Autoritățile belgiene competente au comunicat alegerea în Parlamentul European a lui Sander Loones, în locul lui Johan van Overtveldt, ca deputat în Parlament, cu efect de la 14 octombrie 2014.
Parlamentul a luat act de acest lucru și, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct și cu articolul 4 alineatele (1) și (4) din Regulamentul de procedură.
În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atât timp cât prerogativele sale nu au fost verificate sau nu s-a luat o hotărâre în legătură cu o eventuală contestație, Sander Loones se bucură de exercitarea deplină a drepturilor sale în Parlament și în organele acestuia, cu condiția să fi declarat în prealabil că nu exercită o funcție incompatibilă cu cea de deputat în Parlamentul European.
3. Depunere de documente
Au fost depuse următoarele documente:
1) de Consiliu
- Decizia Consiliului, adoptată de comun acord cu președintele ales al Comisiei, din 15 octombrie 2014 de adoptare a listei celorlalte personalități pe care Consiliul le propune pentru a fi numite membri ai Comisiei, precum și de abrogare și de înlocuire a Deciziei 2014/648/UE, Euratom (N8-0038/2014 – INST 497)
- Raport referitor la Semestrul european pentru coordonarea politicilor economice: punerea în aplicare a priorităților pentru 2014 (2014/2059(INI)) – ECON (comisie asociată) - Raportor: Philippe De Backer (A8-0019/2014)
- ***I Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 374/2014 privind reducerea sau eliminarea taxelor vamale aplicabile mărfurilor originare din Ucraina (COM(2014)0597 - C8-0165/2014 - 2014/0279(COD)) - INTA - Raportor: Gabrielius Landsbergis (A8-0021/2014)
4. Dezbatere asupra unor cazuri de încălcare a drepturilor omului, a democrației și a statului de drept (anunțul propunerilor de rezoluție depuse)
Următorii deputați sau următoarele grupuri politice au depus cereri de organizare a unei astfel de dezbateri, în conformitate cu articolul 135 din Regulamentul de procedură, cu privire la următoarele propuneri de rezoluție:
I. Închiderea organizației Memorial (premiul Saharov 2009) în Rusia (2014/2903(RSP))
- Charles Tannock, Mark Demesmaeker, Ryszard Antoni Legutko, Anna Elżbieta Fotyga, Tomasz Piotr Poręba, Ryszard Czarnecki, Beata Gosiewska, Kazimierz Michał Ujazdowski, Karol Karski, Marek Jurek, Zbigniew Kuźmiuk, Roberts Zīle și Jussi Halla-aho, în numele Grupului ECR, privind desființarea organizației Memorial (premiul Saharov 2009) în Rusia (B8-0164/2014);
- Cristian Dan Preda, Davor Ivo Stier, Bogdan Brunon Wenta, Giovanni La Via, Tunne Kelam, Luděk Niedermayer, Gabrielius Landsbergis, Agnieszka Kozłowska-Rajewicz, Andrzej Grzyb, Róża Gräfin von Thun und Hohenstein, Monica Macovei, Dubravka Šuica, Seán Kelly, Michaela Šojdrová, Petri Sarvamaa, Eduard Kukan, Lara Comi, Jeroen Lenaers, Andrej Plenković, Jiří Pospíšil, David McAllister, Lorenzo Cesa, Pavel Svoboda, Jaromír Štětina și Franck Proust, privind desființarea organizației Memorial (premiul Saharov 2009) în Rusia (B8-0165/2014);
- Tamás Meszerics, Heidi Hautala, Peter Eriksson, Helga Trüpel, Bart Staes, Ernest Urtasun, Barbara Lochbihler, Reinhard Bütikofer și Indrek Tarand, în numele Grupului Verts/ALE, privind desființarea organizației Memorial (premiul Saharov 2009) în Rusia (B8-0168/2014);
- Helmut Scholz, Marie-Christine Vergiat și Patrick Le Hyaric, în numele Grupului GUE/NGL, privind desființarea organizației Memorial (premiul Saharov 2009) în Rusia (B8-0169/2014);
- Josef Weidenholzer, Knut Fleckenstein, Richard Howitt, Ana Gomes, Liisa Jaakonsaari, Nicola Caputo, Krystyna Łybacka, Tonino Picula, Goffredo Maria Bettini, Andi Cristea, Vilija Blinkevičiūtė, Marc Tarabella, Hugues Bayet, Afzal Khan și Doru-Claudian Frunzulică, în numele Grupului S&D, privind desființarea organizației Memorial (premiul Saharov 2009) în Rusia (B8-0170/2014);
- Johannes Cornelis van Baalen, Dita Charanzová, Louis Michel, Juan Carlos Girauta Vidal, Ramon Tremosa i Balcells, Marietje Schaake, Martina Dlabajová, Gérard Deprez, Pavel Telička, Jozo Radoš, Ivan Jakovčić, Izaskun Bilbao Barandica, Petr Ježek și Antanas Guoga, în numele Grupului ALDE, privind desființarea organizației Memorial (premiul Saharov 2009) în Rusia (B8-0172/2014).
