CAPITOLUL 6 : SOLICITĂRI DE RESPECTARE A REGULAMENTULUI DE PROCEDURĂ ȘI INTERVENȚII PRIVIND PROCEDURA
Articolul 200 : Amânarea dezbaterii sau a votului
(1)
1. Un grup politic sau un număr de deputați care atinge cel puțin pragul redus pot prezenta, la deschiderea dezbaterii cu privire la un punct de pe ordinea de zi, o moțiune privind amânarea dezbaterii până la un moment precis. O astfel de cerere se supune imediat la vot.
Intenția de a cere amânarea dezbaterii trebuie notificată cu cel puțin 24 de ore înainte Președintelui, care o comunică de îndată Parlamentului.
2. În cazul în care moțiunea este adoptată, Parlamentul trece la punctul următor de pe ordinea de zi. Dezbaterea amânată se reia la momentul stabilit.
3. În cazul în care moțiunea este respinsă, aceasta nu poate fi prezentată din nou în cursul aceleiași perioade de sesiune.
4. Înainte sau în timpul unui vot, un grup politic sau un număr de deputați care atinge cel puțin pragul redus pot prezenta o moțiune având ca obiect amânarea votului. O astfel de cerere se supune imediat la vot.