Președintele a informat Parlamentul, în conformitate cu articolul 226 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, cu privire la următoarea interpretare a articolului 61alineatul (2) din Regulamentul de procedură, dată de Comisia pentru afaceri constituționale, care a fost sesizată cu privire la aplicarea dispoziției respective:
„Nimic nu împiedică Parlamentul să decidă să organizeze, după caz, o dezbatere finală cu privire la un raport din partea comisiei competente asupra chestiunii care a făcut anterior obiectul unei retrimiteri la comisia competentă.”
În cazul în care nu face obiectul unei opoziții din partea unui grup politic sau a unui număr de cel puțin 40 de deputați, în conformitate cu articolul 226 alineatul 4 din Regulamentul de procedură, până la aprobarea procesului-verbal, această interpretare se consideră a fi adoptată. În caz contrar, ea va fi supusă votului Parlamentului.