Procedură : 2018/2646(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : O-000052/2018

Texte depuse :

O-000052/2018 (B8-0033/2018)

Dezbateri :

PV 04/07/2018 - 22
CRE 04/07/2018 - 22

Voturi :

Texte adoptate :


Întrebări parlamentare
PDF 186kWORD 17k
17 mai 2018
O-000052/2018
Întrebarea cu solicitare de răspuns oral O-000052/2018
adresată Consiliului
Articolul 128 din Regulamentul de procedură
Cecilia Wikström, în numele Comisia pentru petiții

 Subiect: Efectele negative ale Legii conformității fiscale a conturilor străine (FATCA) asupra cetățenilor UE și îndeosebi asupra "americanilor accidentali"
 Răspuns în plen 

Statele Unite sunt una dintre cele două țări din lume care folosesc un sistem de impozitare bazat pe cetățenie.

De la intrarea în vigoare în SUA a Legii conformității fiscale a conturilor străine (FATCA) și în urma acordurilor interguvernamentale încheiate între statele membre și Statele Unite, instituțiile financiare din UE au obligația de a dezvălui informații detaliate cu privire la conturile deținute de persoane despre care se presupune ca sunt „americani”, ceea ce implică probleme în materie de protecția datelor. Efectele în afara teritoriului SUA ale FATCA și ale acordurilor interguvernamentale aferente au afectat un număr important de cetățeni ai UE, în special așa-numiții „americani accidentali”, precum și persoane cu dublă cetățenie europeană și americană și membri ai familiilor lor fără cetățenie americană. FATCA a avut ca efect creșterea numărului de cetățeni UE cărora li s-a refuzat accesul la servicii bancare de bază în UE, ceea ce ar putea constitui o încălcare a Directivei privind conturile de plăți (Directiva 2014/92/UE ) și a Cartei drepturilor fundamentale a UE.

1. Cum intenționează Consiliul să țină cont de situația „americanilor accidentali” în evaluarea transpunerii Directivei privind conturile de plăți și să garanteze dreptul tuturor cetățenilor UE de a avea acces la un cont de plăți cu servicii de bază, fără discriminare, în conformitate cu articolele 15 și 16 din directivă?

2. Având în vedere lipsa semnificativă de reciprocitate dintre SUA și UE în contextul FATCA și neparticiparea SUA la Standardul comun de raportare al OCDE, ce măsuri diplomatice și legislative intenționează să ia Consiliul pentru a proteja drepturile și interesele cetățenilor UE vizați, contracarând efectele extrateritoriale ale FATCA?

3. Consideră Consiliul că este nevoie de o abordare comună a UE pentru a proteja în mod corespunzător drepturile cetățenilor UE și pentru a asigura reciprocitate, în conformitate cu cele mai înalte standarde internaționale în materie de transparență fiscală? În special, ar fi dispus Consiliul să reexamineze posibilitatea negocierii unui acord UE-SUA cu privire la FATCA?

4. Ar putea Consiliul să efectueze o evaluare completă a efectelor FATCA asupra cetățenilor UE și să explice dacă există o discrepanță gravă între cetățenii și rezidenții UE din diferite state membre, în special în ceea ce privește standardele UE privind protecția datelor și drepturile fundamentale?

Limba originală a întrebării: EN
Ultima actualizare: 23 mai 2018Aviz juridic - Politica de confidențialitate