PROPUNERE COMUNĂ DE REZOLUȚIE referitoare la situația din Bangladesh
13.3.2013 - (2013/2561(RSP))
în locul propunerilor de rezoluție depuse de grupurile:
ECR (B7‑0133/2013)
PPE (B7‑0142/2013)
S&D (B7‑0143/2013)
Verts/ALE (B7‑0144/2013)
ALDE (B7‑0145/2013)
GUE/NGL (B7‑0146/2013)
José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, Cristian Dan Preda, Elmar Brok, Bernd Posselt, Mario Mauro, Tunne Kelam, Roberta Angelilli, Eija‑Riitta Korhola, Filip Kaczmarek, Sergio Paolo Francesco Silvestris, Giovanni La Via, Monica Luisa Macovei, Sari Essayah, Philippe Boulland, Jean Roatta, Elena Băsescu, Petri Sarvamaa, Eduard Kukan, Laima Liucija Andrikienė, Zuzana Roithová, Jarosław Leszek Wałęsa, Mariya Gabriel, Krzysztof Lisek, Tadeusz Zwiefka, Bogusław Sonik în numele Grupului PPE
Véronique De Keyser, Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, Liisa Jaakonsaari, Joanna Senyszyn, Mitro Repo în numele Grupului S&D
Cecilia Wikström, Marietje Schaake, Marielle de Sarnez, Robert Rochefort, Louis Michel, Ramon Tremosa i Balcells, Izaskun Bilbao Barandica, Edward McMillan-Scott, Angelika Werthmann, Sarah Ludford, Johannes Cornelis van Baalen, Kristiina Ojuland în numele Grupului ALDE
Jean Lambert, Barbara Lochbihler, Rui Tavares, Raül Romeva i Rueda în numele Grupului Verts/ALE
Charles Tannock, Geoffrey Van Orden în numele Grupului ECR
Helmut Scholz, Patrick Le Hyaric, Marie-Christine Vergiat în numele Grupului GUE/NGL
Jaroslav Paška
Rezoluția Parlamentului European referitoare la situația din Bangladesh
Parlamentul European,
– având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Bangladesh, în special cele din 17 ianuarie 2013[1], 6 septembrie 2007[2] și 10 iulie 2008[3],
– având în vedere Acordul de cooperare dintre Comunitatea Europeană și Republica Populară Bangladesh privind parteneriatul și dezvoltarea[4],
– având în vedere Legea privind crimele internaționale (Tribunalul internațional pentru crime de război), adoptată de Parlamentul din Bangladesh în 1973, care „prevede arestarea, urmărirea penală și pedepsirea persoanelor care se fac vinovate de genocid, crime împotriva umanității, crime de război și alte crime în temeiul dreptului internațional”,
– având în vedere declarațiile purtătorului de cuvânt al Înaltului Reprezentant, Catherine Ashton, de la 22 ianuarie 2013 referitoare la pedeapsa cu moartea pronunțată de Tribunalul internațional pentru crime de război din Bangladesh și de la 2 martie 2013 referitoare la violențele din Bangladesh,
– având în vedere declarația comună din 7 februarie 2013 a Raportorului special al ONU referitoare la execuțiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare și a Raportorului special al ONU referitoare la independența judecătorilor și a avocaților,
– având în vedere principiile din Carta Organizației Națiunilor Unite, din Declarația universală a drepturilor omului, din Declarația de la Viena din 1993 și din Programul de acțiune al Conferinței mondiale privind drepturile omului, precum și din Declarația de la Copenhaga din 1995 și din Programul de acțiune privind dezvoltarea socială,
– având în vedere Pactul internațional privind drepturile civile și politice,
– având în vedere articolul 122 alineatul (5) și articolul alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât UE întreține relații bune și de lungă durată cu Bangladeshul, inclusiv prin Acordul de cooperare privind parteneriatul și dezvoltarea;
B. întrucât, pentru respectarea unei promisiuni făcute în campania electorală, guvernul format de Liga Awami, sub conducerea lui Sheik Hasina, a instituit un tribunal pentru crimele de război care să judece masacrele comise în perioada războiului de secesiune de nouă luni care a avut loc în 1971 între fostele state Pakistanul de Est și Pakistanul de Vest, în care între 300 000 și 3 milioane de persoane au fost ucise, iar circa 200 000 de femei au fost violate;
