În conformitate cu ordinea de zi, s-a stabilit ordinea lucrărilor.
Proiectul definitiv de ordine de zi al şedinţelor plenare din perioada de sesiune februarie II (PE 439.049/PDOJ) a fost distribuit şi au fost propuse următoarele modificări ale acestuia (articolul 140 din Regulamentul de procedură):
Miercuri
1. Şedinţa va avea loc fără întrerupere între orele 15.00 şi 24.00.
2. Cele două puncte „Priorităţile Parlamentului în perspectiva Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (Geneva, 1-26 martie 2010)” (punctul 10 al PDOJ) şi „Aplicarea recomandărilor din raportul Goldstone referitoare la Israel şi Palestina” (punctul 23 al PDOJ) nu se vor baza pe declaraţiile Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi vicepreşedinte a Comisiei, ci pe declaraţiile Comisiei şi ale Consiliului.
3. Declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei privind situaţia societăţii civile şi a minorităţilor naţionale din Belarus vor fi adăugate imediat după dezbaterea referitoare la „Aplicarea recomandărilor din raportul Goldstone referitoare la Israel şi Palestina”. Votarea va avea loc în luna martie.
4. Imediat după intervenţiile de un minut va fi adăugată o declaraţie a Comisiei privind catastrofa naturală majoră din regiunea autonomă Madeira. Votarea va avea loc în luna martie.
Joi
1. Cu ocazia dezbaterii privind raportul Maria do Céu Patrão Neves referitor la „Cartea verde privind reforma politicii comune în domeniul pescuitului” (A7-0014/2010) (punctul 4 al PDOJ), timpul afectat luării de cuvânt a Consiliului va fi de 5 minute.
2. În urma dezbaterii privind raportul Maria do Céu Patrão Neves, va fi adăugată o declaraţie a Comisiei privind siguranţa feroviară, inclusiv sistemul de semnalizare european. Nu vor fi depuse propuneri de rezoluţie.
3. Votările vor începe la ora 11.30.
4. Solicitare din partea Grupului S&D privind amânarea votării raportului Klaus-Heiner Lehne (A7-0011/2010) referitor la „Conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale în ceea ce privește microentitățile”.
Au intervenit: Martin Schulz, în numele Grupului S&D, care a justificat solicitarea, Klaus-Heiner Lehne, Dirk Sterckx şi Martin Schulz.