Au fost depuse următoarele documente de către Consiliu şi Comisie:
- Propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Uniunii Europene (reformulare) (COM(2010)0260 - C7-0142/2010 - 2010/0154(COD))
retrimis
fond :
BUDG
aviz :
ITRE, JURI, CONT, REGI
- Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 97/68/CE în ceea ce privește dispozițiile aplicabile motoarelor introduse pe piață în cadrul mecanismului de flexibilitate (COM(2010)0362 - C7-0171/2010 – 2010/0195(COD))
În conformitate cu articolul 124 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Preşedintele a informat că va consulta Comitetul Economic şi Social European cu privire la această propunere.
retrimis
fond :
ENVI
aviz :
ITRE, TRAN
- Propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor dispoziții tranzitorii pentru acordurile bilaterale de investiții încheiate între state membre și țări terțe (COM(2010)0344 - C7-0172/2010 - 2010/0197(COD))
retrimis
fond :
INTA
aviz :
ECON
- Propunere de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în ceea ce privește durata obligației de respectare a cotei standard minime (COM(2010)0331 - C7-0173/2010 - 2010/0179(CNS))
retrimis
fond :
ECON
- Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind sistemele de compensare pentru investitori (COM(2010)0371 - C7-0174/2010 - 2010/0199(COD))
retrimis
fond :
ECON
aviz :
JURI, IMCO
- Propunere de virament de credite DEC 35/2010 - Secțiunea III - Comisia (N7-0032/2010 - C7-0175/2010 - 2010/2119(GBD))
retrimis
fond :
BUDG
- Propunere de virament de credite DEC27/2010 - Secțiunea III - Comisia (N7-0033/2010 - C7-0176/2010 - 2010/2121(GBD))
retrimis
fond :
BUDG
- Propunere de directivă .../.../UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind sistemele de garantare a depozitelor [reformare] (COM(2010)0368 - C7-0177/2010 - 2010/0207(COD))
retrimis
fond :
ECON
aviz :
JURI, IMCO
- Propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Directivei 2001/18/CE în ceea ce privește posibilitatea statelor membre de a restricționa sau de a interzice cultivarea de OMG-uri pe teritoriul lor (COM(2010)0375 - C7-0178/2010 – 2010/0208(COD))
În conformitate cu articolul 124 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Preşedintele a informat că va consulta Comitetul Economic şi Social European cu privire la această propunere.
retrimis
fond :
ENVI
aviz :
AGRI, ITRE, JURI
- Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe în contextul unui transfer în cadrul aceleiași companii (COM(2010)0378 - C7-0179/2010 - 2010/0209(COD))
retrimis
fond :
LIBE
aviz :
FEMM, EMPL
- Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe în vederea ocupării unor locuri de muncă sezoniere (COM(2010)0379 - C7-0180/2010 - 2010/0210(COD))
retrimis
fond :
LIBE
aviz :
FEMM, EMPL
- Propunere de decizie a Consiliului privind aprobarea, în numele Uniunii Europene, a modificărilor la Convenția asupra viitoarei cooperări multilaterale în zonele de pescuit din Atlanticul de Nord-Vest (11076/2010 - C7-0181/2010 - 2010/0042(NLE))
retrimis
fond :
PECH
- Propunere de decizie a Consiliului privind încheierea Acordului între Comunitatea Europeană şi Regatul Haşemit al Iordaniei de cooperare ştiinţifică şi tehnologică (11362/2010 - C7-0182/2010 - 2009/0065(NLE))
retrimis
fond :
ITRE
- Propunere de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Guvernul Japoniei de cooperare în domeniul ştiinţei şi tehnologiei (11363/2010 - C7-0183/2010 - 2009/0081(NLE))
retrimis
fond :
ITRE
- Propunere de decizie a Consiliului privind încheierea Acordului între Uniunea Europeană şi Guvernul Insulelor Feroe privind cooperarea ştiinţifică şi tehnologică prin care Insulele Feroe sunt asociate la cel de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi activităţi demonstrative (2007-2013) al Uniunii (11365/2010 - C7-0184/2010 - 2009/0160(NLE))
retrimis
fond :
ITRE
- Iniţiativă a Regatului Belgiei, a Republicii Bulgaria, a Republicii Estonia, a Regatului Spaniei, a Republicii Austria, a Republicii Slovenia şi a Regatului Suediei pentru o directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind ordinul european de anchetă în materie penală (09288/2010 - C7-0185/2010 - 2010/0817(COD))
retrimis
fond :
LIBE
- Propunere de regulament (UE) al Parlamentului European şi al Consiliului privind transportul rutier transfrontalier profesionist de numerar în euro între statele membre din zona euro (COM(2010)0377 - C7-0186/2010 - 2010/0204(COD))
retrimis
fond :
ECON
aviz :
EMPL, TRAN
- Propunere de decizie a Consiliului privind reînnoirea Acordului de cooperare în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei între Comunitatea Europeană şi Ucraina (11364/2010 - C7-0187/2010 - 2009/0062(NLE))
retrimis
fond :
ITRE
aviz :
AFET, BUDG
- Numirea unui membru al Curţii de Conturi - dl Lazaros Stavrou LAZAROU (CY) (N7-0034/2010 - C7-0188/2010 - 2010/0818(NLE))
retrimis
fond :
CONT
- Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (COM(2010)0392 - C7-0189/2010 - 2010/0215(COD))
