Înapoi la portalul Europarl

Choisissez la langue de votre document :

  • bg - български
  • es - español
  • cs - čeština
  • da - dansk
  • de - Deutsch
  • et - eesti keel
  • el - ελληνικά
  • en - English
  • fr - français
  • ga - Gaeilge
  • hr - hrvatski
  • it - italiano
  • lv - latviešu valoda
  • lt - lietuvių kalba
  • hu - magyar
  • mt - Malti
  • nl - Nederlands
  • pl - polski
  • pt - português
  • ro - română (selecţionat)
  • sk - slovenčina
  • sl - slovenščina
  • fi - suomi
  • sv - svenska
 Index 
 Text integral 
Dezbateri
Joi, 13 februarie 2020 - Strasbourg Ediţie provizorie

Strategia „De la fermă la consumator” - rolul-cheie al fermierilor și al zonelor rurale (dezbatere)
MPphoto
 

  Dacian Cioloş, în numele grupului Renew. – Doamna președintă, domnule comisar, ieri în această sală am vorbit despre viitorul buget multianual al Uniunii Europene și am insistat pe faptul că acest buget trebuie să fie proporțional cu ambițiile pe care le avem, cu prioritățile pe care le avem pentru Uniunea Europeană. Am spus că nu trebuie să opunem politicile tradiționale, cum e politica agricolă comună, la noile priorități, Green Deal, la transformarea digitală.

Și cred că de aici trebuie să pornim: agricultura ca obiectiv economic și de societate e mai actuală și mai modernă decât oricând, dar trebuie să avem curajul să ne gândim la cum o modernizăm și cum o punem în fază cu așteptările și realitățile de astăzi, atât ale agricultorilor, cât și ale consumatorilor. Pentru că un Green Deal, un pact verde, nu are nicio șansă în Uniunea Europeană fără contribuția agriculturii. Dar agricultura nu poate să contribuie mai mult la așteptările societății dacă nu ne gândim la venituri pentru agricultori.

Trebuie, așadar, să pornim de la așteptarea consumatorilor de a avea alimente de calitate, așteptarea cetățenilor de a avea servicii publice care să asigure buna gestiune a resurselor naturale și pentru asta trebuie să găsim soluții astfel încât agricultorii să aibă un venit decent.

Iar aici, dincolo de bugetul politicii agricole comune, trebuie să ne gândim la un plan de investiții. Și, din această cauză, această strategie „de la fermă la furculiță” nu are nicio șansă și niciun sens dacă vorbim doar de pesticide, de produse chimice și doar de o parte izolată a activității agricole.

Această strategie „de la fermă la furculiță” ar trebui să fie un New Deal pentru agricultură și consumatori. De acolo ar trebui să pornim. De la așteptările societății vizavi de agricultură, de la cum facem să avem alimente mai bune, mai de calitate, cum facem ca practicile agricole, folosind și resurse de investiții din Green Deal și din transformarea digitală, să ajute agricultorii să se alinieze la așteptările pe care le avem. Doar în aceste condiții o strategie „de la fermă la furculiță” are o utilitate.

 
Ultima actualizare: 26 februarie 2020Notă juridică - Politica de confidențialitate