Propunere comună de rezoluţie - RC-B6-0525/2007Propunere comună de rezoluţie
RC-B6-0525/2007

    PROPUNERE COMUNĂ DE REZOLUŢIE

    12.12.2007

    depusă, în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, de
    în locul propunerilor de rezoluţie depuse de următoarele grupuri: privind „femeile de reconfortare”

    Stadiile documentului în şedinţă
    Stadii ale documentului :  
    RC-B6-0525/2007
    Texte depuse :
    RC-B6-0525/2007
    Texte adoptate :

    Rezoluţia Parlamentului European privind „femeile de reconfortare”

    Parlamentul European,

    • având în vedere cea de-a 200-a aniversare a abolirii comerţului cu sclavi, care a avut loc în 2007,
    • având în vedere Convenţia pentru abolirea traficului cu femei şi copii (1921), la care Japonia este parte semnatară,
    • având în vedere Convenţia nr. 29 privind munca silnică (1930), ratificată de Japonia,
    • având în vedere Rezoluţia nr. 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind femeile, pacea şi securitatea,
    • având în vedere raportul elaborat de Gay McDougall, raportorul special al ONU privind violul sistematic, sclavia sexuală şi practicile sclavagiste din timpul conflictului armat (22 iunie 1998),
    • având în vedere concluziile şi recomandările adoptate cu ocazia celei de-a 38-a sesiuni a Comisiei ONU împotriva torturii, care s-a desfăşurat între 9-10 mai 2007,
    • având în vedere raportul privind analiza unor documente ale guvernului olandez privind prostituţia forţată a femelilor olandeze în Indiile olandeze de Est din timpul ocupaţiei japoneze (Haga, 2004),
    • având în vedere rezoluţia Congresului american, adoptată la 30 iulie 2007 şi rezoluţia Parlamentului canadian, adoptată la 29 noiembrie 2007,
    • având în vedere articolul 115 din Regulamentul său de procedură,
    • A.întrucât Guvernul Japoniei a ordonat în mod oficial, în timpul perioadei coloniale şi în timpul războiului, când a ocupat Asia şi Insulele Pacific începând cu anii 1930 şi până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, să fie recrutate tinere femei, care au devenit cunoscute în lume sub denumirea ianfu sau „femei de reconfortare”, în unicul scop al sclaviei sexuale faţă de forţele armate imperiale japoneze;
    • B.întrucât istoricii concluzionează că peste 100 000 de femei au fost supuse sclaviei;
    • C.întrucât sistemul „femeilor de reconfortare” includea violuri în grup, avorturi forţate, umiliri şi violenţe sexuale care au provocat mutilări, decesuri sau chiar sinucideri, reprezentând unul dintre cazurile cele mai răsunătoare de trafic cu fiinţe umane din secolul XX;
    • D.întrucât în zecile de cauze având ca obiect „femeile de reconfortare” aduse în faţa justiţiei în Japonia, acţiunile în despăgubire ale reclamanţilor au fost respinse, în pofida hotărârilor judecătoreşti care recunoşteau implicarea directă şi indirectă a forţelor armate imperiale şi responsabilitatea statului;
    • E.întrucât majoritatea victimelor sistemului „femeilor de reconfortare” au decedat, iar persoanele care mai supravieţuiesc au în prezent 80 de ani sau mai mult;
    • F.întrucât, în ultimii ani, numeroşi membri ai guvernului şi înalţi funcţionari japonezi au prezentat în mod public scuze pentru sistemul „femeilor de reconfortare”, în timp ce anumiţi funcţionari japonezi şi-au exprimat recent regretabila dorinţă de a atenua sau respinge aceste declaraţii;
    • G.întrucât Guvernul Japoniei nu a dezvăluit niciodată în integralitate amploarea reală a sistemului de sclavie sexuală, iar anumite lecturi noi, impuse în şcolile din Japonia, încearcă să minimizeze tragedia „femeilor de reconfortare”, precum şi alte crime de război comise de Japonia în timpul celui de-al doilea război mondial;