retrimis
fond :
LIBE
aviz :
JURI
- Propunere de decizie a Consiliului privind încheierea Acordului între Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Africa de Sud, pe de altă parte, de modificare a Acordului pentru comerţ, dezvoltare şi cooperare (10297/2010 - C7-0190/2010 - 2010/0119(NLE))
retrimis
fond :
DEVE
aviz :
INTA
- Numirea unui membru al Curţii de Conturi - dl Gijs de VRIES - NL (N7-0035/2010 - C7-0191/2010 - 2010/0819(NLE))
retrimis
fond :
CONT
- Proiect de decizie a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Acordului interinstituțional din 17 mai 2006 privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară în ceea ce privește cadrul financiar multianual, pentru a răspunde nevoilor de finanțare suplimentare ale proiectului ITER (COM(2010)0403 - C7-0192/2010 - 2010/2125(ACI))
retrimis
fond :
BUDG
aviz :
ITRE
- Propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind scutirea de taxe vamale a anumitor ingrediente farmaceutice active purtând o „denumire comună internațională” (DCI) atribuită de către Organizația Mondială a Sănătății și a anumitor produse utilizate pentru fabricarea de produse farmaceutice finite, precum și de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 (COM(2010)0397 - C7-0193/2010 - 2010/0214(COD))
retrimis
fond :
INTA
aviz :
ENVI, ITRE, IMCO
- Proiect de buget rectificativ nr. 2 la bugetul general 2010 - Poziția Consiliului din 26 iulie 2010 (12583/2010 - C7-0194/2010 - 2010/2046(BUD))
retrimis
fond :
BUDG
- Propunere de virament de credite DEC 14/2010 - Secțiunea III - Comisia (N7-0038/2010 - C7-0195/2010 - 2010/2129(GBD))
retrimis
fond :
BUDG
- Propunere de virament de credite DEC 15/2010 - Secțiunea III - Comisia (N7-0039/2010 - C7-0196/2010 - 2010/2130(GBD))
retrimis
fond :
BUDG
- Propunere de virament de credite DEC 36/2010 - Secțiunea III - Comisia (N7-0040/2010 - C7-0197/2010 - 2010/2131(GBD))
retrimis
fond :
BUDG
- Propunere de virament de credite DEC 40/2010 - Secțiunea III - Comisia (N7-0041/2010 - C7-0198/2010 - 2010/2132(GBD))
retrimis
fond :
BUDG
- Propunere de decizie a Parlamentului European şi a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2009/031 DK/Linak din Danemarca) (COM(2010)0417 - C7-0199/2010 - 2010/2133(BUD))
retrimis
fond :
BUDG
aviz :
EMPL
- Propunere de decizie a Parlamentului European şi a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea FEG/2009/015 DK/Danfoss Group din Danemarca) (COM(2010)0416 - C7-0200/2010 - 2010/2134(BUD))
retrimis
fond :
BUDG
aviz :
EMPL
- Propunere de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2008/9/CE de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoare adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare (COM(2010)0381 - C7-0201/2010 - 2010/0205(CNS))
retrimis
fond :
ECON
- Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivelor 98/78/CE, 2002/87/CE și 2006/48/CE în ceea ce privește supravegherea suplimentară a entităților financiare care aparțin unui conglomerat financiar (COM(2010)0433 - C7-0203/2010 - 2010/0232(COD))
retrimis
fond :
ECON
aviz :
JURI
- Propunere de regulament (UE) nr. …/... al Parlamentului european şi al Consiliului privind omologarea vehiculelor agricole și forestiere (COM(2010)0395 - C7-0204/2010 – 2010/0212(COD))
În conformitate cu articolul 124 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Preşedintele a informat că va consulta Comitetul Economic şi Social European cu privire la această propunere.
retrimis
fond :
IMCO
aviz :
ITRE
- Propunere de decizie a Parlamentului European şi a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea FEG/2010/003 ES/Galicia Textiles, Spania) (COM(2010)0437 - C7-0205/2010 - 2010/2136(BUD))
retrimis
fond :
BUDG
aviz :
EMPL
- Propunere modificată de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de coordonare, în vederea echivalării, a garanţiilor impuse societăţilor comerciale în statele membre, în înţelesul articolului 54 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaţilor sau terţilor, în ceea ce priveşte constituirea societăţilor comerciale pe acţiuni şi menţinerea şi modificarea capitalului acestora (COM(2010)0388 - C7-0206/2010 – 2008/0173(COD))
În conformitate cu articolul 124 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Preşedintele a informat că va consulta Comitetul Economic şi Social European cu privire la această propunere.
retrimis
fond :
JURI
- Propunere de virament de credite DEC 20/2010 - Secțiunea III - Comisia (N7-0042/2010 - C7-0207/2010 - 2010/2140(GBD))
retrimis
fond :
BUDG
- Propunere modificată de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind fuziunile societăţilor comerciale pe acţiuni (Codificare) (COM(2010)0391 - C7-0209/2010 – 2008/0009(COD))
În conformitate cu articolul 124 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Preşedintele a informat că va consulta Comitetul Economic şi Social European cu privire la această propunere.
