Preşedintele a făcut o declaraţie referitoare la condamnarea lui Sakineh Mohammadi-Ashtiani la o nouă pedeapsă de 99 de lovituri de bici, aceasta fiind deja condamnată la moarte prin lapidare. Preşedintele a îndemnat autorităţile iraniene să anuleze această nouă pedeapsă şi a exprimat opoziţia Parlamentului faţă de pedeapsa cu moartea.
3. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei precedente
Procesul-verbal al şedinţei precedente a fost aprobat.
4. Componenţa Parlamentului
Autorităţile spaniole competente au comunicat alegerea în Parlamentul European a lui Sergio Gutiérrez Prieto, în locul lui Magdalena Alvarez, ca deputat în Parlament, cu efect de la 19 iulie 2010.
În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atât timp cât prerogativele sale nu au fost verificate sau nu s-a luat o hotărâre în legătură cu o eventuală contestaţie, Sergio Gutiérrez Prieto se bucură de exercitarea deplină a drepturilor sale în Parlament şi în organele acestuia, cu condiţia să fi declarat în prealabil că nu exercită o funcţie incompatibilă cu cea de deputat în Parlamentul European.
5. Cerere de ridicare a imunităţii parlamentare
Preşedintele Parlamentului a fost sesizat cu privire la cererea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Ágnes Hankiss în cadrul unei proceduri judiciare în instanţă pe lângă Tribunalul Districtului Central din Budapesta.
În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, cererea a fost trimisă comisiei competente, şi anume Comisiei JURI.
6. Componenţa comisiilor şi delegaţiilor
Preşedintele a primit din partea Grupului PPE următoarele cereri de numire:
Delegaţia pentru relaţiile cu Japonia: Artur Zasada în locul lui Jan Olbrycht
Delegaţia pentru relaţiile cu Albania, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru şi Kosovo : Jan Olbrycht
Delegaţia pentru relaţiile cu Irak: Artur Zasada nu mai este membru
Aceste numiri se consideră ratificate dacă nu se prezintă nicio obiecţie până la aprobarea prezentului proces-verbal.
7. Componenţa Parlamentului
Enikő Győri a comunicat preşedinţiei Parlamentului numirea sa în calitate de secretară de stat în cadrul Guvernului ungar, începând cu 1 septembrie 2010.
Parlamentul a luat act de aceasta şi, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Actul privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct şi cu articolul 4 alineatele (1) şi (4) din Regulamentul de procedură, a constatat existenţa locului său vacant cu efect de la 1 septembrie 2010.
8. Depunere de documente
Au fost depuse următoarele documente:
1) de comisiile parlamentare
1.1) rapoarte
- ***Recomandare referitoare la proiectul de decizie a Consiliului cu privire la încheierea Acordului între Uniunea Europeană și Japonia privind asistența judiciară reciprocă în materie penală (05308/2010 - C7-0029/2010 - 2009/0188(NLE)) - LIBE - Raportor: Salvatore Iacolino (A7-0209/2010)
- ***I Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului, de aplicare a clauzei de salvgardare bilaterale a Acordului de liber schimb între UE şi Coreea (COM(2010)0049 - C7-0025/2010 - 2010/0032(COD)) - INTA - Raportor: Pablo Zalba Bidegain (A7-0210/2010)
- ***I Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind autentificarea monedelor euro și procesarea monedelor euro improprii circulației (COM(2009)0459 - C7-0207/2009 - 2009/0128(COD)) - ECON - Raportor: Slavi Binev (A7-0212/2010)
- Raport referitor la o mai bună legiferare - al 15-lea raport al Comisiei Europene privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității în conformitate cu articolul 9 din protocol (2009/2142(INI)) - JURI - Raportoare: Lidia Joanna Geringer De Oedenberg (A7-0215/2010)
- Raport referitor la SEE-Elveția: obstacole în calea funcționării depline a pieței interne (2009/2176(INI)) - IMCO - Raportor: Rafał Trzaskowski (A7-0216/2010)
- Raport referitor la interconectarea registrelor comerțului (2010/2055(INI)) - JURI - Raportor: Kurt Lechner (A7-0218/2010)
- Raport referitor la aplicarea şi revizuirea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (2009/2140(INI)) - JURI - Raportor: Tadeusz Zwiefka (A7-0219/2010)
- Raport referitor la integrarea socială a femeilor care aparțin minorităților etnice (2010/2041(INI)) - FEMM - Raportoare: Antonyia Parvanova (A7-0221/2010)
- ***I Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (Text codificat) (COM(2010)0204 - C7-0112/2010 - 2010/0110(COD)) - JURI - Raportoare: Lidia Joanna Geringer De Oedenberg (A7-0222/2010)
- Raport referitor la jurnalism și noile mijloace de comunicare în masă – crearea unei sfere publice în Europa (2010/2015(INI)) - CULT - Raportor: Morten Løkkegaard (A7-0223/2010)
- Raport referitor la venituri echitabile pentru agricultori: îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa (2009/2237(INI)) - AGRI - Raportor: José Bové (A7-0225/2010)
- ***II Recomandare pentru a doua lectură referitoare la poziția Consiliului în primă lectură în vederea adoptării unei directive a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice (06106/1/2010 - C7-0147/2010 - 2008/0211(COD)) - AGRI - Raportoare: Elisabeth Jeggle (A7-0230/2010)
- * Raport referitor la propunerea de regulament al Consiliului de suspendare temporară a taxelor din tariful vamal comun asupra importurilor anumitor produse industriale în regiunile autonome Madeira şi Azore (09109/2010 - C7-0106/2010 - 2009/0125(CNS)) - REGI - Raportoare: Danuta Maria Hübner (A7-0232/2010)
- Raport referitor la dezvoltarea potențialului de creare de locuri de muncă al unei noi economii durabile (2010/2010(INI)) - EMPL - Raportoare: Elisabeth Schroedter (A7-0234/2010)
- Raport referitor la propunerea de decizie a Consiliului privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre: Partea a II-a a Orientărilor integrate Europa 2020 (COM(2010)0193 - C7-0111/2010 - 2010/0115(NLE)) - EMPL - Raportor: Csaba Őry (A7-0235/2010)
