Înapoi la portalul Europarl

Choisissez la langue de votre document :

  • bg - български
  • es - español
  • cs - čeština
  • da - dansk
  • de - Deutsch
  • et - eesti keel
  • el - ελληνικά
  • en - English
  • fr - français
  • ga - Gaeilge
  • hr - hrvatski
  • it - italiano
  • lv - latviešu valoda
  • lt - lietuvių kalba
  • hu - magyar
  • mt - Malti
  • nl - Nederlands
  • pl - polski
  • pt - português
  • ro - română (selecţionat)
  • sk - slovenčina
  • sl - slovenščina
  • fi - suomi
  • sv - svenska
 Index 
 Text integral 
Dezbateri
Marţi, 12 aprilie 2016 - Strasbourg Ediţie revizuită

Animale de reproducție și material germinativ provenit de la acestea (A8-0288/2015 - Michel Dantin)
MPphoto
 
 

  Mihai Ţurcanu (PPE), în scris. ‒ O bună funcționare a sectorului de animale de reproducție este esențială pentru agricultura UE, putând genera o valoare adăugată de 1,89 miliarde de euro. În prezent, legislația zootehnică europeană ce vizează promovarea comerțului liber cu animale de reproducție și cu materialul lor genetic este organizată în funcție de specii (bovine, porcine, ovine și caprine), iar pentru fiecare specie există o directivă de bază.

Scopul regulamentului propus este de a stabili norme uniforme privind comerțul cu animale de reproducție și cu material germinativ provenit de la acestea și privind importul acestora în Uniune, în vederea promovării programelor de ameliorare sustenabile pentru ameliorarea raselor și a conservării biodiversității genetice a animalelor domestice. Ideea este aceea de a evita obstacolele care ar putea interveni din cauza disparităților existente între normele din prezent.

Regulamentul prevede, în mod egal, reguli privind importurile de animale de reproducție și a materialului germinativ provenit de la acestea din țările terțe și subliniază necesitatea de a prezerva animalele de reproducție amenințate de dispariție.

Astfel, am votat în favoarea Propunerii de regulament privind comerțul și importurile de animale de reproducție și de material germinativ provenit de la acestea.

 
Notă juridică - Politica de confidențialitate