    • H.întrucât mandatul Fondului pentru femeile din Asia, un fond privat înfiinţat din iniţiativa guvernului şi având ca scop punerea în practică a unor programe şi proiecte menite să ofere despăgubiri pentru abuzurile comise asupra „femeilor de reconfortare” şi pentru suferinţele acestora, a expirat la 31 martie 2007,
    • 1.salută relaţia excelentă dintre Uniunea Europeană şi Japonia, bazată pe valori comune, precum democraţia pluripartită, statul de drept şi respectarea drepturilor omului;
    • 2.îşi exprimă solidaritatea cu femeile care au fost victime ale sistemului „femeilor de reconfortare” în timpul celui de-al doilea război mondial;
    • 3.salută declaraţiile făcute în 1993 de Yohei Kono, director de cabinet al prim-ministrului, şi în 1994 de Tomiichi Murayama, prim-ministru, în ceea ce priveşte "femeile de reconfortare”, precum şi rezoluţiile Parlamentului Japoniei din 1995 şi 2005, prin care se prezentau scuze victimelor din perioada războiului, inclusiv victimelor sistemului „femeilor de reconfortare”;
    • 4.salută iniţiativa guvernului japonez de a înfiinţa în 1995 Fondul pentru femeile din Asia, dizolvat în prezent, un fond privat finanţat în mare parte de guvern, care a distribuit „bani de ispăşire” câtorva sute de „femei de reconfortare”, însă consideră că această iniţiativă umanitară nu poate satisface solicitările victimelor în ceea ce priveşte recunoaşterea juridică şi obţinerea de despăgubiri în temeiul dreptului public internaţional, după cum a afirmat raportorul special al ONU privind violenţa împotriva femeilor, Gay McDougall, în raportul său din 1998;
    • 5.invită Guvernul Japoniei să recunoască oficial, să-şi prezinte scuzele şi să accepte răspunderea istorică şi legală într-un mod clar şi fără echivoc pentru faptul că forţele armate imperiale au constrâns tinere femei, cunoscute în lume drept „femei de reconfortare”, să se supună sclaviei sexuale, în timpul perioadei coloniale şi în timpul războiului, când a ocupat Asia şi Insulele Pacific, începând cu anii 1930 şi până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial;
    • 6.invită Guvernul Japoniei să pună în practică mecanisme administrative eficiente pentru a oferi despăgubiri tuturor victimelor care au supravieţuit sistemului „femeilor de reconfortare” şi familiilor victimelor decedate;
    • 7.invită Adunarea naţională a Japoniei (Diet) să adopte măsuri legale pentru a elimina obstacolele existente în procesul de obţinere a unor despăgubiri în faţa instanţelor judecătoreşti din Japonia; consideră, în special, că dreptul victimelor de a solicita guvernului despăgubiri ar trebui să fie recunoscut în mod expres în legislaţia naţională şi că ar trebui să se acorde prioritate acţiunilor în despăgubiri introduse de persoanele care au supravieţuit sclaviei sexuale, considerată a fi o crimă în temeiul legislaţiei internaţionale, ţinând cont de vârsta supravieţuitoarelor;
    • 8.invită Guvernul Japoniei să respingă în mod public orice afirmaţii conform cărora subjugarea şi înrobirea „femeilor de reconfortare” nu a avut loc niciodată;
    • 9.încurajează poporul şi guvernul Japoniei să adopte măsuri suplimentare pentru a recunoaşte istoria integrală a naţiunii lor şi să stimuleze sensibilizarea opiniei publice din Japonia cu privire la acţiunile întreprinse în cursul anilor 1930 şi 1940, inclusiv în ceea ce priveşte „femeile de reconfortare”; invită Guvernul Japoniei să instruiască generaţiile prezente şi viitoare cu privire la aceste evenimente;
    • 10.încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Guvernului şi Parlamentului Japoniei, Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, guvernelor statelor ASEAN, Guvernului Republicii Populare Democrate Coreene, Republicii Coreea de Sud, Republicii Populare Chineze, Taiwanului şi Timorului de Est, precum şi Consiliului, Comisiei şi statelor membre.