Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Proces-verbal
Luni, 14 aprilie 2014 - Strasbourg

7. Interpretarea Regulamentului de procedură

Preşedintele a informat Parlamentul, în conformitate cu articolul 211 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, cu privire la următoarea interpretare a articolului 166, a articolului 167 alineatul (1) și a articolului 195 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, dată de Comisia pentru afaceri constituţionale, care a fost sesizată cu privire la aplicarea dispoziţiei respective:

„Dispozițiile articolului 166, ale articolului 167 alineatul (1) și ale articolului 195 alineatul (3), privind votul prin apel nominal, nu se aplică rapoartelor prevăzute la articolul 6b alineatul (2) și la articolul 7 alineatele (3), (6) și (8), în cadrul procedurilor privind imunitatea unui deputat.”

În cazul în care nu face obiectul unei opoziţii din partea unui grup politic sau a cel puţin 40 de deputaţi, în conformitate cu articolul 211 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, înainte de deschiderea şedinţei de mâine, marţi, 15 aprilie 2014, această interpretare este considerată adoptată. În caz contrar, ea va fi supusă la vot în Parlament.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate