Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 8-a - martie 2019
EPUB 157kPDF 1071k
CUPRINS
APENDICE
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

ANEXA VII : CERINȚE PENTRU ELABORAREA ACTELOR ADOPTATE ÎN CONFORMITATE CU PROCEDURA LEGISLATIVĂ ORDINARĂ

(1)   În acte se indică tipul actului, urmat de numărul de referință, numele ambelor instituții care l-au adoptat, data semnării și o scurtă descriere a obiectului.

(2)   Actele conțin următoarele elemente

(a)   formula „Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene”;

(b)   indicarea dispozițiilor în temeiul cărora actul a fost adoptat, precedate de formula „având în vedere”;

(c)   referirea la propunerile prezentate, precum și avizele primite și consultările care au avut loc;

(d)   considerentele actului, începând cu cuvântul „întrucât”;

(e)   o formulă de tipul „adoptă prezentul regulament” sau „adoptă prezenta directivă” sau „adoptă prezenta decizie”, urmată de corpul actului.

(3)   Actele sunt împărțite în articole, eventual grupate în părți, titluri, capitole și secțiuni.

(4)   La ultimul articol al unui act se stabilește data intrării în vigoare în cazul în care aceasta este anterioară sau ulterioară celei de-a douăzecea zi de la data publicării.

(5)   Ultimul articol al unui act este urmat de:

-   formula adecvată, în conformitate cu dispozițiile pertinente ale tratatelor, în ceea ce privește aplicabilitatea acestuia;

-   formula „Adoptat(ă) la ...”, urmată de data semnării actului;

-   formula „Pentru Parlamentul European, Președintele”, „Pentru Consiliu, Președintele”, urmată de numele Președintelui Parlamentului European și de numele Președintelui în exercițiu al Consiliului la momentul semnării actului.

Ultima actualizare: 13 mai 2019Aviz juridic - Politica de confidențialitate