- Raport referitor la finanțarea și funcționarea Fondului european de ajustare la globalizare (2010/2072(INI)) - BUDG - Raportor: Miguel Portas (A7-0236/2010)
- Raport referitor la rolul femeilor într-o societate în curs de îmbătrânire (2009/2205(INI)) - FEMM - Raportoare: Sirpa Pietikäinen (A7-0237/2010)
- Raport referitor la poziţia Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 2/2010 al Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2010 (12583/2010 - C7-0194/2010 - 2010/2046(BUD)) - BUDG (A7-0240/2010)
- ***I Raport referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind acordarea unei asistențe macrofinanciare Republicii Moldova (COM(2010)0302 - C7-0144/2010 - 2010/0162(COD)) - INTA - Raportor: Iuliu Winkler (A7-0242/2010)
- Raport referitor la cererea de ridicare a imunității lui Viktor Uspaskich (2009/2147(IMM)) - JURI - Raportor: Bernhard Rapkay (A7-0244/2010)
2) de către deputaţi
2.1) întrebări orale pentru timpul afectat întrebărilor (articolul 116 din Regulamentul de procedură) (B7-0454/2010)
2.2)propuneri de rezoluţie (articolul 120 din Regulamentul de procedură)
- Oreste Rossi. Propunere de rezoluţie privind încălcarea de către Turcia a Convenției de la Geneva (B7-0473/2010)
retrimis
fond :
AFET
- Silvia-Adriana Ţicău. Propunere de rezoluţie a Parlamentului European referitoare la inundaţiile care au afectat grav România in perioada iunie-iulie 2010 (B7-0474/2010)
retrimis
fond :
REGI
aviz :
ENVI, BUDG
- Oreste Rossi. Propunere de rezoluţie referitoare la restrângerea libertăților civile în Rwanda (B7-0476/2010)
retrimis
fond :
DEVE
aviz :
AFET
- Oreste Rossi. Propunere de rezoluţie referitoare la formele de tortură aplicate femeilor în Iran (B7-0477/2010)
retrimis
fond :
FEMM
aviz :
DEVE, AFET
- Oreste Rossi. Propunere de rezoluţie referitoare la protecţia copiilor din Haiti (B7-0478/2010)
retrimis
fond :
DEVE
aviz :
AFET
- Cristiana Muscardini. Propunere de rezoluţie referitoare la oportunitatea creării unei liste a societăților deținătoare de date sensibile pentru siguranță și la controlul transferurilor de proprietate ale acestor societăți (B7-0479/2010)
retrimis
fond :
LIBE
aviz :
JURI
- Oreste Rossi. Propunere de rezoluţie referitoare la criza umanitară din Somalia (B7-0489/2010)
retrimis
fond :
DEVE
aviz :
AFET
- Lucas Hartong. Propunere de rezoluţie referitoare la necesitatea unei schimbări de orientare în cadrul politicii UE în domeniul climei (B7-0490/2010)
retrimis
fond :
ENVI
aviz :
ITRE
2.3)propuneri de modificare a Regulamentului de procedură (articolul 212 din Regulamentul de procedură)
- Andrew Duff. Propunere de modificare a Regulamentului de procedură al Parlamentului European - Modificarea articolului 106 (Alegerea Comisiei) alineatul (1) (nou) și alineatul (3) (B7-0480/2010)
retrimis
fond :
AFCO
- Andrew Duff. Propunere de modificare a Regulamentului de procedură al Parlamentului European - Modificarea articolului 192 (Coordonatori în cadrul comisiei și raportori alternativi) introducerea unui nou alineat (2a) (B7-0481/2010)
retrimis
fond :
AFCO
- Andrew Duff. Propunere de modificare a Regulamentului de procedură al Parlamentului European - Modificarea anexei XVII (Orientări pentru aprobarea Comisiei), punctul 1 (B7-0482/2010)
retrimis
fond :
AFCO
9. Întrebări orale şi declaraţii scrise (depunere)
Au fost depuse de către deputaţi următoarele documente:
1) întrebări orale (articolul 115 din Regulamentul de procedură):
- (O-0046/2010) adresată de Franziska Katharina Brantner şi Nicole Kiil-Nielsen, în numele Grupului Verts/ALE, Annemie Neyts-Uyttebroeck, Alexandra Thein, Ivo Vajgl, Sarah Ludford şi Leonidas Donskis, în numele Grupului ALDE, Véronique De Keyser, în numele Grupului S&D, şi Marie-Christine Vergiat, în numele Grupului GUE/NGL, Comisiei: Proiectul de lege privind ONG-urile israeliene (B7-0319/2010),
- (O-0076/2010) adresată de Arturs Krišjānis Kariņš, Tunne Kelam, Vytautas Landsbergis, Gunnar Hökmark, Bendt Bendtsen, Jacek Saryusz-Wolski, Ville Itälä, Sandra Kalniete, Inese Vaidere, Michael Gahler, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra şi Laima Liucija Andrikienė, în numele Grupului PPE, Consiliului: Politica externă și de securitate comună (B7-0320/2010),
- (O-0081/2010) adresată de Cornelis de Jong şi Eva-Britt Svensson, în numele Grupului GUE/NGL, Michael Cashman, Britta Thomsen, Marije Cornelissen, Sophia in 't Veld şi Sirpa Pietikäinen, Comisiei: Discriminarea cuplurilor de acelaşi sex căsătorite sau în parteneriat civil (B7-0451/2010/rev.2),
- (O-0092/2010) adresată de Paolo De Castro, Véronique De Keyser, Jo Leinen şi Adrian Severin, în numele Grupului S&D, Liisa Jaakonsaari, Ivo Vajgl, Michael Cashman, Antigoni Papadopoulou, Vincent Peillon, Maria Eleni Koppa, Patrizia Toia, Jean Lambert, Tokia Saïfi, Maria Da Graça Carvalho, Tanja Fajon, Edite Estrela, Marietje Schaake, Jutta Steinruck, Mariya Nedelcheva, Kriton Arsenis, Santiago Fisas Ayxela, María Muñiz De Urquiza, Hélène Flautre, Rui Tavares, Vincenzo Iovine, Sonia Alfano, Zoran Thaler, Michel Dantin, Vittorio Prodi, Anne Delvaux, Alexandra Thein, Kyriacos Triantaphyllides, Charles Goerens, Nikolaos Chountis, Kader Arif, Rodi Kratsa-Tsagaropoulou, Margrete Auken, Ioannis A. Tsoukalas, Roberto Gualtieri, Reinhard Bütikofer, Emilio Menéndez del Valle, Nicole Kiil-Nielsen, Raimon Obiols, Proinsias De Rossa, Antonyia Parvanova, Erminia Mazzoni, Guido Milana, Olga Sehnalová, Stephen Hughes, Kartika Tamara Liotard, Sajjad Karim, Isabelle Durant, José Manuel Fernandes, Patrick Le Hyaric, Izaskun Bilbao Barandica, Gabriele Albertini, Malika Benarab-Attou, Rosario Crocetta, Thijs Berman, Pavel Poc, Daciana Octavia Sârbu, Richard Howitt, Ana Gomes, Ioan Enciu, Hans-Gert Pöttering, Marek Siwiec şi Corina Creţu, Comisiei: Situaţia râului Iordan, în special a zonei Iordanului inferior (B7-0452/2010),