- Cristian Dan Preda, Davor Ivo Stier, Bogdan Brunon Wenta, Giovanni La Via, Tunne Kelam, Monica Macovei, Dubravka Šuica, Seán Kelly, Jarosław Wałęsa, Jiří Pospíšil, Michaela Šojdrová, Petri Sarvamaa, Eduard Kukan, Lara Comi, Jeroen Lenaers, Andrej Plenković, David McAllister, Lorenzo Cesa, Tomáš Zdechovský, Stanislav Polčák, Philippe Juvin, Franck Proust, Pavel Svoboda, Massimiliano Salini și Jaromír Štětina, în numele Grupului PPE, privind drepturile omului în Uzbekistan (B8-0166/2014;
- Heidi Hautala, Tamás Meszerics, Barbara Lochbihler, Ernest Urtasun, în numele Grupului VERTS/ALE, Fabio Massimo Castaldo și Ignazio Corrao, privind încălcările drepturilor omului în Uzbekistan (B8-0173/2014);
- Marie-Christine Vergiat, Malin Björk, Ángela Vallina, Paloma López Bermejo, Marina Albiol Guzmán, Lidia Senra Rodríguez și Javier Couso Permuy, în numele Grupului GUE/NGL, privind încălcările drepturilor omului în Uzbekistan (B8-0174/2014);
- Josef Weidenholzer, Nicola Caputo, Tonino Picula, Goffredo Maria Bettini, Liisa Jaakonsaari, Vilija Blinkevičiūtė, Marc Tarabella, Miroslav Poche și Afzal Khan, în numele Grupului S&D, privind încălcările drepturilor omului în Uzbekistan (B8-0176/2014);
- Mark Demesmaeker, Charles Tannock, Janusz Wojciechowski, Ryszard Czarnecki, Kazimierz Michał Ujazdowski, Zbigniew Kuźmiuk, Beata Gosiewska, Valdemar Tomaševski, Jadwiga Wiśniewska, Karol Karski, Marek Jurek, Beatrix von Storch, Dawid Bohdan Jackiewicz și Marek Józef Gróbarczyk, în numele Grupului ECR, privind drepturile omului în Uzbekistan (B8-0178/2014);
- Javier Nart, Johannes Cornelis van Baalen, Dita Charanzová, Louis Michel, Juan Carlos Girauta Vidal, Ramon Tremosa i Balcells, Marietje Schaake, Marielle de Sarnez, Gérard Deprez, Pavel Telička, Jozo Radoš, Ivan Jakovčić, Izaskun Bilbao Barandica, Petr Ježek, Antanas Guoga și Robert Rochefort, în numele Grupului ALDE, privind drepturile omului în Uzbekistan (B8-0179/2014).