retrimis
fond :
JURI
- Propunere de decizie a Parlamentului European şi a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2010/011 NL/NXP Semiconductors introdusă de Țările de Jos) (COM(2010)0446 - C7-0210/2010 - 2010/2141(BUD))
retrimis
fond :
BUDG
aviz :
EMPL
- Propunere de regulament (UE) al Consiliului privind dispozițiile referitoare la traducere pentru brevetul Uniunii Europene (COM(2010)0350 - C7-0221/2010 - 2010/0198(CNS))
retrimis
fond :
JURI
- Propunere de decizie a Parlamentului European şi a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2010/001 DK/Nordjylland din Danemarca) (COM(2010)0451 - C7-0222/2010 - 2010/2163(BUD))
retrimis
fond :
BUDG
aviz :
EMPL
- Propunere de decizie a Parlamentului European şi a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea FEG/2009/023 PT/Qimonda din Portugalia) (COM(2010)0452 - C7-0223/2010 - 2010/2164(BUD))
retrimis
fond :
BUDG
aviz :
EMPL
- Propunere de decizie a Parlamentului European şi a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2010/002 ES/Cataluña automoción) (COM(2010)0453 - C7-0224/2010 - 2010/2165(BUD))
retrimis
fond :
BUDG
aviz :
EMPL
- Propunere de decizie a Consiliului privind încheierea unui acord între Uniunea Europeană, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia cu privire la un mecanism financiar SEE 2009-2014, a unui acord între Uniunea Europeană şi Norvegia cu privire la un mecanism financiar norvegian pentru perioada 2009-2014, a unui protocol adiţional la Acordul între Comunitatea Economică Europeană şi Islanda privind dispoziţiile speciale aplicabile importurilor în Uniunea Europeană de anumite specii de peşti şi produse pescăreşti în perioada 2009-2014, precum şi a unui protocol adiţional la Acordul între Comunitatea Economică Europeană şi Norvegia privind dispoziţiile speciale aplicabile importurilor în Uniunea Europeană de anumite specii de peşti şi produse pescăreşti în perioada 2009-2014 (09902/2010 - C7-0225/2010 - 2010/0129(NLE))
retrimis
fond :
INTA
aviz :
PECH, BUDG
3. Dezbatere asupra unor cazuri de încălcare a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept (anunţul propunerilor de rezoluţie depuse)
Următorii deputaţi sau următoarele grupuri politice au depus cereri de organizare a unei astfel de dezbateri, în conformitate cu articolul 122 din Regulamentul de procedură, cu privire la următoarele propuneri de rezoluţie:
I. Kenya: nearestarea preşedintelul Sudanului, Omar al-Bashir
- Charles Tannock, Derk Jan Eppink, Jan Zahradil, Michał Tomasz Kamiński, Tomasz Piotr Poręba şi Adam Bielan, în numele Grupului ECR, privind Kenya: nearestarea preşedintelul Sudanului, Omar al-Bashir (B7-0505/2010);
- Marietje Schaake, Charles Goerens, Ramon Tremosa i Balcells, Leonidas Donskis, Marielle De Sarnez şi Marielle De Sarnez, în numele Grupului ALDE, privind Kenya: nearestarea preşedintelul Sudanului, Omar al-Bashir (B7-0506/2010);
- Barbara Lochbihler şi Judith Sargentini, în numele Grupului Verts/ALE, sprivind Kenya: nearestarea preşedintelul Sudanului, Omar al-Bashir (B7-0507/2010);
- Marie-Christine Vergiat, în numele Grupului GUE/NGL, sprivind Kenya: nearestarea preşedintelul Sudanului, Omar al-Bashir (B7-0508/2010);
- Ana Gomes şi Thijs Berman, în numele Grupului S&D, privind Kenya: nearestarea preşedintelul Sudanului, Omar al-Bashir (B7-0509/2010);
- Filip Kaczmarek, Tunne Kelam, Roberta Angelilli, Elena Băsescu, Sari Essayah, Eija-Riitta Korhola, Martin Kastler, Mario Mauro, Erminia Mazzoni şi Bernd Posselt, în numele Grupului PPE, privind Kenya: nearestarea preşedintelul Sudanului, Omar al-Bashir (B7-0510/2010).
II. Situaţia drepturilor omului în Siria, în special cazul lui Hayatham Al - Maleh
- Frédérique Ries, Ramon Tremosa i Balcells, Marielle De Sarnez, Renate Weber şi Leonidas Donskis, în numele Grupului ALDE, privind situaţia drepturilor omului în Siria, şi în special cazul lui Haytham Al-Maleh (B7-0511/2010);
- Hélène Flautre, Frieda Brepoels, Jean-Paul Besset, Heidi Hautala, Barbara Lochbihler, Keith Taylor şi Sven Giegold, în numele Grupului Verts/ALE, privind ituaţia drepturilor omului în Siria, şi în special cazul lui Haytham Al-Maleh (B7-0512/2010);
- Marisa Matias şi Marie-Christine Vergiat, în numele Grupului GUE/NGL, privind ituaţia drepturilor omului în Siria, şi în special cazul lui Haytham Al-Maleh (B7-0513/2010);
- Véronique De Keyser, Saïd El Khadraoui şi Richard Howitt, în numele Grupului S&D, privind ituaţia drepturilor omului în Siria, şi în special cazul lui Haytham Al-Maleh (B7-0514/2010);
- Bernd Posselt, Filip Kaczmarek, Roberta Angelilli, Elena Băsescu, Martin Kastler, Tunne Kelam, Eija-Riitta Korhola, Mario Mauro, Erminia Mazzoni, Cristian Dan Preda, Potito Salatto şi Bogusław Sonik, în numele Grupului PPE, privind ituaţia drepturilor omului în Siria, şi în special cazul lui Haytham Al-Maleh (B7-0515/2010);
- Michał Tomasz Kamiński, Charles Tannock, Adam Bielan, Tomasz Piotr Poręba şi Ryszard Antoni Legutko, în numele Grupului ECR, privind ituaţia drepturilor omului în Siria, şi în special cazul lui Haytham Al-Maleh (B7-0516/2010).
Timpul afectat luărilor de cuvânt va fi repartizat în conformitate cu articolul 149 din Regulamentul de procedură.
4. Situaţia Uniunii (dezbatere)
Declaraţie a Comisiei: Situaţia Uniunii
Preşedintele a insistat asupra importanţei acestei prime dezbateri asupra situaţiei Uniunii în contextul actual şi în cadrul creat de Tratatul de la Lisabona. El a anunţat că, în urma reuniunii Biroului şi a contactelor sale cu preşedinţii grupurilor politice, nu vor avea loc controale ale prezenţei în hemiciclu în cursul acestei dezbateri.
José Manuel Barroso (Preşedintele Comisiei) a făcut declaraţia.
Au intervenit: Joseph Daul, în numele Grupului PPE, Martin Schulz, în numele Grupului S&D, Guy Verhofstadt, în numele Grupului ALDE, Daniel Cohn-Bendit, în numele Grupului Verts/ALE, Michał Tomasz Kamiński, în numele Grupului ECR, Lothar Bisky, în numele Grupului GUE/NGL, Nigel Farage, în numele Grupului EFD, Andreas Mölzer, neafiliat, José Manuel Barroso, Joseph Daul, Martin Schulz, Michał Tomasz Kamiński, Lothar Bisky şi Nigel Farage.
A intervenit Olivier Chastel (Preşedintele în exerciţiu al Consiliului).
