Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Proces-verbal
Luni, 16 iunie 2008 - Strasbourg

2. Declaraţiile Preşedintelui
Stenograma

Referendumul din Irlanda asupra Tratatului de Reformă

Preşedintele a făcut următoarea declaraţie:

Rezultatul referendumului din 12 iunie 2008 din Irlanda confruntă Uniunea Europeană cu una dintre cele mai grele provocări din istoria sa. Tratatul de Reformă de la Lisabona, provenit din Tratatul Constituţional, care la rândul său a fost redactat de o Convenţie cu şedinţe publice şi compusă din membri ai parlamentelor naţionale şi ai Parlamentului European, conferă Uniunii Europene mai multă democraţie, o mai mare capacitate de acţiune şi mai multă transparenţă. Tratatul consolidează Parlamentul European, conferă parlamentelor naţionale mai multă responsabilitate în realizarea politicii europene, conferă cetăţenilor Uniunii Europene capacitatea de a avea iniţiative în raport cu instituţiile europene şi garantează autoguvernarea la nivel local. Tratatul de la Lisabona reprezintă răspunsul la criticile formulate de cetăţeni faţă de deficitele Uniunii Europene. Acest Tratat aduce Uniunea Europeană mai aproape de cetăţenii săi. Nu trebuie să lăsăm niciun dubiu asupra faptului că adoptarea Tratatului de Reformă reprezintă o necesitate absolută, pentru ca Uniunea Europeană să îşi poată apăra valorile şi interesele în secolul XXI. Fără reformele pe care Tratatul de la Lisabona le face posibile, aderarea altor ţări la Uniunea Europeană este aproape de neconceput. Solicităm Summit-ului UE de joi şi vineri de la Bruxelles să facă toţi paşii necesari în vederea transformării Tratatului de Reformă în realitate.

Procesul de ratificare trebuie să continue nestânjenit. Invităm guvernul irlandez să prezinte, la rândul său, propuneri cu privire la modul în care putem depăşi împreună această fază dificilă a politicii europene. Parlamentul European va depune toate eforturile şi va face dovada unui angajament maxim în confruntarea acestor provocări. Aşteptăm acelaşi lucru din partea Comisiei Europene şi a tuturor guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene. Ne aşteptăm, de asemenea, ca Parlamentul Europeanfie implicat din plin în toate activităţile care se impun. Obiectivul nostru rămâne intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din iunie 2009. În măsura în care sunteţi de acord, voi expune cu hotărâre aceste principii Consiliului European din 19 şi 20 iunie de la Bruxelles.

Situaţia din Orientul Mijlociu

Preşedintele, la solicitarea Conferinţei preşedinţilor, a făcut o declaraţie asupra raportului elaborat de delegaţia grupului de lucru „Orientul Mijlociu”, care a vizitat Israelul şi Palestina între 30 mai şi 2 iunie 2008.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate