PROPUNERE COMUNĂ DE REZOLUȚIE referitoare la perspectivele soluției bazate pe coexistența a două state pentru Israel și Palestina
13.12.2022 - (2022/2949(RSP))
în locul următoarelor propuneri de rezoluție:
B9‑0552/2022 (PPE)
B9‑0553/2022 (S&D)
B9‑0555/2022 (Renew)
B9‑0556/2022 (Verts/ALE)
Michael Gahler, Lukas Mandl, Andrius Kubilius
în numele Grupului PPE
Pedro Marques, Tonino Picula, Javi López, Evin Incir, Margarida Marques, Elena Yoncheva, Nacho Sánchez Amor
în numele Grupului S&D
Hilde Vautmans, José Ramón Bauzá Díaz, Nathalie Loiseau, Karen Melchior, Javier Nart, María Soraya Rodríguez Ramos, Ramona Strugariu, Dragoş Tudorache
în numele Grupului Renew
Jordi Solé
în numele Grupului Verts/ALE
Fabio Massimo Castaldo, Assita Kanko
Rezoluția Parlamentului European referitoare la perspectivele soluției bazate pe coexistența a două state pentru Israel și Palestina
Parlamentul European,
– având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la procesul de pace din Orientul Mijlociu, în special rezoluția sa din 18 mai 2017 referitoare la găsirea unei soluții bazate pe coexistența a două state în Orientul Mijlociu[1],
– având în vedere concluziile Consiliului din 18 ianuarie 2016 și 20 iunie 2016 privind procesul de pace din Orientul Mijlociu,
– având în vedere Consiliul de asociere UE-Israel, care a avut loc la 3 octombrie 2022, și concluziile sale,
– având în vedere raportul Uniunii Europene din 2021 referitor la coloniile israeliene din Cisiordania ocupată, inclusiv Ierusalimul de Est,
– având în vedere lista UE a teroriștilor,
– având în vedere rezoluțiile pertinente ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite,
– având în vedere Convențiile de la Geneva din 1949,
– având în vedere Acordurile de la Oslo din 1993 și 1995,
– având în vedere Inițiativa arabă pentru pace din 2002,
– având în vedere articolul 132 alineatele (2) și (4) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât UE și-a confirmat în repetate rânduri sprijinul pentru soluția bazată pe coexistența a două state, două state suverane și democratice conviețuind în pace și securitate garantată, Ierusalimul fiind capitala ambelor state;
B. întrucât Consiliul de Securitate al ONU a adoptat mai multe rezoluții pe această temă, inclusiv Rezoluția 2334 (2016); întrucât, în declarația care a urmat ultimei reuniuni a Consiliului de asociere UE-Israel, UE-27 a făcut referire la aceste rezoluții și la necesitatea ca ele să fie respectate;
C. întrucât, potrivit raportului din 2021 al Biroului Reprezentantului Uniunii Europene, anul trecut s-a înregistrat o nouă creștere a ratei de creștere a numărului locuințelor din așezările din teritoriile palestiniene ocupate (22 030), în special în Ierusalimul de Est, unde numărul de locuințe noi a crescut de peste două ori față de 2020 (de la 6 288 la 14 894), ca parte a tendinței de expansiune continuă a coloniilor israeliene;
D. întrucât violența, terorismul, inclusiv atacurile împotriva civililor, și incitarea la violență sunt exacerbate de măsuri provocatoare și de o retorică incendiară și sunt fundamental incompatibile cu o soluționare pașnică a conflictului; întrucât Uniunea transmite condoleanțe familiilor tuturor victimelor;
E. întrucât israelienii și palestinienii deopotrivă au dreptul de a trăi în siguranță; întrucât aceasta include dreptul de a-și proteja frontierele și de a-și apăra interesele legitime în materie de securitate;
F. întrucât războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a exacerbat vulnerabilitățile și tensiunile geopolitice din regiune, iar insecuritatea alimentară crește puternic;
G. întrucât, la 11 mai 2022, ziarista Shireen Abu Aqla a fost ucisă în timpul unui raid militar israelian în Jenin, în Cisiordania ocupată; întrucât, în ciuda numeroaselor apeluri în acest sens, nu a fost efectuată nicio anchetă independentă cu privire la uciderea sa, astfel încât autorii acestei infracțiuni nu au fost trași la răspundere;
