Intervenții de un minut privind chestiuni politice importante
Vlad-Marius Botoş (Renew). – Doamna președintă, stimați colegi, domnule comisar, proiectele de dezvoltare cu fonduri europene reprezintă în multe zone din Uniunea Europeană o mare parte a investițiilor administrației publice, poate chiar una dintre cele mai mari părți.
Noi, aici, în Parlamentul European, am trasat anumite direcții pentru utilizarea acestor fonduri; digitalizarea, dezvoltarea sustenabilă, accentul pe aspectele ecologice, dar și pe prioritizarea energiei regenerabile. Am inclus în regulamente condiții clare de transparență și obligativitatea consultării reale a societății civile, a cetățenilor pentru a respecta interesele și prioritățile acestora în regiune.
Din păcate, avem semnale clare că prioritățile trasate nu sunt deplin înțelese, că unele autorități încearcă să țină la distanță societatea civilă, iar sugestiile ei la stabilirea strategiilor de dezvoltare, la luarea deciziilor sunt aproape inexistente.
Pentru că noi am stabilit niște priorități, pentru că noi am hotărât aici, în Parlamentul acesta, că societatea civilă va fi implicată. Noi suntem cei care trebuie să fim atenți ca aceste condiții să fie respectate chiar și acolo unde autoritățile publice nu sunt obișnuite să colaboreze, când vine vorba de cheltuirea banilor publici.