2. Negocieri înaintea primei lecturi a Parlamentului (articolul 71 din Regulamentul de procedură) (măsuri subsecvente)
Deciziile comisiilor EMPL și CULT de a iniția negocieri interinstituționale au fost anunțate la 22 noiembrie 2021 (punctul 7 al PV din 22.11.2021).
Deputații au solicitat un vot în Parlament, în conformitate cu articolul 71 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, privind decizia Comisiei EMPL.
Votul va avea loc mâine, 25 noiembrie 2021.
Întrucât nu a fost formulată nicio cerere de supunere la vot a deciziei Comisiei CULT în temeiul articolului 71 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, CULT a fost în măsură să înceapă negocierile după expirarea termenului.
⁂
A intervenit Pierre Larrouturou (raportor), pentru a face o declarație, în temeiul articolului 159 alineatul (4) din Regulament de procedură, cu privire la rapoartele sale Proiectul de buget rectificativ nr. 5/2021: sprijinul umanitar acordat refugiaților din Turcia (A9-0327/2021) și Proiectul de buget rectificativ nr. 6/2021: doze suplimentare de vaccin pentru țările cu venituri mici și medii inferioare, consolidarea UCPM și alte ajustări ale cheltuielilor și veniturilor (A9-0329/2021).
3. Rezultatele COP26 de la Glasgow (dezbatere)
Declarații ale Consiliului și ale Comisiei: Rezultatele COP26 de la Glasgow (2021/2975(RSP))
Anže Logar (Președintele în exercițiu al Consiliului) și Frans Timmermans (vicepreședinte executiv al Comisiei) au făcut declarațiile.
Au intervenit Peter Liese, în numele Grupului PPE, Iratxe García Pérez, în numele Grupului S&D, Pascal Canfin, în numele Grupului Renew, Philippe Lamberts, în numele Grupului Verts/ALE, Jörg Meuthen, în numele Grupului ID, Anna Zalewska, în numele Grupului ECR, Manon Aubry, în numele Grupului The Left, Edina Tóth, neafiliată, Antonio Tajani, Mohammed Chahim, Nils Torvalds, Pär Holmgren, Silvia Sardone, Antoni Comín i Oliveres, Petros Kokkalis, Hildegard Bentele, Hermann Tertsch, Jytte Guteland, Morten Petersen, Bas Eickhout, Catherine Griset, Johan Van Overtveldt, Silvia Modig, Márton Gyöngyösi, Cristian-Silviu Buşoi, Cyrus Engerer, Frédérique Ries, Marie Toussaint, Marco Dreosto, Izabela-Helena Kloc, João Pimenta Lopes, Kostas Papadakis, Lídia Pereira și Niels Fuglsang.
A PREZIDAT: Pedro SILVA PEREIRA Vicepreședinte
Au intervenit Catherine Chabaud, Piernicola Pedicini, Sylvia Limmer, Robert Roos, Anja Hazekamp, Jessica Polfjärd, Simona Bonafè, Atidzhe Alieva-Veli, Jutta Paulus, Antonio Maria Rinaldi, Nicola Procaccini, Nikolaj Villumsen, Ivan Štefanec, Delara Burkhardt, Luis Garicano, Yannick Jadot, Bert-Jan Ruissen, Agnès Evren, Nicolás González Casares, Valter Flego, Michael Bloss, Beata Mazurek, Maria Spyraki, César Luena, Róża Thun und Hohenstein, Grace O'Sullivan, Alexandr Vondra, Deirdre Clune, Kathleen Van Brempt, Karin Karlsbro, Michal Wiezik, Petar Vitanov, Claudia Gamon, Magdalena Adamowicz, Robert Biedroń, Stanislav Polčák, Robert Hajšel, Salvatore De Meo și Demetris Papadakis.
De la 12.00 la 12.35, Parlamentul s-a reunit în ședință solemnă cu ocazia discursului Svetlanei Tihanovskaia, laureata Premiului Sakharov din 2020.
6. Declarația președinției
Președintele a făcut o declarație în urma accidentului de autocar din Bulgaria și a transmis, în numele Parlamentului, condoleanțe familiilor victimelor.
Parlamentul a păstrat un moment de reculegere.
⁂
Au intervenit Bernhard Zimniok și Hermann Tertsch.