H. întrucât Curtea de Justiție a adoptat o hotărâre la 12 noiembrie 2019 privind politica UE de diferențiere a schimburilor comerciale care provin de pe teritoriul statului Israel și din teritoriile palestiniene ocupate[2]; întrucât UE trebuie să aplice această hotărâre în consecință;
I. întrucât Israelul este un stat democratic, care și-a organizat ultimele alegeri legislative la 1 noiembrie 2022; întrucât ultimele alegeri parlamentare din Palestina au avut loc în 2006, încheindu-se cu victoria organizației teroriste Hamas din Fâșia Gaza, inclusă pe lista UE; întrucât ultimele alegeri prezidențiale palestiniene au avut loc în ianuarie 2005;
J. întrucât Fâșia Gaza se află sub blocadă de 15 ani, două milioane de locuitori fiind imobilizați pe o suprafață de 40x11 kilometri pătrați; întrucât, potrivit Oficiului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (UNOCHA), 53 % din locuitorii din Gaza trăiesc sub pragul sărăciei;
K. întrucât autoritățile israeliene au demolat infrastructura esențială finanțată de donatorii internaționali pentru a furniza servicii de bază; întrucât, în prezent, mai multe structuri finanțate de UE sau de statele membre au ordine de încetare a activității sau de demolare;
L. întrucât, în octombrie 2021, ministerul Apărării din Israel a emis un ordin militar prin care șase organizații neguvernamentale palestiniene au fost desemnate drept „asociații ilegale” (organizații teroriste); întrucât, în august 2022, sediile acestor organizații au fost percheziționate, documentele au fost confiscate, iar echipamentele au fost distruse de forțele israeliene;
M. întrucât societatea civilă din regiune, în special din Israel, Cisiordania și Gaza, joacă un rol esențial în construirea de punți în societate și în promovarea unei atmosfere de pace, toleranță și nonviolență;
Principii generale
1. își reafirmă sprijinul de neclintit în favoarea unei soluții negociate de coexistență a două state, pe baza frontierelor din 1967, cu două state suverane, democratice, care să conviețuiască în pace și în condiții de securitate garantată, cu Ierusalimul drept capitală a ambelor state și cu respectarea deplină a dreptului internațional;
2. solicită să se pună capăt conflictului prelungit israeliano-palestinian și ocupării teritoriilor palestiniene prin reluarea unor veritabile negocieri de pace între cele două părți, pe baza parametrilor stabiliți pentru soluția bazată pe coexistența a două state, cu sprijinul comunității internaționale, care să ducă la un acord privind statutul final negociat și la recunoașterea reciprocă;
3. îndeamnă ambele părți să-și reafirme angajamentul față de soluția bazată pe coexistența a două state; solicită viitorului guvern israelian să își asume un angajament clar în favoarea soluției bazate pe coexistența a două state; invită liderii israelieni și palestinieni să se abțină de la acțiuni și discursuri provocatoare și de la decizii unilaterale;
4. regretă lipsa unor rezultate tangibile în procesul de pace din Orientul Mijlociu din ultimele decenii, care a dus la continuarea violențelor și a terorismului, la deteriorarea constantă a situației de pe teren în teritoriile palestiniene ocupate, la creșterea frustrării societății palestiniene, la creșterea tensiunilor și a insecurității în Israel, precum și la instrumentalizarea conflictului de către grupurile extremiste;
Obstacole în calea soluției bazate pe coexistența a două state
5. reamintește că așezările sunt ilegale în temeiul dreptului internațional, solicită să se pună capă imediat construirii lor și subliniază că deciziile recente de a crea noi așezări subminează și mai mult perspectivele unei soluții viabile bazate pe coexistența a două state, în special în zona E1 și în Cisiordania; condamnă actele de violență comise de coloniști și solicită tragerea la răspundere a celor responsabili;
