Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 9-a - februarie 2020
EPUB 148kPDF 766k
CUPRINS
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

TITLUL VIII : COMISII ŞI DELEGAŢII
CAPITOLUL 1 : COMISII

Articolul 222 : Audierile publice și dezbaterile consacrate inițiativelor cetățenești

1.   Atunci când Comisia publică o inițiativă cetățenească în registrul pertinent în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (1), Președintele Parlamentului European, la propunerea președintelui Conferinței președinților de comisie:

(a)   însărcinează comisia competentă în materie, în conformitate cu anexa VI, să organizeze audierea publică prevăzută la articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 211/2011; comisia competentă în materie de petiții se asociază automat, în conformitate cu articolul 57 din Regulamentul de procedură;

(b)   în cazul în care două sau mai multe inițiative cetățenești publicate în registrul pertinent, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 211/2011, au un obiect similar, poate hotărî, după consultarea organizatorilor, organizarea unei audieri publice comune, în cadrul căreia toate inițiativele cetățenești în cauză să fie abordate în condiții de egalitate.

2.   Comisia competentă pentru subiectul în cauză:

(a)   stabilește dacă organizatorii au fost primiți la Comisie la un nivel corespunzător, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 211/2011;

(b)   asigură, dacă este necesar cu sprijinul Conferinței președinților de comisie, implicarea corespunzătoare a Comisiei în organizarea audierii publice și reprezentarea sa la un nivel adecvat la audiere.

3.   Președintele comisiei competente pentru subiectul în cauză convoacă audierea publică la o dată adecvată, în termen de trei luni de la data la care inițiativa a fost prezentată Comisiei în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (UE) nr. 211/2011.

4.   Comisia competentă pentru subiectul în cauză organizează audierea publică la Parlament, dacă este cazul în colaborare cu alte instituții și organisme ale Uniunii care doresc să participe. Comisia poate invita să participe și alte părți interesate.

Comisia competentă pentru subiectul în cauză poate invita un grup reprezentativ de organizatori, din care face parte cel puțin una dintre persoanele de contact menționate la articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 211/2011, să prezinte inițiativa în cadrul audierii.

5.   Conform modalităților stabilite de comun acord cu Comisia, Biroul adoptă norme privind rambursarea costurilor suportate.

6.   În temeiul acestui articol, Președintele Parlamentului și președintele Conferinței președinților de comisie își pot delega competențele unui vicepreședinte și, respectiv, unui alt președinte de comisie.

7.   În cazul în care sunt îndeplinite condițiile menționate la articolul 57 sau 58, dispozițiile respective se aplică mutatis mutandis și altor comisii. Se aplică, de asemenea, articolele 210 și 211.

Articolul 25 alineatul (9) nu se aplică audierilor publice consacrate inițiativelor cetățenești.

8.   Parlamentul organizează o dezbatere privind o inițiativă cetățenească publicată în registrul prevăzut în acest scop, în temeiul articolului 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 211/2011, în cursul unei perioade de sesiune care urmează audierii publice și, atunci când înscrie dezbaterea pe ordinea sa de zi, decide dacă încheie dezbaterea printr-o rezoluție. El nu încheie dezbaterea printr-o rezoluție în cazul în care un raport privind același subiect sau un subiect similar este prevăzut pentru perioada de sesiune în curs sau pentru perioada de sesiune următoare, cu excepția cazului în care Președintele formulează, din motive excepționale, alte propuneri. În cazul în care Parlamentul hotărăște încheierea unei dezbateri printr-o rezoluție, comisia competentă, un grup politic sau un număr de deputați care atinge cel puțin pragul redus pot depune o propunere de rezoluție. Articolul 132 alineatele (3)-(8) privind depunerea și votarea propunerilor de rezoluție se aplică mutatis mutandis.

9.   În urma comunicării Comisiei prin care aceasta își prezintă concluziile juridice și politice cu privire la o anumită inițiativă cetățenească, Parlamentul evaluează acțiunile întreprinse de Comisie ca urmare a acestei comunicări. În cazul în care Comisia nu prezintă o propunere adecvată privind o inițiativă cetățenească, comisia competentă pentru subiectul în cauză poate să organizeze o audiere cu consultarea organizatorilor inițiativei cetățenești. De asemenea, Parlamentul poate decide dacă să organizeze o dezbatere în plen și dacă să închidă dezbaterea cu o rezoluție. Procedura prevăzută la alineatul (8) se aplică mutatis mutandis. De asemenea, Parlamentul poate decide să își exercite dreptul care îi este conferit prin articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, activând astfel procedura prevăzută la articolul 47.

(1) Regulamentul (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 privind inițiativa cetățenească (JO L 65, 11.3.2011, p. 1).
Ultima actualizare: 31 ianuarie 2020Notă juridică - Politica de confidențialitate