7. Sesiune de votare
Parlamentul este invitat să treacă la vot sur le budget général:
Procedura bugetară 2022: proiectul comun Raport referitor la proiectul comun de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2022 aprobat de comitetul de conciliere în cadrul procedurii bugetare [13911/2021 - C9-0428/2021 – 2021/0227(BUD)] - Delegația Parlamentului European la Comitetul de conciliere. Raportori: Karlo Ressler și Damian Boeselager (A9-0326/2021);
Proiectul de buget rectificativ nr. 5/2021: sprijinul umanitar acordat refugiaților din Turcia Raport referitor la poziția Consiliului asupra proiectului de buget rectificativ nr. 5/2021 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2021: sprijinul umanitar acordat refugiaților din Turcia [12444/2021 - C9-0380/2021 - 2021/0226(BUD)] - Comisia pentru bugete. Raportor: Pierre Larrouturou (A9-0327/2021);
Proiectul de buget rectificativ nr. 6/2021: doze suplimentare de vaccin pentru țările cu venituri mici și medii inferioare, consolidarea UCPM și alte ajustări ale cheltuielilor și veniturilor Raport referitor la poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 6/2021 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2021: Doze suplimentare de vaccin pentru țările cu venituri mici și medii inferioare, consolidarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii și alte ajustări ale cheltuielilor și veniturilor [14038/2021 - C9-0425/2021 - 2021/0326(BUD)] - Comisia pentru bugete. Raportor: Pierre Larrouturou (A9-0329/2021).
Parlamentul este invitat să treacă la voturile finale privind:
Strategia europeană privind materiile prime de importanță critică Raport referitor la o strategie europeană privind materiile prime de importanță critică [2021/2011(INI)] - Comisia pentru industrie, cercetare și energie. Raportoare: Hildegard Bentele (A9-0280/2021);
Revizuirea Regulamentului financiar în vederea intrării în vigoare a cadrului financiar multianual 2021-2027 Raport referitor la revizuirea Regulamentului financiar în vederea intrării în vigoare a cadrului financiar multianual 2021-2027 [2021/2162(INI)] - Comisia pentru bugete - Comisia pentru control bugetar. Raportori: Nils Ušakovs și Monika Hohlmeier (A9-0295/2021);
O strategie farmaceutică pentru Europa Raport referitor la o strategie farmaceutică pentru Europa [2021/2013(INI)] - Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară. Raportoare: Dolors Montserrat (A9-0317/2021).
Parlamentul este invitat să treacă la votul amendamentelor la:
Mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare - EGF/2021/001 ES/País Vasco metal - Spania Raport referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați în urma unei cereri din partea Spaniei – EGF/2021/001 ES/País Vasco metal [COM(2021)0618 - C9-0377/2021- 2021/0316(BUD)] - Comisia pentru bugete. Raportoare: Eider Gardiazabal Rubial (A9-0319/2021);
Politicile și legislația privind migrația legală Raport conținând recomandări adresate Comisiei referitoare la politicile și legislația privind migrația legală [2020/2255(INL)] - Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne. Raportoare: Abir Al-Sahlani (A9-0314/2021);
Introducerea unui card european de securitate socială pentru a îmbunătăți implementarea digitală a drepturilor de securitate socială și a mobilității echitabile Propunere de rezoluțieB9-0551/2021;
Negocieri multilaterale în vederea celei de a 12-a Conferințe ministeriale a OMC de la Geneva, din perioada 30 noiembrie-3 decembrie 2021 Propunere de rezoluțieB9-0550/2021.
A intervenit Manfred Weber despre cea de a 30-a comemorare a masacrelor din Vukovar și Škabrnja (Croația) și a solicitat păstrarea unui minut de reculegere pentru a aduce un omagiu victimelor.
Parlamentul a păstrat un moment de reculegere.
9. Rolul UE în combaterea pandemiei de Covid-19: cum să vaccinăm întreaga lume (dezbatere pe o temă de actualitate)
Rolul UE în combaterea pandemiei de Covid-19: cum să vaccinăm întreaga lume(2021/2926(RSP))
A intervenit Chrysoula Zacharopoulou pentru a lansa dezbaterea propusă de Grupul Renew.
Au intervenit Anže Logar (Președintele în exercițiu al Consiliului) și Stella Kyriakides (membră a Comisiei).
Au intervenit Tomas Tobé, în numele Grupului PPE, Heléne Fritzon, în numele Grupului S&D, Luis Garicano, în numele Grupului Renew, Sara Matthieu, în numele Grupului Verts/ALE, Sylvia Limmer, în numele Grupului ID, Joanna Kopcińska, în numele Grupului ECR, Marc Botenga, în numele Grupului The Left, Kostas Papadakis, neafiliat, Frances Fitzgerald, Mohammed Chahim, Samira Rafaela, Tilly Metz, Alessandra Basso, Elżbieta Rafalska, Silvia Modig, Francesca Donato, Cristian-Silviu Buşoi, Kathleen Van Brempt, Véronique Trillet-Lenoir, Michèle Rivasi, Virginie Joron, Cristian Terheş, Mick Wallace, Antoni Comín i Oliveres, Nathalie Colin-Oesterlé, Jytte Guteland, Nicolae Ştefănuță, Anna Cavazzini, Nicolaus Fest, Kateřina Konečná, Mislav Kolakušić, Maria da Graça Carvalho, Bernd Lange, Charles Goerens, Jean-Lin Lacapelle, João Pimenta Lopes, Ivan Vilibor Sinčić și György Hölvényi.