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Corien Wortmann-Kool, Csaba Sándor Tabajdi, Reinhard Bütikofer, Timothy Kirkhope, Mario Mauro, Catherine Trautmann, Anneli Jäätteenmäki, Eleni Theocharous, Proinsias De Rossa, Charles Goerens, Rui Tavares, Oreste Rossi şi Andrew Henry William Brons.
A PREZIDAT: Rodi KRATSA-TSAGAROPOULOU Vicepreşedintă
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Marian-Jean Marinescu, Monika Flašíková Beňová, Glenis Willmott, Ulrike Lunacek, Miloslav Ransdorf, Jaroslav Paška, Mairead McGuinness, Othmar Karas, Izaskun Bilbao Barandica şi Malika Benarab-Attou.
A intervenit José Manuel Barroso.
Dezbaterea s-a încheiat.
(Şedinţa a fost suspendată la 11.55 în aşteptarea şedinţei solemne.)
A PREZIDAT: Jerzy BUZEK Preşedinte
5. Şedinţă solemnă - Mali
De la 12.05 la 12.30, Parlamentul s-a reunit în şedinţă solemnă cu ocazia alocuţiunii dlui Amadou Toumani Touré, Preşedintele Republicii Mali.
A PREZIDAT: Gianni PITTELLA Vicepreşedinte
6. Votare
Rezultatele detaliate ale voturilor (amendamente, voturi separate, voturi pe părţi, ...) figurează în anexa la procesul-verbal, „Rezultatele voturilor”.
Rezultatele voturilor prin apel nominal, anexate la procesul-verbal, sunt disponibile doar în versiune electronică şi pot fi consultate pe Europarl.
6.1. Libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii (versiune codificată) ***I (articolul 138 din Regulamentul de procedură)(vot)
Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (versiune codificată) [2010/0110(COD)] - Comisia pentru afaceri juridice. Raportoare: Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (A7-0222/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 1)
6.2. Autentificarea monedelor euro și procesarea monedelor euro improprii circulației ***I (articolul 138 din Regulamentul de procedură)(vot)
Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind autentificarea monedelor euro și procesarea monedelor euro improprii circulației [2009/0128(COD)] - Comisia pentru afaceri economice şi monetare. Raportor: Slavi Binev (A7-0212/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 2)
6.3. Acordarea unei asistențe macrofinanciare Republicii Moldova ***I (articolul 138 din Regulamentul de procedură)(vot)
Raport referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind acordarea unei asistențe macrofinanciare Republicii Moldova [2010/0162(COD)] - Comisia pentru comerţ internaţional. Raportor: Iuliu Winkler (A7-0242/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 3)
6.4. Suspendarea temporară a taxelor din tariful vamal comun asupra importurilor anumitor produse industriale în regiunile autonome Madeira și Azore * (articolul 138 din Regulamentul de procedură)(vot)
Raport referitor la propunerea de regulament al Consiliului de suspendare temporară a taxelor din tariful vamal comun asupra importurilor anumitor produse industriale în regiunile autonome Madeira şi Azore [09109/2010 - C7-0106/2010 - 2009/0125(CNS)] - Comisia pentru dezvoltare regională. Raportoare: Danuta Maria Hübner (A7-0232/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 4)
PROIECTUL CONSILIULUI, AMENDAMENTE şi PROIECT DE REZOLUŢIE LEGISLATIVĂ
6.5. Proiectul de buget rectificativ nr. 2/2010 OAREC (Organismul autorităţilor europene de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice) (articolul 138 din Regulamentul de procedură)(vot)
Raport referitor la poziţia Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 2/2010 al Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2010 [12583/2010 - C7-0194/2010 - 2010/2046(BUD)] - Comisia pentru bugete. Raportor: László Surján (A7-0240/2010)
(Majoritate calificată) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 5)
6.6. Cererea de ridicare a imunităţii parlamentare a dlui Viktor Uspaskich (articolul 138 din Regulamentul de procedură)(vot)
Raport referitor la cererea de ridicare a imunității lui Viktor Uspaskich [2009/2147(IMM)] - Comisia pentru afaceri juridice. Raportor: Bernhard Rapkay (A7-0244/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 6)
6.7. Acordul între UE și Japonia privind asistența judiciară reciprocă în materie penală *** (articolul 138 din Regulamentul de procedură)(vot)
Recomandare referitoare la proiectul de decizie a Consiliului cu privire la încheierea Acordului între Uniunea Europeană și Japonia privind asistența judiciară reciprocă în materie penală [05308/2010 - C7-0029/2010 - 2009/0188(NLE)] - Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne. Raportor: Salvatore Iacolino (A7-0209/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 7)
PROIECT DE REZOLUŢIE LEGISLATIVĂ
Salvatore Iacolino a făcut o declaraţie în conformitate cu articolul 138 alineatul (4) din Regulamentul de procedură.
6.9. Dezvoltarea potenţialului de creare de locuri de muncă al unei noi economii durabile (articolul 138 din Regulamentul de procedură)(vot)
Raport referitor la dezvoltarea potențialului de creare de locuri de muncă al unei noi economii durabile [2010/2010(INI)] - Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale. Raportoare: Elisabeth Schroedter (A7-0234/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 9)
PROPUNERE DE REZOLUŢIE
Elisabeth Schroedter a făcut o declaraţie în conformitate cu articolul 138 alineatul (4) din Regulamentul de procedură.
6.10. SEE-Elveţia: obstacole în calea funcţionării depline a pieţei interne (articolul 138 din Regulamentul de procedură)(vot)
Raport referitor la SEE-Elveția: obstacole în calea funcționării depline a pieței interne [2009/2176(INI)] - Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor. Raportor: Rafał Trzaskowski (A7-0216/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 10)
PROPUNERE DE REZOLUŢIE
Rafał Trzaskowski a făcut o declaraţie în conformitate cu articolul 138 alineatul (4) din Regulamentul de procedură.
