteristicile principale ale acordului, precum şi cu privire la programul previzibil pentru ratificarea acestuia. Aş dori să subliniez faptul că acordul a fost deja parafat, dar există acum un impas legat de semnarea acestuia, aparent din cauza unor îndoieli ridicate de către un stat membru în temeiul juridic folosit pentru unele dintre clauze.

În plus, am dori să întrebăm Comisia de posibilitatea de a deschide o delegaţie a Uniunii Europene în Ulaanbaatar, în viitorul apropiat. O astfel de iniţiativă ar putea, de fapt, să contribuie în mod semnificativ la adâncirea în continuare a cooperării noastre politice şi economice cu această ţară.

  Štefan Füle, membru al Comisiei. – Dnă preşedintă, sunt încântat să mă adresez Parlamentului cu privire la relaţiile UE - Mongolia.

Este foarte oportun să discutăm despre Mongolia. În calitate de cea de-a nouăsprezecea ţară din lume ca mărime, Mongolia deţine drumurile strategice ce unesc pieţele cu creştere rapidă atât din China, cât şi din Rusia. Este o naţiune tânără şi vibrantă, cu o tradiţie şi o istorie îndelungate şi pline de mândrie. Mongolia face progrese însemnate în calea sa spre democraţie. Doresc să felicit Mongolia cu privire la alegerile sale paşnice, societatea civilă activă şi mass-media liberă. Acestea sunt, într-adevăr, etape importante în drumul Mongoliei către pluralismul politic.

Uniunea Europeană salută în special moratoriul asupra pedepsei cu moartea anunţată de preşedintele Mongoliei, care s-a confruntat cu o opoziţie internă din anumite cercuri.

Aşa cum s-a cerut de către Mongolia, Uniunea Europeană este pregătită să-şi împărtăşească experienţa, în special în ceea ce priveşte iniţierea şi devansarea principiilor, normelor şi standardelor europene. Mă bucur, aşadar, să confirm includerea Mongoliei în calitate de ţară pilot în ceea ce priveşte sprijinul Uniunii Europene pentru democraţie. Acest lucru înseamnă că îi vom oferi mai multă asistenţă financiară şi tehnică.

Aş dori, de asemenea, să profit de această ocazie pentru a felicita Mongolia la aniversarea din acest an a 100 de ani de la mişcarea democratică din Mongolia şi pentru preşedinţia Comunităţii Democraţiilor, deţinută de aceasta.

Permiteţi-mi acum să mă întorc la perspectivele de dezvoltare economică a Mongoliei. Mongolia se află la o răscruce de drumuri economice, deoarece se schimbă dintr-o societate în mare măsură pastorală şi nomadă într-o economie pe bază de minerale. Rezervele minerale imense sunt literalmente o „oportunitate de aur” pentru Mongolia de a aduce mai multă prosperitate şi bunăstare poporului său. Sperăm că aceste resurse minerale neexploatate se vor dovedi a fi mai degrabă o binecuvântare decât un blestem, aşa cum a fost cazul în unele ţări.

În domeniul relaţiilor internaţionale, apreciem participarea trupelor mongole în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite de menţinere a păcii în întreaga lume. Trupele mongole se află în Sierra Leone, Republica Democratică Congo, Sudan, Sahara Occidentală şi Ciad. Aş dori să subliniez că eforturile Mongoliei de a ajuta la stabilizarea Afganistanului sunt foarte apreciate.

În ceea ce priveşte guvernarea relaţiilor Mongoliei cu Uniunea Europeană, sunt mulţumit în special de faptul că Acordul de parteneriat şi cooperare, care înlocuieşte Acordul de comerţ şi cooperare din 1993, a fost negociat în termen de un an şi parafat la 20 decembrie 2010 la Ulaanbaatar. Acest acord deschide un capitol strategic în relaţiile noastre.