Procedura bugetară 2022: proiectul comun Raport referitor la proiectul comun de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2022 aprobat de comitetul de conciliere în cadrul procedurii bugetare [13911/2021 - C9-0428/2021 - 2021/0227(BUD)] - Delegația Parlamentului European la Comitetul de conciliere. Raportori:: Karlo Ressler și Damian Boeselager (A9-0326/2021)
(Majoritatea membrilor care compun Parlamentul este necesară pentru respingerea proiectului comun)
PROIECTUL COMUN
Aprobat(P9_TA(2021)0465) (Anexa „Rezultatele voturilor”, punctul 10)
Bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2022 este adoptat definitiv.
Președintele a semnat bugetul în prezența lui Johan Van Overtveldt (președintele Comisiei BUDG), Karlo Ressler și Damian Boeselager (raportori pentru bugetul general pentru exercițiul financiar 2022).
Proiectul de buget rectificativ nr. 5/2021: sprijinul umanitar acordat refugiaților din Turcia Raport referitor la poziția Consiliului asupra proiectului de buget rectificativ nr. 5/2021 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2021: sprijinul umanitar acordat refugiaților din Turcia [12444/2021 - C9-0380/2021 - 2021/0226(BUD)] - Comisia pentru bugete. Raportor: Pierre Larrouturou (A9-0327/2021)
(Majoritate simplă)
PROPUNERE DE REZOLUȚIE
Adoptat (P9_TA(2021)0466) (Anexa „Rezultatele voturilor”, punctul 11)
Poziția Consiliului este astfel aprobată.
Bugetul rectificativ nr. 5/2021 este adoptat definitiv.
Proiectul de buget rectificativ nr. 6/2021: doze suplimentare de vaccin pentru țările cu venituri mici și medii inferioare, consolidarea UCPM și alte ajustări ale cheltuielilor și veniturilor Raport referitor la poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 6/2021 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2021: Doze suplimentare de vaccin pentru țările cu venituri mici și medii inferioare, consolidarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii și alte ajustări ale cheltuielilor și veniturilor [14038/2021 - C9-0425/2021 - 2021/0326(BUD)] - Comisia pentru bugete. Raportor: Pierre Larrouturou (A9-0329/2021)
(Majoritate simplă)
PROPUNERE DE REZOLUȚIE
Adoptat (P9_TA(2021)0467) (Anexa „Rezultatele voturilor”, punctul 12)
Poziția Consiliului este astfel aprobată.
Bugetul rectificativ nr. 6/2021 este adoptat definitiv.
A PREZIDAT: Heidi HAUTALA Vicepreședintă
Strategia europeană privind materiile prime de importanță critică Raport referitor la o strategie europeană privind materiile prime de importanță critică [2021/2011(INI)] - Comisia pentru industrie, cercetare și energie. Raportoare: Hildegard Bentele (A9-0280/2021)
(Majoritate simplă)
PROPUNERE DE REZOLUȚIE
Adoptat (P9_TA(2021)0468) (Anexa „Rezultatele voturilor”, punctul 13)
Revizuirea Regulamentului financiar în vederea intrării în vigoare a cadrului financiar multianual 2021-2027 Raport referitor la revizuirea Regulamentului financiar în vederea intrării în vigoare a cadrului financiar multianual 2021-2027 [2021/2162(INI)] - Comisia pentru bugete - Comisia pentru control bugetar. Raportori: Nils Ušakovs și Monika Hohlmeier (A9-0295/2021)
(Majoritate simplă)
PROPUNERE DE REZOLUȚIE
Adoptat (P9_TA(2021)0469) (Anexa „Rezultatele voturilor”, punctul 14)
O strategie farmaceutică pentru Europa Raport referitor la o strategie farmaceutică pentru Europa [2021/2013(INI)] - Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară. Raportoare: Dolors Montserrat (A9-0317/2021)
(Majoritate simplă)
PROPUNERE DE REZOLUȚIE
Adoptat (P9_TA(2021)0470) (Anexa „Rezultatele voturilor”, punctul 15)
Mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare - EGF/2021/001 ES/País Vasco metal - Spania Raport referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați în urma unei cereri din partea Spaniei – EGF/2021/001 ES/País Vasco metal [COM(2021)0618 - C9-0377/2021- 2021/0316(BUD)] - Comisia pentru bugete. Raportoare: Eider Gardiazabal Rubial (A9-0319/2021)
(Majoritate simplă)
