Înapoi la portalul Europarl

Choisissez la langue de votre document :

  • bg - български
  • es - español
  • cs - čeština
  • da - dansk
  • de - Deutsch
  • et - eesti keel
  • el - ελληνικά
  • en - English
  • fr - français
  • ga - Gaeilge
  • hr - hrvatski
  • it - italiano
  • lv - latviešu valoda
  • lt - lietuvių kalba
  • hu - magyar
  • mt - Malti
  • nl - Nederlands
  • pl - polski
  • pt - português
  • ro - română
  • sk - slovenčina
  • sl - slovenščina
  • fi - suomi
  • sv - svenska
 Index 
 Text integral 
Stenograma dezbaterilor
XML 1k
Joi, 16 decembrie 2021 - Strasbourg Ediţie revizuită

Obstacole în calea liberei circulații a mărfurilor (dezbatere)
MPphoto
 

  Vlad-Marius Botoş, în numele grupului Renew. – Domnule președinte, doamna comisar Adina Vălean, stimați colegi, vorbim despre piață comună, despre economie europeană, de necesitatea unor măsuri pentru redresare și creștere economică. Și totuși libera circulație a mărfurilor întâlnește mai multe bariere decât oricând în ultimii doi ani. Sunt state care impun o serie de măsuri la frontiere. Vedem controale la granițele dintre statele membre, chiar și atunci când este vorba despre transportul de marfă.

Am vorbit despre benzile verzi, pentru mărfuri, despre efortul ca economia greu afectată de pandemia de COVID-19 să nu mai aibă de suferit, dar vedem cum camioanele stau ore întregi la granița dintre unele state membre –și aici cunosc foarte bine situația – la granița dintre România și Ungaria, chiar dacă în teorie mărfurile circulă liber, fie că suntem sau nu membri ai zonei Schengen.

O piață unică nu poate funcționa în astfel de condiții. Nu putem vorbi de șanse egale pentru operatorii economici, în condițiile în care mărfurile din România și Bulgaria stau chiar și 24 de ore pentru a intra în Spațiul Schengen. Vorbim aici de bariere artificiale, puse în calea liberei circulații a mărfurilor, care duc la creșterea costurilor produselor, cu impact direct asupra economiei și dezvoltării regiunilor noastre. Aceste dificultăți trebuie abordate și soluționate, doamna comisar, dacă vrem o piață liberă, dacă vrem o economie solidă și rezilientă.

 
Ultima actualizare: 12 mai 2022Aviz juridic - Politica de confidențialitate