(Procedura de codecizie: prima lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei, înaintată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2005)0593)(1),

–   având în vedere articolul 251 alineatul (2) şi articolul 80 alineatul (2) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0039/2006),

–   având în vedere articolul 51 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru transport şi turism şi avizul Comisiei pentru afaceri juridice (A6-0055/2007),

1.   aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.   solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului şi Comisiei poziţia Parlamentului.

(1) Nepublicată încă în Jurnalul Oficial

(Text cu relevanţă pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 80 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European(1),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor(2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat(3),

întrucât:

(1)  Unul dintre elementele politicii comunitare de transport maritim constă în îmbunătăţirea calităţii marinei comerciale printr-o mai mare responsabilizare a tuturor operatorilor economici.

(2)  Protecţia coastelor europene şi a cetăţenilor europeni împotriva oricăror daune ecologice cauzate de accidente marine constituie o prioritate absolută pentru UE.

(3)  Protecţia coastelor europene implică un dublu aspect: pe de o parte prevenirea accidentelor, asigurându-se că numai navele sigure pot naviga, şi, pe de altă parte prevederea unor măsuri pe baza cărora victimele să beneficieze, în cel mai scurt timp, de o despăgubire care să acopere în totalitate daunele produse de accident.

(4)  S-au adoptat deja anumite măsuri disuasive prin Directiva 2005/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind poluarea cauzată de nave şi introducerea de sancţiuni pentru încălcarea normelor privind poluarea(4), completată de Decizia-cadru 2005/667/JAI a Consiliului din 12 iulie 2005 de consolidare a cadrului juridic penal pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale împotriva poluării cauzate de nave(5).

(5)  Regimurile internaţionale privind răspunderea civilă şi despăgubirile datorate unor terţe părţi pentru daune în legătură cu transportul maritim ar trebui puse în aplicare şi îmbunătăţite, astfel încât să garanteze că operatorii din lanţul de transport maritim se asigură că mărfurile sunt transportate doar la bordul unor nave de o calitate ireproşabilă pentru a se asigura o despăgubire echitabilă a victimelor care nu sunt parte în lanţul de transport maritim şi pentru a încuraja operatorii şi reprezentanţii acestora să dea dovadă de mai multă vigilenţă şi profesionalism.

(6)  Este necesar ca Protocolul din 1996 la Convenţia din 1976 privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime (denumit în continuare "Convenţia din 1996") să fie ratificat de toate statele membre şi de un număr mare de ţări terţe.

(7)  Se cuvine, de asemenea, ca toate statele membre şi un număr mare de ţări terţe să ratifice Convenţia internaţională din 1996 privind răspunderea şi despăgubirile pentru prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanţelor periculoase şi nocive ("Convenţia HNS"), Convenţia internaţională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi utilizate pentru propulsia navei ("Convenţia Bunker Oil") şi Convenţia din 2007 privind ridicarea epavelor.

(8)  Pentru a se asigura aplicarea integrală şi uniformă în întreaga Uniune Europeană a Convenţiei internaţionale din 1996 privind răspunderea şi despăgubirile pentru prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanţelor periculoase şi nocive ("Convenţia HNS"), aceasta ar trebui încorporată în dreptul comunitar. Regimul comunitar de răspundere civilă ar trebui să permită armatorilor să îşi limiteze răspunderea până la plafoanele stabilite de convenţia în cauză şi în conformitate cu dispoziţiile acesteia.

(9)  Nu ar trebui să fie posibilă aplicarea unei limitări a răspunderii în temeiul Convenţiei din 1996 pentru victimele care nu sunt parte la operaţiunea de transport maritim, din moment ce proprietarul navei care a cauzat dauna nu a acţionat cu profesionalism şi ar fi trebuit să fie conştient de consecinţele cauzatore de prejudicii ale acţiunii sau ale omisiunii sale.

