Întrebări parlamentare
PDF 29kWORD 27k
16 aprilie 2007
O-0021/2007

ÎNTREBARE ORALĂ URMATĂ DE O DEZBATERE O-0021/07

în conformitate cu articolul 108 din Regulamentul de procedură

de Martin Schulz, Kader Arif, Harlem Désir, Glyn Ford, Stephen Hughes, Willi Piecyk, Inés Ayala Sender şi Matthias Groote, în numele Grupului PSE

Comisiei


  Subiect: Consolidarea legislaţiei europene In domeniul informării şi consultării lucrătorilor

Directiva privind comitetul european de întreprindere (CIE), adoptată în 1994, a oferit milioanelor de lucrători europeni dreptul la informare şi consultare cu privire la deciziile privind întreprinderile adoptate la nivelul UE prin intermediul reprezentaţilor lor în CIE. Directiva iniţială a fost determinată de incapacitatea partenerilor sociali de a ajunge la un acord. 13 ani mai târziu, mai este încă o cale lungă de străbătut până când legislaţia să îşi atingă pe deplin obiectivele.

 

În ultimii ani, s-au înregistrat numeroase cazuri de întreprinderi care au efectuat restructurări majore fără consultare, sfidând principiile directoare ale acestei directive importante. În prezent, în cazul în care sunt prevăzute sancţiuni pentru întreprinderile care încalcă directiva, acestea sunt insuficiente.

 

Având în vedere dovezile privind aceste deficienţe, cum intenţionează Comisia să consolideze informarea şi consultarea lucrătorilor la nivel european?

 

Când intenţionează Comisia să propună o definiţie mai clară a informării şi consultării, să îmbunătăţească formarea şi accesul la consultanţă de specialitate pentru reprezentanţii lucrătorilor, să introducă sancţiuni pentru întreprinderile care încalcă legislaţia sau să permită accesul membrilor CIE la sediile întreprinderilor?

 

Ce intenţionează să facă Comisia ca să se asigure că întreprinderile din UE îşi respectă responsabilităţile sociale şi financiare, că acţionează responsabil din punct de vedere corporativ şi că sunt corecte faţă de toate părţile interesate (lucrători, autorităţi locale, autorităţi regionale etc.) şi faţă de comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea şi că nu caută doar să îşi sporească profiturile?

 

 

Depunere: 16.04.2007

Transmitere: 18.04.2007

Dată limită: 25.04.2007

Limba originală a întrebării: EN 
Aviz juridic - Politica de confidențialitate