III. Dispariția a 43 de studenți de la un colegiu pedagogic din Mexic (2014/2905(RSP))
- Cristian Dan Preda, Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Bogdan Brunon Wenta, Giovanni La Via, Ska Keller, Tunne Kelam, Francisco José Millán Mon, Dubravka Šuica, Petri Sarvamaa, Eduard Kukan, Jiří Pospíšil, Jarosław Wałęsa, Lara Comi, Michaela Šojdrová, Monica Macovei, Jeroen Lenaers, Andrej Plenković, Stanislav Polčák, David McAllister, Lorenzo Cesa, Tomáš Zdechovský, Philippe Juvin, Franck Proust, Pavel Svoboda, Jaromír Štětina, Massimiliano Salini și Francesc Gambús, în numele Grupului PPE, privind dispariția a 43 de studenți de la un colegiu pedagogic din Mexic (B8-0161/2014);
- Mark Demesmaeker, Charles Tannock, James Nicholson și Jana Žitňanská, în numele Grupului ECR, privind dispariția a 43 de studenți de la un colegiu pedagogic din Mexic (B8-0163/2014);
- Javier Couso Permuy, Lola Sánchez Caldentey, Marie-Christine Vergiat, Miloslav Ransdorf, Malin Björk, Marisa Matias, Kateřina Konečná, Sofia Sakorafa, Patrick Le Hyaric, Ángela Vallina, Paloma López Bermejo, Marina Albiol Guzmán și Lidia Senra Rodríguez, în numele Grupului GUE/NGL, privind dispariția a 43 de studenți de la un colegiu pedagogic din Mexic (B8-0167/2014);
- Josef Weidenholzer, Richard Howitt, Afzal Khan, Ramón Jáuregui Atondo, Enrico Gasbarra, Krystyna Łybacka, Goffredo Maria Bettini, Andi Cristea, Liisa Jaakonsaari, Sorin Moisă, Juan Fernando López Aguilar, José Blanco López, Nicola Caputo, Pina Picierno, Marc Tarabella, Hugues Bayet, Alessia Maria Mosca și Tonino Picula, în numele Grupului S&D, privind dispariția a 43 de studenți de la un colegiu pedagogic din Mexic (B8-0171/2014);
- Ernest Urtasun, Josep-Maria Terricabras, Ska Keller, Barbara Lochbihler, Ulrike Lunacek, Heidi Hautala, Jordi Sebastià, în numele Grupului VERTS/ALE, Fabio Massimo Castaldo și Ignazio Corrao, privind dispariția a 43 de studenți de la un colegiu pedagogic din Mexic (B8-0175/2014);
- Dita Charanzová, Marielle de Sarnez, Louis Michel, Robert Rochefort, Juan Carlos Girauta Vidal, Ramon Tremosa i Balcells, Marietje Schaake, Martina Dlabajová, Gérard Deprez, Pavel Telička, Jozo Radoš, Ivan Jakovčić, Izaskun Bilbao Barandica, Petr Ježek, Antanas Guoga, Gesine Meissner și Javier Nart, în numele Grupului ALDE, privind dispariția a 43 de studenți de la un colegiu pedagogic din Mexic (B8-0177/2014).
Timpul afectat luărilor de cuvânt va fi repartizat în conformitate cu articolul 162 din Regulamentul de procedură.
5. Rezultatul conferinței la nivel înalt privind ocuparea forței de muncă în Europa (Milano, 8 octombrie) (dezbatere)
Declarații ale Consiliului și ale Comisiei: Rezultatul conferinței la nivel înalt privind ocuparea forței de muncă în Europa (Milano, 8 octombrie) (2014/2898(RSP))
Benedetto Della Vedova (Președintele în exercițiu al Consiliului) și László Andor (membru al Comisiei) au făcut declarațiile.