Înaltul Reprezentant şi Vicepreşedintele, Baroneasa Ashton, a salutat Acordul de parteneriat şi cooperare ca o altă „etapă în vederea consolidării implicării politice şi economice” a Uniunii Europene şi a statelor sale membre în relaţia cu Mongolia.

În cadrul Acordului de parteneriat şi cooperare, vom lucra împreună ca parteneri egali pentru a coopera într-o gamă largă de domenii: de la chestiuni politice, cum ar fi lupta împotriva terorismului şi promovarea drepturilor omului, la comerţul şi investiţiile în domenii cheie, cum ar fi materiile prime.

Odată ce textul a fost aprobat de către statele membre, sperăm să-l primim pe prim-ministrul Mongoliei la Bruxelles pentru a semna acordul cu Baroneasa Ashton.

Având în vedere această adâncire în continuare a cooperării noastre politice şi economice, precum şi intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, deschiderea unei delegaţii a Uniunii Europene în Ulaanbaatar este o opţiune. Serviciul de Acţiune Externă examinează în prezent reprezentanţele Uniunii Europene din întreaga lume. Sper că va fi posibilă depăşirea obstacolelor financiare şi de personal, pentru a deschide o delegaţie cu drepturi depline a Uniunii Europene la Ulaanbaatar.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie şi aştept cu nerăbdare să auzim contribuţiile şi comentariile dvs..

  Miroslav Mikolášik, în numele Grupului PPE. – (SK) Dnă preşedintă, relaţiile dintre UE şi Mongolia s-au dezvoltat în mod pozitiv în ultimele două decenii, în special în ceea ce priveşte democratizarea şi modernizarea progresivă a Mongoliei.

O cooperare mai strânsă cu UE depinde totuşi de consolidarea încrederii în stabilitatea pe termen lung a regimului politic mongol prin consolidarea garanţiilor privind drepturile omului şi atributele statului de drept, ceea ce presupune, desigur, buna funcţionare a sistemului juridic şi eliminarea corupţiei din sfera publică.

Mişcarea către o economie de piaţă reală trebuie să fie, de asemenea, însoţită de continuarea restructurărilor, reformelor în domeniul dreptului comercial şi al legislaţiei de investiţii, precum şi de ocuparea de către sectorul privat a unei mai mari părţi din economie. Consider că este o evoluţie pozitivă faptul că ţara a adoptat o lege privind protecţia concurenţei, cu scopul de a preveni abuzul de poziţie dominantă din partea firmelor private sau de stat, sau stabilirea de acorduri de cartel în detrimentul altor firme şi consumatori. Cred cu tărie că reformele vor contribui la atragerea investitorilor străini şi vor stimula ulterior prosperitatea locuitorilor Mongoliei, care continuă să sufere din cauza sărăciei din mediul rural, din cauza dependenţei lor de agricultură.

În concluzie, aş dori să spun, doamnelor şi domnilor, că susţin foarte mult - şi comisarul Füle a indicat deja acest lucru, cred, pe un ton foarte pozitiv - înfiinţarea unei delegaţii permanente a UE în Mongolia, deoarece cred în potenţialul pentru dezvoltarea relaţiilor politice şi comerciale, ţinând cont de faptul important că există rezerve vaste de materii prime în această ţară, situate strategic între China şi Rusia. Prin urmare, cred că relaţiile politice şi comerciale ale UE şi statelor sale membre cu Mongolia ar trebui să continue să se dezvolte mai mult.

  Kristiina Ojuland, din partea Grupului ALDE. – Dnă preşedintă, dle comisar, Mongolia este bogată în resurse minerale, cum ar fi: cupru, cărbune, tungsten (wolfram), cositor şi aur. Acest lucru face din aceasta un partener economic extrem de atrăgător.

Dar, în timp ce ne urmărim interesele economice, ar trebui să folosim, de asemenea, posibilitatea de a aplica condiţionalitatea pentru a încuraja Mongolia să înceapă reformele atât de necesare. Există probleme grave în Mongolia, legate de corupţia larg răspândită, de lipsa bunei guvernări şi de cooperarea internaţională insuficientă.