6.11. Clauza de salvgardare bilaterală a Acordului de liber schimb între UE și Coreea ***I (vot)
Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de aplicare a clauzei de salvgardare bilaterale a Acordului de liber schimb între UE şi Coreea [COM(2010)0049 - C7-0025/2010 - 2010/0032(COD)] - Comisia pentru comerţ internaţional. Raportor: Pablo Zalba Bidegain (A7-0210/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 11)
Au intervenit: Pablo Zalba Bidegain, raportor, care, în conformitate cu articolul 57 alineantul (2) din Regulamentul de procedură, a făcut o propunere formală Parlamentului cu privire la oportunitatea de a se proceda la votarea proiectului de rezoluţie legislativă şi Andris Piebalgs (membru al Comisiei), pentru a face cunoscută poziţia Comisiei.
Parlamentul a hotărât să amâne votul privind proiectul de rezoluţie legislativă. Chestiunea a fost retrimisă comisiei competente pentru reexaminare.
6.12. Venituri echitabile pentru agricultori: îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa (vot)
Raport referitor la venituri echitabile pentru agricultori: îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa [2009/2237(INI)] - Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Raportor: José Bové (A7-0225/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 12)
Elisabeth Köstinger a propus un amendament oral la punctul 21, care a fost reţinut.
6.13. Finanţarea şi funcţionarea Fondului european de ajustare la globalizare (vot)
Raport referitor la finanțarea și funcționarea Fondului european de ajustare la globalizare [2010/2072(INI)] - Comisia pentru bugete. Raportor: Miguel Portas (A7-0236/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 13)
6.14. Competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (vot)
Raport referitor la aplicarea şi revizuirea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială [2009/2140(INI)] - Comisia pentru afaceri juridice. Raportor: Tadeusz Zwiefka (A7-0219/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 14)
PROPUNERE DE REZOLUŢIE ALTERNATIVĂ (depusă de Grupul S&D)
6.15. Integrarea socială a femeilor care aparţin minorităţilor etnice (vot)
Raport referitor la integrarea socială a femeilor care aparțin minorităților etnice [2010/2041(INI)] - Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen. Raportoare: Antonyia Parvanova (A7-0221/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 15)
6.16. Rolul femeilor într-o societate în curs de îmbătrânire (vot)
Proiect de raport referitor la rolul femeilor într-o societate în curs de îmbătrânire [2009/2205(INI)] - Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen. Raportoare: Sirpa Pietikäinen (A7-0237/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 16)
6.17. Jurnalismul şi noile mijloace de comunicare în masă - crearea unei sfere publice în Europa (vot)
Raport referitor la jurnalism și noile mijloace de comunicare în masă – crearea unei sfere publice în Europa [2010/2015(INI)] - Comisia pentru cultură şi educaţie. Raportor: Morten Løkkegaard (A7-0223/2010)
(Majoritate simplă) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 17)
PROPUNERE DE REZOLUŢIE ALTERNATIVĂ (depusă de Grupurile S&D, PPE, ALDE)
Clemente Mastella, Morten Løkkegaard, Mairead McGuinness, Oldřich Vlasák, Inese Vaidere şi Emma McClarkin.
8. Corectarea voturilor şi intenţiile de vot
Corectările voturilor şi intenţiile de vot figurează pe site-ul „Séance en direct”, „Résultats des votes (appels nominaux)/Results of vote (roll-call votes)”, precum şi în versiunea tipărită a anexei „Rezultatele voturilor prin apel nominal”.
Versiunea electronică de pe Europarl va fi actualizată regulat pe o perioadă de maxim două săptămâni de la data votului.
După acest termen, lista corectărilor voturilor şi a intenţiilor de vot va fi închisă pentru a fi tradusă şi publicată în Jurnalul Oficial.
° ° ° °
Christine De Veyrac a anunţat că terminalul său de vot nu a funcţionat în timpul votării raportului Danuta Maria Hübner - A7-0232/2010.
(Şedinţa, suspendată la 13.50, a fost reluată la 15.05.)
A PREZIDAT: Jerzy BUZEK Preşedinte
9. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei precedente
Procesul-verbal al şedinţei precedente a fost aprobat.
° ° ° °
Francesco Enrico Speroni a fost prezent la şedinţa din 21 aprilie 2010, însă numele său nu figurează pe lista de prezenţă.
10. Situaţia drepturilor omului în Iran, şi în special cazurile Sakineh Mohammadi-Ashtiani şi Zahra Bahrami (propuneri de rezoluţie depuse)
Declaraţie a Comisiei: Drepturile omului în Iran, în special cazul lui Sakineh Mohammadi-Ashtiani şi al lui Zahra Bahrami
Dezbaterea a avut loc la 6 septembrie 2010 (punctul 18 al PV din 6.9.2010).
Propuneri de rezoluţie depuse, în temeiul articolului 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, ca încheiere a dezbaterii:
- Fiorello Provera, Bastiaan Belder şi Lorenzo Fontana, în numele Grupului EFD, referitoare la drepturile omului în Iran, în special cazul lui Sakineh Mohammadi Ashtiani și cel al Zahrei Bahrami (B7-0494/2010);
- Marie-Christine Vergiat, Patrick Le Hyaric şi Cornelia Ernst, în numele Grupului GUE/NGL, referitoare la Iran, în special la cazul lui Sakineh Mohammadi-Ashtiani și al lui Zahra Bahrami (B7-0495/2010);
- Véronique De Keyser, María Muñiz De Urquiza, Ana Gomes, Edite Estrela, Emine Bozkurt, Rovana Plumb, Silvia Costa, Francesca Balzani, Patrizia Toia, Rita Borsellino, Debora Serracchiani şi Marc Tarabella, în numele Grupului S&D, referitoare la drepturile omului în Iran, în special în cazul lui Sakineh Mohammadi Ashtiani și cel al Zahrei Bahrami (B7-0496/2010);
- Frédérique Ries, Marietje Schaake, Ramon Tremosa i Balcells, Marielle De Sarnez, Alexander Alvaro, Renate Weber, Leonidas Donskis, Niccolò Rinaldi şi Sonia Alfano, în numele Grupului ALDE, referitoare la drepturile omului în Iran, în special cazul lui Sakineh Mohammadi Ashtiani şi cel al Zahrei Bahrami (B7-0497/2010);
- Barbara Lochbihler, Isabelle Durant, Nicole Kiil-Nielsen, Emilie Turunen, Raül Romeva i Rueda şi Heidi Hautala, în numele Grupului Verts/ALE, referitoare la drepturile omului în Iran, în special cazul lui Sakineh Mohammadi Ashtiani şi cel al Zahrei Bahrami (B7-0498/2010);
- Charles Tannock, Michał Tomasz Kamiński, Tomasz Piotr Poręba şi Adam Bielan, în numele Grupului ECR, referitoare la drepturile omului în Iran, în special cazul lui Sakineh-Mohammadi Ashtiani şi cel al Zahrei Bahrami (B7-0499/2010);
- Rachida Dati, Ria Oomen-Ruijten, Roberta Angelilli, Potito Salatto, Filip Kaczmarek, Laima Liucija Andrikienė, Elena Băsescu, Sari Essayah, Tunne Kelam, Lena Kolarska-Bobińska, Mario Mauro, Erminia Mazzoni, Bernd Posselt, Cristian Dan Preda, Michèle Striffler şi José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, în numele Grupului PPE, referitoare la situația drepturilor omului din Iran, în special la cazul lui Sakineh Mohammadi-Ashtiani și al lui Zahra Bahrami (B7-0501/2010).