Au intervenit: Elisabeth Morin-Chartier, în numele Grupului PPE, Jutta Steinruck, în numele Grupului S&D, Hans-Olaf Henkel, în numele Grupului ECR, Marian Harkin, în numele Grupului ALDE, Inês Cristina Zuber, în numele Grupului GUE/NGL, Terry Reintke, în numele Grupului Verts/ALE, Dominique Martin, neafiliat, Siegfried Mureșan, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Victor Negrescu, Maria João Rodrigues, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Maria Grapini, Richard Sulík, Martina Dlabajová, Paloma López Bermejo, Ernest Urtasun, Laura Agea, Eva Paunova, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Liisa Jaakonsaari, Evelyn Regner, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Bronis Ropė, Nathalie Griesbeck, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Bill Etheridge, Tania González Peñas, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Jérôme Lavrilleux, Lampros Fountoulis, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Richard Sulík, Agnes Jongerius, Mara Bizzotto, Brando Benifei, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Tiziana Beghin, Javi López, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Janice Atkinson, Maria Arena, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Jonathan Arnott, și Eva Kaili, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către James Carver.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Ádám Kósa, Tibor Szanyi, Notis Marias, Ivan Jakovčić, Lidia Senra Rodríguez, Krisztina Morvai, Danuta Jazłowiecka și Milan Zver.
Au intervenit: László Andor și Benedetto Della Vedova.
A PREZIDAT: Ryszard CZARNECKI Vicepreședinte
Dezbaterea s-a încheiat.
6. Semestrul european pentru coordonarea politicilor economice: punerea în aplicare a priorităților pentru 2014 (dezbatere)
Raport referitor la semestrul european pentru coordonarea politicilor economice: punerea în aplicare a priorităților pentru 2014 [2014/2059(INI)] - Comisia pentru afaceri economice și monetare. Raportor: Philippe De Backer (A8-0019/2014)
Philippe De Backer și-a prezentat raportul.
Au intervenit: Benedetto Della Vedova (Președintele în exercițiu al Consiliului) și Jyrki Katainen (vicepreședinte al Comisiei).
Au intervenit: Nils Torvalds (raportorul pentru aviz al Comisiei BUDG), Sergio Gutiérrez Prieto (raportorul pentru aviz al Comisiei EMPL), Nils Torvalds (raportorul pentru aviz al Comisiei ENVI), Sergio Gaetano Cofferati (raportorul pentru aviz al Comisiei IMCO), Dariusz Rosati, în numele Grupului PPE, Tibor Szanyi, în numele Grupului S&D, Sampo Terho, în numele Grupului ECR, Richard Sulík, Tibor Szanyi, Sylvie Goulard, în numele Grupului ALDE, pentru a răspunde, de asemenea, la două întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Maria Grapini și Bernd Lucke, Marisa Matias, în numele Grupului GUE/NGL, Bas Eickhout, în numele Grupului Verts/ALE, Steven Woolfe, neafiliat, Burkhard Balz, Jutta Steinruck, Kay Swinburne, Antanas Guoga, Matt Carthy, Jean Lambert, Bernard Monot, Pablo Zalba Bidegain, Roberto Gualtieri, Stanisław Ożóg, Martina Dlabajová, Dimitrios Papadimoulis, Ernest Urtasun, Sotirios Zarianopoulos, Fulvio Martusciello, Isabelle Thomas, Bernd Lucke, Davor Škrlec, Marco Zanni, Markus Ferber, Vilija Blinkevičiūtė, Sander Loones, Gerolf Annemans, Gunnar Hökmark, Pervenche Berès, Notis Marias, Barbara Kappel, Georgios Kyrtsos, Hugues Bayet, Beatrix von Storch (aceasta din urmă pentru a ridica și problema disponibilității raportului în diferite versiuni lingvistice), Marco Valli, Danuta Maria Hübner, Neena Gill, Werner Langen, Siôn Simon, Ivana Maletić, Olle Ludvigsson, Andreas Schwab, Jonás Fernández, Siegfried Mureșan, Alfred Sant, Verónica Lope Fontagné, Georgi Pirinski și Ildikó Gáll-Pelcz.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Othmar Karas, Monika Flašíková Beňová, Emmanouil Glezos și Bill Etheridge.
Au intervenit: Jyrki Katainen, Benedetto Della Vedova și Philippe De Backer.