AMENDAMENT
A se vedea Texte adoptate (P9_TA(2021)0471) (Anexa „Rezultatele voturilor”, punctul 16)
Politicile și legislația privind migrația legală Raport conținând recomandări adresate Comisiei referitoare la politicile și legislația privind migrația legală [2020/2255(INL)] - Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne. Raportoare: Abir Al-Sahlani (A9-0314/2021)
(Majoritate simplă)
AMENDAMENTE
A se vedea Texte adoptate (P9_TA(2021)0472) (Anexa „Rezultatele voturilor”, punctul 17)
Introducerea unui card european de securitate socială pentru a îmbunătăți implementarea digitală a drepturilor de securitate socială și a mobilității echitabile Propunere de rezoluțieB9-0551/2021
(Majoritate simplă)
AMENDAMENTE
A se vedea Texte adoptate (P9_TA(2021)0473) (Anexa „Rezultatele voturilor”, punctul 18)
Negocieri multilaterale în vederea celei de a 12-a Conferințe ministeriale a OMC de la Geneva, din perioada 30 noiembrie-3 decembrie 2021 Propunere de rezoluțieB9-0550/2021
(Majoritate simplă)
AMENDAMENTE
A se vedea Texte adoptate (P9_TA(2021)0474) (Anexa „Rezultatele voturilor”, punctul 19)
11. Rolul UE în combaterea pandemiei de Covid-19: cum să vaccinăm întreaga lume (continuarea dezbaterii)
Rolul UE în combaterea pandemiei de Covid-19: cum să vaccinăm întreaga lume (2021/2926(RSP))
Au intervenit Inma Rodríguez-Piñero, Barry Andrews, Gheorghe Falcă, Carlos Zorrinho, Ljudmila Novak, Sara Cerdas, Krzysztof Hetman, Patrizia Toia, Tomislav Sokol, Mónica Silvana González și Alexander Bernhuber.
A PREZIDAT: Marcel KOLAJA Vicepreședinte
Au intervenit Liudas Mažylis și Dolors Montserrat.
Au intervenit Stella Kyriakides (membră a Comisiei) și Anže Logar (Președintele în exercițiu al Consiliului).
Dezbaterea s-a încheiat.
12. Cerere de ridicare a imunității unui deputat (reluarea procedurii)
Președintele a primit o scrisoare din partea autorităților poloneze prin care se clarifică chestiunea autorităților competente pentru cererea de ridicare a imunității lui Włodzimierz Cimoszewicz, care a fost anunțată în plen la 14 septembrie 2020 (punctul 6 al PV din 14.9.2020).
În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, această sesizare a fost trimisă din nou Comisiei JURI pentru reluarea procedurii.
13. Starea uniunii energetice (dezbatere)
Declarație a Comisiei: Starea uniunii energetice (2021/2976(RSP))
Kadri Simson (membră a Comisiei) a făcut declarația.
Au intervenit Christian Ehler, în numele Grupului PPE, Mohammed Chahim, în numele Grupului S&D, Christophe Grudler, în numele Grupului Renew, Ville Niinistö, în numele Grupului Verts/ALE, Paolo Borchia, în numele Grupului ID, Zdzisław Krasnodębski, în numele Grupului ECR, Sira Rego, în numele Grupului The Left, Cristian-Silviu Buşoi, Nicolás González Casares, Claudia Gamon, Marie Toussaint, Sylvia Limmer, Beata Szydło, Marc Botenga, Marian-Jean Marinescu, Niels Fuglsang, Morten Petersen, Jutta Paulus, Philippe Olivier, Izabela-Helena Kloc, Emmanuel Maurel, Markus Pieper, Patrizia Toia, Nicola Danti, Bronis Ropė, Jadwiga Wiśniewska, Sandra Pereira, Ivan Štefanec, Miapetra Kumpula-Natri, Bart Groothuis, Eleonora Evi, Beata Kempa, Erik Bergkvist, Valter Flego, Ciarán Cuffe, Anna Fotyga, Massimiliano Salini, Robert Hajšel, Emma Wiesner, Jakop G. Dalunde, Luděk Niedermayer și Carlos Zorrinho.
A PREZIDAT: Fabio Massimo CASTALDO Vicepreședinte
Au intervenit Michael Bloss, Angelika Niebler, Tsvetelina Penkova, Jens Geier, Josianne Cutajar și Łukasz Kohut.
A intervenit Kadri Simson.
Dezbaterea s-a încheiat.
14. Drepturile fundamentale și statul de drept în Slovenia, cu accent pe întârzierea numirii procurorilor la Parchetul European (dezbatere)
Declarații ale Consiliului și ale Comisiei: Drepturile fundamentale și statul de drept în Slovenia, cu accent pe întârzierea numirii procurorilor la Parchetul European (2021/2978(RSP))
Anže Logar (Președintele în exercițiu al Consiliului) și Didier Reynders (membru al Comisiei) au făcut declarațiile.
