Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 9-a - iunie 2020
EPUB 148kPDF 765k
CUPRINS
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

TITLUL II : PROCEDURI LEGISLATIVE, BUGETARE, DE DESCĂRCARE DE GESTIUNE ȘI DE ALT TIP
CAPITOLUL 6 : PROCEDURI BUGETARE

Articolul 101 : Cooperarea interinstituțională

În conformitate cu articolul 324 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Președintele participă la întâlniri periodice între președinții Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, convocate la inițiativa Comisiei, în cadrul procedurilor bugetare prevăzute în partea a șasea titlul II din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Președintele ia toate măsurile necesare pentru a promova consultarea și apropierea pozițiilor instituțiilor, în vederea facilitării punerii în aplicare a procedurilor menționate anterior.

Președintele Parlamentului poate delega această sarcină unui vicepreședinte cu experiență în domeniul bugetar sau președintelui comisiei competente pentru chestiuni bugetare.

Ultima actualizare: 25 iunie 2020Aviz juridic - Politica de confidențialitate