Președintele a anunțat că Președintele Parlamentului a fost informat că a fost constituit, în conformitate cu articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, următorul grup politic:
- Europa libertății și democrației directe (EFDD): 48 membri.
8. Votare
Rezultatele detaliate ale voturilor (amendamente, voturi separate, voturi pe părți, ...) figurează în anexa la procesul-verbal, „Rezultatele voturilor”.
Rezultatele voturilor prin apel nominal, anexate la procesul-verbal, sunt disponibile doar în versiune electronică și pot fi consultate pe Europarl.
8.1. Mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare: cererea EGF/2014/004 ES/Comunidad Valenciana metal (articolul 150 din Regulamentul de procedură) (vot)
Raport referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 13 din Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (cererea EGF/2014/004 ES/Comunidad Valenciana metal) [COM(2014)0515 - C8-0125/2014- 2014/2064(BUD)] - Comisia pentru bugete. Raportoare: Patricija Šulin (A8-0013/2014)
(Majoritate calificată și 3/5 din voturile exprimate) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 1)
8.2. Mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare: cererea EGF/2013/012 BE/Ford Genk (articolul 150 din Regulamentul de procedură)(vot)
Raport referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 13 din Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (cererea EGF/2013/012 BE/Ford Genk din partea Belgiei) [COM(2014)0532 - C8-0126/2014 - 2014/2065(BUD)] - Comisia pentru bugete. Raportor: Paul Rübig (A8-0015/2014)
(Majoritate calificată și 3/5 din voturile exprimate) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 2)
8.3. Mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare: cererea EGF/2013/002 BE/Carsid (articolul 150 din Regulamentul de procedură)(vot)
Raport referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 13 din Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (cererea EGF/2013/002 BE/Carsid din partea Belgiei) [COM(2014)0553 - C8-0136/2014 - 2014/2071(BUD)] - Comisia pentru bugete. Raportor: Petri Sarvamaa (A8-0017/2014)
(Majoritate calificată și 3/5 din voturile exprimate) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 3)
8.4. Mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare: cererea EGF/2014/006 FR/PSA (articolul 150 din Regulamentul de procedură)(vot)
Raport referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 13 din Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (cererea EGF/2014/006 FR/PSA din partea Franței) [COM(2014)0560 - C8-0141/2014 - 2014/2076(BUD)] - Comisia pentru bugete. Raportoare: Isabelle Thomas (A8-0016/2014)
(Majoritate calificată și 3/5 din voturile exprimate) (Rezultatele voturilor: anexa „Rezultatele voturilor” punctul 4)
Înaintea votului, Isabelle Thomas (raportoare) a făcut o declarație conform articolului 150 alineatul (4) din Regulamentul de procedură.
9. Explicații privind votul
Explicații scrise privind votul:
Explicațiile privind votul prezentate în scris, în sensul articolului 183 din Regulamentul de procedură, figurează în stenograma prezentei ședințe.
10. Corectarea voturilor și intențiile de vot
Corectările voturilor și intențiile de vot figurează pe site-ul Europarl, secțiunea „Ședința plenară”, „Voturi”, „Rezultatele voturilor” (Rezultatele voturilor prin apel nominal), precum și în versiunea tipărită a anexei „Rezultatele voturilor prin apel nominal”.
Versiunea electronică de pe Europarl va fi actualizată regulat pe o perioadă de maximum două săptămâni de la data votării.
După acest termen, lista corectărilor voturilor și a intențiilor de vot va fi închisă pentru a fi tradusă și publicată în Jurnalul Oficial.
(Ședința, suspendată la 13.00, a fost reluată la 15.00.)
A PREZIDAT: Martin SCHULZ Președinte
11. Aprobarea procesului-verbal al ședinței precedente
Procesul-verbal al ședinței precedente a fost aprobat.
12. Evaluarea Comisiei Barroso II (dezbatere)
Declarația Președintelui Comisiei: Evaluarea Comisiei Barroso II (2014/2812(RSP))
A intervenit Bernd Lucke.