În plus, există, de asemenea, unele probleme urgente legate de gestionarea resurselor sale naturale. În momentul de faţă, rezervele minerale ale Mongoliei sunt riguros exploatate de multe companii străine cu complicitatea guvernului mongol. Acest lucru a condus la o situaţie în care oamenii din Mongolia nu beneficiază de pe urma resurselor ţării. Aceştia trebuie să lucreze în condiţii foarte precare, unii muncitori, de exemplu, extrag aurul cu ajutorul mercurului. Vaporii de mercur cauzează daune ireversibile pentru sănătatea acestor muncitori. Dar asta nu este totul. Există mulţi copii născuţi în Mongolia cu malformaţii şi boli incurabile, ca urmare a condiţiilor nocive de la locul de muncă.

Economia mongolă se confruntă şi cu provocări atât din cauza taxelor de export şi interdicţiilor de import pe care Rusia şi China le-au instituit, precum şi din cauza unor deficienţe tehnice.

Efectivele de animale constituie aproximativ 80 % din producţia agricolă a Mongoliei, dar carnea nu poate fi exportată deoarece nu există facilităţi suficiente pentru controlul calităţii.

Dacă ne angajăm să continuăm un acord de parteneriat şi cooperare, atunci ar trebui să ajutăm Mongolia să depăşească problemele cu care se confruntă ţara, în scopul de a dezvolta relaţii durabile din punct de vedere social, economic şi ecologic.

  Béla Kovács (NI). – (HU) Dnă preşedintă, am fost şi eu, cu trei săptămâni în urmă, membru al delegaţiei la Ulaanbaatar care şi-a ţinut acolo cea de-a opta reuniune, unde am avut ocazia să văd cu ochii mei că structura politică şi societatea sunt într-adevăr din ce în ce mai democratice în Mongolia. S-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce priveşte drepturile omului, am participat la întâlniri cu organizaţiile civile care au confirmat faptul că acestea au fost deja recunoscute de către guvernul mongol, iar libertatea mass-media a fost recunoscută acum, lucru binevenit în orice situaţie. Semnarea Acordului de parteneriat şi cooperare are o importanţă crucială, deoarece, în cadrul acestuia, poate permite introducerea de standarde europene în Mongolia. În plus, recondiţionarea reprezentanţei UE care funcţionează în prezent ca un birou tehnic este absolut necesară pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două ţări.

  Joachim Zeller (PPE). – (DE) Dnă preşedintă, dle comisar, doamnelor şi domnilor, îi sunt foarte recunoscător dlui Bartolozzi pentru că a făcut din Mongolia obiectul unei dezbateri în cadrul Parlamentului European luând iniţiativa în această chestiune. În timp ce în Parlament au fost tratate diferitele aspecte ale fostelor state sovietice din Asia Centrală, Mongolia şi situaţia sa au primit foarte puţină atenţie.

Fără nicio explicaţie, pentru un stat din fostul bloc comunist, Mongolia şi-a dobândit independenţa într-un stadiu foarte timpuriu şi a pornit pe calea democratizării societăţii sale. Mongolia a venit cu o constituţie democratică încă din 1992 şi, de atunci, au avut loc o serie de alegeri, care, potrivit observatorilor, s-au desfăşurat, în general, în mod democratic şi corect, un lucru care în niciun caz nu poate fi luat de bun în statele din această regiune.

De câţiva ani, guvernul mongol încearcă să lupte împotriva corupţiei prin lege şi, în 2010, acesta a adoptat un moratoriu asupra pedepsei cu moartea, un lucru pe care nu au reuşit să-l facă nici unele dintre statele democratice importante. Cu toate acestea, cele trei milioane de oameni care trăiesc în această ţară vastă cu condiţii climatice extreme suferă de pe urma unui proces de transformare care este încă în curs de desfăşurare. Populaţia ţării - până în prezent în mare parte cu un stil de viaţă nomad - se înghesuie în cele câteva oraşe, care nu dispun de o infrastructură care să facă faţă.

