Întrebare parlamentară - O-000044/2018Întrebare parlamentară
O-000044/2018

Negocierile pentru un nou acord de parteneriat cu grupul statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific

Întrebarea cu solicitare de răspuns oral O-000044/2018
adresată Comisiei
Articolul 128 din Regulamentul de procedură
Linda McAvan, în numele Comisia pentru dezvoltare

Procedură : 2018/2634(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
O-000044/2018
Texte depuse :
O-000044/2018 (B8-0026/2018)
Voturi :
Texte adoptate :

La 12 decembrie 2017, Comisia a adoptat o recomandare de decizie a Consiliului de autorizare a inițierii negocierilor privind un acord de parteneriat între UE și grupul statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific. Negocierile oferă posibilitatea de a moderniza parteneriatul dintre UE și grupul statelor ACP, care ar trebui să rămână obligatoriu din punct de vedere juridic și bazat pe valori. Propunerile dau naștere la o serie de întrebări:

– În ce mod intenționează Comisia să reconcilieze trecerea propusă către pacte regionale cu păstrarea unei puternice identități ACP?

– Ce rol și statut juridic este preconizat pentru Uniunea Africană și pentru organizațiile regionale, cum ar fi comunitățile economice regionale, în cadrul noului parteneriat?

– Ce fel de echilibru vizează Comisia, având în vedere accentul puternic pus pe Africa, precum și continuarea parteneriatului cu regiunile Caraibilor și Pacificului?

– Cum intenționează Comisia să imprime mai multă eficacitate dialogului politic, să îmbunătățească monitorizarea situației drepturilor omului și să facă monitorizarea mai incluzivă și mai participativă?

– Cum intenționează Comisia să construiască un parteneriat veritabil între mai mulți actori care să confere un rol mai important parlamentelor, societății civile și autorităților regionale și locale de-a lungul întregului ciclu de viață al acordului, de la negocieri la punerea în aplicare?

– Cum se va asigura Comisia că un parteneriat extins cu mai multe elemente politice dincolo de cadrul ajutorului nu va afecta angajamentul parteneriatului de a eradica sărăcia și a nu lăsa pe nimeni în urmă? Care sunt intențiile Comisiei în ceea ce privește crearea unui cadru prin care acțiunile sectorului privat să respecte drepturile omului și principiile dezvoltării durabile?

– Cum intenționează Comisia să întărească dimensiunea parlamentară a viitorului parteneriat? Ce arhitectură instituțională are în vedere Comisia, pe lângă Adunarea Parlamentară Paritară (APP) care are un caracter general?

– Cum intenționează Comisia să întărească puterea consultativă a viitoarei APP și cum va asigura că Consiliul de Miniștri consultă în mod regulat Adunarea?

– Va solicita Comisia ca Consiliul să publice directivele de negociere finală ale UE?

Ultima actualizare: 4 mai 2018
Aviz juridic - Politica de confidențialitate