PROPUNERE COMUNĂ DE REZOLUȚIE referitoare la situația migranților din Libia
21.11.2012 - (2012/2879(RSP))
în locul propunerilor de rezoluție depuse de grupurile:
S&D (B7‑0504/2012)
ECR (B7‑0507/2012)
PPE (B7‑0516/2012)
Verts/ALE (B7‑0518/2012)
ALDE (B7‑0519/2012)
Bernd Posselt, Elmar Brok, Cristian Dan Preda, Filip Kaczmarek, Roberta Angelilli, Mario Mauro, Tunne Kelam, Eija-Riitta Korhola, Sergio Paolo Francesco Silvestris, Zuzana Roithová, Monica Luisa Macovei, Sari Essayah, Giovanni La Via, Laima Liucija Andrikienė, Elena Băsescu, Philippe Boulland, Eduard Kukan, Jean Roatta în numele Grupului PPE
Ana Gomes, Véronique De Keyser, Pier Antonio Panzeri, Pino Arlacchi, Joanna Senyszyn, Liisa Jaakonsaari în numele Grupului S&D
Marietje Schaake, Louis Michel, Edward McMillan-Scott, Sarah Ludford, Anneli Jäätteenmäki, Jelko Kacin, Johannes Cornelis van Baalen, Ivo Vajgl, Marielle de Sarnez, Kristiina Ojuland, Robert Rochefort, Hannu Takkula, Ramon Tremosa i Balcells, Izaskun Bilbao Barandica, Sonia Alfano, Annemie Neyts-Uyttebroeck în numele Grupului ALDE
Hélène Flautre, Franziska Katharina Brantner, Isabelle Durant, Barbara Lochbihler, Judith Sargentini, Malika Benarab-Attou, Rui Tavares, Nicole Kiil-Nielsen, Raül Romeva i Rueda în numele Grupului Verts/ALE
Charles Tannock, Geoffrey Van Orden în numele Grupului ECR
Rezoluția Parlamentului European referitoare la situația migranților din Libia
Parlamentul European,
– având în vedere convenția ONU privind statutul refugiaților din 1951 și protocolul din 1967,
– având în vedere că Libia a ratificat Convenția Uniunii Africane privind aspectele specifice ale problemelor refugiaților din Africa din 25 aprilie 1981,
– având în vedere Carta africană privind drepturile omului și popoarelor și protocolul la aceasta referitor la instituirea unei Curți africane a drepturilor omului și popoarelor, ratificate de Libia la 26 martie 1987, respectiv la 19 noiembrie 2003,
– având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind Libia, în special Rezoluția din 15 septembrie 2011[1],
– având în vedere pachetul PEV privind Libia din 15 mai 2012,
– având în vedere Rezoluția sa din 14 iunie 2012 referitoare la drepturile omului și condițiile de securitate din regiunea Sahel[2],
– având în vedere Concluziile Consiliului Afaceri Externe din 23 iulie 2012,
– având în vedere Rezoluția sa din 12 septembrie 2012 referitoare la Raportul anual al Consiliului către Parlamentul European privind politica externă și de securitate comună[3],
– având în vedere declarațiile Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR/VP) din 13 iulie 2012 și 3 noiembrie 2012 referitoare la Libia,
– având în vedere Raportul Secretarului General privind Misiunea de sprijin a ONU în Libia adoptat la 30 august 2012,
– având în vedere articolele 122 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât primele alegeri democratice și libere au avut loc în Libia în iulie 2012 într-un climat remarcabil de pace și ordine; întrucât la 9 august 2012 a avut loc primul transfer pașnic de putere din istoria Libiei, între Consiliul Național de Tranziție și Congresul Național General, care are sarcina de a adopta o constituție și de a realiza alte reforme legislative esențiale;
B. întrucât la 14 noiembrie 2012 a depus jurământul primul guvern libian format în urma unor alegeri democratice în peste 50 de ani;
C. întrucât Libia trece printr-o perioadă postrevoluționară plină de provocări, de la securitate (dezarmarea, demobilizarea și reintegrarea milițiilor revoluționare și reforma armatei naționale, a poliției, a forțelor de pază a frontierelor și a altor forțe de securitate ale statului), reconciliere națională, tranziția justiției, instituirea statului de drept și asigurarea respectării drepturilor omului și până la necesitatea de a lansa multe alte reforme cruciale pentru construirea unor instituții democratice și a unui stat democratic;
