Întrebare parlamentară - O-0208/2010Întrebare parlamentară
O-0208/2010

Criza deşeurilor din Campania, Italia

Întrebarea cu solicitare de răspuns oral O-0208/2010
adresată Comisiei
Articolul 115 din Regulamentul de procedură
Judith A. Merkies, Victor Boştinaru
în numele Grupului S&D

Procedură : 2010/2963(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
O-0208/2010
Texte depuse :
O-0208/2010 (B7-0805/2010)
Voturi :
Texte adoptate :

La 23 octombrie 2010, comisarul Potočnik a făcut o declaraţie cu privire la situaţia deşeurilor din Campania, observând că nu s-au schimbat multe lucruri după criza deşeurilor din 2007 şi deschiderea ulterioară a procedurii privind încălcarea dreptului comunitar împotriva Italiei. Hotărârea CEJ din 4 martie 2010 a condamnat Italia pentru eşecul său de a institui o reţea adecvată de instalaţii pentru a asigura eliminarea deşeurilor urbane într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană şi mediul.

În cursul reuniunii Comisiei ENVI din cadrul Parlamentului de la 1 decembrie 2010, în care s-a discutat aplicarea legislaţiei, Comisia a afirmat că Directiva privind depozitele de deşeuri nu prevede în mod explicit faptul că depozitele de deşeuri nu pot fi situate în perimetrul parcurilor naţionale, ci mai degrabă că toate măsurile de gestionare a deşeurilor trebuie să respecte toate actele legislative relevante din domeniul mediului. Pe scurt, nu există vreo lege care să interzică depozitele de deşeuri în parcuri naţionale.

Ce măsuri a luat sau va lua Comisia pentru a preveni posibile riscuri de mediu şi de sănătate ce rezultă din crizele legate de gestionarea deşeurilor, pentru a asigura monitorizarea eficientă a colectării şi tratării adecvate a deşeurilor şi pentru a solicita autorităţilor regionale relevante să prezinte un plan fezabil de gestionare a deşeurilor?

Cum evaluează Comisia actualul plan de gestionare a deşeurilor adoptat de guvernul regional? Ce termene a stabilit Comisia pentru intrarea în vigoare a unui plan care să fie în conformitate cu normele UE?

Când va iniţia Comisia o procedură împotriva Italiei în temeiul articolului 260 în vederea aplicării de sancţiuni atât timp cât Italia nu respectă hotărârea CEJ? Ce alte instrumente politice va folosi Comisia pentru a interveni în actuala criză a deşeurilor din Campania, pe lângă (re-)lansarea procedurii privind încălcarea dreptului comunitar?

Poate Comisia să confirme faptul că legislaţia UE nu interzice crearea de depozite de deşeuri în parcuri naţionale/situri de patrimoniu naţional/zone Natura 2000? Dacă da, va lua Comisia măsuri pentru a elimina această lacună din legislaţie?

Depunere: 7.12.2010

Trimisă: 9.12.2010

Termen pentru răspuns: 16.12.2010