- (O-0096/2010) adresată de Rovana Plumb, Iliana Malinova Iotova, Pervenche Berès, Stephen Hughes, Alejandro Cercas, Gianni Pittella şi Jutta Steinruck, în numele Grupului S&D, Comisiei: Libera circulație a lucrătorilor - restricții temporare care afectează cetățenii români și bulgari pe piața forței de muncă din Uniunea Europeană (B7-0455/2010),
- (O-0097/2010) adresată de Esther de Lange şi Albert Deß, în numele Grupului PPE, Thijs Berman şi Jo Leinen, în numele Grupului S&D, Comisiei: Sectorul european al amidonului din cartofi după 2012 (B7-0456/2010),
- (O-0102/2010) adresată de Elizabeth Lynne, Pervenche Berès, în numele Comisiei EMPL, Comisiei: Ingrijirea pe termen lung a persoanelor în vârstă (B7-0457/2010),
- (O-0104/2010) adresată de Sylvie Guillaume şi Claude Moraes, în numele Grupului S&D, Hélène Flautre şi Judith Sargentini, în numele Grupului Verts/ALE, Cornelia Ernst, Rui Tavares şi Marie-Christine Vergiat, în numele Grupului GUE/NGL, şi Malika Benarab-Attou Comisiei: Acordurile comunitare de readmisie cu ţările terţe (B7-0453/2010),
- (O-0114/2010) adresată de Brian Simpson, în numele Comisiei TRAN, Comisiei: Punerea în aplicare a Directivei 2008/6/CE cu privire la realizarea integrală a pieței interne a serviciilor poștale (B7-0458/2010),
- (O-0117/2010/rév.1) adresată de Claude Moraes, Michael Cashman şi Monika Flašíková Beňová, în numele Grupului S&D, Comisiei: Recunoaşterea reciprocă a căsătoriilor şi a parteneriatelor civile încheiate între cuplurile de acelaşi sex (B7-0459/2010),
- (O-0118/2010) adresată de Sophia in 't Veld, Renate Weber, Niccolò Rinaldi, Sarah Ludford, Sonia Alfano, Cecilia Wikström şi Alexander Alvaro şi Gianni Vattimo, în numele Grupului ALDE, Comisiei: Discriminarea împotriva cuplurilor de același sex, libertatea de circulație, drepturile LGBT, o foaie de parcurs a UE (B7-0460/2010).
2) declaraţii scrise pentru înscriere în registru (articolul 123 din Regulamentul de procedură):
- Dieter-Lebrecht Koch şi Thomas Ulmer, privind crearea unui paşaport european pentru persoanele cu proteze externe şi interne (0060/2010),
- Britta Thomsen, Elizabeth Lynne, Ilda Figueiredo, Karima Delli şi Jacek Protasiewicz, sprivind o strategie a UE pentru persoanele fără adăpost (0061/2010),
- Joanna Senyszyn, Ivo Belet, Mary Honeyball, Seán Kelly şi Hannu Takkula, privind o susţinere mai intensă la nivel de UE a sporturilor de bază (0062/2010),
- Filip Kaczmarek, privind condamnarea activistului tibetan Karma Samdrup la închisoare (0063/2010),
- Arlene McCarthy, Hélène Flautre, Sirpa Pietikäinen şi Eva-Britt Svensson, privind etichetarea bunurilor şi mărfurilor provenind din teritoriile palestiniene ocupate (0064/2010),
- Vincenzo Iovine, privind reglementarea aromelor în Convenţia-cadru pentru lupta împotriva fumatului (0065/2010),
- Vincenzo Iovine, privind declararea unei Zile europene a comemorării celor care mor pentru pace (0066/2010),
- Andrzej Grzyb, Bogdan Kazimierz Marcinkiewicz, Marian-Jean Marinescu, Paul Rübig şi Alejo Vidal-Quadras, privind posibilitatea de a utiliza gazul provenit din surse alternative în Europa (0067/2010).
10. Petiţii
Următoarele petiţii, înscrise în registrul general la datele indicate mai jos în conformitate cu articolul 201 alineatul (6) din Regulamentul de procedură, au fost trimise comisiei competente:
9 iulie 2010
Nijole Orentaite (Lithuanian Association for the Protection of Human Rights) (nr. 0578/2010); Darius Aidukauskas (nr. 0579/2010); Lόpez Florencio Salvador (Asociaciόn de Mayoristas del Mercado Central de Pescados "El Barranco" de Mercasevilla) (nr. 0580/2010); Irene Garay Araujo (nr. 0581/2010); Maria Karagiannaki (nr. 0582/2010); Denis Sokolov (12 semnături) (nr. 0583/2010); Marie Maurice Christian Dubruel de Broglio (nr. 0584/2010); Seppo Harinen (nr. 0585/2010); (nume confidenţial) (nr. 0586/2010); Michel Louis (nr. 0587/2010); Reinhard Rink (nr. 0588/2010); Francesco Ghibaudi (nr. 0589/2010); Fabian Knipper (nr. 0590/2010); (nume confidenţial) (nr. 0591/2010); Gordon Westerdale (nr. 0592/2010); Lukas Özdemir (Junge Aramäische Union) (nr. 0593/2010); Jörg Thieme (nr. 0594/2010); Henryka Magdalena Andersen (nr. 0595/2010); (nume confidenţial) (nr. 0596/2010); Gerhard Holzinger (nr. 0597/2010); Cosmin Dumitru Rostogolea Cristea (nr. 0598/2010); (nume confidenţial) (nr. 0599/2010); (nume confidenţial) (nr. 0600/2010); Doreen Williams (nr. 0601/2010); Maria Luise Wex (nr. 0602/2010); Wiktor Władysław Wożniak (nr. 0603/2010); Kurt Weidlich (nr. 0604/2010); Teresa Pietrzak (Stowarzyszenie Sympatykόw Ładu Obywatelskiego, Własności i Kapitału) (nr. 0605/2010); Tadeusz Balicki (Parafia Podwyższenia Krzyża Św. i NPNMP) (nr. 0606/2010); Johan Gaudesaboos (nr. 0607/2010); Catalin - Adrian Petre (nr. 0608/2010); Gerard-Bob Van Der Maas (nr. 0609/2010); Jerzy Jabłoński (nr. 0610/2010); (nume confidenţial) (nr. 0611/2010); Emanuel Baciu (nr. 0612/2010); (nume confidenţial) (nr. 0613/2010); Gabriele Wesenauer (nr. 0614/2010); Mircea Comăneci (Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate) (nr. 0615/2010); (nume confidenţial) (nr. 0616/2010); Alojzij Terlep (nr. 0617/2010); (nume confidenţial) (nr. 0618/2010); László Siklósi (nr. 0619/2010); David Carracoi (nr. 0620/2010); Ana-Maria Enea (nr. 0621/2010); (nume confidenţial) (nr. 0622/2010); (nume confidenţial) (nr. 0623/2010); Gheorghe Crăciun (nr. 0624/2010); William Allen (nr. 0625/2010); (nume confidenţial) (nr. 0626/2010); Ortwin Baier (Gemeinde Blankenfelde-Mahlow) (nr. 0627/2010); Ciprian Dobre (Parlamentul Romaniei, Birou Parlamentar) (nr. 0628/2010); Barbara Philippe (nr. 0629/2010); Jason Sschembri (nr. 0630/2010); Algirdas Paleckis (Socialistinis Liaudies Frontas) (nr. 0631/2010).
