Autoritățile spaniole competente au comunicat alegerea în Parlamentul European a lui Florent Marcellesi, în locul lui Jordi Sebastià, ca deputat în Parlament, cu efect de la 11 octombrie 2016.
În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atât timp cât prerogativele sale nu au fost verificate sau nu s-a luat o hotărâre în legătură cu o eventuală contestație, Florent Marcellesi se bucură de exercitarea deplină a drepturilor sale în Parlament și în organele acestuia, cu condiția să fi declarat în prealabil că nu exercită o funcție incompatibilă cu cea de deputat în Parlamentul European.
° ° ° °
Andrej Plenković și Davor Ivo Stier și-au anunțat demisia din funcția de deputat în Parlamentul European, cu efect de la 14 octombrie 2016.
În conformitate cu articolul 4 alineatele (1) și (3) din Regulamentul de procedură, Parlamentul a constatat existența locurilor vacante cu începere de la acea dată și a informat autoritatea națională competentă în acest sens.
Matthias Groote și Richard Howitt și-au anunțat, la rândul lor, demisia din funcția de deputat în Parlamentul European, cu efect de la 1 și, respectiv, 2 noiembrie 2016.