José Manuel Barroso (Președintele Comisiei) a făcut declarația.
Au intervenit: Manfred Weber, în numele Grupului PPE, Gianni Pittella, în numele Grupului S&D, Syed Kamall, în numele Grupului ECR, Pavel Telička, în numele Grupului ALDE, Patrick Le Hyaric, în numele Grupului GUE/NGL, Philippe Lamberts, în numele Grupului Verts/ALE, Nigel Farage, în numele Grupului EFDD, Gianluca Buonanno, neafiliat, și Steven Woolfe, pentru a solicita încheierea dezbaterii printr-o propunere de rezoluție în temeiul articolului 123 din Regulamentul de procedură (Președintele a constatat că solicitarea a intervenit prea târziu pentru a modifica ordinea de zi).
Au intervenit: José Manuel Barroso și Președintele, care i-a mulțumit lui José Manuel Barroso în numele Parlamentului European.
Dezbaterea s-a încheiat.
Președintele a explicat procedura de urmat pentru modificarea ordinii de zi.
A intervenit Bernd Lucke.
13. Pregătirea Consiliului European (23-24 octombrie 2014) (dezbatere)
Declarații ale Consiliului și ale Comisiei: Pregătirea Consiliului European (23-24 octombrie 2014) (2013/2705(RSP))
A PREZIDAT: Antonio TAJANI Vicepreședinte
Benedetto Della Vedova (Președintele în exercițiu al Consiliului) și Jyrki Katainen (vicepreședinte al Comisiei) au făcut declarațiile.
Au intervenit: Françoise Grossetête, în numele Grupului PPE, Enrique Guerrero Salom, în numele Grupului S&D, Syed Kamall, în numele Grupului ECR, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Philippe Lamberts, José Inácio Faria, în numele Grupului ALDE, Neoklis Sylikiotis, în numele Grupului GUE/NGL, Philippe Lamberts, în numele Grupului Verts/ALE, pentru a răspunde, de asemenea, la două întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Bill Etheridge și Paul Rübig, Dario Tamburrano, în numele Grupului EFDD, Franz Obermayr, neafiliat, Andrzej Grzyb, Maria João Rodrigues, Zdzisław Krasnodębski, Dimitrios Papadimoulis, Peter Eriksson, Robert Jarosław Iwaszkiewicz, Elisabetta Gardini, Kathleen Van Brempt, Ulrike Trebesius, Barbara Spinelli, Yannick Jadot, Massimiliano Salini, Matthias Groote, Evžen Tošenovský, Adina-Ioana Vălean, Roberto Gualtieri, Jadwiga Wiśniewska, András Gyürk, Mirosław Piotrowski, Milan Zver, Miriam Dalli, Gunnar Hökmark, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Edouard Ferrand, Paul Tang, Tunne Kelam, Elisa Ferreira, Krišjānis Kariņš, Jo Leinen, Jeppe Kofod și Linda McAvan.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Ivan Jakovčić, Costas Mavrides și Kazimierz Michał Ujazdowski.
Au intervenit: Jyrki Katainen și Benedetto Della Vedova.
A PREZIDAT: Ildikó GÁLL-PELCZ Vicepreședintă
Dezbaterea s-a încheiat.
14. Rectificare (articolul 231 din Regulamentul de procedură)
Rectificările P8_TA-PROV(2014)0357(COR01) și P8_TA-PROV(2014)0451(COR01) au fost anunțate în plen în ziua precedentă (punctul 9 al PV din 20.10.2014).
Având în vedere că nu au făcut obiectul unei solicitări de supunere la vot din partea unui grup politic sau a cel puțin 40 de deputați [articolul 231 alineatul (4) din Regulamentul de procedură], aceste rectificări sunt considerate adoptate.