12 iulie 2010
Harald Dittes (nr. 0632/2010); Maria Karagiannaki (nr. 0633/2010); Monchil Minchev (Grazhdansko sdruzhenie "Sevlievo za vsichki" ) (nr. 0634/2010); (nume confidenţial) (nr. 0635/2010); François Espuche (Association Gratte Papiers) (nr. 0636/2010); Fermín Laguarda Ferrer (Sociedad Agraria de Transformación) (nr. 0637/2010); Hilda Schmidt (Themis Euro-Juristas) (nr. 0638/2010); Ramona Plaza Mesón (nr. 0639/2010); (nume confidenţial) (nr. 0640/2010); Celesino Huete Martínez (Asociación Colectivo Espartal-Ecologistas en Acción de Valdemoro) (nr. 0641/2010); Biagio Sciacchitano (Coordinamento Provinciale Salviamo Le Nostre Case) (nr. 0642/2010); Joan Ribas Cortadellas (Giró Advocats) (17 semnături) (nr. 0643/2010); María Rosa Quiñonero Oliveras (Asociación Zeus) (nr. 0644/2010); (nume confidenţial) (nr. 0645/2010); Francesco Carbone (nr. 0646/2010); Angel Luis Alcaraz Enebra (nr. 0647/2010); Dolores Padilla Racero (229 de semnături) (nr. 0648/2010); Enrico Ovaleo-Pandolfo (nr. 0649/2010); Celestino Fernández González (Asociación de Vecinos de Santa María de Solís) (nr. 0650/2010); Juan María García Gil (Unión Sindical de Controladores Aéreos) (nr. 0651/2010); Pierre Gérard (Comité de Défense des Frontaliers belgo-français CDF ASBL) (nr. 0652/2010); Ester Ruiz Martín (Asociación Plataforma Luna) (nr. 0653/2010); Umberto Mele (2 semnături) (nr. 0654/2010); Francisco Mesa Díaz (nr. 0655/2010); (nume confidenţial) (nr. 0656/2010); Alessandro Blasetti (nr. 0657/2010); Ángeles Moreno García (nr. 0658/2010); Javier Solloso Blanco (nr. 0659/2010); Adolfo Pablo Lapi (nr. 0660/2010); Sandra María Medina Morales (nr. 0661/2010); Nikolaos Georgoulas (nr. 0662/2010); Giannakopoulos Georgios (nr. 0663/2010); Alessandro Lai (nr. 0664/2010); Patrice Hénin (nr. 0665/2010); (nume confidenţial) (nr. 0666/2010); Ana Martín Zurdo (nr. 0667/2010); Xavier Mennesson (SAS Les Jardins du Val) (nr. 0668/2010); (nume confidenţial) (nr. 0669/2010); Adrian Dante Popescu (nr. 0670/2010).
19 iulie 2010
Alfred Bösherz (nr. 0671/2010); Markus Moore (nr. 0672/2010); Rudolf Stöhr (nr. 0673/2010); Philip Smalley (nr. 0674/2010); Johan Lindsjö (nr. 0675/2010); Anja Gowole (nr. 0676/2010); Cristina Dumitru (nr. 0677/2010); Jonathan Bishop (nr. 0678/2010); Sanjar Igamov (nr. 0679/2010); Ferenc Czimbalmos-Kozma (nr. 0680/2010); Mark Sowery (nr. 0681/2010); Peter Pinnington (nr. 0682/2010); Janet Fitzgerald (Tick Talk Ireland) (nr. 0683/2010); Piotr Skonieczka (nr. 0684/2010); Sławomir Siwy (Związek Zawodowy - Celnicy PL) (nr. 0685/2010); Angelika Christa Niedermüller (nr. 0686/2010); Steffen Beier (nr. 0687/2010); Michael Stumpe (nr. 0688/2010); Przemysław Szmyt (nr. 0689/2010); Hanns Krugmann (nr. 0690/2010); (nom confidentiel) (nr. 0691/2010); Emérita Cañada Martín (nr. 0692/2010); (nom confidentiel) (nr. 0693/2010); (nume confidenţial) (nr. 0694/2010); Robert Fournier (nr. 0695/2010); (nume confidenţial) (nr. 0696/2010); (nume confidenţial) (nr. 0697/2010); Monica Gennari (nr. 0698/2010); Georgia Pistolla (nr. 0699/2010); Suárez Helguera Pilar (Izquierda Xunida y Bloque por Asturies/Gozón) (nr. 0700/2010); (nume confidenţial) (nr. 0701/2010); María de los Santos Galindo Gómez (nr. 0702/2010); Raychin Rachev (nr. 0703/2010); Thanasis Thimiopoulos (nr. 0704/2010); Miglino Francesco (nr. 0705/2010); Santiago Lamelo Fagilde (nr. 0706/2010); (nume confidenţial) (nr. 0707/2010); (nume confidenţial) (nr. 0708/2010); (nume confidenţial) (21 de semnături) (nr. 0709/2010); Christine Delpont (Chorégraphique de Toulouse) (nr. 0710/2010).
21 iulie 2010
Norbert Rath (nr. 0711/2010); Bernhard Fricke (David gegen Goliath e.V.) (nr. 0712/2010); (nume confidenţial) (nr. 0713/2010); Udo Brings (Bio-Vit e.K.) (nr. 0714/2010); Gheorghe Parascan (nr. 0715/2010); (nume confidenţial) (nr. 0716/2010); (nume confidenţial) (nr. 0717/2010); (nume confidenţial) (nr. 0718/2010); Alicia Librero Rincón (Asociación VYDA (Vida y Derecho Animal)) (37 de semnături) (nr. 0719/2010); Giulio Marini (nr. 0720/2010); (nume confidenţial) (nr. 0721/2010); Antonio Badía Molina (nr. 0722/2010); (nume confidenţial) (nr. 0723/2010); Franco Londei (nr. 0724/2010); Marco Noto (nr. 0725/2010); John E. Doherty (Irish Drivers Association) (nr. 0726/2010); Roberto Marcoccio (nr. 0727/2010); María del Carmen Cabello Caballero (nr. 0728/2010); Pedro Portillo Strempel (nr. 0729/2010); Mirko Bernardi (A.S.D. Hacking labs) (nr. 0730/2010); Melas Gianniotis (Enosi Asfaliston Boreiou Ellados - Union des assureurs du Nord de la Grece) (nr. 0731/2010); Roberto Giurastante (Greenaction Transnational) (nr. 0732/2010).
