În conformitate cu ordinea de zi, s-a stabilit ordinea lucrărilor.
Proiectul definitiv de ordine de zi al şedinţelor plenare din septembrie I 2010 (PE 446.327/PDOJ) a fost distribuit şi au fost propuse următoarele modificări ale acestuia (articolul 140 din Regulamentul de procedură):
Luni
La 2 septembrie 2010, Comisia pentru afaceri juridice a adoptat raportul Bernhard Rapkay privind cererea de ridicare a imunităţii lui Viktor Uspaskich (A7-0244/2010). În conformitate cu articolul 7 alineatul (8) din Regulament, acest raport a fost înscris la primul punct din ordinea de zi a acestei seri.
° ° ° °
Preşedintele a fost sesizat cu privire la o cerere de aplicare a procedurii de urgenţă (articolul 142 din Regulamentul de procedură), prezentată de Roberta Angelilli, Gianni Pittella şi alţi cel puţin 40 de deputaţi, cu scopul devansării dezbaterii privind cazul lui Sakineh Mohammadi Ashtiani (punctul 143 din PDOJ), de joi după-amiază pentru luni.
Au intervenit: Gianni Pittella, supleant Roberta Angelilli, care a motivat cererea, Mario Mauro, care a susţinut-o, şi Hannes Swoboda, care a insistat ca votul asupra textului depus la încheierea dezbaterii să aibă loc cât mai repede.
Urgenţa a fost aprobată şi acest punct a fost înscris pe ordinea de zi a prezentei şedinţe.
Termenul de depunere a propunerilor de rezoluţie a fost stabilit pentru luni, 6 septembrie 2010 la ora 19, şi respectiv marţi, 7 septembrie 2010 , la ora 12 pentru propunerile comune de rezoluţie.
Vot: miercuri
Marţi
Nu au fost propuse modificări.
° ° ° °
Preşedintele a subliniat importanţa dezbaterii asupra situaţiei Uniunii, înscrisă pe ordinea de zi de marţi dimineaţă (punctul 85 din PDOJ).
În cursul reuniunii sale de joi, 2 septembrie 2010, Conferinţa preşedinţilor a făcut propuneri referitoare la modalităţile de desfăşurare a dezbaterii, în special cu scopul de a garanta o prezenţă cât mai numeroasă a deputaţilor în hemiciclu. Biroul va fi sesizat cu privire la aceste modalităţi în cursul reuniunii sale din aceeaşi seară. Preşedintele a făcut un apel solemn pentru ca deputaţii să participe la această dezbatere.
Au intervenit: Bernd Posselt şi Sarah Ludford, care s-au opus propunerilor Conferinţei preşedinţilor.
A intervenit Joseph Daul, care a precizat contextul în care au fost făcute aceste propuneri şi a recomandat acceptarea deciziei Biroului.
A intervenit Francesco Enrico Speroni, care a solicitat ca Parlamentului să i se dea posibilitatea de a se pronunţa prin vot asupra propunerilor Conferinţei preşedinţilor.
Miercuri
Nu au fost propuse modificări.
Joi
Dezbatere privind cazuri de încălcare a drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept (articolul 122 din Regulamentul de procedură):
Conform deciziei Parlamentului, dezbaterea cazului Sakineh Mohammadi Ashtiani a fost programată pentru luni.