(10)  Obligaţia de a avea o garanţie financiară ar trebui să permită asigurarea unei mai bune protecţii a victimelor. Această garanţie contribuie, de asemenea, la eliminarea navelor care nu corespund standardelor şi permite restabilirea concurenţei între operatori. O astfel de obligaţie reprezintă o completare indispensabilă la Convenţia din 1996. În Rezoluţia A.898(21), Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) a recomandat statelor să instituie obligativitatea garanţiilor financiare. Nivelul de acoperire al asigurării ar trebui să fie stabilit astfel încât să permită soluţionarea situaţiilor în care plafoanele prevăzute de Convenţia din 1996 sunt insuficiente, fără a impune totuşi o sarcină disproporţionată asupra industriei.

(11)  Ar trebui adoptate măsuri speciale pentru a proteja marinarii în caz de abandon, în temeiul Rezoluţiei A.930(22) a OMI.

(12)  Întocmirea unor certificate care să ateste existenţa unei garanţii financiare constituie un element cheie al prezentei directive, la fel ca notificarea acestor certificate, recunoaşterea lor reciprocă între statele membre şi accesul victimelor care caută să obţină despăgubiri la garanţia financiară în cauză.

(13)  Agenţia Europeană pentru Siguranţa Maritimă, instituită prin Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului(6), trebuie să asigure asistenţa necesară în vederea punerii în aplicare a prezentei directive, în special pentru a se evita neconcordanţele juridice între statele membre.

(14)  Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei(7).

(15)  Întrucât obiectivul acţiunii ce urmează a fi întreprinse, şi anume introducerea unor norme armonizate privind răspunderea şi garanţiile financiare ale armatorilor pentru a obţine un nivel ridicat de calitate în transportul maritim, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre şi, având în vedere amploarea efectelor acţiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiect

Prezenta directivă stabileşte normele aplicabile anumitor aspecte ale obligaţiilor operatorilor din lanţul de transport maritim în ceea ce priveşte răspunderea civilă şi introduce o protecţie financiară adaptată pentru navigatori în caz de abandon.

Articolul 2

Definiţii

Articolul 3

Domeniu de aplicare

(1)  Prezenta directivă se aplică, cu excepţia articolelor 4 şi 5:

(2)  Prezenta directivă nu se aplică navelor de război, navelor de război auxiliare sau altor nave deţinute de un stat sau exploatate de către acesta şi utilizate pentru un serviciu public fără caracter comercial.

(3)  Prezenta directivă nu aduce atingere punerii în aplicare, în fiecare stat membru, a Convenţiei "Bunker Oil", Convenţiei HNS şi a Convenţiei internaţionale din 1992 privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi.

Articolul 4

Răspunderea civilă pentru daune provocate de poluarea cu hidrocarburi utilizate pentru propulsia navei

Statele membre devin părţi contractante la Convenţia "Bunker Oil'de îndată ce acest lucru este posibil şi, în orice caz, înainte de data indicată la articolul 18 alineatul (1) din prezenta directivă.

Articolul 5

Prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanţelor periculoase şi nocive

Statele membre devin părţi contractante la Convenţia HNS de îndată ce acest lucru este posibil şi, în orice caz, înainte de data indicată la articolul 18 alineatul (1) din prezenta directivă.

Articolul 6

Regimul de răspundere

(1)  Statele membre devin părţi contractante la Convenţia din 1996 de îndată ce acest lucru este posibil, în orice caz, înainte de data indicată la articolul 18 alineatul (1) din prezenta directivă. Statele membre care sunt încă părţi la Convenţia din 1976 privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime trebuie să o denunţe.

(2)  Statele membre stabilesc regimul de răspundere civilă pentru armatori şi se asigură că dreptul armatorilor de limitare a propriei răspunderi este reglementat de toate dispoziţiile Convenţiei din 1996.

(3)  În scopul aplicării articolului 4 din Convenţia din 1996, cunoaşterea, de către persoana responsabilă, a posibilelor daune, poate fi dedusă, în orice caz, din natura şi circumstanţele acţiunii personale sau omisiunii persoanei respective comise din imprudenţă.