26 iulie 2010
(nume confidenţial) (3 semnături) (nr. 0733/2010); Birgit Wichmann (nr. 0734/2010); Attila Csegzi (24 de semnături) (nr. 0735/2010); Peter Bittner (nr. 0736/2010); Dorothee Hübner (Bürgerinitiative Westliche Altmark) (nr. 0737/2010); Lech Gawłowski (nr. 0738/2010); Evgeny Svetlov (nr. 0739/2010); Kamil Altay (Hoffnungsstern e.V. (Umutyildizi e.V.)) (2 semnături) (nr. 0740/2010); Carmen Madalina Lupu (nr. 0741/2010); Argirios Tsorakis (nr. 0742/2010); Argirios Tsorakis (nr. 0743/2010); Halis Kamaci (nr. 0744/2010); Anna Stai (Antinazi Initiative) (2 semnături) (nr. 0746/2010); Alexandra Payer (114 semnături) (nr. 0747/2010); Dörte Fröhlich (2 semnături) (nr. 0748/2010); Steven Gordon (nr. 0749/2010); Michael Norden (nr. 0750/2010); Emilio Pugliese (nr. 0751/2010); M. Bateman (nr. 0752/2010); Lothar Bösselmann (nr. 0753/2010); (nume confidenţial) (nr. 0754/2010); Lowes Tony (Friends of the Irish Environment) (nr. 0755/2010); Boguslawa Janczak (Stowarzyszenie Transportowcow Ziemi Lodzkiej) (3 semnături) (nr. 0756/2010); Hartmut Tanneberger (2 semnături) (nr. 0757/2010); Konstantinos Kouvopoulos (nr. 0758/2010); (nume confidenţial) (nr. 0759/2010); Lazaros Tsikritzis (nr. 0760/2010); Giuseppe Babusci (nr. 0761/2010); José Luis González Godoy (nr. 0762/2010); Igor Forsberg (nr. 0763/2010); (nume confidenţial) (nr. 0764/2010); Stefan Ardelean (nr. 0765/2010); (nume confidenţial) (nr. 0766/2010); Mary Doris Sencion Colon (nr. 0767/2010); (nume confidenţial) (nr. 0768/2010); (nume confidenţial) (nr. 0769/2010); Christophe Peeters (nr. 0770/2010); Hannes Heikkilä (nr. 0771/2010); Jean-Luc Darlet (nr. 0772/2010); Jesús Fernández Arenas (nr. 0773/2010); Slavko Burstynjsky (nr. 0774/2010); Iulian Jugarean (nr. 0775/2010); (nume confidenţial) (nr. 0776/2010); (nume confidenţial) (nr. 0777/2010); Antonio Cirillo (nr. 0778/2010); (nume confidenţial) (nr. 0779/2010); (nume confidenţial) (nr. 0780/2010); (nume confidenţial) (nr. 0781/2010); (nume confidenţial) (nr. 0782/2010); Romano De Leo (nr. 0783/2010); Adolfo Pablo Lapi (nr. 0784/2010); María Teresa Guardiola Chorro (3 semnături) (nr. 0785/2010); Muhtar Indzhiser (nr. 0786/2010).
29 iulie 2010
Carmela Alberico (nr. 0787/2010); Michle Rigio (nr. 0788/2010); Nolan Sanchís Llopis (nr. 0789/2010); María José Manresa Gilabert (nr. 0790/2010); Carlo Rinaldo (nr. 0791/2010); Ulla-Maija Heikkonen (nr. 0792/2010); Gheorghe Craciun (nr. 0793/2010); Tomás Maceiras Palmeiro (nr. 0794/2010); (nume confidenţial) (nr. 0795/2010); (nume confidenţial) (nr. 0796/2010); Ivano Lasorsa (nr. 0797/2010); (nume confidenţial) (nr. 0798/2010); Britta Schulz (nr. 0799/2010); Cristiana Cattaruzza (nr. 0800/2010); Franco Londei (nr. 0801/2010); Adolfo Pablo Lapi (nr. 0802/2010); Víctor Aznar Marcén Sindicato de Enfermeria (Sindicato de Enfermería (SATSE)) (nr. 0803/2010); Adone Doni (nr. 0804/2010); Ernesto Aurelio Vandama Puentes (Asociación Cubana Española de Madrid y Ámbito Nacional) (nr. 0805/2010); Creta Farm A.B.E.E (nr. 0806/2010); Alexandrina Ferreira (nr. 0807/2010).
3 august 2010
Jesús Vozmediano (El Club De Doñana) (nr. 0808/2010); Juan Antonio Iborra Bernal (nr. 0809/2010); (nume confidenţial) (nr. 0810/2010); Vincenzo Chianese (nr. 0811/2010); Norma Begoña Pérez Díaz (nr. 0812/2010); Dumitru Mîndru (nr. 0813/2010); Eva Reduello Fernández (nr. 0814/2010); Alberta Peddis (nr. 0815/2010); Rafael Vidal (nr. 0816/2010); (nume confidenţial) (nr. 0817/2010); José Daniel Hidalgo Serrano (nr. 0818/2010); Maria Grecu (nr. 0819/2010); Adolfo Pablo Lapi (nr. 0820/2010); Mikael Kanervo (nr. 0821/2010); Alexandros Pargas (nr. 0822/2010); Vicente Felipe Sanchez Pedrosa (nr. 0823/2010); (nume confidenţial) (nr. 0824/2010); Alice Vasilescu (nr. 0825/2010); (nume confidenţial) (nr. 0826/2010); Francisco Caño Sánchez (nr. 0827/2010); Adolfo Pablo Lapi (nr. 0828/2010).