Resursele minerale ale ţării nu sunt exploatate într-un mod ecologic. Problemele energetice fac viaţa civilă şi economică mai dificilă. Înghesuită între vecinii săi mari Rusia si China, ameninţarea este ca Mongolia să devină şi mai dependentă de aceste state decât înainte. Eforturile şi succesele Mongoliei - iar aici văd paharul ca fiind pe jumătate plin, nu pe jumătate gol - în democratizarea societăţii sale ar trebui să fie recunoscute, pentru că reprezintă un exemplu pentru restul regiunii şi arată ce se poate realiza în ciuda unui trecut dificil.

Mongolia ar trebui să continue să primească sprijinul nostru, nu doar în cadrul programelor de ajutor, ci prin prezenţa directă a Uniunii Europene în capitalul mongol, realizată printr-o delegaţie separată, ca semn că Europa nu este indiferentă faţă de soarta de Mongoliei; interesele europene nu ar trebui să continue să fie supravegheate de către o delegaţie din Beijing. Regret foarte mult faptul că Conferinţa preşedinţilor nu a fost pregătită să sublinieze acest lucru în continuare prin aprobarea unei rezoluţii parlamentare.

  Niccolò Rinaldi (ALDE). – (IT) Dnă preşedintă, pe lângă deschiderea unei delegaţii în Ulaanbaatar, un lucru pe care nu-l mai putem amâna, nu în ultimul rând pentru că supravegherea relaţiilor de la Beijing este foarte dăunătoare din motive simbolice, iar, în plus faţă de acordul de parteneriat mult-aşteptat, suntem cu toţii conştienţi atât de bogăţiile minerale ale ţării, cât şi de slăbiciunile sale în ceea ce priveşte justiţia socială, chiar dacă Mongolia a dezvoltat, în felul său, o formă de coeziune democratică.

Doresc să întreb Comisia, în mod special, unde anume ar trebui să fie situată Mongolia din punct de vedere geostrategic: aceasta nu este o ţară care intră sub incidenţa strategiei pentru Asia Centrală. Cred, totuşi, că unele dintre măsurile din această strategie ar putea fi, poate, extinse Mongoliei, având în vedere istoria sa culturală, care este similară cu cea din celelalte ţări. Ţara are în prezent şi statutul de observator în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, iar Uniunea Europeană examinează posibilitatea de a o ajuta să devină membru cu drepturi depline, având în vedere legăturile culturale vechi care există între Europa şi Mongolia.

  Elena Băsescu (PPE). - În primul rând aş dori să-l felicit şi eu pe colegul meu Bartolozzi pentru această iniţiativă. Relaţiile dintre UE şi Mongolia trebuie revizuite în perspectiva ratificării Acordului de parteneriat şi cooperare. Acest document va consolida relaţiile dintre cele două părţi şi va încuraja reformele economice.

Mongolia dispune de un potenţial energetic şi comercial semnificativ. Până în momentul de faţă, relaţia cu UE s-a bazat doar pe dispoziţiile acordului comercial din 1993. Din acest motiv, schimburile economice au înregistrat valori destul de reduse. În plan cultural există dificultăţi în organizarea schimbului de studenţi. Extinderea către această regiune a programele de tip Erasmus ar îmbunătăţi şi acest domeniu de cooperare. Consider că înfiinţarea unei delegaţii a UE este necesară pentru o mai bună coordonare a tuturor acestor activităţi. În acest fel, contactul direct cu autorităţile va asigura o implementare eficientă a Acordului de parteneriat.

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Dnă preşedinte, dle comisar, Mongolia Interioară este cunoscută ca fiind bogată în cărbune şi gaze naturale. Deşi legea chinezească prevede că drepturile de exploatare a solului aparţin mongolilor indigeni, realitatea pare a fi oarecum diferită. Au existat critici potrivit cărora întreprinderile chineze consumă cantităţi mari de apă subterană în industria de extragere a cărbunelui pe bază de apă, ceea ce duce la deşertificarea stepei. Au fost, de asemenea, critici cu referire la terenurile de păşunat care suferă ca urmare a transportului de cărbune.