6. cere Israelului să își respecte pe deplin responsabilitățile și obligațiile care îi revin în calitate de putere de ocupație în temeiul dreptului internațional, și să respecte drepturile umane ale palestinienilor;
7. condamnă cu fermitate continuarea actelor de terorism împotriva Israelului și reamintește dreptul Israelului de a exista și de a se apăra; recunoaște pe deplin preocupările legitime ale Israelului în materie de securitate și problemele cu care se confruntă acesta; reafirmă dreptul deplin al Israelului de a lupta împotriva actelor de violență și dreptul său de a-și proteja populația civilă;
8. condamnă toate actele de violență dintre israelieni și palestinieni, inclusiv utilizarea disproporționată a forței în operațiunile militare de către forțele de apărare israeliene, atacurile teroriste împotriva civililor nevinovați și îndreptate împotriva infrastructurilor civile, intensificarea violenței coloniștilor și atacurile fără discriminare, inclusiv atacurile cu rachetă comise de grupări armate palestiniene, inclusiv Hamas, Jihadul Islamic Palestinian și Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei și solicită încetarea imediată a acestora;
9. solicită ca autorii acestor acte de violență să fie trași la răspundere, în conformitate cu dreptul internațional; reamintește că respectarea dreptului internațional umanitar și a dreptului internațional în materie de drepturi ale omului de către actorii statali și nestatali, inclusiv responsabilitatea pentru acțiunile lor, constituie unul dintre fundamentele păcii și securității;
10. își reafirmă angajamentul față de rezoluțiile relevante ale Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv, cel mai recent, față de rezoluția 2334 (2016), și subliniază că acestea trebuie respectate, astfel cum a reiterat UE-27 în declarația sa care a urmat ultimei reuniuni a Consiliului de asociere UE-Israel;
11. subliniază că democrația în Palestina ar trebui sprijinită în continuare și invită comunitatea internațională să își dubleze eforturile de întărire a instituțiilor sale în vederea realizării unei unități intrapalestiniene, ca element important pentru a ajunge la o soluție bazată pe coexistența a două state; solicită insistent forțelor palestiniene să reia fără întârziere eforturile de reconciliere, în special prin desfășurarea mult întârziată a alegerilor prezidențiale și legislative;
12. solicită organizarea unor alegeri transparente, credibile și deschise tuturor în Palestina; invită Israelul să permită desfășurarea acestor alegeri în Ierusalimul de Est; insistă din nou asupra faptului că UE și Parlamentul trebuie să poată observa aceste alegeri, în urma unei invitații;
13. condamnă eforturile sistematice ale Autorității Palestiniene și ale autorităților de facto din Gaza de a combate opoziția, inclusiv prin arestarea arbitrară a criticilor și a opozanților, care sunt adesea supuși torturii sau altor rele tratamente, și prin restricționarea libertății de exprimare, de asociere și de întrunire;
14. îndeamnă Israelul să înceteze practica sa larg răspândită de detenție administrativă a palestinienilor, inclusiv a minorilor, fără proces și solicită respectarea dreptului la un proces echitabil;
15. subliniază că poporul palestinian are dreptul de a-și utiliza propriile resurse naturale, inclusiv resursele de apă, resursele energetice și terenurile agricole de pe propriul teritoriu;
16. invită Statul Israel să permită ca ajutorul umanitar să ajungă la persoanele cele mai vulnerabile, atât în Cisiordania, cât și în Gaza; își reiterează apelurile pentru încetarea imediată a blocadei și pentru atenuarea crizei umanitare din Fâșia Gaza, adoptând în același timp garanțiile de securitate necesare pentru a preveni violențele împotriva Israelului; reiterează că fondurile UE trebuie alocate pentru proiecte specifice în Gaza, în concordanță cu mecanismul trilateral de sprijin financiar pentru populația civilă; solicită accesul neîngrădit al deputaților în Parlamentul European în Fâșia Gaza;