18 august 2010
Paulo Martins (nr. 0829/2010); Liudmila Bedricovschi (nr. 0830/2010); Gbenga Shadare (Transform Nigeria Movement) (15 semnături) (nr. 0831/2010); (nume confidenţial) (nr. 0832/2010); (nume confidenţial) (nr. 0833/2010); György Kocsis (Tatabányáért Egyesület Közhasznú Szervezet) (nr. 0834/2010); (nume confidenţial) (nr. 0835/2010); Krisztina Szücs (nr. 0836/2010); Gekeler Jürgen (nr. 0837/2010); Tomas Venckevičius (Agapė) (nr. 0838/2010); Tomas Venckevičius (Agapė) (nr. 0839/2010); (nume confidenţial) (nr. 0840/2010); (nume confidenţial) (nr. 0841/2010); (nume confidenţial) (nr. 0842/2010); Marcus Menzel (nr. 0843/2010); M. Bateman (nr. 0844/2010); Stefan Człapiński (nr. 0845/2010); Walter Menden (nr. 0846/2010); (nume confidenţial) (nr. 0847/2010); Garifallia Tsioutsiou (nr. 0848/2010); Rustam Vasiliev (Baltic Republican Party) (nr. 0849/2010); Udo Wagler (nr. 0850/2010); (nume confidenţial) (nr. 0851/2010); Kevin Brawn (nr. 0852/2010); Alexandra Mareschi (ILOG Foundation Ltd.,) (nr. 0853/2010); Liidia Volkova (nr. 0854/2010); (nume confidenţial) (nr. 0855/2010); Teresa Laska (Stowarzyszenie na rzecz wszystkich istot) (nr. 0856/2010); Richard Grögel (nr. 0857/2010); (nume confidenţial) (nr. 0858/2010); (nume confidenţial) (nr. 0859/2010); Benjamin Heim (nr. 0860/2010); Wolfram Erwin (nr. 0861/2010); Thoralf Jurtz (nr. 0862/2010); Melanie Christine Gebert (nr. 0863/2010); (nume confidenţial) (nr. 0864/2010); (nume confidenţial) (nr. 0865/2010); Hans Kassel (nr. 0866/2010); Golamali Shojaeitarighi (nr. 0867/2010); Michal Bajan (nr. 0868/2010); Jeraldine Blinston (nr. 0869/2010); (nume confidenţial) (nr. 0870/2010); Ronald Schwarz (nr. 0871/2010); Henry Conboy (2 semnături) (nr. 0872/2010); Guido Werner (nr. 0873/2010); Mariella Canfora (nr. 0874/2010); (nume confidenţial) (nr. 0875/2010); Ahmed Jamal (Jim) Mortoza (nr. 0876/2010); Günther Burkhart (nr. 0877/2010); Erich Schiller (nr. 0878/2010); Sven Kröger (nr. 0879/2010); Geza Szathmary (nr. 0880/2010); Rainer Conrads (Retrocoches-Ampurda) (nr. 0881/2010); Siarhei Haurylau (nr. 0882/2010); Michael Keenan (2 semnături) (nr. 0883/2010); (nume confidenţial) (nr. 0884/2010); (nume confidenţial) (nr. 0885/2010); (nume confidenţial) (nr. 0886/2010); Flavio Miccono (I.P.A.) (nr. 0887/2010); Roberto Di Giandomenico (nr. 0888/2010); Sabin Marius Ispas (nr. 0889/2010); Lena Politaki (nr. 0890/2010); Fatma Naït-Sider (nr. 0891/2010); Mario Achille (nr. 0892/2010); Gregory M.A. Babajeff (nr. 0893/2010); Luis Felipe del Campo Villegas (nr. 0894/2010);Yolanda Eugenia Clemente Fernández (2 semnături) (nr. 0895/2010); Germano Malefora (nr. 0896/2010); Manuel Poncelas Ferreiro (nr. 0897/2010); (nume confidenţial) (nr. 0898/2010); Giuseppe Morelli (nr. 0899/2010); (nume confidenţial) (nr. 0900/2010); Elpida Stefanidou (nr. 0901/2010).
2 septembrie 2010
Anthony McGough (3 semnături) (nr. 0902/2010); Silvia Beltran Pallares (Plataforma Europea de los Consumidores y del Medio Ambiente) (nr. 0903/2010); Rosa Carmen de Somodevilla (Plataforma Europea de los Consumidores y del Medio Ambiente) (nr. 0904/2010); Rosa Carmen de Somodevilla (Plataforma Europea de los Consumidores y del Medio Ambiente) (nr. 0905/2010); Stanislaw Matuszewski (Izba Godpodarcza Producentow I Operatorow Urzadzen Rozrywkowych) (nr. 0906/2010); Maurice Nahmias (5 semnături) (nr. 0907/2010); György Kocsis (Tatabányáért Egyesület Közhasznú Szervezet) (2 semnături) (nr. 0908/2010); Vera Horejsova (Uga Na Ochrany Zvirat Cr) (nr. 0909/2010); Domingo Blanco Sidera (Sociedad Albacetense de Ornitología (SAO)) (nr. 0910/2010); Georgios Balias (nr. 0911/2010); Gheorghe Pavelescu (nr. 0912/2010); Janusz Wilczynski (nr. 0913/2010); Yehudith Huebner (The Committee for equitable Holocaust property loss compensation from Austria) (6 semnături) (nr. 0914/2010); Gheorghe Parascan (nr. 0915/2010); Joseph Herber (nr. 0916/2010); Andrea Renner (nr. 0917/2010); (nume confidenţial) (nr. 0918/2010); Sabahudin Berisa (nr. 0919/2010); Salvador Peiró Gómez (Centro de Acuicultura Experimental) (nr. 0920/2010); Victor Ruse (nr. 0921/2010); Manuel Antonio Cao Prado (Confradía de Pescadores a Coruña) (nr. 0922/2010); Zigurds Tikmanis (nr. 0923/2010); Gabor Zoltanne Kis (nr. 0924/2010); Santiago Barcia Rañales (Asociación de Amigos da Praia de Vilarrube (AAPV)) (431de semnături) (nr. 0925/2010); Yolanda Eugenia Clemente Fernández (2 semnături) (nr. 0926/2010); Sheila Arslanian (nr. 0927/2010); Krasimir Ivanov Romanov (nr. 0928/2010); René La Cour Sell (Danmarks Naturfredningsforening (Danish Society for Nature Conservation)) (2 semnături) (nr. 0929/2010); Nel Ryno (Red Alert Orangutan Preservation Campaign) (nr. 0930/2010); Konstantinos Aivaliotis (5 semnături) (nr. 0931/2010); Maria Karagiannaki (nr. 0932/2010); Gheorghe Marinescu (nr. 0933/2010); (nume confidenţial) (nr. 0934/2010); (nume confidenţial) (2 semnături) (nr. 0935/2010); Fotios Panagiotakopoulos (nr. 0936/2010); (nume confidenţial) (nr. 0937/2010); Anna Gatto (7 semnături) (nr. 0938/2010).
11. Transferuri de credite
În conformitate cu articolul 24 din Regulamentul financiar, aşa cum a fost interpretat la punctul 20 din Declaraţia comună privind măsurile tranzitorii aplicabile procedurii bugetare după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Comisia pentru bugete a autorizat propunerea de transfer de credite DEC 19/2010 a Comisiei Europene (N7-0028/2010 - C7-0154/2010 – 2010/2092(GBD)).
° ° ° °
În conformitate cu articolul 24 din Regulamentul financiar, aşa cum a fost interpretat la punctul 20 din Declaraţia comună privind măsurile tranzitorii aplicabile procedurii bugetare după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Comisia pentru bugete a autorizat propunerea de transfer de credite DEC 25/2010 a Comisiei Europene (N7-0030/2010 - C7-0159/2010 - 2010/2116(GBD)).