Au intervenit Romana Tomc, în numele Grupului PPE, Cyrus Engerer, în numele Grupului S&D, Ramona Strugariu, în numele Grupului Renew, Tineke Strik, în numele Grupului Verts/ALE, Annalisa Tardino, în numele Grupului ID, Assita Kanko, în numele Grupului ECR, Konstantinos Arvanitis, în numele Grupului The Left, Balázs Hidvéghi, neafiliat, Jeroen Lenaers, Tanja Fajon, Irena Joveva, Mikuláš Peksa, Nicolaus Fest, Joachim Stanisław Brudziński, Miguel Urbán Crespo, Jiří Pospíšil, Katarina Barley, Michal Šimečka, Saskia Bricmont, Beata Kempa, Monika Hohlmeier, Elena Yoncheva, Moritz Körner, Sergey Lagodinsky, Milan Zver, Juan Fernando López Aguilar, Klemen Grošelj, Daniel Freund și Thijs Reuten.
Au intervenit Didier Reynders și Anže Logar.
Dezbaterea s-a încheiat.
Vot: următoarea perioadă de sesiune.
(Ședința a fost suspendată la 20.06.)
A PREZIDAT: Dita CHARANZOVÁ Vicepreședintă
15. Reluarea ședinței
Ședința a fost reluată la 20.30.
16. Un plan de acțiune european împotriva bolilor rare (dezbatere)
Declarație a Comisiei: Un plan de acțiune european împotriva bolilor rare (2021/2940(RSP))
Stella Kyriakides (membră a Comisiei) a făcut declarația.
Au intervenit Ewa Kopacz, în numele Grupului PPE, Jytte Guteland, în numele Grupului S&D, Frédérique Ries, în numele Grupului Renew, Tilly Metz, în numele Grupului Verts/ALE, Rosanna Conte, în numele Grupului ID, Joanna Kopcińska, în numele Grupului ECR, Kateřina Konečná, în numele Grupului The Left, Loucas Fourlas, Sara Cerdas, Véronique Trillet-Lenoir, Alessandra Basso, Anna Fotyga, Sandra Pereira, Maria da Graça Carvalho, Alessandra Moretti, Billy Kelleher, Tanja Fajon și Ondřej Knotek.
A intervenit Stella Kyriakides.
Dezbaterea s-a încheiat.
17. Prezentarea raportului anual pe 2020 al Curții de Conturi (dezbatere)
Prezentarea raportului anual pe 2020 al Curții de Conturi (2021/2929(RSP))
Klaus-Heiner Lehne (Președintele Curții de Conturi) a făcut prezentarea.
A intervenit Stella Kyriakides (membră a Comisiei).
Au intervenit Tomáš Zdechovský, în numele Grupului PPE, Tsvetelina Penkova, în numele Grupului S&D, Olivier Chastel, în numele Grupului Renew, Viola Von Cramon-Taubadel, în numele Grupului Verts/ALE, Ryszard Czarnecki, în numele Grupului ECR, Sabrina Pignedoli, neafiliată, Lefteris Christoforou, Isabel García Muñoz, Daniel Freund, Joachim Stanisław Brudziński, Dorien Rookmaker, Monika Hohlmeier și Ádám Kósa.
Au intervenit Stella Kyriakides și Klaus-Heiner Lehne.
Dezbaterea s-a încheiat.
18. Dezbatere asupra unor cazuri de încălcare a drepturilor omului, a democrației și a statului de drept (anunțul propunerilor de rezoluție depuse)
Următorii deputați sau următoarele grupuri politice au depus cereri de organizare a unei astfel de dezbateri, în conformitate cu articolul 144 din Regulamentul de procedură, cu privire la următoarele propuneri de rezoluție:
- Emmanuel Maurel, în numele Grupului The Left, referitoare la situația din Somalia (B9-0554/2021);
- Thierry Mariani și Roman Haider, în numele Grupului ID, referitoare la situația din Somalia (B9-0556/2021);
- Alviina Alametsä, Ignazio Corrao, Francisco Guerreiro, Mounir Satouri, Katrin Langensiepen, Hannah Neumann, Bronis Ropė, Piernicola Pedicini și Rosa D'Amato, în numele Grupului Verts/ALE, referitoare la situația din Somalia (B9-0559/2021);
- Pedro Marques și Andrea Cozzolino, în numele Grupului S&D, referitoare la situația din Somalia (B9-0565/2021);
- Michael Gahler, Janina Ochojska, Sara Skyttedal, Isabel Wiseler-Lima, David McAllister, Antonio López-Istúriz White, Miriam Lexmann, Tomáš Zdechovský, Inese Vaidere, Christian Sagartz, Elżbieta Katarzyna Łukacijewska, Peter Pollák, José Manuel Fernandes, Adam Jarubas, Tom Vandenkendelaere, David Lega, Krzysztof Hetman, Stanislav Polčák, Loránt Vincze, Ivan Štefanec, Lefteris Christoforou, Andrey Kovatchev, Vladimír Bilčík, Seán Kelly, Michaela Šojdrová și Luděk Niedermayer, în numele Grupului PPE, referitoare la Situația din Somalia (B9-0568/2021);
- Jan-Christoph Oetjen, Petras Auštrevičius, Olivier Chastel, Andreas Glück, Bernard Guetta, Irena Joveva, Ilhan Kyuchyuk, Karen Melchior, Frédérique Ries, Michal Šimečka, Nicolae Ştefănuță, Ramona Strugariu, Dragoş Tudorache și Hilde Vautmans, în numele Grupului Renew Europe, referitoare la situația din Somalia (B9-0570/2021);
- Karol Karski, Ryszard Czarnecki, Angel Dzhambazki, Witold Jan Waszczykowski, Alexandr Vondra, Bogdan Rzońca, Elżbieta Kruk, Raffaele Fitto, Carlo Fidanza, Elżbieta Rafalska, Veronika Vrecionová, Valdemar Tomaševski, Adam Bielan, Ladislav Ilčić, Assita Kanko, Eugen Jurzyca, Charlie Weimers, Jan Zahradil și Joanna Kopcińska, în numele Grupului ECR, referitoare la situația din Somalia (B9-0572/2021).