17. solicită încetarea imediată a demolării locuințelor palestiniene; solicită UE și statelor sale membre să solicite compensații pentru demolarea tuturor infrastructurilor finanțate de UE din teritoriile palestiniene ocupate;
18. își exprimă îngrijorarea cu privire la restrângerea spațiului de acțiune al societății civile din Israel și din teritoriile palestiniene ocupate și îndeamnă UE să acorde acestei chestiuni o prioritate pe ordinea de zi a dialogului său politic cu guvernul israelian și cu Autoritatea Palestiniană;
Rolul Uniunii Europene
19. îi invită pe Vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și pe Reprezentantul Special al UE pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu (RSUE) să lanseze de urgență o inițiativă europeană de pace pentru a restabili un orizont politic pentru o pace justă, globală, de lungă durată între Israel și Palestina; solicită, în acest scop, ca mandatul RSUE să fie prelungit până la soluționarea efectivă a acestui conflict de lungă durată;
20. solicită ca această inițiativă să ia forma unei conferințe internaționale, ca un prim pas într-un cadru multilateral menit să atingă acest obiectiv; salută inițiative precum Formatul de la München și încurajează Serviciul European de Acțiune Externă și statele membre să ia o inițiativă europeană pentru a readuce soluția bazată pe coexistența a două state pe calea cea bună;
21. solicită UE să analizeze împreună cu țările arabe în cauză modul în care acordurile lor de normalizare cu Israelul ar putea contribui la soluția bazată pe coexistența a două state și la dezvoltarea economică a regiunii;
22. invită UE și statele sale membre să sprijine toate inițiativele de susținere a tragerii la răspundere pentru încălcările dreptului internațional umanitar și ale dreptului internațional al drepturilor omului; subliniază, în acest sens, activitatea Curții Penale Internaționale;
23. ia act de decizia Consiliului Afaceri Externe de a relansa Consiliul de asociere cu Israelul; consideră că acesta ar trebui să întărească parteneriatul UE-Israel, să discute chestiuni legate de conflictul israeliano-palestinian și să vizeze relansarea procesului de pace din Orientul Mijlociu;
24. consideră că finanțarea acordată de UE societății civile este un angajament constructiv în direcția construirii de punți între israelieni și palestinieni; solicită ca programele UE să consolideze contactele interpersonale între diferite minorități etnice și religioase, apărători ai drepturilor omului, ziariști și organizații ale femeilor;
25. subliniază necesitatea ca UE și statele sale membre să sprijine inițiativele comune în sectorul social și în cel economic, inclusiv în ceea ce privește apa și energia, pentru a promova prosperitatea și schimburile sociale între cele două teritorii; își reiterează sprijinul pentru strategia „Global Gateway”, care, în sinergie cu planul economic și de investiții pentru vecinătatea sudică, va dezvolta legături comerciale în regiune;
26. își reiterează sprijinul pentru Agenția Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat, care oferă servicii esențiale pentru protecția și dezvoltarea umană a refugiaților palestinieni din Orientul Mijlociu; solicită Uniunii Europene, statelor membre și comunității internaționale să își intensifice sprijinul politic și financiar pentru agenție, în urma recentei reînnoiri a mandatului acesteia de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite;
27. încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, guvernelor și parlamentelor statelor membre, reprezentantului special al UE pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu, Secretarului General al ONU, Secretarului General al Ligii Statelor Arabe, Knessetului și Guvernului Israelului, Președintelui Autorității Palestiniene și Consiliului Legislativ Palestinian.