Întrebare parlamentară - O-000020/2017Întrebare parlamentară
O-000020/2017

Corpul european de solidaritate

Întrebarea cu solicitare de răspuns oral O-000020/2017
adresată Comisiei
Articolul 128 din Regulamentul de procedură
Petra Kammerevert, în numele Comisia pentru cultură și educație

Procedură : 2017/2629(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
O-000020/2017
Texte depuse :
O-000020/2017 (B8-0210/2017)
Voturi :
Texte adoptate :

În conformitate cu intenția Președintelui Juncker de a crea mai multe oportunități pentru tineri, Comisia a adoptat la 7 decembrie 2016 o comunicare (COM(2016)0942) în care anunța înființarea unui corp european de solidaritate (CES).

Cu toate că sprijină crearea de noi oportunități pentru tineri în această privință, Comisia CULT este de opinie că o serie de aspecte importante legate de formatul, funcționarea, finanțarea, rentabilitatea și sustenabilitatea pe termen lung a CES necesită clarificări suplimentare și ar trebui abordate corespunzător, în special deoarece Comisia a început deja punerea în aplicare a fazei inițiale a CES (adică 2017 și eventual ulterior), bazându-se exclusiv pe sprijin financiar din programele și politicile UE existente, cum ar fi Erasmus+, Europa pentru cetățeni, Life+, fondurile structurale și de investiții europene, programul UE în domeniul sănătății, Fondul pentru azil, migrație și integrare.

În acest context și având în vedere propunerea legislativă care urmează să fie prezentată, Comisia este rugată să răspundă la următoarele întrebări:

1. CES nu ar trebui să înlocuiască inițiativele existente care au succes, ci mai degrabă să utilizeze, să consolideze și să completeze acestea. Cum ar putea CES să consolideze și mai mult Serviciul european de voluntariat și cum vor coexista aceste două inițiative, respectiv cum se vor completa reciproc pe termen scurt, mediu și lung, evitând prin aceasta o dublare inutilă? Cum vor fi implicate în acest proces organizațiile care participă în prezent la CES?

2. Prin ce programe și fonduri UE existente va fi pus în aplicare CES în faza inițială și care ar fi repercusiunile bugetare asupra acestor programe? Care sunt intențiile Comisiei în privința sustenabilității financiare pe termen scurt, mediu și lung a CES? Ce resurse bugetare intenționează să utilizeze Comisia pentru a sprijini financiar funcționarea pe termen lung a CES?

3. Finanțarea UE pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor ar trebui utilizată în primul rând pentru a sprijini oportunitățile de angajare pe termen lung sustenabile. Cum va asigura Comisia, de exemplu, că voluntariatul nu este folosit sistematic pentru a înlocui munca plătită, indiferent dacă este vorba de normă parțială sau de normă întreagă? Va asigura Comisia un mecanism de monitorizare și de evaluare pentru CES, cu scopul de a garanta punerea în aplicare corectă a acestuia, calitatea oportunităților de angajare oferite de acesta și sustenabilitatea rezultatelor sale?