II. Încălcările drepturilor omului săvârșite de companiile militare și de securitate private, în special de Wagner Group (2021/2982(RSP))
- Miguel Urbán Crespo, în numele Grupului The Left, referitoare la încălcările drepturilor omului săvârșite de companiile militare și de securitate private, în special de Wagner Group (B9-0555/2021);
- Viola Von Cramon-Taubadel, Michèle Rivasi, Alviina Alametsä, Mounir Satouri, Hannah Neumann, Francisco Guerreiro, Ignazio Corrao, Rosa D'Amato și Bronis Ropė, în numele Grupului Verts/ALE, referitoare la încălcările drepturilor omului săvârșite de companiile militare și de securitate private, în special de Wagner Group (B9-0560/2021);
- Pedro Marques, Andrea Cozzolino și Sven Mikser, în numele Grupului S&D, referitoare la încălcările drepturilor omului săvârșite de companiile militare și de securitate private, în special de Wagner Group (B9-0561/2021);
- Michael Gahler, Andrius Kubilius, Isabel Wiseler-Lima, David McAllister, Antonio López-Istúriz White, Miriam Lexmann, Tomáš Zdechovský, Inese Vaidere, Christian Sagartz, Elżbieta Katarzyna Łukacijewska, Peter Pollák, José Manuel Fernandes, Adam Jarubas, Tom Vandenkendelaere, Janina Ochojska, David Lega, Krzysztof Hetman, Stanislav Polčák, Ivan Štefanec, Andrey Kovatchev, Vladimír Bilčík, Radosław Sikorski, Andrzej Halicki, Michaela Šojdrová și Luděk Niedermayer, în numele Grupului PPE, referitoare la încălcările drepturilor omului săvârșite de companiile militare și de securitate private, în special de Wagner Group (B9-0562/2021);
- Nathalie Loiseau, Petras Auštrevičius, Olivier Chastel, Vlad Gheorghe, Bernard Guetta, Irena Joveva, Ilhan Kyuchyuk, Karen Melchior, Frédérique Ries, Michal Šimečka, Nicolae Ştefănuță, Ramona Strugariu, Dragoş Tudorache și Hilde Vautmans, în numele Grupului Renew Europe, referitoare la încălcările drepturilor omului săvârșite de companiile militare și de securitate private, în special de Wagner Group (B9-0563/2021);
- Witold Jan Waszczykowski, Veronika Vrecionová, Jacek Saryusz-Wolski, Jan Zahradil, Elżbieta Rafalska, Elżbieta Kruk, Charlie Weimers, Bogdan Rzońca, Assita Kanko, Adam Bielan, Alexandr Vondra, Anna Fotyga și Ladislav Ilčić, în numele Grupului ECR, referitoare la încălcările drepturilor omului săvârșite de companiile militare și de securitate private, în special de Wagner Group (B9-0567/2021).
