Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Proces-verbal
Miercuri, 28 noiembrie 2018 - Bruxelles

3. Declarația Președintelui
Stenograma

Președintele a făcut o declarație prin care a condamnat cu fermitate actele de agresiune comise de marina rusă asupra unor nave ucrainiene în Marea Azov, și-a exprimat îngrijorarea profundă față de deteriorarea situației în regiune, având în vedere în special arestarea a 23 de militari ucrainieni, și a reafirmat că integritatea teritorială a Ucrainei este fundamentală.

Președintele a solicitat autorităților ruse să respecte convenția ONU asupra dreptului mării, precum și acordul de cooperare cu Ucraina din 2003, și să elibereze militarii ucrainieni reținuți. A subliniat angajamentul Parlamentului pentru soluționarea acestei probleme în mod pașnic, exprimat și în cadrul întâlnirii sale de ieri cu Andrij Parubij, Președintele Parlamentului Ucrainei, și a reamintit rezoluția referitoare la „Situația din Marea Azov” adoptată de Parlament la 25 octombrie 2018 (punctul 13.19 al PV din 25.10.2018).

Ultima actualizare: 1 august 2019Aviz juridic - Politica de confidențialitate