D. întrucât, istoric, Libia s-a bazat de lucrători migranți în sectoare precum sănătatea, educația, agricultura, serviciile turistice și serviciile de curățenie, iar Libia este în continuare considerată un nod major pentru solicitanții de azil și refugiații care fug din Africa, Asia și Orientul Mijlociu din cauza conflictelor;
E. întrucât capacitatea autorităților de a controla intrările de persoane pe întreaga lungime a frontierelor terestre ale Libiei (4 378 km), este extrem de limitată;
F. întrucât în Libia au lucrat, în perioada în care era condusă de colonelul Gaddafi, între 1,5 și 2,5 milioane de străini; întrucât de la începutul eliberării, la 17 februarie 2011, mulți migranți au fost forțați să se alăture unor grupuri de mercenari conduse de Gaddafi, iar acum mulți dintre ei se află în detenție, fără proces, sau au fugit din țară; întrucât, conform Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), până la sfârșitul lui noiembrie 2011 fugiseră deja din țară cca 800 000 de migranți, îndreptându-se spre țările învecinate, dar mulți dintre ei au revenit în Libia sau au ajuns în altă parte între timp;
G. întrucât în Libia au loc în mod regulat încălcări și abuzuri ale drepturilor omului împotriva migranților, solicitanților de azil și refugiaților, iar străinii neînregistrați, inclusiv cei aflați în detenție, riscă în continuare să cadă victime exploatării, rasismului, detenției arbitrare, bătăilor și torturii;
H. întrucât străinii din Libia sunt în continuare deosebit de vulnerabili la abuzuri, din cauza insecurității, a proliferării armelor, a absenței legislației naționale privind azilul și lucrătorii migranți, a sistemului judiciar inadecvat și a slabei guvernanțe; întrucât mulți străini sunt închiși în mai multe centre de detenție create special pentru migranți ilegali sau reținuți direct de către miliții, printre ei aflându-se, alături de adulți, și femei însărcinate, femei cu copii mici și copii neînsoțiți;
I. întrucât rapoartele recente emise de Federația Internațională pentru Drepturile Omului, Migreurop, Amnesty International, și organizația Justiție fără frontiere pentru migranți, bazate pe o serie de investigații desfășurate în Libia în iunie 2012, au scos la lumină cazuri repetate de maltratare a migranților în opt centre de detenție din Kufra, Tripoli, Benghazi și regiunea muntoasă Nafusa;
J. întrucât Libia nu a ratificat încă Convenția ONU privind statutul refugiaților din 1951;
K. întrucât, deși este prezent acum în Libia, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) nu are statut legal în această țară;
L. întrucât unele state membre ale UE și-au reluat discuțiile cu Libia privind controlul migrației;
M. întrucât existența unui guvern pe deplin funcțional și democratic în Libia este o condiție prealabilă obligatorie pentru negocierea de către UE, ONU și alți parteneri internaționali a oricărui acord de cooperare cu Libia,
1. salută instaurarea primului guvern libian care și-a dobândit legitimitatea prin alegeri democratice și îi încurajează pe membrii acestuia să acționeze cu hotărâre pentru a pune piatra de temelie a unei arhitecturi statale democratice, responsabile și funcționale în Libia; solicită tuturor actorilor internaționali, în special UE, să fie pregătiți să ofere asistență guvernului libian și Congresului Național General în aceste eforturi titanice;
2. solicită Libiei să adopte și să pună în aplicare dispoziții legislative coerente cu obligațiile ei internaționale, în special în ceea ce privește respectarea drepturilor universale ale omului; recunoaște totuși că este nevoie de timp pentru asta, dat fiind că guvernul nou-ales de-abia a depus jurământul; recunoaște că, pentru a depăși moștenirea monstruoasă a regimului opresiv al lui Gaddafi, va fi nevoie de acțiuni hotărâte și de o formare adecvată până la instaurarea unui sistem legal, judiciar și de securitate bazat pe drepturi;
