Convenția ONU privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor
1.12.2015
Întrebarea cu solicitare de răspuns oral O-000153/2015
adresată Consiliului
Articolul 128 din Regulamentul de procedură
Bernd Lange, Salvatore Cicu, în numele Comisia pentru comerț internațional
În mod tradițional, soluționarea litigiilor dintre investitori și stat (ISDS) s-a realizat pe baza normelor de arbitraj comercial, care pot crea probleme legate de politicile publice sau pot să aibă impact asupra finanțelor publice. Astfel, este extrem de important să existe o mai mare transparență pe parcursul arbitrajelor. Uniunea a promovat o convenție multilaterală care ar prevedea aplicarea normelor în materie de transparență ale Comisiei ONU pentru Drept Comercial Internațional (UNCITRAL) la ISDS, norme care decurg din acordurile încheiate înainte de 1 aprilie 2014. Convenția ONU privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor (Convenția din Mauritius) a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 decembrie 2014. Prin semnarea convenției, Uniunea Europeană ar putea să devină parte la aceasta în ceea ce privește Tratatul privind Carta energiei și să autorizeze statele membre să semneze în mod individual convenția în funcție de tratatele bilaterale de investiții încheiate de acestea. Totuși, Uniunea nu a semnat convenția din cauza unui litigiu între Comisie și statele membre cu privire la conținut și la chestiuni procedurale de luare a deciziilor. În schimb, până în acest moment, opt state membre au semnat-o în mod individual. Autorizarea este totuși necesară pentru ca statele membre să aplice normele în materie de transparență ale UNCITRAL la tratatele bilaterale de investiții existente. Tratatul privind Carta energiei este exclus din domeniul de aplicare a normelor, ceea ce înseamnă că normele de transparență nu pot fi aplicate la acele cauze de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat în care Uniunea este pârât și reclamantul este dintr-o țară terță. În cauzele în care statele membre au calitatea de pârât, normele se aplică numai celor care au semnat această convenție. Aceasta este o situație profund îngrijorătoare, deoarece Tratatul privind Carta energiei a devenit în ultimii ani tratatul în baza căruia se soluționează majoritatea litigiilor dintre investitori și stat din întreaga lume. Având în vedere impasul actual, ar putea Președinția să răspundă la următoarele întrebări?
1. Exercită Președinția presiune asupra statelor membre care blochează convenția, pentru a-i permite UE să o semneze?
2. Consideră Președinția că această lipsă de coerență se reflectă negativ asupra imaginii Uniunii ca actor pe scena internațională, având în vedere că aceasta nu este în măsură să pună în aplicare o soluție multilaterală pentru a soluționa o serie de probleme practice ale actualului sistem de soluționare a litigiilor, pe care Uniunea însăși l-a promovat?
3. Fără a aduce atingere eventualelor îmbunătățiri ulterioare ale regimului de protecție a investițiilor internaționale, se va angaja Președinția să depună eforturi pentru ca toate statele membre să aplice normele în materie de transparență la toate tratatele bilaterale de investiții aflate deja în vigoare?