III. Situația drepturilor omului în Camerun (2021/2983(RSP))
- Marisa Matias, în numele Grupului The Left, referitoare la situația drepturilor omului în Camerun (B9-0553/2021);
- Dominique Bilde și Roman Haider, în numele Grupului ID, referitoare la situația drepturilor omului în Camerun (B9-0557/2021);
- Pierrette Herzberger-Fofana, Hannah Neumann, Bronis Ropė, Piernicola Pedicini și Ignazio Corrao, în numele Grupului Verts/ALE, referitoare la Situația drepturilor omului în Camerun (B9-0558/2021);
- Pedro Marques, Andrea Cozzolino și Maria Arena, în numele Grupului S&D, referitoare la situația drepturilor omului în Camerun (B9-0564/2021);
- Michael Gahler, Christian Sagartz, Sara Skyttedal, György Hölvényi, Esther de Lange, Isabel Wiseler-Lima, David McAllister, Antonio López-Istúriz White, Miriam Lexmann, Tomáš Zdechovský, Inese Vaidere, Elżbieta Katarzyna Łukacijewska, Peter Pollák, José Manuel Fernandes, Adam Jarubas, Tom Vandenkendelaere, Janina Ochojska, David Lega, Krzysztof Hetman, Stanislav Polčák, Loránt Vincze, Ivan Štefanec, Lefteris Christoforou, Andrey Kovatchev, Vladimír Bilčík, Seán Kelly, Michaela Šojdrová și Luděk Niedermayer, în numele Grupului PPE, referitoare la situația drepturilor omului în Camerun (B9-0566/2021);
- Karol Karski, Elżbieta Kruk, Ladislav Ilčić, Ryszard Czarnecki, Veronika Vrecionová, Witold Jan Waszczykowski, Angel Dzhambazki, Alexandr Vondra, Bogdan Rzońca, Raffaele Fitto, Elżbieta Rafalska, Carlo Fidanza, Valdemar Tomaševski, Adam Bielan, Assita Kanko, Eugen Jurzyca, Jan Zahradil și Joanna Kopcińska, în numele Grupului ECR, referitoare la situația drepturilor omului în Camerun (B9-0571/2021);
- Barry Andrews, Petras Auštrevičius, Dita Charanzová, Olivier Chastel, Bernard Guetta, Irena Joveva, Ilhan Kyuchyuk, Karen Melchior, Frédérique Ries, Michal Šimečka, Nicolae Ştefănuță, Ramona Strugariu, Dragoş Tudorache și Hilde Vautmans, în numele Grupului Renew Europe, referitoare la situația drepturilor omului în Camerun (B9-0573/2021).
Timpul afectat luărilor de cuvânt va fi repartizat în conformitate cu articolul 171 din Regulamentul de procedură.
19. Acte delegate [articolul 111 alineatul (2) din Regulamentul de procedură]
Proiecte de acte delegate transmise Parlamentului:
- Regulamentul delegat al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește gestionarea, depozitarea și înlocuirea stocurilor băncilor de antigeni, vaccinuri și reactivi de diagnosticare ale Uniunii, și a cerințelor de biosecuritate, biosiguranță biologică și bioizolare vizând funcționarea băncilor respective (C(2021)07125 - 2021/2973(DEA))
Termen pentru formularea de obiecțiuni: 2 luni de la data primirii 16 noiembrie 2021
retrimis comisiei competente: AGRI
aviz: ENVI (articolul 57 din Regulamentul de procedură)
- Regulamentul delegat al Comisiei de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1938 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește componența grupurilor de risc (C(2021)07797 - 2021/2987(DEA))
Termen pentru formularea de obiecțiuni: 2 luni de la data primirii 18 noiembrie 2021
retrimis comisiei competente: ITRE
- Regulamentul delegat al Comisiei de modificare a Directivei 2009/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește pragurile pentru contractele de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (C(2021)07927 - 2021/2967(DEA))
Termen pentru formularea de obiecțiuni: 3 luni de la data primirii 10 noiembrie 2021
retrimis comisiei competente: IMCO
- Regulamentul delegat al Comisiei de modificare a Directivei 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește pragurile de aplicare pentru contractele de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii și pentru concursurile de proiecte (C(2021)07935 - 2021/2970(DEA))
Termen pentru formularea de obiecțiuni: 2 luni de la data primirii 10 noiembrie 2021
retrimis comisiei competente: IMCO
- Regulamentul delegat al Comisiei de modificare a Directivei 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește pragurile pentru concesiuni (C(2021)07946 - 2021/2968(DEA))
Termen pentru formularea de obiecțiuni: 2 luni de la data primirii 10 noiembrie 2021
retrimis comisiei competente: IMCO
- Regulamentul delegat al Comisiei de modificare a Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește pragurile de aplicare pentru contractele de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii și pentru concursurile de proiecte (C(2021)07947 - 2021/2969(DEA))
Termen pentru formularea de obiecțiuni: 2 luni de la data primirii 10 noiembrie 2021
retrimis comisiei competente: IMCO
- Regulament delegat al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 32/2000 al Consiliului în ceea ce privește volumul de hering care poate fi importat în cadrul contingentului tarifar 09.0006 (C(2021)08163 - 2021/2977(DEA))
Termen pentru formularea de obiecțiuni: 2 luni de la data primirii 17 noiembrie 2021