11. Situaţia populaţiei rome în Europa (dezbatere)
Declaraţii ale Consiliului şi ale Comisiei: Situaţia populaţiei rrome în Europa
Olivier Chastel (Preşedintele în exerciţiu al Consiliului), Viviane Reding (vicepreşedintă a Comisiei) şi László Andor (membru al Comisiei) au făcut declaraţiile.
Au intervenit: Lívia Járóka, în numele Grupului PPE, Hannes Swoboda, în numele Grupului S&D, Renate Weber, în numele Grupului ALDE, Hélène Flautre, în numele Grupului Verts/ALE, Timothy Kirkhope, în numele Grupului ECR, Cornelia Ernst, în numele Grupului GUE/NGL, Mario Borghezio, în numele Grupului EFD, Bruno Gollnisch, neafiliat, Manfred Weber, care a răspuns şi la o întrebare de tip "cartonaş albastru" adresată de Rui Tavares, Ioan Enciu, Sophia in 't Veld, Franziska Keller, Derk Jan Eppink, Marie-Christine Vergiat, Gerard Batten, Corneliu Vadim Tudor, Simon Busuttil, Sylvie Guillaume, Sarah Ludford, Catherine Grèze, Dimitar Stoyanov, Monica Luisa Macovei, Claude Moraes, Marielle De Sarnez, Andrey Kovatchev, Kinga Göncz, Luigi de Magistris, Mario Mauro şi Rita Borsellino.
A PREZIDAT: László TŐKÉS Vicepreşedinte
Au intervenit: Jean-Pierre Audy şi Monika Flašíková Beňová.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Sergio Paolo Francesco Silvestris, Juan Fernando López Aguilar, Jan Mulder, Ulrike Lunacek, Jaroslav Paška, Franz Obermayr, Roberta Angelilli, Vasilica Viorica Dăncilă şi Rui Tavares.
Au intervenit: Viviane Reding, Anna Záborská privind desfăşurarea procedurii "catch the eye", Hannes Swoboda privind precizările aduse de Viviane Reding în cea de-a doua intervenţie avută, László Andor şi Olivier Chastel.
Propuneri de rezoluţie depuse, în temeiul articolului 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, în încheierea dezbaterii:
- Manfred Weber, Simon Busuttil, Jean-Pierre Audy, Michèle Striffler, Lívia Járóka şi Timothy Kirkhope, în numele Grupului ECR, referitoare la situaţia romilor în Europa şi încălcarea dispoziţiilor legislative privind libera circulaţie (B7-0492/2010);
- Hannes Swoboda, Monika Flašíková Beňová, Kinga Göncz, Rovana Plumb, María Muñiz De Urquiza, Claude Moraes, Sylvie Guillaume, Juan Fernando López Aguilar, Tanja Fajon şi Rita Borsellino, în numele Grupului S&D, referitoare la situația romilor și la libera circulație în Uniunea Europeană (B7-0493/2010);
- Cornelia Ernst, Marie-Christine Vergiat, Rui Tavares, Willy Meyer, Nikolaos Chountis, Patrick Le Hyaric, Miguel Portas, Jacky Hénin şi Kyriacos Triantaphyllides, referitoare la situația romilor din Europa (B7-0500/2010);
- Niki Tzavela, Jaroslav Paška, Paul Nuttall, Fiorello Provera, Nikolaos Salavrakos, Mario Borghezio, Oreste Rossi şi Mara Bizzotto, în numele Grupului EFD, referitoare la situaţia romilor din Europa (B7-0502/2010);
- Renate Weber, Sophia in 't Veld, Marielle De Sarnez, Cecilia Wikström, Niccolò Rinaldi, Sonia Alfano, Ramon Tremosa i Balcells, Leonidas Donskis, Olle Schmidt, Metin Kazak, Luigi de Magistris, Alexander Alvaro şi Nathalie Griesbeck, în numele Grupului ALDE, referitoare la expulzarea romilor din Franţa (B7-0503/2010);
- Hélène Flautre, Nicole Kiil-Nielsen, Margrete Auken, Reinhard Bütikofer, Marije Cornelissen, Karima Delli, Franziska Keller, Jean Lambert, Barbara Lochbihler, Ulrike Lunacek, Raül Romeva i Rueda, Keith Taylor, Bart Staes, Catherine Grèze şi Heidi Hautala, în numele Grupului Verts/ALE, referitoare la situația romilor din Europa (B7-0504/2010).
12. Situaţia umanitară după inundaţiile din Pakistan (dezbatere)
Declaraţie a Comisiei: Situaţia umanitară după inundaţiile din Pakistan
Kristalina Georgieva (membră a Comisiei) a făcut declaraţia.
