Presiunea exercitată de Rusia asupra țărilor din Parteneriatul estic (în contextul viitorului summit al Parteneriatului estic de la Vilnius) (dezbatere)
Monica Luisa Macovei (PPE), în scris. – Federația Rusă amenință Republica Moldova pentru a împiedica parafarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană și implicit pentru a opri parcursul său european. Pe 10 Septembrie, Federația Rusă a interzis importurile de vin moldovenesc pe motive sanitare. Serviciul sanitar rus este ridicat la rang de „minister de război” pentru a pedepsi țările din „vecinătatea apropiată” care nu răspund ordinelor rusești.
Vice-prim-ministrul Federației Ruse, în vizită la Chișinău pe 2 septembrie, a afirmat că Republica Moldova va pierde regiunea Transnistreană dacă va parafa Acordul de asociere. Tot el i-a amenințat pe moldoveni că vor îngheța la iarnă, deci Federația Rusă șantajează Republica Moldova cu blocarea livrării de gaze. La asta se adaugă alte amenințări privind îngreunarea formalităților pentru cetățenii moldoveni care lucrează în Federația Rusă.
Guvernul de la Chișinău a răspuns acestei retorici cu calm și curaj. Eforturile depuse pentru a finaliza negocierile în timp record și de a parafa Acordul de asociere arată voința extraordinară de a integra proiectul european. Semnarea Acordului de asociere trebuie să urmeze cât mai repede parafării sale, pentru că Uniunea Europeană nu acceptă să fie șantajată de Federația Rusă.