Protestele actuale ale mongolilor reprezintă o răbufnire în cadrul unui alt conflict etnic îndelungat mocnit în China, ca urmare a revoltei tibetane din 2008 şi cea a uigurilor musulmani din 2009. Având în vedere deficitul cronic de apă din China şi cererea sa uriaşă de materii prime, se aşteaptă o escaladare în continuare a conflictului mongol. Parteneriatul cu Mongolia, care există de câţiva ani, înseamnă că şi UE este în prezent afectată şi trebuie să îşi dubleze cu siguranţă eforturile în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului şi a drepturilor minorităţilor.

  Štefan Füle, membru al Comisiei. – Dnă preşedintă, aş dori să le mulţumesc stimaţilor deputaţi în Parlamentul European pentru contribuţia valoroasă din Mongolia. Aceasta a fost o discuţie scurtă, dar foarte interesantă, cu privire la relaţiile bilaterale cu acest partener din ce mai important pentru Uniunea Europeană.

Abordând una sau două dintre întrebările ridicate în timpul acestei dezbateri, permiteţi-mi să spun că Acordul de parteneriat şi cooperare se referă la cooperarea pe patru probleme principale: în primul rând, normele şi standardele de bază, în al doilea rând, dezvoltarea durabilă, inclusiv mediul şi dezvoltarea socială, în al treilea rând, comerţul şi investiţiile, cu un accent special pe materiile prime şi, în sfârşit, justiţia şi libertatea, inclusiv problema migraţiei.

Cu privire la calendar, textul convenit a fost prezentat statelor membre ale Uniunii Europene, care vor trebui să fie de acord cu semnarea sa. Comitetului de control european din cadrul Casei Comunelor din Regatul Unit examinează în prezent opţiunea Marii Britanii privind chestiunile de justiţie şi afaceri interne reglementate într-o serie de acorduri de parteneriat şi cooperare.

Nu vreau să vorbesc în numele Camerei Comunelor, dar este de aşteptat ca procedura să dureze între şase şi opt săptămâni. Astfel, acest lucru ar putea să ne conducă spre o eventuală semnare în luna septembrie, la următorul Comitet mixt UE-Mongolia.

Deşi sunt separate de distanţe lungi şi au experienţa unor sisteme politice diferite, Uniunea Europeană şi Mongolia împart, ambele, tradiţii de toleranţă, deschidere şi egalitate. Odată cu intrarea în vigoare a Acordului de parteneriat şi cooperare, Uniunea Europeană va fi aşa-numitul „al treilea vecin” al Mongoliei, nu numai în cuvinte, ci şi în fapte.

Înainte de a încheia, permiteţi-mi să revin la o altă întrebare concretă pe care am ignorat-o - îmi cer scuze pentru omisiune. Mâine, la Viena, va avea loc o reuniune specială în cadrul Consiliului Permanent al OSCE. Statelor membre li se va adresa ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului din Mongolia. Am în faţa mea un proiect de declaraţie a UE. Astăzi, pot spune doar că vom saluta intenţia Mongoliei de a intensifica relaţiile cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Vom decide mâine dacă vom oferi mai multe detalii.

Respectându-şi angajamentele - şi permiteţi-mi să subliniez acest lucru - Mongolia are un potenţial puternic de a fi un bun exemplu în regiunea sa.

  Preşedintă. – Dezbaterea a fost închisă.

15. Sudan şi Sudanul de Sud (propuneri de rezoluţie depuse): consultaţi procesul-verbal

16. Ordinea de zi a următoarei şedinţe

17. Componenţa comisiilor: consultaţi procesul-verbal

18. Ridicarea şedinţei

(Şedinţa a fost încheiată la ora 20.25)