Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 8-a - iulie 2018
EPUB 191kPDF 1121k
CUPRINS
APENDICE
INDICE ANALITIC
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

TITLUL V : RELAŢIILE CU CELELALTE INSTITUŢII ŞI ORGANE
CAPITOLUL 3 : ÎNTREBĂRI PARLAMENTARE

Articolul 131 : Întrebări cu solicitare de răspuns scris adresate Băncii Centrale Europene

1.   Orice deputat poate adresa cel mult șase întrebări cu solicitare de răspuns scris pe lună Băncii Centrale Europene, în conformitate cu criteriile stabilite într-o anexă la prezentul regulament (1). Responsabilitatea pentru conținutul întrebărilor revine în totalitate autorilor acestora.

2.   Întrebările de acest tip sunt prezentate în scris președintelui comisiei competente. După primirea întrebărilor respective, președintele comisiei competente le notifică Băncii Centrale Europene. În cazul în care există îndoieli privind admisibilitatea unei întrebări, decizia aparține președintelui comisiei responsabile. Decizia președintelui este notificată autorului întrebării.

3.   Întrebările de acest tip se publică, însoțite de răspuns, pe site-ul de internet al Parlamentului.

4.   În cazul în care o întrebare cu solicitare de răspuns scris nu a primit răspuns în termen de șase săptămâni, aceasta poate fi înscrisă, la cererea autorului, pe ordinea de zi a următoarei reuniuni a comisiei competente cu Președintele Băncii Centrale Europene.

(1) A se vedea anexa II.
Ultima actualizare: 22 mai 2019Aviz juridic - Politica de confidențialitate