15. Proiectul de buget rectificativ nr. 2/2014 - excedentul rezultat din execuția bugetară a exercițiului 2013 (dezbatere)
Raport referitor la poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 2/2014 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2014, secțiunea III – Comisia [12300/2014 - C8-0160/2014 - 2014/2035(BUD)] - Comisia pentru bugete. Raportor: Gérard Deprez (A8-0018/2014)
Gérard Deprez și-a prezentat raportul.
Au intervenit: Enrico Zanetti (Președintele în exercițiu al Consiliului) și Jacek Dominik (membru al Comisiei).
Au intervenit: José Manuel Fernandes, în numele Grupului PPE, Eider Gardiazabal Rubial, în numele Grupului S&D, Jean Arthuis, în numele Grupului ALDE, Liadh Ní Riada, în numele Grupului GUE/NGL, Indrek Tarand, în numele Grupului Verts/ALE, Marco Zanni, în numele Grupului EFDD, Janusz Lewandowski, Isabelle Thomas, Tomáš Zdechovský, Jens Geier și Jean-Paul Denanot.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Jan Olbrycht și Janusz Zemke.
Au intervenit: Jacek Dominik, Enrico Zanetti și Gérard Deprez.
16. Bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2015 - toate secțiunile (dezbatere)
Raport referitor la poziția Consiliului privind proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2015 [12608/2014 - C8-0144/2014 - 2014/2040(BUD)] - Comisia pentru bugete. Raportori: Eider Gardiazabal Rubial și Monika Hohlmeier (A8-0014/2014)
Eider Gardiazabal Rubial și Monika Hohlmeier și-au prezentat rapoartele.
A PREZIDAT: David-Maria SASSOLI Vicepreședinte
Au intervenit: Enrico Zanetti (Președintele în exercițiu al Consiliului) și Jacek Dominik (membru al Comisiei).
Au intervenit: Zigmantas Balčytis (raportorul pentru aviz al Comisiei AFET), Reimer Böge (raportorul pentru aviz al Comisiei INTA), Markus Pieper (raportorul pentru aviz al Comisiei CONT), Nils Torvalds (raportorul pentru aviz al Comisiei ECON), Maria Arena (raportoarea pentru aviz a Comisiei EMPL), Giovanni La Via (raportorul pentru aviz al Comisiei ENVI), Jerzy Buzek (raportorul pentru aviz al Comisiei ITRE), Catherine Stihler (raportoarea pentru aviz a Comisiei IMCO), Roberts Zīle (raportorul pentru aviz al Comisiei TRAN), Derek Vaughan (raportorul pentru aviz al Comisiei REGI), Peter Jahr (raportorul pentru aviz al Comisiei AGRI), care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Ulrike Müller, Silvia Costa (raportoarea pentru aviz a Comisiei CULT), Tomáš Zdechovský (raportorul pentru aviz al Comisiei LIBE), Danuta Maria Hübner (raportoarea pentru aviz a Comisiei AFCO), Paul Rübig (raportorul pentru aviz al Comisiei DEVE), José Manuel Fernandes, în numele Grupului PPE, Isabelle Thomas, în numele Grupului S&D, Bernd Kölmel, în numele Grupului ECR, Kaja Kallas, în numele Grupului ALDE, Liadh Ní Riada, în numele Grupului GUE/NGL, Indrek Tarand, în numele Grupului Verts/ALE, Marco Valli, în numele Grupului EFDD, Eleftherios Synadinos, neafiliat, Jan Olbrycht, Jens Geier, Anders Primdahl Vistisen, Pablo Echenique, Monika Vana, Jonathan Arnott, Sophie Montel, Marian-Jean Marinescu, Daniele Viotti, Christian Ehler, pentru a adresa o întrebare în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” lui Jacek Dominik (Președintele a reamintit că, în conformitate cu reglementările în vigoare, deputații nu pot adresa întrebări comisarilor prin „cartonașul albastru”, Richard Ashworth, Miguel Viegas, Marco Zanni, Edouard Ferrand, Ingeborg Gräßle, Paul Tang, Zbigniew Kuźmiuk, Siegfried Mureșan, Victor Negrescu, Patricija Šulin, Vladimír Maňka, Ivan Štefanec, Pina Picierno, Janusz Lewandowski, Iratxe García Pérez și Georgios Kyrtsos.