C. întrucât trauma unuia dintre cele mai grave cazuri de ucidere în masă din istorie umbrește și acum, 40 de ani mai târziu, viețile multor locuitori ai Bangladeshului, cărora se intenționează ca, prin procedurile judiciare, să li se ofere un important moment de recunoaștere și compensare pentru suferințele trăite;
D. întrucât, la 21 ianuarie 2013, Tribunalul internațional pentru crime de război (ICT) și-a anunțat verdictul împotriva lui Abdul Kalam Azad pentru crimele împotriva umanității comise în timpul războiului de independență din 1971 și l-a condamnat la moarte în urma unui proces desfășurat in absentia;
E. întrucât la 5 februarie 2013, Tribunalul internațional pentru crime de război l-a condamnat pe Abdul Qader Mollah la închisoare pe viață, ceea ce a cauzat proteste în special din partea tinerilor, proteste cu o mare încărcătură emoțională, dar în mare parte pașnice, care au avut loc la intersecția Shabagh din Dhaka; întrucât la această așa-numită „mișcare de la Shabagh” s-a cerut ca verdictul în acest caz să fie pedeapsa cu moartea, dar și dispariția din societate și din viața politică a extremismului religios;
F. întrucât, la începutul protestelor, guvernul a modificat Legea privind Tribunalul internațional pentru crime de război din 1973 pentru a introduce o dispoziție care permite reclamanților să conteste verdictele comunicate de tribunal; întrucât decizia tribunalului împotriva lui Abdul Qader Mollah poate fi schimbată astfel în favoarea pedepsei cu moartea; întrucât această formă de legislație retroactivă încalcă standardele unui proces corect, subminează legitimitatea acțiunilor Tribunalului internațional pentru crime de război și încalcă principiul interdicției dublei sancționări (ne bis in idem) din dreptul internațional, prevăzut și la articolul 14 alineatul (7) din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, la care Bangladeshul este parte;
G. întrucât mai mulți lideri ai partidului aflat la putere, Liga Awami, printre care ministrul de externe, au sprijinit cererile formulate în cadrul mișcării Shabagh, sugerând că partidul Jamaat-e-Islami ar trebui scos în afara legii, iar organele de presă care au legătură cu acest partid închise;
H. întrucât, la 28 februarie 2013, Tribunalul internațional pentru crime de război și-a anunțat hotărârea de a-l condamna la moarte pe Delwar Hossain Sayeedi, vicepreședintele partidului Jamaat-e-Islami, pe baza unor acuzații printre care se numără persecutarea minorității hinduse;
I. întrucât situația s-a deteriorat din cauza acestui ultim verdict, iar la protestele violente care i-au urmat, la care au participat susținători ai partidului Jamaat, și-au pierdut viața peste 60 de persoane; întrucât, potrivit informațiilor furnizate de ONG-uri, reacția poliției la atacurile comise de membrii și suporterii Jamaat a inclus utilizarea muniției adevărate;
J. întrucât s-au semnalat atacuri recente din partea activiștilor Jamaat și a unor suporteri ai Partidului Național din Bangladesh asupra a peste 40 de temple, locuințe și magazine hinduse de pe teritoriul Bangladeshului, lăsând în urmă sute de persoane fără adăpost; întrucât populația hindi din Bangladesh și alte minorități (precum comunitatea ahmadiyya) au suferit în mod repetat de pe urma perioadelor de violențe și persecuții, în special în timpul războiului de independență din 1971 și după alegerile din 2001 și 2005 și întrucât, în consecință, aproximativ 900 000 de hinduși au părăsit Bangladesh-ul între 2001 și 2011;
K. întrucât au fost demarate proceduri judiciare la Tribunalul internațional pentru crime de război și există riscul major ca pârâții să fie găsiți vinovați și să fie condamnați la moarte;
L. întrucât Raportorul special al ONU în materie de execuții extrajudiciare, sumare sau arbitrare, precum și Raportorul special al ONU privind independența judecătorilor și a avocaților și organizațiile de apărare a drepturilor omului și-au exprimat preocuparea cu privire la pretinsele carențe ale tribunalului în ceea ce privește procesele echitabile și respectarea procedurilor, în special faptul că unul dintre procese s-a desfășurat in absentia,
