Înapoi la portalul Europarl

Choisissez la langue de votre document :

  • bg - български
  • es - español
  • cs - čeština
  • da - dansk
  • de - Deutsch
  • et - eesti keel
  • el - ελληνικά
  • en - English
  • fr - français
  • ga - Gaeilge
  • hr - hrvatski
  • it - italiano
  • lv - latviešu valoda
  • lt - lietuvių kalba
  • hu - magyar
  • mt - Malti
  • nl - Nederlands
  • pl - polski
  • pt - português
  • ro - română
  • sk - slovenčina
  • sl - slovenščina
  • fi - suomi
  • sv - svenska
 Index 
 Text integral 
Stenograma dezbaterilor
XML 2k
Marţi, 13 decembrie 2022 - Strasbourg Ediţie revizuită

Punerea în aplicare a Noii agende europene pentru cultură și a Strategiei UE pentru relațiile culturale internaționale (dezbatere)
MPphoto
 

  Vlad-Marius Botoş, în numele grupului Renew. – Domnule președinte, stimată doamnă comisar, domnule ministru Balaš, stimați colegi, cultura stă la baza identității noastre. Ne definește ca oameni, ca națiuni, ca europeni. Avem o diversitate culturală deosebită, fie că vorbim despre România, țara mea, sau de Franța, Bulgaria, Cehia.

Fiecare țară din Uniunea Europeană și-a adus contribuția la cultura și identitatea noastră europeană. Tocmai de aceea este important ca toți cetățenii europeni să aibă acces la cultură și, în același timp, ca cei care creează această cultură ce ne caracterizează, ne deosebește, să fie susținuți, să fie promovați și mai ales să fie răsplătiți pentru munca deosebită pe care o fac.

Când vorbim de o strategie culturală a Uniunii Europene, trebuie să ținem cont de crearea și sprijinul unui ecosistem cultural mai puțin fragmentat, axat pe echilibru, decât pe protejarea drepturilor de autor și importanța pe care o are accesul la cultură pentru toți cetățenii.

De asemenea, cel mai bun ambasador al Uniunii Europene în toate colțurile lumii este cultura și trebuie să ne asigurăm că industriile culturale și creatorii au suficiente fonduri pentru a-și face cunoscută munca și totodată, valorile europene peste tot în lume.

Relațiile culturale internaționale sunt cea mai bună modalitate de a promova valorile, diversitatea europeană și o oportunitate deosebită pentru a înțelege diversitatea globală, experiențele și modul de viață ale altor popoare. Trebuie subliniat faptul că toată această bogăție, fie că vorbim despre cultura europeană, fie despre cultura altor state, nu au nicio valoare dacă nu ne asigurăm că toate acestea ajung la cât mai mulți cetățeni.

Și tocmai de aceea, doamnă comisar, domnule ministru, stimați colegi, sunteți cu toții invitați anul viitor în Timișoara, viitoarea Capitală Culturală Europeană.

 
Ultima actualizare: 12 aprilie 2023Aviz juridic - Politica de confidențialitate