A PREZIDAT: Sylvie GUILLAUME Vicepreședintă
Au intervenit: Bogusław Liberadzki, Tamás Deutsch și Dariusz Rosati.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Krzysztof Hetman, Clara Eugenia Aguilera García, Marijana Petir, Zoltán Balczó, Angélique Delahaye, Nicola Caputo și Michel Dantin.
Au intervenit: Jacek Dominik, Enrico Zanetti, Eider Gardiazabal Rubial și Monika Hohlmeier.
17. Democrația, statul de drept și drepturile fundamentale în Ungaria (dezbatere)
Declarații ale Consiliului și ale Comisiei: Democrația, statul de drept și drepturile fundamentale în Ungaria (2014/2852(RSP))
Benedetto Della Vedova (Președintele în exercițiu al Consiliului) și Martine Reicherts (membră a Comisiei) au făcut declarațiile.
Au intervenit: Esteban González Pons, în numele Grupului PPE, Tanja Fajon, în numele Grupului S&D, Timothy Kirkhope, în numele Grupului ECR, Sophia in 't Veld, în numele Grupului ALDE, Marie-Christine Vergiat, în numele Grupului GUE/NGL, pentru a răspunde, de asemenea, la două întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Zoltán Balczó și Jean-Luc Schaffhauser, Judith Sargentini, în numele Grupului Verts/ALE, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către György Hölvényi, Ignazio Corrao, în numele Grupului EFDD, pentru a răspunde, de asemenea, la două întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Kinga Gál și Udo Voigt, et Krisztina Morvai, neafiliată.
A PREZIDAT: Mairead McGUINNESS Vicepreședintă
Au intervenit: Sophia in 't Veld pentru a adresa o întrebare în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” lui Krisztina Morvai, care i-a răspuns, Sophia in 't Veld, pentru o chestiune de ordin personal, József Szájer, Birgit Sippel, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Ádám Kósa, Marek Jurek, Cecilia Wikström, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Marek Jurek, Benedek Jávor, Georg Mayer, Frank Engel, István Ujhelyi, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către György Schöpflin, Nathalie Griesbeck, András Gyürk, Péter Niedermüller, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către Monika Hohlmeier, et Kati Piri, care a răspuns, de asemenea, unei întrebări adresate în conformitate cu procedura „cartonașului albastru” de către József Szájer.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Kinga Gál, Tibor Szanyi, Javier Couso Permuy, Ildikó Gáll-Pelcz și László Tőkés.
Au intervenit: Martine Reicherts și Benedetto Della Vedova.
Dezbaterea s-a încheiat.
18. Taxele vamale aplicabile mărfurilor originare din Ucraina ***I (dezbatere)
Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 374/2014 privind reducerea sau eliminarea taxelor vamale aplicabile mărfurilor originare din Ucraina [COM(2014)0597 - C8-0165/2014 - 2014/0279(COD)] - Comisia pentru comerț internațional. Raportor: Gabrielius Landsbergis (A8-0021/2014)
Gabrielius Landsbergis și-a prezentat raportul.
A intervenit Martine Reicherts (membră a Comisiei).
Au intervenit: Salvatore Cicu, în numele Grupului PPE, David Martin, în numele Grupului S&D, Marietje Schaake, în numele Grupului ALDE, Helmut Scholz, în numele Grupului GUE/NGL, Bronis Ropė, în numele Grupului Verts/ALE, Giulia Moi, în numele Grupului EFDD, Udo Voigt, neafiliat, Alessia Maria Mosca, Kaja Kallas, Jean-Luc Schaffhauser, Johannes Cornelis van Baalen și Janusz Korwin-Mikke.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Adam Szejnfeld, Miguel Viegas și Jarosław Wałęsa.
Au intervenit: Martine Reicherts și Gabrielius Landsbergis.