(4)  În conformitate cu articolul 15 din Convenţia din 1996, statele membre se asigură că articolul 4 din convenţia în cauză privind eliminarea limitării răspunderii nu se aplică navelor care arborează pavilionul unui stat care nu este parte contractantă la Convenţia din 1996. În astfel de cazuri, regimul de răspundere civilă stabilit de statele membre în conformitate cu prezenta directivă trebuie să prevadă că armatorul îşi pierde dreptul de a-şi limita răspunderea dacă se dovedeşte că dauna este rezultatul unei acţiuni sau al unei omisiuni personale, comisă cu intenţia de a provoca o astfel de daună sau comisă prin neglijenţă gravă.

Articolul 7

Garanţia financiară pentru răspunderea civilă

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că toţi proprietarii de nave care arborează pavilionul statului respectiv deţin o garanţie financiară de răspundere civilă. Limita acestei garanţii este egală cu cel puţin dublul plafonului stabilit prin Convenţia din 1996.

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că toţi proprietarii de nave care arborează pavilionul unei ţări terţe deţin o garanţie financiară, în conformitate cu dispoziţiile primului paragraf, de îndată ce aceste nave intră în zona economică exclusivă a statului membru respectiv sau într-o zonă echivalentă. Garanţia financiară este valabilă timp de cel puţin trei luni de la data la care aceasta este solicitată.

Articolul 8

Garanţia financiară în caz de abandon al navigatorilor

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că toţi proprietarii de nave care arborează pavilionul statului respectiv deţin o garanţie financiară destinată protejării navigatorilor angajaţi sau care lucrează la bordul navelor în cauză în caz de abandon, în conformitate cu Rezoluţia A.930(22) a OMI, precum şi acoperirii costurilor de cazare, asistenţă medicală şi repatriere.

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că toţi proprietarii de nave care arborează pavilionul unei ţări terţe deţin o garanţie financiară în conformitate cu dispoziţiile primului paragraf, de îndată ce navele în cauză intră într-un port sau într-o instalaţie marină aflate sub jurisdicţia statului membru respectiv sau de îndată ce ancorează într-o zonă aflată sub jurisdicţia acestuia.

Statele membre se asigură că sistemul de garanţie financiară în caz de abandon al navigatorilor este accesibil, în conformitate cu Rezoluţia A.930(22) a OMI.

Articolul 9

Certificatul de garanţie financiară

(1)  Existenţa garanţiilor financiare menţionate la articolele 7 şi 8 şi valabilitatea acestora trebuie dovedite printr-unul sau mai multe certificate, în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive şi cu modelul prezentat în anexa III.

(2)  Certificatele sunt eliberate de autorităţile competente din statele membre, după ce acestea s-au asigurat că armatorul îndeplineşte cerinţele stabilite prin prezenta directivă. În momentul eliberării certificatelor, autorităţile ar trebui să ţină cont, de asemenea, de prezenţa comercială a garantului în cadrul UE.

În cazul navelor înmatriculate într-un stat membru, certificatele sunt eliberate sau vizate de autoritatea competentă din statul în care este înmatriculată nava.

În cazul navelor înmatriculate într-o ţară terţă, certificatele pot fi eliberate sau vizate de autoritatea competentă din oricare stat membru.

(3)  Condiţiile de eliberare şi de valabilitate a certificatelor, în special criteriile şi condiţiile de acordare, precum şi măsurile referitoare la furnizorii de garanţii financiare sunt stabilite în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 17 alineatul (2).

(4)  Certificatele trebuie să respecte modelul din anexa III şi să conţină următoarele informaţii:

(5)  Certificatele se întocmesc în limba sau limbile oficiale ale statului membru care le eliberează. În cazul în care limba folosită nu este nici engleza şi nici franceza, textul include o traducere într-una din aceste limbi.