3. își exprimă îngrijorarea cu privire la situația deosebit de vulnerabilă a securității și a drepturilor omului ale cetățenilor străini care se află în prezent în Libia, mai ales a celor care sosesc din Africa Subsahariană și de Est în căutare de locuri de muncă sau de azil politic și a celor aflați încă în închisoare; este îngrijorat în special cu privire la condițiile de trai și la tratamentul migranților aflați în centre de detenție, mai ales cele din Kufra, Tripoli, Benghazi și regiunea muntoasă Nafusa;
4. își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la condițiile extreme în care sunt deținuți cetățenii străini, inclusiv femeile și copiii, în multe cazuri victime ale violenței sexuale și pe criterii de gen, și cu privire la absența posibilității de a recurge la un cadru juridic și o protecție adecvate, fapt care atrage după sine o detenție pe termen nelimitat și imposibilitatea de a ataca deciziile de deportare;
5. solicită insistent autorităților libiene să protejeze toți cetățenii străini, indiferent de statutul lor de imigrant, împotriva violenței, exploatării, amenințărilor, intimidării și abuzurilor;
6. invită guvernul libian și Congresul Național General să adopte acte legislative și să transmită tuturor structurilor naționale și locale instrucțiuni adecvate astfel încât să se asigure un tratament echitabil și nediscriminatoriu și protecția necesară tuturor refugiaților, solicitanților de azil și migranților, acordându-se o atenție specială securității și drepturilor femeilor și copiilor;
7. se așteaptă ca autoritățile libiene să ratifice fără întârziere Convenția ONU privind statutul refugiaților din 1951 și Protocolul din 1967 la aceasta și să adopte acte legislative în domeniul azilului conforme cu dreptul și standardele internaționale;
8. invită noile autorități libiene să acorde imediat un statut legal Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) și să îi faciliteze activitatea; încurajează o cooperare mai strânsă între UE, ICNUR și alte agenții ale ONU implicate în situația postconflict;
9. invită noile autorități libiene să faciliteze activitatea tuturor organizațiilor care pot oferi asistență pentru protecția și sprijinirea solicitanților de azil, a refugiaților și a migranților;
10. invită Libia să adopte acte legislative pentru a reglementa intrarea și șederea în această țară a cetățenilor străini, inclusiv un sistem funcțional de azil; invită UE să acorde asistență tehnică și politică Libiei, țară învecinată, în cadrul eforturilor sale, inclusiv prin îmbunătățirea actualelor centre de detenție;
11. invită Libia să instituie un statut legal pentru lucrătorii migranți din Libia, asigurându-le protecția deplină a drepturilor omului, inclusiv a drepturilor lucrătorilor în conformitate cu normele aplicabile ale OIM;
12. invită UE și statele sale membre să dea dovadă de înțelepciune în negocierea viitoarelor acorduri de cooperare și acorduri de control al migrației cu noile autorități libiene, asigurându-se că aceste acorduri includ mecanisme eficace de monitorizare pentru protejarea drepturilor omului ale migranților, refugiaților și solicitanților de azil;
13. invită întreprinderile străine care operează în Libia, în special întreprinderile europene, să asigure respectarea integrală a responsabilităților lor sociale (RSI) ca politică principială în toate activitățile lor, asigurând aplicarea RSI mai ales în cazul lucrătorilor migranți;
14. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, guvernului libian și Consiliului Național General, Secretarului General al ONU, Ligii Arabe și Uniunii Africane.
- [1] Texte adoptate, P7_TA(2011)0386.
- [2] Texte adoptate, P7_TA(2012)0263.
- [3] Texte adoptate, P7_TA(2012)0334.