° ° ° °
În conformitate cu articolul 24 din Regulamentul financiar, aşa cum a fost interpretat la punctul 20 din Declaraţia comună privind măsurile tranzitorii aplicabile procedurii bugetare după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Comisia pentru bugete a autorizat propunerea de transfer de credite DEC 27/2010 a Comisiei Europene (N7-0033/2010 - C7-0176/2010 - 2010/2121(GBD)).
° ° ° °
În conformitate cu articolul 24 din Regulamentul financiar, aşa cum a fost interpretat la punctul 20 din Declaraţia comună privind măsurile tranzitorii aplicabile procedurii bugetare după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Comisia pentru bugete a autorizat propunerea de transfer de credite DEC 35/2010 a Comisiei Europene (N7-0032/2010 - C7-0175/2010 – 2010/2119(GBD)).
12. Cursul dat rezoluţiilor Parlamentului
Comunicarea Comisiei privind cursul dat rezoluţiilor adoptate de Parlament în perioada de sesiune martie II 2010 este disponibilă pe site-ul „Séance en direct”.
13. Transmiterea de către Consiliu a textelor acordurilor
Consiliul a transmis copii certificate conform ale următoarelor documente:
- Protocol de modificare a acordului privind transportul aerian între Statele Unite ale Americii şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, semnat la 25 şi 30 aprilie 2007;
- Acord între Uniunea Europeană şi Georgia privind facilitarea eliberării vizelor;
- Acord între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii privind prelucrarea şi transferul datelor de mesagerie financiară din Uniunea Europeană către Statele Unite ale Americii în cadrul programului de urmărire a finanţărilor în scopuri teroriste;
- Acord între Uniunea Europeană şi Guvernul Insulelor Feroe privind cooperarea ştiinţifică şi tehnologică.
14. Declaraţii scrise caduce
Întrucât nu au întrunit numărul necesar de semnături, declaraţiile scrise nr. 0013/2010, 0014/2010, 0015/2010, 0016/2010 au devenit caduce în conformitate cu articolul 123 alineatul (5) din Regulamentul de procedură.
15. Ordinea lucrărilor
În conformitate cu ordinea de zi, s-a stabilit ordinea lucrărilor.
Proiectul definitiv de ordine de zi al şedinţelor plenare din septembrie I 2010 (PE 446.327/PDOJ) a fost distribuit şi au fost propuse următoarele modificări ale acestuia (articolul 140 din Regulamentul de procedură):
Luni
La 2 septembrie 2010, Comisia pentru afaceri juridice a adoptat raportul Bernhard Rapkay privind cererea de ridicare a imunităţii lui Viktor Uspaskich (A7-0244/2010). În conformitate cu articolul 7 alineatul (8) din Regulament, acest raport a fost înscris la primul punct din ordinea de zi a acestei seri.
° ° ° °
Preşedintele a fost sesizat cu privire la o cerere de aplicare a procedurii de urgenţă (articolul 142 din Regulamentul de procedură), prezentată de Roberta Angelilli, Gianni Pittella şi alţi cel puţin 40 de deputaţi, cu scopul devansării dezbaterii privind cazul lui Sakineh Mohammadi Ashtiani (punctul 143 din PDOJ), de joi după-amiază pentru luni.
Au intervenit: Gianni Pittella, supleant Roberta Angelilli, care a motivat cererea, Mario Mauro, care a susţinut-o, şi Hannes Swoboda, care a insistat ca votul asupra textului depus la încheierea dezbaterii să aibă loc cât mai repede.
Urgenţa a fost aprobată şi acest punct a fost înscris pe ordinea de zi a prezentei şedinţe.
Termenul de depunere a propunerilor de rezoluţie a fost stabilit pentru luni, 6 septembrie 2010 la ora 19, şi respectiv marţi, 7 septembrie 2010 , la ora 12 pentru propunerile comune de rezoluţie.
Vot: miercuri
Marţi
Nu au fost propuse modificări.
° ° ° °
Preşedintele a subliniat importanţa dezbaterii asupra situaţiei Uniunii, înscrisă pe ordinea de zi de marţi dimineaţă (punctul 85 din PDOJ).
În cursul reuniunii sale de joi, 2 septembrie 2010, Conferinţa preşedinţilor a făcut propuneri referitoare la modalităţile de desfăşurare a dezbaterii, în special cu scopul de a garanta o prezenţă cât mai numeroasă a deputaţilor în hemiciclu. Biroul va fi sesizat cu privire la aceste modalităţi în cursul reuniunii sale din aceeaşi seară. Preşedintele a făcut un apel solemn pentru ca deputaţii să participe la această dezbatere.
Au intervenit: Bernd Posselt şi Sarah Ludford, care s-au opus propunerilor Conferinţei preşedinţilor.
A intervenit Joseph Daul, care a precizat contextul în care au fost făcute aceste propuneri şi a recomandat acceptarea deciziei Biroului.
A intervenit Francesco Enrico Speroni, care a solicitat ca Parlamentului să i se dea posibilitatea de a se pronunţa prin vot asupra propunerilor Conferinţei preşedinţilor.
Miercuri
Nu au fost propuse modificări.
Joi
Dezbatere privind cazuri de încălcare a drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept (articolul 122 din Regulamentul de procedură):
Conform deciziei Parlamentului, dezbaterea cazului Sakineh Mohammadi Ashtiani a fost programată pentru luni.
° ° ° °
Ordinea lucrărilor a fost astfel stabilită.
16. Clauza de salvgardare bilaterală a Acordului de liber schimb între UE și Coreea ***I (dezbatere)
Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de aplicare a clauzei de salvgardare bilaterale a Acordului de liber schimb între UE şi Coreea [COM(2010)0049 - C7-0025/2010 - 2010/0032(COD)] - Comisia pentru comerţ internaţional. Raportor: Pablo Zalba Bidegain (A7-0210/2010)
Pablo Zalba Bidegain şi-a prezentat raportul.
A intervenit Karel De Gucht (membru al Comisiei).
Au intervenit: Daniel Caspary, în numele Grupului PPE, Bernd Lange, în numele Grupului S&D, Michael Theurer, în numele Grupului ALDE, Helmut Scholz, în numele Grupului GUE/NGL, Anna Rosbach, în numele Grupului EFD, Christofer Fjellner, Gianluca Susta, Niccolò Rinaldi, Maria Eleni Koppa, Marielle De Sarnez, Evelyn Regner şi George Sabin Cutaş.
A PREZIDAT: Roberta ANGELILLI Vicepreşedintă
A intervenit Elisabeth Köstinger.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Miroslav Mikolášik, Bogusław Liberadzki, Olle Schmidt, Seán Kelly, Jiří Havel şi Czesław Adam Siekierski.