Articolul 10

Notificarea certificatului de garanţie financiară

(1)  Certificatul este păstrat la bordul navei, iar o copie a acestuia se depune la autoritatea care ţine registrul de înmatriculare a navei sau, în cazul în care nava nu este înmatriculată într-un stat membru, la autoritatea statului care a eliberat sau vizat certificatul. Autoritatea respectivă transmite o copie a dosarului de certificare Oficiului comunitar prevăzut la articolul 15, pentru ca acesta să îl adauge la registru.

(2)  Operatorul, agentul sau comandantul unei nave care intră în zona economică exclusivă sau o zonă echivalentă a unui stat membru în cazurile menţionate la articolul 7 notifică autorităţile statului membru în cauză că deţine la bordul navei un certificat de garanţie în conformitate cu dispoziţiile anexei IV.

(3)  Operatorul, agentul sau comandantul unei nave care se îndreaptă spre un port sau o instalaţie marină aflate sunt jurisdicţia unui stat membru sau care vrea să ancoreze într-o zonă aflată sub jurisdicţia unui stat membru în cazurile menţionate la articolul 8 notifică autorităţile statului membru în cauză că deţine la bordul navei un certificat de garanţie în conformitate cu dispoziţiile anexei IV.

(4)  Autorităţile competente din statele membre trebuie să aibă posibilitatea să îşi comunice reciproc informaţiile prevăzute la alineatul (1) prin intermediul sistemului comunitar de schimb de informaţii maritime SafeSeaNet.

Articolul 11

Sancţiuni

Statele membre urmăresc respectarea normelor formulate în prezenta directivă şi stabilesc sancţiuni pentru încălcarea acestor norme. Sancţiunile trebuie să fie efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.

Articolul 12

Recunoaşterea reciprocă între statele membre a certificatelor de garanţie financiară

Fiecare stat membru recunoaşte certificatele eliberate sau vizate de alt stat membru în conformitate cu articolul 9 în toate scopurile prevăzute în prezenta directivă şi le consideră ca având aceeaşi valoare ca certificatele eliberate sau vizate de el, chiar dacă nava nu este înmatriculată într-un stat membru.

Un stat membru poate oricând solicita un schimb de opinii cu statul care a eliberat sau vizat certificatul, în cazul în care estimează că asigurătorul sau garantul menţionat în certificat nu este capabil, din punct de vedere financiar, să îşi îndeplinească obligaţiile impuse de prezenta directivă.

Articolul 13

Acţiune directă împotriva furnizorului garanţiei financiare de răspundere civilă

Orice cerere de despăgubire pentru daunele cauzate de navă poate fi adresată direct furnizorului garanţiei financiare de răspundere civilă care acoperă răspunderea civilă a proprietarului.

Furnizorul garanţiei financiare poate să se bazeze pe mijloacele de apărare pe care proprietarul însuşi are dreptul să le invoce, cu excepţia celor care au la bază declararea falimentului proprietarului sau intrarea acestuia în procedură de lichidare.

Furnizorul garanţiei financiare poate, de asemenea, să se bazeze pe faptul că prejudiciul este rezultatul unei greşeli intenţionate a proprietarului. Cu toate acestea, furnizorul nu poate să se bazeze pe nici unul dintre mijloacele de apărare pe care el le-ar fi putut invoca într-o acţiune intentată împotriva lui de către proprietar.

În orice caz, furnizorul garanţiei financiare poate să ceară ca proprietarul să participe şi el la procedură.

Articolul 14

Fondul de solidaritate pentru acoperirea daunelor produse de navele care nu deţin o garanţie financiară

Se creează un fond de solidaritate pentru despăgubirea terţelor părţi, persoane fizice sau juridice, care sunt victime ale daunelor produse de nave care, în ciuda obligaţiilor stabilite în prezenta directivă, au navigat în apele teritoriale ale UE fără a deţine un certificat de garanţie financiară.

Suma alocată acestui fond, precum şi regulamentul de funcţionare vor fi stabilite conform procedurii de reglementare prevăzute la articolul 17 alineatul (2).

