Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Proces-verbal
Luni, 11 martie 2019 - Strasbourg

16. Ordinea lucrărilor
Stenograma

Proiectul definitiv de ordine de zi al ședinței plenare din martie 2019 (PE 636.011/PDOZ) a fost distribuit și au fost propuse următoarele modificări (articolul 149a din Regulamentul de procedură):

A intervenit Terry Reintke, privind participarea anunțată a Președintelui la cel de-al 13-lea Congres mondial al familiilor, care va avea loc la Verona (Italia), între 29 și 31 martie 2019 (Președintele a făcut precizări), Gerard Batten, Piernicola Pedicini și Sophia in 't Veld, care au revenit asupra subiectului menționat de Terry Reintke (Președintele a confirmat că nu va participa la Congresul de la Verona).

°
° ° °

Luni

Cererea Grupului ECR de a include, ca punctul 8 de pe ordinea de zi, o declarație a Comisiei privind inundațiile din Creta. Dezbaterea ar fi închisă prin depunerea de propuneri de rezoluție, care ar fi supuse votului joi.

A intervenit Notis Marias, în numele Grupului ECR, care a motivat cererea.

Prin AN (81 pentru, 201 împotrivă, 10 abțineri), Parlamentul a respins cererea.

A intervenit Pervenche Berès pentru a semnala că nu a putut participa la vot.

Marți

Cererea Grupului PPE de modificare a titlului declarației Vicepreședintei Comisiei și Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate „Un regim european de sancționare a încălcării drepturilor omului (punctul 123 du PDOZ) în „Legea Magnitsky în UE (regimul sancțiunilor pentru încălcarea drepturilor omului)”.

Au intervenit Cristian Dan Preda, în numele Grupului PPE, care a motivat cererea, și Judith Sargentini, împotriva solicitării.

Cu VE (134 pentru, 146 împotrivă, 16 abțineri), Parlamentul a respins cererea.

Cererea Grupului S&D de adăugare, ca punctul 6 de pe ordinea de zi de după-amiază, a unei dezbateri privind raportul Morten Løkkegaard „Cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor” (A8-0188/2017), înscrise inițial la votarea de miercuri (punctul 13 du PDOZ).

A intervenit Olga Sehnalová, în numele Grupului S&D, care a motivat cererea.

Prin AN (262 pentru, 29 împotrivă, 8 abțineri), Parlamentul a aprobat cererea.

Votul rămâne înscris la votarea de miercuri.

Cererea Grupului ALDE de adăugare, ca punctul 3 de pe ordinea de zi, după raportul lui Kati Piri „Raport pe 2018 referitor la Turcia” (A8-0091/2019) (punctul 16 din PDOZ), a unei declarații a Vicepreședintei Comisiei/Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate privind situația de urgență în Venezuela.

Dezbaterea ar fi închisă prin depunerea de propuneri de rezoluție, care ar fi supuse votului joi.

Au intervenit Javier Nart, în numele Grupului ALDE, care a motivat cererea, Esteban González Pons, în numele Grupului PPE, care a susținut-o, și Philippe Lamberts, împotriva acestei solicitări.

Parlamentul a aprobat cererea.

Au fost stabilite următoarele termene de depunere:
propuneri de rezoluție: marți, 12 martie 2019, ora 12.00
amendamente la propunerile de rezoluție și propunerea de rezoluție comună: miercuri, 13 martie 2019, ora 12.00
amendamente la propunerile de rezoluție comune: miercuri, 13 martie 2019, ora 13.00
cereri de voturi separate și cereri de voturi pe părți: miercuri, 13 martie 2019, ora 19.00.

Joi

Cererile grupurilor Verts/ALE și EFDD în vederea încheierii dezbaterii privind întrebarea cu solicitare de răspuns oral referitoare la „Normele privind bunăstarea animalelor în acvacultură” (punctul 148 din PDOZ) prin depunerea de propuneri de rezoluție, care ar fi supuse votului în următoarea perioadă de sesiune.

Au intervenit Philippe Lamberts, în numele Grupului Verts/ALE, care a motivat cererea, și Dobromir Sośnierz, împotriva acestei solicitări.

Cu VE (130 pentru, 144 împotrivă, 14 abțineri), Parlamentul a respins cererea.

°
° ° °

Ordinea lucrărilor a fost astfel stabilită.

°
° ° °

A intervenit James Carver.

Ultima actualizare: 4 iulie 2019Aviz juridic - Politica de confidențialitate