A PREZIDAT: Rodi KRATSA-TSAGAROPOULOU Vicepreşedintă
Au intervenit: Filip Kaczmarek, în numele Grupului PPE, Véronique De Keyser, în numele Grupului S&D, Charles Goerens, în numele Grupului ALDE, Jean Lambert, în numele Grupului Verts/ALE, Sajjad Karim, în numele Grupului ECR, Michèle Striffler, Thijs Berman, Louis Michel, Peter van Dalen, Eija-Riitta Korhola şi Enrique Guerrero Salom.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Elena Băsescu, Corina Creţu, Jürgen Creutzmann şi Janusz Władysław Zemke.
A intervenit Kristalina Georgieva.
Dezbaterea s-a încheiat.
13. Orientări pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (dezbatere)
Raport referitor la propunerea de decizie a Consiliului privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre: Partea a II-a a Orientărilor integrate Europa 2020 [COM(2010)0193 - C7-0111/2010- 2010/0115(NLE)] - Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale. Raportor: Csaba Őry (A7-0235/2010)
Csaba Őry şi-a prezentat raportul.
A intervenit László Andor (membru al Comisiei).
Au intervenit: Eva-Britt Svensson (raportoarea pentru aviz a Comisiei FEMM), Pascale Gruny, în numele Grupului PPE, Jutta Steinruck, în numele Grupului S&D, Siiri Oviir, în numele Grupului ALDE, Emilie Turunen, în numele Grupului Verts/ALE, Milan Cabrnoch, în numele Grupului ECR, Thomas Händel, în numele Grupului GUE/NGL, Mara Bizzotto, în numele Grupului EFD, Franz Obermayr, neafiliat, Veronica Lope Fontagné, Alejandro Cercas, Marije Cornelissen, Jacek Olgierd Kurski, Ilda Figueiredo, Derek Roland Clark, Edit Bauer, Pervenche Berès, Timo Soini, Ria Oomen-Ruijten, Olle Ludvigsson, Raffaele Baldassarre, Evelyn Regner şi Thomas Mann.
A PREZIDAT: Edward McMILLAN-SCOTT Vicepreşedinte
Au intervenit: Danuta Maria Hübner şi Elisabeth Morin-Chartier.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Horst Schnellhardt, Sylvana Rapti, Danuta Jazłowiecka, Derek Vaughan şi Jan Kozłowski.
Au intervenit: Olivier Chastel (Preşedintele în exerciţiu al Consiliului), László Andor şi Csaba Őry.
A intervenit Paul Rübig, care s-a referit la intervenţia lui Derek Roland Clark.
14. Prezentarea proiectului de buget general de către Consiliu - exerciţiul 2011
Melchior Wathelet (Preşedintele în exerciţiu al Consiliului) a făcut prezentarea.
Au intervenit: Janusz Lewandowski (membru al Comisiei), Sidonia Elżbieta Jędrzejewska (raportoare), Helga Trüpel (raportoare), Jutta Haug (raportoarea pentru aviz a Comisiei BUDG) şi Melchior Wathelet.
Acest punct a fost închis.
15. Timpul afectat întrebărilor (întrebări adresate Comisiei)
Parlamentul a examinat o serie de întrebări adresate Comisiei (B7-0454/2010).
A intervenit Gay Mitchell, cu privire la derularea timpului affectat întrebărilor.
Întrebarea 16 (Justas Vincas Paleckis): Legislația privind gestionarea deșeurilor radioactive și stocarea acestora.
Karel De Gucht (membru al Comisiei) a răspuns întrebării, precum şi întrebărilor suplimentare adresate de Justas Vincas Paleckis şi Silvia-Adriana Ţicău.
Întrebarea 17 (Liam Aylward): IMM-urile europene, comerţul internaţional şi exploatarea prin muncă a copiilor.
Karel De Gucht a răspuns întrebării, precum şi întrebărilor suplimentare adresate de Liam Aylward şi Paul Rübig.
Întrebarea 18 (Mairead McGuinness): Posibilul impact al coordonării consolidate a politicilor economice.
Karel De Gucht a răspuns întrebării, precum şi întrebărilor suplimentare adresate de Mairead McGuinness şi Marian Harkin.
Întrebarea 19 (Vilija Blinkevičiūtė): Reforma sistemelor de pensii în cadrul strategiei Europa 2020.
László Andor (membru al Comisiei) a răspuns întrebării, precum şi unei întrebări suplimentare adresate de Vilija Blinkevičiūtė.
Întrebarea 20 (Georgios Papanikolaou): Impactul asupra tinerilor al noilor condiții de angajare.
László Andor a răspuns întrebării, precum şi întrebărilor suplimentare adresate de Georgios Papanikolaou şi Brian Crowley.
Întrebarea 23 (Gay Mitchell): Summitul privind Obiectivele de dezvoltare ale mileniului.
Andris Piebalgs (membru al Comisiei) a răspuns întrebării, precum şi unei întrebări suplimentare adresate de Gay Mitchell.
Întrebarea 22 (Pat the Cope Gallagher): Viitorul summit UE-Africa.
Andris Piebalgs a răspuns întrebării, precum şi unei întrebări suplimentare adresate de Pat the Cope Gallagher.
Întrebarea 26 (Silvia-Adriana Ţicău): Măsuri pentru lupta împotriva secetei și a deșertificării.
Connie Hedegaard (membră a Comisiei) a răspuns întrebării, precum şi unei întrebări suplimentare adresate de Silvia-Adriana Ţicău.
Întrebarea 27 (Karl-Heinz Florenz): Pregătirile pentru Conferinţa părţilor la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP 16).
Întrebarea 28 (Andres Perello Rodriguez): Contribuţia Uniunii Europene la succesul Reuniunii la nivel înalt de la Cancún.
Connie Hedegaard a răspuns întrebărilor, precum şi întrebărilor suplimentare adresate de Karl-Heinz Florenz şi Andres Perello Rodriguez.
Întrebările la care nu s-a răspuns din lipsă de timp vor primi răspunsuri scrise (a se vedeaAnexa Stenogramei).