retrimis comisiei competente: INTA
- Regulamentul delegat al Comisiei de modificare a anexelor I-V la Regulamentul (UE) nr. 691/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind conturile economice de mediu europene (C(2021)08216 - 2021/2992(DEA))
Termen pentru formularea de obiecțiuni: 2 luni de la data primirii 19 noiembrie 2021
retrimis comisiei competente: ENVI
- Regulamentul delegat al Comisiei de modificare a anexei IV la Directiva (UE) 2017/2397 a Parlamentului European și a Consiliului (C(2021)08242 - 2021/2993(DEA))
Termen pentru formularea de obiecțiuni: 2 luni de la data primirii 22 noiembrie 2021
retrimis comisiei competente: TRAN
aviz: EMPL (articolul 57 din Regulamentul de procedură)
- Regulamentul Delegat (UE) …/... al Comisiei de modificare a Regulamentului (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista proiectelor de interes comun a Uniunii (C(2021)08409 - 2021/2991(DEA))
Termen pentru formularea de obiecțiuni: 2 luni de la data primirii 19 noiembrie 2021
retrimis comisiei competente: ITRE
20. Măsuri de punere în aplicare(articolul 112 din Regulamentul de procedură)
Următoarele proiecte de măsuri de punere în aplicare, care intră sub incidența procedurii de reglementare cu control, au fost transmise Parlamentului:
- Regulament al Comisiei de modificare a anexei XIV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) (D075550/02 - 2021/2965(RPS) - termen: 10 februarie 2022) retrimis comisiei competente: ENVI aviz: ITRE (articolul 57 din Regulamentul de procedură), IMCO (articolul 57 din Regulamentul de procedură);
- Regulamentul Comisiei de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește utilizarea carbonaților de sodiu (E 500) și a carbonaților de potasiu (E 501) în cefalopodele neprelucrate (D075766/03 - 2021/2963(RPS) - termen: 9 ianuarie 2022) retrimis comisiei competente: ENVI;
- Regulamentul Comisiei de modificare a anexei XIV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 în ceea ce privește adaptarea listelor țărilor terțe, a teritoriilor sau a zonelor din acestea din care este permisă intrarea în Uniune a subproduselor de origine animală și a produselor derivate (D076071/02 - 2021/2989(RPS) - termen: 19 februarie 2022) retrimis comisiei competente: ENVI;
- Regulamentul Comisiei de modificare a anexelor VI-X la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) (D076145/01 - 2021/2990(RPS) - termen: 19 februarie 2022) retrimis comisiei competente: ENVI aviz: ITRE (articolul 57 din Regulamentul de procedură), IMCO (articolul 57 din Regulamentul de procedură).
21. Depunere de documente
A fost depus următorul document:
- Propunere de transfer de credite V/AB-12/T/21- Curtea de Conturi (N9-0083/2021 - C9-0429/2021 - 2021/2228(GBD)) retrimis comisiei competente: BUDG
22. Transferuri de credite și decizii bugetare
În conformitate cu articolul 29 alineatele (1) și (2) din Regulamentul financiar, Comisia pentru bugete a hotărât să aprobe transferul de credite 3 INF/2021 - Secțiunea IV - Curtea de Justiție.
În conformitate cu articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul financiar, Comisia pentru bugete a hotărât să aprobe transferul de credite DEC 29/2021 - Secțiunea III - Comisia.
23. Explicații privind votul
Explicațiile privind votul prezentate în scris:
Explicațiile privind votul prezentate în scris, în sensul articolului 194 din Regulamentul de procedură, apar pe paginile deputaților de pe site-ul Parlamentului.
Cu titlu excepțional, se acceptă explicații ale votului de maximum 400 de cuvinte.
24. Corectarea voturilor și intențiile de vot
Corectările voturilor și intențiile de vot figurează în documentul „Rezultatele voturilor prin apel nominal”, anexat la procesul-verbal al ședinței și disponibil pe site-ul Parlamentului. Ele sunt menționate numai în scop informativ și nu modifică cu nimic rezultatul votului anunțat în plen.
Documentul va fi actualizat regulat timp de cel mult două săptămâni după perioada de sesiune.
După acest termen, lista corectărilor voturilor și a intențiilor de vot va fi închisă pentru a fi tradusă și publicată în Jurnalul Oficial.
25. Ordinea de zi a următoarei ședințe
A fost stabilită ordinea de zi a ședinței din ziua următoare (documentul „Ordinea de zi” PE 699.710/OJJE).
Franssen Cindy, Georgoulis Alexis, de Graaff Marcel, Joveva Irena, Leitão-Marques Maria-Manuel, de la Pisa Carrión Margarita, Santos Isabel, Zovko Željana
⁂
Din motive legate de pandemia de Covid-19, s-a introdus un sistem de vot la distanță (a se vedea Decizia Biroului din 20 martie 2020 de completare a Deciziei sale din 3 mai 2004 privind normele care reglementează votarea). Numele deputaților care participă la vot figurează în documentul „Rezultatele voturilor prin apel nominal”, anexat la procesul-verbal al ședinței, care este disponibil pe site-ul Parlamentului.