Toate actele ce privesc anunțarea alegerii deputaților vor fi transmise comisiei responsabile pentru verificarea prerogativelor, care trebuie să fie constituită în conformitate cu articolul 206 din Regulamentul de procedură.
În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atât timp cât prerogativele lor nu au fost verificate sau nu s-a luat o hotărâre în legătură cu o eventuală contestație, deputații participă la lucrările Parlamentului și ale organelor acestuia cu exercitarea deplină a drepturilor, cu condiția să fi efectuat în prealabil declarația în care confirmă nu dețin o funcție incompatibilă cu cea de deputat în Parlamentul European.
În conformitate cu articolul 7 din Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, deputații care exercită o funcție incompatibilă cu calitatea de deputat în Parlamentul European nu pot fi deputați în Parlamentul European. Deputații care încă nu au semnat declarația în care confirmă că nu dețin o funcție incompatibilă cu cea de deputat în Parlamentul European și care nu se bucură încă pe deplin de drepturile lor sunt invitați să o facă imediat.