1. este profund preocupat de recenta izbucnire a violențelor din Bangladesh ca urmare a verdictelor pronunțate de Tribunalul internațional pentru crime de război și își exprimă regretul cu privire la victimele provocate recent;
2. își exprimă condoleanțele față de rudele sau cunoștințele tuturor celor uciși sau răniți în urma violențelor;
3. recunoaște necesitatea de reconciliere, de dreptate și de responsabilitate pentru crimele comise în timpul războiului de independență din 1971; subliniază rolul important al Tribunalului internațional pentru crime de război în această chestiune;
4. își reafirmă poziția fermă prin care se opune pedepsei cu moartea în orice caz și în orice circumstanțe;
5. invită autoritățile din Bangladesh să comute toate pedepsele la moarte, să se folosească de evoluțiile pozitive, și anume neexecutarea vreunei pedepse capitale în 2012, și să introducă un moratoriu oficial în materie de execuții, ca prim pas către abolirea pedepsei capitale;
6. deplânge neregulile semnalate și ingerințele în activitatea Tribunalului internațional pentru crime de război, cum ar fi intimidarea, hărțuirea și dispariția forțată a martorilor, precum și dovezile privind aranjamentele ilegale dintre judecători, procurori și puterea executivă; insistă, mai ales, ca autoritățile de ordine să ia măsuri suplimentare pentru garantarea unei bune protecții a martorilor;
7. invită guvernul Bangladesh-ului să se asigure că verdictele Tribunalului internațional pentru crime de război respectă întru totul legislația națională și normele judiciare internaționale; subliniază, în acest sens, necesitatea garantării unor procese libere, corecte și transparente, precum și a dreptului victimelor la protecție, adevăr, justiție și acțiuni reparatorii;
8. solicită guvernului Bangladesh-ului să își întețească eforturile de instaurare a ordinii și a statului de drept; reamintește obligația guvernului de a-și onora angajamentele asumate la nivel internațional în domeniul drepturilor omului;
9. condamnă ferm violențele comise de simpatizanții mișcării Jamaat-e-Islami și de mișcările afiliate împotriva unor reprezentanți ai forțelor de ordine, împotriva susținătorilor verdictelor Tribunalului internațional pentru crime de război și împotriva minorităților religioase și etnice; condamnă ferm orice formă de violență la adresa cetățenilor obișnuiți;
10. își exprimă îngrijorarea cu privire la numărul mare de victime; solicită guvernului să transmită ordine către forțele de ordine privind respectarea cu strictețe a obligației de a nu recurge la violență și de a evita folosirea forței (cu efecte letale) și de a investiga cu scrupulozitate decesele survenite cu ocazia manifestațiilor;
11. îndeamnă autoritățile din Bangladesh să asigure investigarea obiectivă a tuturor acuzațiilor de tortură și violență fizică, precum și judecarea celor găsiți responsabili de asemenea fapte;
12. îndeamnă toți liderii politici din țară să ajute la reducerea tensiunilor politice pentru a evita noi valuri de violență și să ceară simpatizanților lor să nu participe la acte de violență; solicită tuturor partidelor politice din Bangladesh să se angajeze într-un dialog comun;
13. face un apel către presă să se abțină de la mesaje de incitare la violență fizică; îndeamnă guvernul să se asigure că jurnaliștii și redactorii își pot exprima punctele de vedere în mod pașnic și fără riscul de fi hărțuiți, intimidați, deținuți sau torturați;
14. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Serviciului European de Acțiune Externă, Vicepreședintelui Comisiei Europene/ Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Reprezentantului Special al UE pentru drepturile omului, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Secretarului General al ONU, Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU, precum și guvernului și parlamentului Bangladesh-ului.
- [1] Texte adoptate, P7_TA(2013)0027.
- [2] JO C 187 E, 24.7.2008, p.240
- [3] JO C 102 E, 3.12.2009, p.77.
- [4] JO L 118, 27.4.2001, p. 48.