Au intervenit: Karel De Gucht, Pablo Zalba Bidegain şi Robert Sturdy.
17. Venituri echitabile pentru agricultori: îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa (dezbatere)
Raport referitor la venituri echitabile pentru agricultori: îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa [2009/2237(INI)] - Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Raportor: José Bové (A7-0225/2010)
José Bové şi-a prezentat raportul.
A intervenit Dacian Cioloş (membru al Comisiei).
Au intervenit: Esther Herranz García (raportoarea pentru aviz a Comisiei ENVI), Ashley Fox (raportorul pentru aviz al Comisiei IMCO), Elisabeth Köstinger, în numele Grupului PPE, Marc Tarabella, în numele Grupului S&D, Marian Harkin, în numele Grupului ALDE, Martin Häusling, în numele Grupului Verts/ALE, James Nicholson, în numele Grupului ECR, Jacky Hénin, în numele Grupului GUE/NGL, Anna Rosbach, în numele Grupului EFD, Diane Dodds, neafiliată, Albert Deß şi Stéphane Le Foll.
A PREZIDAT: Rainer WIELAND Vicepreşedinte
Au intervenit: Marit Paulsen, Janusz Wojciechowski, João Ferreira, Andreas Mölzer, Michel Dantin, Iratxe García Pérez, Britta Reimers, Richard Ashworth, Elie Hoarau, Maria do Céu Patrão Neves, Csaba Sándor Tabajdi, Esther de Lange, Luís Paulo Alves, Astrid Lulling, Spyros Danellis, Christa Klaß, Vasilica Viorica Dăncilă, Giovanni La Via, Philippe Juvin, Peter Jahr, Sophie Auconie, Krisztina Morvai, Mairead McGuinness şi Riikka Manner.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Jarosław Kalinowski, Derek Vaughan, Oreste Rossi, Petru Constantin Luhan, Luis Manuel Capoulas Santos şi Lara Comi.
A intervenit Dacian Cioloş.
A PREZIDAT: Silvana KOCH-MEHRIN Vicepreşedintă
Au intervenit: Franz Obermayr, cu privire la desfăşurarea procedurii "catch the eye" (Preşedinta a luat act de remarcile oratorului şi a reamintit dispoziţiile aplicabile), şi José Bové.
18. Drepturile omului în Iran, în special cazul lui Sakineh Mohammadi-Ashtiani şi al lui Zahra Bahrami (dezbatere)
Declaraţie a Comisiei: Drepturile omului în Iran, în special cazul lui Sakineh Mohammadi-Ashtiani şi al lui Zahra Bahrami
Dacian Cioloş (membru al Comisiei) a făcut declaraţia.
Au intervenit: Roberta Angelilli, în numele Grupului PPE, María Muñiz De Urquiza, în numele Grupului S&D, Marietje Schaake, în numele Grupului ALDE, Barbara Lochbihler, în numele Grupului Verts/ALE, Charles Tannock, în numele Grupului ECR, Jacky Hénin, în numele Grupului GUE/NGL, Francesco Enrico Speroni, în numele Grupului EFD, Erminia Mazzoni, Silvia Costa, Nicole Kiil-Nielsen, Oreste Rossi, Michèle Striffler, Ana Gomes şi Maria Da Graça Carvalho.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Lena Kolarska-Bobińska, Marc Tarabella, Izaskun Bilbao Barandica, Krisztina Morvai şi Barbara Matera.
A intervenit Dacian Cioloş.
Propunerile de rezoluţie, care urmează să fie depuse în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, vor fi anunţate ulterior.
19. Intervenţii de un minut privind chestiuni politice importante
Au luat cuvântul, în conformitate cu articolul 150 din Regulamentul de procedură, pentru intervenţii de un minut, următorii deputaţi, care doresc să atragă atenţia Parlamentului în special asupra unor chestiuni politice importante:
Rosa Estaràs Ferragut, Alexander Mirsky, Chris Davies, François Alfonsi şi Ashley Fox.
A PREZIDAT: Dagmar ROTH-BEHRENDT Vicepreşedintă
Au intervenit: Nikolaos Chountis, John Bufton, Csanád Szegedi, Mariya Nedelcheva, Vasilica Viorica Dăncilă, Izaskun Bilbao Barandica, Marek Henryk Migalski, Ilda Figueiredo, José Manuel Fernandes, Corina Creţu, Ramon Tremosa i Balcells, Marisa Matias, Jim Higgins, María Muñiz De Urquiza, Carl Haglund, Cristian Dan Preda, Cătălin Sorin Ivan, Metin Kazak, Martin Ehrenhauser, Miroslav Mikolášik, Derek Vaughan, Seán Kelly, Daciana Octavia Sârbu, Georgios Papanikolaou, Edit Herczog, Evelyn Regner şi Sylvie Guillaume.
20. Finanţarea şi funcţionarea Fondului european de ajustare la globalizare (prezentare succintă)
Raport referitor la finanțarea și funcționarea Fondului european de ajustare la globalizare [2010/2072(INI)] - Comisia pentru bugete. Raportor: Miguel Portas (A7-0236/2010)
Miguel Portas a făcut prezentarea.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Elena Băsescu, Catherine Stihler, Seán Kelly, Frédéric Daerden şi Ilda Figueiredo.
22. Competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (prezentare succintă)
Raport referitor la aplicarea şi revizuirea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială [2009/2140(INI)] - Comisia pentru afaceri juridice. Raportor: Tadeusz Zwiefka (A7-0219/2010)
Tadeusz Zwiefka a făcut prezentarea.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Evelyn Regner, Sebastian Valentin Bodu şi Monika Flašíková Beňová.
23. Integrarea socială a femeilor care aparţin minorităţilor etnice (prezentare succintă)
Raport referitor la integrarea socială a femeilor care aparțin minorităților etnice [2010/2041(INI)] - Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen. Raportoare: Antonyia Parvanova (A7-0221/2010)
Antonyia Parvanova a făcut prezentarea.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Barbara Matera, Monika Flašíková Beňová, Elisabeth Köstinger, Nicole Kiil-Nielsen, Joanna Katarzyna Skrzydlewska şi Franz Obermayr.
24. Rolul femeilor într-o societate în curs de îmbătrânire (prezentare succintă)
Proiect de raport referitor la rolul femeilor într-o societate în curs de îmbătrânire [2009/2205(INI)] - Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen. Raportoare: Sirpa Pietikäinen (A7-0237/2010)
Sirpa Pietikäinen a făcut prezentarea.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Zuzana Roithová, Karin Kadenbach, Petru Constantin Luhan, Catherine Stihler, Antonyia Parvanova, Barbara Matera, Monika Flašíková Beňová, Ilda Figueiredo, Joanna Katarzyna Skrzydlewska şi Silvia-Adriana Ţicău.