Articolul 15

Oficiul comunitar

Se înfiinţează un Oficiu comunitar care să ţină un registru complet cu toate certificatele eliberate, să controleze şi să actualizeze validitatea acestora şi să verifice existenţa garanţiilor financiare înregistrate de ţările terţe.

Articolul 16

Rapoarte

La cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive, statele membre raportează Comisiei cu privire la experienţa acumulată în aplicarea acesteia. Aceste rapoarte evaluează, în special, procedurile de certificare şi eliberare a certificatelor de către statele membre, precum şi posibilitatea de a delega această sarcină, parţial sau total, Oficiului comunitar menţionat la articolul 15. Pe această bază, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport cuprinzând şi propunerile de modificare a prezentei directive pe care le consideră relevante.

Articolul 17

Comitet

(1)  Comisia este asistată de Comitetul pentru siguranţa maritimă şi prevenirea poluării de către nave (COSS) instituit prin Regulamentul (CE) nr. 2099/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului(9).

(2)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabileşte la trei luni.

Articolul 18

Transpunere

(1)  Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până cel târziu la …(10) . Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte şi un tabel de corespondenţă între respectivele acte şi prezenta directivă.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)  Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 19

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a [...] zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 20

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

ANEXA I

Convenţia din 1976 privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1996

(Textul Convenţiei va fi adăugat odată ce va fi disponibil în toate limbile oficiale)

ANEXA II

Rezoluţia Adunării Organizaţiei Maritime Internaţionale şi a consiliului de administraţie al Organizaţiei Internaţionale a Muncii intitulată "Linii directoare privind furnizarea unei garanţii financiare în caz de abandon al navigatorilor" (Rezoluţia A.930(22) a OMI)

(Textul rezoluţiei va fi adăugat odată ce va fi disponibil în toate limbile oficiale)

ANEXA III

Model de certificat de garanţie financiară menţionat la Articolul 9

Subsemnatul certific că nava menţionată anterior este acoperită de o poliţă de asigurare sau o altă garanţie financiară care îndeplineşte cerinţele Directivei 2007/../CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind răspunderea civilă şi garanţiile financiare ale armatorilor.

Tipul garanţiei …………………………………………………………………

Durata garanţiei ………………………………………………………………………

Numele şi adresa asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau garantului (garanţilor)

Nume …………………………………………………………………….

Adresă …………………………………………………………………..

Prezentul certificat este valabil până la ………………….....

Eliberat sau vizat de guvernul …………………………………..

Întocmit la ………………. la ……………

Semnătura şi numele funcţionarului care eliberează sau vizează certificatul

ANEXA IV

Lista informaţiilor care trebuie notificate în conformitate cu articolul 10

1)  Identificarea navei (nume, cod de apel, număr de identificare OMI, număr MMSI)

2)  Data şi ora

3)  Poziţia în latitudine şi longitudine sau relevmentul real şi distanţa în mile marine de la un punct de reper identificat în mod clar

4)  Portul de destinaţie

5)  Ora probabilă de sosire în portul de destinaţie sau la staţia pilot, conform cerinţelor autorităţii competente şi ora probabilă de plecare din portul respectiv.

6)  Existenţa la bord a certificatului de garanţie financiară

7)  Adresa de la care se pot obţine informaţii detaliate privind certificatul

În măsura în care este posibil, informaţiile menţionate la punctele 6) şi 7) pot fi comunicate împreună cu alte notificări cu condiţia să îndeplinească condiţiile prevăzute la articolul 10 alineatul (2).

(1) JO C 318, 23.12.2006, p. 195. (2) JO C 229, 22.9.2006, p. 38. (3) Poziţia Parlamentului European din 29 martie 2007. (4) JO L 255, 30.9.2005, p. 11. (5) JO L 255, 30.9.2005, p. 164. (6) JO L 208, 5.8.2002, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1891/2006 (JO L 394, 30.12.2006, p. 1). (7) JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p.11). (8) + JO: a se introduce numărul regulamentului. (9) JO L 324, 29.11.2002, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr.93/2007 al Comisiei (JO L 22, 31.1.2007, p. 12). (10) * 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive.