Preocupări cu privire la aplicarea corectă a regimului UE de liberalizare a vizelor în Serbia și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
10.11.2010
Întrebarea cu solicitare de răspuns oral O-0181/2010
adresată Comisiei
Articolul 115 din Regulamentul de procedură
Simon Busuttil, Manfred Weber, Anna Maria Corazza Bildt, Monika Hohlmeier
în numele Grupului PPE
Consiliul a hotărât să acorde dreptul de a călători fără viză către și în spațiul Schengen pentru cetățenii din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru și Serbia. A realizat acest lucru prin adoptarea unor modificări la Regulamentul (CE) nr. 539/2001. Scutirea de viză s-a aplicat începând cu 19 decembrie 2009 pentru deținătorii de pașapoarte biometrice.
Comisia (COM(2009)0366) a concluzionat că Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru și Serbia au îndeplinit toate criteriile de referință până la data adoptării prezentului regulament, iar Parlamentul European (P7_TA(2009)0062) a votat în favoarea acordării regimului de călătorii fără viză la data de 12 noiembrie 2009.
Belgia, Germania și Suedia și-au exprimat recent anumite preocupări, iar Comisarul Cecilia Malmström a făcut observații similare, cu privire la creșterea numărului de cereri de azil provenite din partea cetățenilor din Serbia și din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și riscul că această situație va pune în cele din urmă în pericol regimul UE de liberalizare a vizelor introdus în anul 2009.
În consecință, nu consideră Comisia că ar fi recomandabil să ia măsuri pentru a ajuta autoritățile naționale competente din Serbia și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei să gestioneze situația actuală și să-și informeze în mod corespunzător cetățenii, pentru a evita utilizarea abuzivă a regimului liberalizării vizelor și pentru a stabiliza astfel fluxurile de solicitanți de azil?
Depunere: 10.11.2010
Trimisă: 12.11.2010
Termen pentru răspuns: 19.11.2010