Înapoi la portalul Europarl

Choisissez la langue de votre document :

  • bg - български
  • es - español
  • cs - čeština
  • da - dansk
  • de - Deutsch
  • et - eesti keel
  • el - ελληνικά
  • en - English
  • fr - français
  • ga - Gaeilge
  • hr - hrvatski
  • it - italiano
  • lv - latviešu valoda
  • lt - lietuvių kalba
  • hu - magyar
  • mt - Malti
  • nl - Nederlands
  • pl - polski
  • pt - português
  • ro - română (selecţionat)
  • sk - slovenčina
  • sl - slovenščina
  • fi - suomi
  • sv - svenska
 Index 
 Text integral 
Stenograma dezbaterilor
XML 1k
Miercuri, 10 mai 2023 - Strasbourg Ediţie revizuită

Cerealele ucrainene pe piața europeană (dezbatere)
MPphoto
 

  Vlad-Marius Botoş (Renew). – Doamna președintă, stimată doamnă ministru Roswell, domnule comisar Wojciechowski, agricultorii români, la fel ca fermierii din întreaga Uniune Europeană, inclusiv din Polonia, din țara dumneavoastră, trebuie să respecte reguli stricte în cultivarea pământului, în cantitățile de chimicale folosite sau în creșterea biodiversității. Odată cu Green Deal, aceste standarde vor deveni și mai stricte. Sigur, probabil vor duce la o siguranță crescută a calității pentru consumatorii europeni, la un impact mai mic asupra mediului, însă toate aceste reguli aduc cu sine prețuri mai ridicate, care nu pot concura cu cele ale cerealelor provenite din Ucraina, unde condițiile și regulile nu sunt atât de stricte.

Tocmai de aceea, noi, ca Uniune, am hotărât să ajutăm ca marfa din Ucraina să ajungă la clienții tradiționali, însă ne confruntăm acum cu faptul că aceste cereale rămân pe piața europeană. Este nevoie de o colaborare urgentă, cu rezultate rapide, între Comisia Europeană și statele membre pentru a opri speculațiile, domnule comisar, că dumneavoastră ați fi avut o reacție cam întârziată, și pentru a ne asigura că toate cerealele ucrainene care vor tranzita Uniunea Europeană nu vor rămâne aici.

 
Ultima actualizare: 20 septembrie 2023Aviz juridic - Politica de confidențialitate