Timpul afectat întrebărilor adresate Comisiei s-a încheiat.
(Şedinţa, suspendată la 20.30, a fost reluată la 21.00.)
A PREZIDAT: Roberta ANGELILLI Vicepreşedintă
16. Libertatea de exprimare şi libertatea presei în Uniunea Europeană (dezbatere)
Declaraţie a Comisiei: Libertatea de exprimare şi libertatea presei în Uniunea Europeană
Neelie Kroes (vicepreşedintă a Comisiei) a făcut declaraţia.
Au intervenit: Manfred Weber, în numele Grupului PPE, Monika Flašíková Beňová, în numele Grupului S&D, Sonia Alfano, în numele Grupului ALDE, Judith Sargentini, în numele Grupului Verts/ALE, Zbigniew Ziobro, în numele Grupului ECR, Takis Hadjigeorgiou, în numele Grupului GUE/NGL, Jaroslav Paška, în numele Grupului EFD, Daniël van der Stoep, neafiliat, Simon Busuttil, Kinga Göncz, Sophia in 't Veld, Marek Józef Gróbarczyk, Rui Tavares, John Bufton, Hans-Peter Martin, Marco Scurria, Victor Boştinaru, Renate Weber, Jacek Olgierd Kurski, Vladimír Remek, Mario Borghezio, Nicole Sinclaire, Monica Luisa Macovei, Ivailo Kalfin, Luigi de Magistris, Marek Henryk Migalski, Ivo Belet, David-Maria Sassoli, Cecilia Wikström, Georgios Papanikolaou, Andres Perello Rodriguez, Lena Kolarska-Bobińska, Csaba Sándor Tabajdi, Sergio Paolo Francesco Silvestris, Ildikó Gáll-Pelcz şi Mariya Nedelcheva.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Iosif Matula, Ioan Enciu, Chris Davies, Anna Záborská, Margrete Auken, Salvatore Iacolino, Seán Kelly, Izaskun Bilbao Barandica, Hella Ranner şi Oreste Rossi.
A intervenit Neelie Kroes.
Dezbaterea s-a încheiat.
17. Discriminarea cuplurilor de acelaşi sex, căsătorite sau în parteneriat civil (dezbatere)
Întrebare orală (O-0081/2010) adresată de Cornelis de Jong şi Eva-Britt Svensson, în numele Grupului GUE/NGL, Marije Cornelissen, Raül Romeva i Rueda şi Ulrike Lunacek, în numele Grupului Verts/ALE, Michael Cashman, Britta Thomsen, Sophia in 't Veld şi Sirpa Pietikäinen, Comisiei: Discriminarea cuplurilor de acelaşi sex căsătorite sau în parteneriat civil (B7-0451/2010)
Întrebare orală (O-0117/2010) adresată de Claude Moraes, Michael Cashman şi Monika Flašíková Beňová, în numele Grupului S&D, Comisiei: Recunoaşterea reciprocă a căsătoriilor şi a parteneriatelor civile încheiate între cuplurile de acelaşi sex (B7-0459/2010)
Întrebare orală (O-0118/2010) adresată de Sophia in 't Veld, Renate Weber, Niccolò Rinaldi, Sarah Ludford, Sonia Alfano, Cecilia Wikström, Alexander Alvaro şi Gianni Vattimo, în numele Grupului ALDE, Comisiei: Discriminarea împotriva cuplurilor de același sex, libertatea de circulație, drepturile LGBT, o foaie de parcurs a UE (B7-0460/2010)
Cornelis de Jong, Marije Cornelissen, Michael Cashman şi Sophia in 't Veld au dezvoltat întrebările orale.
Viviane Reding (vicepreşedintă a Comisiei) a răspuns la întrebările orale.
Au intervenit: Salvatore Iacolino, în numele Grupului PPE, Monika Flašíková Beňová, în numele Grupului S&D, Sarah Ludford, în numele Grupului ALDE, Ulrike Lunacek, în numele Grupului Verts/ALE, Konrad Szymański, în numele Grupului ECR, Eva-Britt Svensson, în numele Grupului GUE/NGL, Oreste Rossi, în numele Grupului EFD, care a răspuns şi unei întrebări de tip "cartonaş albastru" pusă de Raül Romeva i Rueda, Crescenzio Rivellini, Emine Bozkurt, Raül Romeva i Rueda, care a răspuns şi unei întrebări de tip "cartonaş albastru" pusă de Crescenzio Rivellini, et Joanna Senyszyn.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Anna Záborská, care a răspuns şi unei întrebări de tip "cartonaş albastru" pusă de Sarah Ludford, Nicole Sinclaire, Sophia in 't Veld, care a prezentat o întrebare de tip "cartonaş albastru" lui Crescenzio Rivellini, şi Crescenzio Rivellini, care a răspuns.
A intervenit Viviane Reding.
Dezbaterea s-a încheiat.
18. Ingrijirea pe termen lung a persoanelor în vârstă (dezbatere)
Întrebare orală (O-0102/2010) adresată de Elizabeth Lynne şi Pervenche Berès, în numele Comisiei EMPL, Comisiei: Ingrijirea pe termen lung a persoanelor în vârstă (B7-0457/2010)
Elizabeth Lynne a dezvoltat întrebarea orală.
László Andor (membru al Comisiei) a răspuns la întrebarea orală.
Au intervenit: Csaba Sógor, în numele Grupului PPE, Kinga Göncz, în numele Grupului S&D, Jean Lambert, în numele Grupului Verts/ALE, Dimitar Stoyanov, neafiliat, Thomas Mann, Sylvana Rapti şi Silvia-Adriana Ţicău.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Miroslav Mikolášik, Anna Záborská şi Seán Kelly.
Au intervenit: László Andor şi Elizabeth Lynne.
Propunere de rezoluţie depusă, în temeiul articolului 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, ca încheiere a dezbaterii:
- Pervenche Berès şi Elizabeth Lynne, în numele Comisiei EMPL, referitoare la îngrijirea pe termen lung a persoanelor vârstnice (B7-0491/2010)