Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 9-a - ianuarie 2021
EPUB 152kPDF 782k
CUPRINS
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

TITLUL II : PROCEDURI LEGISLATIVE, BUGETARE, DE DESCĂRCARE DE GESTIUNE ȘI DE ALT TIP
CAPITOLUL 3 : PROCEDURA LEGISLATIVĂ ORDINARĂ
SECȚIUNEA 2 - A DOUA LECTURĂ

Articolul 63 : Transmiterea poziției Consiliului

1.   Transmiterea poziției Consiliului, în conformitate cu articolul 294 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este anunțată de Președinte în ședință plenară. Președintele face anunțul, după primirea documentelor care conțin poziția propriu-zisă, toate declarațiile făcute în procesul-verbal al Consiliului atunci când acesta și-a adoptat poziția, motivele care au condus la adoptarea acesteia de către Consiliu și poziția Comisiei, traduse în mod corespunzător în limbile oficiale ale Uniunii Europene. Președintele face anunțul în cursul perioadei de sesiune care urmează primirii documentelor.

Înainte de a face anunțul, Președintele verifică, consultându-se cu președintele comisiei competente, cu raportorul sau cu amândoi, dacă natura textului care i-a fost trimis reprezintă efectiv o poziție a Consiliului în primă lectură și dacă nu se aplică vreunul dintre cazurile prevăzute la articolul 61. În caz contrar, Președintele, de comun acord cu comisia competentă și, dacă este posibil, de comun acord cu Consiliul, caută soluția adecvată.

2.   În ziua anunțării în Parlament, poziția Consiliului se consideră trimisă din oficiu comisiei competente în primă lectură.

3.   Lista acestor transmiteri se publică în procesul-verbal al ședințelor Parlamentului, menționându-se denumirea comisiei competente.

Ultima actualizare: 15 ianuarie 2021Aviz juridic - Politica de confidențialitate