Președintele a anunțat că, în urma adoptării lor de către Parlament, va semna, în conformitate cu articolul 96 din Regulamentul de procedură, textele privind bugetul adoptat în mod definitiv:
- Bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2021;
- Bugetul rectificativ nr. 10/2020 al Uniunii Europene pentru exercițiul 2020 - Majorarea creditelor de plată în conformitate cu previziunile actualizate privind cheltuielile și alte ajustări ale cheltuielilor și veniturilor (2020/0298(BUD)).
Președintele a mai anunțat că, împreună cu președinții Consiliului și Comisiei, va semna:
- Acordul interinstituțional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs pentru introducerea de noi resurse proprii (2018/2070(ACI)).